Cică într-o zi cu noroc, un iepuraș (nu de ciocolată) găsise prin stufăriș, într-un tufiș, un cuib de rață în care erau vreo zece ouă proaspete (nu de ciocolată, căci aceasta nu este o poveste de Paști). Bucurie mare pe capul iepurașului căci demult poftea și d-lui la o omletă. Cu spanac și ciuperci. Spanac și ciuperci avea, ba chiar și lăptuci avea, căci era harnic. Ce n-avea d-lui era o tigaie mare în care să-si facă omleta la care jinduia, ceea ce l-a deprimat nițel, dar nu pentru multă vreme întrucât si-a amintit așa deodată că avea ursul o tigaie mare și solidă în care se putea face foarte bine o omletă din zece ouă. S-a gândit așadar ca în drum spre casa sa de la imaș, să treacă pe la blogul ursului și să-i ceară tigaia cu împrumut. A pornit-o voios către sălașul ursului, mulțumit de o așa idee salvatoare și de iuțeala cu care i-a venit în minte. În timp ce mergea prin pădure a început să gândească cu mintea lui de iepuraș: „Bine, bine îi ceri tu ursului să-ti împrumute tigaia, dar dacă n-o să vrea să ti-o dea, ce-o să faci?” „Dacă o să te întrebe pentru ce-ti trebuie, ce-o să-i spui?” „Păi o să-i spun că am găsit 10 oua de rață și vreau să-mi fac o omletă.” „10 ouă de rata!!!” , o sa zică ursul. „Si nu-mi dai și mie câteva?” „Bine măi, o să-i zic, îți dau și ție două.” „Două? Doar două?” – o să zică ursul. „Păi nu vezi mai prichindelule cât ești tu de mic și cât sunt eu de mare? Cum să mănânci tu opt și eu doar două, ia dă-mi tu mie nouă și păstrează-ti ție numai unul, că-ti ajunge la cât de pricăjit ești, și nici n-ai nevoie de tigaie pentru un singur ou. Îl poți fierbe în ibric. Ai ibric?” „N-am.” „Atunci dă-mi-l și pe ăla tot mie”, o sa zică ursul. Și tot vorbindu-și așa singur în gând, iepurașul a ajuns la bârlog. A bătut la ușă și când a ieșit ursul, iepurașul i-a zis-o de la obraz:
Băi ursule, ia mai du-te băi în pizda mă-ti cu tigaia ta cu tot.
(poveste auzită de la o vulpiță în tramvaiul 16)
(va urma?)
