Drumul spre Sabadell

As menționa sumar câteva detalii de avut in vedere la organizarea călătoriei inițiatice spre piața Sant Roc din Sabadell, pe19 mai 2012, ora 18:00, cu ocazia Odei spontane a bucuriei retroactive, propusă vizitatorilor de arcă, interesați, la un moment dat, de re-vizitarea acestui acest eveniment, prin teleportare spațio-temporală la localitate:

1. Călătoria se va face preponderent gravitațional în direcția la vale. Nu la deal.
2. Călătoria se va face preponderent individual. Nu în grup.
3. Calatorii care nu vor opta pentru hibernare (sau transă) de-a lungul pseudo-traiectoriei de voiaj vor putea efectua mici vibrații orbitale in jurul poziției de echilibru: se vor putea deplasa pe punte, încolo si încoace, vor putea dansa, etc. Sursele de energie ale acestor vibrații vor fi aduse de acasă fiind admise cam toate genurile, fluturi, zâmbete, zaibăr, erecții matinale, acumulatori de emoții, iambii suitori, troheii, săltărețele dactile, etc.
4. Se oferă libertate de impresie si expresie nelimitate. Oricine va avea voie să spună orice. Oricând.
5. Sortis Humanae ad Intelligendum Lux.
6. Mici pancarte inscripționate cu: „Et in Arcadia Goe”.
7. Animale de companie? Oglinzi?
8. Călătorului îi sade bine cu drumul, nu cu destinația… De ex. drumul către fericire. Sau către nefericire. Drum să fie. Pe urma, indiferent de destinația atinsă (sau ratată, nu contează), important este să ne întoarcem acasă. Acasă. Și tot așa, altă destinație, alt drum. Oricum în drumul către scop scopurile se schimbă, după cum se va ilustra poate mai la vale, în amonte (sic), pe firul poveștilor de nimic despre potriveala dintre călător și drum. 
9. Anunț umanitar: Arca lui Goe organizează gratis o croaziera in neantul vorbelor de duh (cu tâlc si/sau fără tâlc). La bordul ambarcațiunii noastre pot fi acomodați un număr maxim de 200 de pasageri (vizitatori-calatori-comentatori). Nu mai mult. Asta este capacitatea pe care o poate manageria mulțumitor orice administrator de mediu de socializare. Atât. 200. De altminteri cam atâta este numărul cunoscuților cu care se poate descurca o persoana, într-un grup, fără să piardă definitiv relevanta, si pe a sa si pe cea a interlocutorilor săi. Așadar aviz amatorilor (si profesioniștilor) dornici de o excursie exotica in mirifica lume a călătoriilor virtuale. Întrucât primele câteva locuri au si fost ocupate, atragem atenția ca locurile ramase disponibile vor fi oferite in ordinea cronologica a cererilor (si in dezordine alfabetica a nickname-urilor). Ii rugam pe doritori sa nu-si rezerve mai mult de trei nickname-uri ca sa ajungă la toata lumea. Va rugam din suflet sa nu va buluciți si sa nu produceți daune colaterale (căci vor fi imputate fără rabat, fără scutire de taxe si fără rambursare de TVA). Mâncarea si băutura sunt la liber. Luarea cuvântului se va face la un preț modic, ajustabil in funcție de mersul pieței si de cursul de schimb valutar. Apropo, ați auzit ca s-a scumpit aurul? Foarte tare. Priviți-vă verighetele si felicitați-vă că n-ați divorțat anul trecut. Si tot apropo, pentru îmbarcarea pe Arca lui Goe pentru croaziera gratis in neantul vorbelor de duh (cu tâlc si/sau fără tâlc), ar fi de preferat sa veniți perechi, perechi, gata formate, pentru a minimiza alterarea si distorsionarea dezbaterilor de croaziera cu prea multe anunțuri matrimoniale si partajări patrimoniale. P.S. Cel mai bun timp pentru plantarea unui copac este acum douăzeci de ani. Al doilea cel mai bun timp pentru asta, este azi. Acum.
10. La întoarcere, cele mai reușite jurnale de călătorie vor fi premiate.

Apropo de calatori si calatorii (instantanee, de călătorie), cei mai multi si cei mai rapizi sunt fotonii. Despre uluitoarea viteza cu care se deplasează stie cam toata lumea. Unora n-o sa le vina șa creadă că fotonii se deplasează prin vid (de unde vid?) cu impresionanta viteza finita de circa 300.000 de km/secunda. Altora cu atât mai puțin o să le vină să creadă, ca, din cauza efectelor relativiste, la viteza respectivă, timpul local încetează să se mai scurgă, si ca prin urmare, într-un referential local, viteza fotonului este infinita, el (daca nu cumva El) putând ajunge practic instantaneu (in no time) de oriunde, oriunde (ca si cum universul ar fi fiind de dimensiune zero in orice direcție; pentru orice foton universul este un singur punct zero-dimensional ce-l re-tine pe foton, ca prizonier, in interior. Pentru foton, Big-Bang-ul nu s-a produs încă. Ceea ce mai putini știu este ceva in legătură cu numărul total al fotonilor din univers. Nu, nu este infinit. Nici n-ar avea cum. Oricat de infinit ar fi fiind Universul el însuși, niciuna dintre particulele (materiale?) care-l compun (?!) nu este in number infinit si nu persista la nesfârșit. Avem fotoni pe lume numai pentru o vreme si numai in număr limitat. Sper ca acest enunț sa nu va inducă nimănui vreo stare de depresie (absenta luminii este asociata cu apariția si agravarea depresiei; stați la Soare, vara). Totuși vestea „buna” (de ce e buna? știi?) este ca sunt foarte multi fotoni in univers, si anume vreo 4 ori 10 la puterea 84. (4 urmat de 84 de zerouri) adică (si aici vine schepsisul) de circa 1000 de ori mai multi decât toate celelalte feluri de particule la un loc (protoni, electroni, neutroni, neutrini, etc)… In mod normal (?!), in acord cu planurile inițiale ar fi trebuit sa fie numai fotoni pe lume, într-un univers absolut plat. Din motive necunoscute 1 la mie din materie a scăpat in mod miraculos procesului de anihilare inițială (materie-antimaterie), lăsându-ni-se astfel si noua posibilitatea sa existam si (eventual) sa călătorim prin univers, însă foarte, foarte, încet, devastator de încet. Ca cand am sta pe loc. Noi, materia care călătorește prin Univers, scăldată in lumina (de o mie de ori mai multa lumina decât substanța, ca sa-i zicem așa)… Sa nu uitam ca Sortis Humanae ad Intelligendum Lux. Et in Arcadia Goe.

Ca fapt divers ar fi de zis că numărul de combinații posibile la jocul de Go e de circa 10 la puterea 137 !!! Adica de un trilion de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de ori mai multe decât toate particulele din universul cunoscut la un loc, galaxii, stele, planete, fire de nisip si de praf, atomi, protoni, neuroni, electronii, neutrini, fotoni, orice… Go e un joc foarte interesant. Aproape infinit.

Cântăreața cheală

„Interior burghez englezesc, cu fotolii englezești. Seară englezească. Domnul Smith, englez, în fotoliul lui englezesc, încălțat cu papuci englezești, fumează din pipa sa englezească și citește un ziar englezesc lângă un șemineu englezesc în care arde un foc englezesc. Poartă ochelari englezești, mustăcioară căruntă englezească. Alături de el, într-un alt fotoliu englezesc, Doamna Smith, englezoaică, cârpește ciorapi englezești. Moment prelungit de tăcere englezească. Șaptesprezece bătăi englezești de pendulă englezească.„

Organizatorii turneului de tenis de mare slam de al Wimbledon au decis in mod unilateral să interzică participarea tenismenilor si tenismenelor din Rusia si Belarus la ediția din acest an. All England Club (AELTC) a declarat că a decis să interzică participarea unor sportivi precum Daniil Medvedev, Andrey Rublev, Karen Khachanov, Aryna Sabalenka și Victoria Azarenka, ca răspuns la invazia Ucrainei.

… ceea ce este uluitor si absurd. Desigur că (în principiu) organizatorii unui turneu privat au deplina libertate să invite la startul competiției pe cine doresc si să accepte si/sau să respingă participarea oricui… ceea ce nu înseamnă că decizia celor de la All England Club ar putea fi altceva decât un gest prostesc, greșit si dăunător, cu efecte nocive in multe privințe, si vai, mai ales cu efecte împotriva cauzei pe care declarativ o suportă. Lăsând la o parte Rusia si rusofonii, decizia luată unilateral in Anglia a reușit să scindeze opinia publică din lumea civilizată în două tabere cvasi-ireconciliabile de „adversari de idei”, gata sa se înfrunte în dezbateri retorice pline de accente ideologice si emoționale. De ex:

„Wimbledon a procedat corect. Interdicția care îi va împiedica pe ruși și bieloruși să concureze la All England Club poate părea nedreaptă, având în vedere că jucători precum Daniil Medvedev nu au contribuit personal la războiul din Ucraina. Cu toate acestea, este un mesaj necesar: chiar și cei mai inocenți ruși vor fi plătitori de prețuri pentru acțiunile rapace ale regimului lui Vladimir Putin.”

Desigur că s-ar putea continua la nesfârșit epopeea metaforelor lacrimogene si a sensurilor morale care ar justifica (sau nu) gestul gomoșilor de la Wimbledon. Dincolo de emoții si imagine decizia rămâne una stupida si greșită din prea multe puncte de vedere:

1. Desi în mod normal ar trebui evitate interferențele dintre sport si politică, decizia de a interzice participarea Rusiei in competițiile sportive între țări este firească (în contextul războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei), iar legitimitatea acestei decizii este validată de faptul că a fost luată in mod colectiv în cadrul lumii civilizate de către forurile internaționale îndreptățite să ia asemenea decizii. Există competiții de tenis între țări (la care este firesc să-i fie interzisa participarea Rusiei). Turneele de mare slam si majoritatea celorlalte turnee de tenis sunt competiții individuale între tenismeni, nu între țări. Ideea de a întreprinde masuri individuale împotriva indivizilor, ca răspuns la actele unui tari, a unei dictaturii, a unui dictator si a grupului sau de susținători este pur si simplu greșită, abuzivă, imorală, totalitară.
   
2. Răspunsul lumii civilizate in fața abuzurilor comise de către regimurile totalitare ar trebui sa fie unitar. Faptul ca britanicii de la Wimbledon vor musai să fie mai cu moț decât alții si mai catolici decât papa, lăsându-i pe ceilalți în off-side nu are cum să fie de folos, ci dimpotrivă. Dacă gestul organizatorilor de la Wimbledon este cel corect, atunci toți ceilalți din lumea civilizată, care n-au luat în mod unilateral aceasta măsură arbitrară sunt in culpă? Sunt de partea Rusiei si a lui Putin? Care este sensul simbolic al excesului de zel al prea-corecților politic din Londra?
   
3. Ideea de a scarifica frumusețea tenisului si a competinței sportive prin eliminarea din concursuri, fără justificări reale, îndreptățite, a unora dintre cei mai buni sportivi, începută in Australia si consolidată in Anglia, este urâtă, ineptă, lipsita de fair-play, profund dăunătoare tenisului, care este făcut să devină astfel victimă colaterală a lui Putin spre gloria personală a acestuia, ca dictator.
   
4. Dictatura lui Putin nu poate fi eliminata decât de ruși. Oricat de greu de crezut ar fi, nu sunt chiar toți rușii de partea lui Putin si a războiului împotriva unei tari independente atacată din senin. Cei care vor sa ajute efectiv Ucraina si acum si în perspectivă (nu doar pentru că sunt împotriva Rusiei), ar trebui să susțină atragerea câtor mai multi ruși de partea buna a lumii. Felul in care Medvedev a fost huiduit fără motiv in finala de la Melbourn, ori gestul organizatorilor de la Wimbledon de a refuza participarea unor sportivi individuali la un turneu individual, nu au cum să slujească această cauză, nefăcând altceva decât să dea apă la moară dictatorului, să convingă încă si mai multi mujici să fie de partea lui, întărindu-le convingerea că un dușman ireconciliabil vrea să distrugă Rusia. Lumea civilizată ar trebui să-si păstreze blazonul si să dovedească fair-play, detașare si pragmatism, nu să accepte jocul si metodele nevricoase ale dictatorului. Masura participării tenismenilor ruși si beloruși fără drapel ar fi fost mult mai utilă si mai eficace decât această țâfnă engleză prin care vor să se dovedească ei britanicii mai breji decât francezii, germanii, si in genere decât restul Europei din care s-au retras tot din motive de nostalgii imperiale…

Cântăreața cheală. Antipiesă (La Cantatrice chauve în limba franceză) este titlul piesei de teatru de debut, scrisă în 1984 franceză de Eugen Ionescu. Piesa cu premiera în 11 mai 1950, afiliată curentului dramatic al teatrului absurdului, înfățișează perfect degenerarea rasei umane și a relațiilor dintre oameni. Antiteatrul s-a născut din dorința de a renunța la tematică, ideologie, realism-psihologic și filosofie. Ionescu inventează libertatea absolută prin renunțarea la prejudecăți și reguli. “Cântăreața cheală a răzbătut cu greu in dramaturgie după ce a fost respinsă de numeroase companii teatrale. Stilul nonconformist ionescian a fost greu acceptat atât de critici, cât și de public pentru ca apoi să fie considerată de critica literară ca fiind genială.

Piesa este aparent fără fir epic, aparent fără sens, are în centru problema lipsei de comunicare ^[1], specifică lui Eugen Ionescu.

Eugen Ionescu a avut meritul de a crea adevărata configurație a vieții – cea absurdă („Cu toții suntem absurzi; nimeni nu recunoaște”).

Desigur ca se poate si mai rău. Maimuțoiul Boris a comis una si mai lată:

„Boris Johnson a amenințat că va folosi arme nucleare împotriva Rusiei fără aprobarea NATO dacă Rusia trece de linia roșie și atacă nuclear Ucraina”. Se vede treaba că fostele imperii nasc caricaturi gen Putin, Erdogan si, cu voia d-voastră ultima pe lista, Boris.

UPDATE: Victoria Azarenka susține că interzicerea participări tenismenilor si tenismenelor din Rusia si Belarus la Wimbledon este o măsură lipsită de sens, si ca organizațiile de tenis (ATP, WTA) si tenismenii ar trebui sa ia atitudine si sa protesteze si sa acționeze împotriva acestei decizii. Ceea ce ar putea fi la fel de lipsit de sens. Nu? Probabil că pe Azarenka ar încânta-o ideea ca ceilalți tenismeni să boicoteze participarea la Wimbledon în semn de solidaritate cu tenismenii cărora li se interzice în mod abuziv participarea. Gestul celor de la Wimbledon este (în mod cât se poate de evident) un gest abuziv, stupid si nociv (în tenis si mult dincolo de tenis)… Dar… asta nu ne poate împiedica să ne amintim despre lașitatea cu care s-a comportat lumea tenisului (ATP, WTA plus majoritatea tenismenilor din siaj) la precedentul abuz comis de alti organizatori si proprietari ai unui turneu de mare slam, cei de la Melbourne. (ne)Cazul Djokovic – Tăcerea. Printre cei vocali, care-si exprimau acordul deplin si armonic cu organizatorii, afirmând ritos că regulile sunt reguli si că vaccinarea ar trebui să fie, după părerea ei, obligatorie si că nu-i nicio problemă în felul în care este discriminat si persecutat Novak Djokovic, era si cea numită Victoria Azarenka (la vremea aceea înfrângerea bun simțului). Ceea ce era firesc s-a întâmplat. A devenit ea însăși victima abuzurilor cu care a fost de acord altă dată. Si asta nu este decât începutul…

Ziua Planetei Pământ

Statisticile lumii în timp real !

Este Ziua Pământului dar nu prea stie multă lume. Nimeni nu celebrează, nimeni nu sărbătorește, nu prăznuiește, nu se extaziază nimeni. Nicio paradă. Niciun sentiment. Nicio vorbă. La televiziuni. Nu e zi liberă de Ziua Pământului. Doar o zi indiferentă, oarecare, în calendare, fără anvergură. Ziua Pământului: un pămătuf. Nu e ca Zilele Naționale. Nu e nici măcar ca Ziua Femeii. E cam ca Ziua Bărbatului, nu mai mult. O ziulică, picată anul acesta (deloc întâmplător) in Vinerea Mare (eveniment ce se va mai întâmpla iarăși in 2033, cu ocazia încheierii războiului început anul acesta). Foarte mică Ziua Pământului. Puțin fast. Puțină emoție. Puțină bucurie. Puțină lumină. Un pic de primăvară. Poate va fi mai bine de Ziua Omului. Sau măcar de Ziua Continentului. Ce vor să vină. Curând. In această aceeași primăvară. Nu uita sa urmărești pentru cinci minute Statisticile lumii în timp real ca să vezi cum trece timpul, vine timpul, pe planeta de Pământ.

22 Aprilie – Ziua Pământului

Pământul este in centrul Universului nostru, singura planetă din lume populată cu oameni: familie, prieteni, rude, dușmani, colegi, vecini, cunoscuți, necunoscuți, oameni buni, oameni rai, femei frumoase, genii mari si frunți tembele si martiri dar si lichele, contemporanii, strămoșii si absolut toate întâmplările, emoțiile, gândurile sunt aici: pe Pământ-ul deocamdată. Ca importanță, pentru fiecare om, această planetă reprezintă 99.99% din întregul univers… infinit… si chiar mai mult. La multi ani planetei!

Update de Ziua Omului:

Mai sunt puține ore până la marea sărbătoare. Oamenii conștiincioși se pregătesc s-o întâmpine, fiecare așa cum stie el/ea/ei mai bine. Asa cum se cuvine. In câțiva ceasuri fi-va iarăși Ziua Omului. Iată Omul. Tuturor vizitatorilor, comentatorilor, observatorilor, care vor avea in curând acest prilej de bucurie, le dedic un gând bun si le urez spor in toate, în casă, in gând, în suflet, pentru un Paște așa cum și-l doresc, acolo în miezul lucrurilor din viața fiecăruia. Un mic pachet de vorbe dedicat în egală măsura tuturor acelora cu statut: vizitatori, comentatori, observatori:

Cel despre care se vorbește
Este viu
căci vorba l-a făcut pe om
si vorba l-a adus pe om
si tot cu vorba el se…duce…
Cel despre care nu se vorbește, ci se muțește
e mai fragil decât umbra celor ce n-au fost niciodată…
nevăzute si neauzite…
Munca, haina, vorbe care l-au făcut pe om
Mai mult decât era când nu era
Si acum e!
O vorbă-n vânt
O vorbă care se vorbește pe sine,
O ființa care se gândește pe sine,
Căci este viu
Cel despre care se vorbește…

Monstrul din Rusia

Bestia din Rusia. Nu, nu este vorba despre Putin. Putin nu este decât o căcărează caraghioasă care-si închipuie că poate cutreiera prin lume călărind această bestie hidoasă care stăpânește Rusia si sufletele si mințile mujicilor care, prin modul lor de a (nu) gândi, mențin în șa caricatura numita Vladimir Vladimirovich Putin, mujici care găsesc normale, acceptabile, necesare, ororile stârnite din senin în casele si orașele altei tari, altor oameni, pe care monstrul îi consideră mai puțin oameni, doar pentru că nu vor să accepte de bună voie că țara lor nici nu e țară, ci doar un teritoriu înstrăinat pe nedrept din moșia monstrului. Babe si moși nostalgici si revanșarzi, tineri nihiliști si dezorientați, visând cu ochii deschiși la o planetă rusească, care li s-ar cuveni de drept si pe care ar si avea-o ducă n-ar fi sabotați de „naziștii” care formează restul lumii, l-au identificat pe Putin, micul țar mare, ca fiind liderul potrivit să scoată monstrul în lume si să-si ceară drepturile. Realitatea paralelă din mintiile prea multor ruși si rusoaice este bestia hâdă care s-a decis să iasă în lume, în frunte cu bravul patriot vizionar Vladimir Putin (un ins defect si caraghios, el însuși posedat de monstrul pe care-si imaginează că-l stăpânește). In genere lumea-i un ansamblu cuantic, complex de posibilități în superpoziție, în care toate adevărurile coexistă, inclusiv cele contradictorii, până în clipa în care o realitate oarecare se decide să intre în colaps, să se dezică de toate prezumțiile care i-au fost acordate, si de toate potențialitățile cuprinse-n incertitudinile funcțiilor de undă, să-si dea arama pe față, să nu mai fie în toate felurile, ci doar într-unul singur. Este exact ce s-a întâmplat cu monstrul din Rusia când a decis să comită o agresiune neprovocată si să invadeze militar o tară si o națiune care-si căuta de drum în alta parte decât în pustiurile fără sfârșit ale unei Rusii bântuită de bestia care o devorează. Putin este micul Hitler, iar marea Rusie mica Germanie de odinioară. Monstrul este același… Va reuși omenirea să fie mai operativă decât data trecută sau vom pofti iarăși la tragedie? Aceasta-i întrebarea.

Luați foc

valabil numai pentru fumători …

In momentele critice sau de criză, cei mai neimportanți oameni de pe planetă si poate chiar din univers sunt artiștii, ăia responsabili cu emoționarea estetică a aproapelui, toți ceilalți captând brusc întreaga importanță: politicienii, soldații, muncitorii, doctorii, bancherii, preoții si chiar filozofii… îi deposedează pe artiști de iluzoria lor importanță, făcându-i pe aceștia (indirect, dar ce contează) să se expună în toată splendoarea nudității lor. Rușinați, multi dintre ei încetează să mai fie artiști, si se deghizează în politicieni, soldați, muncitori, doctori, bancheri, preoți si chiar filozofi, ca niște histrioni ce sunt (Zelensky de ex), reușind binișor să se pună în pielea altora si să joace rolurile respective, adesea mai bine decât titularii. Histrionismul face parte din fisa postului de artist. Indiferent ce face artistul si indiferent de natura creațiilor sale artistice, acesta, în afară de a se juca cu emoțiile, transpunându-le ludic in construcții simbolice capabile să genereze alte emoții (sau aceleași), trebuie mereu si mereu să se pună in pielea altora… a personajelor si spectatorilor săi… si scriitorul, si pictorul, si sculptorul, si cântărețul, si dansatorul, si actorul si regizorul, toți… Si cu cât mai mare este distanța dintre original si interpret cu atât mai desăvârșita este arta. Jack London a fost cu mare măiestrie câine si lup. John Fowles a fost femeie (in bildungsromanul Daniel Martin)… Si chiar si Adore a cochetat adesea cu ideea. Desigur că atunci când întâmplător am propus proze scurte pe Arcă, am încercat si eu (fără niciun succes) astfel de transpuneri, așa că fie si doar prin prisma multelor eșecuri, inclusiv in a-mi interpreta propriul rol (de dl. Goe) pot spune că îmi dau bine seama cât de dificilă este partea aceasta a gestului artistic si cât de admirabile sunt reușitele artiștilor autentici. De exemplu Iamulia, exclusiv in desenele pe care le face la blog, pe care, nu se stie de ce, le acompaniază cu pre-texte exclusiv narcisiste. 🙂

De multă vreme mă frământă ideea de a scrie un eseu banal, despre viață în general, din postura unui bob de grâu. Am tot amânat tentativa de a-l scrie, parându-mi rău să-l stric, conștient fiind că va fi inevitabil un gest eșuat. Poate că totuși voi încercă să-l scriu cândva măcar pentru a mai adaugă un act la Simfonia Ratării. Nici nu știu cum de mi-a încolțit în minte o asemenea idee.

P.S. Ideea de a te pune în pielea altuia, in situația altuia, de a experimenta perspectiva si poziția din care privește altul lucrurile, încercarea de a intra in mintea si poate in sufletul altuia si de a gândi sau simți ce simte el, sau măcar de a putea înțelege mai in adâncime pe un altul, pe care-l vedem din exteriorul lui (dar din interiorul nostru), este veche. Nu chiar de când lumea dar de când omenirea. A fi om înseamnă (printre altele) să fii în stare să percepi mintea altuia, ființa altuia, interiorul, si poate abisul altuia. Prima oară în literatură când a fost consemnat acest gen de experiență umană a fost in povestea lui Ghilgameș. De atunci încoace se tot încearcă perfecționarea transpunerii în artă a acestui fapt altminteri banal, dar fundamental si definitoriu pentru natura umană. Desigur că reușita acestui gest nu este niciodată totală. Nu te vei putea identifica niciodată complet cu un altul (nici chiar cu tine însuți – sic – alta poveste 🙂 ), ci doar așa parțial. Cât de mult poți reuși în această privință … depinde si de tine (de abilitățile tale) dar si de expresivitatea si transparența celui observat. Unii sunt mai ușor de citit decât alții. De exemplu atunci când privești o partidă de tenis, uneori reușești să înțelegi nu numai jocul dar si intențiile si emoțiile jucătorilor. Întotdeauna il vei prefera pe cel despre care ai impresia că-l poți înțelege mai bine si cu care te poți identifica, cumva. Vei fi împotriva celor pe care nu-i înțelegi si/sau a celor în care (înțelegându-i) nu te regăsești. Oricum urmărirea unei partide de tenis este mult mai frumoasă si mai spectaculoasă dacă nu urmărești doar jocul pe dinafară. De obicei eșecul de a vedea în interiorul altuia si/sau refuzul de a o face au condus la catastrofe si tragedii teribile, mai abitir decât s-a întâmplat atunci când văzând mintea altui om nu ti-a plăcut ce vezi. Desigur că mi-ar plăcea să mă pot pune la mintea unui bob de grâu, si să înțeleg (sau să mi se pară că înțeleg) dorințele si speranțele acelui germene de viață si cum anume se vede lumea din acea perspectivă (tie nu?), dar probabil că acum ar fi mai practice si mai utile alte genuri de exerciții: de ex. acela de a te pune în pielea celor care se confruntă deodată, din senin, cu ororile unui război si a unei invazii neprovocate si nejustificate. Dar tot practic si util ar fi si exercițiul de a te pune in mintea lui Putin sau a altor astfel de nenorociți. In pielea crainicilor de la televiziunile de stat din Rusia care anunța începerea celui de-al treilea război mondial din cauza agresiunii NATO asupra Rusiei (??!!), sau a actorului-parlamentar rus care anunță cu lacrimi in ochi că scufundarea navei Moscova de către Ucraina este motiv de război (??!!!). Ce spui Franz?! In fine…

Luați loc

locul tău atemporal în spațiu, pentru un repaus relativ într-un sistem cartezian xOyz

De Re Văzut: Pri identeco

Sabadell psi scurtă-tură

Una dintre cele câteva „obsesii” recurente pe Arca lui Goe este cea despre clarificarea neclarităților specifice încurcăturilor semantice ale noțiunilor de timp si de spațiu. Sper să nu-si închipuie vreun prea cinstit cititor citit si unic al acestei declarații, c-am avea ambiții clarificatoare în legătură cu natura bizarelor entități desemnate în dicționare prin cuvintele „timp” si „spațiu”. Pretențiile noastră (exagerate poate) nu se ridică în niciun caz atât de sus. Obsesia pentru clarificarea neclarităților respective se referă doar la „purificarea” listei cu neclarități si (mai ales) la includerea în lista neclarităților a unor elemente noi, care merită să fie considerate ca atare: „neclarități”, dar care par să fi scăpat acestei catalogări, trecând neobservate, ne luate în seama de cei care-si focalizează atenția (savanți sau profani deopotrivă) asupra misterioaselor entități desemnate (cu precaritate) prin cuvintele „spațiu” si „timp”. Am fi vrut si vom fi vrând încă să încropim o listă clară a neclarităților, a inconsistentelor, a confuziilor si neînțelegerilor (inclusiv semantice si terminologice) cu care ne confruntăm atunci când pomenim noțiunile respective sau când ne gândim la acestea, ceea ce, desi poate părea o treabă simplă, s-a dovedit a ne fi deloc așa ceva. Dimpotrivă. Si ce n-am făcut pentru asta! O întreagă epopee. Ne-am închis de bună voie in SF-era lui Goe (descoperind că „Sortis Humanae ad Intelligendum Lux”), am încercat să ne reconciliem cu cuantica, am explorat Laniakea prin portalul de la Sabadell, am apelat la demonii unor savanți (Laplace si Maxwel), si mai ales la demonul entropiei (care l-a bântuit si pe Boltzmann)… fără să reușim să ne atingem obiectivul (scopul propus) si să articulam clar, concis si la obiect lista neclarităților (noastre) referitoare la straniile noțiuni (spațiu, timp) încât să fie clar că sunt neclarități. Dimpotrivă, am reușit să le încurcam si mai tare, pe cont propriu, dar si cu ajutorul (nesperat) al anturajului (echipaj, pasageri, vizitatori, troli, mascote si alte ființe, inclusiv a prietenilor dușmănoși si recurenți). In aceasta privință totul a decurs în acord armonic perfect… cu principul al doilea al termodinamicii, cu teoria haosului, efectul fluturelui si simfonia ratării. Suntem într-o stare mai confuză, mai mofluză si mai dezordonată decât la început… într-un punct încă si mai îndepărtat de umilul scop propus. Ar fi așadar total nerealist să ne propunem ca în topicul curent să rezolvăm sau să remediem brusc aceste neajunsuri. Nici măcar de ameliorare nu poate fi vorba. Si atunci? Ce facem noi aici? Mai nimic. O mică schimbare de strategie, bazată pe cele câteva succese de până acum. Căci da… avem si succese! Am reușit să eliminăm câțiva trolii (…) să atenuăm unele zgomote, să depoluam spațiul vorbelor, si să clarificăm un pic cadrul (on topic) si contextul în care este pro-pusă „discuția”: un cadru profan, fenomenologic, empiric si științific, ca model de univers. Speram să fie clar pentru „toată lumea” că nu vorbim despre „spațiu-timp” in Univers-în-general, ci stric in cadrul acestui model de univers: profan, fenomenologic, empiric si științific. Nu afirmam si nu sugeram, nici explicit nici implicit că este singurul model, sau că ar fi cel mai bun, cel mai frumos, cel mai nobil. Nici măcar nu susținem c-ar fi un model deplin valid, sau că ar fi aflat într-o relație suficient de corectă si de relevantă cu realitatea (care este sau nu este), indiferent ce si cum ar fi fiind aceea… ci doar că acesta este modelul de univers in cadrul căruia propunem discuția. Alte modele de lume care decurg din religie, mistică, șamanism, spiritism, para-normal, teoria conspirației, din ideea de Dumnezeu, Nirvana, Karma, filozofii orientale… etc, etc, toate încărcate de frumusețile lor… sunt altceva, cu rostul lor, eleganța lor, cu locul lor, fiind cadre si contexte propice pentru a iniția discuții, dezbateri spectaculoase, in forumuri dominate de comentatori potriviți prin preocupări, prin anvergura, prin profil si pasiune. Ideile forțate (testate de unii inclusiv pe Arca lui Goe) că s-ar cuveni reconcilieri între știință si religie, c-ar exista relații (de ex) intre Teoria relativități si/sau mecanica cuantică si șamanism, budism, spiritism ori că ar trebui incluse una-n alta, de-a valma într-un mare si complex amalgam si bulibășie, ori că metodele științifice ar trebui ajustate pentru a include tehnicile yoga, meditație, hipnoza, practicile tibetane, șamanismul, ideea de Dumnezeu, or discursurile de genul Deepak Chopra, in studiul Universului, ori că toate acestea ar constitui „transdisciplinaritate” or „terț inclus”, sunt simple aberații care denotă grave confuzii terminologice. Acest gen de idei si pseudo-idei nu se potrivesc cadrului în care este propusă expediția „mitică” (prin teleportare, la Sabadell pe 19 Mai 2012, ora 18:00, piață Sant Roc, pentru Odă bucuriei si flash mob spațio-temporal) si ca urmare n-ar avea ce căuta in eventualele discuții pe tema dată, fiind (considerate) by default off topic, inadecvate în raport cu natura, premisele si contextul în care ne-am permis să propunem luarea în dezbatere a ideii de teleportare spațio-temporală, ca vechiul înspre clarificarea neclarităților despre cele doua misterioase si neînțelese noțiuni, spațiu si timp (banalizate, între timp, prin supraîncărcare cu semnificație si consum intelectual excesiv). Consideram încheiată aici această introducere pentru a trece la cuprins.

Forțați de faptul că ne-am (cam) îndepărtat, si încă teribil, de zona de concluziilor legate de propunerea de teleportare spațio-temporală, de semnificațiile acesteia, de felul in care ar trebui organizată expediția respectivă si alcătuită lista participanților si a problemelor de rezolvat (pentru a surmonta impedimentele cauzate de constrângerile fizice ale modelului de univers considerat, care funcționează pe baza de entropie si dilatare, în vecinătate Big Bang), in varianta absolută a acestui gen de transport la localitate, am propune, nu să abandonam aceasta variantă, ci să s-o amânam nițel, lăsând-o un pic (un bob zăbavă) în așteptarea unor condiții retorice mai potrivite. La urma urmei Sabadell 2012 nu pleacă nicăieri, așteptându-ne etern, oricând si de oriunde. Din locul în care ne aflăm (aduși de împrejurări ca acestea, care mai vesele, care mai triste) ar fi cred mai potrivit să luăm în considerare si alte variante de teleportare (transport la localitate) mai puțin absolute, dar care s-ar putea dovedi mai efective, ca de exemplu prin meditație profundă, prin hipnoză, sau prin „metaverse„… Pentru astăzi însă, un pic si în continuarea punctului 7 de la topicul precedent, ar fi potrivit să atingem un subiect extrem de captivant cu mare aplicație în manipularea percepției timpului pe cale chimică. Multe se pot face pe cale chimică, precum stimularea sau simularea sporirii abilitaților fizice, intelectuale, emoționale, a vitezei, a rezistentei, a musculaturii, a virilității, a libidoului, a extazului, a dorinței, a fericirii, a succesului si a satisfacțiilor de toate felurile… Dintre toate, de departe, cele mai potrivite de luat in calcul pentru o excursie la Sabadell 2012, sunt drogurile din categoria celor psihedelice, care stimulează si/sau simulează sporirea si chiar exacerbarea pornirilor mistice si a abilităților de a transcende un pic realitatea care este, în direcția ideii de Dumnezeu. Intr-o astfel de călătorie inițiatică fantastică, nu cred c-ar putea fi o mare problemă să se facă o mică escală programată (sau nu), fix la Sabadell, pe 19 Mai 2012, ora 18:00, piață Sant Roc, pentru Odă bucuriei si flash mob spațio-temporal. Vă propun să vizionați si să consumați cu atenție si răbdare două videoclipuri (vorbim după), încercând să vă gândiți/imaginați cum se pot extrage din acestea substanțe esențele potrivite pentru organizarea, în varianta relativă, a teleportării la Sabadell… pentru dorita odă a bucuriei atemporale, in exact forma redată AICI, in cadrul atentie-amneziei primordiale.

Sper ca cei interesați să nu se împiedice prea tare de faptul acest al doilea videoclip este in engleza. Vă recomand un pic de tenacitate. Omul din film redă, in circa 24 de minute, cu un talent ieșit din comun, felul in care a fost implicat în condensarea si derularea a 1000 de ani (cel puțin) in 15 minute. Este (ceva) de-a dreptul fabulos.

Din anumite perspective ar putea părea că ideea unei relații dintre teleportarea spațio-temporală si efectele drogurilor psihedelice este un pic forțată dacă nu cumva de-a dreptul… gogonată. Totuși… e o idee alternativă care trebuie luată în considerare pentru o tratare exhaustivă a problemei teleportării prin spațiu-timp până la nodurile alese ca destinație. Până la urmă nu este important cum anume si pe ce traseu ajungem la Sabadell in piața Sant Roc pe 19 Mai 2012 ora 18:00. Ba mai mult, este posibil ca însăși ideea de Dumnezeu să fie rezultatul unor efecte psihedelice, ori omenirea însăși să fie emergentă din acest gen de chimie superioară, fiind bazată aproape în totalitate pe ficțiuni gogonate… (Whatever works).

In pregătirea unui eventual sumar al variantelor teoretice disponibile ca ipoteze de lucru, necesare imaginării unei calatorii inițiatice de tipul celei propuse pasagerilor de pe Arca lui Goe, cu destinația Oda Bucuriei… Sabadell… așa adaugă acum, la moment, in avanpremiera, doua idei de ținut minte sau pentru meditare anticipată:

• (1) Teoria realității simulate bazata pe Ipoteza simulării. Este cred destul de clar că în cazul valabilității acestui gen de reprezentare a realității, teleportarea spațio-temporală are cu totul si cu totul alte conotații si perspective. Prin bunăvoința Programatorului responsabil cu simularea aceasta, călătoria la Sabadell în 2012, pentru câțiva dintre pasagerii de pe Arca lui Goe, ar putea fi floare la ureche.
• (2) Ipoteza (cum) că extratereștrii ar fi fiind oamenii din viitor, cutreierători ai timpului, veniți în vizită pentru documentare sau divertisment, care stăpânesc tehnologia necesară efectuării unor astfel de calatorii în timp (dar mai ales în spațiu, insist asupra acestui detaliu pe nedrept ignorat în ecuația teoriei teleportării). Presupun că, de-ar fi să fie valabilă această ipoteză, acestor cutreierători nu le-ar fi foarte greu să facă un hatâr acelor vizitatori ai Arcei Lui Goe care ar râvni sincer la o incursiune în piața Sant Roc din Sabadell pe 19 Mai 2012 ora 18:00, pentru Flash mob si Oda Bucuriei… Nu?

Niște organizatori serioși nu trebuie să neglijeze sau să desconsidere niciuna dintre ipotezele cognoscibile si/sau imaginabile, prin care o astfel de excursie să poată fi pusă în practică.

Focus

Am văzut lumină…
Pe Pământ
Si m-am născut si eu
Să văd ce mai faceți !
Cum o mai duceți cu fericirea ?

Așa grăit-a un văr al lui Shakespeare, într-un moment al său de inocență și inspirație poetică… pentru a-și justifica într-un fel (cu un pretext nonșalant) prezența, venirea – existența – și pe/trecerea… pre lume, de parcă omul ar putea fi atras în existență ca fluturele la lumina lămpii. Un poem cusut cu ață albă, înadins. De unde, cum, si de ce venim în existență, unde, cum si de ce plecăm din existență, acestea toate, ca „întrebări fundamentale”, sunt simple năluciri, lucruri cu care n-ar trebui să ne batem capul, decât cel mult în joacă … când ni se ivește inopinat vreun răgaz ludic de la lucrurile realmente importante (…), care ne țin (și mențin) ocupați (și preocupați) în existență (și cvasi-existență)… Hai însă să trecem în revistă lucrurile astea e-sen-ți-ale cu care ne umplem existentele! Pe toate. Prea multe nu-s. Așadar…

Cam acesta ar fi fiind scopul zilei: lăsând în suspans si suspensie „simplele năluciri„, să vedem cam ce „opțiuni” (realmente importante) avem pentru petrecerea „timpului liber” care constituie, nu-i așa?, viața noastă, de zi cu zi, de la tinerețe pân’ la bătrânețe. Păi…

(1) ne ocupăm cu trupul care este. (1a) Respirat, mâncat, eliminat reziduuri (schimb de substanțe cu universul, metabolism), (1b) dormit, (1c) reproducere, (1d) boli si vindecări.

(2) Ne ocupam cu învățatul si cu munca. Cică ar fi „felul in care ne câștigăm existența. (O mare si subtilă minciună).

(3) Ne ocupăm cu banii. (vast subiect).

(4) Ne ocupăm cu vorbitul (trăncăneala, bârfa), cu imaginația, cu moda, cu sentimentele si visarea.

(5) Ne ocupăm cu socializarea – relaționarea cu ceilalți, impresionarea sexului opus, încercarea de a ne impune, de a domina sau măcar de a fi acceptați, luarea în seamă, punerea celorlalți la locul lor (ordine si disciplină), găsirea locului potrivit în societate pentru noi înșine, (pentru că, nu-i așa?, infernul sunt ceilalți, iar infernul este pretutindeni, dar mai ales locul în care te afli).

(6) Ne ocupăm cu hobby-urile, ca „actori” sau ca „spectatori”, în sport, artă, știința, filozofie si/sau religie si grădinărit. Jucăm (una, alta), scriem, cântam, dansăm, pictăm, sculptăm, studiem universul si/sau ideile, filozofăm, medităm, facem sex – SAU – ne uitam la alții cum fac aceste lucruri.

(7) Ne ocupăm cu „drogurile”. Alcool, fumat, jocuri de noroc, droguri ușoare, opioide si/sau psihedelice.

Si cam asta este totul. Oferta lucrurilor asupra cărora să se poate focaliza bietul muritor nu este deloc vastă. Ce-i drept unii sunt inventivi încercând (însă fără prea mare succes) să amestece aceste lucruri, în tentativa de a obține, prin combinații, lucruri noi, diferite (mai mult sau mai puțin naturale, de ex. șamanii si/sau șnapanii), sau să practice excesele (uneori extreme) în privința unora dintre preocupările înșirate în lista celor 7 minuni care ne tin ocupați / focalizați (si) în viață. Lista rămâne deschisă. Dacă mi-a scăpat ceva, oricine este liber să facă adăugări, adnotări, să propună corecții, ajustări sau simple comentarii. Asta desigur în cadrul preocupării în care inexorabil s-ar încadra fapta sa… 🙂 în această a n-a zi de 1 Aprilie (care ține, conform tradiției, toată luna, până pe 31 Aprilie inclusiv).

Domnul Goe e îndrăgostit

… iarăși, si nu doar de el însuși …

Dl. Goe discobolul

Dar tu? Cum stai cu dragostea? Azi e momentul să mărturisești. Hai, spune tot !

Cred că azi anume este momentul pentru întrebări esențiale. De exemplu: Este sau nu este dragostea o mare păcăleală? Dar suferința din amor? Azi e vremea experților. Ăștia care sunt îndrăgostiți, sau măcar au fost, sau cel puțin vor fi… ar fi cazul să se pronunțe. Cum e? Pentru ca ăștia care nu sunt îndrăgostiți, sau măcar n-au fost, sau cel puțin nu vor fi… să se lămurească, cumva, într-un mare fel. Să afle si ei/ele ce (nu) pierd (d)in această combinație chimică a naturii… Dar iubirea? E altceva?

Durerea este inevitabilă. Suferința e opțională. (proverb indian)

Sau cu un final un pic… diferit…