(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for martie 2021

A se fi

Posted by Arca lui Goe pe martie 31, 2021

N-am reusit să ne dumirim ce, cât, cum, când sau unde ar trebui să luăm sau să nu luăm in nume personal (zicerile si gesturile altora, infernul fiind ceilalti noi, risipiti in lumea largă), si nici măcar ce, cât, cum, când sau unde ar trebui să ne prefacem că luăm sau să nu luăm in nume personal (aceleasi ziceri sau gesturi ale infernului din ceilalti, nu din noi, raiul), si uite că s-a facut deja 31 Martie (…), in alergare alergând, aproape 1 Aprilie… ce să mai. Propun un gest in amintirea Rebeliunii Minerale: a se fi

Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredinţează
propria-mi suferinţă, – ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriaşă
de aminte
a locurilor
şi a timpurilor frumoase
din mine şi de pe mine…
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat
pentru o crimă de care
nu-mi aduc aminte.

Ah, moarte, eşti gluma cinică
a zeilor
care dau să mănânce ambrozie
de-aldelor mine
care sunt de la inimă în jos
chiar ambrozie.

… Sare din mine, liniştindu-mă,
lipsa mea de martori de rău şi de bine,
înţelegerea scurtă,
a razei, a piramidei, a ierbii
sau a crimei
pe care am desigur făcut-o
şi am uitat-o.

-Eşti?
-Mă sunt!

A se fi, sufletul,
îmi apare se fiind.
A fi e fără de suflet.

Posted in Arcaluigoeologie | 6 Comments »

Planeta sperlingilor (I.V)

Posted by Arca lui Goe pe martie 30, 2021

Bonus:

Update: Trei stiri care completeaza ideea…

1) Un român din Germania şi-a înecat în sânge iubita şi a ucis-o în bătaie, dar nu va face nici măcar o zi de închisoare. „Nu trebuie să te învinovăţim”

Sângerosul incident a avut loc în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2020, când bărbatul s-a înfuriat pe partenera sa, Florentina P. după ce aceasta l-a contrazis într-o discuţie. Într-un acces de furie, Nicolae I. s-a năpustit asupra femeii şi a doborât-o cu o ploaie de lovituri. A continuat să o izbească violent şi chiar şi atunci când ea îl implora să se oprească, ba chiar şi atunci când femeia sa a renunţat să mai încerce să se apere, iar oasele ei trozneau sub pumnii şi picioarele sale. A murit înecată cu propriul sânge

Se pare ca exista si feluri mai drastice de a interzice dreptul la opinie (decat simpla cenzurare, banare, interzicere a vorbitorului).


2) A rămas cu soţul ei după ce acesta a devenit femeie. Cum arată viața lor amoroasă acum. De ce a luat această decizie

„Un mariaj perfect este despre doi oameni imperfecţi care refuză să renunţe unul la celălalt” – asta cred cei doi protagonişti ai acestei poveşti de iubire diferite. (n.b. Cand iubesti dragostea e mare. Sexul nu conteaza).


3) Cristian Tudor Popescu are doi copii . Se ştie că celebrul gazetar are doi copii: Tudor Popescu, fiul cel mare, şi Cristian Popescu, fiul cel mic. Se pare ca s-a multiplicat singur rezultand un extra-Popescu (Daca-i pui la un loc pe cei doi pui al lui Cristian Tudor Popoescu rezulta Cristian Tudor Popescu Popescu…)

Ce spune Cristian Tudor Popescu despre relaţia părinţi-copii? „Copiii se fac pentru părinţi. Dacă îmi spuneţi mie că cei care fac copii au în cap perpetuarea speciei sau demografia României… O să vă spun ceva greu de înghiţit. Oamenii fac copii când au un grad ridicat de insatisfacţie în legătură cu propria lor existenţă în această viaţă”.

Asadar copiii se fac explicit ori pentru a perpetua specia, pentru a spori populatia Romanie ori (daca nu) pentru a atenua frustrarile insilor legate de insecuritatea personala, insatisfactia fata cu conditia umana… etc. Alta cale nu vad, alta cale nu e.

Un film musai de (re)vazut pentru a regasi multe dintre „detaliile” prezente si in lumea virtuala a blogurilor si comentariilor:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 51 Comments »

Ritualul primăverii

Posted by Arca lui Goe pe martie 26, 2021

Cred că înainte de a continua marșul triumfal al furnicilor pe planeta sperlingilor, (încă) un mic intermezzo de primăvară ar putea fi benefic pentru a mai atenua un pic asperitățile rămase în aer, la finalul bătăliilor crâncene duse în subsolul planetei  (care, per se, a fost cred destul de pașnică, în primul ei episod, suspansul fiind salvat de spiritul de anticipare al unora dintre actorii-observatori, care au ținut să ilustreze în avans anumite aspecte ale problemei limitelor artificiale ale libertății de exprimare). Mă întreb dacă ar merge, în acest sens, să-ți povestesc o mică și nevinovată întâmplare căreia i-am fost martor, ieri spre amurg. Poate că da, poate că nu, dar întrucât momentan nu am la îndemână nimic altceva mai potrivit ca interludiu, o să te rog să mă însoțești în mica mea plimbare, la drum de seară, pe o stradă, aproape pustie. Mergeam în pas vioi pe trotuar, având drept în față un soare blajin ce-și arunca pieziș peste asfalt, lumina diafană a apusului iminent 😊. Am văzut de departe două siluete, aflate de o parte și de alta a străzii, fiecare pe trotuarul său, stând față în față și făcând niște gesturi pe care la început nu le-am înțeles. În timp ce mă apropiam, mijindu-mi ochii în contra soarelui, am băgat de seama că cei doi se chinuiau să întindă o coardă de la unul la altul peste stradă. Când unuia îi scăpa din mână, celălalt îi azvârlea înapoi capătul coardei, iar apoi, când se apropia câte o mașină, se opinteau să întindă coarda, încercând parcă să blocheze drumul. Când am ajuns destul de aproape am băgat de seama că era un simplu număr de pantomimă, și că cei doi puștani, neavând de fapt nicio coardă, încercau doar să-i păcălească pe șoferi cu gesturile lor, și chiar reușeau aș zice, întrucât majoritatea mașinilor încetineau, iar unele chiar frânau destul de brusc. Mă pregăteam să le zic vreo două, din postura mea de cetățean responsabil (și vigilent), pornit pe fapte bune în favoarea cetății, mai ales că cei doi adolescenți, deși remarcaseră că mă apropii, nu păreau să se simtă incomodați de prezenta mea, râzând și chicotind cu poftă în timp ce-și continuau prestația. Când aproape că ajunsesem la fața locului și mă pregăteam să le spun că-și cam depășesc limitele libertății de exprimare, am băgat de seamă că mai exista un martor, și anume o foarte tânără duduie, blondă și copilăroasă, care privea printre gene, chicotind și ea la fiecare dintre reușitele protagoniștilor, care se pare că voiau musai s-o impresioneze pe tânăra domniță. Am realizat dintr-odată că asistam la un ritual al primăverii, pe care chiar n-ar fi avut niciun rost să-l perturb cu prostii civice. Mai ales că și fețele nedumerite ale șoferiilor care încetineau, încercând să înțeleagă ce se întâmplă, chiar făceau toți banii. Si asta e tot. Merge?   

Posted in Arcaluigoeologie | 53 Comments »

Basarab

Posted by Arca lui Goe pe martie 25, 2021

Contributor: Stely

TOTEM and DØ collaborations announce odderon discovery

Arca lui Goe ,


Întrucât, astăzi, 25 martie, este ziua de naştere a Domnului Basarab Nicolescu -om de ştiinţa, filozof si scriitor romano-francez – zi (luna) care coincide cu aniversarea celor 11 ani de la „naşterea” Arcei lui Goe , care ,de asemenea , coincide cu o altă confirmare (16 martie 2021) prin experiment la CERN a existentei unei „entitati” (sub-particule ) cuantice cu denumirea de odderon, denumire data de dumnealui inca din 1973, dati-mi voie va rog , să-l consider Oaspetele de Onoare al „arhipelagului Arca lui Goe ” . Dumnealui este cel mai indreptatit sa fie si pentru faptul ca a existat ,aici ,prin „teoremele poetice” intr-un permanent” entanglement cuantic „cu „entitatille”(vizitatori, cititori, comentatori) de pe Arca lui Goe.

Totodată îi urez din tot sufletul pe această cale – „La mulţi Ani ! Sănătate şi încă multe alte realizări notabile . 

Aici o scurta trecere in revista a lungului drum al validarii unei teorii (concept) prin experiment :

Odderon, conceptul care a revoluționat fizica cuantică

În colaborare cu fizicianul polonez Leszek Łukaszuk (1938-2007), Basarab Nicolescu a dezvoltat o teorie concepută pe teoreme asimptotice, revoluționară pentru anul 1973. Denumit Odderon, conceptul cu consecințe experimentale impresionante era considerat eretic de către mediul academic. Acesta demonta numeroase lucrări ale unor fizicieni importanți ai vremii.

Într-un interviu pentru Cotidianul, Basarab Nicolescu explică cum Odderon este un concept de fizică fundamental ce ajută în înțelegerea mecanismului detaliat al interacțiunilor tari. Cu toate că nu are aplicații în aspectul tehnologic, datorită lui pot fi create numeroase modele pentru studiul datelor experimentale.

În 1983, la 10 ani după apariția teoriei cercetătorului român, Cromodinamica Cuantică redescoperea acest concept, validând teoria interacțiunilor tari. Odderon este un termen creat de Basarab Nicolescu ce are la bază ambiguitatea cuvântului ”odd“ din limba engleză – impar şi straniu.

Dacă Odderon-ul nu există înseamnă că teoria Cromodinamicii Cuantice este falsă.

Conceptul Odderon, confirmat la CERN după 45 de ani de la creare

Cu toate acestea, teoria Odderon-ului a fost confirmată oficial abia după 45 de ani, în septembrie 2017, la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) de la Geneva. Veridicitatea teoriei cercetătorului român s-a descoperit în cadrul experimentului TOTEM realizat la acceleratorul Large Hadron Collider (LHC).

Basarab Nicolescu a fost invitat să susțină un seminar la CERN despre Odderon. Aici se află cel mai mare accelerator de particule din lume și cel care atinge cele mai mari energii.

Următorul pas a fost publicarea în martie 2018 a studiului „Did TOTEM experiment discover the Odderon?“, în prestigioasa revistă internațională Physics Letters B. Acest material a fost conceput în colaborare cu fizicianul ucrainean Evgenij Martynov, director al laboratorului de calcul în rețele în fizică de la Institutul Bogolyubov de Fizică Teoretică din Kiev al Academiei de Științe a Ucrainei.”

Iar aici confirmarea de „ultima ora”:

TOTEM and DØ collaborations announce odderon discovery

Iata , tradus in limba romana (cred , binisor) confirmarea de „ultima ora” , facuta de cei in masura prin urmatoarea notificare-„Această actualizare este o versiune modificată a stirii publicată inițial în” CERN Courier ” :

„Totuși, în 2018, TOTEM a raportat măsurători la energii mari care nu ar putea fi ușor explicate prin această idee tradițională. În schimb, un alt obiect QCD părea să fie în joc, susținând modele în care se schimbă un compus cu trei gluoni sau unul care conține un număr impar mai mare de gluoni. Rezultatele au fost suficiente pentru a pretinde dovezi pentru odderon, deși nu au fost încă observația sa definitivă.”

P.S. Am, totusi, o nedumerire . De fapt doua . Una ca ,desi au trecut aproape doua saptamani de la publicarea stirii, nu exista nici o reactie a domnului Basarab Nicolescu. A doua , fiind si o eventuala cauza a lipsei de reactie , faptul ca desi se spune in articol ca „dovezile pentru odderon ” au fost „suficiente” ele inca nu au fost „observate definitiv „. Asadar, astept cu nerabdare reactia dumnealui. 

Posted in Aliorum Textuum, Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 2 Comments »

11

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2021

echinocțiu… iarasi echinocțiu pe arca lui goe… si iar a venit primavara… si iar ne mintim că-i frumos… si frunzele iar urcă scara… si-i verde. Pămânul. Pe jos.

…si DespreDisclaimerDREPTUL LA REPLICA

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 62 Comments »

Planeta sperlingilor (I)

Posted by Arca lui Goe pe martie 18, 2021

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, a fost (dragii și dragele moșului) o eră curioasă în care numai scriitorii scriau. Cărți. Ziare. Reviste. Și almanahe.  Cei care nu puteau să scrie erau critici. Literari. Cei care nu puteau nici asta erau cititori. Ordinari. Dar cu aer. Intelectual. La cap. E-he-he, ce vremuri! O tempora, o mores!  Era asta era demult de tot, pe vremea dictaturii, pe când se potcovea puricele cu 89 de ocale de fier. Pe vremea aceea cititorii nu aveau voie sa comenteze. Nici scriitorii. Era cenzură. Dictatură. Totalitarism. Oamenii de rând erau muți (și puteau face cel mult bancuri), ca peștii. Dar a venit și revoluția și am sfârșit o dată cu trecutul negru. Între timp s-a instaurat democrația și libertatea scriiturii pentru toate categoriile de intelectuali și literați. S-au inventat blogurile și „forumurile” (desigur impropriu denumite astfel) pe internet, în hiperspații virtuale. În aceste hiperspații orice cititor (ordinar) se poate transforma peste noapte (sau chiar mai repede, în timpul nopții, noaptea minții, somnul rațiunii) în scriitor, ziarist, formator de (o) opinie, propagandist, activist, filosof, poet, eseist, fabulist, pamfletar și orice altceva și-ar putea dori, dacă știe alfabetul și dacă e în stare să-și găsească câțiva cititori, comentatori, critici (ori măcar acoliți-mucaliți). Dumnezeu a zis: Să fie toți cititorii, scriitori. Și așa a fost. Libertate. Si nici Dracul n-a avut nimic împotrivă. Ba dimpotrivă. A început astfel (dragii și dragele moșului) era libertății depline de exprimare pe internet. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Un zumzet si o bucurie fără margini i-a cuprins pe toți ne-vorbiții planetei. Ei, dar credeți că fericirea a ținut mult? Ei aș, ți-ai găsit! Nu, nici vorbă, pentru că omul, o ființă profund nefericită prin natură și nu numai, n-a putut îndura prea multă vreme o atare fericire, băgându-și repede picioarele-n ea de libertate. Cum? Stați să vedeți.     

Înainte de a vedea (ce să mai vedeți?) s-ar cuveni o mică paranteză. Ideea de a lăsa pe oricine sa vorbească despre orice, indiferent de nivelul intelectual, de educație, de competențe, de poziție în societate, de interese, de stare socială, civilă, medicală, si de orice altă stare, în sensul că, na acuma, să vorbească și nea Ioan, că e și el om, poate părea unora (se știu ei care, elitiști sau nu) o aberație, o prostie fără margini și (mai ales) o babilonie fără seamăn. Cei care se considera (auto)afiliații acestui punct de vedere (greșit), pot să se oprească aici cu lectura, pentru a nu-si irosi timpul si nervii în van, în zadar si degeaba, întrucât a-i convinge de contrariul nu face obiectul acestei proze (ci a alteia, plănuită pentru altă dată, la o dată ce va fi ulterior anunțată, fiind aceasta o temă mult prea amplă si importantă per se pentru a fi tratată superficial, în subsidiar, în tema curentă). Presupunând așadar ca suntem, din acest punct al prozei, exclusiv in compania cititorilor care se păstrează in asentimentul nostru că, într-un (hiper)spațiu, precum acesta, liber de constrângeri, fără decizii de luat si implementat, si fără materializări imediate ale vorbelor vorbite, oricine este îndreptățit să vorbească despre orice, indiferent de nivelul intelectual, de educație, de competențe, de poziție în societate, de interese, de stare socială, civilă, medicală, si de orice altă stare, în sensul că, na acuma, poate să vorbească și nea Ioan, că e și el om, si sa aibă fiecare o opinie, o părere, un clișeu sau măcar să facă zgomot acolo în ton (sau nu) cu vreo tema data (orice tema), ei bine, abia acum aș aminti despre furnici. Ca si in cazul oamenilor, succesul furnicilor, ca specie, se datorează covârșitor organizării sociale practicată cu o rigoare si cu o eficiență ieșite din comun, la o scară foarte mare, ce poate include (sute de) milioane de membrii. Grație trufiei specifică speciei noastre, suntem tentați să considerăm că societatea umană ar fi mai bine plasată decât societatea furnicilor, în competiția pentru supremație pe planetă, ceea ce nu este tocmai exact. Nu vreau să intru in detalii in aceasta privință (fiind off topic) dar as aminti faptul ca furnicile si-au demonstrat viabilitatea, adaptabilitatea si tenacitatea, menținându-se de sute de milioane de ani in categoria celor mai prospere si mai durabile specii, prin comparație cu hominizii care au apărut cu doar circa două milioane de ani în urmă, iar de contat, contează pe planetă, ca specie dominantă, abia de vreo câteva mii de ani). Chiar si astăzi, nu doar ca exista mult mai multe furnici decât oameni, dar masa însumată a tuturor furnicilor de pe Pământ întrece cu mult masa tuturor oamenilor luați la un loc. Biologic vorbind e mai multa „furnică” pe pământ decât „om”. Asta ca sa nu mai vorbim de imensa diferența de anduranță si capacitate de a rezistență la cataclisme, favorabilă cu multe ordine de mărime furnicii, in raport cu omul. In caz de evenimente catastrofice majore, în mod categoric, furnicile, care au supraviețuit si cataclismului care e încheiat era dinozaurilor, au de mii de ori mai multe șanse decât oamenii de a continua sa-si duca imperturbabil mai departe existența pe planetă.     

va urma…

Ilustrare grafica nostrstellara

Posted in Arcaluigoeologie | 114 Comments »

8 Martie (adaugare)

Posted by Arca lui Goe pe martie 12, 2021

De 8 Martie cavalerul Gabriel Liiceanu a sarit in apararea Anei Blandiana.

Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii”, scrie filosoful Gabriel Liceanu pe platforma Contributors.ro, într-un text-replică la atacul lui Mircea Dinescu la adresa poetei Ana Blandiana. Ana Blandiana, acuzaţii grave la adresa lui Mircea Dinescu. „Judecând după nivelul nostru de civilizaţie la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziţie” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinereţe scria versuri involte.  Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populaţia românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarităţii, a ţopeniei obraznice şi infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieţii profitului făcut cu preţul unei neruşinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi.   În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (şi mai ales cum…” continuarea aici: https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/gabriel-liiceanu-atac-dur-adresa-mircea-dinescu-scandalagiul-vedeta-mitocanul-poftangiul-claun-isteric-1_604b39155163ec4271d0d61d/index.html

Si doua recomandari complementare (ingrediente in aceeasi reteta):

Limitele Exprimarii Pe Internet Si Despre Etica Social Media cu Cristina Voinea | Nervi de Sezon (wordpress.com)

Homo Deus – YUVAL NOAH HARARI | Nervi de Sezon (wordpress.com)

A aparut si replica „pastramagiului”:

Cum am decis eu să-mi deschid un barber shop   Numai dracul şi-ar fi închipuit prin anii ’90, când în România Mare eram acuzat că împreună cu Andrei Pleşu am ciordit la revoluţie sculele de bărbierit şi capacele de aur ale closetelor lui Nea Nicu din Primăverii, că Gabriel Liiceanu nutrindu-se pe ascuns din hoitul lui Vadim, va regurgita la bătrâneţe perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului. Adevărat îi că domnul Liiceanu nu are talentul grobianisim al Tribunului, fiind mai degrabă un conţopist al abjecţiei, un filosof cu mînecuţe de contabil care-şi scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice şi al deşertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu.   O singură dată în viaţă l-am făcut pe Gabriel Liiceanu să plîngă şi văd că nu m-a iertat nici pînă în ziua de astăzi pentru acel afront. În 18 martie 1989, la o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat şi cu figura uşor răvăşită, mi-a şoptit la ureche: „Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare şi am plîns în hohote. Suntem nişte laşi, suntem nişte laşi…”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntîlnesc după un an, purtînd cu dezinvoltură în cîrcă, Editura Partidului Comunist. În Cartea albă a Securităţii există înregistrarea unei gărgăriţe plantate în casa socrilor mei, ce redă scena în care subsemnatul încerca să adune sub un text vitriolant semnăturile cîtorva scriitori de seamă. Vorbeam acolo despre dictatura cuplului prezidenţial, despre dărîmarea satelor, despre cenzură, despre foamea şi frigul din România. Împreună cu Andrei Pleşu eram gata să plasăm bomba… ” Continuarea AICI: Replica lui Dinescu la atacul lui Liiceanu: O singură dată în viaţă l-am făcut să plîngă şi văd că nu m-a iertat nici pînă în ziua de astăzi pentru acel afront | adevarul.ro

Prin bunavinta unui coleg de blogosfera, cunoscut publicului ca Neamtu Tiganu, am avut bucuria si surpriza sa aflam de reactia d-lui Dorin Tudoran – fost poet si dizident roman, la galceava Liiceanu-Dinescu-Blandiana, pe care, cu o vinovata placere, o redam mai la vale:

Kilometrul Zero

Timp de zece ani, motto-ul pe care l-am folosit pentru blogul Certocrația a fost: “În România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie.“ Unele întâmplări polemice, sângeros-interesante, ale zile îmi dau dreptate.

Se lipesc – cu talent după puteri – etichete. Se spun vorbe de toate felurile. Se înoată în mări de cuvinte spumoase, dar nu se spune nimic despre kilometrul zero. În cazul zilei, iată-l:

“Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Roland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu.” (Ana Blandiana, Soră lume, Editura Humanitas, 2020)

Doar doi dintre invitați erau “opozanți cunoscuți ai vechiului regim”. Și Ana Blandiana nu era unul dintre ei. Scriitoare remarcabilă, Ana Blandiana a devenit opozantă a vechiului regim abia după ce acesta se prăbușise.

Contribuția postcomunistă a poetei întru neuitarea victimelor comunismului și a rezistenței – Muzeul de la Sighet, administrat de Fundația Academia Civică și altele – este demnă de tot respectul și nu are nevoie de a fi echivalată fraudulos cu opoziția față de vechiul regim.

Cine a făcut-o “cunoscută” pe “opozanta” Ana Blandiana, după căderea vechiului regim?

Noile regimuri ale mistificărilor naționale cu extinderi internaționale. Numai că în cartea publicată la Humanitas, Ana Blandiana face un pas periculos alăturându-se mistificatorilor: își atribuie de una singură o ipostază pe care nu a cunoscut-o – cunoscută opozantă a vechiului regim.

Rezistența prin cultură a mai fost cum a mai fost – pentru mulți, rezistență numai prin cultură – dar rezistența prin motanul Arpagic a devenit în postcomunism de un eroism ridicol-epopeic. Despre celelalte câteva poezii, cu adevărat remarcabile, care au stârnit o temporară încruntare a fostului regim la adresa Anei Blandiana, se pare că poeta a vorbit cândva cu sinceritate.

Înțeleg că într-un episod din Dreptul la adevăr, ciclu realizat de TVR, Ana Blandiana mărturisea că poeziile respective apăruseră dintr-o întâmplare și nu din cine știe ce dorință de protest sau conspirație anticeaușistă. De altfel, supărarea oficială a trecut repede și s-a încheiat cu un masiv volum al poetei publicat în colecția Biblioteca pentru toți.

Deși nu a găsit puterea să devină opozantă a vechiului regim, Ana Blandiana a fost un om demn de respect în acea perioadă. Poeta și-ar fi făcut un mare bine dacă în anii postcomunismului ar fi refuzat public merite ce i s-au atribuit fără motiv. Și pentru asta nu ar fi avut nevoie de puterea pe care nu a găsit-o spre a fi opozantă a vechiului regim.

Într-o expoziție organizată la Cotroceni în 2019 – Rezistenții. Amintire și recunoștință – despre Ana Blandiana se puteau citi lucruri cutremurătoare, dar care nu s-au întâmplat niciodată: “Ana Blandiana decidea să protesteze public față de nerespectarea drepturilor omului de către regimul comunist.”/…/ “Ana Blandiana a continuat să dea interviuri unor publicații străine și postului de radio Europa liberă unde a vorbit despre situația extrem de grea din România.” Aiuritor.

În 2018, Ana Blandiana era invitata Târgului de Carte de la Bogotá, Columbia. O prezentare a poetei vorbea despre Ana Blandiana ca despre un Havel al României. La un festival de literatură desfășurat la Copenhaga se vorbea despre Simbolul disidenței în România – Ana Blandiana. În Spania, mistificării Blandiana – un Havel al României i se adăuga încă una: Blandiana – o Ana Ahmatova a României. Ș.a.m.d.

Un caz asemănător este cel al redutabilei prozatoare Gabriela Adameșteanu. În aprilie 2013, André Clavel semnează în L’Express un portret al autoarei intitulat, márquezian, L’Amour au temps de la Securitate. Din recomandarea revistei aflată deasupra textului lui Clavel, cititorul află că prozatoarea a fost “portdrapelul disidenței românești”!?!

Disidență, opoziție și rezistență au devenit cuvinte-umbrelă atât de încăpătoare, încât sub protecția lor își găsesc loc și asemenea mistificări.

Când excelenta editoare Georgeta Dimisianu era dată afară de poliția de partid de la Editura Cartea Românească pentru felul în care apăra cărțile ”cu probleme” și pentru legăturile pe față cu oameni intrați în opoziție/disidență, printr-o surprinzătoare, pentru mine, solidaritate câțiva potențiali înlocuitori au evitat să accepte postul rămas liber prin înlăturarea Georgetei Dimisianu, unul sau doi dintre ei nevând în acel moment un loc de muncă.

Cea care a acceptat cu entuziasm postul, deși avea unul echivalent la o altă editură, a fost ”portdrapelul disidenței românești”. Nicio mirare, căci ”portdrapelul” refuza să semneze până și unele din cele mai plăpânde scrisori de nemulțumire/protest semnate de alți scriitori.

Până când nu vom avea tăria să ne întoarcem la kilometrul zero, efectul tuturor dezbaterilor sau polemicilor va fi, în cel mai bun caz, zero. În cazul de față, kilometrul zero trebuie căutat pornind de la niște întrebări.

Cine a băgat sub nasul lui Roland Dumas o listă de patru invitați dintre care doar doi erau ”cunoscuți opozanți ai vechiului regim”, în vreme ce ceilalți doi erau o poetă remarcabilă și un actor minunat? Cine continuă să intoxice mijloacele de informare în masă – străine și autohtone – cu mistificări de proporții?

Resetarea kilometrului zero, dacă mai e cumva posibilă, este un efort care ar trebui inițiat tocmai de beneficiarii și beneficiarele unor mitologii frauduloase. Altfel, vom continua să citim, din când în când, pamflete – unele excepționale, altele foarte bune, cele mai multe între mediocre și slăbuțe. Toate inutile după zece minute de la citirea lor. Războaie de futilitate publică.

=-=-=-=-

O-ho-ho…

Nu-se-poate !!! Incredibil. Conul Dorin a fost atras afara din vizuina si facut sa iasa din adormire, din hibernare, din ce Dumnezeu o fi facand d-lui pe-acasa dupa retragerea ne-aureliana din blogosfera d’antan. S-au rostit cuvinte magice, galceava Ana-Mircea-Gabriel a functionat ca un des/cântec fermecat de inviat morti. Si iata, s-a produs invierea d-lui Tudoran. E lucru mare. Partea cea mai nostima este ca, tocmai despre aceasta unica intamplare, singura care a fost in stare sa-i invie glanda scriboreica, pofta de scris si de polemica fostului ultim mare certocrat, d-lui zice ca-i futila. Aiurea. Chiar si numai pentru acest efect colateral al activarii conului Dorin si tot merita sa consideram disputa casnica din menage-ul-a-trois Liiceanu-Blandiana-Dinescu un eveniment monden de anvergura. E posibil ca, odata initiat procesul de chibitare, sa asistam la o explozie de luari de pozitie si sa ne trezim ca vor reactiona (printre alti) si ceilalti pe care i-am ami amintit pe aici, Plesu Andrei Gabriel, Popescu Tudor Cristian, Antonesei Liviu, Abalaru Viorel, si altii asemenea sau alminterea… Sa curga sange retoric… sa sara musatrul, sa moara pandemia (de necaz).

Inca un reper bibliografic de referinta AICI Dinu Adam: Gîlceava înțeleptului cu meandrele concretului | @ntonesei’s blog (wordpress.com)

Posted in Arcaluigoeologie | 70 Comments »

Proză de ajun(s) la ele…

Posted by Arca lui Goe pe martie 8, 2021

Fiecare (a)zi este ajunul unui mâne al sau, asa ca nici acest 8 martie (sau Martie) nu face exceptie, fiind ajunul zilei de 9 Martie a anului de gratie (si ce gratie) 2021, in care ar trebui sa bem, iarasi, alte 44 de pahare in cinstea acelorasi 40 de mucenici, si a celor 9 babe dochii, si si asa in general, de bucurie ca vine primavara si ca am pe-trecut cu bine de vestitori, la 14 Februarie de Valentin, la 24 Februarie de Dragobete, la 1 Martie de Martisor, la 4 Martie de Cutremur si re-Nastere, si la 8 Martie de Ziua internationala a Mamei, a Sotiei, a Fiicei, a Soacrei, a Bunicii, a Amantei, a Colegei, a Vecinei, si asa in general a Femeii in univers, inclusiv a celei feministe (si egala barbatului pana la identitate cu acesta). Dupa efortul de a intampina cum se cuvine atatia vestitori ai primaverii, ce alta ar putea fi mai nimerit decat cinstirea cu 44 a celor 40, intru uitare si re-innoire. Maine (si numai azi nu e maine) vom fi cu totii Ali-Baba-Novak-Dochia, si ne vom stradui sa sorbim licori bahice din 44 de pahare, caci vorba ‘ceea, incercarea moarte n-are, impreuna cu ceilalti muceniti ai genului re-prezentat de sexul tare, mai ales in prezenta celui frumos. Dar, pana atunci insa… este ziua lor, a celor aproape 4 miliarde de unicate de pe planeta, si oricat de desueta si de anacronica ar fi aceasta sarbatoare care continua sa sfideze corectitudinea politica, si in ciuda pandemiei care ne tine captivi, si in ciuda faptului ca cele mai multe dintre femeile planetei habar nu au ca e ziua lor, precum si in ciuda acelora dintre ele care prefera sa nu se (mai) lase discriminate cu buchete de flori, cadouri, atentii si dulcegarii demodate, acordate discretionar de te-ai mira cine, totusi este de datoria fiecarui barbat din lume sa faca in asa fel incat sa le ademeneasca pe femeile care-i compun existenta, in capcana acestei sarbatori de 8 Martie cum o stii el mai bine. Cu flori, cu ciocolata, cu bijuterii, cu parfumuri, cu sampanie, cu tandrete, care cum s-o pricepe, si sa celebreze miracolul feminitatii, aducandu-si obolul personal la consolidarea echilibrului armonic al micii noastre umanitati. Bineinteles ca totul (si poate chiar mai mult decat atat !!!) depinde de starea de gratie in care se vor trezi azi, dis de dimineata, ele, sarbatoritele planetei, dând cu ochii, in calendare, de 8 Martie, de ce, cum si cat vor dori sa celebreze in aceasta eterna nouå zi. La urma umei e ziua lor, iar noi (cunoscandu-ne bine interesele) le dorim din suflet sa aiba chef de viata, de petrecere si de celebare, azi si in fiecare zi…

…iar pe domanele si domnisoarele care insufletesc Arca prin prezentele lor (de spirit), cu atat mai abitir le felicitam, urandu-le de bine, primavara cu noroc, fericire, dragoste, implinire, visuri noi si surprize placute cat cuprinde, iar mai presus de orice sa fie…

Posted in Arcaluigoeologie | 48 Comments »

Unu martie!

Posted by Dl.Goe pe martie 1, 2021

Americanii (şi chinezii) se străduiesc să ajungă pe Marte, iar noi pe Martie. Eee, uite că noi am ajuns. E iarăşi 1 Martie, cu mărţişoare pentru fete şi femei, de la băieti şi de la zmei (n-am găsit altă rimă la feţi frumoşi)… Conform unei tradiţii vechi de când arca, de unu Martie, ne luam şi noi libertatea de a oferi ghiocei şi mărţişoare vizitatoarelor noastre, fidele sau infidele, fără deosebire, împreună cu primăvăratice urari de dragoste şi senin. Să fiţi sănatoase, iubite, dorite şi împlinite (inclusiv cu mărţişoare):

P.S. Alţii au reuşit mai cu succes să-şi internaţionalizeze tradiţiile (culinare), sărbătorile şi băuturile, convingandu-i şi pe alţii să mănânce pizza si hamburger de Halloween, curcan de ziua Recunoştinţei, să bea champagne de sf. Valentin ori bere de sf.Patrick. Noi am păstrat în exclusivitate pentru noi (între noi) sarmalele, micii, ţuica, busuioaca de Bohotin, sânzienele, căluşul, esenta de rom, piftia, ciorba de burtă, leuşteanul, capra, sorcova şi altele pe care, na acuma, n-o sa le împarţim cu alţii. Dintre toate însă parcă Mărtisorul este cel mai specific şi mai ancorat în pre-istoria acestei zone de uni-vers şi totodată cel care ar merita cel mai mult să capete sens şi notorietate planetară. Asta însă nu depinde de Mărţişor, ci doar de români şi de România. Eee, când o fi Mărţişorul re/cunoscut, înteles, simtit şi iubit pretutindeni, e-hei, atunci România va fi (foarte) bine şi tot românul va prospera.

Deocamdată însă Mărţişorul este secretul nostru bine păstrat şi foarte greu de explicat altora.

Posted in Arcaluigoeologie | 36 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: