Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (noi) (?) (II)

Cu arogantă, superficialitate si inconstientă (specifice), îmi imaginez că despre mine însumi as cam sti ce (să) (mă) (mai) (pre)fac, taman la apropont, adică acum, aici, azi, în universul interior si infinit al clipei, dar si asa mai în general, si atemporal, în viata si-n univers. Mă cunosc ca pe mine însumi. Mă rog, în mod cronic am impresia că stiu esentialul, si că n-as avea de ce sa insist introspectiv si literar în directia asta, întrucât n-as mai putea gasi nimic nou, relevant si surprinzator, care sa merite efortul unei compuneri în proza scurtă, capabilă să mă miste pe mine însumi în postura de cititor (singurul de altfel pe care pot conta serios pe Arca lui Goe). Mi-am devenit mie însumi totalmente neinteresant, performantă la care (pot marturisi că) am ajuns fără efort si fără (vreo) intentie anume, ci doar asa, din talent si ne bagare de seamă, dar (si trebuie sa recunosc) că si ajutat, bine si dezinteresat sprijinit socialmente de către altii, familie, prieteni, colegi, societate, umanitate, virtualitate, adică de către semeni (ceilalti)… cu care împart, în egală măsură drepturile de autor asupra procesului banalizării mele (irefutabile). Intrucât nu sunt vreun introvertit (ceva) având si darul/harul expresivitatii în exprimare (verbală si nu numai), acest fapt al banalizării mele nu a rămas un sectret, fiind un fapt cunoscut fără dubii si acceptat (tacit?) si de către ceilalti care au (cât de cât) stire despre umila mea (in)existentă. Te rog însă să nu-ti imaginezi că m-as lăuda cu asta sau că dimpotrivă m-as lamenta vizavi de aceasta performantă (medie si mediocră). Nici vorbă. Este, în con-text, o simplă introducere justificativa (intriga) a episodului al doilea al retoricei si potential epopeicei intrebari cvasi-shakespeariene intitulată „Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (noi) (?)„, prin care încerc să sugerez (subtil 🙂 ) că, de fapt, la tine mă refer, dragul meu cititor citit si unic si al Arcei lui Goe, aflat accidental si întâmplător în pe-trecere de pietoni pe aceasta punte a Arcei lui Goe sau a oricarei alte arce, si te am în vedere chiar dacă am (doar) slabe sperante că as putea accede vreodată la niste date minmale si suficiente care sa ofere un răspuns, în proza scurtă, sumedeniei de întrebări continute în titlu. Desigur că această pseudo-concluzie ar avea darul să confere „mândrului” topic, atributul auto-anulării, vădind implicit inutilitatea întreprinderii acestor intrebari, din categoria celor la care dl.Goe nu primi răspuns, adica simple vorbe-n vânt, goale de continut, sau mai pe scurt, nimic. Nimic despre nimic. Nadejdea răman-n „slable sperante”, mai sus mentionate. Dacă totusi as găsi mijloacele prin care să te stimulez, să te conving sau să te constrâng să te exteriorizezi si să te etalezi ca răspuns la întrebările din între | bare | ? Ca simplu anonim. Să te provoc? Să te intervievez? Să te interoghez? Sau mai bine să te spionez? Cu camere (de luat vederi), microfoane, senzori, cipuri, implantate pretutindeni în preajma ta, în casa ta, în masina ta, în mintea ta, în trupul si în sufletul tău, asa discret si inobservabil. Cum ar fi? Si ce spectacol s-ar descoperi? Să ne imaginăm asadar. O zi din viata ta. Cine indrazneste? Cine pofteste? Are ocazia unica să depoziteze în jurnalul de bord al Arcei, o zi din viata sa. Pentru totdeauna. O mica nemurire, atat la îndemana. Gratis. O zi din viata cititorului X.

(va urma, sper)

Update: Presupun ca pentru cei congenital timizi dar totusi cât de cât tentati sa cedeze ispitei de a da un raspuns (oarecare) intrebarilor adresate in titlu, le-ar putea fi de folos (intru stimulare) revederea unei propuneri mai vechi:https://arcaluigoe.wordpress.com/2011/09/26/arena-progresul/