Silent Night

Silent Night. Noapte liniștită. Noapte tăcută. Categoric noapte. Nu, n-am de gând să vin anticipat cu colindul, chit că ne aflăm (cu cățel, cu purcel) în toi de lună a cadourilor. Titlul prezentei proze este o aluzie duioasă la liniștea (dubioasă) instaurată in canalele media cu morgă, vizavi de un eveniment planetar major: Campionatul mondial de fotbal. De la unele portalurile de știri cu anvergură, la unele gazete serioase (inclusiv hebdomadarele culturale) până la talpa social-media (…), exista o categorie de „vorbitori” care practică un boicot (inofensiv) la adresa turneului final al campionatului mondial de fotbal din Quatar, despre care nu suflă nicio vorbă, ca si cum acesta nici n-ar exista. Ignorare in integrum. Desigur că dreptul la liberă (in)exprimare, inclusiv prin tăceri elocvente, este un drept fundamental „al omului”, care trebuie garantat si respectat… dar totuși silențiumul lugubru instaurat in anumite zone, mi se pare de mare mirare. Nu-ti imagina că aș milita pentru universalizarea microbismului si/sau generalizarea forțată a pasiunii pentru fotbal sau pentru spectacolul sportiv… Dimpotrivă, consider că neaveniții, ori cei care vor să profite de popularitatea planetară a fotbalului pentru a-si promova propriile agende si interese (indiferent de natura acestora) ar trebui descurajați în a se lua in seamă. Totuși un eveniment major precum campionatul mondial de fotbal, în care este implicat (afectiv, sportiv, financiar, politic) un public numeros din toate țările de pe planetă, este un eveniment cu conotații antropologice care nu poate fi ignorat în mod natural, firesc, fără efort. Nu-mi pot imagina că efervescența legată de acest eveniment (desfășurat în Quatar, cu conotații nu doar sportive, ci si politice, financiare, culturale si chiar religioase 🙂 ) poate lăsa indiferenți în corpore pe toți membri unor redacții sau portaluri media, mai ales că evenimentul cu pricina oferă cu generozitate o multitudine de unghiuri de atac si perspective de abordare. Liniștea instaurată în unele canale media referitor la Campionatul Mondial de Fotbal este nenaturală, nefirească (si desigur că nu mă refer aici la genul de întreprinderi precum blogul vrăbiilor sau la cel al simpaticei blogger-ițe Adolescenta Rebelă, de ex, ci la altele, pe care nu le mai pomenesc si explicit… ca să nu le fac si reclamă 🙂 )… Mă uimește ipocrizia unora (si altora) tributari unor (felurite) ideologii (de pe ambele versate), care încearcă insistent să „vândă” publicului valori universale, dar care ignoră cu grație unul dintre elementele cu cel mai mare potential integrator la nivel planetar: fotbalul. Desigur că dacă i-ai întreba de vorbă ti-ar putea oferi cu mare ușurința pretexte, justificări si ironii, în legătură cu atitudinea lor rece față de o întâmplare a vulgului (recte campionatul mondial de fotbal), sugerând, subtil, deosebirile dintre ei si cei care obișnuiesc să caste gura la fotbal.

Dar, deh, să-i lăsăm in plata Domnului (si a domnilor) pe cei care (de buna voie si nesiliți de nimeni) ignoră fotbalul, spectacolul sportiv si pasiunile generate de acestea, si să revenim la fenomenul in desfășurare. Urmează semi-finalele… în care n-au ajuns nici Brazilia, nici Germania, nici Spania, nici Portugalia, nici Italia, nici Olanda, ci… Marocul, Croatia, Argentina si Franța. Surprinzător, spectaculos, palpitant. Interesul publicului (cel local si cel mondial deopotrivă) rămâne la cote maxime. Conform istoriei de aproape un veac a campionatului mondial de fotbal, într-un fel oarecum explicabil, de înțeles, semi-finalele oferă (probabilistic) un potential mai mare de dramă si spectacol decât însăși finalele. Au rămas memorabile câteva semifinale de pomină, precum cea din 1970 dintre Italia si Germania, ori cea din 1982 dintre Germania si Franta, ori, mai recent, cea din 2014 dintre Germania si Brazilia. Ti le mai amintești? Primele două sunt prinse si descrise apoteotic in cărțile sale de către Ioan Chirilă (nea Vanea, un cronicar la curtea regelui fotbal), inclusiv in volumul „Si noi am fost pe Conte Verde”, un fel de enciclopedie a campionatelor mondiale din mileniul trecut, pe care le apucase si d-lui de-a lungul vieții sale, în cei 74 de ani pe care a apucat să-i petreacă pe planetă (până în 1999). E acolo, în volum, o secțiune intitulată „Cum stie Europa să joace fotbal”). Iar dacă nu știi cine sau ce este „Conte Verde”, nu te lăsa furat de sonorității. Nu este numele vreunui nobil sau (măcar) al vreunui stadion de fotbal (desi ar putea fi, ba chiar ar merita să fie), ci numele vaporului transatlantic la bordul căruia au traversat Atlanticul cele patru echipe din Europa, prezente la prima ediție a campionatului Mondial din 1930, desfășurată in Uruguay… dintre care una, da, da, era România. De altfel este interesant de știut ca România a participat la primele trei ediții ale campionatului mondial… apoi (după 32 de ani de seceta) a mai prins mondialul din 1970 (la Guadalajara, Mexic), plus altă tripletă de glorie: 1990 (Italia), 1994 (SUA), 1998 (Franta), după care, iarăși dezastru si neantizare… (am încheiat paranteza).

Revenind la semi-finalele ce stau să se prăvale, ale ediției actuale din anul de gratie 2022, nu se poate sa nu remarcăm tensiunea care plutește in aer. Ce va fi? Se vor califica favoritele (Franța si Argentina)? Se vor înfrunta reprezentatul zeilor vechi, Leo Messi cu zeul cel nou, Kylian Mbappe? Sau vor avea câștig de cauza cei mici (Marocul si Croatia)? Va fi publicul arab în stare să-i împingă în urale pe marocani in finală? Vom avea in premiera o echipă africana în finala Campionatului Mondial de Fotbal? Sau se va rejuca finala de acum 4 ani de la Moscova, între Franta si Croatia? Asta n-ar fi o premieră, ca aceleași două echipe să se întâlnească în două finale consecutive. S-a mai întâmplat in 1986, 1990, finala fiind, in ambele ediții, Argentina – Germania (prima câștigată de Argentina, a doua de Germania). Apoi Germania a mai jucat si câștigat iarăși o finală cu Argentina in 2014. Altă finală cu repetiție a mai fost: Brazilia – Italia (1970, 1994, ambele castigate de Brazilia). Nu-i exclusă nici varianta ca Messi să dea piept în finală cu leii din Atlas. Balonul e rotund. Aproape sferic… Iar noaptea este un sfetnic bun. Voi încerca să prind, eu ca „poet”, în vis, un moment de inspirațiune pentru a propune pronosticurile pentru semi-finale, în timp util, mâine pe vremea asta. Tu cu cine ții?

Să nu uitam că: The winner takes it all, the loser has to fall
It’s simple and it’s plain:

Semifinale
Argentina 3 – 0 Croația
Franța 2 – 0 Maroc