(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

re-Capitulările Gravitației

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 9, 2022

Se pare că epopeea pomenirii veșnicei prăbușiri, aflată în plină desfășurare pe Arca lui Goe, propusă ca mijloc (naiv) de reconciliere a profanului cu gravitația (si cu teoria relativității generalizate si poate chiar cu teoriile găurilor negre), nu a reușit să impresioneze (încă) pe nimeni. Nu a fost nimeni dat pe spate, sau „de pământ” (ca ciocârlia Lia), si nici măcar nu a fost adus nimeni cu picioarele pe Pământ. Visătorul observator, reprezentat aici de către prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe, a fost păstrat în veșnica si netulburata sa starea de visare ontologică de mai înainte, in care nu este loc de prea multe emoții vizavi de călătoria inițiatică pe care o facem (forțat, fără voie) prin univers, smulși, sub forma unor perpetue căderi, pe trasee elicoidale, cu viteze amețitoare, într-o direcție necunoscută, către o țintă si un deznodământ deloc previzibile. Este această cădere atât de comună, de continuă, de categorică, de monotonă si inexorabilă încât trece neobservată, ne luată in seamă, ignorată cu desăvârșire. La ce-ar folosi să ne preocupe? La nimic. Zburăm, navigăm, cădem, fulgerător prin spatii, pe căi de mii de ani, trecând in tot atâtea clipe, plutind pe o „apă”, care curge mult mai repede decât noi. Diferența de ritm intre curgerea „apei” ce ne poarta prin cosmos si propria noastră curgere, materială, inegală, smucită, ruptă, este ceea ce percepem a fi „trecerea timpului”. Avem timp. In aceasta perpetuă cădere, imponderabilă, către centrul universului, avem timp să bem un cognac (înainte) si să fumăm o țigară (după). Avem timp pentru toate. Cadem, dar câtă vreme nu ajungem nicăieri totul e logic. Perfect logic. Putem ignora veșnica prăbușire văzând-ne de viețile noastre, de mofturile noaste, de ambiții si boli, de pasiuni, vicii, vise, iluzii. Avem timp, avem de unde alege. Finalul constă în destrămare, nu în încheierea căderii, prin ajungerea (buf) in vreun Terminus Paradis. Veșnica prăbușire va continua apoi fără noi, fără probleme. Veșnicia (care in niciun caz nu s-a născut la sat) denotă imperfecțiune, defect de fabricație… de concepție. Veșnicia denotă eșec. O prăbușire serioasă nu tine veșnic, nu este perpetuă, ci ajunge (în no time) la o finalitate, la echilibru, la repaus, la nimic. Lumea există ca efect secundar al imperfecțiunii gravitației care, incapabilă să-si ducă treaba la bun sfârșit, se auto-sabotează, plină de umor. In episodul de azi as vrea sa trecem in revistă re-Capitulările Gravitației in fața provocărilor pe care le tot întâmpină, pe post de hopa-Mitică, de perpetuum mobile. Gravitația are multe „hibe de comportament” care o predispun la eșec, așa ca trecerea lor in revista într-o anumita ordine cronologică sau a importanței este greu de alcătuit la modul absolut, prin urmare voi improviza o listă in ordinea antropologica a lucrurilor,

  1. Prima ratare de luat in seamă a gravitației este existenta planetelor. O gravitație serioasă care se apuca de strâns praful cosmic dintr-o regiune a spațiului îl aduna pe tot, ceva mai omogen, într-o sfera centrală, in ceea ce avea sa devina Soarele Central si nu rata circa 1% din mizeria primordială lăsând-o să se coaguleze gravitational, departe de centru, în planete, sateliți de planete, planete pitice, asteroizi, comete… Neomogenitățile inițiale in structura norului de praf i-au jucat gravitației o festă care avea sa aibă ca efect apariția unor noduli de materie gravitând pe orbite interioare heliosferei.
    .
  2. A doua ratare a gravitației, pe care as menționa-o in treacăt 😉 se refera la incapacitatea Pământului (ca si a celorlalte planete) de duce la bun sfârșit căderea lucrurilor, până în centrul planetei, lăsându-le pe acestea să plutească, suspendate în nedeterminare la suprafața pământului, pe pernă electromagnetică de lumină, într-un aparent perpetuum meci nul (remiză), care amână sine die deznodământul căderii către centrul Pământului a materiei, inclusiv a celei care ne compune pe mine si pe tine (măi dragă prea-cinstit cititor citit si unic al Arcei lui Goe). Probabil că felul în care menționez această ratare poate crea o anumită stare confuzie, în legătură cu care tot ce pot spera este să ne lămurim, cât de cât prin comentarii punctuale. La urma urmei cât „timp” ar putea sta un corp în echilibru pe suprafață unei planete, înainte ori de a se scufunda (în jos) ori de a se desprinde si zbura (în sus)? Oricât? Nooo…Tu ce crezi?
    .
  3. A treia ratare a gravitației se referă la incapacitatea sa de a transforma Soarele într-o gaură neagră, sau măcar de a menține la un loc materia pe care a apucat s-o adune în Soare. In fiecare clipă, radiația electromagnetica, fasciculele de neutrini, vântul si erupțiile solare fac scăpate din „ghearele” gravitației, în cosmos, cantități enorme de materie. In cele din urma Soarele o va face scăpată pe toată, în ciuda intențiilor gravitației de a o aduna si de a o tine la un loc. Strigatul disperat al materiei în contra gravitației, manifestat prin producerea en gros de fotoni si neutrini, zvârliții rebeli in spațiu cu aproape viteza luminii în vid, va continua până la final, la aceasta scară (sub-galactică), zădărnicind intențiile locale ale gravitației… în favoarea celor centrale. Este posibil ca gaura neagra masiva din centrul Căii Lactee să nu-si rateze misiunea si să înghită în cele din urmă toată materia din galaxie.
    .
  4. Ciocnirea cu galaxia spirală din constelația Andromeda. Acesta ar putea părea un succes al gravitației. Dar este? Rămâne de discutat.
    .
  5. Destrămarea Laniakeei.
    .
  6. Radiația Hawking.
    .
  7. Si tot așa, din greșeală in greșeală spre victoria finală…

In cazul in care impresiile de după lectura textului sau pur si simplu vizita pe Arca lui Goe ti-au adus in minte vreun gând pe care ai vrea sa-l redai într-un comentariu, ori chiar ai comentarii aleatorii cu care ai venit in minte de acasă sau din altă parte, recomandarea mea ar fi ca înainte de purcederea la postarea acestora, să-ti îngădui un moment de detașare pentru o scurtă audiție. Si numai dacă si după aceea dorința de a le reda publicului persistă, atunci treci la fapte eroule. 

Daca ai comentarii off topic nu uita ca locul lor este AICI

Anticipand (enorm) aș menționa, în avans, că gravitația este o scamatorie a d-lui Universul. Că știți si d-voastră cum se fac scamatoriile de către iluzioniști, prestidigitatori, magicieni, scamatori profesioniști. Mă rog, există mai multe feluri de scamatorii, dar cele mai spectaculoase sunt cele care lucrează cu numere mari (mari, mari, foarte mari)… care dau victimelor (nevinovatului spectator) iluzia infinitului. Daca i-ai strecurat martorului în suflet ideea de infinit al tău e, fără scăpare… Ați văzut de ex. ca iluzioniștii folosesc cărți de joc (care nu sunt de joacă). 52 de cărți de joc pot fi aranjate in 52! de feluri (unde semnul exclamării denotă factorial)… adică 1x2x3x4x5…x49x50x51x52. Ceea ce devine aproximativ 8 înmulțit cu 10 la puterea 67. Adică 8 urmat de 67 de zerouri. Adică vreo 8 trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane. Sau altfel spus un număr mult mai mare decât vârsta universului exprimată în secunde (cam de 2 trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de ori). Chestii care frizează infinitul. In mod analog (?!) universul a avut grija ca interacțiunea gravitațională să fie de un trilion de trilioane de trilioane de ori mai slabă decât interacțiunea electromagnetică. Ceea ce înseamnă că dacă ai vrea să smulgi, prin atracție gravitațională, un electron dintr-un atom ar trebui să plasezi în vecinătatea atomului un corp cu o mărime similară cu a atomului dar cu o masă de circa un trilion de kg… adică sa faci acolo o gaură neagră. Sarabanda numerelor grotesc te mari (sau de mici) care-i inoculează în cap observatorului ideea de infinit, este secretul scamatoriilor Universului. Totuși, totuși, totuși… Oricât de mari ar fi fiind numerele alea, sunt niște biete numere finite, nu sunt nici pe departe infinitul. As paria că masa fotonului nu este chiar fix zero (așa cum se speculează/acreditează), ci că este foarte, foarte mică… mai mică decât a neutrinului, dar un pic mai mare decât zero. Ar însemna că fotonii nu se mișcă chiar cu viteza „c”, ci aproape cu viteza aceea. La fel ideea că in interiorul unei găuri negre s-ar afla o singularitate în care întreagă masa este concentrată într-un punct de dimensiuni nule (cu o densitate infinită) este mai mult decât sigur o glumă, o iluzie, o scamatorie, bazată pe numere mari, mari, foarte mari, capabile să inducă iluzia infinitului în mințile oricui. Închei aici (enorma) anticipare, păstrând detaliile (si altele) pentru altă dată.

47 răspunsuri sa “re-Capitulările Gravitației”

  1. Florin said

    „pe pernă electromagnetică de lumină” 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Un fel plastic (literar) de a descrie interacțiunile cuantice dintre electronii orbitali ai atomilor si moleculelor care formează celulele de pe talpa noastră si electronii orbitali din moleculele si atomii care constituie solul pe care stăm în picioare. Respingerea electrostatică dintre acești electroni, aflați de o parte si se alta a suprafeței de pseudo-contact dintre talpă si sol, care ne menține la suprafața Pământului (împiedicându-ne să ne scufundăm, să ne scurgem spre centrul pământului), se realizează prin schimburi de fotoni (descrise de diagramele Feynman)… Practic lumina ne tine la suprafață.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Am ascultat cu atenție valsul propus, si chiar in timp ce-l ascultam mi-a trecut prin cap că ar putea exista un alt soi de planete si mai in interiorul Soarelui, noduli de plasmă cu o densitate si o temperatură considerabil mai mari decât ale plasmei din jur, orbitând, prin Soare ca si Pământul. Unele dintre aceste planete ar putea fi poate populate, cu ființe de plasmă… De ce nu?

    Apreciază

    • Smaranda said

      De ce musai planete? Soarele însuși ar putea fi populat cu ființe din necarne.
      Am vizitat cu timp în urmă soarele. La plecare însă nu mi-a dat voie să ies până nu îmi iau și aroganța cu mine. Nu-i banc. Pe vremea aceea eram tare paranormală.

      Apreciat de 1 persoană

      • E foarte posibil să fie exact așa precum spuneți… după cum tot la fel de bine pot exista ființe bizare si în spațiul interplanetar… invizibile, la care nu știm încă cum să ne uitam pentru a le si vedea (dacă or exista, firește). Asta însă nu exclude posibilitatea existenței unor planete de plasmă în Soare. Cred că dacă gravitația a tot avut eșecuri de gen planetă, este foarte posibil să le fi avut de sus si până jos, nu doar până la orbita lui Mercur. 🙂

        Dacă mai vizitați Soarele mai in interior să faceți poze cu ființele de necarne. Altminteri ce sa zic? Suntem deja in vizită in Soare, este casa noastră, pe care o locuim împreuna cu planeta. Singura ieșire din casă a fost prin sondele spațiale Voyager 1 si 2. In rest am stat cuminți, acasă, în Soare. In foarte Soare.

        Apreciază

  3. Oana Sava said

    Fain titlu.. a capitulat.

    Apreciază

  4. Smaranda said

    „plutind pe o „apă”, care curge mult mai repede decât noi. Diferența de ritm…”
    Aș fi citat tot articolul căci mi-a plăcut foarte mult. Dar asta cu timpul ca o „apă ” mi-a plăcut și mai mult și mi-a amintit de un vis mai vechi unde un timp curgea ca un fluviu de la dreapta la stânga iar alt timp curgea ca un fluviu de la stânga la dreapta.

    Apreciază

    • Din cate am băgat de seamă din comentariile d-voastră ați putea scoate oricând o carte de vise. Am impresia că aveți darul de a le visa cu interpretări cu tot. ☘️ 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Smaranda said

        Și dvs ” visați” chiar dacă poate nu știți. Altfel nu cred că a-ți avea atâta inspirație. Oricum viața este mai interesantă cu atâtea extra .

        Apreciază

        • Oh, da, am si eu escapadele mele onirice, multe e o stranietate si de o frumusețe nepământeană, dar totuși nici in închipuirile mele n-aș reuși să înțeleg cum ar putea arata, în vis, un fluviu de timp… Ar fi poate ca un fel de Dunăre în care apa, în loc să fie făcută din protoni, neutroni si electroni, ar fi făcută din cuante de timp Planck, iar d-voastră, din chiar centrul visului, ați fi fiind dotată cu abilitatea de a percepe vizual sau sentimental, curgerea timpului din undele fluviului. Râurile de apă curg din cauza gravitației. Probabil că si râurile de clipe la fel. Nu?

          Apreciază

          • Stil said

            Eu uneori visez că zbor alteori visez că merg pe apă și nu chiar de puține ori visez lumină puternică dar care nu mă deranjează dar oricum indiferent de vis eu când mă trezesc sunt bine dispusa

            Apreciază

    • Stely said

      @Smaranda ,
      Iata aici nu un vis, ci o viziune :

      Mişcarea cosmică poate fi reprezentată
      vizual :două fluvii paralele care curg
      cu o forţa considerabilă in direcţii opuse,
      străbătând toate cosmosurile.
      Discontinuitatea este tocmai trecerea
      de la un fluviu la celălalt .
      Teoreme poetice -Basarab Nicolescu

      Iar aici cum poate fi inteleasa „discontinuitatea” tot in viziunea domnului Basarab Nicolescu:
      „Pentru a încerca sa înţelegem întreaga stranietate a ideii de dicontiunitate , să ne inchipuim o pasăre ce sare din ramură in ramură într-un copac , fără să treacă prin nici un punct intermediar:
      e ca şi cum pasărea s-ar materializa intastaneu pe o ramură sau alta.
      Evident, imaginaţia noastră obişnuită se blochează în faţa unei asemenea posibilităţi . Dar matematica poate trata foarte precis acest gen de situaţie.”(Noi, particula si lumea-Basarab Nicolescu)

      Apreciază

      • Smaranda said

        Dna Stely, interesante citate. Mulțumesc. Când spune discontinuitate , la ce se referă dl Basarab?

        Apreciază

        • Stely said

          Se refera la descoperirea lui Max Planck „un fulger in intuneric ” denumita cuantă („constanta lui Planck”) ce dupa cum spune ,”introduce o structura discreta , discontinua de energie”.

          In continuare aici :

          Fără discontinuitatate nu există conştiinţa,
          iar fără conştiinţă nu există discontinuitate .
          Discontinuitatea cuantică este
          unul dintre semnele conştiintei cosmice.

          Libertatea este discontinuitate .
          Discontinuitatea dă un sens
          vieţii omului.

          Teoreme poetice-Basarab Nicolescu

          Apreciază

          • a) Oare d-l Basarab Nicolescu o fi de partea lui Einstein sau de partea lui Bohr, în disputa filozofică a acestora?

            b) Ați găsit cumva, prin teoremele poetice, vreo referire la gravitația cuantică?

            Apreciază

          • Stely said

            Da, am raspunsuri pentru ambele puncte(a si b) dar nu ma simt in dspozitia necesara pentru a le aduce in atentia „prea cinstitului…”

            Apreciază

          • Oricând muzele vor catadicsi să vă re/aducă dispoziția necesară, îi veți putea oferi „prea cinstitului” răspunsurile la întrebarea: Dintre sute de catarge care lasă malurile câte oare le vor sparge:

            a) vânturile
            b) valurile

            🙂

            Apreciază

  5. Oana Sava said

    Muzica și clipul mi-au amintit de lilieci… ființe deprimante, înspăimântătoare, întunecoase, care nu-mi plac deloc. Capitularea ar fi meritat o Sonata, zic eu. (mă iertați că am îndrăznit o părere ref. la muzicuta)

    Apreciază

    • Păi veniți cu sonata. O puteți propune ca alternativă muzicală… anti-gravitațională. 🌏

      Apreciază

      • Oana Sava said

        Sonata Lunii.

        Apreciază

        • La cererea unei parti importante a publicului se propune ca alternativă muzicală audierea Sonatei Lunii în locul Valsului Vampirilor… La urma urmei Luna este si ea un (în)semn peren al unui alt eșec al gravitației, așa după cum a fost redat AICI la formarea Lunii.

          Apreciat de 1 persoană

          • Oana Sava said

            Vă mulțumesc!

            Apreciază

          • Oana Sava said

            Se pare că azi (trebuie să) ne gândim și la Morricone.
            Sincer? Mi-aș dori să citesc un text compus de dumneavoastră la care să se potrivească acest fragment drag mie (dacă e off topic comentariul, îl mutați, dar poate scrieți o poveste…)

            Apreciat de 1 persoană

          • Oana Sava said

            Adică… „Gabriel’s Oboe”.

            Apreciat de 1 persoană

          • Încântătoare faimoasa piesa a lui Morricone. Interesantă propunerea d-voastră… doar că… în același timp este o provocare un pic cam prea mare. Din păcate pentru mine nu am cuvenita profunzime muzicală care sa-mi permită o apropiere suficient de consistentă cu fondul originar al emoțiilor care-i anima pe creatorii de muzică, in așa măsura încât să mă identific si să mă recunosc deplin in acel univers de emoții… Ceea ce ar fi absolut necesar pentru a-mi permite încercarea traducerii acelor emoții in cuvinte, in propriile mele cuvinte. Sunt, după standardele mele, un consumator superficial al muzicii, aproape afon, conștient de faptul ca oricât de mare, de sinceră si de ingenuă îmi este bucuria si încântarea de a asculta (la nesfârșit) anumite piese muzicale, esențialul, acela din profunzime, îmi scapă totuși. Probabil că citind aceasta explicație va întrebați ce-i atunci cu asocierile acestea pe care le fac intre prozele postate si piesele muzicale sugerate vizitatorilor. In scrierea textelor nu pornesc de la nicio piesa muzicală. Abia atunci cand textul e gata, caut o piesa care să se potrivească, sub forma de ambient emotional, cu starea de după lectură (nu neapărat cu conținutul textului), care sa-i abată cititorului primul impuls care-l l-ar ispiti să scrie prea spontan vreun comentariu, împingându-l astfel în aria altui gen de emoții. Si dacă si după ce-a traversat emoțiile muzicale, senzația de mâncărime la degete în vederea scrierii unui comentariu pe text persistă, asta e, înseamnă ca mesajul era menit să fie redactat si să apară. Din păcate majoritatea vizitatorilor nu au destula încredere in recomandările mele si nu ascultă deloc piesa propusă, făcându-și jocurile neperturbați muzical, indiferent care le vor fi fiind acele jocuri.

            Tot ceea ce va pot promite este că dacă in vreuna din situațiile viitoare de pe Arca lui Goe faimoasa piesa a lui Morricone se va potrivi cu scenariul descris mai sus, nu voi ezita s-o propun, ca intermediar îmblânzitor de interpus între elanul scriboreic al vizitatorilor si spațiul tăcerilor de la poalele prozelor. Dacă se va întâmpla ca d-voastră (care aveți, din cate-mi dau seama, un simt muzical consistent), veți sesiza anumite potriviri si atingeri intre textul arcagoeologic si fondul emoțiilor muzicii din piesa lui Morricone, acela va fi doar un nesperat bonus. 🙂

            Apreciat de 1 persoană

          • Oana Sava said

            M-ați topit cu argumentele astea… Da… Eu zic că nu am deloc simț muzical consistent, sunt amator și începător în multe. Și mai zic că dvs vă puteți propune ceva prin text ori muzica de la final, dar cititorul rămâne cu ce are el în suflet ori în minte. La Ricchi E Poveri, de exemplu, nici n-a mai contat ce ați scris. S-a șters pe loc și a rămas muzica.
            Poate asta va salva și blogosfera, in general… și omenirea… undeva, cândva… muzica va înlătura cumva zgomotul de fond.
            Vă mulțumesc și vă doresc noapte bună. Cu stele ori fără, în adăpost benefic să vă fie.

            Apreciat de 1 persoană

          • 🙂 Nu mi-am imaginat că prin prestația pe Arca lui Goe as putea face adăugiri în sufletul vreunuia dintre vizitatori (si poate nici in mințile lor, desi la partea asta ar mai încăpea discuție)… dar cred că anumite iluminări pot fi de ajutor vreunora în a-si descoperi si aprecia lucrurile pe care desigur le aveau deja acolo, fără contribuția pre-textelor de vorbă înșirate pe arce… Noapte bună si vise plăcute si d-voastră.

            Apreciat de 1 persoană

          • Tare ma mai deprima Sonata lunii… eram tinar casatorit, locuiam intr-o camera cu un pian cu coada… camera mica, coada mare… dinsa pregatea un concert, sau examen, nu mai stiu ce… veneam obosit de la munca si bagam capu-n perna… da-n camera rasuna Sonata lunii… si nu numai ci si Impromptu si cite si mai cite… bine ca nu cinta la tobe…

            Apreciază

          • Până la ora asta nostalgia trebuie să fi adus deja armonie si catifelare peste amintirea depresiilor de odinioară, induse pe fond muzical la pian… vorba ceea, sunt evocate ale tinereții valuri. 🙂

            Apreciază

          • Credeți oare că în locul Sonatei Lunii ați putea nutri sentimente mai bune față de Simfonia Destinului?

            La urma urmei cine zicea că „destinul este soarta noastră„?

            Apreciază

          • Oana Sava said

            Am văzut că m-ați întrebat ceva… dacă aș fi rudă cu dl Iosif. Răspund aici, acolo nu pot da ‘ reply’: nu știu cine este dl Iosif, domnia sa spune că e din Franța și se numește Greblea. Nu am rude în Franța si/sau cu acest nume.
            Dacă va referiți cumva la ‘stilul’ de a comenta, sper că nu v-am lăsat această impresie…

            Apreciază

          • Oana Sava said

            Dacă va refereati la dl Iosif Sava, Dumnezeu sa-l odihnească, nu. Nici cu domnia sa nu sunt rudă.

            Apreciază

          • Da, la dl. Iosif Sava mă refeream. Numele d-voastră si pasiunea pe care o aveți pentru muzică m-au dus cu gândul la seratele muzicale ale lui Iosif Sava. 🙂

            Apreciază

          • Oana Sava said

            Mulțumesc. Sunt departe. Din păcate această pasiune nu e dublată și de cunoaștere… a muzicii, a compozitorilor. Sunt amator.

            Apreciază

        • raduprajan said

          „La Ricchi E Poveri, de exemplu, nici n-a mai contat ce ați scris. S-a șters pe loc și a rămas muzica.”

          Excelent, subscriu! În genere, asta e definiția acestui „blog”: nici nu mai contează ce scrie posesorul. Se șterge pe loc (și eu i-am scris același lucru). Rămâne, numai (și asta doar din când în când, că nu-i de fiecare dată la fel de reușită), muzica altora. 😀

          Apreciază

          • Oana Sava said

            Bună seara! În cele ce am scris în acel comentariu din care ați citat, nu era niciun sens peiorativ la adresa stăpânului blogului. Dimpotrivă… sensul era că alegerea muzicală a domniei sale ne-a sau m-a determinat să uit(ăm) de orice filosofie, text, știință, creând în primul rând Emoția – uneori cu asta rămânem. Alegerea muzicală îi aparține, deci e tot meritul său…

            Apreciază

          • raduprajan said

            „În cele ce am scris în acel comentariu din care ați citat, nu era niciun sens peiorativ la adresa stăpânului blogului. Dimpotrivă…”

            Nu-i nimic, scumpă d-nă, ați fost, oricum, inspirată. Nici sibilele, profetesele din Grecia antică, nu vorbeau de capul lor, ci inspirate de zeul Apolo, într-un soi de transă, iar când se trezeau, nici măcar nu-și mai aminteau ce spuseseră. Dar revelațiile lor erau foarte apreciate. 😀

            Apreciază

          • 🙂

            @Oana Sava, sunteți cumva rudă cu dl. Iosif?

            Apreciază

          • Oana Sava said

            Eu încă îmi amintesc diverse… semn că n-am ieșit din transă. Mai stau acolo, că e bine 😀

            Apreciază

  6. Anticipand (enorm) aș menționa, în avans, că gravitația este o scamatorie a d-lui Universul. Că știți si d-voastră cum se fac scamatoriile de către iluzioniști, prestidigitatori, magicieni, scamatori profesioniști. Mă rog, există mai multe feluri de scamatorii, dar cele mai spectaculoase sunt cele care lucrează cu numere mari (mari, mari, foarte mari)… care dau victimelor (nevinovatului spectator) iluzia infinitului. Daca i-ai strecurat martorului în suflet ideea de infinit al tău e, fără scăpare… Ați văzut de ex. ca iluzioniștii folosesc cărți de joc (care nu sunt de joacă). 52 de cărți de joc pot fi aranjate in 52! de feluri (unde semnul exclamării denotă factorial)… adică 1x2x3x4x5…x49x50x51x52. Ceea ce devine aproximativ 8 înmulțit cu 10 la puterea 67. Adică 8 urmat de 67 de zerouri. Adică vreo 8 trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane. Sau altfel spus un număr mult mai mare decât vârsta universului exprimată în secunde (cam de 2 trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de ori). Chestii care frizează infinitul. In mod analog (?!) universul a avut grija ca interacțiunea gravitațională să fie de un trilion de trilioane de trilioane de ori mai slabă decât interacțiunea electromagnetică. Ceea ce înseamnă că dacă ai vrea să smulgi, prin atracție gravitațională, un electron dintr-un atom ar trebui să plasezi în vecinătatea atomului un corp cu o mărime similară cu a atomului dar cu o masă de circa un trilion de kg… adică sa faci acolo o gaură neagră. Sarabanda numerelor grotesc te mari (sau de mici) care-i inoculează în cap observatorului ideea de infinit, este secretul scamatoriilor Universului. Totuși, totuși, totuși… Oricât de mari ar fi fiind numerele alea, sunt niște biete numere finite, nu sunt nici pe departe infinitul. As paria că masa fotonului nu este chiar fix zero (așa cum se speculează/acreditează), ci că este foarte, foarte mică… mai mică decât a neutrinului, dar un pic mai mare decât zero. Ar însemna că fotonii nu se mișcă chiar cu viteza „c”, ci aproape cu viteza aceea. La fel ideea că in interiorul unei găuri negre s-ar afla o singularitate în care întreagă masa este concentrată într-un punct de dimensiuni nule (cu o densitate infinită) este mai mult decât sigur o glumă, o iluzie, o scamatorie, bazată pe numere mari, mari, foarte mari, capabile să inducă iluzia infinitului în mințile oricui. Închei aici (enorma) anticipare, păstrând detaliile (si altele) pentru altă dată.

    Apreciază

  7. AdAmAmA78901000112 0xyzw said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  8. Stely said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  9. AdAmAmA78901000112 0xyzw said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  10. Radu Humor said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: