(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 15 februarie 2020

Liternautica care este (I)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 15, 2020

Mark Twain si-a început una dintre prelegerile sale, în fata unui onorabil auditoriu, cam așa: „Shakespeare a murit. Beethoven a murit. Voltaire a murit. Toți oamenii mari au murit. Si nici eu nu mă simt prea bine”. Păstrând proporțiile în fiecare detaliu al acestei anecdote as aminti ca certocrațiile conului Dorin (Tudoran) au dispărut, blogul lui Viorel Padina e în paragina, Morar & More si-a redus dramatic dreptul la impresie, Marginalia s-a desființat, alte și alte bloguri s-au stins. Si nici Liternutica nu se simte prea bine. Ce sa aibă oare în comun aceste mici și nevinovate agore care, după o scurta perioada de relativă înflorire, au reușit sa naufragieze în penibil, în incomunicabilitate, în izolare și decrepitudine? Ceva trebuie sa fi avut în comun (in afara faptului ca l-au avut și pe dl. Goe ca martor inocent al respectivelor întâmplări). Nu trebuie să fii din tagma „cercetătorilor britanici” pentru a observa (daca stai să observi) că, pentru toți aceștia, declinul a început atunci când au ajuns (sau au fost aduși) în postura de a se considera zeii mini-agore-lor pe care le administrau, arogându-și nu doar dreptul de a decide ocazional într-o maniera discreționară cine, ce, cât, cum și când sa comenteze pe blogurile lor, limitând sau desființând pur și simplu dreptul la liber exprimare, dreptul la opinie, dreptul la replica, într-un spațiu public, ci instituind abuzul în a utiliza acest „drept” ca regula neoficială pe respectivele bloguri. Nu pretutindeni s-a ajuns abrupt, deodată, la aceste mini-tragi-comedii, și nu toți „administratorii” blogurilor respective s-au transformat peste noapte în mici dictatori devorați de mania persecuției, orbiți de apucături totalitate, neavând chiar cu toții vocație pentru așa ceva, chit ca toți (pro)veneau din același sistem totalitar comunist și cam cu aceleași sechele. Mă rog, pe unii, precum pe Viorel Abălaru din Corabia (cunoscut și ca AVP, Viorel Padina și altele) natura i-a trădat imediat. Alții însă au parcurs un drum lung până când să ajungă să se transforme din persoane și personaje rezonabile, simpatice, tolerante, în cerberi feroce care încearcă sa-și managerieze gloria locala și dreptul de a palavragi în public, instituind cenzura și bâlciul, unii chiar trăind cu convingerea că n-au de ales, că sunt în legitimă apărare, că așa trebuie sa procedeze. In tot cazul acest conflict surd intre comentatorii anonimi si a-propitarii de bloage nu dăinuie de ieri de alaltăieri ci chiar de la începutul începutului vorbirii in HUVACA (Hyperspațiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator), unul dintre motivele de baza ale apariției Arcei lui Goe in acest peisaj fiind tocmai observarea, consemnarea si eventual ameliorarea acestui conflict, după cum si menționam într-una dintre declarațiile de intenție, publicată in primele zile de după lansarea Arcei lui Goe, in valurile de nisip ale desertului, si de care suntem siguri ca prea-cinstitul cititor citit si unic își amintește (DREPTUL LA REPLICA). Prin urmare avem o oarecare experiență în a observarea acestui fenomen si a simptomelor sale, precum si abilitatea de a anticipa felul in care „progresează” boala (din păcate o boală incurabilă) si cum se încheie. Cu tristețe trebuie să recunoaștem că n-am reușit sa vindecăm pe nimeni de această boală, si nici n-am fost martorii vreunei vindecări miraculoase spontane sau în urma vreunui tratament. Singurele mici succese au constat în diminuarea daunelor colaterale, prin salvarea (prin imb-arcare) a unora dintre comentariile refuzate abuziv de către vreun mic zbir incapabil de a tolera libera exprimare.

De departe, cel mai dramatic si mai trist mi se pare a fi cazul conului Dorin (Tudoran) si al multiplelor sale Certocraţii care au sfârșit aproape fără excepție (…) prin a se auto-devora, auto-flagela, auto-desființa, auto-neantiza… dispărând in cele din urmă, fără urmă, in stingerea eterna. Trist, sfâșietor de trist. Despre acest ne-caz va fi vorba in episodul viitor, înainte de a propune o dare de seama in gol (n.b. lb. eng. In con-text) despre ne-cazul pigmeilor liter-nautici, ne-caz ce se afla in plina desfășurare.

P.S. Pentru cei care vor sa se familiarizeze in avans cu datele ne-cazului panglicarilor liternautici (Liternautica-ca-Gaşcă, o comedie in sine) le recomandam sa vizioneze locul cu pricina (asta in cazul in care nu le este blocat inclusiv accesul la vizualizare ??! 😊 ), si eventual să încerce (sic) să comenteze ceva. Bloguletul cu pricina se auto-declara cu schepsis „Revistă (online) de literatură (!) si alte mofturi” cu scopul unic de a da, cât de cât, o justificare existențială si producțiilor propuse de către unii dintre apropritari (gen Cornel Bălan, Mihai V., Cosmin Leicuța, Daniela Albu…) ale căror prozaice relatări (compuneri școlărești) nu denotă în niciun caz (vreo) literatură. Mofturi însă da, cat cuprinde. Doar ca, exclusiviști si intoleranți, d-lor nu vor si pace sa accepte si altora dreptul la moft, încercând sa acrediteze ideea ca spațiul public în care se manifesta ar fi fiind spațiu privat. Si, ca sa vedeți ca chiar au haz, ca de hilari sunt hilari, o sa redam mai jos comica lor declarație de avere:

CE ESTE LITERNAUTICA?

Într-un mediu virtual asaltat de informații de multe ori înșelătoare și de lucruri de calitate îndoielnică (n.b. vai, ah, valeu), LiterNautica recomandă o croazieră într-o lume a literaturii de calitate (n.b. hi-hi). Autorii de proză, eseu, cronică de film și carte, reportaje și altele asemenea sunt bineveniți la bord. Există o singură condiție: să scrie bine. (n.b. ca Cornel Bălan, de ex). erată: ...asemenea sunt bineveniți la bord. Există o singură condiție: să scrie de bine…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 67 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: