Domnul Sean versus Domnul

Cum-ne-cum omul si omenirea au intrat in lume (marea intrare) si au ajuns, târâș-grăpiș, până hăt in post-modernism, pentru a păși de acum cu încredere in meta-post-modernism si in ce-o mai urma, înainte de ieșire (marea ieșire). Istoria progresului om-omenirii este fascinantă, ba chiar de-a dreptul palpitantă, dându-ne mereu, retroactiv dar si anticipativ, senzația mersului pe sârmă, într-un echilibru extrem de fragil, care se poate strica in orice clipă, din mai nimic, in disputa perpetuă intre „rezultanta forțelor generate de imboldul progresului” si „rezultanta forțelor generate de imboldul retrograd”, ambele interioare om-omenirii. Este cumva de mirare că din această confruntare surdă si ireductibilă, per total, om-omenirea a reușit totuși să (tot) progreseze cvasi-constant, dând mereu (un pic) mai mult înainte decât a (tot) dat înapoi. Progresul a fost lent (obositor de lent, adesea cvasi-staționar), dar, după lupte milenare, iată-ne ajunși în secolul inteligentei artificiale… ce stă să (de)vină. Sursa preponderentă a acestui neverosimil progres este tehnologia (oamenii care se ocupă cu tehnologia, meșteșugări, ingineri, etc). nu politica, filozofia, religia, literatura, arta, poezia, știința, matematica, războiul, sportul sau alte embleme de succes ale om-omenirii. Progresul constant al om-omenirii si emblemelor sale se datorează tehnologiei. Scrierea unei schițe literare care să redea (în proză scurtă, gen „Dl Goe”) istoria progresului om-omenirii este o tentație si un deziderat (de viitor) temperat momentan de faptul că un public țintă pentru o astfel de schiță ar trebui să fie alcătuit, de preferat, din extratereștri (nepământeni sau – măcar – neoameni), pe care, cel puțin până acum, cu toată strădania noastră nu am reușit să-i detectăm in grupul vizitatorilor cititori-comentatori ai Arcei lui Goe. Ceea ce reușim să detectam si să identificam in acest grup minuscul pare a fi fiind un eșantion destul de reprezentativ al om-omenirii actuale, o lume încă atât de plină de prejudecăți si preconcepții păguboase. Poate părea de-a dreptul uluitor că acum, intrând in mileniul al treilea de cand am început contabilizarea timpului la scară planetară, o mare parte a om-omenirii habar nu are ce este știința si cu ce se ocupă d-ei si care sunt metodele si mijloacele acesteia. Si pentru a întregi teribila tragi-comedie, ignoranța nu este totul in privința respectivă, întrucât cei aflați in acea benigna ignoranță nu se limitează la a o avea, conștientizându-si-o sau nu, „preferând” să o populeze cu fel de fel de confuzii, neînțelegeri asezonate cu felurite așteptări, dorințe si critici inadecvate, uneori de-a dreptul ridicole, hărțuindu-i pe oamenii de știință (niște oameni acolo si ei), cu fel de fel de cvasi-metafizici si/sau pretenții si/sau morale irelevante sau absurde. Desigur că nici măcar pe departe, nu sunt acestea nici singurele nici cele mai grave si mai păguboase genuri de prejudecăți si preconcepții ale om-omenirii, doar că, întâmplător, pe acestea anume am fost forțați să le constatăm in nevinovata încercare literară de promovare a reconcilierii profanului cu diverse teorii științifice, aflate pe lista preferințelor si pasiunilor amatoricești ale subsemnatului, autor de proze scurte pe puntea Arcei lui Goe, b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC – zic, pentru a reda concis contextul. Si dacă tot am pomenit termenul „context”, as menționa (divagând vag) că nici măcar acest simplu concept nu pare a fi pe înțelesul multora, care având această confuzie suplimentară dramatizează in genere abordarea neștiințifică a științei (ratând contextul), sau/sau/si discuțiile si hârjoanele ludice, cu valoare de conversație, purtate pe la bloguri. Chiar si pe Arca lui Goe am cam băgat de seamă că unii preferă să vină cu contextul de acasă, ceea ce nu-i nici normal, nici moral si/sau nici acceptabil, după cum nici la restaurant, unde poți discuta liber cu prietenii, nu vii cu mâncarea de acasă. Despre context este vorba, nu despre altceva. Am încheiat divagarea vagă.

Revenind la știință, înainte de a-i da cuvântul d-lui Sean, as preciza încă o dată (a n+1 oară), cu același folos ca si până acum, că, sub aspect științific, nu contează dacă existența lumii are sau nu un rost, dacă are un (meta)scop sau nu, dacă lumea este infinită sau nu, dacă este eternă sau nu, dacă a fost creată sau auto-creată sau nu, dacă este o realitate ultimă sau nu, dacă este sau nu o simulare, o oglindire, o manifestare aflată in controlul altei lumi sau altei entități, dacă Dumnezeu există sau nu. Știința pur si simplu nu se ocupă cu așa ceva si nu are instrumente si mijloace pentru acest gen de „lucruri” si „curiozități”. Știință se ocupa cu inventarierea mulțimii finite a lucrurilor observabile, a evenimentelor si manifestărilor repetabile si măsurabile, numărabile, cu extinderea acestei mulțimi finite, si cu detectarea, in interiorul acestei mulțimi finite, a (cvasi) relațiilor dintre elementele mulțimii, a șabloanelor si patern-urilor identificabile in aceste manifestări, descriptibile pe baza unor modele matematice imaginare, inventate de către oamenii care studiază colecția manifestărilor accesibile observării, astfel încât, utilizând respectivele modele si „potriveala” lor cu „realitatea observabilă”, să se poate face cu acuratețe rezonabilă, predicții, adică de a se știi pe baza a ce observi punctual acum-aici, cum au stat/stau/sta-vor lucrurile in altă parte altcândva, de preferat, oricând, oriunde in aria de observabilitate, sau măcar acolo unde contează / te afectează. Atât si nimic mai mult. Știința nu încearcă („nu vrea” si nici „nu poate”), să dovedească/demonstreze că există sau că nu exista Dumnezeu, că lumea e sau că nu e infinită, că are sau nu are un rost/scop in ansamblul ei. Si desi se ocupă cu mult mai puțin, se ocupă cu îndestul. Pe scurt, știința se ocupă cu „cum” si nu se ocupă cu „de ce?”. Sub aspect științific nu contează cine/ce si de ce a creat sau n-a creat lumea, cine/ce si de ce o menține, o manifesta, o controlează, sau nu… Știința încercând „doar” sa afle „cum” se petrec lucrurile observabile, ce reguli si modele matematice pot descrie simbolic cum anume relaționează lucrurile observabile. Nicio șansă să-si termine treaba si să se plictisească sau să intre in șomaj (tehnic), nici știința per se, nici oamenii de știință si nici spectatorii aferenți. Știința nu are nici măcar un scop practic in general (decât cel mult „accidental”)… existența ei fiind pur si simplu rezultatul curiozității oamenilor (de știință) care vor să „vadă” cate alte lucruri mai pot observa si cate alte modele (matematice) mai pot imagina care s-or potrivi cat mai bine, cat mai mult, cu universul observabil (lăsând inobservabilul in plata Domnului, câtă vreme e inobservabil). „Tehnologia” este „singura” care ia in serios știința si folosește, pentru propria dezvoltare si progres, rezultatele obținute „întâmplător” de către știință. Direct sau indirect progresul tehnologic îngăduie progresul si evoluția tuturor celorlalte embleme ale om-omenirii, care te fac să fii mândru că ești homo sapiens si nu altceva (bunăoară o ființă fără Dumnezeu, fără poezie, fără morală, fără sens). Expunerea aceasta este desigur brutal de simplificatoare, făcută astfel anume (a) ca să fie pe înțeles (sau măcar să pară așa), (b) ca să lase loc de discuții, si (c) pentru că n-am avut altfel cum in proză scurtă. Mai la obiect ne spune Domnul Sean (pentru cine-o sta s-asculte) de ce, in știință, Dumnezeu nu e o teorie bună (God is not a Good Theory).

Re/ka/pitulare… Constat cu agreabilă „surpriză” (…) că nimeni n-a îndrăznit să se lege de dl. Sean, să-i conteste, să-i critice sau să-i amendeze filozofia si/sau „teoria” despre incompatibilitatea organică a ideii de Dumnezeu cu ideea de știință. Desigur că pentru aceasta agreabilă „surpriză”, nu este nici meritul si nici vina d-lui Sean. Vina provine din alte părți. (a) Limba engleză pare a fi o barieră insurmontabilă pentru navigatorii aduși accidental de/cu vânt pe punte. (Alta ar fi fost treaba dacă Sean ar fi vorbit în germană, de ex). (b) Un mare „merit” în protejarea si salvarea d-lui Sean de la tragerea sa la răspundere pentru unele „anomalii” si „derapaje” îi aparține (onor) d-lui Goe care, lipsit de concizie si elocvență, n-a reușit (în particular) (b1) să-i facă introducerea si reclama potrivită în context si nici (b2) să atragă (în general) o audiență cât de cât adecvată acestui gen de tematică. Si nu în ultimul rând meritul aparine (c) anturajului din siaj, vizitatori, observatori, comentatori, chibiți, troli, pasageri, călători, trecători, martori întâmplători, gura-cască, târgoveți, popor, care ori nu l-au băgat de seamă pe dl. Sean (pe cineeee?), ori s-au intimidat, ori au zis „ei as, ce ești copil?”) ori… in fine, nu insist. In subsidiar sper să nu se lase nimeni nici intimidat si nici derutat de această listă de categorii, mai lungă decât lista cititorilor unici ai zilei (clipei), întrucât fiecare dintre prea-cinstiții comentatori se încadrează cu brio in mai multe categorii (majoritatea fiind cumularzi). La urma urmei martorii, fiecare cu instrumentele sale de observare (care cu lupe, care ochelari, microscoape, telescoape, lunete si periscoape) si de interpretare/redare au făcut tot ce-au putut pentru a-si juca rolurile in distribuția la alegere din piesa mai multor personaje aflate in căutarea unui autor. I-am avut la lumina rampei pe (rusul) IGOR (doi într-unul), pe d-na Stely (acompaniată de dl. Nicolescu), pe ing. (în retragere) Neamtu Țiganu. Ne-am bucurat de apariția episodică a lui t-anti Bau-Bau (apoteoza mecunoașterii de sine) si în plus personajul Mut (lac, jucat fenomenal în alternanță de către Aldus metafizic uș si Adore, admiratoarea iosefiană care urmărește discret prestația comentatorului său favorit)… Si uite așa a scăpat dl. Sean basma curată.