(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Veșnica anti-Gravitație

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 12, 2022

Încă n-am aflat ce este si cum lucrează gravitația. 😦 Si când spun că n-am aflat, nu mă refer la noi cei de aici pe Arca lui Goe, ci la noi mai in general, aici pe planetă. Stim noi câte ceva despre gravitație si despre manifestările ei, dar nu suficient încât să avem o teorie coerentă, care să explice mulțumitor (ca pe vremea lui Newton) întreaga colecție a datelor observate si măsurate. In legătură cu gravitația s-a dovedit, mai abitir decât în privința altor noțiuni, faptul că pe măsură ce aflăm mai multe, știm mai puțin, misterul devine mai adânc… si mai tulburătoare ni se vădesc a fi fiind neștiința si necunoașterea. Faptul că universul există încă si că gravitația nu a reușit să-l dovedească, să-i de a de cap, să-l ordoneze, să-l aducă la o stare de minim stabil, poate conține informații prețioase despre gravitație. Am putea învață cate ceva despre enigmatica gravitație si din (a) studierea lucrurilor care i se opun si a efectelor adverse pe care gravitația le induce materiei luminoase (acea materie guvernată de electromagnetism, de interacțiunile nucleare tari si de cele slabe), după cum si (b) studiul materiei întunecate si a felului dubios în care aceasta ajunge să alimenteze găurile negre, poate fi o direcție interesantă de investigare a gravitației. Desigur că (c) insistența în direcția teoriilor cuantice ale gravitației si/sau a teoriei coardelor, în încercarea de a descoperi ipoteticul „graviton”, poate aduce informații utile modelarii matematice a datelor care implică manifestări gravitaționale, în universul observabil, dar totuși cel mai probabil este că un salt important în înțelegerea gravitației se va face atunci când (d) în fine vor fi înțelese si definite mai coerent si consistent noțiunile de spațiu si de timp (ale căror sensuri si semnificații au ajuns mai vagi si mai inconsistente decât oricând) dar si odată cu înțelegerea (confirmarea sau infirmarea) principiului localizării (care afirmă că un obiect este influențat direct doar de mediul său imediat). Avem șansa să trăim într-o zonă de lume si într-o era în care gravitația are sens si produce d/efecte (printre acestea aflându-se viața si inteligența, atâta câtă e). Nu-i deloc musai ca universul să ofere perpetuu condiții de manifestare a gravitației. Nimic nu-i veșnic. Probabil că nici gravitația. Este posibil ca gravitația însăși să fie autodevoratoare si să lucreze (lent) în sensul anularii si anihilării ei însăși. In felul în care înțelegem gravitația astăzi este acceptat în mod tacit faptul că aceasta ar fi fiind veșnică. Două corpuri care formează un sistem izolat si care orbitează împreuna în jurul centrului comun de greutate vor continua indefinit, la infinit, să se miște pe orbitele lor, constituind un perpetuum mobile. Avem si modele (teoretice) de perpetuum mobile gravitaționale cu sisteme (izolate) de câte trei corpuri:

Desigur că ne-am putea imagina astfel de sisteme (universuri) cu oricâte corpuri (poate chiar cu o infinitate)… doar că lucrurile astea care presupun infinituri si perpetuitate de obicei se dovedesc a fi iluzorii. Când, în munca de contabilizare si modelare a datelor din lumea observaților empirice, dai peste „infinit” de obicei ai greșit pe undeva, pe la calcule… sau pe la măsurători. Desigur că modelele teoretice prezentate mai sus ca perpetuumuri mobile gravitaționale n-ar funcționa (chiar) veșnic… pentru că… (1) nu există sisteme izolate (acestea fiind așadar inevitabil perturbate din afară, în moduri mai mult sau mai puțin subtile si/sau im/previzibile), (2) pentru că legea gravitației newtoniană pe baza căreia sunt descrise aceste modele este (în fapt) inexactă, si pentru că (3) gravitația induce în timp efecte neașteptate asupra materiei care compune corpurile implicate în sistem, ceea ce conduce inevitabil la evoluții perturbatoare în legătură cu starea de mișcare a acestora. Se pare că pe drumul perpetuu de la cauză la efect, acțiunea gravitației generează în mod inexorabil „catastrofe” care schimba dramatic natura problemei si sensul evoluției sistemului (cel mai spectaculos caz cunoscut fiind desigur cazul găurilor negre, cu care încercam timid să ne reconciliem, noi profanii, eșuați inexorabil pe Arca lui Goe).

Scopul declarat al prozei scurte de azi este acela de aduce în mod expres în atenția prea-cinstitului cititor citit si unic, o situație la fel de problematică precum cea sesizabilă (ceva) mai ușor în cazul ideii de perpetuum mobile gravitational, si anume cazul unui (la fel de iluzoriu) perpetuum imobile gravitațional. Să zicem că un cosmonaut care se duce pe Lună ia cu el o pietricică (cam de mărimea unui ou de porumbel) găsită pe malul unui râu, aproape de casa sa. La plecarea de pe Lună, înainte de a se urca in modulul lunar si a decola pentru a se întoarce acasă, ia frumos pietricica adusă de pe Pământ si o aruncă undeva la întâmplare in peisaj, apoi se întoarce acasă la familia sa. Ne putem imagina ușor ce se va fi întâmplat cu pietricica în primele momente. Aceasta, sub influența gravitației Lunii, a zburat pentru scurtă vreme (pe traiectorie parabolică) prăbușindu-se apoi în colbul Lunii, rămânând în cele din urmă, imobilă, în repaus relativ, pe suprafața Lunii. Desigur că despre ansamblul Lună-pietricică se poate considera că este un perpetuum imobile – gravitational (si nu numai). Pietricica rămâne cuminte la locul ei, nemișcată, solidară cu Luna. Gravitația Lunii nu a încetat să existe, după ce pietricica si-a finalizat zborul (căderea, prăbușirea)… si cu toate astea pietricica nu se mai mișcă. Nici nu-si continuă căderea spre centrul lunii (desi loc ar avea berechet) si nici nu decolează spontan de pe suprafața Lunii. Nici măcar nu se mișcă pe suprafața lunii (precum pietrele umblătoare din Valea Morții). Aici as avea de adresat preacinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe câteva întrebări de taină. Prima ar fi: cum s-ar putea explica, cât mai în detaliu faptul că pietricica se află în echilibru (aparent stabil) desi asupra ei continuă să acționeze gravitația Lunii. O a doua întrebare ar fi: cam cât timp va persista acest cvasi-echilibru în care se afla pietricica cu Luna si in ce fel s-ar putea strica acel echilibru? Presupunând că pietricica nu va fi spulberată de căderea vreunui meteorit, si că nu va fi luata de acolo de vreun (alt) cosmonaut venit in vizita, si ignorând eroziunea la care este supusă de radiația cosmica, de vântul solar, si alte influente de acest gen, ar fi posibil oare ca pietricica să rămână în echilibru cu Luna pentru totdeauna, pentru veșnicie? Sau este posibil ca una dintre forțele care mențin pietricica în aparentul echilibru să se epuizeze, să se consume, înaintea celeilalte, făcând pietricica s-o ia spontan din loc, fie in sus, fie in jos? După un număr oarecare de trilioane de ani. Este gravitația inepuizabilă sau nu? Dar lumina? Despre asta mi-ar plăcea să stăm de taină. 🙂

In cazul în care impresiile de după lectura textului sau sau/si vizita pe Arca lui Goe ti-au adus în minte vreun gând pe care ai vrea să-l redai într-un comentariu, ori chiar ai comentarii aleatorii cu care ai venit in minte de acasă sau din altă parte, recomandarea mea ar fi ca înainte de purcederea la postarea acestora, să-ti îngădui un moment de detașare pentru o scurtă audiție. Vei avea ocazia să remarci efectele anti-gravitaționale ale apei, așa cum decurg ele din legea lui Arhimede. Si dacă si numai si după aceea dorința de a-ti etala gândurile în public persistă, atunci da eroule, treci la fapte si comentarii. 🙂

Daca ai comentarii off topic nu uita ca locul lor este AICI

Deocamdată s-a strâns… un singur vot în favoare inepuizabilității gravitației si luminii… si o samă de abțineri, exprimate preponderent prin comentarii off topic. Desigur că ideea de a lua în considerare in/epuizabilitatea gravitației si/sau a luminii care i se opune (si de a vota pro sau contra) este destul de fistichie (având conotații științifice dar nefiind științifică per se), mai ales că si contextul a rămas destul de vag si de discutabil.
Din păcate discutabilitatea respectiva n-a reușit sa producă discuții on topic. 😦 Probabil că dacă, prin absurd, s-ar fi ajuns la purtarea unor discuții “filozofice” on topic, enunțurile inițiale ar fi avut parte de reformulări si de întrebări (încuietoare) întru clarificarea contextului (eventual bune de adresat si d-lui Sean, or măcar d-lui Cristian Presură, de ex). Poate că înainte de a accepta provocarea si de a oferi un răspuns exclusiv intuitiv întrebări/lor despre in/epuizabilitatea energiei gravitației si/sau energiilor electromagnetice si nucleare, ar fi fost necesar să abordam alte întrebări (preliminare) si sa alegem (tot intuitiv, firește) răspunsurile potrivite (care ni se potrivesc mai degrabă nouă decât întrebărilor). Uite un exemplu de întrebare preliminară: sunt gravitația, electromagnetismul si interacțiunile nucleare proprietăți intrinseci, locale, ale corpurilor în care se manifestă? Este energia cu care electronii se resping unul pe altul (cand alte forțe tind sa-i apropie unul de altul) o energie interioară a electronilor SAU este o energie pe care aceștia o obțin in continuu din restul universului? Dar gravitația (cu care Luna atrage pietricica si o menține la suprafața ei)? Este o afacere interna a Lunii (avându-si sursa exclusiv in masa Lunii) sau este ceva cu care Luna este alimentată din restul universului? Desigur ca in funcție de răspunsurile alese liber acestor întrebări preliminare, întrebarea despre inepuizabilitatea gravitației/luminii capătă alte valențe, nuanțe si interpretări. Lumea este un loc bizar in care răspunsurile pe care le primești depind nu doar de întrebările pe care le adresezi ci si de ordinea in care adresezi întrebările… Lumea ta va arata diferit in funcție de ordinea in care-ti adresezi întrebările, presupunând că ești genul de om care are întrebări. 🙂 Esti?

Mă rog, se pot imagina multe astfel de întrebări intermediare sau chiar extreme. De ex, tu ce crezi? Este Universul un perpetuum mobile sau nu? 🙂

60 răspunsuri sa “Veșnica anti-Gravitație”

  1. Oana Sava said

    Frumos…
    La text nu mă bag (știți că nu mă pricep, deși remarc că această postare e mai pe înțelesul nostru, al amatorilor). Dar clipul mi-a atras atenția… interesant, mi-a adus aminte de îmblânzitorii de scorpii, de rechini, de șerpi… ciudat (sau nu) cum reacționează și cei mai feroce la anumiți stimuli. O să spuneți că e firesc. O fi, dar am zis să nu-mi las gândul neexprimat.
    Vă doresc o seară frumoasă!

    Apreciat de 1 persoană

    • „îmblânzitorii de scorpii” ??? Vă referiți la bărbați? Asa în general? 🙂

      Îmblânzitori de rechini care să facă numere de circ nu există, pentru că rechinii sunt… pești (proști)… prea deștepți pentru a accepta asemenea degradare. Totuși felul in care se comportă rechinii din videoclip denotă un soi de inteligență emoțională mult peste ceea ce s-ar potrivi preconcepțiilor noastre despre peștii cei muți. In felul in care rechinii apucă cu mare grija hrana oferită (pentru a nu smulge si brațul scafandrului) si mai ales în felul in care unul dintre ei se lasă scărpinat pe bot si întors in poziție verticală, probează un soi de comunicare destul de consistentă cu bravul mamifer. Despre caracatițe se zice c-ar fi încă si mai inteligente, într-o variantă perfect compatibilă comunicării cu primatele umanoide. Mă rog, cu unele dintre ele, căci multe altele sunt congenital imbecile, dominate exclusiv de instincte atavice.

      Apreciază

      • Oana Sava said

        Nu cred că mă refeream la bărbați ca imblanzitori de… femei?! N-am văzut nicio ‘îmblânzita’ până acum.
        Sincer? Nu mai știu la ce mă refeream… între timp am ieșit din transă.

        Apreciază

        • Ați ieșit din transă ??? Aoleu! Si n-ați ieșit unde trebuia? 🙂 Nu-i niciun îmblânzitor prin zonă? Din cate știu eu transele astea au mai multe ieșiri. Probabil că n-ați nimerit-o pe cea mai bună… Poate mai încercați! 🙂

          Apreciat de 1 persoană

          • Oana Sava said

            Sunteți haios. Simpatic. Nu știu unde am ieșit, văd eu, mă descurc cumva, nu vă faceți griji.
            Da… poate mai încerc. La anu’ 😀

            Apreciat de 1 persoană

          • @Oana Sava – Nici nu-i mult până la anul. Azi e deja lăsata secului de Crăciun. Ce mai e până la anul nou? O nimica toată… Turneul Campionilor la tenis, un Campionat Mondial de Fotbal, Sf. Andrei, Mos Nicolae, Crăciunul, Sf. Stefan, Revelionul, si gata a venit Sf. Vasile si Sorcova Vesela la anul si la multi ani. Știu că vă descurcați (am văzut), nu-mi fac griji. Nu e genul meu. 🙂

            Apreciază

          • Oana Sava said

            Da… o nimica toată…
            E liniștitor să știu că nu vă faceți griji pt mine. Are cine. Asta v-ar mai fi trebuit dvs, la câte aveți pe cap.
            Să auzim de bine!

            Apreciat de 1 persoană

          • Ei, toate câte le-am înșirat în pomelnic nu sunt chestii care să-mi stea pe cap si să-mi dea griji. Dimpotrivă. 🙂 Mă bucur să aflu că are cine-si face griji pentru d-voastră (în caz de necesitate). Sper ca persoana în chestie să fie timp îndelungat în șomaj tehnic (pe partea cu grijile). Si da, s-auzim de bine… si de audiție plăcută:

            Apreciat de 1 persoană

          • Oana Sava said

            Doamne ajută!
            Mulțumesc și pt melodie!
            Recepționat!

            Apreciază

  2. Apreciază

    • Încă de la început, în primul minut, este explicat destul de intuitiv felul în care electronii se țin la distanta unul de altul… Mecanismul respectiv este cel care-i conferă pietricelei de pe Luna echilibrul cvasi-static ce-o ține într-o aparentă nemișcare pe suprafața Luni, neducându-se nici în jos, nici in sus. Din aceasta explicație s-ar putea deduce că pietricica nu stă chiar nemișcata ci că are o imperceptibilă mișcare de vibrație în jurul poziției de echilibru în care se bat cap în cap gravitația (care o împinge in jos) si respingerea electrostatică ce o împinge în sus… Si mai rezultă că împiedicarea înaintării pietricelei către centrul Lunii se face cu perpetuă cheltuială de energie. Oare pe socoteala cui? Si până când? Este izvorul acelei energii chiar nelimitat? Dar gravitația este nelimitată? Tu ce crezi?

      Apreciază

  3. Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  4. Smaranda said

    Da, de unde să știm dacă gravitația este epuizabilă? Nici să îmi imaginez nu pot. 😳

    Apreciază

    • Întrebarea nu avea un caracter științific (nici n-ar putea fi vorba despre vreo științificitate într-o astfel de ipoteză), ci viza așa mai degrabă intuiția martorului… in raport cu felul in care pricepe el „lumea pe care trăim”, desigur in contextul modelarii științifice a ceea ce observam… gravitație, electromagnetism, etc… La urma urmei gravitația pare rezultatul/consecința unui dezechilibru care s-a produs cândva (…), oferind lumii un anumit potential (energie potențială), pe care gravitația îl transformă in mișcare (energie cinetică) in încercarea de a reface echilibrul pierdut. Din anumite motive materia pare a avea resurse de a se opune gravitației si restabilirii ipoteticului echilibru… Din ceea ce putem observa, noi umanii, materia luminoasă pare a dispune de mai multe feluri de a se opune gravitației decât pare a avea ipotetica materie întunecata. Pe măsură ce gravitația încearcă să condenseze/aglomereze/înghesuie materia (luminoasă), se ajunge, la anumite scări, la situații în care tocmai starea de înghesuială produce condiții manifestărilor materiei care implică interacțiuni electromagnetice si/sau nucleare (tari si slabe). La cât de rară e materia din pietricica abandonată pe lună n-ar fi o problema (de loc, de spațiu) ca aceasta sa-si continue nestingherită călătoria către centrul Lunii… ceea ce s-ar si întâmpla dacă nu s-ar opune gardianul de la suprafața Lunii, câmpul electromagnetic generat de sarcinile electrice distribuite neuniform (plus in centrul atomului, minus in nori electronici de la periferia atomului)… Cand electronii atomilor de la suprafață pietricelei vin prea aproape de electronii atomilor de pe solul lunar apar niște fotoni virtuali (cuante de energie) care sunt schimbați intre electroni împingându-i departe unul de altul, si ca urmare împiedicând pietricica să se scufunde in Lună, împingând-o un pic in sus. De îndată ce distanța creste (si pietricica se ridică un pic, imperceptibil) forța de respingere electrostatică scade (așa scade ea cu pătratul distantei) si atunci gravitația aduce pietricea iarăși aproape, unde electronii iar se enervează (ne îngăduindu-se unul pe altul, doi pe un loc, pe principiul excluziunii inventat de Pauli) si emit iar fotoni (cuante de energie)… care îndepărtează puțin pietricica, într-un fin balans (o oscilație imperceptibilă in jurul unei poziții de echilibru), care dă senzația că pietricica ar levita liniștita pe suprafața Lunii. In realitatea pacea asta aparentă este o perpetuă bătălie. E ca si cum un intrus ar vrea să intre într-o casă, pe ușă, in timp ce in ușă se află stăpânul casei. Când intrusul vine prea aproape de ușă, stăpânul casei îl impinge, îmbrâncind-l cât colo, la doi pași. Intrusul nu cedează si revine precipitând-se iarăși spre ușă, ajungând in raza de acțiune a proprietarului care-l îmbrâncește, iar si iar. Până când? La nesfârșit? Nu obosește niciunul dintre cei doi protagoniști? Nu-si epuizează niciunul energia? Intuiția d-voastră ce vă spune?

      Apreciază

      • Smaranda said

        Dacă nu intervine nimic nou din afară sau din interior, probabil că nu se epuizează energia. Pare fi un schimb continuu de energie.

        Apreciază

        • Consemnez votul d-voastră pro-perpetuum (i)mobile. 🙂 Presupun că ați detectat d-voastră unele incompatibilități ireconciliabile intre disputa gravitație versus lumină si modelul pe care l-am propus prin analogie. Altminteri nu văd cum ați putea găsi că seria îmbrâncelilor dintre gardianul ușii si insistentul intrus ar fi fiind un „simplu” schimb de energie (ce poate continua la nesfârșit) si nu un consum de energie care se va finaliza cumva, mai devreme sau mai târziu.

          Apreciază

  5. Ceea ce găsesc a fi fiind foarte interesant este posibilitatea de a identifica anumite analogii între felurite binoame cu termeni in opoziție. Am amintit binomul „Einstein”-„Bohr” cu acești doi poli între care se manifestă o dispută (mai degrabă filozofică, ideologică, decât științifică) aparent rezolvată de către meta-teoremele lui Bell în favoarea lui Bohr. De asemenea am tot pomenit si de inconciliabilitatea ireductibilă dintre Teoria relativității generalizate si Mecanica Cuantică (din care pare-se că rezultă necesitatea unei teorii cuantice a gravitației). Așadar si in acest al doilea binom se întrevede prevalența lui „bohr” in dauna lui „einstein”, în aceasta dispută (mai degrabă) științifică (de data aceasta). In „proza scurtă” de „azi”, am încercat să aduc in atenție (si discuție), al treilea a binom, felul in care se află in opoziție (în lumea „fizică” așa cum este redată de observațiile noastre empirice) gravitația (indiferent ce si cum va fi fiind aceasta) cu elementele guvernate de celelalte trei tipuri de interacțiune „cunoscute” (cele descrise de teoria câmpului cuantic: interacțiunile electromagnetice si nucleare tari si slabe). Un alt binom cu termeni care se „contrează”. Declanșarea/manifestarea interacțiunilor electromagnetice, nucleare tari si nucleare slabe, par a se afla „în calea”, gravitației, pe drumul acesteia de la… până la. In zonele in care intensitatea cu care se manifestă gravitația este cuprinsă intre anumite limite (minimă si maximă) exista condiții propice manifestărilor interacțiunilor electromagnetice, nucleare tari si nucleare slabe, acestea manifestându-se (elastic) în opoziție cu gravitația, in contra modificării intensității cu care se manifesta aceasta. Cand gravitația este prea mică sau prea mare nu există condiții de manifestare a materiei „luminoase” (cea capabilă să resimtă si să intermedieze „interacțiunile electromagnetice, nucleare tari si nucleare slabe”), adică materia noastră de bază 🙂 (care materie pare avea o pondere destul de neînsemnată in ansamblul manifestărilor universului). Energia cu care acest gen de materie se opune gravitației, pare a veni din zona vidului cuantic… capabil de „fluctuații”, generatoare de particule virtuale… Dar este energia acestui „vid” inepuizabilă? Sau se poate acesta epuiza (de ex prin: False vacuum decay, sau altfel)… Adăugarea energiei întunecate in aceasta ecuație are darul de a dramatiza si mai categoric deznodământul erei in care (de bine, de rău) materia luminoasă are si ea loc in distribuția acestei piese de teatru cosmice în care se pune (ca întotdeauna) problema lui „a fi sau a nu fi”. Aceasta e întrebarea? (!) Întreb numai. Bunăoară pe tine. Că pe cine altcineva să întreb? 🙂

    După cum spuneam analogiile dintre cele trei binoame (descrise mai sus) mi se par foarte interesante… 🙂

    Apreciază

  6. Smaranda said

    Oare gravitația cuantică ( dacă există) are ceva de-a face cu câmpul higgs? Sau o fi câmpul însuși ( dacă există)?

    Apreciază

    • Ooo, am trecut la avansați, câmpul Higgs! Întrucât trebuie să luăm în seamă în primul rând ce spun savanții atunci când încercam să ne încropim în minte câte un model de lume bazat pe observațiile si teoriile științifice, trebuie să consideram că o legătură există… trebuie să existe… de vreme ce particulele își extrag masa din câmpul Higgs, iar masa este condiția sine qua non a gravitației… In ultima vreme se constată că în a noastră lume multe câmpuri sunt… straturi, straturi, ale enigmaticului spațiu… Este posibil ca gravitația să fie preponderent o problema de spațiu (a spațiului) preexistentă (în desfășurare) si pe care n-o putem sesiza noi (umanii, alcătuiți din materie luminoasă) decât prin intermediul efectelor acesteia asupra corpurilor cu masă si asupra luminii.

      P.S. Mi-a plăcut cum ați schimbat vorba. 🙂

      Apreciază

  7. Deocamdată s-a strâns… un singur vot în favoare inepuizabilității gravitației si luminii… si o samă de abțineri, exprimate preponderent prin comentarii off topic. Desigur că ideea de a lua în considerare in/epuizabilitatea gravitației si/sau a luminii care i se opune (si de a vota pro sau contra) este destul de fistichie (având conotații științifice dar nefiind științifică per se), mai ales că si contextul a rămas destul de vag si de discutabil.
    Din păcate discutabilitatea respectiva n-a reușit sa producă discuții on topic. 😦 Probabil că dacă, prin absurd, s-ar fi ajuns la purtarea unor discuții „filozofice” on topic, enunțurile inițiale ar fi avut parte de reformulări si de întrebări (încuietoare) întru clarificarea contextului (eventual bune de adresat si d-lui Sean, or măcar d-lui Cristian Presură, de ex). Poate că înainte de a accepta provocarea si de a oferi un răspuns exclusiv intuitiv întrebări/lor despre in/epuizabilitatea energiei gravitației si/sau energiilor electromagnetice si nucleare, ar fi fost necesar să abordam alte întrebări (preliminare) si sa alegem (tot intuitiv, firește) răspunsurile potrivite (care ni se potrivesc mai degrabă nouă decât întrebărilor). Uite un exemplu de întrebare preliminară: sunt gravitația, electromagnetismul si interacțiunile nucleare proprietăți intrinseci, locale, ale corpurilor în care se manifestă? Este energia cu care electronii se resping unul pe altul (cand alte forțe tind sa-i apropie unul de altul) o energie interioară a electronilor SAU este o energie pe care aceștia o obțin in continuu din restul universului? Dar gravitația (cu care Luna atrage pietricica si o menține la suprafața ei)? Este o afacere interna a Lunii (avându-si sursa exclusiv in masa Lunii) sau este ceva cu care Luna este alimentată din restul universului? Desigur ca in funcție de răspunsurile alese liber acestor întrebări preliminare, întrebarea despre inepuizabilitatea gravitației/luminii capătă alte valențe, nuanțe si interpretări. Lumea este un loc bizar in care răspunsurile pe care le primești depind nu doar de întrebările pe care le adresezi ci si de ordinea in care adresezi întrebările… Lumea ta va arata diferit in funcție de ordinea in care-ti adresezi întrebările, presupunând că ești genul de om care are întrebări. 🙂 Esti?

    Mă rog, se pot imagina multe astfel de întrebări intermediare sau chiar extreme. De ex, tu ce crezi? Este Universul un perpetuum mobile sau nu? 🙂

    Apreciază

  8. I0'Ssss... said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  9. Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: