(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Niciun moment de plictiseală

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 3, 2022

motto: „Pentru mine, oamenii care detestă sau mai rău, ignoră (pentru că nu înțeleg) berea si/sau fotbalul, nu pot fi persoane serioase, de încredere, pe care să te poți baza în situații critice”. (d-l. Goe)

Fotbalul este un fenomen complex, mult mai complex decât ar putea părea la prima impresie, indiferent cărui observator i-ar aparține acea prima impresie, fie că este vorba de un „microbist împătimit”, de un „specialist al fenomenului”, de un outsider ignorant (indiferent si rece sau dimpotrivă, care detestă fotbalul, jocul si spectacolul) sau chiar despre oameni de știință, precum savanții britanici de la Oxford, care declaraseră Campionatul mondial jucat încă înainte de a fi început… jucat la ruleta probabilităților matematice (bune pentru câmpul cuantic dar nu pentru câmpul de joc). Acesti savanți au comis erori de proporții: în privința Belgiei, care era văzută în finala competiției, dar care a fost eliminată în faza grupelor. Apoi, Germania, Mexic, Uruguay, Danemarca, Iran și Ecuador nu au ajuns în optimi așa cum se credea la Oxford. Mai mult decât atât, doar un meci din optimile Cupei Mondiale corespunde cu ce calculase matematicianul britanic. Jocul de fotbal este teribil de complex (chiar dacă nu si complicat) indiferent de unde îl privești, fie că-l privești de la firul ierbii, ca jucător, de pe tușă, ca antrenor, de banca de rezerve, din tribune, de la televizor, sau prin alte instrumente (prin telescop sau prin intermediul părerile altora care ajung inevitabil la tine). Prezența si felul în care se manifestă acești actori-observatori în fenomen, îi sporesc fotbalului complexitatea (înspre infinime). Cum altfel ar putea să fie când variabilele de care depinde rezultatul observabil întrec în număr orice imaginație. Realizezi tu prea cinstit cititor citit si unic al Arcei lui GOE, că numărul „combinaților”, în fotbalul de dat GOL, este cu mult mai mare decât numărul combinațiilor din jocul de GO? Ai tu idee de natura acestor numere, care sfidează închipuirea, întrecând cu mult numărul tuturor atomilor din universul observabil? Poate realizezi, poate nu. Poate ai sau poate n-ai idee ce vrea să însemne în adânc sintagma „balonul e rotund”. Ai?

Ca si jocul de GO, fotbalul se desfășoară pe o suprafață dreptunghiulară plană… doar că începând de aici, celelalte asemănări (unele consistente) dintre GO si GOL se estompează, pălind teribil în fața „micilor” diferențe, care transforma fotbalul într-un fenomen haotic (in sens științific, desigur). Spre deosebire de GO, care este un joc (eminamente) plan, fotbalul are un oarecare grad de libertate in direcția verticală. Mingea se poate mișca in planul terenului dreptunghiular (de dimensiuni fixe), stânga – dreapta, înainte – înapoi, dar se poate mișca „un pic” si in plan vertical, in sus (si, inevitabil, în jos). Conform regulamentului (din fotbal) nu există, nu este prevăzută, nicio limitare în privința a cât de sus poate să fie trimisă mingea de fotbal. De această limitare se ocupa gravitația. Si de aici începe prima dramă a complexității, pentru că fotbalul, spre deosebire de GO, este un joc gravitational, practicat prin intermediul gravitației, iar misterioasa gravitație, după cum poate iți amintești (din prozele anterioare) este sursa unor complicații copleșitoare in lume. Faptul că în fotbal se înfruntă nu doi jucători (umani), ca la GO, ci 22+, fiecare cu complicitățile, libertățile si limitărilor lui (fizice si mentale), amplifică exponential complexitatea jocului si numărul (micro)întâmplărilor care se pot petrece pe terenul de fotbal pentru a genera efectul macroscopic observabil. Ai tu idee în cate feluri poate fi lovită mingea? In cate feluri poate fi atinsă, pentru a-i schimba poziția in teren, viteza, traiectoria, viteza de rotație, altitudinea? Si asta pe un dreptunghi, în care alte 22 de obiecte (plus arbitrul) se mișca după logici cvasi-independente. Rezultatul: o cvasi infinitate, care face fiecare partidă de fotbal unică, precum (de ex) partida Germania – Japonia… Mare noroc cu gravitația si cu limitarea in timp a jocului de fotbal, căci da, spre deosebire de GO, fotbalul este un joc gravitational, temporal… si dinamic. Intr-un joc de o asemenea complexitate, care implică „infinit” mai multe poziții decât la GO, rezultatele sunt întotdeauna cele așteptate: imprevizibile. Cuantic imprevizibile, depinzând adesea de mai puțin decât un fir de păr, precum eliminarea Germaniei, de atingerea imaginară a mingii de tușă, într-o altă zonă de univers, in partida Japonia – Spania, sau de reflexul (inutil pentru sine) al portarului Ghanei care a respins în ultimele minute ale partidei un gol ca si făcut al Uruguayului, eliminat, de la distanță, de Ronaldo si Coreea de Sud.

Ar fi interesantă experiența de a urmări un meci de fotbal de sus, de undeva de deasupra terenului. Altă perspectivă. S-ar vedea altceva, ca si cum ar fi alt sport, alt fenomen. Cum la fel ar fi interesant de urmărit o partidă în care (prin photoshop-are) ar fi eliminați jucătorii si ai vedea doar mingea, mișcându-se de colo, colo pe teren, mai repede sau mai încet, învârtindu-se, încercând să ghicești logica traiectoriilor, prezența jucătorilor, si constrângerile pe care le are mingea in mișcarea ei aparent haotică. Intr-o variantă maxim simplificată fotbalul este un spectacol în care o mică sferă se mișcă în interiorul unui dreptunghi, încercând să evadeze printr-un dintre porți. Ce-ar putea înțelege din fotbal un observator (extraterestru) care, din construcție, nu poate vedea decât obiecte (cât de cât) sferice, privind o partidă de fotbal? Cam tot atât cat ar putea înțelege un iepure din mecanica cuantică si poate nici atât.

In Quatar petrecerea continuă. Încep optimile:

Olanda 3 – 1 SUA
Argentina 2 – 1 Australia
Anglia 3 – 0 Senegal
Franța 3 – 1 Polonia
Japonia 2 – 4 (1 -1 + pen) Croația
Brazilia 4 – 1 Coreea de Sud
Maroc 3 – 0 (0 – 0 + pen) Spania
Portugalia 6 – 1 Elveția

Îndrăznești să oferi vreun pronostic?

… ceea ce nu înseamnă că băutorii de bere si/sau cei ahtiați să joace, să vadă sau să vorbească fotbal sunt musai persoane onorabile…

74 răspunsuri sa “Niciun moment de plictiseală”

  1. Pronosticul meu: Olanda 1 – 0 SUA

    Apreciază

    • La început a fost 1 – 0. Pe urmă… ne-am încins… 🙂 Olanda 3 – 1 SUA. (Ce-a fost peste 1 – 0, tine de sarea si piperul imprevizibilului care emerge din complexitatea fenomenului… si din abilitatea Olandei de a apasă pe accelerație, la nevoie, după cele două goluri „accidentale” de după 1 -0)

      Apreciază

  2. Stely said

    Daca mai este cineva care sa (se) intrebe ce legatura ar avea fotbalul cu jocul „Go” iata are prilejul sa se lamureasca acum din topicul prezent. 😉
    Meciul de acum (Olanda -SUA) a inceput in forta si se anunta spectaculos. Cred ca vor fi goluri multe. Si tocmai ce fuse : 2-0 Olanda . La partida asta desi tin cu SUA cred ca va invinge Olanda .
    P.S. Eu am mai observat ceva interesant . Optimile ce tocmai au inceput incep de la 0-0 avand in vedere ca sunt fix opt echipe din Europa(Olanda , Franta,Anglia,Polonia, Croatia,Spania, Portugalia, Elvetia) si 8 din restul lumii (Japonia, Coreea de Sud, Australia, Brazilia, Argentina, Maroc , Senegal, SUA). Daca se va merge pe oarece idee de corectitudine politica sa va respecta in continuare repartitia . In sferturi vor fi :Olanda , Argentina, Brazilia ,Senegal,Franta, Japonia,Spania ,Elvetia. In semifinale : Olanda -Argentina , Senegal -Franta ,Japonia -Brazilia, Spania-Elvetia .

    Apreciază

    • Drăguță ideea cu „corectitudinea politică”. 🙂 Doar că (slavă Domnului… Infantino) n-are aplicare… 🙂 S-ar putea însă să aveți dreptate in premoniția prin care acreditați ideea că după meciul cu Elveția, Portugalia va pleca acasă, iar CR7 va rămâne în zonă în noua sa casă de vacanță din Arabia saudită, să înceapă să încaseze renta viageră de 700 de milioane de petro-dolari oferită moca de îmbuibații de gratis cu hidrocarburi. Oricum mult mai bine că musulmanii bogați de la Alah si petrol, au pasiunea fotbalului si nu pe cea a invaziilor, precum alții cu gaze, preferând să cumpere Parisul (Saint Germain), Manchester-ul etc. si pe fotbaliști… nu să-si atace vecinii…

      P.S. Am impresia ca Olanda poate mai mult si e capabilă să-si îmbunătățească si cristalizeze jocul în partidele viitoare… (așa mai fără tam-tam)…

      Apreciază

    • Corectitudinea politică a decantat si selectat 16 din 32… Trei țări vorbitoare de engleză, două țări vorbitoare de franceză, două de portugheză, două țări musulmane, două țări asiatice, două din America de Sud, două din Africa, 7 din Europa, 12 creștine… dar niciuna ortodoxă. 😦 La muncă băi ortodocșilor. 🙂

      Apreciază

    • Senegal – Franta in loc de Anglia – Franța? Deh, eu știu ce sa zic? Nu știu ce zice regele englezilor dar regele nostru (Hagi) zice că Anglia e favorită pentru că traditional acesta este cea mai bună perioadă a anului pentru ei in fotbal, si că până acum au tot dat chix la mondiale tocmai pentru că se juca vara, când ei erau epuizați si cu gândul la vacanță… dar ca acum le-a pus Dumnezeu mâna în cap, si că e ca si când mutarea campionatului iarna este fix ce le-ar prii lor englezilor. Sincer să fiu as vrea să văd o partida cu aer de mare finală intre Franta si Anglia (ceea ce presupun ca se va si întâmpla, întrucât nici Franta cu cred sa se încurce in dezlânata Polonie). Presupun chiar mai departe, ca Franta va merge va învinge perfidul Albion, si va continua cursa, in ciuda prorocirilor regelui nostru.

      Japonia bate Croatia? Nici asta nu prea cred, pentru că, după câte știu eu, 🙂 Croația ar trebui să fie buturuga de care se împiedică Brazilia… in fine aștept cu interes pronosticurile d-voastră înaintea partidelor (ca sa știu cum să-mi investesc banii la Unibet). 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        Aoleu , nu ma luati in serios ca sa pariati dupa „imperecherile ” mele. A fost asa doar pentru animarea discutiei. Ma gandeam ca se vor mai antrena si altii . Si daca n-as face asta (adica sa intru in jocul predictiilor si sa desenez o castigatoare si chiar scorul ) nu as fi asa de ahtiata de vizionarea tuturor competiilor . Plus de asta, cat voi mai putea, vreau sa pastrez traditia de pe Arca lui Goe, sa fiu prezenta la sarbatoarea „planetara” a CM de fotbal . Adica , deja ma gandesc la CM -2026. 🙂

        Apreciază

  3. Pronosticul meu: Argentina 3 – 1 Australia ! 🙂

    Apreciază

    • Stely said

      Argentina -Australia = 2-1

      P.S. La Olanda -SUA nu am facut un pronostic clar , dar am prevazut ca vor fi goluri multe si ca va castiga Olanda. 🙂

      Apreciază

      • Văd că nu sunteți singura care prevede eliminarea „surprinzătoare” a Portugaliei de către Elveția. Unii chiar intră în detalii afirmând că Portugalia va pierde la penalty-uri grație ratării lui Cristiano Ronaldo. 🙂 Să moară d-nele Hara si Netty de necaz. 🙂

        Apreciază

      • Stely said

        Cand am vazut cum perpeleau mingea in prima repriza atat argentinienii cat si ceilalti m-am gandit ca am supraestimat mai ales echipa Australiei ca ar putea sa dea golul .Si l-au dat, iar argentinienii i-au luat in serios si s-au pornit la atac cu toate fortele. A fost un meci de coma mai ales in ultimele 10 minute .S-au irosit „n ” ocazii de gol de partea Argentinei si una mare cat casa de partea Australiei. Una peste alta am ghicit scorul . 🙂
        P.S. In orice caz daca va juca asa (lent) cu Olanda n-o vad prea bine pe Argentina.
        .

        Apreciază

    • Cred c-am pus pronosticurile invers. 🙂 E pauză si dl. Goe Messi, aflat la jubileu – meciul de fotbal cu numărul 1000, reușește să-si joace rolul si să înscrie (din aproape nimic)… Dar nici Australia nu arata chiar rău… 🙂

      Apreciază

    • @Stely – Cascada de ratări si Martinez (desi primise mură-n gură de la Lionel) mi-au stricat pronosticul… consfințindu-l pe-a d-voastră. 🙂 Felicitări, câți bani ați pariat?

      Apreciază

      • Stely said

        Nu am pariat niciodata si nu stiu de ce nu o fac , intrucat am de multe ori castig de cauza in asemenea situatii . Insa stiti doar ca la mine lucreaza foarte mult intuitia, nicidecum o cunoastere detaliata echipelor intrate in competitie.

        Apreciază

  4. Stely said

    Dar aluziile subtile pe care le faceti la adresa lui Ifantino , CR-7 plus alte masinatiuni ale unor tari care au votat Qatar in detrimentul Frantei (de ex) ce sunt ? In orice caz niste lucraturi asa cum am mai spus tot exista.
    P.S. Felicitari pentru Olanda .Cum vi s-a parut partida ? Multumit ? Ma bucur ca americanii au dat si eu gol .

    Apreciat de 1 persoană

    • Da, mulțumit. Mi-a plăcut jocul olandezilor, solid, echilibrat, elegant, plin de potențial. Când au avut nevoie să dea gol s-au concentrat un pic si au înscris. Să vedem dacă vor fi in stare de asta si când vor întâlni o echipă (mai) serioasă. Am impresia că sunt pe un trend crescător (ca echipa) si că pot ajunge întocmai si la timp la maximul de formă. La campionatul mondial de fotbal riscul de a nu intra la timp in grafic (Belgia) si sau de a te epuiza (fizic si/sau mental) înainte de vreme (…) este destul de mare. C-așa-i (si) in tenis. Golul americanilor a fost rodul întâmplării (care, na acuma, are si întâmplarea o pondere destul de mare in fotbal, unde nimeni nu poate controla în fiecare moment miriadele de micro-întâmplări care animă obiectul numit minge)…

      Apreciază

  5. Stely said

    „Pentru mine, oamenii care detestă sau mai rău, ignoră (pentru că nu înțeleg) berea si/sau fotbalul, nu pot fi persoane serioase, de încredere, pe care să te poți baza în situații critice”. (d-l. Goe)
    Sunt aici : 🥎🍺🥂… „sa moara dusmanii mei” . 😃

    Apreciat de 1 persoană

    • Stely said

      „… ceea ce nu înseamnă că băutorii de bere si/sau cei ahtiați să joace, să vadă sau să vorbească fotbal sunt musai persoane onorabile…”
      E adevărat dar persoanele de faţa se exclud .

      Asadar ,„Sa curga vinul, sa cante muzica”:

      Apreciat de 1 persoană

  6. Avem deja îndeplinite condițiile pentru a urmări prima partidă cu alură de finală: Olanda – Argentina… ar fi o reeditare a celei din 1978, câștigata (cu 3 -1 după prelungiri) de Mario Alberto Kempes si compania, in dauna portocalei mecanice a lui Rep, Rensenbrink, Nanninga… Sper ca Olanda să-si ia revanșa. 🙂

    Apreciază

  7. Pronosticul meu: Franta 2 – 0 Polonia

    Apreciază

  8. Stely said

    Hmm… Polonia sta binisor până acum, si în apărare dar şi in ocazii de gol. Dar de , tot Franţa a fost cea care a dat primul gol . Să vedem cum va fi in repriza a doua . Prevăd un plus de ambât , atât la Franţa cât şi la Polonia .

    Apreciază

  9. Pronosticul meu Anglia 3 – 0 Senegal

    Apreciază

  10. Radu Humor said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  11. Radu Humor said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  12. Radu Humor said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  13. Radu Humor said

    Comentariu off topic mutat AICI

    Apreciază

  14. Pronosticul meu: Croatia 2 – 0 Japonia

    Apreciază

    • Stely said

      Nici un pronostic pana acum ? Eu sunt in dubiu in ce priveste, in primul rand castigatoarea . Pe de o parte este Japonia care a furnizat surpriza situandu-se pe primul loc in grupa, scotand din joc cele doua mari favorite foste campioane mondiale ( Germania si Spania) iar pe de alta parte Croatia care vine cu un palmares bogat fiind vicecampiona acum patru ani, dar care nu a parut a fi o echipa de ne invins.
      Prin urmare m-am gandit la un scor de ( 2-2) cu prelungiri unde va castiga Japonia . 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Plauzibil scenariul pe care-l propuneti! 🙂

        Apreciază

        • Stely said

          Ha, am prevazut egalitatea dar am supraestimat ambele echipe gandindu-ma la o batalie acerba ,cand la o poarta cand la cealalta cu goluri , desigur. Cand colo jocul parca a fost un amical. Sa vedem prelungirile . Daca nu se vor trezi din amorteala se va ajunge la lovituri de departajare si atunci orice este posibil.

          Apreciază

          • Ai, ai, ai, Luka Modric, nema șansa, nema randamentu… Croatia a jucat sub așteptări (așteptările mele), iar Japonia peste așteptări (in acord cu alte fanilor nipologi 🙂 ) Luka Modric, liderul de alta data a obosit, a îmbătrânit, asta e… nu s-a văzut si acuma urmează „loteria penaltiurilor”. Hai Japonia! 🙂

            Apreciază

          • Copleșitor! N-a fost Luka Modric, ci Livakovic eroul croaților. Un fel de Ducadam. Născut la Zadar dar nu in zadar.

            Apreciază

          • Impresionant publicul… Fantastici suporterii japonezilor… si in genere impresionant felul in care suporterii tuturor tarilor reușesc sa fie concomitent naționali si planetari. Puterea fotbalului de a uni planeta se vede si in felul in care, indiferent de fondul cultural al națiunilor, nebunia in fata agoniei si extazului fotbal se manifesta la fel. Superbe costumațile arăbești in culorile naționale specifice fiecăreia tari…

            Imi sorb ultima picătura de cognac si ma pregătesc pentru meciul următor. Sper d-na Stely, ca nu sunteți prea supărată pentru eliminarea favoriților d-voastră, o banda nebuna de samurai dedați la fotbal… vom mai auzi de ei. Si ei si publicul sunt deja contaminați de fotbal. Se întorc acasă după ce au învins doua campioane mondiale si cu siguranță pasiunea pentru fotbal va continua sa înflorească in tara Soarelui Răsare.

            Apreciază

          • Stely said

            Acuma, o fi fost si portarul croatilor bun dar cei trei niponi care au ratat loviturile de la 11m au fost destul de molâi .Parca le-a fost teama sa nu se sparga mingea. Imi pare rau pentru ei. 😦
            Intr-un fel am presintit ca croatii vor fi mai buni la loviturile de departajare .
            P.S.Am aflat ca este posibil ca Simona sa scape de suspendare :
            https://ziare.com/simona-halep/simona-halep-dopaj-contaminare-suplimente-roxadustat-substante-interzise-1776112

            Apreciază

          • Da, cei trei samurai au fost copleșiți de emoție… Dar si eu am fost 🙂 mai ales ca era singurul care țineam cu Croatia…

            P.S. Cu știrea despre Simona e posibil s-o treziți din hibernare pe detractoarea mov. 🙂

            Apreciază

          • Stely said

            ” …detractoarea mov ?” Ce-o fi asta ? Acum aud .🤔
            3-0 Brazilia si inca unul : 4-0 !! Coreea kaput!! 😦

            Apreciază

          • stely said

            A, acum stiu cine este „detractoarea mov „. Sa iasa la bataie „tuta” ca n-o sa -i fie bine.😡

            Apreciază

  15. Pronosticul meu: Brazilia 3 – 1 Coreea de Sud

    Apreciază

    • Stely said

      Am intarziat cu pronosticul meu, dar nu m-am gandit ca vor da 2 goluri in primele 15 minute. Cred ca vor fi mai mult de 2 goluri date de brazlieni si mai mult de 1 gol de coreeni. In orice caz bate Brazilia cu scorul de 3-2. Daca ar fi sa tin cu cineva dintre cele doua echipe, tin tot cu asiaticii. Deci , hai Coreea ! 🙂

      Apreciază

      • Intuiția m-a îndemnat să trec un 4 – 0, dar rațiunea nu si nu… si uite e deja 4 – 0 si mai e încă o repriza de jucat… 🙂

        Oricum cred ca Uruguayul (cel eliminat cam pe nedrept) n-ar fi fost o prada la fel de ușoara pentru „circarii” brazilieni… care încearcă sa extragă până si din starea de sănătate a lui Pele un stimulent motivational pentru jucători si simpatie de la public in general (si acceptarea ideii ca de, e scris in stele să câștige Brazilia, in onoarea lui Pele)… exagerând melodramatic (telenovelistic) condiția acestuia… făcându-l muribund cu de-a sila. 😦

        Apreciază

        • Dacă as fi combinat intuiția cu rațiunea as fi reușit să furnizez pronosticul exact… 🙂 Scor final 4 – 1. Brazilia (precum Anastasia) merge mai departe si va da peste Croatia, buturuga mică. Din păcate, după cum (nu) a reușit sa joace în contra Japoniei, mi-e teamă că în contra echipei Cariocas, Croația va fi de data asta o buturugă prea mică…

          Apreciază

      • Stely said

        Am „tinut ” cu asiaticii poate or mai da si ei un gol dar, nu fu’ sa fie. Brazila a fost la inaltime , chiar si asa cu micile artificii telenovelistice. Si macar de ar fi „muribund cu de-a sila” Pele merita sa aiba parte de o asemenea bucurie . Bravo Brazilia !

        Apreciază

  16. Pronosticul meu: Spania 2 – 1 Maroc

    Apreciază

    • Stely said

      Si al meu 3-1 . A fost 7-0 cu Costa Rica , ar fi sa fie cu Maroc un scor decent . As pune chiar mai mult avand in vedere ca cele doua (Maroc si Costa Rica) sunt cam egale ca valoare, zic si eu ca nu ma omoara nimeni daca zic aiurea . 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        Hei, ce ziceti va mentineti pronosticul ? Parca ar fi fost cazul de vreun gol sau doua pana acum. Dupa parerea mea cam seamana cu partida Japonia -Croatia .

        Apreciază

        • Normal. Imi păstrez pronosticul si speranțele. La urma urmei într-o-o jumătate de ora se pot întâmpla multe. Nu m-am așteptat nicio clipa ca Marocul sa fie la fel de slab ca Costa Rica dar am crezut ca Spania e mai buna decât Belgia. Prin jocul lor de azi ibericii mi-a creat o mare duioșie prin aceea că mi-au amintit cu mare acuratețe de echipa României, joc static, previzibil, cu suturi în plopi. Mioritici nu alta. Aduceau foarte bine cu echipa noastră, chiar si cu cea de handbal. O țineau mațul gaia cu pase pe semicerc. E clar că berbero-arabii meritau mai mult victoria până acum.

          Apreciază

        • Acuma nu mai pot să-mi păstrez pronosticul 😦 dar pot să-l dau mai departe, prin transfer…

          Elveția 2 – 1 Portugalia.

          Apreciază

          • Stely said

            Nu stiu ce sa (mai ) zic … Am impresia ca vor urma exemplul Spania -Maroc. Am inteles ca Ronaldo sta pe banca de rezerva , insemnand ca iau in calcul prelungirile.Va fi scor egal (1-1) . La lovituri posibil sa castige Portugalia . 😦

            Apreciază

          • Fara Barbie CR7 Portugalia arata mult mai bine. Incredibil de bine.

            Apreciază

          • Stely said

            Da, l-am vazut pe banca destul de trist la putin dupa gol .Nu s-a bucurat . De ce oare ?

            Apreciază

          • Eeeee, Portugalia asta – fără Cristinel – mi-ar plăcea să o văd într-o semi-finală cu Franța 🙂

            Apreciază

          • Oricum incredibile si tupeul si inspirația lui Fernando Santos de a ține primadona pe banca de rezerve. Păi pana cand sa joace Portugalia in 9 oameni? (că Ronaldo făcea cât minus 2, serios). Frumos ar fi să-l bage si pe el de-a moaca, de milă, în ultimele minute ca să-si ia prima de joc si să bifeze numărul de partide jucate in națională.

            Apreciază

  17. E-spa-na, E-spa-na… 😦

    Apreciază

    • E spa-nac… Bono !? Boo Noo 🙂

      Apreciază

      • Stely said

        Aoleuu , dezastruuuu !!!

        Apreciază

        • Stely said

          O nebunie !! Nu mi-as fi inchipuit in veci ca Spania va claca in halul asta. Japonezii au avut ca scuza lipsa de experienta ,dar Spania ce scuza a avut? Nu stiu de ce am lacrimi in ochi. 😦 Bine naiba ca nu am mania pariurilor pe bani ,ca ma faceam praf de draci.😪

          Apreciază

          • O echipa care vrea să câștige campionatul joacă din ce in ce mai bine, își planifică traseul si maximul de forma pe o linie ascendentă. Spania a jucat pur si simplu din ce in ce mai prost… Practic atunci cand erau conduși de Japonia cu 2-1, iar Costa Rica conducea pe Germania cu 2 -1 erau eliminați… si neputincioși, nefiind in stare să îndrepte lucrurile. Pronosticul 2:1 in favoarea lor era mai mult o dorință (o speranță) decât convingerea fermă că ar putea să-i bată fără probleme pe marocanii care administraseră si Belgiei o lecție de fotbal. Nu că Marocul ar fi mare echipă… dar e foarte ațoasă si are portar bun si cu psihic solid. O să aibă de furcă Elveția cu ei. Nu si Brazilia. 🙂

            Apreciază

      • Si Bono fuse… Bonifacio… de Casablanca… Traseul Braziliei pare acum deschis spre finală…

        Apreciază

        • Of, of, of… Am încurcat traseele. Brazilia este pe altă ramură decât am avut impresia si (dacă trece de Croația) va juca împotriva învingătoarei dintre Olanda si Argentina… deci nu, nu Brazilia are traseul deschis, ci… Franta… 🙂

          Apreciază

          • Stely said

            Si Portugalia ? A fost macel cu Elvetia si daca va juca asa va fi macelarit si Marocul. Si tot asa pana in marea finala.

            Apreciază

          • Da, da, da, optimile s-au încheiat en fanfare, cu un meci si un scor greu de anticipat (gratie inspirației si tăriei de caracter a antrenorului Portugaliei). Portugalia a arătat foarte bine, in creștere pronunțata (poate prea pronunțata) față e meciurile din grupe… si probabil că va trece peste Maroc (nu la fel de ușor, ca azi peste Elveția, dar orișicât). Oricum misiunea antrenorului lusitan se complică pentru că-l are de (men)ținut in ținutul de rezervă pe primadonul Ronaldo. Cu Marocul îi va fi mai simplu, căci va putea pretinde că-l menajează, dar in semifinală, dacă va continua să-si mențină opțiunea pentru o echipa portugheză cu efectiv complet, s-ar putea să se iște lupte intestine… în favoarea Franței (presupun), care rămâne favorită. Până atunci însă să vedem scânteile din sferturi… în care doar Marocul (singura țară arabă si musulmană si africană rămasa in competiție) pare o raritate, o excepție, o minune de-a lui Alah… o prezență surprinzătoare…

            Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat: