(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for iunie 2020

Educatie sexuala

Posted by Arca lui Goe pe iunie 24, 2020

Avanpremieră

Update aproape on topic (fiind vorba despre dragoste, nu despre… razboi) : Astazi, cel care l-a intruchipat pe conul Dorin (cunoscut publicului sub numele de Dorin Tudoran, dizident si publicist), intre timp retras in mod cvasi-misterios din viata publica si pensionat inainte de termen din viata virtuala si certocrata de la blog, implineste 75 de ani. Cu acest prilej ii uram in contumacie, fericire, prosperitate, toate cele bune si la multi ani, asigurandu-l ca nu l-am uitat. Speram sa aveam ocazia sa mai aducem vorba despre d-lui si despre perioada de glorie a blogurilor sale libere de constrangeri, cenzura, moderare si alte oprelisti, de dinainte de caderea sa in patima betiei de putere si a cenzurarii totalitare…

P.S. Vad ca nici admiratorul sau neconditionat (aka dl.Neamtu Tiganu) nu l-a uitat. La fel, nu l-a uitat nici Liviu Anton Esey aici si aici. Si, cel putin la fel de important, nici Observatorul Cultural nu l-a uitat, aici: „Bîlciul deșertăciunilor rămîne același“ Interviu cu Dorin TUDORAN .

P.P.S. Constat cu o oarecare surprindere ca ieseanul Liviu Antonesei a apreciat „Educatia Sexuala” propusa pe Arca lui Goe, fapt care sporeste ineditul colateral al temei date (…). In acelasi context as mentiona insa un alt mic si aparent nesemnificativ fapt divers, consumat in zona de subsol a interviului acordat, de catre conul Dorin, Observatorului Cultural, si anume ca, moment aniversar sau nu, cenzura isi vede de ale sale. Incercarea de a posta un comentariu, in acel subsol bemol, a esuat exact ca-n vremurile „bune” in care conul Dorin era, la Certocratia, in primul rand „moderator” (inainte de a fi fiind orice altceva), ceea ce denota ca surprinzatorul interviu al conului Dorin este, de fapt, mai putin insolit decat se „spera”. Lasam la latitudinea prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe sa aprecieze cat de intemeiata a fost cenzurarea „insolentului” mesaj propus de catre onor dl.Goe, acesta:

„La multi ani coane Dorine si pace tie in turnul de fildes al realitatii nevirtuale in care ai decis sa te retragi, cu o intelepciune inaccesibila muritorilor de rand. Fie ca veacul de singuratate si spectacol sa-ti curga lin, calin si deplin, cu tenis, hochei, concerte, lecturi si orice alte scanteieri potrivite poetului care-ai fost si vei ramane. Cu drag si dor, al d-voastra, dl. Goe (Tony si multi altii, ne stiti d-voastra cone Dorine, de la 13 februarie)…”

Ah! 🙂 Mesajul a aparut pana la urma, la insistentele noastre, cu o zi intarziere, dar numai dupa ce am schimbat „semnatura” de la „dl.Goe” la „Tony”. Pacat insa ca azi nu mai este ziua conului Dorin ci a Canadei. La multi ani Canada. Se pare ca intr-adevar dl.Goe este pro-scris rau de tot, fiind banat by default, si fara drept de iscalitura. Motiv pentru care-l si dam anonim. 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , | 83 Comments »

Vizitatorul

Posted by Arca lui Goe pe iunie 10, 2020

Desi acum poate parea prea putin verosimil (iar de acum incolo va fi din ce in ce mai putin verosimil), a existat pare-se, candva, un comentator, special, unic si irepetabil, care-si facuse obiceiul sa viziteze Arca lui Goe si sa o rabde, reconstruindu-i, cu „materialul clientului”, sensurile, intelesurile, vorba, dintr-o perspectiva intotdeauna consistenta si foarte originala, aparte, oferindu-se ca interlocutor, ca ofranda, ca partener (de suferinta), fara pretentii si fara asteptari. Un vizitator cat o arca intreaga si inca mai mult decat atat. A venit, a stat, s-a manifestat, o vreme, si a plecat fara nicun protocol, fara niciun tam-tam, ilustrand practic, firesc, natural, intr-o maniera simpla si admirabila, ideea libertatii virtuale depline, in acest spatiu al Arcei lui Goe (care altminteri s-a dovedit a fi fiind multora extrem de constrangator, in ciuda clamatelor  promovari ale deplinei libertati de expresie, impresie, opine, drept de replica…). Nu cred sa fi reusit nimeni altcineva sa fie (pe Arca lui Goe), mai liber decat a fost si a ramas INTJ, nici macar asa din cand in cand sau vreodata. Am stiut la vremea respectiva foarte putine despre concretul persoanei care genera personajul, omul (spre deosebire de marea majoritatea a celorlalti pe-trecatori pasageri pe punte) nepromovandu-se aproape deloc pe sine, fiind d-lui – domnul Goe (un veritabil domn Goe) cu cel mai mic Ego cu putinta. Egoul sau, de o cumintenie se de o educatie desavarsita, il asista tacut, retras, aproape inexistent, in felul in care isi guverna relatia cu Arca lui Goe, cu dl.Goe, si cu fiecare dintre ceilalti domni, doamne si domnisoare Goe aflati in petrecere pe punte, INTJ impunandu-si cu o neverosimila usurinta detasarea si nepasarea suverana fata cu alterarile egoice care se strecurau inevitabil in discutii, aduse (inadins sau din imprudenta) de catre ceilalti. Acum nu mai stim nimic nici despre concretul persoanei si nici despre abstractul si/sau de continuarea personajului INTJ. Existenta sa de odinoara pe Arca lui Goe pare un fapt din ce in ce mai putin verosimil, la fel precum multe din replicile sale propuse aevea in sectiunea comentariilor libere din Hyper-spatiul Universului Virtual Anonim Clandestin si Amator arondat Arcei lui Goe. Ideile teoretice referitoare la exprimarea virtuala in deplina libertate, alaturi de care compåtimim (împreuna, cu totii) pe Arca lui Goe au o relevantå mult diminuatå în absenta ilustrarilor practice oferite candva, simplu si natural de catre dl. INTJ. Nu este insa nici singurul si poate nici cel mai important motiv din cauza caruia ni-l amintim pe INTJ, si pentru care-i simtim lipsa. Ii transmitem virtual, indiferent unde s-ar afla, salutari cordiale impreuna cu ganduri si urari de bine. Vom reda in continuare, in ordine cronologica inversa, urmeale trecerii lui INTJ pe Arca lui Goe. Pentru inceput ultimele mesaje ale lui INTJ, postate la sfarsitul lui 2016 si inceputul lui 2017.

INTJ said


nu zic … doar ca citind „Este necesar să apăsăm trăgaciul sau o facem din dorinţa de a ne justifica existenţa?” mi-am amintit de Karellen („Childhood’s End'”, Arthur C. Clarke) care-l intreaba pe Milo: „Consciousness, Milo, is a community of minds. Each exists in the other’s thoughts. Rachel exists in your consciousness as if she had never left. You still love her, you still feel her, so what has changed?” iar continuand cu „Mai departe, apăsam pentru că este mai simplu şi mai la îndemână decât să explicăm, să ascultăm şi să conversăm?” mi-am amintit un dialog din acel film.

* * *

INTJ said

He Never Died (2015)

on topic: tinand cont ca avem doar o viata nu-i ironic cat de greu ne e s-o traim si pe asta?

* * *

INTJ said

tinand cont ca acu’ trei zile s-a implinit o luna de cand am vazut certificatul de deces al sotiei, ieri a decedat altcineva din familie si maine ar fi fost ziua de nastere a mamei mele (care a murit acum cinci luni) … eu unul nu pot decat sa va urez tuturor (celor care mai arunca cate un ochi pe aici) multa sanatate si un an nou fericit.

* * *

INTJ said

@Dl.Goe – ce va face sa credeti ca nu vor mai fi „surprize” pana-n ianuarie? a fost cumva mama prostilor bolnava (aka temporar incapabila sa dea nastere pe banda rulanta) si eu (ca un alt prost ce sunt) n-am auzit? sau nu mai e valabil „the show must go on” (indiferent despre ce show am discuta)? oh well, e timpul sa ma intorc la ale mele: „viata (mai ales cea umana) e nepretuita … iar medicamentele/tratamentele o demonstreaza”.

* * *

INTJ said

„Closing Time” … mda, acum, dupa „if we only live once, i wanna live with you„, altfel suna „if we only die once, i wanna die with you” …

* * *

INTJ said

Nu toţi suntem făcuţi să educăm naţiunea.” … adica eu sunt.
Şi să avem mereu dreptate.” … adica eu am.
Numai smintiţii au mereu dreptate.” … adica (din moment ce am mereu dreptate) sunt (si eu) smintit.

eu sunt prost care implicit nu educa natiunea si poate ca tocmai de aia as fi ales mai degraba formularea: „Nu toţi sunt făcuţi să educe naţiunea. Şi să aiba mereu dreptate. Numai smintiţii cred ca au mereu dreptate.” … iar mai departe as zice ca dl. Plesu, dupa ce-si da singur cu firma-n cap, bate doar in fanii infocati.

* * *

INTJ said

cu (multi) ani in urma am ajuns la concluzia: people who love you think they have the right to do things to you. apoi m-am intrebat: do you love yourself?

* * *

INTJ said

da, pe langa multe alte interpretari, (in contextul comment-ului meu) nu-i de ignorat nici interpretarea indemnului biblic … dar eu am comentat (stimulat de „Putem fi liberi şi alături de ceilalţi.„) zambind la gandul ca nici macar singuri nu stam prea bine cu libertatea, daramite atunci cand bagam si pe altii-n ecuatie.

Once upon a time, I, Chuang Chou, dreamt I was a butterfly, fluttering hither and thither, to all intents and purposes a butterfly. I was conscious only of my happiness as a butterfly, unaware that I was Chou. Soon I awaked, and there I was, veritably myself again. Now I do not know whether I was then a man dreaming I was a butterfly, or whether I am now a butterfly, dreaming I am a man.” … pana aici ok. de restul („Between a man and a butterfly there is necessarily a distinction. The transition is called the transformation of material things.„), eu unul, nu mai sunt atat de sigur … si prin urmare e foarte probabil sa aveti mare dreptate cu enuntul din paranteza.

* * *

INTJ said

Ne suntem noua insine perfect indiferenti. D-voastra? … si eu.

* * *

INTJ said

(in cazul in care n-aveti drepate cu paranteza,) mai degraba: ne-om fi intalnit pe (mai multe) poteci ale mintilor ratacitoare. 🙂

* * *

INTJ said

hmm … eu nu-s geniu da’ banuiesc ca e posibil (sau probabil?) ca Einstein sa fi avut si el ganduri de genul: I generally feel like an alien among my own species. Or in my own body. … iar daca da, ma intreb: oare unde s-a oprit (cu gandul)?

* * *

INTJ said

comentariul anterior e primul din ultimele nush-cate-luni. textul si comentariile link-ulului am presupus ca (macar) va vor amuza … din moment ce, conform specialistilor mentionati de dvs., exploratorul singuratic e foarte inteligent.

ref. la inteligenta si socializare, britanicii (se pare ca) au uitat un mic detaliu: orice teorie neconfirmata/nevalidata e doar un vis frumos … un fel de ego-trip cu valoare ce tinde spre zero (d.p.d.v. al ratiunii). asta ca sa nu mai zic ca au uitat si de „inteligenta emotionala” … chestia aia pe care cica o ai si daca esti prost de dai in gropi sau daca ai creierul spalat „mai alb decat alb” cu Dero localizat/modic.

„Correlation does not imply causation” … da’ se pare ca multi inca n-au auzit de asta.

(va urma? poate)

Primele comentarii ale lui INTJ pe Arca lui Goe dateaza din 2011 (pe cad arca avea doar un anisor vechime). Se intampla pe acest „topic”: Cât trăieşte un blog?

Un alt exemplu (poate bun de urmat) din colectia comentariilor lyu INTJ: AICI: @Dl.Goe – no problem: de mai multi ani incerc (la modul general) sa scap de nevoia de feedback-ul care mi-a fost inoculata. Nu pot spune ca am reusit sa scap 100% de ea … da’ vreo 90% tot am eliminat. asa ca, oricine poate (aka d.p.m.d.v. e liber) oricand sa ignore orice semn al existentei mele (iar in caz ca nu poate, imi spune si voi face eu tot ce-mi sta in putere intru rezolvarea existentei mele problematice) … deoarece, pe de alta parte, asta sporeste (tot d.p.m.d.v.) valoarea oricarei eventuale interactiuni. in alta ordine de idei: mi-a placut ca idee alegerea „Mistretul cu colti de argint” … desi, imo, in tolba mea doar sageti de pai exista (hm … poate c-ar trebui sa le umezesc, sa nu cumva sa ia foc, datorita frecarii cu aerul, in zbor spre tinta).

Posted in Arcaluigoeologie | 116 Comments »

ABCul ABSurdului

Posted by Arca lui Goe pe iunie 4, 2020

„Când se ia câte o măsură, lumea înjură, pe agentul sanitar, şi întreabă fără noimă: Ce-ai cu noi mă? Pentru ce sa dăm cu var? „

Probabil că oricine a citit textele dramatice ale lui Beckett şi a încercat să găsească o explicaţie mulţumitoare logicii proprii s-a confruntat cu o provocare. Spre exemplu, piesa Aşteptându-l pe Godot ar putea fi la fel de bine explicată fie supralicitând textul, conferindu-i sensuri la care autorul nu s-a gândit vreodată, fie reducând-o la simplism, fie neînţelegând “jocul” absurdului propus de autor. Toate tentativele de a-l explica măcar pe Beckett vor glisa probabil către una dintre cele trei variante de interpretare. Dincolo de noţiunea termenului a explica, ne aflăm în faţa unei abordări diferite faţă de modul în care am fost obişnuiţi să asimilăm un text.

Cine este Godot?

În Aşteptându-l pe Godot, sunt mai multe variante de interpretare care ar putea fi în mod egal compatibile sau incompatibile cu textul. Godot pare a fi în mod probabil Dumnezeu, dar în acelaşi timp o eroare logică, o speranţă deşartă, o salvare incertă sau chiar… nimicul.

Concluziile nu pot fi clare după citirea unui text absurd. Mai importante decât concluziile sunt senzaţiile pe care scriitura o oferă cititorilor: aproape fără legătură cu textul, ca şi cum ar fi dincolo de el, există o anume formă de sufocare, specifică lui Beckett, în spatele întregii scriituri.

Întâlnirea cu propriul Eu, având drept pretext o lectură, se petrece datorită fluidităţii textului, care face posibilă jonglarea cu propriul sistem de interpretare a sensurilor şi de receptare a emoţiei. Aşteptându-l pe Godot este piesa care se poate citi fără să înţelegem “ce a vrut să spună autorul”, dacă alegem astfel. Lectura piesei poate fi un exerciţiu de retorică a interpretării şi tot atât de bine, o experienţă care lasă cititorul să se confrunte cu propriile angoase. Asemenea unei şedinţe de psihanaliză, piesa poate să spună câteva adevăruri despre noi înşine. Godot ne face să ne gândim la propria noastră salvare.

Cu toate acestea, subiectivismul nostru nu poate fi extrem de pronunţat. Există totuşi un anumit nivel de înţelegere comună. Vom afla câteva lucruri despre Vladimir şi Estragon şi pare destul de clar că Godot este speranţa de care ei se agaţă. Înţelegem situaţia existenţială a personajelor suspendate în aşteptare şi le putem admira (dispreţui, ironiza, empatiza cu etc.) naivitatea. Mai departe de atât, Beckett nu ne oferă multe indicii. Aşteptându-l pe Godot este o construcţie dramatică imprevizibilă pentru că nu îndeplineşte orizontul de aşteptare şi nu oferă confortul mental al unei intrigi, unei escaladări de situaţie, unui sens.

Oricum, fiecare text, fiecare poveste pe care o citim, auzim sau vedem vreodată poartă în sine concluziile desprinse în urma trăirii propriei vieţi. Lectura nu este o activitate eliberată de noi înşine, chiar şi atunci când apelăm la ea tocmai din acest motiv. Închisoarea convingerilor sau stărilor de spirit va evidenţia acele înţelesuri cu care mintea noastră s-a obişnuit, este confortabilă şi le cere ca o confirmare. Dar convingerile noastre nu au aceeaşi autonomie aplicate pe un text cu fir logic, fiindcă în acele cazuri, autorul conduce întreaga poveste.

Aşteptându-l pe Godot este un alt fel de text. La Beckett, dacă se doreşte, se pot găsi semnificaţii fiecărei scene în parte. Putem găsi în Godot personificarea salvării noastre de la neant (sau lipsa salvării ca situaţie existenţială) şi de aici putem face speculaţii numeroase în funcţie de aspiraţiile noastre în raport cu acesta. Însăşi natura omului este predispusă să caute semnificaţii criptate, tâlcuri ascunse, explicaţia unică ce revelează totul. Farmecul piesei există şi din faptul că se mulează întocmai pe dorinţa umană de a descifra enigme şi de a rezolva intelectual o problematică. Din acest punct de vedere, de la un anumit nivel al nuanţelor, Beckett ne permite să fim creatori de sens.

Aşadar, pentru unii dintre noi, e foarte probabil ca Godot să nu vină niciodată. Existenţa noastră este în mod fundamental absurdă şi încărcată de speranţă prostească.

Deşi improbabil (sunt mai puţine indicii textuale), dacă totuşi vrem, putem interpreta textul ca un optimist automotivator: Godot vine la un moment dat sau poate că Vladimir şi Estragon vor căuta în ei înşişi scăparea pe care o aşteaptă de la entitatea nedefinibilă Godot.
Pentru alţii, textul în sine nu are nicio însemnătate, pentru că nu corespunde matricii personale de înţelegere a textului. Ca şi atunci, Beckett s-ar amuza de încercările noastre de a da sens absurdului.

Text scris (15 mai 2013) de Andra Botezatu preluat de AICI: Absurdul în „Aşteptându-l pe Godot”. Cine este Godot?

Si pentru a spori confuzia am putea adauga un reper bibliografic Aşteptându-l pe Godot
Scris de Silvia Gradinaru • 23 August 2009 • in categoria Teatru

Posted in Arcaluigoeologie | 47 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: