(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Mica re-Capitulare (publicitate)

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 15, 2021

RK. Pitulare din numere trecute. Cele mai recente nouă proze publicate pe Arca lui Goe, si cu aceasta zece, au rămas sub aspect formal, într-o ceață epistemologica de nepătruns, nereușind nici pe departe să servească intențiile obscure cu care au fost investite ab initio (de către „creator”), epuizându-și substanța exclusiv in producerea unor efectelor secundare (colaterale), de altfel anticipate, in siajul cărora s-au adunat, ca de obicei, (unele) comentarii, replici, opinii, vorbe, discuții, dispute, palavre, miorlăituri, si multe, multe zgomote amorfe, pe alocuri pestrițe. Departe de noi unul gândul de a sugera in asta vreo stare greșită, sau vreo avarie, vreo ratare nenaturală, nemeritată sau nedreaptă, imputabilă cuiva anume, sau tuturor de-a valma, si deci cu atât mai puțin prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, in tripla sa calitate de vizitator, observator, comentator. In condițiile date, martorii din dotare, nu aveau cum să facă mai mult la recepție, si nici la reacție, in raport cu ceea ce putea transpare la vedere din textele celor noua proze si cu aceasta zece. Cu riscul de a exagera cu pedanteriile si grija pentru detalii, aș preciza explicit, ca nici ideea (ce-ar putea răsari in mintea vreunui cititor neavizat), că de fapt in aceasta maniera aluzivă am reproșa providenței calitatea martorilor prezenți, si/sau absenta altora mai de soi, mai potriviți la vorbă, la port si la anvergură cu cea a prozelor, având abilitați la alt nivel (superior) in privința receptivității si/sau reactivității in raport cu mărețele intenții care au fost investite ab initio de către „creator” in cele mai recente noua proze scurte pro-puse pe Arca lui Goe. Nici vorba de așa ceva. Si dacă Umberto Eco ar fi fost printre comentatorii anonimi de pe Arca lui Goe, si tot n-ar fi reușit să contribuie decisiv la evitarea naufragiului epistemologic al celor noua proze si cu aceasta zece, care le si întrece, si/sau să contracareze cronica unui eșec anunțat (…). Mă rog ar fi reușit poate o deturnare a atenției către un alt show (cel al său) care ar fi făcut uitată si ar fi scos din discuție (prin banalizare) ratarea pseudo-obiectivelor cvasi-propuse in cele nouă proze. Mă rog ceva asemănător au reușit fără probleme si alți comentatori cu o notorietatea incomparabil mai mica decât Umberto Eco. Ceea ce se cheamă eficiență si economie de resurse. Noi unul (spre deosebire de mulți alții) știm foarte bine ca fiecare blog, fiecare text, fiecare comentariu, in proza scurtă sau in proza cu rime, își are întotdeauna martorii potriviți (meritați), nimic in plus, nimic in minus. Valoarea oricărui blog este egală cu valoarea comentatorilor pe care reușește să-i atragă si să-i mențină, determinându-i să contribuie cu „impresii si zgomote”. Unii apropritari de bloguri își imaginează că eliminându-i cu forța (prin cenzurare, banare, interzicere) pe cei care ilustrează „inadecvat” (in opinia lor) aceasta relație de congruență dintre blog si martori, ar reuși prin aceasta abjectă operațiune totalitară să cosmetizeze realitatea si să ofere lumii o imagine mai bună, să-i păstreze astfel pe comentatorii agreați si să atragă in zona alți martori încă si mai grozavi. Deșartă iluzie. Cei căzuți in aceasta patimă a banării, cenzurării, interzicerii, sunt eminamente pierduți, fără speranță. Vom trece cândva in revistă câteva astfel de eșecuri răsunătoare (a gol).

Revenind la ideea ratării intențiilor in prozele menționate, s-ar putea zice (tardiv) că într-un fel, eșecul acestor proze, pe axa logică principală a fost planificat sau măcar acceptat aprioric, sperându-se pe un conținut bogat de efecte secundare (colaterale), utile totuși aceleași cauze: pledoaria in favoarea libertății de exprimare. `(Iata un succes de proporții, mai ales pe latura ilustrativă 🙂 )

Un blog se aseamănă cumva cu o carte (tot texte, tot cuvinte…) dar mai ales se deosebește de cele in varianta clasică, in multe privințe printre care si aceea că, spre deosebire de (orice) carte normală, un blog se citește invers, de la sfârșit către început, iar de scris ar trebui sa fie scris (ceea ce nu prea se întâmplă) contând pe faptul că, de fapt, odată ce cititorul a citit sfârșitul, numai arareori acesta va mai continua să citească înainte spre înapoi, către începutul blogului. Carpe diem nu s-a născut la blog dar la blog si-a găsit consacrarea. Prin urmare cu ce drept vin eu acum să invoc cele noua texte petrecute in trecut, constatându-le relativul in/succes, incompletitudinea, eșecul, si ratarea (toate aceste „atribute”, fiind de altminteri foarte in ton cu esența, specificul, titulatura si intențiile structurale imbricate, prin concepție, Arcei lui Goe, ca manifestare in HUVACA)? In ce scop așadar? O sa va răspund imediat: habar nu am ce urmăresc prin aceasta re-capitulare, așa încât, dacă prin absurd vreunul dintre cititori sesizează vreo posibilă explicație sau vreun sens in acest… de-mers, îl voi ruga să nu ezite si să le divulge, dându-și de gol perspicacitatea. Așadar re-capitulare pe puncte:

Punctul 1. (doua puncte): Există spațiul instituțiilor. In acest spațiu nu este practicabilă democrația comunicării. Acolo sunt îndreptățiți să vorbească doar cei abilitați si remunerați, cei aleși, cei cu autoritatea recunoscută (instituțional), specialiștii, profesioniștii, experții. Nu si ceilalți. Nu amatorii. Nu anonimii. Nu chibiții. Nu. Eventuala contestare a unor imperfecțiuni instituționalizate nu se va face in niciun caz prin interferenta anonimilor in discuțiile instituționalizate (ci prin alte modalități care nu fac obiectul prezentei proze). In afara spațiului instituțiilor există HUVACA – Hiperspațiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator, social media, o zona dezinstituționalizată, si  in același timp un spațiu al ratării, in care oricine este îndreptățit să se exprime liber si in care se poate exersa (pana la exasperare) si practica (pana la perfecțiune) democrația comunicării. Discuțiile volatile purtate in acest spațiu virtual nu presupun ajungerea la vreo concluzie, obținerea imediata a unor rezultate palpabile in planul realității, luarea unor decizii care sa afecteze in mod direct instituții, persoane, societatea. Aceste discuții si/sau monologurile purtate in HUVACA sunt si trebuie sa rămână o joacă, o distracție, un divertisment, un hobby, un fel prin care se manifesta Homo Ludens in lume. Un loc in care ratații se prefac a-si rata ratarea, jucându-se in compania altora așijderea, de-a literatura, de-a arta, de-a filozofia, de-a critica, de-a retorica si oratorica si de-a orice altceva s-ar putea simula in aceste spatii. Nu-i loc de sobrietate excesiva, si nici spațiul pe care dictatorii ratați, si alți certați cu gluma, să-l confunde abuziv cu un soi de spațiu al consacrării lor, pe care sa-l considere după plac când public, când privat. Chiar si autorii (cândva) consacrați, notorii, ori profesioniști in alte spatii, odată veniți aici cu pretenția de a se manifesta, trebuie sa accepte statutul de cvasi-anonimitate, in care pot conta pe ceea ce vorbesc, acum, aici, in alternanță cu oricare dintre ceilalți candidați la exprimare liberă (si sa nu revendice privilegii in contul realizărilor lor din viața „civilă”) . Întreținerea unor confuzii in legătură cu derogări de la democrația comunicării ori cu privilegiile care li s-ar cuveni unora in hârjoanele ludice cu alții, pe coclaurile spațiului virtual, este nu doar stânjenitoare si contraproductivă, ci abuziva si generatoare de conflicte inutile.

Punctul 2. (doua puncte) – Luarea la modul personal a faptelor si vorbelor din spațiu virtual – o aberație a minților sărace, in lumea condiționată deja să se ofenseze la comandă si să purceadă la abuzuri care excedează virtualitatea si spațiul vorbelor către fapte reprobabile precum reprimarea dreptului la replică (cenzurare, banare). (va urma)

Punctul 3. (doua puncte): Exista deja constrângeri de neevitat, de natură semantică, terminologică, logică, de vorbire, limite constrângătoare in limbaj, in matematica, in știința, in viața, limite inerente ale abilitaților intelectuale si sau ale abilitaților de exprimare. Care sa fie rostul impunerii suplimentare a altor limitări artificiale, false, in interacțiunile verbale, in spațiul anonimatului clandestin si amator? Si mai ales, cine ar fi îndreptățit sa judece justificarea, să stabilească si sa aplice constrângerile? Cine sa fie Dumnezeii spațiului virtual al anonimatului? Dumnezeul acestui spațiu trebuie sa fie unul singur, rezultatul interacțiunii libere dintre participanți, rezultanta vectorială a eforturilor tuturor de a participa, de a se exprima, de a avea opinie, replică si chiar de a produce zgomot, zumzet, zâzanie.         

Punctul 4. (doua puncte): Care este miza (sau care sunt mizele)? (va urma)

Punctul 5. (doua puncte): Calea furnicilor in materie de democrația comunicării (va urma)

Update: In afara de ratarea de firul logic principal (ce se va consacra mai mult ca sigur cu ocazia celei de-a zecea proze), au rămas si pe părțile secundare niște restante. Mai întâi ca in afara de Hyperion, Adriana, Mihai, Marin si un pic Iosif, nimeni altcineva nu a cerut nimic de Doamne ajuta peștișorului de aur, duhului din lampa sau Demiurgului. Se va lua ca tema pentru acasă la semiotică. La româna, tot ca tema pentru acasă, la secțiunea re-lectura obligatorie „Momente si schițe” de Ion Luca Caragiale, precum si Revizorul de Gogol, in original, iar la aritmetică de rezolvat o problema simplă: „Să se demon-streze că orice număr par, mai mare decât 3, se poate scrie ca suma a două numere prime”. Imi pare rău că amicul D’Artagnan nu mai frecventează cursurile de primăvară-vară pe arca lui Goe. D-lui sigur ar fi găsit o soluție simplă si elegantă acestei mici probleme. Acum, întrucât majoritatea actuală a audientei este formată din personaje din spectrul „umanist”, singura speranță rămâne la dl. ing. Neamțu Tiganu (cu politehnica la baza) intru rezolvarea acestei banale probleme de aritmetica. Eventual ar putea fi contactat Bârsescu, carele este tare la matematici, întrucât dl. Neamtu Țiganu pare un pic absent, blazat, sau cu mintea la post-pandemie. In fine, vivat.

18 răspunsuri sa “Mica re-Capitulare (publicitate)”

  1. Adriana said

    Nu sunt de acord si imi exprim pozitia fiindca eu am tot citit diferite bloguri si comentarii cu duiumul. Sunt bloguri intre bloguri. Sunt bloguri  cu recenzii de carte, bloguri culinare, turism si calatorii, bloguri cu tema religioasa, bloguri jurnale personale fel de fel de amintiri sau medicale ale unor medici si multe altele. Ce treaba are valoarea comentariilor cu valoarea blogului? Nici una. Are aceeasi importanta precum o are like-ul pus la plesneala fara a citi macar titlul. Daca diferenta intre bloguri o face continutul in ce priveste comentariile acestea reprezinta doar o implicare a cititorului, deci o reactie. Comentariile sunt comentarii continutul blogulul e cu totul altceva nu comparam mere cu pere, nu avem cum. Comentariile ar putea avea valoare doar daca acestea ar aduce un plus de valoare postarilor in sensul ca ar mai adauga ceva in plus, ca un fel de completare la topicul propus in postare. Se intampla extrem de rar acest lucru iar motivul este ca autorul nu a stiu sa scrie in asa fel incat sa starneasca cititorul de a merge pe cursul subiectului dar mai departe chiar daca are o cu totul alta opinie. Am intalnit pe multe bloguri texte scrise foarte bine si fara comentarii si cu unul sau doua like-uri. Am intalnit si bloguri care nu propun o tema de discutie si comentaricii scriu vrute si nevrute de exemplu chiar acest blog bArca. Marea majoritate a comentariilor sunt departe de a avea vreo legatura cu subiectul din text iar daca te apuci sa scrii ceva legat de text apare Goe si iti plesneste una de nu te vezi. Mie mi s-a intamplat sa comentez strict la topic dar nu am avut cu cine dialoga, mai mult am luat-o si in freza ca chipurile interpretez mot a mot ce citesc. Pai si cum sa comentezi? Ori scrii ce ai inteles din text ori scrii aiurea ori nu mai scrii. Eu am ales sa scriu de acum inainte doar in legatura cu ce citesc, nu ma mai intereseza ce comentarii exista in jur si nici personajele care le scriu. Or fi ele un schimb de opinii dar pe mine nu ma intereseaza pareri. M-am reinventat, mi-am pus in loc de palarie noua, o fundita rosie prinsa cu agrafa de breton si mi-am facut o coada palmier in varful capului. Cred ca de acum in colo se vor incumeta si altii sa comenteze la topic. Sper. Cred ca se poate. Trag nedejde.

    Apreciat de 1 persoană

    • Stely said

      „Comentariile ar putea avea valoare doar daca acestea ar aduce un plus de valoare postarilor in sensul ca ar mai adauga ceva in plus, ca un fel de completare la topicul propus in postare. Se intampla extrem de rar acest lucru iar motivul este ca autorul nu a stiu sa scrie in asa fel incat sa starneasca cititorul de a merge pe cursul subiectului dar mai departe chiar daca are o cu totul alta opinie. ”

      Mi se pare ciudat ca tocmai dvs. aduceti in discutie valoarea comentariilor on topic . In afara de comentariile de la topicul prezent si(parca) la cel cu revizia tehnica nu cunosc sa fi comentat on topic , iar de plus de valoare nu mai zic.
      E adevarat ca topicele Arcei lui Goe sunt cateodata grele , cu continut consistent si diversificat , pe care nu le poti comenta chiar daca ai vrea , dar nu din cauza bloggerului , al carui profil de autor poate fi „citit” numai de cei avizati si interesati de subiecte , ci numai din cauza celor care au fost atrasi (incitati) de misteriosul blogger si care nu au curajul sa intre in tema cu opinii personale , si care la un moment dat, fie se dedau la comentarii „off topic ” batand câmpi , fie se retrag in tacere pentru ca isi cunosc limitele. Am intalnit cititori care , din onestitate, au recunoscut ca nivelul calitativ al temelor ii depasesc. Am avut si eu multe tentative de a ma retrage si intocmai ca dvs luam totul personal , dar cu timpul m-am „vaccinat” cu doze repetate in asa fel incat am devenit imuna . Scriu ce stiu si cum pot, dar cand vad, si eu insami, ca am luat-o pe aratura ,imi asum cu stoicism replicile malitioase (on topic) numai ale bloggerului sau ale celor carora le recunosc competenta. Nu dau nici doi bani pe cei care imi adreseaza injurii, cum face de cele mai multe ori „pretinul” nostru de-o viata „neamtu tiganu”. Iar atunci cand ma cred neinteleasa sau acuzata pe nedrept raspund(ripostez )cu argumente, desifgur. Ati vazut cred cateva „mostre” din trecut meu de comentator sau chiar de acum , din prezent.

      P.S. Nu dau totdeauna lik-uri la tema iar dupa cum vedeti nici la comentarii , si asta nu din motive ca nu mi-ar placea ,ci din cauza unor mici „hachite” numai de mine stiute sau, da, cred ca si de Dl Goe. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

      • @Stely – As putea spune că in anumite momente (de cotitura), hârjoanele avute cu doamna personaj Adriana au reușit să mă surprindă. Am remarcat niște schimbări de direcție făcute din mers la care sincer sa fiu, nu mă așteptam. Primele impresii in legătură cu personajul, venit de nu se stie unde pe Arca lui Goe, au fost confirmate initial, destul de repede, făcându-mă sa-mi imaginez ca acest personaj (simplu) se încadrează într-o schema testul de tipică si ca prin urmare felul in care se va manifesta nu este greu de anticipat. Multe au curs in acord cu acea schema atât de utilizata in social media, iar declanșarea inevitabila a mini-seriei teatrale de conflicte intre personajul d-na Adriana si personajul d-l Goe, a părut sa confirme apartenenta la schema. O astfel de schema are darul de a te ajuta sa faci in genere predicții destul de bune si sa anticipezi cam cum si in ce direcție va merge personajul cu pricina, si cam ce fel de interacțiune vei avea cu el/ea. Totuși in anumite momente (destule), personajul a cam „trișat” schema, improvizând cu o dezinvoltura la care nu m-am așteptat. Recunosc spăsit ca adesea am re-acționat in virtutea inerției, in acord cu schema, ignorând imprevizibilitatea personajului, ceea ce a condus, in timp, la acumularea unor inadecvări, despre care habar nu am cum vor fi depășite. In genere d-na Adriana este personajul pe care il stim (…), dar se pare ca nu in continuu, reușind câteodată ruperi de ritm si cotituri neașteptate, fiind deci greu de prins (in șabloane). Om vedea. Deocamdata pare sa fie elementul ilustrativ perfect al rezistentei la schimbare, in contra adoptarii ideii de libertate de exprimare in spatiile anonimatului clandestin si amator, si a respingerii categorice a cenzurii, banarilor, interzicerilor, si zic „perfect”, pentru că, spre deosebire de alte personaje din această gamă, domnia sa pare să aiba unele disponibilitati pentru schimbare, si deschidere pentru luarea in considerarea a unor argumente, nu neaparat in sensul acceptarii lor, dar in tot cazul ca impulsuri pentru adoptarea unor ajustari ale actiunilor proprii, ceea ce de exemplu la alde Iosif si Radu Humor (ori CMM) n-o sa vedem niciodata in vecii vecilor (dumnealor fiind, nu-i asa?, dintr-o bucata, inalienabili si inflexibili, imposibil de prostit, e o limita in toate). In fine, as menționa, de ex. ca unul dintre efectele neașteptate ale participării personajului Adriana la discuțiile referitoare la dramele de pe planeta sperlingilor, ar fi acela ca dumneaei a eliminat complet comentariile de pe „blogul” sau. Le-a șters pe toate cele postate pana acum si a blocat posibilitatea adăugării unor comentarii noi, parând a-si asuma postura de aliat extrem al ideii de limitare a libertății de exprimare, întrecându-l astfel chiar si pe sperlingul prototip. Pare să fi făcut acest gest extrem, speriată si revoltată de ideea că valoarea unui blog ar putea fi apreciată prin prisma calității comentariilor si comentatorilor pe care reușește să-i atragă in siaj. Si totuși, gestul sau, ale cărui motivații si intenții nu pot decât sa le ghicesc, necunoscându-le, nu denotă deloc blocarea libertății de exprimare, pentru că, de fapt, „blogul” său nu este blog. Este un artificiu comercial, profitând de gratuitatea WordPress, un instrument de marketing, si nimic altceva, in vecinătatea căruia nu e loc de discuții, șuete, interacțiuni libere si altele din acestea. D-ei a crezut că popularitatea unui site comercial poate spori profitabil, dacă din cand in cand, printre reclame, strecoară cate o telenovela, si se întreține in taina cu vizitatori agățați cine stie cum si pe unde. Este de înțeles încercarea, chit ca nu are nimic de-a face nici cu profesionismul in marketing (fiind ceva ce pur si simplu nu se face) si nici cu estetica si deontologia discuțiilor frivole din social media. A încercat, ca tot omul. Bine ca s-a lămurit ca era o improvizație futilă si chiar dăunătoare. Este suficient sa mențină „blogul”, si sa bântuie pe coclaurile HUVACA, comentând, manifestându-se, lăsând link-ul către „blogul” comercial pentru a-i spori in pic vizibilitatea. Nu are nevoie de spațiu pentru comentarii in subsolul promoțiilor, pentru ca oricum nicio persoana nu i-ar deveni client pe motivul ca i s-ar oferit spațiu de comentare acolo. N-au nicio treaba cei veniți cu comentarii cu vreo intenție de a cumpăra, ceva, cândva. Se pare ca hârjoanele purtate de d-na Adriana pe Arca lui Goe, au ajutat-o sa ajungă mai repede la aceasta concluzie fireasca, profesionista. Este un gest pentru care merita din plin să-i uram „vânzare bună” si succes in afaceri. Cand o vrea sa-si facă si blog-blog, de taină in proză, om vedea ce fel de administrator va fi fiind, cat de tolerant si de deschis la libertatea de exprimare, purtata fără îngrădiri inutile, fără cenzura si fără luarea in nume personal a vorbelor inofensive aruncate sau șoptite, de unul si altul.

        Apreciat de 1 persoană

        • Adriana said

          Ati scris nu gluma. Ati analizat un personaj caruia nu i-ati dat nici de cap dar nici de coada. Am zambit cu admiratie. Sunteti dragut. Stati linistit ca in nume personal am luat doar laudele. Stiu ca sunt deosebit de draguta si desteapta. Asa ca nu tin mortis sa imi reaminteasca cineva cum sunt ca personaj..Sunt mult mai imprevizibila decat am lasat impresia asa ca voi reveni in forta. Voi face un efort sa scriu mult mai bine. Deosebirea intre mine si restul comentatorilor de pe bArca este doar simtul umorului. Am un stil mult apropiat de Go-el si pe acesta il voi fructifica. Voi scrie pe blog meu in continuare de exemplu imi voi posta in weekend retetele mele culinare de Paste, mai am de scris povestea de dragoste dintre Lia cu Mircea, am in lucru si o poezie. Asa ca nu schimb cu nimic blogul voi alterna reclame cu scrierile mele. La tot ce scriu eu voi lasa comentariile deschise dar la reclame nu. Este mai corect fata de comerciant. Un pup pentru Doamna Stely in loc de raspuns la comentariu.

          PS Pe Umberto Eco il voi citi. Nu stiu cand dar sigur voi citi „Numele Trandafirului”.

          Apreciază

          • RALG said

            Care ar fi avantajul de a menține două „bloguri” într-unul singur? Cine simte impulsul de a se manifesta literar-artistic in public (public virtual, dar orișicât), ar trebui să aibă minimul curaj de a-si asuma un blog separat, in care să se confrunte cu publicul (sau cu absenta lui) fără a se ascunde printre rochițe si ciorăpei. Tine tot de libertatea de exprimare. 🙂

            Apreciază

        • Adriana said

          Eu sunt simpla vanzatoarea care scrie ocazional. Nu sunt scriitoare nici macar amatoare asa ca nu am nevoie de un spatiul unde sa imi postez creatiile literare. Nu imi lipseste curajul. Nu am nevoie si nu ma ascund. Vand chiloti si scriu cand vreau si despre ce vreau.

          Apreciază

          • Unele gesturi denotă libertate, altele libertinism sau capriciu, altele doar prostie macră. Fluturarea emblemei lui „pentru că asa vreau eu” nu este un gest care să denote vointă, ci neputintă. Unii amestecă literatura cu vanzarea chilotilor, altii scriu versuri pe peretii veceurilor publice in acordurile simfoniei intestinelor… Totusi care ar fi avantajul de a scrie proze pe un site care promoveză vanzari? Există vreun altul in afara de ascunderea prozatorului pe sub poale de rochite? Iar asta era mai degrabă o intrebare decat un indemn. In niciun caz nu era o tentativa de suprimare a libertatii de exprimare in contra scriitoarei dintre chiloti. Vă urez vanzare bună si inspirate pe masură, la scris telenovele. 🙂

            Apreciază

  2. @Adriana – Poate nu m-am exprimat destul de clar. Nu este vorba despre vreo egalitate intre valoarea „literar-artistica” a textelor propuse de bloggeri sau de valoarea informațiilor conținute in textele cu specific „culinar” si de multe alte feluri (pe de o parte) si de valoarea echivalenta a comentariilor. Oricum valorile acestea sunt extrem de relative (Beauty is in the eye of the beholder) si prin urmare bloggerul va sari ca ars zicând: „Ce treaba are valoarea comentariilor cu valoarea blogului? Nici una.” (iar comentatorii vor zice si ei la fel, doar un pic invers)… Totuși intre comentarii si textul propus spre lectura publicului anonim, clandestin si amator (un comentariu de start) exista legături valorice subtile, iar eventuale competiții valorice ar putea fi castigate (punctual) de oricare dintre parti. Oricum nu despre asta era vorba in fragmentul incriminat de tine si in care nu m-am exprimat destul de clar. Nu contează ce crede bloggerul sau cineva anume (oricine) despre valoarea unui conținut oferit gratis publicului. Fiind gratis valoarea acestuia nu poate fi estimata prin suma de bani pe care este dispus cumpărătorul sa o plătească pentru a achiziționa textul (accesul la text), ci exclusiv prin numărul si calitatea spectatorilor pe care reușește sa-i atragă si sa-i facă sa participe. Oricât de mare i s-ar părea unui autor prăpastia dintre textul sau (estetica si mesajul conținut) si comentariile unor gura-casca veniți la zbenguiala gratis, totuși, valoarea blogului sau este fix egala cu valoarea globala a observatorilor-comentatori pe care reușește sa-i atragă, sa le capteze atenta si reacțiile, aceia si nu alții. Nu spun ca daca printre comentatori se afla si nulități (întotdeauna se afla) valoarea blogului e nula. Rezultatul trebuie apreciat global. Poti tu sa-mi dai exemplu de un blog a cărui valoare ar fi fiind mai mare decât cea rezultata din valoarea globala pe care o denota comentariile adunate? Am mari îndoieli ca ai putea găsi un asemenea exemplu.

    P.S. Am reținut plângere ta in legătură cu pățaniile avute cand ai încercat sa comentezi pe text (probabil asta ar fi scuza pentru derapajele ulterioare), dar din păcate nu-ti pot oferi nicio garanție ca astfel de comentarii vor fi primite exclusiv cu mulțumiri si aplauze. Chiar daca e on topic (sau mai bine zis mai ales cand este on topic) un astfel de comentariu atrage atenția mai dihai decât unul aruncat la plezneală, iar reacțiile vor fi in acord cu conținutul mesajului. Un mesaj „on topic”, nu e musai un mesaj bun, iar postarea sa nu-i necesarmente o fapta buna (pentru care se așteaptă răsplata), ori in gest de generozitate care sa-l inhibe pe autor sau pe alti comentatori sa(-l) comenteze liber. Cine dorește sa comenteze nu o face un act de caritate ci o face pentru a se lua pe sine in seamă, asumându-și riscul că va fi luat in seamă. Cum? Asa cum va considera alt comentator care va avea chef să se ia in seamă. Nu e niciun comerț cu emoții. Am fost bun cu tine, fii bun cu mine. N-ar trebui sa fie așa, că doar exersam vorbirea libera nu îndatorarea. Ma rog, in realitate se mai întâmplă abateri de la aceasta regula simpla, pe Arca lui Goe mai puțin decât pe alte arce, unde regula este „complezența”, iar cine nu „banarea”. Libertatea e cea mai buna in producerea unor interacțiuni vii, captivante, cu toate riscurile aferente. Totul fără angajamente, fără așteptări si fără speranțe. Nu-i bai daca uneori ai avea chef de discutat on topic pe o tema data si nu se găsește nimeni dispus sa discute cu tine, toți find ocupați cu hârjoane colaterale. E o logica (secretă) in toate care se întâmplă. Părerea mea ar fi ca nu trebuie sa plănuiești prea multe sau sa-ti iei angajamente in legătură cu activitatea viitoare la blog (al tau sau al altora) precum ” Eu am ales sa scriu de acum înainte doar in legătură cu ce citesc” ori „Gata plec, va las sa va plictisiți fără mine”… Nu-s de trebuință. Si in genere nu pot fi ținute. Plus ca sunt o constrângere (inutila) in contra libertății „momentale” care încearcă să te forțeze sa fii consecvent, unor angajamente vechi, trecute, depășite. La blog nu trebuie musai sa fii consecvent. Poti fi așa acasă. Vrei sa comentezi, comentează (fără speranțe si fără așteptări, enjoy the surprise), vrei sa pleci, pleacă, pur si simplu fără lacrimi si scrisori de adio justificative. Nu avem contracte de niciun fel nici sa stăm, nici să plecăm, nici sa scriem într-un fel ori altfel… Ci pur si simplu cum ne vine. Oricum si fără voia noastră „venitul” acesta depinde într-o maniera perversa de tot ce fac toții ceilalți… Suntem ca niște pendule sincrone… oricât de independenți ne-am crede.

    Apreciază

    • Adriana said

      Eu personal cred, ca cel care are blog este un vanitos. Daca nu ar fi fost vanitos nu ar fi acceptat sa fie in lumina reflectoarelor si nu ar fi fost dispus sa isi asume derapajele ce vin din anonimat. De exemplu peste noapte in timp ce TU visezi frumos te poti trezi cu comentarii de o indecenta si vulgaritate care fac nota discordanta cu tot ce ai postat tu in cei 11 ani. Ai fi dispus sa lasi aceste mizerii sa colcaie pe blog? Ai putea acorda dreptul la libera exprimare unui dezaxat care isi refuleaza nebuniile in locul in care tu ai investit timp si sentimente. Refuz sa cred ca cineva scrie pe un blog fara sa transmita prin cuvinte anumite stari.
      Chiar daca nu iti dai seama empatia se formeaza usor dupa ce citesti ceva care rezoneaza cu modul tau de a gandi. Un comentariu poate avea valoare, de exemplu poate fi de doi lei sau poate genera un schimb de opinii productiv. De exemplu pe un blog de nisa cu subiecte pe teme medicale poti afla printr-un schimb de opinii materializate in comentarii lucruri importante pentru sanatatea ta. Pe un astfel de blog nici nu iti poti permite sa bati campii. Ori comentezi, ori nu. Eu nu m-am referit la constrangeri si doar la reactii. Daca un X alege sa se scalambaie, sa scrie prostii, sa bata apa in piua este o consecinta a faptului ca felul in care a fost scris textul nu corespunde cu puterea lui de intelegere. Nu este obligatoriu ca X sa fie agramat, retardat sau pur si simplu prost doar ca fiecare om intelege in felul personal. Eu de exemplu citesc de 3,4 ori un text la intervale de timp diferite si nu de putine ori inteleg diferit. Cand scriu eu dupa prima citire nu imi vad greselile. Doar dupa ceva timp pot corecta. Am ritmul meu de a intelege scrierea ceea ce nu se intampla in vorbire. Maine comentez si de Eco. Stiu cine este Umberto Eco dar nu am citit nimic de el asa ca ma documentez.
      PS Va rog sa nu acordati importanta despre ce scriu eu. Eu vreau doar sa scriu cat pot de mult chiar daca mai sar calul. Cele bune!

      Apreciază

      • @Adriana – Vanitatea poate fi unul dintre ingredientele care mobilizează personajele ce se manifestă in spațiul virtual, bloggeri, comentatori, deopotrivă. Nu e singurul ingredient (…), iar daca nu este in exces, poate fi chiar util. Mai departe însă cred ca ramai victima (încăpățânată) a unei confuzii. Manifestarea unor derapaje venite din anonimat nu are de ce sa fie asumată de blogger. Comentatorii (anonimi sau nu) pot comite abuzuri de limbaj, dar oricât s-ar strădui să exceleze in indecentă si vulgaritate si in a face discordantă fata de ceea ce a postat „bietul blogger” in cei 11 ani, șansele de a produce efecte notabile sunt neglijabile, iar acele șanse tin exclusiv de o sensibilitate exagerata, adesea maladivă, a bloggerului. Cel care-si da in petec (fiind obscen, vulgar, insultător, agresiv, abundent, off topic), se degradează (prin aceste mijloace) exclusiv pe sine, si deloc pe cel căruia i se adresează. Cel mai adesea un mesaj care nu conține nimic altceva decât injurie, denota furia si neputința respectivului ins, fiind practic un elogiu indirect la adresa textului comentat care l-a redus pe respectivul la interjecție si nearticulare. E adevărat ca astfel de mesaje pot produce emoții negative (celor excesiv de gingași) si pot speria (temporar sau definitiv) alti comentatori prin zona, dar acesta este un preț neglijabil de plătit in contul libertății de exprimare. Nu moare un blog si nu-i dispare audienta dacă s-au găsit câțiva sa dea cu „pietre” si sa-l spurce din vorbe. Alternativa este teribila: bloggerul ajunge sa se creadă Dumnezeu, cel îndreptățit sa judece comentariile si personajele, sa detecteze obscenul, vulgarul si irelevantul si sa le elimine. Întotdeauna abuziv. De obicei un blogger care practica cenzura va invoca indecenta, vulgaritatea si alte lucruri negative in comentariile care de fapt il deranjează din alte motive (trecute sub tăcere), si care indica despre sine lucruri ce nu-i convin, pe care nu are chef sau nu poate sa le schimbe, pe care nu le poate admite (fiind slab de înger) si pe care prefera sa le ascundă. Eșecul este garantat. Uita-te un pic la blogul lui Sperlig. Eșec total. Si încă este departe de a fi cel mai bun exemplu pentru simplul fapt ca este eșecul unui mărunțiș, prăbușirea unui nimic. Sunt ele altele exemplele colosale. In mod normal pe un blog liber lucrurile se reglează de la sine, selectarea comentatorilor si comentariilor făcându-se pana la urma in mod natural pentru a se potrivi armonic cu blogul într-un plan care excedează puterea de control a bloggerului. Blogurile care nu sunt libere sunt o minciună, uneori o minciună frumoasă, pentru scurta vreme, după care inevitabil minciuna devine urâtă, drama, tragedie, eșec. Nu spun ca libertatea garantează succesul… dar in tot cazul oferă categoric mai multe șanse decât cenzura.

        P.S. Vad ca ai tendința de a lua totul in nume personal. Daca-ti spune cineva ca ai fi (de ex.) proastă rămâne exclusiv la latitudinea ta, daca ești sau nu, dacă accepți epitetul. N-ar trebui sa te deranjeze (realmente, in realitatea ta) in niciun caz ce spun eu (sau oricine altcineva), indiferent ce as spune. Dacă eu as spune (prin absurd) că ești proastă, agramată, retardată, sau altminteri (relativ la cine stie ce standarde), si tu nu ești așa, cui ii pasă? Iaca un dobitoc furios face evaluări greșite. Iar daca ești (si tu resimți acest lucru), ar avea vreun folos trecerea sub tăcere (ascunderea unor vorbe)? Te-ar face asta invers? Nu. Dimpotrivă. Orice reproș sau insultă (in fapt totalmente inofensivă) poate sa ne ajute sa corectam ceea ce s-ar putea corecta. La urma urmei suntem într-un spațiu al vorbelor care n-ar trebui sa conteze emotional ci sa rămână simplu vehicul al comunicării in joacă, al exercițiului. Nici măcar blogurile care abordează subiecte medicale nu trebuie luate mai in serios decât este cazul si tratate altfel decât ludic si cu circumspecție, fiind simple spatii de manifestare a amatorismului desantat.

        P.P.S. Fii liniștită. Nu acord importanta mesajelor tale. Nu mai multa decât altora, inclusiv alor mele.

        Daca ai ocazia ti-as recomanda sa citești „Numele Trandafirului” de Umberto Eco. Este una dintre cărțile sale cele mai accesibile, si, din cate te cunosc, cred ca-ti va plăcea.

        Apreciază

      • Acceptând cu prudență limitele unor comparații intre lucruri diferite, as apela la un avocat, Andrea Gavriliu, pentru a propune, într-o maniera alternativa, o viziune asupra a ceea ce se întâmplă, într-o oarecare măsură, cu blogurile si bloggerii. Ceva de genul asta:

        Apreciază

  3. Scriitorul Umberto Eco a primit titlul de Doctor Honoris Causa în ”Comunicare și Cultură mass media” la Universitatea din Torino, și cu această ocazie, întâlnindu-se cu jurnaliștii, a vorbit despre rețelele de tip Facebook:

    «Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor».

    «Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr», observă Eco, care îi invită pe jurnaliști «să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu».

    «Ziarele ar trebui să dedice cel puțin două pagini analizei critice a site-urilor, așa cum profesorii ar trebui să-i învețe pe elevi să utilizeze site-urile pentru a-și face temele. Să știi să copiezi este o virtute, dar trebuie comparate informațiile pentru a înțelege dacă sunt credibile sau nu».

    Eco vede un viitor pentru hârtia tipărită. «Există o reîntoarcere la tipăritură. Firme din SUA care au trăit și triumfat pe internet au cumpărat ziare. Acest lucru îmi spune că există un viitor, ziarul nu va dispărea, cel puțin pentru cât mi-e permis să trăiesc. Cu atât mai mult în era internetului în care se dezlănțuie sindromul complotului și proliferează scornelile».

    ***

    Gianluca Nicoletti, scriitor, jurnalist și realizator radio-tv, în prezent cronicar la Radio 24 și editorialist la cotidianul La Stampa, a scris un comentariu pe tema afirmațiilor lui Eco. «Unde am ajuns, doamna mea! Acum că Umberto Eco ne-a deschis ochii asupra faptului că umanitatea este populată de legiuni de imbecili… Este incredibil că aceștia au chiar drept la cuvânt, fără ca nimeni să nu-i pună sub tăcere! Imaginați-vă că Profesorul a spus chiar și că au același drept la cuvânt ca și laureații cu Nobel. Gândiți-vă, doamnă, că ar fi ca și cum eu sau dumneavoastră, care vorbim de la balcon în timp ce întindem rufele, am putea vorbi cu aceeași demnitate a unui Dario Fo… Cu adevărat nu mai există niciun Dumnezeu!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Update: In afara de ratarea de firul logic principal (ce se va consacra mai mult ca sigur cu ocazia celei de-a zecea proze), au rămas si pe părțile secundare niște restante. Mai întâi că in afara de Hyperion, Adriana, Mihai, Marin si un pic Iosif, nimeni altcineva nu a cerut nimic de Doamne ajuta peștișorului de aur, duhului din lampa sau Demiurgului. Se va lua ca temă pentru acasă la semiotică. La română, tot ca temă pentru acasă, la secțiunea re-lectură obligatorie „Momente si schițe” de Ion Luca Caragiale, precum si Revizorul de Gogol, in original, iar la aritmetică de rezolvat o problemă simplă: „Să se demon-streze că orice număr par, mai mare decât 3, se poate scrie ca sumă a două numere prime”. Imi pare rău că amicul D’Artagnan nu mai frecventează cursurile de primăvară-vară pe arca lui Goe. D-lui sigur ar fi găsit o soluție simplă si elegantă acestei mici probleme. Acum, întrucât majoritatea actuală a audientei este populată preponderent cu personaje din spectrul „umanist”, singura speranță rămâne la dl. ing. Neamțu Tiganu (cu politehnica la bază) intru rezolvarea acestei banale probleme de aritmetică. Eventual ar putea fi contactat Bârsescu, carele este tare la matematici, întrucât dl. Neamtu Țiganu pare un pic absent, blazat, sau cu mintea la post-pandemie. In fine, vivat.

    Apreciază

  5. După ce le-a mâncat tone de ruj,
    Femeile,
    Înşelate în aşteptările lor cele mai sfinte,
    Au găsit mijlocul să se răzbune
    Pe Don Juan.

    În fiecare dimineaţă,
    În faţa oglinzii,
    După ce îşi creionează sprâncenele,
    Îşi fac buzele
    Cu şoricioaică,
    Pun şoricioaică în păr,
    Pe umerii albi, în ochi, pe gânduri,
    Pe sâni,
    Şi aşteaptă.

    Ies albe în balcoane,
    Îl caută prin parcuri,
    Dar Don Juan, cuprins parcă de-o presimţire,
    S-a făcut şoarece de bibliotecă.

    Nu mai mângâie decât ediţii rare,
    Cel mult broşate
    Nici una legată în piele,
    Decât parfumul budoarelor,
    Praful de pe antici
    I se pare mult mai rafinat.

    Iar ele îl aşteaptă.
    Otrăvite-n cele cinci simţuri aşteaptă,
    Şi dacă Don Juan şi-ar ridica ochii
    De pe noua lui pasiune,
    Ar vedea-n fereastra bibliotecii
    Cum zilnic este înmormântat câte un soţ iubitor,
    Mort la datorie,
    În timp ce-şi sărută soţia
    Din greşeală.

    DON JUAN (Marin Sorescu)

    Apreciat de 1 persoană

  6. RALG said

    Winston Churchill are un punct de vedere taaare interesant despre evoluția umană:)

    „Dacă poţi să-ţi începi ziua fără o ceaşcă de cafea,

    să te bucuri de viaţă şi să nu iei în seamă durerile sau oboseala,

    să te abţii de la văicăreli şi să nu-i oboseşti pe cei din jur cu problemele tale,

    să mănânci în fiecare zi aceeaşi mâncare şi să fii recunoscător pentru asta,

    să-l înţelegi pe omul drag, chiar şi atunci când el n-are timp pentru tine,

    să nu iei în seamă învinuirile omului iubit, atunci când lucrurile nu merg chiar cum ai fi vrut tu,

    să-ţi păstrezi calmul atunci când eşti criticat,

    să te porţi la fel cu un prieten bogat ca şi cu unul sărac,

    să te descurci fără minciună sau înşelătorie,

    să-ţi controlezi stresul fără doctorii,

    să te relaxezi fără băutură,

    să adormi fără tablete,

    să spui sincer că n-ai idei preconcepute faţă de culoarea pielii cuiva, convingerile religioase,

    orientarea sexuală sau politică,

    asta înseamnă că ai atins nivelul de dezvoltare al câinelui tău.”

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: