(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Profa de franceză

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 8, 2021

Motto: Hasta la vista nome naine bennti franc !

În neuitații mei ani de liceu am avut, ca profesoară de franceză, o doamnă ieșită binișor din comun, cel puțin în acord cu standardele vremii, cu percepția noastră adolescentină asupra vieții și a morții și cu ce va să însemne o persoană adultă, dar mai ales prin comparație cu celelalte „cadre didactice”, majoritatea persoane comune, cuminți și la locul lor (deși, dacă stau să mă gândesc, au mai existat și alte câteva excepții notabile, care or merita și ele cândva o compunere în proză pe Arca lui Goe). Profa noastră de franceză, Maria E. (nu dăm nume, ci doar prenume, din motive de discreție și confidențialitate, mai știi cine o citi compunerea?) era de o jovialitate și de o exuberanță aparte, care se puteau manifesta în cele mai neașteptate moduri cu putință, de exemplu printr-un pantof cu un toc foarte înalt, care zbura prin clasă, zvârlit energic de la catedră de către profesoară spre vreun elev căzut în apatie sau visare, insuficient de atent și de vigilent la întâmplările din clasă, ce o aveau mereu în centrul atenției pe zburdalnica doamnă de franceză. In perioada minunaților mei ani de liceu, doamna Maria E. trebuie să fi fost pe undeva prin jurul vârstei de 50 de ani, dar comportamentul ei nu o califica câtuși de puțin pentru aceasta vârstă. Fiind mereu zâmbitoare, glumeață, pusă pe șotii, gata oricând se ne trateze nu ca pe elevii d-ei, ci ca pe niște frații mai mici lăsați ei în grijă de către părinții plecați la muncă sau la piață, d-ei părea perpetuu în vârstă de cel mult 20 de ani. Franceza după programa școlară nu prea făceam pentru că, zicea d-ei, programa e o prostie și oricum cu doar o oră de franceză pe săptămână ar fi o glumă proastă să se creadă c-ar ajunge vreunul dintre noi să știe franceză la sfârșitul liceului urmând programa școlară. Prin urmare la ora de franceza stăteam de taină, la povesti și la bârfe si/sau la alte activități extra-curriculare, precum cântatul în cor pe mai multe voci, având în repertoriu „Les crocrocro, les crocrocro, les crocodiles qui se jouent, qui se jouent, aux bords du Nil”, și (mai ales) „Auprès de ma blonde, qu’i fait bon, fait bon, fait bon”. Altădată profa ne spunea ce s-a mai întâmplat prin cancelarie, iar noi povesteam ce se mai întâmplă pe la alte ore, ori ce porecle le dăm celorlalți profesori, totul exclusiv în franceză, care cum putea. O rugam pe doamna să nu ne pârască celorlalți profesori pentru bârfe și porecle, iar d-ei ne liniștea zâmbind ironic: „Stați măi cuminți că nu mă conversez eu cu alde Mărculescu”. Ei, atâta lucru mai știam și noi, din poveștile pasate în liceu din generație în generație, cam cine ar fi în genul de persoane cu care s-ar conversa profa de franceză, de exemplu Mihai D., un prof de mate, cu care, conform legendelor orale ale liceului, profa noastră ar fi avut o aventură într-o excursie făcută cu clasele la care erau diriginți, într-una din vacantele de primăvară (din anul, he-he, 1900 toamna)…  Alte dăți vorbeam despre ce filme am văzut sau despre ce cărți am mai citit, așa se face că odată, spre un sfârșit de oră am ajuns să vorbim despre Roșu și Negru (romanul lui Stendhal) și despre tânărul Julien Sorel și „încercările lui de a-și depăși condiția socială de țăran, printr-o combinație de talent, muncă, înșelătorie și ipocrizie, doar pentru a se găsi în cele din urmă trădat de propria pasiune”. Cu cruzimea specifică adolescentei, majoritatea dintre noi eram de părere că Julien Sorel este mai degrabă un personaj detestabil decât unul admirabil, dar profa de franceză, cu un aer șăgalnic și amuzat, se decisese să fie avocatul diavolului, declarând-și admirația necondiționată pentru eroul romanului, contestând cu zâmbet, detașare și zeflemea toate argumentația încrâncenată a contestatarilor juvenili, dintre care mă remarcam în mod special. Încet, încet, disputa a rămas între mine și profă, ceilalți preferând să se retragă strategic, mai ales că cei din masa poporului făceau semne disperate să terminăm cu dezbaterea și cu prostiile ca să nu mâncam aiurea minutele de pauză…  Profa tocmai se căra, dar uite mă că s-au găsit criticii literari al lui pește s-o rețină cu comentarii pe text. Văzându-mă înfierbânt în pledoarie, doamna Maria E. s-a așezat la loc pe scaunul de la catedră, continuând, cu ochii plini de zâmbet, ghidușie și îngăduință suverană, să-mi desființeze alegațiile punct cu punct, provocându-mă să caut argumente mai solide dacă vreau s-o conving. Păi, am zis eu, în română, reanunțând să mă mai chinui în limba lui Voltaire, demersurile lui disperate de a a-si depăși condiția și de a parveni erau ab initio aberante întrucât erau menite să-l ducă în lumea unora pe care și așa ii detesta. Deci la ce bun? Surâzând profa mi-a replicat tot în română, „Poate că drumul lui spre devenire doar trecea pe acolo, prin societatea respectivă, aspirațiile lui încercând să-l ducă de fapt mai departe, dincolo de mizeria acelei lumi”.  Am zâmbit și eu și am zis: „Asta este doar o simplă presupunere, mai degrabă falsă, pentru că oricum demersurile lui n-au ajuns la nicio lume superioară, ci l-au condus la moarte”.  „Dar…” a zis profa, închizând catalogul și ridicându-se agale în picioare, „Știi tu pe cineva care n-a murit?” „Da”, am răspuns prompt. „Pe cine?„ a făcut profa, cu nedisimulata mirare. „Pe d-voastră”, am zis eu, împrumutându-i tonul zeflemitor. Ei bine în clipa aceea s-a întâmplat ceva cu totul și cu totul neașteptat și imprevizibil. În clasă s-a făcut brusc liniște, iar profa, după un lung și inexplicabil moment de descumpănire, a izbucnit brusc în plâns, și-a luat catalogul și a ieșit din clasă, exact când soneria suna de recreație, lăsându-mă totalmente perplex si nedumerit de-întâmplare. „Ce-ai făcut tâmpitule?”, mi-a zis colegul de bancă. „Du-te imediat după ea și cere-ti scuze!”. „Lasă  măi, că madam și-a căutat-o. N-are de ce să-și ceara scuze.”, a zis un altul. În sfârșit, privirea plină de reproș a unui colege anume, m-a făcut să mă ridic în grabă și să mă duc pe hol după profă, doar că era prea târziu. Am apucat s-o văd intrând cu pas grăbit în cancelarie… N-am reușit s-o ajung din urmă și să-i cer iertare pentru insolență. Nici măcar până în ziua cea de azi…

        

37 răspunsuri sa “Profa de franceză”

  1. … si un la multi ani Măriilor noastre:

    Apreciază

  2. Stely said

    O proza emotionanta , plina de intelesuri si frumoase intentii : un omagiu adus profei de franceza (in special)si in general tuturor profesorilor care vor incepe scoala curand, dar(mai mult) un omagiu adus Sfintei Marii (Maica Domnului) ce se sarbatoreste astazi , pe 8 septembrie. La multi ani , tuturor celor care ii poarta numele si care se vor afla prin preajma (de una sunt sigura )si tuturor profesorilor ! 🎉Le urez sa fie precum „profa de franceza” descrisa atat de frumos in proza de mai sus. Felicitari autorului !✨

    P.S.Trebuie sa va spun ca sfarsitul prozei mi-a provocat o anume stare de tristete, dar nu stiu de ce desi doar presupun ce ar fi facut-o pe” profa „sa izbucneaca in plans, eu neavand insa in prezent nici unul dintre motivele presupuse de mine.Dar poate ca adevaratele motive nu le vom sti niciodata, intrucat ele vor trebui cautate de fiecare cititor in fctie de starile lui emotionale. Insa, cred ca fara acest suspans realizat inca de la inceput si, mai ales, sfarsitul lasat special la latitudinea cititorului , proza nu ar fi fost atat de emotionanta si provocatoare, totodata .

    PPS. Completez aici cu un altfel de omagiu , propus insa de Google :

    Apreciat de 1 persoană

    • @Stely – Mulțumesc pentru perspectiva favorabilă din care ați ales să priviții schița propusă, pentru încrederea acordată „autorului” in legătură cu această perspectiva si pentru curajul de a o face publică. Ca unul care am fost acolo, vă pot confirma că, cel puțin din punctul meu de vedere subiectiv, este o perspectiva validă. Probabil că motivul pentru care profa de franceză „a ales” să reacționeze spontan împotriva așteptărilor si a firii ei (de persoana puternică si nepăsătoare), va rămâne o enigmă, cel puțin până la un moment dat 🙂 (…). Noi vom putea însă continua să facem presupuneri despre cum a ajuns d-ei să-si etaleze fără sfială o fragilitate pe care nimeni nu i-o bănuia. O fi fost o fragilitate reală sau închipuită? Sinceră sau jucată (aruncată ca argument suprem in punctul culminant al disputei cu „discipolul”)? O fi atins într-adevăr replica „elevului” niște puncte sensibile necunoscute publicului (precum cele sugerate de d-na Bau-Bau, foarte plauzibile si posibile de altfel)?… sau o fi fost un simplu capriciu moment, o toană, pe care d-na Maria E. nu s-a sfiit s-o aibă, in fata unor martori… cam… (cam ce fel de martori o fi fost noi pentru dansa iarăși nu se stie… prea mucoși si insignifianți… pentru a conta etalarea unei slăbiciuni, sau dimpotrivă, prea de-ai dânsei, prea familiari si suficient de importanți încât să aibă încrederea că poate împărtăși cu ei, fără riscuri o asemenea izbucnire emoțională… Totul este cam prea cuantic momentan… prea pe muchie, ca-n teoria catastrofelor… Incertitudinea aceasta (pe care am încercat să o evidențiez in prezentul comentariu) are cred un potential literar artistic important, pe care însă compunerea l-a ratat, ne oferindu-i cititorului aceasta dilemă sau măcar o poartă de intrare spre ea… Poate că in această ratare s-o găsi explicația senzației de insatisfacție si neîmplinire resimțită de cititoarea-scriitoare Aila… Cine stie!?

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Deocamdată, scorul efectului pozitiv asupra lectorului este de 2-1. S-au exprimat: Aila, d-na Stely, Bau Bau.

        Forța unui text – după cum bine o știm cu toții – este o rezultantă a cooperării autor(diseminat sub formă de caracteristici ale textului, trăsături) – receptor / lector (cu experiențele lui de lectură, cu competențele sale lingvistice, cu istoria sa personală, cu starea emotivă în care a citit etc.).

        Apreciază

        • @Bau-Bau – Desigur că așa stau lucrurile in general (si poate că si in particular, dar doar un picuț), acolo unde efectul rezultat emerge din complexitatea unui sistem cu foarte multe variabile… in speță fiind vorba de cazurile literare in care cititorii (spectatorii) sunt mult mai numeroși decât autorul… Ansamblul de fata este mult prea lipsit de… complexitatea necesară 🙂 pentru a putea decide „forța” (sau „slăbiciunea”) textului, cu un like si un comment. Ceea ce n-au zis si n-au făcut sute sau mii ( 🙂 ) de „aile„, excedează, cu mult, orice ar putea face, zice sau mima o ailă, o bau-bau ori/si o stely. Starea binomială pe care (cu mărinimie bilaterală) o propuneți nu are suficientă substanță în contextul dat, dar desigur că ne-om putea junca un pic de-a așa ceva, de amorul artei conversației, măcar. Desigur că ar fi si mai amuzant să avem re-acție si de la o fotosinteză, un neamț, un țigan si poate chiar de la o nostrastellă (exclus zgomote de la o iosifă si-un humor), dar oricum nu s-ar depăși starea de șezătoare in familie, în care nu există frate niciun cititor-cititor, majoritatea celor prezenți fiind, fără doar si poate, co-autori sadea. In acest sens eu chiar aștept contribuții mai consistente, dincolo de critica literara super-încântătoare prin simpla existență, gândindu-mă că fiecare trebuie să fi avut acolo, la viața lui, măcar un prof sau o profă „inoubliable„.

          P.S. Merci că-mi luați partea in contra criticii rațiunii pure venita de la prea-cinstitul cititor citit si prea-unic al Arcei lui Goe, contabilizându-mi in avantaj steagurile (de la prefectura si de la școala de fete), si mai ales pentru aluzia fină a încadrării ansamblului text-poză la categoria „gesturi artistice”. Scorul însă, cel puțin până acuma, este 2-2, întrucât m-am exprimat si eu (fiind si cititor de texte nu doar „ctitor” de „proze”), fiind de data aceasta de partea Ailei, la modul sincer si serios, nu doar așa, intru stârnirea altor observatori, pentru a-i determina să compătimim împreună.

          Despre „Rosu si Negru” nicio vorba (apropo de veritabila literatură). Stie cineva ce este: „roșu-negru, roșu-negru, roșu-negru, alb”? Probabil că dl. Neamtu Țiganu ar trebui să cam stie, dar cred că si Aila si alții s-ar putea aventura să facă presupuneri despre ce-ar putea sa fie… 🙂 🙂 🙂 (in caz ca nimeni nu ghicește, dezlegarea șaradei va fi livrată in numărul viitor).

          Apreciază

          • Nimeni, nimic? Niciun răspuns? Iar in numărul viitor este vorba despre emanciparea în tenisul feminin, nu despre… romane…

            Apreciază

          • Stely said

            Daca intrebarea are legatura cu titlul romanului „Rosu si negru” este vorba despre nazuintele din copilarie ale lui Julien Sorel. El ar fi vrut sa imbrace hana militara (rosie) in armata lui Napoleon , fiind un mare admirator al lui, dar faptul ca acesta a intrat in dizgratie , s-a reorientat spre haina neagra , preoteasca . Cum niciuna nu i-a tinut noroc , vai de noptile lui „albe”. 😦
            Alt raspuns ar fi bancul cu Mos Craciun, imbracat in costum rosu cu alb ,care intra pe horn in casa, cu fata murdara de funingine neagra, 🙂

            Apreciază

          • drăguță încercare, dar nu, nu-i aceasta explicația… dezlegarea șaradei se amână… Poate mai încearcă si alții… Că nu e complicată… 🙂 Si nu, nu are legătură cu titlul romanului ori cu formația de muzica omonimă…

            Apreciază

    • P.S. Super-misto si oferta muzicală. Merci!

      Apreciază

  3. Bau Bau said

    Apreciază

  4. Aila said

    Este scrisa bine povestirea, dar nu mi-a trezit vreo emotie fiindca finalul eu l-as fi scris altfel, sincer mi s-a parut tras de par si chiar sub nivelul introducerii si cuprinsului. Dar oricum una peste alta cand ceva este scris corect gramatical are totusi un atuu. Ati ales momentul potrivit sa o postati astazi de Nasterea Maicii Domnului. Va felicit dar cu o mica rezerva.

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulțumim d-nei Zoe Dumitrescu Bușulenga pentru pertinentele-i observații și pentru tratamentul milos. Mie unuia compunerea mi se pare o tâmpenie absolută, fără sens și fără artă, scrisă cu gândul aiurea și postată cam la normă și plezneală… Nici nu știu exact ce-am vrut să spun… dar promit că o să mă mai gândesc. 🙂

      Apreciază

    • Stely said

      Aila,
      Mi se pare destul de jenanta ” analiza literara” a prozei scurte (da) scrisa de Arca lui Goe. Nu sunt in masura sa-ti dau lectii ,fiind si eu destul de jenata de comentariul meu sarac in idei si cuvinte (alese) pe masura scrierii propuse . Sunt foarte convinsa, ca asa cum nu ai inteles deunazi textul (Originile perversitatii) Ilincai Berna nu ai cum sa le intelegi nici pe cele scrise de d-lui. Ca sa intelegi asemenea scrieri este nevoie sa citesti cu atentie toate detaliile si nu cu mintea si sufletul imprastiate, ci concetrate pe fraze si cuvinte cavsa afli, in acelasi timp, ce se petrece „intre” printre” si ” dincolo” de ele. Numai asa ai fi inteles rational si emotional totul . As putea sa te intreb, ce crezi tu despre ilustrarea scurtei proze cu fotografia toreadorului plangand si a taurului care privea cu mila la el (asa vad eu) dupa ce se luptasera in arena si acesta urma sa-i aplice taurului lovitura fatala ? Exista oare vreo legatura ? Daca da, care ar fi ea ? Oricum legatura exista, altfel nu ar fi fost pusa acolo doar de dragul imaginii.

      Apreciat de 2 persoane

      • Aila said

        Voi reveni cu un raspuns

        Apreciază

      • @Stelly – Cred că Aila a sesizat în comentariul d-voastră o întrebare. Păzea! 🙂

        Apreciază

        • … dacă nu cumva s-o fi intimidat la mantinelă… 🙂

          Apreciază

          • Stely said

            Da, acum vad ca Aila are o motivatie pentru tacerea ei.

            P.S. Am si eu datorie de onoare la dvs. De fapt era pe cale sa fie achitata , in sensul ca scrisesem un comentariu ceva mai lung cu multumirile de rigoare pentru aprecierile dvs imbucuratoare, precum si alte dovezi de „curaj „, insemnand ca avansasem niste ipoteze cu privire la finalul cu suspans al prozei scurte , avandu-l in prim plan pe liceanul „nabadaios „care a pus-o in incurcatura pe „fasneata ” profa . Insa, din neatentie, pesemne, am apasat pe „anuleaza raspunsul ” si intr-o clipa s-a facut nevazut. Intrucat aveam si ceva treaba dar si niste stari ciudate (somnolenta si oboseala musculara) ce m-au speriat ca m-am contaminat de covid-19 la mare , nu l-am mai refacut. Plus de acestea am asteptat si interventiile Ailei , mai ales cele referitoare la Julien Sorel, fotografia toreadorului si legatura lor cu cele doua personaje din „schita”: profa si liceanul . 🙂
            Asadar , o astept pe Aila sa se tina de promisiune .
            Pana atunci , datoria : va multumesc pentru aprecierile la comentariul meu si validarea „ipotezelor ” mele. 🙂

            A, si un fel de remember , aici :
            https://alephnews.ro/lifestyle/jeff-bezos-si-viata-eterna-fondatorul-amazon-baga-bani-intr-o-companie-care-studiaza-una-dintre-cheile-nemuririi/

            Apreciat de 1 persoană

          • Este posibil sa iasă ceva super-fabulos din aceasta încercare, ceva asemănător cu rezultatele obținute odinioară de către adepții Alchimiei (formă de cunoaștere proto-științifică si o artă ocultă) care încercau sa realizeze (a) transmutația metalelor în aur și argint, (b) crearea unui homunculus, un om artificial si (c) obținerea unei substanțe magice (o licoare sau o pulbere numită piatra filozofală) care să permită obținerea panaceului (o poțiune care să vindece toate bolile). Metalurgia egipteană a fuzionat cu filozofia greacă și cu misticismul Orientului Mijlociu, luând naștere alchimia, predecesoarea chimiei moderne, o formă de investigare a naturii, și o disciplină filozofică și spirituală. Noțiuni din chimie, metalurgie, fizică, medicină (științe aflate în fază incipientă) se combină cu cele din astrologie, religie, spiritualism, misticism, semiotică și artă… se zice ca pasionații de alchimie de prin 1700 de prin Saxonia si Bohemia, chinuindu-se ca vai de lume sa descopere modul in care ar putea transmuta plumbul in aur au descoperit rezervele de caolin din care s-a fabricat celebrul porțelan care a adus faima si bogăția regiunilor respective. Alchimia Amazon-iana de azi are fix aceleași șanse ca si Alchimia medievala sa-si atingă scopurile propuse declarativ, si tot la fel ca aceea are șansa de a intermedia descoperiri colaterale ce se pot dovedi colosale…

            Apreciază

          • Stely said

            In concluzie Jeff Bezos isi investeste milioanele in ceva „descoperiri colaterale ” nicidecum in „lifespan” asa cum propusesem eu ca drept raspuns la intrebarea Arcei lui Goe- „unde sa-si investeasca Geff Bezos trilioanele… Si totusi, propunerea mea ,de a-si investi banii in „vindecarea imbatranirii ” a fost intr-un fel valida . Nu insa in laboratorul unde lucreaza echipa de cercetatori condusa de prof. de genetica la Harvard Medical School, David A .Sinclair , autorul cartii „Lifespane.” Pacat . 😦 M-am uitat pe lista personalitatilor stiintifice care au colaborat cu acesta si nu am vazut nici unul dintre cei aflati in articolul de mai sus. E adevarat ca nu am intrat in cuprinsul cartii sa-i gasesc taman pe acestia , intrucat am retinut ca lucreaza cu multe laboratoare din lume.

            Apreciat de 1 persoană

    • Bau Bau said

      Aila, aveți un typo: „atu”, nu „atuu”.

      Apreciat de 1 persoană

    • D-na Aila dar despre Julien Sorel ce părere aveți? Din orice punct de vedere…

      Apreciază

    • @Aila – Mă așteptam să spui cum anume altfel ai fi scris tu finalul… Chiar ar fi interesant dacă ai vrea să oferi varianta ta…

      Apreciază

  5. Bau Bau said

    Eu cred că liiceanul i-a făcut un compliment ascuns profei. Adolescenții se văd nemuritori. El a simțit-o pe profesoară de vârsta lui și asta i-a transmis, implicit.
    Dar poate că ea tocmai primise un diagnostic de boală letală. Ori vestea morții unei persoane apropiate, în locul căreia ar fi preferat să moară. Sau……
    Vorba ceea: „unde dai, și unde crapă”. 😦

    Îmi plac mult poveștile cu final deschis. Deci, mi-a plăcut și aceasta.

    E greu să dublezi fericit un text cu o ilustrație. Aici a funcționat. Deși, în genere, ilustrațiile restrâng aria sensurilor.

    Apreciază

    • Bau Bau said

      Și… dacă în subconștientul oricărui toreador plânge copilul care n-a suportat cândva sacrificarea unui animal?

      Apreciază

    • Aila said

      Eu cred ca liceanul nu se scrie cu ii………

      Apreciază

    • Poate că are si Gabriel Liiceanu o poveste similară… cu profa sa de germană… eroina din liceul Lazăr, si amintiri asemănătoare cu ale „subsemnatului” ori cu ale altui coleg si con-frate si autor, aka Grigore Băjenaru, cu al sau Cismigiu & Comp. (Cine n-a citit Cismigiu & Comp ar face bine s-o citească, mai bine mai tarziu decat niciodată… vezi link-ul. Sau macar sa re-vada Liceenii si Declaratie de Dragoste, cu Ion Caramitru in rolul Socrate)… mă rog bibliografie ne obligatorie: Liceu, – cimitir / Al tinereţii mele – / Pedanţi profesori / Şi examene grele… Şi azi mă-nfiori / Liceu, – cimitir / Al tinereţii mele! // Liceu, – cimitir // Al tinereţii mele – // În lume m-ai dat / În vâltorile grele, / Atât de blazat…/ Liceu, – cimitir / Al tinereţii mele!

      Apreciază

  6. Bau Bau said

    🙂 😦
    https://www.diseara.ro/ro/fun/poza-zilei/hai-nu-mai-plange-te-las-sa-castigi-2013-04-21.html

    Apreciază

  7. Bau Bau said

    „Roșu și negru”. Cariera militară (cu uniformă roșie, napoleoniană) versus cariera preoțească, cu haina clericală neagră. Sorrel e nevoit să aleagă negru, cum bine știm.

    Un personaj extrem de narativ: un iubitor de idealuri alături de unul dornic de parvenire / conformist / duplicitar, o alcătuire contradictorie generatoare de conflict încorporabil într-o narațiune, generator de poveste.

    Poate profa admira această alcătuire contradictorie, generatoare de viață aventuroasă care l-a condus la o moarte prematură; mai mult, vedea cum cele două părți opuse ar putea coopera, spre a duce personajul „ dincolo de mizeria acelei lumi” în care aspira să intre, spre a ieși din lumea mizeră în care se născuse și în care nu-și putea valorifica dotările. Poate că ea nu a avut curajul să se lase în voia firii și de aceea a ajuns la o vârstă respectabilă, de „nemuritoare”. Brusc, realizează diferența și o bușește plânsul.

    Partea faină la o poveste deschisă este că toate interpretările pot exista împreună, compunând ceea ce s-ar putea numi un „hipertext”. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Bau Bau said

      De fapt, povestirea propusă de Arca lui Goe conține povestea lui Julien Sorel, încorporată în cea a profei de franceză și chiar interferentă cu ea. O mixtură narativă interesantă, sub o aparență stângace, de scriere produsă la iuțeală. 🙂

      NB. „Sorel” e numele corect.

      Apreciat de 1 persoană

    • …a fost o vreme in care o bănuiam pe profa de franceză a fi capabilă de astfel de scurtcircuite, către genul acesta de profunzimi abisale… între timp însă, luat cu una, cu alta, am mai uitat senzația… si mi-a mai (si) trecut…

      …uneori emoțiile adânci ale oamenilor se pot manifesta in contact cu mărunțișuri, fără a fi realmente cauzate de acestea. „Schmidt” este numele corect 🙂

      Apreciază

  8. Se pare că i-am rămas dator profei de franceza cu „traducerea” motto-ului: Hasta la vista nome naine bennti franc !

    Apreciază

    • De fiecare dată când se prefăcea că este nervoasa (că ea nu era niciodată nervoasă de-adevăratelea) profa de franceză zicea chestia asta „Hasta la vista nome naine bennti franc”, așa pe un ton de „Atenție la mine că v-a luat mama dracului”. N-a vrut să ne spună ce înseamnă sau de unde vine decât pe la sfârșitul liceului, când ne-a mărturisit că nu înseamnă nimic anume si că este o simplă expresie (intraductibilă) pe care o folosea (si) bunica ei când se enerva pentru vreo boroboață de-a nepoților. Imi răsună si acum în urechi vocea profei: „Să vă faceți temele că dacă nu hasta la vista nome naine bennti franc!. Mă s-a-înțeles?

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: