(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 29 ianuarie 2021

Nu zaieţ pagadi

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 29, 2021

Când era mai tânăr lupul era fioros, spaima pădurii, nu alta. Acum însă, de când s-a pensionat, parca nu mai e ce-a fost. Sta singur intr-un apartament dintr-un cartier marginal, si nu prea mai înspăimânta pe nimeni. Ba dimpotrivă. Pana si iepurii puberi îl sfidează când au ocazia sa-l întâlnească, nu prea des pentru lupul ca iese rar. Când n-au ocazia si-o inventează, in special un iepure anume, teribilist nevoie mare care vrea sa le impresioneze pe gagici. La început trecea pe palier si-i suna lupului la ușa apoi fugea. Lupul venea repede sa deschidă (mă rog cat putea de repede, după ce-si găsea papucii), sperând sa fie vreo vulpița venita in vizita sau măcar vreun amic de pahar si se mira foarte tare când nu vedea pe nimeni la ușă. Începuse să creadă ca are “vedenii” auditive, si ca i se pare doar ca sună soneria. Curând însă iepurelui aceasta forma de distracție nu-i mai aducea destula adrenalină, așa că a ales alta variantă. In loc sa fuga, după ce suna la ușă, nu mai fugea ci aștepta frumos până când lupul ajungea agale la ușă, iar când acesta deschidea ușa, iepurele, zbang, in dădea lupului un pumn in gură si numai apoi o zbughea, de ziceai ca nici n-a fost acolo. Lupul se dezmeticea cu greu si nu prea înțelegea ce mama dracului se întâmplă. Intra buimac in casă, închidea ușa si uita pe loc de întâmplare. Ca era si uituc.  A doua zi, iar suna cineva la ușă, iar sarea in papuci si se ducea la ușă plin de speranțe, iar ii trăgea iepurele un pumn  in gură,  iar rămânea consternat, iar uita si tot așa. Totuși intr-o zi, când a auzit soneria, si-a amintit de iepure așa ca de cum a deschis ușa l-a si înfășat pe iepure de gat, trăgându-l in holul apartamentului său. Ei acum sa te văd d-le iepure, i-a zis lupul, pentru că o să te sfâșii si o să te mănânc. Vai d-le Lulu (că așa-i ziceau prin cartier, Lulu), i-a zis iepurele fâstâcit, vă rog din suflet să mă iertați, ca nu mai fac. Nicio iertare mizerabile, nicio iertare, i-a șuierat lupul. Bine d-le Lulu, i-a zis iepurele resemnat, dar măcar vă rog să-mi îndepliniți o ultima dorință. Așa, si care e acea dorință, l-a întrebat lupul. As vrea sa mă lăsați sa fac pentru ultima data in viată un balet, ca eu sunt si balerin. Înduioșat lupul, eliberându-l din strânsoare, i-a zis: In fine, fie, hai fă un balet. Iepurele a făcut o piruetă, apoi zbang, i-a dat lupului un pumn in gură si a fugit pe ușă afară si pe scări in jos. Lupul a rămas descumpănit pentru câteva secunde bune apoi a murmurat ca pentru sine:

Bă ce balet tâmpit!  

Ah, uitasem sa spun ca si fabula asta tot in travaiul 16 am auzit-o, de la un crocodil. I-o spunea unei pupeze din Tei.

Update: Si puţină binişte:

Nu Pogodi 16 ну, погоди – YouTube

Posted in Arcaluigoeologie | 30 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: