(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

ABCul ABSurdului

Posted by Arca lui Goe pe iunie 4, 2020

„Când se ia câte o măsură, lumea înjură, pe agentul sanitar, şi întreabă fără noimă: Ce-ai cu noi mă? Pentru ce sa dăm cu var? „

Probabil că oricine a citit textele dramatice ale lui Beckett şi a încercat să găsească o explicaţie mulţumitoare logicii proprii s-a confruntat cu o provocare. Spre exemplu, piesa Aşteptându-l pe Godot ar putea fi la fel de bine explicată fie supralicitând textul, conferindu-i sensuri la care autorul nu s-a gândit vreodată, fie reducând-o la simplism, fie neînţelegând “jocul” absurdului propus de autor. Toate tentativele de a-l explica măcar pe Beckett vor glisa probabil către una dintre cele trei variante de interpretare. Dincolo de noţiunea termenului a explica, ne aflăm în faţa unei abordări diferite faţă de modul în care am fost obişnuiţi să asimilăm un text.

Cine este Godot?

În Aşteptându-l pe Godot, sunt mai multe variante de interpretare care ar putea fi în mod egal compatibile sau incompatibile cu textul. Godot pare a fi în mod probabil Dumnezeu, dar în acelaşi timp o eroare logică, o speranţă deşartă, o salvare incertă sau chiar… nimicul.

Concluziile nu pot fi clare după citirea unui text absurd. Mai importante decât concluziile sunt senzaţiile pe care scriitura o oferă cititorilor: aproape fără legătură cu textul, ca şi cum ar fi dincolo de el, există o anume formă de sufocare, specifică lui Beckett, în spatele întregii scriituri.

Întâlnirea cu propriul Eu, având drept pretext o lectură, se petrece datorită fluidităţii textului, care face posibilă jonglarea cu propriul sistem de interpretare a sensurilor şi de receptare a emoţiei. Aşteptându-l pe Godot este piesa care se poate citi fără să înţelegem “ce a vrut să spună autorul”, dacă alegem astfel. Lectura piesei poate fi un exerciţiu de retorică a interpretării şi tot atât de bine, o experienţă care lasă cititorul să se confrunte cu propriile angoase. Asemenea unei şedinţe de psihanaliză, piesa poate să spună câteva adevăruri despre noi înşine. Godot ne face să ne gândim la propria noastră salvare.

Cu toate acestea, subiectivismul nostru nu poate fi extrem de pronunţat. Există totuşi un anumit nivel de înţelegere comună. Vom afla câteva lucruri despre Vladimir şi Estragon şi pare destul de clar că Godot este speranţa de care ei se agaţă. Înţelegem situaţia existenţială a personajelor suspendate în aşteptare şi le putem admira (dispreţui, ironiza, empatiza cu etc.) naivitatea. Mai departe de atât, Beckett nu ne oferă multe indicii. Aşteptându-l pe Godot este o construcţie dramatică imprevizibilă pentru că nu îndeplineşte orizontul de aşteptare şi nu oferă confortul mental al unei intrigi, unei escaladări de situaţie, unui sens.

Oricum, fiecare text, fiecare poveste pe care o citim, auzim sau vedem vreodată poartă în sine concluziile desprinse în urma trăirii propriei vieţi. Lectura nu este o activitate eliberată de noi înşine, chiar şi atunci când apelăm la ea tocmai din acest motiv. Închisoarea convingerilor sau stărilor de spirit va evidenţia acele înţelesuri cu care mintea noastră s-a obişnuit, este confortabilă şi le cere ca o confirmare. Dar convingerile noastre nu au aceeaşi autonomie aplicate pe un text cu fir logic, fiindcă în acele cazuri, autorul conduce întreaga poveste.

Aşteptându-l pe Godot este un alt fel de text. La Beckett, dacă se doreşte, se pot găsi semnificaţii fiecărei scene în parte. Putem găsi în Godot personificarea salvării noastre de la neant (sau lipsa salvării ca situaţie existenţială) şi de aici putem face speculaţii numeroase în funcţie de aspiraţiile noastre în raport cu acesta. Însăşi natura omului este predispusă să caute semnificaţii criptate, tâlcuri ascunse, explicaţia unică ce revelează totul. Farmecul piesei există şi din faptul că se mulează întocmai pe dorinţa umană de a descifra enigme şi de a rezolva intelectual o problematică. Din acest punct de vedere, de la un anumit nivel al nuanţelor, Beckett ne permite să fim creatori de sens.

Aşadar, pentru unii dintre noi, e foarte probabil ca Godot să nu vină niciodată. Existenţa noastră este în mod fundamental absurdă şi încărcată de speranţă prostească.

Deşi improbabil (sunt mai puţine indicii textuale), dacă totuşi vrem, putem interpreta textul ca un optimist automotivator: Godot vine la un moment dat sau poate că Vladimir şi Estragon vor căuta în ei înşişi scăparea pe care o aşteaptă de la entitatea nedefinibilă Godot.
Pentru alţii, textul în sine nu are nicio însemnătate, pentru că nu corespunde matricii personale de înţelegere a textului. Ca şi atunci, Beckett s-ar amuza de încercările noastre de a da sens absurdului.

Text scris (15 mai 2013) de Andra Botezatu preluat de AICI: Absurdul în „Aşteptându-l pe Godot”. Cine este Godot?

Si pentru a spori confuzia am putea adauga un reper bibliografic Aşteptându-l pe Godot
Scris de Silvia Gradinaru • 23 August 2009 • in categoria Teatru

47 răspunsuri to “ABCul ABSurdului”

  1. Iosif said

    🙂 🙂 😀 ) ))

    • 🙄😷😎😇🤥👁️‍🗨️🦷🧠🤏🤙🤞🏃🤸👶👤👣🌼🍁🌀🔥❄️🌲🌅☀️☔⚡🌈⭐🔭🌙🙈🦊🦧🐣🐠🐌🐜🐛🦋

      • Iosif said

        *i*Y(ἰῶτα)ioté ce frumuseti de margelute.

        • RALG said

          @Iosif Visarionovici – Nu stim cum sa va multumim pentru pretioasele comentarii pe care, cu magnisima marinimie, le livrati gratis in Univers. Denota atat de multa inteligenta, eruditie, imaginative, perspicacitate, umanism, clarviziune, har si dumnezeire. Multa dumnezeire. Nici nu stim ce-am facut sa meritam asemenea pleascå. Mai dati si altora ca e pacat sa se iroseasca intr-un singur loc! 🙂

          • Iosif said

            @RALG…sa întelegem ca nu mai rezistati, ca ati dori sa renuntati, în vin si de VisOrionOviCi, acest NimiC (Nimeni) prezent acum, aici…?!
            Goym…ShalOM…Peace & Love…Assalamu Alaykum….Namaqté ! 🙂

          • @iosif – teoretic matale poti sa intelegi ce vrei, pentru ca oricum practic nu intelegi niciodata nimic. Intelegerea presupune sa ai in cap macar un pic si altceva in afara de câlți, clisee, rumegus. Matale bagand de seama cat de greu e ganditul si intelegerea, ai decis ca ai inteles totul scapand astfel de corvoada ganditului si a intelegerii. Aburul care-ti tine loc minte este sursa conspitatiilor si misterelor care te intriga si te indigneaza. Prin urmare, nu te chinui prea tare cu intelegerea (sa nu-ti cauzeze) si „alege la intamplare” (stii sa alegi la intamplare?) intelesul care te avantajeaza, care-ti convine lu matale si care se potriveste cu setul cliseelor de mâzgå care-ti tin loc de dogma. Si nu te ingrijora. Indiferent cum faci, pentru Arca lui Goe tot bine e. Ai inteles? Pardon de intrebare.

          • Iosif said

            Un vin vechi de degustati, posibil sa va calmati si sa nu mai aberati, dragi surori si iubiti frati.

          • „In asteptarea lui Godot” – Ce interpretare? Ce teorie? Avem iata o propunere de ilustrare practica, oferita de iosif cel tålâmb, care vede enorm si simte monstrous, nervi, aberatii, frati si surori. Totul la pret de damping.

            P.S. Iosif, draga, nu mai tot cauta in afara, la altii, cauza suferintei si mizeriei tale, caci este in van, o speranta desarta. Totul se intampla in vagauna care-ti tine loc de cap. Ma rog, poti sa mai lasi cate o supapa sa rasufle, sa-ti mai elibereze presiunea, in cate un „comentariu” (o suieratura), chiar si cu pretentia ca ar fi fiind un mesaj, on topic, o replica, vreo re-actie la ce se intampla in afara. Tttt.

          • Iosif said

            @Arca Lui Goe
            Am înteles si va compatimesc, din cauza ca Tatal Nostru va-ntelege. De mii de ani v-a tot vorbit, dar nu L-ati ascultat nici gând, fiind mereu o turma risipita pe pamânt, fara pastor, fara stapân, tot behaind mereu… urlând, pe (b)Arca vietii navigând, plutind pe val batuti de vânt, în voia soartei derivând, nicicând limanul AAAE atingând…

          • RALG said

            @Iosif – Asa Iosif. Si? De ce va framantå pe d-voastra grija Arcei lui Goe? Aveti vreo idee?

            P.S. „ne compatimiti din cauza ca Tatal ne-ntelege” ??! As zice ca ai vorbit adanc daca nu te-as sti comic de la natura. Turma esti d-voastra dar poate nu-ti dai seama. Oricum despre o turma care supravietuieste mii de ani nu s-ar putea spune decat ca de fapt si-a gasit calea…

            Adevarul absolut, d-le Iosif, este altul, ca matale esti un biet ins care a descoperit vorbitul pe net ca alternativa a vorbitului in punga si care nu stie cum sa se ia mai bine in seama si cum sa se impuna in harjoanele cu alti omuleti. Sarac la minte si sarman in general, fara prea multe resurse in asemenea harjoane, dar destul de viclean ca sa „inteleaga” acest neajuns, ce i-a dat lui prin tartacuta: ia sa mi-l iau ca aliat pe Dumnezeu. Cu Dumnezeu inainte. Si uite asa a devenit Dumnezeu sluga lui Iosif fara simbrie in incordarile acestuia de a parea si el ceva in fata semenilor (si semenelor) care cam fac mistio de el tratatndu-l drept ceea ce este, nu drept ce si-ar dori mnealui, sa nu fie limbric ci buricul pamantului. Cam asta este in rezumat povestea vietii lui Iosif, acum si pe internet: slujirea fata de sine cu ajutorul cuvantului Dumnezeu, in incercarea de a castiga si el niste dispute verbale cu cine o catadicsi sa-l bage in seama, de a se arata si dansul important si maret, nu cum este in realitate.

            Iosif cand o sa te pocaiesti si o sa fii o fiinta intru slujirea lui Domnezeu (de se va intampla vreodata) acest lucru se va vedea, se va simti, fara sa fie nevoie sa-ti dai in petec si sa faci tumbe disgratioase pe net, si sa te bati cu caramida in piept si-n cap, cam (suna a gol)… Pana atunci insa, du-te Iosife si te pitula in patul si nu mai purta tu de grija altora. A ta ar trebui sa-ti fie prea indeajuns, fiind si asa, la putinul care esti, o treaba mare. Foarte mare.

  2. Probabil ca sectiunea comentariilor la mini-(pseudo)tentativa de ABC al ABSurdului nu putea debuta mai spectaculos decat prin contributia abruptului nostru coleg, intelectualul Greblea, care pândea de ceva vreme ocazia sa fie si d-lui odatå si o data on topic. Voila, in sfarsit a reusit.

  3. Ha! Avem si surd, avem si lebådå… 🙂 Lipseste agentul sanitar. 😦

  4. As dori sa precizez ca dl.Iosif nu este nici platit, nici rasplatit pentru prestatia sa ilustrativa la topicul ABCul ABSurdului. Si nici constrans. D-lui presteaza auto-ilustrare voluntara, nesolicitatå. E troll de moca. Arca lui Goe nu are ninciun merit, nicio vina si nicio responsabilitate pentru aceasta prestatie, admirabila am putea zice, si… descurajantå. Ce sa mai abece-dizåm noi asurd-uri pe aci, cand d-lui vine cu exemplificare de la clasa de avansati?

  5. RALG said

    Estragon: Sunt obosit. Să plecăm.

    Vladimir: Nu se poate.

    Estragon: De ce?

    Vladimir: Îl aşteptăm pe Godot.

    Estragon. Adevărat. Atunci ce facem?

    Vladimir: Nu e nimic de făcut.

  6. d'Artagnan said

    Setea.
    Am jucat azi tenis. Fără apă la mine. Am jucat așa ca să simt setea.
    Setea copilăriei, când jucam fotbal în luna august.
    Setea tinereții, când făceam marșuri lungi, ca infanterist.
    Setea… o amintire, o linie directă cu anii tinereții.
    Când n-o să mai am setea aia, a animalului tânar, dată de efort, înseamnă c-am îmbătrânit.

    • Suntem deja in luna august? Of, Doamne cum mai trece vremea pe pandemie! In ce an? In ce secol?

      P.S. Se spune ca un prim semn de batranete e atunci cand joci fotbal si apoi povestesti tuturor despre asta. Al doilea este cand pentru a te da dimineata jos din pat scoti aceleasi sunete pe care le scoteai pe vremuri cand faceai sex.

      Face sens (vorba anglo-americanilor) comentariul d-voastra, in contextul abeceului propus. In paralel are darul de a-mi aminti de halbele de bere care mai stingeau setea dupa meciurile de fotbal sau de baschet (de odinioara) si de faptul c-ar trebui sa ma duc si eu la un tenis, daca tot s-au lasat alde Roger si Novak.

      • eulablick said

        Se spune ca un prim semn de batranete e atunci cand joci fotbal si apoi povestesti tuturor despre asta.

        Un semn de batrinete e cind incepi sa povestesti ceva, sau, din contra, cind nu mai spui nimic. Batrinetea e individuala, fiecare imbatrineste altfel, unul vorbaret, altul tacut, unul pe terenul de fotbal, sau tenis, altul in fata TV.
        Tineretea e comuna, toti tinerii sunt la fel!

        • RALG said

          🙂 Tinerii ar zice ca toti batranii sunt la fel. (Ba n-aud, ba nu vad, ba fac pasii prea mici, ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici). Altii si mai „destepti” au zis ca toti oamenii se aseamna dar mai ales se deosebesc. Noi ce naiba sa mai zicem? Cå toate lucrurile importante pare sa fi fost spuse deja. Nimic nou sub soare. Frumusetea consta in a afla despre lucruri de care nu stiai sau pe care le-ai uitat, asa incat sa parå noi. In rest, vorba lui Nichita: Aud pe ne-nascutii caini, pe ne-nascutii oamenii cum ii latra. Se intamplå la Giurgiu. D-voastra mai jucati fotbal? Sau macar tenis cu piciorul?….

  7. Si pentru a spori confuzia am putea adauga un reper bibliografic Aşteptându-l pe Godot
    Scris de Silvia Gradinaru • 23 August 2009 • in categoria Teatru

    Nimic de făcut. La ce poţi să te aştepţi de la o piesă care începe în acest fel? Tonul deconcertant al replicii este cel al omului care şi-a pierdut orice speranţă de schimbare. Al celui căruia nu-i rămâne decât să aştepte. Ce? Sau pe cine? În cazul acesta, pe Godot.
    În cea mai cunoscută dintre piesele sale, Samuel Beckett, al cărui nume este asociat de cele mai multe ori cu teatrul absurd, îşi plasează personajele la marginea unui drum de ţară, lângă un copac, pândind venirea unui anume Godot. Piesa urmăreşte de-a lungul celor două acte ale sale dialogul născut între Estragon şi Vladimir în timpul celor două zile de aşteptare, precum şi intervenţiile unui alt cuplet de personaje alcătuit din Pozzo şi Lucky.
    Practic, nimic nu se întâmplă în cele două acte. La apariţie, piesa a avut un real succes şi continuă până în ziua de azi să fascineze. În fapt, scrierea lui Aşteptându-l pe Godot nu a constituit pentru Beckett altceva decât un exerciţiu literar, inspirat de tabloul lui Caspar David Friedrich Bărbat şi femeie contemplând luna. Simplitatea structurii, precum şi cea aparentă a dialogului permite multiple interpretări.
    Din moment ce identitatea lui Godot rămâne necunoscută până la sfârşit, fiecare interpretare îi atribuie un sens specific. Am citit că Peter Woodthrope, actorul care l-a interpretat pe Estragon, l-a întrebat pe autor despre ce este în realitate piesa iar acesta i-ar fi răspuns că despre simbioză.
    Într-adevăr, ambele cuplete sunt alcătuite din personaje care depind unul de celălalt. Estragon este cel terestru, cu nevoi organice, uituc, iar Vladimir îi este complementar, plin de vitalitate, amintindu-i si explicându-i mereu ce au de făcut, ca în dialogul:
    „Estragon: Sunt obosit. Să plecăm.
    Vladimir: Nu se poate.
    E: De ce?
    V: Îl aşteptăm pe Godot.
    E. Adevărat. Atunci ce facem?

    V: Nu e nimic de făcut.”

    La polul celălalt, Pozzo şi Lucky au o relaţie de interdependenţă de tipul stăpân-slugă. Primul se simte apreciat, iar al doilea se simte folositor. Personajul lui Lucky este mai complex de atât, discursul său din primul act amintind de exprimarea personajului care îşi ducea zilele în noroi în Comment c´est.
    Politic, piesa este citită ca o alegorie caracterizând războiul rece, iar psihologia se aventurează în a vedea anumite arhetipuri în cele patru caractere ilustrate. Din punct de vedere existenţialist, textul are o poezie a deznădejdii şi absurdului: „E: Îmi amintesc hărţile Ţării Sfinte. În culori. Foarte frumoase. Marea Moartă era bleu pal. Mi se făcea sete numai când mă uitam la ea. Şi îmi spuneam: acolo o să mergem să ne petrecem luna de miere. O să înotăm. O să fim fericiţi”.
    Aşteptarea lui Godot este aşteptarea unei salvări. Deşi visează la o anume fericire, personajele simt acut absenţa acesteia, după cum spune şi Vladimir : „Nu vezi că a început să-şi amintească de fericire? Memoria praeteritum bonum – trebuie să fie groaznic.”
    Pe „nenorocitul de Pământ”, în care fiecare voce vorbeşte pentru sine, legile sunt neschimbate. Trebuie să aştepţi, şi mai ales să te obişnuieşti. „Lacrimile lumii sunt imuabile. Pentru fiecare om care începe să plângă, un altul, undeva, se opreşte din plâns. La fel e şi cu râsul. Dar să nu ne mai vorbim de rău epoca. Ea nu e deloc mai nenorocită decât cea de dinaintea ei. Şi nici de bine să n-o vorbim. Să nu mai vorbim deloc.” Cu toate că nevoia tăcerii s-ar impune, personajele au nevoie unele de altele, aşa cum şi cititorul are nevoie de dialogul lor. Aceasta ar fi perspectiva lui Pozzo, pe care nu ar trebui să o uităm: ” Cu cât întâlnesc mai mulţi oameni, cu atât sunt mai fericit. De la cea mai neînsemnată creatură înveţi câte ceva, te îmbogăţeşti, îţi guşti mai bine fericirea.”
    Unii au asociat numele lui Godot cu Dumnezeul pe care îl aşteaptă cei doi, şi omenirea odată cu ei („noi suntem omenirea”). Ca o salvare, şi sinuciderea este contemplată, copacul considerat a fi o salcie fiind un loc bun de spânzurătoare. Sunt prezente câteva referinţe biblice, iar mie chiar sinuciderea de ramurile salciei mi-a amintit de cea a lui Iuda în aceleaşi condiţii, posterior trădării. Personajele noastre rămân în viaţă, Estragon spunând că „găsim totdeauna ceva care să ne dea impresia că trăim.”
    Piesa nu este copleşitoare, însă va impresiona cu siguranţă. Anumite pasaje sunt greoaie, precum discursul lui Lucky, dar acestea sunt compensate prin alte pasaje poetice şi de profunzime, ascunse sub masca banalului. Cred că ceea ce face piesa atât de apreciată e tocmai faptul că pentru fiecare cititor Godot va reprezenta altceva. Horia Lovinescu spunea că „singura condiţie indispensabilă pentru a înţelege piesa este să fi cunoscut măcar dată, în forme minore, neliniştea aşteptării.”
    „V: O întindem?
    E: Hai!”
    Didascaliile menţionează însă rămânerea în loc a personajelor. Aşa cum interpretarea aparţine fiecărui cititor, la fel se întâmplă şi cu direcţia în care va dori să meargă acesta la terminarea piesei. Poate totuşi mai este ceva de făcut.

    • eulablick said

      Cu cât întâlnesc mai mulţi oameni, cu atât sunt mai fericit.
      Nu de mult am primit un telefon de la o cunostinta indepartata, sa spun asa, ne-am vazut de citeva ori pe la niste prieteni comuni, dar nu am „interactionat”, cum se zice, prea direct. Persoana e vaduva, pensionara, medic si sotul tot medic a fost, are copii, nepoti, e inca destul de sanatoasa, are situatie financiara f buna.
      Era acu citva timp cind era izolarea Corona. Zice, va sun pt ca vreau sa vorbesc cu oameni, vreau sa ma intilnesc cu oameni… Ca de ce scriem pe bloguri, pe facebook? ca sa ne intilnim cu oameni!

      • RALG said

        Fie prin prezenta, fie prin absenta, infernul sunt ceilalti, vorba poe-tu-lui godot. Paradisul este intotdeauna solitar, in singuratate. Doar ca nimeni nu suporta paradisul pentru o eternitate. Pai nu l-ati vazut pe Adam? Problema este ca de indata ce n-a mai fost singur s-a ispravit cu paradisul. Partea cea mai trista pe lume este ca nu se intampla niciodata nimic. Serios. Tot ceea ce pare intamplare este de fapt neintamplare, cata vreme totul este inexorabil si ireversibil. Eu curentul cel indus, totdeauna m-am opus cauzei ce m-a produs. Nu exista decat un scurt pop-up, virtual, infinitezimal, urmat de o anihilare, totul previzibil, anticipabil si de ne-evitat. Nu exista (nicio) magie. Nu exista decat sc-amatorie. Insa nu ne putem plange, caci nemultumitului i se ia darul, iar celui care se supara i se taie nasul. Prin urmare viata e frumoasa oricum, acasa, la serviciu, pe bloguri, pe facebook, la carciuma, la curve, la cinema, la teatru, la mall, la demonstratii, oriunde in afara de spital, puscarie, cimitir, unde chiar e naspa.

        Merci de vizita si de vorba.

      • Ati auzi? Se inchide Dilema Veche. Prietenul d-voastra Andrei Plesu este foarte trist (si marturisesc ca si mie mi s-ar parea trist daca Dilema Veche ar disparea). D-voastra ce ziceti despre asta? Apropo (apropos?) v-ati impacat cu prietenul Liviu (Anton-Esei)?

        • eulablick said

          se spune ca de la o virsta incolo nu trebuie sa te certi cu cineva, ca nu mai apuci sa te impaci..
          Observatie: Corona a distrus multe prietenii, unii si-au pierdut nervii, altii, ochii care nu se vad, se uita, e un baiat prea bun sa-i dau virusu, incompatibilitate de pareri, unu cu conspiratiile, altu ca nu-i adevarat…
          Mai ales barbatii si-au pierdut prietenii, barbatii nu sunt vorbitori la telefon.. si daca nu e nici un spritz, fotbal, tenis, gratar, ceva..

          • RALG said

            „barbatii nu sunt vorbitori la telefon” – Mda domne, asa este, mare adevar ati grait. Barbatii au acest mare handicap. Culmea e ca, in genere, acest fapt poate trece, in viata, in majoritatea imrejurarilor, a fi drept o mare calitate, dar in imprejurari speciale devine un defect capital, fatal chiar, care produce daune enorme, de toate felurile. Batranetea se pare a fi o astfel de imprejurare.

            P.S. Si da, Corona a fost pretext de galceava. Si noi unul ne-am certat „furca” cu mult persoane. Culmea a fost ca ne-am certat si cu cele prea catolice si cu cele prea ortodoxe, in incercarea de a fi un extremist de centru.

        • RALG said

          Maximele minimale ale lui fratelui Marx (Groucho Marx):

          „Înainte de a vorbi, am ceva important de spus.”

          „O pisică neagră care ne taie calea semnifică faptul că animalul se duce undeva.

          Un copil de cinci ani ar înţelege acest lucru. Sa se aduca cineva un copil de cinci ani.

          Barbatul e doar atat de batran pe cat il simte femeia a fi.

          O femeie poate fi o plăcere uneori dar dintr-un trabuc poti întotdeauna sa tragi un fum.

          Toţi oamenii se nasc la fel – cu excepţia republicanilor şi democraţilor.

          În spatele fiecărui bărbat de succes este o femeie, în spatele ei este soţia lui.

          Fie că el e mort, fie ceasul meu sa oprit.

          Din momentul în care am luat cartea ta si până am pus-o jos m-am prapadit de râs. Cred ca o s-o citesc intr-o zi.

          Sa imbatranesti nu este o problemă. Trebuie doar să trăiesti suficient de mult timp.

          Umorul este un motiv de înnebunit.

          Nu mi-a placut piesa, dar este adevarat ca am văzut-o în condiţii nepotrivite – cortrtina fusese ridicata..

          Nu-mi doresc sa fac parte dintr-un club care acceptă oameni ca mine ca membri.

          Televiziunea mi se pare foarte educativa. De fiecare dată cineva porneste televizorul, ma duc in cealalta camera si citesc o carte.

          I have a mind to join a club and beat you over the head with it.

          Am avut o seara minunata, perfecta chiar, dar acest lucru nu s-a intamplat azi.

          Mi-as dori să trăiasc pentru totdeauna, sau sa mor incercand asta.

          Eu, trebuie să recunosc, m-am născut la o vârstă foarte fragedă.

          Nu uit niciodată un chip, dar în cazul tău voi fi bucuros să fac o excepţie.

          Îmi amintesc când am facut prima oară sex – am păstrat recipientul.

          Am fost căsătorit de către un judecător. Ar fi trebuit să cer un juriu.

          Mi-am faurit singur calea de la nimic la o stare de sărăcie extremă.

          Eu, nu evenimente, am puterea de a mă face fericit sau nefericit astăzi. Pot alege intre cele doua alternative. Ieri a murit, mâine nu a sosit încă. Am doar o zi, astăzi, şi am de gând sa fiu fericit în ea.

          Plec pentru ca vremea este prea buna. Urasc Londra atunci când nu ploua.

          Nu mă simt prea bine – am nevoie de un doctor imediat. Sunati la cel mai apropiat teren de golf.

          Am creierul unuia de patru ani. Pun pariu el a fost bucuros să scape de aceasta.

          Dacă aţi mai auzit bancul asta, nu-mi spuneti. Lasati-ma sa continui pentru că aş dori să-l aud din nou.

          În Hollywood, miresele păstreaza buchetul si arunca mirele.

          Nu este neaparat necesar să ai rude în Kansas City pentru a fi nefericit.

          Omul nu-si poate controla destinul. Femeile din viaţa sa fac asta pentru el.

          Căsătoria este o instituţie minunată, dar cine vrea să trăiască într-o instituţie?

          Inteligenţa militară este o contradicţie în termeni.

          Justiţia militară este pentru justiţie, ceea ce este muzica militară pentru muzică.

          Poemul meu preferat este cel care începe asa „Septembrie are treizeci de zile” pentru că iti spune ceva.

          Data viitoare când te văd, aminteste-mi să nu vorbesc cu tine.

          Nici un om nu pleaca înainte de a-i veni timpul – cu excepţia sefului care pleaca intotdeauna mai devreme.

          În afara unui câine, o carte este cel mai bun prieten al omului. Înauntrul unui caine este prea întuneric pentru a citi.

          Politica este arta de a cauta probleme, de a le gasi peste tot, de al e diagnostica incorect şi de a aplica remediile in mod greşit.

          Practic, toată lumea în New York / Corabia are macar o jumătate de creier pentru a scrie o carte, ceea ce se si intampla.

          Citeaza-ma spunand ca am fost prost citat.

          Room service? Trimite-mi o cameră mai mare.

          Infatisarea o are de la tatăl ei. El este chirurg plastician.

          Primul lucru pe care-l pot înregistra referitoar la mine este, ca m-am născut. Acestea cuvinte sunt minunate. Această viaţă, pe care nici timpul, nici eternitate n-o pot diminua – acest suflet viu veşnic, a început. Mintea mea se pierde ea însăşi în aceste adâncimi.

          Secretul vietii este onestitatea şi corectitudinea. Dacă puteţi falsifica asta s-ar zice că le-aţi făcut-o.

          Există o cale de a afla dacă un om este cinstit (sau geniu) – să-l întrebi. Dacă el spune, „Da,” ştii el este un escroc.

          Ei bine, Arta este Arta, nu este? Totusi, pe de altă parte, apa este apa. Şi estul este est şi vestul este vest şi, dacă luaţi afine şi le toci marunt ca si cum ar fi mere ori sa un gust mult mai mult de prune decta de rubarbă. Acum spune-mi ce stii.

          Pe cine ai de gând să crezi, pe mine sau proprii tai ochi?

          De ce ar trebui să-mi pase de posteritate? Ce a facut posteritate vreodată pentru mine?

          Bani te elibereaza de lucrurle care nu-ti plac. Atata vreme cat lucrurile astea sunt pretutindeni inseamna ca banii sunt destul de utili.

          Acestea sunt principiile mele, şi dacă nu-ti plac … bine, mai am si altele.”

          „Nu va lasati inselati de aprente, de faptul ca arata ca un idiot, vorbeste ca un idiot si se imbraca ca un idiot. El chiar este idiot.” – Groucho Marx

  8. RALG said

    Daca te plictisesti, incearca sa joci o bila, la adresa de mai jos. Cick in dreptunghi, Accepta Adobe Flash, apoi incearca sa dai click cu mouse-ul in biluta de la capatul firului. Daca reusesti se va intampla ceva cu bila (nu spun ce ca sa te fac curios):

    Jocul cu bila

  9. Contextul, imprejurarile, anturajul si conjunctia astrelor nu par a fi potrivite pentru a-bordarea absurdului pe Arca lui Goe (cel putin nu deocamdata), desi dincolo de (aceste) circumstante pasagere, in mod firesc avem subiectul potrivit la locul potrivit. Si-am zis verde de albastru,
    ma doare un cal maiastru,
    si-am zis para de un mar,
    minciuna de adevar,
    si-am zis pasare de peste,
    desclestare de ce creste,
    si secunda-am zis de ora,
    curcubeu de aurora,
    am zis os de un schelet,
    am zis hot de om întreg,
    si privire-am zis de ochi
    si ca-i boala ce-i deochi.

    Poate tocmai marea potriveala sa fie un impediment major (la vreme de pandemie, rascoala, in prag de recesiune, criza, dezastre)… care-i inhiba pe potentialii (plenipotențiari) vorbitori, impiedicandu-i sa sparga gheata. Ceea ce insa nu impiedica absurdul sa-si vada imperturbabil de treaba lui si de mersul sau, ca vrem sau ca nu vrem sa-l bagam in seama. Teoria Absurdului vs. Filosofia Nimicului ramane un subiect cu potential ludic… practic inepuizabil… Sa nu ziceti ca nu v-am spus.

  10. Stely said

    „Apa asta e plina de nade , tot felul de nade frumos colorate …”🙄

    P.S. Dedicatie pentru Iosif . 😵

    • Iosif said

      (999)Noi unA va multumim din tot Sufletul nostru, pentru superba dedicatie de aniversarea noastra. Sa fiti iubiti binecuvântati etern fericiti alaturi de ai d-voastra copii, parinti, bunici si strabunici în vecii vecilor. Amin !

      Viata bate filmul …uneori !

      • Stely said

        Ah , da , am uitat … La multi ani fericiti ! 🎉✨
        Aici o dedicatie (alta) mai aproape de gandul si inima dvs . 🙂

        P.S Cu parere de rau nu am vazut filmul si nu prea am inteles incotro se indreapta ideea (intentia ) dvs de a mi-l recomanda .

    • @Stely – Tot optimista, tot optimista… 🙂 Frumoasa dedicatie i-ati facut colegului nostru de vorbe. Nu stiu in ce masura îi va putea aprecia continutul, dar ramane notabil faptul ca a fost in stare sa (vå) aprecieze gestul si sa-i gaseascå (ajutat de imprejurari) semnificatii suplimentare. Vorba ‘ceea, gestul conteazå (vs. Vorba ‘ceea, gestul conteazå). Intamplator (sau nu) o dedicatie asemanatoare i-a fost facuta la timpul potrivit, unui alt coleg de-al nostru de vorba, similar d-lui Iosif si anume d-lui Radu Humor: Drama in patru tablouri. Interesant este ca daca in „piesa” respectiva schimbam sin-tagma „Radu Humor” cu sin-tagma „Iosif Greblea” textul devine inca si mai potrivit. Ma rog, e un text care s-ar potrivi aproape oricui, inclusiv persoanelor de fata care in mod a-normal se exclud (unele pe altele). Prin urmare vin si spun ca este imposibil ca optimismul d-voastra debordant sa nu sara in ochi, ca fiind unul plenar si plenipotentiar (ca zic asa), intai optimista in privinta d-lui Iosif (considrand ca respectiva dedicatie nu-i prea mult pentru d-lui), dar optimista si in felul in care ati gasit potrivita, in contextul propus de ABC-dizare a ABSurdului, contrapunerea povestii lui IONA, povestii asteptarii lui GODOT. Si asta pentru ca povestea d-lui IONA, desi este mult mai tragica (de un tragism definitiv, iremediabil) decat cea marurisita de Vladimir si Estragon, este, in fond, mai optimista (optimismul lucid), decat povestea propusa de Samuel B. care ofera speranta unei posibile fericiri (partiala si temporarara, dar orisicat), insa numai si numai in absenta oricarei luciditati: singura fericire posibila este fericirea tâmpå (apanajul exclusiv al celor saraci cu duhul).

      P.S. Va multumesc pentru cadou. Regretatul Ilie Gheorghe este un mare actor care ar fi meritat o recunoastre incomensurabil mai consistenta decat cea pe care a avut-o.

      @Iosif – Dupa cate se poate intelege astazi (ieri, maine) este ziua d-voastra aniversara. Daca-i asa, imi ingadui sa va felicit si sa urez la multi ani cu sanatate, in pace, fericire si intelegere, alaturi de d-voastra insiva, si si de cei dragi, astfel incat lucrurile pe care le-ati mentionat candva (nu de mult) intr-un mesaj memorabil (pe care l-ati postat pe Arca lui Goe si al carui continut a ramas (inca) necomentat), sa devina suficient de consistent incat „povestea pe care o aveti” sa convearga convingator catre „povestea care sunteti”. La multi ani!

  11. RALG said

    Si o dedicatie facuta exclusiv celor care pot face o calatorie pana la capat, pana in pânzele albe, de pe sârma cu rufe puse la uscat (luna albiturilor):

  12. Iosif said

    Big bang & little boy. Faine iluziile hollywoodiene. Merci !

  13. Inteligenta artificiala (singura inteligenta infinita) ne-ar putea face (realmente) nemuritori, ceea ce ar fi insa un semn de imensa prostie. Apropo si de topicul curent.

    Pisica mea este inteligenta. A inteles extrem de rapid ca pe usa de la veranda se poate iesi in curte. A inteles ca eu pot deschide usa cu mare usurinta si a invatat cum sa-mi ceara sa-i deschid usa. In timp a inteles ca ar putea s-o deschida chiar ea si a invatat sa sara si sa apese clanta (serios) reusind din cel mult 4-5 incercari sa deschida usa. Si cate altele n-a inteles si invatat. E inteligenta. Totusi cred ca in vecii vecilor n-as putea-o face sa inteleaga si sa invete sa joace sah, chiar daca in schimbul unei partide de sah castigate ar putea primi ca recompensa orice si-ar dori. Chiar si viata vesnica. Are si ea, ca si noi, limitele ei. Infricosatoare. Va fi foarte trist (sfâsietor) atunci cand (inevitabil) noi oamenii vom atinge limitele (finite) ale inteligentei noastre, dincolo de care nu vom mai putea intelege nimic in plus (nici macar cu ajutorul inteligentei artificiale), in conditiile in care lumea (universul) nu se va sfarsi acolo, vazandu-si mai departe, nestingherit, de infinitattea lui scârboaså.

    • eulablick said

      Inteligenta e inteligenta si invatatura invatatura, nu toti care reusesc sa invete sunt inteligenti si nici invers. Eu oricum nu sufar pisicile si nici ciinii, asa ca nu ma intereseaza nivelul lor de inteligenta.

      Cine e inteligent e destept.. una veche rau, si deja fumata, inteligentii ies din orice incurcatura, inteleptii nu intra in ele.
      Da e f plictisitor sa nu ai nici o incurcatura. Ca, sa vorbim de fotbal, unu intelept nu s-ar baga, ce rost ar avea sa-si rupa oasele, sa transpire. Unu dastept zice, ba, hai sa vedem care-i mai tare! Un intelept ar sta in vreme de Corona in casa. Un intelept nu si-ar lua niciodata o amanta. Mie-mi plac mult amantele, si ale mele si celelalte. La batrinete ne laudam ca jucam fotbal si avem amante. Adevarul e ca la batrinete e un surplus de amante, e mult mai usor sa ai multe amante, din motive statistice, sunt mai multe vaduve decit vaduvi.

      Nici inteligenta artificiala nu ma intereseaza, la ce mi-ar folosi, sa zicem ca s-ar putea cumpara, te duci la buticu din colt si zici da-mi inteligenta de 30 de lei, ca am o problema. Sa zicem ca IA ti-a rezolvat problema, da nu vei avea nici o multumire, cum ziceam mai sus. e plictisitor sa nu ai probleme.

      • RALG said

        Mesajul d-voastra denota inteligenta naturala. x% si viceversa (100-x)%… Totul autentic. Nimic artificial… x fiind (si el) un numar natural (din multimea N a numerelor naturale), cuprins intre 0 si 100.

        „Inteligenta e inteligenta si invatatura invatatura”… corect pana la un punct. Poti fi (o vreme) inteligent fara sa inveti (nimic), dar nu poti invata nimic daca nu esti (cat de cat) inteligent. Adica ca se poate inteligenta fara invatatura dar nu si invatatura fara inteligenta. Chestia este ca inteligenta artificiala ar putea fi aia care invatata in locul nostru, si nu doar mult mai repede si mult mai cuprinzator… Pana acum, folosindu-ne inteligenta proprie, naturala, puteam invata/afla cu ajutorul calculatorului mult mai mult si mult mai repede decat am fi putut fara calculator. Fara calculator am fi putut afla (totusi) aceleasi lucruri dar mult mai incet. Calculatoarele de pana acum (lipsite de inteligenta) ne ajutau sa obtinem mai repede ceea ce am fi putut obtine si fara ele. Inteligenta artificiala ne poate „ajuta” sa aflam lucruri pe care altminteri nu le-am fi putut afla in niciun fel (cu mintea si cu calculatoarele calsice) oricat timp am fi avut la dispozitie. Si asta este o schimbare dramatica. Este cat se poate de plauzibil ca pentru scurta vreme am putea macar intelege cele aflate de inteligenta artificiala, dar apoi, rapid de tot, oricat de mura-n gura ni s-ar oferi n-am mai avea nicio sansa sa intelegem rezultatele oferite de-a gata de algoritmi de inteligenta artificiala care practica Deep learning. Mult mai degraba ar putea pisca mea sa invete sah decat sa inelegem noi rezultatele la care ajunge prin invatare o entitatea dotatata cu inteligenta artificiala cu o capacitate de miliarde de ori mai mare decat a tuturor creierelor umane la un loc. Ar fi mai rezonabil sa ne asteptam ca o amiba sau un parameci sa inteleaga simfonia a V-a de Beethoven deact sa priceapa umanii adancimea la care este inteleasa realitatea de catre algoritmii AI. Chiar daca am continua sa ne bucuram de bunavointa acestor entitati inteligente mare branza tot n-ar fi. Asa ca nu va fie teama, probleme vom avea oricum, si nu vom avea timp de plictiseala.

      • Dar, uitasem sa va intreb. Cum vi se pare Samuel Beckett? Artist sau sarlatan? Merita Nobel-ul pentru literartura? Sau vi se pare mai bun Samuel Huntington? Nu va intreb cine credeti ca ar fi Godot pentru ca nu vreau sa-mi asum inutil riscuri exagerate. Plus ca d-voastra ati putea spune orice, eu neavand cum sa va verific. 🙂

        • eulablick said

          singurul care merita Nobelul, e, fara indoiala, Cartarescu, altii nu!

          Sarada Godot am folosit-o si eu in Jurnalul meu de Corona, imi plac chestiile ascunse, ciudate, putin absurde. Cred ca noi cu totii aseteptam ceva chiar daca nu stim ce.
          Dar, trec la programul o confidenta pe zi. In tinerete, sa impresionez o fetiscana, s-o prind la asternut, am ajuns la teatru, la Nepotul lui Rameau. Parca a fost cumva asa, mi s-au deschis ochii.
          P.S Am prins fetiscana la asternut, a fost bine, dar totusi Rameau m-a pus pe ginduri.

          • O confidenta pe zi??!!! Wow! Nu ma indoiesc de faptul ca aveti o istorie (sau macar o imaginatie) bogata care poate oferi material pentru asa ceva, doar memoria (sau imaginatia) sa va ajute in fiecare zi in privanta asta mai ales sa va ajute sa sa nu uitati de promisiune. Memoria fiind cea cu care uitam.

            Se pare ca Samuel Beckett si-a propus sa faca o simpla incercare literara, un exercitiu, un fel de joaca usoara si fara pretentii, neasteptandu-se la cariera pe care avea sa o faca piesa respectiva la scara planetara si la meta-interpretarile care o sa-i amplifice apoteotic senul si non-sensul, logica si absurdul. (in acest pliu ascunzandu-se de altfel intentia cu care am propus abecedizarea absurdului pe Arca lui Goe). Mi-ar placea grozav sa o vizionez la fata locului in versiuna londoneza din 2009 cu Ian McKellen, Patrick Stewart, dar m-as multumi si cu varianta lui Silviu Purcarete de la Sibiu din 2006. Ati vrea sa ne intalnim la Sibiu in 2006 si sa-l asteptam impreuna pe Godot in regia lui Purcarete?

            Îl aşteptăm pe Godot de ani putrezi,
            Îl vom aştepta decenii după decenii,
            Covoare de frunze, zăpezi de anţărţ
            Se vor aşterne
            Peste uitarea viitoare…
            Şi uite că nu vine, nu vine
            Dinspre dealuri
            Spre mine şi spre tine…
            Vai de noi, şi orbi, şi surzi.
            Ce oare ne ţine?

          • a) Doar Cararescu? Liiceanu nu?
            b) Cine juca in Nepotul lui Rameau?

            c) Ce-ati zice de un drum la Iasi pentru Variatiuni pe modelul lui Kraepelin, impreuna cu damele (Gândurile mele sunt târfele mele, nu)?

            In fine, pandemie sau nu, calatorului ii sade bine cu drumul. Sa-i dam drumul. 🙂

  14. RALG said

    Pe asta aveam de gand sa o pastrez pentru mai tarziu, pe firul epic, dar daca tot l-ati amintit pe Mircea Catarescu, cred ca n-ar trebui sa ratez momentul:

    un Cartarescu despre absurd:

  15. eulablick said

    in versiuna londoneza din 2009 cu Ian McKellen, Patrick Stewart,
    Refuz, cu indirjire invitatia la Londra. Primul motiv e ca engleza mea nu e suficient de rafinata sa poata gusta niste opere, prin sine, greu de digerat. Prefer sa citesc, sa-mi formez singur intonatia care cred ca s-ar potrivi. Pe undeva e ca la friptura, o gusti singur sau iti povesteste cineva cum e.

    La capitolul confidente pe zi, l-am vazut pe nepotul cu Dinica si Morar. Coincidenta a facut ca la ceva ani diferenta sa merg cu trenul de noapte la Belgrad si-n tren erau si Dinica cu Morar, mergeau la Timisoara. Nici ei, nici noi nu aveam somn ci doar niste sticle de palinca de undeva din Maramures. Pe scena cei doi sunt (erau) fascinanti, dar in particular erau monumentali.

    • Oooo, Gigi si Marinus, colosalii. Pai ingerii astia doi au jucat si in Asteptandu-l pe Godot la National, prin anii 80, in regia lui Grigore Goanta. Memorabili. Dar mi-i amintesc si in Cuibul de viespi. Ce cuib de cuci, cuibul de viespi, aia arta, aia comedie, in care Dinca si Moraru se ciondaneau ca frati. Se pregateau sa se duca cu familia la cimitir, ca s-o pomeneasca pe sora lor Margo, sinucisa din amor, si se certau ca chiorii care sa iasa primul pe poarta. Sudalme, palme, imbranceli. Pana la urma Dinica zice: Io ies primul pentru ca sunt fratele mai mare. Iar Moraru ii raspunde: Bineee, dar si pe poarta cimitirului tot tu sa intri primul. Se isca iar råsteli, îmbranceli. Vine ma-sa sa-i impace, iar Moraru aproape plangand ii zice (despre Dinica): „Mamitzo, e un porc”. „Da mama, da’ e mai mare”. D-voastra aveti frati? Surori?

      P.S Pai la Londra in 2009 nu trebuie sa mergem acum. Putem sa mergem peste cativa ani. Mai intai ne punem la punct cu engleza si numai dupa aceea mergem. Oricum anul 2009 nu pleaca nicaieri si ne asteapta oricat. Poate intre timp inventeaza Google ceva de pus la ureche si-i auzim pe Ian McKellen, Patrick Stewart vorbind direct in tziganeste. Dupa specatcol mergem la o terasa sa mancam niste melci. Va plac melcii cu nucå? De curiozitate. 🙂

      Frumoasa amintire. Nu oricui i se intampla sa calatoreasca cu Dinica si Moraru prin cenusa imperiului. Eram la Freiburg. Jucam carti cu un diplomat german. Neamtzu facea cartile. Eu odata, cand eram student, mergeam cu trenul spre Timisoara si faceam blatul la clasa I. Stateam langa o cucoana care-mi parea vag cunoscuta. M-am dat in taina cu ea (prostii, nimic notabil) cand a venit nasul. Am iesit pe culoar sa tratez cu dansul, dar d-lui era, din anumite motive, foarte entuziasmat, exaltat aproape si din „Norocosule” nu ma scotea. Vazandu-ma nedumerit m-a intrebat: Baaaa tu nu stii langa cine stai? Nuuu, am zis eu mirat. Baaa, aia e Ileana Ciuculete. Omul credea ca o sa dea cu mine pe spate cand va pronunta numele persoanei in chestie. Si cine e Ileana Ciuculete? am intrebat eu nevinovat. Omului i-a sarit mustaru si mi-a zis ca ma da jos din tren daca tot n-am bilet. Mi se pare ca ne apropiam de Caracal. Am iesit din situatie, spunandu-i ca am glumit si ca Ileana Ciuculete este matusa mea si, daca vrea, ii pot obtine un autograf si asa am scapt de amenda. Gratis.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: