(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 1 august 2021

Nole. Medalia de plumb

Posted by Arca lui Goe pe august 1, 2021

Novak Djokovic, cel mai mare jucător de tenis din istorie (si din geografie), a semnat la începutul anului un contract foarte avantajos cu destinul, în urma căruia urma să se consemneze public, oficial si indubitabil, ceea ce unii spectatori profesioniști de tenis știau deja de ceva vreme, si anume că numitul Djoko este cel mai mare jucător de tenis al tuturor timpurilor. Din Univers. Totul a mers admirabil, ceas, după plan, în acord cu prevederile contractuale, si așa ar fi mers până la încheierea acordului de un an, atât, un an, un singur an, iubire bibelou de porțelan, dacă n-ar fi existat si niște misterioase clauze contractuale, scrise cu litere foarte mici, pe care, altminteri atent la detalii, dl. Djokovic nu le-a citit, furat (până si el) de splendoarea contractului in sine. Așa se face că în momentul cheie, în punctul culminat de dinaintea alunecării inexorabile pe versantul catastrofei succesului (cunoscătorii Teoriei Catastrofelor știu despre ce este vorba), a fost activată una (poate chiar două) dintre clauzele secrete ale contractului semnat în noaptea cumpenei dintre ani de către Nole cu destinul, si de care clauze d-lui ori habar nu avea, ori de care uitase cu desăvârșire… Nu zice hop înainte de a sări, nu-l considera învins pe cel care nu s-a predat deja, nu te culca pe laurii victoriei si nici pe o ureche, mizând exagerat pe aura invincibilității si pe faptul că toți adversarii de dinainte, ajunși în acest punct de inflexiune, se considerau deja învinși… Si mai ales nu face toate acestea când ești pe sponci cu depozitul de energie fizică si psihică… dacă poți. Când totul părea clar si inevitabil, Sasha Zverev a reușit să anuleze, cât ai clipi din ochi, contractul lui Nole cu destinul, doar amânând cu încă o clipă momentul capitularii sale, suficient se pare pentru a nărui visul unui golden slam pentru Djokovic. Djoko-Nole în rolul Cidului, rămas fără benzină după multele batalii de peste an, a continuat să înainteze în virtutea inerției, aura de învingător descurajând orice încercare de a opri carul de luptă aflat încă în mișcare… Puțin a lipsit ca maratonistul singuratic să ajungă totuși la limanul de aur la Tokyo, atât de puțin si totuși atât de mult. Enorm. Fanii lui Nadal si ai lui Federer s-au bucurat, incantați de victoria lui Paris împotriva lui Ahile, si mulți alții au răsuflați ușurați… Deocamdată nu se oficializează nimic. Zeii rămân egali. Totuși spectatorii profesioniști de tenis (si cei pro si cei contra) știu deja că Novak Djokovic este regele tenisului, fiind cel mai mare din istorie, din geografie si din toate celelalte discipline școlare la un loc (muzică, desen, sport, fizică, chimie, al-chimie, astronomie, astrologie si antropologie, toate se regăsesc în tenisul lui Djokovic)… Este posibil ca oficializarea să se amâne, să se perturbe… o vreme… căci în afara de pierderea aurului olimpic, Novak pierde si altceva mult mai de preț în economia bătăliei ce stă să vina (la US Open în câmpii) si anume aura de invincibilitate, care conta enorm în momentele cheie ale încleștărilor cu admirabilii săi adversari. Dacă după Wimbledon șansele lui de a câștiga trofeul de la US Open erau de peste 50%, acum abia dacă sunt în jur de 20%, locul 4 la olimpiadă cântărind cât o medalie de plumb agățată la gâtul campionului. Probabil că niciunul dintre ceilalți competitori, luați fiecare individual, nu are acum mai mult de 10-15% șanse pentru un triumf la ultimul mare șlam al anului (poate cu excepția lui Zverev), dar asta este oricum irelevant întrucât acum, ca întotdeauna, Novak Djokovic este singur în contra restului lumii, iar restul lumii are 80% șanse să câștige la Flushing Meadows. Dacă va reuși Djokovic să răstoarne iarăși șansele si să sfideze probabilitățile, vom vedea. Până la urmă, așa rege al tenisului cum se află, nu este si d-lui nimic altceva decât un om. Atât. Un simplu om. Haidemo Djoko! Volim te, Nole!

Ocolite sunt căile tenisului… Scenariul unul golden slam, anul acesta, pentru liderul mondial, părea la un moment dat atât de inevitabil încât până și detractorii lui Djokovic se resemnaseră cu ideea că, deh, asta e, conform tiparului turnat în stele, ce e al Cezarului trebuie să i se dea până la urmă Cezarului. Ceva de genul, bine mă ia-le tu pe toate, ia și medalia olimpică de aur, ia și al patrulea slam în același an, fă-ți damblaua, dar după aia, hai valea, lasă-ne și să nu te mai vedem că ne-am saturat de tine și de invincibilitatea ta. Mai lasă-i și pe alții că și așa nu ai ce altceva să mai pretinzi de la tenis. Cumva lucrurile se articulaseră în așa hal în aceasta direcție, încât se părea că toți (cei cu ochi pentru tenis) doreau să se întâmple odată asta, ca un extaz sau ca o izbăvire, inclusiv cei care multa vreme cam fuseseră contra (unii sponsori, sistemul, mass-media, opinia publică)… pe principiul că, dacă tot se scrie istorie, apoi e musai sa fim și noi părtași și să ne bucuram (împreuna cu zeii), nu să rămânem pe alături ca CTP-peii. Nu cred să fi avut Novak Djokovic vreodată o presă mai favorabilă și mai „încurajatoare” decât a avut anul acesta, mai ales după Roland Garros… Iar asta a creat o presiune în plus pentru el, diferită de ceea cu care era obișnuit. În mod normal, în acord cu calendarul competițional, cu obiectivele sale, cu vârstă și resursele din dotare, Djokovic, ar fi trebuit să sară peste Olimpiadă, așa cum au făcut Nadal, Federer, Thiem…  Novak si-a evaluat destul de exact resursele și a realizat că este cam la limită cu ele în cazul participării la Olimpiada din Extremul Orient, fiind în cumpănă cu decizia de a participa, înclinând, după cum era firesc, cu realism, pragmatism și profesionalism, spre renunțarea la această aventură ademenitoare dar mai ales riscantă. Tam-tamul făcut de presă în legătură cu ideea de golden slam nu putea să fie pur și simplu ignorat și așa se face că, până la urmă, nolens volens, Nole a trebuit să intre în horă, ne prea având încotro. Şi n-a jucat rău… în horă… Doar că, na acuma, destinul, în mod asemănător cu comitetul de decernarea a premiilor Nobel pentru literatură, are întotdeauna și o variantă alternativă surpriză, pe care o scoate din mânecă, aparent doar așa la plezneală, ca să facă mișto de fraieri. Dincolo de asta cine știe ce alte planuri și șabloane are d-lui, Domnul Destin în vedere. Poate că o vrea să-l mai țină pe Nole pe aci prin tenis, și, ne având cu ce alta să-l ademenească, îl ține fără medalie de aur olimpică, sperând să-l ambiționeze pe băiat până data viitoare, peste numai 3 ani, atunci când tânărul Djoko va avea frageda vârstă de 37 de ani, numai bună pentru o ultimă participare la olimpiadă, înainte de o bine meritată retragere în istorie. Că-i va acorda sau nu medalia, destinului nici că-i pasă. Ceea ce-i contează este ca „show must go on”. Ceea ce de altfel se și întâmplă… Oricum dacă, prin „absurd” Nole ar fi câștigat medalia olimpică de aur la Tokyo, s-ar fi găsit cine să-i amintească că nu se pune la golden slam, că fiindcă olimpiada e de anul trecut, nu de anul astă… De exemplu Mircea Meșter… 🙂 

Cât privește șabloanele, să mă ierte dl. Destin… dar se vede treaba că le are numărate… La olimpiadă s-a întâmplat cam ca la Roland Garros, cu Sasha în rolul lui Nole și cu Nole în rolul lui Rafa. Iar în finală, Nolezverevul a jucat, ca la Wimbledon, tot cu Matteo Berrettini (de data aceasta în varianta sovietică)… ce nu știm noi? Normal ar fi ca la US Open (unde vor participa și Nadal și Federer, chiar pe rolurile lor), în finală să se întâlnească Novak Djokovic cu Alexander Zverev… E o finală care se cam cere (d-le Destin), una la mână pentru că ar cam fi trebuit să fost deja finala de anul trecut (când cu mingea-n mărul lui Adam al Evei din arbitraj), și mai ales, doi la mână (si ce mână!), pentru că, acum la ceremonia de schimbarea a gărzii și generațiilor, așa s-ar cuveni întrucât, dl. Nole (reprezentatul demn al generației de aur) a jucat deja câte o finală de mare slam cu toți noii corifei, și cu Dominic Thiem, și cu Dniil Medvedev, și cu Stefanos Tsitsipas, și și cu Matteo Berrettini. Normal ar fi sa joace una și cu Alexander Zverev… pentru a se închide un cerc și pentru a se vedea clar, dacă se predă ștafeta sau nu… nu neclar. Dar, nu mai e mult până departe. Suntem deja în august, așa că o să vedem, cum te văd și cum mă vezi, dacă destinul o să-si respecte calapoadele sau se va ține iarăși de șotii. Că așa-i în tenis! Nu?

Posted in Arcaluigoeologie | 12 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: