(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for noiembrie 2021

Totul e altfel…

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 25, 2021

Lung e drumul Gorjului, dar mai lung al Sabadell-ului. Că la Gorj te duci si vii, Sabadell-ul n-are căpătai. Si pe clipă ce trece, tot mai departe în neant se duce… devenind din ce în ce mai iluzoriu si mai lipsit de orice plauzibilitate. Sabadell-ul devine încet, încet, prilej de divagare si de întreprins alte false călătorii asimilabile basmelor, legendelor si altor feluri de iluzii, precum fuseră nesfârșitele aventuri ale lui Pinocchio pe Arca lui Goe, sau peripețiile lui Sasha la Torino, de nimeni luate-n serios. Ne dorim din tot sufletul să călătorim, să ne deplasăm la fața locului, să vizităm Universul, locurile, timpurile, să vedem cu ochii noștri, să pipăim cu mâinile noastre, să adulmecam si să gustăm… viața mai din plin, dar claustrarea ne zădărnicește aproape orice plan. Chiar gândind cu viteza luminii, până sa ne facem noi un plan de călătorie, să ne alegem o destinație si un itinerariu, suntem aruncați hăt în viitor, la milioane de nanosecunde si la milioane de kilometri distanță, în alt spațiu, în alt timp, străine, in alt context. Mai plănuiește dacă mai poți. Suntem blocați fără speranță în călătoria pe care o face lumea în ea însăși, si nu ca pasageri, nici măcar ca bagaje, ci ca simplu balast, praful de pe tobă. Praful cel isteț. Dar avem de partea noastră imaginația, fantezia, spiritul de anticipare… Ne-am putea plănui călătoriile cele oricum fără de întoarcere (ca așa e pe la noi prin univers, totul e ireversibil, si mai ales altfel) înglobând în plan mersul universului, de l-am știi. Vrem să călătorim ca să cunoaștem universul si vrem să cunoaștem universul ca să putem călători. Suntem vii, si, ca orice vietate, ne deplasăm ca să căutam hrană si ne hrănim ca să ne putem deplasa. De e sens într-asta. (Oracolul stie?) Problema este ca nu prea stim universul (fiind acesta mereu altfel decât il stim noi după știința noastră), si atunci, neavând încotro, ne completam neștiința cu povesti. Orice poveste este o călătorie. Si nu toate poveștile sunt egale. Ce povesti să mai călătorim pe drumul plin de meandre până la Sabadell? Povestea nașterii lumilor? Povestea extratereștrilor? Există tot felul de propuneri de povesti (inclusiv in templul din cală unde Oracolului i se adresează la misto întrebări). Om putea țese o poveste si o călătorie din întrebări? Om ajunge astfel la Sabadell, in piața San Rock, in 2012, pe 19 mai la ora 18:00? Si dacă nu, ce contează? Important este ajungem undeva. Important e ajungem undeva. Neavând încotro. Să continue poveștile. Asta e de fapt călătoria cea mare…

Desigur că, din conținutul de până acum al prozei scurte de mai sus, un vizitator debutant n-ar putea înțelege mare lucru, aluziile din context vizându-l parcă în mod expres pe vizitatorul vechi (inițiat și șiret), care e familiar cu foiletonul epopeic al călătoriei imaginare cvasi-efectuată la Sabadell in 2012 pe data de 19 mai la ora 18:00, in piața San Rock, cu ocazia Odei Bucuriei Spontane, și a …atentie, amneziei… Aș menționa explicit că lucrurile nu stau (chiar) așa, existând o egalitate de șanse perfectă intre vizitatorul vechi si vizitatorul nou în aceasta privință, întrucât din conținutul de până acum al prozei scurte de mai sus nu se poate înțelege per se mare lucru. Pentru a înțelege ceva, ceva, cu anti-cipare, trebuie să ai fie imaginație, fie răbdare, fie și una si alta. Ceea ce vă doresc si d-voastră. 🙂 (va urma)

(a) In realitate lucrurile sunt atât de altfel… încât unii au început să acrediteze ideea că (de fapt) ar fi fiind invers… (va urma)

(b) Omul, ca orice animal, a fost proiectat să călătorească (în timp si spațiu) numai pe orizontală, în timp ce plantele doar pe verticală. Orice abatere de la aceste norme de geometrie în spațiu constituie un abuz odios, echivalent cu invalidarea teoremei celor trei perpendiculare si chiar a teoremei lui Pitagora (generalizată). Toate pe lumea asta au un loc al lor (un loc geometric desigur, pentru cei care-si mai amintesc de problemele de loc geometric). Chiar si Arca lui Goe este un loc geometric… al punctelor egal depărtate de punctul fix al exercitării dreptului la liberă exprimare în anonimat (SF-era lui Goe).

Piețele pot fi destinații fabuloase pentru tot felul de călătorii inițiatice în căutare de resurse vitale… mâncare, flori, fete, frumusețe… necesarul biologic al oricărei ființe pluricelulare… Este cumva paradoxal că, la origine, viața nu presupunea deplasare, călătorii, expediții, ci cel mult vânzoleală… Ființele unicelulare originale nu se duceau absolut niciunde, locomoția si intenția locomoției fiind totalmente străine de natura lor. Stăteau locului sau mergeau unde le ducea locul, vântul, apa, călătorind exclusiv clandestin. Duceau un trai lipsit de orice grijă. Mâncau ce li se oferea gratis sau, dacă nu li se oferea nimic, hibernau, călătorind în timp, închistându-se în cușetă, în așteptarea unor vremuri mai bune… iar dacă vremurile erau foarte bune, se înmulțeau prin diviziune, celulară… având orgasm garantat… Toată drama a început atunci cand organismele unicelulare au inventat „roata”, „focul”… si deplasarea… pe care au început să le folosească expansionist, în căutarea resurselor, unele devenind motorizate precum flagelate, ciliatele si pseudopodele… gata de umblat si de plecat în lumea largă, atrase de mirajul depărtărilor, pe orizontală, iar altele au devenit cyano-bacterii cu cloroplast, capabile să folosească energia luminii solare pentru a-si sintetiza hrana, gata si ele de umblat si de plecat în lumea largă, atrase de mirajul depărtărilor, pe verticală, către lumină. Ce-a urmat mai departe este neinteresant, cele două regnuri continuând să evolueze în cele două direcții perpendiculare, în ritmuri foarte diferite, fără a mai produce nimic altceva realmente semnificativ în materie de deplasare, transport si călătorit. Următorul progres notabil în materie de locomoție va fi consemnat cine stie când, atunci cand s-o inventa teleportarea. 

Călătorie pe verticală, con-comitent în sus si în jos, în același timp, în ritmuri pe care nici melcul nu le poate înțelege. Printre călătoriile verticale se poate vedea un drum pe orizontală. Pentru cei cu ochi si picioare. Si melcul, țuști…

Posted in Arcaluigoeologie | 99 Comments »

8 pentru 21

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 13, 2021

Cei 8 cavaleri ai tenisului în 2021
si toamna continuă…

A început ATP World Finals, ultima mare competiție de tenis a anului 2021, avându-i ca protagoniști pe „Albă ca Zăpada” si „Cei 7 pitici”, după cum se vede si în poza postată mai sus, un „instantaneu” surprins in timp ce finaliștii făceau si ei o promenadă ca băieți prin oraș (Torino sub asaltul toamnei). Novak Djokovic, ditamai măgădanul, s-a băgat si el intre cei mici de la gimnaziu. El (la cei 34 de anișori ai săi) ar fi trebuit sa fie la liceu, nu să lozească cu puștimea de gimnaziu pe străzile din Torino, ca măgarul între oi. Probabil că a rămas repetent de nenumărate ori, an de an, de-a ajuns in postura asta. Novak al nostru încă se încăpățânează să fie dinozaurul care nu se dă dus nici cu meteoritul, nici cu alte apocalipse, strecurându-se în poze din astea de final de an printre fel de fel de generații schimbătoare. Oare o mai reuși si la anul? In fine, din poză se vede că „măgarul” este destul de firav si de pipernicit în comparație cu oile din turmă, ajunse vlăjgani in lege. Poate ca de fapt nu este măgarul, ci lupul între oi, ori poate că (mai mult ca sigur) nu-i intre oi, ci intre lupii cei tineri, deocamdată ca șef de haită, mascul alfa, la care ceilalți se uită zâmbitori si cu respect, ca la o legendă ce este. Ce-o fi în sufletul lui de relicvă vie numai el stie.

Intre timp s-a organizat si pentru cei din școala primară a tenisului o competiție drăguță (Next Generation ATP Finals) in care s-au întrecut pe sine candidații serioși care or înlocui ca mâine generația Medvedev-Zverev-Tsitsipas, în încercarea de a prinde un loc în fotografia de sfârșit de an alături de Novak Djokovic. Energie, foame si talent cât cuprinde. A câștigat Carlos Alcaraz, dar merită să-i menționăm pe toți, întrucât vom tot avea de-a face cu ei de acum încolo:

Jannik Sinner (ITA)
Félix Auger-Aliassime (CAN)
Carlos Alcaraz (ESP)
Sebastian Korda (USA)
Jenson Brooksby (USA)
Lorenzo Musetti (ITA)
Brandon Nakashima (USA)
Juan Manuel Cerúndolo (ARG)
Sebastián Báez (ARG)
Holger Rune (DEN)
Hugo Gaston (FRA)

E-PI-LOG: S-a încheiat si basmul celor mai de poveste tenismeni pe anul acesta. Un basm în care s-au întrecut în trecut (deja) în vorbe de tenis 8 voinici care s-au făcut cu Sinner 9 si cu Norrie 10. A câștigat șezătoarea Făt Frumos din lacrimă, Sasha Zverev, care a spus ce-a mai frumoasă poveste, despre cum s-a luptat el cu balaurul cel fioros (Novak) , si cu zmeul cel groaznic (ca Ivan, Daniil), răpunându-i pe amândoi, unu-doi, mondial. A învins Făt Frumos pentru că a mâncat cărbuni aprinși si s-au descătușat energiile în dânsul. Cam era cazul. In tenis semne bune anul are, anul care vine, vine, vine… Calcă totul în picioare… Novak, Daniil, Sasha si Stephanos vor avea de aparat reduta… Si poate nu doar în contra celui de-Al treilea val, ci si în contra tripletei RafaelAndyRoger, care o mai zvâcni odată ca niciodată. Numai de nu s-ar băga alte zâzanii si pandemii în ecuația tenisului pentru a strica planurile si fiesta…

Posted in Arcaluigoeologie | 32 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: