(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Efectul razelor gama asupra anemonelor

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 2, 2019

Doua povesti di-verse, aparent fara nicio legatura intre ele, si un titlu (unul singur) care se potriveste (destul de bine) ambelor:

1. Am fost si am ramas adeptul bronzarii uniforme. Azi sunt mai mult teoretician, dar intr-o vreme (solara) am fost si cate un pic practicant. Nimic mai caraghios decat un trup, niste picioare, niste brate si o față bine bronzate asezonate cu un fund decolorat si/sau cu niste tâtze albe. In plus ca placerea de a te scalda in apa marii nu este deplină daca nu esti complet dezbracat, in timp ce înoți. Serios acuma. Oare cum s-ar simti un delfin cu chiloti sau o foca cu sutien? Cedarea in fata acestor impulsuri hedoniste, pentru cineva care nu imbratisează (nici pe departe) exhibitionismul, nu se poate materializa prea usor… iar la nudisti sau la solar farmecul bronzarii uniforme si al inotatului in pielea goala nu sunt deloc depline, din mai multe motive (câteva) pe care nu stau sa le explic acum (se pot sub-intelege intuitiv)… Asa ca solutia acestei probleme (in afara de cea partiala a scaldatul nud, in mare, noaptea, la lumina lunii, sub protectia intunericului oferita de plaja de la Costinesti, practicata cu un grup de prieteni de ambele sexe, destul de nebuni, cu care imparteam nu doar bucuria inotului ci si savoarea unei sticle de sampanie trecuta de la unul la altul) era una simpla: sculatul dis de dimineata. Ne trezeam in zori de zi pentru a prinde si rasaritul si ultra-violetele, si ne duceam pe plaja (la Eforie Sud, fosta Vasile Roaita) unde nu se afla inca (mai) nimeni. Ne dezbracam frumusel lasandu-ne toate hainele pe cearsaf si intram in mare profitand integral de cate o ora si mai bine de inot si soare, pana sa inceapa sa mai apara si alte primate prin zona. Partea proasta era ca, furati e placerea inotului, uitam de noi si ne trezeam ca suntem încå in apa, in varianta paradisiaca a existentei, in vreme ce plaja nu mai era chiar pustie si ca avem deja vecini de cearsaf. Cate odata se sacrifica unul dintre noi si-si lua slipul pe el din vreme, iar noi ceilalti inotam voiosi sub protectia valurilor, iar cand era la o adica, cel sacrificat se ducea pe plaja si ne aducea tuturor „costumele de baie” pe care le imbracam pe sub apa, intrand cuminte, la loc, in randul persoanelor decente care consimt la respectarea normelor sociale in vigoare. Ei bine, intr-o astfel de dimineata, dupa ce ne-am grabit sa intram in apa am observat (cu o oarecare uimire si nedumerire) ca nu eram singurii care fenteaza civilizatia. Cei care cunosc statiunea Eforie Sud stiu ca plaja nu este prea lata si ca se mai afla acolo si o faleza destul de inalta si abrupta, accesul la paja facandu-se pe niste scari plasate din loc in loc pe faleza. Ei bine undeva pe la mijlocul falezei, pe o iesitura de pamant, destul de greu accesibila se afla o doamna (a carei varsta se putea ghici a fi undeva in jur de 40 de ani) care statea in patru labe cu fundul in sus orientat catre soare, imaginandu-si probabil ca la ora aceea nu are cine sa-i contemple nuditatea. Nu stiu daca si dansa ne-a vazut pe noi, intrucat se uita la noi cu fundul, dar cert este ca dupa ce ne-am noi intors din larg d-ei nu mai era acolo, disparuse ca si cand nici n-ar fi fost. Seara la terasa, atunci cand unul dintre noi a intrebat-o pe una dintre mediciniste daca stie cumva ce efect au ultravioletele asupra hemoroizilor, noi cei din grupul matinal am inteles imediat care-i schepsisul intrebarii. Ceilalti nu. Dimpotriva. Medicinista a zis ca habar nu are despre treaba asta dar ne-am amintit cu totii ca era pe vremuri o piesa de teatru intitulata „Efectul razelor gama asupra anemonelor”.

2.

 

24 răspunsuri to “Efectul razelor gama asupra anemonelor”

  1. Ma intreb retoric care dintre multimi are cardinalul mai mare, multima A a vizitatorilor Arcei lui Goe care au ascultat prelegerea lui Jordan B. sau multimea B a vizitatorilor Arcei lui Goe care inteleg gluma asta:

    – Cine e strămoşul ursului polar?
    – Ursul cartezian.

    Problema ajutatoare:

    Dintre sute de catarge care lasa malurile, cate oare le vor sparge:
    a) vânturile
    b) valurile

    Rezolvitorilor le se ofera ca recompensa premiul „D’Artagnan” (cu cocardå).

    • Ramane in continuare nedezlegata enigma disparitiei misterioase din peisajul dezolant al arealului Arcei lui Goe a personajelor fictive d-na Stely, dl. Neamtzu Tziganu, dl. D’Artagnan, si cu voia d-voastra, ultimul pe lista, dl.Iosif Onescu. Intreb in pustiu unde (ne) sunt cei care ar putea dezlega enigma:

      Tenghelitå, menghelitå
      De cârceie tombolitzå.
      Ghici ce e!

      Se cere de asemenea un sinonim, un antonim sau un omonim al cuvantului „ambuteiaj„. Vine primavara. 🙂

    • d'Artagnan said

      Eu aș vrea o stradă cu numele meu…dar merge și un premiu!
      a. Pentru că există și coordonate polare, cu unghi si distanță, pe lângă coordonatele carteziene
      b. vânturile, valurile
      Ce chestie, am ajuns să-mi câștig propriul premiu!!

      • RALG said

        In ce oras ati prefera sa fie strada omonima? Saint-Colomban, Quebec, Canada e bine?

        Uite ce casuta frumoasa aveti pe strada aceea 140 Rue D’Artagnan, Saint-Colomban, Quebec, J5K2K9 Canada

        P.S. N-ati castigat inca premiul. Vi se va decerna numai si numai daca pana maine la apusul soarelui nu se prezinta niciun contracanditat cu un raspuns mai bun.

        • RALG said

          In tabloul din fotografia cu numarul 22 (din 36) din galeria ce reda splendoarea resedintei din strada D’Artagnan (de numai o jumatat de milion de dolari), se poade vedea o imagine cu niste edificii dintr-un oras. Intrebare: din ce oras provine provine acea imagine? Raspunsul corect va fi rasplatit cu 100 de puncte plus bonus. Serios. (Mai ales ca orasul poate fi usor identificat, dupa parerea noastra)… 🙂

        • d'Artagnan said

          Sunt onorat!

          • Ma asteptam sa fiti, la cat sunteti de narcisist… 🙂

            P.S. Ati reusit sa aflati din ce oras provine imaginea din tabloul din fotografia cu numarul 22? Ar trebui sa fie usor… pentru d-voastra… Sunt sigur ca d-na Stely (de ex.) ar fi aflat imediat, si nu, imaginea respectiva nu provine din Sinaia…

          • d'Artagnan said

            Paris, bien sûr!

          • RALG said

            Asta ar fi putut sa raspunda mai degraba cardinalul Iosif, nu d-voastra… Pentru d-voastra, ca gascon, daca tot v-ati gandit sa jucati la cacealma, mai nimerit ar fi fost sa spuneti „Bordeaux”… zic eu… Deci, nu e Paris. Mai aveti doua incercari…:)

          • d'Artagnan said

            Dl.Goe, dacă erați dumneavoastră în locul cardinalilor, altfel se scria povestea… bine că v-ați născut mai târziu!
            Cât despre tabloul cu pricina, parcă…parcă… îmi aduce aminte cumva de Londra, dar n-aș băga mâna-n foc, că eram în grabă mare, știți dumneavoastră de ce…

          • RALG said

            Evenimentele cruciale necesita personaje cardinale… 🙂 Sa inteleg ca m-am nascut prea tarziu pentru a mai putea fi scriitor? Oricum (si de-as fi/fost) de povestea aceea nu m-as atinge (nici) cu pana… De ce pana mea… ramane in cerneala…

            Londra? Hm… Ceva mai aproape de adevar… dar nu, inca, nu. Mai aveti o incercare… Hai la Milcov cu grabire… 🙂

      • Dl.Goe said

        @D’Artagnan – Nu stiu daca ati observat dar intrebarea la care ati incercat sa raspundeti se referea la un cardinal. Tocmai d-voastra sa va fi scapat acest detaliu?

        • d'Artagnan said

          N-am observat. Dar, după mine, Cardinalul Richelieu este fără îndoială mai mare decât Cardinalul Mazarin, că doar n-or fi echipotenți!! În ce privește întrebarea retorică, nu cred că poate avea un răspuns cuantificabil tocmai pentru că este retorică.

          • co-rect, cå chiar, ca corectitudine politica aveti dreptate… In ceea ce priveste echitabila echipotenta intre cardinalul A si cardinalul B sanse mai mari in aceasta privinta ar fi fost daca, in afara de intelegerea bancului cu ursul, ati fi audiat si prelegerea carteziana a cardinalului Jordan B, care contribuie indirect dar substantial la polarizare. Serios! Chiar m-ar fi interesat opinia d-voastra despre efectul razelor gama asupra suprematiei albilor. (E un defect professional… sa am asteptari mari si foarte, nerealiste 🙂 )

  2. „O operă de artă” înfăţişând o banană lipită cu bandă adezivă, vândută cu 120.000 de dolari la Miami

    Faptul ca „o banană lipită cu bandă adezivă” a fost vanduta cu 120.000 de dolari este intr-adevar o opera de arta. O capodopera am putea spune. Antropologii, sociologii si psihologii ar trebui sa se autosesizeze si sa intreprinda un studiu despre acest gen de intamplari.

    • a) cineva, cumpărătorul, este cu adevărat înnebunit după banane
      b) opera de artă include și peretele de care e lipită
      c) un mare plictis existențial
      d) toate cele de mai sus la un loc
      Altfel, cum?

      • Cu riscul de a deveni eu insumi subiect de studiu al antropo-socio-psihologilor voluntari (profesionisti amatori de harjoane) as despica un pic firul in paispe. (a) Cumparatorul innebunit dupa banane ar putea, cu cei 120000 de dolari, sa-si faca abonament pe viata la banane proaspete. Tembelul care a cumparat capodopera respectiva nu e „nebun dupa banane” ci „doar” nebun. (b). Da desigur include si „peretele” – panoul pe care este lipita banana (care costa vreo 100 de dolari). (c) Un mare plictis existential? Foarte posibil dar trebuie sa fi total tampit ca sa nu gasesti alta rezolvare in banii respectivi. (d) Niciuna dintre cele de mai sus. 🙂

        Altfel cum? Hm…

        e) prostie in stare macra (desi prea e cusuta cu ata alba)
        f) stire falsa, incompleta, manipulare media…
        g) spalare de bani (ori de pacate) sau… something like this:

        h) toate cele trei de mai sus combinate in dozaje subtile… Zic si eu. Mai zi si tu.

        Apropo, daca n-ai vazut inca Mickey Blue Eyes – cu Hugh Grant, sa stii ca merita vazut (face toti banii; dupa cate te cunosc probabilitatea ca filmul sa-ti placa este (foarte) vecina cu certitudinea, in cadrul limitei de toleranta)

        • Ar putea fi simplă promovare, publicitate, vâlvă. Am un amic pictor și ne-am gândit , în repetate rânduri, că pentru o bună promovare ar trebui să se sinucidă. Nu a vrut.
          Comedia e drăguță, dar, în realitate e foarte greu să fii admis în expoziții și, cu atât mai mult, în casele de licitație.

          • Ma rog, se pare ca stii tu mai bine cum e cu accesul la expozitii, o fi greu, desi pretutindeni se mai gasesc si scurtaturi. Ce parere ai de cazul Ion Barladeanu? de ex.

            Oricum majoritatea anomaliilor care se petrec in multe tranzactii care implica „obiecte de arta”, denota mai degraba aberatii ale sistemului financiar decat ale universului artei.

  3. RALG said

    Topicul curent a adunat trei like-uri inedite de la vizitatori noi-noutzi. Nu stiu daca a contat mai degraba punctul 1. sau punctul 2. in decizia de acorda like-urile respective. Noi nu vom sti-o poate niciodata.

  4. RALG said

    http://www.ziare.com/magazin/adn/asa-nu-s-ar-mai-naste-niciodata-oameni-cu-boli-genetice-propunerea-unui-om-de-stiinta-de-la-harvard-1589797

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: