Vară australă

Noi, cei 90% ai planetei ne aflăm în plină iarnă boreală, cuprinși de îngheț si răceli, în timp ce cei 10% ai sudului însorit se bucură de favorurile verii australe. Încins in îmbrățișarea unui soare torid, Melbourne-ul se pregătește de fiesta primului turneu de tenis de mare slam al anului de grație (întotdeauna de grație) 2022, încercând să ignore răcelile, perturbațiile, prostia, si alte manifestări domestice fără frontiere. Oameni în șlapi si maieuri colorate, ascunși în spatele ochelarilor de soare, se vântură încolo si încoace, fără grijă, fără teamă, fără preget, așteptând cu nerăbdare să înceapă corida si luptele de gladiatori. Sau cam așa ceva. Sperăm să vedem si tenis. In competiția de anul acesta lista favoriților la câștigarea trofeului, în ordinea preconizata de noi (spectatorul), ar fi cam așa 1. Zverev, 2. Medvedev, 3. Djokovic, 4. Tsitsipas, 5. Nadal, 6. Altul (Kyrgios ?, Shapovalov?, Alcaraz?, ?), iar la fete, tot in ordine, 1. Alta (nu se stie care), si apoi la o oarecare distanta Ashley si Garbine, dar si Naomi si Simona câte un pic, Maria, Aryna, Iga, Anett, Paula, Ons, Elina, Angelique… Cât despre Emma si Leylah care m-au făcut să debitez prostii într-un monument de euforie în care anticipam disputele lor viitoare pentru supremație în tenisul eminamente feminin, numai de bine. Hai, să înceapă… Muzica! (Alex Hawk fă-te că muncești)

Uh, s-a făcut un pic de liniște. Pe planetă. Si, pe cale de consecință, prin inducție si osmoză, si pe Arca lui Goe. Trolii s-au mai răzbunat. Spre apus. Nu mai stau grămadă peste site. Guvernul australopitec si-a dezamăgit iarăși fanii, nereușind încă să-l elimine nici azi pe Novak Djokovic, prelungind suspansul (până duminică, care duminică?), ținând planeta cu sufletul la gură, alegând astfel cea mai bună metodă de a face reclamă gratis turneului de mare șlam de la Melbourne, abuziv numit Australia Open, si de a maximiza câștigurile. Cică ar începe luni. Cum i-ar sta guvernului australopitec să-l deporteze pe infractorul Nole si să încheie astfel turneul înainte de a fi început. Parcă nu merge (nici) sub  aspect comercial. Poate îl mai amână un pic, si omul se elimină singur. Că de antrenat nu s-a prea antrenat, presiunea pe el cât casa, ce zic eu cât casa, cât planeta, cât să reziste în mama lui de vegan, că n-o fi de fier. Poate clachează. Joacă si el un meci, două, pierde, si pleacă acasă. Si toată lumea e fericită. După ce se termina turneul o să-i tragem, așa, de control, pentru orice eventualitate, o interdicție pentru intrarea în Australia pe 3 ani. Caz închis.  Bă da’ dacă ăsta chiar e nesimțit si se preface că e imun la adversități si presiuni si nu mănâncă bătaie? Ce facem? O lăsam pe duminica viitoare? Tu îți dai seama ce se întâmplă dacă ăsta câștigă turneul? Cade guvernoiu australopitec. Nu, nu, eu zic să-l deportăm duminică, înainte de a începe turneul. Cu orice risc. Lasă că la turneu joacă Tsitsipas. Cum îi cântăm noi. Ne-am scos. Muzica!  

O femeie de 50 de taleri

„În anul 1796 trăia la Bucureşti o femeie, văduva unui căpitan, din care motiv i se spunea Căpităneasa. Pe cât era ea de impunătoare, întotdeauna gata să facă jalbă şi să pună la respect pe oricine, pe atât de natantoală era fiică-sa. Nu prea era atentă la detalii, nu ştia să-şi ţină rangul şi era gata să bage în seamă pe oricine, ceea ce i-a adus până la urmă şi porecla de Natantoala, deşi avea un nume onorabil, anume Ioana. Bietul mitropolit, într-un exces creştin, o şi numeşte la un moment dat Ionica, tocmai ca să atragă atenţia asupra inocenţei, aflate în straturile cele mai joase, la baza natantoliei ei. Ca s-o scurtez, această fată s-a încurcat cu Vlad, un logofeţel cu nasul pe sus, care, luând-o cu măgliseli, după cum zice Căpităneasa, în jalbă, i-a furat fecioria. Prin urmare s-a ajuns la proces. Ionica nu scoate o vorbă, Căpităneasa e foc şi pară, iar logofeţelul Vlad declară că nu se însoară cu fata pentru că e natantoală. Şi nu e doar el de părerea asta. Fata e studiată, analizată. Era adevărat, nu impunea respect prin nimic. Iar aici nu e vorba numai de haine, ci de atitudine, de ţinută, de rang. Ionica, e blândă, dar incapabilă de stimă de sine. E şi cam şleampătă, dar principalul motiv care ţine în picioare apelativul de natantoală e că nu ştie să refuze pe nimeni. Când eşti amabil în exces, când accepţi cu bunăvoinţă, fără să faci nişte mofturi, acolo – eşti călcat în picioare şi ajungi natantol, fără valoare, fără rang social. Fără vertebre. Desigur, lumea o compătimeşte pentru că şi-a pierdut fecioria, dar mai ales pentru că va fi mereu călcată în picioare, iar, in numele acestei compătimiri,  Ionica obţine 50 de taleri. Dar respectul nu se cumpără, se dobândeşte greu şi se pierde imediat. Natantoala nu se bucură de aprecierea celor din jur, ci numai de oarecare milă şi-atât. Ea se mulţumeşte cu cei 50 de taleri, zice un sărumâna, determinându-l pe diac să noteze că părţile s-au împăcat repede şi de aceea adeveresc punând degetul. Chiar şi căpităneasa, cât era de băţoasă şi înfiptă în lume, acceptă umil, semnând documentul, ajuns la noi, ca toate celelalte prezentate aici – fiind publicat de Urechia. Notorietatea unui părinte nu e de ajuns, iar odraslele care nu se ridică la forţa părinţilor, nu sunt niciodată căinate, cum sunt părinţii: săraca de ea, Căpităneasa, ce sămânţă proastă a pus în pământ! Chiar şi cu talerii primiţi în contul fecioriei furate, Ionica va rămâne în continuare tot Natantoala. Viaţa ei s-a scurs din eşec în eşec, de pe urma ei rămânând în istorie doar urma unui deget care s-a mulţumit cu 50 de taleri„.

Dar vorba e c-a rămas în istorie!