(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 17 mai 2021

Cea mai bună Românie

Posted by Arca lui Goe pe mai 17, 2021

In atentia celor care mai serbeaza 10 Mai, 23 August sau 30 Decembrie:

În 1899, 78% dintre români erau analfabeți (două treimi dintre bărbați și aproape 90% dintre femei). În 1938, rata analfabetismului ajunge la 54,3%.

În 1938, consumul mediu anual de carne (inclusiv derivate) pe cap de locuitor era, în România, de 18 kg. (Pentru comparație, în același an consumul era de 75 de kg în Danemarca, 60 kg în UK, 52 kg în Franța și 51 kg în Germania.)

Tot în 1938, speranța medie de viață la naștere era, în România, de 40,20 ani la bărbați și 41,40 ani la femei. Rata mortalității infantile era de 182,5 la mia de nou-născuți.

La 1860, rata urbanizării era, în România (fiindcă deja vorbim de Principatele Unite), de 17,5%. În 1912 ajunge la 18,3%, în 1930 la 20%, iar în 1948 la 23,4%. În 1989, rata urbanizării ajunge la 53,2%.

La 1866, peste 80% din populația aptă de muncă era ocupată în agricultură. Procentul rămâne relativ neschimbat până spre sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950 (în 1950 procentul era de 74,3%). În 1989, doar 27,9% din populația activă mai era ocupată în agricultură.

(Sursa datelor de până aici: Bogdan Murgescu, „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, Polirom, 2010.)

Codul civil adoptat de Regat și în vigoare până la venirea comuniștilor a fost cel napoleonian, care nu recunoștea femeilor drepturi civile și politice.

Din punct de vedere politic, de la 1866 și până în 1989 România nu a fost niciodată o democrație. Alegerile nu au fost niciodată libere (guvernul numit de rege le câștiga întotdeauna; alegerile din perioada antebelică și interbelică au fost simple butaforii). Iar dreptul de vot a fost sever limitat (vot cenzitar masculin în perioada antebelică, vot universal masculin cu excluderea femeilor în perioada interbelică, vot formal, fără nicio valoare reală, în perioadele de dictatură).

Primele alegeri propriu-zis libere au fost organizate în România abia în 1996 – la 130 de ani de la 1866.

Din punct de vedere economic, România antebelică și cea interbelică a fost o țară subdezvoltată (de „lumea a treia”, cum se spunea odată, sau low-income economy, în limbajul de azi al Băncii Mondiale).

Comuniștii au preluat o țară de lumea a treia și au dus-o la nivel de lower-middle-income economy în 40 și ceva de ani. România își păstrează statutul de lower-middle-income economy până în 2005, când devine upper-middle-income economy. În 2019, România devine, pentru prima oară în istoria ei, high-income economy (sau, în limbajul ONU, „țară dezvoltată”).

(sursa: https://datahelpdesk.worldbank.org

Tot din punct de vedere economic, postcomunismul românesc se împarte în două perioade: deceniul pierdut (1990-1999) și perioada dezvoltării (2000-prezent).

Deceniul pierdut se cheamă așa fiindcă timp de 10 ani nu se întâmplă practic nimic. În 1990, PIB-ul României era de aproape 40 de miliarde de dolari. În 2000, de 37,2 miliarde dolari (iar în 2019, de 250 miliarde dolari). Salariul mediu lunar net a fost de aproximativ 100 de dolari în toată perioada asta. În 1990, exporturile totale ale României au fost de 6,5 miliarde de dolari. În 2000, de 8 miliarde dolari (iar în 2019, de aproape 101 miliarde dolari). (Sursa datelor: Banca Mondială)

Și acum, concluziile.

În cea mai mare parte a istoriei ei, România a fost o țară subdezvoltată și nedemocratică. O barbarie pe care merită s-o privim cu dezgust. Orice formă de nostalgie față de vreuna dintre perioadele ei istorice trebuie privită ca o otravă.

Singurul lucru pe care îl putem concede antebelicilor e că au creat statul român.

Singurul lucru pe care îl putem concede interbelicilor e că au încheiat cu succes procesul de nation building. Sigur, strategia de nation building a fost toxică de la bun început, findcă centrată pe etnie, nu pe cetățenie. Dar, chiar și așa, a reușit. În Spania, de exemplu, procesul de nation building n-a reușit: catalanii și bascii nu se consideră spanioli – în timp ce, la noi, toți cetățenii români se consideră români (fie dpdv etnic, fie dpdv civic).

Singurul lucru pe care îl putem concede comuniștilor e capacitatea lor de a urbaniza România. Niciun alt regim de dinainte și de după ei n-a fost interesat de urbanizare.

Unii conced comuniștilor și dezvoltarea economică – trecerea de la low-income economy la lower-middle-income economy – în principal prin industrializare accelerată. Eu n-o fac – fiindcă tranziția de la low-income la lower-middle-income a fost foarte lentă, mai lentă decât în condiții de libertate și foarte costisitoare în termeni umani.

Singurul lucru pe care îl putem concede deceniului pierdut e începutul democrației românești (repet: de la 1866 și până în 1996, România nu a fost niciun moment o democrație) – și astfel începutul europenizării țării.

În ciuda tuturor nostalgicilor, cea mai bună perioadă din istoria României e cea care începe din 2000. E perioada în care democrația românească s-a consolidat (în condițiile în care alte țări din jur nu mai sunt democrații), în care România s-a dezvoltat accelerat (a sărit două trepte de dezvoltare în doar 20 de ani – de la lower-middle-income economy la high-income economy), și în care nivelul de trai a crescut dincolo de orice așteptări (de-asta nu dau doi bani pe dezvoltarea/industrializarea comunistă: dezvoltarea din ultimii 20 de ani, în condiții de libertate și de democrație a fost mult mai puternică decât cea produsă de comuniști).

România globală și europeană de azi, pe care o detestă din rărunchi toți nostalgicii, conspiraționiștii, elitiștii, tradiționaliștii, ultra-conservatorii și stângiștii noștri radicali, e de departe cea mai bună Românie de până acum.

Nu e perfectă, evident. Mai sunt enorm de multe de făcut, evident. Dar e România pe care am construit-o noi, cei în viață azi. Cu guvernele pe care le-am avut, cum au fost ele, cu politicienii pe care i-am avut, cum au fost ei – și cu noi, așa cum am fost, cu limitele noastre.

Împreună, am pus pe picioare cea mai bună Românie de până acum. De departe cea mai bună Românie de până acum – cu mult, cu foarte mult deasupra celei a antebelicilor, a interbelicilor, a comuniștilor și a postcomuniștilor imediați. Dacă privim în urmă, toți ăștia sunt niște pitici prin comparație, în ciuda ifoselor și a pretențiilor lor.

Să-i ignorăm, așadar. Fiindcă miracolul românesc a fost produs de noi, nu de ei – și adesea l-am produs distrugând deliberat moștenirea lor, care ne trăgea în jos și ne condamna la subdezvoltare și la o formă sau alta de autoritarism (fiindcă, în ultimă instanță, asta e tot ce ne-au lăsat predecesorii noștri).

Și să sperăm că urmașii noștri vor duce lucrurile încă și mai departe decât noi – și că, privind în urmă, se vor privi așa cum ne privim noi pe noi astăzi: cu mândria că lăsăm în urmă ceva important.

Așadar, să lăsăm nostalgiile și să deschidem ochii și să privim realitatea…

Articol scris de Sorin Cucerai  https://republica.ro/in-ciuda-tuturor-nostalgicilor-cea-mai-buna-perioada-din-istoria-romaniei-e-cea-care-incepe-din-2000

Uite cam despre asta vorbeste Cucerai, despre Romania in care astfel de gesturi sunt posibile cu aerul celei mai firesti adecvari, despre spiritul colectiv care poate fi sesizat intr-un astfel de micro-eveniment… In oricare dintre Romaniile antrioare (pomenite de Cucerai) gesturi de acest fel, desi tehnic posiblie, s-ar fi putut intampla extrem de greu sau deloc si ar fi fost ceva totalmente ne natural, iesit din comun, o extravaganta sau o fronda periculoasa. Naturaletea intamplarii din 2012 este o buna ilustrare a lucrurilor despre care vorbeste amicul Cucerai.

Posted in Aliorum Textuum, Arcaluigoeologie | Etichetat: | 118 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: