(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Eu sunt. (ni)(mic) – El este. (nu)(mare)

Posted by Arca lui Goe pe mai 14, 2022

Eu sunt eu. (tu) Mă știi. El nu este El, ci infinitul. Dincolo de mare si de mic. De necuprins, de neatins si aproape de neînțeles. Doar matematica îl poate îmblânzi si controla, în felul ei, dar numai si numai în imaginație. In rest nimeni, nimic. Toate existentele se consumă în umbra infinitului, i se datorează fiind el, infinitul, sursa tuturor lucrurilor care există, a fiecărui început, a fiecărei deveniri, a fiecărui sfârșit. Presiunea infinitului generează fapte, lucruri, întâmplări, evenimente, si tot ea le șterge inexorabil din netrebnica actualitate. Nu-l știm prea bine dar uneori îl simțim, îl intuim, îi receptam semnalele, ecourile, reverberațiile, înțelegând felul în care se regăsește în noi înșine si noi înșine în el. Il putem contempla mistic, meditând, scufundându-ne în (abisul din) noi înșine, în momentele de (i)luminare, ori îl putem atinge cu arta, cu poezia, cu visul, îl putem hărțui cu filozofii, cu metafizici si religii sau… sau… sau îl putem ignora. Cu detașare. Ceea ce (vai) se si întâmplă în cea mai mare parte a timpului (si spațiului) pe care ni-l pe-trecem în existență. De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris si pentru noi… Uluitor rămâne faptul de a ne fi îngăduită sondarea infinitului, de a fi ființe înzestrate cu acest atribut al nemărginirii, având acces privilegiat la loc cu vedere spre infinit. Un chilipir divin, specie unică, ocazie unică – pe care n-ar trebui s-o ratăm. Fiecare cum poate, cum stie, cum i se potrivește, prin rugăciune, prin credință, prin meditație, prin yoga, prin hipnoză, prin budism, șamanism, DMT, LSD, karma, Nirvana, Zen… prin matematică sau oricum altcumva… Whatever works. Si asta cu riscul major de a rămâne captivi în nemărginire acelei nuanțe anume a infinitului, acum, adică pentru totdeauna… ratând astfel lumea cea pământeană, finită, cu nimic mai prejos decât cea a iluzoriului infinit. Divin a ne conecta la infinitate, uman în a ne deconecta de infinit, pentru a experimenta lumea finită si împrejurările profane ale minunii de a fi. Important rămâne ce si cum anume facem atunci când nu suntem contemplând infinitul, ci simpli actori si spectatori în lumea profană a ființei, întâmplător om. (nu) Multe se pot face ! (Focus), în lumea cotidianului si a prea zilnicei pâini. Scopul acestei ex-puneri de „idei” nu este nici apologia infinitului, nici a profanului, nici trezirea martorilor, nici adormirea (atenției) spectatorilor… nici rezolvarea vreunei dileme (încuietoare în privința alegerii…), ci doar o umilă încercare de a separa apele în fața ispitei absolutului, care-l îndeamnă pe fiecare protagonist a lui „eu”, de a-si impune tuturor (semenilor) alegerea sa, finitul sau infinitul, sau, în cazul naivilor fără scăpare, un amalgam bizar, superficial si ridicol între cele două perspective (altminteri ne miscibile)… Așadar… cred că înainte de a ne reconcilia cu mecanica (Doamne iartă-mă) cuantică, cu teoria relativității, cu principiul incertitudinii, cu lumina, cu gravitația, cu entropia, cu găurile negre, cu materia, cu spațiul si timpul (în contextul în care este pro-pusă „discuția”: un cadru profan, fenomenologic, empiric si științific, ca model de univers), ar trebui în prealabil să ne reconciliem cu infinitul. Reconcilierea profanului cu infinitul. Complicată problemă pentru niște ființe profund profane, precum noi toți cei prezenți acum, aici (si de-a pururi), noi cei aflați în tangaj pe puntea unei Arce a lui Goe, fixată „ca teatru al absolutului fix” pe creasta unei dune de nisip în desert… (tentația confuziei si a amestecului infinitului în finit fiind nemăsurat de mare), fiind noi pe deasupra (dar si pe dedesubt) prizonieri aproape fără scăpare ai (pseudo)comunicării prin cuvinte, palavre… pierduți în sensul vorbelor într-un infinit jest. Dar, vorba multă, sărăcia omului… si de săraci suntem săraci, slavă Domnului… așa că închei aici, abrupt, introducerea. Cuprinsul ar fi trebui să explice (încă o dată) de ce știința nu are nicio treabă cu infinitul, cu divinul, cu nevăzutul, cu Dumnezeu, cu budismul, cu religia, cu delirul psihedelic… cu yoga si cu spiritismul… de ce sensurile cuvintelor în context științific nu-s deloc aceleași cu omonimele lor folosite extra-științific si/sau onomatopeic (materie, spațiu, informație, energie…) si de ce orice reconciliere a profanului cu orice va fi ratată terminologic, epopeic si grotesc, în confuzii semantice si aporii fără capăt, dacă vom alege la întâmplare sau din interes sensurile asignate cuvintelor incluse in propunerile de reconciliere… a profanului cu modelele ludice ale lumii finite din interiorul științelor. Înainte de a înțelege si accepta ce este si ce face știința, trebuie să ne reconciliem cumva (ca profani) cu infinitul de dincolo… Este ceea ce încercam să avem în vedere (de-am putea) în ce-o urma… căci desigur e cu „va urma”… urma care scapă turma. Pentru azi e prea destul această mică provocare… pe care si așa nici nu are cine si de ce s-o accepte, sau s-o refuze… Ca supliment „ușor”, un discurs motivational, rostit de autorul „infinit-ului jest”, în fata unei promoții de studenți, în scopul de a-i ajuta pe acești sărmani să răzbească în viață, cu luciditate maximă.

Că ulterior lucidul speaker s-a sinucis este mai mult sau mai puțin irelevant în ecuație.

* * *

Eu sunt eu. (tu) Mă știi. El nu este El, ci infinitul. Dincolo de mare si de mic. De necuprins, de neatins si aproape de neînțeles. Eu sunt. (ni)(mic) – El este. (nu)(mare). Intre noi doi, tu si restul lumii. Vivat! Apropo, ce mai faci? Cum o mai duci cu fericirea? 🙂

P.S. Atenție toate link-urile din text sunt obligatorii, în felul lor.

94 răspunsuri sa “Eu sunt. (ni)(mic) – El este. (nu)(mare)”

  1. Cum interpretează metafizica orientală posibilitatea indestructibilității protonului?… (întrebare ajutătoare, de e sens într-asta…)

    Apreciază

  2. Aldus said

    > Si asta cu riscul major de a rămâne captivi în nemărginire acelei nuanțe anume a infinitului, acum, adică pentru totdeauna… ratând astfel lumea cea pământeană, finită, cu nimic mai prejos decât cea a iluzoriului infinit.

    Chiar dacă atunci când ne gândim la un căutător al infinitului ne poate veni în minte modelul clasic al ascetului care se rupe de lume, al călugărului care se retrage la mănăstire, al misticului care trăiește în pustiu, există tradiții spirituale care propun realizarea absolutului fără această ruptură. Ba chiar susțin că infinitul nu este complet realizat decât atunci când poți integra simultan și finitul sau lumescul în el. Pentru că, și aici e un detaliu important, lumescul, finitul sau „profanul” nu este altceva decât o reflexie a infinitului, întocmai precum Soarele infinit se reflectă în apa liniștită a unui lac, unde ne apare ca având mărimea unei banale mingi de fotbal,…

    > Divin a ne conecta la infinitate, uman în a ne deconecta de infinit

    …motiv din care nici nu putem să ne deconectăm de infinit cu adevărat, căci dacă am avea puterea de a desface finitul până în cele mai intime măruntaie ale lui, am descoperi că țesătura acestuia este alcătuită tot din fire de infinit. Așadar, nu există decât infinitul, finitul nefiind altceva decât un joc de lumini, o umbră amăgitoare, o reflexie în apa unui lac. Și astfel, dacă am dori să ne „deconectăm de la infinit”, tot ce am putea realiza în realitate este să închidem ochii și să ne adâncim într-o stare de somn sau de ignoranță. Căci, în esență, chiar și făptura noastră aparent pieritoare e alcătuită tot din raze de infinit.

    De altfel, indienii nu-i spun acestei lumi „creație”, ci „manifestare”, deoarece Dumnezeu nu o creează, ci o manifestă. Adică, lumea fizică și profană este tot o formă pe care și-o asumă divinitatea. Ea doar ne apare ca fiind profană și limitată (în timp ce în realitate este divină) din cauza ignoranței sau impurităților de pe retina noastră.

    > Cuprinsul ar fi trebui să explice (încă o dată) de ce știința nu are nicio treabă cu infinitul, cu divinul, cu nevăzutul, cu Dumnezeu

    O să adopt modelul lui Iosif și o să citez câteva rânduri din Cartea lui Iov:

    1. Domnul a raspuns lui Iov din mijlocul furtunii si a zis:
    2. „Cine este cel ce Imi intuneca planurile prin cuvantari fara pricepere?
    3. Incinge-ti mijlocul ca un viteaz, ca Eu sa te intreb, si tu sa Ma inveti.
    4. Unde erai tu cand am intemeiat pamantul? Spune, daca ai pricepere.
    5. Cine i-a hotarat masurile, stii? Sau cine a intins franghia de masurat peste el?
    […]
    28. Are ploaia tata? Cine da nastere picaturilor de roua?
    29. Din al cui san iese gheata si cine naste promoroaca cerului,
    30. ca apele sa se ingroase ca o piatra, si fata adancului sa se intareasca?
    31. Poti sa innozi tu legaturile Gainusei sau sa dezlegi franghiile Orionului?
    32. Tu faci sa iasa la vremea lor semnele zodiacului si tu carmuiesti Ursul mare cu puii lui?
    33. Cunosti tu legile cerului? Sau tu ii oranduiesti stapanirea pe pamant?

    Să presupunem că ești programator și faci un joc video în care printre altele există niște personaje automate (boți, NPC-uri) ce au o anumită autonomie și inteligență. Să presupunem că respectivele personaje pot să deducă, într-o anumită măsură, harta lumii în care se află și pot să-și optimizeze traseele. Afirmația ta din articol cum că știința n-are nicio treabă cu Dumnezeu e oarecum similară afirmației unui astfel de bot sau personaj NPC (dacă admitem că aceasta ar putea fi dotat cu suficientă inteligență cât să facă afirmații) cum că tu, ipoteticul proiectant și autor al jocului video în care se află el, n-ai nicio treabă cu elementul practic al cunoașterii dimensiunilor și geografiei acelei hărți, hai să fim serioși.

    De fapt, ideea că cele două lumi (finită și infinită) ar fi nemiscibile e contrazisă de mai toate tradițiile spirituale ale lumii.

    În Biblie: omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Om fi „niște ființe profund profane”, dar iată că în același timp, conform textului biblic, suntem niște ființe eterne, sacre și infinite, precum tatăl nostru.

    În tăblițele de smarald (hermetism): Ceea ce este sus e la fel ca ceea ce este jos și ceea ce este jos e la fel ca ceea ce este sus, pentru a realiza miracolul unității.

    Tradiția egipteană: „Eu sînt Unul care devine Doi; eu sînt Doi care devine Patru care devine Opt şi rămîne Unul”.

    Advaita Vedanta (literal advaita înseamnă non-dualitate): Nu există nicio diferență între cer și pământ, finit și infinit, interior și exterior, subiectiv și obiectiv; totul este Dumnezeu.

    Așa că atunci când spui că cele două lumi (finită și infinită) ar fi nemiscibile trebuie să aduci și niște argumente în acest sens. De la ce pornești când spui asta? Pe ce te bazezi? E doar părerea sau intuiția ta? Pentru că iată, există o suită întreagă de tradiții religioase, spirituale sau metafizice care susțin exact opusul.

    > de ce sensurile cuvintelor în context științific nu-s deloc aceleași cu omonimele lor folosite extra-științific si/sau onomatopeic (materie, spațiu, informație, energie

    Desigur, ești liber să crezi lucrul ăsta. Dar afirmația că ceea ce este sus e identic cu ceea ce este jos implică un univers holografic, în care totul se reflectă în tot. Soarele din apa lacului, chiar dacă pare mic și iluzoriu în comparație cu Soarele de pe cer, îl reflectă pe acesta din urmă (evident, la scara lui de mărime, dar păstrând proporțiile acestuia).

    Metafizica indiană sugerează că principiile de la baza universului fizic (legile pe care le studiază oamenii de știință) sunt dezvoltarea unor principii implicite care există în sânul lui Dumnezeu înainte ca acesta să manifeste lumea. Mai mult, aceste principii se reflectă la toate straturile sau etajele manifestării, de la subtil la grosier, nu doar în planul fizic.

    Imaginează-ți o sursă puternică de lumină (Dumnezeu) care se află în centrul unor globuri concentrice, ai căror pereți sunt semitransparenți. Dacă acea sursă din centru emană o rază de lumină sau proiectează o anumită imagine înspre exterior, lumina respectivă va trece prin fiecare perete până va ajunge la ultimul. Pe măsură ce trece prin acei pereți va fi filtrată de ei, astfel încât atunci când va ajunge la ultimul perete va fi mult mai slabă în strălucire, culoare etc decât era când a plecat din centru. Dar, chiar și așa, imaginea proiectată pe ultimul perete va avea aceeași formă cu imaginea proiectată pe peretele anterior, sau pe cel de dinaintea lui etc. Și va fi într-o secțiune a peretelui ce corespunde cu secțiunea din peretele anterior pe care e proiectată aceeași imagine. Înțelegând diagrama de pe unul dintre acești pereți, poți obține detalii prețioase care să te ajute să descifrezi mai bine propria ta imagine de pe ultimul perete (fizic), chiar dacă „sensurile cuvintelor nu-s aceleași”. Pentru că sunt totuși similare, se reflectă unul în altul.

    De exemplu, sistemul nervos împreună cu vasele sanguine sunt corespondentul fizic (din corpul fizic) al meridianelor din acupunctură și nadisurilor din ayurveda (din corpurile subtile).

    De-un alt exemplu, în cosmogonia hindusă se spune că Brahman creează lumea printr-un proces de expansiune sau dilatare. În plan fizic, acestui proces îi corespunde „explozia” Big-Bang și continua expansiune curentă a universului.

    Faptul că dacă șutezi o minge într-un perete acesta o respinge cu o forță egală și de sens contrar este expresia în plan fizic a legii karmei (bine faci bine găsești, cine seamănă vânt culege furtună etc).

    Cele patru forțe fundamentale (cunoscute în fizică) se nasc din interacțiunea celor patru elemente de bază din hinduism, astrologie etc (pământ, apă, foc, aer).

    Așadar, presupunerea că studierea metafizicii ar fi futilă din prisma înțelegerii științifice a lumii este hazardată și, la rigoare, chiar falsă. Dimpotrivă, metafizica ne-ar ajuta nu doar să înțelegem mai bine legile universului fizic (prin integrarea lor într-o perspectivă mai amplă și profundă, la fel cum relativitatea ne permite să integrăm mecanica newtoniană într-un sistem mai amplu și mai pertinent, pentru că de fapt metafizica ne facilitează accesul la „pereți” și „camere” mult mai apropiate de centru decât cel pe care ne aflăm noi), ci și să deducem sau înțelegem cum putem să transcendem în anumite situații aceste legi fizice – lucru amplu documentat în toată cazuistica modernă și îndepărtată a așa-ziselor minuni, miracole, fenomene paranormale etc scl, pe care știința (limitată și materialistă, lipsită de o perspectivă metafizică sau spirituală) nu le poate explica deloc.

    Apreciază

    • @Aldus – Mi-e teamă că sunt pe cale să descopăr o asemănare teribilă între noi. Amândurora ne ia groaznic de mult pentru a nu spune nimic. E clar că n-am reușit să spun nimic în proza din topic dacă ecoul rezultat consistă exclusiv în (pre)textele pe care le propui năvalnic si fluvial. Faptul că pentru a nu spune nimic tie iți ia si mai mult nu poate fi nici măcar o palidă consolare. 🙂 La urma urmei balastul se strange pe putea Arcei lui Goe…

      P.S. Mă întrebam care ar fi semnificația faptului că o creatură flușturatică si superficială precum Aldus este atrasă pe Arca lui Goe, parându-i-se locul potrivit sa-si dea dreptate singur(ă), neîntrebată, cu însăilări cvasi-semantice totalmente paralele cu temele si subiectele propuse. Se pare că rostul întâmplării e mai adânc decât pare la prima vedere, cumva transcendental in raport cu biata creatură aldusiană ori cu sărmanul d. Goe. fiind mai degrabă o pedeapsă subtilă a trecutelor păcate… 🙂

      P.S. Aldus, ai reușit cu (prea) mult efort să arați că n-ai înțeles despre ce este vorba. „Nu” pricep exact de unde vine blocajul (…), dar, în mod paradoxal, desi propui un monolog absolut paralel, reușești în mod magic ca de data asta să nu fii off topic. Mulțumesc pentru intervenție si apă la moară. Să moară dușmanii mei. 🙂

      Apreciază

      • Aldus said

        Despre faptul c-aș fi superficial nu poci pentru ca să mă pronunț (căci dacă frumusețea e-n ochii privitorului, degeaba îmi schimb eu coafura), însă epitetul „flușturatic” mă obligă la o prezență mai constantă pe arcă.

        Da’ apropo, ai ceva de zis despre rândurile pe care le-am așternut dinsus? Fie ele și paralele cu neînțelesul (de mine) subiect al articolului, dar măcar nu offtopic.

        Apreciază

        • De vreme ce am precizat că de data așa nu ești off topic, probabil că ceva oi avea de spus in legătură cu epopeicul tău text, ceea ce probabil că voi si face de îndată ce-oi avea răgazul potrivit unei asemenea îndeletniciri. 🙂 .

          Apreciază

    • Aldus dixit: „De fapt, ideea că cele două lumi (finită și infinită) ar fi nemiscibile e contrazisă de mai toate tradițiile spirituale ale lumii.” – Ce spui Franz?! Haida de, hal de argument. După ce că n-a stat sa înțeleagă la ce se referă – în context – evocata „ne miscibilitate”, anti-vorbitorul nostru mai de/vine si cu „dovezi” de pseudo-logică: Ce’ d-lui ritos: „ideea e falsă pentru ca nu e susținută de tradiție”. Genul acesta de „argument” e greșit (per se), si în plus (sau mai ales) că nici vorbă să fi susținut (nici măcar pe departe) ideea pe care o combate Aldus, apelând (din prea-plinu-i de evlavie) la „mai toate tradițiile spirituale ale lumii”. A face distincțiile cuvenite intre termeni, intre sensurile cuvintelor, in funcție de domeniile distincte în care operează, nu presupune o separare sau o rupere a părților lumii de întregul acesteia. Omul Aldus (o varză) preferă talmeș-balmeșul în care se simte confortabil sub aspect retoric, având mereu de întors, fără obligații si responsabilitate, căci vorba ceea, a zis si Eminescu, unul e în toți, tot astfel precum una e în toate.

      Apreciază

      • Aldus said

        Clipuri am și eu. Problema-i că eu mă refeream la tradiția spirituală, la tradiția metafizică, nu la obiceiuri din moși-strămoși. Și da, se prea poate să te citesc anapoda. După cum și tu pe mine.

        Apreciază

    • stely said

      @Aldus ,

      „Cuprinsul ar fi trebui să explice (încă o dată) de ce știința nu are nicio treabă cu infinitul, cu divinul, cu nevăzutul, cu Dumnezeu.”

      Ar fi trebuit sa stii pana acum ca stiinta lucreaza cu necunoscutul si are ca drept instrument de cunoastere a realitatii creierul cercetatorului (mentalul) . Ceea ce sustii tu ca fiind cunoastere este o cunoastere spirituala ce implica senzatiile , perceptiile .Existenta lui Dumnezeu nu poate fi dovedita prin experiment ,asa cum se procedeaza in stiinta cand este vorba de descopriri . Dumnezeu Este , pur si simplu nu poate fi dovedit .Cunoasterea Lui este intemeiata pe revelatie , pe contemplare si perceptie. Traditiile crestine si de alte rituri sunt transmise din generatie in generatie fara a fi contrazise in vreun fel de ceva sau cineva.Ele sunt validate de oamenii care le-au adoptat si s-au regasit in ele .”Sunt o prezenta eterna in fiecare om ” orginile lor fiind ,da, de natura metafizica.
      „Cercetatorul traditional isi impune anihilarea propriei identitati cu scopul de a-si regasi Fiinta .In schimb cercetatorul stiintific este nevoit sa constate in permanenta existenta unei realitati obiective separate , idependente si definite „obligatoriu ” in spatiu si timp”. In ceea ce priveste modul de comunicare al experimentului ” cel traditional este unic , irepetabil iar cel stiintific repetabil si comunicabil.”

      P.S. Ti-as recomanda sa lasi o vreme la o parte „cercetarile” metafizice ,in incercarea de a gasi similaritati cu cele stiintifice , si sa te documentezi despre ceea ce le separa si in acelasi sa vezi (observi)ca exista ceva (un mediator) care le-ar putea reconcilia.
      Iti recomand cartea omului de stiinta (cercetator) filozof si scritor Basarab Nicolescu -„Noi , particula si lumea”. Gasesti acolo tot ce te framanta . Asa cum fac eu ori de cate ori se iveste prilejul , ca acum de ex. 🙂 Poate , citind cartea si inca altele,vei descoperi ca sunt cercetatori care cred in „unitatea cunoasterii ” si , mai mult, au gasit metode(metodologia) de atingere a acestui obiectiv.

      Apreciază

      • Eh, ceva e teribil de greșit cu Arca lui Goe de vreme ce atrage si captează genul acesta de paraziți in forma de bășică, gen Aldus & Iosif… Credeți d-voastră că râia căprească se poate trata cu recomandări de lectura?

        Apreciază

      • Aldus said

        > Iti recomand cartea omului de stiinta (cercetator) filozof si scritor Basarab Nicolescu -„Noi , particula si lumea”. Gasesti acolo tot ce te framanta .

        Nu mă frământă nimic.

        Apreciază

        • Stely said

          Un raspuns care te defineste destul de bine. Daca ai fi avut o farama de intelepciune ai fi tacut , dar asa ai confirmat cu brio „că râia căprească ” nu se poate trata cu recomandări de lectura…(vezi mai sus).

          Apreciază

          • Aldus said

            Trusim. Evident, fiecare răspuns ne definește întotdeauna.

            Apreciat de 1 persoană

          • Evident, fiecare răspuns ne definește întotdeauna.” !!! – Wow. Aldus – ai vorbit abitir, adânc, înțelept. Tu, ce-i drept ești foarte ușor de definit… Orice cotcodac ce-ti iese din cioc, pac, gata, te-a definit. Complet. Total. Exhaustiv. De unde si teribila redundanță. Poluare ca la carte. Poți pricepe de vorbă bună că te-ai epuizat (odată cu repertoriul) si ești invitat politicos să cânți la altă masă?

            Apreciază

          • stely said

            Aldus,
            De fapt am spus mai pe ocolite „raspunsul te defineste” crezand ca vei pricepe ce am vrut sa spun. Ei bine, ceea ce (evident)te defineste (aici pe Arca lui Goe) este Nesimtirea.

            Apreciat de 1 persoană

        • @Aldus – Expresia explicită „Nu mă frământă nimic” este pleonasm în cazul tău. Dar si definitorie… Nu-i prima oară când exersezi „redundanța e mama învățării”… Aici ai nimerit-o bine, căci sub efectul (b)Arcei lui Goe vei ieși consolidat în ceea ce ești deja – adânca superficialitate. Presupun că, în subsidiar, asta si cauți, auto-confirmare… Iti promit că o vei avea. 🙂

          Apreciază

          • Aldus said

            Eu cu pleonasmu’, tu cu oximoronu’, presupunerile și frământările. Fiecare cu ce-l definește.

            Apreciază

          • Q-Aldus, văd că ești tot o pildă, vorbești numai în „zicale”. Ti-ai esențializat clișeele sau nu prididești cu replicile gen „ba pe-a mă-ti”? Ce-ai zice de un răspuns simplu: „hai sictir vorbete”?

            P.S. Aldus, că ești cum ești (prin definiție ?!), nu insist, treacă, meargă, asta e, si in plus la detalii, plictisitor, plat, lipsit de orice urmă de sare si piper, o nenorocire pseudo-vorbitoare, dar totuși este inadmisibil să fii si insistent fără cauza. Hai, fugi la nani, si revino la noapte mai pe lumina lunii. Dacă se poate nu pe Arcă, ci direct într-o poziție mai demnă de valoarea ta. Poate de data asta o îndupleci si pe t-anti Bau-Bau să-ti ție companie cu comentarii la blogul tau (nu doar pe Iosif Sifonofici si pe OR-tanza noastră), nu ca dată trecuta când te-a tratat cu refuz, preferând să fie înjurată pe Arcă, decât să se chinuie printre platitudinile gogomanei Aldus, stând într-o poziție intelectuală de-a dreptul obscenă .

            Apreciază

  3. Aldus said

    Această reflectare holografică nu are loc doar între planuri diferite (cum ar fi lumea fizică și un plan subtil paralel, ca de exemplu așa-zisa lume de dincolo în care ajungem după ce murim), ci și între elementele aceleiași lumi sau plan.

    Un exemplu banal este asemănarea frapantă între modelul planetelor care gravitează în jurul unei stele și modelul electronilor ce orbitează un nucleu – chiar dacă electronii nu se mișcă întocmai precum planetele, ci se află într-un așa-numit câmp de superpoziție. Sau masa Soarelui, imensă comparativ cu a planetelor, pusă în paralel cu masa nucleului, imens în comparație cu al electronilor. Sau faptul că atât la nivel macro cât și la nivel micro materia este alcătuită, de fapt, din 99,9999…..% spațiu, gol sau vid. Asta de altfel se corelează și cu niște elemente din metafizică, dar nu intru acum în detalii.

    Totul se reflectă în tot. Și, la fel cum întregul organism uman se reflectă în codul genetic al unei celule, infinitul se reflectă în aparentul și iluzoriul finit anodin.

    Apreciază

    • @Aldus – mare metafizician – ești de fapt, de-a dreptul, materialist vulgar… si precar, rămas la nivelul analogiilor „frapante” (ca de asemănare nu poate fi vorba) între modelul planetelor care gravitează în jurul unei stele și modelul electronilor ce orbitează un nucleu… clasa a-VII-a. Bine că măcar ai depășit modelul cozonacului cu stafide… Desigur că totul se corelează cu niște elemente din metafizică, dar bine că nu intri acum în detalii. Slavă Domnului.

      Aldus – ti-am mai spus că din felul in care te manifești dai senzația unui algoritm creat de inteligența artificială care încearcă să imite cât mai bine si mai realist o ființă umană sub-mediocra luată la întâmplare din lume. Totuși se vădește că este vorba despre un algoritm aflat abia la început, în faza experimentală, că prea ești cusut cu ață albă si plin de chestii care denotă artificialitate. Parcă ești, vorba ceea, căzut din lună, ori abia ieșit din cocon, ocazie cu care ai citit repede pe nerăsuflate câteva chestii de popularizare a științei si a altor domenii ale „umanității” si te grăbești să le repeți ca să nu le uiți. Ceva în genul, cum să devi „ins uman” cu cursuri de vară la seral sau la fără frecvență… Si ti-ai găsit să-ti testezi progresele taman pe Arca lui Goe. Si? Merge, merge? 🙂

      Apreciază

      • Aldus said

        Asta e părerea ta (în ce mă privește). Să notăm totuși că eu discut de fiecare dată cu privire la idei expuse în text, în timp ce tu discuți de fiecare dată cu privire la mine. Iar atunci când îți semnalez că ce faci tu este atac la persoană, îmi răspunzi că ceea ce-am scris eu constituie o vagă caricatură artificială a unei presupuse umbre de idei și deci că n-ai ce să discuți pe textul comentariului.

        Bun, o fi, deși nu-i așa, dar să presupunem prin absurd c-așa ar fi; dar avantajul omului inteligent este că se poate apleca asupra unei prostii pe care s-o disece și s-o spulbere, în timp ce prostul nu se poate ridica la înălțimea unei idei care-l depășește. În magnifica ta benevolență, apleacă-te asupra unui singur punct, ia o singură idee, pseudo-idee, element, umbră sau ce vrei tu din cadrul disputelor noastre de până acum și adu-o la suprafață, încercând s-o spulberi. Și sunt dispus să discutăm pe tema ei. Altfel, rămâne faptul că fie ești rău intenționat în ce mă privește, fie folosim limbaje atât de diferite încât ne potrivim ca nuca-n perete (și ne înțelegem la fel de bine, cel puțin într-o direcție), fie ai devenit cumva imun la faptul că esențele se îmbracă în simplitate (și trebuie admirate cu o anume stare de copil). Posibil să fie un mix din cele 3. În plus, eu te simt ca fiind un materialist pur-sânge și, prin urmare, arondat unei poziții incompatibilă cu ce descriu eu.

        Faptul că materia-i alcătuită în proporție de peste 99% din spațiu (gol, nimic) mă duce cu gândul la conceptul de vid (shunya) din filosofiile și matematica orientală, care vid este privit acolo ca fiind la baza întregii manifestări, a întregii lumi. Vidul sau vacuitatea e un element pivot în diverse ramuri ale hinduismului și discuția lui depășește cadrul unui simplu articol, de aceea am spus că nu voi intra în detalii. Am remarcat doar că există o similaritate, o corelație interesantă care mie cel puțin mi-a sărit în ochi, chiar dacă principala caracteristică a vidului este că nu poate fi văzut.

        Apreciază

  4. un Aldus, versiunea cu steroizi:

    Apreciază

    • Apreciază

      • Aldus said

        Așadar, un tip spune că pornind de la fizica cuantică se poate deduce existența conștiinței. Iar autorul clipului spune că asta-i o tâmpenie. Adică, îi critică demonstrația sau raționamentul. Ce nu se întreabă deloc pe parcursul acestui clip este dacă teoria sau pretenția respectivului cu privire la conștiință este totuși congruentă sau aliniată cât de cât la ce ne spune fizica cuantică. Adică, dacă am pleca de la premiza că există într-adevăr o conștiință așa cum o descrie respectivul (fie și ajungând la ea într-un mod greșit), e cel puțin compatibilă această teză sau perspectivă sau afirmație a lui despre conștiință cu ceea ce știm din fizică, sau undeva apare o contradicție flagrantă între cele două? Adică, ar fi măcar posibil să fie adevărat ce zice el, chiar dacă nu-i acceptăm modul în care a ajuns să deducă ceea ce afirmă?

        Uite un punct de plecare interesant pentru o posibilă reflecție de weekend: este compatibil creștinismul cu fizica cuantică? Dar cu teoria relativității? Dar taoismul? Dar budismul? Etc. Putem găsi niște corelații, putem face niște apropieri, putem intui niște similitudini între cele două (o tradiție spirituală și o ramură aleasă de noi a științei moderne), care cel puțin să indice posibilitatea ca ceea ce afirmă respectiva tradiție spirituală să fie adevărat, sau dimpotrivă, putem găsi o contradicție flagrantă, care să demonstreze incompatibilitatea celor două și deci invaliditatea uneia dintre ele?

        Apreciază

        • Tot felul de idioți deduc tot felul de idioțenii „pornind” de la… fix „fizica cuantică”… Aldus tu așa faci? Deduci ceva pornind din „știință”?

          Aldus, este scandalos faptul că tot felul de neaveniți invocă „mecanica cuantică”, „știința”, pentru a susține tot felul de „idei”. Nu contează absolut deloc dacă respectivele idei sunt in interiorul științei sau in afara științei, daca sunt nobile sau jegoase, daca sunt corecte sau imbecile, faptul de a folosi ca argument lucruri care in mod evident îți depășesc înțelegerea, al căror sens iți scapă, cărora le ignori si pervertești natura, rămâne o impostură. Ideea că știința ar trebui să studieze orice „idee” din afara științei si de a-i demonstra valabilitatea sau lipsa valabilități, denotă prostie, nesimțire, jeg. Din partea ta denotă încă o data (dacă mai era nevoie) că habar nu ai ce este știința si cu ce se ocupă. Știința e ceva ce te inervează pentru că nu se ocupa cu ce-ai crede tu c-ar trebui să se ocupe. Esti la fel de ignar ca si colegul tau intelectualul Greblea.

          „este compatibil creștinismul cu fizica cuantică?” – De-a dreptul senzațional. După gene parca ai fi copilul „dan diaconescu”-lui făcut in direct cu Mihaiela Tatu. reflecție de weekend. Aldus dar tu ești compatibil?

          Auzi ma Aldus dar tu ești credincios sau ateu? Serios acuma. Te-ai gândit vreodată la treaba asta? Te crezi credincios? Esti creștin? Sau… Fii brav si spune.

          „este compatibil creștinismul cu fizica cuantică? Dar cu teoria relativității? Dar taoismul? Dar budismul? Etc. ” wow, etc ???! – Fecior….

          să indice posibilitatea ca ceea ce afirmă respectiva tradiție spirituală să fie adevărat, sau dimpotrivă, putem găsi o contradicție flagrantă (!!!), care să demonstreze incompatibilitatea celor două și deci invaliditatea uneia dintre ele„… Pelicanul sau babița? Care pe care se invalidează? Dar vernilul este compatibil cu reumatismul? Sau sunt in contradicție flagrantă? D-voastră cum con-siderați?

          Apreciază

          • Aldus said

            > Tot felul de idioți deduc tot felul de idioțenii „pornind” de la… fix „fizica cuantică”… Aldus tu așa faci? Deduci ceva pornind din „știință”?

            Credeam că știi deja răspunsul. E fix așa, dar pe dos. Adică, deduc ceva pornind de la metafizică. Verific o afirmație sau o ipoteză științifică comparând-o cu principiile metafizice și văzând dacă este în acord cu ele. Chiar dacă asta poate să ți se pară scandalos.

            > Aldus, este scandalos faptul că tot felul de neaveniți invocă „mecanica cuantică”, „știința”, pentru a susține tot felul de „idei”. Nu contează absolut deloc dacă respectivele idei sunt in interiorul științei sau in afara științei, daca sunt nobile sau jegoase, daca sunt corecte sau imbecile, faptul de a folosi ca argument lucruri care in mod evident îți depășesc înțelegerea, al căror sens iți scapă, cărora le ignori si pervertești natura, rămâne o impostură.

            Până acum, singura certitudine este că oamenii de știință nu înțeleg fizica cuantică. Și cât timp n-o înțeleg nu pot emite judecăți de valoare cu privire la tezele altora. Poate unii se înșală. Dar poate alții au ajuns la anumite intuiții sau perspective care ție ca savant îți scapă. Cert este că atât timp cât nu ai reușit să pătrunzi tainele acestui domeniu, nu poți face pe profesorul cu alții și nu le poți evalua deducțiile. De unde atâta aroganță?

            > Știința e ceva ce te inervează pentru că nu se ocupa cu ce-ai crede tu c-ar trebui să se ocupe.

            A, n-am nicio îndoială că știința actuală, materialistă, corespunde viziunii tale înguste despre știință.

            > Auzi ma Aldus dar tu ești credincios sau ateu? Serios acuma. Te-ai gândit vreodată la treaba asta? Te crezi credincios? Esti creștin? Sau… Fii brav si spune.

            Văd că nu îmi oferi decât o paletă de incertitudini. Opuse una alteia, dar toate sub semnul îndoielii: crezi, te-ai gândit vreodată, te consideri…

            Nu cred, nu m-am gândit și nici nu mă consider. Tu crezi că există lumină? Sau nu crezi în așa ceva? Crezi că există și alți oameni, care nu sunt orbi din naștere? Crezi că Soarele e pe Cer? Sau nu crezi în existența Soarelui? Te consideri un credincios în Soare, sau îi negi existența? O să-mi spui că întrebarea e lipsită de sens. Nu e o problemă de credință: îl vezi acolo zilnic, e de domeniul evidenței. Cum să crezi sau să nu crezi în El?

            Apreciază

          • Apreciază

          • Aldus said

            Dar dacă vrei un răspuns direct, mă declar creștin și cred în Dumnezeu.

            Apreciază

          • Spre mare deosebire de tine, nu am obiceiul să discut explicit în public despre credințele mele, despre lucrurile la care am acces prin credință. Mă rog aici suntem doar noi intre noi, că nu prea există cine stie ce public, iar când există, există doar pentru o foarte, foarte, scurtă perioadă (de timp ?!!), precum particulele virtuale generate de fluctuațiile cuantice, devenind rapid de-ai casei (efectul de punte pe Arcei lui Goe). Totuși nimic nu te califică ca confident căruia să-i fac destăinuiri in legătură cu credințele mele. Spre norocul tău nimic din ceea ce mă întrebi nu intra în atingere mistică cu vreo credință de-a mea. Toate se referă la știință sau pot fi interpretate in acest sens, mai ales că tu habar nu ai (nu știi, n-ai știința) despre sensurile cuvintelor pe care le folosești. Ce înțelegi tu prin lumină? Nimic. Ai doar vagi emoții care te fac să vibrezi gândindu-te cu satisfacție că lipsa ta de știință iți dă posibilitatea să jonglezi cu „sensurile vagi si multiple”, ca orgasmele care-ti bântuie prin cap (idei vagi in capul tau), lumina zilei, lumina lină, lumina divină, lumina înțelepciunii si alte mici metafore… luminescente. Nu trebuie să cred că lumină există. In contextul dat (pe care te chinui in van să-l bruiezi, involuntar sic) pentru că știu că lumina există si știu cu o bună aproximație si care sunt limitele sistemice de valabilitate ale acestei existențe. Vorbesc despre modelul fizicii teoretice, în care lumina este definită într-un anumit fel, asociindu-i-se un sens si niște mărimi fizice (definite si ele, în interiorul teoriei) care sunt puse in relație cu unele manifestări observabile, repetabile si măsurabile (matematic, cu o precizie mulțumitoare (…)) din ceea ce putem considera a fii fiind realitatea, lumea, universul, veșnic, creat, manifestat sau indiferent cum preferi tu să crezi că ar fi fiind. In contextul respectiv finit, bine delimitat, terminologic, semantic, matematic, empiric, fenomenologic (științific) știu că există lumina, știu si ce este si la cam ce efecte mă pot aștepta de la ea. Știu desigur că nu știu totul despre ea, nici măcar in cadrul limitat si finit al modelului respectiv propus de știința si că mai pot afla si altele despre lumină de la cei care știu, studiază, experimentează, de la savanți. Știu desigur că potriveala modelului propus nu este perfectă, că nu e una cu realitatea, si că in absolut, dincolo de cadrul propus si observat, savanții se înșală la fel de teribil ca orice alti inventatori de povesti imaginare, așa cum s-au tot înșelat, după cum ei înșiși au constatat, inventând si reinventând în mod constat, modele cu mai multe potriveli la realitatea observabilă. Dar nu despre asta este vorba aici. In încercare de față se face vorbire despre modelul științific propus de fizica teoretică (de către oamenii de știința), despre felul in care poate un profan cunoaște si înțelege acest model, înțelegându-i alcătuirea, puterea, rigoarea, precum si limitele, fragilitatea, inabilitatea de a modela totul, infinitul. Acest deziderat poate fi desigur perturbat când cineva continuă în mod constant să producă zgomote si să insiste cu tot felul de lucruri extrase din zone ale umanității care nu doar că propun alte modele si alte metode de modelare (asta n-ar fi grav si n-ar crea incompatibilități majore), ci care-si propun să modeleze cu totul altceva, infinitul, nevăzutul, inobservabilul. Furat de măreția ideii de a cocheta cu spiritul infinit, ca instrument cu care poți merge la sigur pentru a escamota lipsa cvasi-totala a cunoștințelor modelelor științifice, încerci să promovezi obsedant si obositor supremația metafizicii, a credinței, a tradițiilor spirituale… ca instrument de cunoaștere… Nu-i vorba despre aceeași cunoaștere oricât te-ai screme tu să reduci știința la mistică si mistica la știință. Concurența dintre cele două există doar în capetele confuze… Știința în sine oferă un domeniu vast de cunoscut, de înțeles, loc de exercițiu intelectual si visare, de dezbatere… si conține destul de multe inconsistentze, unele la limita frontierelor arealului sau de observabilitate, altele interioare, imperfecțiuni ale matematicii, ale gândirii, ale logicii. N-o sa mai poți să ieși cu o teorie științifică în lume si să propui o discuție despre fabuloasele lucruri din știința si despre lipsurile acesteia in raport cu propriile standarde, ca se ia bagabiontzii laie după d-ta să-ti explice d-lor cum e cu infinitul, cu spiritul, cu materia, cu informația, cu energia, despre care habar nu au ce înseamnă, dar despre care cred ei, prin credință, că trebuie să însemne niște chestii care sună similar în populara filozofie orientală, în care dacă tu nu ești expert atunci musai că ei sunt. Fiindcă așa cred ei. Nu trebuie să stie. Credința lor este absolut suficientă ca să fie on topic oricând, oriunde. Ptiu, drace.

            P.S. Cred că Soarele nu e pe cer, fiindcă e noapte. Când nu e noapte si Soarele e pe cer e zi. Știu care sunt limitele relative de valabilitate ale enunțului „Sorele este pe cer”, si cam de unde încolo enunțul respectiv își pierde sensul (si totodată valoare de adevăr), dimpreună cu însăși noțiunile „cer”, si „soare”. Nu mai face pe deșteptul Dima dintr-a-VII-a!

            Apreciază

          • Pai daca ești creștin de ce nu ești creștin ci budist? Umbli cu blasfemii? O sa sfârșești prin a-l supăra pe colegul tau Iosif. Ca cică si el tot așa, ca si tine, credincios. Si tot in Isus. Dar nu ortodox ca tine. Esti ortodox nu? Cum e mai bine? Ca tine sau ca el? Dar mai corect? Uite un subiect de weekend: este credința lui Iosif compatibila cu credința lui Aldus sau se auto-exclud reciproc din cauza unor contradicții flagrante?

            Crezi in Dumnezeu???? Nu cred. Tocmai tu care ziceai că Dumnezeu o să fie studiat de știință, ca materie separata desigur, nu la fizică, chimie, biologie, religie, materie separata. Materie ?! Pușchea pe limbă. Spirit am vrut sa zic. 🙂

            Apreciază

          • @Aldus zice: „A, n-am nicio îndoială că știința actuală, materialistă, corespunde viziunii tale înguste despre știință. – Știința actuală este făcută de actualii oameni de știință. Oare ei ce viziune or avea despre știință? Musai îngustă. Aldus ti-as rămâne îndatorat dacă ai expune viziunea ta despre știință. Serios.

            Apreciază

          • Aldus said

            > Nu trebuie să cred că lumină există. In contextul dat (pe care te chinui in van să-l bruiezi, involuntar sic) pentru că știu că lumina există

            Și nu exact asta spuneam mai sus? Recitește cu atenție. Eventual de mai multe ori, dacă așa de mari proble ai în a extrage mesajul unui comentariu simplu și clar. În care exact asta spuneam.

            > Nu-i vorba despre aceeași cunoaștere oricât te-ai screme tu să reduci știința la mistică si mistica la știință.

            Dar unde am zis că-i vorba despre aceeași cunoaștere? Nu am zis că cunoașterea metafizică este infinit mai amplă și mai profundă decât cunoașterea științifică modernă, pe care o înglobează? Dacă cumva n-am zis, o zic acum.

            E ca și când ai avea un zgârie-nori în care savanții s-ar afla la parter, ar considera că nu există nimic deasupra lor și s-ar ocupa exclusiv cu studiul parterului. În timp ce metafizica ți-ar permite să urci cu un lift, din etaj în etaj, chiar până pe acoperiș, astfel încât perspectiva ta asupra realității (inclusiv a celei de la sol și de la parter) s-ar lărgi tot mai mult, ar deveni tot mai înaltă și tot mai vastă, cuprinzând atât parterul cât și spații care le sunt inaccesibile acelor savanți ce se limitează la parter.

            Cam asta-i diferența între cele două, iar dacă am zis că metafizica le poate oferi savanților chei sau soluții la enigmele pe care le au, asta n-a fost pentru că aș considera că metafizica este egală cu știința. Nici pe departe. În particular, nu subscriu la afirmația lui Einstein despre mariajul dintre știință și mistică. Căci dacă omul de știința are într-adevăr mare nevoie de Dumnezeu, metafizicianul nu are deloc nevoie de știință. Dar Einstein nu era metafizician, iar citatul lui vizează religia obișnuită, accesibilă maselor, cu lacunele și limitările ei. Și care într-adevăr ar putea învăța câte ceva de la știință – începând cu o abordare mai sistematică.

            > Concurența dintre cele două există doar în capetele confuze… Știința în sine oferă un domeniu vast de cunoscut, de înțeles, loc de exercițiu intelectual si visare, de dezbatere…

            Oferă parterul. Mistica oferă tot spațiul respirabil, toată atmosfera. În care parterul e doar primul și cel mai de jos nivel.

            Este adevărat că parterul este în sine un spațiu vast, aproape infinit. Tot la fel cum intervalul real [-1,1] este infinit. Dar acest interval e doar o infimă parte din axa metafizică a numerelor reale, care se pierde în plus și minus infinit…

            > si conține destul de multe inconsistentze, unele la limita frontierelor arealului sau de observabilitate, altele interioare, imperfecțiuni ale matematicii, ale gândirii, ale logicii.

            Și care încep să dispară sau să devină mult mai coerente atunci când le privești mai de sus, de la etajul 1, 2 sau 3. Singura problemă fiind că degeaba ai încerca să-i spui asta unui locuitor al parterului, care-ți va răspunde că celelalte etaje există doar în mintea ta, că sunt modele paralele și că el discută realități factuale în timp ce tu discuți metafore. Pentru că el nici nu crede că există alte etaje fizice în afara parterului.

            Apreciază

          • Aldus said

            > Pai daca ești creștin de ce nu ești creștin ci budist?

            Nu sunt budist. Nici nu consider budismul o religie.

            > Umbli cu blasfemii?

            Dă-mi un exemplu de blasfemie.

            > Esti ortodox nu? Cum e mai bine? Ca tine sau ca el?

            Da, sunt ortodox. Nu știu ce e Iosif. Nu l-am întrebat niciodată.

            > Uite un subiect de weekend: este credința lui Iosif compatibila cu credința lui Aldus sau se auto-exclud reciproc din cauza unor contradicții flagrante?

            Nu am citit Epistola după Iosif, iar din scurtele comentarii pe care le lasă, aș zice că deși tu îl consideri prost, are unele intuiții remarcabile. Adică, nu are un mental așa de structurat ca al tău, dar are sufletul mai viu. La tine-i ca o piatră.

            > Crezi in Dumnezeu???? Nu cred. Tocmai tu care ziceai că Dumnezeu o să fie studiat de știință

            Dacă ți-ai scoate puțin capul din dos, ai constata că există deja ramuri ale științei care depășesc reducționismul penibil al materialismului în care te scalzi. Dar n-o să observi, pentru că realitatea exterioară corepunde în primul rând filtrelor din ochii tăi. Nu realitatea o vezi în afară, ci pe tine însuți.

            > Știința actuală este făcută de actualii oameni de știință. Oare ei ce viziune or avea despre știință?

            Majoritatea celor de azi sunt la fel ca tine – materialiști, limitați.

            Apreciază

          • Aldus, un sinonim pentru pierderea de timp. Aldus, ilustrarea disperării si confuziei, un papagal care guiță. Aldus, un eșantion exotic in menajeria Arcei. Secțiunea acraniate,

            Apreciază

          • Aldus said

            Arca lui Goe, ilustrarea perfectă a zicalei „când rămânem fără argumente, înjurăm interlocutorul”.

            Apreciază

          • Nu știam de zicala asta? E zicală? Din ce zonă folclorică ai cules-o?

            Ce e drept e drept, argumente nu mai am. Dar ce argumente as putea avea pentru discuții pe „zgomot”?

            înjurat? interlocutorul? – Cand îți spun ca e încurcătură la mijloc!!! Iar când iți atrag atenția că ești un trol jegos si insistent te prefaci că nu mă crezi… insistând să te reverși cu palavre fluviale nesolicitate si nedorite. Tu chiar ai impresia că ceea ce guiți tu în comentarii denotă vreo consistență semantică? Suferi si de mania grandorii.

            „Majoritatea oamenilor de știință de azi sunt la fel – materialiști, limitați”. – Zice o găgăuță absolută. Ce mai e de argumentat? Vrei să te întreb despre „Majoritatea oamenilor de știință de ieri si/sau de mâine”? Du-te mă în pizda mă-ti de loază si scutește-mă de tâmpenia gureșe care te anima. Scrie-ti gargarele pe blogul tău sau in revistele lui t-anti Bau-Hau. De ce insiști aici unde, iată, ești înjurat, când (ah) lași anti-interlocutorul fără argumente. 🙂 Cum iți explici insistenta de a te manifesta într-un asemenea spațiu? Taci tu! Nu-mi spune. Păstrează pentru tine.

            Apreciază

    • Aldus said

      Chiar că pe steroizi! Faimosul Tristhguru se învârte în cercuri selecte:

      Apreciază

      • Exista si escroci de succes. Sadhguru măcar este un șarlatan simpatic, care vorbește abitir. Uneori însă si el o dă in bară rău de tot, unele dintre perle sale ne deosebindu-se de vreo mărgică aldusiană.

        Apreciază

  5. Apreciază

  6. Apreciază

  7. AdAmAmA78901000112 0xyzw said

    Politicienii vor afla de existența extratereștrilor în timpul unei audieri speciale privind observările OZN.

    Oficialii serviciilor de informații de la Pentagon își vor deschide dosarele despre extratereștri săptămâna aceasta, când vor fi interogați de Congresul SUA despre ceea ce știu despre extratereștri.

    Summit-ul este primul care se desfășoară pe extratereștri în mai bine de 50 de ani, într-o încercare serioasă a Occidentului de a afla ce se află în spatele creșterii numărului de OZN-uri.

    Apreciază

    • Iosif, extratereștrii au si ei un Isus al lor sau e același? Tu ce știi in privința asta?

      Apreciază

      • AdAmAmA78901000112 0xyzw said

        « Être ou ne pas être »

        Apreciază

        • Bă Iosife ești off topic (ca de obicei), prost (ca întotdeauna) si nesimțit (pe deasupra). Faptul că insiști si te folosești de ideea de Isus pentru a-ti promova jalnica făptură in atenție scoate un pic si mai in evidenta neaoșă nesimțire a neamului prost numit Greblea. Ai mare noroc ca astăzi te pierzi prin molozul vorbelor fără număr ale contra-candidatului la același gen de nemurire, Aldus, pseudo-meta-physicus.

          Apreciază

          • AdAmAmA78901000112 0xyzw said

            (999)Noi unA stim cine suntem, iar d-voastra nu-l cunoasteti (probabil) nici pe Iosif nici pe Greblea nici pe Aldus, iar modul în care va exprimati IDeile „Bă Iosife ești off topic (ca de obicei), prost (ca întotdeauna) si nesimțit (pe deasupra)”, dovedeste cititorului caracterul GOL de joasa frecventa, ce-l purtati cu aroganta si îngâmfare, expus fara jena si iresponsabil în cuvintele repetitive nearticulate, caracteristice primatelor.

            Apreciat de 1 persoană

          • @Greblea – Știți cine sunteți? Te cam contrazici dobitocule, pentru că dacă ai știi cine ești nu te-ai caută pe aici, cu nesimțire si osârdie…

            In rest da aveți dreptate, nu-i cunoaștem (probabil) pe respectivii iosifi, grebli, aldusi… N-am avut plăcerea… de a face cunoștința cu domniile lor inepte. Faptul că mă exprim în legătură cu insistența ta de trol jegos de a-ti expune arătarea pe Arca lui Goe, „dovedind-mi astfel caracterul GOL de joasa frecventa, ce-l port cu aroganta si îngâmfare, expus fără jenă si iresponsabil în cuvintele repetitive nearticulate, caracteristice primatelor.” este doar un semn de bunăvoință față de libertatea de exprimare… acordată tuturor, inclusiv unui gunoi ca tine, Iosif Greblea, responsabil cu „cuvintele repetitive nearticulate, caracteristice primatelor” !!! wow (bă ești prost?, bă ești nebun?)

            Apreciază

  8. De fiecare dată când doi pământeni muritori, înzestrați cu un minim common sense, sunt puși in postura de a vorbi unul cu altul, de a începe o conversație, este de presupus (de la sine înțeles) că nu vor începe discuția (transferul de vorbe de la unul la altul) de la zero, de la nimic… de la începutul lumii, ci că dimpotrivă, in mod implicit, vor accepta tacit existența unui fond comun de cunoștințe, de informații, care vor constitui, în mare, fundamentul si contextul în care se va produce discuția. Fondul comun de cunoștințe accesibile fiecărui ins ca urmare a apartenentei sale la colectivitatea umană, nu se reflectă la fel în toți indivizii, ci destul de specific în fiecare ins in parte, așa încât există riscul ca amorsarea eventualului dialog să fie greoaie sau chiar imposibilă, iar cei doi interlocutori să se dovedească de-a dreptul incompatibili din acest punct de vedere. Si din păcate acesta nu este nici pe departe singurul motiv care poate induce incompatibilitate intre doi vorbitori. Uneori poate fi destul de transparent felul diferit in care se raportează un potential interlocutor la ceea ce ar trebui sa fie cultura generală, dar in mod ciudat aceasta transparență poate fi mai descurajantă (în tentativa de a încropi sau accepta un dialog) decât dacă n-ai avea idee care-i poziția interlocutorului în univers. O atare transparentză iți transmite cu claritate că discuția nu poate începe de acolo de unde vrei tu (care te-ai trezit cu chef de a spune ceva, eventual la blog), ci că ar trebui să mergi mult în urmă pe firul apei pentru a negocia cu „împricinatul” interpretările lucrurilor despre care ai presupus a fi fiind de la sine înțelese. Nu este întotdeauna un efort care să merite a fi întreprins. 🙂 Insistența cu care câte un vorbitor se încăpăținează să interpreteze mecanic, ad-litteram, mot-a-mot si terre-a-terre niște enunțuri (altminteri banale), care conțin în exprimare o doză oarecare (normală) de metaforic, de figurat… raportându-se la anumite sensuri anume, in special la cele directe si indiscutabile, poate induce ușor moartea pasiunii…

    Unul dintre comentatorii mei favoriți pe acest fir zice cu mult patos (citez din memorie):

    …finitul sau „profanul” nu este altceva decât o reflexie a infinitului…”

    „…motiv din care nici nu putem să ne deconectăm de infinit cu adevărat, căci dacă am avea puterea de a desface finitul până în cele mai intime măruntaie ale lui, am descoperi că țesătura acestuia este alcătuită tot din fire de infinit. Așadar, nu există decât infinitul, finitul nefiind altceva decât un joc de lumini, o umbră amăgitoare, o reflexie în apa unui lac. Și astfel, dacă am dori să ne „deconectăm de la infinit”, tot ce am putea realiza în realitate este să închidem ochii și să ne adâncim într-o stare de somn sau de ignoranță. Căci, în esență, chiar și făptura noastră aparent pieritoare e alcătuită tot din raze de infinit. „.

    Destul de înduioșător as putea zice. Si mai ales „corect”. Omul are dreptate. Nu ai cum să separi „cu adevărat” si să decuplezi un fragment finit din infinitul care-l conține, la modul absolut. Cum ai putea? Si că deci așadar si prin urmare pe cale de consecință logică (voila) ideea propusă de dl. Goe cum că profanul ar trebui să se reconcilieze separat cu infinitul si cu teoria relativității (de ex, ori cu gravitația ori cu singularitățile găurilor negre)… este greșită, absurdă, inconsistentă, iluzorie, utopică, irealistă…

    Cum ai putea la urma urmei să separi câteva numere (o mulțime finită) din mulțimea infinită a numerelor reale, sau chiar a celor complexe (in cazul in care mai știi ce-s acelea numere reale si/sau imaginare), si să te concentrezi asupra lor ignorând infinitul din care fac inexorabil parte? Si mai ales in ce scop? Cu ce folos? Adevăratul sens al numerelor, esența lor, rezida (nu-i așa?) tocmai in faptul că sunt interconectate cu restul numerelor rationale, sau chiar iraționale… cu multimea infinită a numerelor reale. (Nu ma pot gândi îndeajuns la cum ar comenta acest enunț, cineva predispus la interpretări ad-litteram care ar folosi conotațiile din limbajul cotidian in cazul termenilor „reale”, „complexe”, „imaginare”, „iraționale”… )…

    Si totuși unii (ignoranți) au reușit lucruri interesante în tentativa de se preta la astfel de separări (altminteri imposibile)… De exemplu considered separat o mulțime ab-so-lut finită de 52 de cărți de joc cu numere întregi, naturale (nu artificiale) de la 1 la 14 (atât de la 1 la 14, fără niciun infinit)… Cu cărțile respective se poate juca șeptic, tabinet, Macao, Machupicchu, popa-prosu, wist (învață wist-ul, jocul), Rentz, bridge… poker (cine are carte are parte)… se pot face trucuri de magie, scamatorii… se poate juca solitaire, si câte si mai câte. Cu toate ca sun extrase si separate de infinitul care le conține. Despre The Incomprehensible Scale of 52! – AICI

    Altii (la fel de ignoranți) au ignorat mulțimea numerelor reale, separând si extrăgând dintre acestea unele anume (pe cele mai „naturale” dintre ele) si concentrându-se asupra lor au creat uluitoarea teorie numerelor în baza 10.

    Ceea ce (pare să) nu stie Aldus este ca exact asta face știința, ocupând-se cu finitul, ignorând cu desăvârșire infinitul. Știința se concentrează pe mulțimea finita (extensibilă, crescătoare in timp, dar mereu finita) a fenomenelor observabile, in cadrul unor domenii mărginite, limitate, încercând sa descopere (in domeniul finit studiat) anumite patern-uri repetitive care sa poată fi puse in relație cu niște sisteme descriptibile prin ecuații matematice, ca model simbolic al setului de fenomene si entității luate in considerare, care sa poată fi folosit pentru a face predicții (prognoze) rezonabile in legătură cu evoluția sistemului modelat. Cu toate interferentele nelalocul lor (din zona neștiințifică a umanității) petrecute perpetuu in istoria științei, totuși, știința a reușit in mod magic, să-si vadă de treaba, si să asigure progresul tehnologic al omenirii. In mod cert, in raport cu infinitul, metafizica, Dumnezeu, Nirvana, eta, știință face o tristă figură fiind totalmente neputincioasă. Totuși cine i-ar reproșa acest lucru n-ar putea fi decât totalmente imbecil si nedemn de luat in seamă. Cei care se folosesc de limitările inerente ale științei (știința finitului) pentru a-si promova neștiința si ființa fac in fond un mare deserviciu celor sfinte, mistice, lumii infinitului… La fel de caraghioși sunt si naivii congenitali care caută similitudini semantice între enunțuri din știință si enunțuri din altceva, visând cu ochii deschiși la înțelesuri pe scurtătură…

    Este completamente ridicol sa invoci felul in care este folosit termenul „energie” in hinduism si sa raportezi concluziile la teoriile științificie. De altfel in hinduism, budism si alte filozofii orientale nu există termenul energie, si nici multe altele asociate de pro-fani unor termeni din știința, ci termeni specifici filozofiilor respective pe care traducători de bine i-au echivalat cu forța, termenilor din știință care au sensuri bine definite in cadrul științei.

    Apreciază

    • Aldus said

      În continuare sunt uimit de stilul impersonal și protocolar în care continui să-mi adresezi comentarii. Îmi este clar că acest comentariu mă vizează în primul rând pe mine și m-aș fi așteptat să mi-l adresezi într-un mod direct, lucru ce nu l-ar fi făcut mai puțin accesibil terților: „Aldus, uite care-i problema, tu susții asta când în schimb e așa și pe dincoace, aici greșești și aici ai doar parțial dreptate etc.” Ești unicul blogăr pe care-l cunosc cu un astfel de stil bizar de a te adresa „prea-cinstitului public cititor”, dar, în sfârșit, gusturile nu se discută (deși Buffon spunea că stilul este omul însuși), așa că să trecem la miez.

      > ci că ar trebui să mergi mult în urmă pe firul apei pentru a negocia cu „împricinatul” interpretările lucrurilor despre care ai presupus a fi fiind de la sine înțelese

      Pe de-o parte, mersul înapoi (și re-auditarea propriilor convingeri) poate face bine la sănătatea generală a eșafodajului intelectual, pe principiul că chiar dacă suntem departe de rădăcină, e posibil să fi crescut într-o direcție greșită. Sau cel puțin nu perfect verticală. Repunerea pe tapet lucrurilor despre care suntem atât de siguri încât nu le punem niciodată pe tapet poate fi astfel un gest salutar.

      Pe de altă parte, nu-i musai să te întorci la rădăcini (adică la lucruri pe care le consideri de grădiniță și asupra cărora nu vrei de obicei să te apleci) în fiecare articol. Dar îți poți aloca un articol separat pentru așa ceva, în cadrul sutelor de articole pe care le scrii constant pe blog, lucru pe care cred că l-ai încercat tocmai aici, sau să zicem că asta e o primă tentativă în această direcție, pe care nu pot decât s-o apreciez. E, în sfârșit, semnul unei deschideri reale spre dialog și poate o coborâre, într-un fel, din stratul rarefiat și celest în care erai cocoțat până acum. 😆

      > patern-uri repetitive

      Dragul meu, ăsta n-o fi pleonasm? Paternul, sau tiparul, implicând (prin definiție) repetiția…

      > Cum ai putea la urma urmei să separi câteva numere (o mulțime finită) din mulțimea infinită a numerelor reale

      Ceea ce spui tu aici este doar o fațetă a afirmației mele. Enunțul meu era însă mult mai extins, sau dacă vrei, mult mai radical. Eu nu spun doar că nu poți rupe un număr finit din mulțimea infinită care-l conține. Eu spun chiar că la modul esențial nu există număr finit. Că mulțimea tuturor numerelor se reflectă în fiecare număr luat individual. Că dacă îl consideri separat de tot restul comiți o eroare, deoarece el nu este finit decât în aparență.

      Adică, cele 52 de cărți de joc cu numere întregi, pe care le-au studiat unii, nu sunt niciuna dintre ele finite decât în aparență. A le privi ca fiind finite înseamnă a-ți reduce singur câmpul de observație și intensitatea luminii lămpii din camera de studiu.

      Eu spun că fiecare element pe care tu-l consideri finit este în realitate o ghindă. Stejarul fiind infinitul. Și, chiar dacă tu pleci de la premiza că ghinda respectivă este minusculă și deci limitată și finită, ea reflectă totodată, într-un mod să-i spunem miraculos și misterios, imensitatea stejarului din care provine și în care se va întoarce sau transforma. Dacă ai ține cont de această corelație (dintre finit și infinit, sau dintre faptul că infinitul se reflectă în finit), ai putea avansa mult mai rapid cu studiile și observațiile tale asupra lucrurilor pe care înainte le considerai, din ignoranță, ca fiind pur finite. Studiind de exemplu cu atenție ghinda, vei descoperi în ea părți din stejar. Și studiind cu atenție stejarul (care-i mult mai mare și îți oferă o perspectivă mai vastă), vei putea descoperi mai ușor lucruri care se potrivesc și la ghinda ta minusculă și aparent finită. Dar care chiar așa finită cum pare, conține în ea stejarul sau infinitul.

      > Ceea ce (pare să) nu stie Aldus este ca exact asta face știința, ocupând-se cu finitul, ignorând cu desăvârșire infinitul.

      Eu spun că așa ceva este imposibil, de vreme ce în realitate nu există finit. Dar ca să înțelegi cât mai bine ce vreau să zic e necesar ca nici tu să nu citești ad-literam ce scriu.

      Hai să încerc o analogie. Te afli într-o peșteră pe al cărui perete cineva proiectează un film. Adică, un joc de lumini și umbre, aidoma celui din mitul platonian. Afară este lumină, dar tu te afli în întuneric. Tu spui că imaginile de pe perete sunt reale, chiar dacă finite. Și că prin studierea lor, știința a creat un întreg domeniu al geometriei. Și că nu există nicio legătură între acele forme sau imagini și presupusa lumină infinită de afară.

      Eu spun că abordarea ta este păguboasă. Că te joci cu „realități” inconsistente, care te mențin într-o lume a umbrelor și a iluziilor. Și că dacă ai porni de la premiza că esența acelor forme de pe perete este tot lumina, ai reuși să ajungi la o înțelegere mult mai amplă și mai profundă atât a fenomenului de pe perete, cât și a luminii de afară, cele două fiind intim corelate.

      E o analogie parțială (nicio analogie nu-i perfectă), dar care redă într-o anumită măsură ceea ce vreau să spun.

      > Totuși cine i-ar reproșa acest lucru n-ar putea fi decât totalmente imbecil si nedemn de luat in seamă.

      Einstein i-a reproșat acest lucru, într-o afirmație în care sugera un mariaj între știință și religie.

      > Este completamente ridicol sa invoci felul in care este folosit termenul „energie” in hinduism si sa raportezi concluziile la teoriile științificie.

      Asta pentru că tu nu înțelegi sau nu accepți modelul holografic despre care ți-am vorbit deja. Dacă l-ai accepta, ai ajunge la concluzia de bun simț că nu-i deloc ridicol să invoci caracteristicile stejarului atunci când discuți despre ghindă (sau invers), căci ghinda și stejarul, în pofida diferenței uriașe pe scara de mărimi, sunt de aceeași natură. La fel cum de aceeași natură e picătura de apă cu oceanul din care provine. Studiind proprietățile picăturii de apă vei afla informații prețioase și absolut valide despre ocean, după cum și invers. Pentru că ambele sunt tot apă.

      Realitatea acestei lumi, afirmă hinduismul, este alcătuită din „atomi de spirit”, căci materia este un produs al conștiinței, o condensare a conștiinței. Asta nu e o afirmație metaforică. E un postulat. Dumnezeu s-a ascuns chiar în inima materiei, așa încât studierea conștiinței îți poate facilita înțelegerea materiei și, într-o anumită măsură, studierea materiei te poate ajuta să înțelegi mai bine unele manifestări ale conștiinței, cu condiția să ții cont de corelațiile dintre cele două. Pentru că atât materia cât și conștiința sunt tot apă.

      Este evident că energia electrică nu-i totuna cu ceea ce hindușii numesc Shakti. Dar energia electrică este o formă particulară (și asta la propriu, nu metaforic) de manifestare a lui Shakti, și anume cea mai grosieră sau rudimentară formă de manifestare a ei. Cea în care o putem vedea, simți, palpa cu simțurile noastre fizice. Hinduismul spune de exemplu că și gândul este tot o formă de manifestare, mult mai subtilă sau rafinată, a lui Shakti. Și că astfel prin gând poți controla materia, pentru că în esență ambele sunt energie (Shakti), iar gândul este deasupra materiei. Conceptul hindus de Shakti este mult mai vast decât termenul științific de energie, dar energia pe care o studiază oamenii de știință de azi e unul din cazurile particulare ale lui Shakti, provine din Shakti, este o manifestare a lui Shakti.

      Desigur că abordând metafizica cu o anumită deschidere și privind știința într-o justă lumină vei putea înțelege mai bine inclusiv lumea fenomenală din jur și, cine știe, poate vei ajunge la reconcilierea pe care o cauți între micro și macro, cuantică și relativitate, sau cel puțin vei intui anumite fundamente și necesități ezoterice ale acestor așa-zise bizarerii care se manifestă la scară cuantică sau la scară macrocosmică și care îți fac mintea obișnuită pilaf. Dar pentru asta e necesară o anumită deschidere.

      După atâtea explicații, sper că am reușit să mă fac mai bine înțeles decât eram poate până acum. Desigur, poți să consideri că fabulez și să nu crezi nimic din ce afirm, iar asta e opțiunea ta. Dar asta deja e altceva. Atunci nu se mai poate spune că nu ne înțelegem între noi, ci pur și simplu că suntem pe poziții ireconciliabile din cauza unor convingeri intime diametral opuse care ne animă. La fel cum ateul înțelege foarte bine ce susține omul religios și omul religios înțelege foarte bine ce susține ateul, doar că niciunul dintre ei nu îmbrățișează perspectiva celuilalt, dintr-un act de alegere personală.

      Și da, metafizica orientală chiar afirmă, la propriu, că întreaga lume fenomenală, inclusiv energia electrică sau cinetică sau ce mai vrei tu, provine din aceeași energie (Shakti) sau forță a lui Dumnezeu care se manifestă de sus în jos, de la nivelul cel mai elevat, tangent cu transcendența, până la nivelul cel mai grosier, la care o pot percepe simțurile noastre fizice sub forma căldurii, luminii, sunetului etc pe care le studiază știința. Așa că nu-i o afirmație hazardată pe care o fac eu, ci chiar asta afirmă tradițiile orientale. Doar că niciun metafizician sau sfânt sau yoghin avansat indian n-a fost preocupat să coboare la cel mai de jos nivel al acestei energii, la care se cramponează și de care sunt obsedați savanții noștri de azi. Pentru că ce rost ar avea, când ai la dispoziție teleportarea, să te mai preocupe mersul cu mașina? Sau când ai la dispoziție mașina, să te mai preocupe mersul cu carul cu boi? Etc.

      Apreciază

      • @Aldus – Sincer să fiu am preferat adresarea indirectă (deh, „stilul impersonal și protocolar”) pentru că mi-a fost frică să nu-si închipuie cineva (mai știi cine o trage cu coada ochiului!) că stau de vorbă cu „tine”. Asta mi-ar mai lipsi. 🙂 Știi si tu cum se spune, ca nu e bine sa stai de vorbă cu un anumit gen de „persoane” pentru că este posibil să vă confunde lumea. Tu deja văd că ai început să mă confunzi cu tine. Faptul că si pe tine te confunzi nu-i nicio brânză. Ba chiar e o circumstanță agravantă (lado sar).

        Apreciază

      • P.S. Aldus – Te rog din suflet să-mi explici „modelul holografic”.

        Apreciază

        • Aldus said

          Îmi place că ți-ai dat like la propriul comentariu. Să înțeleg că celelalte comentarii pe care ți le-ai adresat îți displac? 🙂

          Modelul holografic al lumii implică faptul că totul se reflectă în tot. Partea se reflectă și regăsește în întreg, întregul se reflectă și regăsește în parte, după cum fiecare parte se oglindește în fiecare altă parte, între toate existând o tainică și nebănuită legătură. Ca și cum creația ar fi fost compusă de Dumnezeu după modelul unui fractal.

          Este un principiu metafizic care, printre altele, asigură suportul necesar unor postulate ca „ceea ce se află în noi se află pretutindeni și ceea ce nu se află în noi nu se află nicăieri”, a constatării prezenței raportului de aur în nenumărate elemente din natură (câmpurile rezonante ale atomilor, moleculele de ADN, petalele florilor, cochiliile melcilor, geometria feței umane, spiralele galaxiilor etc), explică posibilitatea ca un trecător de pe stradă care vorbește la telefon sau un panou publicitar pe lângă care treci să-ți ofere răspunsul la întrebarea ce te măcina în acel moment (deși în aparență între cele două nu există absolut nicio legătură) sau săgeată pescuită de la un cerșetor de pe o insulă să se dovedească neprețuită în confruntarea cu un demon aflat la sute de kilometri distanță:

          Apreciază

          • Aldus said

            voiam să zic „celelalte comentarii pe care *mi* le-ai adresat”, nu „ți le-ai adresat”

            Apreciază

          • Aldus – Lasa modelul holografic in pace că ești pe dinafară… Nu că nu l-ai înțeles, pur si simplu ești in afară. Mai întâi va trebui sa te reconciliezi cu găurile negre, pe urma, să te apropii, prudent de modelul holografic. Pana una alta du-te si afla ce înseamnă cuvântul „holografic”, sensurile termenului. … Exista termenul „holografie” in hinduism, budism, șamanism si/sau (vorba ta) etc? De unde ai scos vorba asta?

            Dupa părerea ta metafizica observă lumea sau (doar) o pre-meditează?

            voiam să zic „celelalte comentarii pe care *mi* le-ai adresat”, nu „ți le-ai adresat” – „o tainică și nebănuită legătură…” Ce frumos!

            Apreciază

          • Aldus said

            > Exista termenul “holografie” in hinduism, budism, șamanism si/sau (vorba ta) etc? De unde ai scos vorba asta?

            Acum cine citește mot-a-mot? Or, as the old saying goes, who’s trifling with technicalities? Păi nu despre asta m-ai întrebat mai sus?

            Apreciază

          • Apreciază

          • Pai asta voiam sa știu, care este termenul din hinduism care se refera la modelul holografic? Te pomenești ca tradiția spirituala hindusa a creat modelul întregului abia după ce a apărut termenul „holografie” in știință.

            Apreciază

          • Aldus said

            Ce importanță are? Ți l-am descris în cuvintele tale. Asta e ce afirmă metafizica indiană (și nu numai indiană), explicat în cuvintele limbii române din secolul XXI. Dacă vrei să afli detalii sau să aprofundezi, metafizica-i o știință vastă. Nu se discută în două rânduri pe blog.

            Apreciază

          • In noaptea asta am fost de permanență. Mare noroc cu amicul meu Aldus că a fost prin zonă. Dacă tot a trebuit să fiu lângă calculator tot e bine că am avut cu cine trăncăni, să mai treacă vremea. Bine că nu s-a dus la Cosman, pân la ziuă. 🙂

            Apreciază

          • De la d-soara Aldus citire „metafizica-i o știință vastă. Nu se discută în două rânduri pe blog.” – Fabulos !!!!

            Apreciază

          • Bau Bau said

            @Aldous
            Risipiți orzul pe gâște. Adică: Vă adresați unui om care întreține un blog doar pentru a-și demonstra că este cel mai deștept și mai știutor. Posibil să fi avut ceva eșecuri în real. 😦 Merită osteneala doar dacă folosiți textele – foarte bune – ale comentariilor dvs. de aici și în alte scopuri. Eu așa am procedat. Îi sunt recunoscător ipochimenului pentru niște eseuri publicate în reviste serioase (eseuri rezultate din dezvoltarea unor comentarii de pe aici). Și… Trimite-ți-l să citească „Universu holgrafic” al lui Michel Talbot. I-ar prinde bine.
            PS. O să spumege după ce mă va citi, în stilul grobianic pe care îl practică. Eu nu îi voi răspunde, că nu merită pixelii. 🙂

            Apreciază

          • @Aldus – După lungi eforturi sterile prestate cu zel pe Arca lui Goe, iată că reușești involuntar sa-ti dovedești „utilitatea”, dându-i prilejul (pretextul) lui t-anti Bau-Bau (arătarea) să-si manifeste prezența (si) la vedere, în pixeli (că în biți nicio șansă). Habar nu ai tu de când o mănâncă limba să pomenească că si-a publicat comentariile pe care le-a postat pe Arcă în reviste (vai!) serioase (de serioase ne având încotro). Dacă ești „băiat” cuminte (real boy) o să te ajute si pe tine să publici (încă o data!!!) comentariile cu care te-ai scremut pe Arcă, ca când ar fi eseuri, în fix aceleași reviste prestigioase, si uite așa te paște consacrarea (la nivel județean)… Eu zic să nu pierzi ocazia si să-i zici frumos „sărut-mâna t-anti”. La cum te alinta d-ei (Aldous, wow, că, ce-i drept e drept, cam aduci la alură cu Huxley), viitorul tău si al metafizicii științifice este asigurat în paginile în care scrie si animăluțul, ce si-a făcut stagiul în menajeria Arcei lui Goe, alături de tine, de Iosif (Sifonovici), de OR si chiar de Radu Humor ori chiar de legendarul D’Artagnan (gură de aur)… Mare e gradina lui Dumnezeu.

            @Stely, ia te uită, încă cineva sugerează că râia căprească aldusiană se poate trata cu recomandări de lectură.

            @Bau-Bau – Serios? D-voastră vedeți analogii între „bășinile verbale” ale d-soarei Aldus si „Universul holografic” al lui Michel Talbot? Cât de săracă cu duhul sunteți de fapt?

            @Bau-Bau – „Vă adresați unui om care întreține un blog doar pentru a-și demonstra că este cel mai deștept și mai știutor.” Dintre cine si cine? Si cui? Mă t-anti să fie oare vina noastră că aveți complexe din născare si că-i judecăți pe toți cu măsura d-voastră? Vă rog nu vă mai obosiți să faceți ecou, că chair nu vă merităm prezența augustă manifestată exclusiv în pixeli (că de biți nici nu poate fi vorba). Înțeleg ca v-ați odihnit si ați râmni iarăși să vă dăți in petic pe (b)Arcă, dar sfatul meu ar fi să vă vedeți de treabă (daca aveți vreuna) si să nu vă forțați iarăși norocul. N-am chef să mă întrețin în șuete cu nesimțite tupeiste si expirate ca tine, ca să zic așa, în stilul un pic grobian. Sau te pomenești că sunteți pe schimb de tură cu „Aldous” pe postul de mascotă?

            Apreciază

          • Aldus said

            Desigur, ești liber să citești ce vrei în comentariul lui BB. Sau mai bine zis ești liber s-o interpretezi la fel de „bine” cum mă interpretezi pe mine. 😉

            Apreciază

          • Sunt liber? Wow, a venit Aldus să acorde libertăți. Tine musai să mai zică ceva, orice, acolo, să fie. Să aibă replică. Aldus fie-ti milă de tine si mai bine taci… fără cuvinte… Te trec prezent din oficiu.

            Apreciază

          • @”Aldous” – Perfidă, parșivă si neisprăvită creatură mai ești. Care va să zică că t-anti Bau-Bau „ți” se adresează direct, așa de frumos, subliniindu-ti importanța si calitatea impecabilă a orzului din pre/texte si tu ca un mârlan nu-i zici nici măcar un dă-te mai încolo, adică că nici n-o bagi in seamă. Păi e frumos din partea ta? Ce fel de gentleman ești tu dacă ignori atenția pe care, in mărinimia ei, ti-o acordă plină de nădejde „o doamnă” si n-o maltratezi si tu la schimb măcar cu o vorbă bună? Am presupus că poate, poate, omul, fiind laborios prin (defect de) fabricație, are nevoie de o zi si o noapte ca să compună un răspuns aldusian amplu cu trimiteri in babiloniano-hinduism si kama sutra pentru domnita care-l ispitește cu o idilă spiritistă pe Arca lui Goe, si cand colo omul – nimic, nimic, mâlc. Am io impresia că nu prea vrei s-o încurajezi si să-i dai nas lui t-anti Bau-Hau fiindcă ti-e teamă de concurență pe post, pe latura metafizicii științifice, intuind că stă un pic mai bine decât tine la capitolul cultură generală pe partea spirituală si șamanistă a științelor inexacte. Sau te pomenești că doamna t-anti nu e demnă de atenția ta? N-ai fi primul. Nici in ceea ce privește primirea unor propuneri idilice de alianță intelectuală venite gales de la doamna BB, nici in ceea ce privește refuzul discret de a da curs languroasei invitații. D-ei, ce-i drept, este frivolă rău de tot, având mania de intona oda bucuriei pupatului in cur oricăruia dintre cei pe care-i simte a fi fiind in vreo contradicție sau (doamne ferește) conflict cu „pastramagiul d. Goe”. Dar pe cine n-o fi pupat in cur de-a lungul (si de-a latul) timpului t-anti Bau-Bau, sfârșind chiar prin a si mușca locul cu pricina (de nervi), cand a băgat de seamă că pupă in van cu buze reci. A încercat cu d-na Stely, cu Maria, cu Iepurele de Martie, cu Radu Humor, cu dl. Nimeni, cu Mitzaa Biciclista, cu conul Dorin (Tudoran), cu AVP, cu Iosif, cu OR, cu D’Artagnan, cu Castanman si acum iată ti-a venit si tie rândul să-i refuzi discret avansurile. De ce Aldous? De ce?

            Apreciază

          • Aldus said

            …Pentru că e bărbat?

            Apreciază

          • @Aldous, ești din ce în ce mai mârlan. După ce că-i refuzi avansurile, acuma îi mai negi si feminitatea. Nu ti-a ajuns c-ai făcut-o să sufere (ignorându-i gudurarea si prezența), acuma mai vrei si s-o umilești cu ipoteze deplasate si eschive frivole.

            Si? Dacă prin absurd ar fi bărbat(ă) ce? Ar fi fiind aceasta o justificare rezonabilă să ignori o persoană care ti se adresează, si încă așa de gingaș, cu multă dragoste, respect si considerație? Ei, vezi? D-aia ai rămas nemăritată. 🙂

            Apreciază

  9. Aldus said

    Apreciază

    • Superb, Aldus dragă, frumos si curajos gestul tau de a ne acorda încrederea si de a-ti dezvălui sursele științei tale. Acum înțeleg cum se face ca ești expert in „metafizica hindusă”, si cât de pierdută in aceasta imensitate este „cunoașterea” științifică. Puteai si d-voastră sa ne fi avertizat din vreme. 🙂

      P.S. Cred că trebuie să rămâi fidel acestui gen de filmulețe care explicitează „spiritismul pentru to(n)ți”, pe înțelesul tău. Dacă ai mai mult de 13 ani e clar ca e prea târziu pentru orice alta variantă. Te-ai orientat bine. Felicitări.

      Apreciază

  10. Când, mai in gluma, mai in serios, am propus (formal) reconcilierea profanului cu infinitul, nu mi-am imaginat că cineva va încerca varianta ad-litteram, prin înglobare. Bomba cu palavre Aldus a explodat, într-un perpetuum mobile de tirade care țintește si frizează infinitul… parca pentru a-l cuprinde in burtă. Unde e infinitul? Nu mai e. L-a înghițit Aldus, acest boa nesățios, ca pe un pui de antilopa neatent la meandrele concretului. Infinitul, un mizilic, la degetul mic al marelui Aldus. Probabil că-n lume există o mare de indivizi aldusieni (ca doar n-om fi dat noi aici peste un unicat in materie de trăncăneală abisal frivolă) dar, spre deosebire de toți ceilalți, aldusul (nostru) se vădește a fi lipsit de scrupule si de inhibiții in a-si etala starea de confuzie, de mare profunzime prin raportare la subțirimea peliculei superficiale care îmbrăcă bășică omonima, Aldus, stimați telespectatori, venit sa-si caute identitatea… si recunoașterea, ca o-ponent, adică că ca entitate animată (wow!!!) care se afla pe poziții ireconciliabile din cauza unor convingeri intime diametral opuse care-l anima (wow !!!) prin comparație cu reperul țintă, cu oponentul, cu martorul ales cu forța. Aldus, desenul animat, adversarul nostru de idei. Deci, există, există…

    P.S. Speranța lui intimă si înduioșătoare ar fi să consider si să declar că fabulează… si că nu cred nimic din ce spune… De parcă ar fi ceva de crezut sau de ne crezut, de acceptat sau de respins, în joaca sa întâmplătoarea sa infantilă printre sensuri (intertextualitatea involuntară). „Omul” (care, vorba ceea, poate fi nimicit, dar nu învins, căci omul n-a fost creat pentru a fi învins) este atât de naiv in prostia lui încât își închipuie că poate da senzația, cuiva, oricui, că el de fapt spune ceva, ceva ce-ar putea trece eventual de fabulație, in ochii martorilor răuvoitori, care ar încercă să nu dea crezare fabuloaselor enunțuri aldusiene pentru simplul motiv ca s-ar afla ei pe poziții opuse. Optimist de felul meu, nu-mi pot imagina ca acest aldus ar putea fi într-atât de stupid încât să nu realizeze că emite pur si simplu… gargare, gogorițe, non-sensuri, brașoave, urechisme de țoapă, vorbărie născută impetuos din precaritatea unei „culturi generale” care cochetează cu analfabetismul… Nu pot crede ca Aldus este chiar atât de prost. Poate Nostrastella să creadă… așa ceva. Eu unul nu pot crede… așa ceva. Cred totuși că Aldus este prost pentru că el își imaginează (vai, cu speranță) că ar putea să-si vândă gargarele astea (zgomot, balast verbal) cuiva, care sa-l valideze (chiar si prin invalidare, sic) încât sa fie si el ceva, acolo ceva, ca o-ponent de idei, iar această nădejde a sa este de-a dreptul înduioșătoare. Sincer sa fiu, când mă gândesc că nici ca mascotă pe Arca lui Goe nu-ar fi mare scofală de capul lui (prin comparație cu aaae-istul Iosif ori cu t-anti Bau-Bau adulatoarea șamaniștilor), mă cuprinde așa o milă de personaj, mai ceva decât de mine însumi. 😦

    Apreciază

    • Aldus said

      Ce te motivează în a eluda magicul?

      Pentru că din comentariul ăsta mi-e clar că ești atent la sensuri, nuanțe și subtilități și că mi-ai citit cu suficientă atenție comentariile, pe care iarăși mi-e clar că le-ai înțeles destul de bine. Te înșeli în ce privește motivațiile mele (de validare), dar părțile asupra cărora nu te înșeli și pe care le-ai înțeles foarte bine din ce am scris le ignori cu grație.

      Eventualii cititori vor putea să-și contureze singuri o imagine cu privire la ce susținem unul și celălalt pe baza propriei lecturi a comentariilor noastre, fără să aibă nevoie de un „ghid de lectură a comentariilor aldusiene semnat de d-ul Goe”, cum se vrea a fi textul tău de aici. Afară de cazul în care-i consideri lipsiți de discernământ, ceea ce mnoa.

      Sau vrei să mă convertești pe mine? Ahh…

      Apreciază

      • La donna e mobile! Mi-ai cerut insistent să iau o (pseudo)”idee” de-a ta s-o disec si cand in sfârșit iți cedez, îmi cer sa nu mai fac așa ceva ci (mai bine) să-i las pe cititori să înțeleagă singuri ce-ai vrut să spui. Nehotărâtă creatură mai ești.

        Apreciază

        • Aldus said

          Da, am zis să diseci o idee, nu personajul care o emite. O confuzie greu de eliminat în cazul tău.

          Apreciază

        • „Eventualii cititori vor putea să-și contureze singuri o imagine cu privire la ce susținem unul și celălalt pe baza propriei lecturi a comentariilor noastre, fără să aibă nevoie de un „ghid de lectură a comentariilor aldusiene semnat de d-ul Goe”, cum se vrea a fi textul tău de aici. Afară de cazul în care-i consideri lipsiți de discernământ, ceea ce mnoa.”

          despre comentarii era vorba, inclusiv in cererea ta de la urma. N-o mai da la întors. Si nu-ti mai caută in zadar sprijinul si înțelegerea cititorilor, măgulindu-i. A mai încercat si t-anti Bau-Bau strategia asta, cu același succes. 🙂

          Apreciază

  11. Oare s-ar putea detecta similitudini pertinente intre conținutul speech-ului lui David Foster Wallace (vezi in topic) si mini-colecția de gânduri a lui Emil Cioran?

    Probabil că o minte antrenată ar putea detecta si reda spectaculos unele analogii concrete interesante intre cele două texte, si poate intre cele două euri si destine. Ceea ce mi se pare mie că am putut sesiza in ambele texte este că favorizează (cam) in același fel eventuala reconciliere a profanului cu infinitul, sugerând inutilitatea efortului pentru comiterea unui asemenea gest reconciliator. Reconciliază-te cu nimicul si vei fi reconciliat cu orice altceva vrei sau nu vrei, inclusiv cu infinitul… Par a zice cei doi „sinucigași”. Tu? Ce zici? Ce crezi? 😉

    Apreciază

    • Aldus said

      Sper să vizionez ce-mi propui, dar pot să-ți spun încă de pe acum, înainte să văd clipurile, că ai dreptate: efortul de reconciliere a infinitului cu profanul este inutil.

      Din simplul motiv că nu este nimic de reconciliat, între cele două neexistând, în realitate, nicio ruptură de esență.

      Apreciază

  12. O.R. said

    Gata! Am pus shoes-ul rosu ca focul si sunt ready to go! Destinatia Sabadell…..See you soon!

    Apreciat de 1 persoană

    • Don’t forget the logo: Et in Arcadia Goe ! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    • Apreciat de 1 persoană

      • O.R. said

        Da, da, merem la drum cu cantec. Eu cant Alouette jonti alouette….altul poate canta Non, Je ne regrette rien….posibil ca cineva sa cante chiar si Aleluia iar careva Treceti Batalioane Romane Carpatii ca intr-un final si la urma urmei sa cantam impreuna Oda bucuriei – ca niste bravi, ca niste mari invingatori – Ole, Ole!

        Apreciat de 1 persoană

        • @OR – Călătoria (proto-tip) cu Arca lui Goe spre aceleași coordonate spațio-temporale, are ca obiectiv important stabilirea cerințelor de trecut in caietul de sarcinii după care sa se ghideze eventualul producător al unei astfel de mașini a timpului. Suntem foarte in urmă cu acest obiectiv. Ne-am lăsat furați ba de lene, ba de entuziasme facile (legate de cum si cât de spectaculoase si emoționante or să fie călătoriile cu mașina aceea, sau/sau/si numai cu ideea că o asemenea mașină va (putea) fi construită aievea), încât am uitat să ne vedem de treabă si să stabilim riguros ce pretenții avem de la mașină timpului. Nu cum să arate sau cum să funcționeze sau câtă energie să consume sunt problemele de păstrat in atenție, ci ce să ne ofere, mai exact, mai concret. Încă habar nu avem. Nu am reușit să articulăm clar ce trebuie să fie în stare să facă o astfel de mașină, astfel încât, în calitate de potențiali clienți ai unui astfel de autoturism, să ne putem declara mulțumiți cu ce oferă. Maine-poimâine sau poate ieri, vin savanții viitorului însoțiți de comercianții viitorului să ne vândă mașini de teleportare 4D si noi încă nu stim ce vrem de la o astfel de mașină. Primul pas spre a realiza ceva (premeditat) este să-ti imaginezi cu anticipare cum ar fi fiind atunci când acel ceva e realizat deja. Pur si simplu. Asta este valabil pentru orice problemă care este de rezolvat sau care apare ca fiind de rezolvat. Abilitatea de a-ti imagina că este deja rezolvată si ce implicații are in sine existenta acelei soluții, ajută enorm la găsirea soluției, sau chiar la ajustarea naturii problemei de rezolvat. D-voastră (de ex) cum ați vrea să vă servească o astfel de mașină, mai concret? Puteți încerca să răspundeți simplu, fără restricții si fără rețineri, timorări sau teamă, ca si când ați fi fiind Aladin si v-ar întreba despre dorințe duhul din lampă. Ce-ați dori de la mașina timpului? Cum să se petreacă lucrurile?

          Până una alta, in scurtă vreme noi vom aniversa, aici pe Arca lui Goe (cum om ști mai bine), zece ani de la prima noastră călătorie prin teleportare spațio-temporală, in calitate de cutreierători ai timpului, originari de pe Arca lui Goe. Desigur, zece ani măsurați pe falia de referință standard, în acord cu calendarul gregorian, pe alte coordonate ne având de aniversat decât câteva clipe de la respectivul eveniment ori chiar milioane de ani… ignorând desigur coordonatele pe care nu se va fi finalizat încă plănuită excursie la Sabadell de Oda bucuriei. Celor aflați acum-acum-acum in vâltoarea păcii de la Sabadell, în acea piață, le reamintesc să nu uite să etaleze la vedere deviza de re-cunoaștere: „Et in Arcadia Goe”, ca în-semn – pentru totdeauna – al pe-trecerii pe la respectiva ceremonie. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • O.R. said

            La multi ani! Adica inca zece, si inca zece si asa mai departe.

            Eu imi imaginez masina timpului ca un glont pliabil personalizat cu amprenta genetica. Sa arate ca un cilindru transparent cu un varf rotunjit. Sa fie confectionat dintr-un material usor si foarte subtire dar care sa nu se deterioreze vreodata in timp. Sa se incarce cu energie solara in functie de destinatie. De exemplu daca doresti sa calatoresti in urma cu 1000 de ani, sa o incarci o ora, daca doresti sa calatoresti in viitor peste 10 ani sa o incarci doar 1 minut. Sa poti calatori in timp doar ca un simplu vizitator fara a putea schimba evenimentele. Deci cu alte cuvinte oricum esti un musafir nepoftit ca aterizezi in dormitorul omului fara invitatie, acum sa te mai si apuci sa faci ordine e pur si simplu o lipsa crasa de respect. Sa fie construite tunele in timp, deci autostrazi.

            Deci ramane sa ne intalnim astazi la ora 18.00, in piata, fiecare insotit de o pereche si sa cantam impreuna O brad frumos sau O ce veste minunata sau chiar Oda bucurie pentru o clipa, pentru o clipa din timpul fara trecut, prezent si viitor.

            Apreciat de 1 persoană

          • @OR – Ca să călătorești in timp fără a schimba evenimentele înseamnă să nu te vezi acolo la fata locului, să fii o prezență invizibilă, insesizabilă. Dacă te-ai văzut si apari in peisaj ai schimbat deja evenimentele. Așadar de întâlnit ne-om întâlni si vom cânta dar de văzut nu ne-om vedea si nici auzi, neavând cum. Poate doar așa o ușoara impresie olfactivă să ne trădeze prezentele. Eu voi folosi Paco Rabanne Invictus.

            Apreciază

          • O.R. said

            Sa nu schimbam evenimentele deja petrecute, le schimbam doar pe cele din trecutul lor dar in moment nostru. E actorie. Eu voi folosi pe Coco, adicatelea Cocostarc intr-un picior, ghici ciuperca ce-i? Este oare trecutul trecut sau prezentul trecut sau ce o mai fi?

            Apreciază

          • Trebuie sa fie vorba de Cocofifi (prietena lui Mac)… Cat despre trecutul trecut si prezentul trecut nu știu ce sa zic momentan. Eu prefer perfectul. Simplu.

            Apreciază

  13. Atenție amnezie Posted by Arca lui Goe pe octombrie 6, 2021.

    Absolut tot ceea ce vezi în locuri publice atunci când ieși din casă este flashmob. Nu știai? Uite afli.

    Conform Wikipedia – Flashmob (pronunțat flæʃ mob, termen provenit din engleză flash mob, unde flash—flash, clipă; mob — mulțime) este o adunare foarte scurtă într-un loc public, participanții efectuând o anumită acțiune neobișnuită pentru o durată scurtă de timp, după care grupul se împrăștie.

    Flashmob e o prezentare pentru spectatori accidentali, cu scopul de a trezi sentimente de neînțelegere, interes și chiar senzații ca ceva nu este în regulă cu spectatorii înșiși.

    Acțiunea trebuie sa fie spontană și concomitentă. Este interzisă atragerea atenției de către participanți înainte de acțiune.
    Trebuie să se formeze impresia că participanții nu se cunosc și înainte de acțiune să nu afișeze că se pregătesc să facă ceva neobișnuit.
    După Flashmob nu trebuie să rămână urme.
    Toate acțiunile trebuie să fie efectuate cu toată seriozitatea.
    După finalizare toți participanții trebuie să părăsească imediat locul acțiunii fără a mai arăta că s-a întâmplat ceva deosebit.
    Flashmobul trebuie să fie în afara Mass-Mediei.
    Participarea la acțiuni neautorizate în masă, de obicei, sunt pedepsite prin lege.

    Scenariul ideal trebuie să fie absurd, misterios, nu foarte vizibil și în niciun caz să nu provoace râsul. Mobbery nu trebuie să încalce dispozițiile legale și normele morale. Doar trebuie să faci ceva lipsit de sens, dar în așa fel, de parcă această acțiune conține un sens obișnuit. Ca urmare, spectatorii ocazionali văd această situație ca pe ceva serios, o situație care poată un sens și ei încearcă să-l găsească. Ei încearcă un sentiment de interes, neînțelegere sau chiar sentimentul că își pierd mințile.

    Exemple: 1. Într-un loc și timp anumit participanți „îngheață” de parcă timpul s-a oprit. În așa poziție ei stau timp de câteva minute, după care toți concomitent pleacă în diferite direcții.

    Apreciază

  14. Aldus said

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: