(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

Unu martie!

Posted by Dl.Goe pe martie 1, 2021

Americanii (şi chinezii) se străduiesc să ajungă pe Marte, iar noi pe Martie. Eee, uite că noi am ajuns. E iarăşi 1 Martie, cu mărţişoare pentru fete şi femei, de la băieti şi de la zmei (n-am găsit altă rimă la feţi frumoşi)… Conform unei tradiţii vechi de când arca, de unu Martie, ne luam şi noi libertatea de a oferi ghiocei şi mărţişoare vizitatoarelor noastre, fidele sau infidele, fără deosebire, împreună cu primăvăratice urari de dragoste şi senin. Să fiţi sănatoase, iubite, dorite şi împlinite (inclusiv cu mărţişoare):

P.S. Alţii au reuşit mai cu succes să-şi internaţionalizeze tradiţiile (culinare), sărbătorile şi băuturile, convingandu-i şi pe alţii să mănânce pizza si hamburger de Halloween, curcan de ziua Recunoştinţei, să bea champagne de sf. Valentin ori bere de sf.Patrick. Noi am păstrat în exclusivitate pentru noi (între noi) sarmalele, micii, ţuica, busuioaca de Bohotin, sânzienele, căluşul, esenta de rom, piftia, ciorba de burtă, leuşteanul, capra, sorcova şi altele pe care, na acuma, n-o sa le împarţim cu alţii. Dintre toate însă parcă Mărtisorul este cel mai specific şi mai ancorat în pre-istoria acestei zone de uni-vers şi totodată cel care ar merita cel mai mult să capete sens şi notorietate planetară. Asta însă nu depinde de Mărţişor, ci doar de români şi de România. Eee, când o fi Mărţişorul re/cunoscut, înteles, simtit şi iubit pretutindeni, e-hei, atunci România va fi (foarte) bine şi tot românul va prospera.

Deocamdată însă Mărţişorul este secretul nostru bine păstrat şi foarte greu de explicat altora.

37 răspunsuri to “Unu martie!”

  1. fotosinteză12 said

    Doresc tuturor, o primăvară magică. 💐

    Apreciat de 1 persoană

    • Gestul este foarte frumos. Frumos si surprinzator, trebuie sa marturisesc. Cine se mai astepta la asa ceva? Este insa un picut cam ineficient intrucat, adresand urarea tuturor, mesajul si sentimentul se cam dilueaza spre zero, ca orice lucru impartit la infinit. Profit insa de ocazie si de faptul ca nu e mai nimeni prin zona si mi-l insusesc, spre valorificare, urandu-va si d-voastra (anume), in mod special, o primavara de vis si de dor. Indiferent pe unde v-oti duce sa fiti ca si aici: vestitorul primaverii, gingasa ca un ghiocel care face fotosinteza pe sub zapada. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Stely said

    Pentru prima dată când am primit mărţişorul de la soţul meu înaintea D-lui Goe. Pe el l-am pupat în direct, iar pe dumneaui îl pupă mamţtica uite-aşa: 😘😘
    Deasemenea, le urez doamnelor şi domnişoarelor de lânga d-lui La mulţi ani de marţisor ! Sa fie cu noroc . ☘
    La fel tuturor doamnelor si domnisoarelor care viziteaza Arca lui Goe.🌺🌼🌷

    Si nelipsita melodie :

    Apreciat de 3 persoane

    • Gala martisorului si marsul primaverii pe Arca lui Goe si alta nu, cu tanti Stely, cu mamţica, cu menestrelul de la Podari pe post de rapsod minune si cu o mare de ghiocei scaldati in muzica si vers. Rasfatz nu gluma. Acuma chiar ca poate sa vina si d-ei, coana Primavara cu tot curajul. Multumesc d-na Stely pentru trifoi si pentru ca v-ati gandit la doamnele si domnisoarele pretuite de dl. Goe, acasa si pe arca. Chiar daca sunteti deja inclusa in urare, nu-i niciun exces daca va urez si asa, direct si personal, o primavara cu soare si bucurii pana la cer alaturi de toti cei care s-au invrednicit deja sa va ofere martisoare acum in toiul noptii, sau o vor face maine pe lumina. Si, desigur, daca va lasa inima, impartiti aceste urari cu doamnele si domnisoarele din neam si din preajma, pe care chiar daca nu le stim dupa numar si dupa nume suntem sigur ca-si merita urarile exact cu masura in care sunt iubite si pretuite, acolo in lumea lor steliana. 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        Vă mulţumesc pentru urările pline de vorbe , sens şi sentimente alese, însemnand fiecare cate un mărtişor adecvat : un ghiocel, un trifoiaş, o inimă curată, un emoticon zambăreţ , un soare strălucitor , mii de artificii cu unde luminoase vizibile si invizibile. 🤩

        Apreciat de 1 persoană

  3. Si pentru ca intr-un spatiu deschis (ca acesta) este mereu posibil sa se gaseasca si unii ajunsi acolo pentru prima data, as pomeni iarasi povestea pe care o tot pomenesc de Martisor: Coropcarii absurdului

    Apreciază

    • Stely said

      Mărțișoarele pandemiei :

      „Târgurile de mărțișoare din toată țara au fost luate cu asalt, în acest weekend cu vreme frumoasă, de primăvară. Parcă mai mult ca niciodată simțim nevoia să ne „clătim” ochii cu ceva drăguț, vesel. Comercianții nu ne-au dezamăgit nici în acest an, dar, pe lângă micuțe bijuterii în forme de floricele, ghiocei și fluturi, sunt și unele haioase, adaptate pandemiei.

      Coadă de aproximativ 50 de metri sâmbătă, la Muzeul Național al Țăranului Român din București, acolo unde are loc un târg de Mărțișor. Pentru a păstra regulile de distanțare, organizatorii au limitat numărul persoanelor prezente simultan în interior.

      https://www.click.ro/news/bucuresti/iata-cele-mai-haioase-martisoare-sunt-adaptate-pandemiei

      Concluzie : tradiţia marţişorului ,care marchează începutul primăverii, rămăne nealterată cu toate vicisitudinile vremurilor si ,chiar dacă nu este internaţionalizată, precum Halloween-ul sau Valentine’s day , a fost totuşi inclusă din 2017 în Patrimoniul mondial UNESCO, element împărțit cu Bulgaria, Macedonia și Republica Moldova. Este deci pe drumul cel bun(cred) al internaţionalizării.😀

      Apreciat de 1 persoană

      • Asa ar fi frumos, ca omenirea sa aiba din ce in ce mai mult timp si chef pentru astfel de maruntisuri simbolice… in care sa se poata implica emotional si artistic. Sensul vietii se poate gasi si-n astfel de „nimicuri” dragute, precum tenisul, fotbalul, filmele, martisoarele sau sculptatul in ghreata ori construirea castelelor de nisip, dupa chipul si asemanarea fiecaruia.

        Apreciază

        • Stely said

          A sosit timpul ca omenirea să îmbine traditţa cu ştiinţa , într-un fel partea materială cu cea spirituală, ambele avand ca scop cunoaşterea, apoi iubirea .

          Sau mai bine şi mai frumos spus :

          Ştiinţa -iubire prin procură .
          Iubire , cu toate acestea .
          Tradiţia -cunoştere prin procură
          Totuşi , cunoaştere.
          Teoreme Poetice-Basarab Nicolescu

          P.S. Daca tot suntem in zona traditiilor, despre sarbatorile religioase (traditiile , zic eu) ce stiti? De ex,bulgarii , au in traditia lor „sămbata mortilor”? Dar măcinicii ?

          Apreciat de 1 persoană

          • Dl.Goe said

            Cred ca pentru d-na Stely un eveniment cu valoare de Martisor ar putea fi intoarcerea lui Andy Murray. 🙂

            Apreciază

          • Stely said

            Exact. Joaca la 20:30 cu Rublev. Ma bucur ca il voi revedea . Incepusem sa cred ca se va retrage din toate competitiile. De fapt asa inteles chiar din spusele lui. Abia astept .😀
            Ii urez din toata inima o revenire cu succes ( de lunga durata si consistenta). Bafta! ☘

            Apreciază

      • Normal ar fi sa ne unim cu Bulgaria, Macedonia si Republica Moldova pentru a forma Confederatia Balcanica a Martisorului. Cu capitala la Calafat. 🙂 In timp Calafatul s-ar uni cu Vidinul si am avea o noua capitala pe Dunare precum Viena, Belgradul si Budapesta. S-ar numi Calavidin. 🙂

        Apreciază

        • Stely said

          Este o idee buna mai ales ca primul pas pentru unirea Calafatului cu Vidin s-a facut deja :

          Dar nu prea vad ca Bulgaria sa fie interesata . La ora actuala exista si la ei ceva mai multisori (zic eu)nationalisti care cred ca sunt inaintea Romaniei privind standardul de viata. Am impresia ca sunt destul de increzuti ca natie .

          Apreciază

          • Normal, mândria de a fi bulgar…

            Ei, noi am glumit un pic in legatura cu confederatia Martisorului. N-ai cum sa te unesti de-adevaratelea cu cineva care vorbeste alta limba. Este si motivul pentru care Europa ramane o adunatura de natii si nimic mai mult.

            Apreciază

  4. Adriana said

    O primăvară plină de energie, entuziasm şi bucurii!

    Apreciat de 1 persoană

    • Va multumesc d-na A. pentru ca va declarati apartenenta (in premiera) la grupul doamnelor vizate de acest articol de sarbatoare, va multumesc si pentru frumoasle urari de primavara, dar si pentru bunavointa de a frecventa arca si personajele sale. Va urez la randul meu o primavara exceptionala, incarcata de flori si surprize eminamente placute si amtitoare pretutindeni unde veti naviga in lume, in realitatea imediata, dar si in cea virtuala, populata cu d-ni, d-ne si d-soare Goe, asa ca mine si ca d-voastra. 💐🌹🌼🌸🏵️🌵🏜️💮🍧🍾🧋🍹

      Apreciat de 2 persoane

  5. Dl.Goe said

    Când ni s-a dat cuvântul, ni s-au luat aripile,

    …iar pasarilor de cuvântul, izgonit de aripi, le e dor.”

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Martisor:

      Apreciază

    • Stely said

      Azi , am fost in vizita in vizita la Cronopedia d-lui Ioan Morar si, fiindca am gasit ceva adecvat si frumos ,totodata , m-a cuprins „dorul „de a-l posta, acum si aici, pe Arca lui Goe.
      Asadar …

      Azi, mi-e dor…

      Mi-e dor de soare, mi-e dor de cineva, de ceva…
      mi-e dor de lumină, mi-e dor de bine, de adevăr,
      mi-e dor de bunătatea care nu se măsoară,
      mi-e dor de gesturi mici care ne fac zilele frumoase,
      mi-e dor de prieteni adevărați,
      mi-e dor și de mine, de care uit în aglomerația vieții,
      mi-e dor de iubire, pe care am scos-o la pensie,
      chiar de n-a vrut, mi-e dor de zbor,
      mi-e dor de tot ce-mi poate face sufletul să vibreze
      într-o zi de martie… în care florile pomilor au înmugurit
      dar ploaia nu-i lasă să înflorească…
      mi-e dor de copilărie, în care nu-mi era dor de nimic.

      Apreciat de 1 persoană

  6. Stely said

    Si altfel de dor… 💔

    Apreciază

  7. Radu Humor said

    În loc de mărțișor, un articol pe care cei cu măști de toate felurile cum este Goe îl vor contesta cu siguranță, dar e treaba lor : Mare !

    MĂȘTILE SUNT INEFICIENTE ȘI POT FI PERICULOASE. DE ACEEA ELE NU POT FI OBLIGATORII
    Măștile sunt ineficiente in prevenția virozelor respiratorii și pot fi vătămătoare in cazul utilizării indelungate. De aceea ele NU POT fi obligatorii.
    45 de studii științifice care arată susțin aceste afirmații:
    (Măștile sunt ineficiente în prevenirea infecțiilor virale respiratorii și pot fi dăunătoare dacă sunt utilizate o perioadă lungă de timp. De aceea ele NU POATE fi obligatorii.
    45 studii științifice arată sprijinul pentru aceste afirmații: )
    1.) T Jefferson, M Jones și colab. Intervenții fizice pentru întreruperea sau reducerea răspândirii virusurilor respiratorii. MedRxiv. 2020 7 aprilie.
    https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.03.30.20047217v2
    S-a constatat: „Comparativ cu lipsa măștilor, nu a existat o reducere a cazurilor de boală asemănătoare gripei sau a gripei pentru măști la populația generală și nici la lucrătorii din domeniul sănătății”.
    Această meta-analiză din 2020 a constatat că dovezile din studiile controlate randomizate de măști faciale nu au susținut un efect substanțial asupra transmiterii gripei confirmate de laborator, fie atunci când sunt purtate de persoanele infectate (controlul sursei), fie de persoanele din comunitatea generală pentru a reduce susceptibilitatea acestora. .
    2.) J Xiao, E Shiu și colab. Măsuri non-farmaceutice pentru gripa pandemică în medii non-medicale – măsuri de protecție personală și de mediu. Centre pentru controlul bolilor. 26 (5); 2020 mai.
    https://wwwnc.cdc.gov/eid/article/26/5/19-0994_article
    O altă recenzie recentă a constatat că măștile nu au avut un efect specific împotriva Covid-19, deși utilizarea măștii faciale părea legată de, în 3 din 31 de studii, șansele „foarte ușor reduse” de a dezvolta o boală asemănătoare gripei.
    3.) J Brainard, N Jones și colab. Mască pentru față și bariere similare pentru prevenirea bolilor respiratorii, cum ar fi COVID19: o analiză sistematică rapidă. MedRxiv. 2020 1 apr.

    Dă clic pentru a accesa 2020.04.01.20049528v1.full.pdf

    Acest studiu din 2019 realizat pe 2862 de participanți a arătat că atât respiratoarele N95, cât și măștile chirurgicale „nu au dus la nicio diferență semnificativă în incidența gripei confirmate de laborator”.
    4.) L Radonovich M Simberkoff și colab. Respiratoare N95 vs măști medicale pentru prevenirea gripei în rândul personalului medical: un studiu clinic randomizat. JAMA. 2019 3 septembrie. 322 (9): 824-833.
    https://jamanetwork.com/journals/jama/fullarticle/2749214
    Această meta-analiză din 2016 a constatat că atât studiile controlate randomizate, cât și studiile observaționale ale aparatelor respiratorii N95 și măștile chirurgicale utilizate de personalul medical nu au arătat beneficii împotriva transmiterii infecțiilor respiratorii acute. De asemenea, s-a constatat că transmiterea acută a infecției respiratorii „s-ar fi putut produce prin contaminarea echipamentului de protecție respirator furnizat în timpul depozitării și reutilizării măștilor și a aparatelor respiratorii pe parcursul zilei de lucru”
    5.) J Smith, C MacDougall. CMAJ. 2016 17 mai 188 (8); 567-574.
    https://www.cmaj.ca/content/188/8/567
    O meta-analiză din 2011 a 17 studii privind măștile și efectul asupra transmiterii gripei a constatat că „niciunul dintre studii nu a stabilit o relație concludentă între utilizarea măștii / respiratorului și protecția împotriva infecției cu gripă”.
    6.) F bin-Reza, V Lopez și colab. Utilizarea măștilor și respiratorilor pentru a preveni transmiterea gripei: o revizuire sistematică a dovezilor științifice. 2012 iulie; 6 (4): 257-267.
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5779801/
    Cu toate acestea, autorii au speculat că eficiența măștilor poate fi legată de o utilizare timpurie, consecventă și corectă. De asemenea, sa constatat că utilizarea măștii de față nu este de protecție împotriva răcelii obișnuite, comparativ cu controalele fără măști de față în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății.
    7.) J Jacobs, S Ohde, și colab. Utilizarea măștilor chirurgicale pentru a reduce incidența răcelii obișnuite în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății din Japonia: un studiu controlat randomizat. Am J Infect Control. 2009 iunie; 37 (5): 417-419.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/19216002/
    Flux de aer în jurul măștilor. S-a presupus că măștile sunt eficiente în obstrucționarea deplasării înainte a particulelor virale. Având în vedere cei poziționați lângă sau în spatele unui purtător de mască, au existat o transmisie mai îndepărtată a particulelor de lichid încărcate de virus de la indivizi mascați decât de la indivizi nemăscați, prin intermediul „mai multor jeturi de scurgere, inclusiv jeturi intense înapoi și în jos care pot prezenta pericole majore, ”Și un„ jet de scurgere potențial periculos de până la câțiva metri ”.
    8.) M Viola, B Peterson și colab. Acoperirea feței, dispersia aerosolilor și atenuarea riscului de transmitere a virusului.
    https://arxiv.org/abs/2005.10720,

    Dă clic pentru a accesa 2005.10720.pdf

    S-a crezut că toate măștile reduc fluxul de aer înainte cu 90% sau mai mult dacă nu poartă nicio mască. Cu toate acestea, imagistica Schlieren a arătat că atât măștile chirurgicale, cât și măștile de pânză aveau jeturi de sprâncene mai îndepărtate (fluxul de aer ascuns nefiltrat pe lângă sprâncene) decât nu purtau deloc mască, respectiv 182 mm și respectiv 203 mm, față de niciunul care nu se distinge fără mască. S-a constatat că fluxul de aer nefiltrat înapoi este puternic cu toate măștile în comparație cu nemascare.
    Atât pentru măștile N95, cât și pentru cele chirurgicale, s-a constatat că particulele expulzate de la 0,03 la 1 micron au fost deviate în jurul marginilor fiecărei măști și că a existat o penetrare măsurabilă a particulelor prin filtrul fiecărei măști.
    9.) S Grinshpun, H Haruta și colab. Performanța unui respirator special de filtrare N95 și a unei măști chirurgicale în timpul respirației umane: două căi pentru penetrarea particulelor. J Ocupa Env Igiena. 2009; 6 (10): 593-603.
    https://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/15459620903120086
    Pătrunderea prin măști. Un studiu realizat pe 44 de mărci de măști a constatat o penetrare medie de 35,6% (+ 34,7%). Majoritatea măștilor medicale au avut o penetrare de peste 20%, în timp ce „măștile și batistele generale nu au funcție de protecție în ceea ce privește eficiența filtrării aerosolilor”. Studiul a constatat că „măștile medicale, măștile generale și batistele s-au dovedit a oferi puțină protecție împotriva aerosolilor respiratori”.
    10.) H Jung, J Kim și colab. Comparația eficienței filtrării și a scăderii presiunii în măștile de nisip anti-galben, măștile de carantină, măștile medicale, măștile generale și batistele. Aerosol Air Qual Res. 2013 iunie 14: 991-1002.

    Dă clic pentru a accesa aaqr-13-06-oa-0201.pdf

    Poate fi util să ne amintim că un aerosol este o suspensie coloidală de particule lichide sau solide dintr-un gaz. În respirație, aerosolul relevant este suspendarea particulelor bacteriene sau virale în respirația inhalată sau expirată.
    Într-un alt studiu, penetrarea măștilor de pânză de către particule a fost de aproape 97% și a măștilor medicale de 44%.
    11.) C MacIntyre, H Seale și colab. Un studiu randomizat grupat de măști de pânză comparativ cu măști medicale la lucrătorii din domeniul sănătății. BMJ Open. 2015; 5 (4)
    https://bmjopen.bmj.com/content/5/4/e006577.long
    Respiratoare N95. Honeywell este producător de aparate respiratorii N95. Acestea sunt realizate cu un filtru de 0,3 microni.
    12.) Măștile N95 explicate.
    https://www.honeywell.com/en-us/newsroom/news/2020/03/n95-masks-explained
    Respiratoarele N95 sunt denumite astfel, deoarece 95% din particulele cu diametrul de 0,3 microni sunt filtrate de masca în fața purtătorului, prin utilizarea unui mecanism electrostatic. Coronavirusurile au un diametru de aproximativ 0,125 microni.
    Această meta-analiză a constatat că aparatele respiratorii N95 nu oferă o protecție superioară măștilor faciale împotriva infecțiilor virale sau a infecțiilor asemănătoare gripei.
    13.) V Offeddu, C Yung și colab. Eficacitatea măștilor și a aparatelor respiratorii împotriva infecțiilor la lucrătorii din domeniul sănătății: o analiză sistematică și meta-analiză. Clin Inf Dis. 65 (11), 1 decembrie 2017; 1934-1942.
    https://academic.oup.com/cid/article/65/11/1934/4068747
    Acest studiu a găsit o protecție superioară de către respiratorii N95 atunci când au fost testați în comparație cu măștile chirurgicale.
    14.) C MacIntyre, Q Wang, și colab. Un studiu clinic randomizat în grup comparând aparatele respiratorii N95 testate și non-testate cu măștile medicale pentru a preveni infecția cu virusul respirator la lucrătorii din domeniul sănătății. Gripa J. 2010 3 decembrie.
    https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1111/j.1750-2659.2011.00198.x
    Acest studiu a constatat că 624 din 714 persoane care purtau măști N95 au lăsat goluri vizibile atunci când și-au pus propriile măști.
    15.) M Walker. Studiul pune la îndoială publicul măștile N95. MedPage Astăzi. 2020 20 mai.
    https://www.medpagetoday.com/infectiousdisease/publichealth/86601
    Măști chirurgicale. Acest studiu a constatat că măștile chirurgicale nu oferea deloc protecție împotriva gripei.
    16.) C MacIntyre, Q Wang, și colab. Un studiu clinic randomizat în grup comparând aparatele respiratorii N95 testate și non-testate cu măștile medicale pentru a preveni infecția cu virusul respirator la lucrătorii din domeniul sănătății. Gripa J. 2010 3 decembrie.
    https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1111/j.1750-2659.2011.00198.x
    Un alt studiu a constatat că măștile chirurgicale au avut un raport de penetrare de aproximativ 85% a particulelor de gripă inactivate aerosolizate și aproximativ 90% a bacteriilor Staphylococcus aureus, deși particulele de S aureus au fost de aproximativ 6x diametrul particulelor de gripă.
    17.) N Shimasaki, A Okaue, și colab. Comparația eficienței filtrului țesăturilor nețesute medicale cu trei aerosoli microbi diferiți. Biocontrol Sci. 2018; 23 (2). 61-69.
    https://www.jstage.jst.go.jp/article/bio/23/2/23_61/_pdf/-char/en
    S-a constatat că folosirea măștilor în operații crește ușor incidența infecției față de nemascare într-un studiu de 3.088 intervenții chirurgicale.
    18.) T Tunevall. Infecții postoperatorii ale plăgilor și măști chirurgicale: Un studiu controlat. World J Surg. 1991 mai; 15: 383-387.
    https://link.springer.com/article/10.1007%2FBF01658736
    S-a constatat că măștile chirurgilor nu conferă niciun efect protector pacienților.
    Alte studii nu au constatat nicio diferență în ratele de infecție a plăgilor cu și fără măști chirurgicale.
    19.) N Orr. – Este necesară o mască în sala de operații? Ann Royal Coll Surg Eng 1981: 63: 390-392.

    Dă clic pentru a accesa annrcse01509-0009.pdf

    20.) N Mitchell, S Hunt. Măști chirurgicale în sălile de operație moderne – un ritual costisitor și inutil? J Hosp Infecție. 18 (3); 1991 1 iulie. 239-242.
    https://www.journalofhospitalinfection.com/article/0195-6701(91)90148-2/pdf
    (19) (20) – Aceste studii au constatat că „există o lipsă de dovezi substanțiale care să susțină afirmațiile că măștile faciale protejează fie pacientul, fie chirurgul de contaminarea infecțioasă”.
    21.) C DaZhou, P Sivathondan și colab. Demascarea chirurgilor: baza dovezilor din spatele utilizării măștilor faciale în chirurgie. JR Soc Med. 2015 iunie; 108 (6): 223-228.
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4480558/
    Acest studiu a constatat că măștile medicale au o gamă largă de eficiență a filtrării, cele mai multe prezentând o eficiență de 30% până la 50%.
    22.) L Brosseau, M Sietsema. Comentariu: Măști pentru toți pentru Covid-19 care nu se bazează pe date sonore. U Minn Ctr Inf Dis Res Res Pol. 2020 1 apr.
    https://www.cidrap.umn.edu/news-perspective/2020/04/commentary-masks-all-covid-19-not-based-sound-data
    Mai exact, măștile chirurgicale sunt eficiente în stoparea transmiterii coronavirusurilor la om? Atât grupurile experimentale, cât și cele martor, mascate și respectiv demascate, s-au dovedit că „nu aruncă virus detectabil în picături respiratorii sau aerosoli”.
    23.) N Leung, D Chu și colab. Virusul respirator se scurge în respirația expirată și eficacitatea măștilor faciale Nature Research. 2020 7 martie 26.676-680 (2020).
    https://www.researchsquare.com/article/rs-16836/v1
    În acest studiu, aceștia „nu au confirmat infectivitatea coronavirusului”, așa cum se constată în respirația expirată.
    Un studiu privind penetrarea aerosolilor a arătat că două dintre cele cinci măști chirurgicale studiate au avut 51% până la 89% penetrare a aerosolilor polidisperse.
    24.) S Rengasamy, B Eimer și colab. Protecție respiratorie simplă – evaluarea performanței de filtrare a măștilor de pânză și a materialelor obișnuite din țesături împotriva particulelor de dimensiuni de 20-1000 nm. Ann Occup Hyg. 2010 oct; 54 (7): 789-798.
    https://academic.oup.com/annweh/article/54/7/789/202744
    Într-un alt studiu, care a observat subiecții în timp ce tusea, „nici măștile chirurgicale, nici măștile de bumbac nu au filtrat efectiv SARS-CoV-2 în timpul tusei de către pacienții infectați”. Și s-au găsit mai multe particule virale în exterior decât în ​​interiorul măștilor testate.
    25.) S Bae, M Kim și colab. Eficacitatea măștilor chirurgicale și a bumbacului în blocarea SARS-CoV-2: o comparație controlată la 4 pacienți. Ann Int Med. 2020 6 aprilie.
    https://www.acpjournals.org/doi/full/10.7326/M20-1342
    S-a constatat că măștile de pânză au o eficiență scăzută pentru blocarea particulelor de 0,3 microni și mai mici. Pătrunderea aerosolilor prin diferitele măști de pânză examinate în acest studiu a fost între 74 și 90%. De asemenea, eficiența filtrării materialelor din țesături a fost de 3% până la 33%
    26.) S Rengasamy, B Eimer și colab. Protecție respiratorie simplă – evaluarea performanței de filtrare a măștilor de pânză și a materialelor obișnuite din țesături împotriva particulelor de dimensiuni de 20-1000 nm. Ann Occup Hyg. 2010 oct; 54 (7): 789-798.
    https://academic.oup.com/annweh/article/54/7/789/202744
    S-a constatat că lucrătorii din domeniul sănătății care poartă măști de pânză prezintă un risc de 13 ori mai mare de boală asemănătoare gripei decât cei care poartă măști medicale.
    27.) C MacIntyre, H Seale și colab. Un studiu randomizat grupat de măști de pânză comparativ cu măști medicale la lucrătorii din domeniul sănătății. BMJ Open. 2015; 5 (4)
    https://bmjopen.bmj.com/content/5/4/e006577.long
    28.) W Kellogg. Un studiu experimental al eficacității măștilor de față din tifon. Am J Pub Health. 1920,34.
    https://ajph.aphapublications.org/doi/pdf/10.2105/AJPH.10.1.34
    Această analiză din 1920 a utilizării măștii de pânză în timpul pandemiei din 1918 examinează eșecul măștilor de a împiedica sau opri transmiterea gripei în acel moment și a concluzionat că numărul de straturi de țesătură necesare pentru a preveni pătrunderea agentului patogen ar fi necesitat un număr sufocant de straturi și nu a putut fi utilizat din acest motiv, precum și problema orificiilor de scurgere în jurul marginilor măștilor de pânză.
    29.) M Klompas, C Morris și colab. Mascare universală în spitale în epoca Covid-19. N Eng J Med. 2020; 382 e63.
    https://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMp2006372
    Măști împotriva lui Covid-19. Editorialul New England Journal of Medicine pe tema utilizării măștilor versus Covid-19 evaluează chestiunea după cum urmează:
    „Știm că purtarea unei măști în afara unităților de îngrijire a sănătății oferă puțină protecție, dacă este cazul, împotriva infecțiilor. Autoritățile de sănătate publică definesc o expunere semnificativă la Covid-19 ca fiind contactul față în față la 6 picioare cu un pacient cu Covid-19 simptomatic, care este susținut cel puțin câteva minute (și unii spun mai mult de 10 minute sau chiar 20 de minute ). Șansa de a prinde Covid-19 dintr-o interacțiune trecătoare într-un spațiu public este, prin urmare, minimă. În multe cazuri, dorința de mascare pe scară largă este o reacție reflexivă la anxietatea din cauza pandemiei. ”
    30.) E Person, C Lemercier și colab. Efectul unei măști chirurgicale la șase minute de mers pe jos. Rev Mal Respir. 2018 Mar; 35 (3): 264-268.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29395560/
    Sunt măștile în siguranță? În timpul mersului sau al altor exerciții. Purtătorii de măști chirurgicale au crescut semnificativ dispneea după o plimbare de 6 minute decât cei care nu au mască.
    31.) B Chandrasekaran, S Fernandes. Exercițiu cu masca facială; manipulăm o sabie a diavolului – o ipoteză fiziologică. Med Hypothese. 2020 22 iunie. 144: 110002.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32590322/
    Cercetătorii sunt îngrijorați de posibilele sarcini ale măștilor faciale în timpul activității fizice asupra sistemelor pulmonare, circulatorii și imune, datorită reducerii oxigenului și a captării aerului, reducând schimbul substanțial de dioxid de carbon. Ca urmare a hipercapniei, pot exista suprasolicitare cardiacă, suprasolicitare renală și trecerea la acidoză metabolică.
    32.) P Shuang Ye Tong, A Sugam Kale și colab. Consecințele respiratorii ale utilizării măștii de tip N95 la lucrătoarele însărcinate din domeniul sănătății – Un studiu clinic controlat. Antimicrob Resist Infect Control. 2015 16 noiembrie; 4:48.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26579222/
    Riscurile aparatelor respiratorii N95. S-a constatat că lucrătoarele însărcinate din domeniul sănătății au pierdut volumul consumului de oxigen cu 13,8% comparativ cu controalele atunci când purtau aparate respiratorii N95. A fost expirat cu 17,7% mai puțin dioxid de carbon.
    33.) T Kao, K Huang și colab. Impactul fiziologic al purtării unei măști N95 în timpul hemodializei ca măsură de precauție împotriva SARS la pacienții cu boală renală în stadiu final. J Formos Med Conf. Univ. 2004 aug; 103 (8): 624-628.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15340662/
    Pacienții cu boală renală în stadiu final au fost studiați în timpul utilizării aparatelor de respirat N95. Presiunea lor parțială de oxigen (PaO2) a scăzut semnificativ în comparație cu martorii și a crescut efectele adverse respiratorii.
    33.) F Blachere, W Lindsley și colab. Evaluarea expunerii la virusul gripal și recuperarea de la măștile chirurgicale contaminate și respiratoarele N95. Metode J Viro. 2018 oct; 260: 98-106.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30029810/
    19% dintre pacienți au dezvoltat diferite grade de hipoxemie în timp ce purtau măștile.
    Respiratoarele N95 ale lucrătorilor din domeniul sănătății au fost măsurate cu ajutorul probelor personale de bioaerosol pentru a adăposti virusul gripal.
    35.) A Rule, O Apau și colab. Expunerea personalului medical într-un departament de urgență în timpul sezonului gripal. Plus unu. 2018 31 august; 13 (8): e0203223.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30169507/
    Și s-a constatat că 25% dintre aparatele de protecție facială ale lucrătorilor din domeniul sănătății conțin gripă într-un departament de urgență în timpul sezonului gripal 2015.
    36.) F Blachere, W Lindsley și colab. Evaluarea expunerii la virusul gripal și recuperarea de la măștile chirurgicale contaminate și respiratoarele N95. Metode J Viro. 2018 oct; 260: 98-106.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30029810/
    Riscurile măștilor chirurgicale: măștile chirurgicale ale lucrătorilor din domeniul sănătății au fost măsurate, de asemenea, prin eșantioane personale de bioaerosol pentru a adăposti virusul gripal
    37.) A Chughtai, S Stelzer-Braid și colab. Contaminarea pe suprafața noastră de viruși respiratori a măștilor medicale utilizate de lucrătorii din spital. BMC Infect Dis. 2019 3 iunie; 19 (1): 491.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31159777/
    S-au găsit diverși agenți patogeni respiratori pe suprafața exterioară a măștilor medicale uzate, care ar putea duce la autocontaminare. S-a constatat că riscul este mai mare cu o durată mai mare de utilizare a măștii.
    38.) L Zhiqing, C Yongyun și colab. J Orthop Translat. 2018 27 iunie; 14: 57-62.
    https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30035033/
    (De asemenea, sa constatat că măștile chirurgicale reprezintă un depozit de contaminare bacteriană. Sursa bacteriei a fost determinată a fi suprafața corpului chirurgilor, mai degrabă decât mediul din sala de operație.
    39.) C MacIntyre, H Seale și colab. Un studiu randomizat grupat de măști de pânză comparativ cu măști medicale la lucrătorii din domeniul sănătății. BMJ Open. 2015; 5 (4)
    https://bmjopen.bmj.com/content/5/4/e006577
    Având în vedere că chirurgii sunt îmbrăcați de la cap până la picioare pentru intervenții chirurgicale, această constatare ar trebui să fie deosebit de îngrijorătoare pentru oamenii laici care poartă măști. Fără îmbrăcămintea de protecție a chirurgilor, oamenii laici au, în general, o suprafață corporală chiar mai expusă pentru a servi drept sursă de colectare a bacteriilor pe măștile lor.
    Riscurile măștilor de pânză: lucrătorii din domeniul sănătății care poartă măști de pânză au avut rate semnificativ mai mari de boală asemănătoare gripei, după patru săptămâni de utilizare continuă la locul de muncă, în comparație cu controalele.
    40.) A Beder, U Buyukkocak și colab. Raport preliminar privind dezoxigenarea indusă de masca chirurgicală în timpul intervenției chirurgicale majore. Neurocirugia. 2008; 19: 121-126.

    Dă clic pentru a accesa 3.pdf

    Rata crescută de infecție la purtătorii de măști se poate datora unei slăbiri a funcției imune în timpul utilizării măștii. Chirurgii s-au dovedit a avea o saturație mai mică de oxigen după intervenții chirurgicale chiar și la doar 30 de minute.
    41.) D Lukashev, B Klebanov și colab. Avangardă: factorul 1-alfa inductibil de hipoxie și izoforma sa scurtă inducibilă de activare reglează negativ funcțiile limfocitelor T CD4 + și CD8 +. J Immunol. 15 octombrie 2006; 177 (8) 4962-4965.
    https://www.jimmunol.org/content/177/8/4962
    Nivelul scăzut de oxigen induce factorul 1 alfa inductibil al hipoxiei (HIF-1).
    42.) A Sant, A McMichael. Dezvăluind rolul celulelor T CD4 + în imunitatea virală. J Exper Med. 2012 30 iunie; 209 (8): 1391-1395.
    https://europepmc.org/article/PMC/3420330
    La rândul său, aceasta reglează în jos celulele T CD4 +. Celulele T CD4 +, la rândul lor, sunt necesare pentru imunitatea virală (42). Hipoxia reglează negativ funcțiile limfocitelor T CD4 + și CD8 + (41)
    43.) C Raina MacIntyre, Holly Seale, Tham Chi Dung. Un studiu randomizat pe grupe de măști de pânză comparativ cu măști medicale la lucrătorii din domeniul sănătății. BMJ Open. 2015; 5 (4): e006577. DOI: 10.1136 / bmjopen-2014-006577
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4420971/
    De peste 3 ori riscul de a contracta o boală gripală dacă se folosește mască de pânză. Penetrarea măștilor de pânză cu particule a fost de aproape 97%, comparativ cu măștile medicale cu 44%. „Aceste linii directoare trebuie actualizate pentru a reflecta riscul mai mare de infecție reprezentat de măștile de pânză, așa cum se constată în studiul nostru.”
    44.) Shane Neilson, MD, dr. Masca chirurgicală este o potrivire proastă pentru reducerea riscurilor. CMAJ. 2016 17 mai; 188 (8): 606-607. doi: 10.1503 / cmaj.151236
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4868614/
    45.) Y. Li, H. Tokura, YP Guo, ASW Wong. Efectele purtării N95 și a măștilor chirurgicale asupra cordului, stresului termic și senzațiilor subiective. Int Arch Occup Environ Health. 2005; 78 (6): 501-509. doi: 10.1007 / s00420-004-0584-4
    https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7087880/
    46.) Cântărirea riscurilor versus beneficiile utilizării măștii
    În vara anului 2020, Statele Unite se confruntă cu o creștere a utilizării populare a măștilor, care este frecvent promovată de mass-media, lideri politici și vedete. Măștile de pânză de casă și cumpărate în magazin și măștile chirurgicale sau măștile N95 sunt utilizate de public în special atunci când intră în magazine și în alte clădiri accesibile publicului. Uneori se folosesc bandane sau eșarfe. Utilizarea măștilor de față, fie din pânză, chirurgicale sau N95, creează un obstacol slab pentru agenții patogeni aerosolizați, așa cum putem vedea din meta-analize și din alte studii din această lucrare, permițând atât transmiterea agenților patogeni aerosolizați către alții în diferite direcții, precum și ca autocontaminare.
    De asemenea, trebuie luat în considerare faptul că măștile împiedică volumul necesar de admisie a aerului necesar pentru un schimb adecvat de oxigen, ceea ce duce la efecte fiziologice observate care pot fi nedorite. Chiar și plimbările de 6 minute, darămite o activitate mai intensă, au dus la dispnee. Volumul de oxigen neobstrucționat într-o respirație tipică este de aproximativ 100 ml, utilizat pentru procesele fiziologice normale. 100 ml O2 depășește cu mult volumul unui agent patogen necesar transmiterii.
    Datele de mai sus arată că măștile servesc mai mult ca instrumente de obstrucție a respirației normale, decât ca bariere eficiente la agenții patogeni. Prin urmare, măștile nu ar trebui utilizate de către publicul larg, nici de adulți, nici de copii, iar limitările lor ca profilaxie împotriva agenților patogeni ar trebui luate în considerare și de medici.!”

    Asta da conspirație , nu-i așa Goe !!!

    Apreciază

    • Radu ai citit toate materialele astea si le aprobi?, sau le-ai adus cu speranta ca le va citi altcineva si-ti va trage concluzia? Concluzia nu e necesara (pentru ca oricum esti incurabil) dar un rezumat in legatura cu purtatul mastii se poate face pe intelesul tau. Daca unul umbla pe strada fara pantaloni pe el si tu la fel, iar insul se pisa spre tine, te uzi. Daca ai pantaloni pe tine te uzi mai putin (sau chiar deloc daca ai pantaloni din material impermeabil). Daca insul are pantaloni pe el, poate sa fie si numai o pijama, chiar daca se pisa spre tine nu te uzi. E destul de simplu?

      Apreciază

    • Radu, acum daca tot ai rezolvat magistral problema mastilor (deh, expertul tot expert), te-as ruga sa spui ceva si despre vaccinuri. Cum sta treaba cu vaccinurile? Sunt sigur ca un expert ca tine, cu asa o anver-gura, stie bine care-i mersul.

      P.S. Radu cel Frumos si Negru de la Afumati, sper sa realizezi ca am glumit si ca ocuparea postului de mascota pe Arca lui Goe (vacant acum prin abdicarea lui Greblea) nu este conditionat de aportul de maculatura. Esti mascota pentru ca asa te-ai nascut, nu ai nevoie de documente. Cred insa ca ai putea lua legatura si cu alt expert in imunologie, de o talie asemanatoare cu tine, veterinarul Ioan Sperling (Vrabiute), pentru a avea mai mult spor la lamurirea situatiei pandemiei. Cred ca numai daca ati colabora ati avea sansa de a va spori impreuna cota de Humor la un nivel mai mare decat al iosefianului strasburghez.

      Apreciază

      • Stely said

        Despre vaccin si reactiile lui adverse rar intalnite :

        „Blumenthal said the rash appears to be a delayed allergic reaction of unknown cause.

        “Is this related to the body’s immune reaction? Is this just your body doing the job, or is this maybe related to one of the inactive ingredients to the vaccine? We really don’t know yet,” she said.

        The percentage of people who develop the reaction isn’t known. Blumenthal, who is in charge of allergy for the employee vaccination program at Mass General Hospital in Boston, said she’d seen a fair number.

        “We’re probably just seeing the tip of the iceberg,” she said.”

        https://eu.usatoday.com/story/news/health/2021/01/27/covid-arm-moderna-vaccine-rash-harmless-side-effect-doctors-say/4277725001/

        P.S „Bratul Covid” – asa cum se vede in fotografia prezentata in articol – reactie adversa pe care am avut-o si eu. Insa nu am intalnit nicaieri ca aceasta reactie, asa zisa inofensiva, sa fie urmata de tulburari de ritm cardiac, necesitand astfel interventia ambulantei. In situatia aceasta ,nemaintalnita si nelamurita pana acum, maine trebuie sa ma prezint la rapel.
        Nu stiu ce fac : sa ma vaccinez cu a doua doza , sau nu ? Daca ma vaccinez mi-e teama de reactiile adverse , daca nu ma vaccinez mi-e teama de imbolnavire . 😰

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          Se zice ca noaptea e un sfetnic bun. Ceea ce va doresc si d-voastra. Oricum se mai zice si ca de ce ti-e frica nu scapi. Ceea ce nu va doresc nici d-voastra, asadar, indiferent ce decizie veti lua, cuvantul de ordine este unul sungur: curaj.

          Apreciază

          • Stely said

            Mulţumesc pentru îmbărbătarea care , da,mi-a prins bine. in sensul că am avut curaj şi m-am vaccinat. Pâna acum sunt ok ( făra inflamaţie , iritaţie sau trepidaţie) . Dar nu zic” hop” pâna nu trec groapa. 😐

            Apreciază

          • Dl.Goe said

            Se zice „până nu sar groapa”, ca doar nu aveti de gand sa o traversati pe jos, la pas, intr-o plimbare pe la fundul acesteia. Va urez bafta si aterizare usoara pe celalat mal, imunizata deplin in toate privintele, inclusiv in cele virtuale. Profit de ocaziune pentru a va transmite, un pic in avans, si feliciari cu ocazia zilei de 8 Martie, cu sanatate si senin.

            Apreciază

          • Stely said

            Ah, da, simteam eu ca ceva nu-i in regula cu trecutul gropii.
            Multumesc pentru urarile de aterizare usoara , dar si pentru felicitarile in avans. 😇 Cu sanatate, da, dar cu seninul din pacate avem o problema . Tocmai ce am aflat o veste trista : unul dintre cuscrii nostri s-a prapadit .😪

            Apreciază

          • Imi pare rau pentru vestea trista. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca. Condoleante familiilor.

            Apreciază

          • Stely said

            Multumim frumos.

            Apreciază

    • Dl.Goe said

      Radu de la Anvergura Humorului, pentru buna ta informare si corecta emotionare, iti recomand sa afli mai multe despre lucrurile pe care si asa le stii deja mult mai bine, de pe blogul oniric al vråbiilor care viseaza målai (ce altceva?) ingrozite de faptul ca Nici un guvern nu urmarește oprirea acestei crize! Dimpotrivă!. Stiai si tu nu-i asa? Si slogan-ul ar trebui sa-ti sune cunoscut: TREZITI-VĂ ȘI VĂ IMPOTRIVIȚI DICTATURII PÂNĂ SE MAI POATE!

      Apreciază

  8. Apreciat de 1 persoană

  9. […] 2023, 2011, 2022, 2013, 2021, 2015, 2020, 2017, 2019 […]

    Apreciază

Lasă un comentariu