Emi
Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 15, 2023
N’est cu…
Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850,[3][4][5][6] Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889,[3] București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[7]
A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[8][9] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[10]
Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, pe când proza sa conține și elemente sociologice.[10][11] Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care în cazul lui Eminescu este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[10][12]
S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se în adolescență la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[13] La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[11][14] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[15] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[16]
Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[17] Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[18] Articolele de gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.[18][19][20] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.[19][20]
Epuizat de munca de zi cu zi și probabil suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.[21][22] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.[21][23][24] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[23][25][24] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902.[26] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948.[27] (sursa Wikipedia)
O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ti trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit?
Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fãsie,
Vreo o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Si când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,
O să-si bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite, așezat si el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântări,
Colbul ridicat din carte-ti l-o suflă din ochelari
Si te-o strînge-n douã șiruri, asezîndu-te la coadă,
în vro notă prizărită sub o pagină năroadă.
Poti zidi o lume-ntreagã, poți s-o sfarmi… orice-ai spune,
Peste toate o lopatã de țărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului si gânduri
Ce-au cuprins tot universul, încap bine-n patru scânduri…
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar de-asupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă si mai dreaptă.
***
(b)Arca lui goE 
Radu Humor said
Comentariu off topic mutat AICI
ApreciazăApreciază
Cafeaua cu dor said
Mulțumim pentru clipele oferite! Și pentru informații consistente prin direcționarea via linkuri!
ApreciazăApreciază
Arca lui Goe said
Măcar o dată pe an merită să găsim ancore către acest reper cosmic. Este un sentiment plăcut să vezi că există si în alții astfel de porniri. Mulțumesc pentru vizită si Ave Eminescu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stely said
Din activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu si viziunea sa nationalista si patriotica deopotriva :
Eugen Tomac ,
Astăzi, de Ziua Culturii Naționale, când imperiul din răsărit amenință pacea în Europa, vă invit să citiți ce scria acum aproape un secol și jumătate gazetarul Mihai Eminescu despre Rusia.
“Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.
Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.
Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.
E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.
Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.
De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.
Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă.
Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.
De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti „Hristos a inviat” în româneşte.
Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.
Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.
Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.”
Mihai Eminescu, iunie – 1878, Timpul
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Arca lui Goe said
Vizavi de protecția împotriva pericolul expansionismului rusesc, în anumite privințe, la unele capitole, stăm mai bine decât pe vremea lui Eminescu. La altele însă stăm mai rău. Amenințarea are însă exact aceeași natură.
ApreciazăApreciază
Stely said
Iar aici o ampla expunere cu date biografice inedite despre „Cum era, cu adevărat, Mihai Eminescu. Secretele geniului: sindromul bipolar, mania, depresia şi vocea care cucerea”:
„Tulburător de frumos, cuceritor, cântăreţ cu o voce de aur, fumător înrăit, mare amator de cafea şi petrecăreţ fără margine, dar şi un patriot pentru care „Trăiască naţia!” era singurul salut.Aşa l-au redescoperit cercetătorii pe Mihai Eminescu-omul. Puţini sunt cei care ştiu că geniul creativ al Luceafărului era în strânsă legătură cu o tulburare afectivă cumplită:sindrom bipolar.”
Mai mult aici:
https://historia.ro/sectiune/portret/cum-era-cu-adevarat-mihai-eminescu-secretele-577747.html?fbclid=IwAR3e2K1oGaki1U87jypnN2JDLuIFkvzR_v2otaEXRDn9_GYPVs3l5bqXpEg
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Arca lui Goe said
In acord cu o perlă culeasă la un BAC, Eminescu a murit de foame toată viața lui. Ceea ce, din păcate denotă cruda realitate. O bogăție cosmică într-un om sărac.
ApreciazăApreciază
Stely said
Iar aici pentru cei care ar trebui sa cunoasca „Adevărul despre Horia-Roman Patapievici și Mihai Eminescu” si care fara sa citeasca cu atentie interviul acestuia, privitor la intrebarea„Ce ar trebui făcut în anul Eminescu ca poetul să nu fie nici minimalizat, nici fals lăudat?“ au participat la linsajul autorului atribuind-i alt inteles decat ar fi trebuit :
Aici veti gasi atat explicatia lui Horia Roman Patapievici cat si articolul cu pricina :
https://foaienationala.ro/adevarul-despre-horia-roman-patapievici-si-mihai-eminescu.html?fbclid=IwAR30YXkJyzf3NY7Io42tjHmyIzqlTXZah8VpchZkXFlUopW13dWnTFbg4MU
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Arca lui Goe said
Mistificarea uluitoare prin care lui Patapievici i-a fost aplicată eticheta anti-eminescianismului, act prin care practic a fost asasinat în efigie, rămâne o ilustrare pregnantă a fragilității mentalului colectiv în fața manipulărilor care se folosesc de efectul bulgărelui de zăpadă. Ceva cam în felul în care se explică succesul uluitor de azi al filmului „Teambuilding”, o tâmpenie absolută. Succesul acestui film putând fi un indiciu dureros al nivelului la care se află populația. Desigur mă refer în primul rând la „victimele” care au urmărit filmul declarând-se mai apoi captivate sau satisfăcute de măreața realizare cinematografica, dar si la cei care „doar” au pus botul si l-au vizionat. De obicei reușesc fără probleme să evit asemenea capcane facile, dar de data asta, recunosc, mi-am luat țeapă: am vizionat filmul 😦 Ceea ce m-a făcut să-i dau o șansa au fost reacțiile adverse ale lui CTP, semn că nici CTP nu mai e ce era, prin previzibila sa imprevizibilitate. Ma rog, cazul Patapievici este mult mai amplu si mai grav decât succesul nemeritat al tâmpeniei Teambuilding. Grav este că Horia-Roman-Patapievici nu a fost niciodată reabilitat, si onoarea sa a rămas nereperată în conștiința onor opiniei-publice.
ApreciazăApreciază
Stely said
Si aici o poezie tulburătoare (cântată din suflet ) care se presupune a fi ultima :
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Arca lui Goe said
Înduioșător moșul. Dar… gestul contează.
ApreciazăApreciază