(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for the ‘Arcaluigoeologie’ Category

Stiinta anticiparii potoapelor si a adaptarii la mediul marin.

Călătorie iniţiatică

Posted by Arca lui Goe pe iulie 27, 2021

Un copac milenar,

scăldat în lumina diafană a dimineții,

se întrebă cu mintea lui de copac

dacă or fi posibile călătoriile în spațiu.

Lectura alternativa: Călătoria iniţiatică – Tribuna Magazine (tribuna-magazine.com)

Posted in Arcaluigoeologie | 12 Comments »

Mi nu ni

Posted by Dl.Goe pe iulie 19, 2021

Fiecare dintre noi speră câteodată să aibă parte săracul de câte un miracol. O minune, o pleașcă, un chilipir, de ceva bun si nemeritat picat din cer. De un câștig inexplicabil, neașteptat, surprinzător. Material sau… spiritual, fizic sau metafizic, moral sau imoral… un dar dumnezeiesc, o vrajă, ceva care să mai rupă din plictisitoarea rutină. Mă rog, majoritatea lucrurilor care ni se întâmplă sunt chiar așa, dacă stai să te gândești, doar că „minunile” astea s-au tot repetat până când si-au cam ieșit din definiție, devenind banalități, lucruri cu care ne-am obișnuit, care ni se cuvin de drept, normale, în acord deplin cu toată știința lumii. De aceea vrem altceva, un miracol, o minune, o pleașcă, un chilipir,  ceva bun si nemeritat picat din cer, un câștig inexplicabil, neașteptat, surprinzător, material sau… spiritual, fizic sau metafizic, moral sau imoral… un dar dumnezeiesc, o vrajă, ceva care să mai rupă din plictisitoarea rutină. Sau pe care măcar sa-l percepem așa, miraculos, sacru, enigmatic. O definite profană a miracolului fiind chiar aceasta: un lucru singular perceput a fi extraordinar, o întâmplare unică ce scapă determinismului cauzal, in acord cu abilitățile noastre de a percepe realitatea. Orice întâmplare petrecută aievea ce ne (a)pare nouă a fi miraculoasă este, așadar, minune. Eh, minunile astea pot fi foarte abstracte, străine de orice fel de așteptare si închipuire a sinelui, sau dimpotrivă, pot fi minuni dintr-o listă de așteptare, prezentă în mintea noastră, cum ar fi bunăoară călătoria în timp. Toți visam uneori calatorii in timp, in trecut sau in viitor, să retrăim anumite momente, sa reîntâlnim locuri si/sau persoane care ne-au creat o stare specială la un moment dat (de care ne amintim acum, in prezent, c-ar fi fiind fost asa, minunate), pentru a retrăi momentul sau pentru a face unele schimbări, corecții, in trecut, ori pentru a afla din vreme despre ceva ce ne paște în viitor, de a afla din timp numerele câștigătoare la loterie, sau ce si cum ni se pregătește in viitor… Desigur că dacă tot visam la calatorii in timp nu ne oprim aici, ci mergem mai departe dorind acces la arii mai exotice, mai îndepărtate în trecut sau in viitor, te-ai mira fiecare ce era ar fi vrând să viziteze. Tu? Uneori am impresia că mi-ar plăcea să merg la Paris in 1957, sau la Woodstock în august 1969. Pentru că a vorbi despre minuni așa in general, ar fi foarte neproductiv, pierdere de timp, în această zonă dedicată prin excelență prozei scurte, ar fi mai potrivit să ne focalizăm pe gen anume de miracole, bunăoară pe călătoria in timp. Miraculos ar fi să găsim nu doar interlocutori interesați, ci chiar inși care au fost martori sau actori ai unor astfel de întâmplări, dispuși să împartă cu noi  amintirile fată cu întâmplarea percepută de ei a fi fiind miraculoasă. Percepția fiind, nu-i așa?, totul. Declaram aici deschise serbările călătoriilor in timp (de) pe Arca lui Goe. Vom alterna oferta de proze scurte pe tema dată, cu mici exerciții de maieutică pe aceeași temă, în scopul de a ajunge (cât de cât) la un con-sens cat mai consistent despre semnificația unei asemenea calatorii miraculoase.

a) As începe cu o discuție-întrebare. Să presupunem (ce ne costă?) că ar exista posibilitatea de a fi smuls din spațiu-timpul prezentului local, de exemplu de la tine din curte pe la 10:00 dimineață, si ai fii teleportat în alt spațiu-timp (in trecut, sau in viitor, mai aproape sau mai departe, nu importă), pentru un demo de 10 minute,  in care ai fi pentru 10 minute martor al întâmplărilor acelui spațiu-timp (de exemplu la Woodstock in august 1969). Să ignoram pentru moment felul in care s-ar putea face asta, precum si absolut toate detaliile legate de impactul global al acestei mici excursii, pentru a ne concentra pe un singur amănunt: întoarcere in prezent. Unde credeți ca s-ar produce întoarcerea? In exact aceeași curte, la exact același timp: 10:00 dimineața? Sau in același loc dar la 10:10 dimineața, la un interval de timp egal cu cel petrecut in respectiva excursie? Care varianta ar avea mai mult sens (si de ce)? Tu cum ti-ai dori?

Update:

reca-Pitularea comentariilor

versus

re-Capitularea comentatorilor.

Mirajul miracolelor s-a dovedit a fi o simplă nălucire, motorul principal al activităților literare in proze scurte prin zonă, rămânând același ca de obicei si de din totdeauna, in HUVACA noastră cea de toate zilele (…) Totuși chiar si așa am reușit performanța remarcabilă de a-i stimula in direcția potrivită pe câțiva dintre contributori, in paralel cu performanța modestă de a inhiba pornirile scriboreice  ale altora, dornici de a o lua vitejește pe arătură. Trăgând linie putem face totalul contributiilor la punctul (a):

  1. Un contributor (Aila) a votat pentru varianta întoarcerii dintr-o călătorie in timp,  in exact același moment cu cel al plecării. Avantajul acestei variante este că simplifică radical problemele de continuitate si de conservare a masei si energiei, nepunând in niciun fel de încurcătură un terț observator, care ar asista întâmplător la plecarea-sosirea cutreierătorului in timp. Acest observator (terțul cvasi-inclus) n-ar (putea) remarca nimic neobișnuit si nicio contradicție majoră n-ar afecta sub aspect fizic, metafizic, științific, mistic, filozofic sau artistic, realitatea in zona evenimentului. Dezavantajul acestei variante ar fi acela că însuși cutreierătorul în timp ar uita instantaneu toate detaliile călătoriei sale, întorcând-se la exact aceeași stare fizică de dinaintea plecării in călătorie, pentru a-si continua nestingherit existenta pe firul principal al timpului, ne fiind nici mai bătrân, nici mai bogat in experiențe, si ne-având amintiri ori sechele din iluzoria sa călătorie.
       
  2. Un contributor (Stely) a votat pentru întoarcerea dintr-o călătorie in timp, nu in același moment al plecării, ci la o distantă echivalentă cu durata petrecută de către cutreierător in respectiva călătorie. Un astfel de călator, odată întors ar fi fiind mai bătrân cu exact timpul respectiv, purtând in trup, minte si suflet, întreaga experiență petrecută acolo. Pentru terțul observator al evenimentului aceasta ar echivala cu o dispariție misterioasă a cutreierătorului (o evadare din realitatea imediata) si o re-apariție a acestuia, după o vreme, timp in care si unul si altul vor fi devenit mai bătrâni si mai plini de experiențe (diferite), amintiri si de semnele trecerii timpului (!). O înstrăinare (intre cei doi) ar fi plauzibilă, ba chiar va fi posibil ca ei să nu se mai recunoască. Sub aspect fizic, metafizic, științific, mistic, filozofic sau artistic un astfel de gen de întoarcere dintr-o călătorie in timp ar fi foarte problematică, întrucât s-ar genera contradicții majore si violări abrupte ale legilor de conservare a masei si energiei, ale bunului simt, obiceiurilor, tradițiilor si esteticii. Intrucat un corp este interconectat profund cu restul universului, smulgerea lui pentru mai mult de o clipă infinitezimal mică, din zona sa de cursivitate in univers, ar produce o rană majoră a continuumului  spațio-temporal local. Pentru a rezolva această problemă ar trebui să se presupună existenta unei capsule izolată de exterior, care să-i asigure cutreierătorului o zonă de discreție si inobservabilitate si in care cutreierătorul intră, este teleportat la destinația temporală dorită, iar dispozitivul (conectat la o sursă de energie)  generează un spațiu de așteptare conectat armonic cu restul universului. La întoarcere, tot dispozitivul se ocupă de reconectarea călătorului in zona de univers conservată in așteptarea sa, redându-l acesteia, moment in care el poate ieși din capsulă fără probleme si fără a se mai afla in vreo contradicție cu lumea, sub aspect fizic, metafizic, științific, mistic, filozofic sau artistic.
  3. Un contributor (Fotosinteza12) a propus o variantă ușor diferită in care eventualul dispozitiv ar trebui să se ocupe de anumite ajustări si modificări. Întoarcerea s-ar face nu chiar in același moment cu momentul plecării, ci la un moment viitor foarte apropiat, cât o clipire din ochi. In această clipire din ochi ar fi fiind condensată întreaga călătorie a cutreierătorului. Acesta ar fi mai bătrân doar cu durata clipirii din ochi, dispozitivul având sarcina să opereze minimal structura fizică a acestuia, încât el să fie beneficiarul esențialului (setul de amintiri si experiența călătoririei, încriptate direct, in mintea si sufletul sau, pe scurtătură).
  4. Un contribuitor (D’Artagnan), a ilustrat posibilitatea călătoriilor virtuale in timp prin teleportarea sa instantanee (inexplicabilă si surprinzătoare), înainte si înapoi, azi aici, mâine-n Focșani, in care a oferit, ca marcă identitară, un comentariu legat de relativitate si paradoxul gemenilor, ca surogat (acceptabil) de călătorie (salt) in timp. Merci neică, mi-a plăcut. Mai poftiți pe la noi.      
  5. Un contributor (Neamțu Tiganu), s-a teleportat pentru a relata ceva despre călătoria sa intr-un soi de trecut spațio-temporal. Revenirea sa, după o îndelungată si suspectă tăcere, taman la pont, frizând (astfel) miracolul.
  6. Un contributor totalmente atemporal (Bau-Bau) a livrat, prin tentativă de proză scurtă, niște miracole, in care noțiunea de timp joaca un rol colateral si subtil (departe chiar de înțelegerea naratorului): levitația si premoniția onirică alaturi de fenomenul convergenței meandrelor concretului si sinergiei faptelor cu energia mistică a unor dorințe sincere (materializată prin apariția spontană a unei surse de opiu, sub forma unui mac minune, in ograda contributoarei). Ocazie cu care ii mulțumim pentru bunăvoința de a partajarea cu lumea aceste miracole, prin intermediul Arcei lui Goe (vorba ‘ceea, te faci frate cu dracul până treci puntea).
  7. Doi „contributori” (Iosif si Nostrastella) n-au contribuit cu nimic on topic (zero-contributorii), si nici n-au încercat (din motive diametral opuse, anihilându-se reciproc cu mare eficiență). Din motive enigmatice au tinut să producă zumzete apodictice, probabil in scopul unor consolidări ontologice.  Dracu știe!       

va urma (?)   

In vederea unor clarificari semantice se re-comnada o biblio-grafie oblio-derogatorie cu doua re-pe-re:

  1. Călătorului îi şade bine cu drumul (in special comentariile)
    …si
    2.Călătorului îi şade bine cu drumul (II) impreuna cu eventualele comentarii colecate AICI

Posted in Arcaluigoeologie | 150 Comments »

nu Mi ne

Posted by Arca lui Goe pe iulie 10, 2021

Super-NOVAk

în lumea tenisului, cu excepţia câtorva, puţini (cantitate neglijabilă), care îşi doresc, pentru finala de mâine de la Wimbledon 2021, să câstige Novak, şi a altora (şi mai puţini) care-si doresc să castige Matteo, cei mai mulţi îşi doresc (cu ardoare sau mai mocnit) să nu castige Djokovic. Deznodamantul va depinde de rezultanta vectorială a vointelor ce vor intra în colizune şi în special de ce va reuşi să dorească Nole. Vreun întelept ar putea sugera că totul depinde de ce va vrea Dumnezeu. Cred că de data aceasta Dumnezeu nu va avea chef să se bage, să traga sfori, sa influenţeze rezultatul. Si-a rezervat probabil loc în loja cea mai buna şi vă urmari partida, ca toţi ceilalti din lumea tenisului, lăsând dorinta să decidă şi miracolul să se înfatuiască. De la sine. In acest context, indiferent ce se va întâmpla, mâine va fi o nu-mi-ne.

All hail Novak Djokovic, king of anti-tennis (msn.com)

Poza asta sugestiva este surprinsa dupa finala de la Wimbedon, in timp ce Novak Djokovic se uita spre loja in care se afla cel mai mare comentator de tenis din toate timpurile, si anume Mircea Mester. Mesajul este destul de clar, Nole parand a spune: Iarta-ma Mestere, n-am vrut!

Re-COMANDARE de lectura: DJOKOZAURUS REX

Înapoi in prezent. Săptămâna trecuta a fost una foarte agitata in care omul n-a put sta locului in prezent, fiind împins spre viitor de forte irepresibile. Am călătorit un pic in timp si am aflat din vreme rezultatele celor 6 finale pe care le-am postat anticipat pe Arca lui Goe, punându-mi favoriții pe prima poziție. A se (re)vedea comentariul de AICI. Un mic salt spațio-temporal, înainte – înapoi, pentru care nu am niciun merit, meritul fiind exclusiv al Ailei care a comentat de pe loc.

In fine, campania spectaculoaselor aventuri cu ilustrarea călătorie in timp, pe baza de fotbal si de tenis s-a încheiat cu succes, Este timpul sa ne întoarcem si să ne refugiem in prezent, pentru a savura clipa…clipă de clipă.

Posted in Arcaluigoeologie | 123 Comments »

Mi nu ne

Posted by Arca lui Goe pe iunie 30, 2021

E vara, cuptor. Pana si fata morgana a ramas in costum de baie sau chiar mai putin. E timpul cel mai potrivit pentru miracole, pentru minuni, pentru naluciri. Si, (de ce nu?) un timp potrivit pentru marurisirea acestora. Printre meciuri de fotbal si de tenis, printre stiri lesinate si apatie estivala, s-ar potrivi niste povesti cu intamplari aflate la limita (para)normalui. Si cine nu are asa ceva? Fiecaruia trebuie sa i se fi intamplat vreodata ceva misterios si inexplicabil… Sa deschidem balul enigmelor pe Arca lui Goe, cu intampari bizare, atinse de mreajele misterelor mari sau mici, vagi sau categorice… Eu unul, de exemplu, o sa povestesc cum am luat odata in masina un baietan de vreo 13-14 care s-a dovedit a fi bunicul meu, extras cumva din spatiu-timpul sau, dintr-o vara, si teleportat peste timp, tot in mijloc de vara, si pe care l-am dus inapoi acasa, la Gâlmeia, tocmai la timp pentru a fi absorbit inapoi in timpul sau, pentru a face posibila istoria (familiei) asa cum fuse. Pana sa-mi gasesc eu ragazul potrivit pentru a-mi insira povesetea, ca sa nu stam pe sec, invit pe orcine-si are enigma sa, expunerea sa la lumea miracolelor, sa incerce o relatare pe scurt a intamplarii, pentru a fi savurata, interpretata si (poate) dezbatuta de ceilalti participanti la traficul cu minuni. Sunt sigur ca si tu ai un miracol in tolba.

Posted in Arcaluigoeologie | 185 Comments »

Arca lui Nole (3 si 19)

Posted by Arca lui Goe pe iunie 13, 2021

Arca lui Nole este inca in lucru, dar santierul merge bine… S-a turnat asfaltul, s-a vanturat zgura, se pregateste gazonul… Animalele fioroase dau tarcoale… pana una alta as improspata memoria celor predispusi la uitare si anestezie, cu niste premonitii, consemnate la precedenta escala, pe un peron de cronica (impanata cu stiri, sarje si susanele) aici :

Novak Djokovic – Daniil Medvedev: 7-5, 6-2, 6-2 – Cronici. Satire. Șarje. (mirceamester.ro)

8 Comentarii

  1. REPLY ARCA LUI GOE – Poate ca o parte din resursele energetice care-l ajuta pe Novak Djokovic sa-si castige timpul si gloria provin din reverberatiile care i se intorc din marea de emotii pe care le genereaza in univers. Tot felul de emotii, in care pana si indiferenta are partea ei de rol in colectia de ecouri care-i incarca bateriile acestui Don Quijote cu fata umana, continund sa-i invarta morile de vant. Il si vezi pe Don Novak, intorcandu-se acasa cu cupa in brate, intampinat de Dulcineea sa, care, aflata si ea in cautarea sensului vietii, il si ia la intrebari: In sfarsit mai ajungi si tu pe-acasa. Pe unde-mi umbli crai batrân? Iar adusesi o vază? Unde s-o mai pun si pe-asta. Arunc-o pe sifonier si du-te si du gunoiul. Dar, de departe, soiul cel mai pretios de “indiferenta”, in colectia emotiilor cu care Nole alimenteaza universul pe cheltuiala sa, rezida in felul in care le tot inchide gura unor comentatori care au haz cand nu sunt hilari, alde Mircea Mester and Co, redusi la tacere. Iarasi. Noroc cu Radu Hângănuț care strica momentul de reculegere al acestei gasti de spectatori amatori de tenis (mari amatori), specializati in cronici, satire, sarje, altminteri elogiul perfect adus acestui genial campion al tuturor felurilor de emotii omenesti. Pentru aducerea colectiei de bombaneli ale mesterului Mircea la cote apoteotice parca s-ar merita sa repete Novak isprava si a Roland Garros. Cred ca i-ar sta la indemana. Atunci sa vezi silentium lugubru si ignorare. Ar fi atat de liniste incat ai auzi cum se izbesc de geamuri razele de luna.
    • MIRCEA MEȘTER – Argumentum ex Silentio, cum ar zice bunică-su lui Fognini. Dacă-l bate la Roland-Garros încă o dată pe Nadal (că de bătut l-a bătut, deci nu e nevoie de argumente suplimentare), scriu aici că Djokovic e cel mai mare din istorie, nea Goe. Și amintesc de comentariul ăsta al matale.
  2. REPLY ARCA LUI GOE Numai sa ajunga si Nadal pana in finala si numai sa nu uiti Darie.P.S. Mi-a placut la nebunie perspectiva din care se vede ca Djokovic n-are cum sa fie cel mai mare din istorie decât numai pâna nu consemneaza musai si Mircea Mester intamplarea (consemnat astfel ca veritabil domn Goe. Mircea nu Novak) 🙂
    • MIRCEA MEȘTER – Păi până una-alta, matale subliniezi perspectiva asta din moment ce ești pe pagina asta și îți folosești timpul de duminică pentru a scrie aici. Pana atunci, găsești pe site multe texte din finalele lui Djokovic scrise de domnul Goe, ajută la structurarea cerebrală 🙂
  3. REPLY ARCA LUI GOE – Am inteles aluzia, dar nu insist pentru ca va inteleg supararea. Nu si furia. Daca este nevoie sunt gata sa va declar cel mai mare comentator de tenis din istorie. Am argumente, pentru ca v-am citit toate textele, inclusiv cele adjuvante pentru structurarea celebrala. Va multumesc pentru favoarea pe care mi-o faceti de a-mi ingadui sa va fiu pentru cateva momente coleg de petrecere a timpului duminical pe pagina asta. Sper sa am ocazia sa repet isprava si dupa Roland Garros. 🙂
    • MIRCEA MEȘTER – Cu mare drag, suntem pe metereze. Și noi, și ei, și voi. Aceleași poziții în care noi încercăm să râdem, ei încearcă să-i bată pe ăia trei. N-o să reușească. Ca de obicei.
  4. REPLY OPRI – Mult prea impopotonat articolul cu figuri de stil. Ma rog, fiecaruia ce-i place, dar parca la un moment dat nu mai curg natural si autorul o face doar de dragul sa o faca. Cateva au haz, majoritatea nu. Intr-un final, textul a fost 30% despre tenis si 70% ce a mai iesit din tastatura autorului si nu stia in ce text sa mai integreze. Meh..
    • ARCA LUI GOE @OPRI – Asa mi s-a parut si mie. Adica, na acuma, mergea daca ar fi fost vorba despre Federer dar nu despre Djokovic. Cred ca sunteti dur cu critica si nici cu statistica cu stati rau… Caci autorii cam asta fac din ceea ce si-au si propus sa faca: 33% cronici, 33% satire, 33% sarje si 1% loc de dat cu capul pentru alde d-ni Goe si OPRI. 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | 151 Comments »

Stiați că… Stiați cum…

Posted by Arca lui Goe pe mai 25, 2021

…istorie uitată, istorie ne/știută… numai bună de a fi… re-văzută si de re-vizuită, în context, si mai ales în meta-context… tonul face muzica. Cu cântec înainte marș. Sunt sigur că istoria (aceasta) are potențial de a genera vorbe si atitudini… si chiar muzică, pe Arca lui Goe (rock ’n roll)…

Câteva întrebări capcană ajutătoare?

  1. Există 2 miliarde de creștini… si 5 miliarde de păgâni. Cum procedam?
  2. Există 2 miliarde de creștini? Cum se numără creștinii?
  3. Pentru ororile comise în numele creștinătății cine își asuma răspunderea? Cine suportă penitența? Cine prezintă scuze?
  4. Cum ar putea evolua creștinismul în era Inteligentei Artificiale? Va veni următorul mântuitor sub formă de algoritm?
  1. De fapt exista un număr foarte mic de creștini veritabili in comparație cu restul oamenilor care constituie azi populația planetei, iar asta este o problema. O mare problema, ontologica, epistemologica si existențială. Esența creștinismului nu consta nici in unicitatea lui Dumnezeu, nici in Nașterea lui Isus intermediata de sfântul Duh si nici măcar in Învierea fiului Omului, ci in faptul ca se refera la toata lumea, la toți oamenii, la ideea mântuirii tuturor oamenilor, fiind, in concepție, un soi de comunism al religiilor. Creștinismul nu a reușit, cu toate eforturile depuse, sa se generalizeze si sa devina global, religia unica a planetei, sau preponderenta ori măcar realmente relevanta. Ba a mai reușit si performanta sa se spargă si sa se separe in intre ortodoxie si catolicism, plus zeci de alte secte, biserici si variante… Iar asta este o mare problema de credibilitate si de validare a ideii de creștinism. Creștinismul nici nu poate îngloba, asimila, atrage si converti ceilalți oameni (mare majoritatea a umanității), dar nici nu-i poate ignora, repudia sau tolera. Greu de susținut ideea ca religia creștină ar fi fiind adevărul si calea câtă vreme majoritatea oamenilor sunt pe dinafara. Ideea asta ca exista sau ca ar putea exista pace, înțelegere, armonie si toleranta intre diferite credințe precum creștinismul, islamismul, iudaismul, budismul, hinduismul, șintoismului si multor altora este utopica, absurda, ilogica, daca ar fi sa luam in considerare conținutul doctrinar al acestora. (…) In realitate toleranta, co-existenta pașnică si/sau pseudo armonia intre comunități religioase diferite, sunt posibile numai in măsura in care relevanta religiei scade substantial in raport cu celelalte aspecte care compun spiritualitatea umana. Corectitudine politica, multi-culturalism, supa mondiala a religiilor, este doar un fel de a vorbi despre irelevanta. Oricum in toata aceasta jonglerie ideologica, creștinismul este mai păgubit decât alte religii, iar in locurile in care sunt minoritari, creștinii suferă de discriminare, intoleranta, fiind adesea victime ale persecuțiilor. Uneori li se întâmplă chiar si in locuri unde nu sunt minoritari.
  2. Ideea existentei a 2 miliarde de creștini este un basm frumos. Exista circa 2 miliarde de oameni care cu sunt afiliați altor religii, si care sunt trăitori in zone considerate traditional creștine. De ex. cei care apar in reportajul in care sunt chestionați despre semnificația celebrării Paștelui. Ori alții, precum amicul nostru Iosif, care, atunci cand i se spune „Christos a inviat”, nu stie sa răspundă cu „Adevărat a înviat”. In fapt creștinii veritabili sunt foarte, foarte rari, foarte greu de găsit. Teoretic cel puțin, creștinismul ar avea la fel de mult de lucru in a-si recupera proprii enoriași pe cât ar avea in atragerea nehotărâților si convertirea păgâniilor. Practic, nicio șansă.
  3. Creștinii de la început au fost persecutați, terorizați, uciși, martirizați, dar pe urma lucrurile s-au schimbat un pic, pe ici pe colea, si anume in punctele esențiale. Cartea evocata in film explica destul de bine cum anume a eliminat creștinismul celelalte religii, si cum anume a înțeles toleranta si iubirea aproapelui, propovăduită de Isus Christos. Si asta nu a fost decât începutul. Isi imaginează cineva ca Africa, Americile si Australia au devenit creștine așa, iluminate de lumina divina? A fost mai rău ca la colectivizare, creștinarea făcându-se cu sabia, cu forța, cu teroarea. Creștinarea ultimului împărat incas Atahualpa, este o poveste palpitanta si terifianta. Atahualpa a fost capturat de către conchistadorul spaniol Francisco Pizarro, cerându-i-se pentru răscumpărare sa umple o camera uriașă cu aur si doua cu argint, ceea ce supușii lui Atahualpa au reușit sa facă. Totuși Francisco Pizarro a decis ca Atahualpa trebuie executat pentru a nu rămâne, ca simbol imperial, o amenințare pentru conchistadori. Pizarro a înscenat un proces prin care Atahualpa a fost judecat si găsit vinovat de revolta împotriva Spaniei si de practicare idolatriei si a fost condamnat la moarte prin ardere pe rug. Atahualpa a fost îngrozit, deoarece incașii credeau că sufletul nu va mai putea merge în viața de apoi dacă corpul ar fi fost ars, așa ca a acceptat sa se convertească la creștinism in schimbul favorii de a fi executat prin strangulare. Asa ca a fost botezat devenind catolic si primind numele de Francisco Atahualpa si cinstea lui Francisco Pizarro, apoi a fost strangulat, si înmormântat creștinește. Acesta a fost modul de creștinarea al ultimului împărat incas. Creștinarea supușilor a mers apoi la fel de bine. Pe urma au urmat Inchiziția (care a suprimat un pic libertatea de exprimare arzându-i pe rug pe alde Giordano Bruno), cruciadele, si alte cuceriri ale creștinării planetei. Cineva ar trebui sa-si asume in numele Creștinismului aceste orori. De exemplu Papa si mitropoliții bisericilor autocefale, ar putea rosti niște scuze, fiind aduși in piețe publice, in pielea goala si biciuiți, de forma.
  4. Religiile care nu se vor ajusta încât sa devine compatibile cu inteligenta artificială vor dispărea. Ideea de Dumnezeu este cat se poate de compatibila cu algoritmii inteligentei artificiale. La urma urmei, una dintre condițiile unității umanității ca sistem coerent, este existenta unei religii unice, ceea ce inevitabil se va întâmpla, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul.

Posted in Arcaluigoeologie | 246 Comments »

Cea mai bună Românie

Posted by Arca lui Goe pe mai 17, 2021

In atentia celor care mai serbeaza 10 Mai, 23 August sau 30 Decembrie:

În 1899, 78% dintre români erau analfabeți (două treimi dintre bărbați și aproape 90% dintre femei). În 1938, rata analfabetismului ajunge la 54,3%.

În 1938, consumul mediu anual de carne (inclusiv derivate) pe cap de locuitor era, în România, de 18 kg. (Pentru comparație, în același an consumul era de 75 de kg în Danemarca, 60 kg în UK, 52 kg în Franța și 51 kg în Germania.)

Tot în 1938, speranța medie de viață la naștere era, în România, de 40,20 ani la bărbați și 41,40 ani la femei. Rata mortalității infantile era de 182,5 la mia de nou-născuți.

La 1860, rata urbanizării era, în România (fiindcă deja vorbim de Principatele Unite), de 17,5%. În 1912 ajunge la 18,3%, în 1930 la 20%, iar în 1948 la 23,4%. În 1989, rata urbanizării ajunge la 53,2%.

La 1866, peste 80% din populația aptă de muncă era ocupată în agricultură. Procentul rămâne relativ neschimbat până spre sfârșitul anilor 1940 și începutul anilor 1950 (în 1950 procentul era de 74,3%). În 1989, doar 27,9% din populația activă mai era ocupată în agricultură.

(Sursa datelor de până aici: Bogdan Murgescu, „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”, Polirom, 2010.)

Codul civil adoptat de Regat și în vigoare până la venirea comuniștilor a fost cel napoleonian, care nu recunoștea femeilor drepturi civile și politice.

Din punct de vedere politic, de la 1866 și până în 1989 România nu a fost niciodată o democrație. Alegerile nu au fost niciodată libere (guvernul numit de rege le câștiga întotdeauna; alegerile din perioada antebelică și interbelică au fost simple butaforii). Iar dreptul de vot a fost sever limitat (vot cenzitar masculin în perioada antebelică, vot universal masculin cu excluderea femeilor în perioada interbelică, vot formal, fără nicio valoare reală, în perioadele de dictatură).

Primele alegeri propriu-zis libere au fost organizate în România abia în 1996 – la 130 de ani de la 1866.

Din punct de vedere economic, România antebelică și cea interbelică a fost o țară subdezvoltată (de „lumea a treia”, cum se spunea odată, sau low-income economy, în limbajul de azi al Băncii Mondiale).

Comuniștii au preluat o țară de lumea a treia și au dus-o la nivel de lower-middle-income economy în 40 și ceva de ani. România își păstrează statutul de lower-middle-income economy până în 2005, când devine upper-middle-income economy. În 2019, România devine, pentru prima oară în istoria ei, high-income economy (sau, în limbajul ONU, „țară dezvoltată”).

(sursa: https://datahelpdesk.worldbank.org

Tot din punct de vedere economic, postcomunismul românesc se împarte în două perioade: deceniul pierdut (1990-1999) și perioada dezvoltării (2000-prezent).

Deceniul pierdut se cheamă așa fiindcă timp de 10 ani nu se întâmplă practic nimic. În 1990, PIB-ul României era de aproape 40 de miliarde de dolari. În 2000, de 37,2 miliarde dolari (iar în 2019, de 250 miliarde dolari). Salariul mediu lunar net a fost de aproximativ 100 de dolari în toată perioada asta. În 1990, exporturile totale ale României au fost de 6,5 miliarde de dolari. În 2000, de 8 miliarde dolari (iar în 2019, de aproape 101 miliarde dolari). (Sursa datelor: Banca Mondială)

Și acum, concluziile.

În cea mai mare parte a istoriei ei, România a fost o țară subdezvoltată și nedemocratică. O barbarie pe care merită s-o privim cu dezgust. Orice formă de nostalgie față de vreuna dintre perioadele ei istorice trebuie privită ca o otravă.

Singurul lucru pe care îl putem concede antebelicilor e că au creat statul român.

Singurul lucru pe care îl putem concede interbelicilor e că au încheiat cu succes procesul de nation building. Sigur, strategia de nation building a fost toxică de la bun început, findcă centrată pe etnie, nu pe cetățenie. Dar, chiar și așa, a reușit. În Spania, de exemplu, procesul de nation building n-a reușit: catalanii și bascii nu se consideră spanioli – în timp ce, la noi, toți cetățenii români se consideră români (fie dpdv etnic, fie dpdv civic).

Singurul lucru pe care îl putem concede comuniștilor e capacitatea lor de a urbaniza România. Niciun alt regim de dinainte și de după ei n-a fost interesat de urbanizare.

Unii conced comuniștilor și dezvoltarea economică – trecerea de la low-income economy la lower-middle-income economy – în principal prin industrializare accelerată. Eu n-o fac – fiindcă tranziția de la low-income la lower-middle-income a fost foarte lentă, mai lentă decât în condiții de libertate și foarte costisitoare în termeni umani.

Singurul lucru pe care îl putem concede deceniului pierdut e începutul democrației românești (repet: de la 1866 și până în 1996, România nu a fost niciun moment o democrație) – și astfel începutul europenizării țării.

În ciuda tuturor nostalgicilor, cea mai bună perioadă din istoria României e cea care începe din 2000. E perioada în care democrația românească s-a consolidat (în condițiile în care alte țări din jur nu mai sunt democrații), în care România s-a dezvoltat accelerat (a sărit două trepte de dezvoltare în doar 20 de ani – de la lower-middle-income economy la high-income economy), și în care nivelul de trai a crescut dincolo de orice așteptări (de-asta nu dau doi bani pe dezvoltarea/industrializarea comunistă: dezvoltarea din ultimii 20 de ani, în condiții de libertate și de democrație a fost mult mai puternică decât cea produsă de comuniști).

România globală și europeană de azi, pe care o detestă din rărunchi toți nostalgicii, conspiraționiștii, elitiștii, tradiționaliștii, ultra-conservatorii și stângiștii noștri radicali, e de departe cea mai bună Românie de până acum.

Nu e perfectă, evident. Mai sunt enorm de multe de făcut, evident. Dar e România pe care am construit-o noi, cei în viață azi. Cu guvernele pe care le-am avut, cum au fost ele, cu politicienii pe care i-am avut, cum au fost ei – și cu noi, așa cum am fost, cu limitele noastre.

Împreună, am pus pe picioare cea mai bună Românie de până acum. De departe cea mai bună Românie de până acum – cu mult, cu foarte mult deasupra celei a antebelicilor, a interbelicilor, a comuniștilor și a postcomuniștilor imediați. Dacă privim în urmă, toți ăștia sunt niște pitici prin comparație, în ciuda ifoselor și a pretențiilor lor.

Să-i ignorăm, așadar. Fiindcă miracolul românesc a fost produs de noi, nu de ei – și adesea l-am produs distrugând deliberat moștenirea lor, care ne trăgea în jos și ne condamna la subdezvoltare și la o formă sau alta de autoritarism (fiindcă, în ultimă instanță, asta e tot ce ne-au lăsat predecesorii noștri).

Și să sperăm că urmașii noștri vor duce lucrurile încă și mai departe decât noi – și că, privind în urmă, se vor privi așa cum ne privim noi pe noi astăzi: cu mândria că lăsăm în urmă ceva important.

Așadar, să lăsăm nostalgiile și să deschidem ochii și să privim realitatea…

Articol scris de Sorin Cucerai  https://republica.ro/in-ciuda-tuturor-nostalgicilor-cea-mai-buna-perioada-din-istoria-romaniei-e-cea-care-incepe-din-2000

Uite cam despre asta vorbeste Cucerai, despre Romania in care astfel de gesturi sunt posibile cu aerul celei mai firesti adecvari, despre spiritul colectiv care poate fi sesizat intr-un astfel de micro-eveniment… In oricare dintre Romaniile antrioare (pomenite de Cucerai) gesturi de acest fel, desi tehnic posiblie, s-ar fi putut intampla extrem de greu sau deloc si ar fi fost ceva totalmente ne natural, iesit din comun, o extravaganta sau o fronda periculoasa. Naturaletea intamplarii din 2012 este o buna ilustrare a lucrurilor despre care vorbeste amicul Cucerai.

Posted in Aliorum Textuum, Arcaluigoeologie | Etichetat: | 118 Comments »

Bill all right

Posted by Arca lui Goe pe mai 14, 2021

Pariul pe divorțului lui Bill Gates, ca subiect cu greutate si priză la public, n-a fost o alegere prea inspirată. Vâlva nici n-a existat, iar firicelul de fum, deși promițător in debut, a cam dispărut, stins de prima pală de vânt. După câte se pare cetățeanul Bill Gates nu prea are potențial pentru a fi vedeta unui astfel de scandal, care să țină paginile tabloidelor si să stârnească imaginația publicul aferent. Dar de ce oare? Să nu existe ingredientele necesare pentru o bârfă planetară de succes? O fi încă prea devreme, dar parcă totuși chiar si încălzirea merge greu, practic stagnând. In afara câtorva supoziții vagi, despre indignarea Melindei in legătură ba cu existenta unei vechi prietene cu care Bill ar fi continuat sa se vadă, ba in legătură cu relația (presupus dubioasă) cu Jeffrey Epstein, ori zvonurile referitoare la existenta unei tinere chinezoaice, angajată a fundației soților Gates, pe post de Monica Lewinsky (deh, fiecare Bill de succes cu monica sa)… nimic cât de cât consistent si serios care sa justifice un divorț in valoare de 150 de miliarde de dolari. E de mirare ca nu s-a găsit încă nicio „fetiță” de pe lista lui Epstein să pretindă un #metoo, ceva, acolo. Se pare ca Bill al nostru este prea molâu pentru așa ceva, nu doar in realitate ci chiar si in „mentalul colectiv”. E mai ușor să crezi că cetățeanul Bill Gates (miliardar) este reptilian, că e Anticrist, ca vrea sa controleze umanitatea, specia, să implanteze cip-uri oamenilor, că vrea să reducă populația planetei, că este capabil de conspirații diabolice si colosale, dar nimeni nu pare dispus să presupună si să creadă serios că Bill Gates si-ar fi înșelat consoarta ori că ar fi bătut-o, desconsiderat-o, sau că n-o fi mai (mal)tratat-o măcar cu o vorbă bună. In fine, singura ipoteză care rămâne in picioare ar fi aceea că a… dezamăgit-o (in amor?) in așa hal încât d-ei, făcându-si suma si evaluările a ajuns la concluzia că-i va fi mult mai bine pe cont propriu (acum la spartul târgului) decât in tandem cu mult hulitul Bill cel moale (dar instrument al răului in tabăra ocultei mondiale)… Si de ce nu i-ar fi? Acum ii e vremea. Jună e, frumoasă e si de nimeni nu depandă (si dac-o vrea…) așa că, viitor de aur Melinda Ann French are. Iar cât despre Bill nicio grija, se descurcă d-lui si singur, singur, singur într-un lan departe. La banii lui… In fine. Asta sa fie? Bill si Melinda, victime colaterale ale noii ordini mondiale in materie de căsătorie si relații matrimoniale, care-i afectează pe toți, nu chiar in egală măsură (cei cu bani fiind primi pre/dispuși), dar orișicât, indiferent de generație, educație, orientare sexuală, religioasă… Ce se va alege oare de Bill Gates? De proiectele sale de binefacere (sau invers)…? De imaginea sa? De moștenirea sa? De legenda omonimă? Dar la urma urmei de ce este Bill Gates acesta așa de celebru? Ei bine, dacă stai să întrebi omul de rând, cetățeanul statistic, talpa țarii (adică a planetei)…  o să constați ca Bill are de fapt o tristă faimă, fiind un fel de Patapievici la scara mare. Foarte mare. Omul e celebru pentru că este foarte bogat (a avut cândva o idee si  s-a scos, un speculant, nu?), e de fațadă filantrop si promotor al unor proiecte umanitare, in fapt având o agendă suspectă si interese oculte, corupt până în măduvă, mânat de mania grandorii si ahtiat de putere si control asupra umanității… etc, bla, bla, bla… Dar totuși mai știe cineva cine e si de ce e Bill Gates legendă? Câți știu oare că Bill Gates este pentru IT ceea ce e Albert Einstein pentru fizică, Novak Djokovic pentru tenis, Johan Cruyff pentru fotbal, Nadia Comăneci pentru gimnastică, William Shakespeare pentru teatru, Ludwig van Beethoven pentru muzica, Leonardo Da Vinci pentru Renaștere, Robert De Niro pentru actorie, Martin Scorsese pentru regie, Charlie Chaplin pentru cinematografie si Mihai Eminescu pentru literatura română. Serios… Ba sa vezi posteritatea fi-va încă si mai dreaptă… Până una alta este si d-lui un simplu omuleț pe care nevasta (o nevastă) l-a lăsat baltă. Mă întreb ce-o să facă adepții minunatelor teorii ale conspirațiilor cu ce-a mai rămas din Bill Gates? Are cineva propuneri?         

Mic reper de biblio-grafie latină Adevărul despre demonul Bill Gates… 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | 35 Comments »

Porti si ferestre

Posted by Arca lui Goe pe mai 5, 2021

Gates & Windows

O stire cancan a venit sa tulbure apatia care se instalase peste palaneta odata cu prelungita pandemie: Bill si Melinda Gates divorteaza. La orice ne-am fi putut astepta dar la asa ceva ba. Bezos da, normal, dar Gates? Bill Gates? Se pare ca l-au ajuns blestemele adeptilor teoriei conspiratiilor sau ale virusului Corona ca razbunare pentru sustinerea producerii si administrarii vaccinului. Anyway este foarte posibil ca pandemia in sine sa fi avut un rol decisiv in surprinzatoarea decizie luata de cei doi. Multi au fost afectati la psihic din cauza izolarii in spatii mici, iar bogatii nu fac exceptie. Care anume au fost faptele sau picatura care a umplut paharul unuia dintre cei doi (sau ambilor) soti, dupa o casnicie de 27 de ani, facandu-i sa iasa prin Ferestre si sa tranteasca Poartile, noi nu vom sti-o poate niciodata, dar o putem specula in fel si chip. De altfel ipotezele n-au intarziat sa apara. Cert este ca Bill Geates va iesi din top 10 al celor mai bogati ai planetei, saracind. Ma rog nu va deveni intr-atat de sarac precum Ion Tiriac (de ex) dar oricum nu va mai fi ce-a fost. In tot cazul intamplarea este o noua dovada a faptului ca oamenii sunt ciudati.

Pentru Gates & Windows ar merge niste Doors:

Misu St. Popescu vrea sa divorteze.
Lung prilej de vorbe si de ipoteze!
Unii spun ca Misu singur e de vina,
Ca la ei in casa n-a fost zi senina.
Ca nu poate nimeni sa-i mai intre-n voie
Si-a avut norocul de-a gasit pe Zoe,
Care-i rabda toate de cand l-a luat.
Ca desigur alta nu l-ar fi rabdat
Nici macar o luna, insa biata fata
Este bunatatea personificata
Ca-nainte Zoe pana nu-l luase
A respins partide mult mai serioase:
Jorj Athanasiu, cand era flacau…
Goldman de la Credit… Guta Popandau,
Angrosist de vinuri, — o partida rara
Si cu care Misu nici nu se compara —
Toti cu situatii si destul de “bine”,
Refuzati de dansa, ca sa ia… pe cine!
Ca saraca Zoe cand l-a cunoscut
Era fara slujba si dator vandut.
Ca de-atunci incoace ea zadarnic spera,
Ca el n-are-n casa nici o maniera,
Nu respecta seara orele de masa,
Rareori cu leafa nimereste-acasa,
Frecventeaza cele mai de jos localuri
Si se tine noaptea numai de scandaluri…
Dar mai e un lucru mai fenomenal:
Misu St. Popescu este imoral!
Parca ea nu stie ca, de-acum un an,
Dumnealui se tine cu madam Varlan?
O caricatura… un chibrit… o aia
Cu piciorul mare si c-un par cat claia,
O mahalagioaica… Afectata… rea, —
De se mira lumea: ce-a gasit la ea?
Altii spun ca totusi nu-i de vina el,
Ca din contra, Misu e un sot model,
Insa ea, Popeasca, este o ingrata.
C-ar fi stat si-acuma tot nemaritata,
Daca din pacate nu s-ar fi gasit
Un neghiob ca Misu, un imbrobodit…
C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui
Unde se dusese la un var de-al lui
Care-avea la dansii casa cu chirie.
Ca vorbeau adesea la bucatarie,
Mai cu seama ziua cand trecea la masa.
Ca duduca Zoe scutura prin casa
Si — nu zice nimeni ca era bigota
— Insa frantuzeste nu stia o iota !
Ca gasind odata niste carti franceze,
A rugat pe Misu “s-o initieze”…
(Promitea fetita !)
Tot asa mereu,
Azi o sarutare, maine… mai stiu eu?
Ba cu frantuzeasca, ba cu scuturatul,
Pana cand la urma a-ncurcat baiatul!…
Toate astea insa la un loc denota
C-a luat-o goala, fara nici o dota.
Trei perechi de case?
Stie Dumnezeu…
Trei perechi de mofturi!
— N-o spun numai eu.
Intrebati pe Lambru, pe madam Palade
(O persoana-n varsta, foarte cumsecade)
Si pe toata lumea care-o cunostea,
C-a luat-o numai cu ce-a fost pe ea…
El putea desigur altfel sa se-nsoare,
— Dar in loc sa-i fie recunoscatoare,
Sa-l respecte-n casa si sa-l menajeze,
Dumneaei, din contra, tine sa dicteze!
Misu nu e liber nici macar un pas,
Toata lumea vede ca l-a dus de nas.
Dar in schimb, fireste, ea, de la-nceput
Fara nici o jena a facut ce-a vrut.
Seara, cand o cauti, pleaca la cucoane,
Ziua se ocupa numai cu romane,
Iar bucatareasa (c-au schimbat femeia)
Are tot pe mana, pana cand si cheia
De la magazie si de la dulap,
— Care va sa zica si-a facut de cap.
Altii spun ca Zoe, la madam Lipan,
A-ntalnit pe unu, Iorgu Damian,
— Flutur de saloane, mare puslama.
Ca-ntre ei desigur exista ceva,
Fiindca ea-ntr-o clipa de sinceritate
A scapat o vorba la madam Stamate:
“Ah, ma chere, ce nobil si distins baiet!…”
Iar madam Stamate n-a tinut secret,
Si-i destul sa afle cateva persoane…
Tot atunci, se vede, una din cocoane
I-a facut pesemne lui o anonima
Unde iscalise doar atat: „Cu stima…”
Si-i scria acolo — spun din auzite —
Ca „madam Popescu prea se compromite…”
Dar el n-a citit-o, nefiind francata.
Si-a trecut si asta.
In sfarsit, odata
Trebuind sa plece Misu la Vaslui
Pentru niste case,
— un amic de-al lui,
Unul de la Banca, l-a pornit cu sila
Sa ia trenul numai pana la Chitila
Si sa stea acolo tocmai timpul strict,
Ca sa-i poata prinde in flagrant delict…
Ca venind Popescu si vazand lumina,
A intrat in curte tocmai prin gradina
Si batand la usa care da-n salon,
Cineva din casa i-a strigat: “Pardon!”
Zoe sta de vorba, nici nu s-astepta
(Ca era devreme… zece si ceva)
Si crezand ca-i mâta sau vrun alt ecou,
Cand vazu ca-i Misu, a ramas tablou,
El paru deodata foarte incantat.
— Ma iertati — le zise — ca v-am deranjat!…
Puse-apoi paltonul peste geamantan
Si venind cu-ncetul catre Damian
Care sta sa plece, zise:
— “Buna seara.
(Damian atuncea s-a facut ca ceara.)
Nu mai stati de vorba? Poate ca ti-e somn…
Te grabesti prea tare, mult stimate domn!”
Si zicand acestea cu o voce calma,
Vru sa-l ia de guler si sa-i dea o palma.
— “Domnule Popescu… nene! stai un pic…
Pe parola noastra ca n-a fost nimic!…
Damian, saracul, nu stia ce zice,
— Dar gasind la urma un moment propice,
Cand vazu ca treaba tot mai rau se-ncurca,
A fugit…
Iar sotii se certara furca.
Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din “draga”,
Socotind ca astfel va putea s-o dreaga,
Dar la urma urmei, ca sa-l deie gata,
A-nceput sa faca ea pe suparata.
Ca odinioara l-a iubit un pic,
Dar nu-l cunoscuse chiar asa mojic…
Si-ntorcand o clipa capul indarat,
I-a strigat din usa:
— “Te-ai prostit di tat!…”
Toate astea insa n-au nici un temei,
Ca nu stie nimeni ce-a fost intre ei.
Vineri toata lumea a putut sa-i vada
Amandoi alaturi, brat la brat, pe strada…
Ei, si stiti, aseara, dupa ce-a stat ploaia,
Ce-a aflat Tantica de la Procopoaia
Cand s-a dus sa-i ceara un model de sort?…
Ca madam Popescu nu mai da divort.

Posted in Arcaluigoeologie | 146 Comments »

Extremism și antivaccinism

Posted by Arca lui Goe pe mai 3, 2021

Epopeea pandemiei pe planeta de Pamant, in era internetului in mase, dureaza de un an si mai bine. Redam in continuare un text nou si de actualitate al d-lui Andrei CORNEA preluat de aici: Extremism și antivaccinism – Dilema veche

Sînt tot mai multe indicii despre asocieri dintre grupurile și partidele extremiste din Europa și din alte locuri și grupurile antivacciniste sau/și contestatare ale măsurilor anti-COVID-19. De la AUR de la noi și pînă la AfD din Germania și la „vestele galbene” din Franța, acești oameni „antisistem” tind să îmbrățișeze teoriile conspiraționiste privitoare la vaccinurile anti-COVID-19. Scopul lor e limpede: profită de ignoranța multor oameni, de nivelul foarte scăzut al informației științifice, pe de altă parte de temerile multora privitoare la un virus nou și la vaccinuri foarte noi și realizate într-un timp foarte scurt în raport cu posibilitățile mai vechi. Dar relația se manifestă și invers: mulți antivacciniști, obsedați din diferite motive de convingerea că vaccinurile sînt malefice sau că noul coronavirus poate fi tratat cu leacuri naturiste, ajung să considere partidele mainstream drept contrare intereselor lor, ba chiar drept „trădătoare”. Cei care cred în teoriile QAnon sau ale Alianței Transumaniste etc., cei care „știu” că Bill Gates a inventat coronavirusul cel nou numai pentru ca apoi să servească umanității un vaccin prin care vom fi, eventual, modificați genetic, și așa mai departe – toți aceștia și încă mulți alții vor tinde să susțină partide extremiste și populist-radicale. Considerînd că politicienii mainstream nu-i ascultă și practică politici pe care le resping, ei se vor îndrepta spre cei care și-ar dori prăbușirea sistemelor politice democratice și liberale.

Apoi, desigur, sînt și dezinformările deja binecunoscute ale unor țări precum Rusia și China, prima cel puțin fiind în spatele unor campanii mai vechi de discreditare a unor vaccinuri occidentale, precum cel de la AstraZeneca. Sînt țări și lideri autoritari care tare și-ar dori sfîrșitul civilizației, așa cum o cunoaștem, iar COVID-19 a părut un moment că le furnizează ocazia mult așteptată. A bloca sau a încetini, în aceste condiții, acțiunea de vaccinare în masă a țărilor democratice ar putea constitui o ultimă șansă din acest punct de vedere.

Asocierea dintre antivacciniști și extremism politic e periculoasă și poate aduce daune însemnate. Pe de altă parte, ea furnizează și șansa de a lovi eficient în partizanii ei. Devenind și un crez politic, antivaccinismul s-ar putea discredita mai repede înaintea unora, cel puțin, dintre partizanii săi.

După părerea mea, succesul campaniilor de vaccinare din Europa și America, cu reducerea corespunzătoare a ratei infectărilor, va contribui mult la întărirea convingerii majorității că, de fapt: 1) știința este de mare folos omenirii; 2) cu oricîte deficiențe inițiale, guvernările democratice pot închide mai bine o pandemie decît cele autoritare (Statele Unite, Marea Britanie, Israelul conduc fie la numărul absolut de vaccinări, fie la cel relativ la numărul populației); 3) antivaccinismul e o manifestare de stupiditate socială, care aduce mari daune umanității, nu mai puțin decît extremismul politic.

Cred că extremismul politic va pierde astfel un argument important, pe moment, cel puțin. Oricum, succesul Occidentului în campania de vaccinare împotriva COVID-19 începe să se profileze deja: pînă acum, Statele Unite au administrat peste 228 de milioane de doze (adică tot atîția oameni au fost injectați cu măcar o doză); iar primele trei vaccinuri cele mai folosite în întreaga lume sînt britanico-suedezul AstraZeneca și americanele și foarte inovatoarele Pfizer și Moderna. În cursa vaccinării, America e înaintea Chinei în cifre absolute și relative și mult înaintea Rusiei – și nu doar științific și tehnologic, dar… CONTINUAREA AICI Extremism și antivaccinism – Dilema veche

***

Si un text vechi de un an si cateva zile, preluat de aici: Mascarade « (b)Arca lui goE (wordpress.com)

Feseniști versus anti-feseniști… Băsiști versus anti-băsiști…  Pe urmă nimic de soi care să hrănească nevoia noastră de polarizare și distanțare socială. Dar iată că a sosit Corona Time. Vor exista iarăși motive serioase de ceartă, de dispute, de răfuiala, de dihonie, de gâlceavă, între prieteni, între rude, vecini,  intre oameni, așa in general, si in virtual in particular. E pandemie sau nu e pandemie? E conspirație sau nu e conspirație? E timpul să se formeze taberele, să se ridice baricadele, să se ia poziții și să se mențină până în pânzele albe. Toate pânzele sus. Tu de ce parte ești agnosticule? Tu cu cine votezi? E pandemie sau nu e pandemie? E conspirație sau nu e conspirație? Haide, pronunță-te. Nu e vreme de beție. Nu e timpul să fii evaziv. Nu (mai) e vremea să fii imparțial ca tot românul, că acuma problema e planetară. Trebuie să ai si tu o părere, o opinie, o poziție, o opoziție, ceva acolo, care va să zică mă înțelegi. Ori la bal ori la spital. D-voastră cum con-siderați?

Faptele: Cred ca ar fi buna o re-Capitulare in fata faptelor implinite. Ce facea omenirea inainte de pandemie? Cu ce se ocupa d-ei? Ce hobby-uri majore avea? Cu ce-si umplea timpul si cu ce-si omora plictiseala? Mai stie cineva? Isi mai aminteste cineva? In ordinea analfabetica si necronologica a importantei, am putea zice ca se indeletnicea cu Brexit, cu #metoo, cu incalizirea globala (Greta), cu refugiatii din Siria, cu razboiul din Siria, cu corectitudinea politica (si pronumele personale care sa desemneze la persoana  a treia, sexul al treilea, al patrulea si transsexualii si/sau gender fluizii), cu pretentiile Turciei, ale Chinei si ale tuturor, cu America first, Rusia first, America great again, URSS great again, si cu amestecul trolilor Rusiei in alegerile si referendumurile altora, ma rog, cu tot felul de astfel  prostii (si cu altele pe care le-am omis in mod ne/intentinat; mai spune si tu), pe care acum nu mai da nimeni nici doi bani si de care nu se mai vorbeste. Acum subiectul unic pe ordinea de zi la scara planetara este pandemia de Corona virus.  Dar ce este aceasta pandemie? Cum reuseste sa capteze intreaga atentie, a mass-mediei, a guvernelor, a opiniei publice si chiar si a individului, a bietului ins, fortat mereu sa caste gura la o ordine de zi care nu-i a lui si nu-i de-a buna. Bun. A venit pandemia. Dar totusi, ce este aceasta pandemie? si in ce consta fenomenul omonim, nu, nu in realitate, ci asa dupa cum este explicata de toata lumea. N-ar strica o re-Capitulare in fata listei de variante a semnificatiilor directe si colaterale pe care le-ar avea pandemia  si a explicatiilor oferite (eventual prin deconspirare) de catre diverse grupuri de omuleti (prexistente pandemiei), care  au gasit in sfarsit un mijloc proaspat de a-si exprima conceptiile. Cu putina rabdare vom face aceasta re-Capitulare. Daca are cineva idei pentru introducere in problema si dorinta de participare, il invitam cu toata caldura sa o faca si sa-si exprime „opinia”, cat mai degraba, inainte de a i-o exprima altii pe a lor.

Variante interpretative – re-Capitulare:

  1. Pandemia cu Corona Virus este o pandemie ordinara, in contextul global al biosferei, dintre cele care se intampla inevitabil din cand in cand, in urma mutatiilor genetice accidentale ale unor virusuri care migreaza de la o specie (obisnuita cu virusul) la alta (neobisnuita inca cu virusul). Aparitia ei nu are legatura directa cu societatea umana dar generalizarea ei la scara planetara este, evident, determinata de nivelul de interconectare la care au ajuns comunitatile umane pe planeta.
  2. Pandemia cu Corona Virus este o pandemie speciala, cauzata de specificul functionarii societatii umane, care eludeaza selectia naturala, conservand o perioada mai mare de timp, in interiorul comunitatilor, indivizi care in cadrul altor specii ar fi fost eliminate mai rapid pe cale naturala, batrani, bolnavi, dependenti de medicatie (in special medicatie care nu vindeca ci intretine boala si pacientul impreuna), inadaptati, etc. pandemia fiind practic un soi de feedback inevitabil prin care natura face corectii in acest sens. Necesarul suplimentar pentru a acoperi asistenta sociala (mereu sporita), impinge omenirea sa caute in afara limitelor sale normale (la lilieci, de exemplu), resurse suplimentare, mereu si mereu mai variate, care in mod inevitabil produc si efecte imprevizible (eventual efecte de auto-reglare).
  3. Pandemia cu Corona Virus este o pedeapsa de la Dumnezeu impotriva celor care s-au pierdut de El. O lectie de morala in scopul aducerii omului aproape de (idea de) Dumnezeu si a intelegerii indispensabilitatii Sale.
  4. Pandemia cu Corona Virus este rezulatatul sacaprii accidentale de sub control a unui virus creat sau modificat in laborator de catre oameni.
  5. Pandemia cu Corona Virus este rezulatatul infectarii intentionate cu un virus creat sau manipulat in laboratoare, de indivizi care incearca sa-l foloseasca pentru atingerae unor scopuri personale (controlul umanitatii, instaurarea unei noi ordini mondiale, etc)
  6. Pandemia cu Corona Virus este rezultatul actiunii lui Anthicrist si a uneltelor sale oculte in scopul propagarii raului in lume.
  7. Pandemia cu Corona Virus nu exista, este pur si simplu o iluzie, rezultatul unei psihoze colective, intretinuta (prosteste sau din interes) de mass-media.

Tu pentru care varianta votezi? Ai alta?

Constat(ăm) cu „regret” ca din lista „exhaustivă„, a „teoriilor” care „explică” pandemia cu Corona Virus, emise pana acum, au fost omise accidental unele dintre ipotezele care au circulat in spatiul public.  Departe de noi intentia de a dezavantaja vreuna dintre „ipoteze” in favoarea altora. Asadar revenim cu adăugari, mentionand ca lista ramane deschisa.

8. Pandemia cu Corona Virus este rezultatul direct (accidental sau intentionat) al actiunii câmpurilor electromagnetice associate cu tehnologia 5G. Practic prezenta virusului in corp nu este cauzata de contaminare cu virus din exterior, virusul fiind produs (ca reziduu genetic) de catre celulele umane afectate de radiatia electro-magnetica. (sub-varinta – radiatii solare, galactice, cosmice)

9. Pandemia cu Corona Virus este provocată de extraterestri. Aceasta este o ipoteza nouă, pe care abia am introdus-o pe piată, asa ca detalii vom adauga ulterior, in cazul in care vom constata ca este apta sa atraga adepti. (N-am mai auzit-o încå pe nicaieri, dar ne-am gandit ca nu strica sa anticipam putin si sa nu fim luati pe nepregatite atunci când va fi lansată oficial in circuit).

Posted in Arcaluigoeologie | 42 Comments »

Christos a înviat

Posted by Arca lui Goe pe mai 2, 2021

„Învierea Domnului”, Lorenzo Veneziano, sec. al XIII-lea, Milano„Învierea Domnului”, frescă bizantină, Biserica Chora, sec. al XIV-lea, Constantinopol„Învierea Domnului”, Isus din Nazaret și Maria Magdalena, ilustrație dintr-o Biblie din anii 1900

De sărbătoarea Păștilor vă urez cu bucurie și speranță, tuturor membrilor echipajului, călătorilor clandestini și vizitatorilor pasageri, de pe Arca lui Goe, să aveți parte de sănătate, tihnă, bunăstare, fericire și lumină din belșug, în ambianța casei dragi și-n mijlocul sfintei familii, în deplină armonie si înțelegere cu toți cei iubiți din realitate!

Christos a înviat!

Hristos anésti! Alithós anésti! Christus resurrexit! Resurrexit vere! Uscrâsnit-å Isus Crist! Zaista uscrâsnit–å! Hristolu anyie! De-alihea anyie! Hristos anghii! Istana anghii! Cristo è risorto! È veramente risorto! Le Christ est ressuscité ! En vérité Il est ressuscité ! Cristo ressuscitou! Verdadeiramente ressuscitou! Cristo ha resucitado! Verdaderamente, ha resucitado! Crist ha ressuscitat! Veritablement ha ressuscitat! Hristos voskrese! Voistinu voskrese! Hristos voskrese! Voistinu voskrese! Hrystos uvaskros! Saprawdy wvaskros! Hrystos voskres! Voistynu voskres! Hristos voskres! Voistynu voskres! Hristos vozkrese! Voistina vozkrese! Hristos vaskrse! Vaistinu vaskrse! Krist uskrsnu! Uistinu uskrsnu! Kristus vstal z mrtvých! Vpravdě vstal z mrtvých! Kristus vstal z mŕtvych! Skutočne vstal! Chrystus zmartwychwstał! Prawdziwie zmartwychwstał! Christ is risen! Indeed, He is risen! Crist aras! Crist sodhlice aras! Crist is arisen! Arisen he sothe! Christus ist auferstanden! Er ist wahrhaftig auferstanden! Christus is opgestaan! Hij is waarlijk opgestaan! Kristus het opgestaan! Hom het waarlik opgestaan! Kristus is opstien! Wis is er opstien! Der Meschiache undzer iz geshtanen! Avade er iz ufgeshtanen! Kristus er opstanden! Sandelig Han er Opstanden! Kristur er upprisinn! Hann er vissulega upprisinn! Kristus er oppstanden! Han er sannelig oppstanden! Kristus är uppstånden! Ja, Han är verkligen uppstånden! Krishti u ngjall! Vërtet u ngjall! Hristos haryav i merelotz! Orhnyal e Harouthyoune Hristosi! Kristus (ir) augšāmcēlies! Patiesi viņš ir augšāmcēlies! Kristus prisikėlė! Tikrai prisikėlė! Tá Críost éirithe! Go deimhin, tá sé éirithe! Asréracht Críst! Asréracht Hé-som co dearb! Taw Creest Ereen! Taw Shay Ereen Guhdyne! Tha Crìosd air èiridh! Gu dearbh, tha e air èiridh! Dassoret eo Krist! E wirionez dassoret eo! Thew Creest dassorez! En weer thewa dassorez! Atgyfododd Crist! Yn wir atgyfododd! Krista uttitaha! Satvam uttitaha! Masih barkhaste ast! Be rasti barkhaste ast! Yesu Masih zinda ho gaya hai! Haan yaqeenan, woh zinda ho gaya hai! Yesu Masih zinda ho gaya hai! Haan yaqeenan, woh zinda ho gaya hai! Yeshu Khrist uthla ahe! Kharokhar uthla ahe! al-Masīḥ qām! Bi-l-ḥaqīqati qām! Mshiḥa qām! Sharīrāīth qām! sau Mshiḥo Qom! Shariroith Qom! Mshikha qimlih! Bhāqota qimlih! Mshiḥo qāyem! Shariroith qāyem! Christos a înviat! Adevărat a înviat! Christos tensiou! Bahake tensiou! Kristos Tenestwal! Bergit Tenestwal! HaMashiach qam! Be’emet qam! Kristu qam! Huwa qam tassew! Pikhristos aftonf! Khen oumethmi aftonf! Kriste agsdga! Cheshmaritad agsdga! Kirsek getand’! Ghorontume! Kyrsa Dybzaheit! Itzzabyrgny Dybzaheit! ക്രിസ്തു ഉയിര്‍ത്തെഴുന്നേറ്റു! തീര്‍ച്ചയായും ഉയിര്‍ത്തെഴുന്നേറ്റു! Christu uyirthezhunnettu! Theerchayayum uyirthezhunnettu! Kristus aq ungwektaq! Pichinuq ungwektaq! Xris-tusaq Ung-uixtuq! Iluumun Ung-uixtuq! Icha’kuxi Kajvaltik Kristo! Ta melel icha’kuxi! Cha’kuxaj Kajwaltik Kristo! Ta melel cha’kuxaj! Si Kristo ay nabuhay! Totoo! Siya nga ay nabuhay! Kristus telah bangkit! Dia benar-benar telah bangkit! Y Cristo sinubli yang mebie! Sinubli ya pin mebie! Si Kristo nabanhaw! Matuod Siya nga nabanhaw! La’la’i i Kristo! Magahet na luma’la’ i Kristo! Lios a melau sefal! Meipung, a mahan sefal! Ua ala aʻe nei ʻo Kristo! Ua ala ʻiʻo nō ʻo Ia! Na Karisito tucake tale! Io sa tucake tale! Nitsangana tamin’ny maty i Kristy! Nitsangana marina tokoa izy! Christ daaztsą́ą́dę́ę́ʼ náádiidzáá! Tʼáá aaníí daaztsą́ą́dę́ę́ʼ náádiidzáá! Xristos Kuxwoo-digoot! Xegaa-kux Kuxwoo-digoot! Kristo ni muriuku! Ni muriuku nema! Jésu Krísti Ébilíwõ! Ézia õ´ Bilíwõ! Kristo Azukkide! Kweli Azukkide! Kristo Amefufukka! Kweli Amefufukka! Hristós diril–Dí! Hakíkatén diril–Dí! Məsih dirildi! Həqiqətən dirildi! Khristós chərəlnə! Chæn chərəlnə! Əysa tirildi! Ⱨəⱪiⱪətinla tirildi! Krisztus feltámadt! Valóban feltámadt! Kristus nousi kuolleista! Totisesti nousi! Kristus on üles tõusnud! Tõesti, Ta on üles tõusnud! Христос ылыж кынелын! Чынак ылыж кынелын! Cristo Berbistua! Benatan Berbistua! Jīdū fùhuó le! Tā quèshí fùhuó le! 그리스도께서 부활하셨습니다! 참으로 부활하셨습니다! Kristo Gesso Buhwal ha sho sumnida! Chamuro Buhwal ha sho sumnida! ハリストス復活!実に復活! Harisutosu fukkatsu! Jitsu ni fukkatsu! Cristo causarimpunña! Ciertopuni causarimpunña! Kristo leviĝis! Vere Li leviĝis! Kristo riviveskabas! Ya Il rivivesakabas! Christo ha resurgite! Vermente ille ha resurgite! Christo ha resurrecte! Vermente ille ha resurrecte!

Posted in Arcaluigoeologie | 21 Comments »

Prozele lui Isus

Posted by Dl.Goe pe aprilie 26, 2021

Spre luare a-minte și întru aducere a-minte,

prilej de meditație cu înțeleptul statului

despre poveștile înțeleptului lumii.

Sper că se vor găsi enoriași, evangheliști sau alte soiuri de exegeți (măcar unul, un exe-get-beget), care vor avea răbdarea să asculte cele 49 de minute (câte 7 minute in fiecare din cele 7 zile ale acestei săptămâni), ale acestei foarte ilustre si ilustrative prelegeri, aflată in directă legătură cu perpetua liberă exprimare, manifestată mai întâi la Isus, iar apoi, după circa 1948 de ani, la pleiada de îngeri, Andrei, Gabriel si Pleșu, in conținuturile si formele sale, aparent diferite de la un practicant la altul, dar totuși manifestări ale aceleași esențe împărtășită si cu alții (precum Ilinca si Neamțu), dintre care as mai menționa in mod special pe unul anume, extras din evul mediu, oarecum echidistant in raport cu Pleșu si Isus, si anume, Giordano Bruno. Am pomenit (deocamdată) cinci vorbitori, care au avut de suportat consecințele asumării exprimării libere, plătind prețuri ușor diferite  pentru îndrăzneala de a da glas, unor conținuturi (anume), in niște forme (anume), adresându-se unui public (anume), într-un context (anume).  Căci niciodată instantaneea polimorfică a exprimării libere (bietul vorbitor) nu apare singur in peisaj, ci întotdeauna însoțit de ceilalți patru cavaleri ai apocalipsei conținut-formă-public-context, cvintetul de aur al liberei exprimări… (plus chibiții extrasi din public)

O săptămâna mare tuturor !

Posted in Arcaluigoeologie | 37 Comments »

Singur fără mine

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 24, 2021

Virusul Corona m-a obligat să stau mai mult cu mine. Mi s-a întâmplat foarte rar să fiu însoțit de mine. Chiar și atunci când eram singur nu eram cu mine. În tinerețe mă gândeam la multe lucruri, la gagici, la petreceri, fotbal, mai târziu, când eram singur mă gândeam la munca, la soluții, la problemele casei. Nu mai spun că eram relativ rar singur, foarte des eram cu familia, cu prieteni, colegi, cunoștințe. Acum distanțarea socială mă obligă să fiu singur. Și când spun singur, păi atunci e clar că sunt singur, singur. Problema e că nu mai am preocupările vechi, pensionar, fără mari probleme personale, fără mari planuri de viitor, ajung să fiu singur cu mine. Ajung chiar să stau de vorbă cu mine.

Trebuie din start să spun că mă găsesc extrem de plictisitor. De abia acum îmi dau seama. Trăiam cu iluzia că aș fi un personaj interesant, plin de umor, spumos, da de unde!? Sunt absolut plictisitor. De exemplu, de când stau de vorbă cu mine, nu am reușit niciodată să mă surprind prin vreo idee strălucita, printr-o vorbă de duh, să zic, ia uite domne ce haios e băiatul ăsta. De unde, numai platitudini, sofisme, toate gândurile care-mi trec prin cap sunt absolut previzibile.

Nici caracterul nu e prea caracter. Sunt chiar gelos și invidios, îmi căzuseră în mână niște poze și niște filmulețe din perioada în care nu eram împreuna cu mine. Tare mă oftică șmecherul. Nu pot să-l sufăr când îl văd că râde, chipurile glumește, se vede de la o postă că se credea fericit. Că mai e și prostănac, își imaginează empatii, era să spun entropii, crede despre el că e bun. Da de unde? Un arogant!

Nici fizic nu mă plac, evit să mă uit în oglindă, dar atunci când o fac văd un tip acru, cu o privire rea, se uită la mine cu dispreț. Nu văd, zău, ce motive are personajul din oglinda să se poarte așa urât cu mine? Nu i-am greșit cu nimic, cum spuneam, rar m-a interesat persoana lui, în definitiv suntem niște străini, chiar daca am trăit amar de ani în apropiere. Chestia nasoală e că nici nu mai îmi pasă de părerea celui din oglinda, că imaginea oricum e răsturnată.
De abia acum îmi dau seama ce coșmar e să fii împreună, o viată întreagă, cu un asemenea specimen. Să-i suporți ticurile, mirosurile, obiceiurile, numeroasele defecte, să fii obligat să-l speli, să-l ștergi, să-l hrănești, să-l aperi, să-l îmbraci, să-l distrezi.

Măcar dacă l-as iubi! Dar parcă totuși nu m-as desparți de el, nu am altul și rău cu rău, dar mai rău, fără rău. Mai am și eu cu cine schimba o vorbă. Dacă m-aș desparți atunci aș fi cu adevărat extrem de singur. Singur fără mine.

Singur, singur, singur, într-un lan, departe! Un text de Neamtu Tiganu, repostare de aici: neamtu tiganu: Singur (la-neamtu-tiganu.blogspot.com)

 

Lan de grâu cu corbi – Vincent van Gogh

A trecut mai bine de un an. Un an de Corona. La inceput mi-a fost frica de virus, acum mi-e si mai frica deoarece incep sa nu ma mai tem. Caut cu disperare filme si articole cu bolnavi in stare grava, ca sa mi se faca din nou frica. Mi-ar place ca guvernul sa ne faca mai multa frica. Ca asa e omul, se obisnuieste cu frica si nu ii mai e frica. Eu de mic eram fricos si de fricos ce eram saream la trambuline, ma cataram in copaci cu consecintele de rigoare, miini si picioare rupte, zgirieturi etc. Prima fractura m-a speriat, dar mai apoi am vazut ca nu e chiar asa greu si nu mi-a mai fost frica. Dar e bine sa-ti fie frica. Inainte mi-e era un pic frica de moarte, mai apoi imi era frica doar de Corona, imi ziceam orice, dar nu Corona si uite ca nu-mi mai e frica de moarte, daca ma vaccinez chiar voi deveni nemuritor, cred.
Mi-e frica si de viata mea de dinainte, cit de inconstient eram si umblam ala-n dala printre virusi si microbi. Nici pe miini nu ma prea spalam si avem mizerie sub unghii. Acum ma spal f des, incep sa am pielea f fina, chiar stravezie.
Ma gindesc si cit de obositor era sa mergi cu avioane, peste mari si tari, sa faci bagaje, sa te chinui sa te intelegi cu tot felul de bastinasi. Ma ardea soarele, ma muscau tintarii, mi se infecta urechea. Sau cu masina, mii de km, in Spania, Italia, Romania. Sau la schi, in frig, in viscol. La ce bun? Nu-i mai bine acum cind stau linistit pe canapea si beau bere!
Sau, imi amintesc cind ma intilneam cu oameni, in aglomeratie, cine ar mai crede asa ceva, unii erau transpirati, vedeam chiar fete cumva despuiate, unele nu aveau nici sutien. Extrem de stressant, la ce bun? Nu-i mai bine acum, ma uit la cer, la stele, cind e senin.

Sau cind mergeam la Uzina de la Craiova cu autobuzul fabricii, dimineata ziceai ca te sui in fabrica de usturoi. Acum, in casa miroase numai a sapun si dezinfectat.

Vreau sa sterg trecutul, sa sterg amintirile, m-am hotarit sa-mi ard cele citeva carti ramase. Mi-e rusine de trecutul meu, ma intilneam cu multi oameni, chefuiam, dansam, ce rusine, cum puteam sa fac asa ceva? Nu stiu daca ma crede cineva, dar nici distanta nu o tineam, si nu aveam nici masca.

Daca vreti sa traiti fericiti stati in casa, cititi carti multe, dar nu carti de amintiri, cititi despre Fram ursul polar, cum transpira el. Sau cititi despre Dracula, sa vi se faca frica, sa va temeti de oameni, oamenii sunt rai, f rai. Sau cititi despre virusi si microbi, unii devin chiar simpatici. Nu se poate sa nu-l admiri pe Corona, cum se transforma el, ce schmeker e, ti se face si mila sa-l ucizi, e atit de perfect! In definitiv ar avea si el dreptul la existenta, e si el natura, chiar daca e natura moarta.

Incetati sa va mai uitati la albume de familie, copiii, nepotii, unchii, surorile, parintii toti urmaresc un singur lucru, sa va contamineze cu virus. Feriti-va de ei! Feriti-va de vecini, de postas.

Virusul se inmulteste prin oameni, daca oamenii ar dispare, ar dispare si virusul. Si ar fi salvata si planeta. Ar trebui interzis si contactul intre barbat si femeie, chiar daca sunt casatoriti, savantii ne invata ca cel mai mare pericol de contaminare e in familie. Deci familia trebuie desfintata.

Nu inteleg de ce nu se inchid toate magazinele, incl cele alimentare, mincarea e oricum contaminata, are oricum Euri. Mincarea ne ingrase, ne ridica tensiunea, ne ingreuneaza ficatul.

Trebuie o mare resetare, nu numai green deal, ci si viata insasi trebuie redefinita. How dare you!

Un an de Corona, un an de Heineken – Un text de Neamtu Tiganu preluat de aici: ORIGINILE PERVERSITĂȚII « (b)Arca lui goE (wordpress.com)

Pluteste in aer, asa… un abur subtire de depresie si anxietate planetara, de la Nistru pân la Tisa. Ia uitati-va si aici: Și-așa-mi vine câteodată, dorule – SUNT UN ADOLESCENT REBEL

Posted in Arcaluigoeologie | 44 Comments »

ORIGINILE PERVERSITĂȚII

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 19, 2021

Am văzut un film documentar care m-a tulburat. O femeie din Afganistan, promisă de tată unui bărbat care îi era nesuferit, se aruncă la picioarele unui bărbat frumos dintr-un sat vecin, implorându-l să o defloreze pentru ca apoi să fie ucisă sau să o omoare chiar el. Dar el se îndrăgostește și o ia de nevastă. Consecința e că sunt aruncați amândoi în pușcărie pentru că în acest fel au împiedicat împlinirea promisiunii făcute de tatăl fetei.  Închisorile, în Afganistan, nu sunt chiar ca în lumea occidentală. Tatăl fetei îi deplânge soarta, dar o găsește vinovată. Se vede pe chipul lui că suferă sincer.

Există țări în care sinuciderea e singura soluție, în cazul în care nu ai nici o libertate să te sustragi unei relații intime impuse cu forța. Lipsa libertății în spațiul vital și a aceleia de a alege cu cine îți împarți trupul și sufletul e o tortură insuportabilă.

Argumentul lui Ravi Zacharias că homosexualitatea trebuie sancționată religios pentru că nu are fundamente sacre nu ține, pentru că nici heterosexualitatea fără dragoste, promiscuitatea și așa mai departe nu au fundamente sacre și 90% poate chiar mai bine dintre contemporani așa trăiesc. Este cel puțin patetic să ne apucăm să sancționăm discreționar un tip de practică sexuală pe motiv de perversitate și să fim orbi la perversitarea practicilor heterosexuale. Bine că iubirea homosexuală (și lesbiană) e nelegiuită, în schimb orgiile hetero sunt bune, hook-up-ul e bun, tratatea femeilor care aspiră la relații de suflet în regim de bordel e nevinovată, sexul-experimental practicat de profitori și hahalere e o minune de la Dumnezeu, sexul- social și de clubbing sunt binevenite.

Ce-or avea sacru, Doamne iartă-mă, orgiile occidentalilor? Și dacă nu sunt sacre, să le sancționăm moral și pe ele. Nu? Să interzicem căsătoria între perverși.  Practicile BDSM, dacă sunt heterosexuale – sunt sacre? Și cu ce sunt mai ”pe placul Domnului” decât cele homosexuale? Unde trasăm granița? Sexul anal pretins de mulți bărbați femeilor nu e tot perversitate?  Întreb și eu ca la Radio Erevan.

Mi-e silă de ipocrizie și de minciunile sub care-și tot ascund puritanii închipuiți.

Dacă erosul e sacru, domnilor predicatori, atunci să o terminăm zic și cu căsătoriile religioase aranjate, să lăsăm oamenii să se iubească, onest… să o terminăm și cu condamnarea fetelor la a-și petrece viața în brațele unor bătrâni fără milă cărora le sunt promise din fașă, să o lăsăm mai moale și cu interzicerea divorțurilor pe cale religioasă și cu condamnarea adulterului, căci de multe ori dragostea dintre amanți e mai pură și mai profundă decât cea conjugală.

Perversitatea nu începe cu brambureala genurilor, care e de dată recentă, nici cu susținerea drepturilor minorităților sexuale, cum pretind apologii ”normalității”, nici măcar cu încurajarea stilurilor de viață și amoroase alternative. Perversitatea începe cu căsătoriile obligatorii sau aranjate care sunt valabile din Antichitate, cu stigmatizarea celor care se îndrăgostesc și vor să divorțeze în comunitățile și  culturile tradiționale, cu ostracizarea și blamarea iubirii romantice în general, cu hulirea și demonizarea îndrăgostirii, cu  batjocura la adresa puritanilor adevărați care mai bine s-ar lăsa uciși cu pietre decât să fie atinși de un străin indezirabil în ceea ce au mai sensibil și mai profund, deci pângăriți.

Expansiunea perversității care duce până la efervescența cu care încep să își ceară drepturile pedofilii  își are originile la începuturile umanității, în turbarea cu care erau lapidați cei care se iubeau în afara normelor sociale.

O societate care pretinde ca văduva să devină automat nevasta fratelui decedatului (așa cum se întâmpla în antichitate și chiar și acum, în comunități izolate) sau ca doi copii să fie logodiți sau ca o fetiță să fie donată unui bărbat de vârsta a doua sau în care este practicată mutilarea genitală este una care tratează sexualitatea într-un mod inuman. În niciun caz ca pe ceva ”sacru”. O tratează ca și cum ar ea nu ar fi totuna cu sufletul omului, ci o simplă anexă psiho-somatică sau instinct barbar, compulsie fiziologică.

Dacă există ceva cert este că sexualitatea numai asta NU este.

Există o osmoză între particularitățile sensibilității erotice ale fiecăruia și elemente de ordin psihologic, fiecare erotizează alte senzații și situații, alte tipuri de atingere, alte zone are corpului. Caracterul pulsional și fantasmatic al dorinței asupra căruia ne-au avertizat psihanaliștii este o realitate incontestabilă. Partea cea mai sensibilă a existenței individuale, cea mai delicată și cea mai aducătoare de suferință sau de împlinire este sexualitatatea. Un viol se resimte mai dur decât o bătaie, iar împlinirea erotică e mai puternică și mai consistentă decât cea oferită de bucuria de a face fapte nobile sau decât orice omagiu social.

Întregul nostru univers psihic se leagă de felul în care trăim erotismul, tensiunile interioare, propensiunea spre dramatism sau lirism, spre exaltare sau melancolie, se regăsesc în stilul amoros al fiecăruia, fetișurile se leagă de elemente cheie de natură emoțională, aspirația spre control sau pierdere a lui, în actul sexual, de asemeni.  E un teren propice oricărui tip de catharsis. Omul își primenește sufletul în erotism, își încarcă aura, cum se zice, își găsește un echilibru de adâncime. Acel împreună arde toate acumulările nefaste, eliberează tensiunile, vindecă, transfigurează și purifică.

O cultură sau o societate care încearcă să impună norme morale actului erotic este o tiranie nemernică. Limitele libertății trebuiesc trasate în termenii obișnuiți: nu trebuie nimeni să fie rănit, abuzat, maltratat; de aceea pedofilia, necrofilia sau violențele extreme, precum și alte perversiuni, pe care nu le mai enumăr, trebuiesc prohibite.

Până la urmă se poate face orice, dar nu sex în silă. Un om cu o sensibilitate normală (neatrofiată) preferă să stea în pușcărie, să fie bătut, nemâncat, insultat, umilit, orice numai să nu se atingă de el sexual un partener nedorit.

De aceea, mi se rupe sufletul mai tare când aud de ființe oropsite nevoite să se înstrăineze față de propriul corp în acest fel decât de sărăcie extremă, boli și alte violențe. Nici nu îmi pot imagina tortură mai mare. Principalul obiectiv al oricărei torturi, în fond, este siluirea sufletului prin schingiuirea trupului și, inerent, provocarea unei rupturi dureroase între… Continuarea AICI: Originile perversității | Bel-Esprit (bel-esprit.ro)„> – Re-postare a unui articol by Ilinca Bernea 65 views Niciun comentariu (oct.31 2019).

Motivele pentru care am propus prea-cinstitului cititor citit și unic al Arcei lui Goe lectura acestui eseu scris de către Ilinca Bernea ar fi următoarele: (a) Autoarea scrie foarte bine. Are un stil elevat și elegant, care denota inteligenta, talent și o educație intelectuala de înalt nivel. Prinde bine oricui sa intre în atingere cu astfel de „proze”. (b) Abilitățile intelectuale ale autoarei, puse în slujba construirii unor edificii lexicale relativ sofisticate, nu sunt folosite pentru realizarea unor construcții rigide, ermetice, incontestabile, ci dimpotrivă, scrierile sale cu o mare încărcătura emoționala sunt marcate de o vădita subiectivitate, care lasă loc din belșug comentariilor și dezbaterilor. (c) Cu toate acestea în mod bizar (si inexplicabil), interesantele articole nu au comentarii deloc, acolo la origine. Re-postarea aici este și un experiment-test în încercarea de a afla ce le face (totuși)  atât de lipsite de comentarii. (d) Alegerea acestui articol anume (dintre multele eligibile, în acord cu criteriile a,b,c) se justifica prin aceea că oferă șansa unei paralele între două soiuri de libertăți problematice: (1) Libertatea de exprimare (verbală) și constrângerile artificiale impuse acesteia în spatiile virtuale ale anonimatului clandestin și amator (pe de o parte) și (2) Libertatea de exprimare (sexuală) și constrângerile morale impuse acesteia în societate. Ar fi interesant dacă s-ar putea descoperi, prin mijloacele maieuticii, asemănările și deosebirile între cele două „spatii ale libertății și constrângerilor aferente”. Nu?

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: | 155 Comments »

Mica re-Capitulare (publicitate)

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 15, 2021

RK. Pitulare din numere trecute. Cele mai recente nouă proze publicate pe Arca lui Goe, si cu aceasta zece, au rămas sub aspect formal, într-o ceață epistemologica de nepătruns, nereușind nici pe departe să servească intențiile obscure cu care au fost investite ab initio (de către „creator”), epuizându-și substanța exclusiv in producerea unor efectelor secundare (colaterale), de altfel anticipate, in siajul cărora s-au adunat, ca de obicei, (unele) comentarii, replici, opinii, vorbe, discuții, dispute, palavre, miorlăituri, si multe, multe zgomote amorfe, pe alocuri pestrițe. Departe de noi unul gândul de a sugera in asta vreo stare greșită, sau vreo avarie, vreo ratare nenaturală, nemeritată sau nedreaptă, imputabilă cuiva anume, sau tuturor de-a valma, si deci cu atât mai puțin prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, in tripla sa calitate de vizitator, observator, comentator. In condițiile date, martorii din dotare, nu aveau cum să facă mai mult la recepție, si nici la reacție, in raport cu ceea ce putea transpare la vedere din textele celor noua proze si cu aceasta zece. Cu riscul de a exagera cu pedanteriile si grija pentru detalii, aș preciza explicit, ca nici ideea (ce-ar putea răsari in mintea vreunui cititor neavizat), că de fapt in aceasta maniera aluzivă am reproșa providenței calitatea martorilor prezenți, si/sau absenta altora mai de soi, mai potriviți la vorbă, la port si la anvergură cu cea a prozelor, având abilitați la alt nivel (superior) in privința receptivității si/sau reactivității in raport cu mărețele intenții care au fost investite ab initio de către „creator” in cele mai recente noua proze scurte pro-puse pe Arca lui Goe. Nici vorba de așa ceva. Si dacă Umberto Eco ar fi fost printre comentatorii anonimi de pe Arca lui Goe, si tot n-ar fi reușit să contribuie decisiv la evitarea naufragiului epistemologic al celor noua proze si cu aceasta zece, care le si întrece, si/sau să contracareze cronica unui eșec anunțat (…). Mă rog ar fi reușit poate o deturnare a atenției către un alt show (cel al său) care ar fi făcut uitată si ar fi scos din discuție (prin banalizare) ratarea pseudo-obiectivelor cvasi-propuse in cele nouă proze. Mă rog ceva asemănător au reușit fără probleme si alți comentatori cu o notorietatea incomparabil mai mica decât Umberto Eco. Ceea ce se cheamă eficiență si economie de resurse. Noi unul (spre deosebire de mulți alții) știm foarte bine ca fiecare blog, fiecare text, fiecare comentariu, in proza scurtă sau in proza cu rime, își are întotdeauna martorii potriviți (meritați), nimic in plus, nimic in minus. Valoarea oricărui blog este egală cu valoarea comentatorilor pe care reușește să-i atragă si să-i mențină, determinându-i să contribuie cu „impresii si zgomote”. Unii apropritari de bloguri își imaginează că eliminându-i cu forța (prin cenzurare, banare, interzicere) pe cei care ilustrează „inadecvat” (in opinia lor) aceasta relație de congruență dintre blog si martori, ar reuși prin aceasta abjectă operațiune totalitară să cosmetizeze realitatea si să ofere lumii o imagine mai bună, să-i păstreze astfel pe comentatorii agreați si să atragă in zona alți martori încă si mai grozavi. Deșartă iluzie. Cei căzuți in aceasta patimă a banării, cenzurării, interzicerii, sunt eminamente pierduți, fără speranță. Vom trece cândva in revistă câteva astfel de eșecuri răsunătoare (a gol).

Revenind la ideea ratării intențiilor in prozele menționate, s-ar putea zice (tardiv) că într-un fel, eșecul acestor proze, pe axa logică principală a fost planificat sau măcar acceptat aprioric, sperându-se pe un conținut bogat de efecte secundare (colaterale), utile totuși aceleași cauze: pledoaria in favoarea libertății de exprimare. `(Iata un succes de proporții, mai ales pe latura ilustrativă 🙂 )

Un blog se aseamănă cumva cu o carte (tot texte, tot cuvinte…) dar mai ales se deosebește de cele in varianta clasică, in multe privințe printre care si aceea că, spre deosebire de (orice) carte normală, un blog se citește invers, de la sfârșit către început, iar de scris ar trebui sa fie scris (ceea ce nu prea se întâmplă) contând pe faptul că, de fapt, odată ce cititorul a citit sfârșitul, numai arareori acesta va mai continua să citească înainte spre înapoi, către începutul blogului. Carpe diem nu s-a născut la blog dar la blog si-a găsit consacrarea. Prin urmare cu ce drept vin eu acum să invoc cele noua texte petrecute in trecut, constatându-le relativul in/succes, incompletitudinea, eșecul, si ratarea (toate aceste „atribute”, fiind de altminteri foarte in ton cu esența, specificul, titulatura si intențiile structurale imbricate, prin concepție, Arcei lui Goe, ca manifestare in HUVACA)? In ce scop așadar? O sa va răspund imediat: habar nu am ce urmăresc prin aceasta re-capitulare, așa încât, dacă prin absurd vreunul dintre cititori sesizează vreo posibilă explicație sau vreun sens in acest… de-mers, îl voi ruga să nu ezite si să le divulge, dându-și de gol perspicacitatea. Așadar re-capitulare pe puncte:

Punctul 1. (doua puncte): Există spațiul instituțiilor. In acest spațiu nu este practicabilă democrația comunicării. Acolo sunt îndreptățiți să vorbească doar cei abilitați si remunerați, cei aleși, cei cu autoritatea recunoscută (instituțional), specialiștii, profesioniștii, experții. Nu si ceilalți. Nu amatorii. Nu anonimii. Nu chibiții. Nu. Eventuala contestare a unor imperfecțiuni instituționalizate nu se va face in niciun caz prin interferenta anonimilor in discuțiile instituționalizate (ci prin alte modalități care nu fac obiectul prezentei proze). In afara spațiului instituțiilor există HUVACA – Hiperspațiul Universului Virtual al Anonimatului Clandestin si Amator, social media, o zona dezinstituționalizată, si  in același timp un spațiu al ratării, in care oricine este îndreptățit să se exprime liber si in care se poate exersa (pana la exasperare) si practica (pana la perfecțiune) democrația comunicării. Discuțiile volatile purtate in acest spațiu virtual nu presupun ajungerea la vreo concluzie, obținerea imediata a unor rezultate palpabile in planul realității, luarea unor decizii care sa afecteze in mod direct instituții, persoane, societatea. Aceste discuții si/sau monologurile purtate in HUVACA sunt si trebuie sa rămână o joacă, o distracție, un divertisment, un hobby, un fel prin care se manifesta Homo Ludens in lume. Un loc in care ratații se prefac a-si rata ratarea, jucându-se in compania altora așijderea, de-a literatura, de-a arta, de-a filozofia, de-a critica, de-a retorica si oratorica si de-a orice altceva s-ar putea simula in aceste spatii. Nu-i loc de sobrietate excesiva, si nici spațiul pe care dictatorii ratați, si alți certați cu gluma, să-l confunde abuziv cu un soi de spațiu al consacrării lor, pe care sa-l considere după plac când public, când privat. Chiar si autorii (cândva) consacrați, notorii, ori profesioniști in alte spatii, odată veniți aici cu pretenția de a se manifesta, trebuie sa accepte statutul de cvasi-anonimitate, in care pot conta pe ceea ce vorbesc, acum, aici, in alternanță cu oricare dintre ceilalți candidați la exprimare liberă (si sa nu revendice privilegii in contul realizărilor lor din viața „civilă”) . Întreținerea unor confuzii in legătură cu derogări de la democrația comunicării ori cu privilegiile care li s-ar cuveni unora in hârjoanele ludice cu alții, pe coclaurile spațiului virtual, este nu doar stânjenitoare si contraproductivă, ci abuziva si generatoare de conflicte inutile.

Punctul 2. (doua puncte) – Luarea la modul personal a faptelor si vorbelor din spațiu virtual – o aberație a minților sărace, in lumea condiționată deja să se ofenseze la comandă si să purceadă la abuzuri care excedează virtualitatea si spațiul vorbelor către fapte reprobabile precum reprimarea dreptului la replică (cenzurare, banare). (va urma)

Punctul 3. (doua puncte): Exista deja constrângeri de neevitat, de natură semantică, terminologică, logică, de vorbire, limite constrângătoare in limbaj, in matematica, in știința, in viața, limite inerente ale abilitaților intelectuale si sau ale abilitaților de exprimare. Care sa fie rostul impunerii suplimentare a altor limitări artificiale, false, in interacțiunile verbale, in spațiul anonimatului clandestin si amator? Si mai ales, cine ar fi îndreptățit sa judece justificarea, să stabilească si sa aplice constrângerile? Cine sa fie Dumnezeii spațiului virtual al anonimatului? Dumnezeul acestui spațiu trebuie sa fie unul singur, rezultatul interacțiunii libere dintre participanți, rezultanta vectorială a eforturilor tuturor de a participa, de a se exprima, de a avea opinie, replică si chiar de a produce zgomot, zumzet, zâzanie.         

Punctul 4. (doua puncte): Care este miza (sau care sunt mizele)? (va urma)

Punctul 5. (doua puncte): Calea furnicilor in materie de democrația comunicării (va urma)

Update: In afara de ratarea de firul logic principal (ce se va consacra mai mult ca sigur cu ocazia celei de-a zecea proze), au rămas si pe părțile secundare niște restante. Mai întâi ca in afara de Hyperion, Adriana, Mihai, Marin si un pic Iosif, nimeni altcineva nu a cerut nimic de Doamne ajuta peștișorului de aur, duhului din lampa sau Demiurgului. Se va lua ca tema pentru acasă la semiotică. La româna, tot ca tema pentru acasă, la secțiunea re-lectura obligatorie „Momente si schițe” de Ion Luca Caragiale, precum si Revizorul de Gogol, in original, iar la aritmetică de rezolvat o problema simplă: „Să se demon-streze că orice număr par, mai mare decât 3, se poate scrie ca suma a două numere prime”. Imi pare rău că amicul D’Artagnan nu mai frecventează cursurile de primăvară-vară pe arca lui Goe. D-lui sigur ar fi găsit o soluție simplă si elegantă acestei mici probleme. Acum, întrucât majoritatea actuală a audientei este formată din personaje din spectrul „umanist”, singura speranță rămâne la dl. ing. Neamțu Tiganu (cu politehnica la baza) intru rezolvarea acestei banale probleme de aritmetica. Eventual ar putea fi contactat Bârsescu, carele este tare la matematici, întrucât dl. Neamtu Țiganu pare un pic absent, blazat, sau cu mintea la post-pandemie. In fine, vivat.

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

Cuvântul Gödel

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 9, 2021

In nostris linguis multe verba sunt.

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și pământul era ne tocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu se purta plutind pe deasupra apelor. Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină!” și a fost lumină. Și a văzut Dumnezeu că lumina este bună, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Și tot așa a făcut Dumnezeu „cerul și pământul și toată oștirea Lui”. Prin cuvânt. La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Ni se dă de înțeles primordialitatea cuvântului, și cum altminteri să ni se dea de înțeles acest înțeles, altfel decât (tot) prin cuvânt. Cum altfel? N-are cum. Cuvântul a fost la început, și prin urmare va și la sfârșit, vădindu-se așadar primordial și final, alfa și omega. Și de-ai vrea să susții altceva, tot cu cuvinte ai putea încerca, împotmolindu-te în încercarea de a le trăda în favoarea mai știu eu ce ti-ar putea trece prin minte, deși n-ar prea avea ce, întrucât și gândurile tot din cuvinte sunt făcute). Câtă vreme cunoașterea și comunicarea sunt făcute din cuvinte și din nimic altceva, nu avem cum scapă din acest cerc vicios, din care nici măcar bunul Dumnezeu n-a putut scăpa, trebuind să fie el însuși cuvântul și nimic altceva, și prin cuvânt să facă altele, una alta, la nimereală, cum i-or fi venit la gură (văzând și făcând) evaluându-le apoi, pentru a le păstra pe cele pe care le-a văzut a fi fiind bune (lumina, de exemplu), și distrugându-le (spontan) pe cele constatate a fi fiind rele (sau nu suficient de bune), trecându-le practic sub tăcere (motiv pentru care nici nu sunt pomenite în compunere, ne (mai) existând cuvinte potrivite pentru ele, ne ființele). Desigur că exprimarea în cuvinte este inconsistentă și denotă non-sens (dacă stai să te gândești, stai?), dicționarele fiind o întreprindere în van, care se învârte în cerc, încercând sa explice cuvintele prin cuvinte, și tot așa la nesfârșit, mizându-se pe răbdarea, pe prostia, pe toleranța și pe orbirea noastră, a celor săraci cu duhul. Niciun sistem nu se poate explica și nici conține pe sine însuși, absolutul însuși rămânând contradictoriu și inconsistent. Nu exista nicio mulțime concreta (colecție de elemente) care sa conțină toate mulțimile (toate colecțiile), dar totuși există o clasă abstractă a tuturor mulțimilor (derivate din această, prin instanțiere)

Gândirea nu se poate gândi pe sine fiindcă deja gânditul este livrat permanent conștientului, simplul spectator auto erijat în producător ex nihilo. Logica materialista impune aceasta concluzie fatalistă, deși se speculează pe seama salturilor cuantice„.

Prin urmare, lasciate ogni speranza, voi ch’entrate, în infernul cuvintelor. Veți merge mult dar nu veți ajunge nicăieri. Singura speranță ar fi să nu aveți nicio speranță în a ajunge undeva, prin cuvinte, aceasta fiind probabil singura cale de a transforma infernul în paradis, prin nepăsare și acceptare.

Presupunând că am de-a face, preponderent cu entități care, pe lângă arcă stând demult gustară jocul (les jeux sont faits, rien ne va plus), cred că putem ieși din aceasta dilemă, depășind cu ingenuă inconștientă momentul și blocajul fatalității de a nu putea ajunge nicăieri prin cuvinte și totodată de a nu avea nimic altceva la dispoziție, ca vehicul, decât cuvintele, pentru a continua deci joaca cu cuvinte, în interiorul lumii cuvintelor în care suntem (vai) captivi fără scăpare (dar, vom muri și vom fi liberi), pentru a intra (cu grație) în alte dileme care să ne facă s-o uitam pe aceasta. Cine vrea dileme? Avem dileme. Gratis. Bun. Cum procedam?

La început a fost cuvântul. Fie. Ce cuvânt? Cuvântul „cuvânt”? Cuvântul „început”? Cuvântul „DumnezEu”? Cuvântul „Ou”? Cuvântul „Nimic”? Care să fi fost primul cuvânt? Grifon, gozef, gödel… în fine, am mai avut dilema asta despre cine a fost mai întâi, oul sau găina, omul sau cuvântul… așa că „eU” cred că ar fi bine să lăsăm afacerea cu steagurile (curat s-o lăsăm coane Fănică) și să încercăm să gândim un pic out of the box. Oare pe lumea asta avem numai cuvintele? Numai infern, impur, incomplet, inconsistent…? N-ar trebui să existe și altceva (un paradis acolo, ceva pur, perfect, consistent, pe care să poată conta bampirul (omul) ca pe el însuși)? Ba da! Ba da! Când am intrat pe poarta cunoașterii (a binelui și a răului), în prima zi de școală, am găsit pe bancă, alături de o garoafă, două cărți. Două, nu una. Abecedarul și Aritmetica. Alături de frumusețe (unică), știința împărțită în doua: cuvintele și NUMERELE. Iată sfânta treime. Iată promisiunea paradisului și a perfecțiunii. Rigoarea, precizia, exactitatea, consistența, perfecțiunea, într-un cuvânt (ah), matematica, cea folosita de însuși Dumnezeu în facerea lumii (apud Dirac, un drac de fizician genial). Chiar și zarurile pe care le aruncă sau nu le aruncă Dumnezeu, sunt tot matematică (geometrie pură și aritmetică divină), teoria numerelor. Alea iacta est. Vivat academia! Vivant professores! Vita nostra brevis est. Gaudeamus igitur. Juvenes dum sumus. Matematica, iată o invenție genială a omului. Nu, o invenție a lui Dumnezeu. O descoperire genială a omului. Salvarea lui de la incertitudine, neant, abis, necunoaștere, mărginire, poarta către infinit, către divin. Matricea lui Dumnezeu în facerea lumii și (prin urmare) cheia cunoașterii acestei lumi. Oricât de infinit si necuprinzător ar fi universul, matematica ne garantează că nici cunoașterea umana nu are limite, și că utilizând matematica, oriunde om fi ajungând, acela nu este capătul și că oricând putem merge mai departe, mereu mai departe:

Iar colo bătrânul dascăl cu-a lui haina roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate
Si de frig la piept si-ncheie tremurând halatul vechi,
Își înfunda gâtu-n guler și bumbacul în urechi;
Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub frunte-i viitorul și trecutul se încheagă,
Noapte-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Așa sprijină el lumea și vecia într-un număr.  
   

Aceasta-i matematica! O cheie. O cheie a Omului către infinit. Nu? Omul și materia sa, Omul și spiritul său. Plus matematica. Deosebită de toate celelalte. Regina. Spiritul omului „materializat”, în artă, știință, filozofie și religie, este încununat de matematică. Matematica este artă, poezie, știință, filozofie și religie, toate la un loc și încă ceva pe deasupra. Trupul și emblema perfecțiunii, în mâna omului, în mintea omului, în slujba omului. Ne-am scos. Ne-am luminat. Suntem, noi Omul, un neam luminat și puternic și mândru. Dar ce naiba înseamnă „gödel”? Acest cuvânt. Sună bizar. Sună rău. Ca o cobe, ca o con-damnare. Ca un „god” dar mai mic, schimonosit, iar când ceva nu sună bine, nu-i a bună, nu-i a bună, pentru că sonoritățile (cuvintelor) nu sunt niciodată întâmplătoare. La început toate cuvintele au fost interjecții. Ananghie nu poate însemna ceva de bine (de la Gogol citire), iar „gödel” prea aduce a „jigodie” ca să fie providențial. Se pare ca ne-am născut fără noroc, noi specia, niște pârliți, fără șanse în viață, o spiță în care dl. Gödel nu este decât mesagerul zeilor (sau al dracilor), anti-îngerul Gabriel, care ne aduce sentința și vestea con-damnării prin ale sale „Incompleteness theorems”, două teoreme mortale, într-una și aceeași a dracului fatalitate:

  1. Niciun sistem axiomatic consistent (precum aritmetica, teoria numerelor, și matematica în general) nu este complet. Adică întotdeauna va exista un enunț (si pe cale de consecință o infinitate de astfel de enunțuri) care va fi adevărat dar nu va putea fi demonstrat (pe baza setului de axiome, indiferent cum ar fi construit acel set de axiome). Un (posibil) exemplu al unui astfel de enunț ar fi acela că „Orice număr întreg par mai mare decât 3 poate fi scris ca sumă de două numere prime” – o conjectură cu un conținut elementar de simplu, nedemonstrată (matematica umană este nepregătită pentru demonstrarea acestui enunț banal, total neputincioasă), si care enunț nu numai ca este posibil sa nu poată fi demonstrat vreodată, dar nici măcar să-i demonstram imposibilitatea nu ne va fi la îndemână).    
     
  2. Consistența unui set de axiome pe care se bazează o teorie (un sistem, precum teoria numerelor, aritmetica și matematica în general) nu poate fi demonstrată în cadrul teoriei/sistemului respectiv. Nu putem demonstra ultimativ ca sistemele matematice pe care le construim sunt consistente, dar știm ca oricum ar fi, sunt incomplete.

Si? Ce-i cu asta?, vor zice cu neîncredere scepticii sau cu speranță sărăcii cu duhul. Cu ce ne atinge asta pe noi? Care-i drama? Tragedia cea mare este demitizarea infailibilității matematicii ca instrument al cunoașterii unui univers infinit. Cunoașterea accesabilă omului nu este nelimitată. Iar limitarea nu ține doar de limitele inteligenței umane (care, de bine de rău, ar putea fi extinsă cu ajutorul inteligentei artificiale), ci este limita matematicii ca instrument de modelare si cunoaștere. Teoremele d-lui Gödel sugerează că la un moment dat, previzibil si inevitabil, complexitatea matematicii va ajunge la o limita finită, finală, peste care aparatul respectiv nu se va mai putea dezvolta si extinde, oprindu-se si odată cu el si cunoașterea si cognoscibilitatea pe care o intermediază. Unii se vor bucura in fața acestei perspective, găsind în asta dovada incontestabilă a existentei lui Dumnezeu. Alții se vor îngrozi mirosind aici absenta lui Dumnezeu sau a accesibilității acestuia, ori chiar existenta malefică a unui zeu rău si dușmănos.  

P.S. Kurt Friedrich Gödel a fost un om de toata isprava, chinuit mai toată viața lui de demonii teoremelor sale, obsedat de ideea că va fi otrăvit, până într-atât încât la un moment dat a refuzat cu stoicism să mai înghită ceva, murind, în cele din urmă, de foame. Oare se poate considera că s-a sinucis? Unde o fi acum? In rai sau în iad? Tu prea-cinstite cititor, citit si unic al Arcei lui Goe, ce crezi? Dar dumnealor cum or considera?

Posted in Arcaluigoeologie | 107 Comments »

Cuvântul Dumnezeu

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 4, 2021

Câte bordee, atâtea obicee. Astăzi în bordeiul sau din Vatican, Papa de la Roma celebrează învierea lui Isus Christos, și, împreună cu el o mare de creștini serbează Învierea întru slava lui Dumnezeu. Alții celebrează aceeași înviere, a aceluiași Isus Christos, întru slava aceluiași Dumnezeu, altădată. Nu azi. Să fie oare aceeași înviere? Același Isus? Același Dumnezeu? Dacă da, atunci ceva e greșit cu oamenii. Iara dacă nu… Cel mai probabil că fiecare om are învierea si înălțarea sa, Isusul său si, mai ales, fiecare om are Dumnezeul său pe care tot încearcă să-l imună tuturor celorlalți. Dumnezeu este un cuvânt. Ceea ce desigur nimeni n-ar putea nega. Dumnezeu este un cuvânt cu o infinitate de înțelesuri. Fiecare om care utilizează cuvântul Dumnezeu (cu vorba sau cu gândul) îi acordă propriile sale înțelesuri…  în mintea fiecăruia, cuvântul Dumnezeu are multe înțelesuri, duium, sensuri, rosturi, semnificații, în care omul poate rămâne pe veci nedumerit, rătăcit,  pierdut. Acuma însă, întrucât omul e doar un om, cel mai adesea lucrurile care par a fi, în limitata sa minte, înțelesuri, duium, sensuri, rosturi, semnificații sunt de fapt cvasi-înțelesuri, pseudo-rosturi, semi-semnificații și mai ales non-sensuri, iar uneori nici atât, doar cuvântul gol și fără noimă, un zgomot, nimic. Omul se mulțumește cu puțin. Daca are cuvântul nu-i mai trebuie și sensul. Un cuvânt care-si ajunge sie însuși, un chip cioplit, salvându-l pe om de la complexitatea infinită a lumii (lui Dumnezeu)… Credeți în Dumnezeu și credeți în mine, a zis Isus, oferind oamenilor abstractul și concretul, spiritul și materia, cuvântul și sensul. Omenirea nu este nimic altceva decât o colecție de povești fascinante create, asimilate și perpetuate de către om.  Fără ele omenirea nu ar exista. Fără ele omenirea ar fi o turmă de furnici, un roi de vaci, o haită de fluturi, un mușuroi de oi, o colonie de hiene. Nimic altceva. Suntem ce suntem, nu prin inteligentă, tehnologie,  bunătate ori altceva de acest gen, ci exclusiv prin abilitatea de a visa, de a face incursiuni în imaginar și de a-i smulge acestuia povești (in)credibile pe care le vindem cu succes unii altora, fascinante și nenumărate povesti, din care fiecare și le alege pe cele în care sa CREADĂ cu toata ființa sa sau mai puțin, cât de cât. Credința mișcă lumea și o menține. Suntem singurele ființe de pe planetă care avem idee despre neant, abis, nimicnicie, zeroitate și infinitate, și singurele care reușim sa ne opunem acestora cu povesti. Poveștile noastre care țin neantul departe, sub control. Și dintre toate poveștile, povestea lui Isus Christos este poate cea mai frumoasă, cea mai captivantă, cea mai cea, poveste poveștilor scrisă în cartea cărților. Poate doar povestea tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte, să fie mai frumoasă și mai captivantă. Ei bine, faptul că sărbătoarea Învierii Domnului este celebrată de către creștini la date diferite este o palmă nemiloasă dată poveștii și povestitorului.      

contra-punct.

Posted in Arcaluigoeologie | 127 Comments »

Revizie tehnică

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 1, 2021

Blog închis pe termen nelimitat.

Timp de peste 11 ani am activat în social media sub emblema Arca lui Goe din care aproape am făcut un brand cu recunoaștere internațională, având vizitatori și comentatori din mai toate țările lumii. Și după atâta vreme, cu bune și cu rele, umăr la umăr, alături de cititori și prieteni (inclusiv alături de prietenii dușmănoși), ori fata-n fata cu ei (și adesea spate-n spate), am ajuns acum forțați de împrejurări să trebuiască să închidem acest for. Am primit înștiințare scrisă că un nou magazin online www.arcaluigoe.com a obținut de la Uniunea Europeana dreptul exclusiv pentru de a folosi sintagma Arca lui Goe, și că prin urmare avem la dispoziție 24 de ore pentru a închide blogul sau pentru a-l muta la altă adresă. De la Word Press am obținut încurajare și vorbe frumoase dar niciun suport sau sprijin real. În cele 24 de ore ramase la dispoziție mă voi strădui să salvez ce se mai poate salva și să meditez dacă mai există vreun sens să încerc un nou început, într-o noua întreprindere de tip Arca lui Goe. Celor cu magazinul virtual a cărui adresă on line am precizat-o mai sus, cu toate că și-au început activitatea cu un furt, totuși pentru moment nu vreau decât să le urez vânzare bună și succese financiare consistente, de care poate vor avea nevoie mai mult decât își imaginează acum. Acestea fiind zise, mulțumesc tuturor colaboratorilor, vizitatorilor, comentatorilor și trolilor care au activat aici pe Arca lui Goe cea Veche, urându-vă toate cele bune în lume, și în cea reală și în cea virtuală. S-auzim de bine. Cu drag, al d-voastră, Dl. Goe, 1 Aprilie 2021 !

***

Update provizoriu (4 aprilie):

Intrucat astazi (duminică) este Pastele la ne-ortodocsi, cred că am putea sa intrerupem pentru un bob zăbavă celebrarea sărbatorii de 1 Aprilie, ai să:

1) Salutăm meteorica prezentă in randurile noastre, ale celor vremelnic ancorati in actualitatea Arcei (era sa zic „in realitate”) , a unei vechi relicve a vremurilor ante-diluviene, doamnelor si domnilor, Niku Elektriku, inviat din morti (mortiii virtuali), taman azi in ziua de Paste Catolic (si nu numai), si iesit din adormire (precum frumoasa din padure) special pentru a oferi un like pe articolul de adio al Arcei lui Goe. Merci nene Nikule, laudat fie-ti pseudonumele, binecuvântată debaraua, si dulce somnul de veci in chilia in care astepti, tăcut, judecta de apoi a blogarilor, care au luat in desert numele domnilor. Salve si slavă tie, măreată umbră. (Sanatate si virtute autorului de personaj).

2) Precizam ca prezenta Arcă a lui Goe, b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog (despre NIMIC), cea mai veche si cea aflată formal la originea tuturor insailarilor ulterioare care au împrumtat (pe gratis) formula respectiva, nu are nicio legatura cu niciuna dintre celelalte ipostaze, sau cu autorii acestora. Din cate stim mai exista niste tentative:

a) Arca lui Goe, pe blogspot (infiintata si desfiintata prin 2015), o arca cu un singur articol.
b) Arca lui Goe, Cotidianul.ro, propusa ca S.F. Politic de catre ziaristul Ovidiu Bufnila care intre timp a murit (Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihnească). Comentariile sunt închise
c) 44 Arca lui Goe – Un interesant video-clip pe Youtube (Oct 30, 2017), cu recitarea unui domn Goe destul de simpatic… (interesant ar fi de stiut cine e autorul poemului recitat si ce alte productii mai are la bază)
d) Arca lui Goe – Necesitati si rasfat pentru copii si bebelusi – aparut anul asta (2021) – un site (pseudo)comercial improvizat, in paragina sau in curs de dezvoltare, nu se stie (autori anonimi cu intentii ne/cunoscute).
e) Arca lui Goe – o emisiune de radio…
f) Pe ici pe colea articole sau proze scurte intitulate asa „Arca lui Goe”…
g) Or mai fi si altele de care nu stiu…

Prin 2009 cand mi-a incoltit in cap ideea ca asa nu mai merge si ca trebuie sa-mi fac blog (repede pana nu trece moda) m-am chinuit si perpelit multa vreme sa gasesc titulatura potrivita (Ah ! atuncea ti se pare / Ca pe cap iti cade cerul: Unde vei gasi cuvantul / Ce exprima adevarul ?), reusind dupa luni de incercari sa gasesc formula potrivita care sa redea intentiile (arca, salvare, goe, ego, ratare, libertate, anonimitate, exprimare, replică, clandestinitate, ludic si amatorism)… Cred ca de fapt tot gandindu-ma la titulatura, am visat-o pana la urma, in somn. In dimineata in care m-am trezit cu ea in minte m-am grabit sa verific cu ajutorul d-lui Google daca nu cumva e luata, si daca n-o fi gasit-o altul mai devreme. Nu, nu era. Google nu gasea la vremea aceea nicio Arca a lui Goe, si atunci am zis, Arca lui Goe sa fie si asa a fost. In prima zi. Si asa este si acum in a saptea zi, de Duminica, de la facerea arcei.

***

Si bineinteles că acestea fiind zise si paranteza inchisă, ne putem intoarce la sarbatorirea perpetuă, cu voiosie, a zilei de 1 Aprilie, de-a pururi ziua cea de azi. Muzica! 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 65 Comments »

A se fi

Posted by Arca lui Goe pe martie 31, 2021

N-am reusit să ne dumirim ce, cât, cum, când sau unde ar trebui să luăm sau să nu luăm in nume personal (zicerile si gesturile altora, infernul fiind ceilalti noi, risipiti in lumea largă), si nici măcar ce, cât, cum, când sau unde ar trebui să ne prefacem că luăm sau să nu luăm in nume personal (aceleasi ziceri sau gesturi ale infernului din ceilalti, nu din noi, raiul), si uite că s-a facut deja 31 Martie (…), in alergare alergând, aproape 1 Aprilie… ce să mai. Propun un gest in amintirea Rebeliunii Minerale: a se fi

Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredinţează
propria-mi suferinţă, – ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriaşă
de aminte
a locurilor
şi a timpurilor frumoase
din mine şi de pe mine…
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat
pentru o crimă de care
nu-mi aduc aminte.

Ah, moarte, eşti gluma cinică
a zeilor
care dau să mănânce ambrozie
de-aldelor mine
care sunt de la inimă în jos
chiar ambrozie.

… Sare din mine, liniştindu-mă,
lipsa mea de martori de rău şi de bine,
înţelegerea scurtă,
a razei, a piramidei, a ierbii
sau a crimei
pe care am desigur făcut-o
şi am uitat-o.

-Eşti?
-Mă sunt!

A se fi, sufletul,
îmi apare se fiind.
A fi e fără de suflet.

Posted in Arcaluigoeologie | 6 Comments »

Planeta sperlingilor (I.V)

Posted by Arca lui Goe pe martie 30, 2021

Bonus:

Update: Trei stiri care completeaza ideea…

1) Un român din Germania şi-a înecat în sânge iubita şi a ucis-o în bătaie, dar nu va face nici măcar o zi de închisoare. „Nu trebuie să te învinovăţim”

Sângerosul incident a avut loc în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2020, când bărbatul s-a înfuriat pe partenera sa, Florentina P. după ce aceasta l-a contrazis într-o discuţie. Într-un acces de furie, Nicolae I. s-a năpustit asupra femeii şi a doborât-o cu o ploaie de lovituri. A continuat să o izbească violent şi chiar şi atunci când ea îl implora să se oprească, ba chiar şi atunci când femeia sa a renunţat să mai încerce să se apere, iar oasele ei trozneau sub pumnii şi picioarele sale. A murit înecată cu propriul sânge

Se pare ca exista si feluri mai drastice de a interzice dreptul la opinie (decat simpla cenzurare, banare, interzicere a vorbitorului).


2) A rămas cu soţul ei după ce acesta a devenit femeie. Cum arată viața lor amoroasă acum. De ce a luat această decizie

„Un mariaj perfect este despre doi oameni imperfecţi care refuză să renunţe unul la celălalt” – asta cred cei doi protagonişti ai acestei poveşti de iubire diferite. (n.b. Cand iubesti dragostea e mare. Sexul nu conteaza).


3) Cristian Tudor Popescu are doi copii . Se ştie că celebrul gazetar are doi copii: Tudor Popescu, fiul cel mare, şi Cristian Popescu, fiul cel mic. Se pare ca s-a multiplicat singur rezultand un extra-Popescu (Daca-i pui la un loc pe cei doi pui al lui Cristian Tudor Popoescu rezulta Cristian Tudor Popescu Popescu…)

Ce spune Cristian Tudor Popescu despre relaţia părinţi-copii? „Copiii se fac pentru părinţi. Dacă îmi spuneţi mie că cei care fac copii au în cap perpetuarea speciei sau demografia României… O să vă spun ceva greu de înghiţit. Oamenii fac copii când au un grad ridicat de insatisfacţie în legătură cu propria lor existenţă în această viaţă”.

Asadar copiii se fac explicit ori pentru a perpetua specia, pentru a spori populatia Romanie ori (daca nu) pentru a atenua frustrarile insilor legate de insecuritatea personala, insatisfactia fata cu conditia umana… etc. Alta cale nu vad, alta cale nu e.

Un film musai de (re)vazut pentru a regasi multe dintre „detaliile” prezente si in lumea virtuala a blogurilor si comentariilor:

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 51 Comments »

Ritualul primăverii

Posted by Arca lui Goe pe martie 26, 2021

Cred că înainte de a continua marșul triumfal al furnicilor pe planeta sperlingilor, (încă) un mic intermezzo de primăvară ar putea fi benefic pentru a mai atenua un pic asperitățile rămase în aer, la finalul bătăliilor crâncene duse în subsolul planetei  (care, per se, a fost cred destul de pașnică, în primul ei episod, suspansul fiind salvat de spiritul de anticipare al unora dintre actorii-observatori, care au ținut să ilustreze în avans anumite aspecte ale problemei limitelor artificiale ale libertății de exprimare). Mă întreb dacă ar merge, în acest sens, să-ți povestesc o mică și nevinovată întâmplare căreia i-am fost martor, ieri spre amurg. Poate că da, poate că nu, dar întrucât momentan nu am la îndemână nimic altceva mai potrivit ca interludiu, o să te rog să mă însoțești în mica mea plimbare, la drum de seară, pe o stradă, aproape pustie. Mergeam în pas vioi pe trotuar, având drept în față un soare blajin ce-și arunca pieziș peste asfalt, lumina diafană a apusului iminent 😊. Am văzut de departe două siluete, aflate de o parte și de alta a străzii, fiecare pe trotuarul său, stând față în față și făcând niște gesturi pe care la început nu le-am înțeles. În timp ce mă apropiam, mijindu-mi ochii în contra soarelui, am băgat de seama că cei doi se chinuiau să întindă o coardă de la unul la altul peste stradă. Când unuia îi scăpa din mână, celălalt îi azvârlea înapoi capătul coardei, iar apoi, când se apropia câte o mașină, se opinteau să întindă coarda, încercând parcă să blocheze drumul. Când am ajuns destul de aproape am băgat de seama că era un simplu număr de pantomimă, și că cei doi puștani, neavând de fapt nicio coardă, încercau doar să-i păcălească pe șoferi cu gesturile lor, și chiar reușeau aș zice, întrucât majoritatea mașinilor încetineau, iar unele chiar frânau destul de brusc. Mă pregăteam să le zic vreo două, din postura mea de cetățean responsabil (și vigilent), pornit pe fapte bune în favoarea cetății, mai ales că cei doi adolescenți, deși remarcaseră că mă apropii, nu păreau să se simtă incomodați de prezenta mea, râzând și chicotind cu poftă în timp ce-și continuau prestația. Când aproape că ajunsesem la fața locului și mă pregăteam să le spun că-și cam depășesc limitele libertății de exprimare, am băgat de seamă că mai exista un martor, și anume o foarte tânără duduie, blondă și copilăroasă, care privea printre gene, chicotind și ea la fiecare dintre reușitele protagoniștilor, care se pare că voiau musai s-o impresioneze pe tânăra domniță. Am realizat dintr-odată că asistam la un ritual al primăverii, pe care chiar n-ar fi avut niciun rost să-l perturb cu prostii civice. Mai ales că și fețele nedumerite ale șoferiilor care încetineau, încercând să înțeleagă ce se întâmplă, chiar făceau toți banii. Si asta e tot. Merge?   

Posted in Arcaluigoeologie | 53 Comments »

Basarab

Posted by Arca lui Goe pe martie 25, 2021

Contributor: Stely

TOTEM and DØ collaborations announce odderon discovery

Arca lui Goe ,


Întrucât, astăzi, 25 martie, este ziua de naştere a Domnului Basarab Nicolescu -om de ştiinţa, filozof si scriitor romano-francez – zi (luna) care coincide cu aniversarea celor 11 ani de la „naşterea” Arcei lui Goe , care ,de asemenea , coincide cu o altă confirmare (16 martie 2021) prin experiment la CERN a existentei unei „entitati” (sub-particule ) cuantice cu denumirea de odderon, denumire data de dumnealui inca din 1973, dati-mi voie va rog , să-l consider Oaspetele de Onoare al „arhipelagului Arca lui Goe ” . Dumnealui este cel mai indreptatit sa fie si pentru faptul ca a existat ,aici ,prin „teoremele poetice” intr-un permanent” entanglement cuantic „cu „entitatille”(vizitatori, cititori, comentatori) de pe Arca lui Goe.

Totodată îi urez din tot sufletul pe această cale – „La mulţi Ani ! Sănătate şi încă multe alte realizări notabile . 

Aici o scurta trecere in revista a lungului drum al validarii unei teorii (concept) prin experiment :

Odderon, conceptul care a revoluționat fizica cuantică

În colaborare cu fizicianul polonez Leszek Łukaszuk (1938-2007), Basarab Nicolescu a dezvoltat o teorie concepută pe teoreme asimptotice, revoluționară pentru anul 1973. Denumit Odderon, conceptul cu consecințe experimentale impresionante era considerat eretic de către mediul academic. Acesta demonta numeroase lucrări ale unor fizicieni importanți ai vremii.

Într-un interviu pentru Cotidianul, Basarab Nicolescu explică cum Odderon este un concept de fizică fundamental ce ajută în înțelegerea mecanismului detaliat al interacțiunilor tari. Cu toate că nu are aplicații în aspectul tehnologic, datorită lui pot fi create numeroase modele pentru studiul datelor experimentale.

În 1983, la 10 ani după apariția teoriei cercetătorului român, Cromodinamica Cuantică redescoperea acest concept, validând teoria interacțiunilor tari. Odderon este un termen creat de Basarab Nicolescu ce are la bază ambiguitatea cuvântului ”odd“ din limba engleză – impar şi straniu.

Dacă Odderon-ul nu există înseamnă că teoria Cromodinamicii Cuantice este falsă.

Conceptul Odderon, confirmat la CERN după 45 de ani de la creare

Cu toate acestea, teoria Odderon-ului a fost confirmată oficial abia după 45 de ani, în septembrie 2017, la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) de la Geneva. Veridicitatea teoriei cercetătorului român s-a descoperit în cadrul experimentului TOTEM realizat la acceleratorul Large Hadron Collider (LHC).

Basarab Nicolescu a fost invitat să susțină un seminar la CERN despre Odderon. Aici se află cel mai mare accelerator de particule din lume și cel care atinge cele mai mari energii.

Următorul pas a fost publicarea în martie 2018 a studiului „Did TOTEM experiment discover the Odderon?“, în prestigioasa revistă internațională Physics Letters B. Acest material a fost conceput în colaborare cu fizicianul ucrainean Evgenij Martynov, director al laboratorului de calcul în rețele în fizică de la Institutul Bogolyubov de Fizică Teoretică din Kiev al Academiei de Științe a Ucrainei.”

Iar aici confirmarea de „ultima ora”:

TOTEM and DØ collaborations announce odderon discovery

Iata , tradus in limba romana (cred , binisor) confirmarea de „ultima ora” , facuta de cei in masura prin urmatoarea notificare-„Această actualizare este o versiune modificată a stirii publicată inițial în” CERN Courier ” :

„Totuși, în 2018, TOTEM a raportat măsurători la energii mari care nu ar putea fi ușor explicate prin această idee tradițională. În schimb, un alt obiect QCD părea să fie în joc, susținând modele în care se schimbă un compus cu trei gluoni sau unul care conține un număr impar mai mare de gluoni. Rezultatele au fost suficiente pentru a pretinde dovezi pentru odderon, deși nu au fost încă observația sa definitivă.”

P.S. Am, totusi, o nedumerire . De fapt doua . Una ca ,desi au trecut aproape doua saptamani de la publicarea stirii, nu exista nici o reactie a domnului Basarab Nicolescu. A doua , fiind si o eventuala cauza a lipsei de reactie , faptul ca desi se spune in articol ca „dovezile pentru odderon ” au fost „suficiente” ele inca nu au fost „observate definitiv „. Asadar, astept cu nerabdare reactia dumnealui. 

Posted in Aliorum Textuum, Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 2 Comments »

11

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2021

echinocțiu… iarasi echinocțiu pe arca lui goe… si iar a venit primavara… si iar ne mintim că-i frumos… si frunzele iar urcă scara… si-i verde. Pămânul. Pe jos.

…si DespreDisclaimerDREPTUL LA REPLICA

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , | 62 Comments »

Planeta sperlingilor (I)

Posted by Arca lui Goe pe martie 18, 2021

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, a fost (dragii și dragele moșului) o eră curioasă în care numai scriitorii scriau. Cărți. Ziare. Reviste. Și almanahe.  Cei care nu puteau să scrie erau critici. Literari. Cei care nu puteau nici asta erau cititori. Ordinari. Dar cu aer. Intelectual. La cap. E-he-he, ce vremuri! O tempora, o mores!  Era asta era demult de tot, pe vremea dictaturii, pe când se potcovea puricele cu 89 de ocale de fier. Pe vremea aceea cititorii nu aveau voie sa comenteze. Nici scriitorii. Era cenzură. Dictatură. Totalitarism. Oamenii de rând erau muți (și puteau face cel mult bancuri), ca peștii. Dar a venit și revoluția și am sfârșit o dată cu trecutul negru. Între timp s-a instaurat democrația și libertatea scriiturii pentru toate categoriile de intelectuali și literați. S-au inventat blogurile și „forumurile” (desigur impropriu denumite astfel) pe internet, în hiperspații virtuale. În aceste hiperspații orice cititor (ordinar) se poate transforma peste noapte (sau chiar mai repede, în timpul nopții, noaptea minții, somnul rațiunii) în scriitor, ziarist, formator de (o) opinie, propagandist, activist, filosof, poet, eseist, fabulist, pamfletar și orice altceva și-ar putea dori, dacă știe alfabetul și dacă e în stare să-și găsească câțiva cititori, comentatori, critici (ori măcar acoliți-mucaliți). Dumnezeu a zis: Să fie toți cititorii, scriitori. Și așa a fost. Libertate. Si nici Dracul n-a avut nimic împotrivă. Ba dimpotrivă. A început astfel (dragii și dragele moșului) era libertății depline de exprimare pe internet. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Un zumzet si o bucurie fără margini i-a cuprins pe toți ne-vorbiții planetei. Ei, dar credeți că fericirea a ținut mult? Ei aș, ți-ai găsit! Nu, nici vorbă, pentru că omul, o ființă profund nefericită prin natură și nu numai, n-a putut îndura prea multă vreme o atare fericire, băgându-și repede picioarele-n ea de libertate. Cum? Stați să vedeți.     

Înainte de a vedea (ce să mai vedeți?) s-ar cuveni o mică paranteză. Ideea de a lăsa pe oricine sa vorbească despre orice, indiferent de nivelul intelectual, de educație, de competențe, de poziție în societate, de interese, de stare socială, civilă, medicală, si de orice altă stare, în sensul că, na acuma, să vorbească și nea Ioan, că e și el om, poate părea unora (se știu ei care, elitiști sau nu) o aberație, o prostie fără margini și (mai ales) o babilonie fără seamăn. Cei care se considera (auto)afiliații acestui punct de vedere (greșit), pot să se oprească aici cu lectura, pentru a nu-si irosi timpul si nervii în van, în zadar si degeaba, întrucât a-i convinge de contrariul nu face obiectul acestei proze (ci a alteia, plănuită pentru altă dată, la o dată ce va fi ulterior anunțată, fiind aceasta o temă mult prea amplă si importantă per se pentru a fi tratată superficial, în subsidiar, în tema curentă). Presupunând așadar ca suntem, din acest punct al prozei, exclusiv in compania cititorilor care se păstrează in asentimentul nostru că, într-un (hiper)spațiu, precum acesta, liber de constrângeri, fără decizii de luat si implementat, si fără materializări imediate ale vorbelor vorbite, oricine este îndreptățit să vorbească despre orice, indiferent de nivelul intelectual, de educație, de competențe, de poziție în societate, de interese, de stare socială, civilă, medicală, si de orice altă stare, în sensul că, na acuma, poate să vorbească și nea Ioan, că e și el om, si sa aibă fiecare o opinie, o părere, un clișeu sau măcar să facă zgomot acolo în ton (sau nu) cu vreo tema data (orice tema), ei bine, abia acum aș aminti despre furnici. Ca si in cazul oamenilor, succesul furnicilor, ca specie, se datorează covârșitor organizării sociale practicată cu o rigoare si cu o eficiență ieșite din comun, la o scară foarte mare, ce poate include (sute de) milioane de membrii. Grație trufiei specifică speciei noastre, suntem tentați să considerăm că societatea umană ar fi mai bine plasată decât societatea furnicilor, în competiția pentru supremație pe planetă, ceea ce nu este tocmai exact. Nu vreau să intru in detalii in aceasta privință (fiind off topic) dar as aminti faptul ca furnicile si-au demonstrat viabilitatea, adaptabilitatea si tenacitatea, menținându-se de sute de milioane de ani in categoria celor mai prospere si mai durabile specii, prin comparație cu hominizii care au apărut cu doar circa două milioane de ani în urmă, iar de contat, contează pe planetă, ca specie dominantă, abia de vreo câteva mii de ani). Chiar si astăzi, nu doar ca exista mult mai multe furnici decât oameni, dar masa însumată a tuturor furnicilor de pe Pământ întrece cu mult masa tuturor oamenilor luați la un loc. Biologic vorbind e mai multa „furnică” pe pământ decât „om”. Asta ca sa nu mai vorbim de imensa diferența de anduranță si capacitate de a rezistență la cataclisme, favorabilă cu multe ordine de mărime furnicii, in raport cu omul. In caz de evenimente catastrofice majore, în mod categoric, furnicile, care au supraviețuit si cataclismului care e încheiat era dinozaurilor, au de mii de ori mai multe șanse decât oamenii de a continua sa-si duca imperturbabil mai departe existența pe planetă.     

va urma…

Ilustrare grafica nostrstellara

Posted in Arcaluigoeologie | 114 Comments »

8 Martie (adaugare)

Posted by Arca lui Goe pe martie 12, 2021

De 8 Martie cavalerul Gabriel Liiceanu a sarit in apararea Anei Blandiana.

Scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii”, scrie filosoful Gabriel Liceanu pe platforma Contributors.ro, într-un text-replică la atacul lui Mircea Dinescu la adresa poetei Ana Blandiana. Ana Blandiana, acuzaţii grave la adresa lui Mircea Dinescu. „Judecând după nivelul nostru de civilizaţie la capătul celor treizeci de ani istorici de „tranziţie” pe care i-am împlinit, înclin să cred că cel mai mare pedagog valah al României a fost un poet care în tinereţe scria versuri involte.  Când spun „pedagog valah”, am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populaţia românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarităţii, a ţopeniei obraznice şi infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieţii profitului făcut cu preţul unei neruşinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi.   În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (şi mai ales cum…” continuarea aici: https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/gabriel-liiceanu-atac-dur-adresa-mircea-dinescu-scandalagiul-vedeta-mitocanul-poftangiul-claun-isteric-1_604b39155163ec4271d0d61d/index.html

Si doua recomandari complementare (ingrediente in aceeasi reteta):

Limitele Exprimarii Pe Internet Si Despre Etica Social Media cu Cristina Voinea | Nervi de Sezon (wordpress.com)

Homo Deus – YUVAL NOAH HARARI | Nervi de Sezon (wordpress.com)

A aparut si replica „pastramagiului”:

Cum am decis eu să-mi deschid un barber shop   Numai dracul şi-ar fi închipuit prin anii ’90, când în România Mare eram acuzat că împreună cu Andrei Pleşu am ciordit la revoluţie sculele de bărbierit şi capacele de aur ale closetelor lui Nea Nicu din Primăverii, că Gabriel Liiceanu nutrindu-se pe ascuns din hoitul lui Vadim, va regurgita la bătrâneţe perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului. Adevărat îi că domnul Liiceanu nu are talentul grobianisim al Tribunului, fiind mai degrabă un conţopist al abjecţiei, un filosof cu mînecuţe de contabil care-şi scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice şi al deşertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu.   O singură dată în viaţă l-am făcut pe Gabriel Liiceanu să plîngă şi văd că nu m-a iertat nici pînă în ziua de astăzi pentru acel afront. În 18 martie 1989, la o zi după ce interviul meu din Libération fusese citit la Europa Liberă, pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, am dat nas în nas cu umbra filosofului care, tumefiat şi cu figura uşor răvăşită, mi-a şoptit la ureche: „Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare şi am plîns în hohote. Suntem nişte laşi, suntem nişte laşi…”, după care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntîlnesc după un an, purtînd cu dezinvoltură în cîrcă, Editura Partidului Comunist. În Cartea albă a Securităţii există înregistrarea unei gărgăriţe plantate în casa socrilor mei, ce redă scena în care subsemnatul încerca să adune sub un text vitriolant semnăturile cîtorva scriitori de seamă. Vorbeam acolo despre dictatura cuplului prezidenţial, despre dărîmarea satelor, despre cenzură, despre foamea şi frigul din România. Împreună cu Andrei Pleşu eram gata să plasăm bomba… ” Continuarea AICI: Replica lui Dinescu la atacul lui Liiceanu: O singură dată în viaţă l-am făcut să plîngă şi văd că nu m-a iertat nici pînă în ziua de astăzi pentru acel afront | adevarul.ro

Prin bunavinta unui coleg de blogosfera, cunoscut publicului ca Neamtu Tiganu, am avut bucuria si surpriza sa aflam de reactia d-lui Dorin Tudoran – fost poet si dizident roman, la galceava Liiceanu-Dinescu-Blandiana, pe care, cu o vinovata placere, o redam mai la vale:

Kilometrul Zero

Timp de zece ani, motto-ul pe care l-am folosit pentru blogul Certocrația a fost: “În România se întâmplă mereu lucruri foarte interesante, pentru că nu se întâmplă niciodată ce trebuie.“ Unele întâmplări polemice, sângeros-interesante, ale zile îmi dau dreptate.

Se lipesc – cu talent după puteri – etichete. Se spun vorbe de toate felurile. Se înoată în mări de cuvinte spumoase, dar nu se spune nimic despre kilometrul zero. În cazul zilei, iată-l:

“Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Roland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu.” (Ana Blandiana, Soră lume, Editura Humanitas, 2020)

Doar doi dintre invitați erau “opozanți cunoscuți ai vechiului regim”. Și Ana Blandiana nu era unul dintre ei. Scriitoare remarcabilă, Ana Blandiana a devenit opozantă a vechiului regim abia după ce acesta se prăbușise.

Contribuția postcomunistă a poetei întru neuitarea victimelor comunismului și a rezistenței – Muzeul de la Sighet, administrat de Fundația Academia Civică și altele – este demnă de tot respectul și nu are nevoie de a fi echivalată fraudulos cu opoziția față de vechiul regim.

Cine a făcut-o “cunoscută” pe “opozanta” Ana Blandiana, după căderea vechiului regim?

Noile regimuri ale mistificărilor naționale cu extinderi internaționale. Numai că în cartea publicată la Humanitas, Ana Blandiana face un pas periculos alăturându-se mistificatorilor: își atribuie de una singură o ipostază pe care nu a cunoscut-o – cunoscută opozantă a vechiului regim.

Rezistența prin cultură a mai fost cum a mai fost – pentru mulți, rezistență numai prin cultură – dar rezistența prin motanul Arpagic a devenit în postcomunism de un eroism ridicol-epopeic. Despre celelalte câteva poezii, cu adevărat remarcabile, care au stârnit o temporară încruntare a fostului regim la adresa Anei Blandiana, se pare că poeta a vorbit cândva cu sinceritate.

Înțeleg că într-un episod din Dreptul la adevăr, ciclu realizat de TVR, Ana Blandiana mărturisea că poeziile respective apăruseră dintr-o întâmplare și nu din cine știe ce dorință de protest sau conspirație anticeaușistă. De altfel, supărarea oficială a trecut repede și s-a încheiat cu un masiv volum al poetei publicat în colecția Biblioteca pentru toți.

Deși nu a găsit puterea să devină opozantă a vechiului regim, Ana Blandiana a fost un om demn de respect în acea perioadă. Poeta și-ar fi făcut un mare bine dacă în anii postcomunismului ar fi refuzat public merite ce i s-au atribuit fără motiv. Și pentru asta nu ar fi avut nevoie de puterea pe care nu a găsit-o spre a fi opozantă a vechiului regim.

Într-o expoziție organizată la Cotroceni în 2019 – Rezistenții. Amintire și recunoștință – despre Ana Blandiana se puteau citi lucruri cutremurătoare, dar care nu s-au întâmplat niciodată: “Ana Blandiana decidea să protesteze public față de nerespectarea drepturilor omului de către regimul comunist.”/…/ “Ana Blandiana a continuat să dea interviuri unor publicații străine și postului de radio Europa liberă unde a vorbit despre situația extrem de grea din România.” Aiuritor.

În 2018, Ana Blandiana era invitata Târgului de Carte de la Bogotá, Columbia. O prezentare a poetei vorbea despre Ana Blandiana ca despre un Havel al României. La un festival de literatură desfășurat la Copenhaga se vorbea despre Simbolul disidenței în România – Ana Blandiana. În Spania, mistificării Blandiana – un Havel al României i se adăuga încă una: Blandiana – o Ana Ahmatova a României. Ș.a.m.d.

Un caz asemănător este cel al redutabilei prozatoare Gabriela Adameșteanu. În aprilie 2013, André Clavel semnează în L’Express un portret al autoarei intitulat, márquezian, L’Amour au temps de la Securitate. Din recomandarea revistei aflată deasupra textului lui Clavel, cititorul află că prozatoarea a fost “portdrapelul disidenței românești”!?!

Disidență, opoziție și rezistență au devenit cuvinte-umbrelă atât de încăpătoare, încât sub protecția lor își găsesc loc și asemenea mistificări.

Când excelenta editoare Georgeta Dimisianu era dată afară de poliția de partid de la Editura Cartea Românească pentru felul în care apăra cărțile ”cu probleme” și pentru legăturile pe față cu oameni intrați în opoziție/disidență, printr-o surprinzătoare, pentru mine, solidaritate câțiva potențiali înlocuitori au evitat să accepte postul rămas liber prin înlăturarea Georgetei Dimisianu, unul sau doi dintre ei nevând în acel moment un loc de muncă.

Cea care a acceptat cu entuziasm postul, deși avea unul echivalent la o altă editură, a fost ”portdrapelul disidenței românești”. Nicio mirare, căci ”portdrapelul” refuza să semneze până și unele din cele mai plăpânde scrisori de nemulțumire/protest semnate de alți scriitori.

Până când nu vom avea tăria să ne întoarcem la kilometrul zero, efectul tuturor dezbaterilor sau polemicilor va fi, în cel mai bun caz, zero. În cazul de față, kilometrul zero trebuie căutat pornind de la niște întrebări.

Cine a băgat sub nasul lui Roland Dumas o listă de patru invitați dintre care doar doi erau ”cunoscuți opozanți ai vechiului regim”, în vreme ce ceilalți doi erau o poetă remarcabilă și un actor minunat? Cine continuă să intoxice mijloacele de informare în masă – străine și autohtone – cu mistificări de proporții?

Resetarea kilometrului zero, dacă mai e cumva posibilă, este un efort care ar trebui inițiat tocmai de beneficiarii și beneficiarele unor mitologii frauduloase. Altfel, vom continua să citim, din când în când, pamflete – unele excepționale, altele foarte bune, cele mai multe între mediocre și slăbuțe. Toate inutile după zece minute de la citirea lor. Războaie de futilitate publică.

=-=-=-=-

O-ho-ho…

Nu-se-poate !!! Incredibil. Conul Dorin a fost atras afara din vizuina si facut sa iasa din adormire, din hibernare, din ce Dumnezeu o fi facand d-lui pe-acasa dupa retragerea ne-aureliana din blogosfera d’antan. S-au rostit cuvinte magice, galceava Ana-Mircea-Gabriel a functionat ca un des/cântec fermecat de inviat morti. Si iata, s-a produs invierea d-lui Tudoran. E lucru mare. Partea cea mai nostima este ca, tocmai despre aceasta unica intamplare, singura care a fost in stare sa-i invie glanda scriboreica, pofta de scris si de polemica fostului ultim mare certocrat, d-lui zice ca-i futila. Aiurea. Chiar si numai pentru acest efect colateral al activarii conului Dorin si tot merita sa consideram disputa casnica din menage-ul-a-trois Liiceanu-Blandiana-Dinescu un eveniment monden de anvergura. E posibil ca, odata initiat procesul de chibitare, sa asistam la o explozie de luari de pozitie si sa ne trezim ca vor reactiona (printre alti) si ceilalti pe care i-am ami amintit pe aici, Plesu Andrei Gabriel, Popescu Tudor Cristian, Antonesei Liviu, Abalaru Viorel, si altii asemenea sau alminterea… Sa curga sange retoric… sa sara musatrul, sa moara pandemia (de necaz).

Inca un reper bibliografic de referinta AICI Dinu Adam: Gîlceava înțeleptului cu meandrele concretului | @ntonesei’s blog (wordpress.com)

Posted in Arcaluigoeologie | 70 Comments »

Proză de ajun(s) la ele…

Posted by Arca lui Goe pe martie 8, 2021

Fiecare (a)zi este ajunul unui mâne al sau, asa ca nici acest 8 martie (sau Martie) nu face exceptie, fiind ajunul zilei de 9 Martie a anului de gratie (si ce gratie) 2021, in care ar trebui sa bem, iarasi, alte 44 de pahare in cinstea acelorasi 40 de mucenici, si a celor 9 babe dochii, si si asa in general, de bucurie ca vine primavara si ca am pe-trecut cu bine de vestitori, la 14 Februarie de Valentin, la 24 Februarie de Dragobete, la 1 Martie de Martisor, la 4 Martie de Cutremur si re-Nastere, si la 8 Martie de Ziua internationala a Mamei, a Sotiei, a Fiicei, a Soacrei, a Bunicii, a Amantei, a Colegei, a Vecinei, si asa in general a Femeii in univers, inclusiv a celei feministe (si egala barbatului pana la identitate cu acesta). Dupa efortul de a intampina cum se cuvine atatia vestitori ai primaverii, ce alta ar putea fi mai nimerit decat cinstirea cu 44 a celor 40, intru uitare si re-innoire. Maine (si numai azi nu e maine) vom fi cu totii Ali-Baba-Novak-Dochia, si ne vom stradui sa sorbim licori bahice din 44 de pahare, caci vorba ‘ceea, incercarea moarte n-are, impreuna cu ceilalti muceniti ai genului re-prezentat de sexul tare, mai ales in prezenta celui frumos. Dar, pana atunci insa… este ziua lor, a celor aproape 4 miliarde de unicate de pe planeta, si oricat de desueta si de anacronica ar fi aceasta sarbatoare care continua sa sfideze corectitudinea politica, si in ciuda pandemiei care ne tine captivi, si in ciuda faptului ca cele mai multe dintre femeile planetei habar nu au ca e ziua lor, precum si in ciuda acelora dintre ele care prefera sa nu se (mai) lase discriminate cu buchete de flori, cadouri, atentii si dulcegarii demodate, acordate discretionar de te-ai mira cine, totusi este de datoria fiecarui barbat din lume sa faca in asa fel incat sa le ademeneasca pe femeile care-i compun existenta, in capcana acestei sarbatori de 8 Martie cum o stii el mai bine. Cu flori, cu ciocolata, cu bijuterii, cu parfumuri, cu sampanie, cu tandrete, care cum s-o pricepe, si sa celebreze miracolul feminitatii, aducandu-si obolul personal la consolidarea echilibrului armonic al micii noastre umanitati. Bineinteles ca totul (si poate chiar mai mult decat atat !!!) depinde de starea de gratie in care se vor trezi azi, dis de dimineata, ele, sarbatoritele planetei, dând cu ochii, in calendare, de 8 Martie, de ce, cum si cat vor dori sa celebreze in aceasta eterna nouå zi. La urma umei e ziua lor, iar noi (cunoscandu-ne bine interesele) le dorim din suflet sa aiba chef de viata, de petrecere si de celebare, azi si in fiecare zi…

…iar pe domanele si domnisoarele care insufletesc Arca prin prezentele lor (de spirit), cu atat mai abitir le felicitam, urandu-le de bine, primavara cu noroc, fericire, dragoste, implinire, visuri noi si surprize placute cat cuprinde, iar mai presus de orice sa fie…

Posted in Arcaluigoeologie | 48 Comments »

Unu martie!

Posted by Dl.Goe pe martie 1, 2021

Americanii (şi chinezii) se străduiesc să ajungă pe Marte, iar noi pe Martie. Eee, uite că noi am ajuns. E iarăşi 1 Martie, cu mărţişoare pentru fete şi femei, de la băieti şi de la zmei (n-am găsit altă rimă la feţi frumoşi)… Conform unei tradiţii vechi de când arca, de unu Martie, ne luam şi noi libertatea de a oferi ghiocei şi mărţişoare vizitatoarelor noastre, fidele sau infidele, fără deosebire, împreună cu primăvăratice urari de dragoste şi senin. Să fiţi sănatoase, iubite, dorite şi împlinite (inclusiv cu mărţişoare):

P.S. Alţii au reuşit mai cu succes să-şi internaţionalizeze tradiţiile (culinare), sărbătorile şi băuturile, convingandu-i şi pe alţii să mănânce pizza si hamburger de Halloween, curcan de ziua Recunoştinţei, să bea champagne de sf. Valentin ori bere de sf.Patrick. Noi am păstrat în exclusivitate pentru noi (între noi) sarmalele, micii, ţuica, busuioaca de Bohotin, sânzienele, căluşul, esenta de rom, piftia, ciorba de burtă, leuşteanul, capra, sorcova şi altele pe care, na acuma, n-o sa le împarţim cu alţii. Dintre toate însă parcă Mărtisorul este cel mai specific şi mai ancorat în pre-istoria acestei zone de uni-vers şi totodată cel care ar merita cel mai mult să capete sens şi notorietate planetară. Asta însă nu depinde de Mărţişor, ci doar de români şi de România. Eee, când o fi Mărţişorul re/cunoscut, înteles, simtit şi iubit pretutindeni, e-hei, atunci România va fi (foarte) bine şi tot românul va prospera.

Deocamdată însă Mărţişorul este secretul nostru bine păstrat şi foarte greu de explicat altora.

Posted in Arcaluigoeologie | 36 Comments »

Nume inter-zise!

Posted by Arca lui Goe pe februarie 26, 2021

Un tânăr si mândru adolescent al tribului Cherokee l-a întrebat într-o zi pe Marele Vraci al tribului cine alege numele copiilor Aniyvwiya care se nasc în mărețul trib Cherokee, iar vraciul i-a răspuns că el însuși a fost desemnat de către Marele Spirt să dea fiecărui nou venit pe lume un nume. Si – a continuat tânărul si mândrul adolescent al tribului Cherokee – cum alegi tu aceste nume? Foarte simplu – i-a răspuns Marele Vraci – prima imagine care-mi apare atunci când aud țipatul copilului la venirea pe lume este întotdeauna trimisă de Marele Spirit și mă inspiră în alegerea numelui. Bunăoară dacă noul venit se naște în mijlocul unei zile de vară, în timp ce eu privesc cerul, atunci numele lui va fi „Soare Arzător”, dacă afară viscolește, se va numi „Viforul Iernii” sau la o adică „Racoarea Noptii”, dacă privirea mea zărește pe cer o pasare, atuci copilul se va chema „Vulturul Câmpiei”, sau „Bufnita cu ochiul sferic” sau „Zbor de Rândunea” – a zis calm Marele Vraci adăugând apoi: Dar de ce întrebi toate acestea Doi-Câini-care-se-fut?

Va urma:

Posted in Arcaluigoeologie | 38 Comments »

Arca lui Nole (update)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 21, 2021

Update (de aici): Novak Djokovic a învins în finala Australia Open de anul acesta (2021) reusind astfel sa-si adjudece in palmaresul turneelor de grand slam trofeul cu numarul 18 si sa-si consolidesze, iarasi, (a n-a oara) pozitia de numar 1 mondial. Din cateva motive anume acest enunt nu poate fi considerat pe de-a-ntregul o stire. Mai intai pentru ca nu s-a întamplat nimic deosebit sau neasteptat. Temerea multora s-a adeverit. Iarasi acelasi perpetuu si enervant Djokovic. Veni, vidi, vici. Atat de previzibil si de plictisitor. Apoi pentru ca 18 turnee de mare slam nu e o premiera, nu e un record, nu e mare brânzå. E un numar oarecare. Altii au catigat mai multe, 20 de ex… Mai apoi, dar nu chiar in cele din urma, pentru ca „tânårul” Medvedev ar fi meritat si el (aproape sau cel putin la fel de mult, daca nu cumva chiar mai mult) sa castige acest trofeu, avand toate datele, incusiv varsta si caracterul potrivite cu un astfel de succes, pentru el si pentru generatia pe care o reprezinta. Intr-un fel ar fi meritat (pana la un punct) si dupa cum au evoluat ostilitatile pe intreaga durata a turneului si dupa frumustea si eleganta jocului prestat. Djokovic a avut si noroc în cateva momente cheie pe parcursul turneului, plus apelul la fel de fel de viclenii psihologice si derutari ale adversarului. Si totusi cum, ne-cum Djokovic a invins si a castigat (a noua oara la Melbourne, si garda nationala s-a desfiintat), ramanand firesc si natural în pozitia de lider suprem (c-asa-i în tenis). S-a clåtinat pe traseu dar nu a cazut. Nu este deloc limpede ce anume a învins Novak Djokovic, si nici care este semnificatia acestei victorii anticipata de multi, nedorita de si mai multi. O victorie care lasa loc liber pentru discutii filozofice despre sensul traiectoriei lui Novak pânå aici si de aici încolo. De e sens intr-asta. Tenisul este Arca lui Nole, ambarcatiunea cu care Djokovic infrunta Potopul, zi de zi. Potopul universal. Restul e…

Posted in Arcaluigoeologie | 38 Comments »

Di

Posted by Arca lui Goe pe februarie 5, 2021

Intr-o manieră similară cu prefixul „bi”, prefixul „di” denotă dualitate, ca de exemplu bi-oxid de carbon sau di-oxid de carbon, ori bifurcație și dialog ori dilemă. In mod normal un articol de blog este unitar si monolitic pe o singura tema. Dată. Vizitatorul este si el unic, așa ca lucrurile sunt de obicei clare, existând în mod ideal si teoretic o unitate armonioasă in peisaj. In practică însă de obicei unitatea este știrbită, căci trăim într-o lume imperfectă, ajungându-se în mod firesc la situații sub-unitare, adică la articole cu un conținut valoric destul de variabil intre 0 si 1, de obicei mai aproape de 0 decât de 1. Pe Arca lui Goe mai di-hai decât la alții întrucât, după cate poate se mai știe in ecosistem, b-arca este b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC, lucrurile presupunându-se a fi întregite prin contribuția plenara a prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe, din postura acestuia de chibiț-comentator. In ultima vreme s-a constatat însă că unicitatea si „unitarismul” (in sens biblic), al prea-cinstitului s-a di-minuat si acela dramatic, prin di-spersie si di-luare (s-a (di)luat cu altele si-a uitat), așa încât Nimicul a început să se vădească din ce in ce mai pregnant pe Arca lui Goe (ca si pe multe alte arce, ceea ce însă nu ne privește). Prin urmare ne-am gândit (precum Baltazar) la o soluție de compromis, o soluție dublă, o disoluție de toata frumusețea, prezentând in premieră la blog, două articole deodată, prin care să-l punem în di-lemă pe prea-cinstitul cititor citit si unic (sau cât o mai fi rămas din el). Așadar doamnelor, domnișoarelor si domnilor, astăzi avem in meniu divagație, disoluție, dihonie si dihotomie, in care admirabilul public are la dispoziție, nu o singura variantă ca-n alte părți, ci patru variante in calitate de cititor si tot atâtea in calitate de comentator, total 8. Numai si numai pe Arca lui Goe:  

Hygge – Varianta 1Hygge – Varianta 2
Unii dintre oamenii de succes, deveniti foarte bogati, au ajuns la satruratie si au decis sa se se retraga in culmea gloriei, dedicandu-si pe mai departe resursele (fizice, financiare, intelectuale si de timp) altor hobby-uri decat cele care le adusesera succesul, celebriatea si bogatia. Bill Gates a renuntat la software si la conducerea giganticului Microsoft, preferand sa se dedice cauzelor umanitare (vaccinuri, veceuri ecologice sofisticate si eficiente, si altele de acest gen). Ba chiar a reusit sa-l coopteze si pe Warren Buffett in business-ul actelor de caritate. Elon Musk s-a apucat de construit rachete si de facut planuri pentru colonizarea planetei Marte. Regele Arbiei Saudite a inceput construrea unui megalopolis (Neom) auto-sustenabil in desert. Steve Jobs nu. Nu si-a schimbat hobby-ul, iar explicatiile (pentru ca sigur sunt mai mult de una) in aceasta privinta nu fac obiectul temei noastre de azi, si nici de la Mark Zuckerberg nu avem mari sperante că după ce se va retrage din hobby-ul care l-a con-sacrat va mai face vreo mare brânză. Tema propusa azi, aici are in atentie o singura persoana si (ca scop) o singura intrebare: Oare ce va face Jeff Bezos, de acum înainte, dupa ce a decis sa renunte la conducerea gigantului Amazon. Ei, bine aceasta este intrebarea. Intrebarea zilei. Dar numai si numai pentru chibiti, invitati sa-si dea cu parerea despre ce cred ei ca va face amicul Jeff Bezos sau ce cred d-lor că ar trebui sa facă Omul din vârful muntelui său de bani. Sugestiile pot fi propuse mai jos in condica cu comentarii.   Tarile nordice, mai mult sau mai putin scandinave, focare de fericire individuala si colectiva, precum si surse de inspiratie pentru miscari socio-antropologice revolutionare (precum hygge) sunt totusi mult prea avansate in materie de relationare sociala, incat unele dintre simptomele asociate, denota o stare patologica grava. Spre exemplificare un caz (departe de a fi unic): Nesfârşitul coşmar al doctoriţei căreia statul finlandez i-a luat copiii.

Un binevoitor i-a recomandat Cameliei Smicală să se repatrize de îndată ce-si recuperează copiii. Usor de zis. Si unde sa vină? Aici?

Cum s-a răzbunat o angajată dintr-o clinică medicală, concediată după ce a refuzat să lucreze pe salariul minim.

Intrebarea zilei este: Ar trebui sa se repatrieze Camelia Smicală sau nu? Sugestiile pot fi propuse mai jos in condica cu comentarii.


UPDATE: Se pare ca in zilele noastre nu mai exista buni samariteni ori persoane altruiste care sa ofere benevol si/sau fara sa se astepte la recompense, un ajutor, un sfat, o vorba buna cuiva aflat la nevoie, la ananghie sau in dilema. Asa se face ca aproape nimeni dintre nimenii de pe Arca lui Goe nu s-a solidarizat cu Jeff si/sau Camelia, iar acestia au ramas in solitudine, fara consiliere, nimeni ne macar maltratandu-i cu o vorba buna. Singura care a schitat un gest (cu destula sfiala) a fost domana Stely (tot doamna Stely), care a sugerat cate ceva intru iesirea din dilema existentiala a celor doi insi ajunsi fara voia si fara stirea lor pe Arca lui Goe (a se revedea propunerile d-nei Stely), in timp ce noi, dl.Goe (pe care l-am laudat fotosintezei degeaba) n-am oferit nicio solutie celor doua probleme. Ne-am luat cu una, cu alta, si le-am uitat, daca om fi avut vreodata vreo astfel de solutie. Intrucat nu se mai uita nimeni la acest topic profitam de ocazie si improvizam spontan si gratuit doua solutii, cate una fiecareia dintre cele doua probleme:
Solutie pentru Bezos: D-lui Jeff Bezos i-am recomanda sa renunte la ideea de a deveni primul trilonar al planetei prin investirea banilor in companii cu profil economic de mare viitor (precum cele care promoveaza sursele de energie alternativa) si sa se ocupe de o idee mult mai revolutionara, care-l va face realmente de neuitat in galeria cu personalitatilor remarcabile ale umanitatii. Si anume ar putea sa se ocupe cu resursle sale de sponzorizarea unor prgrame de inteligenta artificiala care sa creeze limba Terestra, o limba umana, noua, simpla, eleganta, coeerenta, eficienta, fonetica, nealterata de reziduuri istorice si imperfectiuni, un Esperanto modern, precum si de programele de implementare ale acesteia la scara planetara. Rezultatele economice, financiare, sociale si umane ale implementarii limbii terestre ar fi realmente incalculabile.

Sau ar putea sa organizeze al-V-lea grand slam de tenis in Brazilia , la Rio in aprilie.
Solutie pentru Smicală: Mi se pare cat se poate de evident ca ramanerea familiei Smicala in Finlanda nu este o idee buna. La fel de evident mi se pare insa ca si incercarea de re-adaptare a Cameliei in spatiul mioritic precum si transplantul celor doi adolescenti in zona balcanica ar fi o catastrofa inca si mai mare. Cred ca solutia perfecta nu exista dar, varianta optimala mi s-ar parea emigrarea in Canada. O tara nordica suficient de asemanatoare si suficient de deosebita de Finlanda, ticsita cu emigranti, ar putea da o sansa de confort sufletesc si mental dar si de evolutie pozitiva celor trei indivizi ai acestei familii.

Posted in Arcaluigoeologie | 107 Comments »

Hygge vs? Neom

Posted by Arca lui Goe pe februarie 1, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 23 Comments »

Nu zaieţ pagadi

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 29, 2021

Când era mai tânăr lupul era fioros, spaima pădurii, nu alta. Acum însă, de când s-a pensionat, parca nu mai e ce-a fost. Sta singur intr-un apartament dintr-un cartier marginal, si nu prea mai înspăimânta pe nimeni. Ba dimpotrivă. Pana si iepurii puberi îl sfidează când au ocazia sa-l întâlnească, nu prea des pentru lupul ca iese rar. Când n-au ocazia si-o inventează, in special un iepure anume, teribilist nevoie mare care vrea sa le impresioneze pe gagici. La început trecea pe palier si-i suna lupului la ușa apoi fugea. Lupul venea repede sa deschidă (mă rog cat putea de repede, după ce-si găsea papucii), sperând sa fie vreo vulpița venita in vizita sau măcar vreun amic de pahar si se mira foarte tare când nu vedea pe nimeni la ușă. Începuse să creadă ca are “vedenii” auditive, si ca i se pare doar ca sună soneria. Curând însă iepurelui aceasta forma de distracție nu-i mai aducea destula adrenalină, așa că a ales alta variantă. In loc sa fuga, după ce suna la ușă, nu mai fugea ci aștepta frumos până când lupul ajungea agale la ușă, iar când acesta deschidea ușa, iepurele, zbang, in dădea lupului un pumn in gură si numai apoi o zbughea, de ziceai ca nici n-a fost acolo. Lupul se dezmeticea cu greu si nu prea înțelegea ce mama dracului se întâmplă. Intra buimac in casă, închidea ușa si uita pe loc de întâmplare. Ca era si uituc.  A doua zi, iar suna cineva la ușă, iar sarea in papuci si se ducea la ușă plin de speranțe, iar ii trăgea iepurele un pumn  in gură,  iar rămânea consternat, iar uita si tot așa. Totuși intr-o zi, când a auzit soneria, si-a amintit de iepure așa ca de cum a deschis ușa l-a si înfășat pe iepure de gat, trăgându-l in holul apartamentului său. Ei acum sa te văd d-le iepure, i-a zis lupul, pentru că o să te sfâșii si o să te mănânc. Vai d-le Lulu (că așa-i ziceau prin cartier, Lulu), i-a zis iepurele fâstâcit, vă rog din suflet să mă iertați, ca nu mai fac. Nicio iertare mizerabile, nicio iertare, i-a șuierat lupul. Bine d-le Lulu, i-a zis iepurele resemnat, dar măcar vă rog să-mi îndepliniți o ultima dorință. Așa, si care e acea dorință, l-a întrebat lupul. As vrea sa mă lăsați sa fac pentru ultima data in viată un balet, ca eu sunt si balerin. Înduioșat lupul, eliberându-l din strânsoare, i-a zis: In fine, fie, hai fă un balet. Iepurele a făcut o piruetă, apoi zbang, i-a dat lupului un pumn in gură si a fugit pe ușă afară si pe scări in jos. Lupul a rămas descumpănit pentru câteva secunde bune apoi a murmurat ca pentru sine:

Bă ce balet tâmpit!  

Ah, uitasem sa spun ca si fabula asta tot in travaiul 16 am auzit-o, de la un crocodil. I-o spunea unei pupeze din Tei.

Update: Si puţină binişte:

Nu Pogodi 16 ну, погоди – YouTube

Posted in Arcaluigoeologie | 30 Comments »

Un mic spirit de anticipare

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 25, 2021

Cică într-o zi cu noroc, un iepuraș (nu de ciocolată) găsise prin stufăriș, într-un tufiș, un cuib de rață  în care erau vreo zece ouă proaspete (nu de ciocolată, căci aceasta nu este o poveste de Paști). Bucurie mare pe capul iepurașului căci demult poftea și d-lui la o omletă. Cu spanac și ciuperci. Spanac și ciuperci avea, ba chiar și lăptuci avea, căci era harnic. Ce n-avea d-lui era o tigaie mare în care să-si facă omleta la care jinduia, ceea ce l-a deprimat nițel, dar nu pentru multă vreme întrucât si-a amintit așa deodată că avea ursul o tigaie mare și solidă în care se putea face foarte bine o omletă din zece ouă. S-a gândit așadar ca în drum spre casa sa de la imaș, să treacă pe la blogul ursului și să-i ceară tigaia cu împrumut. A pornit-o voios către sălașul ursului, mulțumit de o așa idee salvatoare și de iuțeala cu care i-a venit în minte. În timp ce mergea prin pădure a început să gândească cu mintea lui de iepuraș: „Bine, bine îi ceri tu ursului să-ti împrumute tigaia, dar dacă n-o să vrea să ti-o dea, ce-o să faci?” „Dacă o să te întrebe pentru ce-ti trebuie, ce-o să-i spui?” „Păi o să-i spun că am găsit 10 oua de rață și vreau să-mi fac o omletă.” „10 ouă de rata!!!” , o sa zică ursul. „Si nu-mi dai și mie câteva?” „Bine măi, o să-i zic, îți dau și ție două.” „Două? Doar două?” – o să zică ursul. „Păi nu vezi mai prichindelule cât ești tu de mic și cât sunt eu de mare? Cum să mănânci tu opt și eu doar două, ia dă-mi tu mie nouă și păstrează-ti ție numai unul, că-ti ajunge la cât de pricăjit ești, și nici n-ai nevoie de tigaie pentru un singur ou. Îl poți fierbe în ibric. Ai ibric?” „N-am.” „Atunci dă-mi-l și pe ăla tot mie”, o sa zică ursul. Și tot vorbindu-și așa singur în gând, iepurașul a ajuns la bârlog. A bătut la ușă și când a ieșit ursul, iepurașul i-a zis-o de la obraz:

Băi ursule, ia mai du-te băi în pizda mă-ti cu tigaia ta cu tot.

(poveste auzită de la o vulpiță în tramvaiul 16)

(va urma?)

Posted in Arcaluigoeologie | 60 Comments »

Trump versus Covid

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 16, 2021

Momentan este greu de precizat care dintre cei doi adversari mentionati în titlu va lasa urme mai adânci si mai persistente în istorie (istoria post-modernă si meta-contemporană)… Dar probabil că doar unul dintre ei ar merita o atentie virtuală ceva mai consistentă pe Arca lui Goe, ca pretext pentru o (primă) proză scurtă pe anul, e-he-hei… 2021. Sunteti invitati la vot. Mă rog, rezultatele electorale vor putea fi ajustate, cosmetizate, distorsionate, furate, falsificate sau masluite, pe ici pe colea, si anume prin punctele esentiale, în favoarea favoritului nostru, dar asta nu va putea conta deloc în procesul democratic, întrucât poporul are întotdeauna dreptate. Hai la vot, la vot… Dar tineti minte că cine nu votează cu noi votează împotriva noastră, sau cam asa ceva.

As prefera să aud si/sau să spun câte ceva mai degrabă despre:
Covid / Pandemie / Vaccin 16 votes 51.61%
Trump / Presedintie / Scrutin 10 votes 32.26%
Nu stiu / Nu mă interesează / Nimic 5 votes 16.13%
31 total votes

Update 1. Se pare ca votarea merge foarte, foarte prost, in sensul ca mai mult sta pe loc. Electoratul nu prea pare dispus sa iasa din caså ca så voteze pe un ger ca acesta. Intrucat mai sunt foarte putine h-ore pânå la închiderea si deschiderea urnelor, se contureaza ca variantå certå, alternativa cå scrutinul si referendumul adiacent nu vor fi validate, din lipsa de cvorum, absenteism si abstinentå, ceea ce, intr-un fel, ar fi si normal, ca Trump si Covid sa moarå împreuna in aceeasi moarå a istoriei (inclusiv pe falia virtual arcagoeologicå a firii). Duca-se!

Update 2. Normal ar fi fost (dar ce mai inseamna normalitatea in zilele noastre?) ca in cadrul acestei prime tentative de prozå scurtå pe 2021, sa fi propus un rezumat al celor 14 zile de izolare în carantina rezolutiilor si un centralizator al celor 14 rezolutii aferente, ceea ce ar fi usurat in viitor, pe parcursul anului, procesul de bifare a fiecarei rezolutii, odata dusa la indeplinire. Deh, ne-am luat cu altele (goe-politica-si-poezia) si a ramas centralizatorul nefacut. Speram totusi ca cele 14 zile de rezolutii si izolare sa constituie un strat de separare suficient de consistent intre anul acesta si anul trecut, asa dupa cum s-a si intentionat. Cå cine sa mai defileze in urma, peste sectiunea celor 14 rezolutii muzicale? Putin probabil sa se mai gaseasca amatori, iar profesionisti…

Update 3. Trump a supravietuit Covidului. Covidul ii supravietuieste Trumpului. Dar… Desi nu se poate demonstra cu martori si/sau cu acte cå este într-adevar asa, cred totusi cå este destul de evident cå Trump a pierdut alegerile din cauza Covidului, si cå dacå pandemie nu era, Casa Albå tot Donald avea… Adicå cå or fi si „virusii” astia buni la ceva. Nu?

Update 4. Despre Trump n-am apucat sa zicem cine stie ce, dar (nici n-) o sa ni se dea ocazia sa (mai) zicem ceva despre d-lui, in schimb despre virus, pandemie, vaccin, de bine, de rau, mai ziseram cate ceva prin inter-text, si deci putem inchide subiectul. Macar pana la noi (dez)ordine. In fine, vivat.

Posted in Arcaluigoeologie | 75 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (XIV)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 15, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (XIII)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 14, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (XII)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 13, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 28 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (XI)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 12, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 10 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (X)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 11, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (IX)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 10, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 13 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (VIII)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 9, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 34 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (VII)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 8, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (VI)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 7, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 27 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (V)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 6, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 19 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (IV)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 5, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 17 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (III)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 4, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 4 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (II)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 3, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 6 Comments »

Rezolutii pentru 2021 (I)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 2, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 8 Comments »

…De viitor

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 1, 2021

Posted in Arcaluigoeologie | 5 Comments »

De trecut…

Posted by Dl.Goe pe decembrie 31, 2020

De trecut numai de bine… urmează o petrecere… avem (si) niste lucruri de trecut în anul viitor, ca să n-o luăm de la zero. Trebuie să avem Mare Grijă cum separăm lucrurile din trecut pe care le avem de trecut în viitor, de cele pe care le avem de lăsat acolo, pe care să le petrecem (până la poartă) în trecut, (până) în memorie si (până) în uitare… Ocazie cu care va urez discernământ. Si… petrecere frumoasa desigur. Sfârsitul anului este perioadea cea mai potriviă în care (să) putem sesiza (cu amuzament) că unele lucruri vor rămâne neterminate, iar altele neîncepute. Să bem si să sărbatorim cu aceasta ocazie (pe chestia asta). Noroc! La multi ani! Cu sanatate, bucurie si prosperitate… Cu amintiri si planuri pe masură. Să ne vedem cu bine in 2021… Să continuăm să reîncepem si să redescoperim. Lumea si pe noi însine. La multi ani lume… Soro lume. Cu drag si dor al dumitale /Apolo-Dor (87574) X309{uRT82]/ZZ[000-AaA87/ si si al d-voastra, desigur! prea-cinstite cititor. 🙂 La multi ani!

si un exemplu de trecut la anul (si la multi ani):

Arta e un fel de matematică – Dilema veche : O casă de licitații a scos la vînzare o pictură realizată nu de un artist, ci de un computer. Pictura înfățișează portretul unui bărbat îmbrăcat în costum negru. La prima vedere, ar putea să dateze din secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea. La o privire mai atentă putem constata că tușele „pictorului” sînt aproape invizibile, că trăsăturile personajului portretizat sînt neclare, că uneori conturul e nesigur, în fine, că suprafețe mari ale pînzei au rămas nepictate. În loc de semnătura unui artist, în colțul din dreapta jos apare un înscris care seamănă cu o formulă matematică: „min G max D Ex[log(D(x))]+Ez[log(1-D(G(z)))]“. Portretul lui Edmond de Belamy – acesta e titlul lucrării – este creația unui algoritm matematic. E o formulă inventată de un grup de artiști parizieni, Obvious, care și-a propus să democratizeze arta prin inteligența artificială.

Artiștii au încărcat în sistemul informatic 15.000 de portrete clasice. Pornind de la aceste imagini, algoritmul a generat automat Portretul lui Edmond de Belamy. Casa de licitații Christie’s din New York s-a așteptat să-l vîndă cu o sumă cuprinsă între 7000 și 10.000 de euro. Prețul final a întrecut cu mult așteptările: lucrarea a fost vîndută cu aproape 400.000 de euro.

Nu mai rămîne decît ca în această lume în care creația e de fapt rezultatul unui algoritm la licitații să se înscrie doar (ro)boți amatori de artă care să achiziționeze lucrările după formule matematice. Și care să plătească, evident, la prețuri aleatorii, eventual în monede fictive, existente doar în lumea virtuală.

Dacă așa arată piața contemporană de artă, sînt curios cum va arăta Luvrul viitorului.”

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: