(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 18 martie 2021

Planeta sperlingilor (I)

Posted by Arca lui Goe pe martie 18, 2021

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, a fost (dragii și dragele moșului) o eră curioasă în care numai scriitorii scriau. Cărți. Ziare. Reviste. Și almanahe.  Cei care nu puteau să scrie erau critici. Literari. Cei care nu puteau nici asta erau cititori. Ordinari. Dar cu aer. Intelectual. La cap. E-he-he, ce vremuri! O tempora, o mores!  Era asta era demult de tot, pe vremea dictaturii, pe când se potcovea puricele cu 89 de ocale de fier. Pe vremea aceea cititorii nu aveau voie sa comenteze. Nici scriitorii. Era cenzură. Dictatură. Totalitarism. Oamenii de rând erau muți (și puteau face cel mult bancuri), ca peștii. Dar a venit și revoluția și am sfârșit o dată cu trecutul negru. Între timp s-a instaurat democrația și libertatea scriiturii pentru toate categoriile de intelectuali și literați. S-au inventat blogurile și „forumurile” (desigur impropriu denumite astfel) pe internet, în hiperspații virtuale. În aceste hiperspații orice cititor (ordinar) se poate transforma peste noapte (sau chiar mai repede, în timpul nopții, noaptea minții, somnul rațiunii) în scriitor, ziarist, formator de (o) opinie, propagandist, activist, filosof, poet, eseist, fabulist, pamfletar și orice altceva și-ar putea dori, dacă știe alfabetul și dacă e în stare să-și găsească câțiva cititori, comentatori, critici (ori măcar acoliți-mucaliți). Dumnezeu a zis: Să fie toți cititorii, scriitori. Și așa a fost. Libertate. Si nici Dracul n-a avut nimic împotrivă. Ba dimpotrivă. A început astfel (dragii și dragele moșului) era libertății depline de exprimare pe internet. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Un zumzet si o bucurie fără margini i-a cuprins pe toți ne-vorbiții planetei. Ei, dar credeți că fericirea a ținut mult? Ei aș, ți-ai găsit! Nu, nici vorbă, pentru că omul, o ființă profund nefericită prin natură și nu numai, n-a putut îndura prea multă vreme o atare fericire, băgându-și repede picioarele-n ea de libertate. Cum? Stați să vedeți.     

Înainte de a vedea (ce să mai vedeți?) s-ar cuveni o mică paranteză. Ideea de a lăsa pe oricine sa vorbească despre orice, indiferent de nivelul intelectual, de educație, de competențe, de poziție în societate, de interese, de stare socială, civilă, medicală, si de orice altă stare, în sensul că, na acuma, să vorbească și nea Ioan, că e și el om, poate părea unora (se știu ei care, elitiști sau nu) o aberație, o prostie fără margini și (mai ales) o babilonie fără seamăn. Cei care se considera (auto)afiliații acestui punct de vedere (greșit), pot să se oprească aici cu lectura, pentru a nu-si irosi timpul si nervii în van, în zadar si degeaba, întrucât a-i convinge de contrariul nu face obiectul acestei proze (ci a alteia, plănuită pentru altă dată, la o dată ce va fi ulterior anunțată, fiind aceasta o temă mult prea amplă si importantă per se pentru a fi tratată superficial, în subsidiar, în tema curentă). Presupunând așadar ca suntem, din acest punct al prozei, exclusiv in compania cititorilor care se păstrează in asentimentul nostru că, într-un (hiper)spațiu, precum acesta, liber de constrângeri, fără decizii de luat si implementat, si fără materializări imediate ale vorbelor vorbite, oricine este îndreptățit să vorbească despre orice, indiferent de nivelul intelectual, de educație, de competențe, de poziție în societate, de interese, de stare socială, civilă, medicală, si de orice altă stare, în sensul că, na acuma, poate să vorbească și nea Ioan, că e și el om, si sa aibă fiecare o opinie, o părere, un clișeu sau măcar să facă zgomot acolo în ton (sau nu) cu vreo tema data (orice tema), ei bine, abia acum aș aminti despre furnici. Ca si in cazul oamenilor, succesul furnicilor, ca specie, se datorează covârșitor organizării sociale practicată cu o rigoare si cu o eficiență ieșite din comun, la o scară foarte mare, ce poate include (sute de) milioane de membrii. Grație trufiei specifică speciei noastre, suntem tentați să considerăm că societatea umană ar fi mai bine plasată decât societatea furnicilor, în competiția pentru supremație pe planetă, ceea ce nu este tocmai exact. Nu vreau să intru in detalii in aceasta privință (fiind off topic) dar as aminti faptul ca furnicile si-au demonstrat viabilitatea, adaptabilitatea si tenacitatea, menținându-se de sute de milioane de ani in categoria celor mai prospere si mai durabile specii, prin comparație cu hominizii care au apărut cu doar circa două milioane de ani în urmă, iar de contat, contează pe planetă, ca specie dominantă, abia de vreo câteva mii de ani). Chiar si astăzi, nu doar ca exista mult mai multe furnici decât oameni, dar masa însumată a tuturor furnicilor de pe Pământ întrece cu mult masa tuturor oamenilor luați la un loc. Biologic vorbind e mai multa „furnică” pe pământ decât „om”. Asta ca sa nu mai vorbim de imensa diferența de anduranță si capacitate de a rezistență la cataclisme, favorabilă cu multe ordine de mărime furnicii, in raport cu omul. In caz de evenimente catastrofice majore, în mod categoric, furnicile, care au supraviețuit si cataclismului care e încheiat era dinozaurilor, au de mii de ori mai multe șanse decât oamenii de a continua sa-si duca imperturbabil mai departe existența pe planetă.     

va urma…

Ilustrare grafica nostrstellara

Posted in Arcaluigoeologie | 114 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: