(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Mic Pas

Posted by Arca lui Goe pe septembrie 18, 2022

Când, Lidia, vine toamna noastră
Cu iarna pe care o ascunde în ea, să păstrăm
Un gând, nu pentru viitoarea
primăvară a altora,
Nici pentru vara când vom fi morți,
Ci pentru ceea ce durează în destrămare –
Galbenul de astăzi care face ca frunzele să trăiască
Și să fie felurite…

(Fernando Pessoa)

Fernado Pessoa este un poet cu totul si cu totul… special. Atât de „special” încât aducerea lui (cu mandat) pe Arca lui Goe poate părea (unora – adică fix acelora care sunt martorii întâmplării (+Greblea)) un pic bizară si nepotrivită, forțată, ținând seama de context, de anturaj, de totul (si de nimicuri). Cu ce-a greșit Pessoa ca să eșueze, in postură de decor fistichiu pe puntea arcei, adus de vreun capriciu extravagant al d-lui Goe? Un moft, o cacealma, un praf in ochi, un alt surogat care să mascheze epuizarea resurselor epistemologice ale creatorului de Arcă intru continuarea temelor începute (firav) si abandonate (plenar). Nu? Nu. Nu chiar. Este adevărat că nu am deloc competențele necesare pentru a spori literar poemele uluitoare ale poetului Fernando Pessoa (cum s-ar cuveni atunci cand îl copy-paste ca miez al unui articol la blog), dar totuși, in intenție, gestul are o semnificație mai adâncă decât a o oferi prilejul unor emoții de toamnă (toamnelor) si ocazia mirării ironice facile (celor predispuși la ironie). Titlul articolului bazat pe Pessoa este o mică sugestie că ne îndreptam totuși (agale) către temele începute si abandonate, abandonate, abandonate, aparent uitate. Gândul pentru ceea ce durează în destrămare este pasul mic pe punte si in luntre către rolul gravitației in lume, gravitația fiind cauza tuturor lucrurilor, inclusiv, sau mai ales, a poemelor (a tuturor poemele pe care Fernando Pessoa le-a scris sau nu le-a scris). Mă rog, asta poate părea o enormitate si mai mare decât simpla etalare a unor versuri de Pessoa pe Arca lui Goe, dar ne-om asuma riscul ridicolului de dragul viitoarelor clarificări. A spus-o cu destulă claritate Fernando însuși în noaptea teribilă (dintre 11 si 12 mai 1928)

49 răspunsuri sa “Mic Pas”

  1. AdAmA5 said

    „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!”

    Apreciază

    • @Gre – Să cunoaștem pe Domnul Goe. Asta ai vrut să spui, nu? Prespun că în incomensurabila ta fidelitate pentru Arcă, ai vrut să oferi o odă. De unde ai extras minunatele versuri fidelule? Ai uitat sa menționezi autorul, că doar nu le-oi fi compus tu, așa… în format A5 (deja?, te micșorezi pe zi ce trece io).

      Apreciază

      • AdamA3 said

        @Arca Lui Goe
        (999)Noi unA, preferam sa scriem despre Persoane AAAE reale, cu capacitati miraculoase, tainice, paradoxale. Personajele imaginare sunt relative, trecatoare, neesentiale, mai cu seama prin canale si imagini vizuale, virtuale, înselatoare.

        Apreciază

        • @Greblea taci dracului din gura sau du-te si scrie la Aldus dacă nu ești in stare să-ti faci blog pentru clișeele pioase care-ti umplu capul cu nimic. Încetează cu gargarele mistice limbricul pământului. Băi e suficient să-i dai un pic de nas si limbricul se urcă pe divan si te umple de zgomot. Gura, că ti-o cos, pramatia dracului.

          Apreciază

          • AdAmAmA789 0xyz said

            Monde multipolaire… 🙂
            « Nombreux sont ceux qui vivent en nous ;
            Si je pense, si je ressens, j’ignore
            Qui est celui qui pense, qui ressent.
            Je suis seulement le lieu
            Où l’on pense, où l’on ressent.. »

            Apreciază

          • Unde dai si unde crapă! 🙂 Dar e totuși un progres totalmente surprinzător. Nu te-ai aștepta în niciun fel să obții un astfel de ecou când îi tragi un pumn în tărtăcuță lui Iosif Greblea (cutia de rezonanța). Stai să vezi: Greblea what’s the point?

            Apreciază

  2. Stely said

    Apreciază

  3. Stely said

    Apreciază

  4. Fernado Pessoa este un poet cu totul si cu totul… special. Atât de „special” încât aducerea lui (cu mandat) pe Arca lui Goe poate părea (unora – adică fix acelora care sunt martorii întâmplării (+Greblea)) un pic bizară si nepotrivită, forțată, ținând seama de context, de anturaj, de totul (si de nimicuri). Cu ce-a greșit Pessoa ca să eșueze, in postură de decor fistichiu pe puntea arcei, adus de vreun capriciu extravagant al d-lui Goe? Un moft, o cacealma, un praf in ochi, un alt surogat care să mascheze epuizarea resurselor epistemologice ale creatorului de Arcă intru continuarea temelor începute (firav) si abandonate (plenar). Nu? Nu. Nu chiar. Este adevărat că nu am deloc competențele necesare pentru a spori literar poemele uluitoare ale poetului Fernando Pessoa (cum s-ar cuveni atunci cand îl copy-paste ca miez al unui articol la blog), dar totuși, in intenție, gestul are o semnificație mai adâncă decât a o oferi prilejul unor emoții de toamnă (toamnelor) si ocazia mirării ironice facile (celor predispuși la ironie). Titlul articolului bazat pe Pessoa este o mică sugestie că ne îndreptam totuși (agale) către temele începute si abandonate, abandonate, abandonate, aparent uitate. Gândul pentru ceea ce durează în destrămare este pasul mic pe punte si in luntre către rolul gravitației in lume, gravitația fiind cauza tuturor lucrurilor, inclusiv, sau mai ales, a poemelor (a tuturor poemele pe care Fernando Pessoa le-a scris sau nu le-a scris). Mă rog, asta poate părea o enormitate si mai mare decât simpla etalare a unor versuri de Pessoa pe Arca lui Goe, dar ne-om asuma riscul ridicolului de dragul viitoarelor clarificări. A spus-o cu destulă claritate Fernando însuși în noaptea teribilă (dintre 11 si 12 mai 1928):

    În noaptea teribilă, substanţă naturală a tuturor nopţilor
    În noaptea de insomnie, substanţă naturală a tuturor nopţilor mele,
    Îmi reamintesc stând de veghe în această somnolenţă stânjenitoare,
    Îmi reamintesc de cele făcute şi de cele pe care aş fi putut să le fac în viaţă.
    Îmi reamintesc, iar o nelinişte
    Mă străbate ca o înfrigurare prin corp, ca o spaimă.
    Ireparabilul din trecutul meu-acesta este cadavrul!
    Toate celelalte cadavre ar putea fi doar iluzie.
    Toţi morţii ar putea să fie vii în altă parte.
    Şi chiar toate clipele mele din trecut s-ar putea să existe altundeva,
    În iluzia spaţiului şi a timpului,
    În falsitatea transformării.

    Dar ceea ce nu am fost, ceea ce n-am făcut,
    ceea ce nici măcar n-am visat;
    Ceea ce numai acum văd că trebuia să fi făcut,
    Ceea ce numai acum văd limpede că trebuia să fi fost-
    Iată ce anume e mort undeva dincolo de toţi Zeii,
    Iată-iar la urma urmelor era tot ce se afla în mine mai bun-
    ceea ce nici Zeii nu pot face să trăiască…

    Dacă într-o anumită clipă
    Eu aş fi luat-o la stânga în loc să o iau la dreapta;
    Dacă într-un anumit moment
    Aş fi spus da în loc de nu, sau nu în loc de da;
    Dacă într-o anumită conversaţie
    Aş fi pronunţat frazele pe care numai acuma, în semisomn, le elaborez-
    dacă toate astea s-ar fi întâmplat aşa,
    Altul aş fi fost eu astăzi, iar probabil că întreg universul
    Ar fi devenit pe neobservate şi el altul.

    Însă nu am luat-o spre partea definitiv pierdută,
    Nu am luat-o, nici nu m-am gândit să o iau, şi doar acum îmi dau seama;
    Însă nu am spus nici nu şi nici da, şi numai acum văd ceea ce nu am spus;
    Iar toate frazele pe care trebuia atunci să le spun răbufnesc din mine acum,
    Limpezi, inevitabile, naturale,
    Conversaţie încheiată în mod definitiv,
    Subiect perfect rezolvat…
    Însă numai acum mă doare ceea ce niciodată nu a fost şi nici retrospectiv nu va exista.

    Ceea ce am ratat cu adevărat nu mai are nici o speranţă
    În niciun sistem metafizic
    Aş putea lua cu mine în altă lume ceea ce am visat,
    Dar aş putea oare duce în altă lume ceea ce am uitat să visez?
    Acestea, într-adevăr, visurile nevisate, ele sunt cadavrul.
    Îl înmormântez în sufletul meu pentru totdeauna, pentru toate
    timpurile, pentru toate universurile.

    În această noapte în care nu dorm, şi pacea mă înconjoară
    ca un adevăr din care eu nu fac parte,
    Iar clarul de lună de-afară, ca o speranţă ce-mi lipseşte, e pentru mine invizibil

    În noaptea teribilă – Fernando Pessoa 11.05.1928

    Apreciază

    • Stil said

      Bate vântul frunza-n dungă și depresia nu-i alungă….un poet așa de trist și așa de neîmpăcat cu soarta și incuidat pe destin…… mă întreb dacă a scris din suflet sau din minte? Oare a fost vreodată vesel?

      Apreciază

      • Olgo, Olgo, văd că tare ti-e degrabă să dovedești cu martori că era de preferat să-ti ducem dorul, nu grija. Oare nu vezi tu fată-lică-hăi că e deja o mascotă pe tură? Ho!

        Am înțeles, ești bine, trăiești, ti-au dat drumul si nu te-ai schimbat…. dar… Ușor cu oiștea că n-avem gard si dai direct in hău… si din lac in puț… ăăă. Ti-ai făcut schimbare de sex? In ce parte?

        Apreciază

        • Stil said

          Este firesc să îți schimbi chiloții cel puțin o dată pe zi și de doua ori pe noapte dacă ești cufurit. În rest Doamne fere de transhumanți sau transformați….nu e cazul meu eu sunt doar tânără și nelinistita

          Apreciază

          • Oricum dacă dormi cu chiloții pe tine înseamnă că nu mai ești chiar așa de tânără si de neliniștită. Mai degrabă neprihănită. Dar… ce te întreb eu, si ce-mi răspunzi tu! 😦

            Olga pe unde-ai umblat de când ai dispărut din peisaj? Doar la Maglavit? Asta-i un cătun pe Dunăre, nu? Ce Dumnezeu puteai să faci la Maglavit atâta amar de vreme?

            Apreciază

          • Stil said

            La Maglavit am stat doar un sfert de oră în rest am vizitat Capul Verde și Honolululilula am făcut poze la pinguini dar nu le postez că sunt mult mai frumoase decât cele mai frumoase. Oricum mă voi înscrie la Superblog așa că începând cu 1 octombrie devin din pasiva activa așa că vă rog să mă urmăriți pe vlog

            Apreciază

          • Bine Olga, o să devii v-Olga, ca fluvială ai mai fost. Si-o să te verși înspumată în marea Caspică a sargaselor, care e de fapt lac. Abia apoi o să dai din lac în puț. Ce să zic? Baftă. Să ne scrii. 🙂

            Apreciază

          • P.S. Nu uita să ne spui unde putem viziona v-logul Olgăi.

            Apreciază

          • Stil said

            Pai, vl-olgurile le puteți citi aici-șea, unde oare altundeva? Doar nu oți fi crezut că de plictiseală încep ma filmez? Sunt full contact. Eu pe bArca mă simt bine in rolul de comentator șef de Sef și mă desfășor în voie. Asa ca revin cu material nou dupa 1 octombrie. See you soon!

            Apreciază

          • Ah, de la 1 Octombrie Arca lui Goe va avea în mod oficial Stil. (în mod neoficial va avea olgă). In orice caz de-abia aștept. Număr clipele pe care le consumi din întâmplare… Olga Liebe, wo bist du? 🙂

            Apreciază

      • Nu doar acei care ne invidiază sau urăsc
        Ne trasează limitele și ne asupresc; cei care ne iubesc
        Ne limitează nu mai puțin.
        Fie ca zeii să-mi garanteze, eliberat de toate
        Iubirile, libertatea înghețată din înălțimile
        Vidului. Dorind puțin,
        Omul are totul. Nedorind nimic,
        El este liber. Neavând și nedorind,
        El este egal, deși doar om, cu zeii.

        (Nu doar acei care ne invidiază – Fernando Pessoa)

        Apreciază

  5. 13. Universul: Niște lumină si niște spațiu. Si asta e tot. 🙂

    Anticipez un pic topicul următor, amintind celor curioși că stația interstelara Voyager 1, lansată în misiune pe 5 septembrie 1977 (acum 45 de ani), ieșită binișor din frontierele sistemului solar se găsește la aproximativ 23574 miliarde de km distanță față de planeta Pământ. Repet, 45 de ani, 23574 miliarde de km. Ceea ce reprezintă însă, rețineți, mai puțin de „o zi lumină” 😦 .

    Apreciază

  6. Stely said

    @Arca lui Goe,

    „…. dar totuși, in intenție, gestul are o semnificație mai adâncă decât a o oferi prilejul unor emoții de toamnă (toamnelor) si ocazia mirării ironice facile (celor predispuși la ironie). ”

    Ma simt vizata si jenata de superficialitatea de care am dat dovada , desi am sesizat profunzimea filozofica a versurilor lui Fernando Pessoa.
    Am crezut ca asa cum procedati de obicei prefatati cu un citat sau videoclip inceputul toamnei . Nu am intuit ca aveti intentia sa dezvoltati tema. Altfel as fi inceput sa caut informatii despre autor si poezia sa.

    Si da, asta am facut, printre altele , pe ziua de azi. Am citit si alte poezii exceptionale dar si date despre autor. Am retinut ceva foarte interesant ce mi-a amintit de „experienta fundamentala ” a lui Basarab Nicolescu.
    Iata :

    „Ziua triumfătoare
    […] la 8 martie 1914 – m-am trezit în picioare în fața unei comode înalte, am luat o foaie de hârtie, am început să scriu, rămânând tot timpul în picioare, deoarece stau mereu în picioare când pot. Am scris treizeci de poezii la rând, toate într-un fel de extaz, a cărui natură nu o voi înțelege niciodată. A fost ziua triumfătoare a vieții mele și nu voi avea niciodată alta ca ea. Am început cu un titlu, Păzitorul oilor. Iar ceea ce a urmat a fost apariția cuiva în mine, căruia i-am atribuit imediat numele de Alberto Caeiro. Vă rog să scuzați absurditatea a ceea ce sunt pe cale să spun, dar în mine apăruse, atunci și acolo, propriul meu stăpân. A fost senzația mea imediată. Atât de mult încât, cu acele treizeci de poezii ciudate scrise, am luat imediat o altă coală de hârtie și am scris și eu, la rând, cele șase poezii care alcătuiesc „Ploaia oblică” de Fernando Pessoa. Imediat și total… A fost întoarcerea de la Fernando Pessoa/Alberto Caeiro la Fernando Pessoa singur. Sau mai bine zis, a fost reacția lui Fernando Pessoa la propria inexistență ca Alberto Caeiro.”

    Iar aici un interviu cu Dinu Flamand traducatorul multor poezii ale lui Fernando Pessoa, publicat in Dilema veche, din care am extras ceva deosebit de interseant :

    ” Pessoa era ferm convins că, dincolo de lumea aparentă şi de lumea fizică, există posibilităţi de a in­tra într-o altfel de cunoaştere translogică, într-un fel de logică polivalentă, cum îi spunem astăzi. Şi probabil că avea dreptate. |n teoria corzilor şi în alte teorii, fizica ne spune că ar exista alte universuri pe care numai jocul oglinzilor din univers ni le face vizibile, sau că există mai multă antimaterie decît materie, aşa cum există ma­terie neagră care e preponderentă, adică ce vedem noi din lume e o mică parte a aisbergului lumii noastre. Deci Fernando Pessoa era ocultist dintr-un fel de convingere filozofică ce punea ca evidenţă insuficienţa realului. Dar era mai profund decît multe cărţi banale de magie sau de patafizică pe care le citea”

    https://dilemaveche.ro/sectiune/dilemateca/pessoa-a-si-trait-literatura-interviu-cu-dinu-606202.html

    P.S. As fi vrut sa scriu (din mine)ceva mai elaborat dar recunosc ca sunt destul de limitata, nefiind literat si nici macar filolog.
    De aceea as fi recunoscatoare sa aflu de la cei in materie ce stiu ei despre acest poet(si nu numai) exceptional.
    Ma gandesc la cei din „Gara pentru noi” care ar avea prilejul sa-si dovedeasca eruditia de care din ce am vazut se mandresc cu ea, in detrimentul altora. 😉
    In ce-l priveste pe „Goe” bag mana in foc ca l-a citit pe Pessoa aproape in intregime.

    Apreciat de 1 persoană

    • Incursiunea pe care o propuneți oferă aproape oricui, cu generozitate, șansa unor atingeri captivante cu lumile evocate de Fernando Pessoa, cele de dincolo si de realitatea fizica si, si de cea onirică, dar care sunt legate prin anumite potențialități de esența insului. Lumile pe care le-am „văzut” sunt una. Lumile pe care le-am visat sunt alta. Dar mai există si alte lumi, pe care nu le-am „văzut” si nu le-am visat, lumile pe care EU NU le-am văzut si nu le-am visat, dar care nu-s (deloc) aceleași cu cele pe care TU NU le-ai văzut si nu le-ai visat. Sunt lumile mele pe care nu le-am văzut si nu le-am visat eu, altele decât ale tale. O metafizica stranie a solipsismului meta-oniric, rezultată direct din absoluta unicitate a perspectivei fiecăruia asupra lumii. Cum anume intervine gravitația în aceasta ecuație cvasi-psihologică, cvasi-antropologică, antropocentrică, este ceea ce mi-ar plăcea să pot explica pe înțeles în topicul aflat in pregătire. După evaluările mele comunicarea in direcția dorită cu mijloacele semantice disponibile (la emițător si la receptor) ar putea avea, în varianta optimistă, un coeficient de reușită de 5-10%. Oricum… orice mai mult decât nimic ar fi find ceva de-a dreptul colosal, ca sa zic așa, la limita ridicolului.

      „Gara pentru noi” e un simplu teren de joacă virtuală, fără niciun potential anume, dincolo de dimensiunea ludică (si epuizabilă) a hârjoanelor inofensive. Nimic de reținut, de conservat. Nu există nimeni acolo capabil să ofere un ceva oricât de mic, demn de a fi de păstrat si/sau de valorizat.

      Apreciază

    • „In ce-l privește pe „Goe” bag mana in foc ca l-a citit pe Pessoa aproape in intregime.” !!! 🙂 🙂 🙂

      D-na Stely cred că am mai avut de n+1 ori ocazia să subliniez cât de plenar nepotrivite sunt asemenea tentative de zeificare a d-lui Goe… dându-vă de înțeles totodată cât de mult îmi displace prezenta lor, indiferent de la cine si de ce ar veni. Se pare că inevitabil, din cand in cand, d-l Goe cade pradă dorinței d-voastră intempestive de a dumnezei pe cineva sau ceva. De fiecare data ridicolul si comicul răsar ca ghioceii din zăpadă. Bunăoară in cazul de fata. 🙂

      „aproape” ??? Ce înseamnă „aproape”? Cat de aproape? Si, anyway, ce relevanță ar putea avea? Ah, ma comparații cu gar/garagii si (spre marea mea bucurie) mă scoateți in avantaj. 🙂 Nice.

      Oricum a citi integral opera un autor nu poate însemna in sine absolut nimic. Oricine poate sa-l citească aproape integral pe Fernando Pesso (aproape si Aldus ar putea). Nu-i mare brânză. De cunoscut e mai greu. Eu cu dl. Pessoa mă cunosc așa… la nivel de „Buna ziua”. Am ieșit cu dânsul la bere de vreo câteva ori si ne-am întins de fiecare dată la vorbă până spre dimineață. A vorbit aproape numai el. Dar de citit, de-adevăratelea, n-am citit de dânsul decât un singur vers, citit si asimilat, unul singur, atât, acesta: „Abia mâine voi deveni ceea ce azi n-as putea fi niciodată„. Atât. In rest mai nimic. Doar ciupeli. Desi știu sigur că a mai scris el si altele, după cum mi-a spus mie odată o fată (care-l dumnezeia pe Fernando, d-soara Balaci) si care mi-a făcut cunoștința cu el, la o cafea, cândva, atât de demult încât îmi pare c-a fost într-o altă viață. Prin urmare sunt forțat să declin categoric oferta d-voastră de dumnezeire, întrebându-vă totodată ce v-a venit s-o faceți. Ce ați urmărit cu zicerea asta naivă? Presupun că vă înghețaseră mâinile (semn de sinceritate, zice-se) si doreați să vă încălziți nițel. La mâini. 🙂 Pe seama d-lui Goe, a-toate-știutorul. 🙂 Ori oți fi vrut să fiți pro/vocatoare? Mare noroc că nu s-a iscat niciun foc. Pe puntea de lemn a Arcei lui Goe. 🙂

      Apreciază

      • Smaranda said

        Până nu m-am uitat în wiki, am fost chiar convinsă că ați ieșit la o bere cu dânsul. 😏

        Apreciază

        • Păi si acuma nu mai sunteți chiar convinsă? Am zis si eu „bere” așa… la modul generic, dar in realitatea am băut porto de fiecare dată. Sau, mai bine zis, vorba d-nei Stely, aproape de fiecare dată, că odată am băut „lacrima lui Ovidiu”. A insistat amica mea, d-soara Balaci. Fernando a acceptat cu chiu cu vai să trădeze porto-ul lui drag si să încerce Lacrima lui Ovidiu si… atât de mult i-a plăcut că a băut singur o sticlă întreagă si s-a machit. S-a uitat cu privirea tulbure la d-soara Balaci si i-a zis cu multa efuziune (citez din memorie): „Tu mănânci ciocolată, puștoaico; Mănânc-o! Ai să ajungi să vezi că nu există pe lume altă metafizică decât ciocolata. Și că toate religiile nu te învață mai mult decât patiseria. Mănâncă, micuța mea murdară, mănâncă! Ce n-aș da să pot eu mânca ciocolată cu tot atâta autenticitate! Însă eu sunt din cei care gândesc și, desfăcând hârtia argintată, arunc totul pe jos, cum am făcut și cu viața mea..

          Unul de la o masă vecină (care sorbea dintr-un bloody mary) a si zis așa… în barbă, ca pentru sine: „Ce stie țăranul ce e ciocolata. Mănâncă hârtia si aruncă bucata”. Dar destul de tare ca să audă toată lumea. Din fericire a zis in germană si Fernando n-a înțeles si nu s-a supărat.

          Apreciază

        • @Smarada, de mult voiam să vă întreb si până acuma n-am avut niciodată ocazia. Profit de ocazie si vă întreb: D-voastra ați fost vreodată Dumnezeu? Cunoașteți senzația?

          Apreciază

          • Smaranda said

            Din fericire, nu am avut acest ghinion.🙂

            Apreciat de 1 persoană

          • Eh, să nu fim mai prăpăstioși decât papa. De regulă denotă ghinion (sau agonie), dar nu întotdeauna. Uneori denotă extaz sau… fericire (?!). In tot cazul nu durează mult. Doar câte un pic pentru fiecare, ca să ajungă la toata lumea. Cantitatea de Dumnezeu (si dumnezeire) e constantă in Univers. Populația e in creștere. 😦 🙂

            Dar, mă scuzați că insist, ați putea oferi niște detalii? Cu ce ocazie ați fost Dumnezeu? Cât a durat? Cât a durut? Ce s-a întâmplat?

            Apreciază

          • Smaranda said

            Dl Goe, o singură dată am avut nesperata șansă să intuiesc pentru o fracțiune de secundă un procent de 0,000001 la sută din splendoarea a ceea ce numim Dumnezeu. Cum m-am simțit? Copleșită și rușinată pentru fiecare vorbă aruncată, crezând că știu ceva despre El.

            Apreciază

          • Presupun ca întâmplarea aceea nu avut nimic de a face cu niciun fel de influente psihedelice? Nu?
            ***
            Numai cei care n-au fost niciodată părinți si n-au avut copii, n-au fost vreodată Dumnezeu, niciun pic, iar cei care au copii, musai au trait cândva, pasager, senzația de a fi fiind Dumnezeu. Un Dumnezeu micuț si ridicol, dar in tot cazul atotputernic si atoateștiutor. 🙂 Zic asta pentru că observ că ați dus discuția într-o altă direcție decât cea intenționată in context.

            Apreciază

          • Smaranda said

            Presupuneți bine apropos de psihedelice. Nu am fost niciodată curioasă în direcția aceasta ci dimpotrivă am oroare înnăscută față de tot ce schimbă artificial percepția.

            Apreciază

          • Adesea artificialul si naturalul se întrepătrund organic in așa hal încât a le considera două lucruri distincte este mai mult decât iluzoriu. Noțiunea de „artificial” poate sa denote o simpla trufie antropologica. Daca omul e natural, atunci e greu de presupus ca el ar putea face ceva realmente artificial. Tot așa, nici de nimic para-normal nu-i in stare. Omul extinde in mod natural naturalul, utilizând eticheta „artificial” pentru a-si recunoaște si identifica opera sau pentru a obține recunoașterea (altora). Știu că beți vin. Știu că folosiți medicamente, leacuri. Așadar reușiți să vă învingeți oroarea înnăscută față de tot ce schimbă artificial percepția si cursul natural al lucrurilor. 🙂 Cu măsură, ce-i drept. Măsura d-voastră. Care nu-i bătută-n cuie. 🙂

            Apreciază

      • Stely said

        Ma miram eu sa fie trecuta neobsevata,de fapt o simpla impresie, nu altceva . Si sa stiti ca imi asum zicerea, cunoscund posibilele riscuri . Pe langa sinceritate a fost( da) si o provocare a ciudatilor aceiea din gara. Cei care mai cred ca au libertatea sa spuna orice despre oamenii pe care nu-i cunosc . Cand terfelesti pe cineva din toate dpdv (de la aspectul fizic la capacitatile intelectual- profesionale) sau sa-i iei in deradere varsta nu trebuie trecut cu vederea. Asa cum am un sentiment de furie cand imi aduc aminte de CMM si implicatiile ei in asa zisa deconspirare a dlui Goe asa si acum. Nesimtitii au recunoscut intr-un final ca domnul acela nu pare a semana cu cel balacarit de ei si nici ca ar avea vreo potrivire cu „Goe”, dar nici unul nu a avut bunul simt sa-si cera scuze, macar celui care nu a fost prezent sa se apere. Acum vad ca s-au linistit ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic de care ar trebui sa le fie rusine.
        Ei bine, am aceasta dorinta : sa vina sa participe la topicul prezent . Nu-mi pasa ce vor spune despre mine ,dar macar voi putea sa le raspund cu aceeasi moneda, intrucat aici dreptul la exprimare este sfant.😇

        Apreciază

        • D-na Stely, se spune că trebuie să ai mare grija ce-ti dorești. Sper că deep down in inima d-voastră nu doriți răul arcei si inundarea acesteia cu animăluțele de doi bani care populează menajeria d-nei Garageani (mă-mica lor bună, după chipul si asemănare lor). Ce se întâmplă în gară trebuie să rămână în gară (precum in Vegas), ca-n tren.

          Exagerați enorm… in privința sentimentelor de indignare față de sughițurile si guițatul menajeriei de pripas din gară. Serios. Cred că sunteți victima unui exces de interpretare, evaluand după niște criterii total anapoda si acțiunile si (mai ales) efectele acțiunilor guițătorilor, iar ideea că a-i aduce aici special pentru a-i face să presteze critică literară despre Pessoa, ar fi fiind soluția pentru a-i compromite si a-i face de râsul lumii, este încununarea erorii de paralaxă pe care o faceția. Meditați si d-voastră un pic. Vă înțeleg frustrarea si dorința de revanșă si de a le da replică nenorociților care v-au invocat (cum au putut si ei) în timp ce d-voastră erați banată, blocată, cenzurată de către micul spițer al neantului (o variantă încă si mai degenerată a cmm-lei pe care cu evlavie o pomeniții), dar totuși nu cred că țineți asta chiar cu orice preț, inclusiv cu prețul unui scandal derizoriu pe Arcă. In plus subevaluați teribil spaimele respectivelor creaturi imaginându-vă c-or să si le ignore de dragul d-voastră, venind la trap să se războiască cu „d-na Stely” pe Arca lui Goe, departe de teritoriul in care-si fac veacul ca maidanezi. Serios acuma, ce naiba!

          P.S. Ceea ce ma îngrijorează cel mai tare este că d-l Goe este confundat cu persoane publice din ce in ce mai insignifiante si mai lipsite de anvergură. Ceea ce îmi spune (printre altele) că frecventez locuri din ce in ce mai proaste. Mă întreb ce va mai urma după Daniel Onaca. Mă rog, depinde de „locația” in care voi identifica următorul grup al celor „șase personaje in căutarea unui autor”. Aveți vreo sugestie?

          Apreciază

          • Stely said

            Nu stiu ce sa spun despre sugestii. Eu am spus de la inceput ca Dl Goe va ramane o enigma . Or fi cativa care ii cunosc secretul dar nu-l vor divulga tocmai pentru faptul ca nu vor fi crezuti. Imi amintesc ca si eu i-am gasit candva d-lui Goe un corespondent . Ii facusem un” portret robot” si am convenit ca s-ar potrivi cel mai bine. Nu stiu daca veti fi „ingrijorat ” dar poate nu, intrucat zic eu este singurul din Romania care are avea cele mai multe asemanari . Ce ziceti de HRP ?Imi amintesc ca chiar am spus intr-un comentariu pe Arca lui Goe si m-ati cam certat. A, da am avut la un moment dat ideea ca ati putea fi CTP .La el introdusesm pasiunea pentru tenis si fotbal . In schimb la preferinte politice nu , fiind un antibasist mai scarbos decat nt.
            Daca tot am inceput imi amintesc cu amuzament de pacaleala aceea de 1Aprile cand v-ati autodemascat ca fiind Stefan Barna decan, pe vremea aceea, la facultatea de fizica .La inceput au fost cativa care v-au crezut , printre care si eu, dar oscilam. Insa imi staruia in minte asemanarea cu fizica si, iata ca intr-o zi, s-a ivit un prilej sa aflu direct de la cineva care il cunostea pe dl Barna . Era o profesoara de fizica la Automatica, aceasta fiind colega cu sotul verisoarei mele fost profesor de matematica la Automatica . Venise la inmormatarea lui . 😦 I-am pus cateva intrebari pe care le consideram necesare si mi-a raspuns ca nici vorba de vreo potrivire. Mi-a fost cam rusine de indrazneala mea, recunosc.
            In consecinta presupun ca nu vor mai fi idioti care sa-l asocieze pe Dl Goe cu persoane fara nici o atingere cu d-lui. Nici raposatului Gheorghe Iova nu-i recunosteam vreo asemanare , intrucat nu am luat in calcul comportamentul din real al acestuia iar la scris nici vorba. Eu aveam si am drept repere scrierile ,preocuparile, pasiunile , opiniile referitoare la evenimente de orice natura, toate principiale etc .

            Apreciat de 1 persoană

          • Da, într-adevăr, in comentariul făcut recent in care treceam in revistă persoane si personaje asociate de te-ai mira cine si cum cu d-l Goe, nu epuizasem nici pe departe lista candidaților fără voie la postura de d-l Goe. Da, îmi amintesc că desi farsa de 1 Aprilie (in care mă auto-propuneam decan la facultatea de fizica) era destul de transparentă si cusută înadins cu ață albă s-au găsit câțiva să o ia de bună, iar Polichinelle s-a enervat teribil fiindcă pe el il propusesem să fie de 1 Aprilie venerabilul Dan Hăulică, întrucât personajul propus îi părea prea bătrân (în raport cu junele Polichinelle) chiar si pentru o reprezentației de carnaval.

            Apreciază

          • P.S.

            a) Am adăugat poze. Dacă va adăuga si Olga comentarii pe topicul respectiv, veți avea ocazia să le vedeți 🙂

            b) Au reînceput vizitele (silențioase) din Suedia. Dacă n-as ști deja de la cine sunt, l-as putea bănui pe d-l Daniel Onaca de curiozitate. Vedeți, asta este cusurul d-lui: e curios. Da frate da, firește că sunt curios să aflu ce se spune pe seama mea, si să văz până unde poate merge mișelia omului. 😦

            Apreciază

          • Stely said

            a) vazut pozele …sunt grozave . Astept inca o runda . Multumesc.

            b) Cin’ sa fie , cin’ sa fie „curiosul „banuit ? 🙄

            Apreciază

  7. Stely said

    Mergand pe urmele pesonajului Lidia din poemele lui Fernando Pessoa am gasit o poezie ce pare a fi de actualitate , ceea ce m-a facut sa cred ca poetul a fost un mare vizionar.
    Iata:

    Cele două castele – Fernando Pessoa

    Adăugat de: Gerra Orivera

    Europa zace, sprijinită-n coate:
    Din Est zace spre Vest, privind nainte;
    Plete romantice-i păzesc bogate
    Ochii elini, şi vremi îi trec prin minte.

    Cu braţul stîng la spate-i aşezată;
    Cel drept, în unghi, îl năpădeşte ceaţa.
    Primul zice Italia, şi-o arată,
    Al doilea Anglia, mai depărtată,
    Cu mîna-n sus, în care-şi ţine faţa.

    Cu ochi de sfinx, fatal, nălţîndu-şi talia,
    Spre Vest, trecutul viitor, ea cată.

    Iar faţa ce-l priveşte-i Portugalia.

    Iar aici un video-clip cu Lidia:

    Apreciază

    • Mă bucur că l-ați adoptat pe Fernando Pessoa dimpreună cu Lidia lui… procedând cu curaj la întoarcerea d-voastră in timp, spre a-i merge pe urme. 🙂 Faptul că postați pe Arca lui Goe dovezile… este un bonus.

      Apreciază

      • Cred că Pessoa i se potrivește foarte bine si d-lui Neamțu Țiganu (pe falia poeților dragi sufletului său Blaga, Tudoran), dar, întrucât ați apucat să-l adjudecați d-voastră, fie va evita să se pronunțe, fie va exprima o ironie amară la adresa combinației Stely – Fernando. 🙂

        Apreciază

  8. Stely said

    Si aici o melodie :

    Apreciază

  9. Stely said

    Intrucat nu stiu sigur ca melodia este dupa versuri de Fernando Pessoa , desi din traducere par a fi , si tot cautand sa vad daca am gresit cumva am gasit o alt video -clip cu o poezie tradusa de Dinu Flamand , aici:

    @Arca lui Goe – Daca cumva am facut abuz de video -clipuri si in caz ca cel cu melodia nu contine poezia lui Fernando Pessoa va rog frumos sa-l stergeti . 🤗

    Apreciază

    • Ceea ce s-a întâmplat deja, nimeni nu mai poate schimba, șterge sau anula. Din cauza ireversibilității. Universul este univoc (ne echivoc), după cum a recunoscut chiar si dl. Hawking. Fiind consistent cu el însuși, nici măcar Dumnezeu cel atotputernic nu poate face asta. Nu-i poți cere nici chiar Lui ceva de genul: „As vrea să fi vrut” sau „As vrea să nu fi vrut”, ori „As vrea să fi făcut.. ceva”, sau „As vrea să nu fi făcut (alt)ceva” ori „As vrea ca ceva întâmplat să nu se fi întâmplat”. Ce s-a întâmplat, întâmplat rămâne. Ce s-a spus, spus rămâne. Pentru totdeauna. Eu cel mult as putea muta (de/finitiv) unele comentarii la Groapa de Gunoi. 🙂

      Apreciază

    • Oricum cred că video-urile postate „abuziv” de către d-voastră au plăcut mult unei părți importante a publicului nostru, aici de față. 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        Pai ,daca nu se incadreaza on topic chiar va rog sa le mutati la Groapa de Gunoi , altfel s-ar crede ca ma favorizati. Asa , poate, m-oi invata si eu sa fiu mai atenta .
        Chestia cu publicul tinta este (cred)o ironie , iar povestea cu neamtu tiganu o iau ca pe o incitare ,ca doar nu-l credeti a fi in stare de ironii amare la adresa mea .

        In ce priveste „urmarirea” Lidiei am vazut ca existe mai multe poezii in care este invocata Lidia si m-am dus „pe urmele „s-o mai gasesc si in alte poezii(ode) cum ar fi aceasta:

        Ode

        Din grădinile lui Adonis, Lydia, iubesc
        Cel mai mult trandafirii efemeri,
        Cei care-s sortiţi să moară
        În ziua-n care s-au născut:
        Înfloresc când soarele e sus pe cer
        Şi mor înainte ca Apollo, către seară,

        Să coboare pe boltă dincolo de orizont.
        Să facem din vieţile noastre-o lungă zi:
        Nu contează, Lydia, nopţile trecute
        Şi nu trebuie să ne gândim la cele care vor veni,
        Nici cât de puţină vreme să trăim ni-i dat.

        P.S.Am vrut sa stiu daca a avut o iubita cu numelei ei si nu doar imaginata. Si cred ca da, intrucat nu figureaza in biografia lui . De fapt nu toate sunt scrise cu numele lui, ci cu „heteronime” cum ar fi si aceasta:😍

        .

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: