(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

Silent Night

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 12, 2022

Silent Night. Noapte liniștită. Noapte tăcută. Categoric noapte. Nu, n-am de gând să vin anticipat cu colindul, chit că ne aflăm (cu cățel, cu purcel) în toi de lună a cadourilor. Titlul prezentei proze este o aluzie duioasă la liniștea (dubioasă) instaurată in canalele media cu morgă, vizavi de un eveniment planetar major: Campionatul mondial de fotbal. De la unele portalurile de știri cu anvergură, la unele gazete serioase (inclusiv hebdomadarele culturale) până la talpa social-media (…), exista o categorie de „vorbitori” care practică un boicot (inofensiv) la adresa turneului final al campionatului mondial de fotbal din Quatar, despre care nu suflă nicio vorbă, ca si cum acesta nici n-ar exista. Ignorare in integrum. Desigur că dreptul la liberă (in)exprimare, inclusiv prin tăceri elocvente, este un drept fundamental „al omului”, care trebuie garantat si respectat… dar totuși silențiumul lugubru instaurat in anumite zone, mi se pare de mare mirare. Nu-ti imagina că aș milita pentru universalizarea microbismului si/sau generalizarea forțată a pasiunii pentru fotbal sau pentru spectacolul sportiv… Dimpotrivă, consider că neaveniții, ori cei care vor să profite de popularitatea planetară a fotbalului pentru a-si promova propriile agende si interese (indiferent de natura acestora) ar trebui descurajați în a se lua in seamă. Totuși un eveniment major precum campionatul mondial de fotbal, în care este implicat (afectiv, sportiv, financiar, politic) un public numeros din toate țările de pe planetă, este un eveniment cu conotații antropologice care nu poate fi ignorat în mod natural, firesc, fără efort. Nu-mi pot imagina că efervescența legată de acest eveniment (desfășurat în Quatar, cu conotații nu doar sportive, ci si politice, financiare, culturale si chiar religioase 🙂 ) poate lăsa indiferenți în corpore pe toți membri unor redacții sau portaluri media, mai ales că evenimentul cu pricina oferă cu generozitate o multitudine de unghiuri de atac si perspective de abordare. Liniștea instaurată în unele canale media referitor la Campionatul Mondial de Fotbal este nenaturală, nefirească (si desigur că nu mă refer aici la genul de întreprinderi precum blogul vrăbiilor sau la cel al simpaticei blogger-ițe Adolescenta Rebelă, de ex, ci la altele, pe care nu le mai pomenesc si explicit… ca să nu le fac si reclamă 🙂 )… Mă uimește ipocrizia unora (si altora) tributari unor (felurite) ideologii (de pe ambele versate), care încearcă insistent să „vândă” publicului valori universale, dar care ignoră cu grație unul dintre elementele cu cel mai mare potential integrator la nivel planetar: fotbalul. Desigur că dacă i-ai întreba de vorbă ti-ar putea oferi cu mare ușurința pretexte, justificări si ironii, în legătură cu atitudinea lor rece față de o întâmplare a vulgului (recte campionatul mondial de fotbal), sugerând, subtil, deosebirile dintre ei si cei care obișnuiesc să caste gura la fotbal.

Dar, deh, să-i lăsăm in plata Domnului (si a domnilor) pe cei care (de buna voie si nesiliți de nimeni) ignoră fotbalul, spectacolul sportiv si pasiunile generate de acestea, si să revenim la fenomenul in desfășurare. Urmează semi-finalele… în care n-au ajuns nici Brazilia, nici Germania, nici Spania, nici Portugalia, nici Italia, nici Olanda, ci… Marocul, Croatia, Argentina si Franța. Surprinzător, spectaculos, palpitant. Interesul publicului (cel local si cel mondial deopotrivă) rămâne la cote maxime. Conform istoriei de aproape un veac a campionatului mondial de fotbal, într-un fel oarecum explicabil, de înțeles, semi-finalele oferă (probabilistic) un potential mai mare de dramă si spectacol decât însăși finalele. Au rămas memorabile câteva semifinale de pomină, precum cea din 1970 dintre Italia si Germania, ori cea din 1982 dintre Germania si Franta, ori, mai recent, cea din 2014 dintre Germania si Brazilia. Ti le mai amintești? Primele două sunt prinse si descrise apoteotic in cărțile sale de către Ioan Chirilă (nea Vanea, un cronicar la curtea regelui fotbal), inclusiv in volumul „Si noi am fost pe Conte Verde”, un fel de enciclopedie a campionatelor mondiale din mileniul trecut, pe care le apucase si d-lui de-a lungul vieții sale, în cei 74 de ani pe care a apucat să-i petreacă pe planetă (până în 1999). E acolo, în volum, o secțiune intitulată „Cum stie Europa să joace fotbal”). Iar dacă nu știi cine sau ce este „Conte Verde”, nu te lăsa furat de sonorității. Nu este numele vreunui nobil sau (măcar) al vreunui stadion de fotbal (desi ar putea fi, ba chiar ar merita să fie), ci numele vaporului transatlantic la bordul căruia au traversat Atlanticul cele patru echipe din Europa, prezente la prima ediție a campionatului Mondial din 1930, desfășurată in Uruguay… dintre care una, da, da, era România. De altfel este interesant de știut ca România a participat la primele trei ediții ale campionatului mondial… apoi (după 32 de ani de seceta) a mai prins mondialul din 1970 (la Guadalajara, Mexic), plus altă tripletă de glorie: 1990 (Italia), 1994 (SUA), 1998 (Franta), după care, iarăși dezastru si neantizare… (am încheiat paranteza).

Revenind la semi-finalele ce stau să se prăvale, ale ediției actuale din anul de gratie 2022, nu se poate sa nu remarcăm tensiunea care plutește in aer. Ce va fi? Se vor califica favoritele (Franța si Argentina)? Se vor înfrunta reprezentatul zeilor vechi, Leo Messi cu zeul cel nou, Kylian Mbappe? Sau vor avea câștig de cauza cei mici (Marocul si Croatia)? Va fi publicul arab în stare să-i împingă în urale pe marocani in finală? Vom avea in premiera o echipă africana în finala Campionatului Mondial de Fotbal? Sau se va rejuca finala de acum 4 ani de la Moscova, între Franta si Croatia? Asta n-ar fi o premieră, ca aceleași două echipe să se întâlnească în două finale consecutive. S-a mai întâmplat in 1986, 1990, finala fiind, in ambele ediții, Argentina – Germania (prima câștigată de Argentina, a doua de Germania). Apoi Germania a mai jucat si câștigat iarăși o finală cu Argentina in 2014. Altă finală cu repetiție a mai fost: Brazilia – Italia (1970, 1994, ambele castigate de Brazilia). Nu-i exclusă nici varianta ca Messi să dea piept în finală cu leii din Atlas. Balonul e rotund. Aproape sferic… Iar noaptea este un sfetnic bun. Voi încerca să prind, eu ca „poet”, în vis, un moment de inspirațiune pentru a propune pronosticurile pentru semi-finale, în timp util, mâine pe vremea asta. Tu cu cine ții?

Să nu uitam că: The winner takes it all, the loser has to fall
It’s simple and it’s plain:

Semifinale
Argentina 3 – 0 Croația
Franța 2 – 0 Maroc

66 răspunsuri to “Silent Night”

  1. Apreciază

    • Stely said

      Am vazut filmul . Un film impresionant. Pot sa spun ca( si) acest film mi-a deschis pofta vizionarii marilor competitii de fotbal . Merita vazut pentru subiectul in sine (razboi si fotbal) pentru actori, dar si pentru vedetele mari ale fotbalului international care au jucat in acest film (Pele, Bobby Moore, Osvaldo Ardiles sau Kazimierz Deyna…) Fotbalul de mare clasa si miza acestei competitii organizata in plin razboi, te tin cu sufletul la gura . In final „Victoria” a fost dubla . Echipa nationala a Germaniei, adusa sa-i bata mar pe aliatii prizonieri aflati intr-un lagar nazist, a fost umilita de niste prizonieri aflati intr-o stare precara de sanatate(inanitie) precum si faptul ca prizonierii fotbalisti au reusit sa evadeze purtati de valul multimii din tribune care a navalit pe teren- scena finala din film a acestor victorii m-a impresionat pana la lacrimi.😅

      Apreciat de 1 persoană

  2. Oana said

    La fotbal nu mă pricep, dar îmi place să mă uit la finală (uneori și la semifinale). Când eram mică, țineam cu Anglia (pt că îmi plăcea limba engleză). Acum as da cu banul, nu știu cine e mai bun. As vedea o finală Argentina-Maroc. O fi posibil? Mi-ar plăcea sa bată Marocul. Și în viață am ținut mereu cu cei care aveau cele mai puține șanse să învingă ceva… în orice.

    Ați ales o interpretare aparte pentru frumoasa melodie. Îmi place nespus! M-a impresionat.

    Vă doresc cele bune și vă trimit un gând bun!

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulțumesc pentru comentariu. Mi se pare că denotă sinceritate si sensibilitate. O finală Argentina – Maroc este cât se poate de posibilă… iar proximitatea de Mecca poate face posibilă mobilizarea unor energii nebănuite, care se pot transmite de la public fotbaliștilor, așa încât să se întâmple un aparent miracol în care Marocul devine noua campioana mondiala la fotbal, iar fotbalul a doua religie în țările arabe. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Oana said

        Da, e scris cu toată sinceritatea. De ce ar fi altfel?
        Apropo de finală, ar fi ceva să ieșim puțin din tipare. Vom vedea.
        Toate bune! (am urmărit atent cele comentate de dvs și Stely, așa am fost și eu la curent cu noutățile în domeniu)

        Apreciază

        • 🙂 N-ar trebui să fie altfel, doar că, in genere, nu toate comentariile sunt bazate implicit pe (reală) sinceritate (autenticitate), accentul multora alunecând (adesea totalmente involuntar) în afara ariei de acoperire a sincerității, în zona convenționalului si/sau a confortului ambiguității si neutralității căutate. Sinceritatea presupune nu doar un anumit soi de curaj, ci si (în mod paradoxal) un anumit gen de efort, pe care cei mai mulți îl fac doar atunci când cred că există anumite motive (serioase) pentru care îi datorează sinceritate interlocutorului (anonim)… Mulți comentează formal, doar ca să se afle în treabă, să se ia în seamă sau ca să atragă (prin reciprocitate), la schimb, comentatori pe blogul lor. Am remarcat că d-voastră aveți, în comentarii (si asta nu doar sau in special pe Arca lui Goe) o oarecare naturalețe a sincerității… implicite. Nu e ceva care să poate fi remarcat din abundență in HUVACA.

          Apropo de sinceritate, cred ca cel mai probabil în finală se vor întâlni Franța cu Argentina… iar de preferat as prefera ca finala să se joace intre Franța si Croația. Simple preferințe (istorice), nu dorințe acerbe si ireductibile. Sunt pregătit (psihologic) ca pe baza jocului prestat în timpul meciurilor să accept schimbarea acestor preferințe. Momentan, de ex, pot aprecia dârzenia marocanilor, abilitățile defensive, jocul organizat si eficient din apărare, precum si jocul bun al portarului si prestanță personala a acestuia (îmi place ca persoană, fiind genul de om care degajă încredere, calm, detașare, care nu se inhibă si nu se intimidează ușor, capabil să nu confunde fotbalul cu viață, dar să-l si ia totuși maximal, în serios)… dar, cu toate acestea îmi displace fotbalul rezultat in partidele marocanilor, pentru că denotă ermetism si lipsă de imaginație, lipsa spectacolul, moartea pasiunii. Imi amintesc de echipa Greciei care a câștigat la un moment dat Campionatul European, prestând cam același gen de fotbal. N-as vrea ca istoria (aceea) să se repete. Tare as fi curios să văd cum se va comportă echipa Marocului când va fi condusă, când adversarii (recte francezii) vor fi cei care înscriu primii. Vor reuși să iasă din tranșee si să joace (si) fotbal? Sau vor cădea în panică sau blazare… dovedind neputință? Cine stie! Om vedea…

          Apreciat de 1 persoană

          • Oana said

            Da, știu că unele comentarii sunt neutre sau așa se vor a fi… poate și camuflajul să joace un rol. Ah, și eu am mai scris comentarii aiuristice de genul că-l urăsc pe Moș Crăciun (când de fapt mi-e tare drag), dar astea-s jocuri, glume. De cele mai multe ori comentez precum aici, la dumneavoastră. Gândurile- rânduri vin natural. Când nu vin, tac. Dar vă citesc.
            Despre fotbal clar știți mult mai multe decât mine. Comentând așa aici, mă faceți curioasă și poate mă uit și la semifinale.
            Să trăim și să vedem ce se va întâmpla…
            Vă doresc noapte bună și mâine o zi frumoasă! Și vă mulțumesc mult pentru comentariile-raspuns!

            Apreciat de 1 persoană

  3. Ioan Chirilă considera ca cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor este Maradona (nu Pele)… Intr-una din cărțile sale făcea o paralelă între cei doi în 10 puncte, din care reieșea ca justificată preferența sa pentru Diego Armando (în pofida lui Edson Arantes) …

    Apreciază

  4. Pronosticul meu: Croația 2 – 1 Argentina (după prelungiri) 🙂

    Apreciază

  5. Stely said

    Asta e … Au jucat al naibii de bine . Victorie en fanfare (3-0). Daca vor juca asa, cu oricare dintre cele doua semifinaliste, vor lua trofeul .
    Messi a fost de milioane.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ei, pronosticul meu reflecta mai mult o dorință decât convingerea că echipa Croației chiar poate repeta isprava din meciul cu Brazilia (însoțită de nițel noroc). Acum norocul a mers la Messi & co, pentru ca Luca si prietenii săi au așteptat prea pasiv să le vină acest noroc… Mă rog, nici nu cred că puteau mai mult. Si-au atins limitele. Miss Croația rămâne cu steagul (pe ea). Jocul Argentinei a fost categoric mai bun decât al palidei Croații, dar nu nici pe departe așa de impresionant încât să treacă de favoriți in finală. Dacă vor juca la același nivel si cu… Franța or s-o ia pe coajă. Allons enfants de la patrie…

      Apreciat de 1 persoană

      • Oana said

        Am urmărit și eu… cam 70% din meci. Mi-a plăcut. Aștept să văd mâine ce se întâmplă. Și apoi să vă trimit sau să postați „Don’t cry for me, Argentina’ 😀

        Apreciat de 1 persoană

        • Mă bucur (sincer/serios) pentru că ați reușit performanța de a urmări (fie si partial) meciul de fotbal dintre Argentina si Croatia… dar mai ale mă bucur (sincer/serios) că ați reușit să si găsiți plăcere si sa va emoționați față cu evenimentul. Primul pas către visul d-voastră de a vedea o finală Argentina – Maroc a fost dus la îndeplinire de către (cei doi) lioneli & co…Urmează azi partea a doua a visului. Sper să vizionați cel puțin 90% din meci si să existe motive serioase să vă (si) placă. Dacă nu rezultatul final, măcar jocul. 🙂

          …dedicația propusă (anticipat) pentru pri… Madona Messi:

          dar… si una pentru don Olivier Giroud:

          Apreciat de 1 persoană

          • Oana said

            Oh, muzica asta… of! Multe mulțumiri!
            Da, voi urmări, cu siguranță. Adevărul este că „mă suspectez” a ține cu Franța (date fiind antecedentele – inclusiv slăbiciunea pe care o am pentru Napoleon și scrisorile lui către Josephine), însă în același timp știu că „voi mustăci” șiret dacă va bate Marocul.
            Ce vă pot spune, însă, încă de pe acum, e că Argentina va fi preferata din finală, indiferent cu cine va juca. Și nu „pentru că” Messi, ci „pentru că”… tango?! – ca principiu, nu fiindcă aș ști cumva să dansez. Veți spune: păi și unde e legătura cu fotbalul? Nu e 😀
            Să învingă cei mai tenace și mai buni!

            Apreciat de 1 persoană

          • Legătura tangoului cu fotbalul este indubitabilă… si pot înțelege felul tainic în care afecțiunea pentru una se poate transfera către cealaltă…

            înainte de meciul de azi as propune însă, un compozitor francez si o coregrafie cu „niște precursori” ai lui Napolean:

            iar după…

            Apreciat de 1 persoană

            • Oana said

              Da… am urmărit cca 50% pentru că… nu mi-a plăcut…prima repriză n-a fost palpitanta, iar jocul a fost mult sub cel de ieri….asta e umila mea părere, de necunoscător. Vă rog îngăduiti. Meciul de ieri ar fi fost bun ca finală.
              Așadar, în finală țin cu Argentina și sper să câștige.
              (mă iertați că m-am băgat în seama pe subiecte necunoscute).
              Acum am observat clipurile noi postate de dumneavoastră, asa că le urmăresc.
              Noapte bună, gânduri bune!

              Apreciază

          • Apreciat de 1 persoană

          • @Oana – Când este vorba despre… fotbal…(care este o artă 🙂 ) nimeni nu poate fi considerat necunoscător… La fotbal (ca spectatori / consumatori) ne pricepem cu toții. Perfect. Toti suntem spectatori profesioniști ai fotbalului pe care-l vedem. Fiecare cu fotbalul pe care-l vede. 🙂 Si nici nu-i musai să ne ascundem subiectivitatea în felul in care ne alegem favoriții… Voi fi cu gândul alături de d-voastră la finală si mă voi bucura pentru d-voastră si pentru Lionel, dacă va învinge Argentina.

            Până la urmă avem cea mai potrivita finală cu putința, în care se vor confrunta Europa si America de Sud, Franța si Argentina, Mbappe si Messi. Au fost ratate la mustață (cu brio) alte confruntări cu potențial epopeic (precum Argentina – Brazilia, sau Franța – Portugalia, Portugalia – Spania) ajungându-se la unele surogate, așa încât îi revine finalei „sarcina” de a salva măreția spectacolului fotbalistic… care a fost destul de modest in ambele semifinale. Mie mi s-a părut mai spectaculoasa a doua semifinală. Desi (in realitate) Partida Franța – Maroc a fost mai puțin palpitantă de cât o arata istoria partidei, în care au existat ocazii si ratări spectaculoase, inclusiv două bare, păstrându-se vreme îndelungata iluzia ca Marocul poate face ceva semnificativ… totuși parcă a fost o înfruntare mai curată decât cea din prima semifinală, în care croații n-au avut nici imaginație, nici noroc, iar argentinienii au primit ca de obicei, cu mare ușurință, un penalty de încurajare (ceea ce sper sa nu se repete in finală) si, si noroc. Să speram că în finală va fi un meci aprig, dar nu închistat… în care cel mai zeu de la cei bătrâni si cel mai bun de la zeii tineri să arate tot ce pot, iar diferența să o facă restul coechipierilor. In aceasta privință, după părerea mea, Franța stă mai bine, atât la capitolul zei si la… si la capitolul sfinți, având un lot de jucători mai talentați si mai in formă decât cei din Argentina. Este posibil ca Argentina să fie mai flamandă si mai motivată, iar Lionel mai disperat decât Kylian în a-si vinde cântecul de lebădă, iar din asta poate se pot naște energii nebănuite cu rezultate imprevizibile, ceea ce garantează suspansul în legătură cu deznodământul final. Încolo nu. 🙂

            Să nu uitam că până atunci mai este de disputat si finala mică (în care ne putem exersa talentele de spectatori si suporteri; tin cu Croatia, presupun ca d-voastră cu Marocul) si ca este posibil sa vedem fotbal, descătușare si spectacol in acest meci, tocmai pentru că mizele nu-s atât de colosale ca-n finală… Spre bucuria noastră si aceasta ediție de turneu final ne-a oferit cu generozitate atât surprize colosale, cât si confruntări la nivel înalt… intre tari cu istorie si pretenție in fotbal… Am avut cam de toate… Să speram ca si finala va fi pe măsură, cu asupra de măsură. 🙂

            Apreciat de 1 persoană

            • Oana said

              Vă mulțumesc foarte mult. Am citit atent și vă sunt recunoscătoare pentru detalii.
              În finala mică țin și eu cu Croația – doar pentru că Marocul nu mi-a spus nimic în jocul de ieri – sunt subiectivă, știu, dar…
              Cele bune, pe curând!

              Apreciat de 1 persoană

    • @Stely – Nu împărtășesc entuziasmul d-voastră pentru jocul Argentinei. A jucat (categoric) mai bine decât Croația si victoria din acest meci, care o duce in finală, este (destul de) meritată… în mare măsură prin lipsa meritelor jucătorilor croați… dar si printr-un soi de ajutor (mai mult sau mai puțin) „divin” de care au (cam) tot avut parte în ediția asta. Nu cred că mai există vreo echipa care să fi primit cu atâta ușurința penalty-uri… de parcă împlinirea destinului lui Lionel Messi de a nu rămâne mai prejos decât Diego Armando Maradona si de a oferi (si el) o Cupă Mondială Argentinei a devenit un obiectiv prioritar pe agendele divine… în timp ce Lionel însuși devine din ce in ce mai ciufut si mai bădăran. Pardon de impresie. Da, după ce au primit penalty-ul si-au dat drumul la joc, în fața unei echipe resemnată prematur, si le-a ieșit câte ceva… care li se poate urca la cap pentru finală… cu efecte imprevizibile… (în oricare direcție).

      Eu sper totuși ca don Didier Dechamps et Compania, cu ajutorul divin (Doamne iartă-mă) al lui Kylian Mbappe, să repereze onoarea coanei Europa, ieșită cam șifonată (până acum) în ediția berbero-arabă a Mondialului de Fotbal Asociație. Indiferent de ce si cum va fi deznodământul final, sunt sigur că povestea mondialului din Quatar își va găsi locul in colecția celor o mie-si-una de nopți ale Șeherezadei, întrând în legendă si folclor… încă de lunea viitoare.

      Apreciază

      • Reacție dură din România față de naționala Argentinei: „Noroc chior! Golul doi e o întâmplare tălâmbă!” .

        Aprob pozitiv 🙂 (tot articolul)

        Apreciază

      • Stely said

        @Arca lui Goe ,
        Trebuie sa recunoasteti ca in comparatie cu celelalte partide jucate pana la intalnirea cu Croatia , aceasta a fost total diferita in sensul ca Argentina a jucat mai bine , iar Croatia cam la fel. Am spus ca, daca va juca la fel de bine si in finala ,va castiga trofeul .Sigur ca nu toate partidele sunt la fel . Orice este posibil . Eu as vrea sa castige , deocamdata azi, Franta si mizez pe ea , dar vom vedea daca dorinta se va adeveri. Multi mizeaza pe Maroc . Ideea sustinerii masive a publicului este vehiculata tot mai mult ca fiind una care sa le de aripi marocanilor iar francezilor plumb in picioare. Sper ca experienta atator prezente in semifinale si finale (unele castigate) la CM si CE sa fie punctul lor forte . Hai Franta !
        Pronosticul meu de azi : 3-2 Franta 🙂

        Apreciat de 1 persoană

        • Si eu tot cu Franța țin. Eu țin cu Europa. N-am ce face. Dar de acuma, dacă „astrele” or vrea altceva, împlinind proorocirea Oanei cea ingenuă, cu o finală Argentina – Maroc, bucuroși le-om duce toate… Dacă ajunge Marocul în finală, slavă lui Alah, n-am încotro si o să țin cu Messi & Co. pentru că fiindcă si deoarece țin cu fotbalul. Mai mult cu fotbalul decât cu ab-negația fotbalului. Iar dacă Marocul va câștiga trofeul atunci… ăăă… mă las de fotbal… pentru tot restul anului… axându-mă pe gravitație si Crăciun.

          Apreciat de 1 persoană

  6. De-ale fotbalului dar nu chiar… sau nu numai:

    1. Gestul pe care un fotbalist al Marocului îl face de șapte ani pentru țara sa.

    2. Bărbați castrați, femei violate, oameni aruncați din avion! Cum a vindecat fotbalul rănile unei țări înecate în durere și sânge.

    Apreciază

    • Sau, sau si Veste tristă pentru fanii Argentinei! Messi: „Va fi ultimul meu meci!”. Ptiu drace ce veste bruscă. Să-ti bați copiii cu basca udă de ciudă si alta nu. Melodramele Buenos Aires-ului. Parcă e vestea lui Nadal la Roland Garros. Brazilia a încercat să-l scoată în prim plan la propagandă lacrimogenă pe „muribundul” Pele, iar Argentina vine cu taine din astea telenovelistice… lionelistice… Acum chiar îmi pare rău că nu s-au întâlnit cele două telenovele în semi-finala din Quatar, Lionel vs. Neymar. Oricum dacă s-ar fi îndurat zeița (muza) melodramelor ar fi putut aranja pe traseu (si) o întâlnire între Argentina si Portugalia (Lionel contra Cristinel)… Ultimul cartuș. Deh, n-a fost să fie, destinul persecutându-ne implacabil… în fine urmează a doua semi-finală… inedită si cu mare potențial de dramă. Pronosticul meu: Maroc 2 – 0 Franța. 🙂
      Vivat fata Morgana!

      Apreciază

  7. Si o mică retrospectiva, dacă doriți să revedeți:

    Apreciază

  8. Canalul beIN Sports, care deține drepturile TV pentru Cupa Mondială, a difuzat imagini spectaculoase cu Macron în vestiarul Franței, după victoria de miercuri seară. Președintele a alergat spre vestiar, entuziasmat de succesul „cocoșilor“. Odată ajuns acolo însă, a știut să aibă un comportament decent.

    Se pare că mascota Franței a fost mai cu noroc decât mascota Croației. 🙂

    Apreciază

  9. Pronostic pentru finala mica: câștigă Croatia. La penalty-uri 🙂

    Am deja rezumatul meciului, download-at din viitor, serios:

    Apreciază

  10. Stely said

    Marocanii cad ca mustele pe teren .In conditiile astea nu m-as mira daca ar mai primi macar un gol de la croati. Sunt epuizati … Nu am mai intalnit pana acum ceva asemanator intr-o competitie de CM.
    Mda , ar fi fost sa fie penalty pentru croati , dar arbitru s-a facut ca nu vede.

    Apreciat de 1 persoană

    • Arbitrul n-a vrut să vă strice pronosticul, de aceea… 🙂 Un meci drăguț si… cam atât. Suspansul se amână pentru mâine, ultima strigare… după care, în fine ne-om întoarce la activitățile de sezon. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • Stely said

        „Arbitrul n-a vrut să vă strice pronosticul…” .

        Pai da, asa ma gandeam si eu . 🙂 In orice caz daca as fi pariat la Unibet in toata perioada CM as fi castigat de doua ori . Aveti idee cati bani as fi luat ? Asta ca sa stiu, daca voi mai fi pe aici in 2026, sa pariez pe bani… 😜

        Apreciat de 1 persoană

        • Oricum banii pe care i-ați fi câștigat acum nu sunt o garanție pentru cei care vă vor îmbogății in 2026, în America de Nord. Problema predicțiilor in fotbal l-ar pune în mare încurcătură până si pe demonul lui Laplace (dacă vi-l mai amintiți, si căruia si noi i-am rămas datori cu niște episoade entropice pe Arca lui Goe, rătăcite prin neantul inexistenței temporare tocmai ca rezultat al efectelor entropiei in lume).

          Până una alta avem de lămurit cine va câștiga mâine (de parca nu s-ar știi deja 😉 ), si mai apoi sa vedem cine va găzdui campionatul mondial din 2030. Exista deja candidaturi:

          1) Argentina-Uruguay-Paraguay-Chile
          2) Spania-Portugalia-Ucraina
          3) Maroc
          4) Egipt-Grecia-Arabia Saudită

          Eu as merge categoric pe prima varianta. Ediția din 2030 este jubiliară, împlinind-se fix 100 de ani de la prima ediție disputată in 1930 in Uruguay. Ar fi frumos ca după 100 de ani finala să se dispute iarăși la Montevideo.

          Apreciază

        • P.S. Pronosticul meu pentru mâine: Argentina 2 – 1 Franța. 🙂

          Apreciat de 1 persoană

  11. In privința numărului de titluri castigate la Campionatul Mondial, în competiția pe continente scorul este: Europa 12 – 9 America (de sud). Iar după finala de azi scorul devine…

    Apreciază

  12. Stely said

    Hmm ..avem probleme , mari de tot .😮 Iese scorul pe dos .🙃

    Apreciază

  13. Florin said

    S-o fi terminat?🙂

    Apreciază

  14. Felicitări Argentina, felicitări Messi, felicitări Oana!
    … dar si: Bravo Franța, bravo Mbappe, bravo Stely!

    Dramă, spectacol, agonie si extaz… O finală de vis, o încheiere apoteotică a campionatului mondial din Qatar. De mâine lumea revine la „normal”, la matcă. Gravitația își reintră în drepturi… Redevin importante si de actualitate politica, războiul, Crăciunul si viată cotidiană, cu ritmul ei calm sau plictisitor, rutina si speranța, amestecându-se, confundându-se.

    Merci fotbal! Merci Qatar!

    Apreciat de 1 persoană

    • Oana said

      Am avut emoții. Am simțit emoție… iar la final am lăcrimat văzând emoția descătușata pe fețele lor… ale tuturor. Semn că omul nu e doar carne, e mult mai mult…

      Vă mulțumesc mult că m-ați însoțit cu gânduri, informații pe parcursul acestor zile. Cred că îmi era dor de un astfel de fotbal. A fost o finală minunată!

      Toate gândurile bune din partea mea! Dacă-mi permiteți, mai vin cu câte o întrebare sau un comentariu. Nu știu cu gravitația, cuantica, stiinta cum stau (nu cred că bine), dar… măcar muzica o ascult cu bucurie – aveți alegeri foarte bune.

      Seară frumoasă! ❤️
      P. S. Mulțumiri și dnei Stely pt tango!

      Apreciat de 1 persoană

    • Stely said

      @Arca lui Goe ,
      Multumesc si eu pentru gazduirea pe (b)Arca lui goE a celei de-a IVa editii CM de fotbal(2010-2014-2018 -2002). A fost cea mai frumoasa editie, aici cat si pe teren. Finala de azi este si va ramane o amintire de neuitat. Ma bucur pentru Argentina . A meritat trofeul . Ma bucur si pentru Franta ca si-a aparat blazonul de campioana en titre , reusind sa revina cand nimeni nu se mai astepta ,apoi sa lupte pana in ultima clipa. Cu putin noroc ar fi reusit sa castige ,dar parca un pic de nedreptate s-ar fi facut pentru Argentina pentru ca a luptat cu aceasi daruire de la inceput pana la sfarsit . Messi a fost eroul CM de fotbal 2022 . Bravo Messi ! Bravo si lui Mbappe, celalalt erou care cu siguranta va face istorie pentru Franta asa cum a face Messi pentru Argentina.
      Si in final, Sarbatori fericite pentru toti calatorii (comentatori, cititori, vizitatori) Arcei lui Goe !
      @Florin , sper ca v-a placut ultima repriza ,cu prelungiri cu tot a finalei de azi, atat cat la viitoarea editie(2026) sa fiti aici sa
      comentati alaturi de noi de la inceput si pana la sfarsit . Sanatate pe dvs si cei apropiati !
      @Oana ,felicitari pentru participarea la finala de azi si pentru confirmarea pronosticului tau(castigatorea trofeului). Ma bucur ca ti-a placut tangoul si drept urmare promit ca vor veni si alte invitatii la tango atunci cand va cazul.. Si mai sper ceva …dar ramane sa spun altadata . 🙂

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu