(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

O brazi frumoși…II, III, IV, etc

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 20, 2019

II, III, IV, etc. Intr-un an m-am apucat sa impdobesc bradul ajutat de cineva. Treaba migăloasă si consumatoare de timp. Timp spre ce meleaguri grabit alergi?... S-a facut tarziu si cineva a plecat acasa, iar bradul a ramas impodobit doar pe jumatate, restul globuletelor pastrandu-se provocator, la vedere, in alveole, in cutie, pe masina de cusut din vecinantatea bradului. O postura artistica cu trend post-modernist care denota, ca sa zic asa, o neglijentă studiată („rational-sentimentalå” ca sa fiu si mai explicit in spiritul adevarului). Si asa a si ramas acel bradut, pana spre Paste, cand a fost expediat in neantul ghenei, aratând ca o ghera, (tacâm de pui) căci niciun ac nu-si mai pastrase pe scheletul maroniu. Macar a fost usor de despodobit. Alta data era sa patesc si mai rau si sa rămân (care va sa zica, ma intelegi, eu si familia mea) fara brad de tot. Cazuse pe mine responsabilitatea sa caut si sa cumpar moliftul de Craciun. Dupa cateva incursiuni facute in zile diferite, prin piete si aprozare in care n-am vazut chiar nimic demn de pretentiile mele absurde… am intrat intr-un soi de letargie si uitare, fiind pe atunci, ca si pe acuma, si ca-ntotdeauna, un maestru al amânărilor până-n ultima clipa, si am neglijat sa actionez activ intru indeplinurea intocmai si la timp a sarcinii achizitionarii unui brad, pom, pin, molid, ceva acolo, conifer sa fie, asa că m-am trezit taman in penultima zi, intr-o joi spre seara, de dinaintea ajunului. Cand am realizat mi-a cazut cerul in cap. Am fugit de acasa (precum dorul lui Tudor Gheorghe), cam dezbracat, cu un fular la gat, direct in piata, sa iau brad, brad, brad. Dau un regat pentru un brad… Bine, eu n-aveam regat, dar nici ei nu mai aveau brazi in piata, ci doar niste vreascuri cu pretentii de brad… Si atunci… ei bine atunci…

Chestia este ca acum ma grabesc teribil presat de o alta sarcina amânată până in ultima clipa, si trebuie sa plec, dar promit să mă întorc si să vă supun ce s-a întamplat mai departe in povestea cu brazi… Tineti aproape… (care cum)… (Nu ma deranjeaza să postati sugestii despre cum ar trebui continuata proza scurtă)…

Gata… M-am intors. Asa, sa revenim, sau mai bine zis sa ne intoarcem, in trecut, la momentul aproape culminant al micii intamplari cu bradul (lipsa) de Craciun. Dupa ce am incercat in zadar, in piata, cateva aranjamente lucrative prin combinarea a cate doi-trei braduti rebutati intru obtinerea cat de cat a unui pom de Craciun, am renuntat la idee si la tramvai pornind prin noapte (se intunecase deja) inapoi spre casa pe jos, ca sa am timp de gandire pentru a inventa o poveste credibila prin care urma sa justific absenta bradului din peisajul Craciunului din acel an, de parca eu as fi fost vreun Emil Zola sau vreun Hemingway ca sa povestesc cum am pescuit marlinul urias si cum mi l-au mancat rechinii pana sa vin cu el la mal. Dar, intrucat pe vremea aia nu eram prozator ci poet (ca si tine si eu m-am nascut poet si abia ulterior am devenit prozator prin depreciere, prin degradare entropica, pierzandu-mi ritmul, rima, etc, dar hai sa nu dam in depresia sarbatorilor inainte de vreme), nu-mi venea in minte nicio idee de proza scurta pe tema data. Si atunci, sub licårul calm si ispititor al steleror am avut totusi (eu ca poet, ma stii) un moment de inspiratiune divina. Mi-am amintit ca in apropierea bazei sportive de la institut (unde obisnuiam sa jucam baschet) este un conifer urias si ca as putea macar sa iau o creanga din el, pe care s-o impodobesc cu globulete si s-o declar bradut. Zis si facut. M-am prezentat la locul cu pricina, unde era intuneric, liniste si pace. Ger. Vazandu-ma cu mainile goale (fara manusi, fara topoare) coniferul se uita sfidator la mine cu ochii inchisi, fosnind usor din cetina: du-te ma de-aici.  Nu, nu ma duc. Am ochit o creanga mai de la poale, marisoara, si m-am repezit la ea. Nu m-a bagat in seama. Nici eu n-am bagat de seama la prima vedere pe intuneric cam ce dimensiuni are. Am observat doar ca nici macar nu se clintea in timp ce eu ma uzmeam din toate puterile s-o smulg din trupul mama (sau tata, cine stie). Dupa lupte seculare care au durat minute bune, mainile imi inghetasera si mi se umpusera de rasina (ah, da sa curga sange de brad), iar coniferul facea miso de mine bombardandu-ma cu conuri (in cap) si cu zapada (din provizia lui de iarna), pe sub gulerul camasutei cu care eram imbracat pe sub fular… Se contura la orizont o infrangere rusinoasa. Urma sa ma prezint acasa mizerabil, rebegit, ranit in orgoliul meu de gladiator, murdar de rasina, mirosind a brad dar fara brad, adica nedemn de a obtine macar mila semenilor mei ci dimpotriva dispretul si desconsiderarea cuvenite celui care se face vinovat de stricarea protocolului si a traditiei. Craciun fara brad. Cu porc dar fara brad. (Povestea porcului despre care este vorba aici, fiinteazå de pe o falie alternativa a realitatii, pe care o s-o redau altora, alta data, poate). Din disperare mi-am amintit de Arhimede, ala care a zis „Dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna Pamantul”. Dati-mi un brad voi muntilor, marilor. M-am retras mai spre varful crengii de conifer, mårind pârghia si am inceput mai cu spor sa fortez creanga incolo si incoace pana cand, minune, am auzit trosc si m-am trezit cu ea in brate. Miracolul de Craciun. Moralul mi s-a refacut ca prin farmec, am luat captura la spinare si am pornit-o glorios spre casa, lasandu-l pe conifer scâncind si suierandu-mi printre dinti: „ei lasa ca te mai prind eu alta data”. Nu, nu m-a mai prins (caci intre timp m-am facut baiat cuminte). Creanga pe care reusisem s-o råjghin (sau s-o rup, daca „råjghin” vi se pare cumva prea brutal sau prea obscen) s-a dovedit a fi mai voinica de cat oricare din brazii vanduti in piata, asa ca toti trecatorii stingheri cu care m-am mai intalnit pana acasa ma intrebau cu vadita invidie: De unde ati cumparat bradul? De la piata, raspundeam eu zambind… spre deruta generala.  Acasa, pe lumina am bagat de seama ca bradul meu, desi bogat si cu o forma foarte frumoasa, era cam 2D nu 3D, dar ce mai conta. L-am montat in suport, l-am pus intr-un plan paralel cu peretele asa incat privit din fata arata ca un brad adevarat, desi avea „gene” mult mai lungi decat molizii ordinari de prin casele vecinilor si l-am mai si ajustat nitel din foarfeca. Era deosebit de tot, ce så mai, de o originalitate aparte. L-am impodobit, cu globulete, cu beteala si stelute o mie, l-am admirat, l-am scuipat ca sa nu-l deochi si l-am botezat Pinochio, sperand ca o sa treaca in ochii privitorilor drept brad adevarat. Craciunul putea sa inceapa. A doua zi au venit si ai mei cu porcul de la tara (gata transat) si asa a fost sa fie si in acel an ajunul Craciunului in casa romanului. Toti care ne calcau pragul se minunau de uluitorul si neobisnuitul nostru brad de Craciun, cazand in extaz cand le spuneam ca l-am luat de la fondul plastic, comanda speciala. Celor care indrazneau sa ma intrebe cat a costat, le spuneam ca a fost atat de scump, ca mi-e si rusine sa spun cum am cazut de pacalit, dand pe el cat nu face. Lasa mai ziceau ei, ca merita, e deosebit. E ca-n occident. Pentru mine anul ala a ramas in amintire ca anul Craciunului cu creanga in loc de brad, dar pentru prieteni si cunostinte a ramas de pomina ca fiind anul in care dl.Goe si-a tras brad de la fondul plastic. Pacat ca n-am nicio poza cu el. Cu dl. Brad Pinochio… O dedicatie in amintirea lui:

 

 

Anexe: Cu exceptia unor mici, neglijabile si ignorabile alte exceptii, fara potential literar (si/sau a altora pierdute prin amintiri si prin urmare momentan inaccesibile), in rest, majoritatea celorlalte  intamplari ale mele cu Bradul de Craciun sunt simple povesti pentru copii cuninti si teferi, teribil de asemanatoare cu ale tuturor altora si din care nu vad cum as putea obtine vreo proza oricat m-as stradui. Mi-ar trebui mult prea mult talent pentru a reusi asa ceva. Geniu, pentru a crea ceva din nimic, dar n-am. Totusi as mai mentiona vreo cateva detalii doar asa de coloratura. In primul bradut de care-mi amintesc nu erau decat 8 globulete mari si 8 globulete mici, toate simple, subtiri, fragile, rotunde, sclipitoare, colorate, rosii, galbene, verzi si albastre. De fiecare data cand, inevitabil, se mai spargea cate unul dintre aceste globulete ancestrale era jale mare, chit ca erau inlocuite pe loc cu alte doua-trei din cele moderne si bengoase. Se parea cumva ca insasi copilaria se va sfarsi atunci cand toate globuletele din colectia originala se vor fi terminat de spart. Ceea ce inca nu s-a intamplat. Mai sunt vreo doua care rezista, rezista. Poate ca tocmai de aceea dl. Goe nici nu reuseste inca sa se maturizeze total, incapatanandu-se sa mai fie un pic, un pic, copil. In fine o alta intamplare cu bradul ar fi dinspre bunica mea care nu-si punea brad (ca n-apucase, la ei la tara ne pomenindu-se sa aiba lumea brazi cu globulete), dar, odata cu moda brazilor, bunica apela la un artificiu. Avea un leandru plantat intr-o caldare mare si care statea toata vara pe prispa, iar iarna intra in casa, la fereastra. D-lui devenea brad de Craciun pe care bunica il impodobea si ea cum stia. Tot era ceva. Cealalta bunica n-avea pom de Craciun dar era experta in trandafiri. Serios. Facea de Craciun cei mai gustosi si mai aromati trandafiri din lume pe care-i afuma si-i pastra apoi peste vara in galeata cu untura, intrucat nu avea nici frigider. Nici macar Fram. Si acum imi ploua in gura cand imi amintesc de trandafirii de la bunica.

6 răspunsuri to “O brazi frumoși…II, III, IV, etc”

  1. si o dedicatie doamnelor, domnisoarelor si domnilor Goe care se stiu…

  2. Stely said

    Brazi frumosi dar… „Ai cu ce „?

    Pret : 1.384,00 lei, livrare gratuita . 🙂

  3. Anexe: Cu exceptia unor mici, neglijabile si ignorabile alte exceptii, fara potential literar (si/sau a altora pierdute prin amintiri si prin urmare momentan inaccesibile), in rest, majoritatea celorlalte intamplari ale mele cu Bradul de Craciun sunt simple povesti pentru copii cuninti si teferi, teribil de asemanatoare cu ale tuturor altora si din care nu vad cum as putea obtine vreo proza oricat m-as stradui. Mi-ar trebui mult prea mult talent pentru a reusi asa ceva. Geniu, pentru a crea ceva din nimic, dar n-am. Totusi as mai mentiona vreo cateva detalii doar asa de coloratura. In primul bradut de care-mi amintesc nu erau decat 8 globulete mari si 8 globulete mici, toate simple, subtiri, fragile, rotunde, sclipitoare, colorate, rosii, galbene, verzi si albastre. De fiecare data cand, inevitabil, se mai spargea cate unul dintre aceste globulete ancestrale era jale mare, chit ca erau inlocuite pe loc cu alte doua-trei din cele moderne si bengoase. Se parea cumva ca insasi copilaria se va sfarsi atunci cand toate globuletele din colectia originala se vor fi terminat de spart. Ceea ce inca nu s-a intamplat. Mai sunt vreo doua care rezista, rezista. Poate ca tocmai de aceea dl. Goe nici nu reuseste inca sa se maturizeze total, incapatanandu-se sa mai fie un pic, un pic, copil. In fine o alta intamplare cu bradul ar fi dinspre bunica mea care nu-si punea brad (ca n-apucase, la ei la tara ne pomenindu-se sa aiba lumea brazi cu globulete), dar, odata cu moda brazilor, bunica apela la un artificiu. Avea un leandru plantat intr-o caldare mare si care statea toata vara pe prispa, iar iarna intra in casa, la fereastra. D-lui devenea brad de Craciun pe care bunica il impodobea si ea cum stia. Tot era ceva. Cealalta bunica n-avea pom de Craciun dar era experta in trandafiri. Serios. Facea de Craciun cei mai gustosi si mai aromati trandafiri din lume pe care-i afuma si-i pastra apoi peste vara in galeata cu untura, intrucat nu avea nici frigider. Nici macar Fram. Si acum imi ploua in gura cand imi amintesc de trandafirii de la bunica.

  4. Stely said

    Craciun fericit ! La multi ani cu sanatate , cu bucurii, cu iubire in suflet si spor in toate ! 🤩

    • Va multumesc pentru mesaj, pentru gest si pentru inspirata alegere muzicala. Si d-voastra aasemenea, Craciun fericit, sanitate, pace si armonie alaturi de intreaga familie. Mult succes in pregatiri si sa va iasa totul dupa plan. Sa ne auzim cu bine. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: