Nentanglement

ALMA – continuare d/in trecut, dar din viitor

Inseparabilitatea cuantică (quantum entanglement) este un fenomen cuantic în care stările cuantice ale mai multor obiecte sau particule elementare diferite sunt „cuplate” între ele. Cuvântul englez „entanglement” înseamnă „încurcătură complicată”.

Pe Arca lui Goe există (pe undeva prin cală) „niște tentative” de reconciliere a profanului cu cuantica, ale căror rezultate au rămas neconcludente. Există o incertitudine evidentă în legătură atât cu statutul profanului vizavi de mecanica cuantică cât si cu faptul acestuia de a fi sau a nu fi reconciliat cu cuantica. Rezultatul este (mereu) fluctuant (schimbător) în funcție de context: ba e, ba nu e. Intr-un context fluid ca acesta (…) nu poți ști niciodată. Că (na acuma) si contextul tot cuantic e. Întrucât eficiența cu care mesajele (intenționate în prozele scurte propuse publicului) ajung la destinatar (țintă mișcătoare(…) cvasi-in-existentă) depinde masiv de gradul de reconciliere a respectivului profan cu cuantica, rezultă că, de fapt, în privința asta, nu stim niciodată cum stăm si ce leafă luăm. Habar nu avem dacă există (sau nu) vreo minimă coerență si corelare a stărilor mesajelor emise, cu starea lor primordială intenționată la origine (pe drumul lor către infinit, neant, presărat pe cale cu eventuali observatori in/compatibili, im/probabili, re/creatori (locali ?!) de realitate (personală). Ne aflăm așadar în plin univers… si-am plecat la colindat (Si colinda nu-i mai multă, Să traia cine-o ascultă! Si colinda-i atâta, Flori de mar, Cine-ascultă să traia, Flori de mar!). Mesajului călător îi șade bine cu drumul… si asta este tot ceea ce contează. Restul sunt „detalii”. Adică zgomot. Adică nimic. Adică tăcere. Restul e tăcere. După cum au (pre)zis si alți autori mai de soi.

Măi daca ai înțeles ceva, înseamnă că n-ai înțeles nimic.

Introducerea de mai sus (plină de sensuri vagi, sau nu), are in subsidiar si rolul de filtru (trece sus), garantând descurajarea, îndepărtarea si eliminarea multora dintre categoriile inadecvate de cititori-observatori repede-obositori (genul ratata gargarageani, de ex, ca să dau un singur exemplu, elocvent si benign, omițând discret celelalte genuri astfel eliminate).

Tot pe Arca lui Goe există (pe undeva prin cală) si „niște tentative” de reconciliere a profanului cu Entropia, cu Teoria Relativității, cu Găurile Negre, cu Gravitația (spațiul, timpul si uitarea), mai toate împotmolite plenar în context, din cauza blocajului referitor la știință, crizele si dilemele acesteia, ca interfață arcagoeologică cu publicul. Nu am reușit să ne edificam într-o manieră suficient de clară ce este știința – cu ce se ocupă si cu ce nu se ocupă – întrucât, desi am eliminat factorul aldus si alte perturbații din peisaj, totuși nu am reușit să depășim dilema Einstein-Bohr, care a rămas suspendată de catarg, deasupra punții, precum o sabie a lui Damocles. Prin urmare (vizavi de întrebarea retorica „Încotro?”) avem, în aceste tentative nefinalizate (mai sus menționate), potential… tematic de vorbă si tăcere… cât cuprinde. N-o să va vină să credeți, cât potential literar de proză scurtă se găsește în orice… atunci când treci peste dileme si renunți la pretenții. 🙂 Până la urmă:

Orice blogger, care este, pentru că a ales „a fi”, este forțat (musai) să aleagă între varianta Einstein si varianta Bohr, adică să aleagă (fie si doar la nivel intuitiv, subconștient), varianta preferată între un univers local sau unul non-local (presupun că ești cât de cât la curent cu aceasta criza majora din filozofia științei). Intr-un univers in care este respectat strict principiul „localității” tot ceea ce se întâmpla este strict local, iar efectele întâmplării se propagă strict din aproape în aproape, cu viteza finită (viteza luminii / viteza cauzalității). Intr-un astfel de Univers nimic din ceea ce se întâmplă in alta parte, altcândva (dacă s-o întâmpla) nu te afectează. Deloc. Toate influențele sunt previzibile si trebuie să-ti parvină strict din imediata vecinătate. Intr-un astfel de Univers nici măcar Bunul Dumnezeu nu poate produce o acțiune, un eveniment, care sa fie resimțit spontan, simultan, concomitent, pretutindeni, sau măcar în două locuri deodată. Existență „inseparabilității cuantice” pune sub semnul întrebării valabilitatea principiului localizării ca fundament al universului, sugerând posibilitatea transmiterii instantanee, la orice distanță, a unor manifestări (…). Intr-un univers in care ar fi violat principiul localizării, ar fi practic violat in subsidiar principiul cauzalității, constatându-se spontan anumite manifestări lipsite de o cauză (a se studia si: No-communication theorem, No-go theorem, No-broadcasting theorem, No-cloning theorem, No-deleting theorem, si mai ales: No-teleportation theorem, toate cu spectaculoase efecte in viață de zi cu zi a oricăruia profan, cu sau fără blog). Tu ce-ai ales? In ce fel de univers trăiești. Aparent este mai convenabil, mai cuminte, mai practic să trăiești într-un univers cauzal, cu principul localității la bază, din aproape in aproape. Ceea ce se reflectă si la blog. Ai fost in Madeira, scrii despre Madeira. Ai fost la Paris scrii despre Paris. Ai trecut prin parcarea blocului, scrii despre parcarea blocului. Explicit. N-ai fost la Montevideo, nu scrii despre Montevideo (poate nici nu există). Asa este mai cuminte. Problema este că în felul acesta, din aproape in aproape, de fapt nu ajungi, niciodată, nicăieri. Te învârți in cerc. Si pierzi „timp”. Până să povestești tu ce-ai văzut (si te-a emoționat), lucrul acela nu mai e valabil, si trebuie s-o iei de la început, de la ieșirea din scara blocului. Interesant ar fi să te poți teleporta, pe sărite, in diverse „locuri”, „situații”, „stări”, distante, rupte de realitatea ta ordinară, pe care sa le redai (apoi) in proze scurte. Dar poți? Că nu prea poți. Nici cu imaginația nu te poți duce decât tot așa, din aproape în aproape, încetinel, cu viteze finite. In acest început de an, înainte de a (putea) relua temele ramase in suspensie din anii trecuți, as vrea sa trec in revista felurile in care unele dintre proiectele umanității (toate de o ingenuă inutilitate practică) pot ameliora considerabil starea precară in care ne aflam ca ființe gânditoare, rezultată din imposibilitatea noastră de a ne sustrage gravitației, imposibilitatea de a calatori si/sau de a ne teleporta, într-un univers exagerat de vast. Proiecte precum ALMA, GAIA, CERN, James Webb, Hubble, LIGO si multe ALTELE sau ALTELE pot face posibilă transportarea la localitate întocmai si la timp aproape oriunde si oricând. Despre cum anume, dar si despre detractorii înrăiți ai acestor proiecte costisitoare, om avea ocazia să propunem proze scurte… cui n-o sta să le asculte. Până una alta se prefigurează o nouă Noleportare la Melbourne.