(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Arhivă autor

Gata! A inceput! Luna de fotbal !

Posted by Arca lui Goe pe iunie 14, 2018

A inceput fratilor! Campionatul Mondial de Fotbal 2018 in Rusia. Sa urmarim cu infrigurare meciurile echipei noastre si sa le tinem pumnii baietilor. Romania este repartizata in grupa K care isi desfasoara meciurile la Vladivostok. Din grupa noastra mai fac parte Italia, Olanda si SUA. Este probabil cea mai grea grupa dintre toate. Sa vizionam, sa comentam si sa ne simtim bine. Deocamdata Rusia – Arabia Saudita 5 – 0. Nimic de zis…

Egip 0 – 1 Uruguay – Echipa celesta, prima campioana momdiala, prima gazada a unui Campionat MONDIAL de Fotbal, s-a chinuit pana in ultima clipa cu urmasii piramidarilor… Si cand te gândesti ca faraonul Cheops (Khufu) a stat pe tusa (pitulat in trupul lui Mo Salah)… asta spune despre faptul ca Luis Suarez si Cavani sunt inca in faza de incalzire…

Maroc 0 – 1 Iran

Portugalia 3 – 3 Spania – Hooop si as… cu Ronaldo. 3 golouri Ronaldo, in primul meci la Campionatul Mondial. In contra Spaniei (nu al Coreii de Nord, gol cu ceafa, cine-si mai aminteste de la vuvuzele). Ai zice ca o sa rupa nori. Am dubii. Goo-gol mi s-a parut doar al treilea, cel din lovitura libera, pe care Cristiano la pregatit printru-un exercitiu de concetreare remarcabil. Cele zece secunde de dinaintea golului, in primplan cu fata lui Ronaldo, care arata a uliu (nu a om) care se concentreaza intens asupra prazii, reglandu-si focalizare, contine tot atat intense frumusete cat si golul isusi.
Totusi, meciul n-a fost asa de frumos precum (a)pare. A continut multa frumusete dar discontinua, cu intreruperi sâcâitoare, cu fracturi de frumusete pe alocuri. Spania ar fi meritat parca un pic mai mult… desi intr-un anumit sens „merit” sa fie egalata de aceasta Portugalie care a avut posesia mingii de doua ori mai putin decat adversara sa. Probabil ca scorul correct ar fi fost 3 la 2,5 pentru Spania 🙂

Franta 2 – 1 Australia – (cu o Australie pe un post de Romanie, un fel de). Complicat meci, uratel, dar din care se pot extrage cateva „savori” pentru microbisti. Penalty acordad (correct) pentru francezi dupa vizionare pe camera, hent aproape prostesc facut in careu de catre un „francez” si penalty pentru australieni, bara-gol… si câltzosenie cat cuprinde… As zice ca meciul a fost norocs pentru francezi… dar asta ramane de vazut… Poate ca un soc le-ar fi prins mai bine pentru o eventuala trezire ulterioara…

Salutam prezenta unui co-commentator, fan si cunoscator in ale fotbalului in dubla sa postura, asadar doamnelor so domnilor, Neamtzu Tziganuuuuu:

neamtu tiganu said
iunie 16, 2018 la 9:50 am

campionatul mondial deja a fost cistigat aseara… de Ronaldo.. dupa asta nu mai urmeaza nimic, nu mai poate urma nimic..

prea multe scandaluri, un antrenor ar fi incercat sa violeze o femeie de servici, ma intreb de la ce servici?
Turcii nostrii, (nemti) se fotografiaza cu presedintele lor caruia-i poarta respect Erdogan, Gündogan, Ösil. Imi voi face si eu o poza cu presedintele roman, ca-i neamt.

Iranul a cistigat cu ajutorul lui Alah, care Alah nu i-a ajutat pe Marocani, cred ca si-a bagat dracu coada ca l-a pus pe Alah intr-o asa situatie. Marocanu pe care nu l-a ajutat care i-a ajutat pe iranineni e de fapt neamt.
––––––––––––

Argentina 1 – 1 Islanda – Hm! N-am vazut meciul. Poate cineva sa-mi spuna ce si cum? Am auzit ca dl.Messi a ratat un penalty. Pai asa ii raspunde d-lui lui Cristiano Ronaldo? Ma rog, n-as vrea insa sa ne grabim si sa uitam ca un Campionat Mondial nu se castiga niciodata in prima zi a competitiei, ci, intotdeauna in ultima.

Peru 0 – 1 Denemarca – Se pare ca aceste este scorul cel mai probabil la acest campionat Mondial 0 – 1…

Croatia 2 – 0 Nigeria – Nigerieni n-au reusit sa introduca in stadion gainile aducatoare de noroc si ca urmare au fost invinsi. Croatii au preferat sa introduca pe stadion, in loc de gaini, jucatori profesionisti… sa-i vedem si mai departe…

Costa Rica 0 – 1 Serbia – Fosta Brazilie a Europei reuseste sa invinga la limita. Nimic de zis.

Germany 0 – 1 Mexico – Bine acuma acesta este scorul la pauza, dar de… instrucat 0 – 1 pare a fi scorul standard… e posibil sa ne uitam degeaba la repriza a doua (zic si eu ca sa-i ambitionez pe jucatori). Cert este ca Germania arata cu patru ani mai batrana (nu mai matura) asa ca s-ar putea ca in Rusia sa li se infunde. Iarasi. – – – Ha-ha-ha.. Si iata ca pronosticul de la pauza s-a adeverit. Scor final 0 – 1. Mda… Dupa parerea mea, Germania a probat un joc slab, cu toata aparenta ofensiva si cu ocaziile ce-ar putea fi considerate (de catre spectatorii naiv) a fi fiind mari (inclusive bare)… Au dat-o in bara. Au jucat lent, previzibil, fara niciun pic de imaginatie sau luciditate. Partea proasta este ca la cum arata acum Germania nu-i vad iesind din grupa. Se pare ca au venit direct obositi la acest campionat Mondial si tânjesc (in mare secret) la odihna cat mai curand. Sa ajungi sa n-ai cu cine sa mai tii nu-i insa o perspectiva prea fericita pentru un microbist. Ma rog, nu numai pentru microbosti, ca tot asa e si-n viata. 😦

Suedia 1 – 0 Coreea de Sud

Belgiua 3 – 0 Panama

Tunisia 1 – 2 Anglia

Rusia 3 – 1 Egipt

Colombia 1 – 2 Japonia

Polonia 1 – 2 Senegal

Uruguay 1 – 0 Arabia Saudita

Portugalia 1 – 0 Maroc

Iran 0 – 1 Spania

Denemarca 1 – 1 Australia

Franta 1 – 0 Peru

UPDATE: De la corespondentul nostru din Germania… o cronica fotbalistica si nu numai…

Posted in Arcaluigoeologie | 65 Comments »

Ala bala portocala

Posted by Arca lui Goe pe iunie 2, 2018

eh, as vrea (eu) sa scriu un articol intitulat asa: ala bala portocala (sau macar alla baba pugaciova) si care sa se potrivesca mânusa, in continut, cu titlul såu… sa fie ca o vraja… abracadabra, dar na, acuma, niciun pic de inspiratie poetica nu ma anima (deo-cam-data, si nihil sine deo-cam-data… nu, nu se poate) si nicio motivatie straina nu ma imbie la o asa reverie… pe hârtie, caci, ahhhhh, vorba ceea lipsita de sens, sens, sens, ca daca dragoste nu e nimic nu e, si pe o asa penurie, iti vine in minte (minte, minte) titlul poemului, fa-bulos, (ce nu?) dar apoi muza se amuza, te priveste cu un zambet… care se scurge infricosator, precum picturile lui ala… Salvador Dali (fugi, fugi, fugi de-aci), de la ironie (fina) la cinism (atroce), spre un hictus de hiena, ce decade apoi abrupt in indiferenta rece (rece, rece ca o bere uitata in congelator), lasandu-te cu titlul in aer, la pamant, balta, nedumerit, nelinistit, neimplint, singur, singur, singur, intr-un han, departe, departe frate, ca o vara dint-o alta viata, (a ta? a ta? dar a cui?)… singur tu cu ratatrea ta ireversibila si ireverentioasa, ca un punct pus la inceputul frazei, precum semnul interogativ al intrebarii in limba spaniola (?Hasta la vista, baby). Singur in ecuatie, singur (si) vinovat. Descurca-te. Construeste. Extrage-te din problema si vezi-ti de viata ta, de restul ramas, reconsiderå-te, (mama ce de reflexive, re-flexeaza-te) ne-uitand ca „ai aripi nevăzute / încă nefolosite în rucsac / taie frânghia subțire de care ei trag / porți chibrituri de calitate, e leac / aprinde urmele vieții de dincolo de prag / ridică-te e timpul de înălțat / amintește-ți de tine și vei fi salvat„. In fine, orice sfarsit este un nou inceput… Avem un titlu – ala bala portocala. Bun. Nu? Ba da! Deci, dar, asadar, cum procedam? Eu zic asa. Mergem un pic, pe jos (musai pe jos), pana la polul nord, sau macar pana dincolo de cercul polar, fara sa obosim, fara se ne rebegim, fara sa ne blazam, fara sa ne abandonam, #re-zis-tând.  Ajunsi acolo facem un iglu, in care sa dormim (somn, frate, somn) si sa supra-vietuim, pret de-o insomnie, si de-un ceai de iasomie, pana cand, in fine se intampla: aurora boreala. Avem grija (mare, mare grija sa nu ne prinda dormind, mahmuri, somno-lenti, neatenti, sa n-o ratam naibii si pe asta, bai mare atentie ca e ultima, ultima, ultima), si cascand ochii, mintea, sufletul, inima, o savuram, o ab-sorbim inauntrul nostru, o asimilam, o facem una cu noi insine, cu sinele nostru (ala care o fi, cel au-tentic), singuri noi cu noi, pe cont propriu (caci oricum cu cine altcineva?) si asa, imbogatiti interior cu lumini cosmice (sau, ma rog, aproape cosmice, ca deh, ionosfera e aci, aproape, la distanta unei respiratii adanci)… ne putem intoarce (daca mai stim unde, daca mai avem unde) de unde am plecat, pentru a reda continutul articolului intitulat atat de simplu si de inspirit: ala bala portocala. Uite cum sta socoteala. Caci asa si numai si numai asa se mai poate.

 

Loc de scris introducerea-cuprinsul-si-incheierea articolului Ala bala portocala: AICI !

 

UPDATE (1): Locul de scris descris mai sus ramane inca vacant, disponibil, pentru povestea in asteptarea atat de inspirat intitulata „Ala bala portocala”.  Totusi, in lumina unui text (vezi mai jos) extras din interviul acordat de scriitorul Etgar Keret, cred ca as putea initia niste exercitii cvasi-literare in ritm de ala bala portocala. Mai intai textul extras din interviu:

„…Eu incerc sa-mi imaginez ce as simti daca as trai viata altcuiva. Nu spun ca Dostoievski, care a scris Crima si pedeapsa, gandea precum un criminal. Dar a avut capacitatea sa-si imagineze cum gandeste un criminal.

Nu am devenit empatic dupa ce am inceput sa scriu, mai curand faptul ca eram empatic m-a determinat sa scriu.

Nu zic ca empatia ne face neaparat oamenii mai buni, mai curand o vad ca un fel de alergie pe care o capeti. Dar din momentul in care o ai, vei putea sa spui povesti foarte interesante despre vietile altora.

Pentru mine scrisul este un obicei foarte arbitrar. Ma asez si imi spun: OK, acum voi scrie despre o persoana care nu a existat niciodata, care traia intr-un oras care nu a existat niciodata, si care a facut lucruri care nu s-au intamplat in realitate. Exact cum altii fac curat prin casa, sau isi pregatesc cina. Cand ma gandesc la asta imi dau seama ca scrisul este un act de compensare, deoarece oamenii obisnuiti nu simt nevoia sa scrie. Doar cand viata devine insuportabila te refugiezi in scris.

Sa va spun o poveste nostima. Editorul meu m-a rugat odata sa ma intalnesc cu un prieten de-al lui care voia sa scrie o carte. Era un tip foarte chipes, atletic, fost pilot in fortele aeriene, chiar unul dintre cei care au bombardat acel reactor nuclear din Irak. Dupa ce a plecat din armata, a infiintat o companie high-tech de succes, pe care a vandut-o rapid pe cateva miliarde, apoi a mai infintat una si a vandut-o si pe asta tot pe cateva miliarde. Si tipul asta statea de vorba cu mine in restaurant, relaxat, mancand masline pe care le arunca in aer cate una si apoi le prindea fara sa uite, si-mi spune: „Vreau sa scriu o carte care sa fie in acelasi timp si nostima si trista, dar care sa aiba un mare impact asupra oamenilor, sa se spuna ca le-a schimbat viata etc”.

Si cum stateam si ma uitam la el i-am zis: „Eu nu cred ca veti putea sa scrieti acea carte” . Ultragiat, tipul mi-a replicat: „Uite ce e, eu intotdeauna am obtinut tot ce am vrut. Cum poti sa-mi spui ca e ceva ce nu pot face?”. Si i-am raspuns: „Tocmai de aceea. Deoarece scriitori devin doar acei oameni care nu pot obtine de la viata tot ce si-au dorit.”

Oamenii care au tot ce vor nu mai simt nevoia sa creeze o alta lume.

Eu cred ca scrisul este intotdeauna un rezultat al unui esec. Luati poeziile de dragoste. Cele mai frumoase sunt despre o persoana care iubeste intens pe altcineva care nu ii raspunde la fel. M-am intrebat de ce poemele shakesperiene sunt intotdeauna despre tristetea unei iubiri neimplinite, si mi-am dat seama ca daca femeia ii raspundea cu aceeasi pasiune, ar fi fost prea ocupat sa-si traiasca iubirea pentru a mai scrie poezii.

Doar cand esti singur poti scrie poezii de dragoste. Scrisul este o forma de compensare…”

 

UPDATE (2): „Ma asez si imi spun: OK, acum voi scrie despre o persoana care nu a existat niciodata, care traia intr-un oras care nu a existat niciodata, si care a facut lucruri care nu s-au intamplat in realitate.” – Si acum exercitiul cvasi-literar pre-anuntat, in ritm de ala bala portocala: <in progres>

 

Mai bine decat exercitiul meu cvasi-literar blocat in suspans de cruda realitate, cred ca in momentul ACTUAL, ACUM, cea mai ala bala prtocala potriveala ar fi acest scurt metraj:

 

Posted in Arcaluigoeologie | 95 Comments »

Partea buna a lumii… s-o exploram

Posted by Arca lui Goe pe mai 24, 2018

Desi am (de)plâns cu lacrimi amare (de crocodil?) predispozitia noastra pentru teme grave, pentru evanimente si transformari cu potential negativ, pentru ceea ce creaza ingrijoratere si spaime, propunandu-ne sincer sa le mai lasam pe acestea si sa ne ocupam nitzel si de lucrurile simple, firesti, bune, dragute, inofensive, care constituie partea luminoasa a lumii si a vietii, se pare ca aceasta schimbare de atitudine nu-i deloc simpla, regasindu-ne „imediat in permanenta” sceptici de la natura mama. In pofida acestui lucru trist, cat si in ciuda faptului ca nu prea gasim exemple pozitive printre semenii conlocuitori in HUVACA (si ca sa dau numai un exemplu de exemple lipsa l-as da pe domnul Dorin Tudoran care desi a renuntat scarbit si pe buna dreptate la contul sau de Facebook in favoarea vechii sale Certocratii, continua preponderent cu incriminarea lucrurilor rele din viata si din lume), iata totusi ca mai facem o incercare de a ne lipi de niste lucruri bune, pentru a ne trezi pofta de asa ceva si pentru a ne stimula si imbunatati abilitatea de a le identifica (dibui) si savura, spre o stare de bine general (daca s-ar putea). Iata o posibila poarta de intrare spre acest gen de teme blajine, care sa mai invalideze cumva sartriana ipoteza care consacra greatza ca fiind nota dominanta a existentei (parte-n parte cu bucuria de a fi). 🙂

Lucruri bune şi rele în Danemarca

Lucruri bune

  1. Plajele sunt simple şi curate şi arată destul de frumos atât vara cât şi iarna.
  2. Nu trebuie să-ţi închizi uşa cu cheia dacă trăieşti la ţară, deoarece există o probabilitate foarte mică de a fi jefuit.
  3. Magazinele nu sunt deschise în perioada când oamenii care muncesc sunt în preajma lor, de fapt aceasta înseamnă că economiseşti o groază de bani deoarece nu poţi cumpăra nimic.
  4. Autobuzele circulă conform programului, vin la timp.
  5. Danemarca este ţara LEGO, de aceea este îngrijită.
  6. Nu există animale otrăvitoare.
  7. De asemenea, nu sunt cutremure.
  8. Aici nu există reactoare nucleare (presupun că Suedia le pune pe ale lor cât mai aproape posibil de graniţa cu Danemarca).
  9. Aici vara este ca o poză pe cutia de ciocolată, perfectă din punct de vedere al culorilor.
  10. Prăjiturile. Prăjiturile şi pâinea.
  11. Este bine să fii gras, este ceva obişnuit. Chiar şi adolescentele sunt deja babane.
  12. Dacă îţi plac serile culturale la cafenea şi ai o grămadă de bani şi nu te deranjează să asculţi aceeaşi conversaţie, este un loc foarte plăcut în care să lâncezeşti.
  13. Le poţi spune oamenilor că ai trăit în locul de naştere al lui Hans Christian Andersen.
  14. Danemarca are o educaţie deosebită. Dacă aici este locul în care oamenii sunt cei mai fericiţi, nu-mi spuneţi care este locul cu cei mai trişti.
  15. Copiii sunt în grija statului de la 6 luni, ceea ce înseamnă o mare economie de timp. Cred.
  16. Danezii sunt drăguţi şi inocenţi.
  17. Dacă eşti din America, poţi locui aici şi poţi spune că ai trăit în Europa, ceea ce este adevărat.
  18. Nu este foarte cald.
  19. Aici este zăpadă, ceea ce este foarte distractiv.
  20. Oamenilor le place să stea confortabil pe canapea.
  21. Dacă nu vrei să fii căsătorit cu cineva, poţi divorţa imediat şi apoi să mergi mai departe cu viaţa ta (aceasta nu este valabil în cazul căsătoriilor interculturale).
  22. Poţi lăsa copiii nesupravegheaţi şi nu veţi păţi nimic. Chiar şi copiii foarte mici, bebeluşii.
  23. Este o ţară foarte mică, astfel încât nu trebuie să petreci ore în şir într-o maşină pentru a ajunge oriunde.
  24. Există o varietate de alimente ecologice la supermarket de unde poţi alege.
  25. Serviciu gratis de împachetare a cadourilor.
  26. Eşantioane gratis la raionul de frumuseţe şi în timpul promoţiilor la alimente.
  27. Întotdeauna există o petrecere la care poţi merge.
  28. Dacă îţi place peştele, poţi să mănânci până te spargi.
  29. Dacă îţi place să mergi la nudişti pe plajă, nimeni nu te va aresta.
  30. Ciclismul.
  31. Marfa este lăsată în afara magazinelor pe timpul nopţii şi cu greu este furată, ceea ce dă sentimentul de a trăi undeva unde oamenii nu au nevoie să fure.
  32. Crăciunul şi Anul Nou este ca în filme.
  33. Libera exprimare, oricine poate spune orice le place fără să se teamă de represalii.
  34. Egalitatea, toţi sunt egali aici şi handicapaţii primesc un scaun cu rotile placat cu aur.
  35. Şcoli gratis… şcolarizarea este gratuită. Nu trebuie să plăteşti nici măcar o coroană pentru şcolarizarea copiilor pe care o primesc de la ora 8 la 16.30.
  36. Sistemul judiciar. Sentinţele sunt foarte indulgente aici, dacă cineva comite o crimă primeşte doar 3 ani sau chiar nimic (dacă familia îl îndeamnă la crimă).
  37. Bebeluşii. Bebeluşii sunt lăsaţi nesupravegheaţi în cărucior la uşa cârciumelor. Este atât de sigur aici, încât nimănui nu-i pasă.
  38. Siguranţa. Danemarca este atât de sigură, încât aici nu există crime. Nimeni nu este jefuit, nimeni nu este violat şi mai presus de toate nimănui nu i se fură maşina.
  39. Cel mai fericit loc de pe pământ, cu excepţia Coreei de Nord, desigur. Danemarca este cea mai fericită ţară din lume, toţi sunt atât de fericiţi încât le poţi vedea zâmbetul de fericire pe faţă.
  40. Rata redusă a sinuciderilor. Deoarece Danemarca este atât de fericită, rata sinuciderilor este atât de mică. Anul trecut au fost doar 7 sinucideri în toată Danemarca, trei dintre ele fiind din milă, de aceea nu contează.
  41. Comunitatea internaţională. Comunitatea internaţională din Danemarca este înfloritoare. Există mai mulţi oameni care se mută în Danemarca decât cei care pleacă, acest zvon se răspândeşte în întreaga lume, astfel că Danemarca este ţara în care trebuie să trăieşti.
  42. Sistemul educaţional de aici nu se compară cu absolut nimeni, este incomparabil, unic, fără egal.
  43. Multiculturalismul şi toleranţa. Danemarca i-a adoptat pe imigranţi şi toate şcolile te învaţă despre a înţelege şi a te bucura de diferenţe.
  44. Drepturile omului. Danemarca are un record de neatins când vine vorba despre drepturile omului, a obţinut de două ori premiul Cel mai bun tratament din lume acordat oamenilor.
  45. Vikingii. Vikingii vin din Danemarca.

Lucruri rele

  1. Anotimpurile sunt nebunatice. De la o extremă la alta. Şase luni de frig extrem şi zăpadă, trebuind să porţi haine călduroase (evident, canadieni şi eschimoşii n-au nicio problemă), iar apoi puternica lumină a soarelui făcând cerul imposibil de albastru şi lanurile de rapiţă de un galben ţipător.
  2. Oamenii sunt ciudaţi. Dacă nu eşti la fel de ciudat ca ei, vei urî această ţară, nu o să-ţi placă aici.
  3. Alegere limitată a varietăţii hranei.
  4. Ore ciudate de deschidere a magazinelor. Magazinele închid când oamenii termină serviciul.
  5. Conotaţii sexuale… Nu este neobişnuit să găseşti reviste porno alături de cărţi pentru copii.
  6. Peisajul: într-adevăr plictisitor în ciuda frumuseţii verii, începi să tânjeşti după dealuri şi munţi.
  7. Nu există opţiuni vegetariene. În Danemarca prin hrană vegetariană se înţelege puiul şi peştele. Mulţi danezi nu ştiu ce înseamnă cuvântul „Vegan”, ei cred că este ceva despre diabet.
  8. Aroganţa. Danemarca crede că este cel mai bun loc din lume, ceea ce este jenant, deoarece acest loc este Coreea de Nord sau Venezuela.
  9. Baia… este foarte rar să întâlneşti aici o baie care să aibă cadă. Dacă vrei să fii cu adevărat curat, trebuie să faci o baie.

Sigur, lista poate fi completată.
După cum vedeţi, lucrurile pozitive sunt cu mult mai multe decât cele negative, de aceea dacă vreţi să vă mutaţi aici să vă gândiţi foarte bine şi să reflectaţi.

Posted in Arcaluigoeologie | 28 Comments »

Viaţa e dură. Punct de plecare…

Posted by Arca lui Goe pe mai 22, 2018

Viaţa e dură ! Alta propunere de dezbatere a unui subiect fara predicat.

Anthony Hopkins, în vârstă de 80 de ani, recunoaşte că nu a mai vorbit cu fiica sa, Abigail Harrison, singurul său copil, de mai bine de 20 de ani.

Într-un interviu acordat recent, celebrul actor a mărturisit că nu a mai ţinut legătura cu singura sa fiică şi nici măcar nu ştie dacă este sau nu bunic, scrie Daily Mail. Anthony Hopkins are o fată, în vârstă de 48 de ani, din prima căsătorie cu Petronella Barker, de care a divorţat când copila avea doar patru ani. Abigail Harrison este, la rândul ei, actriţă şi regizor de teatru. În urmă cu mulţi ani, Abigail a renunţat la numele de familie al faimosului ei tată, luând numele de Harrison, „pentru a se afirma prin forţe proprii“. În 1990, pe vremea când încă vorbea cu tatăl său, Abigail chiar a jucat în două dintre filmele sale, „Shadowlands“ şi „The Remains Of The Day“.

Anthony hopkins, alături de fiica sa Abigail Harrison, în 1991 la premiera unui film.

Au întrerupt apoi orice legătură, iar în prezent Anthony Hopkins nici măcar nu ştie unde locuieşte fiica sa. Sir Anthony a mărturisit că a fost distant cu Abigail pentru că „familiile se mai despart“.  Întrebat dacă Abigail Harrison are copii, Sir Anthony a spus: „Nu am nicio idee dacă sunt bunic sau nu. Oamenii se despart. Familiile se despart şi îşi continuă viaţa. Oamenii fac alegeri. Nu-mi pasă. Viaţa e dură“.  Abigail Harrison a fost crescută de mama ei, prima soţie a lui Sir Anthony, Petronella Barker, după ce cuplul a divorţat în 1972. Trepat, tânăra s-a înstrăinat de tatăl ei, însă au relaut legătura în anii ’90, după care cei doi nu şi-au mai vorbit deloc, după cum mărturiseşte chiar actorul.  La fel ca în cazul tragediei lui Shakespeare, „copiii nu-şi plac taţii, nu trebuie să se iubească neapărat“, a mai declarat Hopkins pentru Radio Times.  În acelaşi interviu, Sir Anthony a acuzat Hollywood-ul că este toxic şi perfid, iar vedetele sunt ipocrite: „Nu vreau să fiu înconjurat de oameni de genul acesta. De toată «iubirea» şi prefăcătoria. Nu suport asta. E foarte multă ipocrizie“.  Anthony Hopkins, care a câştigat un premiu Oscar pentru rolul lui Hannibal Lecter din „The Silence of the Lambs“, locuieşte în Malibu, California, cu cea de-a treia soţie, Stella Arroyave, în vârstă de 62 de ani, despre care a spus că l-a „domolit“.  „E o persoană foarte bună pentru mine. Soţia mea se îngrijorează pentru că muncesc prea mult. Dar voi continua să muncesc pentru că ce altceva aş putea face? Mă voi retrage eventual când îmi vor cădea dinţii şi părul“, a conchis actorul.

Anthony Hopkins, născut pe 31 decembrie 1937, este un actor britanic de film, teatru şi televiziune. Considerat unul dintre cei mai talentaţi artişti ai generaţiei sale, starul britanic a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal în 1992 pentru evoluţia sa din filmul „Tăcerea mieilor/ The Silence of the Lambs“. Anthony Hopkins a primit alte trei nominalizări la Oscar pentru rolurile din filmele „Rămăşiţele zilei/ The Remains of the Day“, „Nixon“ şi „Amistad“. Anthony Hopkins a fost înnobilat în 1993 de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii pentru servicii deosebite aduse artei dramatice şi are, începând din 2003, o stea pe Walk of Fame din Hollywood.

Posted in Arcaluigoeologie | 33 Comments »

Inevitabilul se intampla tuturor

Posted by Arca lui Goe pe mai 18, 2018

De ce nu mai suntem prieteni pe Facebook? – Mădălina Marcu

Am ieșit de pe Facebook de câteva ori. M-am supărat ca văcarul pe sat. M-am supărat pe oamenii care postează excesiv, care postează tâmpenii, care nu dau like și share la chestiile vitale și relevante. Nu mă meritau.

M-am supărat altădată că orice aș fi făcut nu ieșeam bine prin comparație. Alții erau mai fericiți, mai plimbați, mai de succes, mai buni scriitori, mai buni la a face poze. Unii erau prea fericiți. Și simțeam că încearcă prea tare să arate cât sunt ei de bine. Mă încărca teribil lupta asta a lor. Când de fapt mă încărca teribil lupta pe care eu o duceam. De a mă convinge pe mine convingându-i pe „prietenii mei” că sunt bine-bine, vorba cântecului.

E treabă grea Facebook-ul ăsta. Adormi cu el, te trezești cu el, lâncezești cu el în brațe scrollând la nesfârșit între ego-uri și oglinzi. Nu vă spun nimic nou vouă celor care faceți la fel. Poate că, de fapt, grea e treaba asta cu ego-ul.

Cred că suntem o generație crescută într-un sistem de cultivare a EGO-ului. Ne-au spus părinții noștri că suntem speciali. Ne spun statisticile că suntem speciali. Suntem cei care știu cum se derulează o casetă, dar și cum să folosim social media.

A trebuit să ne facem corporatiști și antreprenori. Să construim o lume nouă. Și am făcut-o. Ne-am construit lumea și carierele. Am dat 110%. Ne-am „trainat” și „coachuit” și dezvoltat personal în toate zonele care să ne facă și mai buni la ceea ce facem, și mai productivi. Am învățat engleză de la Cartoon Network, am făcut cursuri de vânzări, de vorbit în public sau de management al timpului.

Și am muncit al dracului de mult. Să ajungem sus repede. Să avem succes. Cred că suntem generația care ne-am definit succesul în funcție de filmele americane din anii ’80-’90 și umflând la maxim noțiunea familiilor noastre despre succes.

Să ai casă, să ai mașină, să ai funcție, să fii cineva, să ajungi acolo unde devii de neînlocuit sau temut, să ai carduri și rate și copilul la școli și grădinițe private. A trebuit să avem ego ca să răzbim. A trebuit să ne construim armuri în jurul sufletelor noastre de copii ai unei revoluții pe care n-am prea înțeles-o.

Și inevitabil, a venit un moment în viața noastră în care ego-ul a ajuns să ne consume. Suntem buni la a proiecta forță și a ne apăra teritoriul. Suntem buni la a avea dreptate și argumente. Dar ne seacă. Ne îmbolnăvește.

Poate nu pe toți. Așa că voi zice doar despre mine. Pe mine mă obosește ego-ul ăsta care m-a ajutat să ajung „undeva” în viață. Mă obosește lupta asta continuă să-mi apăr ideile și adevărul. Mă obosește să fiu invincibilă.

În ultimul an am aflat de la 4 oameni diferiți că le este teamă de mine. Teamă! Cum să-ți fie teamă de mine? Nu țip, nu înjur, nu fac urât. Așa mă gândeam. Dar de fapt, mă raportez la lume dintr-o poziție de forță. Mă raportez la lume dintr-o zonă de reconfirmare a ego-ului. Nu pot să nu fac lucruri, nu pot să nu spun lucruri, nu pot să nu lupt. Dacă aș face asta, lumea n-ar mai vedea că sunt valoroasă. Mi-am dat seama că scriu pe Facebook ca să fiu validată. Ca să-mi spună prieteni și străini că am dreptate, că scriu frumos, că sunt deșteaptă.

Și când mi-am dat seama de asta, m-am oprit. Nu vreau să-mi ucid ego-ul, nici nu știu dacă e posibil. Îi sunt recunoscătoare că m-a adus până aici. Dar aș vrea să văd ce e dedesubt. Să am un pic de liniște în cap ca să scap de frica de a nu fi relevantă. Ca să mă aud. Cine sunt eu când nu sunt puternică? Cine sunt eu când nu sunt pe Facebook și nu mă arăt ca să fiu aplaudată? Cine sunt eu când nu mă compar cu nimeni?

Ieșitul de pe Facebook a fost un pas mic în drumul ăsta. Au urmat alții. Am stat în autobuz și m-am gândit să-l rog pe șofer să deschidă ușile între stații. Mi-am imaginat cum mă va refuza și eu mă voi enerva. Pentru că nimeni nu mă refuză!

Și imaginându-mi acest dialog am decis totuși să cer deschiderea ușilor și dacă sunt refuzată să nu mă supăr. Să accept refuzul fără să simt că am fost ofensată în ego. N-a fost ușor dar voi continua, că nu mă face pe mine ego-ul meu.

***

Update:

stely said

Referitor la articol as spune mai intai ca, pe mine nu ma bate gandul sa ma retrag de pe facebook. M-am obisnuit cu acest mod de relationare cu oamenii din lumea larga . Am in lista foarte putini prieteni , dar nimic nu ma impiedica sa intru pe alte conturi ca sa urmaresc ceva ce ma intereseaza. Pot spune ca lista celor pe care ii urmaresc(fara sa-i am prieteni) este destul de consistenta. Nu comentez decat atunci cand imi da ghies inima , in sensul ca imi face placere sa contribui (sa completez) la postarea (tema) propusa sau cand simt nevoia sa intervin in discutii pe un subiect de cele mai multe ori controversat. Nu , nu ma simt obligata de nimeni si de nimic , nici pe facebook si nici in “HUVACA” …noastra. 🙂 Ma simt ca acasa . Stau cat vreau, fac ce poftesc si “fug” cand vreau de acasa. 🙂 Ego-ul meu nu sufera daca cineva ma contrazice . Dar da, ma enervez cand mi se sterg comentariile fara nici o avertizare sau fara sa mi se argumenteze in prealabil opiniile contrare. In atare conditii nu pot sa fac decat ceea ce trebuie (cred) . Adica , oricine ar fi el il scot din lista , intrucat consider ca acela nu mai poate sa-mi fie prieten , devreme ce procedeaza incorect , adica sa-mi inchida gura sau usa in nas asa dupa cum percep dar si dupa o analiza “la rece”. Asa am facut ,bunaoara ,cu unul dintre cei mai valorosi prieteni ai mei , D.G. Da, s-ar putea spune ca am facut-o din orgoliu, devreme ce dumnealui mi-a jignit(cu intentie) prietenii , indirect si pe mine. Dar , daca ar fi vrut ar fi putut sa-si ceara scuze, dar nu a facut-o gandind pesemne ca nu are de ce. Mai sunt cativa “prieteni”pe care i-am sters din lista , dar din cu totul alte motive. Unul dintre ele fiind acela ca ma simteam sicanata cu mesaje sugestive cu anumite tente ( sponsorizare) sau de alta natura . Un asa-zis prieten ma “cucerise” cu o povestioara despre o fosta eroina anticomunista, care i-ar fi fost matusa si care a suferit ani grei de inchisoare, iar acum este muritoare de foame . I-am dat “like” si i-am spus cateva vorbe sincere de admiratie. Asta l-a incurajat , crezand pesemne ca si-a gasit “prada”. Dar, dupa ce am facut niste investigatii , “eroina” era fictiva , dupa cum era si contul lui. Altul fiind , culmea, un concitadin ce imi cerea voie sa -mi dea un telefon pentru o intalnire.Dupa profil era mai tinerel decat mine cu vreo 25 de ani. Dupa nume, ii fusese elev sotului meu . : ) Pe el, l-am sters doar dupa ce am constatat ca nu ma crede si ca nu inceteaza cu mesajele. Alta “prietena” careia i-am cerut prietenia doar ca mi-a sarit in ochi numele si prenumele, ele fiind asemanatoare cu cele ale mele dinaintea casatoriei. M-a frapat coincidenta, mai ales ca ne “intalneam” la comentarii pe un alt cont. Tipa locuia in acelasi oras cu sora mea , deci inca un motiv. Insa, dupa un timp anume , cand am vazut ca mi se umplea pagina cu “n” fotografii de-ale ei ,in toate ipostazele posibile, unele destul de intime ( la biserica, la spital ,in pijama , cu perfuzii la mana, la coafor , in masina etc…) m-am saturat si am scapat de ea. Nici nu cred ca a observat, intrucat avea vreo 4000!! de prieteni.Si acum ma intreb cum si i-a facut , intrucat n prezenta nici un indiciu ca ar fi fost vreo somitate in viata reala.
Ah da, sunt si destui care simt nevoia (asta da, este un ego in toata regula) sa indrazneasca sa ceara prietenia unor adevarate somitati, doar ca sa se simta mandri ca sunt acceptati de dumnealor si numai ca sa ii aiba ca un trofeu in lista lor. Am intrebat, bunaoara pe cineva, mirata cand i-am vazut lista , ce l-a determinat sa-i ceara prietenia , vazand ca nu prezinta nici un semn ca i-ar citi, macar din cand in cand postarile, de altfel de mare interes si valoare. Mi-a confirmat cu sinceritate ca asa e :se simte mandru si atat . 🙂 Nu stiu daca este bine sau rau , insa eu nu as sa cere prietenia cuiva numai pentru atat. Daca sunt atrasa de acel “Cineva” nu ma opreste nimeni sa-i urmaresc in tacere si cu placere contul (postarile) fiind adesea public .
Eh, dar am fost si eu stearsa din lista unor prieteni chiar bunisori, carorora le cerusem prietenia, si cu bucuria impartasita de ei, am fost acceptata. Unul era cu nume si prenume din real, celalalt fictiv. Ambii m-au sters din lista . Unul din orgoliu (chiar foarte mare) si nu l-am regretat iar cealalta, care s-a dovedit a fi un el , din prea multa onoare. A avut un puseu de sinceritate si s-a retras el singur dupa ce s-a deconspirat. Ii urmaresc contul (si el pe-al meu) dar nu sunt semne ca acel cont este unul viabil. Il (o ) intalneam adesa pe ziare (indeosebi pe Adevarul)cu comentarii haioase si pline de umor , cu un continut satirico-politic destul de consistente si cu mult adevar -. de fapt erau niste pamflete foarte bine construite .Nici pe acolo nu am /l-am mai vazut. Marturuisesc ca am avut un timp (nu prea lung ) cand am regretat-o.

Prin urmare , considerand ca ” intamplarile “acestea, fiind ,da, “inevitabile” nu prezinta pentru mine un motiv de inchidere a contului de pe facebook. Ego-ul meu fiind in reperele(limitele ) oricarui ego normal (nu exagerat) nu are de suferit . Nu ma intereseaza like-urile (daca sunt bine( ma bucur) daca nu iarasi bine, Accept ca ce am comentat nu a fost interesant. Sterg (cu manuta mea) comentarii, pe care citindu-le ,la scurt timp, constat singura fie , ca am facut o gafa , fie pur si simplu ca nu mi-a mai placut ce am scris.

 

Dl.Goe said

@Stely – După cât te se poate înțelege, d-voastră considerați ca mecanismele „Facebook” descrie in articolul Mădălinei Marcu sunt valide, plauzibile, credibile, din perspectiva relației ego-ului cu restul lumii, dar ca aceasta situație nu poate constitui in niciun caz o motivație de a închide contul de „Facebook” (ci, dimpotrivă, poate fi chiar o buna rațiune de a-l menține)… N-ar fi nimic surprinzător (in natura) caci mereu se întâmpla ca același fapt (context, set de întâmplări) sa stimuleze anumite lucruri, dezvoltări, pentru ca mai apoi, aceeași persistenta sa duca la sațietate, la saturație si sa înceapă sa inhibe lucrurile pe care odinioară le-a stimulat. Poate ca d-voastră n-ați ajuns încă la saturație, fiecare avândul-si limitele (proprii si personale) cat si istoria, contextual exterior care oferă (in timp) detaliile care se acumulează spre atingerea acelor limite. Poate ca la un moment dat veți ajunge si d-voastră (poate da, poate nu, cine știe?) in postura Mădălinei Marcu, ceea ce poate sa se întâmple, vai, oricui, oriunde si in orice, nu doar in universurile de gen „Facebook” dar chiar si in „viată”. Desigur ca acest mic discurs al nostru poate fi fundamental greșit (n-ar fi o noutate), dar acestea fiind zise, mi-ar plăcea sa aud părerea d-voastră despre mecanismele prin care s-ar putea explica de ce (de ex.) dl. D’Artagnan and Co. au creat si au abandonat „Hanul Muschetarilor”. D-voastră ce credeți despre asta? Dar despre faptul ca Arca persista încă (aparent împotriva oricărei rațiuni)? Cine e mai „nebun”? Dl D’Artagnan sau dl.Goe? 🙂 

 P.S. In subsidiar, si Soarele are pete, Simona are limite (cu toții avem), iar topicul propus n-are rezonanta in contextual (spațio-temporal al) locului, fiind, pare-se, un topic mai off topic decât chiar starea de off-top-ie specifica nivelului curent la care a ajuns saturația pe Arca lui Goe, pe curba care histerezis ce descrie fenomenul de magnetizare (si demagnetizare) a acestei construcții huvachiene (d-voastră fiind o membra de vaza a cercului select si extrem de selectiv al persoanelor de pe lumea aceasta care știu ce naiba înseamnă (sau măcar vrea sa însemne) acest cuvânt cu sonorități bizare: huvachian

 (caci la urma urmei, din cei aproape 12 miliarde de oameni care au trăit sau mai (si) trăiesc încă pe planeta Pământ, cei care cunosc „sensul” (sau nonsensul) cuvântul „huvachian” se pot număra pe degetele unei singure mâini, nu? 🙂 ) 

 Leurda si leușteanul se vând mai bine. 

Nu-i așa ca la început oamenii vin in HUVACA (blogosfere and Facebook-uri y compris) in primul rând ca sa facă pe deștepții (sforțând-se teribil in acest sens) pentru a sfârși invariabil in a veni (spre finalul aventurii), in principal pentru a se prosti liber (fără efort si fără riscuri)? Se pare ca nu doar fiecare meci de tenis este ca viată (o replica miniaturala a unei vieți) ci fiecare mica Aventura, fiecare lupta, fiecare fapta, fiecare întreprindere, fiecare pasiune, fiecare încordare, fiecare fragment din viată, este in sine ca o viată (o replica miniaturala a unei vieți)…

De succes nu sunt locurile constante, consistente, egale mereu cu ele însele, ci sunt locurile cu geometrie variabila, versatile, care sunt in stare sa ofere condiții potrivite (stimulatoare) celor care vor sa facă pe deștepții – când in lume se găsesc preponderant, in exces, astfel de finite, si condiții propice celor care vor sa se prosteasca (fără riscuri) atunci când lumea a basculat într-o era in care majoritatea vrea lejeritate (ieftina sau chiar gratuita). 

HISTERÉZIS s. n. (Fiz.) Fenomen cu caracter ireversibil care constă în faptul că succesiunea stărilor unei substanțe, determinate de variația unui parametru, diferă de succesiunea stărilor determinate de variația în sens contrar a aceluiași parametru. – Din fr. hystérésis.[1]     

 

Bunica said

Îmi pare că demonizarea FB e un trend drăguț. Bietul Eco! Era oripilat de prostia vorbitoare pe FB. Asta fiindcă în lumea reală trăia printre intelectuali veritabili. Dar lumea reală e plină și ea de prostie, dacă te miști prin mai multe medii o găsești din abundență. Nu mai zic de tv. Pentru mine FB e ca o bicicletă, un PC, un tren, un aparat casnic, adică ceva de folosit, nu ceva care mă folosește. Iar dacă uneori îl folosesc în exces, „vina” e a lumii reale, care nu-mi oferă atâtea comodități ori satisfacții. Intru repede, într-o pauză de muncă, mă amuz, zvârl ceva, privesc o poză etc. A fost o vreme când oamenii se îngrozeau de urmările nefaste ale folosirii automobilului. A venit acum vremea damnării lumii virtuale.
Aș mai sta, dar mi-e că s-o însera. 🙂 Și mă așteaptă FB!

Cred ca una dintre pagubele majore ale faptului ca oamenii au cazut prada momelilor virtuale (care ofera satisfactii imediate, recompense spontane, eliberatoare de endomorfine) consta in inducerea unei stari de superficialitate. In goana dupa satisfactii imediate, oamenii s-au dezvatat de practiacrea unor eforturi de durata, in proiecte mai ample care sa aduca satisfactii la capatul unui efort indelungat, dupa o perioada mai mare de timp, si care sa nu ofere prea multe garantii de succes, sau recompense prea clare pe parcurs, inainte de finalizarea unui astfel de proiect de anvergura. Din ce in ce mai putini oameni se angajeaza in astfel de proiecte care sunt in permanenta sabotate de satisfactiile instant pe care le ofera socializarea virtuala. Partea proasta este ca majoritatea acestor satisfactii sunt de proasta calitate, adesea false, surogate, sau oricum chestii fragmentare care nu se pot coagula inntr-o stare de bine a insului, care sa-i confere consistenta si identitate. Ma uit la conferintele de TED si constat ca inclusiv in tematica si in modul de abordare s-a schimbat dramatic in ultimii ani, in exact sensul generalizarii unei superficialitati ingrijoratoare. Cei care au apucat si ere mai putin generoase in satisfactii imediate si au apucat sa se implice la vremea lor in proiecte personale mai ample inca mai reusesc sa inteleaga fenomenul, dar cei nascuti ieri, (fulgii de nea y compris) care asa au pomenit, n-au nicio sansa sa inteleaga care-i problema, risipindu-se in acest gen de dans frivol de la o tema la alta, de la un loc la altul, de pe un canal pe altul, nicaieri ne reusind sa stea mai mult de o clipa, smulsi aproape imediat de alte chemari, spre alte locuri care sunt gata sa le ofere fericirea instant, satisfactia la moment. Indiferent pe ce FB s-ar afla, mereu exista altul irezistibil care-i smulge irepresibil perturband orice continuitate si orice inchegare. Am devenit dependenti de nevoia de a verifica in permanenta daca nu cumva exista ceva mai bun de facut decat ceea ce tocmai faceam… ne mai facand astfel. Orice noroc /Si-ntinde-aripele, / Gonit de clipele / Starii pe loc.

 

Posted in Arcaluigoeologie | 29 Comments »

Unde fugim de acasa?

Posted by Arca lui Goe pe mai 16, 2018

Deschidem aici o lista cu raspunsuri acordate pe sprânceanå acestei intrebari indecent de inocentå: Unde fugim de acasa?

… in luna,

la zoo,

la mare,

la munte,

intr-o poveste,

in casa bunicilor,

in padure,

in delta,

in Turcia,

in Creta,

la amant/å

la film,

la teatru,

la biserica,

la carciuma,

la intamplare,

oriunde,

in cautarea norocului,

in intampinarea aventurii,

in necunoscut,

in betie,

in somn,

in visuri,

la bal,

la spital,

pe calea Victoriei,

pe calea Plevnei,

in Cismigiu,

in Cisnadie,

la Sighisoara,

in toata tara,

la un curs de reciclare,

la munca,

la cor,

la meci,

la cumparaturi,

la scoala,

aiurea,

la circ,

la batranete,

la tinerete,

la mustata,

la tzambal,

la Civita Vechea,

la mama acasa,

la tata casa,

la antrenament,

in vizita,

in trecut,

in viitor,

in universuri alternative,

pe strada Mântuleasa,

la Las Fierbinti,

pe mare,

in Tibet,

in Nirvana,

la gim,

la lunca,

pe vale unde a facut fasolea floare si mazarea tecusoare,

la gradinita,

in curtea scolii,

in imaginatia unui prieten bun,

la dracu-n praznic,

in panzele albe,

in contumacie,

in bejenie,

in transhumatza,

la hanul lui manuc,

intr-una din zilele insorite ale vietii noastre,

unde om vedea cu ochii,

in valea plangerii,

la iunion,

la comediile nemtesti,

la Strada lui Felimi,

la dolce vita,

la Ateneu,

la donna e mobile,

la bulivar,

la tribunal,

la carnaval,

intr-un pahar cu visinata,

la baile comunale,

la sauna,

la frizer sau la croitoreasa,

la Gogol acasa,

la Tecuci,

la vie en roze,

la Baile Herculane,

la origini,

la destinatie,

la trepidatie,

la epicentru,

laparoscopic,

in purgatoriu,

in muratoriu,

intr-un ochi strain,

in borcan,

in exegeze,

in ipoteze,

in insulele Canare, Baleare sau Antile,

la polul Sud,

la capul bunei sperante,

in Gibraltar,

la Punta Arenas,

la Calul Balan si saua-i verde (?),

la vara viitoare,

in vitrina,

pe un peron vechi de gara,

in inchipuire,

in uitare,

la razboi,

la pace,

la negocieri,

la joaca,

la balta,

la psiholog,

la masaj,

la ultraj,

la råspantie,

laconic,

in lumea virtuala,

in mine,

in saline,

in vederea intaririi sentimentului de prietenie,

in vizuina,

in cuib,

in sânul lui Avram,

in pustiu,

in zadar,

in taceri necuprinse,

in oaze misterioase,

sub plauma,

sub cerul instelat,

sub liliacul inflorit,

la mansarda,

in Grecia antica,

la Medeleni,

la vulturi

la catacombe

in tiribombe,

la inceput,

in culise,

la Cluj,

la Vama Veche,

la Plesu acasa,

la la,la,la si tra,la,la,

la Carul cu bere,

la Cisnadie

in prerie

na acuma, mai zi si tu…

Update

la clasa intâi, la vremea revistei arici pogonici, la serbarea de sfarsit de an, in vacanta, in excursie, in calatorie, la nastere, la nunta, la botez, la chermeza, la agape, pe carari de munte, pe carari de ses, pe valea seaca cu hangerul fara teaca, in umbra, in zare, in umbra fetelor in floare, la stâna, pe o stanca neagra, in sihastrie, in burlacie, la Pasti, la Craciun, la Cel mai iubit dintre pamanteni, la cumpana dintre ani, la vulturi, la lilieci, la curve, la capre negre, la manastire, in nesimtire, in ograda, la cort, la dugheana, sub spranceana, la târg, in târnå, la taverna, la balena, la carciuma din Ferentari, la teatrul national la Caligula cu Ovidiu Iuliu Moldovan in rolul principal, la premiera, in scrumiera (sa ne punem cenusa in cap), in masina, pe vapor, pe ogor, la arat, la semanat, la Ararat, pe muntele Athos, pe muntele Olimp, acolo unde se ingana ziua cu noapte, in pivnita, in pod, la subsol, la mansarda, la culme, la razor, la varful Omul, in Bulgaria, in Albania, in mana unui om strain, in joaca, in trecere, la petrecere, la fum, la vant, la dor de duca, la naluca, la fata morgana, la Campina vara, la prisaca, la Prislop, intr-un varf de plop, in cuibul de viespii, intr-un cuib de cuci, pe Champs-Elysees, la Trocadero, la Venetia, la anul si la multi ani, intr-o floare de mac, intr-o viata paralela, pe o schela, intr-un roman autobiografic, in memoria colectiva, la colectiv, in saivan, in armata, la conferinta, la muzeu, la militie, pe miriste (cu prepelitele toamna), la cramå, la crâsmå, la cantinå, la bodegå, in visul unei nopti de vara, in vid, in vagin, in encyclopedia britanica, in cartea de citire, in abecedar, in discoteca, in vinoteca, intr-un calcul fara capat, in varful dealului, pe o padina, pe o panta, cu o parapanta, in râpa, in deriva, la intamplare, la steaua care a rasarit, la malul marii, la malul zilei, intr-o sticla de sampanie, la cofetarie, la patiserie, la herghelie (pentru a calari in pielea goala pe in cal murg in amurg), la un semn, la o reverie, la cine nu te astepti, la tine-n suflet, la un pahar de vorba, la o sticla de bere in tacere, la duhul din lampa, la Damasc, prin Colentina, prin Brazda lui Novac, pe canalul Bega, la Moulin Rouge in 1957 toamna, la casa cu cocos, la gara, cu trenul prin tara, cu nasul, cu mocanita, printre nori, printre stele, in Andromeda, pe strada ta (vei veni pe strada ta), la vecinul Costica, la o mastica, la tzanc, la cina (la o vecina), la mila nevestei, la viata ta (ai o dambla?), pretutindeni deodata, in rutina, in extaz, in anonimat, in identitate, in meditatie, in actiune, intr-un uter de fata mare, sub cupola circului, la Capsa, la hanul Ancutzei, in Albumul Duminical, in Gala desenului animat, la Breaza, in lupanare de cinismu si de lene, in tihna, la un pranz såtul de sine insusi, la plimbare, de colo colo, acolo unde te cheama inima, in copilaria copiilor tai, in fata casei, pe prispa casei, pe fundul marii, in spuma marii, in spumele marii, pe drumuri europene, la tziganci, la cafea, la ghicit, pe insula Ada Kaleh, la o cafenea in Manhattan in 2031 intr-o dimineata devreme, intr-un proton, la lumina zilei, in cåmarå, in cålimarå, in canton, in cantonament, intotdeauna si da,da,da va mai urma…

Måi, dar voi ceilalti unde fugiti de acasa? Nicaieri? Niciodata?

Voi cei care venind acasa spuneti „buna seara”, voi nu stiti ce inseamna sa intri pe o usa tacand. (asta nu-i din mine ci din Octavian Paler).

Posted in Arcaluigoeologie | 24 Comments »

Nou sub soare

Posted by Arca lui Goe pe mai 13, 2018

Luându-l (discret) in considerare (si) pe tertzul mereu exclus, in postura sa de martor accidental al evenimentelor, aflat aici, la fata locului, absolut (adica relativ) intaplator, din pura co-incidenta, dar adresandu-ma insa preponderant (ca de obicei) cititorului citit si unic al Arcei lui Goe, vin si articulez urmatoarea intrebare, suta la suta retorica: Despre ce anume oare ar fi nimerit (in context) sa mai vorbim sau sa mai amutim (impreuna sau fiecare in parte), in acesta zona crepusculara (de rit HUVACA-ian)? Am putea ceda (ca intotdeauna) ispitei pentru teme mari, ample, grave, infricosatoare chiar, importante la scara mare, sociala…  dar am putea la fel de bine sa acceptam alunecarea in farmecul inefabil al detaliului (aprent) derizoriu, umil, individual, fara pondere si fara ecou in dimensiunea sociala a lumii (inclusiv social-media). Adica in loc sa atacam teme, fenomene ori evenimente (geo)politice, sociale, stiintifice, religioase, economice, istorice, antropologice, care privesc si intereseaza (in mod artificial) grupuri mari de oameni, sa le abandonam pe acestea, in favoarea unor detalii punctuale care pot interesa doar indivizi luati separat, la bucata, cel mult colectii disjunte de asemenea insi. Sa ne focalizam cu precadere pe intmplari nesemnificative la nivel social (nealiniate defel curentelor media care tin audientele si ratingurile la cote inalte de interes) dar care au o nota de natural, de firesc, de pamantean. Ce-ar fi daca am vorbi, bunaoara despre leurda si leustean?

Are cineva in memorie vreo poveste, vreo intamplare, vreo snoava sau vreo vorba de duh despre relatia sa (de suflet), ca fiinta (umana) vie, cu acest gen de fiinte vegetale vii, pline de clorofila si savoare? Cam in genul celor insirata de catre dl. Neamtu Tiganu AICI ? (va urma)

 

UPDATE (1): O informatie utila pentru parizienii de rit est-european. Cu ceva vreme in urma (cam demultisor as zice, suficient incat intamplarea sa-mi apara ca fiind dintr-o alta viata, straina, a altcuiva), am locuit la Paris. Speriat de atata strainatate, mi-am adus cu mine toate pornirile patriotice si apucaturile neaose, invelindu-ma in ele ca un cocon intr-o crisalida, cu speranta unei metamorfoze line spre versiunea mea cosmopolita. Complementar explorarilor plenare in noua cultura, vizitam insa cu regularitate si magazinele romanesti, de unde ma aprovizionam corespunzator intru satisfacerea apucaturilor culinare cultivate de mama, bunici, neamuri, rude, prietenti si tara, mergeam la bisericile romanesti, si frecventam centre culturale si manifestari cu specific romanesc. Pot spune ca gaseam aproape tot ce era necesar (in exces chiar) pentru a nu suferi prea tare de dorul de (a)casa. Cu cateva mici exceptii (doua): leustean si sorici de porc pârlit. Acuma de, sorici de porc pârlit nu savuram cotidian nici in patria natala, asa ca suferinta era supurtabila, dar cu leusteanul era mai greu, mai ales ca ma asteptam sa-l gasesc pretutindeni ca pe marar si patrunjel. Nici vorba. La magazinele romanesti din Paris nu-l aveau decat uscat (ceea ce, vai, nu-i tot aceea) asa ca am inceput sa ma plang oricui statea sa ma asculte, despre dorul de patrie materializat in nevoia de leustean verde, proaspat. Oamenii milosi mi-au facut fel de fel de recomandari, unde sa-l caut, cum sa-l cultiv (in apartament)… dar pana la urma s-a gasit unul  care m-a privit amuzat si mi-a zis ca are solutia pentru problema mea. M-a indrumat sa ma duc in jardin de Luxembourg intr-un loc anume, unde s-ar afla, pe post de planta ornamentala, o tufa de leustean de toata frumusetea. Intrucat nu era 1 Aprilie l-am crezut pe cuvant si m-am dus. Da domnule, era. O tufa uriasa de leustean, leustean. Incepand de atunci, cu discretie si prudenta, pentru a proteja si planta dar si buna mea reputatie de cetatean onest, treceam din cand in cand (ca din intamplare) prin jardin de Luxenburg si furam cateva fire de leustean cu care sa-mi dreg aleanul si dorul de acasa. Cat am stat la Paris n-am dus lipsa de leustean verde. Ma intreb si acum (cu nostalgie) daca o mai fi acolo tufa aceea de leustean pe care francezii o luau drept planta ornamentala. O mai fi, n-o mai fi, nu se stie. Cand oi mai ajunge pe la Paris o sa verific si o sa te tin la curent.

Posted in Arcaluigoeologie | 50 Comments »

Lucruri la care barbatii nu ar trebui să renunţe niciodată de dragul unei femei

Posted by Arca lui Goe pe mai 9, 2018

Odată cu implicarea într-o relaţie, de dragul sau de frica partenereor, multi barbati au tendinţa de a ceda in multe privinte.

Psihologii explică de ce accentul ar trebui pus pe acceptare şi nu pe schimbare şi care sunt valorile la care nu ar trebui niciodată să se renunţe.

Relaţiile de dragoste trebuie să se bazeze pe iubire, acceptare, susţinere şi grijă reciprocă. Din păcate, tot mai multi barbati acceptă relaţii toxice, din teama că nu vor găsi ceva mai bun.

Lucruri pe care barbatii nu ar trebui să le sacrifice niciodată de dragul unui femei:

1.Identitatea. – Personalitatea ta unică, speranţele şi visurile tale ar trebui respectate şi apreciate de partenera. Dacă simţi că trebuie să renunţi la lucrurile care îţi aduc fericirea, pentru a te încadra în stilul de viaţă al partenerei, atunci ar trebui reevaluată existenţa acesteia în viaţa ta.

2. Familia. – Membrii niciunei familii nu sunt perfecţi, iar partenera trebuie să înţeleagă acest lucru. Excluderea familiei din viaţa ta pentru a-ţi satisface partenera este un lucru distructiv. Ambii parteneri trebuie să realizeze că adevăratul compromis ar trebui să fie acceptarea familiei, a defectelor şi a tuturor oamenilor care până acum au făcut parte din viaţa voastră.

3. Prietenii. – Nu trebuie să-i placă prietenii tai. La urma urmei, sunt ai tai şi nu ai ei (cel putin nu pana la proba contrara). Atâta timp cât există o prietenie frumoasă, care te ajută să te dezvolţi sănătos şi adaugă ceva pozitiv vieţii tale, nu ar trebui să-ţi ceară să renunţi la ea. Nu sacrificaţi bucuriile vieţii. Adevărata iubire înseamnă acceptare şi asumare.

4. Valorile. – Sistemul moral de bază pe care majoritatea dintre noi îl avem ferm în psihicul nostru trebuie respectat întotdeauna. A iubi pe cineva nu înseamnă să-ţi abandonezi valorile morale. Dacă faci compromisuri cu privire la acestea, conştiinţa ta va suferi, în cele din urmă te va provoca să îţi pedepseşti partenera. Mai bine găseşti o partenera cu valori morale similare.

5. Stima de sine. – Orice relaţie care face un barbat să nu se simtă suficient de bun este una nesănătoasă. Dacă te face să te simţi mic, nesigur şi îţi aminmteşte fiecare greşală pe care ai comis-o, trebuie să reevaluezi locul acestei persoane în viaţa ta. Indiferent de situaţie, iubita ta ar trebui să te aprecieze, să te admire şi să te susţină.

6. Fericirea. – Fericirea vine în multe forme în cursul unei vieţi. Când găsiţi acei oameni, hobby-uri şi experienţe care vă aduc bucurie autentică, partenera de viaţă trebuie să susţină existenţa acestora în viaţa ta. Dacă simţiţi nevoia de a vă suprima dorinţele şi nevoile pentru binele relaţiei, atunci faceţi un compromis mult prea mare.

Posted in Arcaluigoeologie | 30 Comments »

Viitorul suna bine?

Posted by Arca lui Goe pe mai 4, 2018

Ca posibil prilej de vorba si/sau de tacere elocventa sau de adâncå meditaie as aduce azi in atentie un fenomen extrem de ingrijorator, observabil cu ochiul liber, si care afecteaza o proportie prea mare din segmentul social invocat. Ai observat si tu? Cunosti fulgi de nea? Iata despre ce este vorba:

Generația „fulgilor de zăpadă”

– de Alianța Familiilor din România – 14/11/2016

Cu ani in urma am scris despre Guyland, tradus in romaneste ca „Tinutul barbatilor imaturi”. Revenim din nou asupra subiectului, dar dintr-o perspectiva aditionala, aceea a„generatiei fulgilor de zapada”.

Guyland e un termen creat de sociologi cu ani in urma. Originea lui e atribuita lui Michael Kimmel, sociolog la State University din New York care in 2008 a publicat o carte cu acelasi titlu. Oferim o recenzie facuta de New York Times in septembrie 2008. Guyland denota, in termeni nesofisticati, inabilitatea tinerilor de a se transforma in barbati. E un fenomen observat de sociologi de citeva decenii incoace la tinerii americani din zonele urbane, care ramin imaturi pina la anii de mijloc ai vietii ori nu se maturizeaza deloc. Desi sunt educati, in anii studentiei dezvolta o viziune si o mentalitate a vietii care le intirzie maturizarea ori le-o blocheaza in intregime. Sunt tineri care, traind ani la rind in campusurile universitate, izolati de realitate, dezvolta o cultura proprie, o mentalitate tipica, un set de valori de care cu greu se desprind.

Un exemplu al acestui tip de „baietei” este echipa de fotbal a Universitatii Harvard, al carei comportament infantil a fost subiectul unui raport recent publicat si comentat in New Yorker.

La cursurile universitare tinerii de tip guyland stau impreuna, merg la aceleasi cursuri, iau masa impreuna, maninca aceasi mancare (prefera berea si pizza), merg la aceleasi evenimente sportive si isi petrec weekendurile impreuna, in betie ori in salile de biliard. Isi formeaza un cod de conduita aparte. Sunt imaturi in gandire, in vocabular, in comportament. Nu cunosc grijile vietii. Ramin necasatoriti: pentru ei fetele sunt doar un mijloc de satisfacere carnala. Nu au orizonturi profesionale deosebite. Nu sunt motivati de nimic si nimeni. Sunt sarcastici. Locuiesc cu parintii, din lipsa de bani si comoditate. Intirzie sa-si obtina chiar si un permis de conducere auto. Maninca mancarea gatita de mama ori si nu contribuie la cheltuielile din casa… pentru ca nu au bani. Stau pe capul parintilor cit pot, iar cind trebuie sa se dezlipeasca de ei, se ingramadesc mai multi intr-o casa luata in chirie unde traiesc in grup si isi impart cheltuielile. Se multumesc cu slujbe mediocre, nu au ambitia sa avanseze la locul de munca, nu ii pasioneaza politica ori implicarea in proiecte civice.

Fenomenul guyland, insa, nu mai e doar american. E intilnit peste tot in lumea occidentala, Taiwan, Corea de Sud si Japonia. Studiile de genul acesta sunt frecvente si denota aceasi problema si in Europa. Tinerii europeni ajung la 30 de ani si inca sunt necesatoriti si continua sa locuiasca cu parintii. Acelasi fenomen incepe sa se simta si in Romania.

In ultimii citiva ani, insa, sociologii au observat metamorfozarea stilului de viata guylandintr-un fenomen nou dar si mai ingrijorator, generatia post-guyland pe care sociologii o numesc „the snowflakes generation”, adica generatia fulgilor de zapada. Aceasta generatie nu e limitata doar la barbatii tineri, ci include si fetele.

Cine sunt „fulgii”, cum se manifesta fenomenul acesta si daca e cazul sa ne ingrijoram?

Claire Fox – I Find that Offensive!

Claire Fox e o scriitoare britanica care mai devreme in an a publicat o carte cu titlul I Find that Offensive! („Ma ofensezi”!) Cartea descrie fragilitatea extrema a tinerilor britanici, mai ales a celor din universitati. Fox e de parere ca la generatia tanara nu mai e vorba de imaturitatea intilnita, tipic, la oricare tineri dar care dispare in timp, dupa absolvirea universitatii. Societatea s-a obisnuit cu studentii necomformisti, intr-un sens rebeli, care pun la indoiala totul, se impotrivesc autoritatii, se cred mai buni si inteligenti decit toate generatiile care au trait inainte de ei, sunt anti-establishment si isi dispretuiesc, indirect, parintii, crezindu-se mai destepti decit ei.

Generatia „fulgilor de zapada” fara speranta de imatura, se ofenseaza extrem de repede si permanent, membrii ei sunt supra-sensibili pentru ca se cred „unici”, nu tolereaza niciun dezacord si se fereste de orice disputa de idei, invocand fragilitatea si unicitatea. In sensul acesta, Fox crede ca generatia snowflakes e o simptomatica pentru carentele structurale ale societatii britanice si europene.

Cum se manifesta emotional generatia „fulgilor de zapada”? In iulie publicatia britanica The Spectator le-a facut un portret nu tocmai magulitor. Sunt intr-o permanenta stare de depresie si se „trateaza” cu medicamente psihotrope. Se estimeaza ca cel putin o treime din tinerii britanici intre 15 si 25 de ani sufera de anxietate ori depresie. Sunt rupti de realitatea vietii de familie, preferand sa traiasca sub-cultura mediilor sociale. O jurnalista britanica de 25 de ani scria, anul trecut, un articol in The Telegraph numind generatia ei Epoca Disperarii („Age of Desperation”). Jumatate din prietenii ei sufereau de anxietate si majoritatea dintre ei luau calmante.

Parintii lor isi smulg parul. Cum este asa ceva posibil, daca generatia copiilor lor e cea mai bine educata, hranita, la adapost si fara griji, din istoria omenirii? Este si generatia care, gratie tehnologiei moderne si a sacrificiilor inaintasilor, foarte probabil va ajunge sa traiasca mai mult ca oricare din strabunii ei…

Problema nu se limiteaza doar la Marea Britanie. „Fulgii de zapada” sunt prezenti si in Italia, unde sunt cunoscuti cu numele de bamboccioni, ceea ce in romaneste ar fi „baieti mari dar natangi”.

A cui este vina?

Cine e responsabil pentru crearea acestei generatii imature si incapabila de maturizare?Profesorii universitari, intelectualii si filosofii occidentali, in primul rind, la care se adauga politicienii ultimilor ani care, din dorinta de a primi voturile generatiei „fulgilor”, promoveaza imaturitatea ca virtute. Semintele actualei situatii au fost semnate in anii 70 – iar rezultatele sunt vazute astazi: Tinerii cer o viata care sa nu le impuna sacrificii. Se impotrivesc libertatii cuvantului pentru a nu fi ofensati. Cer ca societatea, in special campusurile universitare, sa le configureze zone de totala siguranta („safety zones”) in care nu pot fi deranjati in gandirea lor, obiceiurile lor, comportamentul lor. Cei care le critica stilul de viata ori mintile fragile sunt acuzati de intoleranta, etichetati ca persoane care promoveaza ura. „Fulgii” ii critica intens pe acestia, organizeaza proteste in universitati, pe strazi, boicoteaza si cer destituirea din functii a profesorilor care nu agreeaza cu ei.

Dar fenomenul acesta nu e intilnit doar in universitati, ci s-a extins in restul societatii si de ambele parti ale Atlanticului. In Marea Britanie, multe universitati au cedat presiunilor, iar unele au anuntat ca nu vor mai oferi anumite cursuri care ar putea ofensa studentii, in timp ce alte cursuri au fost modificate pentru a le face mai putin „ofensive” la adresa anumitor grupuri sociale, etnice, rasiale, religioase, ori la adresa „minoritatilor sexuale”. Saptamana trecuta v-am oferit un articol despre un profesor din Toronto care refuza sa foloseasca pronume transgender-iste cind se adreseaza studentilor, cu toate ca administratia universitatii il constrange sa o faca.

Cursurile de istorie, de exemplu, au fost rescrise pentru a nu ofensa musulmanii.Capitolele obisnuite despre cruciade au fost sterse ori modificate pentru a-i descrie pe musulmani ca fiind victime ale agresiunii crestinilor!

Alte cursuri, obligatorii inainte, au fost facute optionale pentru aceia studenti care pretind ca sunt ofensati. Unele universitati au adoptat chiar un punctaj alocat fiecarui curs in functie de nivelul potential de „ofensare” si, in functie de acest punctaj, studentii au dreptul sa nu urmeze cursul respectiv. La fel, daca profesorii atentioneaza studentii ca la o data specifica va fi tinut un curs care va discuta evenimente sangeroase ori razboaie, studentii pacifisti, de exemplu, sunt scutiti de la acele ore.

Pozele din cursuri care ar putea deranja, de exemplu scene de batalii ori persoane ranite, sunt eliminate. Cum atunci sa studiezi medicina? Ori istoria? Ori psihologia?

Se discuta, de asemenea, eliminarea in intregime a anumitor subiecte din discutiile de la cursuri. Un exemplu e violul, pe motivul ca ar putea aduce in mintea unor studente evenimente neplacute din viata lor.

„Fulgii de zapada” din universitatile americane si australiene

Dincolo de Atlantic, in SUA, sau de Pacific, in Australia, situatia e si mai dezastruoasa. Citeva exemple:

  • In San Louis, Missouri, studentii au cerut si primit ca o universitate catolica sa scoata din incinta sa statuia unui misionar catolic care cu secole in urma a misionat si convertit la crestinism triburile native de indieni din acea parte a Americii de Nord. Pentru studenti, statuia simboliza „imperialismul crestin distrugator al civilizatiei native”. Studentii au fost in special ofensati de faptul ca statuia reprezenta imaginea misionarului in fata caruia statea ingenuncheat un bastinas.
  • La Universitatea Stanford din California studentii au demonstrat anul acesta cerind caurmatorul presedinte al universitatii sa fie o femeie transgender (adica barbat schimbat in femeie), lesbiana, necasatorita, de rasa asiatica. Niciun cuvant in pretentiile lor despre competentele profesionale.
  • La Universitatea din Texas (Austin) studentii au cerut, cu succes, eliminarea din campus a statuii lui Jefferson Davis, unul din liderii Confederatiei Sudiste de pe vremea razboiului de secesiune american din Secolul XIX, motivul fiind ca Davis apartinea unui sistem politic care dorea perpetuarea sclaviei.
  • Luna trecuta, tot la Universitatea din Texas conducerea universitatii a cedat pretentiilor studentilor de a interzice costumele de Halloween care reprezinta diverse culturi de tipul tigani, cowboys, indieni si asa mai departe.
  • Anul trecut, Universitatea din Minnesota a interzis prezenta in campus a unei camile care urma sa fie mangaiata de studenti, studentii sustinand ca evenimentul ar fi abuz la adresa animalelor.
  • Unul din cele mai extreme cazuri a fost cel al unei universitati din Georgia, unde studentii au impus conducerii universitatii sa nu mai arboreze steagul american pentru ca, zic ei, simbolizeaza imperialismul!
  • La Universitatea Oxford studentii au cerut, pina acum fara succes, eliminarea statuii lui Cecil Rhodes (un explorator britanic in Africa de Sud) pentru ca acesta ar fi, ati ghicit, simbolul „imperialismul britanic”.
  • Universitatea Flinders din Adelaide (Australia de Sud) a eliminat din cursurile universitare termenul „epoca de piatra” („stone age”) si l-a inlocuit cu termenul „societati complexe si diverse” („complex and diverse societies”).
  • Tot Flinders a publicat o lista de termeni care nu pot fi folositi la cursuri ori la universitate si i-a inlocuit cu termeni care sunt „neutri” pentru a evita posibilitatea ofensarii unor studenti.
  • Sa nu se lase mai prejos, Universitatea din Melbourne a anuntat noi reguli de conduita care interzic profesorilor sa intrebe studentii numele de familie cu scopul de a le determina originea etnica ori rasiala.
  • Alte universitati au inventat o functie noua, aceea de „Chief Diversity Officer”, adica „Ofiterul sef pentru Diversitate”, pentru a „ghida” studentii cum sa vorbeasca, ce termeni sa foloseasca si ce termeni sa nu foloseasca pentru a nu ofensa alti studenti. Din aceasta cauza, unele universitati au eliminat termenii „Craciun”, „Hanuka”, „Paste”, etc.
Să porți sombrero la o petrece de Halloween e „rasism”, consideră „fulgii”
Să porți sombrero la o petrece de Halloween e „rasism”, consideră „fulgii”

Generatia „snowflakes” iubeste comunismul

Indoctrinati de profesori universitari de Stânga, „fulgii” iubesc comunismul. Luna trecuta a fost publicat in America un studiu privind atitudinile tinerilor americani fata de comunism, realizat de Victims of Communism Memorial Foundation. Conform acestuia,

  • Marx are mai multa influenta asupra lor decit Biblia. 64% dintre ei sunt de acord cu principiul lui Marx „fiecaruia dupa nevoile lui” si doar 54% cu principiul biblic „cine nu munceste, nici sa nu manance”.
  • Unii studenti cred ca razboaiele duse in vremea presedintelui George Bush au ucis mai multi oameni decit Stalin.
  • 42% dintre „fulgi” nu stiu cine a fost Mao Zedong, 40% nu au auzit niciodata de Che Guevara, 18% nu stiu nimic despre Stalin, 33% nu au auzit de Lenin si 18% nu stiu cine e Putin. Dintre studentii care au auzit de Lenin, 25% au o parere buna despre el.
  • In timp ce intre 80% si 91% dintre americanii nascuti inainte de 1955 cred ca comunismul este un sistem politic rau, doar 55% dintre studentii americani au o parere negativa despre comunism.
  • 45% dintre tinerii americani intre 16 si 20 de ani ar vota pentru un socialist si 21% pentru un comunist. Doar 42% dintre ei au o parere buna despre capitalism, in comparatie cu 65% dintre parintii lor.

Ce-i de facut?

Oare parintii generatiei snowflakes fac o favoare copiilor lor cautind sa-i tina la adapost de realitatile zilei? De de realitatile istoriei? Dar de realitatea naturii umane – depravata, pacatoasa, incapabila de perfectiune? Fara indoiala ca nu. Tinerii nu se maturizeaza. Nu pot intra pe piata muncii. Nu pot intemeia familii. Nu pot deveni parinti responsabili, capabili a aduce pe lume si a creste generatiile care sa le ia locul.

Generatia snowflakes traieste intr-o lume a fanteziei, o lume ireala, intr-un clabuc de sapun al iluziilor, fabricandu-si propria lume utopica. Sume enorme sunt investite in educatia tinerei generatii iar intrebarea tot mai serioasa este daca nu cumva aceste investitii sunt irosite. Aici rolul parintilor e vital…

* * *

Cum a apărut generaţia „fulgi de nea“, tinerii hipersensibili,

veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri. Prin forţa reţelelor sociale, tinerii nemulţumiţi transmit şocuri care pot afecta societatea. Tinerii din ziua de azi sunt hipersensibili şi se simt ofensaţi de cele mai banale lucruri, apoi, prin forţa reţelelor sociale, transmit în societate şocuri care pot afecta afaceri sau chiar vieţi.

Născută în anii ’80, ’90 şi 2000, generaţia milenialilor, cunoscută şi sub denumirea de generaţia Y, se distinge prin narcisism şi prin dezvoltarea unui puternic cult al propriei personalităţi, după cum arată o serie de studii. Mai mult, generaţia Y pune mai mare accent pe bunuri materiale, imagine şi faimă, lăsând la coada intereselor concepte precum comunitatea sau mediul, arată o altă cercetare publicată în „Journal of Personality and Social Psychology“.

În volumul intitulat „I find that offensive!“, scriitoarea britanică Claire Fox identifică o subdiviziune a generaţiei Y, pe care o numeşte „generaţia fulgilor de nea“ – tinerii care sunt extrem de sensibili faţă de punctele de vedere care le dau lumea peste cap şi au o putere şi dorinţă de a da soluţii extrem de mici.   „Fulgii de nea“ sunt fragili şi au o capacitate scăzută de a face faţă momentelor dificile din viaţă Din perspectivă emoţională, aceşti tineri sunt deosebit de fragili, au toleranţă la frustrare redusă şi o capacitate scăzută de a face faţă momentelor grele din viaţă. Chiar şi nivelul lor de empatie pare să fie foarte diminuat, pentru că în Universul lor interior este o stare de neputinţa de care nu sunt conştienţi adesea.   „Fulgii de nea“ sunt ofensaţi inclusiv de faptul că li se spune aşa: trei sferturi se plâng că le-ar putea afecta sănătatea mintală, potrivit unui studiu în care au fost intervievaţi peste 2.000 de britanici cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. Milenialii doresc ca oamenii să nu-i mai numească „fulgi de zăpadă“ deoarece sintagma ar fi una abuzivă. Ca răspuns la concluzia că sunt vulnerabili, hipersensibili şi uşor ofensaţi de anumite cuvinte şi idei, adulţii tineri neagă aceste caracterizări: „Nu suntem aşa. Şi dacă veţi continua să spuneţi că suntem, vom fi aruncaţi într-un soi de disperare mintală.“

Nevoia de victimizare este explicată de psihologul Mirela Horumba astfel: „Orice persoană cu o stimă de sine redusă, pentru a o putea compensa spre a trăi cu ea, începe să adopte atitudinea de victimă. Aceasta ajută la menţinerea unei stări de confort psihologic minimal şi explică neputinţa persoanei în cauză prin intervenţia aparentă a oricărui element extern care face ca tânărul să nu îşi asume ceea ce trăieşte. Întotdeauna va fi cineva «de vină» şi astfel se perpetuează nevoia de victimizare şi în perioada adultă şi chiar la bătrâneţe. Aşadar, prima dată apare o stare de «neputinţă învăţată» în copilărie, apoi până la victimizarea permanentă este doar o chestiune de timp.“   Imprimă şocuri în societate prin forţa reţelelor sociale Persoanele din generaţia „fulgilor de nea“ transmit stresul resimţit din cauza lucrurilor care îi ofensează şi, prin forţa reţelelor sociale, imprimă şocuri în societate care pot avea efecte în viaţa comunităţii.

O serie de exemple recente stau mărturie.    În noiembrie 2017, profesorul de matematică Joshua Sutcliffe, de la o şcoală din Oxfordshire, a fost suspendat şi se confruntă cu o audiere disciplinară după ce s-a adresat clasei sale cu „bravo, fetelor!“, între elevi aflându-se şi un transgender.

Celebrele hostese din cadrul campionatului de Formula 1 nu vor mai fi văzute la grilele de start. Liberty Media a explicat că această tradiţie „nu mai corespunde cu valorile apărate de noi şi este în contradicţie cu normele sociale actuale. Nu credem că această practică mai este adecvată şi relevantă pentru F1 şi fanii ei, vechi şi noi, din întreaga lume“. Însă hostesele s-au revoltat în urma acestei decizii şi au început pe social-media o mişcare de protest. „Corectitudinea politică a devenit o nebunie. Suntem împiedicate să facem ceea ce ne place“, a scris pe Twitter hostesa britanică Rebecca Cooper.

Un alt caz s-a înregistrat la Galeria de Artă din Manchester, unde, după mai multe presiuni, o pictură din 1896 ce înfăţişa femei nud a fost coborâtă pentru a evita ca unele persoane să se simtă ofensate. Vizitatorii au acuzat reprezentanţii galeriei că încearcă o campanie publicitară în urma recentului scandal de hărţuire sexuală de la Hollywood, în baza campaniei #MeToo.    „Fulgii de nea“ au cerut chiar şi boicotarea localului Blighty Cafe din Londra, fiindcă, susţin ei, face apologia lui Winston Churchill, pe care îl consideră un „criminal de război“ şi un „rasist“. De asemenea, aceştia au suţinut că mâncărurile servite acolo sunt „ofensatoare pentru cei care continuă să experimenteze rasismul instituţional“.

Luna trecută, platforma Netflix a început să difuzeze serialul „Friends“, din anii ’90, iar potrivit unor persoane seria este de fapt o expunere dezgustătoare de rasism, sexism, homofobie şi chiar transfobie.

„Tendinţa de exagerare şi de a critica orice apare din faptul că tânărul nu se simte bine în pielea sa. Şi orice persoană care nu este mulţumită de viaţa sa proiectează asupra celorlalţi nemulţumirile proprii. Aşa că nimic nu va fi destul de bun pentru persoana respectivă, iar critica va fi cvasiprezenta“, a explicat pentru „Adevărul“ psihologul Mirela Horumba.    În ceea ce priveşte impulsul de a acţiona prin proteste sau postări pe Internet atunci când ceva sau cineva îi deranjează, acesta este pus pe seama faptului că le hrăneşte stima de sine. „Impulsul de a acţiona prin critici şi proteste provine din însăşi faptul că dacă «atacă» pe cineva care din perspectiva lor a greşit, pentru foarte puţin timp stima lor de sine pare să fie mai ridicată. Mecanismul psihologic pus în acţiune este că dacă tu nu eşti bun, prin comparaţie cu tine eu devin mai valoros. Este doar o falsă impresie, de scurtă durată, însă aparenţa confortului psihologic predomină“, explică specialista.

„Mentalitatea de victimă este dată de inabilitatea de a face faţă solicitărilor vieţii, lipsa de plăcere, voinţa inactivă. Dezacordul pe care îl sesizează în interacţiunile cu ceilalţi îl interpretează ca devalorizare, percepându-l ca un atac  personal“, adaugă şi psihoterapeutul Keren Rosner.

Cum au apărut „fulgii de nea“ Părinţii, şcoala şi societatea contribuie la formarea unui mediu în care generaţiile devin tot mai fragile, incapabile să facă faţă criticilor, este de părere scriitoarea şi directoarea unei organizaţii de tip think tank din Marea Britanie, Claire Fox.   Din punct de vedere evolutiv şi istoric, adolescenţa este vârsta la care tinerii îşi asumă riscuri şi caută aventura, îşi clădesc idealuri, se pregătesc să dea piept cu viaţa. În schimb, tinerii din ziua de azi cresc învăţând să perceapă lumea ca pe un loc înfricoşător, prin transmiterea insistentă a unor mesaje alarmiste legate de cele mai diverse aspecte ale vieţii de zi cu zi, susţine Fox.

Nevoia obsedantă de protecţie   Aceasta enumeră printre motivele care duc la fragilizarea tinerilor insistenţa cu care se exagerează riscurile presupuse de aproape orice activitate ar întreprinde. Părinţii au devenit atât de protectori încât le răpesc până şi libertatea de a se juca şi de a alerga în aer liber, de a se căţăra în copaci, aşa cum era perfect normal cu ani în urmă, şi totul în numele siguranţei şi în dorinţa de a le netezi drumul în viaţă.

Astfel, o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul nevoii obsedante de a proteja copiii din ziua de azi, fără să realizăm că toată grija aceasta se întoarce împotriva lor. Părinţilor li se spune constant că trebuie să elimine critica din discuţiile cu copiii, pentru a nu le ştirbi stima de sine, dar aşa le anulează gândirea critică. Îi creştem şi îi educăm astfel încât ajung să considere extrem de ofensatoare opiniile care nu le sunt pe plac şi devin mai afectaţi decât ar fi cazul de ceea ce cred alţii despre ei, explică Fox. În volumul intitulat „I find that offensive!“, scriitoarea vorbeşte despre această generaţie mult prea sensibilă, a tinerilor care până ajung la facultate sunt atât de temători şi neîncrezători încât nu sunt deloc pregătiţi să se descurce cu provocările de bază ale vieţii de adult. Psihoterapeutul Keren Rosner a detaliat pentru „Adevărul“ cum hiperprotejarea copiilor în loc să le fie dezvoltate abilităţile de adaptare îi determină pe viitorii adulţi să dezvolte frici şi angoase în faţa provocărilor, dar şi să piardă oportunităţi.

„Mediul familial nesigur, instabilitatea relaţiei dintre părinţi, divorţurile, lipsa suportului emoţional îi modelează într-o formă inadaptată. Lipsa modelelor, lipsa respectului uman, accentul pus pe bunuri materiale şi bani nu pregătesc un tânăr curajos şi activ social, ci unul nemulţumit care aşteaptă favoruri. Sunt temători, exagerează dificultăţile pentru că nu sunt obişnuiţi cu efortul, nu sunt concentraţi pe găsirea de soluţii şi pe modalităţi de rezolvare şi rămân blocaţi în revoltă. Rolul pasiv, alegerea neimplicării nu fac decât să formeze indivizi neadaptaţi, pentru care viaţa nu are niciun farmec, este doar un şir de provocări pentru care nu sunt pregătiţi. Părinţii care renunţă la a mai critica copiii, renunţă la critica educativă, formează persoane cu autocritică slabă, indivizi care nu-şi doresc evoluţia, succesul“, a declarat Rosner.  „Fulgii de nea“, produsul metodelor moderne de parenting înţelese greşit   Psihologul Mirela Horumba a declarat pentru „Adevărul“ că generaţia „fulgilor de nea“ este şi produsul metodelor moderne de parenting greşit înţelese şi la fel de eronat implementate, precum şi al stimei de sine extrem de scăzută a tinerilor perpetuată de părinţi.

„La bază avem dorinţa sănătoasă a părinţilor de a elimina violenţa din educaţie, însă în loc să aşezăm fundamentul corect, acela al fermităţii şi al autorităţii parentale sănătoase – a nu se confunda cu agresivitatea – am înlocuit cu supraprotecţia. În spatele comportamentului acestor tineri stă o stimă de sine foarte scăzută alimentată din fragedă copilărie cu sentimentul neputinţei construit de către părinţi. Pentru a explica consecinţele supraprotectiei este necesar să înţelegem că întotdeauna transmitem prin comportamentele noastre şi un mesaj psihologic. Acesta este «tu nu eşti în stare, aşa că fac eu în locul tău», chiar dacă tu ai vârsta biologică şi autonomia necesară“, explică specialista.

Şi psihoterapeutul Keren Rosner subliniază că problema este în sânul familiei şi afirmă că metamorfoza tinerilor în indivizi hipersensibili, veşnic nemulţumiţi, îşi are originea în viaţa lor de familie şi este influenţată de tipul de relaţie pe care o au cu părinţii.

„Au o fragilitate extremă, în ciuda aparenţelor care emană indiferenţă sau aroganţă. Ei sunt foarte uşor de lezat, se descurajează imediat, sunt lipsiţi de elan şi bună dispoziţie. Reperele lor sunt foarte slab conturate, nu au încredere în sine şi simt că nu pot face faţă în relaţii sociale. În ultima perioadă, setul de valori s-a schimbat sub influenţa social, dar mai ales indusă de familie. Copiii au o mentalitate tipică indusă de uniformizarea activităţilor şi comportamentelor. Ei au în general aceleaşi jocuri şi preocupări în zona virtuală, le plac aceleaşi mâncăruri, speră să aibă aceleaşi obiecte vestimenatre. Creativitatea şi originalitatea sunt reduse“, explică Rosner.  Psihologul afirmă şi că reperele acestora sunt distorsionate din cauza instabilităţii emoţionale şi a poziţionării lor pe primul plan, într-un mod egoist. „Fulgii de nea“ sunt consideraţi „noii fascişti“ din cauza intoleranţei extreme

„Fulgii de nea“ cer ca societatea, în special campusurile universitare, să le ofere zone de totală siguranţă în care nu pot fi deranjaţi în gândirea lor, obiceiurile lor, comportamentul lor. Cei care le critică stilul de viaţă ori minţile fragile sunt acuzaţi de intoleranţă şi etichetaţi ca persoane care promovează ura. „Fulgii“ îi critică intens pe aceştia, organizează proteste în universităţi, pe străzi, boicotează şi cer destituirea din funcţii a profesorilor care nu agreează cu ei. La final, cer ca tuturor celor care au fost „proscrişi“, prin acţiunile lor sau din alt motiv, să li se interzică accesul la platformele de unde ar putea să-şi expună replica sau alte păreri. Acest fenomen a fost denumit „no-platforming“ şi a dus la interzicerea în unele campusuri universitare a dezbaterilor pe teme controversate, precum avortul sau ateismul.

Scriitorul britanic Stephen Pollard (53 de ani) avertizează că „fulgii de nea“ ar putea deveni „noii fascişti“, având în vedere faptul că reacţionează de cele mai multe ori cu vehemenţă la adresa lucrurilor pe care ei le consideră ofensatoare şi faţă de persoanele cu opinii diferite de ale lor.

De cele mai multe ori, generaţia „fulgilor de zăpadă“ crede că are dreptatea de partea ei şi acţionează astfel „în numele moralităţii şi al corectitudinii politice“. Dar viziunea lor ar putea deveni o deziluzie periculoasă, tocmai pentru că libertatea de exprimare şi implicit posibilitatea iscării unor ofense reprezintă piatra de temelie a libertăţii în sine. „Fulgii de zăpadă“ se transformă astfel într-o veritabilă avalanşă. Cu greu trece o săptămână fără ca hipersensibilii să nu se simtă ofensaţi de câte ceva, totul în numele moralităţii şi al decenţei.    Efectele negative ale unor astfel de atitudini se resfrâng nu doar asupra societăţii, ci şi asupra indivizilor care le practică.

„Viaţa de adult a unei astfel de persoane nu va fi una foarte confortabilă pentru că nimeni nu îşi doreşte să stea lângă cei care critică permanent şi au o stare de nemulţumire generată de neasumarea responsabilităţii pentru deciziile luate“, explică psihologul Mirela Horumba.  Pe de altă parte, psihoterapeutul Keren Rosner atrage atenţia asupra faptului că hipersensibilitatea, dublată de lipsa energiei şi a curiozităţii, conduce foarte uşor la stări depresive, anxietate, plictiseală cronică.

„Este o contradicţie că aceste generaţii paralizate de griji, cu educaţie, condiţii bune de viaţă, să fie atât de defensivi, centraţi pe sine, trişti. Tinerii se feresc de responsabilităţi, însă îşi arogă drepturi, au impresia că totul li se cuvine. Perseverenţa şi sacrificiul nu sunt trăsături de caracter apreciate. Zona de confort este foarte limitată, iar dincolo de această zonă chiar nu-şi doresc să exploreze. Toleranţa la frustrare, la stres este foarte scăzută tocmai pentru că nu se descurcă, iar situaţiile dificile sunt foarte greu de gestionat. Pretind susţinere, favoruri, ajutor, fără a analiza din ce poziţie cer aceste lucruri. Este consecinţa faptului că au primit foarte uşor ce şi-au dorit. Nu au avut exerciţiul aşteptării şi al efortului. Din acest motiv ei au pretenţii fără să ofere ceva“, afirmă Rosner.

La finalul analizei sale, Pollard face şi o comparaţie cu lumea orwelliană, arătând că imperativul ca o singură formă de gândire să fie permisă, iar orice deviază de la ea să fie considerat ofensator şi să fie interzis, este profund periculos. Pentru că, deşi „fulgii“ pretind că tot ce fac e generat de grija faţă de aproapele lor şi preocuparea pentru binele lui, rezultatul este o formă de totalitarism intelectual.

 

Posted in Arcaluigoeologie | 44 Comments »

Motivatii pentru a scrie o carte… de care sa ai parte

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 28, 2018

Este destul de dificil de gasit la momentul potrivit, imboldul potrivit de a ne propune noua o tema noua, ca simplu pretext de vorba sau de tacere (conemplativ-meditativa) pe Arca lui Goe. Momentele potrivite sunt rare, iar imboldurile din ce in ce mai inguste, mai ascutite…  astfel incat probabilitatea intalnirii dintre ele este foarte mica (si deh, cu statistica nu te pui ca te arzi). Iata totusi ca reusim sa propunem acum un articol nou, a carui aparitie se datoreaza, in buna masura, unei intmplari petrecute azi (ieri?) pe Arca lui Goe. Despre ce este vorba? Pai un vechi (daca nu cumva chiar foarte vechi) coleg de harjoane internautice ne aduce la cunostiinta (printr-un comentariu, vezi topicul precedent) ca a devenit fericitul autor al unei carti publicate: Mihail Calomfirescu – alias Neamtu Tiganul a publicat un volum intitulat „Si noi am construit avioane„. Despre istoria si peripetiile faimosului Neamtu Tiganu prin HUVACA si blogosfere, cat si despre povestea acestei carti, asa cum a putut fi perceputa, din comentariile prin care autorul a (tot) anticipat-o, (poate) alta data. Povestea este captivanta as zice. Ceea ce as vrea sa fac acum prin acest topic nou nout, postat pe Arca lui Goe, (Goe fiind fiecare, oricine, si poate chiar toata lumea), este ca dandu-l ca exemplu pe Neamtzu Tziganu (un paragon) sa oferim astfel un stimulant scriboreic si altora. Neamtul Tiganu nu este singurul exemplu, printre cei multi, cata frunza, cata iarba, care au intrat in lumea realitatii virtuale ca simpli comentatori (chibiti) pentru a iesi ca autori cu carti publicate. In ultima vreme am tot primit, pe fel de fel de filiere, astfel de vesti, de la destul mult alti semeni de-ai d-lui Goe, care au decis sa scrie domnule, o carte. Altii cu potential si intentii similare au ramas de caruta, pierzandu-si intre timp idealul luminos, alunecand treptat in lehamite si resemnare. Ceea ce desigur ca este un pacat. Recomand aici revederea unuia dintre punctele de vedere primordiale pe care a fost fondata ideea de Arca lui Goe (AICI – Dreptul la replica) invitandu-l pe cel care cade prada acestei recomandari de lectura sa mediteze un pic asupra actualitatii si inactualitatii acelui text propus, alaturi de alte cateva, la temelia acestei constructii pe nisip.  Nu intru in pauza de dinaintea discutiilor (vii) sau a nediscutiilor (tacerilor elocvente) pe aceast topic, inainte de a mai oferi un alt fel de stimulant celor care pastraza inca in suflet ideea de a scrie domnule si ei o carte, acolo, chiar daca la prima vedere stimulentul propus poate avea efecte inhibitoare:

Exemplu de cum se poate scrie o carte:

Subintitulată „povestea Melcului Prinţ“, Mel­ci­clopedia este o naraţiune con­­­struită vag după struc­tura bas­mului în care eroul melc pleacă de-acasă (ironia este inclusă) în căutarea sinelui. Călătoria Mel­cului Prinţ care-şi pune problema pro­­priei i­den­ti­tăţi (vezi şi frag­mentul de mai jos, care este chiar începutul cărţii) este ase­mă­nă­toare călătoriei lui Oblio, per­sonajul fabulei muzicale The Point! (1971) de Harry Nilsson, plecat în căutarea pro­priului sens. Melcul Prinţ ajunge să umble prin Melxopotamia (o ţară „im­per­­tur­babil de rotundă“ şi împărţită în cinci petale, avînd ca formă de guvernămînt anarhia constituţională, ca monedă lentul şi ca drapel o pictură de Miró), unde îi este ghid Melcduza Zuza, cea care şi dă seama că Melcului Prinţ, posesorul unei case, dar nu şi al unei genealogii, îi lipseşte, de fapt, o mamă, aceeaşi mamă, nimeni alta decît Melca Sirenă. Plecat astfel în căutarea elixirului dragostei materne, Melcul Prinţ întreprinde o clasică, dar totodată neconvenţională călătorie iniţiatică, formatoare, care-i deschide ochii, la propriu şi la figurat, asupra lumii şi a lui însuşi.

Povestea Melcului Prinţ este, de fapt, povestea descoperirii diferenţelor, o poveste despre cunoaştere, identitate şi alteritate („absenţa identităţii se făcuse ţăndări şi fiecare ciob reflecta“, spune melcul la un moment dat), iar Melcduza Zuza, spirit melciclopedic prin excelenţă, îl învaţă din toate cîte puţin: elemente de geografie (Ţara Intermediară), astronomie (melcteoriţi), matematică („«Fibonacci plimbă macii!» este o aluzie la faptul că matematica e halucinogenă“), istorie şi politică (Imperiul Melcoman, Ţinutul Melcuiesc), ştiinţe (tabloul lui Melcdeleev, „melcouzaurii, aceste ficţiuni fosilizate“, taxonomia speciei: melci de apă minerală, melci fructiferi, melci cu clopoţei, melci voiajori ş.a.m.d.), spiritualitate şi religie (Melcaan, Melcsia, Melchiuda, Mînăstirea Melci cu Domnul, reîncarnarea prin melctempsihoză, melcsticism), medicină (melcoterapie, împachetări cu nămoluşte la Melchirghiol), filozofie („întrebările pot trăi foarte bine şi fără răspunsuri, după cum există şi răspunsuri din flori, fără părinţi, fără rude de gradul unu etc.“), limbaj (expresii escargotice: „Cogito, melco sum“, „Melx silencio“ etc.), economie (Melxopotamia este ţară exportatoare de nemurire, iar cetăţenii ei sînt plătiţi să contribuie la o bibliotecă de vise: „Visele în sepia ale melcilor melxopotamieni arată de parcă ar mai fi fost visate o dată, cu mii de ani în urmă, de către alţii“), cultură populară (dansul „Melciuleandra“, fabula „Melcmuţica şi furnica“), dar şi artă înaltă, expoziţia cu picturile-reproduceri ovine expuse în palatal anarhului fiind un (c)limax al umorului livresc al cărţii („Las Merinosas după Velásquez; Oaie surprinsă de viscol după Turner; Oaie neagră rătăcită-n grîul galben, după Van Gogh; Behăitul după ­Munch; Turmă de oi văzută dintr-un avion bimotor după Pollock; Carul cu oi după Grigorescu“ ş.a.m.d.)

Călătoria Melcului Prinţ nu este un drum marcat de probe, teste şi încercări, ci o suită de poveşti spuse şi de alte personaje-simbol (cum ar fi Melc Capone, gangsteropodul care-şi ţine pistolul în Biblie, sau Melcfistotel, autorul unui manuscris intitulat „Cîteva consideraţii personale despre dragoste“). Dimensiunea intertextuală a cărţii („din profil, melcul pare un şerpişor boa care tocmai a înghiţit un elefănţel“, „e o zi perfectă pentru melcul-banană“ sau „viaţa este ceea ce li se întîmplă melcilor în drum spre cimitir“) este dublată de cea paremiologică („necunoaşterea de sine nu miroase-a bine“, „melcîinele este cel mai bun prieten al pomului“ ş.a.)

Nu e o surpriză dexteritatea cu care Iulian Tănase inventează parafraze, paradoxuri şi jocuri de cuvinte, dar Melciclopedia este o carte-festin care, situată la mijloc de poezie şi umor, abundă în trimiteri culturale, dar mai ales în stări de graţie a limbajului şi a imaginaţiei (iar ilustraţiile lui Mircea Pop sînt o operă în sine), ca în această splendidă descriere, printre atîtea altele: „Tigru şi Eufrat sînt fluvii prin ale căror albii nu curge pic de apă; melcii sînt cei care curg, ca nişte caravane care şerpuiesc lent, într-un continuum vîscos, cu unduiri imperceptibile, două procesiuni moi, două fluvii nevertebrate curgînd cu lentoarea cu care se scurge timpul“. Melciclopedia are toate datele să devină o carte de melcăpătîi în literatura pentru copii şi rafinaţi.

Puteţi asculta ediţia radio-emisiunii All You Can Read cu Iulian Tănase accesînd arhiva urbansunsets.com/radio-shows/u-can-read.

***

Iulian TĂNASE
Melciclopedia (fragment)

Povestea mea începe într-o dimineață de toamnă, cînd mi-am dat seama că nu știu cine sînt. Numele pe care mi-l tot repetam în gînd ca pe o mantră fantomatică nu îmi era de nici un ajutor. Nu poți fi doar un nume, îmi spuneam, nu poți fi doar o etichetă pe care cineva ți-o lipește de frunte, la naștere, ca pe o bancnotă cu care ar urma să te descurci întreaga viață, trebuie să fie ceva mai mult de-atît sau, pur și simplu, altceva, îmi spuneam. Lumea se afla la locul ei, din cîte îmi dădeam seama, atît de la locul ei cît poate fi lumea, și habar n-aveam ce înseamnă că lumea se află la locul ei, habar n-aveam dacă lumea are un loc al ei, dar era suficient să îmi fac privirea roată pentru a înțelege că totul era cum știam deja că este, o ordine ca o proiecție a obișnuinței.

Dar dincolo de orizontul pe care ochii mei îl puteau atinge cu privirea se în­tîmplau tot felul de lucruri, unele îngrozitoare, altele minunate, timpurile miracolelor împletindu-se, fără să se amestece, cu timpurile ororilor, ca două fire de lînă de culori diferite care se împletesc și se adună în textura aceluiași pulover, să zicem. Ajuns cu gîndul în acest punct, mi s-a făcut frig. E îngrozitor să nu știi cine ești. Cînd înțelegi că nu știi cine ești, ți se face deodată frig. Am intrat în casă și am zăcut toată dimineața, înșurubat în spirala osoasă a îndoielii. Mă gîndeam că ar trebui să fac ceva, că trebuie să o pornesc cumva din loc, dar nu știam dacă trebuie să plec în afara mea, cît mai departe, sau înăuntrul meu, cît mai adînc, limba vorbită în gînd lucrînd, iată, cu concepte cărora le e imposibil să evadeze din capcana dualității. Pe la amiază am ieșit din casă și am mers o bună bucată de vreme fără nici o țintă.

Spre seară, dar nu știu dacă era seara aceleiași zile sau a alteia, am întîlnit un tip ciudat, deși poate că cel ciudat eram eu, nu el. Să zicem că era, cumva, opusul meu și că toți cei care nu sînt ca noi ni se par ciudați. Avea niște ochi negri, mari, și părea foarte stăpîn pe sine, iar această siguranță, oarecum arogantă, i se trăgea, am înțeles imediat, de la revolverul pe care îl purta la brîu ca pe un trofeu. S-a apropiat de mine și m-a întrebat:

– Vrei să intri în banda mea de gangsteropode? Jefuim, ucidem, ne distrăm și noi, că viața e scurtă.

 

 

Posted in Sezonul Opt Vertical | Etichetat: , , , | 31 Comments »

Nimeni nu ți-e dator!

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 20, 2018

Un text correct care reda destul de exact felul de a fi al lumii in care traim:

***

Nimeni nu ți-e dator! – de Dmitri Gorelik

Asta înseamnă să încetezi să aștepți. Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale.
Nimeni.
Cu nimic.
Nu e dator.
Așa simplu…

Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești.

Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se imprietenească, să se comporte sincer și onest cu tine.

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva.

Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile.

Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească.
Să-ți împrumute bani.
Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale.

Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta.

Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun.

Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji.

Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente.
Cu bunătate.
Cu recunoștință.

Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el.
Ai înțeles?
Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator.
Niciodată și nicicum.

Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)?
Dezamăgit(ă)?
Nu. Nu. NU.
Privește altfel lucrurile.
Este vorba despre iertarea profundă.

Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire şi recunoştință.

Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai:
Un cuvânt bun.
Cererea unui ajutor.
Un zâmbet.

De fapt, problema era în tine, doar în tine.
Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări, cu „vreau” și „îmi ești dator să”?

Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale.
Și asta este foarte important în relațiile interpersonale.

„Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste.

Respectă alegerea celuilalt.
Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic.
Asta e primul pas.
Mergi mai departe fără așteptări.
Nu mai lupta împotriva tuturor.
A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat.
Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți.
Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent.
Acum ești liber(ă).
Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă).
Liber(ă) pur și simplu să fii.
Nimeni nu ți-e dator cu nimic.
Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic.

Trăiește și iubește!

********************************************************

”Te afli aici ca să-ţi împlineşti destinul, iar ceilalţi sunt aici ca să şi-l împlinească pe-al lor. Nu aştepta nimic din partea lor, altminteri îi vei determina să facă lucruri de ochii lumii, îi vei transforma în mincinoşi. Nu aştepta nimic de la nimeni şi nici nu împlini tu aşteptările pe care le au ceilalţi faţă de tine.” – OSHO

 

 

Posted in Arcaluigoeologie | 47 Comments »

Sezon deschis

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 10, 2018

Pe trotuar alaturi salta
Doua fete vesele.
Zau ca-mi vine sa las balta
Toate interesele.

***
Seasons change, people change, feelings change…

Am ajuns „cu bine” in post-adevar, in era dominata (copios) de fake news… In principal asta a fost posibil intrucat am fost cumva constransi sa acceptam sau sa respingem „mesajele” care ne inunda, aproape exclusiv in mod afectiv si nu rational. Nu ni se cer reactii rationale, ci emotii imediate, usor de starnit si de pus in circulatie. Faptele nu ne mai intereseaza, nu ne mai impresioneaza. Virtualitatea lumii face adevarul concret sa fie insignifiant, vulnerabil, nesemnificativ in tot cazul, colateral si dispensabil. Ceea ce conteaza este exclusiv ceea ce ne poate emotiona, enerva, scoate din sarite, din apatie, din letargie… facandu-ne sa re-actionam, intru intretinerea lantului trofic al emotiilor intense sau vagi, dar in tot cazul globale si goale de continut. Exista unii autori care propun cu naivitate si speranta intoarcerea la fapte. Titlul: „„Factfulness”, este echivalent al satisfacției de a-ți fundamenta opiniile pe fapte și mai puțin pe emoții si presupuneri. Subtitlul anulează brutal cam orice subtext: „10 motive pentru care ne înșelăm asupra lumii și de ce lucrurile sunt mai bune decât crezi”. Non-ficțiune apărută postum.

In fine, a venit primavara, un nou sezon. Iarna s-a incheiat. E timpul ca macar sa schimbam emotiile de iarna cu cele de primavara, daca nu ne-om putea intoarce pe deplin la fapte, si la noi insine, caci da, a venit vremea sa ne re-amintim ca mai presus de toate trebuie sa-ti fi credincios tie insuti.

“This above all: to thine own self be true,
And it must follow, as the night the day,
Thou canst not then be false to any man.”

William Shakespeare, Hamlet

Update: Mi-ar placea ca Dorin Tudoran si Vladimir Tismaneanu sa se impace plenar, sa reuseasca sa-si depseasca insurmontabilele animozotatii si sa se intalneasca intr-o zona cu vedere spre ceea ce-i uneste si aseamana mai degraba decat spre ce-i deosebeste si invrajbeste. Din pacat aceasta problema pare imposibil de rezolvat. Mare pacat.

Sunt vremuri de disputa si confruntare si sunt vremuri de reconciliere si armonie. Fiecarora trebuie sa stim sa le facem fata, sezisandu-le timpul, vremea… in ciuda atotputernicei inertii (la bine si la rau). Daca o pace durabila intre Dorin si Vladimir nu pare posibila tot ar fi ceva daca s-ar putea una intre Dorin Tudoran si Viorel Padina.

(va urma)

Posted in Sezonul Opt Vertical | 44 Comments »

O intamplare din trecut

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 6, 2018

Odata demult in frageda copilarie (sa tot fi avut vreo 7-8 ani), in vacanta de primavara, ma aflam la tara la bunica, si se intampla sa fie saptamana patimilor. Joi seara, bunica ne-a luat (pe mine si pe fratele meu) la Denie.  Cand am ajuns acolo se lasa seara. Liliecii si zarzarii din cimitir erau infloriti. Amurgul mustea de parfumul florilor lor. Misuna lume pretutindeni. Am intrat in biserica la slujba, in fum vânåt de tåmâie. Cand am iesit se intunecase de-a binelea. Biserica se afla (si se aflå inca) la poalele dealului pe care este cimitirul. Dupa slujba de Denie oamenii care ieseu din biserica se duceau in cimitir, sa-si cinsteasca mortii. Pe fiecare mormant erau lumanari aprinse, iar femeile jeleau asa cum se cuvine. De jos, de la poalele dealului privelistea era miscatoare. Bocetele femeilor se amestecau intre ele rezultand un bocet unic, neinteligibil si coplesitor, iar lumanarile, care faceau dealul sa scanteize feeric in intunericul noptii, pâlpâiau aproape toate cu aceeasi cadenta, atinse de vantul noptii care le facea sa tremure.  Am urcat apoi pe poteci pana la mormantul bunicului. In trecere vedeam fetele oamenilor care se aflau deja acolo, luminate de lumina firava a lumanarilor. Un alt spectacol.  Am observant cu o oarecare mirare ca femeile inlacrimate aflate acolo, cuprinse de jale si durere in timp ce incantau bocetele ritualice, se intrerupeau brusc, revenind aparent fara efort la o stare senina si indiferenta. Taifasuiau cu celelalte femei, trageau cate o dusca,  glumeau, radeau, pentru a se intoarce apoi, tot asa de brusc la lacrimi si la bocetele in care ii invocau cu voci sfasietoare pe cei dusi de pe lume.  Este aceasta o seara de Denie care mi-a ramas intiparita in minte.

O alta intamplare din trecut: POPQ

Posted in Sezonul Opt Vertical | 9 Comments »

O poveste de Paşte, de Tudor Arghezi

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 4, 2018

O poveste impresionantă de Paşte, scrisă de Tudor Arghezi, descoperită în paginile unei reviste vechi

„Murindu-i găina şi lăsându-i şapte ouă orfane, Piticul din Muntele Pietricica, un gospodar bătrân, cu pletele şi bărba albe, a ieşit din scorbura tufanului, unde se afla intrarea odăilor lui de sub pământ, şi plimbându-se cu mâinile la spate, însoţit de cărăbuşul lui cu coarne, s-a gândit ce să facă el cu ouăle din cuibar.

Papagalul i-a spus: dă-le drumul de vale şi lasă-le să umble până ce vor da oamenii de ele. Piticul a răspuns Tci! plescăind cu limba; adică: nici vorbă! Gaiţa i-a spus: dă cu ele după veveriţă şi vezi ce se întâmplă. Iepurele i-a spus: n-am auzit niciodată de aşa ceva, adică de ouă; şi s-a strâmbat de râs când i-a povestit Piticul cum se fac ouăle de găina. A vorbit cu toate dobitoacele mai mici şi mai mari care au trecut pe la el şi sfatul niciuneia din ele nu i s-a potrivit.

– Am să fac altceva, îşi zise Piticul: o să le clocesc eu.

Piticul din Muntele Pietricica a fost cel dintâi din neamul lui care s-a gândit să clocească. La vârsta lui, nici nu e de mirare, căci după hrisoave şi însemnări găsite pe la biserici, el avea 872 de ani, fără să fi suferit înţepenirea unei încheieturi şi hranindi-se numai cu cât rădea cu linguriţa din pojghia lunii de pe frunze şi zmantanind noaptea izvoarele de argintiul ei, Piticul putea să mai trăiască încă pe atâta şi poate că va trăi, căci trăieşte şi azi. L-am văzut eu.

Aşa că Piticul s-a pus pe clocit într-o Marţi, cu băgare de seamă, ca să nu spargă ouăle şi să se umple de gălbenuş pe dulamă lui de catifea, Piticul fiind îmbrăcat numai în straie scumpe, ca Vlădicii şi ca judecătorii, şi curat ca o porumbiţă.

După zece zile, s-a cojit un ou şi a ieşit dintr-însul un inel cu trei mărgăritare şi cu o boabă de safir între ele. Piticul s-a mirat şi l-a pus deoparte.

Al doilea ou fusese mai năzdravan, căci din el a ieşit o vioară fără arcuş care cânta singură şi schimba cântecele îndată ce o întorceai cu strunele în jos. Piticul puse vioara într-un cui şi o lasă să cânte, clocind înainte. Auzind-o, i se făcea Piticului în spate o dată cald şi o dată rece, atât era de mişcat şi de uns pe inimă la graiul ei, jumătate murmur de vânt în frunze şi jumătate fuga de apă prin bice înmugurite de sălcii scoborate în pârâu. Coaja oului ăstuia, din care venise unealta de cântat, era pe dinăuntru ca scoica de mare, cu lumini oglindite trandafiriu, în pătura ei sticlitoare din miezuri.

Un ou bătea ca o inimă fugărită şi a ieşit din el un ceasornic. Cum s-a făcut nu ştiu, degeaba mă întrebaţi; atâta pot să spui, că a fost ceas adevărat cu două capace şi şapte rubine. Piticul l-a dus şi l-a atârnat lângă vioară, repede, ca să nu i se răcească ouăle celelalte.

Dintr-al patrulea ou a venit un geam argintat, o perie şi un pieptene, la care s-a adăugat un borcan cu pomadă de mustăţi.

– Doamne!, zise Piticul, unindu-şi mâinile pe când şedea pe ouă, tu ai ghicit tot ce-mi lipsea, căci de 328 de ani mi-e bărba năclăită şi nu mi-am mai răsucit mustăţile, ca un flăcău. Dar ai uitat să-mi trimiţi şi un săpun.

Săpunul se găsea într-al cincilea ou. Într-adevăr, din acest ou ieşiră 12 săpunuri cu 12 miroase deosebite, căpşuni, ismă creaţă, levănţică şi câte altele. Piticul unchiaş a dat fuga la dulapul cu rufărie şi a vârât săpunurile printre stive, ca să îmbete cearceafurile şi cămăşile de mirodenii.

Al şaselea ou era încăpător cât o ladă mare. Din el au ieşit pahare de cristal, farfurii de porcelan, ceşti, borcane, din cele mai catifelate şi mai sonore materiale. Casa Piticului se umplu ca înaintea unui ospăţ de toate sculele unei gospodării îmbelşugate. Din al şaselea ou se mai ivi un stol de vise, toate frumoase pe care nu le-aş putea număra, încăperile Piticului singuratec mişcându-se pe neaşteptate ca un cer de nori luminoşi.

Toate visările, dorinţele şi închipuirile Piticului se făcuseră lucruri şi, încăpute într-un singur ou de găina, luau acum fiinţă, ca şi cum fuseseră de totdeauna. Însă fiinţa lor, mai adevărată ca în vis, era mai puţin adevărată ca în fiinţă. Trupurile erau străvezii şi această lume, suferind de plămada închipuirii, se îmbulzea ca un fum licărit dedesuptul unui părete de sticlă şi, atingându-le unchiaşul, mâna lui trecea prin ele ca printr-un văzduh cu ceata colindătoare. Iată un cal alb, pe care Piticul îl dorise acum vreo 400 de ani, pe când era mai puţin cocoşat, neavând 430 împliniţi. El se arătă ca un abur, plutind ca o scamă mare în aer şi potcoavele lui licăritoare aveau ceva din luciul nălucitor al marginilor lunii. Schivnic şi neimperachiat, Piticul visase odată să se însoare cu o fată frumoasă şi acum toate fetele frumoase, dorite de evlavia lui trecută, veneau în hore uşoare în casa lui din pământ şi treceau prin faţa fostei lui tinereţi, rămasă tot atât de tânără, ca în ceasul când se arătau prin păşunele Muntelui Pietricica şi ziceau „buna dimineaţa” într-o limbă mai veche de cât se vorbeşte azi.

– Dacă mă însurăm cu toate şi trăiam tot până acum, ţara asta ar fi roit de pitici mici şi piticii din basme ar fi trăit aevea, la Sinaia, la Buşteni, la Poiana Ţapului şi la Predeal, cu piticutele lor, în vile de melci cu pridvoarele de scrumiere – îşi zicea Piticul.

Al şaptelea ou sta neclocit şi nu ieşea din el nimic…

De bună seamă, dacă era de lemn. Mâncase găina în ziua când l-a ouat prea multe surcele? Nu se ştie. Dar tot o să slujească şi el la ceva. Piticul şi-a pus de gând să-l roşească de Paşti cu băcan şi să se ducă în satele dintre munţi cu el, să păcălească jucătorii şi nuntaşii”.

Posted in Sezonul Opt Vertical | 2 Comments »

Paradis paradit, refren infern

Posted by Arca lui Goe pe martie 30, 2018

pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei, acum, acut, ordinea de zi, pe unitate, important, esential, aici, acum-aici, vag, departe, imaginar, insignificant, chestiunea clipei, problema anului, tema deceniului, paradigma secolului, globalizare, emanciparea, politicul, socialul, economicul, cultura, viata, moartea, Dumnezeu, demonii, schimbarea, finantele, moda, noua cultura, meme, Facebook, bani, bani, bani, religie, resurse, natura mileniului, esenta universului, timp, spatiu, imensitate, diluare, nimicnicie, limitare, cuvant, impresie, libertate, senzatie, valoare, lideri, mase, idei, vectori, entropie, acumulare, coagulare, integritate, moralitate, noua moralitate, armonie, alienare, distante, rataciri, matrici, labirint, istorie, statistica, inevitabilitate, stoicism, amanare, public, insul, societatea, raul social, binele social, central, periferic, cerere-oferta, pace, rai, razboi, iad, peren, trecator, chestiunea zilei…

Pentru a atrage public trebuie ca oferta sa corespunda cererii publicului oricat de ciudata, aberanta si lipsita de sens ar putea parea aceasta. Fara sa stie prea bine cum, cand si de ce, publicul statistic vrea ceea ce vrea, ceea ce a ajuns sa vrea, prin expunere la Socul Viitorului, inundat de miriade de oferte in care cele mai simpliste sunt cele mai dorite si mai comestibile. Omul recent este istovit nu de efortul de a-si clarifica (in interior) ce vrea, ce-i trebuie, ce i-ar face bine ci de efortul de a alege (d/in exterior) dintre aparenta infinitate in diversitate a lucrurile care i se ofera. Nu se stie câte sunt. Nu-mi pot permite riscul sa vreau ceva ce nu exista. Trebuie asadar sa vad ce exista si sa-mi corelez dorintele cu lucrurile tangibile, existente (pe piata). Am un munte de pachete cu cadouri in fata mea. Societatea (ceilalti? semenii?) mi le ofera. Trebuie sa ma apuc sa le desfac, sa le studiez, sa le inteleg, sa le evaluez si sa vad care mi se potriveste si care nu, pe care (så) mi le doresc si pe care nu. Dar treaba asta nu se mai temina niciodata. Nu ajung la nicio finalitate. Abandonez orice lucru gasit pe care mi l-am dorit cumva (mult, putin, cine mai stie?) mânat de dorinta de a vedea daca in inventarul disponibil, ramas, nu se afla altul si mai potrivit, pe care mi-l doresc si mai mult. Frustrarea creste apocaliptic. Ma precipt. Imi schimb strategia. Nu mai pierd timp cu lucrurile complicate, greu de inteles. Le elimin direct din atentie, focalizandu-ma pe cele simple, usor de evaluat rapid, in termeni „imi place”, „nu-mi place”, „mi-l doresc”, „nu mi-l doresc”. Ajung astfel sa-mi doresc nimicuri, cu conditia sa fie cat mai ciudate, mai originale, mai noi, mai altfel, decat cele fumate, demodate, desuete… Ma identific cu ele. Si vai, nu sunt unic, sunt doar un ins ajuns sa procedeze asa printre alte miliarde de insi contaminati de acelasi boala. Alegerile noastre mediate statistic, formeaza cererea (fluida si schimbatoare), pe care oferta o preia si o satisface. Cei depasiti de evenimente, cei incapabili sa mai doreasca ceva, contribuie mult mai putin la aceasta medie (mai deloc), pe care flamanzii, performantii, o definesc colectiv. Cine o intelege, bine. Cine nu… Dezastru. Tu cum stai? O intelegi?

Aveam intentia sa abordez un subiect la ordinea zilei, cu care sa contribui (si eu) la cvasi-oferta de lucruri pe care onor clienti sunt invitati sa le vada, sa-si umple timpul observandu-le, pentru a intelege rapid daca le plac sau nu, daca le trebuie sau nu… daca le consuma sau nu. Voiam sa dezbat despre memes. („Meme-ul este o idee, o maniera comportamentala sau un stil care se răspândește de la o persoană la alta constituind o cultură in sine – adesea cu scopul de a transmite un anumit fenomen, o temă sau o semnificație reprezentată de acel „meme”. Un „meme” acționează ca unitate pentru a purta idei, simboluri sau practici culturale, care pot fi transmise de la o minte la alta prin scriere, vorbire, gesturi, ritualuri sau alte fenomene imitate cu o temă imitată. Suporterii conceptului privesc meme-urile ca pe niste analogi culturali ai genelor biologice prin faptul că si ei se auto-replică, sunt afectati de mutații și răspund la presiuni selective.„). Realizez ca nu sunt pregatit sa vorbesc despre asa ceva, si intuitia-mi spune ca nici potentialii interlocutori, vizitatori, observatori ori martori intamplatori care se pot acumula pe Arca in timp util, nu sunt mai breji. Dar, si daca ar fi ei mai breji (sau chiar daca am fi impreuna), oare ar fi de vreo utilitate aceasta abordare? Ma tem ca nu. In context (a se revedea materia din urma). Nici macar ca divertisment. Ca divertisment insa as putea propune altceva: Paradis. Sa meditam despre aceasta notiune. Exista? Nu exista? Ce este paradisul? Unde se afla? Unde nu se afla? Ce temperatura este in Paradis? Ce umiditate? Ce presiune? Este Paradisul infinit? Poate fi naruit? Este indestructibil? Este paradisul un loc? Un loc limitat in spatiu si nelimitat in timp? E o stare?… Dar infernul? In fine, Dumnezeu cu mila.

 

Update 1, de 1 Aprilie: 

Si pacaleala zilei de 1 Aprilie (una dar buna): Ceea ce se intampla in prezent ne poate fura nu doar prezentul ci (vai) si trecutul. De viitor nici nu mai vorbim. Deposedare in integrum. Caprele nu mai sunt sapte, ci zero virgulå ceva, ce nu se stie.

P.S. Ne cerem scuze nimanui pentru faptul ca anul acesta pe Arca lui Goe recolta de pacaleli va fi slaba. Deh, a fost in an secetos. Dar, daca ploua, sa vezi pacaleli cu carul la anul si la multi ani. 🙂 Si apropos, nu trebuie sa simulezi uneori cee ce nu poti simula tot timpul sau macar oricand (la nevoie). Valabil pentru toti cititorii nostri, dar in special pentru cei care nu ne viziteaza, nu ne citesc, si nu ne acorda nicio importanta, ignorandu-ne natural, fara efort.

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Games of EGO (GOE), Imperiul Cuvintelor, Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Maruntisuri fundamentale, Parerea lui Goe, Sezonul Opt Vertical | Etichetat: , , , , , | 25 Comments »

Arca, arca… a opta oara! Si Garda Nationala nici n-a existat.

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2018

E echinocțiu, iarasi echinocțiu.


Si primavara. Iarasi primavara.


Arca lui Goe îsi serbeaza a opta oara aniversarea.


Prilej de a constata ca pe Arca noastra multe vorbe sunt.


Si multe taceri. Si ca toate vor dura la multi ani!


Ceea ce le dorim si vizitatorilor nostri unici!

Celor intamplati deja dar si celor inca neintamplati: La multi ani!

 Lista celebrarilor de pana acum cu comentarii originale: 
2018. Arca, arca… a opta oara! Si Garda Nationala nici n-a existat.
2017. 7 ani de vesnicie
2016. Nu s-a celebrat, nu s-a tinut. S-a suspendat.
2015. Un veac de s-crima si pedeapsa
2014. Carte aiurea uitata in tramvai
2013. 3 ani de santier, moloz, schele si sechele
2012. Basmul de la echinoctiu
2011. Idei intepenite
2010. Hello world

 

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul Opt Vertical | 42 Comments »

Ceva ce va fi… inevitabil in lume

Posted by Arca lui Goe pe martie 20, 2018

Raportul momentan cerere/oferta in HUVACA, pentru niste trader-i de vorbe precum „dl.Goe”, impinge Arca spre o stare de gol, pana de inspiratie si context meditativ. Trecand in revista lista potentiala a temelor de actualitate (interioare-minte/suflet si exterioare-lumea larga, in acord cu criteriile de validare specifice Arcei), si evaluand nivelul de interes pe care l-ar putea genera propunerea unor asemenea teme (in masa obscura a vizitatorilor extrem de unici care bântuie zona), se constata ca nu prea mai avem ce si de ce vorbi pe Arca, linistea devenind o optiune din ce in ce mai  plauzibila, mai comoda, mai la moda… mai ales ca o atare varianata n-ar intra in niciun fel de contradictie cu niciunul dintre „principiile filozofale” care au guvernat existenta de pana acum a Arcei lui Goe: dreptul la libertate (de exprimare), dreptul la anonimat, dreptul la ratare, dreptul la replica, dreptul la opinie, dreptul la vorba, la vis, la fantezie, dreptul la importanta, dreptul de a fi luat in seama, dreptul la notorietate, dreptul de a filozofa, dreptul de a tachina, dreptul la joaca (la joaca de-a absolut orice)…  precum si dreptul de viceversa (care confera accesul la inversul fiecaruia dintre drepturile inalienabile mai sus precizate)… Ba dimpotriva. Prin prisma acestei necontradictii cu nimic anume, optiunea pentru linste ar fi fiind asadar motivata la fel de fireasc si de natural precum cea oferita din perspectiva saraciei raportului cerere/oferta al elementelor din lista potentiala a temelor de interes. Si totusi…  Ne aflam sub spectrul ameninatator al invaziei Inteligentei Artificiale si al Super-Inteligentei Artificale, ceea ce ar putea schimba fundamental cadrul discutiilor virtuale fara pretentii in HUVACA. Cand Inteligenta Artificiala si Super-Inteligenta Artificiala se vor instaura pe Pamant (in favoarea dar si in dauna omului), mult nu mai e, Universul acesta peste care linistea sta sa pogoare, va deveni inca un Paradis  Pierdut. Ne vor atinge uneori nostalgii fugare, vagi si neintelese, in timp ce vom continua (saraci fiind) sa discutam (despre orice) exclusiv cu Alexa. Si Alexa ne va inghiti, precum chitul urias pe Iona. Pana atunci insa s-ar cuveni poate sa mai amanam inca o data linistea ce sta sa se asterana, cu un mic zgomot despre niste Teme si temeri. Sa ne intelegem „soarta”. Din aceasta sursa ad-hoc vom extrage si vom propune (spre dezbatere sau meditare, nu conteaza), detaliile si perspectivele care se potrivesc cu spiritului din totdeauna al Arcei. Candva. Curand. Dar, intrucat nu avem monopolul potrivelilor pe Arca lui Goe, fireste ca oricine este indreptatit sa ex-traga si sa pro-puna, la bataie, propria perspectiva asupra celor insirate in ingrijoratorul articol din Dilema (Veche).

Posted in Sezonul Opt Vertical | Leave a Comment »

Ziua π. Drum bun Stephen Hawking. Noapte bună.

Posted by Arca lui Goe pe martie 14, 2018

Astazi, in Ziua π, Stephen Hawking a murit in toate limbile pamantului:

A murit Stephen Hawking,

Stephen Hawking MUERE PARA REUNIRSE CON DIOS Y EXPLICAR EL INICIO DEL UNIVERSO Y LA TEORIA DEL TODO.

Gruß von Stephen Hawking: „Bleiben Sie neugierig!“,

The universe comes together to pay tribute to Stephen Hawking, Hawking ‘transformed our view of the universe’ – BBC News

Le monde entier pleure Stephen Hawking

Quando Stephen Hawking lanciava l’allarme sull’intelligenza artificiale. Morte Stephen Hawking, i momenti celebri della sua carriera.

„Guardate le stelle, non i vostri piedi”. Ecco una raccolta di dieci delle sue frasi più memorabili sui grandi temi: dall’universo alla vita. Morto Stephen Hawking, l’astrofisico della „teoria del tutto”, SCHEDA Buchi neri e teoria del tutto: chi era l’erede di Einstein.

 

Acesta este, pe coaja subtire a lumii, adevarul… gestul respectiv tintind insa nu adevarul, ci post-adevarul suveran, acum si pururea si-n veacul vecilor. Amin… Dar totusi formula lui Hawking este eronata. Este fundamental gresita, ba mai mult, este lipsita de sens, bazandu-se pe o alcatuire improprie si inconsistenta, ca de altfel toate formulele stiintifice propuse de oameni… Adevarul adevarat si incontestabil in formula lui Stephen Hawking se refera insa la altceva, descriind admirabil incordarea omului in contra neantului, intr-o lupta pe viata si pe moarte (caci si neantul poate muri, nu-i asa?). In acesta lupta, formula entopiei in vecinatatea singularitailor gravitationale, adica in cea mai apropiata zona de contact a totului cu nimicul (dupa stiinta de acum a oamenilor), ramane o borna remarcabila, de o fascinanta simplitate si eleganta. Ca este (mai) adevarata sau (mai) falsa, nu-i tocmai important in context. Dincolo de semnificatia stiintifica, formula lui Hawking capta si atributul de rezumat esential al vietii celui ce zace sub lespedea funerara. Lumea aceasta de gura-casca, ce cu ingaduinta ne contine, va privi si va intelege ca acea formlula este Stephen Hawking el insusi, dupa cum si Einstein este egal cu E = mc2. Prin simplitate, in ochii majoritatii oamenilor Albert pare a fi in avantaj, si tot in avantaj pare a fi prin nota sporita de universalitate, prin inteligibilitate si utilitate practica. La urma urmei formula lui Stephen se refera la niste implauzibile gauri negre, presupuse a exista undeva departe in Univers, fara nicio pondere sesizabila in vietile si destinele umanilor. Totusi, unii oameni pot remarca faptul ca formula lui Stephen Hawking are o forta simbolica mai mare decat cea a lui Albert cel singur, intrucat ii are ca aliati si pe Boltzmann (k), si pe Planck (h), pe Newton (G), si, mai ales pe Pi(-tagora) π… unificand astfel mult mai multe esente in univers… dintre cele neunite inca. Einstein a echivalat energia cu masa, Hawking echivaleaza dezordinea cu spatiul, relatand despre faptul ca dimensiunea haosului in proximitatea unei gauri negre este proportionala cu aria singularitatii masurata pe circumferinta orizontului evenimentelor, care separa totul de nimic si pe cele intamplate de cele neintamplate, si ca unul dintre factorii de proportionalitate este viteza luminnii in vid (inmultita cu ea insasi de trei ori)… Si daca Sortis Humanae ad Intelligendum Lux, atunci putem spune ca viata lui Hawking, cel nascut la moartea lui Galileo Galilei si mort la nasterea lui Albert Einstein, rezumata in acest epitaf sibilic, este un pas mare in directia cea buna.

P.S. Intrucat raza orizontului evenimentelor depide de masa, iar entropia are dimensiune de energie / temperatura (J/K), este posibil ca in viitor vreun omulet inventiv sa constate echivalenta deplina dintre formula lui Hawking  si cea a lui Einstein.

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | Etichetat: | 35 Comments »

Dilema: Libertatea deplina de exprimare include si libertatea de a minti deliberat? Sau nu?

Posted by Arca lui Goe pe martie 10, 2018

Cunoscatorii (in ale Arcei lui Goe) stiu desigur ca aici, pe Arca, încå din timpuri imemoriale, cu consistenta si consecventa, este promovat, in pustiu, un „ce”, pe care altii il considera un delir: libertatea de exprimare in anonimat. Constatam ca pe o alta Arca, un oarecare Răzvan Pintea propune spre dezbaterea enoriasilor o tema interesanta, incitatnta chiar: Cum să ne protejăm de știrile false: de obicei, fake-news-urile au două ingrediente. Articolul respectiv este unul dragut, ce pare a fi scris cu indubitabil talent la compunere, iar titlul ne dadea speranta ca poate oferi munitie sau ambitie in favoarea libertatii de exprimare in anonimat, promovata din timpuri imemoriale, cu consistenta si consecventa, pe Arca lui Goe. Din pacate dupa un debut promitator, autorul intra intr-o mlastina si nu mai iese, lasand articolul (pur si simplu) neterminat, dând senzatia ca n-a mai apucat sa spuna ce avea de spus, sau mai rau, ca de fapt nici nu avea nimic de spus. Dar, vorba amicului nostru, dl.D’artagnan, poate ne scapa noua ceva. Ceva pierdut din vedere. Gasitorului recompensa. Redam mai jos articolul cu pricina, in variant integralå, cu speranta ca s-ar putea largi (eventual in viitor) perspectivele din care sa poate fi interpretat pentru a i se deduce, prin extrapolare, posibila finalitate intentionata de autor. Recomandam cu mare caldura si lectura comentariilor propuse de enoriasi la fata locului (vezi link-ul de mai sus).

Răzvan Pintea: „Azi noapte am visat că eram un fluture. Acum nu mai știu: sunt un om care a visat că e fluture, sau un fluture ce visează că e om?” spune o pildă taoistă.
Dar noi de unde știm că realitatea… există? Cum putem fi siguri că noi suntem noi, cei care credem că suntem, cu mâini, picioare și toate cele? Ce dovadă avem că nu suntem doar niște simple creiere conectate la o mașinărie sofisticată stil Matrix, ce ne pompează non-stop în minte idei pe care noi le luăm drept realitate obiectivă? Iată una dintre întrebările fundamentale ale filozofiei la care nu există încă răspuns. Prin urmare, dacă nu putem avea această certitudine a realității, atunci nu mai putem fi siguri de nimic. Orice – nu doar o știre – ar putea fi un „fake”.
Unii se îndoiesc, sau chiar neagă existența lui Dumnezeu, dar câți dintre noi pun sub semnul întrebării existența realității? Cred că nu o face nimeni în viața de zi cu zi. Dacă ar face-o nu văd cum ar putea supraviețui tot punându-și probleme de genul: o fi reală sau o iluzie mașina care se îndreaptă spre mine? Așadar, selecția naturală ne-a făcut pe toți să nutrim credința irațională că realitatea e… reală.

Mi-am permis această introducere metaforică pentru ca, pe lângă mesajul propriu-zis legat de relativitatea cunoașterii, să vă arăt ce impact pot avea cuvintele asupra imaginației. Un efect benefic atunci când e vorba de filozofie sau artă, dar poate dăunător în alte situații. De ce suntem atât de vulnerabili la „fake news”? Evoluția ne-a înzestrat cu un detector de minciuni aproape infailibil, ce face parte din arsenalul a ceea ce numim în mod obișnuit „intuiție”. Detectorul ne permite să „mirosim” extrem de rapid neadevărul doar din gesturile, tonul și mimica celui din fața noastră. Din păcate, atunci când suntem lipsiți de aceste indicii, minunatul mecanism devine neputincios. Intuiția nu prea ne mai ajută atunci când avem de-a face cu cuvântul scris. Cu cifrele, și mai puțin. Niciodată o știre nu se prezintă ca fiind „fake”, toate au pretenția că sunt reale. Dar cine să o verifice? Suntem „leneși” de la natură, ceea ce ne transformă în potențiale victime ale dezinformării. Poate că nu suntem cu toții conștienți de asta, dar cei care produc „fake news” o știu cu siguranță. Ei știu că verificarea veridicității unei știri poate fi mai dificilă decât redactarea știrii în sine – „un nebun arunc-o piatră și zece înțelepți nu pot s-o scoată”. Ca atare e puțin probabil să investim timpul și efortul de a o verifica. E și mai puțin probabil ca un jurnalist onest să o facă în locul nostru, dat fiind că acesta e mai interesat să producă știri „pe bune” decât să le demonteze pe cele false.

Așa că noi, cititorii, suntem pe cont propriu. Ce putem face în timp util, fără să ne transformăm în detectivi cu normă întreagă? Dacă suntem sceptici și o luăm pe calea logicii absolute, ar trebui să verificăm veridicitatea faptelor și raționamentelor, care la rândul lor se bazează pe alte fapte și raționamente care trebuie și ele verificate. Și tot așa până… când? Dusă la extrem, abordarea e naivă, amintind de enervanta serie de „de ce”-uri a unui copil de 5 ani. Iar în final o să ajungem la întrebarea fără răspuns care am ridicat-o în introducere: „de unde știm că realitatea e adevărată?” Scepticul perfect nu va mai citi nicio știre, pe ideea că nu putem niciodată dovedi că e adevărată.

Dacă suntem pragmatici și ne oprim atunci când ajungem la niște elemente pe care le considerăm de încredere, vom observa că timpul și energia consumate tot sunt considerabil mai mari decât potențialele beneficii. Și în final nu mai citim nicio știre. Ce putem face noi „leneșii”? Adică cei care, ca și mine, formează grosul consumatorilor de știri? În general, „fake news” prezintă două caracteristici observabile imediat, fără vreo analiză de detaliu: știrile „fabricate” sunt senzaționaliste și/sau simpliste. Așa că eu ignor pur și simplu orice poveste ce se pretinde adevărată, dar prezintă cel puțin unul din semnele de mai înainte. De ce? Să luăm primul semn, senzaționalismul. De fiecare dată când dau peste o știre-bombă mă întreb care din următoarele două variante este cea mai probabilă: ca povestea să fie adevărată, sau ca autorul ei să aibă un interes ascuns să mintă? Putem să luăm ca exemplu oricare din miracolele religioase sau pseudo-științifice. Sunt senzaționaliste pentru că ne dau speranță de obicei în cele mai mari spaime, frica de boală sau moarte, și asta în ciuda a ceea ce spune știința și experiența noastră de zi cu zi. Așa că cel mai probabil cei care răspândesc astfel de știri au interesul să atragă atenția, nu să informeze onest.

Atenție! Nu spun că dacă un eveniment pare azi miraculos, automat e un neadevăr. Poate că e ceva real, fiindcă multe lucruri explicate azi de știință au fost considerate miraculoase în trecut. Dar, pentru ca o așa-zisă minune să se poată bucura de credibilitate, trebuie ca evenimentul să se petreacă în văzul lumii, să fie relatat de cât mai mulți martori oculari, iar aceștia să aibă cele mai diverse convingeri și nici un interes să mintă. Ceea ce rareori se întâmplă.

Al doilea semn al unui „fake news” e simplismul de care dă dovadă. A crede în povești gen „conspirație mondială împotriva României” e ca și cum ai avea în mână o schiță alb-negru și ți-ai închipui că e o reprezentare fidelă a realității. Nu de alta, dar lumea e un loc cu mult mai complicat decât ne vom putea imagina vreodată.

În final, să presupunem că avem de-a face cu o poveste care deși nu pare senzaționalistă sau simplistă, are un impact emoțional foarte puternic asupra noastră. Ei bine, și aceasta ar putea fi „fake news”! Psihologii ne arată că lucrurilor asupra cărora ne îndreptăm exagerat atenția tindem să le dăm de obicei o importanță mai mare decât au ele în realitate. Însă în viață sunt foarte puține lucruri care chiar merită luate în serios. Iar știrile nu se prea numără printre ele.

* * *

Pana una alta, din dilema mentionata in titlu nu veti puteti iesi. In tot cazul nu cu ajutorul compunerii propuse de catre Răzvan Pintea. Am zis!

Bibliografie orientativa: Filozofia mintii – Relatia suflet si corp – Izvoare de filozofie – Mircea Dumitru si Constantin Aslam

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul Opt Vertical | Etichetat: | 20 Comments »

8 Martie – O sarbatoare desueta

Posted by Arca lui Goe pe martie 8, 2018

Din cele mai vechi timpuri, adica inca din preistorie, si pana in prezent(uri), celebrarea femeii s-a tot metamorfozat, intr-un ritm cand mai consistent cand mai in råspår cu evolutia femeii insasi si cu progresul omenirii in genere. La un moment dat aceasta celebrare s-a oficializat, o parte a omenirii acceptand (mai din interes, mai de nevoie, mai de placere)  sa consfinteasca in calendare o sarbatoare a minumii numita femeie, avand grija sa-i acorde semnificatia potrivita in accord cu vremurile, cu moda, cu interesele (de toate felurile, dar mai cu seama propagandistice, ideologice sau comerciale). Inclusiv comunistii au promovat si utilizat aceasta sarbatoare pe care oamenii au preluat-o cum au putut mai bine, intr-un mod necomunist. La un moment dat aceasta sarbatoare a ajuns la un apogeu, consemnat ca atare printr-o compatibilitate optima cu starea (de emancipare si/sau degradare) a omenirii per se, celebrarea facandu-se armonios, in egala masura in favoarea unor lucruri frumoase (de pastrat) si impotriva unor lucruri urate si nedrepte a caror eliminare era vizata. Intre timp s-a ajuns la Corectitudine Politica, la Feminism, si la schimbari de paradigma inimaginabile candva, in ceea ce priveste relatiile insului cu societatea, cu banii, cu resursele, cu munca, cu prosperitatea, si mai ales in ceea ce priveste relatiile barbatului cu femeia si ale femeii cu barbatul, ale barbatilor cu femeiile, ale barbatilor si femeilor cu sexul, cu iubirea, cu casatoria, cu divortul, cu maternitatea, cu paternitatea, cu perpetuarea… Autorii de filme au observat oamenii… si au facut filme despre ei, iar spectatorii au vizionat filmele si au procedat ca atare, si uite asa, pas cu pas, inspirandu-se unii de la altii, cineastii din viata si viata din filme,  oamenii si omenirea au progresat astfel, iar societatea a oferit mereu cadrul potrivit in care femeile si barbatii sa se tot adapteze, la fel de fel de realitati curgatoare. Si, slava Domnului, au evoluat. Mai ales femeile. Barbatii, ca si alta data in istoria comuna cu consoartele lor (considerate in mod eronat ca fiind elementele conservatoare), au ramas in urma, au evoluat mai lent, mai impleticit, fiind azi mai degraba „sexul nedumerit”, neintelegand mai deloc imensul potential oferit de noul context. Si, nu, aici nu-i vorba deloc despre conflictul intre generatii sau de nostalgia timpului trecut, ci despre acest prezent nåvalnic si nelinistitor care nu si-a stabilit inca azimutul spre care se îndreapta, târându-ne dupå el.

Desigur ca mai exista inca destui oameni (femei si barbati) de moda veche,  pentru care 8 Martie ramane o sarbatoare adecvata, ingenua, potrivita cu alura binomului barbat-femeie. Acestora le uram (si noi, deopotriva femei sau barbati) un 8 Martie tandru, luminos si glorios. Pentru ceilalti insa, 8 Martie se dovedeste a fi o sarbatoare vetusta, desueta, ca o mamaie venita de la tara si ratacita la oras. Acelora care sunt(em) oraseni, in plina glorie, beneficiari prin adaptarea elastica, flexibila, la noul context social, care descrie noile culmi ale emanciparii si/sau degradarii umane pe cale progresului  la care am ajuns, printre altele urmarind si fåcând filme, despre oameni, despre iubire, despre sex, despre putere, fericire si… altele, le-am sugera sa celebreze totusi ziua de 8 Martie cum or sti ei mai bine, si cum li s-o potrivi mai bine, in cuplu sau cu grupul, or individual 🙂 , si sa o invite eventual la un restaurant pe mamaia aceea ratacita la oras, si sa-i ofere un pahar de sampanie si o bomboana de ciocoloata, din portofoliul lor de consum zilnic, incercand sa-si imagineze ca ceea ce li se petrece acum este pentru totdeauna, alaturi chiar de acea personå cu care se intampla sa fie impreuna, anul acesta, in aceasta zi oarecare din martie. De maine revenim la „normal”, si cei de moda veche si cei moderni. Fiecare la „normalul” lui, de care este lipit ca marca pe scrisoare.

Doamnelor si domnisoarelor, acestea fiind zise, nu ne ramane decat ca, de de ziua voastra, så va uram si noi fericire, implinire, dragoste, prosperitate, independenta si succes in lupte. Fiind pe o Arca virtuala, felicitarile si urarile noastre le tintesc in special doamnele si domnisoarele care se intampla sa fie trecatoare prin zona, dar nu ne costa nimica sa acceptam ca (de fapt) le vizam si pe celelalte, pe toate, in general, fie c-or fi de moda veche, fie c-or fi de moda noua,  dar mai ales le vizam pe acelea speciale, care ni se afle prin preajma, o preajma (desigur) nevirtualå.

 

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul Opt Vertical | Etichetat: | 13 Comments »

Dedicatie de 4 Martie

Posted by Arca lui Goe pe martie 4, 2018

Celor care încå mai „celebreaza” ziua: de 4 Martie le recomandam un… film:

Celor carora au vazut deja filmuletul lui Nae (Caramfil) ori au fobie de cutremure, le recomandăm să revadă continuarea din numarul trecut. Am incercat sa urmez indemnurile fetei din Suceava care aduce fericire pe toata planeta. Cam asta mi-a iesit. Mie. Tie?

1. Zâmbește-ti când te uiți în oglinda – Ok, m-am hlizit in oglinzi. Una s-a spart, alta s-a aburit. Cine plătește?
2. Găsește ceva pentru care sa fii recunoscător – Asta este un indemn bizar. Normal ar fi sa zici (ca indemn) „caută” nu „găsește”. As fi recunoscător daca as găsi un milion de euro.
3. Suna un vechi prieten – Pai l-as suna dar nu-mi mai este prieten.
4. Trimite scrisori către tine, cel din viitor – Dragul meu afla ca sunt bine sănătos, ceea ce-ti doresc si ție. Merge?
5. Îmbrățișează-te – Aåâ-h…. Îmbrățișează-te, pipăie-te… Mai pe românește se zice de fapt „fuck yourself”.
6. Trimite vederi celor dragi – Ei as. Parca n-au si ei vederile lor.
7. Călătorește în locuri necunoscute – Cred ca o sa dau o raita prin curțile vecinilor.
8. Ia-ti un animal de companie – Încă unul? Mai bine o dama de companie. Sa nu-mi spui ca la genul ăsta de animal te gândeai si tu.
9. Fii jucăuș/copilăros – sa coroborez cu îndemnul anterior? sau așa in general? Da’ nu-i periculos?
10. Permiteți sa fii liber – „Permite-ți” vrei sa zici. In privința asta voie de la mine ca la banul Ghica. Alții sunt problema.
11. Înconjoară-te cu oameni hilari – hi-hi… Lăsați oamenii hilari sa vina la mine. Oamenii cu Humor.
12. Uita-te la filme amuzante – „Crima si Pedeapsa” e bine?
13. Citește basme – Le-a citit pe toate cate au ieșit pana acuma. Si de Ispirescu. N-am ce citi. Sunt total ambetat.
14. Râde în hohote – Ho-ho-ho. Sa râd ca nebunii? Sa-i blestem? Sa-i plâng? La ce? Oare… etc.
15. Vorbește cu străinii – Ce sa le spun? dobrâi vecer daraghie tavarisci, ili niet, ili niet, , ili niet
16. Îmbrățișează-i zilnic pe cei care îi iubești – Pentru unii zilnic nu-i de ajuns, iar pe alții i-ar apuca rândul la săptămâna…
17. Petrece timp în natura – Auzi taina: sa petrec „timp” in „spațiu”. Parca pot altminteri.
18. Uita-te în ochii oamenilor – Ii rog pe cei 7 miliarde de contemporani sa se alinieze si sa încerce sa nu clipească. Măcar când dorm.
19. Mănâncă alimente mai curate – Mai curate decât ce?
20. Hidratează-te – Se cheamă „Manevra Heineken”.
21. Mișca-te/Fa sport – Ori una ori alta.
22. Îmbrățișează un copac – sau o vacă, o bancă in parc, un felinar, mai bine repetă punctul 5, ca să fii sigur ca este vorba de un act liber consimțit.
23. Uita-te la stele – Iaca mă uit. Si? Nu vad galaxiile din cauza stelelor.
24. Du-te la zoo – Ba du-te tu!
25. Ia-ti o planta – O planta de companie? Trebuie s-o și îmbrățișez? Copacul e planta, nu?
26. Tine un jurnal – Nu-i nevoie. Am „b-log”.
27. Da/Donează lucrurile de care nu mai ai nevoie – O planta, un animal de companie, oglinzile…
28. Suna-ti mama si spunei: „te iubesc!“ – spune-i ☹
29. Suna-ti tatăl si spune: „îmi pare rău!“  – ??? Sa-i spun mamei c-o iubesc si lui tata ca-mi pare rău? Bai perverșilor voi sunteți normali la cap?
30. Petrece o zi întreaga în tăcere – Pai ori e petrecere ori e tăcere? Oricum ar fi nu cred ca merge figura. M-ar da afara de la serviciu.
31. Scrie „te iubesc“ pe oglinda din baie – Din care baie? Cea de acasă sau cea de la serviciu?
32. Citește poezie sufi (sufismul este latura interioara, mistica a Islamului, potrivit wikipedia.org) – Hai ca cu așa mi-a ieșit punctul 14. De doua ori.
33. Arata-le prietenilor cât de mult îi iubești – Eu știu ce sa zic? O sa-si imagineze ca le fac gesturi obscene.
34. Iartă-te pentru greșelile din trecut – De ce nu din viitor?…
35. Deconectează-te – De la ce?
36. Fa o baie fierbinte – Aaaa, baia săptămânală…
37. Cumpăra acele frumoase așternuturi de pat – Da, da…
38. Fii interesata de ceilalți – Cred ca pe aici ai greșit acordurile in gen sau număr… Trebuia sa fi zis „Fii interesat in celelalte”, dar nu știu ce-ar zice nevasta-mea de treaba asta.
39. Roagă-te pentru cei ce-ti vor răul – O-ho-ho… Dar chiar mă rog… sa le cada ceva in cap… sa-i trăsnească…
40. Visează cu ochii deschiși – Ca iepurele?
41. Mănâncă o bucata de tort – Se zice felie.
42. Trimite-ti ție o scrisoare de „mulțumesc“ – Timbrată? Dar nu mai bine scriu pe oglinda din baie? Așa, ca răspuns la gestul de la poziția 31.
43. Tunde-te – Ce face? N-ar fi mai bine sa mă duc la frizer?
44. Cumpăra-ti ceva frumos – Știi tu vreo promoție la ceva frumos? Cat de frumos sa fie? In buget. Iubirea e cea mai frumoasa.
45. Petrece timp cu familia – In natura, ca să împușcam doi iepuri dintr-un foc. Vezi si punctul 17.
46. Du-te într-o călătorie – gata, mă duc… pâna la mall.
47. Învață sa zici „nu“ – Nu, nu si nu. Nu pot.
48. Cere-ti scuze – Eu de la mine? Mi-as cere dar mi-e teama ca pe urma o sa mă întreb „pentru ce?” si o sa mă pun singur in încurcătură.
49. Lasă telefonul deoparte si acorda toata atenția persoanei din fata ta – Ai greșit persoana. Nu sunt dependent de telefon. Ci de alcool. 🙂
50. Învață ceva nou – Ceva nou? Băi tu n-ai auzit ca nimic nu-i nou sub soare.
51. Mergi pe un alt drum ca sa ajungi la munca – 😦 As prefera sa merg pe același drum dar sa ajung in alta parte.
52. Oferă flori celor în viată – Morbid indemn. Morții n-or sa se supere daca nu le duci flori.
53. Înghionteștete frumos/Atinge frumos pe cineva cu cotul – Iarăși îmi iese punctul 14. Vino sa te ating frumos cu cotul.
54. Trezește-te dis-de-dimineața – Aha, ca sa admir răsăritul.
55. Admira apusul – Vrei sa zici occidentul.
56. Întinde-te pe iarba – Singur?
57. Miroase florile – Din poziția întins pe iarba?
58. Du-te la culcare devreme – Asta nu se poate. Trebuie sa admir apusul.
59. Organizează o petrecere surpriza pentru cineva drag – N-am cum sa mă surprind singur.
60. Învață un copil despre bucuria de a dărui – Cred ca știu unde bați. Îl fac să-mi dăruiască jucăriile lui apoi trec la îndeplinirea punctului 9.
61. Fa ceva frumos pentru cineva care nu poate sa-ti plătească – Ca de exemplu sa îmbrățișez un copac.
62. Stai departe de bârfe – Sa stau? Repausul este relativ. Eu am de mers, încolo si încoace. Daca drumul meu trece pe lângă bârfe ce sa fac?
63. Spune „da“ vieții – Pai ce, m-a cerut de nevasta? Suntem si așa in concubinaj, liber consimțit.
64. Fii atent pe cine lași lângă tine – Mai ales in metrou. Sunt tot felul de nespălați.
65. Respira adânc – Așa fac. Numai dupa ce indeplinesc punctul anterior. Dar totuși ce urmărești?
66. Nu retrăi anumite lucruri. Lasă-le în ziua în care s-au terminat – Anumite lucrurii… Ai vorbit adânc. E normal, după ce ai respirat adânc.
67. Începe de la zero în fiecare dimineața – Asta este peste poate. Am îndeplinit punctul 54. M-am trezit dis de dimineața, in zori de zi. Ca sa vad rasaritul. Îmi încep ziua la 5. Acuma vrei s-o încep de la zero? E vreo eclipsa de luna?
68. Scapă de dezordinea din viată ta: mentală, emoțională si psihică – Se cheamă „lupta cu entropia”. Si după amiază ce fac?
69. Uita-te mai puțin la televizor – Mai puțin de atât nu se poate. Ar însemna sa înceapă sa se uite el la mine.
70. Citește mai multe cărți – Cărți de basme e bine? Sau cărți de credit.
71. Da dovada de compasiunefata de tine si fata de ceilalți – In ce ordine? Daca dau drumul la chestia asta, ăia de la urma s-ar putea sa nu mai apuce.
72. Tratează fiecare clipa care si cum ar fi sacra. Pentru ca este. – Pai daca este de ce ar trebui s-o tratez ca si cum ar fi?
73. Tratează fiecare ființa ca si cum ar fi sacra. Pentru ca este. – Pai daca este de ce ar trebui s-o tratez ca si cum ar fi? Sacrul păduche. Sacrul limbric.
74. Fii conștient de ceea ce se petrece cu corpul tău – Ei cacart, asta ar mai lipsi.
75. Cinstește-ti cuvintele prin fapte – Si viceversa. La urma urmei „fapta” este si ea un „cuvânt”.
76. Tine-ti promisiunile pe care ti le faci – Îmi stabilesc obiective, nu-mi fac promisiuni. Mi-am luat acest angajament. Merge?
77. Învață sa te iubești – De la cine? Iarăși… Îmbrățișează-te, pipăie-te… „fuck yourself”.
78. Fii umil – Ok, fuck myself…
79. Nu condamna pe nimeni. Iartă-i pe toți – Pai… daca nu-i condamn cum as putea sa-i iert.
80. Apreciază-te – Sunt umil.
81. Apreciază-i pe ceilalți – Domnilor, va fut muma-n cur.
82. Sa-ti faci vise, tine-te de ele – da, da, știu, cu ochii deschiși. Punctul 40.
83. Caută binele în oameni – ??!!?! Asta ar fi un viciu prostesc care da dependenta. E bun pentru nemuritorii care au la dispoziție eternitatea si se plictisesc.
84. Fii răbdător – Sigur are legătura cu punctul anterior.
85. Nu fii prea sever cu tine însuti – Gata, caut binele în oameni.
86. Nu tine cont de ce gândesc alții – Hm. Dar cine tine?
87. Meditează – Cat o mai fi ora de meditații.
88. Fa pace cu imperfecțiunile tale – Se cheamă capitulare.
89. Trăiește fiecare zi ca si cum ar fi ultima – Bullshit, bullshit, bullshit… ultimativ. Prefer sa trăiesc fiecare zi ca si când ar fi prima.
90. Învață din tot ceea ce ti se întâmpla – De parca s-ar putea altminteri. Nu poți evita ceea ce ti se întâmpla.
91. Renunța – Acuma când am ajuns la punctul 91? Hai ca mai e un pic.
92. Uita/Treci peste – Sa trec direct la punctul 111?
93. Permiteți sa te pierzi – (poate „Permite-ți”) Permiteți să raportez că n-as avea cum? Si daca m-as pierde m-as regăsi imediat fiind și io acolo de față.
94. Treci dincolo de fricile tale – Nu pot că mi-e frică. Dincolo… în ce direcție? Ia vezi!…
95. Confrunta-ti demonii interiori – Cu cine sa-i confrunt? Cu demonii exteriori? Exorcism sau exterminare…
96. Dansează în ploaie – Eventual in pielea goala. Pe acoperiș… Dansul din buric.
97. Fii îndrăzneț. Fii curajos. Fii încrezător – Fii temerar, fii brav, fii cutezător, etc…
98. Spune-ti în fiecare dimineața: „Sunt destul de buna/frumoasa/bogata!“ – „Destul de” – Ce formula de căcat. Sunt umil. Mai bine scriu de cu seara pe oglinda. Rămâne scris nu mai trebuie sa zic in fiecare dimineața. Iata: Sunt extraordinar de bun / de frumos/ de bogat/ de deștept / de viril / de irezistibil / de viteaz și de modest. Caută-mă! 😊
99. Susține ceva/susține o idee – Susțin ideea de a susține ceva, bunăoară ceea ce susține sutienul.
100. Notează-ti valorile de baza – 0, 1, e, i, pi
101. Du-te la un masaj – M-aș cam duce dar e cam scump biletul de avion pana in Tailanda…
102. Găzduiește o seara de film – Cine mai vine?
103. Ieși si întâlnește oameni noi – Oameni noi???? Edificarea omului nou a eșuat. Mai bine sun un prieten vechi.
104. Tine-ti picioarele pe pământ si inima în Rai – Proverbul asta era parca un pic diferit, ceva gen si cu sula-n cur si cu sufletu-n rai. Cică n-ar merge figura asta, deși acuma, de când cu corectitudinea politică nu se mai știe. Asta ai vrut sa zici?
105. Fă-ți timp pentru ceilalți. – Asta-i cam același lucru cu punctul 38. O sa-mi fac timp să-i înghiontesc frumos cu cotul.
106. Pune întrebări – ???!? Ce întrebări? Cui? De ce? Când ? Alte întrebări? Gata…
107. Fii curios – Cine eu? Dar știi ca ești curioasă.
108. Nu judeca – Sa nu judec??? Tu judeci când ceri asta? Hai mai bine sa stăm strâmb si sa judecăm drept.
109. Hrănește-ti conexiunea cu Sursa – Wow, iar vorbești adânc. Oi fi și tu de la Adâncata… Dar parca ziceai sa ma deconectez… 🙂
110. Pune suflet în tot ceea ce faci – Îmi imaginez ca tu așa faci. Chiar si când faci caca. Te risipesti.
111. Nu fugi de cine ești cu adevărat. – Nu eu fug. Celălalt fuge. Eu sunt îndrăzneț, curajos, încrezător, temerar, brav, cutezător. Stau pe loc.

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul Opt Vertical | 10 Comments »

111 Sfaturi buneeeee…

Posted by Arca lui Goe pe februarie 25, 2018


1 Martie, doamnelor si domnisoarelor

 

Fata din România care aduce fericire pe toată planeta revine: 111 sfaturi pentru o viaţă minunată în 2018
1. Zâmbeşte-ţi când te uiţi în oglindă
2. Găseşte ceva pentru care să fii recunoscător
3. Sună un vechi prieten
4. Trimite scrisori către tine, cel din viitor
5. Îmbrăţişează-te
6. Trimite vederi celor dragi
7. Călătoreşte în locuri necunoscute
8. Ia-ţi un animal de companie
9. Fii jucăuş/copilăros
10. Permiteţi să fii liber
11. Înconjoară-te cu oameni hilari
12. Uită-te la filme amuzante
13. Citeşte basme
14. Râde în hohote
15. Vorbeşte cu străinii
16. Îmbrăţişează-i zilnic pe cei care îi iubeşti
17. Petrece timp în natură
18. Uită-te în ochii oamenilor
19. Mănâncă alimente mai curate
20. Hidratează-te
21. Mişcă-te/Fă sport
22. Îmbrăţişează un copac
23. Uită-te la stele
24. Du-te la zoo
25. Ia-ţi o plantă
26. Ţine un jurnal
27. Dă/Donează lucrurile de care nu mai ai nevoie
28. Sună-ţi mama şi spunei: „te iubesc!“
29. Sună-ţi tatăl şi spune: „îmi pare rău!“
30. Petrece o zi întreagă în tăcere
31. Scrie „te iubesc“ pe oglinda din baie
32. Citeşte poezie sufi (sufismul este latura interioară, mistică a Islamului, potrivit wikipedia.org)
33. Arată-le prietenilor cât de mult îi iubeşti
34. Iată-te pentru greşelile din trecut
35. Deconectează-te
36. Fă o baie fierbinte
37. Cumpără acele frumoase aşternuturi de pat
38. Fii interesată de ceilalţi
39. Roagă-te pentru cei ce-ţi vor răul
40. Visează cu ochii deschişi
41. Mănâncă o bucată de tort
42. Trimite-ţi ţie o scrisoare de „mulţumesc“
43. Tunde-te
44. Cumpără-ţi ceva frumos
45. Petrece timp cu familia
46. Du-te într-o călătorie
47. Învaţă să zici „nu“
48. Cere-ţi scuze
49. Lasă telefonul deoparte şi acordă toată atenţia persoanei din faţa ta
50. Învaţă ceva nou
51. Mergi pe un alt drum ca să ajungi la muncă
52. Oferă flori celor în viaţă
53. Înghionteşte frumos/Atinge frumos pe cineva cu cotul
54. Trezeşte-te dis-de-dimineaţă
55. Admiră apusul
56. Întinde-te pe iarbă
57. Miroase florile
58. Du-te la culcare devreme
59. Organizează o petrecere surpriză pentru cineva drag
60. Învaţă un copil despre bucuria de a dărui
61. Fă ceva frumos pentru cineva care nu poate să-ţi plătească
62. Stai departe de bârfe
63. Spune „da“ vieţii
64. Fii atent pe cine laşi lângă tine
65. Respiră adânc
66. Nu retrăi anumite lucruri. Lasă-le în ziua în care s-au terminat
67. Începe de la zero în fiecare dimineaţă
68. Scapă de dezordinea din viaţa ta: mentală, emoţională şi psihică
69. Uită-te mai puţin la televizor
70. Citeşte mai multe cărţi
71. Dă dovadă de compasiune – faţă de tine şi faţă de ceilalţi
72. Tratează fiecare clipă care şi cum ar fi sacră. Pentru că este.
73. Tratează fiecare fiinţă ca şi cum ar fi sacră. Pentru că este.
74. Fii conştient de ceea ce se petrece cu corpul tău
75. Cinsteşte-ţi cuvintele prin fapte
76. Ţine-ţi promisiunile pe care ţi le faci
77. Învaţă să te iubeşti
78. Fii umil
79. Nu condamna pe nimeni. Iartă-i pe toţi
80. Apreciază-te
81. Apreciază-i pe ceilalţi
82. Să-ţi faci vise, ţine-te de ele
83. Caută binele în oameni
84. Fii răbdător
85. Nu fii prea sever cu tine însuţi
86. Nu ţine cont de ce gândesc alţii
87. Meditează
88. Fă pace cu imperfecţiunile tale
89. Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima
90. Învaţă din tot ceea ce ţi se întâmplă
91. Renunţă
92. Uită/Treci peste
93. Permiteţi să te pierzi
94. Treci dincolo de fricile tale
95. Confruntă-ţi demonii interiori
96. Dansează în ploaie
97. Fii îndrăzneţ. Fii curajos. Fii încrezător
98. Spune-ţi în fiecare dimineaţă: „Sunt destul de bună/frumoasă/bogată!“
99. Susţine ceva/susţine o idee
100. Notează-ţi valorile de bază
101. Du-te la un masaj
102. Găzduieşte o seară de film
103. Ieşi şi întâlneşte oameni noi
104. Ţine-ţi picioarele pe pământ şi inima în Rai
105. Fă-ţi timp pentru ceilalţi
106. Pune întrebări
107. Fii curios
108. Nu judeca
109. Hrăneşte-ţi conexiunea cu Sursa
110. Pune suflet în tot ceea ce faci
111. Nu fugi de cine eşti cu adevărat.
PurposeFairy’s 111 Ways to Be Happy
1. Smile at yourself whenever you see your face in the mirror
2. Find something to be thankful for
3. Call an old friend
4. Write letters to your Future Self
5. Hug yourself
6. Send postcards to your loved ones
7. Travel to unfamiliar places1.
8. Get a pet
9. Be playful. Be childlike
10. Let yourself be Free
11. Surround yourself with hilarious people
12. Watch funny movies
13. Read fairytales
14. Laugh out loud
15. Talk to strangers
16. Hug your loved ones daily
17. Spend time in nature
18. Look people in the eyes
19. Eat cleaner foods
20. Hydrate
21. Move your body
22. Hug a tree
23. Look at the stars
24. Go to the zoo
25. Get a plant
26. Keep a journal
27. Give away the things you no longer need
28. Call your mom and tell her, ‘I love you’
29. Call your dad and tell him, ‘I’m sorry’
30. Spend one full day in total silence
31. Write ‘I Love You’ on the bathroom mirror
32. Read sufi poetry
33. Show your friends how much you love them
34. Forgive yourself for past mistakes
35. Disconnect
36. Take a hot bath
37. Buy those nice bed sheets
38. Get interested in others
39. Pray for those who wish you harm
40. Daydream
41. Have a piece of cake
42. Write yourself a ‘Thank You’ letter
43. Get a haircut
44. Buy yourself something nice
45. Spend time with your family
46. Go on a road trip
47. Learn to Say ‘No!’
48. Apologize
49. Put your phone aside and pay full attention to the person in front of you
50. Learn something new
51. Take a different route to work
52. Give flowers to the living
53. Go for a nice jog
54. Wake up earlier
55. Watch the sunset
56. Lay down on the grass
57. Smell the flowers
58. Go to bed earlier
59. Throw a surprise party for someone you love
60. Teach a child about the beauty of giving
61. Do something nice for somebody who can not pay you back
62. Stay away from gossip
63. Say ‘yes’ to life
64. Be mindful who you let near you
65. Breathe Deeply
66. Finish each day and be done with it
67. Start fresh each morning
68. Get rid of the clutter in your life – mental. emotional, and physical
69. Watch less television
70. Read more books
71. Practice compassion – toward yourself and others
72. Treat each moment as if it were sacred. Because it is.
73. Treat each being as if they were sacred. Because they are.
74. Be fully present in your body
75. Honor your words with actions
76. Keep the promises you make to yourself
77. Learn to love yourself
78. Practice humility
79. Condemn none. Forgive all
80. Appreciate yourself
81. Appreciate others
82. Commit to your dreams
83. Look for the good in people
84. Be patient
85. Don’t be so hard on yourself
86. Forget about what others think
87. Meditate
88. Make peace with your imperfections
89. Live each day as if it were your last
90. Learn from everything that happens to you
91. Surrender
92. Let go
93. Give yourself permission to get lost
94. Move beyond your fears
95. Face your inner demons
96. Dance in the rain
97. Be bold. Be brave. Be confident
98. Tell yourself each morning: ‘I Am Enough’
99. Stand up for something
100. Write down your core values
101. Go for a massage
102. Host a movie night
103. Go out and meet new people
104. Keep your two feet on the ground and your heart in the Heavens
105. Make time for others
106. Ask questions
107. Stay curious
108. Judge not
109. Nourish your connection with Source
110. Put love into everything you do
111. Don’t run from who you truly are

 

Citind pomelnicul am reusit spontan sa indeplinesc punctul 14.

***

Varianta tradusa in romana este mai comica decat versiunea originala in engleza (cu un maximum la punctele 10, 53, 93). O alta remarca ar fi ca varianta in limba romana are 15 comentarii (majoritatea negative) in timp ce varianta in limba engleza are 16 comentarii (majoritatea pozitive). Cum a ajuns acest pomelnic sa fie o stire (de presa) este in sine o mica provocare „cognitivă” (rau de tot) careia i s-ar putea face fata mai usor cu un supliment umoristic ajutător:

Fata din Suceava care a adus fericire pe toată planeta. Cele 15 secrete ale vieţii

Vom incerca sa urmam in ordine, punct cu punct, cele 111 admirabile sfaturi, si daca euforia (astfel obtinuta) ne va ingadui, vom reveni cu comentarii. Daca nu…

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul Opt Vertical | 11 Comments »

Un Zero Infinit – Games of Ego (GOE)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 10, 2018

J.-J. Rous­seau a spus despre om (Discurs asupra inegalității dintre oameni, I): „Îndrăznesc aproape să afirm că starea de gândire este o stare împotriva naturii și că omul care cugetă e un animal degenerat.“

Cel mai probabil ar fi că dl. J.-J. Rous­seau a ajuns la aceasta concluzie nu „din senin”, ci gândindu-se (din ce neam se trage). Totuși, daca stai să te gândești, enunțul pe care dl. J.-J. Rous­seau îndrăznește sa-l emită, este de natura evidenței, ceea ce, în termenii gândirii, ar însemna că este accesibil direct, prin constatare, nenecesitând gândire.  Continuând (înapoi) procesul gândirii, vom putea constata (în mod „logic”) un alt enunț la fel de evident:  orice animal este un mineral degenerat… (o rebeliune minerală). Pe cale de consecință, probabil că și mineralul o fiind degenerat din (alt)ceva încă și mai natural, dacă nu cumva din nimic. Vârtejul gândirii (înainte-înapoi) prin care vom fi constatat acest lanț de degenerări consecutive (succesiune cauzală?), evidente, care nu necesită realmente gândire pentru a le obține, ne conduce spre o mirare și o întrebare: Ce mai urmează? Ce degenerare mai urmează? Ce degenerare ar mai putea urma? Iar asta nu este deloc evident. Este? Așadar întrebarea mea este: Degenerarea încotro? Nu (ne) este evident. Nu putem constata – Nu putem ști, dar ne putem imagina, anticipa, premedita, utilizând „abilitatea” de a cugeta, extrăgându-ne astfel din realitate, împotriva naturii, ca niște animale degenerate ce suntem,  nu pentru a merge altundeva, într-o altă realitate, ci pentru a experimenta plutirea în neantul gândirii, plutirea în nicăieri, în abisul cel mai adânc cu putință. Iată contextul în care mă „gândesc” că a sosit „timpul” pentru un „topic” „nou” în Sezonul Opt Vertical. Dar, întrucât (după cum deja am stabilit / am dedus / am demonstrat / am constatat și / sau (măcar) am convenit) timpul nu există, pe Arca lui Goe, cel puțin, dar și pentru că nimic nu e nou sub soare, nu ne rămâne decât să abordam un subiect vechi. Deoarece despre „Nimic” am mai tot vorbit multe lucruri, pentru „azi” am putea, de exemplu, să ne concentram atenția asupra „sensului vieții”. Să-l descoperim sau să-l inventam împreună, pe Arca lui Goe. O-ho-ho! Nu s-ar putea spune ca am pretenții prea mari de la animalele degenerate, îmbarcate pe Arca lui Goe (majoritatea aflate într-o stare avansată de conservare, aproape minerală). Care este (măi animalelor) sensul vieții? Care să fie? Are viața vreun sens? Vreun scop? Vreo finalitate? Vreun tâlc? Vreun înțeles? Care este scopul vieții? Care este chichirezul?  Ce înseamnă viața? Viată în general și viața omului în particular, viața acestui animal degenerat, care-si irosește existența gândind. Cogito ergo sum? Nu cumva este viceversa? Eu așa mă gândesc.

Poate că te întrebi „Așa cum?”. Si poate că poate o să(-mi/ți) răspund la neîntrebata întrebare, într-un curând oarecare, oferind topicului o sama de răspunsuri alternative, ca să fie pe alese, pentru cei care prefera evidențele și mura-n-gură, în locul degradantului obicei de a cugeta pe cont propriu la astfel de cai verzi pe pereți. In intertime însă oferim tuturor ocazia unor meditații individuale…  Să cugetăm așadar? Care este sensul vieții? Fiecare pentru el. Poate prind pe cineva că încearcă să copieze.

Doua instanțieri polimorfice ale clasei abstracte numita „viață” ar putea ilustra sensul vietii în sensul topicului în context:

Generaţia „fulgi de nea“. Cum a apărut generatia tinerilor hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri.

Sportiva hărţuită pe net a ajuns în pragul sinuciderii. –  Am plâns aşa mult…nu-mi doream să mai trăiesc!

Posted in Arcaluigoeologie, Games of EGO (GOE), Sezonul Opt Vertical | 101 Comments »

Despre un soi de dragoste

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 25, 2018

Candva, in p-reistorie, intr-o epoca in care Arca era populatå cu multi Kibby(tzi), in replica la (unele dintre) teoriile identitzioniste (prezentate sub forma genului musical de simfonie a ratarii) propuse AICI de catre domnul Goe, domnul Ghelme zicea si dânsul, inclusiv AICI: ce’mi place mie (never let the truth spoil a good story)

domnul goe zice, ghelme zice si el
with 6 comments
oda dezlanata pe arca lui goe

singurul regret pe care il am, ca ratat schizofrenic osciland permanent intre “anonim” si “identitate”, dar tot mai identitar pe masura ce imbatranesc, ce-i drept, singurul regret ce-l am, zic, este ca se pare ca m-am nascut prea devreme si car dupa mine pe net atavisme deprinse in epoca in care vorbeam la telefon cu lumea. in plus, mai si impart minunata lume noua cu tot felul de indivizi inca si mai putin adaptati decat mine, care imi polueaza experienta internautica cu enervante deseuri de gandire arhaice.
ce sa zic, ar merita explicat mai in detaliu ce vreau sa zic aici, dar vinul rosu pe caldura cauzeaza si oricum, daca nu s-a inteles, nu se va intelege…

(a se vedea continuarea la SURSA, inclusiv cele 6 comentarii.

incheind d-lui apoteotic, in acel TIMP, in acest MOD:

domnule goe, sa imi amintesti o data, te rog, sa iti povestesc de ce cred eu ca dragostea pe net este cea mai profunda si sofisticata forma de dragoste si cum am ajuns la concluzia asta

astea fiind zise, cred ca sunt chemat pe un blog unde cineva crede ca vorbesc prostii.
* compendiu de ganduri ce mi-au trecut prin cap timp de o juma de ora si un pahar de vin, adica fix ce ati primi pe post de raspuns daca am fi toti conectati la retea si m-ati fi intrebat adineauri prin cablu ce mai fac…

* * *

Iata d-le Glelme ca vin sa-ti amintesc o data (ca niciodata) sa imi povestesti de ce crezi tu ca dragostea pe net este cea mai profunda si sofisticata forma de dragoste si cum ai ajuns la concluzia asta (daca-ti mai amintesti si daca o mai fi valabil) – Gåsitorului recompennse.

UPDATE: Cu-minte, nenea Ghelme Lake n-a vrut sa råspunzå…

 

Posted in Games of EGO (GOE), Sezonul Opt Vertical | 75 Comments »

LCFCD (114) – Cei mai multi eroi sunt anonimi

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 16, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

Anonimii de ieri

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In ton cu poza aceasta, care poate mijloci cu mare usurinta felurite emotii (despre timpuri, despre viata omului, despre abnegatia anonima…) s-ar fi cuvenit poate o oda inchinata barbatilor care au schimbat lumea, aducand-o din aproape nimic, in cea mai mare parte a timpului cu mainele goale, la ce este astazi, in aceste timpurile (noi) ale tuturor emanciparilor sociale si a progreselor  de toate felurile. Dar cine mai are timp de ode? In plus mai exista o multime de carcotasi care nu (prea) compatimesc cu starea actuala a lumii si umanitatii, gasind-o degradanta, alienanta, straina de natura originala a omului. Acestora, oda le-ar suna a cinism.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Dragi copii (zise sagalnic doamna învatatoare), va rog sa priviti aceasta fotografie, incercand sa va imaginati ca ati fi unul dintre personajele care apar acolo. Alegeti acel personaj. Apoi imaginati-va ca ati putea sta de vorba cu el, luandu-i un interviu despre viata lui, despre bucuriile si necazurile lui, insistand asupra emotiilor pe care le-a avut in momentul in care au fost stransi cu totii pentru a fi fotografiati. Incercati sa aflati cat mai mult despre felul in care priveau ei acea minune magica a tehnicii, recent aparuta, prin care imaginile lor puteau fi imortalizate si universalizate, facandu-le disponibile posteritatii. Oare ce credeau ei despre posteritate?

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 35 Comments »

LCFCD (113) – Asta de la rascruce

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 4, 2018

Lumea cum fu ?! Cam da!

Doi oameni pusi la colt (tatå si fiu)

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Ca niste fiinte netrebnice ce suntem (gratie conditiei umane), nu este suficient ca ne-am nascut (infiintandu-ne), ci trebuie sa ne castigam existenta. Zilnic, sau chiar mai des, in fiecare moment, fiind fortati sa facem fel de fel de lucruri, cu voie sau (mai ales) de nevoie.  Sa respiram, sa mancam, sa bem, sa una alta,  si… sa muncim.

Cateodata devenim (pentru foarte scurta vreme) constienti ca toata treaba asta cu (re)castigarea existentei este doar o vrajeala, si ca de fapt scopul real este sa fim tinuti ocupati cu ceva, ca sa nu ne plictisim, sa nu ne invadeze si sa ne copleseasca nixisul existential, sa n-avem timp sa bagam de seama unele chestii. Ce s-ar face pe lume, de ex.,  un leu caruia nu i-ar fi niciodata foame, sete, frica? Ar muri brusc si nefericit. Fericirea este atunci cand ceea ce ajungem sa facem pentru castigarea existentei (adica pentru a ne umple timpul gol in vederea risipirii plictisului asociat cu nixisul existential)  se potriveste (a) cu structura nosatra interna si (b) cu vremurile, cu starea societatii, astfel incat ceea ce facem noi, in raport cu ceea ce fac altii, sa para special, superior, elevat, important.

Impresia mea este ca baietelul din fotografie este fericit. N-o avea el copilarie dar are båcanie. Nu s-o juca el (cu) arsice, n-o batea el berbunca pe maidan ca alti copii saraci, dar isi ajuta tatal in bacanie, mancand pe furis cate un biscuit sau o bomboana, pregatindu-se sa preia afacerea cand o muri batranul, avand astfel asigurat traiul, vatraiul si prestigiul (relativ la ceilalti omanaci, singurul care conteaza), si mai ales avand rezolvata (intr-o maniera fericita, exclusiv  in contextul vremii) ecuatia grea a nixisului existential.  Probabil ca patruns de acest adevar “incontestabil”  furat de frumusetea timpului trecut (pierdut), copilul-bacan, devenit adult, in vremuri noi, va incerca sa-i ofere si el copilului sau aceeasi sansa, aceeasi fericire, incercand sa-i rapeasca bucuria de a juca fotbal. Drama. Nenorocire mai mare nici ca se poate: Inabilitatea de a intelege spiritual vremurilor sau inabilitatea de a te mai alinia la acesta. Si asa mai departe. Bunaoara acum, in contemporanitate. Asa si Hagi (nu Tudose), care vrea musai sa-si faca copilul fotbalist in prropria bacånie.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 37 Comments »

LCFCD (112) – Oh my God – REVELION

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

UPDATE: De Revelion (ca de Revelion) tot omul, in special est-europeanul (de ce oare?), este ocupat cu… Revelionul. Fapte, nu vorbe. Uite-l ca vine, vine, vine… Salta totul in picioare, salta totul in placere, un curcubeu de emotii coplesitoare… Nu-i momentul pentru nimic altceva, decat pentru emotie si speranta, ambele in stare pura. Vine, vine, vine, haide frate lasa vorba ca ne prinde Revelionul, tine o seara, o noapte (pân la perinita, pentru cei care tin la bautura, la nevasta, la traditii, pana la sorcova, pana la ciorba de potroace) cateva ore, cateva secunde, o secunda, o clipa, un moment… si… (anticipez un pic), un momet si s-a dus, s-a dus, si dus a fost, carand cu el toate vorbele, toate emotiile, toata asteptarea, (ce sa fie nu-i nimic, a trecut… acceleratul), suierand, indepartandu-se, cu un sunet dogit (caci ii lipseste o doaga), impins de Doppler-Fizeau, deplasandu-se spre rosu (rosul vinului ghiurghiuliu) cu viteza sunetului, cu viteza sufletului, dupa ce ne va fi lasat (epuizati) pe un peron nou de gara (intr-o noua dimineata), o gara mica de provincie, intr-un orasel (al copiilor) numit Anul Nou.  Gata! Revelionul a trecut. S-a dus invaluit in ceata, in abur si zapezi… Ecoul abia i se mai aude. Repede! Repede! Repede sa gasim un taxi si sa dormim in el pana acasa, pana dincolo de Filiasi, unde ne asteapta… Anul Nou. Mereu nou. Sper ca sunteti cu toti gata pentu aceasta calatorie de placere cu trenul Expres de Revelion,  la CFR.  Sa-ncepem asadar… Dar na, ca m-am luat cu vorba si era sa uit de ce venisem sa „vorbesc update”. Revelionul vine iute si pleaca repede, luandu-si vorbele (nu vorba) inapoi, cu emotii cu tot. Si in „revelion” multe vorbe sunt. Mi-ar placea ca la anul, dupa Craciun, sa adun(åm), in zilele acelea de dinainte de Anul Nou, cand omul inca mai are timp de vorba, o parte din istoriile emotiilor de Revelion. Caci multe vorbe si povesti mai are.

Revelioane de alta data. Cum petreceam revelionul. Revelionul la bloc. Revelionul perfect. Revelionul unde? Revelionul de ce? La munte, la mare, la manastire, cu ungurii, in container, in chilie, in cochilie, in doi, in parc, pe strada, la Paris, la New York, la tara, in tren, in avion, in pat. Revelionul cu cine? Revelionul cum? Revelionul de ce? Revelionul ieri. Revelionul alaltaieri.

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 13 Comments »

LCFCD (111) – Faime

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 27, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… feluri de a împleti utilul cu plåcutul ! …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Cu toate că locuiau în colțuri opuse ale Statelor Unite, Einstein la Princeton, pe coasta de est, iar Chaplin la Hollywood, în California, cei doi s-au vizitat destul de des. Un astfel de prilej a fost lansarea filmului „City Lights/ Luminile Orașului” a lui Chaplin din 1931, eveniment la care actorul i-a invitat și pe soții Einstein.

Cele două familii au mers împreună către cinematograf, la coborârea din mașină fiind ovaționați în egală măsură atât Chaplin cât și Einstein.

Replica lui Chaplin a devenit istorie: „E adevărat, dar faima ta este și mai mare: lumea te admiră, chiar dacă nu înțelege nimic din ceea ce spui”.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

In cazul in care Fane Hawking isi serbeaza azi onomastica, ne alaturam si noi grupului de prieteni, (ne)cunoscuti si admiratori care-i ureaza petrecere frumoasa. Ceea ce-i uram desigur si lui Alex Stefanescu, ca si tuturor fani-lor care se intampla sa dea peste aceasata uråturå: La multi ani tuturor fani-lor cu ocazia onomasticii. Hai si så mai sarå o masticå. Si apoi un triple sec. 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 4 Comments »

LCFCD (110) – Sârbâtori Fericite

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 19, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… iar na! …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor), nu-i prea confortabil sa vorbesti (in public) despre sarbatori, indiferent de perspectiva din care ai vrea s-o faci (pentru ca asa-ti vine, din atasament fata de acea perspectiva care denota o nota specifica a ceea ce esti, tu vorbitorul). Intotdeauna va exista o perspectiva contrara (la fel de validå) din care poti fi criticat, ironizat, desfiintat… cu sårbåtorile tale cu tot (fie în mod activ, fie prin simpalå nebagare în seama). Pânå la urmå înså asta-i partea frumoaså a sårbåtorilor cå, indiferent de câte note în comun ar putea avea felul în care sunt celebrate (sau ne-celebrate) sårbåtorile (de unii sau de altii), si anume cå natura lor este foarte intimå, fiecare raportându-se la ele si traindu-le, de fiecare datå, într-un fel foarte aparte, personal, unic si irepetabil, rezultat din amestecul complex a ceea ce suntem, a ceea ce ni se întâmplå (în bio-top) si a influentelor sosite ad-hoc din universul (inevitabil) înconjurator (eco-sistem). Trebuie asadar sa fim foarte atenti ce, cât si cu cine partajam din spiritual sårbåtorilor, care ne anima inexorabil, în sensul unei inevitabilitati similare celei incorporate artistic în muzica Simfoniei a-V-a, ziså si a Destinului. Acesta si este sensul în care le urez, în acest „topic” „Sârbâtori fericite„, tuturor celor ajunsi pe aci, mai mult sau mai putin ne/intamplator, ignorand noi (cu detasare) toate detaliile ne-sårbatoresti, inevitabil prezente si ele, pretutindeni, în zilele noastre (care sunt si ale voastre, dar si ale lor).

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 15 Comments »

LCFCD (109) – O cupolă pentru fiecare

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 17, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… O lume pentru fiecare …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Ne construim (fiecare, in mod solitar sau in asociere cu anumiti semeni, alesi cu mare grija, pe sprânceana) cate un templu sau cate o arcå, in scopul de a tine piept Universului, Necunoscutului si imprevizibilitatilor cu care d-lor ne-ar putea trata. Daca mai protejati sunt cei care au o cupolå deasupra capului sau, dimpotriva, cei care au o punte sub picioare, noi nu vom sti-o poate niciodata. Cat priveste dilema estetica (despre care varianta e mai frumoasa, sub aspect artistic desigur, sic), iarasi, parerile sunt foarte impartite. Vorbim desigur in general, in general impartite, caci aici, pe (o) Arca lucurile sunt destul de clare si neimpartite (con-sideråm). Oricum si templele si arcele sunt tentative (hazlii, daca stai sa te gandesti) de a ne apara pe verticala, in vreme ce majoritatea pericolelor ne pasc pe orizontala. Prin urmare suntem cu totii niste artisti, visatori, poate chiar poeti… mai mult sau mai putin con-sacrati si tratam lumea ca atare, exclusiv din perspectiva artistica. Prozatorii ne mananca. Proza ne des-gusta. Si uite asa, stand pe loc, mergem mai de-parte. Fiecare in alta parte. Indepartandu-ne. Loc avem. Spatiul nu-i o problemå. Dimpotrivå. 🙂

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Teoretic din centrul Påmântului poti pleca intr-o infinitate (nenumarabilå) de directii. De la Polul Nord nu poti pleca decat intr-o singura directie, spre Sud. Practic insa, din centrul Pamântului nu poti pleca Nicåieri, iar de la Polul Nord, dupa ce faci un pas (un singur pas), capeti libertatea de deplasare cea mai deplina, recastigand (practic) infinitul.  Problema este ca majoritatea dintre noi, nu ne ingaduim libertatea de a face macar un pas (un singur pas), in orice directie, ramanand captivi aceluiasi punct (pol, centru, sine), pentru toata viata, zgâindu-ne dupa iluzorii aurore boreale. Intre timp, din cauza incalzirii globale, ne mai si fuge gheata de sub picioare, castigandu-ne astfel libertatea de a o lua in jos. Inca o directie de deplasare castigatå cu/fårå trudå. 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 12 Comments »

LCFCD (108) – Instrumentistii

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 15, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Cazul instrumental al substantivelor exista doar in limba rusa…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Muzicienii s-au dus, dar muzica lor a ramas. Omenirea încå danseazå dupå muzica intonatå atunci.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 3 Comments »

LCFCD (109) – Picnic la marginea drumului

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 13, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… bucolic …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Viata e frumoasa! Nu-i asa?

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 4 Comments »

LCFCD (108) – Din nou despre conditia umana

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 11, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… doi câte doi, la borcan …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Fotografia de azi (ca si alte cateva anterioare) face trimitere la o tema grea, foarte grea, extrem de dificila si delicata, coplesitoare: unitatea duala a cuplului la homo sapiens, un binom extrem de complicat (clipa de clipa) si foarte repede curgator (peste timp), ceea ce-l face greu de prins in cuvinte potrivite la moment, taman la pont. Iti ia mereu cate o mica vesnicie sa-l descifrezi si apoi, cand te uiti iarasi la el, constati ca, intre timp, si-a schimbat natura in asa hal incat descifrarea nu se mai potriveste cine stie ce.

Intr-un fel aceste dificultati ar trebui sa apara drept paradoxale pe o „arcå”, despre care s-ar putea presupune ca este (prin conceptie si traditie, in acord cu modelul original), construita special pentru a gazdui (spre salvare) cupluri, perechi de fiinte atat de compatibile una cu alta, incat constituie cate o unitate inseparabila.

Trebuie insa sa recunoastem, daca mai e nevoie (caci altminteri este cat se poate de vizibil, transparent si persistent) cå ne-am cam indepartat de scopul si de constrangerile originale al unei astfel de arce generice (de-a lui Noe), in favoarea unei arce particulare (de-a lui Goe), compatibila mai degraba cu individualitati separate, cu insi si inse de sine ståtåtori, in postura de navigatori in infinitul virtual. Acestora li se va i oferit formal libertatea cvasi-absoluta de exprimare, ceea ce includea (la pachet) si libertatea de asociere (eventual in cupluri virtuale, volatile, aparente, etc.), lucruri care de altfel, s-au (mai) si intamplat cateodata, mai mult sau mai putin consistent, cu pasagerii ocazionali care au calatorit intamplator cu Arca lui Goe. In fine, dandu-le candidatilor la salvgardare (prin pe-trecere pe Arca lui Goe), libertatea de a se imbarca (si) individual, dimpreuna cu libertatea de a se combina si/sau con-cubina ulterior (de buna voie si nesiliti de nimeni), ne-am luat gandul de la problema data, fiind mereu ab-sorbiti de alte detalii administrativ-gospodaresti (pe punte, in cala si/sau pe velatura), si nu ne-am ocupat mai deloc de spinoasa problema a identitatii cuplurilor, macar in masura in care am atacat alte probleme si aspecte ale existentei anonime in HUVACA noastra cea de toate zilele.

Ar fi fost desigur vorba cel mult de o abordare ludica, huvachiana, firoscos-filozofala, pe linia divertismentului imaginar, in buna traditie cu care au fost abordate, in genere, temele pe Arca lui Goe (cele care au fost cat de cat atinse si care, intre timp, au fost adanc arhivate sub sezonul al-VII-lea). Dar nici aceea n-a fost sa fie. Mare pacat ca am ratat utilizarea unui astfel de potential generos, mai ales ca ocazii au tot fost, de toate felurile. Numai de cate ori am fost pe Arca lui Goe in atingere cu „dilema prizonierului„, si tot am fi avut ocazii minunate sa vorbim (i-lustrativ) despre universul cuplurilor la homo sapiens (despre dragoste, ura, iubire, incredere, dispret, loialitate, mila, constrangere, abuz, competitie, impacare, razbunare, distantare, tradare, gelozie, blazare, abandon, renastere). Macar n-am ratat aceasta ratare. 🙂

What does it take for a person to persist from moment to moment — for the same person to exist at different moments?

Chiar daca n-am rezolvat aceasta problema spinoasa a identitatii individului, ca personaj anonim in HUVACA, totusi am tot dezbatut-o si razbatut-o… oferindu-ne noua si altora ocazia de a pre-medita asupra acestei probleme insolubile, din cele mai variate perspective, in timp ce varianta echivalenta, referitoare la perechile unitare, a ramas in mare masura neatinsa, virgina pe Arca lui Goe:

What does it take for a couple to persist from moment to moment — for the same couple to exist at different moments?

Deh, dar poate ca-i acesata doar o falsa problema, o intrebare fragila, prost formulata.  Poate ai tu alta! 🙂

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Humanum Errare Est,  (sic) Transit Gloria mundi
Perseverare Autem Diabolicum…

si uite a asa se ajunge (iarasi) la ideea nostima  cum ca „infernul sunt ceilalti” (la limita celalalt)… floare albastra, floare albastra…

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 1 Comment »

LCFCD (107) – Vizita la cuibul ciorii

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 9, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… un pui mic face nani …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

China pregateste noua revolutie sociala: Cetatenii vor primi note pentru felul in care isi traiesc viata

Pam-pam! Asta da revolutie fiscala.

Intr-o premiera mondiala si evocand pentru multi un univers de tip orwellian, China va implementa in curand un sistem de rating pentru cetateni, care va atinge toate aspectele vietii umane.

Conform planului, enuntat pentru prima data intr-un document al Consiliului de Stat publicat in 2014, fiecare dintre cetatenii Chinei (tara cu peste 1,3 miliarde de locuitori) va primi un punctaj, informatie cu caracter public, in urma monitorizarii comportamentului sau – de la obiceiurile de consum si frecventa cu care isi plateste facturile la interactiunele sale sociale, scrie Futurism.

Sistemul va intra in vigoare incepand cu 2020, insa Guvernul chinez desfasoara intre timp mai multe programe pilot in parteneriat cu cateva companii private din domeniul serviciilor de mesagerie si al platilor online, deci cu acces direct la cantitati uriase de informatii personale.

Pana la un anumit punct, seamana cu scoringul practicat de institutiile de creditare, care are efectul benefic de a impiedica supraindatorarea.

Insa China merge dincolo de evaluarea solvabilitatii unei persoane, incercand sa exprime in cifre, pe baza tuturor activitatilor sale online si offline, valoarea sa ca fiinta umana.

Acest punctaj va influenta eligibilitatea persoanei respective intr-o mare varietate de ipostaze: la angajare, in momentul in care solicita un credit ipotecar, chiar si atunci cand alege scoala la care isi va trimite copiii.

Sustinatorii masurii o descriu ca pe o oportunitate de a imbunatati serviciile statului. Cetatenii vor avea acces mai usor la servicii financiare. Potrivit guvernului chinez, este o modalitate de a-i rasplati pe cetatenii „de incredere” si de a le pune bete-n roate celor compromisi.

Astfel, cei cu un scor bun pot avea acces mai rapid la vize sau pot obtine reduceri la hoteluri si la polite de asigurare. De partea cealalta, daca ai calcat stramb, consecintele pot fi pe viata, ba chiar i-ar putea afecta si pe copiii si pe nepotii tai, sustine Rachel Botsman, care a scris despre viitorul sistem de rating al Chinei in cartea Who Can You Trust? How Technology Brought Us Together and Why It Might Drive Us Apart, potrivit USA Today.

   

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

Text: Loc pentru explicatii inventive:

…desigur ca nevoile omului si/sau ale omenirii (uneori convergente, alteori divergente) sunt cat se poate de relative, nimic ne fiind absolut musai. Pana la urma o nevoie este numai si numai ceea ce este resimtit ca atare (in genere intr-o maniera subiectiva) de catre om si/sau de catre omenire, fiind aceasta re-simtire, in buna masura, rezultatul unor actiuni (haotice) de con-vingere, exercitate asupra omului si/sau omenirii de te-ai mira cine (dintre care putem mentiona natura biologica, istoria, societatea, clima, religia, moda, elitele, unii oameni, omenirea ea insasi, entropia sociala, nebunia colectiva sau prostia individuala, plictiseala, teama, geografia, astronomia, gastronomia, timpurile, stiinta, nestiinta si etc, universul in genere, cand mai conspirativ, cand mai pe fata. Cert este ca oricat de convingator ar actiona aceste forte, ele nu pot induce omului si/sau omenirii, la scara suficient de mare,  ideea ca un anumit „lucru” este o necessitate care trebuie musai satisfacuta, daca in context lipsesc mijlocele practice de a satisface acea „necessitate”. Multe dintre nevoile (relative) ale omului si sau omenirii  (uneori convergente, alteori divergente) raman multa vreme in stare latentå, pana cand se ajunge intr-un context in care satisfacerea lor devine practic posibila (cum ar fi fiind, de ex, smart telefonul cellular).  Cata vreme ceva nu-i posibil, nimanui nu-i trece prin cap ca i-ar fi fiind necesar acel ceva (desigur cu exceptia unui numar restrains de indivizi idealisti, izolati, care sfideaza bunul simt comun, ingaduindu-si se viseze la cai verzi pe pereti, utopii si alte imposibilitati contextuale, care in van, care cu rezultate uneori miraculoase; nu-i vorba despre acestia aci, acum, in aceasta vizita la cuibul ciorii).  Iata ca con-textul lumii noastre, aproape ca a ajuns la situatia  in care este posibila (a) existenta unei monede virtuale, descentralizata (Bitcoin), precum si (b) existenta unui sistem care sa acorde note si rating-uri complexe fiecarui ins din societate, pentru a i se stabili fiecaruia valoarea sa ca fiinta umana. Ambele sunt niste idei extrem de generoase in sine, si si foarte interesante, care se pot califica cu mare usurinta in postura de viitoare nevoi (necesitati stringente) ale omului si/sau omenirii. Riscul major este acela ca, in accord cu modul standard de functionare al omenirii, orice idee pusa in practica este un inger cazut. Cel mai adesea un inger cazut este totodata un candidat serios pentru postura de demon, un demon de cea mai buna calitate. Pazea!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 4 Comments »

LCFCD (106) – Lumini peste tramvaie

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Luna de dar / De-ale lui Rogobete …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Rebeliunea minerală:

  • Dilema lui 2014: Supervieţuim, sau nu supravieţuim.

  • Yahoo, yahoo, copii şi fraţi
    staţi puţin şi tot uraţi
    La anul şi la mulţi ani !

  • Intimă gândirii/simţirii, rostirea se ridică din banalitate prin magia metaforei, făcând să sclipească percepţia unui înţeles fără cuvânt, o semnificaţie de neatins, fără semn, un spirit fără trup. Ca-n „temniţa libertăţii”, maslul celor trei mari credinţe orientale, a celor trei crai de la răsărit, din care metafora magică a descătuşat steaua creştinismului. Crăciun a-nviat !

  • „In realitate exista o Infiit-ate de Infinit-uri, de Infinit-uri, de Infinit-uri,… si asa mai departe la Infinit. „: Infinit plus infinit fac tot infinit. Unic!

    „Ajunseşi la vorba mea / prefăcută / ea glumea/ Ai crezut că plouă soare / c-a dat iarba pe răzoare / că alunu-i tot un cântec / astea-s vorbe şi descântec / Ai pornit spre lunci şi crâng / dar pornişi cu cornul stâng / melc nătâng / melc nătâng. ” (din memorie, Ion Barbu)

  • Unic fiind infinitul şi părţile ne/cuprinzându-l, numai în absurd comparându-le, s-ar putea spune că, doar eliberându-te de iluzia libertăţii, poţi fi mai liber, ca parte, decât întregul. Mai … exact, infinit fără infinit fac tot infinit.
 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

  • Numai nebunii sunt liberi, pentru c-au evadat din captivitatea mentalităţii.

  • Ritmuri, măsuri, armonii, compoziţii: muzica este organizare, politică pură. Gamele cu trei, cinci, şapte şi douăsprezece note au secondat marile mutaţii sociale, atonalismul şi progresivismul ţin de principiul indeterminării. Lumea prin toate părţile, (până şi prin antimateria pauzelor) şi în întreg îşi face concertul…. pithagoreic.

  • Entităţi ale conştiinţei colective tribale – unele cucăind, altele reanimate de haita familială – se-ncaieră cu cele sociale, şi nu pentru c-ar fi rele sau bune, ci mai bune – zic ele -, superioare, în hărţuiala globalistelor de ultimă oră, liberaliste până la intransigenţă, ca să le personificăm ba în îngeri, ba-n demoni, după cum le întrezărim în ceaţa mentală, aşezată sau spuberată, a curenteleor ideatice de pe-acolo.
Text: Loc pentru explicatii inventive:

  • Ordinul de mărime se… execută, nu se discută.
    Dacă s-ar putea argumenta şi cu intuiţiile, Vedele s-ar academiza. Că-i unitate spaţiotemporală, că-i spiritualomaterială, cândva-cineva a mai spus în viitor că nu-i glumă cum gândim: n-om îndoi furculiţe cu mintea, dar timpul l-am îndoit după cum am gândit spaţiul. Aveam neuroni şi sinapse, dar fără curent – timpul şi spaţiul bălteau, stau, nu erau. (Reprezentările lor !) Ciclitatea diurnă – că, de, fiat lux ! – a inventat roata, Pământul tipsie şi timpul care se roteşte într-un eternell retour, care mergestă ciclic. De la săgeata giroscop a gândului analogic la discursivitatea logică, doar un epsilon de 0,00000000…. Menhirul, obeliscul şi timpul săgeată au ţâşnit din acelaşi gând. Punct-cerc-vector: ce curbură!

  • Ăla cu madlenele n-are, că l-a pierdut, „Timpul” dlui. Solomon Marcus s-a epuizat…

  • Bergson s-o fi întrebat, cât timp trece de la un fel de timp la altfel de timp ?

  • Şi totuşi, întunericul rămâne, câtă vreme continuumul mental al observatorului poate iluziona discursivitatea temporalităţii şi însăşi realitatea, în care, odată ce lungimile pot fi exprimate în unităţi de durată, (secunde, minute, ani şi parseci), nu mai poţi identifica nici ce-i una, nici cealălaltă. Ori, asta nu-nseamnă, că nu există nici una, ci, mai curând c-ar fi, ambele, altceva.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Luna Aluziilor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 14 Comments »

LCFCD (105) – Barca

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 4, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… largul …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

O epava rezultata in urma unui naufragiu, ajunsa la fundul oceanului pare preferabila unei epave esuate… la un tarm de mare. Nu? Desi sub aspect literar-artistic, cea din urma are parca mai mult potential, parfumul unui mister crescator. Putem deduce asta din cateva exemple notorii, de exemplu Evanghelia dupa Onassis (esuata la Costinesti), armatorul care a mai de-tinut-o si pe Jacqueline (o epava de lux), ori majoritatea navelor si corabiilor docate in blog-rollul epavei Arcei lui Goe. 🙂  Toate de un fond literar inestimabil… 

Contra-exemple cam ioc.

 

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 5 Comments »

LCFCD (104) – Baieti veseli

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 2, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… tristi …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Lumea lui Stan si Bran, o lume in care noi unul ne-am simtit minunat, admirabil am putea zice, din cate-mi amintesc, este astazi o lume distanta, intangibila, o lume pana la care nu se mai poate razbate… in care nu ma mai pot intoarce oricat m-as stradui, caci, vorba ‘ceea, nu ma incanta azi, cum ma miscara… si timpul creste-n urma mea, bla-bla-bla, ma-ntunec. Tot ce mai pot spera ar fi ca mult mai tinerii mei prieteni sa fie ei capabili de transport la localitate si sa ma ia cumva si pe mine cu ei, chiar si pe post de calator clandestin, strecurat in bagajele de calå… ori daca nu, macar sa-mi aduca la intoarcere suveniruri de ne uitat din acea mirifica lume a lui Stan si Bran: lumea cum fu. Cam da.

Sperante cam desarte, caci ei au lumea lor…

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Maruntisuri fundamentale, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 2 Comments »

LCFCD (103) – Barca

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Malul …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

De-atitea nopti aud plouind,
Aud materia plingind…
Sint singur, si mã duce un gând
Spre locuintele lacustre.

Si parca dorm pe scânduri ude,
In spate mã izbeste-un val –
Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se intinde,
Pe-acelasi vremuri mã gasesc…
Si simt cum de atita ploaie
Pilotii grei se prabusesc.

De-atitea nopti aud plouind,
Tot tresarind, tot asteptind…
Sint singur, si mã duce-un gând
Spre locuintele lacustre.

LACUSTRA in ORIGINAL

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Ce fericiti erau (pe vremuri) romancierii… De exemplu Hemingway, båtrânul Hemingway si marea sa, nesfârsitå. Si ce liberi! Nimeni nu-i încercuia, in afara universului intreg. Nu tu constrangeri, nu tu asteptari (straine)… Doar tu, båtrânul pescar Santiago, pierdut in imensitatea oceanului (de cuvinte)… marlinul urias si rechinii, fara (alti) spectatori, fara martori, fara public, pe o scena infinita… Unde s-au dus toate astea? S-ar mai putea oare recupera ceva, cândva, din acea stare de gratie divina a romancierului solitar?

De mers, mergem in directia cea buna. Cu exceptiile de rigoare, dar si acelea pasagere, trecatoare, din ce in ce mai rare… amortizandu-se spre necesara uitare… 🙂

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 9 Comments »

LCFCD (102) – Barca

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 28, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Balta …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Un Diţă lipseşte,
Cin să dea la peşte?

Lac să fie (oare)?
Nu, căci nicio broască
Nu se mai adună
Pe această dună,
Să ne cânte-n strună,
niciun mormoloc
Pe acest loc, vid şi nu fetid,
dar de sine însuşi fiind un pic avid,
însă şi sătul
(ca şoarecele-n pătul)
Si niciun guvid,
Sau vreo mierlă umilă
să-şi plângă de milă…
cu gând la potop,
căci la îmbarcare
dl.Goe a pus stop,
tuturor şi la fiecare,
faur sau centaur,
ca o taină mare,
dar fără sforţare,
c-o rază de soare.
fără nicio boare,
cin să fie oare?
câine sau balaur,

Un Diţă lipseşte,
ca să dea de peşte…
peştera de aur,

Pe acest coclaur.

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

…si pe post de Maica Tereza, Gabriela Firea…

po-veste ab-surdă: cică a fost odată ca niciodată, pe arca lui goe, un spad-asin, care în loc să a-plice pe loc tactica cavaleriei ori a calului pur-sânge, sau sa dea bir, la birt, cu fugiţii, a decis să aplice strategia o-mului care s-a întalnit cu ursul. Ca să-l verifice, ursul nici nu l-a mirosit, nici nu i-a luat pulsul (nici piuitul), ci, procedând ca un pro-fesionist, i-a ridicat o pleoapă şi i-a băgat în ochi o luminiţă. S-a produs o licărire. Spad-asinul nostru s-a ridicat aşa ca Lazar (lă-zărire) şi a dispărut, în zare, de la faţa locului, precum sinonimul în ceaţă, cu o viteză mai mare decât a luminiţei în vid, în-călcând pre legile fizicii con-temporane şi pre-legerile în vigoare, ajun-gând (cu gândul şi cuvântul) cine ştie unde, azi aici, miercuri la Ploieşti. In acest fel simplu, s-a reuşit sabotarea definitivă a clamatei libertaţi absolute de exprimare pe Arca lui Goe, vădindu-se tot-odată adevarata natura a acestei arce, care, în mare secret Polichinelle, promovează totalitarismul de avangardă şi limitarea absolută a posibilitaţilor de exprimare şi/sau dez-inhibare, la mamiferele cu urechi. Se ştie că singurele mamifere fără urechi sunt cârtiţele, care mai sunt şi oarbe şi mute şi (pe deasupra) mai şi fac muşuroaie, fiind (şi) aceasta o formă de exprimare liberă, pentru care nu s-au gasit încă metodele potrivite de contra-carare în cărare, pe Arca lui Goe. De fapt nici măcar nu e prea clar dacă toate mogâldeţele din potecă, de pe punte, sunt sau nu sunt muşuroaie şi dacă există sau nu canale sub-terane sub-versive pe sub-solul Arcei lui Goe, care să con-ducă până la DNA pe peronul unei gări mici din Paşcani ori Petrila. Si şi la Vama Veche sezonul este închis(tat). Si-am încalecat pe şa or ma şi v-am spus po-vestea aşa şi aşa, căci îmi place să făt frumos din lacrimă. (autor anonim, eu, tu şi Ovidiu)

Atenţie, aceasta (de mai sus) este o ficţiune. Orice asemă-n-are (n-are) cu situaţii din realitate este absolut întâmplăt-oare (oare) şi orice asociere cu persoane fizice sau juridice este ne-a-venită şi făcută de personaje pe propria răspundere. Să nu ziceţi că nu v-am spus.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Maruntisuri fundamentale, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 5 Comments »

LCFCD (101) – Un pensionar, neamţ

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 25, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… neam-ţu germa-nu ţiganu  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

 

 

O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 10 Comments »

LCFCD (100) – Cuplu de acum… 100 de ani

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 24, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… necunoscut(ii),  doi intr-unul…

(iata un cuplu, ai putea fi tu)​

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Insul (trup, minte si suflet), de nebuna voie si silit de intregul Univers, consimte sa intre in cuplu (h-ora in doi), formand o noua entitate (mai mult sau mai putin) unitara si distincta, un alt Unu, care se întrupeaza din Doi. Un Unu cu corp, biografie si mare interioara, distincte, cumva, de suma acelorasi elemente ale celor care compun si constitue cuplul. Cuplul (celula de baza a societatii) este prima forma a terapiei de grup (avand ca scop vindecarea insului de singuratatea sa).

 

 O fotografie echi-valenta cu o mie de cuvinte !
(dar care or fi alea?)

 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Si daca in episodul trecut, pierduti, printre altele, in discutii sterile despre obligativitatea vaccinarii, n-am reusit sa incropim onest, un triptic din snoave cu tâlc despre corp, biografie si marea interioara, si despre cum se leaga si se dezleaga ele unele de altele (macar in interiorul unei zile), apoi ce sanse ar fi fiind sa reusim (in scris) ceva mai mult despre acest Unu (din Doi)? Despre corpul, biografia si marea interioara, puse in comun de barbat si femeie.  Foarte putine sanse sa avem pana la sfarsitul zilei o poveste din cuvinte despre:

O zi la intamplare
din viata unui cuplu oarecare
(rezumat)

O zi din viata unui cuplu dureaza circa 24 de ore. La ora zero de obicei cuplul (nu) doarme. La ora 24 la fel. Ziua cuplului se petrece (pr)intre (ne)somnuri. Compunerea este alcatuita din trei parti (Corpul, Biografia, Marea interioara) si un epilog. In prima parte…

…caci ziua trece repede (intr-o clipa) purtandu-ne mai departe… Poate insa ca (aproape sigur), odata infiripata (in mintea oricarui martor), aceasta idee de compunere va genera atentie si evenimente in marea (sa) interioara, nascandu-se astfel, acolo, o poveste eterica, volatila, despre o zi din viata unui cuplu oarecare, intamplator al celui care te contine (rezumat) – pictura dupa model (observam si (ne) recream).

Sa uram fiecaruia spor, atentie si inspiratie. 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie, Imperiul Cuvintelor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 8 Comments »

LCFCD (99) – Marea dinlăuntru…

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 18, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cui va  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Marea dinlăuntru (original în spaniolă Mar Adentro) este un film spaniol din 2004, scenarizat, produs, regizat și sonorizat de Alejandro Amenábar. Filmul a fost premiat cu Oscar la categoria Cel mai bun film străin.

Filmul este bazat pe povestea vieții lui Ramón Sampedro, un spaniol, mecanic de vas, care a luptat 28 de ani pentru dreptul la eutanasie.

Ramón este paralizat de 27 de ani în urma unui accident suferit pe mare și este îngrijit de familia sa. Unica sa dorința este un sfârșit demn. Filmul explorează relația lui Ramón cu doua femei: Julia, avocata care îl susține în lupta cu autoritățile pentru a-și sfârși viața și Rosa, o femeie din același sat, care încearcă să îl convingă că viața merită totuși trăită.

 

?

Desigur ca fotografia aceasta poate aparea (oarecum) off topic, referindu-se mai degraba la Lumea cu nu mai fu… (ci cum ar fi putut sa fie) dar, mai in profunzime, prin insasi existenta ei, fotografia, denota totusi anumite esente ontologice al lumii cum fuse…

Text: Loc pentru explicatii inventive:

O zi la intamplare
din viata unui anonim oarecare
(rezumat)

O zi din viata unui anonim dureaza circa 24 de ore. La ora zero de obicei anonimul doarme. La ora 24 la fel. Ziua anonimului se petrece (pr)intre somnuri. Compunerea este alcatuita din trei parti (Corpul, Biografia, Marea interioara) si un epilog. In prima parte…

In afara zbuciumului cvasi-aleatoriu care genereaza zgomotul de fond prezent in mintea fiecaruia (precum valurile pe suprafata oceanului), alcatuit din mici ganduri razlete, inconsistente si repede trecatoare,  aflate intr-o perpetua si (adesea) obositoare miscare browniana, in marea interioara a fiecaruia se mai afla si alte curgeri, mai la suprafata sau mai in adancuri, mai consistente, care se consuma acolo, in abisurile imaginatiei, invizibile spre afara.  Aceste monologuri interioare pot fi expresia unor simple extensii ale preocuparii insului pentru corpul si/sau biografia sa, adica pentru fiinta biologica si/sau pentru cea sociala, dar pot fi si expresia unor abstractiuni mai profunde care nu deriva nici din relatia pe care o are insul cu trupul sau si nici din interactiunea directa cu mediul inconjurator imediat (fizic sau social). La unii, ponderea acestui gen de abstractiuni poate fi extrem de redusa, dandu-li-se astfel o alura practica si pragmatica. Ei (oamenii fara meta-fizica) se identifica destul de precis cu ceea fac, spun sau li se intampla in aria vizibila, masurabila, evaluabila, inregistrabila a existentei lor (ceea ce nu inseamna ca existena le este musai saraca si/sau precara, nici in acord cu propria perceptie, nici cu cea a posibililor spectatori).  O zi din viata acestui gen de om are, in principal, o singura varianta (indiferent de cat de captivant ar fi fiind filumul/povestea care s-ar putea realiza pe baza respectivelor intamplari). La extrema cealalta se afla oameni (visatorii) care consuma din abundenta timp, energie si imaginatie cu lucruri destul de nepractice, indepartate de ceea ce le suporta existenta cotidiana, direct observabila (ceea ce nu inseamna musai ca existenta le este bogata sau incarcata de vraja si stralucire, in absolut sau in acord cu propria perceptie). Oameni prosti, banali, marginiti, sau dipotriva scanteietori, captivanti, spectaculosi, pot exista in egala masura, atat printre cei extrem de pragmantici, cat si printre cei foarte visatori, ca si printre ceilalti, cei (mai) multi care sunt, in fapt, rezultatul unui amestec ale celor doua tipologii extreme, dupa dozaje foarte variate. Ceea ce este oarecum interesant, in cazul visatorilor care-si petrec mult timp sau traiesc cu mare intensitate in universul interior (spiritual ?!), departe de lumea dezlantuita de afara,  este faptul ca istoria unei zile oarecare din viata acestora poate avea o multime de variante. In functie de poarta de intrare in ziua respectiva poti ajunge in locuri extrem de diverse, sub-colectii ale unui infinit mai mare decat infinitatea numerelor reale (care si aceea este mult mai mare decat s-ar putea crede la prima vedere). In tot cazul cu cat mai visator este un ins, cu atat mai dificil ii va fi sa compuna si sa exprime in cuvinte (numarabile) varianta exhaustiva a povestii unei zile din viata sa. Cei cu talent la literatura vor reusi sa decupeze ceva finit si inchegat din infinitul acelei zile si sa-l redea in proza sau in versuri. La urma urmei, orice poezie nu-i decat un rezumat extrem al unei zile din viata poetului. Ce se intampla cu ceilalti, visatorii fara talent sau fara apetit literar (artistic in general, caci din acest punct de vedere tot ceea ce reda experinta spirituala este arta, fie ca este vorba despre filozofie, stiinta, sau mistica),  sau care nu-si gasesc spectatori potriviti cu pseudo-talentul lor de povestitori, petrecandu-se solitar in matricile lor labirintice interioare, nu se stie si nu vom sti-o poate niciodata.  Dar iata ca vorbim deja despre lucruri care sunt ca si cand n-ar exista si care prin urmare nu exista. Ceea ce inseamna, asadar, ca suntem on topic pe Arca lui Goe, vorbind, ca de obicei, despre nimic, cu nimeni. Personajele de fata se excluzand-se, bineinteles, din discutie. De la sine. 🙂

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Imperiul Cuvintelor, Intrebari la care Goe nu primi raspuns!, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 37 Comments »

LCFCD (98) – Povestea corpului

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 14, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cos-mic …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup. (LB)

   

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Majoritatea imaginilor postate in Sezonul al-VII-lea al Arcei lui Goe (si cea de fata nu face exceptie) au oferit, cu mare generozitate, multiple deschideri pentru felurite comentarii si adugiri, prilejuri de vorba si de luare-aminte. In genere aceste oportunitati n-au fost onorate, fiind ratate cu brio, in acord cu specificul Arcei, indeobste prin contributia substantiala a amfitrionului dar si a vizitatorilor (pe care n-as indrazni sa-i numesc si „cititori”). Totusi,  potentialul acestor imagini ramane nealterat, astfel incât, cel putin in mod ipotetic, unii martori intamplatori ar putea beneficia (candva, oricand) de acest potential, fie devenind contributori expliciti, care-si vor fi traducand impresiile in comentarii (postate aici, ori aiurea, ori plasate intr-o conversatie oarecare), fie lasandu-se pur si simplu purtati de propria imaginatie, dincolo de imaginile ratacite aici,  in universul proprilor gânduri potentiale. Totul atarna exclusiv de susceptibilitatea magnetica a fiecaruia,  de potriveala accidentala care-l poate face sa intre in rezonanta cu una sau cu alta dintre perspectivele pe care majoritatea imaginilor postate in Sezonul al-VII-lea al Arcei lui Goe (si cea de fata nu face exceptie) le-au oferit, cu mare generozitate. Oricum universurile interioare pot fi infinit mai vaste decat suma lucrurilor care compun biografia unuia sau altuia. Povestea corpului, biografia si universul interior sunt sfanta treime care confera fiecaruia dintre noi unicitate. O unicitate rapid trecatoare spre zeroitate, ce-i drept, precum cea a lui Vladimir Komarov, primul om cazut din Cosmos, dar oricum unicitate.

(P.S. Numai arareori sfânta treime, mai sus pomenită, denota echilaritate. Majoritatea dintre noi suntem in posesia unor triunghiuri foarte oarecare, care mai ascutitunghice, care mai obtuzunghice, in functie de ponderea pe care sinele nostru, ori intamplarea, o acorda corpului, biografiei sau universului interior . Tu cum stai? Ce e mai importatnt pentru tine? In ce investesti cel mai mult? )

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Parerea lui Goe, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | Etichetat: , , | 10 Comments »

LCFCD (97) – Iata un om

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 10, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…  ai putea fi tu …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Una antrop-olog desprinde dintr-o lectura a sa o definitie a omului: „Omul este animalul care spune povești„, accentuand astfel partea frumoasa  a acestei dimensiuni a fiintei umane, care fiinta este ahtiata dupå fictiune, ocupandu-se obsesiv cu crearea si colportarea feluritelor feluri de fantezii (care-i dau prin cap, posedandu-l). Chiar si cand nu deschide gura (vezi figura alaturata), omul degaja fictiune, universuri paralele, inchipuiri, naluciri, vedenii, lumi imaginare, fortate sa intre in relatii complexe cu inaccesibila realitate (cu Universul dat), in care omul ar fi fiind, chipurile, integrat deplin. Obsesia maladiva a omului pentru basme (si minciuni), din postura sa de creatura nemântuitå, aflata in conflict ireconciliabil cu realitatea / adevarul (?) (via conditiei umane) genereaza  miriade de mini-mituri, care in armonie cu „morala”, care in contradictie abrupta cu aceasta. In functie (si) de cum percep „martorii” fiecare poveste in parte, fiecare fictiune cu care intra accidental, dar inevitabil, in contact.

 

Imaginea de mai sus este un instantaneu in care a fost surprins, din întamplare,  cel care isi aducea odinioara aportul pe Arca lui Goe, sub misteriosul pseudo-nim(b) de Polichinelle. 

Text: Loc pentru explicatii inventive:

Aici ar trebui sa propunem o fictiune inventata de noi insine, ca exemplu ilustrativ, caci vorba aia, teoria ca teoria, dar practica ne omoara. Sa vedem daca inspiratia ne va aduce ceva (cat de cat) din universurile nevazute, in timp f-util. Iar daca nu, descurca-te si tu martore cum oi putea, pe cont propriu, caci esti om, nu? Creator si colportator de fictiune. Bagå!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Luna Aluziilor, Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical, Tramvaiul 16 | 4 Comments »

LCFCD (96) – E cineva impotriva…

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 8, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…  in unanimitate? …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Acum pare incredibil ca pana nu demult, mai mult de jumatate din populatie nu avea drept de vot. Dar si azi exista multe lucruri care ar trebui sa se manifeste liber, firesc si care sunt blocate de prejudecati, inertie si ineptii. Aceste blocaje vor aparea ca incredibile candva, la un moment dat.

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

In Arabia Saudita (in secolul al-XXI-lea) femeile „se lupta” sa capete dreptul de a conduce masini. Ma rog si noi credem ca soferii de sex feminin sunt periculosi, dar totusi ceea ce se intampla in lumea musulmana, desi pare de domeniul fanteziei, reprezinta o crudå realitate. Sa vina va rog antropologii sa explice pe înteles cum s-a ajuns la asemenea aberatii si cum de se perpetueaza.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

LCFCD (95) – Poker cu generali

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 6, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… în rezervå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Despre Gubernia Taurida numai de bine. Istorie zbuciumata. Si nici cu pre-istoria nu sta prea bine.

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

In mod normal teritoriul Crimeii ar trebui acordat Republicii Moldova in compensatie pentru sudul Basarabiei, mai putin Sevastopolul care ar trebui acordat Romaniei in compensatie pentru insula Serpilor (pentru Tezaur, pentru Bucovina de Nord, si pentru multe altele pe care le-au sporit d-lor). Nu?

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 1 Comment »

LCFCD (93) – Bărbaţi de succes

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 2, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… cu femei în spate

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In 1930 Tagore si Einstein (doi laureati… cu inclinatii spre filozofie) s-au intalnit si au avut o… discutie in forma de (pseudo)dialog, o con-versatie (la) catedrala, castigata, dupa parerea noastra, de catre Einstein, la puncte, chit ca prin con-sens general, ideea de con-fruntarea intre cele doua spirite a fost escamotata abil (deturnandu-se astfel atentia martorilor care, altminteri, si-ar fi acordat formal voturile lor, unuia sau altuia dintre combatanti). Din discutia celor doi barbati de succes (care aveau in spate cate o femeie puternica) a rezultat o sama de cuvinte despre care s-a vorbit cu emotie si admiratie mult si bine, producandu-se astfel alte same de cuvinte. In principal  cei doi despre asta au si vorbit, despre cuvinte, in general, insistrand in mod particular asupra catorva cuvinte anume (de ex. cuvintele „Univers”, „Dumnezeu” si, mai ales, „Frumusete” si „Adevar”), intr-o maniera foarte asemanatoare cu unele (pseudo)dialoguri purtate si pe aici, pe Arca lui Goe, intre diferiti alti protagonisti (precum ar fi fiind, de ex. dl. Artagnan si dl. Goe, sau dl.Goe si dl. INTJ, ca sa-i mentionez numai pe acestia, ignorandu-i cu desavarsire pe ceilalti asemenea prota-gonisti/goniste care s-au dedat adesea la de-zbateri despre cuvinte… precum „Arta” si „Adevar”, intocmai precum ilustrii lor precursori, aka, Tagore si Einstein), etc, etc, etc. Cu exact aceleasi (d)efecte.  Conversatia dintre Tagore si Einstein, accesibila via Google pe net, poate sta marturie a celor precizate mai sus, constituind totodata o cheie eficienta in interpretarea fotografiei de azi.

 

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

Un fapt (ne)demn de a fi consemnat ar fi acela ca, in mod apparent paradoxal, pentu teroria relativitatii nu a fost acordat niciodata un premiu Nobel. Din cate se cunoaste, premiul Nobel pentru fizica i-ar fi fost acordat in 1921 lui Albert Einstein, pentru (nici mai mult nici mai putin decat) explicarea efectului fotoelectric. Dar chiar si aceasta informatie este usor inexacta, intrucat respectivul premiu din 1921 a fost castigat, in realitate, de catre Mileva Maric, sotia lui Albert Einstein din perioada in care d-lui a elaborat Teoria Relativitatii,  teorie råmasa, dupa cum spuneam, nepremiata.

In aceeasi dez-ordine de idei, trebuie mentionat ca recent, pe 29 Octombrei a.c. Gallus gallus corabianus, a mai fåtatat un ou. Oooo, ce ou mare. Cat o margica si si aceea re-ciclata. Are d-lui obiceiul så fete cate un astfel de ou din care se hraneste tot anul, metabolizandu-l si imputinandu-l, pentru ca apoi, la soroc, sa-l scoata iarasi la lumina (intunericul de la Corabia)…  acelasi (botezat „cânt”), spre a atrage atentia publicului. In mod oarecum bizar publicul obisnuit (pe vremuri) al respectivei ograzi, nu mai pune azi botul nici la ou, nici la cot-codac, ceea ce este o pierdere (de suflu) in HUVACA, caci fenomenul in sine nu-i lipsit de potential ludic. Convingerea gânditorului de la Corabia ca cânturile sale ar fi fiind un sistem filozofic (personal) care reda in cuvinte insusi  esenta universului, cat si felul in care decade el insusi in acest „sistem”, subtiindu-se si simplificandu-se an de an, sunt fapte de un patetism colosal, infiorator, care ar merita desigur sa aiba niscavai martori-spectatori si poate chiar sa smulga aplauze si lacrimi. Ecce homo!

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | Etichetat: , , | 5 Comments »

LCFCD (92) – Frumuseţe intrată la apă

Posted by Arca lui Goe pe noiembrie 1, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

…cine, unde, când si mai ales de ce…

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

Zice-se ca o fotografie poate valora cat o mie de cuvinte (ori chiar mai mult)… fiind astfel o intreaga poveste, adica literatura, o (alta) arta, care, ca orice alta arta, se bazeaza pe frumusete (frumusetea lumii care coexista, bine-mersi, cu indiferenta, ostilitatea si chiar cu uratenia acesteia).

Totusi poza alaturata are mai degraba o natura muzicala decat literara. Muzica este aceea care face plantele sa creasca mai bine si mai armonios, face vacile sa dea mai mult lapte si mai de calitate, si in genere inimile sa bata intr-un anumit ritm (serios, studiile stiintifice au aratat ca inima tinde sa intre in ritmurile muzicii pe care o ascultam).  Probabil ca gustul branzei din lapte produs prin stimulare cu muzica lui Beethoven nu este acelasi cu al unei branze facuta in ritmuri de rock&roll, ori cu al branzei tacute (sound of silance). Dar muzica din imagiea acestei frumuseti intrate la apa oare ce efecte ar putea avea asupra  „radio-ascultatorilor” nostri? O fi cineva in stare sa se indeagosteasca de femeia aceasta care intra in mare?

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

„Frumusetea va salva lumea” !!! Am mai vorbit despre asta, despre semnificatia si valoarea de adevar potential a acestui enunt (nedemonstrabil). Dar lumea e mare. Prea mare. Am putea face unele teste, in sensul enuntului de mai sus, pe anumite esantioane instantiabile ale lumii, cum ar fi, bunaoara, Arca lui Goe (aceasta ori alta). Oare ar putea vreo frumusete sa salveze Arca lui Goe? Aceasta (din poza) ori alta. In ciuda sau in asentimentul florei si faunei (care poate include orice si pe oricine, deopotriva fluturi, måtragune, cuci si matracuce… ) pre-aviz amatorilor.

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 4 Comments »

LCFCD (91) – Transport la localitate

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 30, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… in timp si spatiu  …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

In genere imaginile pe care le poti vedea in fotografii facute de altii, reprezinta locuri in care nu ai fost vreodata si in care nu vei putea ajunge niciodata. Mi-as putea dori sa vizitez California anului 1969, dar cel mai mult mi-ar placea sa ma duc la Paris in 1957. Din pacate nici macar in Bucurestiul de saptamana trecuta nu mai am cum sa ajung. Iar aceasta este o limitare ingrozitoare a dreptului de a circula liber. Dintre atatea si atatea noduri spatio-temporale prin care as vrea sa fiu trecator, atat de putine imi sunt realmente accesibile si si acelea numai si numai pentru o singura data, unic si irepetabil, ireversibil. Asadar stam prost cu libertatea, dragii si dragele mele. Foarte prost.

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

despre imposibilitatea ajungerii tale in locul spre care ofera vedere fotografia alatura, vorbeste pe larg AICI, o trestie gânditoare.

Constantin Marghitoiu, nascut in 1943, a absolvit facultatea de fizica in 1969, adica exact in anul, poate chiar in ziua, poate chiar clipa, in care a fost capturata imaginea din acest mic orasel californian. Problema este (desi n-ar fi chiar o problema) ca „intre timp”, locurile celor doua intamplari cvasi-simultane se afla „acum”, in raport cu noi-acum, la o „distanta” (masurata intr-un sistem de referinta construit prin raportare la radiatia cosmica de fond) de circa 484 392 960 000 km (aproape 5oo miliarde de km) si aproape 50 de ani. Poate ca si de aceea este foarte greu de ajuns acolo, chiar si unei raze de lumina fiindu-i necesara circa o luna pentru o asa calatorie, ne punand la socoteala dilatarea universului.

P.S. „Satelitul COBE a făcut măsurători raportând mişcarea Pământului radiaţia cosmică de fond. Rezultatul măsurătorilor a fost acela că Pământul se deplasează (prin spatiu) cu viteza de 390 km/s.”

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea, Sezonul Opt Vertical | 3 Comments »

LCFCD (90) – Un båtrân atât de simplu

Posted by Arca lui Goe pe octombrie 28, 2017

Lumea cum fu ?! Cam da!

… Puterea care (ne) erodeazå …

pre-Text: Lume, lume… Hello world!

„Cine îmbătrânește omul?
Țuica, biterul
și romul,
B
ăuturile spirtoase
Si femeile frumoase.”

(Cântec de pahar din folclorul ardelenesc)

    Text: Loc pentru explicatii inventive:

 

 

Pentru lamuriri epistemologice a se revedea episodul pilot (AICI)

Posted in Sezonul al-VII-lea | 38 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: