(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 9 septembrie 2021

EMMA-nciparea tenisului…

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 9, 2021

Am intenționat să intitulez acest „eseu” „schEmma Răducanu”, o găselniță simplă care s-ar fi potrivit minunat conținutului de redat publicului, doar că, făcând un tur de onoare pe la vecini, am constatat că e luată, si că altora le-a trecut deja prin tărtăcuță respectiva micuță alcătuire, de altfel simplă și, și la mintea cocosului, așa că, forțat de niște împrejurări ca acestea, a trebuit să caut și să găsesc alt titlu, care să se potrivească unei cronici sportive ce-ar descrie plastic esența întâmplărilor de la US Open-ul de anul acesta, pe latura feminină a existentei sale: EMMA-nciparea tenisului… Sunt curios să văd dacă s-or sfii sau nu con-frații mei mai mari de la „Cronici. Satire. Șarje.” să o folosească în vreo titulatură după meciurile de astă seară. Vezi acuma… depinde si de cum o considera Emma (CREMMA DE LA CRÈME) ea însăși în personaj, să le dea apă la moară în acest sens. Sau nu. Dar să lăsăm vorba lungă si să revenim la proza scurtă cu subiect si mai ales cu predicat. Iată despre ce este vorba. In plină epopee de scriere, în contemporanitate, a unei pagini de istorie glorioasă a tenisului, ori, din contră, de dramatică ratare a acestei scrieri, o dilemă din care n-om putea ieși… decât hăt… peste măcar încă vreo câteva zile (o mică eternitate), în aceste momente de înălțător sublim, în care cei pro si cei contra (lui Nole, acest Ghilgameș al post-modernismului glorios la orașe si state) sunt în apoteotica tensiune de dinaintea deznodământului, față cu măreția întâmplării, vine schEmma Emma cu crEmma, ca o floare, si zice „da’ bine bobocule ce mare pricopseală o fi șlamul asta de se lupta ale garibaldi ca leii pentru el?”, „ca uite, dacă mă forțez un pic pot si eu sa-l iau acasă, si să-l arat babacilor, ca să mă creadă c-am fost la Flushing Meadows în turneu si nu cine știe pe unde aiurea. Nu că le-ar păsa… dar orișicât„. O mai ridicolă banalizare a întregului tam-tam mediatic referitor la grandoarea publicitară a celui de-al patrulea turneu de mare șlam al anului (devenit așa deodată întâiul, prin dramatism si prin abilitatea de a oferi publicului, încă din sferturi, meciuri care pe la alții sunt finale), decât un triumf al Emmei Răducanu (vere pe asta o cheamă ca pe Tamango) într-o finală în contra lui Leylah Fernandez, nici că s-ar putea sau că s-ar visa. Presupun totuși că finala fetelor se va consuma, cuminte, între Maria Sakkari si Aryna Sabalenka si chiar că Elada va triumfa un pic… dar, dacă printr-un miracolul oarecare, cele doua fetițe din Canada, Anglia, Romania, Ecuador, China si Philipine vor ajunge să-si dispute finala de la marele Open american, asta va fi un semn de supremă globalizare și emancipare a tenisului feminin (si nu numai) și o pălmuță dată generației de tenismene modeste, rămase ani de zile in umbra lăbărțată a Serenei Williams, așteptând cuminte să le vină si lor rândul la plăcintă, doar pentru a asista acuma (tot cuminte) la nașterea unor legende adolescentine pe scurtătură. Nu că n-ar merita. Merită. C-așa-i in tenis.

P.S. Deși jocul lui Leylah Fernandez pare mai consistent si mai aproape de rigorile profesionalismului, lejeritatea cu care joacă Emma Răducanu, denotă o genialitate precoce… ceva de speriat. si P.P.S. Indiferent de câte alte meciuri fără set pierdut va avea Emma pe drumul emancipării tenisului de sub oprimarea Serenei Williams si a amintirii acesteia, sper ca Nole să rămână băiat salon, serios, concentrat pe problemă, ignorând cu detașare suverană perturbațiile, inclusiv diversiunile si banalizarea succesului în grand șlam-uri, cel puțin până duminică noaptea. Măcar atâta reper solid să mai avem si noi spectatorii profesioniști de tenis pe lumea asta.  

UPDATE: Normal ar fi să inventez niște cuvinte si să încropesc ceva (un soi de avan-cronică) despre finala fetelor de la US Open de anul acesta, dar vuiește deja planeta. Aproape sigur că orice as spune va fi fost spus deja, undeva, în vreun nod mai central al năvodului. Se preconizase scrierea unei pagini de istorie la US Open… pe ramura bărbaților, unde seniorul Djokovic era așteptat cu docența in tenis, pentru a confirma de jure ceea ce este cunoscut de facto… eveniment aflat încă în plină desfășurare… Dar pentru ca nu cumva să rămâie US Open-ul de anul acesta repetent (ca cel de anul trecut), fără eveniment notabil de mare anvergură, conul destin s-a gândit să ofere, pentru orice eventualitate, o variantă de rezervă, așa, just in case, reușind însă să se întreacă (cu mult) pe sine, cu ditamai pleașca de eveniment istoric unicat, planetar: la US Open finala fetelor de anul acesta este finala fetițelor… cosmice… Ceva ce nu se întâmplă decât o dată la o mie si ceva de ani… Așadar, US Openul este acoperit in privința asta, încă de joi. In mod clar întâmplarea de sâmbătă o eclipsează binișor pe cea de duminică (printr-o anvergură ce poate părea cu ușurința ca fiind anormal de gogonată), si asta in-di-fe-rent de cum s-or întâmpla lucrurile… azi, mâine, si poimâine… (trei zile, că atâta ține de regulă o minune)… viitorului ulterior (sic) revenindu-i sarcina ingrată de a stabili dacă aceasta finală a fetițelor este o simplă comedie apocaliptică, propusă ca bășcălie la adresa tenisului eminamente feminin, sau dimpotrivă, punctul de start al aceluiași tenis (spre glorie si normalitate), după mult așteptatul si necesarul reset. Până la anul pe vremea asta ne-om lămuri noi cumva. Deocamdată nu trebuie să ne facem astfel de probleme de con-știință, fiind mai mult decât suficient să ne lăsăm in voia minunii si să savurăm spectacolul in arena de circ, mulțumiți că ni se dă apă la moară (să moară dușmanii mei)… alegându-ne favoritele si favoriții (care nu si-i au deja), pentru a lăsa emoțiile gratis să ne hărțuiască cum or vrea. Aviz amatorilor (mă refer exclusiv la spectatorii profesioniști de tenis… desi sunt sigur că si dintre ceilalți muritori se vor găsi destui sa-si extragă „satisfacții” colaterale, că așa e in tenis, loc si pentru gură cască). Pentru finală, eu unul țin cu EMMA (Crypto si lapona Enigel), aceasta fată diabolică, de o ingenuă genialitate, ce pare ajunsă aici ca urmare a unui pact cu diavolul ori cu bunul Bill Gates (cel cu cip-urile, iată prototipul). Leylah e minunată, dar totuși am mai văzut așa ceva (parca tot de prin Canada, ale Bibi), dar Emme din acestea nu. Merg pe mâna ei, presupunând că va câștiga, în două seturi, ca de obicei, deja).

Update 2: Emmancipare nu glumă. Dupa finală feminină de la US Open, am plăcuta senzație că de data asta nu mai e țeapă, gen Ostapenko, Kenin, Krejcikova si alte paparude, si că de data asta e pe bune, asistăm la un început de istorie glorioasă, si că mândruțele astea două o să facă spectacol din rivalitatea lor si în următoarele decade.

Si pentru că o istorie merge bine cu alta, azi-mâine o să-l vedem si pe Nole Maximus, adăugând sclipirea necesară glorioasei si inegalabilei sale cariere. Cred că mâine se va găsi cineva din tribune, care va striga la momentul potrivit: Nole-Maximus, Nole-Maximus, Nole-Maximus… 🙂

Emmanciparea tenisului. Epilog.

Lecția despre cub

poezie
de Nichita Stănescu

Se ia o bucată de piatră
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruiește cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
si brusc se fărâmă un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toți zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfărâmat!

din vol „Opere imperfecte” (1979)

Posted in Arcaluigoeologie | 88 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: