Anul 2022, ca toți anii trecuți, a zburat dispărând, ca și când n-ar fi fost. Suntem deja în anul nou-nouț (2023) care ne scrutează (el pe noi și noi pe el) deopotrivă ademenitor si amenințător. Înainte însă de a accepta pe de-a-ntregul provocările acestui mic viitor, să-l mai salutăm odată (de adio) pe cel plecat. Si chiar dacă de uitat nu-l vom uita niciodată pe deplin, pentru darurile si emoțiile pe care ni le-a oferit, cu siguranță că-l vom rătăci în curând în amintire, printre ceilalți ani care au zburat, ca și când n-ar fi fost… adăugându-se timpului trecut, pe care-l percepem sentimental ca fiind tărâmul întâmplărilor de demult, dintr-o altă viață. Anul 2022 a fost un an bun, pentru că a trecut. Cred că i s-ar potrivi, ca salut de adio, un mic poem al lui Fernando Pessoa:
Mai bine zborul unei păsări ce trece și nu lasă urmă, Decât ca trecerea unei sălbăticiuni, ce stă-nsemnată pe pământ. Pasărea trece și este uitată, și așa chiar trebuie să fie. Sălbăticiunea, unde nu mai e, și de aceea nici nu servește la nimic, Arată că a fost, și-aceasta nu servește la nimic.
Amintirea e o trădare a Naturii, Pentru că natura de ieri nu e Natură. Ceea ce-a fost nu e nimic, iar amintirea nu-i vedere.
Hei tu! Tic-tic-tic… face ceasul, care nu stă, ci se duce si aduce… a petrecere. N-aduce anul ce aduce ceasul… tic-tic-tic… dar nici ceasul n-aduce ce aduce clipa… cea repede, clipa cea veșnică… tic, tic, tic. Hei tu! Ce faci? Ce mai faci? Mai respiri? Mai ai inspirație? Sau doar expiri si atât? Cu ce te mai ocupi? Serios! Cu ce-ti umpli timpul? Spațiul? Mintea? Sufletul? Goale toate? Care-i rostul tău pe lume? Cât ești de relevant? De important? De util? De indispensabil? Vorba ceea, tu te-ntreabă si socoate… sau mai bine du-te-n treabă… Care ti-e sensul? Finalitatea? Cu ce fapte defilezi tu prin univers? Cu ce gânduri? Cu ce gândiri? Sunt ele de vreun folos? Cuiva? Altora, altcuiva sau măcar tie? Există vreun beneficiu în tot ce faci, în tot ce (nu) spui si-n ce ti se întâmplă? Esti tu mulțumit de tine si de viața ta? Este existența ta vreun câștig pentru univers? Sau e o simplă risipă? Un balast? Ori poate o amânare? O reportate pentru extragerile viitoare? Ai copii? Au vreun sens? Tic-tic-tic… Contemplativ? Hedonist? Ai acces la vreun extaz? Vreo speranță? Cel mai probabil că nu. Si nu. Probabil că nu faci nimic. Nimic relevant. Doar te prefaci. Te prefaci… că exiști, neexistând. Eu cred că de fapt nici nu exiști. Asa este? Am ghicit? Ei ași! Nu e vorba despre ghicire. Am mers la sigur. E o certitudine: tu nu exiști. Că dacă ai exista… atunci… Atunci ce? Tot nimic, nimic, nimic nu s-ar alege de tine si de capul tău, de sufletul tău, de viața ta. Zi merci că nu exiști. Că n-ai pe cap această complicație inutilă… că temă de casă… fiind astfel un fel de… Dumnezeu (?!).
In genere oamenii (care există, nu tu) (majoritatea, săracii) își petrec existența cu activitățile necesare câștigării existenței, de e sens într-asta. Non-sens. Totuși, oricât de săraci ar fi fiind si oricât de mult ar trebui să fie prinși cu munca si igena, oamenii (bogați si săraci), au si timp liber (!) pe care si-l pot irosi letargic, în mod absolut, sau si-l pot umple, cu zel si convingere, în mod legal si moral cu inutilități, cu non-sensuri, cu hobby-uri, cu nepământescul, cu transcendentalul, cu Dumnezeu, cu infinitul, cu orice sau chiar cu nimic sau cu nimicul. Si asta chiar e ceva interesant: cu ce se ocupă oamenii când au existența asigurată si n-au ce face. Tu, dacă ai exista, ce ai face? Nu, serios acuma? Eu, de exemplu, printre altele (o-ho-ho), scriu proze scurte la blog. 🙂 sau pun universul la cale (si la cală). In fine, nu despre mine este vorba în propoziția acestei proze scurte de sfârșit de an, ci despre ceilalți, infernul. Cei printre care tu nu te numeri. Este vorba despre ei, cei care umplu lumea cu fapte din prea-plinul timpului lor liber. Da, da, omenirea are enorm de mult timp liber, majoritatea risipit în van. In majoritatea timpului (liber sau nu) oamenii freacă menta sau se prefac că n-ar freca menta. Unii se ocupă cu politica, ideologia, războiul, filozofia, arta, știința, religia, meditația, rugăciunea. Alții doar cască gura. Unii sunt călugări budiști prin temple. Alții sunt creatori de modă. Unii fac yoga. Alții sport. Unii cântă. Alții beau. Sau fumează… sau dansează, chestii, socoteli, vorba lui Bahus. In afara celor importanți care se ocupă cu produs păpica si progresul tehnologic, ceilalți sunt cel mai adesea patetici si înduioșători. Dintre toți, toți, cei mai simpatici (îmi) sunt cei care se ocupă cu (genul) ALMA. (va urma, anul ăsta sper)…
Dar, căci dar din dar se face raiul, ce este ALMA? Este cred prea puțin probabil ca vreun alt cuvânt de pe lumea asta (a hominizilor) să aibă mai multe semnificați, sensuri, accepțiuni, decât are acest ALMA, un păienjeniș prin care te-ai putea pierde, fiecare dintre ele meritând cu prisosință măcar câte o proză scurta sau chiar lucrări mai ample în genul epopeilor. Ti-ai putea petrece o viața doar vizitând pe planeta asata locurile care se cheamă ALMA (ai putea începe din județul Sibiu). Sau ai putea începe cu sensurile lui Alma mater. Lista ALME-lor este însă atât de bogată încât nu cred că ai putea ghici vreodată despre care ALMA va fi fiind vorba in propoziție. In tot cazul iți pot spune că în limba spaniolă „alma” înseamnă „suflet”…
Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (prescurtat ALMA, care înseamnă suflet în spaniolă) este…
Proporțiile si semnificațiile termenului ALMA au sporit exponential odată cu implementarea acestui uluitor proiect in desertul Atacama din Chile, pe un platou aflat la o altitudine de 5000 de metri. Faptul că asemenea proiecte pot exista este, în sine, un fapt care ridică umanitatea la o cotă altminteri nesperată. Poate nu-ti dai seama. 🙂
La mulți ani tuturor acelora care, într-un fel sau altul, au legătură cu acest gen de proiecte. La mulți ani si nouă si vouă. La mulți ani si ție, inexistentul observator… N-aduce anul ce aduce ceasul… tic-tic-tac…
Ieri, 25 Decembrie am aniversat 2022 de ani de la nașterea lui Isus din Nazaret. Ieri a fost însă si ziua de naștere a lui Isaac Newton, care a împlinit 380 de ani. Dar tot ieri, deloc întâmplător, Telescopul spațial James Webb, a împlinit un an de la lansarea pe orbită. Probabil ca există o corelație subtilă între aceste trei evenimente majore, iar în cazul in care prin absurd n-ar exista, am putea inventa cu ușurință una sau mai multe astfel de corelații, astăzi. Tot astăzi începe (pe planetă) ultima săptămâna a anului 2022, care an ar merita desigur câte o retrospectivă în proză scurtă din partea fiecăruia dintre scriitorii (sc)amatori de pe la bloguri… Planeta si anul reflectate prin prisma fiecăruia dintre cei care se consideră pe sine suficient de relevanți pentru a furniza lumii bloguri… gratis, în timpul lor liber… N-ar fi interesant? Cei care au profilul (moral) si motivația (intelectuală) de a spori aproape zilnic zumzetul apodictic (de) prin internet cu viziunile lor (aproape) personale asupra „evenimentului zilei”, ar trebui să aibă energia, decența si bunăvoința, să iasă un pic pe mal, să se scuture de apă si aluviuni, si să revadă materia din urmă, de pe blogul personal si totodată de pe planetă, pentru a evalua convergența (divergența) dintre una si alta, si pentru a vedea în ce măsură exista coerență între blog si planetă, si între ce a tot adus clipa si ce-a adus anul. Se reflectă anul planetei în anul blogului sau nu? Dar evenimentele cele mai importante ale zilelor, alese pe sprânceană pentru a fi etalate la blog, zi de zi, au fost validate de trecerea anului? Sau nu? Câte dintre ele (mai) merita să fie incluse în retrospectiva anului 2022? E o săptămână bună pentru a scrie o proză scurtă cu anul, nu-cu-ziua, cum facem de obicei, peste an. Cu ce să începem? Om vedea. … Azi, mâine, iar dacă nu, atunci… poimâine, la anul si la multi ani. Că n-au intrat zilele-n sac (sâc) (va urma). 🙂
Poate că cel mai nimerit fel de a începe retrospectiva unui an care stă să se încheie ar fi să ne amintim despre predicțiile si așteptările din debutul respectivului an. Avem așa ceva consemnat aici pe Arca lui Goe: 2022 pre-dicții. … toate adeverindu-se cu mare acuratețe. 🙂
In acest an (2022) ce-si consuma ultimele zile, materia întunecată (din univers) si masele obscure de oameni (din societate), au îndeplinit cam aceleași ritualuri plictisitoare, aproape anoste, într-o manieră care s-a tot repetat si se va tot repeta, cvasi-identic, in anii de dinainte si cei de după. Ca si in cazul materiei întunecate din univers (mult mai abundentă decât materia „vizibilă”), si in societate, ponderea o are masa obscură a oamenilor anonimi, care nu fac niciodată nimic, fiind ocupați cvasi-exhaustiv cu rutina existențială cotidiană, oameni care sunt si atât. In cea mai mare parte a timpului aceștia se ocupă cu munca. Dintre aceștia, doar o mică parte si doar într-o redusă parte din timp, desfășoară o muncă utilă (indispensabilă), în rest surogate, muncă inutilă, pseudo-muncă, dublată de efortul actoricesc de a se lua în seamă si de a-si auto-atribui importanța necesară existential (pe baza unor mecanisme adesea ridicul de complicate si sofisticate). Desigur că atunci cand facem retrospectiva unui an (ca si) încheiat, nu despre aceasta parte repetitiva, ritualică este vorba, ci despre extrem de putinele lucruri (fapte, întâmplări, persoane), din zona vizibilă, care se întâmplă sa mijlocească evenimente emoționante. Cu cât mai mare este intensitatea emoțională produsă si cu cât mai numărul oamenilor pe care reușește să-i miște si să-i emoționeze un eveniment, cu atât mai demn este acesta de a fi inclus in retrospectiva anului. Desigur că ar fi interesant dacă am avea la dispoziție instrumente potrivite (de exemplu niște algoritmi de inteligență artificială) pentru a culege datele si pentru a genera in mod profesionist câte o retrospectivă obiectivă a anului la nivelul planetei si sau/sau si la nivelul blogului lui X-ulescu. N-avem. Iar pentru a încropi, prin efort personal, niște surogate alternative cât de cât elaborate, in stil Arca lui Goe, nu exista vreo motivație potrivită la acest final de an 2022. Totuși, preacinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe îi putem oferi niște liste improvizate, deschise, cu evenimente, întâmplări, personaje si persoane, definitorii pentru anul in curs pentru Terra si pentru arcă, așa cum ne vin spontan in minte, in acest mic moment de inspirație si reculegere in memoria anului de gratie 2022, luate aproape aleatoriu dintre cele care au reușit sa stârnească multe vorbe si emoții:
pandemia de covid, deportarea lui Novak Djokovic din Australia invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin cu armata rusă din dotare, replica Ucrainei si a lumii civilizate, prestația lui Volodymyr Zelenskyy, Revolta femeilor din Iran, Campionatul mondial de fotbal din Qatar, Câștigarea trofeului de către Messi si Argentina, ajungerea Twitter sub controlul Elon Musk.
oamenii anului: Succes in tenis, Novak Djokovic, Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Iga Swiatek, Holger Rune, Casper Ruud, Nick Kyrgios Drame in tenis: Novak Djokovic, Alexander Zverev, Daniil Medvedev, Simona Halep (di/do), retragerea lui Roger Federer Mențiuni in tenis: Dominic Thiem, Andy Murray
Fotbaliști de succes: Karim Benzema, Lionel Messi, Kylian Mbappe, Emiliano Martinez, echipa Marocului, Croatia, Japonia Drame si dramolete: Cristiano Ronaldo, Spania, Germania, Brazilia
David Popovici
Pe lângă aceștia, au stârnit unele ecouri pe Arca lui Goe si au punctat la impresia artistică si alte câteva substantive: Caroll Sean, entropia, Laplace, gravitația, știința, găurile negre, Jordan Peterson, Laniakea, Albert Einstein, Niels Bohr, Ludwig Boltzmann, Parisul, Sfinxo-babologia luciferică, Sabadell, Isaac Newton, Infinit jest, Nichita, Eminescu, Daniel Onaca.
Dispariții misterioase: In corpore, trolii de pe Arca lui Goe.
In cazul vreunor omisiuni flagrante publicul are deplina libertate de a face adăugiri on topic.
Anticipand un pic subiectele de dispută (ceartă si gâlceavă) de anul viitor, v-as propune încă de pe acum spre vizionare, o metaforă a evoluției, ca gest artistic (?!) creat de inteligența artificială:
Ca o taină mare, Steaua strălucește Și lumii vestește, Și lumii vestește, Ca astăzi Curata Preanevinovata Fecioara Maria Naște pe Mesia Naște pe Mesia Magii cum zăriră Steaua și porniră Mergând după rază Pe Hristos să-l vază Pe Hristos să-l vază.
Și dacă porniră Îndată-L găsiră La Dansul intrară Și se închinară Și se închinară. Cu daruri gătite Lui Hristos menite Ducând fiecare Bucurie mare Bucurie mare. Care bucurie Și aici sa fie De la tinerețe Pan-la bătrânețe Pan-la bătrânețe.
După datină si ritual, vechi de când arca, în preajma Crăciunului, se suspendă temporar si partial activitățile cu publicul format din personaje virtuale, în favoarea publicului animator format din persoane, în carne si oase, în minte si în suflet, si în toate celelalte elemente care le compun ființa, ființa aceea din prea-plinul căreia se nasc, peste an, toate personajele virtuale ce se îndeletnicesc (nu se stie de ce) cu Arca lui Goe, în postura prea-cinstitului cititor citit si unic al nimicurilor de la bord. Vouă, tuturor persoanelor născătoare de personaje virtuale pe Arca lui Goe, auto-propuse in distribuție (ca navigatori, echipaj, pasageri, anonimi, clandestini, comentatori de vorbe sau tăceri, martori, vizibili, invizibili, simpli observatori sau troli) vă urez Crăciun Fericit, la multi ani cu sănătate si cu belșug în toate. Să vă fie casa casă, să vă fie masa masă, dimpreună cu toți cei dragi, iubiți si importanți. Sărbători fericite!
Alelei, boieri hapsâni, face-v-ar vintu țărîni! Că ați fost până mai ieri mari și tari peste averi... Alelei boieri dumneavoastră căzuți cu hârzobul din cer, în toiul iernii, la solstiții, veniți deodată de nicăieri si de pretutindeni, din cine stie ce cotloane, din hoinăreli fără țintă, din închisorile de peste an, dezertați din războaie, evadați din curți marțiale, braconieri fără scrupule ai extazelor divine, cu pretenții la luna de pe cer, clamând muțește dar cu aroganță dreptul la spiritul Crăciunului, la feerie, la emoții si mântuire… Ați ajuns? V-ați ajuns? Sunteți? Existați? Dar… Cum? Cu ce prilej? Cu ce îndreptățire? V-ați socotit? V-ați făcut bilanțul? Contabilitatea? Ați trecut testul de compatibilitate cu spiritul Crăciunului, cu ambianța bucolică si diafană a pregătirilor de sărbătoare? Oare? V-a dat cu plus? (+) V-ați regăsit? V-ați pregătit? V-ați recuperat? Sunteți gata? Pentru ce? La ce? Apți pentru a-i face față? Da? Nu? Nu contează? Serios? Ai brad? Ai porc? Ai onoare? Ai stare? Sanchi! Ai nimic. dar… fii pe pace… Că ești, că nu ești, gata, ne-gata, oricum Crăciunul vine, vine, vine, calcă totul in picioare. Domnul se naște si bradul moare. Si porcul moare. Moare (de sare) dar nu se predă. Căci da, viața se oglindește-n moarte, teama in neputință, întuneric si oglindă, ură si ura întoarsă pe dos in iubire. Vuiește in aer zvon de iubire, de duioșie, de bunătate, de pace si pioșenie (ei ași, ce ești copil), cu clinchete de clopoței, dacă nu chiar de zurgălăi. Ninge peste noi cu flori. Să fim mai buni, mai înțelepți, mai îngăduitori, mai luminați… mai nu știu cum. Suntem? Alelei boieri d-voastră, prieteni ai mei, semeni asemeni care trăiți de azi pe ieri, din amintiri, mâine e Crăciunul, e pe vine, sau pe alaltăieri, (e-he-hei, nostalgie, nostalgie, Crăciunul de altădată, de odinioară, mai precis din copilărie, sau poate din copilăria moșilor si strămoșilor) ce faceți voi azi? Că mâine e ajunul? Țineți post? Vă abțineți? De la carne, de la sex? Cum stați cu pregătirile, cu cumpărăturile? Cu compătimirile? Cu cadourile? Cum stați? Nu stați, că vă stă norocul. Si numai mâine nu e poimâine, când trebuie să întâmpinați cuminte, cum se cuvine, Nașterea Domnului, colindătorii, tradițiile, pacea, liniștea si relaxarea, in mijlocul celor dragi, scăldații in lumina divină, pătrunși de spiritul Crăciunului precum sarmalele de căldura cuptorului. Cum n-om mai fi pribegi ne-or troieni cu drag aduceri aminte, învălmășeli de cuvinte, valuri, valuri, beție de sensuri si sonorități de sezon, naștere, Dumnezeu, cozonac, mâncare, mântuire, pace, cârnați, trandafiri, duioșie, brad, brânză, varză, viezure, șorici, țuică fiartă, cornulețe (cele cu osânză sunt cele mai bune, bestiale), Isus, Nazaret, Betleem (ați pregătit DVD-ul? ) sarmale, piftie, salată de Boeuf, fecioara Maria, beteală, steluțe (o mie), cadouri, fursecuri, iesle, magi, Mos Craciun, fetița cu chibriturile, băiețelul singur acasă, Scrooge, că-i seara ajunului în casa românului, păzea, colinde, dom-dom să-nălțam, capra (vecinului, că a vecinului stă si capră), steaua, vicleiul, gura sobei, crai de la răsărit, o vânzoleală nebună, într-o lume…ăăă, nebună, nebună, nebună? Nu, mai degrabă o lume… așa si așa. Deci, alelei, cum stați? Gata! Vai! Esti vegan? Ca-i seara ajunului si-n casa veganului.
„Moș Crăciun Scafandru”, așteptat de zeci de copii, a ajuns în Portul Constanța„Drumul a fost lung, iar apa rece”, a declarat Moș Crăciun când a pus piciorul pe țărm. Șeful Centrului de Scafandri, comandor Fănel Rădulescu, a spus că Moş Crăciun vine în fiecare an din largul Mării Negre pentru a aduce zâmbete pe feţele copiilor.
Reguli pentru aranjarea mesei festive: obiectul care nu trebuie așezat niciodată. Cum eviți gafele. Este important de ştiut că scobitorile nu trebuie să fie la vedere, aranjamentele florale şi lumânările trebuie să fie joase, iar fiecare farfurie să fie dublată de o alta. De pe masă nu trebuie să lipsească trei feluri diferite de pahare, iar şampania şi coniacul se servesc la sfârşitul mesei.
Apropo! (de apropo), ție-ți-e milă de brad? O brad frumos cu cetina tot verde. Dar de porc? Cât de mila ti-e de Domnul Porc? Ai participat vreodată la „tăierea porcului”? Pentru că… dacă ai participant… eee… atunci cu siguranță că n-a fost in zadar. Amintirile de răscolesc. Tăierea porcului, pe viu, in direct, este sursa unor emoții impregnate adânc in mintea oricărui copil, de la tinerețe pân la bătrânețe. Se zice că nici măcar Alzheimer-ul nu poate șterge aceste impresii sau amintirea gustului șoricului proaspăt frecat cu un pic de sare grunjoasă. Moartea căprioarei este nimic pe lângă înjunghierea porcului pe zăpadă… iar Nicolae Labis mic copil pe lângă marele Alb Adrian Păunescu, supra numit Porcul, si autor al unui poem epic de o mare sensibilitate „Tăierea Porcului”. Totuși, ca participant la câteva astfel de evenimente, la diferite vârste ale copilăriei si adolescentei, am rămas mereu cu impresia că, de fapt, un alt poem al păunescului s-ar potrivi, încă si mai bine ritualului barbar de taiere a porcului, așa cum l-am resimțit eu cu ocazia primei dăți, în frageda-mi pruncie, când am asistat la evenimente doar din casa, de la geam, de după perdea (asta înainte de a creste un pic pentru a mă învrednici să fiu promovat mai apoi la postura de ajutor, care tine de porc in timpul zbaterii si al cumplitelor întâmplări). Pentru mine acesta este adevăratul poem al tăierii porcului:
Un duh strain înspăimânta ninsoarea ce sfârșea să cadă Si toți văzurăm prin perdea urmele morții pe zăpadă.
Era un infernal balet, o regrupare de culoare, lumina se stingea încet avertizându-ne că moare.
Copacii cloncăneau cu jind un cor nervos de spovedanii Si casa se-nvârtea mugind în jurul unei axe stranii.
Si toți văzurăm prin perdea aritmic, negrul morți scrupul, un sânge viu care voia zadarnic să-si refacă trupul.
Stârnindu-ne necontenit, prea iute-i era dat să cadă Si-am auzit un fâlfâit, lăsat de moarte pe zăpadă.
Azi e luni. Ieri a fost ieri si s-a încheiat Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal 2022, o ediție fabuloasă, încununată cu o finală apoteotică, probabil cea mai frumoasă si mai palpitantă finală din toate cele 22 disputate până acum. E luni si lumea se întoarce acasă, la ale sale. Toti cei care am participat la competiție, trup si/ori suflet, suntem pe drum, prin aeroporturi, prin vămi, prin vis, prin gări, prin halte, interstațiile amăgirii, încercând să revenim sau să ne revenim, acasă, la oile noastre, la problemele noastre, la toate care ne-au așteptat cuminți si răbdătoare. Ecouri ample si rămășite ale emoțiilor fotbalului plutesc prin aer, se aud, se simt încă, vuiesc a îndepărtare si fugă… La revedereeee, ne-om întâlni iarăși cu aceleași emoții peste patru ani, în Americaaa… Nous reviendrons, we will return, ne vom întoarce. Vom fi iarăși ce-am fost si încă mai mult de atât. Acum însă totul scade, abrupt, e timpul, împingându-ne insidios înapoi, spre starea de dinainte, cu care n-om conecta întru recuperarea lui Mos Nicolae (pierdut anul acesta printre driblinguri) si a spiritului Crăciunului, Revelionului… Dar totuși cât suntem încă pe drum (cu trupul, cu gândul, cu sufletul), câteva zile, cât n-am ajuns încă acasă, la loc, la destinație, la definiție, avem încă șansa să mai facem un tur al Campionatului, să recapitulam ce-i de ținut minte si de păstrat în bagajul cu emoții. Astăzi, luni după finală, este ziua în care, în drum spre casă Ioan Chirilă (cronicarul la curtea regelui fotbal), aflat in avion sau prin vreun aeroport, si-ar fi revăzut si completat notele si notițele, repere de bază al viitorului său roman de aventuri, noul volum al epopeii dedicată Campionatului Mondial de Fotbal. Oare noi, spectatorii-actori, distribuiți de bună voie în spectacolul Campionatului Mondial de fotbal, ce i-am fi putut sugera lui nea Vania, să nu se uite, să nu scape din vedere, să nu lase pe dinafara cronicii si a istoriei afective a ediției întâmplată anul acesta, într-o iarnă în Qatar? O-ho-ho… Lista e deschisă. Începe aici!
1. Mai întâi sfârșitul 😉 Finala – Ce…zar. Să dăm finalei, ce-i al finalei si zeilor ce le aparține… Lionel Messi si-a văzut visul cu ochii reușind, la ultima strigare, să devină Campion Mondial la Fotbal pe națiuni împreună cu echipa tarii ale, Argentina, să-l egaleze astfel (în glorie) pe Maradona, să tranșeze disputa cu (agasantul) Cristiano Ronaldo si să-i depășească pe Neymar… pe originalul Ronaldo, si poate pe Pele, pe Alfredo Di Stefano, pe Johan Cruyff, pe Franz Beckenbauer, Marco van Basten, Zinedine Zidane, Michel Platini si pe toți ceilalți din trecut si… (he-he) din viitor. Așadar verdict GOAT. Performanța sa n-a trecut neobservată reușind să-i scoată din muțenie până si pe cei care tăcuseră pe mai multe voci întreaga ediție a turneului final (pe motiv de Qatar si așijderea). Astrele s-au aliniat riguros pentru a permite întâmplarea cu pricina, care nu putea fi evitată întrucât adresantul era cunoscut: Lionel Messi, si ce zic eu cunoscut, de-a dreptul faimos. Omul își făcuse o datorie de onoare din a-si partaja faima sa, câștigată (practic) exclusiv în Europa, cu țara sa natală, într-un schimb reciproc avantajos, inclusiv la nivel de palmaresuri. Omul a muncit pentru asta si jocul i-a ieșit, cu un suspans colosal, în ultima clipă, câștigându-și dreptul la osanale si epitete (e erou). Ce-i al lui e al lui si e pus deoparte. Si totuși…Atunci când se întâmplă un miracol, o epifanie, un extaz, sau măcar ceva colosal, neașteptat, ieșit din comun, există predilecția (omului) de a găsi o explicație simplă, de a identifica precis cauza si mijlocul prin care s-a petrecut fenomenala întâmplare… Toate trebuie să poarte un nume, un singur nume si atunci acestei victorii (neașteptate) a Argentinei si a Americii de Sud (după 20 de ani de așteptare si secetă), i s-a spus simplu Lionel Messi. Desigur că rolul, talentul, abnegația si meritele lui Lionel în această performanță notabilă sunt consistente si incontestabile… dar si indubitabil exagerate. Impresia mea este că Argentina a făcut incomparabil mai mult pentru Lionel Messi decât a făcut Messi pentru Argentina. Meritul principal, dar indirect, al lui Messi este că a reușit să facă Argentina să spere, să creadă si să lupte pentru el si pentru gloria lui, un merit care vine din trecut, din erele în care fotbalistul Lionel Messi de la F.C. Barcelona, era (într-adevăr) cel mai bun din lume. Pe atunci Lionel n-a reușit să câștige (ca Maradona) un titlu pentru Argentina, acum însă, când marele jucător este la apus, iată că vine Argentina ea însăși în persoană si câștigă pentru el un titlu de Campion al Lumii pe națiuni, singurul important care-i lipsea din palmares. Lionel Messi (simbolul) a jucat bine, foarte bine, si a fost declarat, după victoria Argentinei în finală, cel mai bun jucător al turneului. Asa o fi! Dacă este să judecam doar finala si să identificam individual meritele principale, atunci acestea ar aparține, în ordine: (1) lui Angel Di Maria (acest Florin Gheorghe al Argentinei), (2) portarului Emiliano Martinez (acest golan tupeist si vulgar) si (3) lui Lionel (antrenorului Argentinei) si abia apoi lui Messi. Zică cine ce-o zice privind fotbal, privitor la fotbal si la zei. Franța a avut două ocazii clare, rarisime, de a transa meciul înainte de a se ajunge la penalty-uri, una înaintea de prelungiri si alta în ultimul minut al prelungirilor, ambele apărate fenomenal, incredibil, de către golanul cu nervi de oțel, Emiliano Martinez (personaj extras din cine stie ce Ferentari din Buenos Aires). Ce crezi că s-ar fi întâmplat dacă, fără parada genială a lui Martinez, Argentina ar fi încasat gol (un gol pe care nimeni nu i l-ar fi putut reproșa portarului)? Ce s-ar fi întâmplat dacă absolut tot restul partidei si prestațiilor si contribuțiilor ar fi rămas exact aceleași, cu excepția acestui moment al adevărului absolut, în care portarul a parat un gol ca si făcut? Franța ar fi învins Argentina cu 4 – 3 (exact ca acum patru ani in Rusia) si cu siguranță si pe bună dreptate Kylian Mbappe ar fi primit Balonul de Aur si ar fi fost declarat cel mai bun jucător al turneului. Un detaliu care ar schimbat ierarhia celor doi jucători (fără ca ei să fi făcut nimic altfel decât au făcut)… (P.S. Sper să nu mă înțelegi greșit. Cred că până la urmă Argentina a câștigat pe merit, dar cred că cel mai bun jucător al turneului a fost Kylian Mbappe, si doar factori emoționali, publicitari, subiectivi au împins în mod „natural” decizia către Lionel Messi – un fel de premiu Oscar acordat pentru întreaga carieră. Vivat. La urma urmei, învingătorul ia totul, nu-i așa? Desigur că mai sunt lucruri de spus despre finală (de ne-om învrednici să le spunem, înainte de a ateriza în normalitatea cotidiană), dar pe moment as face trimitere către un detaliu care mie unul mi-a creat niște emoții deosebite, despre niște spectatori de lux ai finalei prezenți la fata locului. Pot fi văzuți AICI. Recunoașteți pe cineva? De asemenea îți recomand să revezi (dacă poți, dacă mai poți) si meciul Franta 4 – 3 Argentina de acum 4 ani (tot fabulos dar cu fotbaliști mai tineri).
1 bis..Desigur că atât pentru frumusețea acestei finale cât si pentru triumful Argentinei o mare parte din „merit” revine echipei Franței. In primele 60 de minute ale partidei, Franta a muncit cu spor mai mult pentru gloria si triumful Argentinei decât pentru sine. Echipa nu părea deloc convinsă că e cazul să se agite prea tare pentru a câștiga două cupe mondiale la rând, spre gloria Franței, care ar fi reușit astfel să reediteze o performanță pe care n-o mai reușiseră decât Italia (in preistorie) si Brazilia in urmă cu 60 de ani. In fața jocului tenace, la presing, plin de mobilizare, abnegație si patriotism (da, da) al argentinienilor, vizibil pătrunși de importanța momentului, în tabăra franceză se etala un surprinzător joc de așteptare, care părea că se transformă pas cu pas în apatie, neputința si blazare. Echipa Franței s-a comportat în prima repriză ca o trupa de mercenari incapabilă să-si găsească motivarea si liderul care să-i coordoneze si impună acțiunile. Prima surpriză neplăcută s-a produs încă de la început, prin apariția in primul 11 a lui Dembele, care a fost mână moartă tot turneul si pe care, nu se stie de ce, antrenorul a continuat să-l tot țină ca titular. O greșeală care avea să se dovedească fatală. Mult mai surprinzătoare însă a fost prestația incredibil de slabă a lui AntoineGriezmann, care ar fi trebuit să fie cheia jocului francezilor. Kylian Mbappe este un jucător genial dar care (spre deosebire de Messi) nu are stofa nici de lider, nici de coordonator de joc (si probabil că n-o să abia niciodată, fiind mai degrabă în genul lui Critiano Ronaldo). In mod cu totul surprinzător Griezmann a fost de nerecunoscut, apatic si predispus la greșeli elementare, ceea ce s-a transmis automat in tot jocul echipei. Mbappe a fost invizibil, iar Olivier Giroud o muscă fără cap si fără ambiție. De altfel nu e genul lui nici să joace constatat, nici cu ambiție, bazându-se exclusiv pe talent, inspirație si pe forță atletica, care l-au făcut să fie (surprinzător pentru mine) golgheterul din toate timpurile al naționalei Franței (depășindu-l pe legendarul Thierry Henry). Lucrurile au fost remarcate prompt de către generalul Didier Dechamps Elysees care n-a mai stat pe gânduri si i-a schimbat fără complexe cei trei corifei ai dezastrului din prima repriza: Dembele, Griezmann si Giroud. A apărut in echipa Marcus Thuram (fiul nu mai puțin legendarului campion mondial Lilian Thuram). Marcus ar fi trebuit sa fie prezent încă de la început in echipa (mai ales că de fiecare dată cand fusese introdus in teren in meciurile de dinainte a reușit sa fie remarcabil si să schimbe în bine jocul echipei). Ceea ce s-a întâmplat si acum. Introducerea lui Thuram si a lui Coman a dinamizat jocul Franței, creându-se contextul potrivit pentru Mbappe, si de aici a început cu adevărat finală, marea finală, care avea să se dovedească de vis.
1 bis, bis… Eh, ar mai fi încă multe de spus despre finală (si nu numai), despre prestația si contribuția arbitrilor la marele show, despre cum a decurs si cum s-a scris istoria acestui meci neașteptat de surprinzător si de palpitant (care putea foarte ușor să rămână unul anost si fără istorie)… Despre golurile înscrise ar fi categoric lucruri de zis, comentarii de făcut, si desigur despre portari si prestațiile lor ar merita să se iste niște vorbe, e-he-he, ori despre întâmplările (cu pelerină Bisht)… de după încheierea disputei din teren, la festivitatea de premiere, si câte altele vorbe asociate halo-ului emoțiilor tuturor celor implicați cumva în întâmplare, cu fapta sau doar cu privirea… ar mai fi fost, n-ar mai fi fost, de zis, de consemnat, întru neuitare. Dar, deh, momentul potrivit zicerilor s-a dus, timpul a expirat, gravitația si-a văzut de ale sale smulgându-ne prompt (în timp si spațiu) din preajma finalei Campionatului Mondial de Fotbal 2022, spre alte zări străine. Vorba ceea, fugit ireparabile tempus… Renunț așadar (de buna voie) la toate celelalte cuvinte nespuse, despre jocul si jocurile finalei, încheind campania de vorbe a Arcei lui Goe despre Mondialul din Qatar cu o trimitere către un moment din afara jocului propriu-zis, consumat in pauza dintre reprize, in vestiarul echipei Franței: E o Cupă Mondială, băieţi, e meciul unei vieți! În orice caz, mai rău de atât nu putem face. Ne întoarcem pe teren. Fie îi lăsăm să joace cum vor, fie punem un pic de intensitate, intrăm în dueluri și facem altceva, băieți. E o finală de Cupa Mondială! Suntem conduși la două goluri. Putem reveni! Băieți, o dată la patru ani se întâmplă asta (KB).
…
si pentru că Lionel Messi a jucat pentru ultima oară la un campionat mondial, un cântec argentinian: Dacă tace cântărețul:
Silent Night. Noapte liniștită. Noapte tăcută. Categoric noapte. Nu, n-am de gând să vin anticipat cu colindul, chit că ne aflăm (cu cățel, cu purcel) în toi de lună a cadourilor. Titlul prezentei proze este o aluzie duioasă la liniștea (dubioasă) instaurată in canalele media cu morgă, vizavi de un eveniment planetar major: Campionatul mondial de fotbal. De la unele portalurile de știri cu anvergură, la unele gazete serioase (inclusiv hebdomadarele culturale) până la talpa social-media (…), exista o categorie de „vorbitori” care practică un boicot (inofensiv) la adresa turneului final al campionatului mondial de fotbal din Quatar, despre care nu suflă nicio vorbă, ca si cum acesta nici n-ar exista. Ignorare in integrum. Desigur că dreptul la liberă (in)exprimare, inclusiv prin tăceri elocvente, este un drept fundamental „al omului”, care trebuie garantat si respectat… dar totuși silențiumul lugubru instaurat in anumite zone, mi se pare de mare mirare. Nu-ti imagina că aș milita pentru universalizarea microbismului si/sau generalizarea forțată a pasiunii pentru fotbal sau pentru spectacolul sportiv… Dimpotrivă, consider că neaveniții, ori cei care vor să profite de popularitatea planetară a fotbalului pentru a-si promova propriile agende si interese (indiferent de natura acestora) ar trebui descurajați în a se lua in seamă. Totuși un eveniment major precum campionatul mondial de fotbal, în care este implicat (afectiv, sportiv, financiar, politic) un public numeros din toate țările de pe planetă, este un eveniment cu conotații antropologice care nu poate fi ignorat în mod natural, firesc, fără efort. Nu-mi pot imagina că efervescența legată de acest eveniment (desfășurat în Quatar, cu conotații nu doar sportive, ci si politice, financiare, culturale si chiar religioase 🙂 ) poate lăsa indiferenți în corpore pe toți membri unor redacții sau portaluri media, mai ales că evenimentul cu pricina oferă cu generozitate o multitudine de unghiuri de atac si perspective de abordare. Liniștea instaurată în unele canale media referitor la Campionatul Mondial de Fotbal este nenaturală, nefirească (si desigur că nu mă refer aici la genul de întreprinderi precum blogul vrăbiilor sau la cel al simpaticei blogger-ițe Adolescenta Rebelă, de ex, ci la altele, pe care nu le mai pomenesc si explicit… ca să nu le fac si reclamă 🙂 )… Mă uimește ipocrizia unora (si altora) tributari unor (felurite) ideologii (de pe ambele versate), care încearcă insistent să „vândă” publicului valori universale, dar care ignoră cu grație unul dintre elementele cu cel mai mare potential integrator la nivel planetar: fotbalul. Desigur că dacă i-ai întreba de vorbă ti-ar putea oferi cu mare ușurința pretexte, justificări si ironii, în legătură cu atitudinea lor rece față de o întâmplare a vulgului (recte campionatul mondial de fotbal), sugerând, subtil, deosebirile dintre ei si cei care obișnuiesc să caste gura la fotbal.
Dar, deh, să-i lăsăm in plata Domnului (si a domnilor) pe cei care (de buna voie si nesiliți de nimeni) ignoră fotbalul, spectacolul sportiv si pasiunile generate de acestea, si să revenim la fenomenul in desfășurare. Urmează semi-finalele… în care n-au ajuns nici Brazilia, nici Germania, nici Spania, nici Portugalia, nici Italia, nici Olanda, ci… Marocul, Croatia, Argentina si Franța. Surprinzător, spectaculos, palpitant. Interesul publicului (cel local si cel mondial deopotrivă) rămâne la cote maxime. Conform istoriei de aproape un veac a campionatului mondial de fotbal, într-un fel oarecum explicabil, de înțeles, semi-finalele oferă (probabilistic) un potential mai mare de dramă si spectacol decât însăși finalele. Au rămas memorabile câteva semifinale de pomină, precum cea din 1970 dintre Italia si Germania, ori cea din 1982 dintre Germania si Franta, ori, mai recent, cea din 2014 dintre Germania si Brazilia. Ti le mai amintești? Primele două sunt prinse si descrise apoteotic in cărțile sale de către Ioan Chirilă (nea Vanea, un cronicar la curtea regelui fotbal), inclusiv in volumul „Si noi am fost pe Conte Verde”, un fel de enciclopedie a campionatelor mondiale din mileniul trecut, pe care le apucase si d-lui de-a lungul vieții sale, în cei 74 de ani pe care a apucat să-i petreacă pe planetă (până în 1999). E acolo, în volum, o secțiune intitulată „Cum stie Europa să joace fotbal”). Iar dacă nu știi cine sau ce este „Conte Verde”, nu te lăsa furat de sonorității. Nu este numele vreunui nobil sau (măcar) al vreunui stadion de fotbal (desi ar putea fi, ba chiar ar merita să fie), ci numele vaporului transatlantic la bordul căruia au traversat Atlanticul cele patru echipe din Europa, prezente la prima ediție a campionatului Mondial din 1930, desfășurată in Uruguay… dintre care una, da, da, era România. De altfel este interesant de știut ca România a participat la primele trei ediții ale campionatului mondial… apoi (după 32 de ani de seceta) a mai prins mondialul din 1970 (la Guadalajara, Mexic), plus altă tripletă de glorie: 1990 (Italia), 1994 (SUA), 1998 (Franta), după care, iarăși dezastru si neantizare… (am încheiat paranteza).
Revenind la semi-finalele ce stau să se prăvale, ale ediției actuale din anul de gratie 2022, nu se poate sa nu remarcăm tensiunea care plutește in aer. Ce va fi? Se vor califica favoritele (Franța si Argentina)? Se vor înfrunta reprezentatul zeilor vechi, Leo Messi cu zeul cel nou, Kylian Mbappe? Sau vor avea câștig de cauza cei mici (Marocul si Croatia)? Va fi publicul arab în stare să-i împingă în urale pe marocani in finală? Vom avea in premiera o echipă africana în finala Campionatului Mondial de Fotbal? Sau se va rejuca finala de acum 4 ani de la Moscova, între Franta si Croatia? Asta n-ar fi o premieră, ca aceleași două echipe să se întâlnească în două finale consecutive. S-a mai întâmplat in 1986, 1990, finala fiind, in ambele ediții, Argentina – Germania (prima câștigată de Argentina, a doua de Germania). Apoi Germania a mai jucat si câștigat iarăși o finală cu Argentina in 2014. Altă finală cu repetiție a mai fost: Brazilia – Italia (1970, 1994, ambele castigate de Brazilia). Nu-i exclusă nici varianta ca Messi să dea piept în finală cu leii din Atlas. Balonul e rotund. Aproape sferic… Iar noaptea este un sfetnic bun. Voi încerca să prind, eu ca „poet”, în vis, un moment de inspirațiune pentru a propune pronosticurile pentru semi-finale, în timp util, mâine pe vremea asta. Tu cu cine ții?
Să nu uitam că: The winner takes it all, the loser has to fall It’s simple and it’s plain:
Semifinale Argentina 3 – 0 Croația Franța 2 – 0 Maroc
Cupa Mondială a suspendat marșul gravitației pe Arca lui Goe. Plutim într-o plăcută stare de imponderabilitate printre meciuri de fotbal, în înfruntări pe teren, în tribune, în presă, social media. La televizor. Spectacolul este fascinant. Actori cât cuprinde, aproape toți oamenii de pe planetă. In spatele scenei gravitația continuă să-si facă neperturbată mendrele si să-si intoneze în surdina simfonia nepieritoare… imnul gloriei universului schimbător. Curat schimbător. Panta rhei, toate curg, inclusiv campionatul mondial de fotbal din Quatar, ajuns iată, deja, în sferturi. Două zile de acalmie, fără fotbal, ne îngăduie să băgam de seamă (dacă mai era nevoie) că si in restul lumilor gravitația își vede de treabă ținând timpul în curgere si lucrurile in mișcare. In Ucraina tot război, agresiunea Rusiei împotmolită in propria-i iraționalitate continuă. Putin, un om pe niște scări, s-a căcat pe el, si a împuțit toată planeta. In subsidiar republicii sovietice Austria i s-a năzărit să facă greutăți României la intrarea în Schengen. In democratica Americă (a ogarului ce nu stie), neomarxismul îi face greutăți vizionarului Elon Musk in contra libertății de exprimare. In China totalitară, poporul arată că (mai) stie să se revolte, iar atotputernicul guvern că mai stie să ia aminte la vox populi (cu toata inteligența lui artificială din dotare).
In Quatar, pe planeta Terra, se întâmplă fotbal. Încă se poate. Încă e minunat. Toată lumea vizionează fotbal. In orice afund de lume oamenii sunt atenți la fotbal. Toți se uită, toți știu, toți se emoționează. Inclusiv rușii, inclusiv chinezii. Inclusiv americanii, care peste an cască gura la baseball si/sau fotbal (pardon de expresie) american… Cu toții înțeleg jocul, spectacolul, miza, driblingul, fenta, șuturile, ratările, golul. Niciodată golul n-a sunat mai tare. E fotbal. E bine. Data trecută s-a jucat în cea mai mare tară gazdă, iar acum în cea mai mica, practic într-un singur oraș, dar fotbalul a rămas la fel de mare, mereu în transfer de putere de la vechii zei către noii zei. La Doha Lionel Messi, Cristiano Ronaldo…predau ștafeta către Kylian Mbappe, Gonçalo Ramos…
Danemarca vrea sa se retragă din FIFA. Eh, ce să mai zică Spania, Belgia, Germania, Uruguay… sau Italia… Supărări mari. Enorme. Lipsește foarte tare la apelul nominal Ioan Chirilă, omul care după ce vedea pe viu faptele, de la fața locului, transforma fiecare campionat mondial de fotbal într-o carte, o capodoperă. Cărțile sale sunt niște monumente în onoarea fenomenalului fotbal, niște driblinguri uluitoare în calea uitării. Vom mai avea ocazia să-l pomenim pe tatăl lui Ionut si Tudor Chirilă. Deocamdată spectacolul trebuie să continue. Urmează sferturile.
Croatia 5 – 3 (1 -1 + pen) Brazilia Olanda 5 – 6 (2 – 2 + pen) Argentina Maroc 1 – 0 Portugalia Franța 2 – 1 Anglia
motto: „Pentru mine, oamenii care detestă sau mai rău, ignoră (pentru că nu înțeleg) berea si/sau fotbalul, nu pot fi persoane serioase, de încredere, pe care să te poți baza în situații critice”. (d-l. Goe)
Fotbalul este un fenomen complex, mult mai complex decât ar putea părea la prima impresie, indiferent cărui observator i-ar aparține acea prima impresie, fie că este vorba de un „microbist împătimit”, de un „specialist al fenomenului”, de un outsider ignorant (indiferent si rece sau dimpotrivă, care detestă fotbalul, jocul si spectacolul) sau chiar despre oameni de știință, precum savanții britanici de la Oxford, care declaraseră Campionatul mondial jucat încă înainte de a fi început… jucat la ruleta probabilităților matematice (bune pentru câmpul cuantic dar nu pentru câmpul de joc). Acesti savanți au comis erori de proporții: în privința Belgiei, care era văzută în finala competiției, dar care a fost eliminată în faza grupelor. Apoi, Germania, Mexic, Uruguay, Danemarca, Iran și Ecuador nu au ajuns în optimi așa cum se credea la Oxford. Mai mult decât atât, doar un meci din optimile Cupei Mondiale corespunde cu ce calculase matematicianul britanic. Jocul de fotbal este teribil de complex (chiar dacă nu si complicat) indiferent de unde îl privești, fie că-l privești de la firul ierbii, ca jucător, de pe tușă, ca antrenor, de banca de rezerve, din tribune, de la televizor, sau prin alte instrumente (prin telescop sau prin intermediul părerile altora care ajung inevitabil la tine). Prezența si felul în care se manifestă acești actori-observatori în fenomen, îi sporesc fotbalului complexitatea (înspre infinime). Cum altfel ar putea să fie când variabilele de care depinde rezultatul observabil întrec în număr orice imaginație. Realizezi tu prea cinstit cititor citit si unic al Arcei lui GOE, că numărul „combinaților”, în fotbalul de dat GOL, este cu mult mai mare decât numărul combinațiilor din jocul de GO? Ai tu idee de natura acestor numere, care sfidează închipuirea, întrecând cu mult numărul tuturor atomilor din universul observabil? Poate realizezi, poate nu. Poate ai sau poate n-ai idee ce vrea să însemne în adânc sintagma „balonul e rotund”. Ai?
Ca si jocul de GO, fotbalul se desfășoară pe o suprafață dreptunghiulară plană… doar că începând de aici, celelalte asemănări (unele consistente) dintre GO si GOL se estompează, pălind teribil în fața „micilor” diferențe, care transforma fotbalul într-un fenomen haotic (in sens științific, desigur). Spre deosebire de GO, care este un joc (eminamente) plan, fotbalul are un oarecare grad de libertate in direcția verticală. Mingea se poate mișca in planul terenului dreptunghiular (de dimensiuni fixe), stânga – dreapta, înainte – înapoi, dar se poate mișca „un pic” si in plan vertical, in sus (si, inevitabil, în jos). Conform regulamentului (din fotbal) nu există, nu este prevăzută, nicio limitare în privința a cât de sus poate să fie trimisă mingea de fotbal. De această limitare se ocupa gravitația. Si de aici începe prima dramă a complexității, pentru că fotbalul, spre deosebire de GO, este un joc gravitational, practicat prin intermediul gravitației, iar misterioasa gravitație, după cum poate iți amintești (din prozele anterioare) este sursa unor complicații copleșitoare in lume. Faptul că în fotbal se înfruntă nu doi jucători (umani), ca la GO, ci 22+, fiecare cu complicitățile, libertățile si limitărilor lui (fizice si mentale), amplifică exponential complexitatea jocului si numărul (micro)întâmplărilor care se pot petrece pe terenul de fotbal pentru a genera efectul macroscopic observabil. Ai tu idee în cate feluri poate fi lovită mingea? In cate feluri poate fi atinsă, pentru a-i schimba poziția in teren, viteza, traiectoria, viteza de rotație, altitudinea? Si asta pe un dreptunghi, în care alte 22 de obiecte (plus arbitrul) se mișca după logici cvasi-independente. Rezultatul: o cvasi infinitate, care face fiecare partidă de fotbal unică, precum (de ex) partida Germania – Japonia… Mare noroc cu gravitația si cu limitarea in timp a jocului de fotbal, căci da, spre deosebire de GO, fotbalul este un joc gravitational, temporal… si dinamic. Intr-un joc de o asemenea complexitate, care implică „infinit” mai multe poziții decât la GO, rezultatele sunt întotdeauna cele așteptate: imprevizibile. Cuantic imprevizibile, depinzând adesea de mai puțin decât un fir de păr, precum eliminarea Germaniei, de atingerea imaginară a mingii de tușă, într-o altă zonă de univers, in partida Japonia – Spania, sau de reflexul (inutil pentru sine) al portarului Ghanei care a respins în ultimele minute ale partidei un gol ca si făcut al Uruguayului, eliminat, de la distanță, de Ronaldo si Coreea de Sud.
Ar fi interesantă experiența de a urmări un meci de fotbal de sus, de undeva de deasupra terenului. Altă perspectivă. S-ar vedea altceva, ca si cum ar fi alt sport, alt fenomen. Cum la fel ar fi interesant de urmărit o partidă în care (prin photoshop-are) ar fi eliminați jucătorii si ai vedea doar mingea, mișcându-se de colo, colo pe teren, mai repede sau mai încet, învârtindu-se, încercând să ghicești logica traiectoriilor, prezența jucătorilor, si constrângerile pe care le are mingea in mișcarea ei aparent haotică. Intr-o variantă maxim simplificată fotbalul este un spectacol în care o mică sferă se mișcă în interiorul unui dreptunghi, încercând să evadeze printr-un dintre porți. Ce-ar putea înțelege din fotbal un observator (extraterestru) care, din construcție, nu poate vedea decât obiecte (cât de cât) sferice, privind o partidă de fotbal? Cam tot atât cat ar putea înțelege un iepure din mecanica cuantică si poate nici atât.
In Quatar petrecerea continuă. Încep optimile:
Olanda 3 – 1 SUA Argentina 2 – 1 Australia Anglia 3 – 0 Senegal Franța 3 – 1 Polonia Japonia 2 – 4 (1 -1 + pen) Croația Brazilia 4 – 1 Coreea de Sud Maroc 3 – 0 (0 – 0 + pen) Spania Portugalia 6 – 1 Elveția
Îndrăznești să oferi vreun pronostic?
… ceea ce nu înseamnă că băutorii de bere si/sau cei ahtiați să joace, să vadă sau să vorbească fotbal sunt musai persoane onorabile…
(b)Arca lui goE 
