(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Depleșuiile divine

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 10, 2019

Andrei Pleşu – „Depresiile“ divine

Ca toate întîlnirile proaste, întîlnirea cu depresia poate avea surprinzătoare beneficii. A înțelege asta e, deja, un început de „depresurizare“… În cazul meu, cîteva pasaje biblice au funcționat, în chip neașteptat, ca „agent“ detoxifiant, ca prilej de transfer al dezordinii proprii înspre o „dezordine“ transcendentă, semnificativă, edificatoare, liberă de limitele omenescului privat. Mi-am amintit de o vorbă a lui Leszek Kolakowski apropo de fericire. Cînd luăm cunoștință de drama interioară a lui Dumnezeu dinaintea „căderii“ creației Sale, de nevoia Lui de a-și sacrifica Fiul, pentru a „repara“ ce se mai poate repara, cînd înțelegem, așadar, că Dumnezeu însuși poate fi nefericit, cum mai putem avea pretenția ca noi, simple creaturi, să fim fericiți? Ei bine, gîndul acesta se poate aplica și în cazul depresiei. Există, cum o să arăt, la nivel suprem, o experiență de natură „cosmică“ a depresiei. Nu e de mirare, deci, că depresia se regăsește și în viața noastră. Dacă Dumnezeu poate cunoaște depresia, cum de putem pretinde ca, la nivelul nostru, să fim scutiți de o asemenea experiență? Comuniunea întru depresie e, în fond, un chip posibil al comuniunii. Un chip preferabil rupturii de comunicare, preferabil disimetriei dintre pămînt și cer, preferabil unei fracturi radicale între imediat și transcendență. Sînt depresiv, deci am o șansă neașteptată de a mă apropia (altfel) de Instanța Supremă…

Dar care sînt textele sacre la care mă refer cînd vorbesc de „depresia“ divină? Le știm cu toții, chiar dacă n-am reflectat, poate, îndeajuns asupra lor. Iată: creația lumii nu era de prea multă vreme încheiată, cînd Creatorul devine „melancolic“: Geneza, 6, 6: „I-a părut rău și s a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pămînt“; Idem, 6, 7: „Şi a zis Domnul: „Pierde-voi de pe faţa pămîntului pe omul pe care l-am făcut! De la om pînă la dobitoc şi de la tîrîtoare pînă la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut“. Sau 6, 12: „Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pămînt şi iată era stricat…“ Nu e uimitor? Dumnezeu Cel Atoateștiutor, Cel Atotputernic decide, în deplina Sa libertate, să facă lumea. După fiecare etapă a facerii, constată că totul „e bine“, e reușit. Dar, la sfîrșit, își contemplă isprava ca pe o nereușită! „Îi pare rău“ că a încercat! Ca un pictor care, contemplîndu-și pînza abia uscată, și ar spune: „Nu mi-a ieșit!“ Iar Dumnezeu Tatăl nu e nemulțumit doar de omul păcătos (alcătuit totuși „după chipul și asemănarea Sa“), ci și de restul („produs“ în zilele 5 și 6 ale Facerii): „toate făpturile“: păsările, animalele, fiarele, tîrîtoarele etc. (Cf. Geneza, 7, 4, 20-23). Rezultatul: după „facere“, urmează „desfacerea“: Potopul. Nu scapă decît Noe, familia sa și perechile de viețuitoare păstrate pentru prăsilă, în ideea unui eventual reînceput. Urmează un pasaj încă și mai tulburător: chiar și animalele supraviețuitoare au o soartă ciudată. Unele dintre ele, „cele curate“ (!), sînt jertfite prin foc Domnului întru îmblînzirea Lui (Geneza, 8, 20). Iar Domnul, simțind „mireasmă bună“ (Idem, 8, 21), decide să facă un legămînt al împăcării (Idem, 8, 21, 9, 11, 15). Nu va mai fi „blestem“ asupra pămîntului, nu va mai fi „pustiire“, nu va mai fi „pierzare a toată făptura“. Una peste alta, Dumnezeu pare să regrete radicalitatea pedepsei și se angajează, dinaintea supraviețuitorilor, să nu mai reacționeze distructiv față de relele (iertate) propriei Sale creații. În definitiv, pînă și omul – spune textul – s-a dovedit înclinat spre rău „din tinerețile“ lui, adică din cauza vîrstei lui necoapte! Așadar Creatorul a trecut, într-un interval scurt de timp, prin toate stările: satisfacție („toate erau bune“), dezamăgire, reacție devastatoare, regret, iertare. Cu acest model în față, avem poate și noi o anumită acoperire să facem experiența ofensivei încrezătoare, urmată de tristețea nereușitei, de furia destructurării (de sine și de lume), de amendarea furiei, de căință, de reconciliere și iertare. Acesta este, cred, scenariul „normal“ al crizei depresive. Nu putem arde etapele, nu putem evita alternanța euforiei cu întunecarea, a speranței cu disperarea. Dar finalul trebuie să fie unul al împăcării, al căderii la învoială cu pierderea și regăsirea de sine, cu relele și îndreptățirile lumii din jur.

Lucrurile se reiau însă, în mod straniu, în Noul Testament. Dumnezeu Tatăl și Fiul Său („Eli, Eli, Lama Sabactani!“) au din nou motive de exasperare. Pămîntul mustește de păcătoși. Neascultarea, preacurvia, sodomia, înșelătoria, uciderea și atîtea alte derapaje toxice cer măsuri extreme. „Legămîntul“ străvechi a fost călcat. Pedeapsa se impune din nou, ca o corecție legitimă, ca o „soluție“ purificatoare. Dar la utilizarea Potopului, a unei devastatoare revărsări de ape, s-a renunțat încă din capitolele Genezei. Prinde contur, prin urmare, o altă variantă: focul. Răzvrătiții, nevolnicii, cei incapabili de evlavie, de iubirea aproapelui, de mărinimie, de pocăință, vor arde veșnic pe rugul Iadului. „…Acolo va fi plîngerea și scrîșnirea dinților“ – ne asigură Sf. Apostol Pavel (8, 18). Dincolo de analiza „de specialitate“ a problemei, rămîne totuși de asumat dimensiunea „năpraznică“ a condamnării supreme. O ființă finită prin definiție (cu toate neputințele și derapajele ei) e „educată“ nemilos printr-o tortură infinită. Dar cine știe? Poate că, la Judecata din Urmă, Dumnezeu va regreta, ca și după Potop, asprimea actului Său de Justiție. Poate va urma un nou legămînt. Dar oricum, în tristețe și nemulțumire, în mî-nie și căință, în iertare și în perspectiva mereu vie a unui nou început, Dumnezeu ne însoțește, ne împărtășește mereu trăirile și tatonările, speranța și incertitudinea. Restul e birocrație teologică, apologetică funcționărească, instalare comodă în postura oficiantului care are în buzunar maldăre întregi de „locuri rezervate“ în Rai…

20 răspunsuri sa “Depleșuiile divine”

  1. Stely said

    Leacuri pentru depresie . 🙂

    „Cînd luăm cunoștință de drama interioară a lui Dumnezeu dinaintea „căderii“ creației Sale, de nevoia Lui de a-și sacrifica Fiul, pentru a „repara“ ce se mai poate repara…”

    Tragedia divină : jertfa lui Dumnezeu permite naşterea omului. Dar cu un preţ :naşterea lui Dumnezeu

    „Există, cum o să arăt, la nivel suprem, o experiență de natură „cosmică“ a depresiei.”

    Presiunea orgasmului cosmic -apariţia universului nostru -este urmată de depresiunea cosmică -apariţia omului .

    „Comuniunea întru depresie e, în fond, un chip posibil al comuniunii. ”

    Există vreo comuniune mai înaltă
    decât aceea prin orgasmul divin?

    „După fiecare etapă a facerii, constată că totul „e bine“, e reușit. Dar, la sfîrșit, își contemplă isprava ca pe o nereușită! „”

    Beţie infinită ,ameţeală nesfârşită :trei cuvinte -cheie pentru o primă înţelegere a orgasmului divin

    ” Dumnezeu va regreta, ca și după Potop, asprimea actului Său de Justiție. Poate va urma un nou legămînt.”

    Atotputernicia lui Dumnezeu nu s-ar putea limita la un singur orgasm

    „Dumnezeu ne însoțește, ne împărtășește mereu trăirile și tatonările, speranța și incertitudinea. ”

    Orgasmul divin este o explozie poetica ,”big- bang” al inexprimabilului.
    Să distingem orgasmul divin de orgasmul cosmic. Orgasmul divin este geneza a pluritătii cosmosurilor

    „Dincolo de analiza „de specialitate“ a problemei, rămîne totuși de asumat dimensiunea „năpraznică“ a condamnării supreme. O ființă finită prin definiție (cu toate neputințele și derapajele ei) e „educată“ nemilos printr-o tortură infinită. ”

    Cunoaşterea ştiinţifică -descriere minuţioasă a orgasmului lui Dumnezeu ; cunoaşterea interioară -a se lăsa penetrat de Dumnezeu . Cunoaşterea poetică -celebrarea orgasmului lui Dumnezeu.

    „Poate va urma un nou legămînt. Dar oricum, în tristețe și nemulțumire, în mî-nie și căință, în iertare și în perspectiva mereu vie a unui nou început…”

    Lumea este fie împaraţia morţii , fie împărătia afectivitaţii ,
    Atunci cand orgasmul afectiviţătii
    va cutremura lumea , lumea se va naşte

    Teoreme poetice -Basarab Nicolescu

    P.S. Mi-am permis sa fac o compilatie cu citate din „Depresiile” divine si din „Teoreme poetice”.
    O compilatie care sa puna in antiteza „orgasmul divin si ” depresia divina” . Fericerea (orgasmul) lui Dumnezeu ca si neferirea (depresia ) se regasesc in firea (viata) „creaturii ” Sale .

    Să ne bucurăm , aşadar …🎈🎉🥰

    Apreciază

    • Superba compilatia si paralela realizata astfel intre zbaterile celor doi fabulosi vorbitori contemplatori ai relatiei Dumnezeu-Depresie-Univers-Om. Teme periculoase dar care, abordate cu prudenta necesara, merita tot efortul. E valabil pentru aproape toata lumea, pentru Neamtu Tziganu si pentru ateul D’Artagnan si pentru altii si altii. Ma rog, cu unele mici, exctrem de mici si calice, exceptii concretizate prin cate vreun animalutz bizar, obtuz, obscur si bigot. In rest discursurile Basarab-Andreesti sunt o reala sarbatoare a vorbirii articulate, punti magice intre mizerabila conditie dumnezeiesc-umana si infinitul exterior… Va multumesc pentru gestul de a posta acest mesaj…

      Apreciază

  2. Stely said

    A, am uitat… Mi-a venit ideea de compilatie cand am vazut titul topicului , acesta: „Depleșuiile divine.” Am incercat sa fac o combinatie asemanatoare si intre” orgasmul divin „si autorul teoremelor poetice ,dar nu am avut inspiratie pentru un titlu la fel de potrivit . 😦

    Apreciază

  3. Iosif said

    (999)Noi, calatori atemporali pe pluta,
    purtati de valurile legendarului potop,
    pe (b)Arca am întâlnit familia corupta
    iar grajdurile fiarelor au început sa puta
    caci animalele-s amestecate în ‘obroc’…

    Apreciază

    • Domnule Beethoven geniul dumitale este zadarnic,
      Rezistam ascultandu-te oricat te-ai zbate.
      Mai repede ne omoara fumul de tigara,
      Mai adanc ne lovesc sunetele dezacordate.
      Singurul mort al muzicii dumitale esti dumneata.

      Degeaba plang viorile,
      Degeaba te canta vantul valah,
      Toate cele ce-ti sunt inchinate o ora,
      Maine-l slujesc pe Bartok si pe Bach.

      Si pe urma din nou pe dumneata.
      De serviciu. Vioara x, violoncelul y, pianul z,
      Cutate si cutare, Eroica sau Brandemburgicele
      Domnule Beethoven, absurd profet.

      Se moare de guturai, se moare de gripa,
      Se moare de tuberculoza, se moare de masina,
      Se moare de cancer, se moare de nebunii…

      De Beethoven NU SE POATE MURI.

      Si te desfasori in zadar prin casele noastre,
      Prin mincinoasele maini de dirijor,
      Prin aerul ticsit de boli incomparabile,
      De care servitorii dumitale mor.

      De la una la alta cântam impreuna
      Vreun Bach sau vreun Beethoven
      In aceasta viata de plictiseala.

      Da domnule Beethoven, existi zadarnic.
      Nici o umbra de respect nu i se cuvine muzicii dumitale
      Care nu a ucis nici un om. Nici un caine.
      Nici un roi de albine.

      Ne plictisim minut de minut.
      Fiecare sau toti simultan. Cine urmeaza?
      Vrem altceva. Un criminal adevarat sa mearga la pian.

      Apreciază

    • D-le Iosif, (20:3)d-voastra sunteti un biet animalutz stigher (adica ca fara pereche) care-si cauta (cu pluta) un locsor pe Arca lui Goe, si care, pentru ca nu si-l gaseste, incearca sa dea vina pe noi(1001)… Nu disperati. Pe Arca este loc pentru toti si pentru fiecare. Nu garantez ca va veti gasi pereche dar va invit sa cercetati mai indeaproape cala. Mai exista animalute din astea desperecheate, asa ca d-voastra. Cred ca ati putea face un menage a trois fabulos impreuna cu CMM si Radu Humor. Aveti potential. Ca quark. Cå n-ati venit la timp si nu v-ati aflat prezent la apelul nominal la vremea lor (sa-i fi vazut cum concubinau), nu este vina noastra, si nici c-ar trebui sa fie o pricina de necaz si neimplinire pentru un atemporal ca d-voastra. Ci nu mai fiti asa de catranit si incuiat ca nu va face bine la sufletel zau asa. Noi(88+) intelegem ca coruptia, ca conspiratia, ca infernul.. sunt ceilalti, universul, societatea si ca d-voastra sunteti o oaza de adevar si singurul pur de pe lume, „ca aceste adevaruri va doare„, si ca cine nu cata cliseele d-voastra intocmai si la timp, este pasibil de tratament de pedeapasa, dar tot nu intelegem care o-ti crede matale ca ar fi fiind misinea ce va indeamna sa alintati Arca cu catrene din aste mâhnite. Ati venit sa vindecati sau sa pedepsiti? Vai… si a-o-leu… va-le-leu. D-voastra realizezi mai amaratule ce te supara de fapt? Ce te doare? Ma rog, scrii poemutze, ca compensare la dureri (ceea ce nu e rau), adminstrandu-ti analgezice, anestezice, opioide… adica ca tratati simptomele nu boala. Boala va ramane netratata si progreseaza, iar ca bonus ati mai ajuns si dependent de drog. Vad ca va place sa-l luati cu martori. Oti fi fiind si usor exhibitionist. N-ar fi nimic rau daca macar ati fi un spectacol interesant cat de cat. Sunteti plat si plictisitor ca un banc prost spus de Florin Piersic. Poate ar fi bine sa luati o pauza si daca tot nu va puteti abtine de la consumul de opioide din astea verbale, luati-le macar la d-voastra acasa, in mediu privat, nu in public. Zic si eu.

      Apreciază

  4. Uneori ma cuprinde teama ca excesul de inteligenta (naturala sau artificiala) poate afecta teribil omul si umanitatea in profunzime, la baza, in insasi esanta lor adanca, existand riscul de a altera fundamental natura antropologica intr-un fel rau si imprevizibil. Remarc insa cu repetabila surpriza, iarasi si iarasi, ca rezorvorul de prostie umana naturala este incomensurabil, fara fund, inepuizabil, si ma intreb care or putea fi rezultatele melanjului in contra naturii dintre aceasta mereu proaspata prostie fara margini si excesul de inteligenta care-si forteaza intrarea in lume. O fi prostia umana un factor inhibitor al efectelor secundare nedorite aduse de excesul de inteligenta? Sau dimpotriva, un catalizator care va duce la amorsarea rapida a cine stie caror schimbari catastrofice? Cine stie?! Poate Sophie stie deja. 🙂

    Apreciază

  5. Apreciază

  6. Stely said

    „For each man kills the thing he loves” 😦

    Apreciază

  7. d'Artagnan said

    Apreciază

    • RALG said

      Interesant… dl.D’Artagnan (re-inventat 100% in ultima suta de ani, de cand cu parasirea hanului) i-l propune pe dl.Noe, d-lui Goe… ca din senin, aproape fabulous, am putea spune. Intamplarea ofera, ce-i drept, o multitudine de modalitati de intrare in subiect din tot atatea perspective, toate insa mai degraba teoretice, potentiale, latente ca sa zic asa, in contextul silentios al Arcei lui Goe. Pe noi unul ne-ar interesa in primul rand omul, omul simplu, aka amicul D’Arty… care a venit cu oferta (ofranda) aici pe punte fara niciun cuvant, a descarcat-o si dus a fost. O fi vrut sa fie o piatra aruncata in balta statauta a Arcei sau un semn identitar al noului D’Artagnan re-inventat si redivivus, care ne face hatarul sa ne aduca astfel la cunostinta „ce-mai-face” si „ce-mai-e” d-lui? Cine stie. Ma rog despicarea firului in 14 nu va stimula dezbateri (desi dl. Noe Yuval ar merita din plin asa ceva), dar sper macar sa-l faca pe fostul conte al vorbirii virtuale sa adauge recomandarii mute propusa mai sus, un mic si nevinovat comentariu ajutator despre cum considera d-lui.

      Apreciază

      • d'Artagnan said

        🙂

        Apreciază

        • d'Artagnan said

          Atunci când n-ai de comentat nimic, fie că ești prea prost, fie că n-ai nimic interesant de zis, fie că poate ești prea obosit ca să faci efortul de a te ridica la înălțimea așteptărilor acestui blog, zâmbești. Mă rog, ție ți se pare a fi un zâmbet inteligent…

          Apreciază

          • Desi ma simt flatat de astfel de impresii totusi imi pare rau ca s-a creat aceasta imagie falsa a cine stie caror niveluri inalte, inaccesibile, in privinta asteptarilor fata cu manifestarile personajelor pe Arca lui Goe. Probabil ca d-voastra v-ati stabilit standarde inalte si acuma cautati sa dati vina pe noi. 🙂 Desigur insa ca, indiferent de contextul si motivatia manifestarilor, libertatea de exprimare ramane deplina pe Arca lui Goe, si prin urmare si libertatea de exprimare prin zambet, tacere, retinere si oricare alta… Comentariul d-voastra de acuma ma face sa cred ca n-ati incheiat procesul de re-inventare in care sunteti antrenat si ca nu va multumiti cu o simpla re-brand-uire… Daca in vreuna dintre etapele acestei deveniri veti simti compatibilitate cu starea, inevitabil schimbatoare, a Arcei lui Goe sper ca nu veti ezita sa comentati doar din cauza instrainarii produse de trecerea timpului. Veti fi oricand de-al casei pe Arca lui Goe. cat despre d. Noe Yuval sper sa mai avem ocazia sa tainuim prin zona.

            Apreciază

    • iconix said

      Noah picteaza nice , mais à mon avis, il est beaucoup trop optimiste.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: