Inapoi în prezent

Uneori, venindu-se parca in întâmpinarea dorințelor noastre secrete de a experimenta călătoria in timp, sau dimpotrivă, pentru a face in ciuda dorinței noastre declarate de a ne vedea de timpul prezent si de carpe diem-ul nostru de toate zilele, in viețile noastre, sau in lume, se întâmplă „lucruri ciudate” care ne fac sa credem ca suntem brusc invadați de vremuri străine, secvențele evenimentelor dând fie impresia unor reluări bizare ale unor întâmplări vechi, din trecut, fie senzația ca viitorul nu mai are răbdare si ne oferă cu anticipare un „preview” a ceea ce va să vină. Nimic para-normal aici, doar o simpla (?!) rezonanță emoțională, cu arome temporale (o tempora…), ce ne cuprinde când suntem prinși pe picior greșit, in contrepied (ca-n tenis) de ajustările, actualizările si sincronizările vremurilor cu lumea, operate in contra inerției acesteia, intru aducerea la zi a realității (care este). Bunăoară acum, in zilele din urmă, in lumea tenisului s-au desfășurat doua turnee master, Rogers Toronto/Montreal si WESTERN & SOUTHERN OPEN la Cincinnati, pogorând asupra noastră parcă direct din viitor, pentru a ne oferi un „glimpse”, lăsându-ne să întrezărim cum va arata lumea tenisului în era de după Djokovic-Federer-Nadal. In absenta celor trei corifei vechi, cei noi si-au dat măsura viitorului, lăsându-ne să înțelegem cam cum va arata acesta, avându-i in prim plan pe Daniil Medvedev, Alexander Zverev si Stephanos Tsitsipas ca nouă tripletă de aur, cu Andrey Rublev in postura de veșnic Andy Murray, cu valul italian condus de Matteo Berrettini acompaniat de Jannik Sinner si cei doi Lorenzo (Musetti si Sonego), plus nițel Karen Khachanov, un pic de Denis Shapovalov si Félix Auger-Aliassime, plus oleacă de Reilly Opelka pe hard si de Casper Ruud pe zgură si din când in când, ici si colo, cam peste tot de Hubert Hurkacz. Acesta este viitorul tenisului si nu arată rău după cum s-a văzut cu anticipare in preview-urile de la Toronto si Cincinatti. Cei din noul val al spectatorilor profesioniști de tenis vor avea la ce se uita si din ce să-si aleagă idolii, dar si cei vechi, învingându-si nostalgiile, vor avea la ce căsca gura, pentru a se bucura de tenis, de spectacol, de emoții si desigur pentru a avea ocazia să susțină că da domnule, sunt buni ăștia de acuma dar nu-s nici pe departe cum erau ale Nole-Rafa-Fedex… la vremea lor. Totuși mai e până atunci, mai e, pentru ca, urmează US Open, ultimul turneu de mare șlam al anului de gratie 2021, la care va lua startul liderul mondial al zilei si al tuturor timpurilor, doamnelor si domnilor Novak Djokovic, prezentul. Am zburdat un pic in viitor, dar prezentul se mai prăvale odată in vâltoare. Să ne bucuram asadar cum se cuvine. Începând din 30 August ne întoarcem in prezent, pentru a fi iarăși contemporani cu Novak Djokovic, si martori risipitori ai istoriei de lux a tenisului.

P.S. In mica incursiune pe care am făcut-o (prin vis?!) in viitor (dacă n-oi fi încurcat eu universurile in somn) am aflat cu anticipare, dintr-o poveste, că finala de anul acesta ii va avea ca protagoniști pe Nole si Sasha, cel vechi si cel nou… Mai multe nu vă spun ca să nu stric tot suspansul… Faceți si voi tot ce puteți in acest sens, ca observatori si creatori de realitate. Eu partea mea, mi-am făcut-o !  🙂 In imagine, Fratele Grimm, autorul povestii: A fost odată ca niciodată, un băiețel în Belgrad…

Unul dintre aspectele majore ale ideii de teleportatre temorala se refera la accesibilitatea si uzabilitatea informatiei din „timpul tinta”. Cu alte cuvinte un experiment se poate considera a fi fiind/fost „o calatorie in timp”, nu atat prin abilitatea de a „transporta” o „masa” dintr-un timp in altul si (eventual) inapoi, ci mai degraba prin abilitatea de a accesa informatii din timpul tinta si de a le face disponibile in timpul sursa (cel in care a fost initiata calatoria). Transportarea unei mase oarecare oricat de mica ar fi fiind, va crea perturbatii si va altera (poate dramatic), spatiu-timpul vizitat si pe cale de consecinta si pe cel original, oferind acestei mase sansa de a se implica activ in cursul evenimentelor, alterandu-le, scimband trecutul si pervertind viitorul. Calatoriile in timp, in interiorul unui aceluiasi univers, presupun o pasivitate totala pe durata calatoriei si o absenta desavarsita a oricarei interactiuni intre vizitator si locul-timpul vizitat. Vizitatorul trebuie sa fie o cvasi-prezenta insesizabila, capabila sa observe fara a produce niciun (d)efect in tzesatura continuumului spatio-temporal local, în masura in care acest lucru este posibil (in context clasic si/sau mai ales cuantic)… Vizitatatorul ar trebui sa fie doar un (soi de) ochi ce vede fara sa vada fizic, fara sa absoarba lumina, sunet, vibatii, materie, ci doar, direct, informatie. Nu pot calatori in trecut pentru a-l corecta, de ex. pentru a o omorî „accidental” pe mama lui Hitler in copilaria acesteia, inainte de a-l fi nascut pe Hitler, ci, cel mult, as putea „vedea” eventual mai in detaliu cum s-au petrecut lucrurile (pardon de perversiune). In mod oarecum analog, vizitand, in acest mod total discret viitorul, as putea eventual sa interactionez direct acolo, dar nu as putea culege informatie care sa poate perturba retroactiv viitorul prin transferul acestei informatii in trecutul emergent al calatoriei. As putea verifica daca voi fi castigat cumva la loterie, dar n-as putea obtine cu anticipare numerele castigatoare la loterie pentru a le juca la intoarcere fortandu-mi astfel norocul… in ciuda viitorului din care mi-am extras informatia Sau as putea? Pare prea coplicat. Nu? Probabil ca ar merita sa simplificam putin si sa ne focalizam pe un caz mai la indemana… revenind cu aceasta ocazie on topic. Bunaoara in tenis. De fapt aici voiam sa va aduc. Stiti cu totii foarte bine ca una dintre cele mai recente tehnologii introduse in tenis este Hawk-Eye (ochi de șoim), care inlocuieste cu succes arbitrii de line sporind semnificativ acuretetea arbitrajului, reusindu-se cu precizie milimetrica (de fapt mult mai precis), sa se stabileasca unde a cazut mingea (inauntru sau afara sau daca a atins linia)… Ceea ce poate nu toata lume stie este ca de fapt tehnologia ochi de șoim nu determina unde a cazut mingea (dupa ce aceasta a cazut, prin simpla inregistrare si vizualizare a momentului caderii mingii), ci, de fapt, determina cu anticipare unde va cadea minge, inainte un pic ca aceasta sa cada. Tehnologia Hawk-Eye nu are doar ochi ci si un creier imens capabil sa calculeze foarte repede traiectoria mingii si sa determine prin extrapolare si calcul, in avans unde va cadea mingea pornita din racheta jucatorului. Cu un interval de timp foarte mic ce-i drept , Hawk-Eye este capabila sa smulga informatie din viitor si s-o aiba disponibila. O micuta calatorie in viitor, bazata pe calcul si probilitati, calcule facute inaintea timpului, pe baza vitezei initile a mingii, a turatiei cu care se roteste in aer, stiindu-se vascozitatea aerului in functie de temperatura si umiditate, de vant si de gravitatie, masurate in timp real sau cunoscute in avans de catre sistem cu mare acuratete. Ne putem imagina ca perfectionarea tehnologiei va spori abilitatea de predictie, anticipandu-se inca si mai din vreme unde se va duce mingea, poate din analiza posturii corpului jucatorului, a vitezei cu care se misca, cunoscandu-i-se abilitatile fizice si satrea psihica… Si in multe alte feluri in care tinand cond de din ce in ce mai multa informatie disponibila (in prezent dinspre trecut), systemul poate calcula inca si mai din avans rezultatele de prevazut in viitor. La limita ar fi posibil ca la inceputul meciului algoritmul IA sa-i scaneze pe jucatori si sa furnizeze direct rezultatul final, ba chiar pentru chalange sa reconstituie pe calculator cum ar fi fiind artand jocul daca s-ar mai fi jucat de-adevaratele, cu o acuratete remarcabila, dincolo de orice indoiala. Vi se pare chiar imposibil? Ei as. Ati vazut meciurile de fotbal de pe youtube masluite pe calculator? Foarte inselatoare…Nu te prinzi chiar din prima ca nu sunt reale…Nu mai e mult pana departe. Problema este ca atunci cand cunosc din vreme viitorul oamenii cu greu se pot abtine sa nu-l influenteze. Pe un teren de tenis dotat cu Hawk-Eye si cu sisteme de aer conditionat, este posibil ca in urma calcului traiectoriei mingii sa se rezulte ca mingea va iesi afara cu o zecime de milimetru, iar calculatorul ar putea decide in timp util sa sufle un mic vant din fata, asa… pentru ca tine cu „Federer” si mingea sa prinda tusa. Nici asta n-ar fi chiar imposibil… Viitorul suna infiorator. De bine.

Desigur că US Open 2021 nu este doar despre Djokovic si despre ce va face sau nu va face d-lui in cel mai greu mare slam din viața sa. Sunt si alte centre de interes. De exemplu banii. Desi, din cauza capriciilor pandemice nu se vor înregistra recorduri de spectatori plătitori (doritori să asiste on place la scrierea in timp real a istoriei), totuși organizatorii (niște belferi) vor oferi cele mai mari premii din istoria turneului, in total 57.5 milioane de dolari. Am putea să ne minunam de dărnicie dar la fel de bine am putea zice ca Caragiale: inflație mare, domnule. Abia după miezul nopții mai poate omul respira. Sa respirăm așadar. Un alt punct major de interes este Naomi Osaka, in sensul că ne așteptam de la acest US Open la clarificări: Iși bagă sau nu mințile-n cap? Iși bagă sau nu picioarele-n el de tenis și de sistem (ticăloșit)? Care pe care? Pronosticuri? Cineva? Ceva? (… … …) 

… poate fi un semn prevestitor pentru cariera O-sakăi. Incă o tik-tik-man pe traseul ni-ponei ar putea-o face pe aceasta sa se dedice preponderent vânzărilor de păpuși Barbi-Naomi si parteneriatelor psihiatrice cu Greta Thunberg. Cuanticamente însă este, în egală masură, posibilă revenirea glorioasă în actualitatea prezentului pentru capri-ci-oasa prota-gonista: O’Saka. Revenind la centrele de interes ale US Open-ului din acest an, as menționa absența notabilă a campionului de anul trecut Dominic Thiem, intrat chiar de atunci într-un con de umbră foarte întunecat. Oficial d-lui lipsește de la apelul nominal din motiv că-l doare nu știu ce încheietură, aproape ca o încheiere de carieră. In realitate însă se pare că explicația dispariției sale din peisaj are la baza combustia internă fabuloasă prilejuită de efortul supra-omenesc de a câștiga primul turneu de mare slam din viața sa. Cam cum a pățit Nole dupa câștigarea primului Roland Garros, sau Andi Murray după ce-a ajuns numărul 1 mondial. Mi-as dori ca Dominic Phoenix Thiem să se poată reinventa, să reinvie din propria-i cenusă și să revină în arenă. Spectacolul Tenis ar merita să-l aibă macar pentu alti câtiva ani în colectia sa de magicieni si prestidigitatori. Ar mai fi si amănuntul Halep… Aviz amatoarelor. Plus ce-o mai scoate US Open-ul din mânecă. Sper că nu vreun gât fraged de arbitră. Mă rog, lac să fie că broaște se adună.

Dupa cum bine ați observat (iar cei care n-au observat nici nu contează in con-text, vădindu-se ireductibil ignoranți), la startul US Open de anul acesta există (in afara deja pomenitului Dominic) niște absente notabile, pe alocuri dureroase: Serena Williams, Rafael Nadal si, cu voia d-voastră ultimul pe lista, Roger Federer. Absenta Serenei nu mi se pare că ar pune vreo problema de estetică in logica secreta a fenomenului tenis si a observatorilor profesioniști ai acestuia, lipsa acesteia din inventar fiind resimțită cel mult de către „poporul american”, care face ce face si-n tenis, ca-n Afganistan, ramând pe dinafara, fără coledzi, care va să zică că ma inteledzi, in rest nu prea cred sa existe suspin in contumacie. Dar, doamnelor si domnilor, faptul ca Rafa si Fedex lipsesc la apelul nominal este o gravă si complexă problemă… de estetică, de… logică, logistica, de echilibru… Probabil că le-a fost într-adevat peste poate să vină, fără vină si fără să vină, pentru a face un simplu act de prezentă… pentru a-si susține (i)moral colegul de generație in lupta cu entropia si cu haita cea tânără. Pot găsi (că nu mă doare… mintea), semnificații duium in decizia lor de a absenta de la acest mare slam, la care vine până si Andi Murray… Ar fi fost frumos ca trecutul să mai facă încă o data aceasta călătorie in timp pentru a ne oferi iluzia prezentului continuu. Dar frumusețea (in pofida a ce se tot spune) n-a salvat niciodată lumea (după cum nici urâțenia n-a omorât-o). Probabil că cea mai importanta semnificație pe care o denotă gestul comis de Federer si Nadal (de a sabota US Openul) este optimismul. Optimiști, cei doi titani, speră că, dacă nu acum, atunci sigur altcândva… Dreptul fiecăruia la speranță este sfânt. Ei spera, dar spera cuantic, fără nicio certitudine, pentru ca daca ar fi avut vreo certitudine clară ori că da, ori că nu, că va exista sau nu, nu va mai exista in viitor vreun moment propice pentru glorie si apoteoza, atunci, in oricare varianta a certitudinii, ei (probabil) ar fi decis (cred) să vină (totuși) si să fie prezenți la fața locului, la slam, in actualitate, cuantificabil, numărabil si adăugabil in bilanțul carierelor lor, in care orice contează, se numără si se adună, inclusiv prezenta, si nu oriunde, ci la turnee de mare slam. O alta incertitudine care este posibil sa fi contribuit la decizia ne-prezentei este legată de ce va face rivalul si colegul lor (de generație si de suferință), la acest turneu final: va reuși să atingă extazul sau il va rata, va fi zeu sau va fi om, va face spectacol sa se va face de rușine? Ei vezi, cei doi nu știu (nici măcar ce sa spere in aceasta privință) care varianta a acestei super-poziții se va condensa cuantic in realitatea observabila la încheierea US Open de anul acesta, iar aceasta incertitudine ii macină si pe ei fiind un factor de stres, care favorizează indecizia, pasivitatea… Când ești vedeta vrei musai să știi cărui gen de eveniment i te oferi ca fundal. Dacă ar știi dinainte, ori că una, ori că alta, atunci da, altceva ar fi. De exemplu știind ca Djokovic va intra in secolul 21 al turneelor sale de mare slam, Federer ar fi putut profita, in pre-momentul acestei apoteoze, pentru a-si anunța, după ultimul meci al sau disputat la US Open ca se retrage din tenis, ceea ce ar fi devenit automat principalul eveniment si centrul atenției si al emoțiilor lumii. Poate ca Federer n-a vrut, pur si simplu să-i fure sau să-i umbrească astfel lui Djokovic euforia eventualei apoteoze. Presupun ca Roger este in stare de un astfel de gest. Presupun de asemenea că Roger n-ar putea să mai facă vreun mare turneu prost, neconvingător, fără a-si anunța (si) retragerea. Despre Nadal… altă dată

Oricum, una peste alta, dincolo de (in)estetica problemei, cred că absența celor doi este un dezavantaj important pentru Novak Djokovic, sub măcar câteva aspecte. Mai întâi ca Novak se mobilizează mai bine in prezenta „fraților” săi rivalii (ne reușind încă să-i ia totalmente in serios pe ceilalți). Apoi că, in absenta celorlalți doi, prea o sa stea toată lumea si fiecare tenismen, cu ochii pe el ca pe inamicul public numărul unu, acordându-i-se astfel…”toata atenția”… Ceea ce, pentru cineva care a ratat ternele pregătitoarea Toronto/Cincinatti, nu-i chair bine… In fine, ar mai fi si alte lucruri de punctat in legătură cu posibilele semnificații ale absentei lui Federer si Nadal de la startul competiției ce stă să înceapă, dar, pentru moment, prefer sa le trec sub tăcere…

Nu strică însă revederea in 10 minute a unui episod de acum 10 ani, o semifinala de mare slam, Melbourne 2011. Vă mai amintiți? Frumusetea tenisului…