(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

re-Venire

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 4, 2022

Spațiu. Să fie oare de mirare că într-un cosmos atât de mare, oamenii își petrec vacanțele pe un pământ atât de mic? Probabil că nu, fiindcă folosind focalizarea potrivită, întregul cosmos încape foarte bine pe planeta noastră albastră, încât să avem mereu ce vedea și revedea, cu surprinzătoare emoție și neașteptată încântare. Timp. Majoritatea timpului (cu excepția unor escapade întâmplătoare despre care nu este vorba în propoziție) suntem acasă sau la serviciu, absorbiți de detalii incompatibile cu vizionarea universului, în genere incapabili să observam cum se cuvine frumusețea lumii, cea aducătoare de emoții, până la urma singurele care contează cu adevărat în economia întâmplării de a fi. Vacanțele în viața noastră sunt precum pământul în Univers, adică mici (aproape insignifiante) oaze de exuberanță în care putem evada din cotidian și rutină. Revenirea acasă, în mediul abandonat, cel înadins uitat, pentru două-trei săptămâni, scos cu entuziasm și detașare de pe listele de priorități, este într-un fel apoteoza vacanței, care se prelungește un pic și aici, înainte ca rutina și obligațiunile casnice și de serviciu să ne ia din nou în stăpânire. Suntem contaminați o vreme de atitudinea din vacanța, având senzația că și în orașul nostru de reședință, în propria casă, în curte sau în gradină, ne-am afla cumva tot în vizită de plăcere, fără nicio grijă, înainte de a ne lasă timid reabsorbiți în peisaj… Așadar… proaspăt revenit din vacanță, după ce-am făcut turul de onoare prin realitatea cotidiană, fac o mica oprire de control și pe puntea Arcei, înainte de a verifica și situația de la US Open… Imi amintesc vag despre tot felul de teme rămase în suspensie, pe care le-om reconsidera pentru sesiunea de toamnă, la vremea potrivită acelor reconsiderări. Deocamdată am de umblat prin cele un milion de poze făcute în vacanță… din care poate voi selecta câteva adecvate în contextul spațio-temporalității virtuale al Arcei lui Goe, încercând să le potrivesc din vorbe la ambianța de pe punte.

Mulțumesc prea-cinstitului cititor citit și unic al Arcei care a survolat goeleta aflată în regim de auto-întreținere, articulând comentarii, acordând like, împiedicând astfel praful să se așeze prea consistent. Cineva trebuia să ude florile, să schimbe apa la pești și să hrănească pisica. 🙂

Update. Dintre toți membrii familiei mele cred că ma pricep cel mai puțin la a face fotografii. Ale mele sunt de obicei cele mai nereușite (în a alege încadrarea, unghiurile si cine mai stie ce), dar totuși nu voi folosi fotografiile de vacanta făcute de familie, pentru a decora cu ele Arca lui Goe, limitându-mă să aleg câteva din cele pe care le-am făcut eu personal, folosind telefonul, pe durata vacantei din care tocmai m-am întors. Pe moment voi începe sa adaug poze, urmând ca mai apoi să le caut titluri potrivite, si poate descrieri în funcție de context si reacțiile posibililor vizitatori… Așadar, vorba lui Sagona (fotograful Costineștiului de alta dată), lovi-v-ar pofta de poze:

Mai selectez si mai adaug. Aștept sugestii pentru titluri.

Amănunt: Eram in vacanță si, urcând să vizitam unul din locurile cu o oarecare popularitate din oraș, am avut surpriza să dăm peste o uluitoare expoziție fotografică, așa că nu am ratat ocazia si am fotografiat câteva dintre exponate. Desigur că am făcut poze si cu panorama vizibilă afară de pe rooftop, fiind si aceasta destul de spectaculoasă. Poate voi adaugă si dintre acestea câteva, cândva. 🙂

143 răspunsuri sa “re-Venire”

  1. Stely said

    Bine ati re-venit !!🎈🍾

    P.S . Si cu „florile” pe care au fost udate ce s-a intamplat ? Le-ati „auto -cenzurat” ? 🤨

    Apreciat de 1 persoană

  2. Stely said

    Asa ziceam si eu . 🙂 Dar oftaturi vor mai exista si atunci ce va fi de facut ?Nu pot decat sa ma bizui pe umorul si pe sprinteneala dvs fiind revigorat dupa vacanta de invidiat .
    P.S. Cu Grand-Slam-urile cum stati ?

    Apreciază

    • Cu grand-șlamul stau exact atât de bine pe cât stă grand-șlamul el însuși: slăbuț. Dar un pic mai bine decât stau tenismenele din Romania sau cu părinți din Romania.

      P.S. Nu reușesc să detectez care-i problema care vă frământă si care-i situația dramatică ce-ar trebui rezolvată cu umor si sprinteneală. Păreți a fi copleșită de o depresie bizară căreia-i căutați explicații în (ne)întâmplările de pe Arca lui Goe. Arca si arcagoeologia sunt bine merci la locul lor si vor continua in nota obișnuită, in acord cu filozofia specificată explicit in antet si ilustrată implicit in proze scurte si comentarii lungi. Chiar nu-mi dau seama de unde vă vine plânsul.

      Apreciază

  3. I0' said

    Doar 0 Femeie adevarata poate plânge. Barbatul adevarat grandineaza sau…ninge… 🙂

    Apreciază

    • Greblea, greblea, greblea… te esențializezi pe zi ce trece… Te visezi ajuns la 1 si 0, fundamentul binar al lumii si când colo tu ești cel mult apostroful ăla care ține loc de fâsâitul sif…onului… Te-ai odihnit degeaba, căci mai mult de cât ești n-ai cum să fii, iar de devenit nici atâta. E prea târziu. Ca comentator ești rudimentar… colateral… un zgomot cu pretenții… cauzate de trufie-fudulie, de faptul că te auto-receptezi greșit, exagerat, plin de nădejdi deșarte.

      0 femeie adevărata ??? bărbatul adevărat ??? grandinează ??? 🙂 😉 Zgomote autentice care-i dau prin capăt iosifonului veritabil… auzi materia râzând…

      Apreciază

  4. Apreciază

  5. AdAmAmA78901000112 0xyzw said

    re-Verie

    Apreciază

  6. Stely said

    Foarte reusite pozele. Nu par a fi facute de un nepriceput , ci de un profesionist sadea care a avut la indemana un aparat mult mai sofisticat,
    nu doar camera de pe telefonul mobil. Spuneti ca nu va pricepeti la incadrarea si alesul unghiurior, dar ce ar lipsi (de ex ) pozelor de mai sus ? Si locurile unde sunt facute sunt bine alese. Cumva ati fost in Tibet ? Singura fotografie care , posibl, a fost facuta cu telefonul mobil este aceasta de sus, cu femeia/barbatul ” zidita” in stanca sau care” pazeste” intrarea intr-o pestera ,dar nu ca ar fi „nereusita” ci ca este facuta de aproape , iar dupa zambetul persoanei din poza se intelege ca a fost asezata special de fotograful „amator” . 🙂
    P.S. Chestia cu „plansul” etc … nu are nici o legatura cu Arca lui Goe ci doar cu mine si problemele care ma streseaza si ma fac sa intru in depresie, dar sper ca pana la sf. lunii sa ne linistim.
    PPS .Si da, am fost si inca mai sunt nemultumita (stresata) de dezamagirile de la US Open. Puteti sa spuneti cu mana pe inima ca nu va pasa ca Nole si-a facut praf anul calendaristic ATP ? Ca va iesi din top 10 si ca nu prea sunt sanse sa joace la Turneul celor mai buni 8 tenismeni ai lumii? Cam in aceeasi situatie se afla si Simona . 😦
    A, si da …as spera ca „umorul si sprinteneala ” dvs. ma vor face sa (mai uit) de problemele stresante.

    Apreciază

    • Nole este fantastic așa cum este. Este încurajator că încă există oameni de acest calibru pe planetă. In condițiile date (…) stă destul de bine cu „anul calendaristic ATP”. In ciuda dobitocilor planetari (de toate felurile) care l-au sabotat (care prostește, care cu viclenie, care cu nesimțire si ipocrizie), a reușit să aibă la activ un titlul de mare slam si unul de master. Sper ca la anul să se descurce si mai bine. Deocamdată țin cu Nicholas Hilmy Kyrgios.

      Sper să treceți cu bine peste problemele care vă stresează. Spre sfârșitul lunii este posibil să-l re-vedem pe Nole la treabă, la un turneu din Israel care începe pe 26 Septembrie.

      Mă bucur că v-au plăcut pozele. Nu mă grăbesc să comentez presupunerile pe care le avansați în legătură cu locul în care le-am făcut, pentru a nu-i influenta pe alți posibili comentatori (gen Olga & Co) în cazul c-or dori să facă si ei comentarii. Vom reveni si cu alte poz(n)e. 🙂

      Apreciază

    • Poza asta aș intitula-o „Micul Aldus”, dar sunt deschis si pentru alte propuneri.

      Apreciază

      • Stely said

        Eu zic ca seamana cu Traian Basescu de cand era pionier in clasa a-III-a . 😀
        P.S. Si eu tin tot cu Kyrgios.Ma bucur ca l-a batut pe Medvedev .La fete tin cu Kvitova .
        P.S. In lipsa preferatilor am vazut destule meciuri si la fete si la baieti . Imi pare rau de Tsitsipas ca a parasit repede turneul (exact ca Simona). Am vazut-o si pe Serena . A facut un meci de zile mari cu Kontaveit(fav.2). Una peste alta a iesit frumos din scena.
        Si da ,stiu ca-l vom vedea pe Nole pe 26 sept, si mai avem destule turnee in septembrie si octombrie unde il putem vedea . Sunt peste opt turnee de 250 de puncte , 4 de 500 si ultimul , pe 31oct,Paris Masters 1000 de puncte . Ar fi in joc destule puncte cat sa intruneasca totalul de 4785pcte cat sunt necesare .Hai Nole& Simona !!

        Apreciază

        • Am si o poza pe care as intitula-o „Steliana Tibetană”:

          Apreciază

          • Stely said

            Pai da… dar parca n-as fi asa batrana , imi place insa ca are ochi jucausi si zambet de
            femeie fericita , iar cipilica este de milioane .
            P.S. Am tinut cu Kvitova dar se pare ca odata cu iesirea din scena a Serenei va veni si timpul ei mult mai repede… Kerber va fi mamica in curand, la fel si Svitolina , pe urma vine randul Simonei , Pliskovei , Muguruzei …

            Apreciază

          • Cei din acea parte a lumii arată mai bătrâni decât sunt in realitate… Desi doamna aceea arată mai bătrână decât d-voatră, aproape sigur e mai tânără după data nașterii… 🙂

            Apreciază

        • Sau alta pe care as numi-o „Mica Olgă”:

          Apreciază

        • Ori asta care ar merge ca „Bavarezul Himalaian”:

          Apreciază

          • Stely said

            Vreti sa spuneti ca este vorba de Neamtu tiganu ? Cam da, seamana la „coafura”…😀

            Apreciază

          • Eu nu voiam să spun așa ceva. 🙂 Dar, na acuma, dacă vă asumați responsabilitatea asocierii respective, putem aștepta reacția personajelor. Să vedem care dintre cei doi va reacționa si se va arăta a fi mai ofensat (sau mai flatat) de asemănarea pe care o remarcați.

            Apreciază

          • Da, as zice ca ma indentific cu poza.. sunt unul dintre putinii care si-au pus poze pe virtual. Nici nu stiu de ce!? Mindru nu sunt de cum arat, dar nici nu mi-e rusine cu mutra si batrinetea mea. Poate doar un exercitiu de sinceritate.

            Apreciază

          • Stely said

            @Neamtu tiganu,
            Am glumit , zau! De fapt am vrut sa scriu ca „numai coafura , incolo nu „. Am stiut ca , sincer fiind, vei aprecia gluma .

            Apreciază

          • @Neamtu Tiganu – Ca mulți alții, ați cedat ispitei de a amesteca personajul cu persoana.

            (adesea sinceritatea si adevărul sunt două lucruri total diferite)

            Apreciază

        • Stely said

          Fiindca tot am introdus tenisul in „re-venire” aici o cronica deosebit de frumosa:

          Când emigrantul Constant Tiafoe, fost miner în Sierra Leone, muncea din greu pe șantierul unui centru de tenis din Maryland, probabil că habar nu avea care-i treaba cu oamenii ăia bogați care apucă niște rachete în mână ca să dea cu mingea peste fileu, de la unul la altul. Singurul lui gând era să aibă grijă de cei doi gemeni ai săi: Frances și Franklin. Constant s-a descurcat atât de bine, încât și-a impresionat șefii, care mai târziu l-au „avansat” ca om de serviciu.

          Odată cu noul job, omul nostru a primit un birou și permisiunea să-l transforme într-un soi de cămin pentru el și cei doi băieți. Mai târziu, când au împlinit cinci ani, Frances și Franklin au fost lăsați să se antreneze la baza de tenis, fără să plătească taxele obișnuite.

          Și așa, printre puști înstăriți care veneau la pregătire cu șoferul și te judecau în funcție de ce țoale ai pe tine, a început ascensiunea lui Tiafoe, tipul care tocmai i-a clătinat piedestalul lui Nadal.

          https://mirceamester.ro/frances-tiafoe-rafael-nadal-6-4-4-6-6-4-6-3/?fbclid=IwAR1zUB-GSfuTD5FQhl4lVsoSlgIUDS86aRujBoa1WYD900mvXFtnItSrDR4

          Apreciază

    • Stely said

      Asa da … De fapt chiar am vrut sa spun ca cele trei poze sunt facute de sus , dintr-o drona de ex, altfel nu vad cum ar fi putut ,fie si un fotograf profesionist, sa scoata de jos . de la sol, fasiile acelea de nori parca iesiti dintr-un laser . La fel si Castelul Potala? tot de sus , din drona (zic eu) este fotografiat. Norii aceia nu ar fi atat de vizibili chiar si de la pe acoperisul Castelului . Ma tot intreb daca nu cumva chiar dvs sa fi fost fotograful cu drona. Am inteles ca sunt drone speciale cu camera foto care se vand la liber , nici macar nu sunt scumpe.
      Aici :

      Apreciază

      • Nu toate pozele propuse (alese din colecția vacanței mele abia încheiate) dau spre Tibet. Prima de exemplu redă o imagine de la un festival din Butan. Oricum am fotografiat multe alte exponate in timpul aceleași vacanțe. De exemplu aceasta (fotografiata tot cu telefonul la doar câțiva kilometri distanță):

        Apreciază

        • Stely said

          Da, din ce-mi dau seama in fotografie nu este palatul (castelul) Potala din Tibet (asa cum am spus eu) ci manastirea Paro Taktsang din Bhutan („tara fericirii).
          Cam seamana cu una de aici :

          Iar statueta este fotografiata de dvs cu celularul” la doar câțiva kilometri distanță” se afla intr-un muzeu sau in alta manastire ?
          In concluzie ati fost in vacanta in Tibet si Bhutan . 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Dar nu este o statuetă, ci o statuie in toată regula… cred că are cam la vreo 2 metri.

            Am fost in vacanță într-un loc despre care se spune că a te duce acolo cu o femeie este ca si cum te-ai duce la vie cu struguri in batistă. Remarcabil mi s-a părut faptul că acolo fetele si femeile nu se feresc si nu se sfiesc să-ti întâlnească privirea, pe stradă, chiar daca ești însoțit de altă femeie. 🙂

            Apreciază

          • Stely said

            Ei , am numit-o statueta pentru ca nu este o statuie intreaga (din cap pana in picioare) nici macar un bust nu este Acuma , daca este asa de mare o consider si eu o statuie, desi unii le numesc „statuete gigant”:

            P.S.”Am fost in vacanță într-un loc despre care se spune că a te duce acolo cu o femeie este ca si cum te-ai duce la vie cu struguri in batistă.”
            Aha, ati fost si in Insula Pastelui !! Pai da , ati facut inconjurul Pamantului in 15 zile . Da, da o croaziera. 🙂

            Apreciază

          • @Stely – Cred că sunteți pe cale să confundați Insula Paștelui cu Insula Plăcerilor (cea vizitată de Asterix si Obelix in periplul celor 12 munci)… Nu știu cum ați făcut d-voastră măsurătorile de v-a ieșit că distanța dintre Tibet si Insula Paștelui ar fi de numai câțiva kilometri, si nici unde ați auzit asemenea laude deșănțate la adresa ofertei de femei si feminitate de care ar dispune insula Rapa Nui (supra-numită uneori si L’ombelico del mondo). Mai degrabă in descriere s-ar potrivi Tailanda. 🙂 Cert este că vizitarea cu temeinicie a unor centre ale lumii (locuri cu pretenții îndreptățite la postura de buric al lumii), chiar poate echivala cu un ocol al pământului. Ideea nu este nouă… in chiar locul despre care este vorba… 🙂 Ceea ce vreau să vă spun este că in tot ceea ce am înșirat in acest post (care ar merita recitit cap-coadă) si in comentarii, nu este nicio șaradă, ci purul adevăr. Nicio minciună, nicio exagerare, ci o simplă consemnare ad litteram a faptelor. De exemplu as putea adăuga un alt fapt ilustrativ. In interiorul aceluiași kilometru, in care poți umbla toată ziua până la epuizare, am realizat cu telefonul din dotare si fotografia de mai jos (făcută tot in interior, după ce am intrat, literalmente, in piramidă):

            Apreciază

          • P.S. Ați auzit ca divorțează Toni Iruc? (al dracului Patrick Mouratoglou)… 🙂

            Dar meciul Carlos Alcaraz vs Jannik Sinner l-ați văzut? Titanic! Epopeic! O capodoperă! O bijuterie! Un monument!… Ceva ce nu trebuia ratat…

            Apreciază

          • Stely said

            @Arca lui Goe,
            Spuneti ca nu a fost nici o sarada , dar mie chiar asa mi s-a parut , adica”purul adevar” este lasat in suspans si cam enigmatic .Purul adevar ar fi fost in cazul in care ati fi spus de la inceput unde ati fost in vacanta si de unde provin fotografiile. Faptul ca nu ati spus clar m-a determinat sa fac presupuneri …Si de ce nu recunoasteti ca nici acum nu faceti ceva clarificari. Eu asta am asteptat :sa spuneti daca presupunerile mele au oarece sambure de adevar. Im concluzie, lasand la o parte”sarada”(da) de mai sus privitoare la „strugurii in batista” si fameile etc. ati fost sau nu in vacanta in locurile de unde provin fotografiile ? Unde ati facut(de ex.) fotografia cu ” statuia de 2m” ? Se mai afla si in alte parte in afara de Insula Pastelui ? Vad ca acum ati introdus in discutie o alta locatie : ” insula Rapa Nui (supra-numită uneori si L’ombelico del mondo).” O fi , dar eu nu mai scot nici o vorbulita . Astept in tacere si celelalte fotografii, dar daca se poate, cu titlurile de rigoare si locurile vizitate. Ma voi „aventura” insa sa ma informez ca si pana acum despre fiecare fotografie prezentata in „sarade” sau nu.

            P.S .Sunt la curent cu divortul Simonei Halep. Nu mi-a placut individul si nici casatoria cu el, A parut aranjata . Nu stiu de ce dar ma bucur … Faptul insa ca ar fi Mouratoglou la mijloc mi se pare o gogomanie si mai mare. Sper sa nu fie adevarat . Nu , nu am vazut meciul cu Sinner si Alcaraz , in schimb l-am vazut pe cel cu Tifoe si Rublev. M-am bucurat pentru reusitele lui . Astept cu placere semifinala. Dupa modul cum a jucat pana acum s-ar putea sa castige trofeul. Si ar fi frumos.

            P.P.S. Vestea serii : a murit regina Angliei. Dumnezeu s-o odihneasca !

            Apreciază

          • @Stely – Probabil ca nu ați citit integral sau cu atenție ce-am scris. Nu-i vina mea. Nu e nicăieri nicio șaradă.

            Am introdus eu o altă „locație”? Glumiți, nu? Cine a pomenit Insula Paștelui? Eu s-au d-voastră? Rapa Nui este denumirea insulei Paștelui in limba băștinașilor.

            Presupunerile d-voastră sunt foarte fanteziste. Până acum aveam impresia că sunt fanteziste dinadins, așa ca antren pe punte. Cu siguranță că statui care provin din insula Paștelui se mai găsesc si in alte „locații” de pe glob. Nu mi-as fi închipuit că tocmai d-voastră care sunteți maestru in a detecta locațiile virtuale, n-ați identificat din prima locul in care a fost pozată respectiva căpățână.

            Nu cred că-i frumos să te bucuri de divorțul altuia. 🙂 Ați putea livra d-voastră o gogomănie mai mică in legătură cu motivele divorțului aranjat? Ce părere aveți despre intenția Simonei de a se muta definitiv la Nice?

            Dumnezeu s-o ierte si s-o odihnească pe baby Queen. Si Dumnezeu s-o ierte si s-o odihnească pe Valeria Seciu.

            Apreciază

          • Apreciază

  7. Fotografiile din concediu, sau de aiurea, sunt incercari de manipulare grosolane. Incearca sa surprinda niste imagini, in zone alese cu grija, izolate, filtrate care nu fac decit sa deformeze realitatea si trairea celuia care a fost, eventual, acolo.
    Mai spuneam undeva, cineva isi dorea sa vada Alasca. Cindva, dupa multi ani, a reusit. Nu a stiut cum sa plece mai repede, in toate visurile lui nu-si imagina ca e plin de tintari. Ceva asemanator e cu statiunile balneare, pute apa aia de te trazneste.

    Deci ca sa te afli cu adevarat undeva, trebuie sa fii acolo cu toate simturile.

    Apreciază

  8. tincax said

    destinatie frumoasa de vacanta! Poate aflam si cum a fost intalnirea cu lumea tibetana, cu oamenii ei, cu buddhismul, cu stilul de viata si cum te simti dupa o asa intalnire. 🙂
    Cea mai tare fotografie e prima. E ca un tablou, ca o fresca, multimea aia de oameni, in hainele lor etno si colorate! Ce pacat ca ei sunt atat de seriosi si de posomorati. Credeam ca buddhismul insenineaza frunti si fete. Sunt curioasa la ce privesc. Parca stau intr-un amfiteatru.
    Imi plac si templul din nori si furtuna aurie de nisip, si desertul si solitudinea omului de langa lacul peste care se rastoarna norii.

    Apreciază

    • cam același gen de impresii am avut si eu in fața acestor fotografii.
      Întâlnirea Suediei cu Tibetul este (trebuie să fie) un extaz in sine. 🙂

      Dar d-voastră pe unde ați mai umblat (cu gândul) in lungul răstimp de când nu v-ați mai văzut?

      Apreciază

      • raduprajan said

        „Întâlnirea Suediei cu Tibetul este (trebuie să fie) un extaz in sine. 🙂”

        Hoopaaa!!! „Goe” recunoaște că e din Sueediaaa!!! Păi nu era vorba că n-ai vizitat niciodată Suedia? Și că n-ai nici un motiv s-o faci, cât timp nu vei primi un premiu Nobel? Nu băgai tu șopârle c-ai fi, de fapt, din Norvegia? Nu era nebun Iepurele de Martie? Sau, vorba d-nei Stely, nu făcea el cu Daniel Onaca cum a făcut CMM cu Gh. Iova?

        Trebuie să spunem că abilitățile detectivistice raduprăjiene sunt demne de Sherlock Holmes! Dar în privința asta nu era, oricum, nici o îndoială. Decât pt. oameni simpli de spirit (cum spun francezii), ca d-na Stely.

        HAI, „GOE”, ÎNCĂ UN MIC EFORT! UN ULTIM EXERCIȚIU DE SINCERITATE: RECUNOAȘTE CĂ EȘTI DANIEL ONACA! Eu n-am nici un dubiu, dar fă-o pt. public! La urma urmelor, de ce te temi? Ce ai de ascuns? Ți-e rușine de cine ești?

        Hai, curaj! Nu-ți face nimeni nimic! Aici suntem toți prieteni!

        Apreciază

        • oopaaa !!! s-a prins un iepure in momeală. Si încă fără dubii.

          Oopaa ??? Pârjanokulos Radulianidis? Esti din Creta, nu-i așa? Hai recunoaște că ești iepure cretan transmutat in Bărăgan. Ca Carageani. 🙂

          Amuzantă disperarea iepuroidului cu veleități detectivistice. Si mai ales convingerea c-ar fi convingător in obsesia cu care se luptă singur-singurel si trist… așteptând ca de obicei mure-n gură.

          Apreciază

          • raduprajan said

            Las-o, ca nu prostesti pe nimeni! N-a fost nici o momeala, a fost o simpla gafa. Imbecilitatea ta cronica a vorbit din nou.

            Deci n-ai curajul sa faci pasul nr. 2 si, dupa ce-ai recunoscut (voluntar sau involuntar) ca traiesti in Suedia, ca ne-ai MINTIT, cand ai sustinut contrariul, sa recunosti si ca esti Daniel Onaca.

            Esti las.

            Apreciază

          • raduprajan said

            Click-urile din Suedia pe link-ul cu „Alaturi de Vladimir Putin sau Dreptul Rusiei la o doctrina Monroe”, imediat ce l-a postat aici d-na Stely, cum le explici?

            Apreciază

          • Aoleu, trebuie să explic demența iepuroizilor pe înțelesul lor… Dom, dom, să-nălțăm… Domul invalizilor rozători de șes(t).

            Apreciază

        • Stely said

          @Raduprajan,
          Credeam ca ti-a venit mintea la cap si ti-ai dat seama de ineptiile debitate atat pe „Arca lui Goe” cat si la „Gara pentru noi” . Faptul ca ajunsesei cu nebunia la paroxism si incepusei sa arunci cu injurii in asa zisii tai prieteni de la „gara”, care ti s-au intors impotriva contrazicandu-te si mistocarindu-te , m-a facut sa cred ca te-ai linisit. Acum vad ca te-a cuprins din nou delirul . Stai de paza zi si noapte sa monitorizezi de cate ori esti vizitat pe blog din Suedia. Dar de ce nu spui ca in aceleasi zile ai fost vizitat de cateva ori si din Romania cu un IP care incepe cu 82.. Si de ce nu-ti trece prin cap sa faci unele deductii logice? De exemplu ca „dna Stely” a fost curioasa sa -l cunoasca la el acasa ( blog) pe d-l Onaca , sa-i citeasca cateva postari si comentarii , sa incerce sa-i trimita niste mesaje pentru a-l atentiona ca un nebun il ameninta cu moartea si link-uri de la „barlogul” celui care il ameninta , ca la randul lui sa vada ca sunt niste intrari din Romania si chiar de pe Arca lui Goe sau de pe blogul tau, sa vada cine sunt cei care il viziteaza ? Ei bine, nu stiu de unde posteaza d-l Goe dar stiu ca exista posibilitatea sa posteze cu alt IP prin proxy(VPN)din orice tara si localitate din lume si poate chiar facut-o din amuzament ,ca zilele trecute, aducand in discutie Suedia. Pot sa-ti spun ca daca vrei sa te convingi, sa vezi ca in perioada discutiilor inversunate am intrat pe blogul tau de cateva ori . Am incercat sa citesc macar o tema dar mi-a fost imposibil s-o citesc pana la capat si am plecat dupa un minut- doua dupa ce am copiat un link l-am trimis pe blogul d-lui Onaca , blog care nu mai functioneaza de cativa ani. In concluzie, obisnuieste-te cu gandul ca investigatiile tale detectiviste sunt un fiasco total .

          Apreciază

          • raduprajan said

            ASTA era, stimată d-nă: „Goe” postează cu alt IP prin proxy (VPN), din amuzament!!! Ce poate fi mai logic, mai evident, mai elementar?! Norocul lui „Goe” cu d-na Stely, că i-a reperat onoarea! Ce nu face o inimă miloasă, de femeie!

            P.S.: O sută de ani să fi stat pe gînduri „Goe” și nici că i-ar fi căcat mintea o asemenea elucubrație! Pe el, mai departe de „morcov” și de „mure” nu-l duce capul. De unde se vede că, oricât de jenante ar fi cu loialitatea lor indefectibilă, au și doamnele Stely rolul lor, pe un blog de rahat ca ăsta. Ideea asta genială îți mai permite 100 de ani de pupat curul goesc, oricât de stânjenitoare ar fi prezența ta chiar pt. proprietarul blogului!

            P.P.S.: Stimată d-nă: „ajunseseȘi” și „începuseȘi”. Fără „ș” e la persoana I, singular. Știu, e grea cartea, dar gramatica e aceeași pt. toți. Chiar și pentru d-nele Stely, cu „y” la sfârșit.

            Apreciază

          • raduprajan said

            Goe, vezi că am și un like în spam, la comentariul d-nei Stely. Scoate-l și pe ăla!

            Apreciază

      • Stely said

        @raduprajan.
        Desi ofensele tale nu valoreaza pentru mine nici cat o ceapa degerata , as vrea totusi sa aduc niste precizari la asa zisul tau comentariu . Anume :
        Privitor la „ajunsesei” tu spui asa :”Stimată d-nă: „ajunseseȘi” și „începuseȘi”. Fără „ș” e la persoana I, singular.”
        Numai ca tocmai tu, in grandomania ta, greseti intrucat verbul a ajunge conjugat la „mai mult ca perfect” pers.I singular este ” ajunsesem ” iar la timpul”perfect simplu” este ” ajunsei”.
        Ori eu am folosit verbul la pers. a II a singular.
        Este adevarat ca „ajunsesesi” este corect , dar la persoana a II ” mai mult ca perfect „.
        Dupa parerea mea nici „ajunsesei” asa cum l-am folosit eu la pers aII a singular nu este gresit, intrucat nu schimba intelesul verbului in propozitie . De fapt este uzitat in diferite expresii in traducere din engleza . Vezi aici :
        https://context.reverso.net/traducere/romana-engleza/c%C4%83+ajunsesei
        Asadar, replica ta „Știu, e grea cartea, dar gramatica e aceeași pt. toți. C ” sa ti-o bagi in „C…”

        Privitor la IP-uri cred ca te-ai lamurit intre timp ca ai cazut in capcana „vanatorului” ca un biet iepuras fudul si prost. Si odata cu tine si ciumetii din gara de doi lei care au pus botul la idioteniile tale. Si daca esti in stare sa pricepi pot sa-ti spun ca „loialitatea ” mea fata de „Dl Goe” are la baza adevarul si nimic altceva. Este vorba despre Adevarul pe care l-am „citit” , intuit , inteles si slujit timp de 12 ani , aici pe Arca lui Goe . Da, e adevarat s-ar putea sa fiu printre putinii care au vazut (intuit, citit …) mult mai mult decat pleiada de indivizi ca voi ,cu veleitati de intelectuali, dar poate , cu timpul , se va dezlega misterul asa cum s-a dezlegat atunci cand madam CMM ,care m-ar fi omorat daca ar fi putut , a ramas de” popa prostul” cand a vazut ca ” Goe” nu este cel pe care l-a identificat ea in persoana raposatului Gheorghe Iova. Si ea, ca si tine, a lamurit destule persoane din lumea literara, cum ar fi Dorin Tudoran si o seama de carturari prieteni cu el ,de ineptiile madamei. Nu stiu cum s-or fi simtit d-lor dupa ce au vazut ca ,confratele lor a fost tinta urei, jignirilor , ironiilor , desconsiderarii lor, numai pentru ca avea in real niste asemanari de comportament cu D-l Goe. Sa fie clar , eu nu pledez pentru nedreptatea ce i se face d-lui Goe, intrucat d-lui stie ce face si face totul cu un scop bine precizat, ci pentru ca niste oameni fara nici un pic de atingere cu Arca lui Goe sunt terfeliti, fara sa se poata apera, de niste idioti .

        Apreciază

  9. tincax said

    Cu gandul si…vorba!am umblat ca un nomad de asfalt cu cortul si m-am manifestat si conform acestui stil de viata! Asta e! Se putea si mai rau dar se putea si mai bine.😅
    Acum, in seara asta de septembrie, ma bucur de clipe de liniste pe puntea Arcei. Aud valuri si tipat de pasari calatoare.

    Apreciază

  10. tincax said

    Cam da. Dar nu bacovian, nu de plumb, nu de jale. 🙂

    Apreciază

  11. tincax said

    Bacovia vine de la Bacau? Uneori, re-Venirile de dupa plecari, cum ziceai si tu, nu sunt simple, ne este greu sa parasim starea de libertate si detasare pe care o da vacanta si locurile incarcate de nou si de frumuseti exclusive. Alteori, parca abia asteptam sa ne adunam de pe drumuri. Sa ajungem acasa. Acasa unde
    ne asteapta tot ce cunoastem, ce ne apartine, acasa in patul nostru, in fotoliul nostru, in cartierul nostru. There’s No Place Like Home , zic englezii si chiar sunt de crezut ca ei au dat startul la calatorii de tot felul, razboinice, de placere etc.

    Apreciază

    • Eh, dacă si acasă am fi în vacanță ce bine ar fi 🙂 Din păcate acasă ne așteaptă nu doar patul nostru, fotoliul nostru, cartierul nostru… ci si alte felurite activități grupate sub titulatura de „muncă” care au darul de a ne tine foarte ocupați… in așa hal încât într-o săptămâna, două, vacanța va părea doar un vis îndepărtat.

      Apreciază

      • tincax said

        Ca sa ma pot intoarce la munca, dupa fiecare vacanta, ma anulez putin cate putin. Nu stiu ce o sa mai ramana din omul din mine, la final! Probabil o pensionara. In cel mau bun caz!😅

        Nu stiu cum ai reusit sa faci salturile astea in timp si spatiu, adica din Bhutan si Tibet, in Insula Pastelui si in Egipt.
        Plus tara cu femei obraznice care-ti sustin privirea.

        Apreciază

        • Eu n-am fost decât într-un singur loc in vacanță, restul periplului l-a făcut d-na Stely pe cont propriu. Că așa este dânsa, mai cutreierătoare. 🙂

          Obraznice? Nooo, nici vorba de obrăznicie. Dezinvolte… Să vezi femei tinere, frumoase îmbrăcate in rochii lungi, mergând cu trotineta (da, da), in timp ce-si țin telefonul la ureche cu umărul, conversând cu cine stie cine ca si cum ar sta in fotoliu, si având, ca bonus, timp si dispoziție să mai facă si eye contact si schimb de priviri expresive cu trecători mirați, siderați de asemenea apariții insolite, este marca normalității in locul in care mi-am petrecut vacanța anul acesta. O încântare. 🙂

          Apreciază

          • tincax said

            A, aha! Totusi tara in care ai fost in vacanta ramane un mister. Ma gandesc la o tara asiatica doar ca asiaticele nu-s frumoase in masura descrisa de tine.
            Cele mai frumoase femei sunt europencele. 😋

            Apreciază

          • @Tincax – Misterele sunt când mai eluzive, când mai străvezii, fluctuează… in funcție de lumini si umbre. Uite aș adăuga, in acest sens anume, niște imagini ilustrative de la fața locului:

            Țin să precizez că purcelușul de marțipan a fost delicios.

            P.S. N-as face discriminări intre feluritele feluri de frumusețe ale femeilor de pe planeta noastră.

            Apreciază

  12. AdAmA4 said

    Ce mai zice Dalai Lama, despre criza din UKraina…?

    Apreciază

  13. Alte poze de vacanță:

    Apreciază

  14. Inerția vacanței (si alte „detalii” din preajma si din lume) ne fac să ne luam cu vorba si să stăm relativ departe de temele ramase in suspensie pe Arca lui Goe. Intre timp nici acestea nu stau pe loc, iar telescopul James Webb complică lucrurile furnizând date (destul de neobservate in media) care sugerează că Big Bang-ul presupus de teoria cosmologica omonimă este posibil să nu se fi întâmplat. Sub aspect epistemologic ar fi o pierdere, întrucât ideea unui moment initial primordial nu apucase sa se epuizeze sub aspect filozofic si literar… si nici științific chiar… Daca savanții vor schimba paradigma, așa fără preaviz, decalajul dintre modelele științifice despre lume si cele filozofice si artistice va spori amețitor, lăsându-le pe cele din urmă si mai in off side decât erau… deja… cu implicații greu de anticipat. Se pare ca durata de viață a modelelor cosmologice este din ce in ce mai scurtă. Daca modelul Ptolemaic a rezistat cam 1400 de ani, iar cel Newtonian vreo trei sute, se pare că actualul abia dacă apucă suta.

    Apreciază

  15. Iosif said

    LEGEA lui Dumnezeu nu are nici sfârsit nici început, e Adevarul Absolut, atemporal si eliberator, revelat prin Fiul omului Întâi nascut, respins, batjocorit, vândut si rastignit de-al Sau popor.

    Apreciază

    • Ce-ai făcut mă io? Ti-ai adus sif-on la loc pentru un fâs mai de calitate? Craiule! Nu mai trădezi pe tatițica? Nu mai umbli cu Dalai Lama al Papa-Dopo-Budismului?

      P.S. Auzi mă Greblea dar dacă „LEGEA lui Dumnezeu nu are nici sfârșit nici început”, iar lumea are început si sfârșit (nu?), la ce se aplica legea cand lumea nu există? Si cam ce zice legea? Poti să (ne) oferi (si) enunțul? Trebuie să fie un enunț. Ceva care să le ofere mântuire si celor care s-au născut, trăit si murit înainte de Fiul omului Întâi născut, respins, batjocorit, vândut si răstignit de-al Sau popor. . Asa ar fi politically correct.

      P.P.S. Greblea felul in care ti se năzărește ție așa… hodoronc-tronc să fi evlavios cu voce tare, taman pe Arca lui Goe, este de un comic absurd, inefabil. Si pentru ca actiunea se petrece într-un sat de pescari, din când în când pe ecran apare o… (b)Arcă. 😦 Păi (b)Arca era a săracului, care n-are lotca lui. 🙂

      Apreciază

  16. Adam2 said

    Apreciază

    • Greblea ești din ce in ce mai off topic. O să te scurgi la Groapa de Gunoi, cu panseuri cu tot.

      Apreciază

      • Iosif said

        Tot ce e aruncat la „groapa de gunoi”, veti recicla în scurta vreme…”voi” ce(i)goy! 🙂
        „Zer0,o(o)”… 🙂 🙂 )))
        Inteligenta virtuala,artificiala, e nula, vida, relativa, goala. Un0u nefecundat lipsit de viata, în care lumea e fara speranta… 🙂
        „Voi, toţi locuitori ai lumii, şi voi, locuitori ai pământului, luaţi seama când se înalţă steagul pe munţi şi ascultaţi când sună trâmbiţa!”

        Apreciază

        • @Greblea – Întrucât d-na Garageanii (prietena ta de din zonele aldusiene) si alții ca dânsa se sfiesc să-ti a/țină companie pe Arca lui Goe (fiindu-le teamă tare de zeflemea) n-ai putea totuși să faci tu pustiul de bine să le ții isonul (si icoana) celor de teapa ta acolo unde se manifestă ei/ele? Nu mă înțelege greșit. Esti un personaj nostim (gen, ignarul evanghelist care aude trâmbițe), care s-ar potrivi in multe schițe si momente, dar, momentan, am alte intenții pe Arca lui Goe, care-ti fac personajul încă si mai off topic. Bine, știu că pentru tine asta nu e o problemă, tu fiind off topic in general, cu totul, cu lumea, cu planeta, cu vremurile, cu familia, cu orice, dar fă-o te rog de dragul meu, ca semn al prețuirii pe care mi-o porți. Ce zici? Mă ajuți in problema asta?

          Apreciază

  17. încă o foto-ghicitoare de vacanță:

    Apreciază

    • Aveam impresia că asta ar fi fiind o ghicitoare simplă, poate prea simplă (nu una grea, gen tengheliță-mengheliță, de cârceie tomboliță…) dar văd că nu i se găsește niciun răspuns. Probabil că e mult prea simplă încât dezlegătorii de ghicitori se jenează s-o rezolve explicit. Prea e de grupa mică. O să caut una un pic mai grea.

      Apreciază

    • De dezlegare: Cupola nu-i din vreo catedrala religioasă, ci (sic) dintr-una comercială – Galeriile Lafayette din Paris.

      Apreciază

  18. Bau Bau said

    MULȚUMESC!
    D-le Goe, mi-ați deschis apetitul de interpretat basme. Am avut succes cu „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, într-o revistă serioasă. Ulterior, un alt redactor mi-a deschis o rubrică de „citit” basme, în revista sa.
    Intenționez să le adun cândva într-o carte: „Basme pentru cei mici, re-povestite celor mari”.

    Nu-mi cereți linkuri, rămân pentru dvs. un Anonim.

    Apreciază

    • @Bau-Bau – In legătură cu deschiderea apetitului, plăcerea a fost ca de obicei, de partea mea. Prin urmare, n-aveți pentru ce. 🙂 Sper doar să nu existe vreo problemă de copy-right, ori omisiuni accidentale ale surselor si/sau reperelor bibliografice…

      … desi am impresia că reapariția d-voastră prin zonă are mai degrabă legătură cu reperele biografice ale bibliografului… 🙂

      P.S. „revistă serioasă” – wow, in sfârșit. Anonim ??? Încă unul? Tț…

      Apreciază

      • Bau Bau said

        Totul e OK. Ați rămas Anonim.

        Apreciază

        • okidoki… Văd că majusculați la fel ca odinioară. V-ați odihnit… destul?

          Am rămas? Ei ași, mă tanti. Devenim si redevenim, pas cu pas, clipă de clipă. In absența d-voastră dureroasă mi-am găsit alți asistenți care să-mi sprijine demersurile în acest sens. N-au profesionalismul domniei voastre dar oricum îmi fac treaba cu ei. In gară, la Titu. Serviți niște gogoși? Sunt proaspete, calde. Din Suedia. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

  19. Alte poze de vacanță făcute cu telefonul:

    Orașul văzut de sus:

    Apreciază

    • Iosif said

      De jos, oricum nu-l poti vedea. 🙂 ))

      Apreciază

      • Io – confunzi sus cu deasupra si jos cu dedesubt… Se poate vedea foarte bine si de jos:

        Apreciază

        • I0' said

          I-ai trecut printre picioare, sau doar vrei sa te dai…mare?

          Apreciază

          • Să mă dau mare??? Ce e mă io? N-ai nici bani de bilet de tren pentru o călătorie de plăcere de colea, până colea, la Paris si faci din asta motiv de dat mare… altora? Tt, francofonul ne mizantrop.

            Apreciază

          • Gre… Dacă te dai așa cunoscător al locului, poți să spui in ce cartier al orășelului luminițelor se afla „omul care trece prin zid” si „bustul decolorat al d-nei….”, ilustrate in pozele de vacanță de mai jos (din colecția celor făcute de mine cu telefonul)? Cine-i doamna si de ce are rochia „decolorată”?

            Apreciază

          • I0' said

            Pe-acolo-mi umbli pisicherule ?…😊🤣😂

            Apreciază

          • Pișicher ??? N-am fost decât două săptămâni si-un pic in august. Intre timp m-am re-domesticit. Aproape că am si uitat cum a fost. Noroc că n-am terminat de descărcat pozele si mai scot câteva la lumină in fiecare zi. 😦

            Apreciază

          • AdAmAmA789 0xyz said

            „Pisicherul” era personajul Goe care trece prin zid. Nu cred ca-l stiu, însa pe d-na Dalida da, mai cu seama ca a ajun un fel de „Fara0ana” pentru fanii cimitirului din Mont…….

            Apreciază

          • Stely said

            Montmartre Paris :

            1. Sanii cantaretei Dalida -„…este cartierul în care vestita cântăreaţă Dalida şi-a petrecut mare parte a vieţii, cât şi sfârşitul ei. Pentru că este una dintre cele mai îndrăgite personalităţi cultural-muzicale ale Franţei şi în ziua de azi, bustul său a fost amplasat în piaţa care îi poartă numele: Place Dalida. Bustul cu pricina emană feminitate şi acum, iar turişti din toate colţurile lumii consideră norocoasă atingerea sânilor statuii. Se zice că vor fi înzestraţi cu aceleaşi calităţi vocale şi fizice cu ale artistei şi toţi au impresia că vor izbandi asa.”

            2. “Omul care trece prin zid”-” este o statuie inspirata de o nuvela a scriitorului Marcel Ayme, despre un modest functionar care a descoperit, la un moment dat, ca are capacitatea de a trece prin zid, acesta profitand din plin de un asemenea dar, pana intr-o zi, cand “puterea” aceasta l-a abandonat brusc, lasandu-l pe jumatate prins, intr-o asemenea “traversare”. Actorul Jean Marais este cel care a pus in opera aceasta idee, in 1989, statuia intruchipand o silueta cu mana si piciorul stang, in miscare, eliberate din perete si corpul captiv.”

            P.S. Banuiesc ca @IO a stiut raspunsul dar n-a vrut sa se dea mare …

            Apreciază

          • @Stely – D-voastra sunteți? Aveam ferma convingere că v-ați mutat pe altă planetă ori ca nici n-ați existat vreodată. Adică că să comenteze d-na Bau-Bau pe Arcă si d-voastră să nu ziceți nimica, mi s-a părut de-a dreptul neverosimil.

            Montmartre Paris. Corect. Presupun ca @io nu știa răspunsul altfel decât cel mult vag. Nu cred c-a fost vreodată la Paris, din urbea lui provincială.

            Apreciază

          • AdAmAmA78901000112 0xyzw said

            E(v)rika! 🙂 Vous nous avez parfaitement localisés! Nous vivons en périphérie de Paris à Goussainville 8 Bvd. des Frères, dans un espace verdoyant, naturel, original, intemporel. Nous vous invitons et nous vous attendons pour visiter notre arche stellaire dans la Voie lactée

            Apreciază

          • AdAmAmA78901000112 0xyzw said

            P.S. (999)”Noi unA”, les vrais héros de la révolution roumaine, vous saluons respectueusement, depuis le métro parisien…

            Apreciază

          • Stely said

            @Arca lui Goe,
            „Aveam ferma convingere că v-ați mutat pe altă planetă ori ca nici n-ați existat vreodată.”

            Nu stiu de ce ati avut „ferma convingere” ca m-am mutat pe alta planeta…” intrucat eu credeam ca dvs stiti (vedeti, intuiti” )ca merg pe alta planeta doar atunci cand se incinge vreun razboi cu niste entitati primitive , in „Aergistal” , acolo unde ati fost/sunteti prezent cu toate armele din dotare. Prin urmare , chiar daca ati avut impresia ca am disparut (nu am „existat vreodata” ) am fost acolo (invizibila) cu ochii pe dvs ,ca de participat nu am putut, si am vazut lupta cu „priculicii ” jalnici care in afara de „ba pe-a ma-tii” nu au avut arme mai de soi sa va contracareze . Stiu ca stiti din experienta ca nu e bine sa te pui cu prostii ,dar dornic de amuzament si bine dispus dupa vacanta , v-ati lasat antrenat in batalia care, recunosc, m-a amuzat copios si pe mine. Oricum stiu ca scopul pe care l-ati urmarit, in afara de amuzament, este atins deja.
            P.S. Nu pot insa sa nu ma / va intreb . Oare d-l acesta, Onaca, traieste ? Altfel , daca da, ce fel de om este cel care desi (mai mult ca sigur) este la curent cu „batalia” in care protagonist fiind nu are curaj sa se faca vizibil cu un pdvd ? Sa spuna orice doreste d-lui , dar sa faca nitica lumina .
            Este posibil sa cer prea mult , asta intrucat nici celalalt protagonist (raposatul Gh. Iova) nu a scos o vorba ,desi era prezent pe trei -patru bloguri cu multi vizitatori, plus pe facebook , prieten fiind cu toti „impricinatii”.
            Trebuie sa recunoasteti ca in afara de mine si de raposatul domn Mihai Rogobete nimeni nu indraznit sa le atraga atentia ca sunt caraghiosi. Au tacut malc cand si-au dat seama ca au” pus botul” la o individa care, in afara de faptul ca era sotia colegului de facultate al d-lui Iova, nu avea nici o dovada . Mi se pare la fel de vinovat si sotul d-nei care a lasat-o sa umble teleleu pe bloguri, facandu-l de ras in fata colegilor de breasla. Nu pot sa tac cand vad ca istoria se repeta , dupa atata timp . Nu ma infurie idiotenia celor doi (cmm si parjean ) ca asa au ajuns sa fie, si nici idiotii care i-au crezut , ma infurie insa lasitatea persoanelor cu nume si prenume , care ar trebui din onestitate (daca stiu ce este aceea) sa clarifice situatia. 😠 Este vorba de dl Onaca , daca mai traieste, intrucat dl Iova se stie ca nu. 😦

            Apreciază

          • @Stely – Nu știu nimic despre existenta/inexistenta d-lui Oanca. Am aflat despre domnia sa, ca si d-voastră, cu ocazia „iepuriadei de vara”. Nu știu dacă ecourile acestei epopei ridicole or fi ajuns sau nu la dânsul ori dacă are știința despre aceasta comedie (si știind a deci totuși să n-o alimenteze in niciun fel, preferând să nu reacționeze) sau este totalmente neștiutor despre întâmplare. Habar nu am. Înțeleg că mai multi (cel puțin doi 🙂 ) au încercat să-l contacteze pe blog si e-mailul cunoscut de pe blog, fără rezultat. Oricum asta nu înseamnă nimic. Blogul pare abandonat de ceva vreme, iar e-mailul n-o mai fi de actualitate. Ce sa zic? Am o nostalgie aparte pentru fiecare persoană si personaj cu care am fost confundat (mai mult sau mai puțin consistent) sau asociat cu forța de te-ai mira cine. E o întreagă galerie de personaje care au fost odată „dl. Goe”. Nu doar Oanca si Iova. Am fost (vreo 70%) Basarab Nicolescu (așa ați devenit fana), dar si, câte un pic, in mințile confuze ale unora, am fost si Nicolae Coande, Varujan Pambuccian, Andrei Pleșu, Mihail Neamtu, Dorin Tudoran (da, da am fost si asta), Toma Roman, Mircea Cărtărescu si alti câțiva. Era si unul pe care-l pomenea de Goe, Dorin Tudoran pe blogul sau (blog șters acuma), al cărui nume îmi scapă acum (cred ca e pomenit pe undeva pe arca) si pe care era din Canada sau din Australia. Mi-ar plăcea să văd pe unde or mai fi si ce-or mai face acești d-ni Goe fără voie, si fără știința despre tărășenie asta. 🙂

            Apreciază

  20. lunete pentru fete:

    Apreciază

  21. Vedere din penitenciar – Luna pentru cei dezmoșteniți (de Eugen O’Neil)

    Apreciază

  22. Radu Humor said

    Mesaj off topic mutat AICI

    Apreciază

  23. Nu știu cum se face, dar azi este prima zi în care nu am nicio vizita din Suedia (după un lung sir de zile in care erau nelipsite).

    Apreciază

  24. dooorel said

    bună ziua

    după cum bine ați observat am fost banat pe blogul măreței scriitoare de nimic.
    dacă mi permiteți atașez un prtsc elocvent

    https://ibb.co/d4RRFfz

    dumneavostră hotărâți dacă lăsți mesajul meu sau nu. duamna cara merită mai mult decât să i se dea peste nas. trebuie arătată în toată splendoarea ei.

    Apreciază

    • Am observat într-adevăr că pe blogul „Gara pentru noi” al Renatei Carageani se practica cenzura, banarea, intimidarea, că este încurajata intoleranta, eliminarea comentariilor si comentatorilor incomozi, care au opinii diferite sau atitudini prin care nu se cânta explicit in strună doamnei si anturajului. Eu însumi am fost amenințat de vreo câteva ori cu banarea, dar a trebuit să suport multe alte feluri de amenințări, intimidări si calomnii din partea Renatei sau a acoliților din siaj. Alte persoane au fost ținta unor discursuri care încurajau ura, agresiunea sau chiar eliminarea fizică a acestora.

      Apreciază

      • dooorel said

        Păi când îngurgitezi vreo 20 de ani ”truisme” de la Intact Media Group- tembeleviziunile securistului Felix Motanul- ce așteptări să ai? Așa procedează dintotdeauna: întâi îți purecă textul dpdv gramatical, apoi te amenință cu IP-ul, mai vine și vreun doftor închipuit ce-ți face fișa profi de internare la nebuni iar la urmă fac publică adresa ta de email. Cunoaștem.
        Mă mir totuși cum de ai atâta răbdare. Eu în locul tău demult le stingeam lumina, lăsându-i în plata Domnului. Dar cred că tu ai calea ta.

        Acum, permite-mi să mai adaug un mesaj șters de madame cara:

        ”cara mia,

        văd că te pricepi foarte bine la fișa postului de postac. ha ha
        ai/ați fost reactivați? că mai sunt totuși 2 anișori până la alegeri.

        ps. îmi place mult familia ta. tu, coabitantul (aldus?) și cotoiul! hm, de mare viitior, ca să zic așa. cel puțin , aia cu mama proștilor e mereu embarazada nu prea are sorți de izbândă. sunteți pe placul UE, ce să mai. că ue chiar asta dorelește</b: mai puțini idioți la metru pătrat coabitat.''

        Apreciat de 1 persoană

        • am bagat de seama de la început ca d-na Cara e antenistă 🙂

          …nu mă dusesem in gară pentru alișveriș, ci pentru că aveam de reglat o afacere punctuală cu d-na (pe problema extratereștrilor, serios), dar ne-am luat cu vorba, si ne-am încins, au sărit si alții, si uite așa s-a făcut o gălăgie mormântală in univers si-n gara mai ales…

          Apreciază

          • dooorel said

            Da, înțeleg. Pasămite nici nu cunoașteți personajul de prea multă vreme. Și nu cred că-i treaba mea ce probleme sf(?) aveți de reglat cu cucoana. Vă avertizez -scuze- că nu inteligența e partea care-i lipsește. Cu caracterul stă prost. Iar la anii cuconei, slabe șanse să poată îmbunătăți ceva. Pământul e destul de mare. O fi fiind loc pt toată lum ea, cred.

            mai adaug un comm șters de cara (doar ca să se știe):


            cara mia,

            plaivazul ți-e’nota care te caracterizează: șchiop și mâncat de moliile trcutului tău nefericit, altminteri. guma? nu poți șterge tu cât pot eu să arăt tuturora hidoșenia personalității tale.
            în altă ordine de idei, afar’ de mine și goe câți din postacii de aici sunt adevărati? că bag mâna-n foc că vre-o (sic!) 3, ești tot tu. c am auzit că i fi și scriitoare. serios? dar ce naiba ai scris de io n am aflat?”

            asta după ce i-am arătat c-a scris vre-un în loc….

            Apreciază

          • Mulțumesc pentru avertisment (advertising) în legătură cu inteligența d-nei în chestie. Stim si noi că „nu” e proastă. Deh, prostia e relativă. Câtă vreme e Aldus pe acolo nimeni nu poate fi considerat absolut prost. Nici măcar dementul iepure. 🙂

            Apreciază

    • Pe arca lui Goe libertatea de exprimare este acceptată deplin. Poate comenta oricine orice, fiecare asumându-si integral responsabilitatea zicerilor, după cum este explicit precizat in Disclaimer – AICI

      Apreciază

  25. Parisul văzut din balon:

    Apreciază

    • I0' said

      Jules Verne « Cinq semaines en ballon »

      Apreciază

    • Tare am iubit Parisul…. inainte sa-l vad. Eram pasionat de descrierile din nenumaratele romane, citite sa impresionez gagicile.
      Intre timp am fost acolo de cel putin 40 de ori, de multe ori cu munca, am un tren, TGV, de la mine, f comod. Alteori la prieteni, nu cred ca exista roman sa nu aiba un prieten in Paris!
      Intre timp nu ma mai intereseaza, ultima data am fost la un restaurant, vis-a-vis de Notre Dame, sau Sacre Coeur, nu mai stiu exact, si am mincat, absolut decadent, fructe de mare. Peste 20 de stridii.
      Turnul Eiffel e ceva special, l-am „facut” si pe scari, si ziua si noaptea. Cel mai misto e pe scari. Mi-ar place sa fiu zugrav pe Eiffel!

      Apreciază

      • E momentul potrivit să vă întoarceți la Paris. Turnul Eiffel se află în plină campanie de zugrăvire (a douăzecea).

        Apreciat de 1 persoană

      • In Paris fructe de mare si stridii se găsesc la orice tavernă si la orice restaurant de cartier. Vecinătățile de care pomeniți au într-adevăr șicul lor, si tavernele din Cartierul Latin (lângă Notre Dame), si terasele din Montmartre (Place du Tertre – aproape de Sacre Coeur), dar rămân locurile favorite ale turiștilor cu buget limitat. Pot oferi seri agreabile dar si țepe ca-n Romania pitorească. Câteva opțiuni mai interesante pot fi găsite in cartierul Le Marais, care să nu năruie nici bugetul, nici apetitul.

        Apreciază

        • Am incercat sa cunosc Parisul din toate cotloanele, de la turistul cu sticla dupa el, mincator la McDonalds, pina la „savoir vivre”, cu patrunderi in chestii scumpe.

          Apreciază

          • Cunosc foarte bine senzația si… sentimentul… inepuizabilului Paris. L-am cunoscut si ca turist dar si ca simplu locuitor al orașului. De mai multe ori. Am locuit in ani diferiți pentru cate șapte-opt luni in Paris, având astfel prilejul sa trec cu binișorul prin toate fazele celui care intra in contact cu minunea. Am locuit odată într-un apartament in Passy la doua minute de mers pe jos de Turnul Eiffel. Ieșind in câte o seara la plimbare, prin vecinătate, sau pe sub turn (pe atunci nu era închis ca azi cu gardul de securitate) se întâmpla să nu-l bag de seama pe el turnulețul, complicele meu, disponibil oricând, dar inevitabil ii vedeam pe ei, pe turiști, majoritatea aflați acolo pentru prima data in viață lor, extatici, agitați, precipitați, sa facă poze, să se așeze la coadă ca sa urce, sus, sus, deasupra Parisului, ei înșiși un spectacol fascinant, ce-mi aminteau de mine cel venit acolo prima dată. Prima dată când am ajuns in Paris a fost doar într-o scurta escală. De o zi. Autobuzul de la Orly m-a lăsat la Opera Garnier. De acolo a început Parisul pentru mine. M-am dus pe jos până la Arcul de Triumf. Am băut o cafea pe Champs-Elysees (vorba ceea ca un boier) si apoi, tot pe jos, până la Turnul Eiffel. Acolo, in vecinătate, un francez care locuia (după cum aveam sa constat) într-unul dintre blocurile vecine, la poalele turnului, ieșise cu fetița lui de vreo 4-5 anișori la joacă. Eram într-un soi de extaz si precipitare, privind turnul dar si detașarea insului ieșit cu copilul la joacă, ce nu părea să bage de seamă existența „obiectivului” ignorând cu o detașare incredibilă prezenta turiștilor si agitația străină din zonă. Voiam să ajung musai si la Louvre si l-am întrebat încotro-o as putea s-o iau. Omul mi-a arătat direcția, pe cheiul Senei, iar când am întrebat dacă e departe, dacă pot ajunge într-o jumătate de oră omul mi-a zis simplu: „Oui, si vous avez un bon pas„. Pe urmă nevasta-sa a ieșit in balcon si i-a chemat la masă. Era într-o sâmbătă pe la prânz. Am apucat să intru si in Piramida de la Louvre in după masa aceea, apoi am revenit pe Champs-Elysees, pentru o cină la restaurant, unde, am asistat la mica drama a unei chelnerițe căreia, spre totala mea stupefacție, niște turiști de la o masa vecină îi dăduseră țeapă plecând fără să plătească. M-am dus apoi, tot pe jos, înapoi la Opera Garnier de unde am luat autobuzul până la Orly, si așa s-a încheiat, într-o clipă, prima mea vizita la Paris, fără să bănuiesc mai nimic despre viitoarea etapă pariziana a vieții mele. 🙂

            Apreciază

          • Prietenii mei locuiesc in Paris de 30 de ani si traiesc acelasi fenomen, nu mai vad nimic din magicia Parisului. Doar cind au musafiri mai merg la punctele de sarm.
            Dar e o mare diferenta sa faci Parisul la bordul Bateau moushes, seara cu un dineu franzusesc, sau sa mergi la Opera si mai apoi la un restaurant misto. Sau sa ajungi in banlieue. Apropos, nu am reusit niciodata sa merg la opera, desi sunt mai multe, dar biletele trebuiesc rezervate cu luni inainte.

            Prima calatorie la Paris a fost cu masina, am fost mindru ca m-am descurcat in nebunia aia, un prieten se invirtise de vreio cinci ori in cercul Arcului de Triumf, si la plecare a rugat un taximetrist sa-l ghideze la Porte d Ìtalie.

            Apreciază

          • Parizienii sadea evită cu obstinație zonele turistice. Imi amintesc si acum ce moacă a făcut odată un francez când i-am propus ca loc de întâlnire esplanada de la Trocadero. Nu știu dacă există vreun parizian care să nu se fi urcat in viată lui in Turnul Eiffel dar știu sigur câțiva francezi din Paris (persoane rezonabile, intelectuali) care nu au intrat niciodată la Louvre. O da, la volan, senzația de pe cercul cu foarte multe benzi nediferențiate de la Charles de Gaulle–Etoile din jurul Arcului de Triumf este colosală. O am foarte proaspătă în minte. Greu de înțeles cine ce prioritate are si mai ales cine ce prioritate crede c-ar avea. In Paris nu-i nevoie de mașină (care este o povară inutilă, iar găsirea unui loc de parcare o provocare înfiorătoare), dar am închiriat totuși o mașină pentru câteva zile in vederea unor escapade in afara Parisului. Seara la întoarcere am luat-o pe la Champ De Mars, apoi am ajuns la Arc pentru a face defilarea pe Chams Elysse până la place Concorde, in ideea de „hai familie să-ti arăt Parisul noaptea”. N-am făcut decât trei ture pe giratoriul de la Arcul de Triumf, la cererea publicului. Ieșirea de pe sens către Champs Elysee a fost in sine o mică aventură. 🙂

            Apreciază

          • Interiorul palatul Operei Garnier poate fi vizitat pentru arhitectură in zilele in care nu sunt spectacole:

            Apreciază

          • Nu am stiut ca Opera se poate vizita si prietenii nostri nu prea erau amatori. Asa am vizitat Semper Oper in Drezda. Nici acolo nu am gasit bilete, desi aveam pile in orchestra. In schimb am reusit la Viena, dar cu bani multi si pacaleala.

            Apreciat de 1 persoană

          • Dați un leu pentru Ateneu? 🙂

            Apreciază

          • Hai c-am găsit si singura poză pe care-am făcut-o de la volan (nu din mers 🙂 )

            Apreciază

  26. Evadarea din Paris, prima escapadă. Mont-Saint-Michel, in așteptarea fluxului.

    Apreciază

  27. A doua evadare din Paris – Escapadă pe valea Loarei:

    si una cu încornoratul evlavios (expus in castelul de la Chambord sau de la Cheverny, cred, nu-mi amintesc exact)

    Apreciază

    • Stely said

      Daca nu m-as fi intors la „re-Venire” pentru comentariul Ailei, as fi pierdut cele mai frumoase poze . Adevarul e ca toate au fost frumoase si nu pot sa spun decat ferice de cei care le-au vazut si fotografiat. 🙂 Multumesc pentru disponibilitatea de a le aduce in atentia „prea cinstitului cititor si unic al Arcei lui Goe ” iubitor de arta fotografica. 🤩
      Vazandu-le prin ochii fotografului amator, dar priceput , am avut senzatia ca am fost si eu acolo, si de ce nu , sa-mi doresc sa ajung candva sa le vad cu ochii mei,

      Apreciază

      • Așadar pentru comentariile Olgăi v-ați întors la „re-venire” dar pentru cel explicit al d-lui Goe n-ați catadicsit să vă întoarceți în trecut. 😦 Eh, tot e si Olga bună de ceva. 🙂

        N-am apucat să trec decât printr-o mică parte din poze, așa că e posibil să mai tot adaug… Stati cu ochii pe Olga si o să aveți si alte astfel de surprize. 🙂

        Apreciază

      • Stely said

        Asa e, dar ce era sa fac daca m-ati directionat catre o anume gara , pierzand din vedere ca imi propusesm sa merg pe urma fotografului, ca sa dibuiesc de unde provin fotografiile si, daca se poate, sa scriu cate ceva in dreptul lor .
        Pai da o sa stau cu ochii dar nu pe Olga, ci pe dvs ca am ce sa vad … 🙂

        Apreciază

      • De văzut cel mai bine ar fi fiind, după cum ați si precizat, să (re)vedeți totul cu ochii d-voastră, acolo, la fața locului. Parisul in poze e moft. Să-l (re)vedeți natur. 🙂

        Apreciază

  28. Stil said

    Și eu am revenit de la Maglavit bine că totul e super aici pe bArca și ne-am revenit în cele din urmă.Ole

    Apreciază

  29. Prin cartierul latin:

    Apreciază

  30. Vedere de pe podul Alexander:

    Apreciază

  31. Si un pic de Versailles:

    Apreciază

  32. Stely said

    Ah , da , sunt uimitoare … n-am cuvinte ! Stralucesc de claritate si luminozitate iar locurile sunt bine alese . Ultimele doua se vad in luciul apei de culoarea smaraldului ca intr-o oglinda . „Picul ” de Versailles este fascinant . Multumesc, si mai astept …🤩

    Apreciază

  33. Paris gourmand – după rațe, după melci:

    Apreciază

  34. Vederi de pe apă – Parisul cu (b)Arca

    Apreciază

  35. Fabula:

    Apreciază

  36. Galleries Lafayette – Terasa de pe acoperiș:

    Apreciază

  37. Sacre Coeur:

    Cineva locuiește aici, la doi pași de Sacre Coeur:

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: