(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (noi) (?) (II)

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 12, 2020

Cu arogantă, superficialitate si inconstientă (specifice), îmi imaginez că despre mine însumi as cam sti ce (să) (mă) (mai) (pre)fac, taman la apropont, adică acum, aici, azi, în universul interior si infinit al clipei, dar si asa mai în general, si atemporal, în viata si-n univers. Mă cunosc ca pe mine însumi. Mă rog, în mod cronic am impresia că stiu esentialul, si că n-as avea de ce sa insist introspectiv si literar în directia asta, întrucât n-as mai putea gasi nimic nou, relevant si surprinzator, care sa merite efortul unei compuneri în proza scurtă, capabilă să mă miste pe mine însumi în postura de cititor (singurul de altfel pe care pot conta serios pe Arca lui Goe). Mi-am devenit mie însumi totalmente neinteresant, performantă la care (pot marturisi că) am ajuns fără efort si fără (vreo) intentie anume, ci doar asa, din talent si ne bagare de seamă, dar (si trebuie sa recunosc) că si ajutat, bine si dezinteresat sprijinit socialmente de către altii, familie, prieteni, colegi, societate, umanitate, virtualitate, adică de către semeni (ceilalti)… cu care împart, în egală măsură drepturile de autor asupra procesului banalizării mele (irefutabile). Intrucât nu sunt vreun introvertit (ceva) având si darul/harul expresivitatii în exprimare (verbală si nu numai), acest fapt al banalizării mele nu a rămas un sectret, fiind un fapt cunoscut fără dubii si acceptat (tacit?) si de către ceilalti care au (cât de cât) stire despre umila mea (in)existentă. Te rog însă să nu-ti imaginezi că m-as lăuda cu asta sau că dimpotrivă m-as lamenta vizavi de aceasta performantă (medie si mediocră). Nici vorbă. Este, în con-text, o simplă introducere justificativa (intriga) a episodului al doilea al retoricei si potential epopeicei intrebari cvasi-shakespeariene intitulată „Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (noi) (?)„, prin care încerc să sugerez (subtil 🙂 ) că, de fapt, la tine mă refer, dragul meu cititor citit si unic si al Arcei lui Goe, aflat accidental si întâmplător în pe-trecere de pietoni pe aceasta punte a Arcei lui Goe sau a oricarei alte arce, si te am în vedere chiar dacă am (doar) slabe sperante că as putea accede vreodată la niste date minmale si suficiente care sa ofere un răspuns, în proza scurtă, sumedeniei de întrebări continute în titlu. Desigur că această pseudo-concluzie ar avea darul să confere „mândrului” topic, atributul auto-anulării, vădind implicit inutilitatea întreprinderii acestor intrebari, din categoria celor la care dl.Goe nu primi răspuns, adica simple vorbe-n vânt, goale de continut, sau mai pe scurt, nimic. Nimic despre nimic. Nadejdea răman-n „slable sperante”, mai sus mentionate. Dacă totusi as găsi mijloacele prin care să te stimulez, să te conving sau să te constrâng să te exteriorizezi si să te etalezi ca răspuns la întrebările din între | bare | ? Ca simplu anonim. Să te provoc? Să te intervievez? Să te interoghez? Sau mai bine să te spionez? Cu camere (de luat vederi), microfoane, senzori, cipuri, implantate pretutindeni în preajma ta, în casa ta, în masina ta, în mintea ta, în trupul si în sufletul tău, asa discret si inobservabil. Cum ar fi? Si ce spectacol s-ar descoperi? Să ne imaginăm asadar. O zi din viata ta. Cine indrazneste? Cine pofteste? Are ocazia unica să depoziteze în jurnalul de bord al Arcei, o zi din viata sa. Pentru totdeauna. O mica nemurire, atat la îndemana. Gratis. O zi din viata cititorului X.

(va urma, sper)

Update: Presupun ca pentru cei congenital timizi dar totusi cât de cât tentati sa cedeze ispitei de a da un raspuns (oarecare) intrebarilor adresate in titlu, le-ar putea fi de folos (intru stimulare) revederea unei propuneri mai vechi:https://arcaluigoe.wordpress.com/2011/09/26/arena-progresul/

47 răspunsuri to “Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (noi) (?) (II)”

  1. Iosif said

    Întrebare on topic: Unde se afla mingea când este… G(oo)ol(gle) ?

    Apreciază

    • Cred ca sunteti personalmente on topic, prin incercarea de raspuns pe care o acordati intrebarii(lor) adresate in titlu, ceea ce este de bun augur, intrucat, in subsidiar, unul dintre „scopurile” incordarii chiar acesta era, sa ofere oricarei incercari de raspuns sanse nelimitate de a fi on topic. Reusiti deci (cred si zic) sa fiti destul de ilustrativ (si gingas), in legatura cu ce (să) (vă) (mai) (pre)faceti (d-voastra anume), in particular si in general, in rutina cea de toate zilele si mai ales dincolo de ea. Foarte frumos. Ecce iosif.

      Apreciază

  2. fotosinteză12 said

    Să îți devii neinteresant, neimportant, trebuie să recunoaștem că este foarte relaxant.

    Apreciază

    • Desigur ca este. Relaxarea este una dintre dimensiunile intamplarii cu pricina. Nu singura. Este si stimulativ. De ex. 🙂 Te stimuleaza sa cauti lucruri interesante in alte parti, locuri, persoane, idei… sau consoloari… provocari… Nu se stie niciodata ce gasesti. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • fotosinteză12 said

        Libertatea de a privi în jur doar din curiozitate.

        Apreciat de 1 persoană

        • ex-act.

          insa, dupa cum s-a mai consemnat in variate discutii purtate si pe aceasta arca, in special cu ocazia tentativelor de reconciliere a profanului cu cuantica, orice privitor (observator), are darul (harul) de a crea realitate. Iar daca mobilul este (doar) curiozitatea, atunci cu atat mai interesanta fi va acea realitate anume, observata si (re)creata (prin ochii ci mintea observatorului).

          P.S. Nicio forma de libertate nu este completa fara aceasta care se manifesta inclusiv si aici si acum: libertatea de exprimare, (eventual si) prin comentarii precum cele prin care v-ati facut simtita prezenta pe arca, in calitate de observator nou. Va multumesc pentru generozitatea cu care oferiti acest esantion al libertatii d-voastra personale, ce se intamla sa mi se para (si deci sa fie) foarte on topic cu proza postata. Vivat.

          Apreciat de 1 persoană

          • fotosinteză12 said

            ” cuantica, orice privitor (observator), are darul (harul) de a crea realitate”.
            Mai rămâne de stabilit ce exact este realitatea. 🤭 Să știm și noi ce creem de fapt. Unde ne co-țesem observarea.

            Apreciază

          • Nu stiu daca suntem in masura sa stabilim ce este realitatea si sa complicam astfel (intr-un hal) dramatic problema care pana mai adineauri era simpla (intrucat presupunea realitatea ca pe ceva simplu si de la sine inteles, cea care este)… Unii spun ca realitatea este o iluzie, (o fi), altii c-ar fi fiind incogniscibila, incomprehensibila… altii mai titrati afirma c-ar existe esentialmente trei realitati distincte, realitatea fizica, realitatea constiintei (spirituala?), si realitatea matematica… asta asa, ca sa va invatati minte sa creati realitate. Uite ce realitate ati creat… 🙂

            Sa stiti ca in toata discutia continuta in comentariile noastre de mai sus ar face la fel de mult sens daca in loc de realitatea am zice irealitate. Va invit sa faceti acest exercitiu si sa vedeti daca sunt sau nu sunt necesare ajustari in formulari.

            Apreciază

          • Ei, nu va formalizati, am vazut noi altele si mai răutăcioase… în realitate 🙂

            Apreciază

  3. fotosinteză12 said

    Apreciază

  4. Soc in tenis. Roger Federer se gandeste la retragere.

    Dar daca asta a fost tot, a fost un final incredibil (n.r. – de cariera) pentru mine, cu aceste Sport Awards”, a declarat Federer, duminica, dupa festivitatea Swiss Sport Awards, in cadrul careia tenismenul a fost declarat cel mai bun sportiv elvetian in ultimii 70 de ani.

    Ultimii 70 de ani ???! Only? Cred ca putea fi declarat fara probleme cel mai bun sportiv elvetian din ultimii 770 de ani. Sau din ultimii 7770 la concurenta cu William Tell. 🙂

    Apreciază

  5. Update: Presupun ca pentru cei congenital timizi dar totusi cât de cât tentati sa cedeze ispitei de a da un raspuns (oarecare) intrebarilor adresate in titlu, le-ar putea fi de folos (intru stimulare) revederea unei propuneri mai vechi:Arena Progresul

    Apreciază

  6. Calde multumiri celor trei doamne care au facut cadou cele trei like-uri pe acest topic. Presupun ca doar unul singur dintre aceste like-uri vizeaza direct textul continut, dar si celelalte doua sunt la fel de bine venite, mai ales ca fiecare dintre ele ofera cate o ancora catre niste bloguri interesante si demne de a fi vizionate.

    Apreciază

    • Stely said

      @Arca lui Goe,
      ‘Oti fi gandit ca mie nu mi-a placut topicul si drept urmare nu am dat like-ul de rigoare. Mi-a placut cum sa nu, ba chiar m-a minunat modul cum l-ati conceput, incepand cu
      introducerea aceasta ( simpatica ) punandu-va in locul meu, de ex :
      Mă rog, în mod cronic am impresia că stiu esentialul, si că n-as avea de ce sa insist introspectiv si literar în directia asta, întrucât n-as mai putea gasi nimic nou, relevant si surprinzator, care sa merite efortul unei compuneri în proza scurtă, capabilă să mă miste pe mine însumi în postura de cititor (singurul de altfel pe care pot conta serios pe Arca lui Goe)
      Stiti doar ca am reactionat totdeauna cu o contributie „on topic” (asa cum am putut ) dar niciodata atat cat sa ma situez la nivelul literar( artistic) al topicului. Insa, cand am simtit imboldul, mi-am asumat riscul si am raspuns la „provocare”.

      Si de data aceasta am simtit un oarece imbold dar nu am reusit sa ma urnesc sa scriu despre aceasta realitate („care este”) de zi cu zi din jurul meu. Desi pare uneori banala in sensul evenimentelor (cam aceleasi) unele au totusi o incarcatura aparte . Mici rezolvari de situatii , de ex. chestiunea unei parodontite, tratate si incheiate cu brio (fara pierderea vreunui dinte ) 🙂 La fel si problema imbolnavirii de gripa coronavirusului nou, a celor 4 din 5 (copii si nepoti) din familia mea. Desi s-au vindecat mai sunt inca unele ramasite fizice dar mai ales sentimentale alei bolii. Deasemenea , faptul ca nu vom putea sa ne petrecem sarbatorile in familie ca altadata este si acesta un motiv de nemultumire. 😦
      Ce sa facem acuma ? O sa-l trimitem pe Mos Craciun prin transfer bancar iar sarmalele , tortul si cozonacii fiecare dupa gustul si punga lui. Traditia merge insa mai departe . Speram sa trecem cu bine peste pandemia aceasta , care pare ca nu se mai termina. Incolo , ziua fiind mica nici nu stiu cand trece…

      Apreciază

      • @Stely – Multumesc pentru comentariu si (in special) pentru tenta personala in care a fost scris, ceea ce „denotå” 🙂 … o anumita apropiere afectiva a personajului d-voastra fata de personajul nostru. Presupun ca nu este nevoie sa insist explicit asupra faptului ca este valabil si viceversa. Sa stiti ca (prin mesajul adresat celorlalte trei doame) nu v-am luat chiar asa de la tinta cum s-ar putea crede subiectiv (dintr-o perspectiva anume, bine aleasa) dar, ce-i drept, de presupus am presupus ca se vor declansa astfel de reactii la polul „Stely”. Nu eram sigur daca acele reactii (din minte) se vor materializa sau nu intr-un comentariu scris, Iata ca s-a materializat teleportand o parte din sentiment pe punte. Ma bucur sa aflu ca navigati cu bine prin/tre evenimentele locale, inclusiv prin/tre cele induse planetar la localitate si ca va descurcati la timonå la fel de bine ca-n vremurile (mai) normale. In subsidiar scrisorica d-voastra reuseste sa constituie indirect un raspuns on topic, particular si ilustrativ, la intrebarea Ce (să) (ne) (mai) (pre)facem (noi) (?) (II). Pe de alta parte as vrea sa remarc faptul ca si din mesajul d-voastra rezulta cumva o culme (a paradoxului), sesizabila individual la majoritatea, si anume ca desi contextul pandemic ne ofera aparent mai mult timp la dispozitie (prin eliminarea mutora dintre activitatile pe care obisnuiam sa le practicam), in realitate acelasi context pandemic reuseste sa ne fure considerabil din timpul aferent (tinându-ne ocupati cu ganduri si emotii specifice)… Pana la urma nu prea avem mai mult timp la dispozitie decat inainte. In plus, fiind oarecum bulversati si contrariati de „anormalitatea” care ni se intampla nu prea mai stim exact ce-ar fi mai potrivit sa facem in timpul „acesta”. Motiv pentru care scriem mai putin, citim mai putin, interactionam mai putin, ne fiind siguri ca astea ar fi fiind chiar lucrurile potrivite de a fi facute in context sau pe care ni le-am dori. Rutinele anuale si sezoniere ni s-au cam stricat si improvizarea ad-hoc nu ne prea reuseste. Nu stim daca merita sa investim eforturi in a ne re-inventa in context pandemic, de „teama” ca nu vom apuca sa ne re-inventam bine si va trebui sa revenim la starea anterioara (cu care de bine de rau eram in echilibru si confort)… Stam asa intr-o asteptare care denota lene. inertie, incertitudine… „Speram sa trecem cu bine peste pandemia aceasta, care pare ca nu se mai termina. Incolo, ziua fiind mica nici nu se stie cand trece…”.

        Poate ca pandemia o trece (mai devreme sau mai tarziu), dar senzatia mea este ca prea curand nu se va intampla acelasi lucru si cu contextul pandemic, ce pare hotarat sa ramana la noi pe planeta ceva mai mult decat Covidul cu pricina. Probabil ca va merita efortul sa iesm din asteptare si sa ne reinventam cat de cat, macar pana peste limita de la care sa stim ce dorim sa facem cu timpul nostru de fiecare zi si de fiecare an. Si chiar sa incepem sa facem. Ceea ce va doresc si d-voastra. Inclusiv de sarbatori fericite. (ca n-om fi cu totii ca Iosif, oameni fara probleme absolut aadevarti si atemporal eliberati declarativ prin auto-trilu-lilu-rire)…

        In ceea ce priveste provocarea adresata neanticilor vizitatori (dar si prea cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe), de a lua in considerare ideea de a arhiva o zi din viata personala (prin eventula etalare pe punte si depozitare in calå), as (mai) mentiona ca o atare invitatie a fost facuta in primul rand cu gandul la anumite efecte secundare pe care le-ar putea avea o asemenea luare in considerare. Cred ca o zi (oarecare) la care te gandesti spre consemnare explicita (in scris, cu voce tare, cu martori, sau doar in gand), este o zi care capata automat mai multa adancime, sporindu-se pe sine inspre dimensiunea ei interioara. O zi povestita va da o pondere mai mare gandurilor si sentimentele care te traverseaza in acea zi, devenind mai degraba ziua in care ai simtit acele emotii si ai investigat acele ganduri, decat ziua in care vei fi facut cine stie ce fapte, gesturi ori lucruri vizibile in exterior. Observandu-ne (cuantic) ziua o si cream cumva. Nu ma astept ca se vor gasi destui sa accepte o asemenea provocare si ca dintre cei care s-ar preta la o asemenea acceptare se vor gasi prea multi sa-si iasa din lene si sa mai si (de)scrie public jurnalul (acelei) zile… aleasa (la intamplare). Este o provocare pentru care eu insumi (initiatorul) nu cred ca voi avea prea curand „timp” s-o pun in practica, desi „o zi” e in fiecare zi. Nu-i asa?

        Apreciază

  7. Remarc semne vagi de pe-trecere prin zonă, constând în câte un like imaterial, stampilat pe catarg. Exclusiv de la doamne. 🙂 Toate (cinci) profund superficiale si, bineinteles, adorabile. La donna e mobile, eppur si muove, cum ar spune amicul Haggard (un papugiu). Domnii inexistand (câti ori mai fi fiind domni) sunt mult mai sobri si nu se încurcă cu lăsatul (în)semnelor, căci de-ar fi să le lase ar trebui să le încrusteze cu briceagul pe catarg, ceea ce ar putea duce, azi un pic, mâine un pic, la subrezirea acestuia si la punerea în pericolol a misiunii arcei la vreme de potop. Vine potopul? Mai vine? Le multumesc asadar si unora si altora pentru gesturi si semne, gândindu-mă (pe mine mă) dacă ar mai putea fi astăzi (de) bine să mai credem în semne. Mi se fac semne că „abia mâine voi putea deveni ceea ce azi n-as putea fi niciodată”… ceea ce (vai) e valabil nu numai pentru Fernando Pessoa, ci si pentru celelalte doamne, domni si domnisoare (personajele de fată se auto-includ), ceea ce face aproape imposibila misiunea alegerii, sacrificarii si salvarii unei zile oarecare din viată, de povestit în proze scurte, scurte, scurte, dar foarte emotionante (mai ceva decat niste fuste scurte)… Căci la urma urmei, care să fie ziua aceea? Azi? Ieri? Mâine? Alta? Când s-o alegi, ea, ziua, a si fugit deja, cu tot cu estenta ei misterioasă si inaccesibilă.

    Apropo, am venit sa vorbesc despre Nimic. Dar si asta e ceva. Nu-i asa?

    Apreciază

  8. O zi din viata unui meloman megaloman (si tot ceea ce omul construieste ai putea fi si tu, vino si-ti vom arata ca asa este):

    Apreciază

  9. Adam3 said



    Apreciază

    • RALG said

      Tot felul de somnambuli dau sfaturi altora despre trezire, in timp ce obscurantistii vorebesc cu aplomb despre iluminare. Media suporta orice fel de combinatii la intamplare a simbolurilor. Intotdeauna se vor gasi unii care vor gasi intelesuri in aceste combinatii, si anume exact intelesurile prestabilite. Si dansul continua. Pseudo-comunicarea si falsa comunicare sunt niste perpetuum mobile foarte dragute care nu doar ca se auto-intretin dar mai si genereaza si elibereaza un surplus de energie specifica care se auto-injecteaza direct in vacarmul universal, sporindu-l spre cote alarmante, facandu-l foarte asemanator cu un silentium lugubru. Si comic. Sa ne râdem asadar la asa dar. Bravo Iosif. Sa traiasca sa mai dea, ca-i baiat fin, de comitet, cu umor, plin de zel, de aplomb si de bune intentii cu care(-si) paveaza de zor drumul cåtre… rai…

      Apreciază

  10. Adam3 said

    „Raiul” a fost facut pentru Oameni, iar „drumul” (Calea) spre el, trece prin Iad si este plina de tentatii si atractii, la care este imposibil sa reziste cei nestiutori, neîncercat, necunoscatori, neascultatori ai Cuvântului AAAE, singurul reper (GPS) autentic prin care se poate trece prin …mare.

    Apreciază

  11. Adam3 said

    Pâna’n pânzele Albe ca zApAdA.

    Apreciază

    • Båi nea Zåpadå, vezi ca ai majusculat 4 A-uri si niciun E. 😦

      P.S. Ai grijå cå dacå te duci pânå-n pânzele albe, este imposibil så nu ajungi unde si-a-ntzarcat dracul copiii, sau mai precis la darcau-n praznic. Grija altuia o ai. Drumul lung iti mai lipsea.

      Apreciază

  12. Stely said

    Am venit cu colinde nemuritoare la gazde bune si primitoare ! 🤩

    Sărbători fericite şi tot ce este de împlinit să se împlinească ! Sănătate ( mai ales ) că-i mai bună decât toate .
    Doamne Ajută!

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumim pentru colinde si urari si va dorim asemenea. Sper ca sunteti in grafic cu pregatirile asa incat in seara Craciunului sa va fie casa caså si sa va fie masa Maså. 🙂 Sărbători fericite şi Doamne Ajută!

      Ceea ce le dorim desigur si tuturor celorlalti vizitatori ai Arcei lui Goe, din tara si din strainatate 😉
      .

      Apreciat de 1 persoană

  13. Oricum, pana sa fie seara ajunului si-n casa romanului, sa ne amintim ca si azi ar fi fiind zi de sarbatoare, aho, aho, copii si frati… e 22 decembrie, daca s-o mai sarbatori. Cum-ne-cum trecura ca gandul si ca vantul 31 de anisori de la „revolutia in direct”.

    Apreciază

    • Stely said

      Mda, recunosc ca luata cu treburi am cam uitat de marele eveniment. De fapt , marturisesc jenata ca (acum) nu ma mai incearca nici un sentiment de emotie vis-a-vis de revolutie, desi la vremea aceea am trait cu sufletul la gura fiecare moment al ei . Cand vedeam la tv puhoaiele de oameni pe strazile Bucurestiului, cu steaguri gaurite in maini, care strigau frenetic „victorie, victorie” ma podideau lacrimile instantaneu . Din 21 decembrie pana dupa Craciun mi-am petrecut toate noptile si zilele lipita de televizor. N-am pierdut nici un moment din evolutia evenimentelor . Incepand cu anuntul despre sinuciderea generalului Milea, ce mi-a provocat o spaima puternica intrucat aveam presimtirea ca ceea ce se va intampla in continuare va fi ceva rau, mai ales ca aflasem de la o cunostinta din Bucuresti, care, efectiv plangea la telefon cand a vazut oameni impuscati de armata , care in loc sa plece acasa de la manifestatia organizata de Ceausescu , se retrasera la Intercontinental precum si pe strazile colaterale pregatiti sa inceapa un fel de rezistenta la atacul militiei si armatei.

      Dupa anuntul de la televizor referitor la generalul Milea m-a plesnit o durere de cap ingrozitoare si , ca sa ma linistesc, m-am culcat (culmea, la ora 10-11 dimineata!). Ei bine, cand m-am sculat am dat ( exact la tanc) drumul la televizor atunci cand se derula in fata ochilor scena cu anuntul dat de Dinescu si Caramitru precum ca a fugit Ceausescu .

      Primul lucru pe care l-am facut a fost sa deschid geamul sa spun marea veste celor care (eventual) se aflau in trecere . Nu era pe-afara decat un grup de copii si le-am spus lor . N-am asteptat sa le vad reactia , dandu-mi seama de ridicolul situatiei . 🙂 Neputand sa stau in casa , am luat o sticla de sampanie si m-am dus la serviciu sa sarbatoresc cu colegii care inca mai erau la program. Eu aveam liber de la sefa de laborator care, fiind cam fricoasa ,credea ca voi avea vreo reactie necontrolata si as fi pus-o intr-un oarece pericol. In drum spre spital m-am intalnit cu o doctorita (sefa organizatiei de partid) cam speriata,care cu ceva timp in urma prezidand o importanta sedinta de partid si vazand ca ma foiesc pe scaun a nerabdare ca nu se mai termina, presupunand ca as fi luat in deradere motivul sedintei (realegerea lui Ceausescu la al „al IV-lea Congres) m-a atentionat cu (citez): ” nici cu gandul sa nu ganditi, tovarasa …” Cand am dat cu ochii de ea am intrebat-o daca se bucura si dumneaei ca” premonitia ” mea (ceea ce gandisem la sedinta ) s-a adeverit. Nu mi-a raspuns nimic , banuiesc ca inca ii era teama , eu insa i-am spus ca ma bucur si drept urmare merg cu sampania sa sarbatoresc impreuna cu colegii.
      Cand am ajuns erau cu totii in delir . Sefa ceva mai retinuta. De , sotul ei era directorulTelecomunicatiilor care( banuiesc) stia ce va urma mai pe seara si a doua zi , de fapt nu stia nici el cum se va termina revolutia .

      P.S. Ca de obicei m-am intins cu vorba si de fapt nu aveam de gand decat sa va spun ca video -clipul de mai sus „nu este disponibil ” fiind „dezactivat de proprietarul video-clipului”. In locul aceluia am gasit altceva . Adica acesta :

      Nu stiu ce reactie veti avea la vederea imaginilor . Mie, in loc de emotii puternice, mi-au starnit un ras copios . 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        Hopaa!! Nici acesta nu ( mai) este activ . Incercati sa dati click pe sageata din colt, poate la dvs se deschide . Asa am facut eu la cel de sus si mi-a aparut alte imagini, banuiesc needitate. Faptul ca s-a tot batut moneda pe „Dinescule, fa-te ca lucrezi” a fost clar o intentie de discreditare a revolutiei . Dinescu si Caramitru erau extrem de incoerenti, parca si speriati . Pur si simplu nu-si gaseau cuvintele … oameni de toate felurile(un talmes balmes) pe langa ei, ce nu-i lasau sa vorbeasca . Pana la urma au reusit sa sa grupeze si, cu cateva sfaturi date in graba lui Dinescu de catre Caramitru, a inceput emisia. A vorbit mai intai Caramitru , apoi i-a dat cuvantul lui Dinescu . Banuiesc ca ceea ce au dat ulterior pe post a fost ceva editat (periat) atat cat sa fie ceva mai de doamne ajuta . Insa, ulterior , unii dintre cei care au fost prezenti, fiind rau intentionati ( vrand sa-i discrediteze) au raspandit zvonul ca „revolutia a fost regizata” .

        Apreciază

      • Nu mai stiu cine zicea ca de trecut ne desprindem râzând…

        Apreciază

  14. Radu Humor said

    Philippe de Villiers a fost deputat în Adunatea Națională a Franței și deputat european. A fost secretar de Stat la Cultură în timpul președinției lui Francois Mitterand. A înființat partidul Mișcarea pentru Franța, o formațiune conservatoare, cu accente eurosceptice, care a supraviețuit până in 2018. Revista The Economist îl cataloga, în urmă cu mai bine de două decenii, drept un ”efemer monarhist catolic”. De Villiers a acordat un interviu publicației Valeurs Actuelles, vorbind despre criza pendemiei, islamismul din Franța și clasa politică actuală.

    Valeurs Actuelles: Anul 2020 va fi marcat de carantină și revenirea terorismului. Cum judecați acțiunile guvernului?

    Philippe de Villiers: Este un faliment sanitar și un naufragiu politic. Am fost închiși în numele ordinii sanitare. Apoi, în numele statului de drept, i-am eliberat pe teroriștii ucigași. Bilanțul crizei sanitare este copleșitor. E suficient să-i ascultăm pe analiștii axați pe Germania, care au dat verdictul. Acum, sunt 22.000 de morți la 80 de milioane de locuitori în Germania, cu o recesiune economică de 5,5%. În Franța, sunt 58.000 de morți la o populație de 67 de milioane de locuitori, cu o recesiune anunțată de 11%. Comparația spune tot: pe plan sanitar, este un eșec; pe plan economic, este o dramă; pe plan uman, este un scandal…

    Incapacitatea guvernanților, cei care trebuiau să ducă, sub ordinele lui Macron, două războaie, a devenit un flagrant delict de incompetență. Această incapacitate în tratamentul diferențiat a doi viruși, coronavirusul și virusul islamist. Primul ne aduce în prim-plan securitatea sanitară: pentru a proteja populația de acest inamic viral, sub lozinca ”suntem în război”, am ales să ne izolăm la domiciliu și să inventăm faimoasa frontieră domestică. Am excelat la aceste măsuri liberticide până la a-i apostrofa pe simplii trecători, am distrus economia, am distrus țesutul conjunctiv al Franței industriale. Toata lumea va înțelege că protecția sanitară a fost considerată mult mai importantă decât toate libertățile noastre.

    În fața celuilalt virus – virusul islamist -, care ne prezintă o adevărată agresiune invazivă, am refuzat să luăm măsuri din domeniul războiului, pe motiv că ele pot fi considerate liberticide de către maniacii justiției. Astfel, nu ne-am atins de reunificarea familiilor și nici de 500 de moschei islamiste. Am negat existența unui lanț cauzal fatal, că imigrația este patul germinativ al islamismului, care este patul germinativ al terorismului. Nu ne protejăm frontierele externe, tratăm cu sfințenie dreptul de azil… Franța a devenit placa turnantă planetară a asasinilor civilizației.

    Vreți să spuneți că măsurile împotriva virusului nu sunt necesare?

    Suntem la a doua închidere a țării și imediat va veni a treia. Ce ați spune despre un chirurg care v-ar redeschide pentru a patra oară abdomenul pe care l-a cusut deja de trei ori, pentru aceeași operație? Totul se bazează pe o minciună prin omisiune: autoritățile știu că nu au paturi de terapie intensivă, pentru că bugetul social se duce în altă parte. Tratăm toata sărăcia planetei și nu avem bani să investim într-un spital din Franța. În plus, Bruxellesul ne spune că trebuie să facem „restructurări”. Ne-am supus.

    Suntem guvernați de o bandă de amatori: titlul din Die Zeit este corect – trăim într-un Absurdistan. Absurdistanul nu este doar birocrația sanitară, ci faptul că luăm un baros pentru a strivi o muscă. Autoritățile noastre au preferat absurdul. Este absurdă tentația igienismului de stat care îi aduce pe savanți la putere – de acum se pare că politicienii fac medicină, iar medicii fac politică. Este absurd primatul supraviețuirii în fața vieții. Este absurdă izolarea generalizată a celor sănătoși. Spunem uneori că izolarea este de inspirație medievală însă e fals. In Evul Mediu erau izolați cei bolnavi, puși în carantină și în lazareturi. Astăzi îi izolăm pe cei sănătoși. Este absurdă infantilizarea discursului public, care ne configurează reuniunile familiale de Crăciun, ne împarte și prăjiturile, ne spune și ce brad să cumpărăm, iar apoi îi invita pe Mami și Tati să mănânce în bucătărie. Este absurdă vânătoarea orwelliană la care ești supus când ieși pe ușa casei tale. Este absurdă această dialectică a afacerilor ”esențiale” și ”neesențiale” – acest semnal antropologic al unei societății postumaniste care stă să vină, unde unii vor avea dreptul să trăiască, iar alții nu.

    Firește, tot ce se leagă de viața spiritului nu este considerat esențial. Viața se reduce la funcțiile animalice. Ce eroare! Ne rămâne doar alegerea între ce băgăm în gură și digitalizarea sufletelor. În 1943, miniștrii britanici i-au propus lui Churchill să reducă sumele pentru cultură, pentru a susține cheltuielile de război. El și-a aruncat trabucul și a răspuns: «Și atunci pentru ce ne mai luptăm?». Este absurdă disproporția dintre amenințare și ripostă. Este o decivilizare.

    Guvernul a reușit sau nu?

    Cu siguranță că a eșuat. Nu mai poate conduce poporul decât prin apel la teamă, a indus panica. Este politica spaimei universale: ”Sunteți cu toții niște leproși care nu recunosc asta!”. Este politica celui care îi face pe toți cei vii să tremure de frică, politica celui care o închide pe Antigona și nu-i permite să-și îngroape fratele. Între vii și morți, guvernul al ales să-i guverneze pe morții vii. Toată lumea se teme. Francezii se tem pentru că, rupți de sfera spirituală, consideră că doar sănătatea îi mai ține în viață. Și guvernanții se tem, pentru că tot ce fac poate fi penal. Toată lumea se întreabă de ce Macron a convocat Consiliul de Apărare, îl acuzăm că promovează puterea personală. Însă nu e așa! În această incintă imunizată, el ocolește riscul penal al miniștrilor săi, asta tot. Statul se pervertește: procurorii vor să fie politicieni și fac percheziții la fostul premier. Asta e marea lor plăcere: să-i distrugă pe cei puternici.

    În cele din urmă, toată lumea fuge după toată lumea… Cu frica în sân… Procurorii fug după politicieni, politicienii fug după oamenii de știință, care fug după laboratoare, iar acestea fug după bursă. Cea mai bună metoda de a-i face pe oameni să se supună este frica. Când un popor este convins că va muri, putem obține totul de la el. Este un popor-legumă. Când Macron a anunțat, în octombrie, că vor fi 400.000 de morți, a fost suficient un mic calcul pentru a înțelege – la o rată a mortalității de 0,5%, ar trebui o populație mai mare decât a Franței pentru un asemenea bilanț al deceselor. Tot Macron a spus că vor fi 9.000 de oameni la reanimare, orice am face. Nu sunt decât 4.5000. Trăim într-o nouă alternanță, alternanța fricii și a minciunii, a minciunii și a fricii.

    Ce ar fi trebuit să se facă altfel?

    Izolarea generalizată a fost o greșeală. Trebuia o izolare țintită. Cifrele arată că proporția celor infectați sau spitalizați este mai mică, că numărul morților – în afară de cei foarte în vârstă și cu comorbidități – este infimă. Am suplimentat numărul victimelor: mulți nu au murit din cauza covid, dar au fost declarați ca atare. Până și acest biet fost președinte Giscard d’Estaing. Izolarea generalizată nu s-a justiticat. Dovada? Am recurs la două izolări și acum anunțăm un al treilea val. Dacă aceasta este eficiența izolării, mai bine nu mai recurgem la ea.

    Ce va rămâne după acest test al Covid?

    Cred că va rezulta o triplă răsturnare, o triplă schimbare a civilizației. Va fi o schimbare antropologică: pentru prima dată în istoria omenirii, gerontocrația are prioritate în fața tinereții și copilăriei… Ne sacrificăm viitorul. Este pentru prima dată când o societate nu se mai concentrează la ce lasă în urmă.

    Apoi avem o schimbare sociologică: trecerea de la o societate înrădăcinată la o societate virtuală, dematerializată, unde comerțul clasic este înlocuit de Amazon, unde telemunca și tele-învățătura semnalează trecerea barbară de la apropiere la distanțare. Este o societate rece, inumană. Este o societate a oamenilor hibrizi, solidari-solitari.

    În cele din urmă avem o schimbare post-umanistă, un preludiu al „marii resetări”, adică repornirea lumii, cu triumful așteptat al identității digitale și al controlului total prin digitalizarea lumii. Toată lumea simte că se va ajunge până acolo.

    Politicienii au prins gustul botniței pentru populație, gustul consemnării ei la domiciliu, gustul stării de urgență sanitare, al amuțirii și supunerii mentale a unei populații care își pune mască pe suflet. Politicienii au prins gustul măsurilor liberticide și vor ajunge să prindă și gustul virusului. Deja ne spun că vor veni și alte virusuri: ”trebuie să trăim cu virusul”, deci cu fața acoperită și cu ideea că vecinul, prietenul, părinții sunt niște ucigași asimptomatici nefrecventabili. S-a schimbat porunca. Înainte, era ”iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Acum este ”teme-te de aproapele tău pentru binele tău”. Este sfârșitul sărutării leprosului. Google, Facebook, Amazon, care se pregătesc pentru marea solitudine digitală, așteaptă următorul patogen cu un soi de poftă premonitorie. Ni se lasă să înțelegm că ”între patru pereți” va fi regula și că libertatea de a ieși va fi excepția. Cât de frumoasă este ”globalizarea fericită”!

    Ce credeți despre vaccin?

    Nu mă voi vaccina. Nu din cauza a ceea ce știu, ci din cauza a ceea ce nu știu despre el. Pentru că până acum au ratat totul, iar acum sunt siguri că vor reuși. Nu am vreo competență în domeniu, însă știind despre afacerile speculative ale Big Pharma și Big Data, pline de conflicte de interese, mi-a atras atenția un regulament european adoptat de urgență pe 15 iulie 2020. Acest text le dă o derogare producătorilor de vaccinuri care conțin virusuri modificate genetic să nu respecte obligația de evaluare a riscurilor sanitare și ecologice înainte de a trece la testele clinice pe oameni. În al doilea rând, acum are loc o negociere între Comisia Europeană și inventatorii vaccinului, pentru ca statele membre să-i despăgubească pe producătorii de vaccinuri în cazul in care apar efecte secundare. Să recapitulăm: ni se vorbește despre ”virusuri modificate genetic”, despre riscuri sanitare și ecologice, despre imunitate penală, despre efecte secundare asumate de statele membre, totul pe banii contribuabililor. Incertitudinea trebuie să te facă prudent și reținut.

    Am citit mai multe declarații ale unor oameni de știință care sunt de părere că acest vaccin este de domeniul science-fiction. Ei dau exemplul gripei banale: «Au trebuit să treacă 50 de ani pentru a putea stabili un vaccin și, acum, nu este fiabil sută la sută». Observăm că giganții din lumea vaccinurilor au ajuns acum în atenția lumii nu prin intermediul unor reviste științifice, ci prin intermediul agențiilor de presă, care vorbesc despre o eficacitate de 90%, 92%… poate vom ajunge la 110%! Și am aflat că anumiți responsabili ai firmelor care produc vaccinuri își vindeau acțiunile la bursă exact în momentul conferinței de presă, pentru a încasa cea mai mare sumă posibilă… Aceasta proximitate între Big Pharma și bursă mă deranjează: nu cunosc Big Pharma, iar în bursa nu am încredere.

    Guvernul a numit un Domn Vaccin, un profesor de imunologie. Or, la prima lui conferință de presă, acest Domn Vaccin a atras atenția asupra efectelor secundare. Concluzia lui este edificatoare: ”Ultimul punct, care este crucial, soluția care va necesita timp, este să știm dacă vaccinul îl protejează pe individul vaccinat, dar să știm și dacă protejează împotriva transmiterii”.

    Trebuie să luptam împotriva fake news?

    Firește. Trebuie să fie preocuparea civică a tuturor. Știrile false nu sunt doar cele despre care ni se spune. Ce este o știre falsă? Este o știre etichetată astfel când ea nu le place celor de la putere. Cât despre putere, ea nu oferă decât știri adevărate, se știe asta!

    Știu ce spun, pentru că, la momentul semnării Tratatului de la Maastricht, cei care erau pentru tratat spuneau la televiziune despre cei care se opunea că ”ieșiți din sfera raționalului, sunteți conspiraționiști”. Ne-au spus că suntem pe jumătate nebuni. Acum, după ce zidul Maastricht a început să se fisureze odată cu Brexitul, episodul de mai sus ne poate face să zâmbim. Însă aceiași oameni care ne spuneau că suntem conspiraționiști ne acuză acum că suntem „complotiști” care critică carantina. Este o nouă descalificare.

    Trebuie să ne îngrijoreze ”complotiștii”?

    Și dacă adevărații complotiști ar fi cei de la guvernare? Noi am fost numiți „complotiști” doar pentru că am spus că nu poți să pui botniță poporului, că nu are sens să alergi singur prin pădure cu masca pe figură, că nu credem prea mult într-un vaccin modificat genetic, că ar fi trebuit să închidem frontierele și că afacerea măștilor nu este tocmai bună. Dacă punem sub semnul întrebării discursul autorităților, suntem catalogați drept „complotiști”. Dacă îndrăznim să spunem că ar fi fost mai bună o izolare țintită a populației, devenim „complotiști”.

    Nu au pe limba decât adjectivul acesta. Dacă stăm să ne gândim bine, complotist este, literalmnete, omul care denunță un complot. De ce se tem? Uitându-mă la panica din ochii celor care ne spun complotiști, mă întreb dacă nu cumva această privire suspicioasă nu seamănă tot mai mult cu privirea adevăraților complotiști”.

    Apreciază

    • @Radu Humor – sunteti extrem de… sub…versiv ?! Nu-i asa? Ati venit direct cu plugusorul. Se pare ca ati gustat acest text, apoi ati facut bici din el gandindu-va ca e numai bun de plesnit. Vi se pare ca plesneste? Ei as! Vi se pare… ia mai mânati måi flåcåi si sunati din zurgålåi… gålåi…

      Apreciază

  15. Adam3 said

    @Radu Humor…n’ati pus si d-voastra în acest articol lung si benevol,umpic de colind cu umor…
    (999)Noi unA credem ca, înafara de Dumnezeu, doar doar Bombonel mai are solutii obiective politice corecte, pentru salvarea Mamiticii Românii de la pandemie, prostie si de la pierzare vesnica (prin înec si asfixie) îmbarcând-o pe (b)Arca lui Goe.

    Apreciază

  16. Foarte putini observatori (poate nimeni) ar putea sesiza adevarata anvergura a acestui moment unic intamplat pe Arca lui Goe, prilejuit de posibila atingere intre cei doi monstri sacri din gama entitatilor arhetipale care circula liber pe net ca prin cosmos, si anume, doamnelor si domnilor, Radu Humor si Iosif Greblea. Poate nu va dati seama. Cel mai probail ca nu. Nici macar ei insisi in persoane si personaje nu realizeaza (nici pe departe) grozavia (potentiala) a faptei aflarii unuia in preajma celuilalt la o distanta atat de mica. Desigur ca ei sunt la un oarecare adapost de efectele unui astfel de impact, ca urmare a fortelor repulsive determinate de faptul ca-s încårcati cu acelasi tip de sarcina „electricå”, si care forte ii tin, in mod normal, la distanta unul de altul, ne ingaduindu-le sa se apropie prea mult sau se „atinga” unul pe celalalt, facandu-i sa ricoseze mereu si sa ramana la distanta de siguranta unul in raport cu altul. Totusi, daca (mai mult sau mai putin intamplator) cei doi ar ajunge la o distanta foarte mica, sub un prag critic, s-ar intra in aria de manifestare a unui alt gen de forte („nucleare”, „tari”), de natura atractiva, mult mai intense decat cele repulsive de natura „electrica”, iar cei doi atomi (ai nostri) de hidogen (aka Humor & Greblea) ar deveni (prin fuziune termonucleara) un atom de He(liu), un cu-plu, intr-un proces spectaculos si plin de feerii. Deocamdata putem consemna un simplu compus chimic pereche, format din cei doi atomi (radu si Iosif) Ra-Io intr-o uniune covalenta laxa, dar suficienta incat sa-i putem considera pe cei doi „o pereche pe Arca lui Goe”, daca nu contrariile care se atrag atunci macar cei care se aseamana si se aduna… pe punte, in cala… sau aiurea-n tramvai. Pic si Poc, baieti veseli si zglobii…

    P.S. Frumos ar fi sa se declanseze reactiile termo-nucleare mai sus amintite, desi am impresia ca nu, intrucat „fricosul” Radu Humor, cuminte, va iignora avansurile facute timid de catre „inconstientul” Iosif Greblea, fugind ca dracul de tåmâie, mancand pamantul, fara sa-i raspunza la aberatiile cu care fratele sau a incercat („subtil”) sa-i cante in struna. Putini realizeaza maretia spectacolului care s-ar naste daca acesti doi mari titanni ai planetei (fiecare aflati in posesia secretelor lumii, a solutiilor universale – gen panaceu – pentru salvarea omului, a omenirii, a tarii, a natiei si planetei ba chiar a Universului si a lui Dumnezeu el insusi in persoana), si-ar da mana peste tara si ar catadicsi sa interactionze unul cu altul, intr-un dilaog (duplex Strasbourg – Gura Humorului) care n-ar putea fi altfel decat fabulos, siderant, colosal si mo-nu-metal. Noi unul le tinem pumnii (si impreuna cu noi, toti ar trebui s-o faca), sperand sincer ca acea energie potentiala nu se va risipi in van, fare efecte, in acest univers de plictiseala si apatie, fara precedent. Haide Radu! Haide Iosif. Stiu ca se poate.

    Apreciază

  17. AAA3 said

    Sarbatori binecuvântate, LA multi Ani AAAE, CuVânt bun la pupa !

    Apreciază

  18. […] Iosif Apostolorum… – Craciun fericit cu sanatate, in pace si traditie, asezonat cu lumina divina si îmbalsamat cu Arome Autentice Apoteotice si Epopeice, dupa pofta inimii. […]

    Apreciază

Lasă un comentariu