Ton, ton, gravi-ton!

Cu câteva „notabile” excepții (șopârle), dar și acelea majoritar trecute cu vederea sau scăpate din vedere de către neatentul cititor-observator, pe cuprinsul pre-lungului foileton referitor la veșnica prăbușire, nu am prea făcut altceva decât o repetare, spre clarificare, a clișeelor interpretative obișnuite, adresate publicului larg si neavizat, despre teoriile științifice care tratează problema gravitației. N-am nici cea mai vagă idee dacă această recapitulare per se, a atins sau a interesat în fond pe cineva, dacă a lămurit pe vreunul dintre cei constatați în statistica vizitatorilor Arcei lui Goe, sau dacă a reușit să pună pe cineva pe gânduri (fel de fel), să entuziasmeze sau dimpotrivă să intimideze pe cineva în a-si cultiva un model personal referitor la ce si cum stă treaba cu gravitația (si derivatele ei), gravitația fiind (nu-i așa?) cam totul pe lume, un soi de Dumnezeu al universului… fizic (una cu timpul, spațiul si materia). Si… n-am idee despre eventualele efecte ale poliloghiei arcagoeologice pe tema veșnicei prăbușiri, pentru că reactivitatea a fost în fapt mult mai redusă decât alte dăți pe alte teme. Practic în afara Smar(t)andei, din câte-mi amintesc momentan, nu cred să mai fi produs cineva vreo remarcă notabilă la obiect, ceea ce, într-unul sau poate chiar mai multe (3) feluri, era/este cumva normal, firesc, previzibil.

Scopul foiletonului era acela de a crea baza si contextul potrivite unei eventuale abordări mai extravagante a lucrurilor rămase enigmatice sau contradictorii în legătură cu gravitația, adică neclare nu doar pentru profanii neștiutori de fizică, ci chiar si pentru savanții care încearcă felurite subterfugii pentru a împăca varza (mecanica cuantică) cu capra (teoria relativității). Despre lucrurile pe care nu le știu nici savanții om putea vorbi mai liber si cu mai multă dezinvoltură si noi profanii, că n-o fi foc (si potop). Dar asta cu condiția să nu spunem prostii prea mari în legătură cu lucrurile pe care savanții le (cam) știu si pe care înadins le-am inclus, în mare, prin pritocire, în foiletonul veșnicei prăbușiri. Cum-ne-cum, scopul foiletonului are acoperire în proză (a se revedea materia din urmă)… așa ca puteam visa mai departe…

Acestea fiind zise, cred că putem declara deschise carnavalul si serbările științifico-fantastice pe seama relației profanului cu veșnica prăbușire, dincolo de limitele cunoașterii științifice a „fenomenului”. In drumul către pânzele albe am putea începe teoretic de oriunde, pentru a ne teleporta mai apoi de colo-colo, în timp si spațiu, inclusiv dincolo de limitele universului observabil (așadar si în găuri negre, dincolo de orizontul evenimentelor), sau oriunde altundeva ne-o cere-o imaginația sau inspirația (literară în proze scurte si medii) pe tema dată. Totuși pentru a evita blocajul primului pas, propunem ca puncte de start facultative, imaginile de mai jos. Prima ilustrează felul în care se modifica frecvența unei raze de lumină care circulă, în context gravitational, de la o sursă la o țintă (ambele obiecte serioase, cu masă). In a doua poză sunt redate traiectoriile unor raze de lumina emise dintr-un punct aflat în vecinătatea unei găuri negre. A treia poză, cea mișcătoare, sugerează felul în care oscilează un grup de corpuri aflate ele între ele în echilibru gravitational, ca urmare a unor unde gravitaționale venite (aiurea) din univers. Cu siguranță că orice alte pârleazuri sau porți de intrare în problemă sunt la fel de valide așa că lista rămâne deschisă inspiraților monumentale de moment.

Update: Niște proze ușurele, dar poze foarte grele !!! 🙂 Maieutica se amâna sine die până la calendele grecești, fondul de premiere reportându-se pentru ex-tragerea viitoare a unui nou episod, dedicat gravitațientropiei biruitoare în real si virtual. Vivat! 🙂