Călătoria lui Pinocchio

N-ar strica trecerea in revista a unora dintre călătoriile legendare care releva secretul devenirilor inițiatice aferente. In cabina de la tribord rulează un film despre Călătoria lui Pinocchio. Mai sunt câteva locuri libere pe canapele… Discuțiile, masa si dansul, pe punte, după vizionarea filmului…

intermezzo volatil: Mi-am adăugat un nod nou la batistă, în Blog Roll: Gara pentru noi (Renata si ceilalți). In lungile momente de acalmie de pe punte să nu te-aud că n-ai ce citi, că fiindcă dramele Parisului, câte au ieșit până acum, le-ai terminat. Ia cu Carageani. N-ai cum să n-o iubești.

„Aventurile lui Pinocchio” este o colecție fabuloasă de povesti (paralele) bazate pe niște călătorii cu peripeții bine ticluite, care au ajuns, iată si pe Arca lui Goe, ocazie cu care cred că ar fi nimerit să ne deslușim.

Din motive dependente de voința noastră, dar si din lene (stimulată copios de către anturaj) si din distracție oferită nouă cu generozitate în context, deslușirile intenționate în legătură cu multiple călătorii etichetate „Pinocchio” (desfășurate în câteva planuri distincte, aproape disjuncte) a rămas în suspensie si suspans. Până la eventuala spulberare a acestui suspans vag, ar fi poate interesant de încercat să anticipăm ce se va mai întâmplat cu Pinocchio după ce s-a făcut băiat mare. Iată o propunere ilustrativă in tabloul de mai sus. Cum ti se pare? Plauzibilă? Inevitabilă? Incredibilă? Improbabilă? Ghici cine si de ce a pictat tabloul?

UPDATE (foarte) TARDIV: Desigur că de imaginat se pot imagina călătorii fascinante care pot fi propuse spre realizare feliuriților cutreierători doritori de aventură si peripeții. „Cinci săptămâni in balon”, „Ocolul Pământului in 80 de zile”, „20 de mii de leghe sub mări” ori chiar „De la Pământ la Luna”… misiunea Appolo, toate desigur fanteziste si destul de imposibile sau măcar improbabile… Uite bunăoară noi am propus spre realizare (aviz amatorilor), o excursie pe urmele lui Pinocchio, o călătorie inițiatică destul de drăguță (dacă stai să te gândești, stai?), dar, întrucât propunerea a fost foarte subțire, nu s-a înscris nimeni, negăsindu-se niciun amator prin zonă (spațiul fiind ticsit cu profesioniști)… Bineînțeles că si dacă propunerea ar fi fost mai consistenta si s-ar fi găsit amatorii cuveniți pentru postura de cutreierători, tot nu s-ar fi realizat/finalizat o asemenea călătorie… din motive „bine” cunoscute. Mai întâi pentru că în genere toate călătoriile sunt imposibile (…), iar cele „în grup”, încă si mai dihai, iar apoi pentru că Arca lui Goe (bine ancorată în nemișcare) este un spațiu al tuturor ratărilor (care mai plenare, care mai banale, ilustrate de exemplu în atragerea muștelor gen Iosif si Radu Humor, in locul mușteriilor)… Dar chiar (inexorabil) ratată fiind, excursia respectivă ar fi oferit totuși ceva, un mic spectacol al ratării de introdus in simfonie, în galeria ratărilor alături (de exemplu) de cea consemnată în Zorba. Că doar avem si noi bubulinele noastre, irenele noastre papas, iar jupâni si alexisi s-ar găsi la o adică. Dacă ar fi fost să ne angajăm alături de Pinocchio / Petreson în ratări de această anvergură, despre ce oare ar fi putut să fie vorba? Poate despre călătoria prin timp a povestii lui Pinocchio, începută la Florența in 1883 (alături de Carlo Collodi), ajunsă cu bine in 1940 într-o gară de lux în compania lui Disney, iar apoi în sufrageria lui Jordan Peterson alături de Friedrich Nietzsche, de Carl Jung dar si de Id, ego, and super-ego, trecând apoi ca fulgerul (fără să oprească) prin halta Arca lui Goe (inter-stațiile amăgirii)… spre alte zări… Este o călătorie fabuloasă în care pasagerul este… o poveste numită „Aventurile lui Pinocchio”, o călătorie despre uluitoarele transformări si peripeții prin lume ale unei povesti (în fond simplă si banală, despre un tata bătrân si naiv, care se ocupă singur de creșterea unui băiețel naiv care, în loc să-si vadă de școală, se înhăitează cu niște derbedei pe străzile din oraș, totul pe loc… dar care totuși reușește să se maturizeze si să-si găsească autenticitatea). Autorul povestii a înțeles că nu poate propune o proză de succes din atâta lucru dacă nu o înflorește nițel pe ici pe colea, si anume prin punctele esențiale, inventând o călătorie incredibilă, purtându-l aiurea cu imaginația pe sărmanul Pinocchio la circ, in Insula Plăcerilor, pe fundul Oceanului si chiar în burta unei balene uriașe… numai si numai ca să atragă atenția naivilor spectatori (iaca niște gură cască) pentru a-i face să ia aminte despre pericolul de a fi marionetă si despre sacrificiile pe care le ai de făcut pentru a scapă de sfori fără a rămâne inert… Pledoaria explicativă a lui Jordan Peterson este admirabilă, este sublimă am putea zice, dar este mult mai complicată decât povestea, țintind un cu totul alt public: copiii de la universitate, cei care trebui să-si salveze tații (de la ratarea misiunii de tata si nu numai) înțelegând ei înșiși lumea si resorturile acesteia… In fine, nu-s singurele dimensiuni ale călătoriei propuse ca ilustrare (doar ca ilustrare) de călătorie, în scopul de a ne face, prin exemple, o idee de ce va să însemne misterioasa noțiune de călătorie si de limitările acesteia, în scopul unei bune pregătiri a călătoriei spre Oda Bucuriei de la Sabadell pe 19 mai 2012, ora 18:00, via Laniakea. N-om putea purcede la drum cu capul în traistă, fără o minimă inițiere în tainele artei călătoriilor interioare, imaginare. Numai așa călătorului îi va ședea bine cu drumul. Altminteri nu. 🙂