(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for noiembrie 2019

Eu, tu si… Ovidiu ?!

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 28, 2019

Lumea este o colectie de presupuneri. Presupun ca Luna este prezenta pe cer si atunci cand nu ma uit la ea. Presupun ca soarele va rasari si maine. Presupun ca maine dimineata voi gasi mancare in frigider. Fac in genere tot felul de presupuneri, miriade de presupuneri si predictii. Mintea mea se ocupa cu acest lucru: genereaza si organizeaza presupuneri, alcatuind(u-mi) o poveste consistenta si foarte complexa pe care o am in cap. Momentan nu am acces „direct” decat la extrem de putina informatie. Sunt (bine) ancorat punctual in timp si spatiu, mai precis in aici si acum. Nimic altceva nu-mi este accesibil. Iar acest mereu aici si acum imi ofera cu mare parcimonie nitica informatie, accesibila prin simturi. Vad un pic, aud nitel, miros putin, pipai olecuta, cateodata gust. Si asta este tot. Asta este tot. Presupun ca afara exista un univers intreg, eventual infinit (in timp si spatiu, poate, si poate in multe alte feluri). Si din TOT acest eventual univers, eventual infinit, tot ceea ce-mi este accesibil este rezultanta combinata, punctuala, a tuturor actiunilor din univers (de pretutindeni si dintotdeauna) asupra punctului in care ma aflu inchis: aici si acum, in clipa prezenta, un pic de lumina, un pic de sunet, un pic de arome, gusturi, atingeri. De obicei nimic nou, nimic relevant, nimic revolutionar. Dar totusi mintea mea n-ar putea functiona fara aceste nimicuri colectate avid. Mintea mea le cerceteaza fara ragaz si se foloseste de ele pentru a valida si consolida povestea pe care o am deja in cap, ansamblul acela imens de presupuneri, modelul meu de lume. Mintea mea isi face mereu de lucru verificand si re-verificand ca presupunerile facute deja sunt „corecte”, consistente, ca se potrivesc „armonic” unele cu altele. Mintea mea sta mereu la panda, flamanda de senzatii (pe care le converteste in informatie), special pentru a se asigura ca totul este organizat, predictibil, previzibil, cu sens, cu logica si poate cu scop. Lumea nu este altceva decat suma presupunerilor pe care le face si accepta mintea mea. Nimic altceva. Universul intreg este o lume interioara. Universul sunt eu imsumi. Ti se pare ca exagerez? Mie poti sa-mi spui. Nu suntem aici decat EU, TU si… … Ovidiu??! Pana aici toate bune si frumoase. Asa s-ar zice. Dar totusi… avem o problema… Una foarte mare. Grea. Complicata. Imposibila. Nu, nu aia cu „a fi sau a nu fi”, aia e banala, ci alta. O teama (mi-e teama de tradare), o banuiala, o… preupunere. Inca una? Inca una. Si partea cea mai neplacuta, incomoda, este ca nu am cu cine sa vorbesc despre ea, cu cine sa ma consult, cu cine sa ma contrazic. O sa vorbesc singur (nu cu mine insumi, ci singur, singur, singur) incercand sa o rezolv in unicul mod la indemana: prin reducere la absurd. Eu-tu si absurdul. Un bin-om. (va urma)

rafinare-reformulare: Se pare ca sunt capabil a fi in stare sa-mi joc rolul pe lume prin aceea ca, in inchipuirea mea, imi cunosc partitura, replicile si mai ales contextul in care trebuie sa le rostesc si sa ma manifest. Imi imaginez ca stiu cum este alcatuita scena, decorurile, sala, cred ca-L cunosc pe regizor, pe ceilalti actori si ca stiu ce asteptari au spectatorii si personajul de la mine. Dar… Ce stiu de fapt? Stiu ca sunt o fiinta vie, care traieste pe o planeta intr-un sistem solar, ca mai exista si alte planete, ca Jupiter este mare, iar Saturn are inele, ca galaxia are niste dimensiuni colosale. Stiu ca exista pe planeta continente, mari si oceane, tari si orase. Stiu ca sunt contemporan cu vreo alte 7 miliarde de fiinite asemanatoare mie (toate mamifere care nasc pui vii si-i hranesc cu lapte), si cu alte miliarde felurite finite, plante si animale, care au metabolism, si ADN, instintct  de conservare si perpetuare, care se ocupa cu fotosinteza, cu siteza aminoacizilor si cu lupta pentru supravietuire (unele in dauna altora).  Stiu ca exista fiinite multicelulalre si finite unicelulalre (a caror existenta este, vai, extrem de plata, de anodina si plictisitoare intrucat nu fac sex, aflandu-se existentialmente in afara acestei notiuni, devreme ce se re-produc prin (bleah) diviziune). Stiu ca exista feluriti atomi, care interactioneaza chimic, formand substante compuse care alcatuiesc corpuri in diverse stari de agregare. Stiu ca exista miscare si transformare, evolutie, progres, regres, schimbare, ireversibilitate. Stiu ca exisita legi care descriu relatiile dintre fragmentele ce compun lumea. Am idee de cum functioneaza societatea, biodiversitatea, economia, stiinta, religia. Stiu ca exista Dumnezeu (trebuie sa existe) si ca El a facut lumea in 7-8 zile si ca a creat omul dupa chipul si asemanarea sa din tzarânå, si apoi ca a facut femeia dintr-o coasta  a lui Adam. Stiu ca trebuie sa månânci ca sa traiesti , sa respiri, sa bei, sa dormi, sa expiri, sa faci caca si pipi, sa transpiri, sa muncesti, sa te distrezi, sa faci sex, si ca daca faci sex neprotejat poti sa te imbolnavesti sau sa te inmultesti. Stiu ce-i cu banii, cu istoria, cu moda, cu sportul, cu literaturea, cu arta… si multe altele, stiu despre protoni, neutroni, neutrini, gauri negre, spatiu si timp, despre moarte, despre durere, agonie, extaz, fericire, iubire si ura… despre flori, diamante, magma, plasma, despre traditii, obiceiuri, vicii… microbi si sentimente, despre trohei, despre iambii suitori si saltaretele dactile. Stiu ca am anumite sentimente pentru anumite entitati de prin univers, iubire, ura, mila, dispret, empatie, in diverse nuante si cantitati schimbatoare. Am idee despre bine si rau, despre relativitate, despre mecanica cuantica (pardon de expresie) despre Big-Bang, despre barbat si femeie, despre erotism, seductie, despre polenizare, despre efectul Bernoulli si miscarea browniana, despre oameni buni, oameni rai si soferi, despre ingeri si demoni,  despre draci si oglinzi. Despre haiku si gheise, despre samurai, onoare, rusine, perisabilitate, fata morgana, despre faptul ca moartea inseamna stricarea iremediabila a ordinii biologice interioare urmata de disolutie, descompunere, degradare, entropie scapata de sub control, ori, dupa caz, ca moartea este ori o mare rusine ori  o eliberare suprema, spectaculoasa, un salt intr-o stare superioara, in Nirvana, in Paradis, contopirea cu Univers-Dumnezeul nostru. Dupa cate vezi (TU) (EU) stiu cam TOTUL. De unde stiu? Pai stiu pentru ca am simturi si simt de observare, si pentru ca asa am observant si asa am intels, pentru ca sunt foooarte intelligent. Am verificat personal si direct toate aceste „presupuneri” sa vad daca se potrivesc (sau nu) ele intre ele, si culmea este ca se cam potrivesc si denota persistenta si cogniscibilitate. Am verificat personal ca E = m c patrat, ca Mona Lisa suferea de hipotiroidism si ca Big Bangul s-a produs intocmai si la timp in urma cu fix 13, 7 miliarde de ani, intr-o maniera prin care au fost practic premeditate inexorabil absolut toate evenimentele ulterioare, precum, de ex. Bătălia de la Hidaspes ce avu loc în vara anului 326 î.Hr, sau scrierea acestui articol de blog pe Arca lui Goe, ce are loc chiar acum, in aceasta iarna. Aiurea. De fapt aici exagerez. Mult. Enorm. Imens. Majoritatea lucrurilor pe care le stiu (99.99%) le „stiu” indirect, mi-au fost comunicate, prin simboluri, texte, imagini, sunete, cuvinte ale caror sensuri, semnificatii am invatat sa le inteleg si sa le accept, prin credinta. Eu personal habar nu am daca Saturn are sau nu are inele. Nu le-am vazut eu cu ochii mei. Nu stiu daca atomii chiar exista si ca sunt formati din prototoni si neutoni (compusi din quarkuri) si electroni orbitali. Habar nu am daca orasul Tokyo exista aevea sau este doar o plasmuire, o inventie, o minciuna plauzibila. Habar nu am daca Pamantul este rotund sau plat. Cred ca este rotund (mi s-a ioculat aceasta credinta) dar de stiut prin observare si verificare directa nu, nu stiu precis. Nu l-am inconjurat si nici nu l-am vazut din spatiu cu ochii mei. Nici macar nu i-am cunoscut personal pe cei care pretind ca l-ar fi vazut. Nu stiu ce se intampla cu mancarea in corpul meu dupa ce o inghit. Nu stiu deloc ce este moartea. N-am vazut in viata mea un om murind, iar oameni morti n-am vazut de aproape decat doi, pe bunica mea, in copilarie, si pe tatal meu, matur aflandu-ma, fara sa am certitudidea ca cele doua corpuri inerte pe care le vedeam ar proveni intr-adevar de la fiintele vii pe care le cunoscusem. Totusi asa mi s-a spus, asa am fost lasat sa cred si informatia mi s-a parut plauzibila, necontradictorie, o potriveala convenabila cu povestea pe care o aveam deja in cap. O poveste fabuloasa, pretioasa, de care depind total si pe care nu-mi pot permite s-o abandonez, sau s-o schimb fundamental, s-o inlocuiesc, de care sa ma indoiesc, intrucat n-am alternativa. Trebuie sa cred ca exista oameni asemenea mie si la Sidney. 99.99% dintre lucrurile pe care le „stiu”, sunt de fapt simple povesti, presupuneri validate prin CREDINTA. Mi se livreaza o sama de informatii care de care mai fanteziste, iar eu aleg pe care sa le cred si pe care nu. Si eu, ca tot omul, le cred numai pe unele, si nu neaparat pe cele mai convenabile, ci pe cele mai confortabile, care se potrivesc mai bine cu povestea (foarte lent curgatoare) pe care o am deja in cap, pe cele mai plauzibile, in accord cu mintea mea. Si aici incepe drama, caci aici ar mai fi de spus cate ceva depre cum se crede c-ar ajunge toate aceste informatii in mintea mea, in acord cu insasi povestea care se bazeza pe ele si care constituie perceptia mea despre lume, despre realitate, adica chiar lumea, chiar realitatea. Universul. Singurul? Oare singurul? Despre asta va urma… Eu-tu si absurdul. Un bin-om. (va urma)

urmare: Niciun lant nu este mai tare decat veriga lui cea mai slaba. Creierul meu, locul cel mai probabil in care se petrec procesele cognitive pe care se bazeaza mintea mea, este inchis intr-o cutie craniana opaca, etansa, fiind practic izolat. Nicio informatie si niciun semnal purtator de informatie nu ajunge direct la el, niciun strop de lumina, nicio atingere, nicio aroma, anumite unde sonore sau electro-magnetice il strabat fara sa-i influenteze semnificativ functionarea. Per se creierul meu habar nu are despre nimic, despre existenta universului ori a propriului meu corp, a starii acestuia, ori chiar despre propria lui existenta. Tot ceea ce stie sa faca creierul meu este sa proceseze niste substante chimice nutritive pentru a-si intretine metabolismul celulalar si deasemenea sa proceseze si sa interpreteze niste semnale electrice cei vin printr-o multime de nervi, transformandu-le in senzatii si ganduri pe care le preda mintii mele, adica mie, ca sa fac ce-oi sti cu ele. Practic mintea mea nu opereaza cu niciu univers, cu nicio realitate, cu nicio lume ci doar cu un set de semnale totalmente diferite (prin natura lor) de orice ar putea insemna lumea reala pe care pretind ca o simbolizeaza. Practic s-ar putea produce absolut acelasi efect si daca encefalul meu ar fi intr-un borcan si ar fi alimentat cu nutrienti si cu impulsuri nervoase potrivite, similare cu cele despre care se preupune ca ar rezulta prin conversia facauta de simturi a semnalelor provenind din realitate, ca-n matrix. Nu se poate imagina niciun experiment practic prin care sa se poata stabili cu certitudine care este realitate, care este sursa informatiilor pe care le produce si vehiculeaza mintea mea. Singura realitate despre care pot avea o oarecare certitudine ca exista este doar mintea mea. Ura, am descoprit solipsismul. Lumea externă și alte minți nu pot fi cunoscute și s-ar putea să nu existe în afara minții mele, această unica realitate accesibila. Sinele meu este singura realitate existentă și că toate celelalte realități, inclusiv lumea externă și alte persoane, sunt reprezentări ale acelui eu și nu au o existență independentă. Inclusiv TU. Absolut totul (tot ceea ce stiu) sunt (pot fi)  simple impresii auto-generate de mintea mea pe baza unor semnale primordiale venite de la o sursa misterioasa. O sursa care poate fi un Univers (similar sau total diferit de cel pe care mi-l inchipui eu), sau cine stie poate fi un alt soi de entitate (superioara ?! Dumnezeu?!) care experientiaza (ceva, nu se stie ce) trimitand semnale mintii mele, sau poate fi chiar mintea mea, ea insasi care se auto-intretine in acest joc fantastic de-a universul, special ca faca uitata singuratatea deplina in care se afla. Nimicul care se joaca de-a infinitul. Dar poate ca totusi exista ceva care sa puna la indoiala solipsismul si singurataea aferenta. Dupa cum am mentionat anterior, intr-un articol despre exagerari, practic trecut neobservat (auto-negat ?!) iubirea este singura care ne poate furniza speranta ca n-am fi fiind singuri pe lume, sau, si mai rau, singura lume. Ca daca dragoste nu e nimic nu e. Ceea ce ar fi in contradictie cu ipoteza facuta. Caci ceva, ceva tot e, de se vantura pe aici. Nu? Este si aceasta o demon-stratie facuta prin reducere la absurd. Q.E.D.  Tu ce crezi? Exagerez?  Pe Ovidiu nu-l intreb caci el este nemuritor si rece. de piatra.

The world is a collection of assumptions.

Posted in Arcaluigoeologie | 15 Comments »

Beethoven

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 26, 2019

Astazi, dis-de-dimineata, in drum spre serviciu (repetabila povara) am ascultat Beethoven, in masina, Simfonia a 5-a, zisa si a destinului. Mi-au dat lacrimile… pentru ca am avut proasta inspiratie de a incerca, in timp ce eram oprit la semafor, sa-mi smulg cateva fire de par rebele care-mi ieseau din nas. Noroc ca purtam ochelari de soare si nu m-a vazut nimeni. Cand s-a facut  verde am pornit in tromba cu geamurile deschise si cu muzica data la maximum. Conduc si plang. Conduc.

Today, in the morning, on the way to my job (repeatable burden) I listened to Beethoven, in the car, the 5th Symphony, said „of fate”. I was in tears… because I had the bad inspiration to try, while I stopped at the traffic light, to snatch a few rebel strands of hair coming out of my nose. Good luck wearing my sunglasses and nobody saw me. When it turned green I accelerated fiercely with the windows open and the music given to the maximum. I drive and cry. I am driving.

今日、朝、仕事に向かう途中(繰り返しの負担)で、車の中で第5交響曲のベートーヴェンを聞きました。 私は涙を流していた…信号機に立ち止まりながら、鼻から出てくるいくつかの反抗的な髪の毛をひったくろうとする悪いインスピレーションがあったからだ。 幸運にもサングラスをかけていて、誰も私を見なかった。 緑色になったら、窓を開けて音楽を最大限に出し、激しく加速しました。 私は運転して泣きます。 私は運転しています。

Posted in Arcaluigoeologie | 12 Comments »

Multiversul zilei trecute

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 9, 2019

Stam asa tacuti, fata in fata. Fiecare cu cafeaua lui, fiecare in universul lui paralel cu el insusi. Nu avem ce sa ne spunem. Sau poate avem, om avea, cine stie. Oricum n-am avem cum sa ne mai spunem nimica pentru ca locuim in universuri paralele, diferite, distante, disjuncte, nici macar vecine, separate unul de altul de o infinitate de alte universuri. Sîntem în plina campanie electorala. Ne-am fi asteptat ca, dupa 30 de ani de exercitiu democratic, „turnirul” politic sa se reformeze stilistic, sa capete substanta si manierele unei dezbateri care implica, desigur, concurenta, dar fara sa balteasca în istericalele unei rafuieli de periferie. Lupta politica la noi e in toi. PSD Sibiu zice sa nu-i votam pe Iohannis si Barna, ca nu au nume românesti, ei au nume nemtesc si unguresc. Are dreptate PSD. S-o votam pe rromânca Dancila, care are un frumos nume rrom: danci înseamna copil de tigan sau lautar tigan, provenind din expresia rroma den ci, „da-mi ceva!”. Eventual, un vot… asta apropo de responsabilitatea sociala a unui formator de opinie. Cazul becisnicului xenofob CTP. Cadavrul a fost gasit a doua zi, de catre vecini, care au anuntat autoritatile. „Un echipaj SMURD s-a deplasat la locul respectiv, dar nu a mai putut face decât sa constate decesul. Pacientul avea semne clare de deces, instalându-se deja lividitatile cadaverice. Nu a fost necesara resuscitarea. Cadavrul era al unui hot. Pensionarul care a înjunghiat mortal hotul ce încerca sa-l jefuiasca a fost la un pas sa fie ucis la rândul sau. Doua maicute s-au întors însarcinate din Africa. Ruggero Razza, consilier din Sicilia, si-a exprimat solidaritatea fata de maicute pe Facebook spunând ca „este nedrept ca stirea a ajuns cunoscuta publicului.” Femeile trebuie sa aleaga daca îsi vor parasi misiunea pentru a îsi creste copiii. Spaniolii ramân cu capsunile pe câmp pentru ca românii nu mai vor sa le culeaga. Spaniolii din regiunea Andaluzia sunt suparati ca ramân cu capsunile neculese, pentru ca nu mai gasesc muncitori zilieri. Povestea de dragoste dintre Flavio Briatore (69 de ani) si Benedetta Bosi (20 de ani) a facut rapid înconjurul lumii, dupa ce a fost prezentata de presa din Italia. Tânara a fost ironizata, pentru ca este într-o relatie cu un barbat cu 49 de ani mai mare, însa aceasta a avut un raspuns pe masura. Jurnalistii italieni vin cu noi detalii despre relatia controversata dintre fostul sef din Formula 1 si tânara studenta la drept. În timp ce perechea se afla în vacanta în Kenya, fosta sotie a lui Briatore a „luat foc”. Fosta sotie a lui Briatore, Elisabetta Grecoraci (39 de ani), se numara printre persoanele care nu au fost încântate când au aflat despre noua relatie. „Îmi da fiori”, i-a raspuns ea unui follower pe Instagram. Asta în ciuda faptului ca între ea si Briatore, cu care a fost maritata, e o diferenta de 30 de ani. Odata cu disparitia ajutoarelor sociale, în unele comunitati s-au produs schimbari surprinzatoare: s-au închis barurile. Asta dupa ce oamenii s-au angajat pe salarii considerabil mai mari decât ajutoarele primite de la stat. Autoritatile locale vorbesc si despre o scadere a micilor infractiuni si chiar a abandonului scolar.Acest bar din comuna Costuleni, judetul Iasi, este închis de aproape un an. Efectul disparitiei asistatilor social: barurile satesti au dat faliment. „Nu-i mai lasa inima sa bea”. Filosoful Mihai Sora a împlinit 103 ani: „Partea optimista din mine nu vrea si nu poate sa renunte la încrederea în viitor”. Filosoful „nascut în credinta” Mihai Sora, devenit un simbol al protestelor #rezist, împlineste astazi venerabila vârsta de 103 ani. Considerat patriarhul filosofilor români contemporani, Mihai Sora, creator al colectiei „Biblioteca pentru toti” si fondator al Grupului pentru Dialog Social, marturiseste într-un interviu ca „n-a avut niciodata visul de a fi un mare filosof”: „Gasesc oarecum straniu sa ai asemenea visuri, sa-ti pui problema raportarii tale la filosofie în termenii unei masuratori. De ce nu „cel mai rotund”? sau „cel mai sclipitor”?”. Mihai Sora, care aniverseaza astazi 103 ani, a devenit în ultimii ani o emblema a miscarii #Rezist. Nelipsit de la protestele din Piata Victoriei, dar si din mediul virtual, unde e la fel de activ, filosoful ramâne optimist si marturiseste ca… Viitorul ti-l faci; destinul te împinge ori te absoarbe, fara sa i te poti îmotrivi. La 39 de ani a decis sa renunte la droguri! A decis sa faca o schimbare radicala in viata lui si sa renunte la dependenta care-i punea viata in pericol. Matt Elegold, un englez de 39 de ani din Londra, a suferit o transformare senzationala in doar 6 luni. Matt a inlocuit dependenta de droguri cu pasiunea pentru exercitiile fizice. A ajuns de nerecunoscut in timp record. „Ma indoiam de mine, imi puneam multe intrebari si nu aveam deloc incredere in ceea ce pot sa fac. Acum, mi-am recapatat increderea de sine. Ma duceam la somn si imi doream sa nu ma mai trezesc a doua zi. Acum, viata mea e cu totul alta”, s-a confesat Elegold. „Loc dedicat educarii si rafinarii simturilor” proclama pagina de Facebook a unui local relativ nou deschis. Alt loc, aceeasi misiune. Bucuresti, o cafenea third wave. La mare moda, par sa rasara ca ciupercile dupa ploaie si, din fericire, cafeaua e tot mai buna. La masa de lânga mine, un tânar mai degraba timid, învaluit de bariste ca feciorul de iele, cade în mrejele lor si comanda o cafea preparata la V60, un ritual trendy de infuzare. Nesabuit, neemancipat si neinspirat, cere alaturi o cescuta de lapte. E refuzat prompt, comunicându-i-se abrupt ca asa ceva nu este cu putinta. Poate nu au oamenii, te gândesti firesc. Dar e greu sa nu observi frigiderul supradimensionat de lânga bar, doldora de lapte. De sus pâna jos, de la stânga la dreapta, pe mai multe rânduri, cutii peste cutii. Ce sa fie, asadar? Perseverent, omul insista, nu întelege, cauta variante: „dar nu puteti totusi, chiar daca e rece? Platesc separat.” Zadarnic. Domnita barmanita e de neîndulplecat. Buzele i se strâng, privirea se înaspreste, glasul se ascute, tonul e ferm: „nu servim lapte pentru ca nu se bea cu lapte cafeaua la brew”. Era limpede ca a proceda altfel ar fi o teribila impietate. Jenat de propria-i ignoranta, acum deconspirata, clientul se resemneaza, dorindu-si, suspectez, sa fi avut macar o intoleranta la lactoza care sa-l fi pazit de umilinta. La scurt timp, scena se repeta cvasi-identic, la o alta cafenea cu acelasi profil. De aceasta data, omul nu era asa gracil si a cerut raspicat niste lapte lânga espresso-ul pe care îl avea deja în fata, sa-si bea cafeaua asa cum o facuse zilnic, pe la ora prânzului, în ultimii douazeci de ani. Imposibil! „Noi nu servim lapte lânga espresso”. Nedumerirea manifesta a atras explicatii – „nu servim decât daca îl turnam noi, dumneavoastra nu stiti sa îl dozati”. A urmat o polemica în toata regula, personajul nostru încercând naiv sa convinga ca îsi asuma degradarea licorii prin alterarea cu lapte si stângacia lui. Fara folos, comitetul de bariste era si aici de neclintit. Pe vremuri loc de viciu si huzur, cârciuma e acum o institutie. Obligatorie ca primele opt clase. Vrem, nu vrem, nu mai avem scapare. Timpul bautorului neinstruit, ignar devorator de boabe de duzina, de sprituri cu sifon a trecut! Consumatorul de astazi va fi maestru sau nu va mai fi deloc (consumator). – „Nu va speriati, doamna. E groaznic.” (E. Ionescu). Leonardo Di Caprio, posteaza pe Instagram despre Marsul Padurilor din România, in timp ce Seulul refuza sa primeasca doi pescari nord-coreeni care si-au ucis 16 colegi si au încercat sa se ascunda în Coreea de Sud. O adolescenta disperata dupa ce a fost parasita de iubit a cerut ajutor Politiei. O adolescenta de 16 ani i-a pus pe politisti pe drumuri degeaba, doar pentru a-si înduiosa iubitul care o parasise. Un tânar din Thailanda a murit dupa ce s-a jucat pe calculator o noapte întreaga. O tânara de 19 ani, din Braila, a murit de septicemie dupa ce medicii i-au uitat o bucata de placenta în corp. O conferinta sustinuta cu prilejul Festivalului National de Teatru de catre Silviu Purcarete, dupa Catalina Buzoianu cel mai inspirat si rezonant international regizor român din ultimii 50 de ani, îi prilejuieste acestuia amintirea slujirii „fenomenului Sarindar” din ultimul sfert al veacului trecut, rastimp în care a semnat marile si curajoasele spectacole: „Nebuna din Chaillot” de Giradoux, „Diavolul si bunul Dumnezeu” de Sartre”, „Richard al III-lea” de Shakespeare, primul cabaret satiric-politic „Asta seara stau acasa”si o „Scrisoare pierduta” de Caragiale, versiune care a determinat si cea mai acerba dezlantuire a totalitarismului de stat, politic si securistic din vremea aceea, când pe scena de la Mic a fost satirizat declarat cuplul dictatorial. Primarul orasului Vinto, Patricia Arce, vorbeste cu presa dupa ce a fost atacata în strada de o multime care a stropit-o cu vopsea rosiatica si i-a taiat parul, în Vinto, Bolivia. Realizatorul interviului cu istoricul Mihai Demetriade, a fost amenintat cu moartea de o organizatie nationalista. Timisoreanul William Totok, unul dintre cercetatorii dosarelor din arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, dar si corespondent RFI România si Deutsche Welle, a început sa fie amenintat în spatiul virtual dupa publicarea interviului cu istoricul Mihai Demetriade despre „Fenomenul Pitesti”, în care acesta din urma sustinea ca „nu e foarte sigur ca victimele au fost victime pâna la capat, iar complicitatea lor cu experimentul e cu mult mai subtila si mai adânca”. Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, considera ca NATO este în „moarte cerebrala”. Scriu textul asta în joia în care as fi vrut sa-mi alin prietena, dar mi-a fost prea rusine sa-i scriu. Am tot deschis casuta de mesaj si m-am uitat în gol la ecran. Scriu rândurile astea pentru tine si-mi pare rau ca n-am avut curajul sa-ti scriu ieri. Scriu rândurile astea pentru mine, indiferenta la cei care-mi spun ca scrisul n-are si-o latura terapeutica. Scriu rândurile astea pentru oricine vrea sa le citeasca. Scriu rândurile astea asa cum pot si nu-mi cer iertare daca sunt stângace, neplacute ochiului, prea pline de metafore sau neslefuite. Nu pentru asta vreau sa-mi cer iertare acum. Aveti tot ce va trebuie, va descurcati. Nu va îndoiti de puterile voastre, aveti forta necesara. Nu va întrebati daca faceti bine. Stiti deja ca asa e. N-are rost sa cereti o a doua opinie sau ajutor strain. Totul se face în casa. Rufele îmbibate în fum, pielea arsa si sângele se spala în gradina maicii domnului. La fel si ranile deschise. Asezati în pozitie fetala, cu picioarele trase la piept si gândul la durerea ce va sa vina, într-o cada verde si apa turnata direct pe rani. Detineti controlul si totul… Revoltator. Statul român nu îi elibereaza pasaport lui Adrian Coman, pentru ca este casatorit cu o persoana de acelasi sex. Romina Power, face apel pentru a-si gasi fiica disparuta în urma cu 25 de ani: „Nu mi-am pierdut niciodata speranta ca o voi strânge din nou în brate”. Polonezii vor putea calatori în SUA fara vize, din 11 noiembrie. Într-un articol din Pravda (publicat în 25 ianuarie 1936), trepadusii lui Stalin îl umileau pe marele Dimitri Sostakovici, poate cel mai mare muzician al veacului trecut. Titlul din ziarul oficial al Partidului Comunist era lipsit de orice echivoc: „Talmes-balmes, nu muzica.” Cu ce-a gresit compozitorul? Opera Lady Macbeth din Regiunea Mtensk era „aspra si primitiva.” Puritanismul sovietic se revolta în fata elementelor de atonalitate si decadenta burgheze. Muzica compozitorului petersburghez nu se subordona deloc cauzei. Ce putea urma dupa acest denunt? O „vizita” în Gulag? Umilirea psihologica e, uneori, un instrument mai eficient decât eliminarea fizica. Într-o scrisoare catre un prieten redactata la mijlocul anilor 1930, Sostakovici face aceasta marturisire: „întunericul ma înconjoara, întunericul ma sufoca.”. Un taran cu calul la shopping a intrat cu animalul printre rafturile unui supermarket. Andreescu conduce un BMW superb la doar 19 ani: Bolidul costa o avere în România. Bianca tocmai a primit o masina de lux din partea celor de la BMW. Vorbim despre un model M8 decapotabil, care în Germania costa 133.000 de euro, iar în România are un pret de pornire de 166.000 de euro. Macron zice ca Uniunea Europeana va disparea daca nu va fi gândita ca o putere mondiala. Shakira a vorbit deschis despre relatia cu Pique: „Mi-a spus ca nu-si doreste un viitor cu o femeie nefericita” (si uite asa a ales Shakira ca e mai bine sa fie fericita). Hamburgerii vegani sunt deja istorie. Desi suna stiintifico-fantastic, fripturile scoase la imprimanta 3D si proteinele obtinute din aer, metan si microbi vulcanici ar putea deveni nu peste multi ani baza meselor în familie, potrivit Fundatiei Thomson Reuters. Cât de benefice sunt ele pentru sanatatea oamenilor ramâne o întrebare fara raspuns, deocamdata. Cât de sanatoasa este o friptura obtinuta la imprimanta 3D? Dar o pudra proteica din metan si microbi vulcanici? Nu stie nimeni, însa ceea ce se stie este ca obtinerea unor astfel de produse destinate hranei umane are un impact negativ mult mai mic asupra mediului decât metodele clasice. Si cum presiunile privind protectia mediului sunt în crestere, companiile de mâncare cauta solutii alternative. Si le gasesc. Regizorul Andrei Serban explica de ce a plecat de la Columbia University: „Nu pot sa cred ca el poate juca Julieta. Acest baiat care a devenit fata de trei ani”. Andrei Serban si-a dat demisia din functia de profesor de la Columbia University. A explicat motivele în emisiunea Eugeniei Voda, „Profesionistii”, difuzata la TVR 1. „Puteam sa fiu profesor la Columbia pâna as fi avut o suta de ani. Nu ma dadea nimeni afara, pentru ca aveam un statut de profesor emerit, un statut în care pe viata esti considerat un profesor de exceptie, pentru ca ai avut rezultate extraordinare în învatamânt si în cariera, astfel ca poti fi titular pe viata”, a spus regizorul Andrei Serban. „În epoca Trump, dreapta e foarte radicala, stânga e foarte radicala. Universitatile în America sunt, de obicei, de stânga, iar la Columbia University este un fel de socialism care merge spre comunism, e o noua forma de comunism”, a mai afirmat el. „Corectitudinea politica este un fel de icter galben al Americii. Am fost chemati noi, profesorii de la Scoala de Actorie, în care eu eram seful Scolii de Actorie, si ni s-a spus ca trebuie sa facem o comisie în care sa angajam un profesor nou, pentru ca cineva se pensionase si ramânea un loc liber. Eram cinci – sase profesori. Ne-a spus decaneasa Scolii de Arta ca suntem prea multi profesori albi, prea multi profesori barbati heterosexuali, si este de dorit sa luam un nou cadru didactic, de preferinta o femeie de culoare, care, daca este gay, este foarte bine, iar, daca este un barbat, de preferinta sa fie portorican sau de culoare, „Sigur nu poate fi cineva cum esti tu, Andrei”, mi s-a spus, „un barbat care a fost casatorit, care esti heterosexual si care ai copii””. Eugenia Voda l-a întrebat pe Andrei Serban daca nu este o gluma, iar acesta i-a explicat ca spune adevarul. S-a adeverit ca cineva care era foarte, foarte bun, nu a fost luat si a fost luat altcineva, care era o persoana gay, de culoare. Asta a fost deja un punct în care am simtit ca iau o decizie contra vointei mele si ca sunt necinstiti si ca eu sunt seful comisiei si ca eu accept ceva pentru ca mi se spune, pentru ca mi se ordona. Ma simteam iar în comunism”, a explicat Andrei Serban. „Iar a doua întâmplare a fost în momentul în care aveam admitere pentru studenti, unde veneau tineri din toata lumea, nu doar din California si nu doar din America. Erau cam zece pe loc. Într-o auditie vine un transsexual, un baiat care a decis sa devina fata. Îl intreb ce-a pregatit si-mi raspunde ca a pregatit monologul Julietei. Julieta este o fata de 14 ani, puritatea întruchipata, era imposibil pentru mine sa cred ca acest baiat, care a devenit fata acum trei ani, poate fi Julieta. Putea sa încerce alte roluri. Si l-am întrebat: „Altceva nu ai decât Julieta?”(n.r. – nu avea) A spus monologul si, dupa ce a iesit, restul comisiei care era lânga mine a început sa ma blameze, ca de ce nu pot eu sa cred ca el poate fi Julieta. (…) „Nu pot sa cred ca el poate juca Julieta si nu pot sa cred ca, daca el vine student la Columbia, eu voi putea sa lucrez cu acest baiat care a devenit fata de trei ani de zile si sa-l învat sa fie Julieta. Nu pot, as fi necinstit fata de mine însumi, daca fac asta”. Mi-am oferit demisia si-am plecat”. Un spargator din Iasi, plecat în „turneu” prin tara, a fost capturat de politistii din Galati. Individul în vârsta de 63 de ani este din comuna Dagâta, judetul Iasi. El este acuzat ca a comis mai multe spargeri de locuinte, în Giurgiu si Galati. A fost retinut si va fi propus pentru arest preventiv. Primul transplant de penis si scrot, un succes, la un an de la operatie. Totul este complet functional. La un an de la interventia revolutionara prin care un barbat, a beneficiat de un transplant de penis si scrot, procedura se dovedeste a fi un succes total. Pacientul se simte „intreg” din nou si se recupereaza foarte bine, arata Science Alert, care citeaza un raport medical. Totusi, pacientului nu i-au fost transplantate si testiculele donatorului, pentru ca asta ar fi insemnat ca ar fi putut deveni tatal unui copil cu ADN-ul celui decedat. Nimeni nu stia la acea vreme ce va urma. Din fericire pentru pacient, totul arata si functioneaza perfect (inclusiv in plan sexual) la un an de la transplant. Un criminal condamnat la închisoare pe viaţă susţine că şi-a ispăşit sentinţa când a murit şi a fost resuscitat. Papa Francisc neagă învierea fizică a lui Hristos, susţine un jurnalist italian care l-a intervievat.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 54 Comments »

O alta exagerare exegetica

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 6, 2019

„Mulți teologi și filozofi moderni au susținut că diavolul are o țintă permanentă: aceea de a ne convinge că nu există, pentru a ne putea cuceri mai ușor. Asemenea ateului, diavolul preferă să știe că nu credem în existența lui Dumnezeu: el, demonul căzut, poate fi ignorat, ba chiar dă seamă de o maximă discreție, practicînd un soi paradoxal de smerenie, o kenoză inversă. Altfel spus, demonul preferă inexistența, dar n-o poate decît simula. Mai toate religiile au descris un infern. Un loc simbolic, imaginar, un ciudat perimetru spiritual, copleșit de forțele răului, care-și află acolo maximul de intensitate și densitate. Acolo (adică nicăieri) se află contrariul împărăției lui Dumnezeu, alt loc spiritual, unde virtutea, fericirea și armonia se desăvîrșesc fără încetare și fără nevoia de a o face: împărăția divină nu e nici statică, nici dinamică. E devenirea circulară a perfecțiunii nesfîrșite.

În prezența celor amintite mai sus, nu ne va mira prea tare faptul că ateul nu crede (nici) în diavol. El are credința că Dumnezeu nu există și e adesea irațional (prin superstiții sau fanatisme de tip scientist sau utopic-social), dar cel puțin pretinde că a ieșit din era irațională a Teologiei și a pășit (deodată cu secolul al XIX-lea) în era pozitivă a Rațiunii. Evacuarea deismului nu elimină și schema religiilor monoteiste: nu poți fi agnostic sau ateu postmodern fără o sumă de credințe (și un credo), așa cum nu te poți lipsi de ritualuri, ceremonii și simboluri. Devii un homo religiosus fără legătură cu Ființa Supremă și totuși incapabil să te desfaci de orice alte legături (prejudecăți, ideologii, angajamente militante etc.). În alți termeni, secularizarea contemporană e plină de idolatrie, sincretism, confuzie axiologică și anarhie, fără să scape de tema locurilor imaginare (precum împărăția lui Dumnezeu sau infernul). Secularizarea implică doar imanentizarea jocurilor de limbaj care descriau odinioară diferitele forme de transcendență. Individul secularizat nu mai aparține unei Biserici (sau poate o mai face, inerțial, ca reperaj patrimonial fără urmări etice) și trăiește imaginarul ca pe un fapt material, lipsit de mister: o tehnică de evaziune care te aduce, invariabil, la punctul de pornire.

Filozofiile moderne (de la Descartes la Husserl și Wittgenstein, trecînd prin utilitariști, empiriștii anglo-saxoni sau deconstructiviștii francezi) au refăcut modelul universului și antropologia, influențînd artele și politica, numai că raza lor de acțiune s-a oprit la cercul cititorilor (capabili să-i înțeleagă sau sperînd s-o facă). În toate societățile (occidentale sau nu) a continuat să existe credința în Dumnezeu, în ordinea lumii și în sensul vieții umane (situat transistoric, într-un veac eshatologic). Elitele – specializate în „demistificarea“ socială și demitologizarea epistemică a faptului religios – au continuat să decidă și să se alieneze simultan în raport cu ele însele și cu „masele deplorabile“. Religia organizată persistă, așa cum religiozitatea populară înflorește alexandrin, sub umbrela unor terapii, sinteze pretins ezoterice și amalgamuri doctrinare difuze. Nici experimentele radicale (de tipul nazismului și comunismului) n-au dislocat ireversibil geografia nevăzută a creștinismului. Oricîte eforturi și excese s-au consumat (în discurs și fapte „riscante“), sute de milioane de oameni (și o majoritate statistică a umanității) au rămas fidele cosmografiei revelate și modelului christic sau propriilor tradiții monoteiste și politeiste, adaptate, revizitate, divizate sau reinventate periodic. E de meditat la această reziliență a experienței sacrului. Ea nu probează „prostia“, așa cum nu conotează „obscurantismul“ gloatelor incapabile să evolueze, cît demonstrează acțiunea lui Dumnezeu în psihicul creaturii sale gînditoare și libere. Episoade arhaice – precum legămîntul avraamic – își dovedesc surprinzătoarea vitalitate, continuînd să informeze mentalul colectiv, dincoace și dincolo de noile noastre comportamente, viziuni cosmologice și tabieturi civilizaționale. Iată un spectacol pasionant prin straniile sale sugestii, niciodată definitive.”

O exagerare exegetica totalmente neexhaustiva ce nu-l exonereaza pe autor de nimic, ci dimpotriva. Aceasta „luzie post-religioasă” a unui fost candidat prezidential – Teodor Baconschi – posted in Comentariu Politic on septembrie 20, 2018, pare mai degraba un mic delir început si neterminat… Autorul are un fel foarte elevat intelectual de a nu spune nimic, in proza sa scurta, vorbind cu entuziasm si convingere, de parca ar spune ceva. Proza sa suna bine, si produce o oarecare incantare prin „muzicalitate”. Prin urmare autorul ne demonstreaza convingator ca, daca ar avea ceva de spus, ar putea sa o faca intr-o maniera eleganta si placuta. Sa speram ca va gasi candva o tema consistenta pe care s-o expuna folosind minunatul instrumentar din dotare. 

Iosif 8 noiembrie 2019 la 15:17 –  Doar prin antrenamente, experiente, curaj, credinta, lupta, perseverenta, speranta si dorinte pasionale extreme, se pot atinge cele mai înalte niveluri ale circumvolutiunilor constiintei absolute, sau cele mai joasnice, obscure, întunecate, infecte, decadente santuri (canale) ale inconstientei crase…

De unde se poate vedea ca dl. Teodor Baconschi este mic copil.

Posted in Aliorum Textuum | Etichetat: | 25 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: