ABCul ABSurdului

„Când se ia câte o măsură, lumea înjură, pe agentul sanitar, şi întreabă fără noimă: Ce-ai cu noi mă? Pentru ce sa dăm cu var? „

Probabil că oricine a citit textele dramatice ale lui Beckett şi a încercat să găsească o explicaţie mulţumitoare logicii proprii s-a confruntat cu o provocare. Spre exemplu, piesa Aşteptându-l pe Godot ar putea fi la fel de bine explicată fie supralicitând textul, conferindu-i sensuri la care autorul nu s-a gândit vreodată, fie reducând-o la simplism, fie neînţelegând “jocul” absurdului propus de autor. Toate tentativele de a-l explica măcar pe Beckett vor glisa probabil către una dintre cele trei variante de interpretare. Dincolo de noţiunea termenului a explica, ne aflăm în faţa unei abordări diferite faţă de modul în care am fost obişnuiţi să asimilăm un text.

Cine este Godot?

În Aşteptându-l pe Godot, sunt mai multe variante de interpretare care ar putea fi în mod egal compatibile sau incompatibile cu textul. Godot pare a fi în mod probabil Dumnezeu, dar în acelaşi timp o eroare logică, o speranţă deşartă, o salvare incertă sau chiar… nimicul.

Concluziile nu pot fi clare după citirea unui text absurd. Mai importante decât concluziile sunt senzaţiile pe care scriitura o oferă cititorilor: aproape fără legătură cu textul, ca şi cum ar fi dincolo de el, există o anume formă de sufocare, specifică lui Beckett, în spatele întregii scriituri.

Întâlnirea cu propriul Eu, având drept pretext o lectură, se petrece datorită fluidităţii textului, care face posibilă jonglarea cu propriul sistem de interpretare a sensurilor şi de receptare a emoţiei. Aşteptându-l pe Godot este piesa care se poate citi fără să înţelegem “ce a vrut să spună autorul”, dacă alegem astfel. Lectura piesei poate fi un exerciţiu de retorică a interpretării şi tot atât de bine, o experienţă care lasă cititorul să se confrunte cu propriile angoase. Asemenea unei şedinţe de psihanaliză, piesa poate să spună câteva adevăruri despre noi înşine. Godot ne face să ne gândim la propria noastră salvare.

Cu toate acestea, subiectivismul nostru nu poate fi extrem de pronunţat. Există totuşi un anumit nivel de înţelegere comună. Vom afla câteva lucruri despre Vladimir şi Estragon şi pare destul de clar că Godot este speranţa de care ei se agaţă. Înţelegem situaţia existenţială a personajelor suspendate în aşteptare şi le putem admira (dispreţui, ironiza, empatiza cu etc.) naivitatea. Mai departe de atât, Beckett nu ne oferă multe indicii. Aşteptându-l pe Godot este o construcţie dramatică imprevizibilă pentru că nu îndeplineşte orizontul de aşteptare şi nu oferă confortul mental al unei intrigi, unei escaladări de situaţie, unui sens.

Oricum, fiecare text, fiecare poveste pe care o citim, auzim sau vedem vreodată poartă în sine concluziile desprinse în urma trăirii propriei vieţi. Lectura nu este o activitate eliberată de noi înşine, chiar şi atunci când apelăm la ea tocmai din acest motiv. Închisoarea convingerilor sau stărilor de spirit va evidenţia acele înţelesuri cu care mintea noastră s-a obişnuit, este confortabilă şi le cere ca o confirmare. Dar convingerile noastre nu au aceeaşi autonomie aplicate pe un text cu fir logic, fiindcă în acele cazuri, autorul conduce întreaga poveste.

Aşteptându-l pe Godot este un alt fel de text. La Beckett, dacă se doreşte, se pot găsi semnificaţii fiecărei scene în parte. Putem găsi în Godot personificarea salvării noastre de la neant (sau lipsa salvării ca situaţie existenţială) şi de aici putem face speculaţii numeroase în funcţie de aspiraţiile noastre în raport cu acesta. Însăşi natura omului este predispusă să caute semnificaţii criptate, tâlcuri ascunse, explicaţia unică ce revelează totul. Farmecul piesei există şi din faptul că se mulează întocmai pe dorinţa umană de a descifra enigme şi de a rezolva intelectual o problematică. Din acest punct de vedere, de la un anumit nivel al nuanţelor, Beckett ne permite să fim creatori de sens.

Aşadar, pentru unii dintre noi, e foarte probabil ca Godot să nu vină niciodată. Existenţa noastră este în mod fundamental absurdă şi încărcată de speranţă prostească.

Deşi improbabil (sunt mai puţine indicii textuale), dacă totuşi vrem, putem interpreta textul ca un optimist automotivator: Godot vine la un moment dat sau poate că Vladimir şi Estragon vor căuta în ei înşişi scăparea pe care o aşteaptă de la entitatea nedefinibilă Godot.
Pentru alţii, textul în sine nu are nicio însemnătate, pentru că nu corespunde matricii personale de înţelegere a textului. Ca şi atunci, Beckett s-ar amuza de încercările noastre de a da sens absurdului. –

Text scris (15 mai 2013) de Andra Botezatu preluat de AICI: Absurdul în „Aşteptându-l pe Godot”. Cine este Godot?

Si pentru a spori confuzia am putea adauga un reper bibliografic Aşteptându-l pe Godot
Scris de Silvia Gradinaru • 23 August 2009 • in categoria Teatru