Călătorului îi şade bine cu drumul (II)

Inainte de a ne consuma (sau reprima) dorul de duca (wanderlust, fernweh, bougeotte) in vreo proza scurta, as adauga o halta in terminologie, pentru nuantare, sonoritate si sugestie.

CĂLĂTORIE. Subst. Călătorie, drum, deplasare, voiaj, excursie, turneu, expediție, ascensiune; drumeție, călătorie pe jos; croazieră, periplu (livr.); colindat, colind, pribegie, peregrinare, peregrinație (rar), peregrinaj (înv.), pelerinaj, hagialîc (înv.); circumvagație, odisee. Turism. Drum, cale, drumeag, potecă; rută, itinerar, cursă. Călător, drumeț, drumaș (înv. și reg.), voiajor, excursionist, turist, globe-trotter, colindător (fig.), hoinar, pribeag, pelerin (rar), peregrin (înv.), hagiu (înv.). Dromomanie (rar). Adj. De călătorie, de drum, de voiaj, turistic, voiajor, itinerant; plimbăreț, umblăreț (fam., depr. sau ir.), călător; umblat în (prin) lume, călătorit, voiajat. Vb. A călători, a drumeți, a umbla, a circula, a voiaja, a face o excursie, a pleca în excursie; a colinda, a curma (a alerga) pămîntul, a pribegi, a colinda lumea, a vîntura mări și țări, a peregrina, a hoinări, a vagabonda, a cutreiera, a umbla mult, a umbla cu opinci de fier, a fi mereu pe drumuri, a drumui (rar), a lua lumea de-a lungul (și de-a latul), a da ocol țării. A porni la drum, a o lua din loc, a merge în pelerinaj, a se duce (a pleca) în deplasare, a se deplasa, a-și lua calea (în picioare), a se așterne drumului, a se tot duce. V. aeronavă, ambarcație, automobil, căruță, direcție, drum, hoinăreală, întoarcere, mișcare, plecare, trăsură, tren.

CĂLĂTORII (literatură de călătorie) Sub forma jurnalului de bord sau a memorialului de călătorie și chiar aceea a narării călătoriei-aventură sau a descrierii cadrului exotic, călătoriile au procurat un bogat material pentru proza memorialistică (v. memorialistica). Văzute și apreciate în primul rînd ca documente geografice, etnografice, sociale, aceste scrieri antrenează în schimb experiențe variate ale omului și chiar fantezia, orientîndu-se astfel din ce în ce mai mult spre literatură. În jurul călătoriilor s-a creat o întreagă literatură cu trăsături proprii. Sub orice formă s-ar prezenta, literatura de călătorie tinde în primul rînd să informeze, dar nici reacțiile emoționale sau picturalul descrierilor nu lipsesc din astfel de scrieri. Astfel, în Relatare cu privire la cea dintîi călătorie în jurul lumii de Pigafetta; cronicarul lui Magellan, pe lîngă consemnarea expediției, pe lîngă relatări despre ținuturi geografice, prezintă și tendințe vizibile de trecere la narațiune, apropiindu-se foarte mult de literatură. Jurnalul lui Nansen, pe lîngă notarea precisă a peisajului încremenit al ținuturilor polare, impresionează prin acel fior al aventurii, făcîndu-i pe cititori participanți imaginari ai explorărilor sale. Jules Verne, în scrierile sale atît de cunoscute, informează pe cititor prin nararea călătoriilor pe coordonate geografice precise, dar îl și emoționează prin anticipațiile sale îndrăznețe, care au prefigurat dezvoltarea tehnicii ulterioare, moderne. Și în literatura noastră s-a cultivat proza de călătorie începînd cu Dinicu Golescu (Însemnare a călătoriei mele), Ion Codru Dragușanu (Pelegrinul transilvan), apoi cu Gr. Alexandrescu (Memorial de călătorie). Mai recente și intrate în patrimoniul literaturii noastre clasice sînt: Jurnal de bord de Jean Bart și Pe drumuri de munte de Calistrat Hogaș, scrise cu intenția și mijloacele implicate de literatura artistică. În evoluția ei, proza de călătorie a stabilit în diferite modalități contactul cu literatura, fecundînd romanul exotic și proza științifico-fantaslică.

călătorie, călătorii s. f. (tox.) stare de euforie indusă de consumul de droguri.

Sa nu uitam nici de Guliver, de Robison Crusoe, de Marco Polo, de Columb, Magellan, Vasco da Game, de Anton Lupan si de echipajul goeletei Speranta, de Ocolul Pamantului in 80 de zile, de 5 saptamani in balon, de Doi ani de vacanta, de Calatorie in centrul Pamantului, de La Pamant la Luna, de Insula zburatoare, de 20 de mii de leghe sub mari, de Viata lui Pi, de Emil Racovita, de Charles Darwin, de Roald Amundsen, Neil Armstrong, de Antal  (un celibatar in lumea larga), de Arca lui Noe si de altii asemenea lor…  Asta inca inainte de a purcede la fapte, in realitate, in memorie, in imaginatie, oriunde, cu bagajele facute, gata de drum, spre alte zari de soare pline, atrasi magnetic de dorul departarilor…

„Călătoriile încep de unde suntem. Totul începe de unde suntem. Si suntem acolo unde trebuie să fim. Drumul vieții se răsucește și se întoarce și niciodata două drumuri nu sunt aceleași. Cu toate acestea, lecțiile primite si invataturile provin din călătorie, nu din destinație.”

***

Ca sa fiu încă și mai articulat: Călătorului îi sade bine cu drumul, nu cu destinația… De ex. drumul către fericire. Sau către nefericire. Drum să fie. Pe urma, indiferent de destinația atinsă (sau ratată, nu contează), important este să ne întoarcem acasă. Acasă. Și tot așa, altă destinație, alt drum. Oricum în drumul către scop scopurile se schimbă, după cum se va ilustra poate mai la vale, în amonte (sic), pe firul poveștilor de nimic despre potriveala dintre călător și drum. Uite până și Arca lui Goe, deși stă de aproape 10 ani ancorată la dana de nisip (pe o dună) scufundându-se lent (cvasi-infinitezimal) în țărâna primordială (din care a fost făcut omul, făcător de Dumnezeu), totuși călătorește, străbătând, în mod misterios, distanțe apreciabile, uluitoare. Aproape că a făcut înconjurul lumii. Al lumii, nu al Pământului. Periplu, nu glumă. Mă rog, n-am ajuns încă la nicio destinație, ceea ce înseamnă că mai are de rătăcit, până să se întoarcă acasă. (Probabil că întoarcerea acasă se va face pe o scurtătura, căci e plin universul de găuri de vierme, mișună).

***

Un vajnic amator de calatorii si jurnale de calatorie este (printre altii) si prietenul nostru dusmånos Tiberiu Orasanu. Zbor spre Canada este cel mai recent exemplu de calatorie tiberiana, unde domnia sa ilustreaza inca o data preferinta categorica pe care o are pentru vizitele exclusiv la oras, in dauna vizitelor la tara. Nu conteaza la ce tara. Poate fi si tara natala, in privinta careia domnia sa declara ca a rămas, în sfîrșit, fără iluzii. În sfîrșit! In subsidiar le ureaza tuturor diasporenilor din lume un trai fericit, inclusiv acelora care mai au nostalgii după locurile natale. Ceea ce si noi le dorim. 🙂 Mi-ar placea sa aud opinia d-lui Tiberiu Orasanu despre ideea filozofica de (im)posibilitatea a calatoriilor, a autenticelor calatorii prin absolut, dar mi-e teama ca nu cumva se bage pe fir dl. Iosif Greblea, un expert in materie de transcendenta si atemporalitate (acustica). Cum ne-o fi norocul.

n.b. dl. Tiberiu Orasanu este un fost pasager clandestin al Arcei lui Goe, auto-evacutat in urma unui conflict spontan cu un alt astfel de pasager (recte dl. Neamtu Tiganu). Nuanta realmente dusmanoasa ce s-a adugat spontan indiscutabilei noastre prietenii virtuale, a aparut in lume cu ocazia unor discutii libere despre libertatea de exprimare, prilejuita de asasinatele islamistilor in redactia caricaturistilor de la Charlie Hebdo, domnia sa sustinand ca criminalii au avut anumite circumstante atenuante si ca „primii care au inceput” cu agresiunile au fost chiar caricaturistii. Dl.Goe (sfatuit si incurajat de noi insine) a sustinut viceversa, motiv pentru care dl.Tiberiu Orasanu, neplacandu-i o asemenea opinie contrara, a decis liber si unilateral sa ne scoata din blogroll, sa ne baneze, sa ne cenzureze si sa ne interzica formal, noua, dreptul de iscalitura pe blogul såu si totodata pe al sau pe Arca lui Goe. Prin urmare am murit si ne-a impacat, ramnand prieteni (de nuanta dusmanoasa). Nu i-am purtat pica (ca nici n-aveam de ce) si nici de grija nu i-am purtat. Speram ca o duce bine cu calatoriile si ne-ar placea sa-l mai vedem activand in universul virtual, fie cu articole, fie cu comentarii. Inclusiv pe Arca lui Goe, chit ca anumite prezente l-ar putea inhiba si intimida.

***