Socialismul tenisului feminin

Suntem deja ajunsi in alta erå… diferita colosal fata de era cea veche in care ne aflam anul trecut pe vremea asta si care-si traia cu glorie sfarsitul ce parea a fi o toamna lunga si blândå. N-a fost sa fie asa. S-a sfarsit brusc, abisal, fara niciun preaviz serios si credibil,… desi… semne (pe cer) au tot fost. Am aterizat siderati intr-o alta paradigma planetara, convinsi fiind ca este o indispozitie trecatoare, de scurta durata, ca o eclipsa de soare ce vine si trece fara urmari, si ca ne vom intoarce voiosi la starea de dinainte, care-si asteapta cuminte continuarea. Nu ne vine inca sa credem, sa acceptam si sa ne dumirim c-am intrat deja in era viitoare, inexorabila si ireversibila, care ne cuprinde si ne devoreaza, profitand parca de buimaceala noastra iremediabila. E ceata. Vai ce ceata deasa!, vorba lui Jebeleanu. Nu mai cunoastem drumul dinspre casa. Cand ceata se va risipi, vom casca ochii a mirare si vom constata (fara speranta) ca suntem pe o alta planeta, si ca vom fi devenit noi insine (prin alienare) extraterestrii din poveste. Mi-e si teama sa inventez povesti inchipuite in proza scurta despre nalucirile care se nåzåresc prin ceata. Mi-e teama si mi-e lehamite, desi ispita exista… Am senzatia ca, insåilând descrieri in proza (fie ele cvasi-imaginare) ale respectivelor naluciri translucide care compun nebuloasa noii ere, n-as face decat sa le grabesc validarea, sa le consolidez, accelerandu-le coagularea si drumul catre consistenta. Mi se pare preferabil sa ma prefac in continuare ca nu s-a intamplat nimic eminamente notabil sau ireversibil si ca lucrurile n-or fi fiind chiar asa cum apar prin ceata, sporite de inchipuire si plictis. Poate ca totusi la mijloc nu-i decat un cosmar volatil, o aberatie care se va incheia rezonabil si convenabil cu happyend, de indata ce ne va suna ceasul si ne vom trezi, candva, intr-o frumoasa si senina dimineata de toamna. Ce rost ar avea acum luciditatea? Niciuna. Merge mai bine o betie. Si muzica. Un titanic vals… Tonul la cantec v-as ruga… Mie insa dati-mi voie sa divaghez un pic, intrucat si asa nu pot opri planeta sa cobor. Asadar…

Photo by Anand Dandekar on Pexels.com

Constat cu dezagreabila „surpriza” ca, intre timp, continua glorios epopeea socialismului in tenisul feminin. Dezastru. Bani prea multi pentru niste fete atat de mici, unioniste si colectiviste. Sunt bani destui pentru toata lumea, asa ca fetelor nu trebuie sa ne omoram cu firea, ci mai bine sa dam rand tuturor. Se poate obtine confortul cu eforturi minime, fara drame, zbateri, egoism, compertie, sacrificiu. Are balta peste pentru toate fetele, o tagma in care solidaritatea primeaza in fata rivalitatilor. Cauza? Socialismul cu spume, practicat din prea-plinul de pana acum al tenisului, cu care se rasfata societatea de consum in plina perioada de prosperitate si progres. Comunismul nu a generat niciodata progres. Am tot sperat ca odata cu intrarea Gozzilei in pen-umbra apusului, se va sfarsi degringolada si se vor cerne valorile (responsabile cu frumusetea tenisului feminin). Aiurea… Mediocritatea egalitarista este mai la putere decat oricand, iar meciurile de o uratenie altminteri greu de inchipuit, pentru cine sta sa-si piarda timpul cu asa ceva. Nimic mai aberant si ilogic decat desfasurarea in acelasi timp, in acelasi loc si pe aceeasi bani, a doua competitii total diferite, ATP si WTA. In ce sport se mai intampla aberatia asta? In fine. Vivat. Hai Podoroska… Indrazneste. Hai ca se poate. Nadia e un nume bun, cu noroc. Vamos Argentina…