(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 7 aprilie 2020

Proto-Potop Antediluvian. Repetitie generala!

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 7, 2020

Se pare că fiecare Dumnezeu trebuie să treacă (inevitabil) printr-o perioadă în care devine (Doamne Dumnezeule, Dumnezeu-Devine), foarte nemulțumit de creația sa, foarte (auto)critic, frustrat chiar, alimentându-și ideea că existenta acelei creații este o greșeală care-i strică reputația și prestigiul, și că prin urmare (logic nu?) acea creație trebuie distrusă, radiată, făcută să dispară, că și când n-ar fi existat niciodată, decât cel mult ca umbra unui vis sau nici atât. Faptul de a trimite acea creație în rândul celor ce n-au fost niciodată este un proiect în sine (o alta creație). De obicei însă fiecare astfel de Dumnezeu, după ce inițiază Potopul care sa facă tabula rasa, are un moment de recul, de incertitudine cuantica, de reținere, și nu rămâne consistent cu actul distrugerii totale, preferând (din 1000 de motive și din lene) să lase și distrugerea și creația aceea de izbeliște, în des-compunere, de capul lor, sub asediul neantului (mereu flămând de lucruri), pentru a se putea dedica de îndată unei alte creații, mult mai frumoase și mult mai bengoase. Ce se întâmplă cu acele universuri abandonate nu se știe niciodată, deși se poate presupune că exista undeva un Dumnezeu al dumnezeilor, și un Dumnezeu al dumnezeilor, dumnezeilor, și așa mai departe pana spre infinit, care se ocupa de toate, inclusiv de șirul infinit al creațiilor abandonate (una-n alta, precum Iona în interiorul balenelor concentrice), care de fapt (se va dovedi, cumva, cândva, ca) nu sunt abandonate, făcând parte integranta din planul său, unic (in varianta infinită a unicității), sau că nu sunt deloc… Depinde numai și numai de ce, cine și daca se găsește la „capătul” infinitului, ceea ce sub aspect matematic ar însemnă că aveam de-a face cu un sir infinit convergent. Sub acest aspect… (al convergenței șirului lumii) crede fiecare ce vrea, cum vrea, ce i se potrivește, în context… Era unul odată care zicea: „Nu mă feresc sa spun că sunt mai sigur de existenta lui Dumnezeu, decât de prezenta noastră acum, în aceasta cameră” (??!!;..). Sau poate că ori fi fost mai mulți care sa fi zis așa ceva cvasi-independent unul de altul. Poate sf. Romuald născut în Ravenna prin anul 956 o fi zis, sau poate Ernesto „Che” Guevara, ori și Mohandas Karamchand Gandhi, daca nu cumva și Fyodor Mikhailovich Dostoevsky, Papa Francisc de la Roma ori chiar Isus din Nazaret el însuși în persoana sau dacă nu chiar Ion Luca Caragiale, bogasierul, sa fi rostit plin de sine un asemenea enunț insolit, insolent si auto-devorator. Cine știe cine a spus, când a spus, cui a spus, de ce a spus sau ce o fi spus… în orice caz textul respectiv, împreuna cu persoana care l-a emis, cu contextul rostirii și și cu martorii aferenți, devine un pachet extrem de interesant ce poate fi cu ușurința asimilat sâmburelui primordial al unui nou și drăguț univers… de gânduri, și poate chiar de vorbe, căci, vorba ‘ceea, la început a fost cuvântul. Ce cuvânt? Ei asta-i acum! Ce cuvânt? Ce cuvânt? Oameni în toată firea și nu ne dam seama ce cuvânt. Iată ce cuvânt: ou. Mai întâi a fost cuvântul ou. Că tot vine Paștele. Ceea ce va dorim desigur și d-voastră dragă prea-cinstit cititor citit și unic al Arcei lui Goe…

P.S. Daca ai timp te rog sa te gândești cum anume s-ar putea explica primordialitatea cuvântului ou. Cum ar fi posibil să fi existat cuvântul ou înaintea cuvântului cuvânt?… în acest sens părerea sf. Iosif ar fi neprețuită și neprecupețită, dar, din păcate, l-am (iz)gonit, a plecat și și-a luat și părerea cu dânsul…

 

Posted in Arcaluigoeologie | 53 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: