Laniakea

Veșnica prăbușire
faza pe super-roiuri de galaxii
azi Laniakea

Dupa cum sugerează unele studii referitoare la Paradisul Incomensurabil, gravitația (ca instrument al veșnicei prăbușiri) își va rata (si) la acest nivel (faza pe super-roiuri galactice), țelul si menirea… Savanții susțin ca volumul Laniakeei (care are de la un capăt la altul aproximativ o jumătate de miliard de ani lumină) este prea mare in comparație cu masa totală a celor peste 100 de mii de galaxii care o compun, Laniakea fiind așadar prea rarefiată, astfel încât toata strădania Marelui Atractor, care dă azi un sens curgerii galaxiilor, în acest fulg cosmic, se va dovedi în zadar, fiind insuficientă pentru a contrabalansa efectul dispersiv provocat de dilatarea accelerată a universului (sub acțiunea așa numitei energii întunecate). Pare-se că Laniakea este condamnată si nu va reuși să-si consolideze o structură stabilă, bazată pe un echilibru dinamic între gravitație si forțele care se opun local gravitației (ca in cazul stelelor ordinare, de ex). La scara cosmică a Laniakeei se află punctul de inflexiune în care veșnica prăbușire pivotează dinspre căderea ratată spre interior, către căderea inexorabilă către exterior. Un exterior aparent, foarte relativ, care se va dovedi, curând, interior, un alt interior, mult mai vast si mai con/strângător… în care ne aflam deja, în curs de destrămare. Până să atingem subiectul acelui gen de cădere (pe drumul reconcilierii profanului cu gravitația) s-ar cuveni însă o scurtă recapitulare a eșecurilor gravitației, care au avut ca efect instaurarea acestui regim tranzitoriu de o complexitate copleșitoare, din care a fost posibilă emergerea vieții. Este (si) acesta subiectul unui topic viitor.

Există câteva aspecte foarte interesante referitoare la entitatea cosmică Laniakea, cea care furnizează datele observaționale pe baza cărora savanții au alcătuit aceasta admirabilă imagine… artistică. Filamentele, vizibile în reconstituirea grafică a acestui pămătuf cosmic, nu sunt chiar ceea ce s-ar putea vedea spontan, instantaneu, „în realitate”, dacă ne-am afla undeva in Univers, în afara Laniakeei, la o distanță potrivită. De acolo (noi, cu ochii si cu mintea noastră si cu felul nostru de a percepe ritmul timpului) am vedea doar o mare amorfă de puncte luminoase (fiecare punctuleț fiind câte o galaxie din aceea cu mii de miliarde de stele). Traseele sub formă de filamente au fost adăugate de către savanți cu ajutorul softurile lor, pe baza modelarii matematice, a mișcărilor galaxiilor (punctișoarele luminoase din „poză”), ca atunci când faci o fotografie cu lucruri în mișcare (mașinile pe autostradă de ex), cu un timp de expunere mai îndelungat. O fotografie a Laniakeei, similară cu imaginea construită de către savanți, s-ar putea obține din poziția si de la distanța potrivită ținând deschisă o cameră foto pentru circa un miliard de ani. Este cu atât mai sublim si mai spectaculos faptul că savanții (niște oameni acolo si ei) au reușit să reconstituie poza repede, pe scurtătură, fără să facă deplasarea în cadru, la un miliard de ani lumina si sa aștepte un miliard de ani pentru a o obține. E frumoasă, nu? Frumoasă si mincinoasă. Special pentru noi, oamenii. Despre minciunile prin omisiune ale frumoasei Laniakea om avea ocazia să comentăm mai la vale, împreună cu prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe.

Cred că după atâtea referiri si reluări ale imaginii Laniakeei, prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, are desigur idee cam pe unde vine Arca lui Goe în poza asta, sau măcar Galaxia noastră (alintată si cu denumirea de calea Lactee). Această imagine redă într-un fel, în rezumat, istoria centrismelor la care a renunțat omul in istoria sa recentă, începând cu geocentrismul, heliocentrismul, continuând cu cel galactic. Ne-am acceptat sub aspect „geografic” poziția marginală, pe Pământ, în Sistemul Solar, în Galaxie si acum iată si în super roiul galactic Laniakea, si desigur descentralizarea va continua. Nu suntem buricul universului… Totuși într-un anumit sens aceasta imagine a Laniakeei continuă să denote antropocentrism. Este o reprezentare grafică înșelătoare destinată anume ochiului si mintii umane, dând per total o impresie greșită despre ceea ce ar fi fiind Laniakea aceasta. Ceea ce face posibilă aceasta vizualizare sunt punctele luminoase care o compun, fiecare dintre ele constituind o galaxie din cele circa 100 de mii de galaxii componente. Lumina fiecare galaxii este formată din lumina miliardelor de stele care compun galaxiile, stele similare Soarelui. Privitorul poate avea impresia ca Laniakea este esențialmente o colecție impresionantă de surse luminoase (care emit fix in spectrul vizibil, accesibil ochiului uman)… Ceea ce este foarte departe de adevăr. Stim că stelele si galaxiile emit radiații electromagnetice într-un spectru mult mai larg decât cel vizibil. Stim că stelele emit in egală măsură fotoni si neutrini si ca energia radiantă a stelelor este mai degrabă incorporată in invizibili neutrini decât in fotoni. In poză nu apar deloc neutrinii, si radiațiile invizibile, infraroșii, ultraviolete, unde radio, raze gamma, care au ponderi colosale in ecuația energetica a galaxiilor. Iar asta nu-i încă nimic in ceea ce privește esențialul. Ponderea esențială a fiecărei galaxii (reprezentată aici ca un punct luminos) constă de fapt în gaura neagră masiva din centru si din materia întunecată difuză ca un halo in jurul discurilor galactice. Întâmplător noi (umanii) suntem constituiți din materie luminoasă (această materie cu rol periferic in economia universului, singura accesibilă observării noastre prin simțuri) si avem tendința să exagerăm importanța acesteia in lume, furnizând iată o imagine a Laniakeei care ne poate da senzații înșelătoare in legătură cu ce anume ar fi fiind aceasta formațiune in curs de destrămare. Si apropo, traseele luminoase evidențiate, pe baza actualului curs al galaxiilor către marele atractor, sunt desenate neținând seama de dilatarea universului. Asa ar arăta o fotografie cu expunere îndelungată a Laniakeei, dacă universul nu s-ar extinde, ci ar fi static. Nu este. Se dilată accelerat sub acțiunea unei „forte” misterioase, ipotetice, numită momentan „energie întunecată”. (Cred că e posibil ca într-un viitor oarecare să se numească, simplu… gravitație 🙂 ) Toate lucrurile invizibile pe care le-am pomenit nu au cum să fie incluse in modelarea grafică a Laniakeei, dar ni le putem reprezenta mental, adăugându-le conceptual acestui model vizual, pentru a avea o idee mai precisă despre ce este Laniakea si care ar fi fiind rolul ei in veșnica prăbușire.

In cazul in care impresiile de după lectura textului sau pur si simplu vizita pe Arca lui Goe ti-au adus in minte vreun gând pe care ai vrea sa-l redai într-un comentariu, ori chiar ai comentarii aleatorii cu care ai venit in minte de acasă sau din altă parte, recomandarea mea ar fi ca înainte de purcederea la postarea acestora, să-ti îngădui un moment de detașare pentru o scurtă audiție. Si numai dacă si după aceea dorința de a le reda publicului persistă, atunci treci la fapte eroule.  Undeva, cândva in Laniakea:

Daca ai comentarii off topic nu uita ca locul lor este AICI