(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

(ne)Cazul Djokovic – Gălăgia

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 31, 2022

Pe coaja subțire a realității tenismenul Novak Djokovic (căruia i-a fost în mod abuziv interzisă participarea la o competiție sportivă) este (pare a fi) (doar) o victimă colaterală a incompetenței si a derapajului unor politicieni (recte guvernul de la Camberra), care politicieni cochetează discret si experimental cu totalitarismul, cu abuzul, cu autoritarismul si măsurile arbitrare luate, jucându-se de-a ne-democrația, ceva mai pregnant decât de obicei, in ultimii vreo doi ani, împotrivă propriei populații, ceea ce, însă (vorba autorilor serioși), nu face obiectul acestei disertații. Dincolo de coaja subțire a aparențelor, eliminarea lui Novak Djokovic din competiția pentru titlul formal de „cel mai mare tenismen al tuturor timpurilor” s-a făcut, pur si simplu în cel mai democratic mod cu putință prin voință populară. Așa a vrut poporul. Antipaticul atlet a fost pur si simplu linșat de gloata planetară care a găsit în sfârșit prilejul (minunat) de a-si da satisfacție si de a-l elimina, fără regrete si fără urmă de vreun fair-play, pe cel nedorit. Poporul s-a concubinat simbiotic cu Covid-ul, rezultând un virus extrem de eficient, care a reușit să-l scoată pe „cel nevaccinat” din joc, pentru o tură, pentru o rundă, dar cu speranțe sincere pentru mai mult de atât. Guvernul de la Camberra (care cochetează discret cu abuzul totalitar) n-ar fi reușit nimic fără acordul, sprijinul, încurajarea, si la cererea poporului suveran (un căcat, stimați telespectatori). Monstruoasa coaliție dintre politicieni si opinia publică, în care partenerii s-au instigat unul pe altul în comiterea unor mârșăvii până mai ieri inimaginabile, poate fi un interesant obiect de studiu antropologic (într-o eră a unui viitor mai calm si mai limpede decât mărețul prezent al zilelor noastre, vai nouă), oferind însă, în egală măsură, o imagine asupra anvergurii hulitului personaj Novak Djokovic, în contemporanitate. Ba să vezi posteritatea o să fie si mai dreaptă. Dar să nu divagăm. Posteritatea este încă departe. Revenind în cruda actualitate, pentru a ne strecura de pe coaja subțire a amprentelor, mai spre miezul lucrurilor, să reamintim că, de fapt, aberantul guvern de la Camberra, s-a (auto)sesizat în legătură cu incompatibilitatea organică dintre viza acordată cetățeanului sârb Novak Djokovic si sfântul pământ australian, abia după ce opiniunea publică din fosta colonie penitenciară britanică s-a indignat teribil, spontan si majoritar in față perspectivei că starul balcanic ar fi fiind beneficiarul unei excepții la care omul de rând al minunatului popor nici nu poate visa. Adică că elvețienii stau acasă si ne invadează sârbii, si încă nevaccinați si duși la biserici ortodoxe. Peste poate. Luând act cu promptitudine de voința poporului (ce va mira?, Australia este o democrație cvasi-populară), guvernul a dispus anularea vizei, arestarea infractorului la domiciliul forțat, si alte acte samavolnice, ca favoare făcută propriului popor, deci de trecut cu vederea. Totuși in condițiile unui stat pseudo-constitutional, sarcina guvernului a rămas ingrata, mai ales când puterea judecătorească a constatat si anulat abuzul, eliberându-l in troposferă, in aerul Australiei, pe nepricopsitul Ghiță Țârcădău, de meserie tenismen de top. Neputând să-si lase poporul cu ochii in soare si onoarea nereperată guvernul a mers mai departe si l-a deportat pur si simplu pe insignifiantul cetățean, motivând că așa vrea mușchii ministrului X de la imigrări, altminteri neavând cum. Din mare nefericire australienii nu au un Caragiale al lor. Au însă ziariști, pamfletari, formatori de o opinie, trepăduși de bine, care au avut de dres busuiocul si aparentele acreditând in presa foarte liberă idei subversive care să confirme că da domnule, intuiția poporului este cea corecta, iar abuzul guvernului este foarte justificat, întrucât campionul sârb este de fapt un mișel, un mârșav, un ticălos, un mincinos, un parvenit, un rău, un gunoi, un jeg, arogant si netrebnic, care si-a falsificat formularul la frontieră, încercând să-si ascundă călătoriile dubioase în țări străine, si care a mai si umblat in tara lui fără mască si fără carantina in timp ce era contagios. Că toate acestea nu puteau fi justificări legale ale abuzurilor comise de autoritățile de frontieră si de guvernul australian nu se suflă nici o vorbă. Nu contează că nu aveau motive legale, important este că au acționat ferm si cu dreptate, curmând răul, impostura, si pericolul reprezentat de către Nole. Important era ca poporul să fie de acord, să admită, să aproape si să aplaude abuzul politic, discriminarea si încălcarea drepturilor elementare, comise împotriva sportivului. Ceea ce s-a întâmplat cu asupra de măsură. Dintr-o data tot jegul uman a ieșit la iveală, toate frustrările si toate umorile adunate de ani si ani de zile in feluriții fani ai lui Federer si Nadal, precum si cele recente adunate in apologeții vaccinării cu de-a sila, ori a feliuriților imbecili de duzină revoltați așa generic în contra vedetelor si vedetismelor de orice fel, au ieșit la lumina, toți găsind prilejul minunat de a se răfui cu Novak Djokovic, cu familia acestuia (clanul Djokovic ???!) sau măcar cu suporterii marelui campion. Spectacolul grotesc si libidinos a fost total si plin de feerii. (Chiar si pe Arca lui Goe s-au prezentat prompt la datorie vreo câțiva limbrici limfatici să presteze defulare). Toti au zbierat si au înfierat cu mânie proletară, denunțând ca niște mici comisari ai poporului atitudinea dușmănoasa a elementului Djokovic, un parvenit cu sediul in Monaco, un om lipsit de caracter, si de demnitate, un arogant care se crede mai presus de reguli, de norme, si de semeni, un jeg anti-vaccinist, un… un… infractor, o rușine… etc, etc, etc. Apoi dacă-i bal, bâlci să fie.

* * *

Intre timp turneul Australian Open s-a încheiat cu un rezultat viciat de abuzurile comise de guvernul de la Camberra. Rafael Nadal, altminteri un mare campion, a profitat de eliminarea samavolnică a lui Novak Djokovic, si s-a adjudecat un nou titlu, aclamat de mizerabilul public australian, un public ignar si xenofob, lipsit de demnitate si fair-play, care si-a dat in petic de la un cap la altul, încercând să identifice în victoria rivalului lui Novak Djokovic justificarea atitudinii mizerabile avută la adresa celui care a câștigat trofeul respectiv de nouă ori, fără ajutor si favoritisme, adesea împotriva a tot felul de adversități.

* * *

Djokovic a dovedit inclusiv faptul că nu e încă ilegal să fii tu însuți, într-o lume uniformizată, conformistă, plictisitoare și ridicolă. Dacă e un mesaj profund pe care cazul său îl poate duce în lume este acesta, al autenticității și individualității ființei umane, într-o lume care nu (mai) permite atipicilor, rebelilor și nonconformiștilor să fie ei înșiși.

* * *

Novak Djokovic, cel mai mare tenismen al tuturor timpurilor, fie si numai pentru simplul fapt că a reușit să-si câștige titlurile si gloria în pofida adversităților organizatorilor, publicului si sponsorilor, s-a dovedit o persoana remarcabilă, cu caracter exemplar, un luptător si un campion admirabil, care a reușit să înfrunte si să domine atât lumea largă cât si demonii interiori, fiind o ilustrare magistrală a felului în care, mai presus de orice, trebuie să-ti rămâi credincios ție însuți.

* * *

Nole a ales pentru el însuși să nu se vaccineze, având dreptul să aleagă liber ce crede de cuviința că este acceptabil si ce nu este acceptabil pentru propriul corp. A făcut tot posibilul ca acest lucru să rămân un gest privat, discret, afirmând că este o decizie personală, care este si trebuie să rămână individuală. Si-a sacrificat de dragul sportului dreptul la opinie si la liberă exprimare, abținându-se total să comenteze in public despre acest subiect, spre deosebire de majoritatea celorlalți sportivi care n-au găsit nimic nepotrivit, bizar, fistichiu, in a-si exprima public atașamentul față de „cuceririle științei”, „credința in doctori” si în propaganda oficială a guvernelor, si de a încuraja publicul să se vaccineze, fără a avea nicio competență in acest sens, in afara notorietății in sport. Cel blamat este însă Djokovic.

* * *

In privința accesului sportivilor la competițiile internaționale rămâne lipsit de orice logică, de orice etică si de orice sens, ca admiterea să fie condiționată de vaccinare si nu de starea de sănătate a sportivilor, certificată prin testare. Aceste impuneri sunt pur si simplu aberante. O propagandă stupidă. Dar chiar si adoptate asemenea masuri abuzive si stupide, ideea ca ar fi fiind absolute si de aplicat fără excepții este înfricoșătoare. Nu excepții arbitrare desigur, ci excepții normate. Regulile nu sunt impuneri de dragul impunerii (si pentru a da unora ocazia să declame ritos că regulile sunt reguli), scopul lor fiind de a conserva ce e bun si de a împiedica să se întâmple ceea ce e rău, iar acceptarea excepțiilor face parte din acest proces. Faptul că guvernul australian n-a reușit să rezolve rezonabil aceste aspecte relativ simple rămâne, cel puțin, un fapt ridicol si meschin, care spune câte ceva despre competența politicienilor si a guvernelor, dar si, în genere, despre lumea în care trăim.

20 răspunsuri sa “(ne)Cazul Djokovic – Gălăgia”

  1. In mod oarecum surprinzător topicul curent a fost deja vizionat de un număr de vizitatori mult peste media obișnuită. Au venit, au văzut, au tăcut. Au plecat. Fără urmă. Super. Ideal. Se pare că mi-ar fi de mare trebuință un buton dis-like. Ca să poată oamenii să lase o urmă. 😁🎾

    Apreciază

    • O.R. said

      Mai asteptati putin, cu siguranta vor veni ele, like-urile. Sunt pe teava! Eu am dat like asa ca am scapat de o grija.

      Apreciază

      • Ah! Paparuda grijulie.

        Un like de la O.R. face, pe puțin, cât 10 dis-like-uri de la niște vizitatori normali. Eu unul dacă as vedea un articol sau un comentariu apreciat cu like de genul O.R. as avea mari rețineri să acord si eu unul. Bine, in mod normal paparuda acorda like-urile așa la plezneală, sau pentru ca n-a înțeles despre ce e vorba, dar cu siguranță că in cazul unor like-uri acordate pe bune de către astfel de O.R-uri sunt șanse mari să fie ceva greșit cu articolul acela. Riscurile spatiilor virtuale.

        Încă un like, două, de la personaje în genul O.R. si nu mai trebuie buton de dis-like. 😦

        Apreciază

        • O.R. said

          Nu va pierdeti rabdarea, ele vor veni. Nu-i rost de suparare. Oricum la asa multe vizualizari eu as deschide o sampanie, dar ma rog, inca nu e cazul, acum. Eu daca postam ceva pana acum aveam cel pun 20 de like-uri, dar ma rog, e vorba si de carisma si de multe altele.
          Floare verde maracin
          Le astept si nu mai vin

          Apreciază

          • Comedia del arte, varianta OR-dinară.

            P.S. Păpușă, in zbaterea ta de doi bani (acum, acum, si de doi ani) se citește o mare durere. Ai venit la alinare, băgând de seama că e cu auto-servire. Să nu ti se aplece de la cât te îndopi, ca la bufet. Ia, mănâncă, simte-te ca acasă, comentează. Cam vorbești cu gura plină.

            Apreciază

  2. „Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat, după ce viza jucătorului sârb de tenis Novak Djokovic a fost anulată pentru a doua oară, de autoritățile australiene. „Viza nu avea cum să îi fie acordată în condițiile minciunilor și falsurilor în acte publice pe care le-a comis Novak Djokovic și pentru care nu are nicio scuză. Comportamentul lui, mocnit în interiorul lui de-a lungul timpului și care acum a ieșit la suprafață, pe mine mă face, de pildă – eu, care am fost un admirator al lui, eu care am scris primul în România, după Roland Garros, anul trecut, că Djokovic a devenit cel mai mare jucător al tuturor timpurilor – mă face să nu mai pot privi de-acum înainte un meci al lui Djokovic. Nu, nu pot să-l mai privesc jucând tenis, chiar dacă sunt gazetar și ar trebui să îmi fac meseria, e o chestiune umană”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție la Digi24.

    Cristian Tudor Popescu, un mic si caraghios accident al naturii, iată-l cum minte cu nesimțire, cum manipulează, cum încearcă sa jongleze cu cuvinte, cu emoții, cu indignări. Acest troglodit pe post de guru al presei valahe, reușește sa ilustreze involuntar esența personajelor lui Caragiale, fiind teribil Moncher-ul când ii cășună. Omul nu a fost niciodată un admirator al lui Djokovic. In calitate de fan Federer l-a detestat, denigrat si contestat pe Novak întotdeauna, legându-se inclusiv de sunetele pe care le-ar scoate Nole pe teren in timpul jocului (nefiind mut ca lebăda de Islanda din Elveția). Gazetarul la datorie nu a scris anul trecut absolut nimic despre performantele si recordurile prin care Novak Djokovic a rescris practic istoria tenisului, omulețul înghițindu-si practic cuvintele. A menționat el in scris, anul trecut ca Djokovic e cel mai mare tenismen? Unde? Poate pe vreun șervețel in propria sufragerie, beat, in nemernicia lui, cu lacrimi in ochi, ca Bastus. Ultima oara cand l-a menționat pe Djokovic, într-un articol de presă, a fost acum vreo doi ani după finala de la Roland Garos pierdută in fata lui Nadal. După victoriile si performantele istorice ale lui Djokovic de anul trecut gazetarul de muștar n-a avut nicio datorie in afara de a tăcea mâlc. Si iată-l acum pe guru venind să deschidă gura, cu tirade demagogice, cu caraghioslâcuri bune pentru fanii lui Feder. Auzi taină la el că e gazetar și ar trebui să își facă meseria, dar nu mai poate, că de indignare nu mai poate sa-l urmărească pe Djokovic jucând tenis, chestiune umană de… Scârba asta umana asta are o meserie. Ce meserie? E angajat la vreo gazeta sportivă? Minte si denigrează ca un borfaș de la vreo gazetă provincială de prin vreun amărât de oraș reședință de județ. Asta e modelul lumii? Asta e formatorul de o opinie care e îndreptățit sa-l conteste pe Novak Djokovic? Ptiu drace.

    P.S. Zice el acuma, furat de val, ca să pară mai convingător in mizeriile pe care le propagă, că l-ar fi declarat pe Djokovic cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, el marele guru, cu o anvergură cât o șură? Nu pot decât să-i acord credit si să consemnez zicerea. Gura păcătosului adevăr grăiește. Raman recunoscător oricui găsește articolul de după Roland Garros-ul de anul trecut in care CTP l-a lăudat pe Nole.

    Acum ipochimenul il laudă pe Rafa, dar de, mare lucru nu poate zice, întrucât campionul a obținut performanța in absența celui mai mare tenismen al tuturor timpurilor. Asta e.

    Apreciază

  3. O.R. said

    https://www.gsp.ro/sporturi/tenis/ctp-djokovic-tsitsipas-roland-garros-634211.html

    Apreciază

    • 👍 super ! Merci !

      Apreciază

    • FA-BU-LOS – „jurnalistul” a scris pe contul său de Facebook… si este citat de gazeta sorturilor. „Jurnalistul”, „gazetarul”, „ziaristul”, „gurul”, n-a produs niciun articol de presa, a scris, ca D’Artagnan, pe contul lui de Facebook, ca să dea pe spate cu OR-urile sale. La asta se referea caricatura când zicea de meseria de gazetar??? De-a dreptul fabulos.

      Merci, OR.

      P.S. La vremea aia omul era in delir pentru că Nole reușise să-l împiedice pe Rafa să ajungă la 21 de turnee si să nu-l întreacă astfel pe idolul său de la Basel.

      Apreciază

  4. Stely said

    Am tinut cu Medvedev in lipsa lui Nole , dar si dintr-o oarecare simpatie pentru el din cauza ostilitatii publicului australian in mai toate partidele jucate . Ma gandesc ca daca ar fi fost Nole in locul lui ar fi fost infernal, e posibil sa nu-l fi lasat nici sa joace. Am inteles ca Nole va biocota AO de anul viitor si m-as bucura . De altfel si Medvedev pare hotarat sa nu mai participe la vreun Grand Slam:

    „Există momente în care copilul din mine încetează să mai viseze. Iar astăzi a fost unul dintre ele și nu voi spune cu adevărat de ce! Deci de astăzi joc pentru mine, pentru familia mea, pentru oamenii care au încredere în mine. Bineînțeles pentru toți rușii, pentru că simt mult sprijin acolo.

    Dacă va fi un turneu pe terenuri dure la Moscova înainte de Roland Garros sau Wimbledon, voi merge acolo chiar dacă mi-e dor de Wimbledon sau Roland Garros sau orice altceva! Copilul a încetat să mai viseze. Copilul din mine va juca pentru el însuși și gata. Asta e povestea mea. Mulțumesc băieți pentru că m-ați ascultat!”, a spus Medvedev la conferința de presă de după finala cu Rafael Nadal.

    https://www.playsport.ro/dupa-scandalul-novak-djokovic-incepe-o-noua-nebunie-in-australia-daniil-medvedev-acuzatii-grave-la-adresa-publicului-de-la-melbourne-109644?fbclid=IwAR1XJ2mljzSPsvMkFi-s9LV7Yw8a9WHV_aD7FxiyFGleU38a9fWauZ8gA_0

    Apreciat de 1 persoană

    • Publicul din fosta colonie penitenciară a Marii Britanii este într-adevăr infect, si-si manifestă xenofobia fără reținere. Din păcate faptul că doar doi-trei jucători ar boicota turneul respectiv nu poate fi de folos.

      E adevărat că publicul a avut o contribuție importantă in faptul ca Medvedev a pierdut, dar vina in principal este a lui pentru că si-a pierdut cumpătul si a început să se certe cu publicul mult prea devreme. Dacă ar fi fost lucid si ar fi avut clasă in genul marilor campioni ar fi trebuit să fructifice una din mingile de breck avute in setul trei si numai după aceea să se ia in seamă cu publicul. Când a întors meciul cu Aliassime a zis că s-a gândit ce-ar fi făcut Djokovic. Din păcate in setul trei al finalei n-a reușit să se mai gândească la ce-ar fi făcut Djokovic, si asta l-a costat enorm. Nu numai pierderea finalei, dar si locul 1, intrarea in legendă si aripile pentru viitor. Asa s-a ales numai cu ponoase. Djokovic ar fi câștigat una din mingile acelea de breck numai încruntându-se la adversar, si ignorând momentan cu detașare ostilitatea imbecilului public.

      Apreciază

      • Stely said

        Am fost curioasa sa citesc un articol(cronica) scris de Mircea Mester referitor la Djokovic. N-am gasit nici pe blog si nici pe facebook. Ma mir cum s-a tinut departe de „scandal”. Nu stiu ce va face Djokovic mai departe , dar abia astept sa-l vad in turneele urmatoare. Sper sa se termine naiba pandemia asta ca sa scape de vaccinuri si alte restictii, odata cu el si noi.

        Apreciat de 1 persoană

        • Cred ca la Mircea Mester convenția este clara: sunt propuse exclusiv cronici ale meciurilor. Probabil ca așa au decis cei care sunt sponsorii cronicarilor.

          Apreciază

        • Cât despre Nole, presupun că va continua sa facă ceea ce obișnuiește să facă: merge mai departe. Văd că pe web-site-ul lui si-a anunțat participarea începând cu 21 februarie la turneul de 500 de puncte din Dubai. Are nevoie de antrenament cu public, de puncte, de expunere si de consolidarea ideii că nu a plecat nicăieri. Are șansa să-si conserve avansul de puncte si sa continue să rămână pe prima poziție ca lider al clasamentului. Probabil că la Indian Wels n-o să fie primit, dar aproape sigur că la Miami o să poată juca, ambele turnee fiind de 1000 de puncte. Pe urmă o să urmeze sezonul pe zgură si poate până atunci se mai relaxează restricțiile cu Covidul si va putea să meargă la Roland Garros, unde… 🙂

          Apreciază

  5. castanman said

    Cine este Mircea Mester?

    Apreciază

    • A se vedea in Blogroll la litera „M”, în aceeași lista cu Castan Man. E un mic meseriaș (chit ca e fan Federer, ca mult alții care privesc tenisul) .

      Apreciază

      • castanman said

        M-am uitat in blogrollul tău. Nu l-am găsit pe Mircea Meșter. Si nici Castan-man.

        Apreciază

        • Cred că cel puțin unul din noi glumește. In egală măsură unul din noi e probabil pe alt blog unde consultă de zor un alt blogroll. Pe Arca lui Goe blog-rolul e afișat în ordine alfabetică si orice observator un pic atent, care consulta lista de sus in jos, nu are cum să nu remarce, la un moment dat, prezența celor doi mari proprietari de bloguri în acea listă. Si asta nu de ieri, de alaltăieri. 🙂

          Apreciază

          • castanman said

            Am găsit. Căutam in alta parte- „z blog and roll”. Interesant blogul Meșterului. Am găsit și un ploiestean pe acolo, Andrei Craciun (colegi de liceu, altă promoție). Legat puțin de topic, am ținut cu Daniil în finală. Pe Nadal nu-l suport, mi-amintește de o vorbă ce circula prin turul Frantei, pe vremea lui Lance A., adevăratul tricou galben e numărul doi. Multumesc.

            Apreciază

          • Nu m-am gândit c-ai putea fi spectator de tenis, mai mult decât ocazional. Pe de altă parte cred că acum, cu prilejul mazilirii lui Moțoc de către Lăpușneanul marsupial la cererea poporului australopitec, repede vărsătoriu de sânge nevaccinat,… multă lume a găsit de cuviință să se focalizeze pe întâmplările cu epicentrul la Melbourne.

            Si eu am ținut tot cu Medvedev, din vreo trei-patru motive (…), si m-a întristat faptul că a fost învins de un dor fără sațiu, sabotându-si mișelește intrarea în legendă, într-un mod stupid, în care până la urmă a avut de câștigat doar ideea de entropie si nemântuire. Victoria lui Nadal e mincinoasă, dar până la urmă Universul însuși nu-i decât o colecție zurlie de minciuni frumos asortate. Dacă minciuna de la Melbourne are sau nu picioare scurte, este în mare măsură o problema de contra-adevăr si îndreptare, pe care o are de rezolvat, întocmai si la timp, nimeni altul decât Nole. Om vedea.

            P.S. E plină lumea de ploieșteni si de Haimanale. 🙂

            Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: