(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for 12 noiembrie 2022

Veșnica anti-Gravitație

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 12, 2022

Încă n-am aflat ce este si cum lucrează gravitația. 😦 Si când spun că n-am aflat, nu mă refer la noi cei de aici pe Arca lui Goe, ci la noi mai in general, aici pe planetă. Stim noi câte ceva despre gravitație si despre manifestările ei, dar nu suficient încât să avem o teorie coerentă, care să explice mulțumitor (ca pe vremea lui Newton) întreaga colecție a datelor observate si măsurate. In legătură cu gravitația s-a dovedit, mai abitir decât în privința altor noțiuni, faptul că pe măsură ce aflăm mai multe, știm mai puțin, misterul devine mai adânc… si mai tulburătoare ni se vădesc a fi fiind neștiința si necunoașterea. Faptul că universul există încă si că gravitația nu a reușit să-l dovedească, să-i de a de cap, să-l ordoneze, să-l aducă la o stare de minim stabil, poate conține informații prețioase despre gravitație. Am putea învață cate ceva despre enigmatica gravitație si din (a) studierea lucrurilor care i se opun si a efectelor adverse pe care gravitația le induce materiei luminoase (acea materie guvernată de electromagnetism, de interacțiunile nucleare tari si de cele slabe), după cum si (b) studiul materiei întunecate si a felului dubios în care aceasta ajunge să alimenteze găurile negre, poate fi o direcție interesantă de investigare a gravitației. Desigur că (c) insistența în direcția teoriilor cuantice ale gravitației si/sau a teoriei coardelor, în încercarea de a descoperi ipoteticul „graviton”, poate aduce informații utile modelarii matematice a datelor care implică manifestări gravitaționale, în universul observabil, dar totuși cel mai probabil este că un salt important în înțelegerea gravitației se va face atunci când (d) în fine vor fi înțelese si definite mai coerent si consistent noțiunile de spațiu si de timp (ale căror sensuri si semnificații au ajuns mai vagi si mai inconsistente decât oricând) dar si odată cu înțelegerea (confirmarea sau infirmarea) principiului localizării (care afirmă că un obiect este influențat direct doar de mediul său imediat). Avem șansa să trăim într-o zonă de lume si într-o era în care gravitația are sens si produce d/efecte (printre acestea aflându-se viața si inteligența, atâta câtă e). Nu-i deloc musai ca universul să ofere perpetuu condiții de manifestare a gravitației. Nimic nu-i veșnic. Probabil că nici gravitația. Este posibil ca gravitația însăși să fie autodevoratoare si să lucreze (lent) în sensul anularii si anihilării ei însăși. In felul în care înțelegem gravitația astăzi este acceptat în mod tacit faptul că aceasta ar fi fiind veșnică. Două corpuri care formează un sistem izolat si care orbitează împreuna în jurul centrului comun de greutate vor continua indefinit, la infinit, să se miște pe orbitele lor, constituind un perpetuum mobile. Avem si modele (teoretice) de perpetuum mobile gravitaționale cu sisteme (izolate) de câte trei corpuri:

Desigur că ne-am putea imagina astfel de sisteme (universuri) cu oricâte corpuri (poate chiar cu o infinitate)… doar că lucrurile astea care presupun infinituri si perpetuitate de obicei se dovedesc a fi iluzorii. Când, în munca de contabilizare si modelare a datelor din lumea observaților empirice, dai peste „infinit” de obicei ai greșit pe undeva, pe la calcule… sau pe la măsurători. Desigur că modelele teoretice prezentate mai sus ca perpetuumuri mobile gravitaționale n-ar funcționa (chiar) veșnic… pentru că… (1) nu există sisteme izolate (acestea fiind așadar inevitabil perturbate din afară, în moduri mai mult sau mai puțin subtile si/sau im/previzibile), (2) pentru că legea gravitației newtoniană pe baza căreia sunt descrise aceste modele este (în fapt) inexactă, si pentru că (3) gravitația induce în timp efecte neașteptate asupra materiei care compune corpurile implicate în sistem, ceea ce conduce inevitabil la evoluții perturbatoare în legătură cu starea de mișcare a acestora. Se pare că pe drumul perpetuu de la cauză la efect, acțiunea gravitației generează în mod inexorabil „catastrofe” care schimba dramatic natura problemei si sensul evoluției sistemului (cel mai spectaculos caz cunoscut fiind desigur cazul găurilor negre, cu care încercam timid să ne reconciliem, noi profanii, eșuați inexorabil pe Arca lui Goe).

Scopul declarat al prozei scurte de azi este acela de aduce în mod expres în atenția prea-cinstitului cititor citit si unic, o situație la fel de problematică precum cea sesizabilă (ceva) mai ușor în cazul ideii de perpetuum mobile gravitational, si anume cazul unui (la fel de iluzoriu) perpetuum imobile gravitațional. Să zicem că un cosmonaut care se duce pe Lună ia cu el o pietricică (cam de mărimea unui ou de porumbel) găsită pe malul unui râu, aproape de casa sa. La plecarea de pe Lună, înainte de a se urca in modulul lunar si a decola pentru a se întoarce acasă, ia frumos pietricica adusă de pe Pământ si o aruncă undeva la întâmplare in peisaj, apoi se întoarce acasă la familia sa. Ne putem imagina ușor ce se va fi întâmplat cu pietricica în primele momente. Aceasta, sub influența gravitației Lunii, a zburat pentru scurtă vreme (pe traiectorie parabolică) prăbușindu-se apoi în colbul Lunii, rămânând în cele din urmă, imobilă, în repaus relativ, pe suprafața Lunii. Desigur că despre ansamblul Lună-pietricică se poate considera că este un perpetuum imobile – gravitational (si nu numai). Pietricica rămâne cuminte la locul ei, nemișcată, solidară cu Luna. Gravitația Lunii nu a încetat să existe, după ce pietricica si-a finalizat zborul (căderea, prăbușirea)… si cu toate astea pietricica nu se mai mișcă. Nici nu-si continuă căderea spre centrul lunii (desi loc ar avea berechet) si nici nu decolează spontan de pe suprafața Lunii. Nici măcar nu se mișcă pe suprafața lunii (precum pietrele umblătoare din Valea Morții). Aici as avea de adresat preacinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe câteva întrebări de taină. Prima ar fi: cum s-ar putea explica, cât mai în detaliu faptul că pietricica se află în echilibru (aparent stabil) desi asupra ei continuă să acționeze gravitația Lunii. O a doua întrebare ar fi: cam cât timp va persista acest cvasi-echilibru în care se afla pietricica cu Luna si in ce fel s-ar putea strica acel echilibru? Presupunând că pietricica nu va fi spulberată de căderea vreunui meteorit, si că nu va fi luata de acolo de vreun (alt) cosmonaut venit in vizita, si ignorând eroziunea la care este supusă de radiația cosmica, de vântul solar, si alte influente de acest gen, ar fi posibil oare ca pietricica să rămână în echilibru cu Luna pentru totdeauna, pentru veșnicie? Sau este posibil ca una dintre forțele care mențin pietricica în aparentul echilibru să se epuizeze, să se consume, înaintea celeilalte, făcând pietricica s-o ia spontan din loc, fie in sus, fie in jos? După un număr oarecare de trilioane de ani. Este gravitația inepuizabilă sau nu? Dar lumina? Despre asta mi-ar plăcea să stăm de taină. 🙂

In cazul în care impresiile de după lectura textului sau sau/si vizita pe Arca lui Goe ti-au adus în minte vreun gând pe care ai vrea să-l redai într-un comentariu, ori chiar ai comentarii aleatorii cu care ai venit in minte de acasă sau din altă parte, recomandarea mea ar fi ca înainte de purcederea la postarea acestora, să-ti îngădui un moment de detașare pentru o scurtă audiție. Vei avea ocazia să remarci efectele anti-gravitaționale ale apei, așa cum decurg ele din legea lui Arhimede. Si dacă si numai si după aceea dorința de a-ti etala gândurile în public persistă, atunci da eroule, treci la fapte si comentarii. 🙂

Daca ai comentarii off topic nu uita ca locul lor este AICI

Deocamdată s-a strâns… un singur vot în favoare inepuizabilității gravitației si luminii… si o samă de abțineri, exprimate preponderent prin comentarii off topic. Desigur că ideea de a lua în considerare in/epuizabilitatea gravitației si/sau a luminii care i se opune (si de a vota pro sau contra) este destul de fistichie (având conotații științifice dar nefiind științifică per se), mai ales că si contextul a rămas destul de vag si de discutabil.
Din păcate discutabilitatea respectiva n-a reușit sa producă discuții on topic. 😦 Probabil că dacă, prin absurd, s-ar fi ajuns la purtarea unor discuții “filozofice” on topic, enunțurile inițiale ar fi avut parte de reformulări si de întrebări (încuietoare) întru clarificarea contextului (eventual bune de adresat si d-lui Sean, or măcar d-lui Cristian Presură, de ex). Poate că înainte de a accepta provocarea si de a oferi un răspuns exclusiv intuitiv întrebări/lor despre in/epuizabilitatea energiei gravitației si/sau energiilor electromagnetice si nucleare, ar fi fost necesar să abordam alte întrebări (preliminare) si sa alegem (tot intuitiv, firește) răspunsurile potrivite (care ni se potrivesc mai degrabă nouă decât întrebărilor). Uite un exemplu de întrebare preliminară: sunt gravitația, electromagnetismul si interacțiunile nucleare proprietăți intrinseci, locale, ale corpurilor în care se manifestă? Este energia cu care electronii se resping unul pe altul (cand alte forțe tind sa-i apropie unul de altul) o energie interioară a electronilor SAU este o energie pe care aceștia o obțin in continuu din restul universului? Dar gravitația (cu care Luna atrage pietricica si o menține la suprafața ei)? Este o afacere interna a Lunii (avându-si sursa exclusiv in masa Lunii) sau este ceva cu care Luna este alimentată din restul universului? Desigur ca in funcție de răspunsurile alese liber acestor întrebări preliminare, întrebarea despre inepuizabilitatea gravitației/luminii capătă alte valențe, nuanțe si interpretări. Lumea este un loc bizar in care răspunsurile pe care le primești depind nu doar de întrebările pe care le adresezi ci si de ordinea in care adresezi întrebările… Lumea ta va arata diferit in funcție de ordinea in care-ti adresezi întrebările, presupunând că ești genul de om care are întrebări. 🙂 Esti?

Mă rog, se pot imagina multe astfel de întrebări intermediare sau chiar extreme. De ex, tu ce crezi? Este Universul un perpetuum mobile sau nu? 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | 60 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: