(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 1 august 2019

Pofta de vorbe (II)

Posted by Arca lui Goe pe august 1, 2019

Cum naiba sa stam de taina, noi muritorii, despre nemarginirea Universului (o enormitate fara sens, d-zei mami lui de Univers infinit (,) stupid), cand lumea fiecaruia dintre noi este atat de marginita, tinând cel mult pânå la Ploiesti, mircurea mai ales, in rest universul personal, in cvasi-integralitatea lui, fiind exclusiv intravilan, ramanand asa chiar si cand se intinde (dilatand-se de caldura, vara) pana la Snagov… Arar trecem cu mintea de Ciulnita, de Busteni, de Giurgiu, sau de Videle, iar ceea ce se afla dincolo de Filiasi este deja infinitul… la care putem ajunge (vai) doar in vis. Si este foarte greu de visat fara o cuesta confortabila (cupeu separat care va sa zica, ma intelegi?) in care sa tragi perdelutele ca sa poti sa dormi cu spor pana dincolo de Filiasi, in nemarginire. Caci, nu-i asa?, e musai sa dormi ca sa poti visa. Nemarginirea. In stare de veghe nu poti visa, nici macar in lanul de secara. Ca insomniac esti condamnat „e-tern” la plictiseala „pe durata” unei asemenea calatorii fantastice, mai ales daca nu ai cu cine schimba o vorba, la vagonul restaurant, sau cu cine face amor salbatic la vagonul de dormit, vagonul de vorbit, vagonul de baut, vagonul de sex-si-dragoste, de somn… sala de lectura, in fine, fel de fel de vagoane… In tren, ca-n viata, daca esti con-strans cu usa sa fii in stare de veghe, atunci n-ai acces la oniric si, fara oniric, iti trebuie musai companie, si nu orice fel de companie ci una selectå in care companionii sa fie obligatoriu cu charm si stranietate (sa fie cu „vino-ncoa”, sa aiba un „nu-stiu-ce” ori si mai bine (sic) un “je ne sais quoi”, ”un certain regard”)… ca sa nu dai in plictis ontologic. Ei bine gasirea unei astfel de companii, care sa-ti ofere o bine-facatoare si bine-cuvântatå relaxare a gretei tale existentiale (ca insomniac. privat de deschidere catre universul oniric, al viselor gratuite si grandioase) este, in acord cu principiul incertitudinii, aproape imposibila. Probabilitatea cuantica, desi nenula, este infinitezimal mica, un epsilon nesemnificativ. Nu prea ai de unde alege. Ma rog, pe planteta s-ar afla un numar impresionant de candidati (circa 7 miliarde de suflete), dar in realitate numarul persoanelor la care ai acces pentru dialog si taifas, cele pe care le cunosti (cercul prietenilor si cunostintelor) este extrem de mic, cam o mie de persoane (nu?), hai sa zicem o mie-si una, daca o punem la socoteala si pe Sheherezada, fosta ta sotie. Desigur ca Sheherezada aceasta nu este doar „fosta” sotie, fiind totodata actuala si viitoarea sotie, doar ca e mai logic sa o apelam preferential cu formula „fosta” si o sa o identificam simbolic (ca atare) folosind cea mai consistenta dintre emblemele temporale aplicabile. Sotia ta de saptamana trecuta este fosta ta sotie – cea de saptamana trecuta, la fel cea de anul trecut, sau de acum zece ani… fosta… Chiar daca intre timp nu ai divortat, si ea a devenit implicit actuala sotie, nu mai e aceeasi. Nici tu nu mai esti acelasi (pe cea de-atunci n-o vei gasi-o si tu acela ai murit…). In aceasta devenire, cam de rahat, actuala ta sotie iti este (oarecum paradoxal) mai putin sotie decat iti era fosta ta sotie. Pare paradoxal, dar nu e. Sunt sigur ca ai prins ideea. Are legatura cu dilatarea spatiului (care creste intre voi) si cu entropia (care produce dezordine in spatiul crescator), dar nu-i acum momentul sa ne batem capul cu fondul motivatiilor cauzale… Asadar avem o mie-si una de cunostinte (prieteni, vecini, rude, colegi, amici…) cu care am mai schimbat cate o vorba in trecut si care s-ar preta, teoretic vorbind, la postura de parteneri de conversatie (si de taina) inter-locutori. Tu (de ex.) câti ai? Få te rog o pauza de lectura si numåra-i. Vezi sa-i scazi pe aia care (ti-)au murit deja. Asa… Cati? Problema este ca majoritatea dintre ei sunt fumati, perimati, deprimati, consumati, blazati, cuprinsi de lehamite si resemnare, cel putin in relatia lor cu tine, imbacsita de vreme, diluata de distante (si de umbra de plumb a prea zilnicei pâini). Caut prieten, rog seriozitate!. Spatiu-timpul si numarul amicilor disponibili ne sunt multimi finite, scazatoare… ceea ce este un factor extrem de descurajant si demobilizator pentru initierea unor discutii de taina despre nemarginirea (crescatoare) a Universului (o enormitate fara sens, d-zei mami lui de Univers infinit (,) stupid). Prin urmare, visare nu (ioc, ca daca somn nu e, vis nu e), taina nu (ca n-ai cu cine, infernul celorlalti retragandu-se prudent din calea infernului care esti), si atunci ce-ti mai ramane? Mai Nimic. Si uite asa ideea de Dumnezeu devine al dracului de atragatoare. Dintr-o data nu mai ai nicio problema. Nu mai exista niciun mister. Totul i se datoreaza Lui, El stie mai bine ce si cum, si daca te pui bine cu El, iti va oferi gratis, in dar, Adevarul Absolut Atemporal si Transcendental, pe care nici nu trebuie sa-l intelegi, ci doar sa-l accepti si sa-l crezi. Nemarginirea Universului se dizolva in neant. Te poti retrage pe linia Namoloasa-Ploiesti… Cu trenul 163 (al mai bun pentru noi) circuli tot mai rar, mai rar, si numai pana la Titu (in niciun caz pana dincolo de Filiasi), si numai pentru a manca gogosi pe peron, in gara, cu coana Mitza (o prietena adorabila, biciclista si fara pretentii civile, a la guerre comme a la guerre)… pot sa fie si langosi… iar in rest mai nimic, faci naveta, tu fiind de pe Marte, ca sa te intalnesti, din cand in cand (din ce in ce mai rar) cu mereu acuala ta sotie, de pe Venus, (si ea face naveta) pentru câte un randez-vous pe planeta de Pamant, de exemplu la Iunion (sau prin camera de garda/oaspeti). Problema este ca Universul (asa cum l-a facut Dumnezeu) se (tot) dilata. Distanta dintre Marte si Venus creste, exponential… asa incat aceste calatorii de placere devin din ce in ce mai costisitoare si mai pline de inconveniente, de-a dreptul imposibile, in timp ce actuala ta viitoare sotie devine din ce in ce mai mult fosta ta sotie de draga si inoubliabila amintire. Mai tii minte mai draga Mårie?… Mai devreme sau mai tarziu Marte si Venus vor fi in galaxii diferite, in universuri paralele si inobservabile pe calea undelor. Ne vom vedea din ce in ce mai rar pana cand, in cele din urma, nu ne vom mai vedea deloc. Ne vom multumi cu entanglementul cuantic… mai solid decat orice principiu al incertitudinii si decat certitudinile entopice ale crudei realitati. Ramâne(m) ca-n-tren. Ceea ce va dorim si d-voatra stimati telespectatori din Andromeda.

Ce-am avut si ce-am pierdut? Caprele tot sapte sunt. Azi aici, maine-n Focsani… Poimaine-n Pascani? Ooo, nu, poimaine in Norii lui Magellan, si pe urma, Duminica la limita universului Observabil, sau dincolo de ea (precum conul Dorin din Certocratia)…

Alte incaperi, alte voci – alte ispite pentr pofta de vorba: Quo vadis?

Despre veghe si singuratate si aici: Gabriel Liiceanu: „Ce este insomnia cioraniana?”
 

Posted in Imperiul Cuvintelor, Parerea lui Goe, Povestiri de nimic, Proză scurtă | 122 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: