N’est cu…
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[3][4][5][6] Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,[3] București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[7]
A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]
Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice.[10][11] Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care în cazul lui Eminescu este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12]
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[13] La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][14] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[15] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[16]
Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[17] Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[18] Articolele de gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.[18][19][20] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.[19][20]
Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.[21][22] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.[21][23][24] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[23][25][24] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902.[26] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[27] (sursa Wikipedia)
O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ti trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit?
Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fãsie,
Vreo o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Si când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,
O să-si bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite, așezat si el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântări,
Colbul ridicat din carte-ti l-o suflă din ochelari
Si te-o strînge-n douã șiruri, asezîndu-te la coadă,
în vro notă prizărită sub o pagină năroadă.
Poti zidi o lume-ntreagã, poți s-o sfarmi… orice-ai spune,
Peste toate o lopatã de țărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului si gânduri
Ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri…
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar de-asupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă si mai dreaptă.
***
(b)Arca lui goE 