(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Călătoria lui Pinocchio

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 30, 2021

N-ar strica trecerea in revista a unora dintre călătoriile legendare care releva secretul devenirilor inițiatice aferente. In cabina de la tribord rulează un film despre Călătoria lui Pinocchio. Mai sunt câteva locuri libere pe canapele… Discuțiile, masa si dansul, pe punte, după vizionarea filmului…

intermezzo volatil: Mi-am adăugat un nod nou la batistă, în Blog Roll: Gara pentru noi (Renata si ceilalți). In lungile momente de acalmie de pe punte să nu te-aud că n-ai ce citi, că fiindcă dramele Parisului, câte au ieșit până acum, le-ai terminat. Ia cu Carageani. N-ai cum să n-o iubești.

„Aventurile lui Pinocchio” este o colecție fabuloasă de povesti (paralele) bazate pe niște călătorii cu peripeții bine ticluite, care au ajuns, iată si pe Arca lui Goe, ocazie cu care cred că ar fi nimerit să ne deslușim.

Din motive dependente de voința noastră, dar si din lene (stimulată copios de către anturaj) si din distracție oferită nouă cu generozitate în context, deslușirile intenționate în legătură cu multiple călătorii etichetate „Pinocchio” (desfășurate în câteva planuri distincte, aproape disjuncte) a rămas în suspensie si suspans. Până la eventuala spulberare a acestui suspans vag, ar fi poate interesant de încercat să anticipăm ce se va mai întâmplat cu Pinocchio după ce s-a făcut băiat mare. Iată o propunere ilustrativă in tabloul de mai sus. Cum ti se pare? Plauzibilă? Inevitabilă? Incredibilă? Improbabilă? Ghici cine si de ce a pictat tabloul?

UPDATE (foarte) TARDIV: Desigur că de imaginat se pot imagina călătorii fascinante care pot fi propuse spre realizare feliuriților cutreierători doritori de aventură si peripeții. „Cinci săptămâni in balon”, „Ocolul Pământului in 80 de zile”, „20 de mii de leghe sub mări” ori chiar „De la Pământ la Luna”… misiunea Appolo, toate desigur fanteziste si destul de imposibile sau măcar improbabile… Uite bunăoară noi am propus spre realizare (aviz amatorilor), o excursie pe urmele lui Pinocchio, o călătorie inițiatică destul de drăguță (dacă stai să te gândești, stai?), dar, întrucât propunerea a fost foarte subțire, nu s-a înscris nimeni, negăsindu-se niciun amator prin zonă (spațiul fiind ticsit cu profesioniști)… Bineînțeles că si dacă propunerea ar fi fost mai consistenta si s-ar fi găsit amatorii cuveniți pentru postura de cutreierători, tot nu s-ar fi realizat/finalizat o asemenea călătorie… din motive „bine” cunoscute. Mai întâi pentru că în genere toate călătoriile sunt imposibile (…), iar cele „în grup”, încă si mai dihai, iar apoi pentru că Arca lui Goe (bine ancorată în nemișcare) este un spațiu al tuturor ratărilor (care mai plenare, care mai banale, ilustrate de exemplu în atragerea muștelor gen Iosif si Radu Humor, in locul mușteriilor)… Dar chiar (inexorabil) ratată fiind, excursia respectivă ar fi oferit totuși ceva, un mic spectacol al ratării de introdus in simfonie, în galeria ratărilor alături (de exemplu) de cea consemnată în Zorba. Că doar avem si noi bubulinele noastre, irenele noastre papas, iar jupâni si alexisi s-ar găsi la o adică. Dacă ar fi fost să ne angajăm alături de Pinocchio / Petreson în ratări de această anvergură, despre ce oare ar fi putut să fie vorba? Poate despre călătoria prin timp a povestii lui Pinocchio, începută la Florența in 1883 (alături de Carlo Collodi), ajunsă cu bine in 1940 într-o gară de lux în compania lui Disney, iar apoi în sufrageria lui Jordan Peterson alături de Friedrich Nietzsche, de Carl Jung dar si de Id, ego, and super-ego, trecând apoi ca fulgerul (fără să oprească) prin halta Arca lui Goe (inter-stațiile amăgirii)… spre alte zări… Este o călătorie fabuloasă în care pasagerul este… o poveste numită „Aventurile lui Pinocchio”, o călătorie despre uluitoarele transformări si peripeții prin lume ale unei povesti (în fond simplă si banală, despre un tata bătrân si naiv, care se ocupă singur de creșterea unui băiețel naiv care, în loc să-si vadă de școală, se înhăitează cu niște derbedei pe străzile din oraș, totul pe loc… dar care totuși reușește să se maturizeze si să-si găsească autenticitatea). Autorul povestii a înțeles că nu poate propune o proză de succes din atâta lucru dacă nu o înflorește nițel pe ici pe colea, si anume prin punctele esențiale, inventând o călătorie incredibilă, purtându-l aiurea cu imaginația pe sărmanul Pinocchio la circ, in Insula Plăcerilor, pe fundul Oceanului si chiar în burta unei balene uriașe… numai si numai ca să atragă atenția naivilor spectatori (iaca niște gură cască) pentru a-i face să ia aminte despre pericolul de a fi marionetă si despre sacrificiile pe care le ai de făcut pentru a scapă de sfori fără a rămâne inert… Pledoaria explicativă a lui Jordan Peterson este admirabilă, este sublimă am putea zice, dar este mult mai complicată decât povestea, țintind un cu totul alt public: copiii de la universitate, cei care trebui să-si salveze tații (de la ratarea misiunii de tata si nu numai) înțelegând ei înșiși lumea si resorturile acesteia… In fine, nu-s singurele dimensiuni ale călătoriei propuse ca ilustrare (doar ca ilustrare) de călătorie, în scopul de a ne face, prin exemple, o idee de ce va să însemne misterioasa noțiune de călătorie si de limitările acesteia, în scopul unei bune pregătiri a călătoriei spre Oda Bucuriei de la Sabadell pe 19 mai 2012, ora 18:00, via Laniakea. N-om putea purcede la drum cu capul în traistă, fără o minimă inițiere în tainele artei călătoriilor interioare, imaginare. Numai așa călătorului îi va ședea bine cu drumul. Altminteri nu. 🙂

135 răspunsuri sa “Călătoria lui Pinocchio”

  1. Bau Bau said

    O primă impresie:

    Poate…
    este vorba despre cum poți deveni autentic într-o societate în care au murit valorile simbolice. „Dumnezeu e mort” declară Nietzche.
    Calea e drumul spre interior, în viziune jungiană, acolo unde așteaptă să fie activate forțe ale răului și ale binelui.

    Pinocchio, răzvrătitul adolescentin (manipulat de forțe – inconștiente – ale răului), se maturizează învățând să resusciteze valorile binelui, să le readucă în lume în forme noi, să salveze Tatăl Bun.
    El conștientizează forțele din lumea Inconștientului, Călătoria sa interioară seamănă cu cea alui Isus în Iad, urmată de Înălțare. Așadar, Conștiința sa – călăuzitoare a călătoriei spre aflarea valorilor binelui – este simbolizată de Isus Christos.

    Spiritul naturii îl răsplătește îndeplinindu-i dorința de a deveni un băiețel adevărat.

    Călătoria interioară – cu ochii deschiși – îl umanizează, îl face autentic pe oricare dintre noi. E un model. Am aflat mai demult că – în formarea tinerilor – catolicii folosesc dramatizarea poveștii lui Pinocchio, punerea ei în scenă de către tineri.

    Apreciat de 1 persoană

    • Vă mulțumesc pentru traducere si interpretare… si accentuare… In planul direct al topicului din filmul prezentat pe ecranul televizorului montat in cabina de la tribord a Arcei lui Goe, aflată in croaziera prin Laniakea cu multe noduri pe oră (si kilometrii pe secundă) cam da, despre drumul către autenticitate si eliberare este vorba. Frumoasa (nu-i așa?) încercarea insolită a d-lui Jordan Peterson de a folosi ca instrumente, intru descifrarea tâlcurilor din basmul călătoriilor fascinante ale bravului Pinocchio, tocmai niște unelte precum Nietzche, Freud, Jung, Isus, dimpreună cu filozofia, psihologia si religia aferente… Un parcurs valorând el însuși cât o călătorie. Altă călătorie, încă una, in șirul călătoriilor identificabile incapsulate una in alta… in aceasta poveste. Jordan Peterson este (devenit) un pasager de seama (involuntar) al Arcei Lui Goe si membru onorific al echipajului, in alt strat, înveliș (layer) ce se constituie într-o altă călătorie (cea cu Arca lui Goe), făcută in scopul consolidării pregătirii (psihologice) a călătorului (aka prea-cinstitul cititor citit si unic) pentru ca să-i șadă lui bine cu drumul către Sabadell (la locul si timpul precizate)… așa… Avem deci in vizor călătoria lui Pinocchio, călătoria lui Peterson si călătoria arcagoeologilor… sper să nu ratăm nici călătoria inițiatică interioară a autorului creator al basmului Pinocchio… din imaginația sa fascinantă…

      … Peterson are antecedente instrumentând excursii de acest gen si in interiorul altor calatorii legendare… Ghilgameș, Abel si Cain, Sumer si multe altele (de urmărit)… Mare păcat ca n-a ajuns el anume (ghinionul lui) sa facă recenzia mitului Tinereții fără bătrânețe si al vieții fără de moarte din basmul folcloric mioritic omonim… Nu e timpul pierdut… (Omul s-a întors din Rusia după un tratament complicat al unei boli care-l putea duce la moarte aparentă, numită depresie… o altă călătorie fabuloasă, altă dată)… Apropo de asta (!!!) propun vizionarea unui film (despre care sunt sigur, sigur, sigur că o să-ti placa (si asta in afara faptului ca este foarte util discuției, călătorie, si pregătirii pentru Sabadell…

      In categoria călătoriilor pe loc, precum majoritatea călătoriilor inclusiv sa mai ales precum a lui Pinocchio, Gulliver, Vasco da Gamma, Magellan, etc, etc…

      Apreciază

      • Bau Bau said

        O să-i caut cărțile. Nu știam până acum de existența lui. M-a impresionat. Tare mulțumesc de semnalare.

        Apreciază

      • Bau Bau said

        Despre film, mai mult decât un Synopsis:

        https://www.vox.com/culture/2016/12/28/14089484/paterson-review-adam-driver-jim-jarmusch-phenomenology-poetry

        Apreciază

        • Bau Bau said

          Paterson nu-i Peterson. 🙂

          Apreciază

          • 🙂 🙂 V-am indus in mini-eroare cu buna știință… Peterson e Jordan, si se găsește de obicei in Canada, la Toronto, sub formă de om, are o carte de bază (una si bună), si multe articole, si filme pe YouTube, si multe, multe simpatii si antipatii colosale… iar Paterson e un oraș cu probleme (sărăcie, droguri, segregare) aflat in New Jersey… ) si un film omonim cu un erou numit la fel a cărui in-acțiune (poetică) se petrece (culmea coincidentei omonimiei) in acel același oraș… Paterson. Așadar o potriveală aparent întâmplătoare… numai la sonoritate… si totuși există fire invizibile care releva si alte asemănări in fel de fel de planuri… Recomand filmul si ca atare, independent de restul lucrurilor vânturate pe aici… viața si drama unui poet in drumul sau către autenticitate într-o călătorie fantastică făcută zilnic cu autobuzul, pe trasee fixe in Laniakea oferă satisfacții si distracție fabuloase… in special acelora care sunt poeți, aspira să fie poeți sau au așa in general o slăbiciune pentru poeți. Filmul e plin de poezie si de poeme, la figurat dar si propriu…

            Apreciază

        • Pentru cei care n-au văzut filmul dar vor să-l vadă (încrezând-se in recomandarea d-lui Goe), linkul pe care-l propuneți este devastator pentru că strică filmul, surpriza si plăcerea de a-l descoperi pas cu pas, așa cum a intenționat si presupus autorul filmului, articolul dezvăluind cam totul. Dacă ați citit articolul încercați să-l uitați ca să vă puteți bucura ca lumea de film. 🙂

          Apreciază

  2. AdAmAmA7890ii2 0xyzw said

    @Bau Bau
    „Dumnezeul” lui Nietzche o fi fost asemeni lui, un muritor de rând, asemanator tuturor dumnezeilor si zeilor lumii, adulati de multimile inconstiente, însa Dumnezeul Cuvântului AAAEliberator, este viu, prezent,activ prin Duhul Sfânt în vecii vecilor.

    Apreciază

    • Iosif Greblea – că ești un om prost, treacă-meargă, (toți suntem… proști și… proști)… Problema este că ești prost rău (si la suflet), că ești un om de nimic, un om stricat… si defect, un rateu arogant si insistent in a-si etala prostia, răutatea, fudulia si fandacsia, bolborosind zgomote nesimțite. Felul in care-ti bați joc de Dumnezeu, luându-l in spurcata ta gură este o perpetuă blasfemie, o ofranda făcută trufaș pe altarul Satanei, in schimbul căreia îți vrei plata: luarea in seamă, băgarea in seamă.

      P.S. Dacă e viu înseamnă că e muritor. Esti prost. Esti jigodie. Auzi taină la căcărează: Dumnezeu e viu. Căcăreaza vorbește, se manifestă, există. Iosif Greblea. Mare minune. Dumnezeiască. Du-te băi si te pitulă în pătul cu clișeele tale de căcat si nu-mai-polua.

      Apreciază

    • Bau Bau said

      Despre credințele oamenilor era vorba. Locul pământesc unde Dumnezeu e mort sau viu.

      Pentru ca Dumnezeu să apară viu – așa cum este în absolut – și pentru noi, este nevoie să renunțăm la clișeele care îl îngroapă.

      Citiți o carte frumoasă a lui C.G.Jung: „Psihologie și religie”. Nu vă va face rău. 🙂

      Și… Vă rog mult, nu veniți să mă combateți iute, cu alte clișee.
      Mulțumesc!

      Apreciază

      • @Bau-Bau – Comentariul d-voastră denotă un optimism exagerat in privința lui Iosif Greblea. Insul este un parazit netrebnic, un troll ordinar, un tâmpit patentat in căutare de băgare în seamă pe gratis, care reacționează pur pavlovian, reflex, cand aude unele cuvinte care-i trezesc impresii si atingeri pe la clișeele din dotare. Oricâtă bunăvoința ați avea, nu se va califica in veci la postura de interlocutor. E o loază irecuperabilă, un gunoi virtual, si, mai mult ca sigur, un gunoi si in cruda realitate a concretului cu meandre si sinergii. Poate fi util cel mult ca pretext de vorbă si exemplu ilustrativ de ființă necuvântătoare.

        Apreciază

  3. AdAmAmA7890112 0xyzw said

    @Arca Lui Goe…va multumesc si va iubesc punânu-va oglinda Cuvântului AAAE în fatza, poate mai aveti umpic de…speranta…
    „…Problema este că ești prost rău (si la suflet), că ești un om de nimic, un om stricat… si defect, un rateu arogant si insistent in a-si etala prostia, răutatea, fudulia si fandacsia, bolborosind zgomote nesimțite. Felul in care-ti bați joc de Dumnezeu, luându-l in spurcata ta gură este o perpetuă blasfemie, o ofranda făcută trufaș pe altarul Satanei, in schimbul căreia îți vrei plata: luarea in seamă, băgarea in seamă.”

    „…Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.
    Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
    Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
    Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.”

    Apreciază

    • @Iosif Greblea – Prin simplul fapt ca activezi aici de condamni singur, desființându-te… Prin simplul fapt că ești agățat aici fără scăpare… ca fluturele pe lampă, oricâte „ba pe-a mă-ti” ai încerca…

      Încearcă să-ti răspunzi tie însuți, ce treabă ai tu cu Arca lui Goe, cu dl. Goe si cu insistenta de a casca gura si de a-ti da in petic pe aici. Să-ti răspunzi… desigur in măsura in care ești in stare să te întrebi… pentru că fiind prost si jigodie n-ai „timp” să-ti adresezi aceste întrebări. Esti o loază off topic care nu înțelege niciodată despre ce este vorba, despre ce se vorbește, care a fost propunerea, dar vine să se bage in seamă ca câinele lui Pavlov, reflex. A auzit „Dumnezeul”, „mort”, „Nietzche”, si gata i s-a părut că e de domeniul lui, de datoria lui sa inter-vină ca proasta-n bâlci cu bulbuci.

      Iosif Greblea pe acest topic este vorba despre altceva. Esti off topic, ești in plus, ești prost, ești aiurea… inadecvat, hodoronc-tronc… ci te du…

      Apreciază

      • AdAmAmA7890112 0xyzw said

        Nihil sine Deo

        Apreciază

        • Iosif Greblea – vai ce deștept ești! Si ce cult! Educat. Erudit. Si perspicace. Nihil sine Deo. wow… Si 2 + 2 = 4… Totuși… Esti redus mintal, un parazit, o loază care se screme să epateze si să fie deștept si radical… liber, mereu off topic, mereu pe lângă.., încercând să-si salveze aparențele prin asociere cu cele sfinte. Du-te mai trolule in pizda mamei tale si nu mai screme să te iei seama, cu orice preț, cum o fi… Învăță să vezi despre ce este vorba înainte de a încerca să te bagi în vorba, iar dacă vrei să deschizi tu vorba du-te iarăși în pizada mă-ti si fă-ti blogul tău în care poți să faci nimic sine deo cu cine o avea chef de clișeele tale. Zgomot, mizerie, poluare, asta ești. Dar desigur Nihil sine Deo.

          Apreciază

        • O.R. said

          @ AdAmAmA7890112 0xyzw – În perioada 06.11.2021 – 30.11.2021 se va desfășura Campania de Black Friday – Cu 0 întrebare, câștigi 0 valoare! Marele premiu O valoare inestimabilă! Mai multe întrebări, mai multe șanse de câștig. Vă aștept întrebările https://arcaluigoe.wordpress.com/intrebari-pentru-oracol/ . O faptă bună pe zi, pune și tu o întrebare, susține și tu o inițiativă, că nu e un capăt de lume!

          Apreciază

  4. fotosinteză12 said

    Halloooo…halo,halohalo… l-ați lăsat pe Pinochio cu călătoria în aer și v-ați mutat toți la Delphi?🤔

    Apreciat de 1 persoană

    • Întârzierea in abordarea călătoriilor adiacente poveștilor lui Pinocchio (in drumul acestuia spre Sabadell) nu este cred cauzata de efervescentele din templul Oracolului. Dimpotrivă chiar. Dar, așa după cum bine remarcați, exista o ușoară rămânere în urmă pe acest topic… care însă va fi recuperată in no time

      Apreciază

      • Stely said

        Am vazut fimul dar, nefiind poet si nici aspirant desi ador poetii, nu pot sa spun ca filmul mi-a oferit satifactii atat de pregnante precum cele manifestate dvs si dl Bau Bau. Nu spun ca filmul a fost slab ,intrucat regia, scenariul , sunetul, imaginea si jocul actorilor au fost excelente , insa personajul Paterson nu m-a convins ca ar dori sa-si puna in valoare talentul (menirea) pentru a deveni un poet consacrat. El scria poeziile , foarte frumoase de altfe, doar pentru el, nefiind citite de altcineva ci doar sporadic de sotia lui intrucat isi tinea „caietul secret” in garaj.
        Nici ca sot nu mi s-a parut mai prezent si dornic sa ofere sotiei atentia , recunostinta si ajutorul cuvenite. Rutina era la ordinea zilei. Exemple sunt destule . Mi-a placut insa sotia , care isi crea satisfactii din orice întreprindire . Nu-i reprosa , nu-i cerea nimic sotului, neobosita le facea ea pe toate si numai pentru faptul ca ii placea sa le faca . Singurele lucruri cerute sotului ,poet in devenire, erau sa-si publice poeziile si sa plimbe buldogul. De publicat nu a avut cum, căci buldogul, care pesemne i-a simtit indiferenta(plictisul) cand il ducea de zgarda la plimbare , a rezolvat totul : i-a facut praf caietelul cu poezii care de atata „grija” l-a uitat pe canapea , la gura buldogului. 🙂 Eu cred ca a vrut sa-l pedepseaca vazand comportamentul lui de sictir fata de el . Nu era greu sa observi ca nu-l placea prea mult pe stapanul lui . Totusi, cred ca i-a facut si un bine . Dupa aceasta intamplare si intalnirea cu poetul japonez, Paterson a realizat ca este poet si ca trebuie sa scrie in continuare , pentru a se consacra .

        P.S . Banuiesc ca va uitati la tenis :Djokovic -Fucsovic .

        Apreciază

        • Cred ca ați aruncat o privire din goana Laniakeei peste puntea Arcei lui Goe si ați prins câte ceva din zbor… Filmul on topic (care rulează non-stop pe televizor in cabina de la tribord) despre care presupusesem ca nu a fost vizionat de tripleta de aur nu este cel cu Paterson, ci cel cu Peterson.

          Cât despre cel pe care l-ați vizionat nu știu ce sa zic. Probabil că principalul motiv pentru care l-ați „înțeles” așa de pe dos derivă din faptul că l-ați interpretat prea mult in cheie personală. Pe bază (si) de anturaj. Văzându-vă comentariul si concluziile mă întreb dacă nu cumva defectele de interpretare se manifesta si dincolo de film, in cruda realitate, cea care va oferă context si perspectiva in toate si-n orice, inclusiv in vizionari de filme.

          P.S Ce-o fi oare un poet in steliana viziune? 🙂

          Apreciază

        • P.S. Da desigur ca l-am urmărit pe Novak in meciul cu Fucsovic. O tristețe inefabilă, pe capul lui, ca o coadă de cometă. Vizibilă si previzibilă… Lumina stinsului eșec (la o margine de cosmos si de vara) il urmărește încă.

          Apreciază

        • Bau Bau said

          D-na Stely, poezia nu e o îndeletnicire lucrativă. E un mod de a fi.

          Poeții au un al șaselea simț care îi ajută să se recunoască. Vezi întâlnirea lui Paterson cu fetița poetă, cu japonezul poet.

          Rutina e doar o aparență în acest film. Același spațiu exterior e mereu altul în interior, populat de aparițiile poeziei. (De fapt, nici un spațiu exterior parcurs zilnic în slow moțion nu e același mereu). Intrați în videoul cu flashmobul de mai multe ori și veți vedea că acel spațiu e mereu altul, cu alte și alte amănunte esențiale.

          Când cineva are darul poeziei, nu are nevoie de o viață spectaculoasă pentru a o scrie.

          PS. Paterson e capul familiei, el aduce banii în casă. Finanțează și bucuriile soției (chitara etc.)

          Apreciat de 1 persoană

          • Stely said

            @Bau Bau ,
            Mersi pentru explicatie .Am spus inca de la inceputul comentariului meu ca am vazut filmul din alta perspectiva, eu nefiind poet si nici nu intentionez sa devin . Prin urmare, nu am reusit sa fiu pe aceeasi lungime de unda cu firea lui de poet. Comentariul meu a fost sincer cand am spus printre randuri ca nu i-am simtit drama . Mi s-a parut chiar nepasator : daca iese ceva, bine, daca nu_ nu.
            Am insa bucuria (multumirea) ca dvs ati reusit sa fiti pe aceeasi lungime de unda cu Dl Goe . Mi-am dorit asta (acum cred ca ma credeti) si sper sa ramaneti asa . Mult succes in continuare . 🙂

            Apreciază

          • Multe lucruri (deveniri) pot fi asimilate unor calatorii. Indiferent despre ce lucruri (deveniri) ar fi fiind vorba, acestea presupun in mod inevitabil un parcurs (o deplasare) in timp si spațiu: se pleacă de undeva si se ajungea altundeva, alte coordonate spațiale, alt moment de timp… Suntem tentați sa credem că modificarea coordonatelor spațio-temporale nu sunt necesarmente esențiale, definitorii, pentru devenirea respectiva, ci doar aspecte colaterale, secundare, reziduale, dispensabile… ignorabile… De exemplu in cazul unei calatorii sadea, in sens clasic, traditional, banal si prozaic, sa zicem o călătorie până la Constanța cu CFR-ul. Numărul de km si de secunde care despart punctul de plecare de cel de sosire (ca si cvasi-infinitatea de evenimente concomitente) nu sunt luate in considerare in felul de a percepe si înțelege călătoria. Pentru a reda in proza călătoria sau pentru a o rememora ne rezumam strict la niște detalii de suprafață: sunetele si imaginile la care am avut acces (aproape) direct: cum a decurs discuția la casa de bilete, ce lume era pe peroane, ce lumina plutea prin aer, ce sunete se auzeau, urcatul in tren, conversațiile, schimbul de cuvinte cu conductorul, peisajul de pe geam, vreo convorbire la telefon, vreun rebus sau câteva pagini citite in vreo carte sau revista…vreun gând răzleț… un drum la cabina de toilette (mizerabila)… coborârea din tren, gara Constanța, alte sunete, imagini, mirosuri (aceleași)… Nimeni nu include in călătorie faptul ca suntem la peste 10,000 de secunde si la peste 10,000,000 (zece milioane) de km distanta de punctul de plecare. La fel si in cazul oricărei alte deveniri si a transformării unui personaj in alt personaj, suntem tentați sa ignoram cu desăvârșire faptul că peisajul si contextul sunt altele, cu totul altele, ne acordându-le acestora o pondere prea mare in ecuația acelei deveniri, asimilabilă unei călătorii. De fapt tocmai acelea sunt tot ceea ce contează. Altminteri orice călătorie este de fapt un moft, un capriciu uman in contra naturii, o forțare in contra infinitului, pe care natura, universul, infinitul, o corectează pe loc, înglobând-o in ceea ce este firesc (marea si inexorabila deplasare prin spațiu si prin timp), minimizând, atenuând, anihilând, anulând, așa zisa călătorie, reducând-o, bine merci, la zero. Cam așa cu devenirea d-nei Stely pe Arca lui Goe. O călătorie inițiatică fabuloasa cu suma zero. Doamna Stely se afla la zeci de miliarde de km si secunde de locul original la care se afla cand s-a îmbarcat pe Arca lui Goe. Este tot ceea ce contează in economia acestei deveniri, restul rămânând neglijabil. Si zic neglijabil cu indulgență, numind astfel inexistentul. Din acest punct de vedere Arca lui Goe nu se deosebește cu nimic de orice alt mijloc de transport din loc in loc (dispozitiv de stat pe loc). Si nici d-na Stely de orice alt călător pasager trecător… Ceea ce denotă in egală măsură un pesimism adânc si un optimism înalt. Total aproape zero. Plus-minus a infinita zecimală.

            Apreciază

          • @Stely – Nu știu de ce „insistați” pe faptul ca comentariul d-voastră a fost sincer. Întrucât nu cred să fi insinuat cineva că n-ați fi fost sinceră, cred că ați ținut sa menționați explicit acest lucru imaginâdu-vă că relația (logică?!) dintre sinceritate si adevăr ar spori cumva importanta mesajului. Sincer să fiu de asta mi-e si teama, de faptul ca ați fost absolut sincera (si atât) in compunerea comentariului literar in proza despre poetul din film si despre brava sa soție. Sinceră, fără legătură cu filmul, ci doar așa in general, in legătură cu realitatea înconjurătoare, din imediata vecinătate, cu realitatea împrejmuitoare, pe care vi s-a părut potrivit s-o extindeți si-n micul oraș Paterson, in mod firesc, comod, natural, sincer… Ce-i drept e drept, exista riscul ca situațiile sa fie într-adevăr similare in ambele orășele, dar poate in varianta inversă decât cea pe care o propuneți d-voastră. Mai știi?!

            Apreciază

        • Bau Bau said

          A lăsa lucrurile să se întâmple și a te bucura de ele e mai aproape de taoism decât de nepăsare, în opinia mea.
          Am impresia de tot coerent al postărilor care gravitează în jurul flashmobului de la Sabadel.

          Vă place muzica, nu sânteți prea departe de poezie, așa cred. Putem trăi poezia fără a fi poeți.

          Apreciază

        • O.R. said

          @Stely În perioada 06.11.2021 – 30.11.2021 se va desfășura Campania de Black Friday – Cu 0 întrebare, câștigi 0 valoare! Marele premiu O valoare inestimabilă! Mai multe întrebări, mai multe șanse de câștig. Vă aștept întrebările https://arcaluigoe.wordpress.com/intrebari-pentru-oracol/ . O faptă bună pe zi, pune și tu o întrebare, susține și tu o inițiativă, că nu e un capăt de lume!

          Apreciază

    • Plus faptul ca Stely, OR si Fotosinteza n-au vizionat încă filmul care rulează non-stop pe televizor in cabina de la tribord… Plus ca si filmul Pinocchio (versiunea din 1940) ar trebui revăzut la materia din urmă…

      Apreciază

  5. Radu Humor said

    Mesajul troll-ului Radu Humor a fost mutat AICI.

    Apreciază

  6. intermezzo volatil: Mi-am adăugat un nod nou la batistă, în Blog Roll: Gara pentru noi – Renata si încă cineva( toți ceilalți). In lungile momente de acalmie de pe punte să nu te-aud că n-ai ce citi, că fiindcă dramele Parisului, câte au ieșit până acum, le-ai terminat. Ia cu Carageani. N-ai cum să n-o iubești.

    Apreciază

  7. O.R. said

    La multi ani!

    Apreciază

  8. neamtu tiganu said

    vreti literatura? Uite aici https://www.contributors.ro/provocarea-libertatii/, sa va saturati.. pe bicicleta.. Poate s egaseste cineva sa-mi faca un rezumat.

    Apreciat de 2 persoane

    • Ia te uita pe unde umbla sfântul arhanghel… pentru un smoc de libertate… Merci pentru semnalarea acestui text care rezonează armonic pe profilul tematic al arcei… e de comentat… om vedea. 🙂

      Apreciază

    • Desigur că ar fi interesant dacă măcar o parte dintre cutreierătorii virtuali, care au popasuri pe Arca lui Goe, ar urma recomandarea d-lui Neamțu Tiganu si ar încerca să accepte „provocarea libertății”, revenind apoi cu comentarii. Chiar ar fi drăguț să vedem în câteva variante inedite cam cum poate fi percepută ideea de libertate ca un mers pe bicicletă fără mâini si cam ce se înțelege pe la poluri din recenzia respectivă. Un vizitator, un pol. 🙂 Sunt convins c-am avea si ceva aurore boreale…

      Apreciat de 1 persoană

      • fotosinteză12 said

        Mersul pe bicicletă fără mâini exprimă bine adevărata libertate. O minte clară, liniștită care dirijează fără efort toate celulele intr-un cor armonic. Acest echilibru este esențial la atigerea libertății, căci poți fi în inchisoare și să te simți liber și poți circula liber pe toată planeta dar să te simți ostatic.

        Apreciat de 1 persoană

      • O.R. said

        Recenzia nu mi-a plăcut dar nu mi-ar displăcea să citesc totuși cartea fiindcă fiecare are felul lui de înțelegerea. De ce spun asta fiindcă metafora luată din contest cu mersul pe bicicletă fără mâini nu îmi pare a exprima adevărata libertate, poate fără mâini și fără a ține picioarele pe pedale dar totuși și așa tot stai în șezut pe șa și poți ține drumul doar pe un traseu scurt asta dacă nu ai neșansa să te priponești într-un ceva, de exemplu într-un păpușoi. Eu cred că libertatea este doar atunci când zbori fără aripi.

        Apreciază

        • După câte reiese din recenzie se pare ca „volumul” „incriminat” oferă o colecție de idei despre ce ar fi fiind libertatea in raport cu anumite constrângeri (interioare si/sau exterioare) in funcție de context si împrejurării si mai ales de abilitarea de a vedea si percepe (simți) respectiva liberate. In fapt libertatea nu este ceva anume, o entitate primara, existenta in natura, ci un fel de denumi pe scurt absenta unor constrângeri. Nu poți obține sau oferi libertate in general sau o cantitate oarecare (măsurabilă in vreun fel) de libertate. Poti doar observa, măsura, impune sau elimina restricții, constrângeri, limitări, interziceri. Libertatea nu este in fond decât (a) absenta restricțiilor sau (b) abilitatea de evita restricțiile (eludându-le, păcălindu-le, compensându-le efectele etc)… Ca sa-ti poți câștiga libertatea trebuie sa identifici si sa evaluezi cu eficienta restricțiile (cu care te confrunți) pentru a decide dacă poți să le elimini sau sa le eviți. Ca sa te lămurești întreabă-te ce înseamnă libertatea pentru tine, sau întreabă-l pe oracol. O sa aflam care sunt restricțiile cu care te confrunți…

          Ce este libertatea Oracole?

          a, Libertatea este sa poți trai bine-merci fără sa muncești…
          b, Libertatea este sa poți calatorii liber unde vrei in orice loc, in orice timp…
          c, Libertatea este sa poți comenta ce vrei, cand vrei si cum vrei, pe Arca lui Goe si pe orice altă arcă…
          d, Libertatea înseamnă ubicuitate…

          sau ce?
          sau nu?

          a, de exemplu la pușcărie
          b, nici fotonul nu poate
          c, si pe urma sa vina adminul si sa te facă albie de porci
          d, da, da, ubicuitate prin neantizare…

          Totuși ce înseamnă libertatea pentru tine? Simte-te liber in a alege răspunsul fără nicio restricție… ca si cand ai exprima in vis niște dorințe adresate peștișorului de aur sau duhului din lampă. Ce ești în stare să scoți la lumina cuvintelor din infinita ta libertatea imaginara interioara?

          Apreciat de 1 persoană

        • o posibila descriere sumară a ce-ar putea însemna libertatea deplină: să poți face ce vrei, când vrei, cum vrei si cu cine vrei si să nu poți fi constrâns niciodată să faci ce nu vrei. Ar fi oare suficient? Sau te pomenești că nu?

          Apreciat de 1 persoană

          • O.R. said

            Voi aprofunda ideea maine dar pe scurt Nu prea simti constangeri cand esti independent deci nu depinzi de cineva  si nu dai socoteala cuiva. Oricum cred ca fiecare vede libertatea in felul lui. Ma voi gandi pana maine.

            Apreciază

          • Se pare că in unele cazuri libertatea înseamnă să vrei (si/sau să te mulțumești cu) puțin, si anume cu atât cât ti se îngăduie, să nu depinzi de cineva, să nu dai socoteală cuiva… libertatea in raport cu alti oameni, singura care ar conta si ar fi de luat in calcul in definirea ideii de libertate… infernul sunt ceilalți, deci paradisul sunt ceilalți.

            Apreciază

          • O.R. said

            Libertatea mea, poate suna cam asa
            -sa pot gandi si simti in felul meu
            -sa pot crede in ceva fara sa ma ascund
            -sa fiu propriul meu stapan, nu o marioneta
            -sa am posibilitatea sa aleg ce consider eu ca este cel mai bun pentru mine
            -sa ma simt in siguranta si sa nu traiesc cu teama ca din cauza crezului meu si a convingerilor mele pot ajunge sa imi pierd libertatea
            -sa nu fiu considerata o paria si aruncata la marginea societatii doar pentru faptul ca sunt femeie
            -sa pot calatorii, sa pot alege domiciliul, sa pot sa muncesc

            Apreciază

          • Interesante răspunsuri. Discutabile, interesante, curajoase. Un auto-portret in sine. Merita atenție, considerare si re…vizie…

            Apreciază

          • @OR zce ca Libertatea sa, poate suna cam asa

            -sa pot gandi si simti in felul meu || <= Parca ce? Ai putea altminteri? Fix numai asa poti gandi si simti.
            -sa pot crede in ceva fara sa ma ascund || <= Pai a crede este ceva interior, ascuns in mod implicit. Cum sa te ascunzi in plus? Poti asadar crede bine merci ce vrei, fara sa te ascunzi in plus. Am eu imresia ca ai vrea sa crezi si sa te etalezi, falesti cu credinta ta ba chiar eventual s-o impui si altora.

            -sa fiu propriul meu stapan, nu o marioneta || <= Adica sa-ti fi propria marioneta? Tu sa tragi sforile, tu sa dai din picioare. Taie toate firele care nu stii de unde vin sau pe toate care nu vin de la tine. Rezultatul va fi … fooarte interesant

            -sa am posibilitatea sa aleg ce consider eu ca este cel mai bun pentru mine || <= Cine te-ar putea impiedica? Nimeni. Cine si cum decide ce-i mai bun pentru tine rămâne absolut problematic.

            -sa ma simt in siguranta si sa nu traiesc cu teama ca din cauza crezului meu si a convingerilor mele pot ajunge sa imi pierd libertatea || <== si asta e rezolvat. Sunt chiar curios cum anume ai putea sa-ti pierzi libertatea pentru ceea ce crezi tu in capul tau.

            -sa nu fiu considerata o paria si aruncata la marginea societatii doar pentru faptul ca sunt femeie || <== Aoleu. Serios?

            -sa pot calatorii, sa pot alege domiciliul, sa pot sa muncesc || <== Nu cred sa poți "calatorii" cu doi ii (maxim cu unul), dar in rest be my guest. In special partea a treia din propoziție

            Apreciat de 1 persoană

          • O.R. said

            Sunteti un asa mare artist ceva de speriat. Se simte ca ati fost nascut, crescut, educat si insurat in tara tuturor posibilitatilor si ca nu aveti habar de totalitarism si dictatura.Bravos, o gandre open-space nu-i de colea. Asta e fiecare cu norocul sau nenorocul lui.

            Apreciază

          • O recomandare oricui altcuiva:

            Apreciază

        • neamtu tiganu said

          Un om insurat nu este niciodata liber. Daca mai are si copii creste gradul de dependenta. S-ar putea spune ca nici un alcoolic nu e liber, e tot timpul chitit sa prinda o tuica. Dar nici vegetarianul nu e liber, incerca sa gaseasca ierburi.
          Practic oricine are dorinte, fixuri e dependent de acestea.
          Nici oamenii buni nu sunt liberi, dorinta de a face bine ii propulseaza intr-o capcana, poate mai bine e cu cei rai, se lasa purtati de sentimente.

          Deci libertatea suprema nu e sa faci ce vrei tu, ci sa vrei ceva, indiferent daca poti, sau nu, s-o faci.

          Rog sa nu fiu contrazis pt ca astfel imi veti limita libertatea.

          Apreciat de 3 persoane

          • Prin urmare, câtă vreme condiția umana si realitatea fizica, sociala, familiala, națională, planetara si universala impun constrângeri si bariere care pot fi eventual percepute ca ciuntiri, restrângeri, limitări ale libertății, daca înțeleg eu bine, soluția pe care o propuneți in definirea libertății ar fi aceasta: Liber ești cand ai exclusiv dorințe pe care ti le si îndeplinești. Prin urmare cu cat ai mai puține dorințe cu atât sunt șanse mai mari sa fii mai liber. Daca n-ai mai avea nicio dorinta ai fi absolut liber? Dar cum libertatea este intotdeauna relativa, mereu relativa la ceilalti, cum sa te poti considra liber daca ai mai putine dorinte decat ceilalti (semenii, cei cu care te compari pentru a-ti constata gradul de libertate)? Si apoi cum sa fii liber daca nu-ti alegi tu dorintele pe care simti ca le ai si vrei sa ti le satisfaci? Din propunerea d-voastra se pare ca ecuatia libertatii supreme incepe dupa ce ti-ai facut inventarul dorintelor (adica lista a ceea ce vrei sa faci), nu inainte.

            desi nu pare, s-au vehiculad deja cateva variante a ceea ce ar putea insemna sa fi (mai mult sau mai putin) liber. Ar merge inca una: Sa fii liber inseamna sa te simti liber. Ce anume ne-ar putea face sa ne simtim liberi, cand de fapt nu suntem (chiar) liberi din cauza condiției umana si a realitatii fizice, sociale, familiale, naționale, planetare si universale? Munca? Drogurile? Sexul? Alcolul? Blazarea? Iubirea? Arta? Divagatia? Creatia? Na, ca mai rau am incurcat-o.

            Apreciază

          • neamtu tiganu said

            Uneori e atit de obositor sa fii liber ca eu as prefera sa fiu, mai degraba, fericit.

            Apreciat de 1 persoană

          • Văd că vreți să schimbați vorba „Liber si ferice: in „Liber sau ferice”.

            …De fericit vă știam fericit… chiar contam pe treaba asta… exemplară…

            Apreciază

      • Bau Bau said

        Am o provocare, o problemă. Vreau să îmi asigur libertatea de a o rezolva. Ce pot face?
        Îmi mobilizez creativitatea, schițez n soluții și o aleg pe aceea care îmi permite să evit restricțiile. 🙂
        De pildă: Nu am voie să critic un sistem. Dar pot scrie fabule filozofice (M. Vișniec), povești / poezioare cu dublu sens (Motanul Arpagic) etc.

        Apreciază

        • Bau Bau said

          Sau:
          E pandemie, lockdown. IZOLARE. Italia. Vreau libertatea de a comunica, de a crea comuniune. Ies la balcon, încep să cânt ceva extrem de cunoscut și accesibil. Mai iese unul, încă unul, apoi se produce un cor bine armonizat. ÎMPREUNĂ.

          Apreciază

          • Era si o carte parcă: Cinci săptămâni în balcon, sau cam așa ceva… Soluția parcă am mai discutat-o împreună cu Woody Allen: Whatever works… Probabil că esența soluției s-a pierdut in traducere (lost in translation)… întrucât „Fie ce-o fi” înseamnă cu totul altceva… Whatever works înseamnă să încerci si să vezi ce merge, si să faci exact ce merge fără să mai stai pe gânduri. „Fie ce-o fi…” (sau „Ce-o fi o fi”) înseamnă să nu faci nimic si să nu-ti pese de ce s-o întâmpla…

            Intre timp lucrurile s-au complicat pentru ca ne-am lovit de o altă problema terminologică: Ce este libertatea? Cântatul in balcon este in mod categoric o formă de libertate… dar… dar… dar… Dar din dar se face iadul. S-a vehiculat si ideea ca a fi liber înseamnă (de fapt) să te simți liber. Merge? Că dacă merge se încadrează (în soluția Woody Allen).. Alții de prin zonă (pensionari) au sugerat că ar fi chiar dispuși să reenunțe la prea complicata libertate pentru o țâră de fericire… Asa se întâmplă cand amâni soluția… apar alte probleme, complicații.. chestii, socoteli…

            Dacă vreți armonie (majusculată) ÎMPREUNĂ vă rog să-i invitați in balconul d-voastră sau măcar in cor pe Radu Humor, Iosif Greblea, Ioan Sperling si pe alti coriști asijderea. 🙂 Or să ragă ca măgarii ca să acopere behăiturile oilor. Drumul spre „împreună” este lung si anevoios… O călătorie ca toate călătoriile… imposibilă… Nu că n-ar merita să fie întreprinsă…

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Cei cu voci puternice ies prin piețe. Așa se simt ei mai liberi. Zic și eu: Ce să facă domniile lor în corul acela fără soliști?

            A mă simți liber și a acționa în concordanță cu această simțire…
            I se potrivește lui W.A. Orice funcționează în locul și la timpul potrivit, cu condiția să te miști, să cauți, apoi să recunoști acel ceva care merge, ți se potrivește, îl simți al tău, și să-l pui în act.
            O călătorie inițiatică, ca mersul la Sabadel.

            Eu unul, n-am abandonat proiectul Sabadel. Cu toate restricțiile spațio-temporale. E o formă a mea de a mă simți liber.

            Apreciază

          • A mă simți liber și a acționa în concordanță cu această simțire…” – sună foarte frumos doar că „acționa în concordanță cu această simțire” este un adaos extrem si periculos de vag… Si personajul din „the jocker” tot de „concordanță” era fascinat, urmărit, sedus si subjugat. Cine să fie îndreptățit sa decidă in ce constă concordanța? In solatia lui W.A. (spre deosebire de soluția propusă in The Jocker) concordanța era vizavi de ce merge, de ce funcționează, nu vizavi de sentimentul de libertate (care sentiment, la W.A. se pliază pe ce merge). Sunt doua soluții extrem de diferite si, sincer să fiu, nu prea înțeleg pentru care dintre ele optați. Tare mi-e teamă că nici d-voastră. 🙂

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Am un obicei extrem de prost de a combina soluții.

            Mă pot simți liber în funcție de diverse lucruri care pot fi încercate dacă „merg” ca acțiune.
            Apoi, sentimentul meu de libertate polivalent se restrânge (nu moare!) în funcție de ceea ce merge a fi pus în act, aici și acum.
            Și – uite-așa – apare un fel de concordanță specială. 🙂

            Unii ar numi asta creativitate.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            O creativitate de tipul: simțire a libertății plus acțiune liberă de restricții= concordanță.

            Apreciază

          • Unii o pot numi așa (creativitate), pentru că libertatea de exprimare este vastă, si o pot numi așa mai ales dacă folosirea acestei „etichete” îi face să se simtă (mai) bine. Alții o pot numi altfel, de exemplu „improvizație” sau „însăilare”. Tot forme de creație. Preliminare sau/sau-si definitive… 🙂

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Mă simt excelent oricum.
            Un artist al însăilării, un artist al improvizației, un artist major, cam tot aia din perspectiva scurtimii existenței noastre și a lumii. Am doar bucuria de a însăila, improviza, crea. Aici și acum, fără memorie.

            Fericirea poate fi o cană aburindă cu lapte. Și te poate elibera de foamea dintr-o seară. Doar o posibilitate. Doar o bucurie. 🙂

            Apreciază

          • si 2 x 2 = 4, alt motiv de fericire. 🙂

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Dacă ești aritmetician. 🙂

            Dar dacă ești poet?
            Iată o altă formă de fericire și leliberare:

            „Ora de dictare – Jacques Prevert

            Doi şi cu doi fac patru
            patru şi cu patru opt
            opt şi cu opt fac şaisprezece…
            Repetaţi! spune profesorul
            Doi şi cu doi fac patru
            patru şi cu patru opt
            opt şi cu opt fac şaisprezece…
            Dar iată pe cer
            pasărea-liră
            copilul o vede
            copilul o aude
            copilul o roagă:
            pasăre scapă-mă
            pasăre dragă
            joacă-te cu mine!
            Atunci pasărea coboară şi se joacă
            cu copilul
            Doi şi cu doi fac patru
            Repetaţi! spune profesorul
            Şi copilul se joacă
            pasărea se joacă cu el…
            patru şi cu patru fac opt
            opt şi cu opt fac şaisprezece
            dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
            Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
            şi-n primul rând
            n-au niciun chef să facă treizecişidoi
            şi o şterg afară cât pot mai curând.
            Şi copilul a ascuns pasărea
            în pupitru
            şi toţi copiii
            o aud cântând
            şi toţi copiii
            aud muzica
            şi opt cu opt se cară binişor
            patru cu patru doi cu doi
            O şterg frumos la rândul lor
            şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
            ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
            Şi pasărea liră cântă
            şi copilul cântă
            şi profesorul strigă:
            Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
            Dar toţi ceilalţi copii
            ascultă muzica
            pe când pereţii clasei
            se prăbuşesc domol
            Şi geamurile redevin nisip
            cerneala redevine apă
            şi creta stâncă lângă mare
            pupitrele în arbori se prefac
            peniţele în păsări călătoare.

            traducere de Gellu Naum”

            Apreciază

          • Dupa unii autori totul este matematică pură sau reductibil la matematică… In orice se poate descoperi o matematică interioara care descrie riguros esența lucrului in sine si conexiunile sale cu restul lumii… Iar poezia nu face excepție…

            Apreciază

          • bucuria lui 2 x 2 = 4 nu-i musai a aritmeticienilor, ci mai degrabă emblema banalității…

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Ce miraculoasă banalitate mai e și viața asta! Bunăoară un fir de iarbă care l-a făcut celebru pe Walt. Whitman.
            🙂

            Și ce bun cititor de poezie Solomon Marcus.
            Musai să mai învăț ceva matematică. Despre grupuri, cred. O merită și Ion Barbu.
            Sper să-mi mai ajungă viața.

            Apreciază

          • greu cu „de ajunsul” în infinit ! Doar matematica ce mai e în stare să-l îmblânzească cât de cât pe d-lui, infinitul acesta.

            In lume nu se nasc decât duali.
            Viața se oglindește-n moarte,
            Teama în neputință.
            Lumină și haos,
            Întuneric și oglindă,
            Dragoste și disperare,
            Ură și ura întoarsă pe dos în iubire.
            Eu singur stric echilibrul universului,
            Pentru că față de nici un pol, față de nici o axă, față de nici o lume,
            Eu nu am simetric.
            Anti-eul meu nu există.
            De aceea te rog pe tine iubita mea,
            Să fi, provizoriu,
            numai până la moartea noastră,
            Simetricul meu.
            Ca să fie ordine în acest Univers infinit,
            Pe care altfel nu-l putem umple cu sufletele noastre.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Fain poem. De păstrat. Nu știu autorul. 😦 Îl puteți „divulga”, vă rog frumos?
            *
            Și mă tot gândesc ce miracol (poetic?) s-o fi petrecut în mintea omenească pentru ca noi să putem scrie, citi și înțelege banalitatea 2+2=4. 🙂

            Apreciază

          • Bau Bau said

            și 1+1= Unu

            Apreciază

          • Autorul este un elev de liceu de altădată. Mai multă divulgare AICI

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Se pare că mi-a funcționat intuiția.

            Autorul acestui poem nu are vârstă. Uneori poezia se scrie independent. Autorul ei fizic, un fel de „medium”. 🙂
            Nu știm de unde vine Ea, cine o scrie, de ce. Și nici nu are sens să ne întrebăm. Putem doar să ne bucurăm auzind-o ori citind-o, așa cum mă bucur eu acum.

            Cred că poemele autentice sunt meditații. Autorii le scriu într-un fel de „transă”, conectați fiind la profunzimile lor și ale lumii.

            Acel adolescent nu avea nevoie de cenacluri și de profesori. Iar o astfel de conexiune cu poezia se păstrează toată viața și transpare din orice discurs vorbit ori scris. Și stimulează cititorii să se conecteze și ei.

            Mulțumesc.

            Apreciat de 1 persoană

  9. Din motive dependente de voința noastră, dar si din lene (stimulată copios de către anturaj) si din distracție oferită nouă cu generozitate în context, deslușirile intenționate în legătură cu multiple călătorii etichetate „Pinocchio” (desfășurate în câteva planuri distincte, aproape disjuncte) a rămas în suspensie si suspans. Până la eventuala spulberare a acestui suspans vag, ar fi poate interesant de încercat să anticipăm ce se va mai întâmplat cu Pinocchio după ce s-a făcut băiat mare. Iată o propunere ilustrativă in tabloul de mai sus. Cum ti se pare? Plauzibilă? Inevitabilă? Incredibilă? Improbabilă? Ghici cine si de ce a pictat tabloul?

    Apreciază

    • O.R. said

      Paiata, sincer nu e reusita deloc, are capul aiurea, mainile zici ca sunt rupte, un picior pare mai scurt decat celalalt, deci nu este reusit. Chiar daca este aruncat in sus nu are cum sa arate asa de desucheat. Fetele cu panza si restul fondului imi plac chiar foarte mult. Nu stiu cine a pictat, voi cauta, cred ca un Domn renascentist. Iar dupa ce s-a facut mare, Pinocchio cred ca s-a transformat in Casanova iar cand a imbatranit a ajuns calugar franciscan.

      Apreciază

  10. fotosinteză12 said

    Aiiii futui… ce-o liniște-i aici . Am citit un articol pe googel cică cercetătorii au calculat că ne mai ajunge oxigenu cam 10.000 de ani. Baiu ar fi că co2-iul nu ar fi pe lungă durată destul și fotosinteza nu mai lucrează eficient. Cum stăm cu libertatea? Tătul ok?🙂

    Apreciază

    • Din câte știu eu cu oxigenul stăm bine. Există surse care produc oxigen pe planetă, pe undeva prin ocean, că dacă era să fi contat doar pe fotosinteza plantelor din pădure, parcuri, jungle si câmpii… demult s-ar cam fi terminat. 10 mii de ani ne-o ajunge dacă distrugeam accidental sursele care produc oxigenul. Iar 10 mii de ani ar trebui să fie mai mult decât suficient ca să găsim soluția… ceva gen altă planetă, altă constituție mai anaeroba sau cine stie ce altă soluție mai insolită… prin schimbarea naturii problemei…

      Dar totuși ceva rămâne putred în Danemarca… întrucât este prea liniște in Galaxie. In ciuda conspiraționiștilor care se entuziasmează din nimic în privința extratereștrilor care cică ne-ar fi si vizitat deja, nu prea sunt semne vizibile de lume civilizata prin galaxie… e mult prea liniște. Timp ar fi fost destul pentru alte civilizații mai bătrâne să fie mult mai avansate decât noi si să se manifeste tehnologic. Despre explicațiile posibile ale acestor absente notabile om mai vorbi.

      Apreciat de 1 persoană

  11. UPDATE (foarte) TARDIV: Desigur că de imaginat se pot imagina călătorii fascinante care pot fi propuse spre realizare feliuriților cutreierători doritori de aventură si peripeții. „Cinci săptămâni in balon”, „Ocolul Pământului in 80 de zile”, „20 de mii de leghe sub mări” ori chiar „De la Pământ la Luna”… misiunea Appolo, toate desigur fanteziste si destul de imposibile sau măcar improbabile… Uite bunăoară noi am propus spre realizare (aviz amatorilor), o excursie pe urmele lui Pinocchio, o călătorie inițiatică destul de drăguță (dacă stai să te gândești, stai?), dar, întrucât propunerea a fost foarte subțire, nu s-a înscris nimeni, negăsindu-se niciun amator prin zonă (spațiul fiind ticsit cu profesioniști)… Bineînțeles că si dacă propunerea ar fi fost mai consistenta si s-ar fi găsit amatorii cuveniți pentru postura de cutreierători, tot nu s-ar fi realizat/finalizat o asemenea călătorie… din motive „bine” cunoscute. Mai întâi pentru că în genere toate călătoriile sunt imposibile (…), iar cele „în grup”, încă si mai dihai, iar apoi pentru că Arca lui Goe (bine ancorată în nemișcare) este un spațiu al tuturor ratărilor (care mai plenare, care mai banale, ilustrate de exemplu în atragerea muștelor gen Iosif si Radu Humor, in locul mușteriilor)… Dar chiar (inexorabil) ratată fiind, excursia respectivă ar fi oferit totuși ceva, un mic spectacol al ratării de introdus in simfonie, în galeria ratărilor alături (de exemplu) de cea consemnată în Zorba. Că doar avem si noi bubulinele noastre, irenele noastre papas, iar jupâni si alexisi s-ar găsi la o adică. Dacă ar fi fost să ne angajăm alături de Pinocchio / Petreson în ratări de această anvergură, despre ce oare ar fi putut să fie vorba? Poate despre călătoria prin timp a povestii lui Pinocchio, începută la Florența in 1883 (alături de Carlo Collodi), ajunsă cu bine in 1940 într-o gară de lux în compania lui Disney, iar apoi în sufrageria lui Jordan Peterson alături de Friedrich Nietzsche, de Carl Jung dar si de Id, ego, and super-ego, trecând apoi ca fulgerul (fără să oprească) prin halta Arca lui Goe (inter-stațiile amăgirii)… spre alte zări… Este o călătorie fabuloasă în care pasagerul este… o poveste numită „Aventurile lui Pinocchio”, o călătorie despre uluitoarele transformări si peripeții prin lume ale unei povesti (în fond simplă si banală, despre un tata bătrân si naiv, care se ocupă singur de creșterea unui băiețel naiv care, în loc să-si vadă de școală, se înhăitează cu niște derbedei pe străzile din oraș, totul pe loc… dar care totuși reușește să se maturizeze si să-si găsească autenticitatea). Autorul povestii a înțeles că nu poate propune o proză de succes din atâta lucru dacă nu o înflorește nițel pe ici pe colea, si anume prin punctele esențiale, inventând o călătorie incredibilă, purtându-l aiurea cu imaginația pe sărmanul Pinocchio la circ, in Insula Plăcerilor, pe fundul Oceanului si chiar în burta unei balene uriașe… numai si numai ca să atragă atenția naivilor spectatori (iaca niște gură cască) pentru a-i face să ia aminte despre pericolul de a fi marionetă si despre sacrificiile pe care le ai de făcut pentru a scapă de sfori fără a rămâne inert… Pledoaria explicativă a lui Jordan Peterson este admirabilă, este sublimă am putea zice, dar este mult mai complicată decât povestea, țintind un cu totul alt public: copiii de la universitate, cei care trebui să-si salveze tații (de la ratarea misiunii de tata si nu numai) înțelegând ei înșiși lumea si resorturile acesteia… In fine, nu-s singurele dimensiuni ale călătoriei propuse ca ilustrare (doar ca ilustrare) de călătorie, în scopul de a ne face, prin exemple, o idee de ce va să însemne misterioasa noțiune de călătorie si de limitările acesteia, în scopul unei bune pregătiri a călătoriei spre Oda Bucuriei de la Sabadell pe 19 mai 2012, ora 18:00, via Laniakea. N-om putea purcede la drum cu capul în traistă, fără o minimă inițiere în tainele artei călătoriilor interioare, imaginare. Numai așa călătorului îi va ședea bine cu drumul. Altminteri nu. 🙂

    Apreciază

    • Se pare că limba (engleză) vorbită in sufrageria lui Jordan Peterson este o barieră de netrecut in calea spectatorului…mioritic Putea la fel de bine (sau de rău) să vorbească în chineză, maghiară sau bulgară. 🙂

      Cu atât mai de mirare este ca nimeni nu pare a fi serios conștient de necesitatea imperioasă a creării unei limbi terestre, universală la scara umanității, pe care s-o vorbească si priceapă ca pe apă tot pământeanul. Ceva in genul Esperanto dar mai cu moț. 🙂 Ar fi atât de simplu…

      Apreciază

  12. Bau Bau said

    Apreciat de 1 persoană

  13. fotosinteză12 said

    Povestea lui Pinochio ( filmul propus nu l-am urmărit)oglindește mai degrabă povestea umanității. Un maestru creator și marioneta lui de bine care se lasă ispitită de mirajul minciunii.

    Apreciază

  14. Bau Bau said

    O ALTĂ CĂLĂTORIE
    Purced la o descifrare-încifrare ( 😊 ) a basmului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.
    Știm din neuroștiințe că stimuli reali nu sunt deosebiți de stimuli imaginari de către creier. Așa e construit el. Un lucru pe care se bazează meditația și terapiile (inclusive cele corporale).
    Mai știm din simbologie că perechea cal-om funcționează cam așa: ziua, omul conduce calul, noaptea calul găsește calea, el conduce omul.
    Eric Fromm deosebește mintea de noapte (lumea de noapte) de mintea de zi (lumea de zi), ceea ce pentru alții ar fi Inconștient versus Conștient.
    Iar genetica și epigenetica ne spun că omul memorează experiențele semnificative din timpul vieții (care pot fi și imaginare, fiindcă omul are un eu extins în imaginar, cum îl descrie U. Neisser, filozof cognitivist) și poate transmite aceste experiențe urmașilor.

    Înarmat cu aceste instrumente de lucru, recitesc / repovestesc basmul.

    Așadar, copilul care plângea că nu vrea să se nască, știa în profunzimea eului său (genetic) că viața poate fi dureroasă în Valea Plângerii. Când tatăl îi promite tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, se activează o dorință moștenită din moși-strămoși. Jung ar zice: una din Inconștientul colectiv, dar și personal. Iar el vine să primească darul. Crește al acestei lumi trecătoare, până într-o zi când dorința îl copleșește. Tatăl nu-i poate oferi ce i-a promis. Zice el că a vorbit într-o doară; așa, ca într-un freudian act ratat, remarc eu.
    Oare? Atunci ce căuta în grajdurile regale un cal uitat? Cel mai jigărât și mai puternic, ca o dorință îndelung reprimată, nehrănită, dar foarte puternică. Singurul tovarăș posibil pentru călătoria Eroului, adică a prințului devenit erou. Și de ce calul îi cere să îmbrace hainele din tinerețe ale tatălui? Tatăl ajunsese și el în locul râvnit, prea știa calul bine drumul (cunoaștem cum memorează ei drumurile). Doar că ceva l-a readus iute în mundan pe tată și el a uitat istoria sacră. Altfel, cum să fi putut trăi, ca rege, aici?
    Începe călătoria. O putem numi o călătorie în Inconștient, ori o călătorie în Imaginar. Forța calului (ca dorință și cunoaștere inconștientă) îi ajută să folosească o „trecere paradoxală”, cum i-ar spune Mircea Eliade, adică să transgreseze o pădure primejdioasă între Conștient și Inconștient. Și iată-i confruntându-se cu Ghionoaia și Scorpia, vrăjitoarele, o parte a Femininului din Inconștientul masculin. Eroul le supune, dar nu le ucide, se împrietenește cu ele. Cum să ucizi o parte din tine?
    Ajung apoi la Zâne, vrăjitoarele bune, care îi apără de lighioanele care le protejează pe ele de intruși. Eroul nu e un intrus. Și urmează un fel de nuntă a opuselor, căsătoria Eroului venit din lumea de zi cu Zâna, trăitoare în lumea de noapte. Dar, Eroul s-a născut în lumea muritorilor. Valea Plângerii îl atrage și el simte o chemare neostoită de a se întoarce la părinți, adică de a fi un biet om. Da, el încalcă o interdicție, „păcat” ce îl va expulza din paradisul vieții veșnice, așa cum primii oameni au fost izgoniți din Rai, tot pentru păcatul de a fi încălcat o interdicție. Păcat că li s-a întâmplat asta!
    În drumul spre casă el conduce calul, discută cu oamenii despre topografia drumului. Oamenii aceștia din lumea de zi, cu minți de zi, își amintesc de niște povești cu zone periculoase, devenite acum așezări banale. Povești pierdute în negura vremilor. Călătoria în interiorul ființei, desfășurată după legități ale meditației, poate opri ori încetini curgerea timpului. În lumea „reală”, echivalentul va fi o multitudine de ani. Doar că Prințul a străbătut în drumul spre castelul părintesc doar timpul dintre vârsta plecării sale și vârsta morții sale. Căci adoarme și moare pe treptele castelului în ruină. Calul îl zorea să plece cât mai repede înapoi. Însă Prințul îi răspunde că va veni singur. Intuia el oare că există și o altă cale de a ajunge în lumea tinereții fără bătrânețe, „cu moartea pre moarte călcând”?

    Apreciat de 3 persoane

    • Si eu am o slăbiciune aparte pentru basmul „Tinerețe fără bătrânețe si viață fără de moarte”, pentru legenda si mitul omonime, si mi se pare că ar merita o poziție mai proeminentă in colecția universală cu basme, legende si mituri ale umanității. Daca ar fi avut cu siguranță ca nu i-ar fi scăpat lui Jordan Peterson si l-ar fi introdus in prelegerile sale cu interpretări psihologice ale miturilor alături de altele precum Abel si Cain, Gilgamesh… etc.

      interesanta ideea de a propune un set de postulate ca premise de lucru in interpretarea unui mit. Astfel autorul poate păstra iluzia ca ar fi fiind protejat in fata eventualelor critici ori contestări, întrucât, in fapt, el nu interpretează ca atare, de la zero, un basm (o legenda, un mit, o poveste, si cu atât mai puțin ori vreo realitate), ci doar încearcă să facă un demers logic selectiv, al unora anume dintre simbolurile care constituie basmul, in acord cu postulatele prestabilite. Nimeni nu trebuie să-l întrebe nici de cât de valabile sunt postulatele (sunt?), nici de consistenta dintre interpretarea sa si (vreo) realitate. Omul încearcă așadar să se arate isteț arătând publicului că poate stabili legături coerente subtile intre șirul simbolurilor din basm si colecția dată de axiome. Dacă cineva ar vrea să-l prindă cu ocaua mica ori cu mița in sac, atunci trebuie să găsească vreo fisură intre interpretarea sa si lista postulatelor. Aveți certitudinea ca „povestea” propusă este consistentă cu setul de postulate numite „instrumente de lucru”? La o prima vedere am senzația unei periculoase fragilități in aceasta privință… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • ADMINUS said

      comentarii, comentarii… 🙂

      Apreciază

    • fotosinteză12 said

      Sau poate este mult mai simplu: fuga de truda zilnică aparent lipsită de sens și fuga de responsabilitate. Pentru că, nu-i așa, este mai ușor călărind pe imaginație Făt Frumos să se lupte cu zmei și zgripțuroaice imaginate căutând nirvana.
      La capătul vieții ajuns privește la o viață făcută scrum și la un țel propus ( viața planificată „dincolo”)pe lângă care a trecut cu brio.

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Interesant. Lucrurile simple au rostul lor. Felicitări!

        Apreciază

        • O.R. said

          Tinerete far de batranete si viata far de moarte, mai altfel, in versiunea lui Moa.
          Un el si o ea, tinerei, frumusei, baftosi, cu stare buna, chiar buna di tat cica se dau de ceasul mortii ca nu pot avea un urmas. Apeleaza la sexolog, astrolog, la babe Vanga, la vrajitorul Omizda sa ii initieze, sa le citeasca in stele, sa le prevada viitorul si sa le cante in decantece. Daca sexologul le-a dat sfaturi despre pozitia cap-spada, astrologul le-a calculat data de bun augur cand sa puna pozitia in aplicare, Vanga le-a spus ca vor avea totusi un baietel iar Omizda le-a preparat un cocktail molotov asezonat cu vorbe de duh numa de el stiute. Dupa toate cele, tate finalizate, ea a ramas bortoasa. A nascut un ficior cum numai vazuse vantul si pamantul de frumos ce era dar un plangacios de rupea gura targului. Vazand tata-su ca urla carnea pe micut incepu a ii promite marea si cu sarea. Cand vazu, ca nimic si nimic nu multumeste odrasla, ii promite o tinerete vesnica. Ficiorul, dupa 20 de ani a ajuns un Android, si-a inlocuit corpul biologic cu unul artificial deci un corp robotic in care s-a integrat un sistem nervos uman si a trait nemuritor. Am incalecat pi-o sa, si-am plecat in Palestina!

          Apreciază

          • Bau Bau said

            Foarte interesantă și această interpretare-repovestire. Folclorul poate fi un izvor nesecat de inspirație și meditație. Felicitări!

            Apreciază

          • Nu văd unde a dispărut calul din poveste. O poveste din care este scos taman personajul principal mai poate fi considerată aceeași poveste? Dar un personaj care-si înlocuiește corpul biologic cu unul artificial (deci un corp robotic) mai e același personaj sau nu? Cat anume, din ceea ce suntem, datoram trupului nostru material? 100%? 0%? Cât?

            Apreciază

          • O.R. said

            Am încălecat pi-o șa, și-am plecat în Palestina! – spuse calul

            Apreciază

          • Bau Bau said

            sorbind o gură de horoșpincă. 🙂

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Hai și tu! zise calul. Dar Făt-Frumos refuză întăritorul și rămase pe loc. Veni Moartea și vituperă: Meriți o palmă, nevolnicule! Făt-Frumosul o primi / și pe loc, pe loc muri.

            Apreciat de 1 persoană

          • O.R. said

            Dupe ceva vreme o Ileana, Ileana trecu pe acolosa il zari pe Frumosul Fat cum zacea el in nestiinta il prinse cu putere de cap si il saruta frantuzeste pe gurita. Acesta se trezi de indat mai navalnic si mai vesel ca nicicand. Se lua la tranta cu moartea si cu un upercut de dreapta ii zbura barbia si aceasta muri pe loc.

            Apreciază

          • Trebuie să mărturisesc că schimburile de replici între OR si Bau-Bau mi se par adesea captivante. Parcă ar fi replici dintr-o piesă de teatru care se scrie singură. Iar de pe margine, vorba ‘ceea, te uiți si… privești.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Apoi făcură o nuntă mare și împărăteasa rămase grea. Trecură zece luni și progenitura nu se mai năștea. Dar nime n-o zorea.

            Începuse să o strângă casa și strigă cu ultimele puteri: Vin! Numa să nu-mi dați cumva tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte!
            Fii liniștit, fiule, zise Regele. Mi-am ars hainele din tinerețe. Și nu mai am în grajd răpciuga ceea de cal.
            Moartea e fată bună, te-o aștepta vreo 200 de ani.

            Iară eu, din prispa căsii / îi băgam în cartea măsii.

            Apreciază

          • Bau Bau said

            Domnule Arcă, e o piesă, da.

            Acu ce fel de piesă, asta e altă istorie, Ca să parafrazez o zicere celebră a lui Johnny Răducanu.

            Apreciază

  15. Bau Bau said

    Un coltuc de cozonac pentru călătorii spre Sabadel:

    „Limbajul simbolic este un limbaj în care experiențele, sentimentele și gândurile lăuntrice sunt exprimate ca și cum ar fi niște experiențe senzoriale, niște evenimente din lumea exterioară. Este un limbaj care are o logică diferită de cea convențională, pe care o folosim când suntem treji, o logică în care nu timpul și spațiul sunt categoriile predominante, ci intensitatea și asocierea. Acesta este singurul limbaj universal pe care specia umană l-a dezvoltat vreodată, același în toate culturile de-a lungul istoriei. Este un limbaj care are propria gramatică și sintaxă, un limbaj pe care trebuie să-l înțelegem dacă vrem să înțelegem semnificația miturilor, basmelor și viselor.“ — Erich Fromm

    (Adică, o călătorie interioară exprimată în termenii uneia exterioare. Valabil pentru basm și nu numai. Valabil pentru meditații, călătorii inițiatice).

    Apreciat de 1 persoană

    • … si eu credeam că absolut toate limbajele sunt absolut simbolice… 😦 Cred că putem fi de acord (ne având încotro) că dacă vrem să înțelegem semnificația miturilor, basmelor și viselor (n.b si viselor?) trebuie să înțelegem limbajele în care sunt re-date. Abilitatea de a înțelege si de a utiliza un limbaj generează adesea un soi de extaz si exuberanță care induc un atașament afectiv (o complicitate) cu conținutul „textelor” înțelese, existând riscul de a acorda un credit exagerat celor „înțelese” (cu care devenim „înțeleși”). Conținutul multor mituri, basme și/sau vise (visuri?) sunt împănate/înțesate cu umplutură, cu prostii, cu non-sensuri, cu aberații sau tâmpenii absolute, pe care suntem tentați să le trecem cu vederea, să le cocoloșim, ori cărora să le atribuim valoare, furați de valul fericirii si satisfacției c-am avut abilitatea să înțelegem semantic limbajul in care sunt redate, fiind astfel cu o treapta mai sus decât profanii, neinițiații, novicii, neofiții sau necuvântătoarele. Uneori e suficient să avem numai impresia că am înțeles un mesaj, o poveste, un mit, si pac se umflă mușchii epistemologiei si ezoterismului pe noi (vezi cazul Iosif). Așa se face (de ex) că cei care au „înțeles” semantic calendarul maya au luat de bună, cu trup, suflet si obsesie, ideea ca-n decembrie 2012 e sfârșitul lumii. Totalmente hilar felul in care după aceea toți aceștia au mers pe burtă uitând cu desăvârșire aberațiile pe care le-au susținut inundând internetul cu tâmpenii. Nici „subiectul” Covid nu-i departe de același deznodământ. Basmul Tinerețe fără bătrânețe si viată fără de moarte, precum si mitul aferent, nu face excepție. Esențialmente este exceptional, dar in detalii abunda de prostia umană de dintotdeauna. Problema este că dacă deslușești basmul, (înțelegându-i simbolismul si meta-limbajul) nu-ti mai vine să-l „pătezi” cu critici mărunte despre detalii… Ba chiar există riscul să devii fan si să-l idilizezi, idolatrizezi… si sa inventezi (prin extrapolare) tot felul de înțelesuri adânci, savante sau măcar istețe si in fel de fel de detalii, ceea ce ar avea darul de a înnobila mitul si si pe exegetul înnobilator.

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Vă respect opinia. E o onoare să ți se comenteze un comentariu. Mulțumesc.

        Apropo, Eminescu zicea: „Lăudându-te pe tine / înălțându-se pe el”.

        Și

        Folclorul abundă de năstrușnicii. Cum ar fi: „La cel măr / mare rotar”. Și altele, mai gogonate.

        Dar eu unul, nu renunț la bucuria de a descifra-încifra texte.
        Că pot să nui mai încarc (b)Arca cu ele, asta e o altă istorie.

        Să nu interpretați că m-am supărat. Nu voi să mi se taie nasul. 🙂
        Îmi place așa cum e, lung precum al lui Pinocchio.

        PS. Se mai ține excursia la Sabadell?

        Apreciază

        • Normal că se ține. Încerc să înțeleg ce v-a făcut să credeți că nu s-ar mai ține sau că s-ar (putea) pune problema. Ce? Mai e loc de întors? Eu ce-am vorbit nu mai întorc. Dar nici de vorbă nu mă țin. 🙂

          P.S. Nu știu la care „opinie” vă referiți acordându-i formal respectul. V-as rămâne îndatorat daca ați menționa „ce opinie” si in ce consta „respectul”. Sau care ar fi diferența daca nu ați respecta-o, ci dimpotrivă. Am impresia că de fapt, in genere, „Vă respect opinia” înseamnă in cel mai blajin caz cu putință „Nu sunt de acord”, sau (la limita) înseamnă „Te bag in pizda mă-ti cu opina ta cu tot”.

          In cazul de fata chiar ca habar nu am la ce opinie vă referiți, întrucât, după știința mea, nu am emis nicio opinie.

          Apreciază

  16. Iosif said

    @b()Arca (Abracadabra)
    „Uneori e suficient să avem numai impresia că am înțeles un mesaj, o poveste, un mit, si pac se umflă mușchii epistemologiei si ezoterismului pe noi (vezi cazul Iosif)”
    „Et tu, Brute?”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: