(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Echinox echivoc

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2020

10 Ani-versare.

In urma cu exact 10 ani si câteva secunde, de echinocțiu, a apărut pe (o) lume (virtuală) (b)Arca lui Goe,  manifestându-și prezenta in HUVACA printr-un Hello world, apreciat cu „like” de un sigur vizitator, având ca avatar Pieta – vizitatorul unic. Intențiile si rosturile formale, asumate, ale lansării la apă a unei asemenea ambarcațiuni, purtând un nume cu rezonante mitologice si totodată caragialești, au fost  etalate spre atenția celor interesați in expozițiunile Despre, DisclaimerDreptul la replică, iar meta-intențiile si meta-rosturile s-au revelat prin relevare ulterioara si printre rânduri, in atenția si prin co-participarea prea-cinstitului cititor citit si unic al acestei Goelete, care aniversează astăzi zece ani de semi-existenta.  10 ani, care au trecut de parca ar fi fost câteva zile. Ca orice arca si aceasta a cochetat cu ideea salvării de la pieire a unor vietăți amenințate cu extincția prin Potop. Rezultatele de până acum sunt incerte ca si Potopul însuși (…) dar de salvat au fost salvate o mulțime de detalii, depuse spre conservare si fosilizare in cala Arcei lui Goe, însă momentul actual nu este nici pe departe propice vreunui bilanț. Potopul este in curs de desfășurare si la fel operațiunile de salvare prin îm-b-arcare. Suntem in continuare de partea celor obidiți prin moderare, banare, cenzurare, repudiere, marginalizare ori alte abuzuri de acest fel, comise in HUVACA de către inși incapabili sa suporte si sa promoveze sau măcar sa tolereze libertatea de impresie, de expresie, de opinie, de gâlceava si hârjoane, precum si libertatea inalienabilă a dreptului la replică.  Si suntem in continuare in contra acestor abuzatori odioși ce se manifestă, care mai pe față, care mai subtil, care mai prostește, care mai sofisticat, încercând astfel  să-si conserve iluzii dintre cele mai hilare cu putință. La acest moment aniversar, după zece ani de călătorie prin desert, ar fi însă de zis ca s-au găsit mai mereu si alte scopuri, rosturi, interese, sensuri si non-sensuri atractive, care au făcut pe-trecerea nu doar suportabilă, ci adesea plăcută, si pe alocuri, spectaculoasa si memorabilă, precum s-a întâmplat in combaterea si slujirea Nimicului, in tentativa de reconciliere cu cuantica ori la intrarea in atingere cu ideea de Sortis Humanae ad Intelligendum Lux, Et in Arcadia Goe, dar mai ales cu ocazia întâlnirilor prilejuite pe punte cu marele si prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, care s-a manifestat mai mereu cu generozitate, impetuozitate, elan si fantezie ludică, într-o diversitate exploziva de varietăți, transformându-se continuu, pentru a reuși sa se conserve si sa rămână mereu si mereu același el însuși, salvând-se, inclusiv de la Potop, aducându-și astfel contribuția si întregind sensul întreprinderii sugestiv intitulată „Arca lui Goe”. Mulțumiri si felicitări tuturor. La mulți ani!      

P.S. Despre actualul pseudo-Potop, numai de bine. Vom re-veni cu amanunte. Prea-cinstitul la fel.  

a) Yuval Noah Harari: Pandemia de coronavirus a permis experimente sociale la scară globală

b) TACI

c)…

38 răspunsuri to “Echinox echivoc”

  1. Stely said

    La mulţi ani, (b)Arca lui goE!
    La mulţi ani, Dl Goe !
    La mulţi ani tuturor călătorilor (cititorilor si vizitatorilor) Arcei care au calatorit împreună, fie prin deşert , fie prin/ pe valuri si aţi supravieţuit potoapelor de tot felul ! Sănătate , să putem merge mai departe încă 10 ani … 🎉🎈✨😇

    • RALG said

      Multumesc pentru urari si pentru prezenta… in present si si in trecut, prezentul continuu… viitorul perpetuu… La multi ani!

      Sper ca stati bine in bizarul context, si cu moralul, si cu proviziile, si cu activitatile… sociale, si in genere cu prezenta de spirit, si nu numai. Vine primavara.

      • Stely said

        @RALG ,
        Da, stau bine dar recunosc ca mi-e teama , desi nu exista in oras nici un caz de „corona”confirmat. Sunt 6 zile de cand nu am iesit din casa . Inca nu am semne de oarece stare depresiva intrucat am cu ce sa-mi ocup timpul. Comunic cu lumea oriunde s-ar afla , si asta ma face fericita. Ma gandesc ca prezenta mea in lumea virtuala, mai ales pe Arca lui Goe , a fost si este o binecuvantare. Sunt mai bogata( spiritual si intelectual ) de cum am fost in urma cu 10 ani. Se cuvine deci sa va multumesc, in primul eu .

        Ma gandeam intr-un timp sa fac o selectie a topicelor care mi-au placut cel mai mult .”Intoarcerea in SF-era lui Goe” a fost de departe cel mai bun, mai frumos , interesant , laborios , bogat in continut , sensuri , efecte (emotii , sentimente) etc. Acolo, se afla inscrise toate secretele lumii . De atunci am inceput sa iubesc Arca lui Goe si tot ce a insemnat ea pentru mine . 🙂
        Aici , adica.
        https://arcaluigoe.wordpress.com/2013/04/09/intoarcerea-in-sf-era-lui-goe/

        • Poate ca întoarcerea in sf-era lui Goe n-ar fi o idee tocmai rea in contextul actual, despre care se zvoneste c-ar tine inca vreun an si jumatate… o intreaga era, la captul careia s-ar putea ca Roger Federer si Serena Williams sa fie niste pensionari joviali, iar Nole si Rafa niste old boys de coloratura prin turneele de foarte grand slam. De ex. Iar Simona o måmicå… etc… Va fi o alta lume… un altro mondo…

  2. Issabela said

    10 ani, o viață virtuală… La mulți ani!

    • RALG said

      Da, intr-adevar… 10 ani pot parea o intreaga viata virtuala. In fapt n-au fost decat cateva clipe… Multumesc pentru vizite si pentru în-semnele acestor vizite. Ce faceati acum 10 ani? Ce-ati facut in ultimii 10 ani? 🙂

      P.S. Aveti un blog placut, captivant, o oglinda interesanta…

  3. neamtu tiganu said

    10 ani!!!

    • RALG said

      Poti sa crezi? Foarte multe daca nu chiar majoritatea numerica a persoanelor cu care interactionez socialmente n-au o asemenea vechime in viata mea. Sunt inconjurat de „prospåturi”. 🙂 Exceptii fiind familia, rudele, prietenii de demult si… amicii virtuali. La multi ani!

  4. RALG said

    Astazi e prima zi de primavara in cosmos.

    Un semn in atentia prea-cinstitului cititor citit si unic dar si a celorlati (pe)trecatori prin preajma:

  5. a) Yuval Noah Harari: Pandemia de coronavirus a permis experimente sociale la scară globală

  6. Dupa Coronasutra avem si CoronaTV:


  7. A fost descoperita o metoda eficienta prin care se determina daca cineva este in categoria de risc pentru a dezvolta complicatii dupa infestarea cu Corona Virus. Testati-va! Priviti cu atentie cele doua obiecte din fotografie. Intelegeti ce fel legatura exista intre ele? Daca da, sunteti in categoria de risc. Am facut testul acasa si se pare ca din toata familia doar fiul meu nu se afla in categoria de risc. 😦

    • Stely said

      Cati ani o avea fiul ? 🙂

      P.S. Tocmai acum am primit pe telefon un mesaj de alerta pentru cum sa ma feresc de contaminarea cu „virusul ucigas”. Spunea ceva de „cei mai varstinici”. 🙂

  8. Stely said

    S-au gasit vinovatii de „mega nenorocirea” covid -19 .

    http://epochtimes-romania.com/news/politologul-stelian-tanase-regimul-comunist-chinez-vinovat-de-mega-nenorocirea-covid-19-toti-comunistii-se-cred-infailibili-

    • RALG said

      Dupa parerea mea polit-olgul Stelian Tanase (laudat fie-i pre-numele), are un mod extrem de limitat de a privi si de a vedea lucrurile: ideologic. Explicatia pe care o vrea exhaustiva este doar un detaliu in ecuatia problemei, iar pretentiile care se degaja din rechizitoriul sau ii cam anuleaza demonstratia. Daca ar fi dupa cum zice d-lui ar fi insemnat ca epidemia s-ar fi oprit brusc in prima tara democratica si liberala in care ar fi ajuns. Ceea ce nu se prea intampla. In mica Italie numarul mortilor l-a intrercut pe al celor din gigantica Chinå.

      Enigmatica ramane intamplarea care mentine Rusia pe dinafara in aceasta fabuloasa redesenare a organigramei de functionare a umanitatii. Ceva mai coerent mi se pare a fi fiind Yuval Noe Harari:

      „Criza generată de pandemia coronavirusului are efecte pe plan mondial, iar deciziile guvernelor probabil vor configura mulţi ani lumea, inclusiv sistemele economice, politice şi culturale”, afirmă filosoful şi istoricul israelian Yuval Noah Harari, autor al celebrelor volume „Sapiens“ şi „Homo Deus“, într-un editorial publicat în Financial Times şi citat de Mediafax. „Omenirea se confruntă cu o criză globală, poate cea mai mare criză a generaţiei noastre. Deciziile pe care le iau oamenii şi guvernele în următoarele câteva săptămâni probabil vor configura lumea mulţi ani. Vor configura nu doar sistemele medicale, ci şi economia, politica şi cultura. Trebuie să acţionăm rapid şi decisiv. Dar trebuie să luăm în considerare şi efectele pe termen lung ale acţiunilor noastre. Când alegem dintre mai multe variante alternative, trebuie să ne întrebăm nu doar cum depăşim ameninţarea imediată, ci şi ce fel de lume vom moşteni după trecerea furtunii. Da, furtuna va trece, omenirea va supravieţui, cei mai mulţi dintre noi vom fi în viaţă, dar vom locui într-o lume diferită”, afirmă Yuval Noah Harari în editorialul „Lumea după coronavirus. Aceasă furtună va trece, dar alegerile pe care le facem acum ne-ar putea schimba vieţile pentru anii care vor urma”, publicat în cotidianul Financial Times, citat de agenţia Mediafax. Sunt forţate spre utilizare tehnologii imature şi chiar periculoase, deoarece riscul de a nu face nimic este mai mare. „Multe dintre măsurile de urgenţă aplicate pe termen scurt vor deveni accesorii ale vieţii. Aceasta este natura urgenţelor, de a accelera procesele istorice. Decizii care în mod normal ar necesita ani de deliberări sunt adoptate în câteva ore. Sunt forţate spre utilizare tehnologii imature şi chiar periculoase, deoarece riscul de a nu face nimic este mai mare”, adaugă autorul, notând că ţări întregi sunt folosite în experimente sociale la scară largă. Experimente sociale la scară mondială „Ce se întâmplă când lucrează toată lumea de acasă şi comunică doar de la distanţă? Ce se întâmplă când şcoli ori universităţi îşi desfăşoară activităţile online? În vremuri normale, guvernele, companiile şi consiliile educaţionale nu ar accepta niciodată astfel de experimente. Dar acestea nu sunt vremuri normale”, subliniază Yuval Noah Harari. În această perioadă de criză, avem de făcut două alegeri majore. Prima este între monitorizarea de tip totalitarist şi responsabilizarea civică. A doua este între izolarea naţionalistă şi solidaritatea globală. „Pentru a stopa epidemia, populaţii întregi trebuie să se conformeze anumitor reguli. Există două modalităţi de a obţine acest lucru. O metodă este monitorizarea oamenilor de către guvern şi pedepsirea celor care încalcă regulile. În prezent, pentru prima dată în istoria omenirii, tehnologia permite monitorizarea permanentă a tuturor. În urmă cu 50 de ani, KGB nu putea urmări permanent 240 de milioane de cetăţeni sovietici, nici nu putea procesa informaţiile, subliniază Yuval Noah Harriri. Sisteme de supraveghere destinate combaterii terorismului sunt folosite acum pentru depistarea pacienţilor care au coronavirus „În lupta cu epidemia de coronavirus, numeroase guverne au mobilizat deja noi instrumente de supraveghere. Cel mai notabil caz este al Chinei. Prin monitorizarea atentă a smartphone-urilor, prin folosirea a sute de milioane de camere de luat vederi pentru recunoaşterea facială şi prin obligarea oamenilor să îşi verifice şi să raporteze temperatura corporală şi starea medicală, autorităţile chineze nu doar că pot să identifice rapid persoanele care au coronavirus, ci şi să le urmărească deplasările şi să identifice cu cine au intrat în contact. Diverse aplicaţii mobile avertizează cetăţenii despre apropierea de persoane infectate. Aceste tipuri de tehnologii nu se limitează doar la estul Asiei. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a autorizat recent Agenţia israeliană de Securitate să utilizeze sisteme de supraveghere destinate în general combaterii terorismului pentru depistarea pacienţilor care au coronavirus. Când subcomisiile parlamentare au refuzat autorizarea măsurii, Netanyahu a aplicat-o printr-o ordonanţă de urgenţă”, observă editorialistul, atrăgând atenţia că astfel de situaţii generează probleme de „legitimitate legate de noile sisteme terifiante de supraveghere”. „Chiar atunci când infecţiile cu noul coronavirus vor fi reduse la zero, unele guverne care vor să colecteze date ar putea argumenta că este necesar să menţină sistemele de monitorizare biometrică deoarece se tem de al doilea val de coronavirus sau pentru că există o nouă tulpină de Ebola în centrul Africii sau pentru orice altceva, înţelegeţi ideea. În ultimii ani, a avut loc o luptă majoră privind sfera privată. Criza coronavirusului ar putea fi vârful acestei lupte, deoarece atunci când oamenii au de ales între sfera privată şi sănătate, aleg de obicei sănătatea”, subliniază autorul. Însă aceste variante alternative sunt „false”. Singura şansă pentru a nu folosi măsuri totalitariste este responsabilizarea cetăţenilor „Putem şi trebuie să ne bucurăm atât de drepturile asociate sferei private, cât şi de sănătate. Putem opta să ne protejăm sănătatea şi să oprim epidemia de coronavirus nu prin instituirea de sisteme de supraveghere specifice regimurilor totalitare, ci prin responsabilizarea cetăţenilor. În ultimele săptămâni, unele dintre cele mai eficiente metode de limitare a epidemiei au fost aplicate de Coreea de Sud, Taiwan şi Singapore, care, deşi au utilizat şi unele aplicaţii de localizare, s-au axat mai mult pe testarea extinsă, pe raportarea onestă şi pe cooperarea voluntară a unui public informat”, explică editorialistul. SUA nu îşi mai asumă statutul de lider global „A doua alegere importantă pe care o avem de făcut este între izolarea naţionalistă şi solidaritatea la nivel mondial. Atât epidemia în sine, cât şi criza economică asociată sunt probleme mondiale. Pot fi soluţionate eficient doar prin cooperarea la nivel global. (…) Naţiunile ar trebui să fie dispuse să facă schimb de informaţii, să ceară cu modestie consiliere, ar trebui să aibă încredere în datele primite şi în recomandări. De asemenea, este necesar un efort global de producere şi distribuire a echipamentelor medicale, în principal kituri de testare şi aparate de respiraţie. (…) În perioadele precedente de crize globale, precum criza financiară din 2008 şi epidemia de Ebola din 2014, Statele Unite au asumat rolul de lider global. Dar actuala Administraţie a SUA a abdicat din rolul de lider. A transmis foarte clar că îi pasă mai mult de măreţia Americii decât de viitorul umanităţii. Acesată Administraţie şi-a abandonat chiar şi cei mai apropiaţi aliaţi. Când a interzis călătoriile din Uniunea Europeană, nu s-a obosit să transmită o notificare prealabilă UE, nu mai spun să se fi consultat cu UE despre această măsură drastică. A scandalizat Germania prin presupusa ofertă de un miliard de dolari adresată unei companii farmaceutice germane pentru a cumpăra monopolul asupra unui vaccin anti-Covid-19″, notează autorul. „Omenirea trebuie să facă o alegere. Vom continua să mergem pe drumul lipsei de unitate sau vom adopta parcursul solidarităţii globale? Dacă alegem lipsa de unitate, acest lucru nu doar că va prelungi criza, ci probabil vor apărea catastrofe mai grave în viitor. Dacă alegem solidaritatea globală, va fi o victorie nu doar împotriva coronavirusului, ci şi împotriva viitoarelor epidemii şi crize cu care omenirea s-ar putea confrunta în secolul 21″, concluzionează Yuval Noah Harari.

      • Stely said

        Si eu cred ca Stelian Tanase bate câmpi . Acelasi motiv l-am invocat si eu . In Italia , la ora actuala , nr .deceselor a crescut cu 1000 fata de China. Numai astazi sunt in jur de 800 de decese . A trecut deja o luna de cand au fost semnalate primele cazuri confirmate . Se stia ce se intampla in China , ca gripa se va extinde rapid si ca izolarea la domiciliu este singura
        msura de aparare. Toata lumea se intreaba de ce Italia se afla in asemenea situatie . Raspunsul este ca masurile de izolare si restrictionare a circulatiei intre localitati si restul lumii au fost luate cam tarziu. Sa vedem ce se va intampla in Franta. Am aflat ca s-a luat masura drastica de izolare generala , daca nu este si aici prea tarziu :

        „Franţa a instituit izolarea generală la domiciliu pentru întreaga populaţie pentru cel puţin 15 zile. Cei care nu respectă regula vor fi amendaţi cu 135 până la 375 euro, scrie Le Figaro.

        Se poate ieşi din casă doar în situaţii speciale: mersul la muncă pentru cei care nu pot lucra de acasă, cumpărături alimentare, doctor, farmacie sau plimbatul câinelui. Vizitele familiale, ieşirile sau întâlnirile în grup, mese între prieteni nu numai că sunt nerecomandate, dar sunt total interzise.”

        https://www.stiripesurse.ro/alerta-franta-instituie-izolarea-generala-la-domiciliu_1442133.html

        Banuiesc ca ai nostri nu vor mai sta pe ganduri si vor institui masura izolarii la domiciliu , macar in zonele unde este focar . Astazi, bucurestenii au iesit intr-o veselie in parcuri si la gratare, fara nici o teama .
        Am si eu probleme cu omul meu care nu sta prea sta locului . Pleaca dimineata si vine seara. Umbla brambura prin vecinii de la tara si nu stie de reguli. 😦 Nu stiu daca sa ma bucur sau nu in cazul ca se va lua masura de izolare generala. Ce naiba sa facem noi atata timp singuri in casa ? 🙂

        • Cum adica ca ce naiba sa faceti??? Sa faceti lecturi: dragoste în vremea holerei”. 🙂 de ex.

          • Stely said

            Da, am s-o citesc , doar stiti ca am citit in mare parte cartile recomandate de dvs. De curand am citit” Harul feminin ” de Basarab Nicolescu. O carte aparte (speciala)care mi-a creat sentimente de piosenie, admiratie , recunostinta chiar si invidie, atat pentru autor cat si pentru eroinele cartii , nascute cu” darul gratiei „. O recomand cu mare placere . Ma gandesc , in primul rand, la d-l Iosif Greblea. 🙂

        • Si sa nu uit: ramane valabila si o alta recomadare de lectura: Negura – o nivolå de Miguel de Unamuno…

  9. Stely said

    Si, fiindca in articol s-a adus vorba de Cernobâl , recomand filmul catastrofei minut cu minut :

    • Odata, in copilarie, am fost la padure, impreuna cu fratii si parintii. Am trecut prin Valea Rea, ne-am oprit la Fântâna cu caii (unde am si baut apa cu o canå legata acolo cu un lant), am vazut locul numit „Ogasul cu moartea” (o râpå), pe urma am luat-o pe cårarea haiducilor si am ajuns în fågårie unde am cules leurdå. Am facut focul si am prajit cârnati infipti in tepuse de lemn cioplite cu cutitul la fata locului. A fost minunat. La intoarcere ne-a prins ploaia, iar apoi am vazut un curcubeu neverosimil. Cand m-am intors la scoala am scris o compunere despre aceasta excursie si am luat un 10. Un zece minus, pentru ca mancasem un „i”, la sfarsitul unui cuvant care trebuia scris cu doi (de) „i”. Nu mai stiu ce cuvant dar nu era „tii” (Tii, ce excursie minunata am facut noi copiii.

      Da, da, zilele astea ar trebui sa vedem toate filmele despre catastrofe, cataclisme, nenorociri, molime, dezastre, moarte, disperare, haos, extinctii, apocalipsa, despre incalzirea globala, si despre prabusirea economiei globale. Dar si despre sfarsitul istoriei, moartea termica a universului, gauri negre, anti-materie, materie si energie intunecata si despre felul in care ne va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele comise pana acum. E valabil si pentru dl. Iosif Greblea, inocentul neprihanit, robul lui Dumnezeu si fratele Fiului. Vizionare placuta tuturor. 🙂

      • Stely said

        Hmm… pe Valea Rea ? Pai acolo mergeam si noi cu prietenii , rudele , copii lor si-ai nostri, in vacantele scolare . Banuiesc insa ca nu este aceeasi „vale rea” . A noastra este la Sinaia , aproape de casa, doar treceam podul peste Prahova .Ne incarcam cu mici , bere, cartofi , frigarui etc. Incingeam un foc de tabara ,puneam berea la rece in rau , apoi ” tin’te” distractie . Nu ne imbatam, dar nici mult nu mai era … 🙂

        P.S. Am vazut astazi o fotografie din Sinaia . Nici o suflare de om sau altceva pe bulevardul Carol. Terasele erau pustii, cu scaunele ridicate pe mese. Un peisaj dezolant. Si noi ne gandeam sa mergem acolo mai devreme , macar sa ne prinda Pastele acolo. Nu cred ca vom mai putea ajunge . Masura de izolare a fost luata de primar .

        • Un oras pustiu poate oferi intr-adevar, o priveliste dezolanta… Dar nu e musai. Din perspectiva potrivita un asemenea peisaj are o frumusete aparte, solemna, bizara, dar nu mai putin aurentica. Sinaia si-a luat vacanta. Adica orasul in vacanta de la vacarm si popor… 🍻

  10. RALG said

    Reco-mandare: Vizita beletristica la Ploiesti

  11. Stely said

    \

    „Dragoste pe vremea pandemiei ”

    Dezinfectare

    Închide repede ușa,
    afară plouă cu panică,
    dă-ți jos pelerina de ploaie
    și fusta
    și bluza
    și pantofii
    și masca de femeie puternică
    și pe cea de vampă
    și pe cea de copilă fragilă
    și pe cea medicală
    și hai sa-ți arăt cât de mult te
    i̶u̶b̶e̶s̶c̶
    dezinfectez.

  12. Stely said

    A, da . Am uitat sa scriu numele autorului. Poemele, sub genericul #dragosteinvremeapandemiei , sunt luate de pe faceboock, postate pe un video-clip micut si dragut si citite de Alina Oancea, cu „vocea ei care aduce linistea” ca sa „mai descreteasca sufletele”. 🙂 Cel de mai sus este de ieri. Astazi a fost „Izoleta”, dar cu voi dvs. il voi posta maine .Poate reusesc sa postez cu video-clip cu tot. Asta numai daca il vor pune pe youtube.

    • Lucrurile bune (chiar si cele iluzorii) descretesc fruntile si, la limita, chiar si sufletele. Multe altele insa au darul de a descreti mintile, facandu-le netede ca-n palma.

      Un corona-poem de dragoste pe zi, adus pe Arca lui Goe, ar fi un gest minunat pentru care va multumesc anticipat, chiar se de-ar fi sa ramana doar la nivel de intentie.

      • Stely said

        ‪#‎dragosteînvremeapandemiei‬

        Dorul
        Sâmbăta, cât erai la obor
        tu n-ai de unde ști, dar eu muream de dor.
        Când eram plecați la birou
        un pic din mine murea de dor din nou.
        Când ieșeai cu bicla pe-afară
        dorul mă ucidea fără milă, iară.
        Ieșeai cu prietenele în oraș?
        dorul îmi făcea de hac mintenaș.
        Chiar și cu mintea de erai plecată
        muream de dor încă o dată.
        Ca o pisica cu nouă vieți
        muream în fiecare dintre dimineți
        Acum suntem împreună acasă și e uimitor
        că noi trăim dar virusul ăsta l-a ucis pe dor

        Ivcelnaiv

        • Stely said

          #‎dragosteînvremeapandemiei

          Izoleta

          Dacă acum ceva timp
          în munca mea foarte concreta
          aş fi auzit cuvântul izoletă
          m-aş fi aşezat plin de speranţă
          să fac tot felul de planuri de vacanţă .
          Acum când excursia în Sicilia s-a dus
          adio tamburină. adio pahare de vin apus
          înţeleg că suntem în cea mai frumoasă vacanţă
          cumva unul de altul la putină distanţă .
          Şi uite-aşa învaţăm împreună cuvinte noi
          pe mica noastră insula de la scara doi.
          Ivcelnaiv

          P.S. Nu am gasit-o editata de autor si mi-am permis sa o „copiez” audio dupa video-clip. Cred ca in mare asa ar arata in original. Voi cauta mai departe si in caz ca vor fi mari diferente voi avea grija sa repar situatia. As dori nespus de mult sa pot posta aici si video-clipul. Pe el sunt redate toate poemele zilelor de pana acum.

        • Mda, dorul este victima colaterală a acestei psihoze colective. Dar las’ ca ne-ajunge el din urmă. 🙂

  13. b) TACI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: