(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 3 ianuarie 2022

Întrebări pentru Sean (?) (I)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 3, 2022

Se poate demonstra că producția de lapte este maximă în cazul în care vacile sunt sferice si aflate în vid.

Vaca sferică.

A mai trecut un an. A mai venit un an. Soarele răsare. Soarele apune… Feluri simplificate / imprecise de a vorbi nonsensuri, care au darul de a crea emoții, impresii, nostalgii… dintre cele care (ne) compun percepția/iluzia asupra realității. Cele referitoare la timp rămân cele mai bizare si mai… rizibile dintre toate… S-a scurs un an. S-a dus un an. Trecut, prezent, viitor… Noi, care suntem (de bine, de rău) scurgându-ne spre piața San Rock Sabadell, 2012, mai 19, ora 18:00 (în vederea simultaneității căutate cu oda spontană a bucuriei), plasați fiind aparent in ulterioritate (suntem deja in 2022, la multi ani), avem „datoria” unor clarificări epistemologice preliminare apriorice, referitoare la materia cu care ne confruntam în ecuația dată: timpul. Întrucât cel puțin până în „prezent-uri” discuțiile cu tentă voit maieutică purtate pe Arca lui Goe nu au condus la niciun rezultat notabil sau măcar la progrese remarcabile, cred că ar fi cazul să schimbăm / nuanțăm un pic strategia si să apelăm momentan (provizoriu = un bob zăbavă) la o a treia cale… plasată undeva la mijloc între alternativa de a descoperi si cea de a inventa lumea, intre a înțelege universul observându-l versus a cunoaște universul gândindu-l. Care să fie acea a treia cale? Simplu: să întrebăm pe altcineva, să cerem lămuriri, soluții, îndrumare de la altcineva. Ușor de zis, greu de făcut. Mai întâi si-întâi că nu avem (deloc) acest exercițiu al întrebării. Suntem învățați să găsim singuri răspunsuri la toate întrebările încă înainte de a ni le pune. Ne inventam cursiv, automat, spontan, poveștile despre lumea în care trăim într-un ritm debordant, devastator, în care nu mai avem timp (ah) de întrebări… Întrebările (ne) mor preponderent în fașă. Cele care nu sunt avortate spontan, se nasc si vin pe lume in mijlocul poveștilor care ne umplu capul, unde constată că sunt răspunse deja, cumva, si că nu-si au rostul. A mai trecut un an. Care e sensul? In ce sens? Care e semnificația? Rostul? Tâlcul? Întrebări lipsite de sens… Unde s-a dus (anul)? De unde a venit? Totuși în viața fiecăruia vine o vreme (timpul acela) în care, nu se stie de unde, țâșnesc niște întrebări ciudate, bizare, misterioase, care nu au un răspuns aprioric, deja formulat, pre-existent în mintea noastră, în colecția cu poveștile despre lume (lumea in care trăim, de…) Sunt întrebări care ne ajung din urmă în special atunci când ne lenevim în privință compunerii poveștilor noastre care ne dau identitate în lume (cea observată si/sau cea gândită). Așa ne trebuie. Căci leneșul mai mult aleargă, si scumpul mai mult păgubește… Unii (dintre noi), trec ușor peste asta, alocând spontan răspunsuri întâmplătoare acestor întrebări. Unii consideră în mod automat că răspunsul acestor întrebări este Dumnezeu. Sau Isus Christos. Scurt si cuprinzător. Eficient, elegant, definitiv. Întrebările sunt învățate minte si descurajate să mai apară așa tam-nisam, neîntrebate, nechemate. Alții, mai prudenți, se gândesc să caute răspunsul acelor întrebări în altă parte, să ceară răspunsul de la altcineva, de exemplu de la Dumnezeu: Ajută-mă Doamne să înțeleg de ce… una, alta… Nu prea cred că e cazul să deranjam o ditamai entitate cu asemenea mărunțișuri. Probabil că, în acord cu funcția sa cuantică de unda Dumnezeu stie (deja) că ai acele întrebări si nu e străin de faptul că le ai, că ti-au parvenit, si dacă a vrut El să le ai, cu siguranță că nu ti le-a dat ca să-L întrebi tot pe el, iar dacă nu-s de la El, cu atât mai puțin trebuie sa-L chestionezi în privința lor pentru că-i șubrezești ontologia si-i pui astfel la îndoială existența. Deci dacă ai întrebări la care (de prost ce ești) nu-ti poți răspunde singur, nu pe Dumnezeu trebuie să-l întrebi ci, eventual, pe altcineva. Eeee, asta însă este o problemă, pentru că nu prea ai pe cine… Pe cine să întrebi? Că si pe… ei îi doare în cot. Trebuie întrebat un Oracol. Există un templu la care predică un mare preot al bisericii fizicii teoretice, pe post de Oracol (si nu, nu este vorba despre surogatul de oracol de pe Arca lui Goe), care acceptă orice întrebare de la muritorii care se trezesc că au întrebări… Noi, se pare că încă avem nelămuririi majore în legătură cu natura timpului si cu sensul teleportărilor temporale. Avem sau nu avem? Aceasta-i întrebarea. Să formulam întrebările si să i le adresăm lui Sean, sperând că va accepta întrebări absurde, recurente, ofensive, repetitive, prostești si lipsite de sens (noi din acestea am cam avea). Poate are răspunsuri. Valide. Sau măcar poate ne oferă piste bune. Am putea încerca să facem din anul 2022, anul întrebărilor semnificative.

* * *

Update… Cred că as avea o prima întrebare pentru Sean Carroll. Este o întrebare pregătitoare, care, cel puțin aparent nu este despre timp sau spațiu… ci despre materie… (multe feluri de materie, antimaterie, materie întunecată, materie exotică, materie negativă, materie stranie… sunt variante care se vehiculează)… Una dintre formele de „organizare” a materiei sunt stelele neutronice, in care materia se aglomerează enorm din cauza gravitației, atât de mult încât atomii se dezintegrează, iar electronii sunt absorbiți de protoni care se transforma astfel in neutroni. Densitatea creste abrupt spre valori uluitoare, întrucât gravitația sporește pe măsură ce materia se aglomerează, iar forțele repulsive de natură electrostatică care se manifestau între protoni (si care contrabalansau gravitația), dispar… In transformarea protonilor in neutroni însă nu este suficienta absorbția unui electron, fiind necesar si un anti-neutrino. Întrebarea mea ar fi, cu toată considerația, de unde provin anti-neutrinii necesari in acest process.

Posted in Arcaluigoeologie | 215 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: