(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Ba basm, ba sminteală…

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 9, 2022

A fost odată ca niciodată o rândunică mică-mică care trăia într-un univers în formă de inel Möbius. Si rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, ducea, în cea mai mare parte a anului, o viață simplă si elegantă, hrănindu-se decent, cu pesmet, cu larve, cu musculițe si cu alte gâze lipsite de personalitate, dar pline de proteine, vitamine, lipide, glucide si alți aminoacizi grași, lucruri atât de necesare metabolismului ei celular care îi oferea eroinei noastre în dar, în subsidiar, dar cu generozitate, bucuria de a fi. Rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, era mulțumită cu viața ei, aproape fericită, dacă nu cumva de-a dreptul fericită, asimptotic si simptomatic de fericită, în cea mai mare parte a anului. In restul anului, după cum poate ar trebui să știi deja, în virtutea unor informații adiacente subînțelese, implicite (la care ar trebui să ai acces prin cultura generală căpătată în școala primară si/sau diseminată în mentalul colectiv, zic, presupunându-te a fi fiind seamăn, chiar fără seamăn), rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, era forțată de tradiții, arhetipuri si porniri atavice să-si abandoneze tihna si confortul relativ si să călătorească, împlinind ritualul migraților anuale spre si dinspre „țările calde”. Avea, n-avea treabă, avea, n-avea chef, toamna si primăvara, rândunica mică-mică care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, lăsa totul baltă si o pornea la drum, în zbor. Ajunși aici, eu cu povestitul, tu cu lectura, s-ar cuveni să facem o mică escală si să ne organizăm puțin, pentru a evita, pe cât posibil, redundanțele si dezamăgirile. După câte poate ai remarcat, firul narativ al basmului nu începe de la facerea lumii, si, după câte poate anticipezi, nu se va încheia la sau cu sfârșitul lumii. E o poveste mică, ca toate poveștile, cu un început si un sfârșit, „alese aleatoriu” de către povestitor, undeva în interiorul povestii celei mari, a lumii întregi. E un banal fragment simbolic de/spre lume, fără un sens anume, fără un tâlc anume, fără o frumusețe anume, incomplet, născut spontan din impetuozitatea epică a povestitorului (căruia i se pare, cine stie de ce si cum, nu contează, că acesta ar fi fiind un mijloc plăcut si/sau util de a-si omorî timpul). O tiradă. Pentru cireadă. Ca să capete tâlc, sens si frumusețe, adică pentru a deveni basm, narațiunea este musai să se întâlnească cu spectatorul potrivit, care să-i acorde si să-i savureze înțelesurile si frumusețile potrivite, emoționându-se ca un copil, în fața acestora. Acuma vin si te întreb: Esti tu spectatorul acela? Sincer. Ar cam trebui să știi deja dacă ești sau nu ești, judecând, în acord cu logica sentimentelor tale, impresiile si potriveala avute după lectura primelor fraze ale acestui basm, cu nimic mai bun, cu nimic mai rău, decât alte basme precum, povestea lui Ghilgameș ori a lui Dănilă Prepeleac sau a lui Pinocchio, sau povestea porcului, a scufiței roșii, a caprei cu trei iezi, a lui Moise sau a lui Aladin. Dacă nu ești… ar fi de preferat să ne încheiam socotelile aici, să ne cerem iertare (unul altuia, scuză-mă băi nepoate) si să ne spunem frumos la revedere. Iar dacă ești… Te rog să te concentrezi, să te pregătești, si să dai ce ai mai bun din tine în calitate de spectator, atenție, perspicacitate, spirit de observație, intuiție, întrucât, în continuare, pe firul narativ al povestii, voi lua în considere si voi inventaria toate lucrurile si amănuntele pe care se presupune ca le stim amândoi, de la sine, ca semeni, ca parteneri si ca membrii ai aceleiași colectivității, omițându-le din poveste, chiar si pe cele ce ar trece drept a fi fiind esențialul (epistemologic), păstrând doar noul, ineditul, chestiile acelea ne mai auzite si ne mai întâlnite, care dau savoare basmelor (nu neapărat si sens, tâlc ori frumusețe). Iti voi livra așadar doar strictul necesar, restul urmând să-l pui de la tine pentru a încropi basmul, cu cap si cu coadă. Eu unul aproape că m-ai făcut deja datoria (mai am un pic), restul depinde de tine, de gingășia ta, de inteligența ta, de erudiția ta, de bunăvoința ta, de ambiția ta si mai ales de imaginația ta, pentru a adăuga, pe alese, ingredientele necesare din bagajul comun si pentru a avea, în final, un basm de poveste. Nu va trebui așadar să mai menționez explicit că rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, nu era singură pe lume, ci împreună cu perechea ei astrală, rândunelul mic-mic care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, că voiajurile ei bi-anuale nu erau de plăcerea sau pentru interes de serviciu, ci pure călători inițiatice inevitabile si irepetabile (urmare a formei universului înconjurător), în care ea reușea să găsească, în exterior, drumul si traseele optimale, nu cele mai scurte, dar pe cele de străbătut în cel mai scurt timp, pe baza unor repere interioare înnăscute, că una, că alta, ca si cum aș viza cine ce spectator neavizat, picat din lună sau din alta lume. Nu. Simplificând abrupt, vom numi în continuare „rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius” scurt si la obiect: Rândunica sau si mai bine Rându, considered-o a fi fiind o rândunică sferică ce se deplasează în vid pe trasee cvasi-inerțiale. Iată faptele. Intr-o toamnă târzie, care se cam transforma ușor, ușor, într-o iarnă timpurie, Rându zburând spre sud, pe deasupra unei insule aflată la est de Eden, s-a abătut, ca mai în fiecare an pe la Grotă, o peșteră mare, vastă, mereu alta, pentru repaus, alimentare si distracție. In peșteră sistemul de navigare al lui Rându nu funcționa aproape deloc, semnalul fiind foarte atenuat, așa că aici singurul mijloc de orientare erau niște hărți turistice tabelare, plasate din loc în loc prin galerii, având marcată pe ele ieșirea din Grotă si celebrul indicator redundant: „Vă aflați aici„. Rându a zburat spre adâncul peșterii, ajungând după câteva zile deasupra unei ape mari si calme, peste care pășea, gânditor, Isus Christos. Față lui senină era străluminată de un zâmbet radios si dulce, ca al Giocondei, iar în ochii săi grozavi strălucea, hipnotică, lumina unei păci depline. Pasul lui calm, dar ferm, străbătea întinderea de ape, agale si majestuos, cu o viteza „v”, constantă, iar liniștea care plutea în jurul lui, ca o aură diafană, era semn de adâncă meditație. Isus medita la răul eradicabil din lume si la mântuirea prin sacrificiu si iertare… Rându zburându-i printre picioare, pieziș pe deasupra suprafeței netede si fără cercuri a apei, a realizat brusc că este pe cale să cedeze, fără voia lui, firul epic al basmului care-l conține, către alt personaj, către o altă realitate transcendentală, mai mare decât el, în care s-ar fi dizolvând pe dată, absorbit prematur în mrejele celei de-a doua legi a termodinamicii. Aproape că se resemnase fără zbatere cu această nouă turnură a basmului, când a fost re-adus, el anume, în lumina acută a actualității, de saltul unui pește țâșnit din ape cu intenția clară de a-l înghiți pe Rându si de a-i veni de hac, în goana după proteine. Rându a evitat cu ușurință atacul peștelui pe care-l văzuse din timp, cu coada ochiului, în lumina a mii de licurici care scânteiau deasupra lacului, zburând în zig-zag printre molii cărnoase, catifelate, acoperite cu puf. Plescăitul peștelui a stârnit cercuri pe ape si zgomot în aer. Alertați, pe-știi (ceilalți) au început si ei atacul asupra moliilor. Din plafonul peșterii au coborât cohorte disperate de lilieci, umplând spațiul cu ultra sunete si cu damf de șoarece. Spre norocul lor licuricii erau invizibili liliecilor orbi si muti si sistemului lor de ecolocație, dar moliile au fost decimate. Rându, în pericol de a fi iarăși scos din actualitate de vacarmul generalizat, a ciugulit, pe alese, câteva molii, câțiva licurici, a dat cu tifla unor pe-ști si unor lilieci în floare, remarcând (într-o doară) cât de mult se îndepărtase Isus pe ape, iar apoi si-a îndreptat zborul spre malurile lacului subteran, poposind, in no time, în vecinătatea uneia dintre hărțile turistice unde putea fi contemplat în toata splendoare lui tabelul lui Mendeleev, dar si alfabetul latin în varianta britanică. Rându a remarcat ușor redundanțele de prisos, apreciind că cele mai superflue litere din alfabet sunt k, q si w, apoi, sătul de sine însuși, a verificat pe hartă, coordonatele, plecările si sosirile, identificând, cu maximă acuratețe, ieșirea si traseul optim până la acesta. A zburat cât a putut de repede (poate prea repede, cu viteze relativiste) ca să nu apuce creșterea entropiei să-i creeze probleme si să mute prematur ieșirea… Zburând afară din Grotă, Rându a observat cu mare mirare că între timp se făcuse deja primăvară si că trebuie s-o pornească spre casă pentru a-si relua resemnat hobbyurile obișnuite si rutina. Pe drum Rându a trăit fericit până la adânci bătrâneți, conștient, mai mult decât alte dăți, de semnificațiile sacre ale zicerii prin care se consfințește că oricărui călător îi șade bine cu drumul. Si viceversa. Ca temă de casă să se stabilească dacă în imaginea de mai jos este reprezentată o măsea de minte sau o cobră.

18 răspunsuri sa “Ba basm, ba sminteală…”

  1. Proza de mai pre/sus este o pre/lucrare originală, un fragment dintr-o operă mai vastă preconizată de către o re-instanțiere naivă si urmuziană a lui james joyce in adolescență. 🙂

    Apreciază

  2. Stely said

    „Ca temă de casă să se stabilească dacă în imaginea de mai jos este reprezentată o măsea de minte sau o cobră.”

    Raspuns :

    Nici una nici alta . Este sticla lui Klein. o „ruda” apropiata a benzii lui Möbius, un o sticla cu gat flexibil care spre deosebire de o sticla obisnuita, „„gatul” ei este întors, trece prin suprafaţa sticlei şi se îmbină cu corpul acesteia venind dinspre interior. Dacă ne inchipuim ca ii ” parcurgem suprafaţa, putem fi deopotrivă înăuntru şi afară, sus si jos”.🙃😊

    Apreciat de 2 persoane

  3. AdAmAmA78901000112 0xyzw said

    Apreciază

  4. fotosinteză12 said

    O rândunică sferică albastră?

    Apreciat de 1 persoană

  5. Cred că sunt destul de înțelegător de felul meu ( 🙂 ) dar totuși n-am reușit să înțeleg like-ul acordat de Cafeneaua Brandurilor, deși m-am străduit un pic. Are cineva idee sau scurtătura spre înțelesul cu pricina? Mi-e teamă de trădare si confuzie. 😦

    Apreciază

  6. Aldus said

    Probabil poza înfățișează o sticlă din care a băut autorul înainte de a se apuca să aștearnă basmul pe hârtie. Fiind o sticlă moebius, ea permitea licorii din sticlă să curgă prim mâna autorului și să se metamorfozeze direct în cerneală virtuală. Basmul îmi amintește, printre altele, de următoarea scenă:

    Apreciază

    • O.R. said

      @Aldus, asta nu e sticlă, nu arată a sticlă, eu cred că este o pictură abstractă și anume un cap de elefant cu trompa în sus. În Feng Shui elefantul cu trompa în sus este un simbol al triumfului.

      O furnică vroia să treacă un râu și fiind mică ii era frică să nu o ia curentul și să se înece.
      Vede un elefant și ii zice:
      – Elefantule nu ai putea să mă treci și pe mine apa ?
      Elefantul o ia pe trompă și o trece apa.
      Furnica spune:
      – Elefantule eşti cea mai mărinimoasă, îndatoritoare, gentilă persoană…
      – Hai lasă vrâjeala și dezbracă-te!

      .

      Apreciază

      • Aldus said

        @O.R.

        Eu mai știam unul: că șoricelul a vrut să treacă clandestin granița, și, pentru a nu fi prins, l-a rugat pe elefant să-l bage în buzunarul de la piept. Zis și făcut. Numai că grănicerii l-au percheziționat pe elefant. Când au ajuns în dreptul pieptului, l-au întrebat: „Ce-ai acolo în buzunar?” La care elefantul, bătându-se cu palma peste piept: „Poza unui prieten de-al meu!”

        Bancul tău e mai sadic, dar are meritul unor aluzii sexuale. Ambele personaje (furnica și șoricelul) sfârșesc turtite, dar măcar furnica într-un mod plăcut.

        Totuși, eu văd o sticlă. Poate pentru că mi-e sete. 😆

        Apreciază

        • O.R. said

          @Aldus Ce sa spun, bancul tau este intr-un mare fel. As putea spune ca e vorba de crima cu premeditare. Elefantul cu toate ca a stiut ca soarecul prieten e in buzunar a dat violent in acesta iar lovitura cauzatoare de moarte la dus pe chiti in lumea de dincolo, in lumea celor fara de prihana. Acum nu stiu ce vezi tu sadic ca elefantul oferind o trompa de ajutor a trecut furnica care era speriata si transpirata de partea cealalta a podului dupa care a rugat-o sa se dezbrace de hainele ude, sa le puna la uscat iar el si-a vazut linistit de drum.

          Apreciază

          • Aldus said

            :)))) Deci nu e cu aluzie erotică? Tocmai când începea să devină mai interesant! 🙂 Uite cum nu mai știu citit nici bancuri. Văd numai aluzii erotice peste tot. Ca tipul ăla care în orice imagine îi dădea psihologul, vedea mereu ceva sexy.

            Dar grijuliu elefantul ăsta, să nu cumva să rămână udă furnica și să nu răcească!

            Altfel, de unde știi că l-a omorât pe șoricel? Nu-ți amintești desenele acelea în care Tom sau Jerry e făcut piftie, după care se „umflă” și revine la dimensiunea normală?

            Apreciază

          • O.R. said

            Ioi, nu mai spune, ioi, soricelul era gonflabil? Mno, la asta chiar nu m-am gandit. Eu doar cand auz de cafteala vaz si varsare de sange. Scuze, ma simt confuza. Asa ca ma apuc de treaba. La revedere Aldus, o seara magica sau o zi splendida! Bye-bye! See you, soon!

            Apreciază

  7. O.R. said

    @Aldus Ce sa spun, bancul tau este intr-un mare fel. As putea spune ca e vorba de crima cu premeditare. Elefantul cu toate ca a stiut ca soarecul prieten e in buzunar a dat violent in acesta iar lovitura cauzatoare de moarte la dus pe chiti in lumea de dincolo, in lumea celor fara de prihana. Acum nu stiu ce vezi tu sadic ca elefantul oferind o trompa de ajutor a trecut furnica care era speriata si transpirata de partea cealalta a podului dupa care a rugat-o sa se dezbrace de hainele ude, sa le puna la uscat iar el si-a vazut linistit de drum.

    Apreciază

  8. Wow!!! Mi-am tras mascotă bi-polară, pe Arca lui Goe, două-ntr-una, Orcaldusa Zgubiliticus, un binom, niciun om, două guri, niciun creier. Zburdă cât cuprinde. 🙂

    P.S. Adevărul este că simt așa o mulțumire sufletească văzând alcătuirile la care am contribuit spre armonizare. Menage-ul a trois Aldus-OR-Iosif dintr-o Poziție este admirabil, încărcat inefabil de o armonie bucolică greu de anticipat. O mai perfectă potriveală in peisajul virtual al vorbirii in pungă, sub ne/atenta supraveghere a Adorei, greu s-ar fi putut imagina. Pe blogul respectiv cei trei ilustrează apoteotic, si separat dar mai ales împreună, zicala: Omul potrivit, la locul potrivit. Desigur că foarte bine plasat este si Neamțu Țiganu la Adore-n tindă, iar faptul că l-am ajutat discret pe bravul Rromică si să-si găsească locul si (mai ales) să-si accepte potriveala, îmi dă încredere in calitățile mele de dispecer si apostol al dragostei si adecvărilor. Vivat victoria armoniei universale, în contra entropiei si haosului. Cu ordinea pre dezordine călcând. Muzica! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: