(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fara de blog. Despre NIMIC

Archive for the ‘Arcaluigoeologie’ Category

Stiinta anticiparii potoapelor si a adaptarii la mediul marin.

Domnul Sean versus Domnul

Posted by Arca lui Goe pe mai 24, 2022

Cum-ne-cum omul si omenirea au intrat in lume (marea intrare) si au ajuns, târâș-grăpiș, până hăt in post-modernism, pentru a păși de acum cu încredere in meta-post-modernism si in ce-o mai urma, înainte de ieșire (marea ieșire). Istoria progresului om-omenirii este fascinantă, ba chiar de-a dreptul palpitantă, dându-ne mereu, retroactiv dar si anticipativ, senzația mersului pe sârmă, într-un echilibru extrem de fragil, care se poate strica in orice clipă, din mai nimic, in disputa perpetuă intre „rezultanta forțelor generate de imboldul progresului” si „rezultanta forțelor generate de imboldul retrograd”, ambele interioare om-omenirii. Este cumva de mirare că din această confruntare surdă si ireductibilă, per total, om-omenirea a reușit totuși să (tot) progreseze cvasi-constant, dând mereu (un pic) mai mult înainte decât a (tot) dat înapoi. Progresul a fost lent (obositor de lent, adesea cvasi-staționar), dar, după lupte milenare, iată-ne ajunși în secolul inteligentei artificiale… ce stă să (de)vină. Sursa preponderentă a acestui neverosimil progres este tehnologia (oamenii care se ocupă cu tehnologia, meșteșugări, ingineri, etc). nu politica, filozofia, religia, literatura, arta, poezia, știința, matematica, războiul, sportul sau alte embleme de succes ale om-omenirii. Progresul constant al om-omenirii si emblemelor sale se datorează tehnologiei. Scrierea unei schițe literare care să redea (în proză scurtă, gen „Dl Goe”) istoria progresului om-omenirii este o tentație si un deziderat (de viitor) temperat momentan de faptul că un public țintă pentru o astfel de schiță ar trebui să fie alcătuit, de preferat, din extratereștri (nepământeni sau – măcar – neoameni), pe care, cel puțin până acum, cu toată strădania noastră nu am reușit să-i detectăm in grupul vizitatorilor cititori-comentatori ai Arcei lui Goe. Ceea ce reușim să detectam si să identificam in acest grup minuscul pare a fi fiind un eșantion destul de reprezentativ al om-omenirii actuale, o lume încă atât de plină de prejudecăți si preconcepții păguboase. Poate părea de-a dreptul uluitor că acum, intrând in mileniul al treilea de cand am început contabilizarea timpului la scară planetară, o mare parte a om-omenirii habar nu are ce este știința si cu ce se ocupă d-ei si care sunt metodele si mijloacele acesteia. Si pentru a întregi teribila tragi-comedie, ignoranța nu este totul in privința respectivă, întrucât cei aflați in acea benigna ignoranță nu se limitează la a o avea, conștientizându-si-o sau nu, „preferând” să o populeze cu fel de fel de confuzii, neînțelegeri asezonate cu felurite așteptări, dorințe si critici inadecvate, uneori de-a dreptul ridicole, hărțuindu-i pe oamenii de știință (niște oameni acolo si ei), cu fel de fel de cvasi-metafizici si/sau pretenții si/sau morale irelevante sau absurde. Desigur că nici măcar pe departe, nu sunt acestea nici singurele nici cele mai grave si mai păguboase genuri de prejudecăți si preconcepții ale om-omenirii, doar că, întâmplător, pe acestea anume am fost forțați să le constatăm in nevinovata încercare literară de promovare a reconcilierii profanului cu diverse teorii științifice, aflate pe lista preferințelor si pasiunilor amatoricești ale subsemnatului, autor de proze scurte pe puntea Arcei lui Goe, b-Log anonim, amator si ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC – zic, pentru a reda concis contextul. Si dacă tot am pomenit termenul „context”, as menționa (divagând vag) că nici măcar acest simplu concept nu pare a fi pe înțelesul multora, care având această confuzie suplimentară dramatizează in genere abordarea neștiințifică a științei (ratând contextul), sau/sau/si discuțiile si hârjoanele ludice, cu valoare de conversație, purtate pe la bloguri. Chiar si pe Arca lui Goe am cam băgat de seamă că unii preferă să vină cu contextul de acasă, ceea ce nu-i nici normal, nici moral si/sau nici acceptabil, după cum nici la restaurant, unde poți discuta liber cu prietenii, nu vii cu mâncarea de acasă. Despre context este vorba, nu despre altceva. Am încheiat divagarea vagă.

Revenind la știință, înainte de a-i da cuvântul d-lui Sean, as preciza încă o dată (a n+1 oară), cu același folos ca si până acum, că, sub aspect științific, nu contează dacă existența lumii are sau nu un rost, dacă are un (meta)scop sau nu, dacă lumea este infinită sau nu, dacă este eternă sau nu, dacă a fost creată sau auto-creată sau nu, dacă este o realitate ultimă sau nu, dacă este sau nu o simulare, o oglindire, o manifestare aflată in controlul altei lumi sau altei entități, dacă Dumnezeu există sau nu. Știința pur si simplu nu se ocupă cu așa ceva si nu are instrumente si mijloace pentru acest gen de „lucruri” si „curiozități”. Știință se ocupa cu inventarierea mulțimii finite a lucrurilor observabile, a evenimentelor si manifestărilor repetabile si măsurabile, numărabile, cu extinderea acestei mulțimi finite, si cu detectarea, in interiorul acestei mulțimi finite, a (cvasi) relațiilor dintre elementele mulțimii, a șabloanelor si patern-urilor identificabile in aceste manifestări, descriptibile pe baza unor modele matematice imaginare, inventate de către oamenii care studiază colecția manifestărilor accesibile observării, astfel încât, utilizând respectivele modele si „potriveala” lor cu „realitatea observabilă”, să se poate face cu acuratețe rezonabilă, predicții, adică de a se știi pe baza a ce observi punctual acum-aici, cum au stat/stau/sta-vor lucrurile in altă parte altcândva, de preferat, oricând, oriunde in aria de observabilitate, sau măcar acolo unde contează / te afectează. Atât si nimic mai mult. Știința nu încearcă („nu vrea” si nici „nu poate”), să dovedească/demonstreze că există sau nu exista Dumnezeu, că lumea e sau nu e infinită, că are sau nu are un rost/scop in ansamblul ei. Si desi se ocupa cu mult mai puțin, se ocupă cu îndestul. Pe scurt, știința se ocupă cu „cum” si nu se ocupă cu „de ce?”. Nicio șansă să-si termine treaba si să se plictisească sau să intre in șomaj (tehnic), nici știința per se, nici oamenii de știință si nici spectatorii aferenți. Știința nu are nici măcar un scop practic in general (decât cel mult „accidental”)… existența ei fiind pur si simplu rezultatul curiozității oamenilor (de știință) care vor să „vadă” cate alte lucruri mai pot observa si cate alte modele (matematice) mai pot imagina care s-or potrivi cat mai bine, cat mai mult, cu universul observabil (lăsând inobservabilul in plata Domnului, câtă vreme e inobservabil). „Tehnologia” este „singura” care ia in serios știința si folosește, pentru propria dezvoltare si progres, rezultatele obținute „întâmplător” de către știință. Direct sau indirect progresul tehnologic îngăduie progresul si evoluția tuturor celorlalte embleme ale om-omenirii, care te fac să fii mândru că ești homo sapiens si nu altceva (bunăoară o ființă fără Dumnezeu, fără poezie, fără morală, fără sens). Expunerea aceasta este desigur brutal de simplificatoare, făcută astfel anume (a) ca să fie pe înțeles (sau măcar să pară așa), (b) ca să lase loc de discuții, si (c) pentru că n-am avut altfel cum in proză scurtă. Mai la obiect ne spune Domnul Sean (pentru cine-o sta s-asculte) de ce, in știință, Dumnezeu nu e o teorie bună (God is not a Good Theory).

Posted in Arcaluigoeologie | 15 Comments »

Sabadell. Locul si timpul.

Posted by Arca lui Goe pe mai 19, 2022

Octavian Paler

LECTIE INUTILA DE LOGICA

Așa se întâmpla logic,
plecăm și sosim undeva…
Plecăm pentru o clipă, pentru un ceas, pentru o viață.
Poate nu trebuia să plecăm, dar problema nu-i asta,
ci faptul că sosim undeva. Totdeauna sosim undeva.
Poate nu sosim la timp, nu sosim unde trebuie,
nu sosim unde-am vrut,
dar sosim undeva și câta vreme sosim undeva
totul e logic…
chiar dacă logica și fericirea sunt lucruri total diferite,
totuși am plecat si am sosit undeva,
am greșit drumul, dar am sosit undeva.
Dar când nu mai sosim nicăieri
totul devine ilogic. Spre ce ne ducem
dacă nu sosim nicăieri?

Posted in Arcaluigoeologie | 38 Comments »

Eu sunt. (ni)(mic) – El este. (nu)(mare)

Posted by Arca lui Goe pe mai 14, 2022

Eu sunt eu. (tu) Mă știi. El nu este El, ci infinitul. Dincolo de mare si de mic. De necuprins, de neatins si aproape de neînțeles. Doar matematica îl poate îmblânzi si controla, în felul ei, dar numai si numai în imaginație. In rest nimeni, nimic. Toate existentele se consumă în umbra infinitului, i se datorează fiind el, infinitul, sursa tuturor lucrurilor care există, a fiecărui început, a fiecărei deveniri, a fiecărui sfârșit. Presiunea infinitului generează fapte, lucruri, întâmplări, evenimente, si tot ea le șterge inexorabil din netrebnica actualitate. Nu-l știm prea bine dar uneori îl simțim, îl intuim, îi receptam semnalele, ecourile, reverberațiile, înțelegând felul în care se regăsește în noi înșine si noi înșine în el. Il putem contempla mistic, meditând, scufundându-ne în (abisul din) noi înșine, în momentele de (i)luminare, ori îl putem atinge cu arta, cu poezia, cu visul, îl putem hărțui cu filozofii, cu metafizici si religii sau… sau… sau îl putem ignora. Cu detașare. Ceea ce (vai) se si întâmplă în cea mai mare parte a timpului (si spațiului) pe care ni-l pe-trecem în existență. De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris si pentru noi… Uluitor rămâne faptul de a ne fi îngăduită sondarea infinitului, de a fi ființe înzestrate cu acest atribut al nemărginirii, având acces privilegiat la loc cu vedere spre infinit. Un chilipir divin, specie unică, ocazie unică – pe care n-ar trebui s-o ratăm. Fiecare cum poate, cum stie, cum i se potrivește, prin rugăciune, prin credință, prin meditație, prin yoga, prin hipnoză, prin budism, șamanism, DMT, LSD, karma, Nirvana, Zen… prin matematică sau oricum altcumva… Whatever works. Si asta cu riscul major de a rămâne captivi în nemărginire acelei nuanțe anume a infinitului, acum, adică pentru totdeauna… ratând astfel lumea cea pământeană, finită, cu nimic mai prejos decât cea a iluzoriului infinit. Divin a ne conecta la infinitate, uman în a ne deconecta de infinit, pentru a experimenta lumea finită si împrejurările profane ale minunii de a fi. Important rămâne ce si cum anume facem atunci când nu suntem contemplând infinitul, ci simpli actori si spectatori în lumea profană a ființei, întâmplător om. (nu) Multe se pot face ! (Focus), în lumea cotidianului si a prea zilnicei pâini. Scopul acestei ex-puneri de „idei” nu este nici apologia infinitului, nici a profanului, nici trezirea martorilor, nici adormirea (atenției) spectatorilor… nici rezolvarea vreunei dileme (încuietoare în privința alegerii…), ci doar o umilă încercare de a separa apele în fața ispitei absolutului, care-l îndeamnă pe fiecare protagonist a lui „eu”, de a-si impune tuturor (semenilor) alegerea sa, finitul sau infinitul, sau, în cazul naivilor fără scăpare, un amalgam bizar, superficial si ridicol între cele două perspective (altminteri ne miscibile)… Așadar… cred că înainte de a ne reconcilia cu mecanica (Doamne iartă-mă) cuantică, cu teoria relativității, cu principiul incertitudinii, cu lumina, cu gravitația, cu entropia, cu găurile negre, cu materia, cu spațiul si timpul (în contextul în care este pro-pusă „discuția”: un cadru profan, fenomenologic, empiric si științific, ca model de univers), ar trebui în prealabil să ne reconciliem cu infinitul. Reconcilierea profanului cu infinitul. Complicată problemă pentru niște ființe profund profane, precum noi toți cei prezenți acum, aici (si de-a pururi), noi cei aflați în tangaj pe puntea unei Arce a lui Goe, fixată „ca teatru al absolutului fix” pe creasta unei dune de nisip în desert… (tentația confuziei si a amestecului infinitului în finit fiind nemăsurat de mare), fiind noi pe deasupra (dar si pe dedesubt) prizonieri aproape fără scăpare ai (pseudo)comunicării prin cuvinte, palavre… pierduți în sensul vorbelor într-un infinit jest. Dar, vorba multă, sărăcia omului… si de săraci suntem săraci, slavă Domnului… așa că închei aici, abrupt, introducerea. Cuprinsul ar fi trebui să explice (încă o dată) de ce știința nu are nicio treabă cu infinitul, cu divinul, cu nevăzutul, cu Dumnezeu, cu budismul, cu religia, cu delirul psihedelic… cu yoga si cu spiritismul… de ce sensurile cuvintelor în context științific nu-s deloc aceleași cu omonimele lor folosite extra-științific si/sau onomatopeic (materie, spațiu, informație, energie…) si de ce orice reconciliere a profanului cu orice va fi ratată terminologic, epopeic si grotesc, în confuzii semantice si aporii fără capăt, dacă vom alege la întâmplare sau din interes sensurile asignate cuvintelor incluse in propunerile de reconciliere… a profanului cu modelele ludice ale lumii finite din interiorul științelor. Înainte de a înțelege si accepta ce este si ce face știința, trebuie să ne reconciliem cumva (ca profani) cu infinitul de dincolo… Este ceea ce încercam să avem în vedere (de-am putea) în ce-o urma… căci desigur e cu „va urma”… urma care scapă turma. Pentru azi e prea destul această mică provocare… pe care si așa nici nu are cine si de ce s-o accepte, sau s-o refuze… Ca supliment „ușor”, un discurs motivational, rostit de autorul „infinit-ului jest”, în fata unei promoții de studenți, în scopul de a-i ajuta pe acești sărmani să răzbească în viață, cu luciditate maximă.

Că ulterior lucidul speaker s-a sinucis este mai mult sau mai puțin irelevant în ecuație.

* * *

Eu sunt eu. (tu) Mă știi. El nu este El, ci infinitul. Dincolo de mare si de mic. De necuprins, de neatins si aproape de neînțeles. Eu sunt. (ni)(mic) – El este. (nu)(mare). Intre noi doi, tu si restul lumii. Vivat! Apropo, ce mai faci? Cum o mai duci cu fericirea? 🙂

P.S. Atenție toate link-urile din text sunt obligatorii, în felul lor.

Posted in Arcaluigoeologie | 94 Comments »

Despre găuri negre (II)

Posted by Arca lui Goe pe mai 2, 2022

In imaginile „obișnuite” prin care se încearcă ilustrarea sugestivă (pe înțelesul nostru, al profanilor) a felului în care prezența unor mase distorsionează gravitațional continuumul spațio-temporal, în acord cu teoria relativității, se recurge la o modelare simplificată bi-dimensională (precum cele incluse în episodul anterior al acestei epopei al reconcilierii profanului cu găurile negre). In aceste reprezentări spațiul (bi-dimensional) apare ca fiind o pajiște plană, pe care un corp de probă s-ar putea mișca liber stânga-dreapta si înainte-înapoi. Prezenta unui corp masiv (o planetă de exemplu) în acest spațiu ar avea darul să deformeze pajiștea plană, alungind-o în direcția celei de-a treia dimensiuni (pe verticală), deformarea fiind cu atât mai accentuată cu cât masa corpului este mai mare si cu atât mai abruptă cu cât corpul este mai compact (mai dens, ocupând, la aceiași masă, un volum mai mic) :

Imaginea conferă o anumita sugestivitate dar este profund greșită si induce o confuzie teribilă celui profan în încercarea sa de a-si imagina cum anume devine treaba cu prezența unei mase care ar deforma spațiul (în fapt că distorsionează continuumul spațio-temporal, afectând deopotrivă si timpul, nu numai spațiul). De obicei încercând să mergem un pas mai departe si să ne imaginam cum anume se petrec lucrurile in realitatea tridimensională (în care spațiul nu este un simplu plan), aceste modele ilustrative ne conduc cu gândul la faptul că ar trebuia să luăm în calcul alte dimensiuni spațiale suplimentare, în care să fie posibilă deformarea/alungirea spațiului… ceea ce însă nu este conform cu realitatea descrisă de teoria relativității. Distorsionarea gravitațională a continuumului spațio-temporal 4D (3D + 1) nu presupune existența altor dimensiuni spațiale în direcția cărora să se producă curbarea/deformarea spațiului. Pentru a înțelege mai exact felul în care gravitația influențează continuumul spațio-temporal ar trebui să apelăm la o model încă si mai simplificat, cel uni-dimensional. Să luam în considerare numai o singură dimensiune spațială x, si să le ignoram pe celelalte două spațiale (y, z) si pe cea de-a patra (t – timpul)… Refăcând, prin similaritate, modelul grafic bi-dimensional de mai sus, în noile condiții simplificate, o ilustrare echivalentă a felului in care prezenta unei mase deformează spațiul ar arăta astfel:

Modelul este în continuare greșit, întrucât sugerează că prezența unei mase în acest spațiu simplificat (în care am luat în considerare doar una dintre dimensiuni, pe axa Ox) ar indica deformarea acestei dimensiuni x prin alungirea ei în direcția y, ceea ce trebuie spus că nu reflectă ceea ce intenționează teoria relativității să afirme. In acord cu teoria relativității spațiul pe dimensiunea x se alungește, în prezenta unei mase, cu un spor proportional cu masa respectivă, dar in cadrul aceleiași dimensiuni x. Pur si simplu distanța măsurată pe o dreapta între doua puncte A si B este mai mare atunci cand intre cele doua puncte se afla o un corp cu o masă oarecare, decât distanta care ar fi măsurată (pe aceeași dreaptă) între punctele A si B în absenta vreunei mase. Lungimea liniară, măsurată pe axa Ox intre punctele A si B, in cazul în care există un corp cu masă „m” între aceste puncte, este aceeași cu cea pe care o are curba redată în model. Rolul curburii (pe direcția y) în acest model este pur si simplu de a ilustra vizual faptul că distanța dintre A si B apare ca fiind mai lungă, (spațiul s-a alungit) atunci când în interiorul segmentului AB există un corp cu o masa oarecare (si nu că traiectoria unui mic corp de probă care circula între punctele A si B s-ar abate in direcția y)… Este ca si cum segmentul AB ar fi mai lung pe dinăuntrul decât e pe dinafară, lucru pe care nu-l putem vizualiza grafic decât apelând la curbarea respectivului segment (ceea ce în realitate, în acord cu teoria relativității, nu se întâmplă). Revenind la modelul bi-dimensional (propus in majoritatea imaginilor care încearcă să ilustreze felul în care prezenta unei mase distorsionează gravitațional continuumul spațio-temporal), ar fi de precizat ca nu avem de-a face cu o deformare a suprafeței plane a cercului in direcție „z”, ci doar cu faptul că aria cercului (din vecinătatea unui corp cu o masă oarecare) este mai mare decât ar fi în absența masei, având o mărimea măsurabilă echivalentă, cu cea a suprafeței tri-dimensionale reprezentată în desen pe direcția „z”. Cercul respectiv este mai mare pe dinăuntru decât este pe dinafară, ceea ce este într-adevăr contra-intuitiv si greu de reprezentat, altfel decât apelând la trucul înșelător al deformării pe direcția „z”. Pasul următor constă în a re-gândi cazul din realitate, cea tri-dimensional, înțelegând că prezenta unei corp cu o masă oarecare face ca o sferă din vecinătatea lui să fie mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară … adică să apară, prin măsurare, mai mică unor observatori din afară si mai mare unora dinăuntru… ceea ce nu implică luarea în considerare a unor extra-dimensiuni spațiale în care să se producă curbarea spațiului care să oglindească aportul de lungime. Si asta nu este (nici pe departe) totul, pe drumul reconcilierii profanului cu găurile negre. Trebuie să mai atingem si subiectul delicat al felului în care gravitația perturbă timpul (cea de-a patra dimensiune a continuumului spațio-temporal), precum si să vedem în ce fel este influențată „geometria” spațiului în vecinătatea corurilor cu masă, în funcție de densitatea acestora. Pentru a produce o gaură neagră este nevoie nu doar de masă, ci si de o compactare/împachetare potrivită a materiei respective, până la densități colosale (apocaliptice) care să permită declanșarea colapsului gravitational (altă noțiune de explicitat). Cred că pentru moment ar fi prea destul să medităm on bob zăbavă asupra sferelor care sunt mai mari pe dinăuntru decât sunt pe dinafară. Întrucât „Sortis Humanae ad Intelligendum Lux„, am putea, de exemplu, să meditam din punctul de vedere al unei raze de lumină care are de traversat o sferă imaginară din spațiu. Când sf-era e goală drumul e mai scurt si mai „drept”, iar când e o masă acolo, drumul e mai lung si nu la fel de drept, sau, mai bine spus, este ca si când ar fi fiind așa.

Posted in Arcaluigoeologie | 33 Comments »

Despre găuri negre

Posted by Arca lui Goe pe mai 1, 2022

preambul: Sunt conștient de faptul că în privința plănuitei expediții inițiatice la Sabadell (…) stăm foarte prost cu pregătirile. Aproape mai prost decât stă Putin cu pregătirile pentru celebrarea zilei de 9 Mai cu prilejul odei victoriei retroactive si reprobabile. In privința clarificărilor teoretice… (vezi continuarea preambulului in zona comentariilor)…

In privința traseelor, a itinerarului si a mijloacelor de transport spre „acel Sabadell”, una dintre variantele de luat in calcul, amintită aici, pe Arca lui Goe, era aceea a unui Sabadell pe scurtă-tură, cu ajutorul psihedelicelor, variantă rămasă însă fără ecou (ca o romanță), practic ne găsindu-se amatori de șuetă pe subiect, în mulțimea compactă a potențialilor cutreierători ai timpului din siajul Arcei lui Goe. Păcat. Se putea teoretiza spectaculos pe tema respectivă, care oferea, ca bonus, si ocazia relansării discuției despre eventualitatea unei reconcilieri dintre știință si mistică (avută în vedere în subsidiar, ca hatâr). Psihedelicele, ca vehicul de teleportare spațio-temporală, rămân în rezervă. Astăzi (în ultima zi de 1 Aprilie a lunii), as relua un alt subiect rămas în suspensie pe Arca lui Goe de nenumărate ori până acum, si care, în viziunea unora (inclusiv științifici), ar oferi mijloace teoretice de a călători pe alt fel de scurtături în timp si spațiu. Este vorba, doamnelor, domnișoarelor si domnilor despre găurile negre. Nu știu dacă vom putea ajunge (sau nu) la Sabadell, în piața Sant Roc, în 2012, pe 19 mai la ora 18:00 cu ocazia Odei spontane a bucuriei retroactive, printr-o gaură neagră, dar, pentru început, cred că n-ar strica să facem niște precizări interpretative, care ar putea ajuta în tentativa de reconciliere a profanul cu găurile negre si de a mai risipi din starea de confuzie aldusiană care se degajă de obicei din conversațiile pe această temă. Așadar si prin urmare este vorba despre găuri negre (si despre de/formarea spațiului sub acțiunea gravitației). Să începem cu niște ilustrări grafice:

(b)Arca lui Goe în lupta cu inerția în preajma unei găuri negre !

Urmare a faptului că noțiunea de „gaură neagră” este foarte popularizată în conștiința colectivă a contemporanilor, presupun că majoritatea potențialilor vizitatori-observatori ai acestui topic sunt pe deplin familiarizați cu aceste reprezentări grafice, care încearcă să redea sugestiv si pe înțeles (pe înțelesul profanilor), în ce ar consta si cum ar funcționa o gaură neagra, o singularitate rezultată în urma acțiunilor extreme ale gravitației („forța” care guvernează Universul, universul fiind o gubernie la discreția unicului gubernator, Gravitația). Ei bine, vin si pre-zic (fără pretenții de originalitate) că de fapt denumirea de „gaură neagră” este destul de neinspirată si că aceste reprezentări grafice (sugestive), nu lipsite de merite (artistice si științifice) sunt fundamental greșite si înșelătoare, inducând profanului idei greșite în legătură cu natura așa numitelor „găuri negre”. Nu mă voi grăbi să precizez explicit ce anume este greșit în aceste privințe si nici să demontez ideile „greșite” (ale celor merituoși în acest sens, care chiar au idei despre ce si cum ar fi fiind găurile negre, singularitățile si manifestările de prin preajma acestora), preferând să propun (inițial) un moment de reculegere si pre/meditare, vizavi de modele (mai mult sau mai puțin nebuloase) prezente în mintea fiecăruia dintre co-participanții voluntari la tentativa de reconciliere a profanului cu găurile negre (if any). Cred așadar că n-ar strica un scurt moment de evaluare si recapitulare (în minte) a detaliilor care constituie modelul de gaură neagră pe care-l are fiecare în cap, imaginându-ne, de exemplu, cum am putea explica unui copil ce este, în ce constă si cum se manifestă o gaură neagră, așa cum o înțelege fiecare. Tu, prea-cinstit cititor citit si prea-unic al Arcei Lui Goe, cum ai explica copilului din tine, ce-i si cum o gaură neagră, în acord cu modelul din capul tău? Vom reveni apoi la confuziile care împiedică momentan reconcilierea rezonabilă a profanului cu… gravitația (născătoare de univers si, si de „găuri negre”)… dar numai si numai în contextul inventarierii traseelor, a itinerariilor si a mijloacelor de transport spre „acel Sabadell”. 1, 2, 3… Meditează acum!

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

Drumul spre Sabadell

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 27, 2022

As menționa sumar câteva detalii de avut in vedere la organizarea călătoriei inițiatice spre piața Sant Roc din Sabadell, pe19 mai 2012, ora 18:00, cu ocazia Odei spontane a bucuriei retroactive, propusă vizitatorilor de arcă, interesați, la un moment dat, de re-vizitarea acestui acest eveniment, prin teleportare spațio-temporală la localitate:

  1. Călătoria se va face preponderent gravitațional în direcția la vale. Nu la deal.
  2. Călătoria se va face preponderent individual. Nu în grup.
  3. Calatorii care nu vor opta pentru hibernare (sau transă) de-a lungul pseudo-traiectoriei de voiaj vor putea efectua mici vibrații orbitale in jurul poziției de echilibru: se vor putea deplasa pe punte, încolo si încoace, vor putea dansa, etc. Sursele de energie ale acestor vibrații vor fi aduse de acasă fiind admise cam toate genurile, fluturi, zâmbete, zaibăr, erecții matinale, acumulatori de emoții, iambii suitori, troheii, săltărețele dactile, etc.
  4. Se oferă libertate de impresie si expresie nelimitate. Oricine va avea voie să spună orice. Oricând.
  5. Sortis Humanae ad Intelligendum Lux.
  6. Mici pancarte inscripționate cu: „Et in Arcadia Goe”.
  7. Animale de companie? Oglinzi?
  8. Călătorului îi sade bine cu drumul, nu cu destinația… De ex. drumul către fericire. Sau către nefericire. Drum să fie. Pe urma, indiferent de destinația atinsă (sau ratată, nu contează), important este să ne întoarcem acasă. Acasă. Și tot așa, altă destinație, alt drum. Oricum în drumul către scop scopurile se schimbă, după cum se va ilustra poate mai la vale, în amonte (sic), pe firul poveștilor de nimic despre potriveala dintre călător și drum
  9. Anunț umanitar: Arca lui Goe organizează gratis o croaziera in neantul vorbelor de duh (cu tâlc si/sau fără tâlc). La bordul ambarcațiunii noastre pot fi acomodați un număr maxim de 200 de pasageri (vizitatori-calatori-comentatori). Nu mai mult. Asta este capacitatea pe care o poate manageria mulțumitor orice administrator de mediu de socializare. Atât. 200. De altminteri cam atâta este numărul cunoscuților cu care se poate descurca o persoana, într-un grup, fără să piardă definitiv relevanta, si pe a sa si pe cea a interlocutorilor săi. Așadar aviz amatorilor (si profesioniștilor) dornici de o excursie exotica in mirifica lume a călătoriilor virtuale. Întrucât primele câteva locuri au si fost ocupate, atragem atenția ca locurile ramase disponibile vor fi oferite in ordinea cronologica a cererilor (si in dezordine alfabetica a nickname-urilor). Ii rugam pe doritori sa nu-si rezerve mai mult de trei nickname-uri ca sa ajungă la toata lumea. Va rugam din suflet sa nu va buluciți si sa nu produceți daune colaterale (căci vor fi imputate fără rabat, fără scutire de taxe si fără rambursare de TVA). Mâncarea si băutura sunt la liber. Luarea cuvântului se va face la un preț modic, ajustabil in funcție de mersul pieței si de cursul de schimb valutar. Apropo, ați auzit ca s-a scumpit aurul? Foarte tare. Priviți-vă verighetele si felicitați-vă că n-ați divorțat anul trecut. Si tot apropo, pentru îmbarcarea pe Arca lui Goe pentru croaziera gratis in neantul vorbelor de duh (cu tâlc si/sau fără tâlc), ar fi de preferat sa veniți perechi, perechi, gata formate, pentru a minimiza alterarea si distorsionarea dezbaterilor de croaziera cu prea multe anunțuri matrimoniale si partajări patrimoniale. P.S. Cel mai bun timp pentru plantarea unui copac este acum douăzeci de ani. Al doilea cel mai bun timp pentru asta, este azi. Acum.
  10. La întoarcere, cele mai reușite jurnale de călătorie vor fi premiate.

Apropo de calatori si calatorii (instantanee, de călătorie), cei mai multi si cei mai rapizi sunt fotonii. Despre uluitoarea viteza cu care se deplasează stie cam toata lumea. Unora n-o sa le vina șa creadă că fotonii se deplasează prin vid (de unde vid?) cu impresionanta viteza finita de circa 300.000 de km/secunda. Altora cu atât mai puțin o să le vină să creadă, ca, din cauza efectelor relativiste, la viteza respectivă, timpul local încetează să se mai scurgă, si ca prin urmare, într-un referential local, viteza fotonului este infinita, el (daca nu cumva El) putând ajunge practic instantaneu (in no time) de oriunde, oriunde (ca si cum universul ar fi fiind de dimensiune zero in orice direcție; pentru orice foton universul este un singur punct zero-dimensional ce-l re-tine pe foton, ca prizonier, in interior. Pentru foton, Big-Bang-ul nu s-a produs încă. Ceea ce mai putini știu este ceva in legătură cu numărul total al fotonilor din univers. Nu, nu este infinit. Nici n-ar avea cum. Oricat de infinit ar fi fiind Universul el însuși, niciuna dintre particulele (materiale?) care-l compun (?!) nu este in number infinit si nu persista la nesfârșit. Avem fotoni pe lume numai pentru o vreme si numai in număr limitat. Sper ca acest enunț sa nu va inducă nimănui vreo stare de depresie (absenta luminii este asociata cu apariția si agravarea depresiei; stați la Soare, vara). Totuși vestea „buna” (de ce e buna? știi?) este ca sunt foarte multi fotoni in univers, si anume vreo 4 ori 10 la puterea 84. (4 urmat de 84 de zerouri) adică (si aici vine schepsisul) de circa 1000 de ori mai multi decât toate celelalte feluri de particule la un loc (protoni, electroni, neutroni, neutrini, etc)… In mod normal (?!), in acord cu planurile inițiale ar fi trebuit sa fie numai fotoni pe lume, într-un univers absolut plat. Din motive necunoscute 1 la mie din materie a scăpat in mod miraculos procesului de anihilare inițială (materie-antimaterie), lăsându-ni-se astfel si noua posibilitatea sa existam si (eventual) sa călătorim prin univers, însă foarte, foarte, încet, devastator de încet. Ca cand am sta pe loc. Noi, materia care călătorește prin Univers, scăldată in lumina (de o mie de ori mai multa lumina decât substanța, ca sa-i zicem așa)… Sa nu uitam ca Sortis Humanae ad Intelligendum Lux. Et in Arcadia Goe.

Ca fapt divers ar fi de zis că numărul de combinații posibile la jocul de Go e de circa 10 la puterea 137 !!! Adica de un trilion de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de trilioane de ori mai multe decât toate particulele din universul cunoscut la un loc, galaxii, stele, planete, fire de nisip si de praf, atomi, protoni, neuroni, electronii, neutrini, fotoni, orice… Go e un joc foarte interesant. Aproape infinit.

Posted in Arcaluigoeologie | 28 Comments »

Cântăreața cheală

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 25, 2022

Interior burghez englezesc, cu fotolii englezești. Seară englezească. Domnul Smith, englez, în fotoliul lui englezesc, încălțat cu papuci englezești, fumează din pipa sa englezească și citește un ziar englezesc lângă un șemineu englezesc în care arde un foc englezesc. Poartă ochelari englezești, mustăcioară căruntă englezească. Alături de el, într-un alt fotoliu englezesc, Doamna Smith, englezoaică, cârpește ciorapi englezești. Moment prelungit de tăcere englezească. Șaptesprezece bătăi englezești de pendulă englezească.

Organizatorii turneului de tenis de mare slam de al Wimbledon au decis in mod unilateral să interzică participarea tenismenilor si tenismenelor din Rusia si Belarus la ediția din acest an. All England Club (AELTC) a declarat că a decis să interzică participarea unor sportivi precum Daniil Medvedev, Andrey Rublev, Karen Khachanov, Aryna Sabalenka și Victoria Azarenka, ca răspuns la invazia Ucrainei.

… ceea ce este uluitor si absurd. Desigur că (în principiu) organizatorii unui turneu privat au deplina libertate să invite la startul competiției pe cine doresc si să accepte si/sau să respingă participarea oricui… ceea ce nu înseamnă că decizia celor de la All England Club ar putea fi altceva decât un gest prostesc, greșit si dăunător, cu efecte nocive in multe privințe, si vai, mai ales cu efecte împotriva cauzei pe care declarativ o suportă. Lăsând la o parte Rusia si rusofonii, decizia luată unilateral in Anglia a reușit să scindeze opinia publică din lumea civilizată în două tabere cvasi-ireconciliabile de „adversari de idei”, gata sa se înfrunte în dezbateri retorice pline de accente ideologice si emoționale. De ex:

Wimbledon a procedat corect. Interdicția care îi va împiedica pe ruși și bieloruși să concureze la All England Club poate părea nedreaptă, având în vedere că jucători precum Daniil Medvedev nu au contribuit personal la războiul din Ucraina. Cu toate acestea, este un mesaj necesar: chiar și cei mai inocenți ruși vor fi plătitori de prețuri pentru acțiunile rapace ale regimului lui Vladimir Putin.

Desigur că s-ar putea continua la nesfârșit epopeea metaforelor lacrimogene si a sensurilor morale care ar justifica (sau nu) gestul gomoșilor de la Wimbledon. Dincolo de emoții si imagine decizia rămâne una stupida si greșită din prea multe puncte de vedere:

  1. Desi în mod normal ar trebui evitate interferențele dintre sport si politică, decizia de a interzice participarea Rusiei in competițiile sportive între țări este firească (în contextul războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei), iar legitimitatea acestei decizii este validată de faptul că a fost luată in mod colectiv în cadrul lumii civilizate de către forurile internaționale îndreptățite să ia asemenea decizii. Există competiții de tenis între țări (la care este firesc să-i fie interzisa participarea Rusiei). Turneele de mare slam si majoritatea celorlalte turnee de tenis sunt competiții individuale între tenismeni, nu între țări. Ideea de a întreprinde masuri individuale împotriva indivizilor, ca răspuns la actele unui tari, a unei dictaturii, a unui dictator si a grupului sau de susținători este pur si simplu greșită, abuzivă, imorală, totalitară.
  2. Răspunsul lumii civilizate in fața abuzurilor comise de către regimurile totalitare ar trebui sa fie unitar. Faptul ca britanicii de la Wimbledon vor musai să fie mai cu moț decât alții si mai catolici decât papa, lăsându-i pe ceilalți în off-side nu are cum să fie de folos, ci dimpotrivă. Dacă gestul organizatorilor de la Wimbledon este cel corect, atunci toți ceilalți din lumea civilizată, care n-au luat în mod unilateral aceasta măsură arbitrară sunt in culpă? Sunt de partea Rusiei si a lui Putin? Care este sensul simbolic al excesului de zel al prea-corecților politic din Londra?
  3. Ideea de a scarifica frumusețea tenisului si a competinței sportive prin eliminarea din concursuri, fără justificări reale, îndreptățite, a unora dintre cei mai buni sportivi, începută in Australia si consolidată in Anglia, este urâtă, ineptă, lipsita de fair-play, profund dăunătoare tenisului, care este făcut să devină astfel victimă colaterală a lui Putin spre gloria personală a acestuia, ca dictator.
  4. Dictatura lui Putin nu poate fi eliminata decât de ruși. Oricat de greu de crezut ar fi, nu sunt chiar toți rușii de partea lui Putin si a războiului împotriva unei tari independente atacată din senin. Cei care vor sa ajute efectiv Ucraina si acum si în perspectivă (nu doar pentru că sunt împotriva Rusiei), ar trebui să susțină atragerea câtor mai multi ruși de partea buna a lumii. Felul in care Medvedev a fost huiduit fără motiv in finala de la Melbourn, ori gestul organizatorilor de la Wimbledon de a refuza participarea unor sportivi individuali la un turneu individual, nu au cum să slujească această cauză, nefăcând altceva decât să dea apă la moară dictatorului, să convingă încă si mai multi mujici să fie de partea lui, întărindu-le convingerea că un dușman ireconciliabil vrea să distrugă Rusia. Lumea civilizată ar trebui să-si păstreze blazonul si să dovedească fair-play, detașare si pragmatism, nu să accepte jocul si metodele nevricoase ale dictatorului. Masura participării tenismenilor ruși si beloruși fără drapel ar fi fost mult mai utilă si mai eficace decât această țâfnă engleză prin care vor să se dovedească ei britanicii mai breji decât francezii, germanii, si in genere decât restul Europei din care s-au retras tot din motive de nostalgii imperiale…

Cântăreața cheală. Antipiesă (La Cantatrice chauve în limba franceză) este titlul piesei de teatru de debut, scrisă în 1984 franceză de Eugen Ionescu. Piesa cu premiera în 11 mai 1950, afiliată curentului dramatic al teatrului absurdului, înfățișează perfect degenerarea rasei umane și a relațiilor dintre oameni. Antiteatrul s-a născut din dorința de a renunța la tematică, ideologie, realism-psihologic și filosofie. Ionescu inventează libertatea absolută prin renunțarea la prejudecăți și reguli. “Cântăreața cheală a răzbătut cu greu in dramaturgie după ce a fost respinsă de numeroase companii teatrale. Stilul nonconformist ionescian a fost greu acceptat atât de critici, cât și de public pentru ca apoi să fie considerată de critica literară ca fiind genială.

Piesa este aparent fără fir epic, aparent fără sens, are în centru problema lipsei de comunicare [1], specifică lui Eugen Ionescu.

Eugen Ionescu a avut meritul de a crea adevărata configurație a vieții – cea absurdă („Cu toții suntem absurzi; nimeni nu recunoaște”).

Desigur ca se poate si mai rău. Maimuțoiul Boris a comis una si mai lată:

Boris Johnson a amenințat că va folosi arme nucleare împotriva Rusiei fără aprobarea NATO dacă Rusia trece de linia roșie și atacă nuclear Ucraina”. Se vede treaba că fostele imperii nasc caricaturi gen Putin, Erdogan si, cu voia d-voastră ultima pe lista, Boris.

UPDATE: Victoria Azarenka susține că interzicerea participări tenismenilor si tenismenelor din Rusia si Belarus la Wimbledon este o măsură lipsită de sens, si ca organizațiile de tenis (ATP, WTA) si tenismenii ar trebui sa ia atitudine si sa protesteze si sa acționeze împotriva acestei decizii. Ceea ce ar putea fi la fel de lipsit de sens. Nu? Probabil că pe Azarenka ar încânta-o ideea ca ceilalți tenismeni să boicoteze participarea la Wimbledon în semn de solidaritate cu tenismenii cărora li se interzice în mod abuziv participarea. Gestul celor de la Wimbledon este (în mod cât se poate de evident) un gest abuziv, stupid si nociv (în tenis si mult dincolo de tenis)… Dar… asta nu ne poate împiedica să ne amintim despre lașitatea cu care s-a comportat lumea tenisului (ATP, WTA plus majoritatea tenismenilor din siaj) la precedentul abuz comis de alti organizatori si proprietari ai unui turneu de mare slam, cei de la Melbourne. (ne)Cazul Djokovic – Tăcerea. Printre cei vocali, care-si exprimau acordul deplin si armonic cu organizatorii, afirmând ritos că regulile sunt reguli si că vaccinarea ar trebui să fie, după părerea ei, obligatorie si că nu-i nicio problemă în felul în care este discriminat si persecutat Novak Djokovic, era si cea numită Victoria Azarenka (la vremea aceea înfrângerea bun simțului). Ceea ce era firesc s-a întâmplat. A devenit ea însăși victima abuzurilor cu care a fost de acord altă dată. Si asta nu este decât începutul…

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

Ziua Planetei Pământ

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 22, 2022

Statisticile lumii în timp real !

Este Ziua Pământului dar nu prea stie multă lume. Nimeni nu celebrează, nimeni nu sărbătorește, nu prăznuiește, nu se extaziază nimeni. Nicio paradă. Niciun sentiment. Nicio vorbă. La televiziuni. Nu e zi liberă de Ziua Pământului. Doar o zi indiferentă, oarecare, în calendare, fără anvergură. Ziua Pământului: un pămătuf. Nu e ca Zilele Naționale. Nu e nici măcar ca Ziua Femeii. E cam ca Ziua Bărbatului, nu mai mult. O ziulică, picată anul acesta (deloc întâmplător) in Vinerea Mare (eveniment ce se va mai întâmpla iarăși in 2033, cu ocazia încheierii războiului început anul acesta). Foarte mică Ziua Pământului. Puțin fast. Puțină emoție. Puțină bucurie. Puțină lumină. Un pic de primăvară. Poate va fi mai bine de Ziua Omului. Sau măcar de Ziua Continentului. Ce vor să vină. Curând. In această aceeași primăvară. Nu uita sa urmărești pentru cinci minute Statisticile lumii în timp real ca să vezi cum trece timpul, vine timpul, pe planeta de Pământ.

22 Aprilie – Ziua Pământului

Pământul este in centrul Universului nostru, singura planetă din lume populată cu oameni: familie, prieteni, rude, dușmani, colegi, vecini, cunoscuți, necunoscuți, oameni buni, oameni rai, femei frumoase, genii mari si frunți tembele si martiri dar si lichele, contemporanii, strămoșii si absolut toate întâmplările, emoțiile, gândurile sunt aici: pe Pământ-ul deocamdată. Ca importanță, pentru fiecare om, această planetă reprezintă 99.99% din întregul univers… infinit… si chiar mai mult. La multi ani planetei!

Update de Ziua Omului:

Mai sunt puține ore până la marea sărbătoare. Oamenii conștiincioși se pregătesc s-o întâmpine, fiecare așa cum stie el/ea/ei mai bine. Asa cum se cuvine. In câțiva ceasuri fi-va iarăși Ziua Omului. Iată Omul. Tuturor vizitatorilor, comentatorilor, observatorilor, care vor avea in curând acest prilej de bucurie, le dedic un gând bun si le urez spor in toate, în casă, in gând, în suflet, pentru un Paște așa cum și-l doresc, acolo în miezul lucrurilor din viața fiecăruia. Un mic pachet de vorbe dedicat în egală măsura tuturor acelora cu statut: vizitatori, comentatori, observatori:

Cel despre care se vorbește
Este viu
căci vorba l-a făcut pe om
si vorba l-a adus pe om
si tot cu vorba el se…duce…
Cel despre care nu se vorbește, ci se muțește
e mai fragil decât umbra celor ce n-au fost niciodată…
nevăzute si neauzite…
Munca, haina, vorbe care l-au făcut pe om
Mai mult decât era când nu era
Si acum e!
O vorbă-n vânt
O vorbă care se vorbește pe sine,
O ființa care se gândește pe sine,
Căci este viu
Cel despre care se vorbește…

Posted in Arcaluigoeologie | 27 Comments »

Monstrul din Rusia

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 17, 2022

Bestia din Rusia. Nu, nu este vorba despre Putin. Putin nu este decât o căcărează caraghioasă care-si închipuie că poate cutreiera prin lume călărind această bestie hidoasă care stăpânește Rusia si sufletele si mințile mujicilor care, prin modul lor de a (nu) gândi, mențin în șa caricatura numita Vladimir Vladimirovich Putin, mujici care găsesc normale, acceptabile, necesare, ororile stârnite din senin în casele si orașele altei tari, altor oameni, pe care monstrul îi consideră mai puțin oameni, doar pentru că nu vor să accepte de bună voie că țara lor nici nu e țară, ci doar un teritoriu înstrăinat pe nedrept din moșia monstrului. Babe si moși nostalgici si revanșarzi, tineri nihiliști si dezorientați, visând cu ochii deschiși la o planetă rusească, care li s-ar cuveni de drept si pe care ar si avea-o ducă n-ar fi sabotați de „naziștii” care formează restul lumii, l-au identificat pe Putin, micul țar mare, ca fiind liderul potrivit să scoată monstrul în lume si să-si ceară drepturile. Realitatea paralelă din mintiile prea multor ruși si rusoaice este bestia hâdă care s-a decis să iasă în lume, în frunte cu bravul patriot vizionar Vladimir Putin (un ins defect si caraghios, el însuși posedat de monstrul pe care-si imaginează că-l stăpânește). In genere lumea-i un ansamblu cuantic, complex de posibilități în superpoziție, în care toate adevărurile coexistă, inclusiv cele contradictorii, până în clipa în care o realitate oarecare se decide să intre în colaps, să se dezică de toate prezumțiile care i-au fost acordate, si de toate potențialitățile cuprinse-n incertitudinile funcțiilor de undă, să-si dea arama pe față, să nu mai fie în toate felurile, ci doar într-unul singur. Este exact ce s-a întâmplat cu monstrul din Rusia când a decis să comită o agresiune neprovocată si să invadeze militar o tară si o națiune care-si căuta de drum în alta parte decât în pustiurile fără sfârșit ale unei Rusii bântuită de bestia care o devorează. Putin este micul Hitler, iar marea Rusie mica Germanie de odinioară. Monstrul este același… Va reuși omenirea să fie mai operativă decât data trecută sau vom pofti iarăși la tragedie? Aceasta-i întrebarea.

Posted in Arcaluigoeologie | 19 Comments »

Luați foc

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 15, 2022

valabil numai pentru fumători …

In momentele critice sau de criză, cei mai neimportanți oameni de pe planetă si poate chiar din univers sunt artiștii, ăia responsabili cu emoționarea estetică a aproapelui, toți ceilalți captând brusc întreaga importanță: politicienii, soldații, muncitorii, doctorii, bancherii, preoții si chiar filozofii… îi deposedează pe artiști de iluzoria lor importanță, făcându-i pe aceștia (indirect, dar ce contează) să se expună în toată splendoarea nudității lor. Rușinați, multi dintre ei încetează să mai fie artiști, si se deghizează în politicieni, soldați, muncitori, doctori, bancheri, preoți si chiar filozofi, ca niște histrioni ce sunt (Zelensky de ex), reușind binișor să se pună în pielea altora si să joace rolurile respective, adesea mai bine decât titularii. Histrionismul face parte din fisa postului de artist. Indiferent ce face artistul si indiferent de natura creațiilor sale artistice, acesta, în afară de a se juca cu emoțiile, transpunându-le ludic in construcții simbolice capabile să genereze alte emoții (sau aceleași), trebuie mereu si mereu să se pună in pielea altora… a personajelor si spectatorilor săi… si scriitorul, si pictorul, si sculptorul, si cântărețul, si dansatorul, si actorul si regizorul, toți… Si cu cât mai mare este distanța dintre original si interpret cu atât mai desăvârșita este arta. Jack London a fost cu mare măiestrie câine si lup. John Fowles a fost femeie (in bildungsromanul Daniel Martin)… Si chiar si Adore a cochetat adesea cu ideea. Desigur că atunci când întâmplător am propus proze scurte pe Arcă, am încercat si eu (fără niciun succes) astfel de transpuneri, așa că fie si doar prin prisma multelor eșecuri, inclusiv in a-mi interpreta propriul rol (de dl. Goe) pot spune că îmi dau bine seama cât de dificilă este partea aceasta a gestului artistic si cât de admirabile sunt reușitele artiștilor autentici. De exemplu Iamulia, exclusiv in desenele pe care le face la blog, pe care, nu se stie de ce, le acompaniază cu pre-texte exclusiv narcisiste. 🙂

De multă vreme mă frământă ideea de a scrie un eseu banal, despre viață în general, din postura unui bob de grâu. Am tot amânat tentativa de a-l scrie, parându-mi rău să-l stric, conștient fiind că va fi inevitabil un gest eșuat. Poate că totuși voi încercă să-l scriu cândva măcar pentru a mai adaugă un act la Simfonia Ratării. Nici nu știu cum de mi-a încolțit în minte o asemenea idee.

P.S. Ideea de a te pune în pielea altuia, in situația altuia, de a experimenta perspectiva si poziția din care privește altul lucrurile, încercarea de a intra in mintea si poate in sufletul altuia si de a gândi sau simți ce simte el, sau măcar de a putea înțelege mai in adâncime pe un altul, pe care-l vedem din exteriorul lui (dar din interiorul nostru), este veche. Nu chiar de când lumea dar de când omenirea. A fi om înseamnă (printre altele) să fii în stare să percepi mintea altuia, ființa altuia, interiorul, si poate abisul altuia. Prima oară în literatură când a fost consemnat acest gen de experiență umană a fost in povestea lui Ghilgameș. De atunci încoace se tot încearcă perfecționarea transpunerii în artă a acestui fapt altminteri banal, dar fundamental si definitoriu pentru natura umană. Desigur că reușita acestui gest nu este niciodată totală. Nu te vei putea identifica niciodată complet cu un altul (nici chiar cu tine însuți – sic – alta poveste 🙂 ), ci doar așa parțial. Cât de mult poți reuși în această privință … depinde si de tine (de abilitățile tale) dar si de expresivitatea si transparența celui observat. Unii sunt mai ușor de citit decât alții. De exemplu atunci când privești o partidă de tenis, uneori reușești să înțelegi nu numai jocul dar si intențiile si emoțiile jucătorilor. Întotdeauna il vei prefera pe cel despre care ai impresia că-l poți înțelege mai bine si cu care te poți identifica, cumva. Vei fi împotriva celor pe care nu-i înțelegi si/sau a celor în care (înțelegându-i) nu te regăsești. Oricum urmărirea unei partide de tenis este mult mai frumoasă si mai spectaculoasă dacă nu urmărești doar jocul pe dinafară. De obicei eșecul de a vedea în interiorul altuia si/sau refuzul de a o face au condus la catastrofe si tragedii teribile, mai abitir decât s-a întâmplat atunci când văzând mintea altui om nu ti-a plăcut ce vezi. Desigur că mi-ar plăcea să mă pot pune la mintea unui bob de grâu, si să înțeleg (sau să mi se pară că înțeleg) dorințele si speranțele acelui germene de viață si cum anume se vede lumea din acea perspectivă (tie nu?), dar probabil că acum ar fi mai practice si mai utile alte genuri de exerciții: de ex. acela de a te pune în pielea celor care se confruntă deodată, din senin, cu ororile unui război si a unei invazii neprovocate si nejustificate. Dar tot practic si util ar fi si exercițiul de a te pune in mintea lui Putin sau a altor astfel de nenorociți. In pielea crainicilor de la televiziunile de stat din Rusia care anunța începerea celui de-al treilea război mondial din cauza agresiunii NATO asupra Rusiei (??!!), sau a actorului-parlamentar rus care anunță cu lacrimi in ochi că scufundarea navei Moscova de către Ucraina este motiv de război (??!!!). Ce spui Franz?! In fine…

Posted in Arcaluigoeologie | 10 Comments »

Luați loc

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 14, 2022

locul tău atemporal în spațiu, pentru un repaus relativ într-un sistem cartezian xOyz

De Re Văzut: Pri identeco

Posted in Arcaluigoeologie | 10 Comments »

Sabadell psi scurtă-tură

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 8, 2022

Una dintre cele câteva „obsesii” recurente pe Arca lui Goe este cea despre clarificarea neclarităților specifice încurcăturilor semantice ale noțiunilor de timp si de spațiu. Sper să nu-si închipuie vreun prea cinstit cititor citit si unic al acestei declarații, c-am avea ambiții clarificatoare în legătură cu natura bizarelor entități desemnate în dicționare prin cuvintele „timp” si „spațiu”. Pretențiile noastră (exagerate poate) nu se ridică în niciun caz atât de sus. Obsesia pentru clarificarea neclarităților respective se referă doar la „purificarea” listei cu neclarități si (mai ales) la includerea în lista neclarităților a unor elemente noi, care merită să fie considerate ca atare: „neclarități”, dar care par să fi scăpat acestei catalogări, trecând neobservate, ne luate în seama de cei care-si focalizează atenția (savanți sau profani deopotrivă) asupra misterioaselor entități desemnate (cu precaritate) prin cuvintele „spațiu” si „timp”. Am fi vrut si vom fi vrând încă să încropim o listă clară a neclarităților, a inconsistentelor, a confuziilor si neînțelegerilor (inclusiv semantice si terminologice) cu care ne confruntăm atunci când pomenim noțiunile respective sau când ne gândim la acestea, ceea ce, desi poate părea o treabă simplă, s-a dovedit a ne fi deloc așa ceva. Dimpotrivă. Si ce n-am făcut pentru asta! O întreagă epopee. Ne-am închis de bună voie in SF-era lui Goe (descoperind că „Sortis Humanae ad Intelligendum Lux”), am încercat să ne reconciliem cu cuantica, am explorat Laniakea prin portalul de la Sabadell, am apelat la demonii unor savanți (Laplace si Maxwel), si mai ales la demonul entropiei (care l-a bântuit si pe Boltzmann)… fără să reușim să ne atingem obiectivul (scopul propus) si să articulam clar, concis si la obiect lista neclarităților (noastre) referitoare la straniile noțiuni (spațiu, timp) încât să fie clar că sunt neclarități. Dimpotrivă, am reușit să le încurcam si mai tare, pe cont propriu, dar si cu ajutorul (nesperat) al anturajului (echipaj, pasageri, vizitatori, troli, mascote si alte ființe, inclusiv a prietenilor dușmănoși si recurenți). In aceasta privință totul a decurs în acord armonic perfect… cu principul al doilea al termodinamicii, cu teoria haosului, efectul fluturelui si simfonia ratării. Suntem într-o stare mai confuză, mai mofluză si mai dezordonată decât la început… într-un punct încă si mai îndepărtat de umilul scop propus. Ar fi așadar total nerealist să ne propunem ca în topicul curent să rezolvăm sau să remediem brusc aceste neajunsuri. Nici măcar de ameliorare nu poate fi vorba. Si atunci? Ce facem noi aici? Mai nimic. O mică schimbare de strategie, bazată pe cele câteva succese de până acum. Căci da… avem si succese! Am reușit să eliminăm câțiva trolii (…) să atenuăm unele zgomote, să depoluam spațiul vorbelor, si să clarificăm un pic cadrul (on topic) si contextul în care este pro-pusă „discuția”: un cadru profan, fenomenologic, empiric si științific, ca model de univers. Speram să fie clar pentru „toată lumea” că nu vorbim despre „spațiu-timp” in Univers-în-general, ci stric in cadrul acestui model de univers: profan, fenomenologic, empiric si științific. Nu afirmam si nu sugeram, nici explicit nici implicit că este singurul model, sau că ar fi cel mai bun, cel mai frumos, cel mai nobil. Nici măcar nu susținem c-ar fi un model deplin valid, sau că ar fi aflat într-o relație suficient de corectă si de relevantă cu realitatea (care este sau nu este), indiferent ce si cum ar fi fiind aceea… ci doar că acesta este modelul de univers in cadrul căruia propunem discuția. Alte modele de lume care decurg din religie, mistică, șamanism, spiritism, para-normal, teoria conspirației, din ideea de Dumnezeu, Nirvana, Karma, filozofii orientale… etc, etc, toate încărcate de frumusețile lor… sunt altceva, cu rostul lor, eleganța lor, cu locul lor, fiind cadre si contexte propice pentru a iniția discuții, dezbateri spectaculoase, in forumuri dominate de comentatori potriviți prin preocupări, prin anvergura, prin profil si pasiune. Ideile forțate (testate de unii inclusiv pe Arca lui Goe) că s-ar cuveni reconcilieri între știință si religie, c-ar exista relații (de ex) intre Teoria relativități si/sau mecanica cuantică si șamanism, budism, spiritism ori că ar trebui incluse una-n alta, de-a valma într-un mare si complex amalgam si bulibășie, ori că metodele științifice ar trebui ajustate pentru a include tehnicile yoga, meditație, hipnoza, practicile tibetane, șamanismul, ideea de Dumnezeu, or discursurile de genul Deepak Chopra, in studiul Universului, ori că toate acestea ar constitui „transdisciplinaritate” or „terț inclus”, sunt simple aberații care denotă grave confuzii terminologice. Acest gen de idei si pseudo-idei nu se potrivesc cadrului în care este propusă expediția „mitică” (prin teleportare, la Sabadell pe 19 Mai 2012, ora 18:00, piață Sant Roc, pentru Odă bucuriei si flash mob spațio-temporal) si ca urmare n-ar avea ce căuta in eventualele discuții pe tema dată, fiind (considerate) by default off topic, inadecvate în raport cu natura, premisele si contextul în care ne-am permis să propunem luarea în dezbatere a ideii de teleportare spațio-temporală, ca vechiul înspre clarificarea neclarităților despre cele doua misterioase si neînțelese noțiuni, spațiu si timp (banalizate, între timp, prin supraîncărcare cu semnificație si consum intelectual excesiv). Consideram încheiată aici această introducere pentru a trece la cuprins.

Forțați de faptul că ne-am (cam) îndepărtat, si încă teribil, de zona de concluziilor legate de propunerea de teleportare spațio-temporală, de semnificațiile acesteia, de felul in care ar trebui organizată expediția respectivă si alcătuită lista participanților si a problemelor de rezolvat (pentru a surmonta impedimentele cauzate de constrângerile fizice ale modelului de univers considerat, care funcționează pe baza de entropie si dilatare, în vecinătate Big Bang), in varianta absolută a acestui gen de transport la localitate, am propune, nu să abandonam aceasta variantă, ci să s-o amânam nițel, lăsând-o un pic (un bob zăbavă) în așteptarea unor condiții retorice mai potrivite. La urma urmei Sabadell 2012 nu pleacă nicăieri, așteptându-ne etern, oricând si de oriunde. Din locul în care ne aflăm (aduși de împrejurări ca acestea, care mai vesele, care mai triste) ar fi cred mai potrivit să luăm în considerare si alte variante de teleportare (transport la localitate) mai puțin absolute, dar care s-ar putea dovedi mai efective, ca de exemplu prin meditație profundă, prin hipnoză, sau prin „metaverse„… Pentru astăzi însă, un pic si în continuarea punctului 7 de la topicul precedent, ar fi potrivit să atingem un subiect extrem de captivant cu mare aplicație în manipularea percepției timpului pe cale chimică. Multe se pot face pe cale chimică, precum stimularea sau simularea sporirii abilitaților fizice, intelectuale, emoționale, a vitezei, a rezistentei, a musculaturii, a virilității, a libidoului, a extazului, a dorinței, a fericirii, a succesului si a satisfacțiilor de toate felurile… Dintre toate, de departe, cele mai potrivite de luat in calcul pentru o excursie la Sabadell 2012, sunt drogurile din categoria celor psihedelice, care stimulează si/sau simulează sporirea si chiar exacerbarea pornirilor mistice si a abilităților de a transcende un pic realitatea care este, în direcția ideii de Dumnezeu. Intr-o astfel de călătorie inițiatică fantastică, nu cred c-ar putea fi o mare problemă să se facă o mică escală programată (sau nu), fix la Sabadell, pe 19 Mai 2012, ora 18:00, piață Sant Roc, pentru Odă bucuriei si flash mob spațio-temporal. Vă propun să vizionați si să consumați cu atenție si răbdare două videoclipuri (vorbim după), încercând să vă gândiți/imaginați cum se pot extrage din acestea substanțe esențele potrivite pentru organizarea, în varianta relativă, a teleportării la Sabadell… pentru dorita odă a bucuriei atemporale, in exact forma redată AICI, in cadrul atentie-amneziei primordiale.

Sper ca cei interesați să nu se împiedice prea tare de faptul acest al doilea videoclip este in engleza. Vă recomand un pic de tenacitate. Omul din film redă, in circa 24 de minute, cu un talent ieșit din comun, felul in care a fost implicat în condensarea si derularea a 1000 de ani (cel puțin) in 15 minute. Este (ceva) de-a dreptul fabulos.

Din anumite perspective ar putea părea că ideea unei relații dintre teleportarea spațio-temporală si efectele drogurilor psihedelice este un pic forțată dacă nu cumva de-a dreptul… gogonată. Totuși… e o idee alternativă care trebuie luată în considerare pentru o tratare exhaustivă a problemei teleportării prin spațiu-timp până la nodurile alese ca destinație. Până la urmă nu este important cum anume si pe ce traseu ajungem la Sabadell in piața Sant Roc pe 19 Mai 2012 ora 18:00. Ba mai mult, este posibil ca însăși ideea de Dumnezeu să fie rezultatul unor efecte psihedelice, ori omenirea însăși să fie emergentă din acest gen de chimie superioară, fiind bazată aproape în totalitate pe ficțiuni gogonate… (Whatever works).

In pregătirea unui eventual sumar al variantelor teoretice disponibile ca ipoteze de lucru, necesare imaginării unei calatorii inițiatice de tipul celei propuse pasagerilor de pe Arca lui Goe, cu destinația Oda Bucuriei… Sabadell… așa adaugă acum, la moment, in avanpremiera, doua idei de ținut minte sau pentru meditare anticipată:

  • (1) Teoria realității simulate bazata pe Ipoteza simulării. Este cred destul de clar că în cazul valabilității acestui gen de reprezentare a realității, teleportarea spațio-temporală are cu totul si cu totul alte conotații si perspective. Prin bunăvoința Programatorului responsabil cu simularea aceasta, călătoria la Sabadell în 2012, pentru câțiva dintre pasagerii de pe Arca lui Goe, ar putea fi floare la ureche.
  • (2) Ipoteza (cum) că extratereștrii ar fi fiind oamenii din viitor, cutreierători ai timpului, veniți în vizită pentru documentare sau divertisment, care stăpânesc tehnologia necesară efectuării unor astfel de calatorii în timp (dar mai ales în spațiu, insist asupra acestui detaliu pe nedrept ignorat în ecuația teoriei teleportării). Presupun că, de-ar fi să fie valabilă această ipoteză, acestor cutreierători nu le-ar fi foarte greu să facă un hatâr acelor vizitatori ai Arcei Lui Goe care ar râvni sincer la o incursiune în piața Sant Roc din Sabadell pe 19 Mai 2012 ora 18:00, pentru Flash mob si Oda Bucuriei… Nu?

Niște organizatori serioși nu trebuie să neglijeze sau să desconsidere niciuna dintre ipotezele cognoscibile si/sau imaginabile, prin care o astfel de excursie să poată fi pusă în practică.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , | 11 Comments »

Focus

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 4, 2022

Am văzut lumină…
Pe Pământ
Si m-am născut si eu
Să văd ce mai faceți !
Cum o mai duceți cu fericirea ?

Așa grăit-a un văr al lui Shakespeare, într-un moment al său de inocență și inspirație poetică… pentru a-și justifica într-un fel (cu un pretext nonșalant) prezența, venirea – existența – și pe/trecerea… pre lume, de parcă omul ar putea fi atras în existență ca fluturele la lumina lămpii. Un poem cusut cu ață albă, înadins. De unde, cum, si de ce venim în existență, unde, cum si de ce plecăm din existență, acestea toate, ca „întrebări fundamentale”, sunt simple năluciri, lucruri cu care n-ar trebui să ne batem capul, decât cel mult în joacă … când ni se ivește inopinat vreun răgaz ludic de la lucrurile realmente importante (…), care ne țin (și mențin) ocupați (și preocupați) în existență (și cvasi-existență)… Hai însă să trecem în revistă lucrurile astea e-sen-ți-ale cu care ne umplem existentele! Pe toate. Prea multe nu-s. Așadar…

Cam acesta ar fi fiind scopul zilei: lăsând în suspans si suspensie „simplele năluciri„, să vedem cam ce „opțiuni” (realmente importante) avem pentru petrecerea „timpului liber” care constituie, nu-i așa?, viața noastă, de zi cu zi, de la tinerețe pân’ la bătrânețe. Păi…

(1) ne ocupăm cu trupul care este. (1a) Respirat, mâncat, eliminat reziduuri (schimb de substanțe cu universul, metabolism), (1b) dormit, (1c) reproducere, (1d) boli si vindecări.

(2) Ne ocupam cu învățatul si cu munca. Cică ar fi „felul in care ne câștigăm existența. (O mare si subtilă minciună).

(3) Ne ocupăm cu banii. (vast subiect).

(4) Ne ocupăm cu vorbitul (trăncăneala, bârfa), cu imaginația, cu moda, cu sentimentele si visarea.

(5) Ne ocupăm cu socializarea – relaționarea cu ceilalți, impresionarea sexului opus, încercarea de a ne impune, de a domina sau măcar de a fi acceptați, luarea în seamă, punerea celorlalți la locul lor (ordine si disciplină), găsirea locului potrivit în societate pentru noi înșine, (pentru că, nu-i așa?, infernul sunt ceilalți, iar infernul este pretutindeni, dar mai ales locul în care te afli).

(6) Ne ocupăm cu hobby-urile, ca „actori” sau ca „spectatori”, în sport, artă, știința, filozofie si/sau religie si grădinărit. Jucăm (una, alta), scriem, cântam, dansăm, pictăm, sculptăm, studiem universul si/sau ideile, filozofăm, medităm, facem sex – SAU – ne uitam la alții cum fac aceste lucruri.

(7) Ne ocupăm cu „drogurile”. Alcool, fumat, jocuri de noroc, droguri ușoare, opioide si/sau psihedelice.

Si cam asta este totul. Oferta lucrurilor asupra cărora să se poate focaliza bietul muritor nu este deloc vastă. Ce-i drept unii sunt inventivi încercând (însă fără prea mare succes) să amestece aceste lucruri, în tentativa de a obține, prin combinații, lucruri noi, diferite (mai mult sau mai puțin naturale, de ex. șamanii si/sau șnapanii), sau să practice excesele (uneori extreme) în privința unora dintre preocupările înșirate în lista celor 7 minuni care ne tin ocupați / focalizați (si) în viață. Lista rămâne deschisă. Dacă mi-a scăpat ceva, oricine este liber să facă adăugări, adnotări, să propună corecții, ajustări sau simple comentarii. Asta desigur în cadrul preocupării în care inexorabil s-ar încadra fapta sa… 🙂 în această a n-a zi de 1 Aprilie (care ține, conform tradiției, toată luna, până pe 31 Aprilie inclusiv).

Posted in Arcaluigoeologie | 58 Comments »

Domnul Goe e îndrăgostit

Posted by Arca lui Goe pe aprilie 1, 2022

… iarăși, si nu doar de el însuși …

Dl. Goe discobolul

Dar tu? Cum stai cu dragostea? Azi e momentul să mărturisești. Hai, spune tot !

Cred că azi anume este momentul pentru întrebări esențiale. De exemplu: Este sau nu este dragostea o mare păcăleală? Dar suferința din amor? Azi e vremea experților. Ăștia care sunt îndrăgostiți, sau măcar au fost, sau cel puțin vor fi… ar fi cazul să se pronunțe. Cum e? Pentru ca ăștia care nu sunt îndrăgostiți, sau măcar n-au fost, sau cel puțin nu vor fi… să se lămurească, cumva, într-un mare fel. Să afle si ei/ele ce (nu) pierd (d)in această combinație chimică a naturii… Dar iubirea? E altceva?

Durerea este inevitabilă. Suferința e opțională. (proverb indian)

Sau cu un final un pic… diferit…

Posted in Arcaluigoeologie | 38 Comments »

Nichita

Posted by Arca lui Goe pe martie 31, 2022

Astăzi, în ziua de 0 Aprile, se cuvine cu tot dinadinsul sa adăugam în bagaj niște merinde de drum pentru Sabadell. Timp are numai timpul.

Posted in Arcaluigoeologie | 10 Comments »

Varianta Toma

Posted by Arca lui Goe pe martie 29, 2022

Foarte multe teme deschise pe Arca lui Goe au rămas fără finalizare, suspendate în nedeterminare, în așteptare si dispersie. Entropia le-a jucat un renghi perfid si pervers, făcându-le să se piardă, prin diluare si dezinteres, în neantul expansiunii spațio-temporale care favorizează aleatoriul, inclusiv în alegerile tematice ale prozelor arcagoeologice de consum pentru publicul larg si ralg al acestei zone de univers virtual, din proximitatea orizontului evenimentelor ce stau să cadă. Partea nostimă este aceea că entropia însăși este una din temele dezintegrate în haosul timpului trecător, aducător de perturbații exterioare, ce impun mereu si mereu alte topice la zi, ziua cea de azi, în dauna zilei de ieri. Așadar entropia acompaniată de cei doi demoni neisprăviți (ziși ai lui Laplace si Maxwell) a reușit să-și auto-saboteze firava ontologie propusa de către dl. Goe într-un moment de neinspirație poetica, în răspăr cu interesul si interesele publicului care e. Întrucât noi am ținut si ținem la entropie, si n-am dori s-o lăsam de izbeliște, propunem, în aceste condiții vitrege, nepotrivite temei, un cap de pod (ca nod si semn cu temei), în vederea unei reluări a subiectului (într-un viitor incert, ca orice viitor), în acord cu planul inițial, exact din (toate) punctele în care a fost lăsat in paragina (…). Prin urmare, experimental, mai spre înțelesul unei parți anume a publicului care se încăpăținează să adaste nemotivat pe Arca lui Goe, venim cu o inserție momentală, cu o improvizație (de-o clipă pentru o clipă), cu o versiune simplificată de ațâțare a demonului lui Laplace (sub pulpana entropiei) si anume cu varianta Toma. A la vivat concurență. 🙂

Există si versiuni mai… adorabile transpuse în plan literar. Asemenea vivat!

Posted in Arcaluigoeologie | 10 Comments »

Basarabia

Posted by Arca lui Goe pe martie 27, 2022

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi)

Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918)

Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească în primăvara anului 1917 proclamându-și întâi autonomia, apoi independența față de Rusia, și după câteva luni unirea cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie.

Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic conform pactului Hitler-Stalin a fost adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un haos dramatic, la est de râul Prut.

Posted in Arcaluigoeologie | 58 Comments »

Laplace! Ne place?

Posted by Arca lui Goe pe martie 23, 2022

Pierre-Simon, marquis de Laplace,
23 March 1749 – 5 March 1827 

Continuare din trecut! Astăzi se împlinesc 273o K de la nașterea lui Laplace, ocazie potrivită de a avansa spre povestea demonului său, rămasă în suspensie termodinamică. Așadar… După cum poate-ti amintești pe cel supranumit Newton al Franței, ce-si aniversează azi ziua de naștere, l-am încondeiat un pic cu ocazia uneia dintre pomenirile onorabilului Demon al lui Laplace – AICI. Omul a fost savant, filozof si matematician. Dar si un pic arogant, narcisist si insolent, gata să profite de neștiința lumii pentru a-si spori faima si importanța de sine. A fost un dl. Goe de toată fala. In afara teribilismelor despre care am amintit deja ar mai fi destule care să justifice încadrarea. As aminti în treacăt că omul are contribuții foarte importante în matematica dar… cam desconsidera matematica si frumusețile acesteia. In viziunea sa matematica era doar un simplu instrument, fără alt rost si fără vreo altă adâncime decât acela de a sluji fizica si celelalte științe, ca limbaj. Nu era vrăjit de farmecul intrinsec al matematicii. Nu ti se pare un păcat destul de grav? Mă rog, nu intru acum în detalii, poate altă dată. Dar stai să vezi că a venit si cu alta mai gogonată. Laplace a fost, aproape să propună conceptul găurii negre. El a sugerat că ar putea exista stele masive a căror gravitație este atât de mare încât nici măcar lumina nu ar putea scăpa de la suprafața lor. Cu toate acestea, această perspectivă a fost atât de înaintea timpului său încât nu a jucat niciun rol în istoria dezvoltării științifice. S-ar putea crede că era, iată, si un vizionar, capabil să-l prefigureze ca precursor pe Einstein, teoria relativității, si existenta găurilor negre. Ceea ce nu-i deloc exact. In privința asta cel puțin, omul nu era cu nimic mai vizionar decât Eminescu (acest Lord Byron al Romanie). Laplace era ce-i drept un visător si un entuziast adept al puterii științei, dar viziunea sa asupra lumii era pur mecanicistă. Anticiparea găurilor negre este o simplă potriveală aritmetică, legată de succesul cu care se calculau vitezele cosmice de scăpare din câmpurile gravitaționale ale planetelor si altor corpuri cosmice in funcție de masa acestora. De exemplu pentru planeta Terra viteza de eliberare (viteza pe care trebuie să o aibă inițial un corp sondă pentru ca acesta să iasă din câmpul gravitațional al Pământului) este de 11 km/secundă. Aritmetic se poate stabili, în context Newtonian, ce masă ar trebui să aibă un corp cosmic, o stea de ex, pentru ca viteza de scăpare pentru acel corp, să rezulte din calcul a fi fiind mai mare decât viteza luminii, ceea ce lui Laplace i se părea suficient pentru a deduce că lumina n-ar putea scapă de acolo… Totuși această interpretare a sa nu are prea mare legătură cu conceptul de gaura neagra în context relativist, fiind o simplă coincidența semantica, o potriveală fără legătură. Laplace este într-un fel victima deplinătății aparente a succesului științei din vremea sa, lista celor (a) observate si (b) neînțelese fiind pe vremea aceea foarte redusă. Totul părea sa aibă un sens, iar cunoașterea științifică deplină un deziderat foarte apropiat. Părea că nu mai sunt prea multe lucruri de descoperit, de înțeles si de teoretizat. Entropia nu se inventase. Omul explicase felul în care se formase sistemul Solar si chiar reușise să demonstreze matematic ce anume conferă stabilitate si predictibilitate sistemului planetar, încât era îndreptățit să creadă că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior. De aici si până la inventarea Demonului n-a mai fost decât un pas, pe care nobilul savant, marchizul Laplace l-a făcut fără să clipească. Un pas mic pentru om, un pas mare pentru o menire. Asa cum în vechime Arhimede a strigat din baie „Eureka„, iar apoi a continuat nonșalant cu „Dați-mi un punct de sprijin si voi răsturna Pământul” tot așa a sărit si Laplace zicând „Dați-mi condițiile inițiale la un moment oarecare de timp si vă spun trecutul si viitorul„. Aici se ascunde Demonul. Un demon, pare-se nu prea viabil, după cum vom putea constata mai la vale din vorba-n vorba… Vorbă să fie. Deocamdată este ziua lui Laplace, care oferă cu mărinimie pișcoturi tuturor celor care-l aniversează:

„Putem vedea starea actuală a universului ca efect al trecutului său și cauză a viitorului său. O minte care, la un moment dat. ar cunoaște toate forțele care pun natura în mișcare și toate pozițiile în care se află elementele din care este compusă natura, minte care ar avea capacitatea să analizeze toate aceste date, ar putea îngloba într-o formulă unică toate mișcările din univers, de la cele ale marilor corpuri și până la cele ale celor mai mici atomi; pentru o astfel de minte nimic nu ar fi incert, iar viitorul, la fel ca și trecutul, ar fi prezent în fața ochilor săi”.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 58 Comments »

12 – iarăși Echinox

Posted by Arca lui Goe pe martie 21, 2022

A se imagina conținutul potrivit cu muzica din videoclipul de Echinox!

La mulți ani tuturor acelora care își găsesc motivația și îndrăzneala de a o face!

…căci sunt și ei parte a problemei și a întregului.

Acum 12 ani de Echinox am pus de-o (b)Arcă

…încă plutește pe valuri… căci încă există valuri, valuri primordiale dar și valuri mereu trecătoare… acuma de… ce e val, ca valul trece, ale tinereții valuri
…purtăm o undă de recunoștința micilor talazuri care mențin Arca în plutire… pe val… în legănare, în ușoară levitație, un pic deasupra dunei de nisip pe care este bine ancorată, în acord cu planul original !
Dar din dar se face raiul! Multe valuri, multe baluri. Muzica! 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | 81 Comments »

Nihil Sine Deo

Posted by Arca lui Goe pe martie 17, 2022

Ingineria genetică si bio-tehnologiile au avansat atât de mult încât savanții au devenit capabili să sintetizeze în mod artificial (din țărână) o ființa umană, cu nimic deosebită de cele obținute pe cale… naturală. S-au gândit că rezultatele sunt atât de spectaculoase încât ar merita să se laude in fata lui Dumnezeu cu o astfel de realizare. Folosind computare cuantice si entanglement-ul existent intre Isus si un pământean (nu-i dau numele că începe să se reverse incontrolabil si declanșează potopul pe Arca lui Goe înainte de termen), savanții au reușit să obțină o audiență la bunul Dumnezeu pentru a-si prezenta realizarea. S-au înfățișat la Dumnezeu (la o dată atemporală) si au zis:

Doamne, acum suntem si noi în stare să cream ființe umane, întocmai cum ai făcut Tu, ba chiar am putea zice, ceva mai de soi, cu îmbunătățiri.

Dumnezeu i-a privit îngăduitor si le-a zis:

Foarte bine fii Mei. Arătați-Mi cum faceți.

Păi (au zis ei) luăm niște țărână…

Nu, nu, nu… (i-a întrerupt bunul Dumnezeu). Veniți voi cu țărâna voastră.

Casa de Hohenzollern-Sigmaringen, căutându-și sloganul potrivit, a ivit aceasta zicere foarte interesantă (Nimic fără Dumnezeu), care poate fi înțeleasă si neînțeleasă în mai multe feluri, în acord cu logica aristotelică. Sensul intenționat este acela de „Totul cu Dumnezeu” ceea ce ar fi vrând să însemne că, precum Dumnezeu este în toate, tot așa si familia regală, în tot ce va face pentru supuși, va fi fiind în spiritul lui Dumnezeu (nu in afara acestuia !!!). Cum altminteri? Totodată zicerea poate însemnă că Nimic este fără Dumnezeu. Chiar așa! Nimicul are sau n-are Dumnezeu? Conține Nimicul Dumnezeu sau nu? Dar invers? Complicate întrebări. Dumnezeu a creat Lumea din Nimic. Care va să zică erau Dumnezeu si Nimic. Două „entități” separate, pe de-o parte Dumnezeu, si pe altă parte Nimic(ul). Si Dumnezeu a zis, din nimic, „Fiat Lux!”… „Să fie lumină!”… Si mai întâi a fost cuvântul lumină, apoi a fost lumina… Mai departe e simplu, pentru că din lumină se poate face orice, chiar orice. Ce minunat ar fi dacă am putea ști în ce limbă a rostit Dumnezeu minunatul îndemn: „Să fie lumină”. In latină? In ebraică? Mult e dulce si frumoasă limba ce-o vorbim… In română? Sau poate în toate limbile DEO-dată? „La început a fost cuvântul” înseamnă de fapt ca la început a fost limbajul. Poate că limba lui Dumnezeu nu este o limbă omenească… ci o limbă străină, sofisticată, dumnezeiască. Până una alta se poate constata că Demonul lui Laplace pare a fi find lost in translation. Rătăcit în pustiu. Nu-i Nimic. Isi găsește el calea. Până la întoarcerea sa (pe Arca lui Goe) mi-a făcut plăcere să te țin un pic de vorbă. Pa!

recomandare de savurare: Dilema unei egrete !

Posted in Arcaluigoeologie | 42 Comments »

Demonul Domnului… Laplace

Posted by Arca lui Goe pe martie 14, 2022

Astăzi este o zi cu semnificații speciale, ziua numărului Pi, ziua aniversarii lui Albert Einstein si ziua comemorării lui Stephan Hawking, lucruri altminteri foarte bine cunoscute (si) de către demonul lui Laplace, pe care-l vom invita sa oficieze simpozionul dedicat multiplelor semnificații ale acestei zile oarecare de pre-primăvara si minciună. Vivat. Muzica!

Laplace a existat în realitate dar demonul său este o ficțiune, o plăsmuire imaginară foarte fragilă, inconsistentă si inofensivă. In secolul al XVIII-lea popularitatea lui Pierre-Simon, marquis de Laplace era atât de mare (omul fiind numit la acea vreme Newton al Franței, eee) încât, la o adică, d-lui își putea îngădui lesne să aibă în posesie un demon al său (pentru uz) personal sau eventual să fie posedat de așa ceva… ceea ce însă nu s-a întâmplat, demonul respectiv fiind înființat ceva mai târziu, când nu-i mai putea fi de mare folos faimosului nobil matematician, fizician, cosmolog si filozof francez, fiindu-i atribuit retroactiv prin asociere cu o „aroganță” de-a sa. Intre timp popularitatea marchizului a scăzut considerabil (cine si ce mai știe azi pe dinafară despre marele Laplace de alta dată?), iar iluzoriul său demon aproape că și-a pierdut total consistența si relevanța (fiind menținut în viață – la nivel de pâlpâire – numai de nălucirile teoriilor super-determinismului ori de interpretarea statică a noțiunii de „timp”). Astăzi demonul lui Laplace este aproape desființat, iar faptul că mai catadicsim să-l aducem în actualitate (si în atenția publică a prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe) se datorează faptului că prima pierdere de relevanță a nevinovatului demon se datorează conceptelor de ireversibilitate, entropie și celei de a doua legi a termodinamicii (care fac obiectul atenției noastre pe firul sugestiv intitulat „Tropii din entropie”), adică pentru a ilustra astfel cât de inexorabil si teribil de diabolică si de nemiloasă este entropia, capabilă să ucidă îngeri si demoni deopotrivă, fără urmă de regret si fără păreri de rău. Pentru a înțelege cum s-a născut, cum a trait si cum a murit demonul respectiv (un adevărat serafim) cred că n-ar strica să-i facem născătorului de demon, si anume sus-numitului Pierre-Simon, marquis de Laplace, un mic rezumat biografic, adică să recapitulăm pe scurt datele importante care-l califică la postura de personaj (secundar, dar orișicât) al prezentei proze scurte si care-l fac memorabil în mentalul colectiv. Amănuntele (picante) din care-si trage Laplace notorietatea, atâta câtă mai are în zilele noastre (mă tu ai auzit de Laplace? Ce-ai auzit?), desi nu spun mare lucru despre esența contribuției savantului la patrimoniul științific si filozofic al umanității, sunt in principiu cam aceleași care au dat trup si suflet demonului pe care l-am luat ca pretext si prilej pentru a arăta cât de rea si răzbunătoare este entropia (acum și în veacul vecilor, amin). Așadar iată faptele. După ce a reușit să „parvină” pe cale intelectuală, desprinzându-se dintr-o familie destul de înstărită care se ocupa cu negoțul de suc de mere, si să evite o carieră bisericească (spre care era împins de tatăl său), omul devine savant, academician si nobil. Ne intrând în detalii (care sunt disponibile cu ușurință) ar fi de spus că omul reușește nu numai să devină un Newton al Franței (precum Hagi un Maradona din Carpați), dar, în egala măsură, reușește să fie un Arhimede modern (!) si, să-i prefigureze pe Einstein si Hawking, fără a neglija câtuși de puțin să fie si el însuși in persoană, Pierre-Simon Laplace. Dar să luăm pe rând amănuntele anecdotice care încă îi conferă lui Laplace o oarecare notorietate la publicul actual al posterității savantului.

Laplace este Laplace în primul rând ca urmare a „Transformatei lui Laplace” si a metodelor matematice in care se aplică această „transformată”. Nu vom intra aici în detaliile tehnice aferente (întrucât nu se încadrează cu normele literare ale prozei scurte în curs de executare), dar, pentru aceia anume care (a) nu știu ce este Transformata Laplace si la ce este bună dar (b) vor să afle, vom avea ocazia să facem precizări f/utile despre aceasta, în zona comentariilor, de îndată ce vom identifica vreun membru al acestui grup printre vizitatorii Arcei lui Goe (if any). Pe moment este de reținut Laplace, Transformata Laplace.

Să trecem la Hawking si la felul în care-l prefigurează Laplace. Veriga de legătură între Laplace si Hawking este Domnul Dumnezeu („Sire, această ipoteză nu era necesară!”). Laplace este cunoscut ca fiind un ateu convins. Referitor la ateismul lui, este celebră anecdota în care el l-a coborât pe Dumnezeu la nivel de ipoteză: Venind în audiență la Napoleon, pentru a-i aduce ca omagiu un exemplar al cărții sale recent apărute „Exposition du système du monde„, Laplace a fost întrebat de către împărat: „ M. Laplace, mi s-a spus că ați scris această lucrare voluminoasă despre sistemul Universului, fără a menționa niciodată pe Creatorul său”. Laplace, deși avea un comportament diplomatic în relațiile cu curtea imperială, a răspuns brusc și direct: „Sire, această ipoteză nu era necesară!”. Napoleon, foarte amuzat, i-a relatat acest răspuns lui Lagrange, care a exclamat: „Ah! c’est une belle hypothèse; elle explique beaucoup de choses!” („Ah! este o ipoteză frumoasă; ea ar explica multe lucruri”). – Aceasta este o interacțiune frecvent citată, dar potențial apocrifă, între Laplace și Napoleon. Se presupune că se referă la existența lui Dumnezeu. Deși conversația în cauză a avut loc, cuvintele exacte pe care Laplace le-ar fi folosit și semnificația lor nu sunt cunoscute.

Miezul conversației dintre savant si împărat pare să fi fost plagiat ulterior, în posteritate, de către Stephan Hawking (un personaj celebru care a fost pomenit adesea pe Arca lui Goe, de exemplu „AICI – Două abuzuri flagrante stingătoare la cer„). Stephen Hawking a precizat (citez din memorie): „God was not needed to create the Universe„. Contemporanul nostru, omul de știință Hawking a susținut că nu a fost necesară nicio forță divină pentru a explica de ce s-a format Universul. În cartea sa, „The Grand Design„, si in fragmente publicate în revista Eureka din The Times, Hawking a spus: „Deoarece există o lege precum gravitația, Universul se poate și se va crea pe sine din nimic. Creația spontană este motivul pentru care există ceva mai degrabă decât nimic, de ce există Universul, de ce existăm. Dumnezeu nu este necesar pentru crearea Universului.”

Onorată instanță si onorat auditoriu, vă rog să-mi îngăduiți să subliniez în fața onoraților jurați, cvasi-echivalența afirmaților numiților Laplace si Hawking, defăimătoare la adresa Divinității, pomenite in volume cu titluri uluitor de asemănătoare. / Obiecție! Titlurile si afirmațiile sunt scoase din context. Se susține. Într-adevăr ambii savanți pomenesc Universul ca obiect al lucrărilor lor, DAR… Non idem est si duo dicunt idem. Într-un caz este vorba despre Sistemul Solar si formarea acestuia (atât era universul pe vremea lui Laplace), iar in celălalt despre meta-Galaxie si despre Big-Bang (un univers mult mai mare), concluziile impunându-se in mod separat, la fel de inexorabil in ambele cazuri. As vrea să se rețină că cele două opere științifice nu probează, nu promovează, nu susțin si demonstrează in/existenta lui Dumnezeu, ci doar faptul că, din punctele din care-si încep cei doi savanți studiul asupra universului, intervenția explicită a Divinității nu este (nu mai era) necesară, Creația fiind demult încheiată în acele puncte, iar metamorfozele descrise de savanți, făcându-se spontan, in domeniile studiate, in acord cu legile încapsulate ca atribute ale lumii preexistente si mult mai largi, in ambele situații. Deci nu e plagiat. Ba e! Tu ce părere ai? Da, da, tu. A se comenta după citire. Ca stimul pentru comentarii ar fi de menționat si părerea lui Sir Isaac Newton care considera că Universul nu a început spontan să se formeze, ci a fost pus în mișcare de către Dumnezeu, iar Eminescu zice în „Avatarii faraonului Tlà” că luna în înălțimea depărtată a cerului, trece ca un mare măr (!) de aur neținut de nimic în eterul albastru.

Despre cum anume l-a prefigurat Domnul Laplace pe Domnul Einstein (într-o întâmplare de un senzațional indiscutabil) si despre cum a decisis Newton al Franței să se joace de-a Arhimede si mai ales despre nefericitul demon laplacian… va urma… într-un episod (din) viitor, în caz că n-om uita sau… în caz că nu vom fi luați de val pentru a atinge cu anticipare subiectele respective în comentarii, pe ici pe colea si anume în punțile (prea puțin) esențiale. Totul (va) depinde de context, de impetuozități (pre-fabricate), de liberul arbitru si/sau de pre-condiționări si pre-determinări inconturabile. Poate că desfășurarea acestor evenimente este deja prestabilită în cele mai mici detalii (prin meta-liber arbitru !??!) chiar de către demonul lui Laplace, singura noastră misiune fiind aceea de a (ne) interpreta cu convingere si naturalețe rolurile distribuite în piesă, rostind spontan replicile (si/sau clișeele) (ca si când atunci pe loc ne-ar fi venit in minte) sau tăcând adânc si enigmatic, mai mult sau mai puțin elocvent. Cum ne-o fi norocul. Cum ne-o fi soarta, caci vorba ceea, „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”… (nu înțeleg prea exact cum devine treaba asta dar îmi place teribil cum sună). Așadar spor tuturor în exercitarea sau măcar exersarea liberului arbitru (același care v-a împins inexorabil cu lectura până în acest punct critic, de inflexiune).

Posted in Arcaluigoeologie | 38 Comments »

d-Efectul Nole

Posted by Arca lui Goe pe martie 11, 2022

Continuăm să ne aflăm în zodia entropiei inexorabile, guvernați de legile teoriei haosului si de efectul fluture, condiții ideale pentru o repudiere discretă dar eficientă (sine die) a nefericitului demon al lui Laplace, aflat în mare pierdere de viteză si de relevanță. Pandemia s-a uzat moral, iar restricțiile au fost în mare măsura abandonate, abolite, îmblânzite, suspendate si lăsate să cadă în desuetudine, uitare si iertare. In acest context, dublat brutal de un altul in derulare (…), continuă aparent inexplicabil discriminarea, hărțuirea, marginalizarea si persiflarea celui mai mare tenismen al planetei, Novak Djokovic căruia i se interzice participarea la turneele master în SUA (California si Florida) si continuarea carierei, sub motivul că sportivul a ales liber să nu accepte inocularea unui vaccin în propriul sau corp. Ceața care împiedică distingerea grozăviei plenare a acestui fapt se va ridica vreodată, cândva, dar în speța de față va fi prea târziu si inutil. Desigur, cunoaștem „argumentele” detractorilor lui Novak Djokovic (si satisfacțiile cu care asistă la întâmplare), si intuim de asemenea reacțiile spontane ale multora, din multe game, care vor zice: „Ia uite-l si pe ăsta. Planeta arde si baba se pieptănă„. Ei bine o parte din focul care mistuie planeta este rezultatul prin efect fluture al arogantei si inconștientei celor care au făcute posibile asemenea manifestări aberante. Dictatorul dement care a decis invadarea unei țări, distrugere, moarte, teroare, în plin secol al XXI-lea, se bucură de aprecierea si suportul moral (mai mult sau mai puțin discret) al multor omuleți invizibili de pretutindeni (inșii statistici, păstrătorii entropiei)… fără de care dictatorul, chiar dictatorul, de mult ar fi murit. Starea în care se află acești suporteri anesteziați, autiști, si triști ai dictatorului este alimentată, printre altele, si de aroganța si inconștiența celor care întrețin si promovează aberații precum aceasta prin care cel mai mare tenismen al tuturor timpului este împins în afara arenei. Continuăm să ne aflăm în zodia entropiei inexorabile, guvernați de legile teoriei haosului si de efectul fluture, condiții ideale pentru o repudiere discretă dar eficientă (sine die) a nefericitului demon al lui Laplace, aflat în mare pierdere de viteză si de relevanță.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 27 Comments »

44 de pahare

Posted by Arca lui Goe pe martie 9, 2022

Boii urâți și teferi s-au limpezit în șes,
și au țipat cocoșii târziu și fără sens.
Ileana, care doarme cu porcii de tărâțe,
s-a pus să mulgă vacii lapte stelar din ţâţe,
pământului să mulgă răcoare de cartof.
Primăvară bacoviană geme-n ferestre: of! –
Prietene, dă-mi mâna și taci; așa; dă-mi mâna.
Privește curtea, porcii, și, râcâind țărâna,
cocoșii albi. Privește: sufletul meu e trist.
O, Taliarh, acuma, ca și-n trecut, exist,
și beau din vinul ăsta, și beau din cupa asta.
Vechilul tot nu știe ce albă-i e nevasta,
Ileana tot nu știe decât să mulgă vaci —
și via să-şi înnoade azurul pe araci.

Vino; să stăm de vorbă cât ne mai ține vrerea;
ca mâne, peste inimi, va izbuti tăcerea,
și n-om vedea prin geamuri, tineri și zgomotoși,
amurgul care-aleargă după cireadă, roş.
Ca mâne, primăvara iară se va mări prin grâne,
și vinul toamnei poate nu-l vom mai bea. Ca mâine,
poate s-or duce boii cu ochi de râu în știri,
să tragă cu urechea la noile-ncolţiri.
Şi-atuncea, la braţ, umbre, nu vom mai ști de toate;
poate-am să uit nevasta și vinul acru; poate…
Ei, poate la ospețe nu vei mai fi monarh. –

E primăvară. Bea cotnariul din cupă, Taliarh.

(Versuri Benjamin Fundoianu – Lui Taliarh)

Posted in Arcaluigoeologie | 62 Comments »

8 Martie – Tentativă

Posted by Arca lui Goe pe martie 8, 2022

Nu poți felicitata toate femeile din lume. Dar merită încercat.

Vom începe, conform tradiției, cu acelea ale căror vibrații răzbat uneori (nu se stie cum, când si de ce) până pe puntea Arcei lui Goe, umplând-o de scântei, de parfumuri si/sau de iluzii si năluciri.

Așadar, doamnelor si domnișoarelor, întâmplă-se ce s-o întâmpla, zică si facă cine ce-o vrea, gândească cine ce-o gândi, dar astăzi de 8 Martie să aveți parte de clipe de extaz, de fericire, de tandrețe si de speranță, mult peste firavele așteptări.

Si fiindcă ziua are destule clipe, adăugați-le cu gratie si detașare si pe cele de beție, de nebunie si pe oricare altele s-or potrivi cu firile domniilor voastre. Si apoi țineți-o tot așa prin primăvară.

Eu așa vă doresc.

Posted in Arcaluigoeologie, Imperiul Cuvintelor, Maruntisuri fundamentale | 12 Comments »

Trădare la vreme de război

Posted by Arca lui Goe pe martie 5, 2022

Două gesturi. Două întâmplări:

1. Medvedev a făcut ceva: Liderul mondial al tenisului, Daniil Medvedev și-a șters steagul Rusiei de pe Instagram după invazia Ucrainei. Liderul mondial din tenis este atacat puternic la Moscova. E scandal mare în Rusia din cauza lui Daniil Medvedev. Sportivul a ajuns pe primul loc în lume, dar este contestat puternic de conaționalii săi. Medvedev nu este de acord cu invazia Ucrainei de către Rusia și a luat o decizie care i-a șocat pe mulți. Născut la Moscova, tenismenul și-a șters drapelul Rusiei de pe pagina de instagram, protestând astfel împotriva războiului care a făcut mii de victime. Fanii ruși l-au atacat pe Medvedev în presa de la Moscova. „Banii nu au miros, nu? E ca un pianist, cântă pentru cine îl plătește. Nu mai e al nostru de mult timp. Nu e un jucător rus, ci doar un jucător născut în Rusia. Trăiește și se antrenează în Vest. Victoriile lui nu mai sunt ale noastre. Dezamăgitor! Sunt sigur că marele Djokovic nu ar fi făcut niciodată așa ceva în Serbia”, au fost doar o parte dintre comentariile pe site-ul rusesc Sport-express, conform gsp.


2. Tymoshchuk nu a făcut nimic: Traitor in Rusia ucrainianul Anatoliy Tymoshchuk a continuat să trăiască acasă la el. Trădător de țară: Un ucrainean rămâne alături de ruși în plin război! „Cum vei trăi cu tine?“ Invazia Ucrainei de către Rusia naște tot felul de situații demne de filme. Până acum, cele mai emoționante povești au fost cu oamenii de rând care au luat arme pentru a-şi apăra țara. Există însă şi oameni care rămân insensibili la ce se întâmplă, în aceste momente cumplite. „Eroii de război“ e un termen foarte des întâlnit, în ultima săptămână, de când a început invazia Ucrainei.    Acum, apare şi o altă categorie: „trădătorii de ţară“. Unde primul care a intrat e Anatoliy Tymoshchuk – foto (42 de ani), fotbalist emblematic pentru naţionala Ucrainei, cu 144 de selecţii şi 4 goluri în prima reprezentativă.   Cât timp a fost jucător activ, Tymoshchuk şi-a petrecut o mare parte din carieră la Zenit Sankt Petersburg, cea mai tare echipă din Rusia, finanţată de gigantul Gazprom. Aici, Tymoshchuk are 150 de partide şi 18 goluri. Aşa că, după retragere, a rămas alături de Zenit, fiind cooptat în stafful tehnic, în funcţia de antrenor secund. Pe care o ocupă, în continuare, refuzând să părăsească Rusia!

Pot fi aceste gesturi considerate trădare? Da? Nu? De ce?

Update on topic. Nu am precizat de la început care este părerea mea in legătura cu gesturile menționate, imaginându-mi că, in calitate de gazdă, n-ar strica să ma abțin un pic pentru nu perturba prematur sau inhiba eventuala dorință a vreunora dintre vizitatori de a se exprima liber, in clar, pe tema dată. După cum poate s-ar fi putut anticipa, nu s-a găsit aproape nimeni să se pronunțe explicit (cu o singură si notabila excepție), celorlalți parându-li-se preferabilă exprimarea piezișă pe tema data. Bună si asta…

Acum ca pare-se s-a epuizat eventuala discuție despre câtă trădare/eroism se poate contabiliza in unele gesturi as zice vreo doua vorbe on topic.

1. Gestul lui Medvedev (căruia i s-au alăturat si alti sportivi ruși) nu este in niciun caz o trădare. Daniil Medvedev nu e cu nimic mai puțin rus pentru faptul ca a făcut un gest prin care își exprima liber opinia (despre faptele necugetate al dictatorului din Rusia) folosindu-se de mijloacele simbolice care-i stau la îndemână. Faptul că acoliții sau adulatorii dictatorului il declară trădător si/sau ne-rus nu înseamnă deloc că Medvedev ar fi trădător. In egală măsură însă gestul lui nu denotă eroism sau sacrificiu. Este un gest care denotă decență (sper că si onestitate) ale unui rus inteligent si talentat, trăitor in lumea largă, ce a avut șansa să se sustragă propagandei putiniste.

2. Gestul lui Anatoliy Tymoshchuk de a rămâne acasă nu denotă deloc trădare. Este gestul unui ins pus in mare dificultate de niște situați istorice dramatice care excedează cu mult condiția bietului ins. Viata lui este acolo unde este. Acolo este familia lui, prietenii lui, colegii, munca si viată lui. Pe toate le-ar fi trădat daca ar fi decis așa abrupt sa-si ia lumea-n cap pentru ca un dictator nărăvaș a decis sa invadeze tara sa de origine. Unele dileme sunt dureroase, iar loialitățile nu sunt fără condiții si fără termen de expirare. Cu o singur excepție: tu însuti. This above all: to thine own self be true. Daca nu te vei trăda pe tine însuti, nu vei fi trădătorul nimănui. Nu poți trăda pe cineva sau ceva decât in măsura in care te poți trăda pe tine însuti. Anatoliy Tymoshchuk nu este un trădător al Ucrainei, oricât de inflamați ar fi in contra sa cei care trăiesc coșmarul invaziei si al războiului.

Posted in Arcaluigoeologie | 44 Comments »

Viitorul furat al Rusiei

Posted by Arca lui Goe pe martie 4, 2022

…Pentru Putin, Ucraina nu are o tradiție de statalitate și a devenit un simplu instrument al expansionismului NATO și american, reprezentând astfel un risc la adresa securității Rusiei. Mai mult de atât, cu ocazia unui discurs bizar, ținut cu o zi înainte ca trupele sale să treacă granița, Putin a susținut că Ucraina încearcă să obțină arme nucleare. De fapt, când Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, la începutul anilor 1990, Ucraina – posesoarea, la acea vreme, a celui de-al treilea arsenal nuclear ca mărime din lume – a predat armele nucleare Rusiei, cu susținerea diplomatică activă a „maleficelor“ State Unite.

Ucraina a făcut acest gest deoarece i s-au oferit „garanții“ de integritate teritorială, prin Memorandumul de la Budapesta din 5 decembrie 1994. Documentul a fost semnat de puterile garante: SUA, Marea Britanie și Rusia, alături de Ucraina, Belarus și Kazahstan (ultimele două renunțaseră la arsenalele nucleare reduse, moștenite de la URSS)…

Fragmentul de mai sus este dintr-un articol al lui Joschka FISCHER, intitulat Viitorul furat al Rusiei, tradus in Dilema Veche.

Posted in Arcaluigoeologie | 45 Comments »

pre-Dicții

Posted by Arca lui Goe pe martie 2, 2022

Știați că astrologul francez Nostradamus a prezis un război european cu mulți refugiați, atacuri asupra unui oraș și căderea Uniunii Europene? Oamenii care i-au studiat și interpretat scrierile cred că aceste predicții se aplică pentru 2022. Predictions by the French prophet Nostradamus.

Nostradamus, acest Baba Vanga al francezilor, este un astrolog de doi bani (franci expirați), care după ce n-a fost in stare să pre-vadă ditamai pandemia planetară ne suflând nicio vorba despre Covid, iată că vine acuma cu pretenții de mare clarvăzător în ale războaielor. După ce-a început războiul, mulți profeți se arată. Mult mai interesanți mi se par însă „oamenii (atât de misterioși, meticuloși si rapizi) care i-au studiat și interpretat scrierile” in ultimele câteva zile. Nu puteau naiba să le fi studiat si ei cu măcar o săptămâna, două mai devreme? Deh, n-au prevăzut ca ar fi fiind necesar. Am impresia că oamenii care i-au studiat și interpretat zicerile lui Vladimir si i-au compus discursurile lui Sleepy Joe, le-au cam luat fața exegeților lui Nostradamus. Si nici pe ei nu i-a crezut (aproape) nimeni. Putem zice că în afara de Putin (un credul), nimeni altcineva nu i-a crezut. Nici Zelinsky, nici chinezii (si când chinezii nu cred ceva schimbă pur si simplu statisticile credibilităților), nici pro-feții din țara noastră. Pentru a ști si a si înțelege ce se întâmplă si ce urmează să se întâmple cred că niște oameni cu studii ar trebui sa se ocupe mai serios de analiza algoritmică a operei complete a Vangeliei Gușterov, si să lase naiba prostiile lui Nostradamus. Săptămâna asta, nu mai târziu. Mai târziu va fi prea târziu pentru profeții. Asta e pre-dicția mea.

UPDATE: Nostradamus nu ne lasă cu ochii in soare, ci vine cu precizări:

Prezice război in 2022 (na ca s-a întâmplat) si ca un dictator va fi demis. Demis? Cum adică?

… si încă 9 pre-dicții drăguțe: ale aceluiași inexorabil Nostradamus, AICI, in care primele 8 chiar nu contează 😦

1) Dolarul american se va prăbuși
2) Foamete și focare de boală
3) O bombă nucleară devastatoare va exploda
4) Încălzirea globală va ajunge la apogeu
5) Moartea unui lider politic important și influent (ghici care)
6) Furtunile solare
7) Sfârșitul Uniunii Europene (ah)
8) Creșterea inteligenței artificiale
9) O ploaie de asteroizi va distruge Pământul

Posted in Arcaluigoeologie | 65 Comments »

Mărțișor

Posted by Arca lui Goe pe martie 1, 2022

Întâi Martie coboară
Cu aripi de primăvară,
Si v-aduce-încetișor,
Mult noroc și-un Mărțișor.
” (anonim)

Sunt sigur că toate doamnele si domnișoarele importante au primit deja mărțișoare.
Un mic bonus de sezon si gânduri bune și de la noi. Cu drag, al d-voastră, dl. Goe.

Posted in Arcaluigoeologie | 11 Comments »

Insuficiența demonilor

Posted by Arca lui Goe pe februarie 22, 2022

Este mai de dorit minimul de cunoaștere a lucrurilor foarte importante, decât cunoașterea socotită foarte sigură a lucrurilor foarte mărunte.” – Toma D’Aquino

Insuficiența demonilor (Tropii din entropie, continuare). Ne referim desigur la demonii puși în slujba savanților, inventați pentru a face muncile ingrate (inutile sau imposibile)… si/sau de a trage ponoasele, în locul savanților, în cazul eșecului îndeplinirii sarcinii asumate sau în cazul în care eventuala rezolvare a problemei ar aduce, colateral sau de-a dreptul, complicații grave (probleme încă si mai mari, îngrozitoare sau imposibile, ori poate chiar paradoxuri). Acum ținând seama si de faptul că de obicei acești demoni sunt destul de obedienți si blajini cu cei posedați (nu ca demonii altor categorii de celebrități, precum demonii lui Dostoyevsky, Descartes, Baudelaire ori van Gogh, de ex), ar putea fi de mirare că sunt încadrați în această nefastă categorie, mai ales că d-lor nu pretind nimănui sufletul ci, cel mult, mintea. Cu toate acestea, a-i considera ca atare este un gest cât se poate de rațional, logic si chiar științific, după câte sper că se va putea vedea în continuare din această proză scurtă. In mod evident cei propuși să ocupe respectivele slujbe trebuie (a) să aibă puteri supra-naturale, si (b) să fie d/in afara acestei lumi si, pe cât posibil să nu interacționeze si să nu interfereze în mersul treburilor lumii, decât cel mult infinitezimal si static. Trebuie să fie așadar niște entități transcendentale foarte puternice. E clar că nu au cum să fie oameni sau mașini. Totuși, după cum decurge din descrierea fișei postului așa cum a fost făcută până acum, s-ar putea crede că pot fi luate în considerare si alte categorii de entități, ca de ex. îngerii. Înainte de a vedea limpede de ce anume nu e bine „înger”, după cum s-a mai văzut, ar trebui (si insist in această privință), să nu refuzăm aprioric această alternativă, fără a analiza cererea solicitantului, oferta sa de servicii, CV-ul si scrisoarea de intenție, așa cum reies acestea din pledoaria sfântului Andrei Gabriel (impresar). In special spectatorii care încă au în minte (si poate si in suflet) ideea unui eventuale călătorii de plăcere la Sabadell (când, cum, de ce, se stie, si dacă nu, oricum se va ști) ar trebui să nu rateze trimiterea către legile greutății care ar împiedeca dizolvarea în vidul cosmic, în acord cu sau în ciuda legilor entropiei si mai ales a principiului al doilea al termodinamicii, așa după cum reiese din poveste:

Si atunci de ce n-au fost consemnați in istoria științei îngerul lui Laplace si îngerul lui Maxwell. De ce nu s-ar fi putut ca cei doi demoni să fie îngeri? Să fi botezat cele doua entități supra-naturale „heruvimul lui Laplace” si „serafimul lui Maxwell”, sau chiar „arhanghelul lui Maxwell”. Trebuia musai să existe o încărcătura malefică în cele două situații? Si dacă da, atunci de ce peste ani, bosonul Higgs a fost supranumit particula lui Dumnezeu si nu particula lui Satan? 🙂 Simplu. Presupun că prea-cinstitul cititor citit si unic al Arcei lui Goe a intuit deja care este explicația. In mod formal bosonul Higgs adaugă un surplus in înțelegerea de către om a lucrării universului (așa cum o fi fiind el) in timp ce cei doi demoni cu pricina par a fi destinați să facă ceva lucrări in contra ordinii firești a respectivului univers. Totuși cei doi par a fi suficient de simpatici pentru a merita să facem cunoștința cu ei, mai ales ca între timp, au cam pierdut lupta cu entropia si fost anesteziați, deposedați de aură si de abilitățile de a perturba in vreun fel ordinea universului, dovedindu-se un fel de joacă imaginară. Savanții au băgat de seamă că atunci când te confrunți cu o problemă complicată sau imposibilă (care de fapt nici nu-i a ta, ci a universului), poate fi extrem de util să te gândești dincolo de problemă, imaginându-ți cum ar fi fiind să ai soluția, să presupui c-o ai deja. Procedând astfel, ajungi de multe ori să înțelegi mai bine problema si/sau natura acesteia. Aceasta este de fapt sarcina demonilor pe care-i scot la înaintare omuleții de știință, iar cei propuși de Laplace si Maxwel nu fac excepție.

(va urma).

Posted in Arcaluigoeologie | 51 Comments »

Intermezzo

Posted by Arca lui Goe pe februarie 17, 2022

Înainte de episodul următor al temei care încearcă sa identifice tropii din entropie, cred ca ar trebui schimbat ceva (pe ici, pe colea…), pentru a da mai degrabă sens ordonării semnificaților entropiei, decât ilustrării acesteia. Până acum, cel puțin după cum reiese din fluxul comentariilor, se pare că ponderea a avut-o ilustrarea în extenso a principiului al doilea al termodinamicii. Vivat… Si pentru că în episodul următor intenția era de a-i lua un pic la bani mărunți pe cei doi demoni care produc en-gross haos în lumea entropiei (demonul lui Laplace si demonul lui Maxwell), cred că în acest intermezzo am putea lua în colimator (de probă, ca antrenament), un alt demon, mult mai prezent la datorie decât cei doi îngerași ai lui Laplace si Maxwell:

După ce ne-om lămuri în privința lui (poate-i dăm si un nume)… cine stie, poate vom reuși să-i blocam accesul la discuții, să-i trimitem comentariile (pline de ispite) direct la coșul de gunoi, si să continuăm pașnic, în pace si ordine marșul entropic spre Sabadell la întâlnirea cu Oda Bucuriei. 🙂

Toti vrem să avem dreptate.. Am vrut să încep prezentul paragraf cu aceasta propoziție, dar am realizat că enunțarea ei ar fi un abuz… multiplu. Întâi pentru că asta ar sugera că i-as cunoaște pe toți (ceea ce, desi nu-i exclus, nu poate fi demonstrat). Apoi că ar însemna ca as avea vreo îndreptățire (mandat) să vorbesc in numele tuturor (ceea ce, desi nu-i exclus, nu poate fi demonstrat). Si, in cele din urmă, ar fi un abuz pentru ca enunțul ar induce ideea unei „vinovății” colective in privința dorinței de a avea dreptate (ceea ce, desi pare a fi valabil, este greșit). Fiecare exces al dorinței de a avea dreptate presupune responsabilități individuale. Așadar reformulez si încep paragraful cu alta (sic): Vreau să am dreptate. Dar tu? Si tu vrei să ai dreptate? Sincer să fiu, formularea asta la persoana întâi singular sună cam vag / fals. Mai nimerit ar fi să zic: Țin să am dreptate. Asa da, parcă mai vin de acasă. Țin să am dreptate. Asta e ideea. Problema cu dreptatea este însă că, spre deosebire de alte lucruri pe care le pot avea singur sau laolaltă cu alții, împreuna cu toți ceilalți semeni, dreptatea n-o pot avea decât / numai împotriva altcuiva, care va să zică că n-o are. Nu pot avea dreptate într-o privință decât în măsură în care există un adversar (de idei) care este greșit în acea privință, incapabil să realizeze si/sau sa accepte că n-are dreptate si care ține cu tot dinadinsul si el să aibă dreptate. Altminteri nu. In afara acestui context nu se poate face si/sau obține dreptate. Dacă sunt singur (nu in singurătate, ci in solitudine, caci nu-i tot aceea), pot avea gânduri, idei, chiar dialoguri interioare, dar nu pot avea dreptate (nici nedreptate, dar asta nu contează, caci oricum nici nu vreau sa am nedreptate). Nici măcar atunci cand dialogul interior degenerează în dispută si/sau mai rău, în ceartă si gâlceavă (de la dihotomie la dihonie si de la unitate la alienare interioară), e tot degeaba pentru că dreptatea pe care o pot avea în acele situații este fix egală cu nedreptatea pe care o am, cele două anihilându-se reciproc cu o jerbă de scântei (ca în diagramele Feynman cu particule si anti-particule). Pentru a avea dreptate am musai nevoie de ceilalți. Sau măcar de o parte dintre ei. Doar că infernul fiind ceilalți (după cum scrie in toate cărțile bune), de aici rezultă că există riscuri în a-mi căuta dreptatea pe care țin musai s-o am. Ar trebui să nu vin cu idei prea geniale sau prea clare sau prea simple cu care să fie absolut toată lumea (bună) de acord (așa cum procedează Adore) căci atunci n-am făcut nimic. Atunci as fi corect, nu si drept. As avea corectitudine, nu si dreptate. Dacă de ex.as veni să zic 1 + 1 = 2, probabil că, pentru o vreme cel puțin, n-ar veni nimeni să mă contrazică, ne reușind astfel să am dreptate. Mă rog, poate că nu este acesta cel mai bun exemplu pentru că, dacă as avea un pic de răbdare, până la urmă s-ar găsi cu siguranță cineva care să-mi spună ca n-am dreptate întrucât 1+ 1 = 10, sau 1 + 1 = 11 si chiar să-mi dovedească adevărul si dreptatea respective. In fine asta nu prea contează in ecuația dreptății pe care tin musai s-o am, întrucât nu posed si nu ma încurc cu idei geniale, ori prea clare sau prea simple cu care să fie toată lumea de acord by default. Prin urmare singurul lucru imperios necesar ca premisa pentru a avea dreptate este să am război. Slavă Domnului e plină lumea de războaie. Imi pot alege oricând unul in care sa sar cu capul înainte. Sau, după gust, îmi pot construi sau inventa propriile războaie de oferit ca capcană celor care vor si ei musai să aibă dreptate. Videoclipul de mai sus îmi explică de ce vreau să am întotdeauna dreptate (fiind un îndreptar în aceasta privință) dar se cam oprește aici cu îndrumările. Trebuie să-mi aleg singur si cu atenție ideile cu care merg la război, adversarii cu care să mă războiesc, numărul lor, locul, data, contextul, condițiile si criteriile de validare/acordare ca să am / impun / obțin dorita dreptate. Liberul arbitru acționează discreționar aici, in aceste privințe. La urma urmei, mă pot consola cu ideea că: Toti vrem să avem dreptate.. Am început prezentul paragraf cu aceasta propoziție, desi am realizat că enunțarea ei este un abuz… multiplu. S-ar cuveni sa închei paragraful cu o propoziție in același ton cu cea din debut si care să ațină loc si de concluzie: Sper să nu am dreptate.

Iluzia faptului de a avea dreptate. Suntem crescuți cu iluzia că trebuie să avem dreptate. Fără această convingere lumea pare a se nărui. Din punct de vedere psihologic, nevoia de a avea dreptate contribuie la reglarea raporturilor cu lumea exterioară, conferă stabilitate, siguranță și, într-o oarecare măsură, certitudini. Problema intervine atunci când nevoia de a avea dreptate ne fură. Într-o oarecare măsură funcționează ca un drog cerebral. Cu cit avem impresia că avem mai multă dreptate, cu atât simțim nevoia de și mai multă. Ceea ce contribuie la exacerbarea ego-ului și la dezvoltarea unor tendințe autoritare la granița patologicului. Pe de altă parte, odată ce …

Posted in Arcaluigoeologie | 89 Comments »

Tropii din Entropie (II)

Posted by Arca lui Goe pe februarie 14, 2022

Dacă e să judecam după ponderea în care poate fi regăsită ca entitate semantică în mentalul colectiv, entropia este prea puțin importantă în lume (lumea oamenilor). Desigur că există unii snobi care-i ridică osanale, găsind-o atractivă ca termen de joacă emoțional-intelectual, numai bună ca mijloc de epatare, si există alții încă si mai putini care sunt realmente vrăjiți de bogăția de sensuri si implicații ontologice, fizice si metafizice ale termenului, dar in afara acestor doua categorii (un cerc restrâns si nesemnificativ), majoritatea oamenilor ajunși cum, ne-cum in mileniul al treilea, nu au nici cea mai vagă idee despre ce este entropia, la ce e bună, în ce se măsoară, si la ce ar servi să știi ceva despre ea. Ideea de entropie nu are nicio popularitate, nicio priză la public. Dacă am lua în considerare toții oamenii de pe planetă si i-am clasifica in mai multe categorii, relativ la felul de a percepe termenul entropie (de la cei care nici n-au auzit cuvântul si/sau nu știu de existenta lui, la cei care au auzit cuvântul dar nu știu ce înseamnă, … până la „experți in entropie”) am putea practic defini astfel un sistem termodinamic / statistic, el însuși cu o entropie S calculabilă pe baza celebrei formule a lui Boltzmann, gravată pe piatra funerară a acestuia:

în care K este constanta lui Boltzmann cu valoarea exactă 1,380 649×10−23 J⋅K−1, iar W este numărul stărilor microscopice (micro-stări) în care se poate găsi sistemul statistic pentru a genera starea macroscopică observabilă dată a sistemului considerat, ceea ce presupun că nu sună tocmai clar ca lumina zilei (ne-om lămuri) sau măcar pe cât de clar ar fi (de ex.) faptul că [ v = d / t ], unde v este viteza medie a mașinii tale, care a străbătut distanța d = 22 km, în timpul t = 22 minute. Stim câte ceva despre unele „mărimi fizice” si despre unitățile lor de măsură de care ne tot lovim. Zilnic. Stim despre masă, pe care în limbajul comun o referim (greșit) ca greutate, când avem de cumpărat 1 kg de zahar, stim despre volum când avem de cumpărat 1 litru de lapte sau 1 metru cub de lemne sau de gaze. Stim si despre temperatură (pâinea trebuie să fie caldă, berea trebuie să fie rece), știm despre timp (in secunde, minute, ore…) despre energie, gigacalorie, kwh… mai știm. Despre entropie si despre Jouli / Kelvin / mol nu prea stim. Habar nu avem ce valoare trebuie să aibă entropia brânzei sau ouălor când le cumpăram din piață, ca să fie proaspete si bune. Ne orientam după culoare, gust, miros. Nu-i zicem lui tanti din piață: Dă-mi si mie un kil de caș, da’ vezi să fie cu entropia mică. Toate acestea ne-ar putea face să credem că entropia e un moft care nu contează. Importantă ne apare a fi mai degrabă energia, uitând desigur că un ou nu fierbe într-un ocean cu apa călduță, ci într-un ibric cu apă clocotită (desi oceanul de apă călduță are incomparabil mai multă energie exprimabilă in jouli, ergi, kwh, sau calorii). De aceea suntem recunoscători soarelui (nu?) pentru că ne furnizează energie (ce altceva?). Ce-ați zice dacă ați afla (cei care nu știați deja) că, de fapt Soarele, nu prea ne furnizează energie, ci un-entropie. Cam aceeași cantitatea de energie venită de la Soare este eliberată înapoi în spațiu de către planetă. Ce vine ziua sub formă de lumină (energie electromagnetică în spectrul vizibil) este eliberat noaptea în cosmos sub formă de căldură (energie electromagnetică în spectrul infraroșu), într-un număr echivalent de jouli. Bilanțul energetic este aproape zero, altminteri temperatura planetei ar creste continuu. Si atunci? Ce ne oferă Soarele? Ne oferă „ordine”. Entropia (care măsoară starea de dezordine) este mai mică la lumina vizibilă decât cea specifică radiației infraroșii (căldură). Pentru fiecare foton sosit de la Soare cu frecvența luminii vizibile, pământul radiază in cosmos 20 de fotoni in infraroșu cu o frecvență mult mai joasă, dar cu o entropia mult mai mare. Ceea ce „fură” Pământul de la Soare este ordinea (nu energia), exportând în cosmos un exces de dezordine. Conservarea complexității si ordinii specifice sistemelor biologice si altor manifestări fizico-chimice de pe pământ este posibilă strict in acest context, in care dezechilibrul energetic al soarelui cu „restul universului”, intermediază conservarea unui surplus de „ordine” pe Pământ, în schimbul unui si mai mare surplus de dezordine exportat în Univers. Existența planetelor în „ecosistemul soarelui” este un factor de „poluare” cu exces de dezordine transmisă în cosmos de către Sistemul Solar. Ordinea câștigată pe pământ, ca suport fundamental al proceselor biologice, este însă mai mică decât dezordinea provocată în cosmos cu această ocazie. Per total existența (tranzitorie) a vieții si a sistemelor biologice complexe pe Terra nu face Universul un loc mai ordonat, ci mai haotic. Ceea ce are o consistență logică rezonabilă, în cazul în care vedem entropia în sensul de măsură a dezordinii si haosului. Nu-i nici pe departe singura interpretare posibilă a semnificației entropiei si nici unica modalitate în care este definită entropia. Una dintre laturile fascinante ale noțiunii de entropie este fabuloasa sa polivalență semantică, fiind în conexiune nu doar nu termenii ordine/dezordine si haos ci si de aleatoriu, informație, simplitate, uniformitate, probabilitate, complexitate. Dintre toate noțiunile care ar putea avea mai multe sensuri, implicații, nuanțe si semnificații, ne-omonimice, poate doar noțiunea de conștiință să aibă o bogăție si o complexitate mai mare decât entropia. Întrucât „ideea vine vorbind” cred că, în zona comentariilor, am putea să ne apropiem, prin îmbrânceli cvasi-haotice, de înțelegerea feluritelor semnificații ale entropiei, a relației acesteia cu timpul, si mai ales am putea „înțelege” ceva simplu si evident precum faptul că dilatarea spațiului (expansiunea universului), este cea mai logică explicație a valabilității principiului al doilea al termodinamicii, că entropia, sporirea acesteia, timpul si săgeata timpului sunt consecințe directe ale dilatării spațiului. Este de mare mirare că acest lucru, de natura evidenței, nu pare a avea, pe moment cel puțin, impactul potrivit in designul modelelor cosmologice propuse de către științifici, sau in tentativele de înțelegere si modelare a noțiunilor ontologice fundamentale, cum ar fi spațiul si, poate si, timpul. Mi se pare de neînțeles cât de firav pare a fi reprezentat în fizica modernă curentul care acreditează ideea ca dilatarea spațiului este cauza principală a manifestării entropiei, si prin aceasta a majorități fenomenelor si evenimentelor observabile în Universul local, inclusiv a vieții, inteligentei, conștiinței. La fel de neînțeleasă mi se pare si desconsiderarea ipotezei că „big-bang-ul”, este rezultatul preponderent al unor acțiuni din exterior, iar felul in care a reacționat „universul local” sub impactul acestei acțiunii, o simplă consecință directa a unui eveniment mai amplu si mai cuprinzător decât „acest univers”. Comunitatea științifică pare încă vrăjită sau constrânsă să insiste pe ideea asta a unui Big-Bang din nimic, acauzal si atemporal, produs spontan, dinspre un interior zero-dimensional, care pe deasupra ar mai fi fiind si a tot cuprinzător, chiar fiind Totul, necuprinsul, infinitul. Este in mod evident o insistență mistică (fără legătură cu religiile), echivalând cu o simplă (nouă) credință, nedemonstrată si nedemonstrabilă. Alternativa pe care o propun (sic) (…) nu este în mai mică măsură altceva decât tot o credința. Doar că mi se pare ceva mai plauzibilă (din cel puțin vreo câteva puncte de vedere). Tu? Ce crezi? Care e credința ta despre Big-Bang? Si despre restul? Dar despre paradoxul informațional al găurii negre ce crezi? Ce știi? 🙂 Este foarte posibil ca a avea măcar o viziune asupra acestui paradox să fie necesar în cazul în care (mai) vrei să te înscrii în „proiectul Sabadell”.

Posted in Arcaluigoeologie | 74 Comments »

Tropii din Entropie

Posted by Arca lui Goe pe februarie 4, 2022

… barbar cânta femeia aceea… si-n jur era așa: răscoală (dezordine si haos – entropie)

Entropie este un cuvânt cu sonorități malefice care face trimiteri adânci spre semnificații profund neliniștitoare, către anarhie si haos, către ananghie ontologică. S-ar putea spune că o apropiere prea mare de sensurile sale absconse, poate avea efecte nefaste, poate aduce ghinion, depresie sau chiar nebunie totală. Ludwig Boltzmann este doar una dintre victimele cu notorietate care a resimțit din plin efectele unei prea mari apropieri de universul sensurilor si sonorităților „entropiei”. Entropia a reușit să-l golească complet pe Boltzmann de sensuri, (de orice sens), adăugându-si-le sieși, sporindu-si-le, con/ducând în cele din urmă la degradarea entropică a minții savantului până la limita la care acesta a cedat, sinucigându-se. Oribil cuvânt. Il include în întregime pe bietul Boltzmann, care a contribuit fără să vrea la consacrarea termenului si la instaurarea puterii acestuia in lume (lumea oamenilor) pentru cine stie cât timp de atunci încolo, în orice caz pentru foarte mult timp. Timp, alt cuvânt, altă victimă. A entropiei. Este motivul pentru care (cu teama si respect) aducem în atenție cuvântul „entropie”, în încercarea de a-i scoate din gheare cuvântul „timp”. Nu avem de ales, (aici pe Arca lui Goe) pentru că, până acum, indiferent de cum am încercat să clarificăm enigma existenței sau inexistentei ori pe cea a semnificațiilor termenului „timp”, inclusiv apelând la ajutorul lui Sean, acest lucru a rămas in suspensie, nerezolvat. Organizarea unei expediții (teleportare spațio-temporală) la Sabadell (19 mai 2012) iese total din discuție, fără o înțelegere adecvată a (non)sensului dimensiunii temporale a problemei. Invocarea entropiei (acum, aici) este un mic drum ocolitor, de ne evitat, în încercarea de a stabili, procedând prin eliminare, ce nu/este timpul. Pretenția entropiei că ar fi fiind piatra unghiulară în privința definirii săgeții timpului, o califică pentru aducerea ei momentană în atenția prea-cinstitului cititor citit si unic al Arcei lui Goe. Curajul de a face acest gest (altminteri periculos), se bazează pe două premise. Unu: Cunoscându-ne bine pre noi cred că putem fi de acord că riscul de a experimenta noi, aici, o prea mare apropiere de sensurile absconse ale parșivului cuvânt entropie sunt totalmente neglijabile. In al doilea rând credem că mai degrabă decât apropierea în sine de acele sensuri, o interpretare eronată si/sau tendențioasă a respectivelor sensuri ale entropiei poate aduce efecte nefaste, astfel încât, dacă, prin absurd, împinși de hazard, ne-om apropia de sensurile adânci ale termenului entropie, ne-om putea pune la adăpost, refuzând pur si simplu să facem interpretări, ceea ce propun să promitem solemn. In unanimitate se abține cineva. Păstrând speranța că vorbind (fie si aiurea) despre entropie, om putea afla, mai în detaliu, ce este ori ce nu este timpul, aș deschide aici serbările maieutice si ludice ale demitizării misteriosului termen: entropia. Indiferent ce va fi fiind aceea (ce-i?). Poate că (nici) entropia nu există per se, fiind ca multe altele, un cuvânt gol, folosit abuziv, provizoriu, ca schelă a minții umane către nicăieri. Un cuvânt inventat, nu descoperit. Așadar si ca să fie, vorbim despre entropie. 🙂

Posted in Arcaluigoeologie | 251 Comments »

(ne)Cazul Djokovic – Tăcerea

Posted by Arca lui Goe pe februarie 2, 2022

“In the end, we will remember not the words of our enemies, but the silence of our friends”.  M.L.King

Partea cea mai trista a afacerii „Djokovic interzis la Melbourne” constă în atitudinea adoptată de către ceilalți tenismeni, de organizatorii turneului si de ceilalți oameni din tenis, în fața abuzului politic al guvernului de la Camberra si a dramei sportivului. Un tenismen a fost împiedicat, prin decizia arbitrară a unor politicieni, să participe la o competiție sportivă la care avea toata îndreptățirea să participe, iar reacția celor din lumea tenisului a fost tăcutul in cor si/sau scheunatul cu zâmbre în contra victimei. Trăim în lumea în care trăim, o lume in care primează interesul personal, o lume a obedientei si conformismului, a fricii de a te manifesta liber si sincer. Suntem atât de obișnuiți si de contaminați de spiritul acestei lumi penibile încât nu realizam cât de grotescă, cât de înfiorătoare este atitudinea afișată de cei din lumea tenisului: un silențium lugubru, aprobator, indiferent. Guițatul grotesc al politicienilor si al gloatelor de contestatari ai lui Nole mai vechi si mai noi, rămân simple zgomote de fond. Liniștea celorlalți e sumbră. In afara lui Nick Kyrgios si a lui John McEnroe care si-au manifestat empatia si susținerea pentru Novak Djokovic, ceilalți, când n-au fost pur si simplu goarnele politice ale oficialităților, poziționându-se de partea stupidă a lumii care promovează abuziv discriminarea celor nevaccinați, au tăcut pur si simplu mâlc. Au stat în banca lor, si-au văzut de treaba lor si s-au bucurat în sinea lor de necazul lui Nole si de faptul că au ei înșiși șanse mai mari în competiție prin eliminarea forțată a numărului unu in tenisul mondial. Nu zice nimeni c-ar fi trebuit să se răscoale, să boicoteze, să demonstreze, să facă revoluție. Era suficient să manifeste empatie, solidaritate, regretul pentru drama colegului lor, si pentru diminuarea spectacolului sportiv, pentru știrbirea frumuseții întrecerii produsă prin aceasta eliminare lipsita de fair-play, făcută fără nicio legătură cu sportul. Au ales să fie o turmă cuminte si discretă, dispusă să-l ignore sau să-l acuze pe Novak Djokovic. Nimeni nu a îndrăznit, nimeni nu a catadicsit să-i scrie un mesaj de încurajare, nimeni nu a venit măcar să-l salute pe Nole, în zilele cât a fost admis de judecător în complexul sportiv, ca si cum ar fi fost vorba de un ciumat, de un infractor, de un proscris. Iar acest lucru nu tulbură pe nimeni. Nu miră pe nimeni. Ca si cum nimic nu e mai firesc. Nimic mai normal, in lumea in care trăim. Lumea singurătății lui Nole. Lumea singurătății fiecăruia.

Acum câțiva ani, cand Novak Djokovic a câștigat finala de la Melbourne în dauna mai tânărului Dominic Thiem, adjudecându-si (la vremea aceea) al șaptesprezecelea turnau de mare slam, mă gândeam că Novak e cel mai bun din lume, că a cam demonstrat ce era de demonstrat (chiar având mai puține trofee decât rivalii Rafa si Federer), că a câștigat destui bani, faimă, respect, si că desi farmecul tenisului s-ar diminua dramatic fără el, poate că ar fi totuși bine să se retragă, pentru a lăsa si altora, mai flămânzi, mai tineri, mai fără timp, bucuria de a câștigă turnee, faimă, respect, bani, adulație. M-am înșelat. Nu merită adunătura asta de lighioane un asemenea gest. Campionul are dreptate. Trebuie să-si joace rolul si să-si ducă povara până la capăt. Haide Nole!

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , , , | 36 Comments »

(ne)Cazul Djokovic – Gălăgia

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 31, 2022

Pe coaja subțire a realității tenismenul Novak Djokovic (căruia i-a fost în mod abuziv interzisă participarea la o competiție sportivă) este (pare a fi) (doar) o victimă colaterală a incompetenței si a derapajului unor politicieni (recte guvernul de la Camberra), care politicieni cochetează discret si experimental cu totalitarismul, cu abuzul, cu autoritarismul si măsurile arbitrare luate, jucându-se de-a ne-democrația, ceva mai pregnant decât de obicei, in ultimii vreo doi ani, împotrivă propriei populații, ceea ce, însă (vorba autorilor serioși), nu face obiectul acestei disertații. Dincolo de coaja subțire a aparențelor, eliminarea lui Novak Djokovic din competiția pentru titlul formal de „cel mai mare tenismen al tuturor timpurilor” s-a făcut, pur si simplu în cel mai democratic mod cu putință prin voință populară. Așa a vrut poporul. Antipaticul atlet a fost pur si simplu linșat de gloata planetară care a găsit în sfârșit prilejul (minunat) de a-si da satisfacție si de a-l elimina, fără regrete si fără urmă de vreun fair-play, pe cel nedorit. Poporul s-a concubinat simbiotic cu Covid-ul, rezultând un virus extrem de eficient, care a reușit să-l scoată pe „cel nevaccinat” din joc, pentru o tură, pentru o rundă, dar cu speranțe sincere pentru mai mult de atât. Guvernul de la Camberra (care cochetează discret cu abuzul totalitar) n-ar fi reușit nimic fără acordul, sprijinul, încurajarea, si la cererea poporului suveran (un căcat, stimați telespectatori). Monstruoasa coaliție dintre politicieni si opinia publică, în care partenerii s-au instigat unul pe altul în comiterea unor mârșăvii până mai ieri inimaginabile, poate fi un interesant obiect de studiu antropologic (într-o eră a unui viitor mai calm si mai limpede decât mărețul prezent al zilelor noastre, vai nouă), oferind însă, în egală măsură, o imagine asupra anvergurii hulitului personaj Novak Djokovic, în contemporanitate. Ba să vezi posteritatea o să fie si mai dreaptă. Dar să nu divagăm. Posteritatea este încă departe. Revenind în cruda actualitate, pentru a ne strecura de pe coaja subțire a amprentelor, mai spre miezul lucrurilor, să reamintim că, de fapt, aberantul guvern de la Camberra, s-a (auto)sesizat în legătură cu incompatibilitatea organică dintre viza acordată cetățeanului sârb Novak Djokovic si sfântul pământ australian, abia după ce opiniunea publică din fosta colonie penitenciară britanică s-a indignat teribil, spontan si majoritar in față perspectivei că starul balcanic ar fi fiind beneficiarul unei excepții la care omul de rând al minunatului popor nici nu poate visa. Adică că elvețienii stau acasă si ne invadează sârbii, si încă nevaccinați si duși la biserici ortodoxe. Peste poate. Luând act cu promptitudine de voința poporului (ce va mira?, Australia este o democrație cvasi-populară), guvernul a dispus anularea vizei, arestarea infractorului la domiciliul forțat, si alte acte samavolnice, ca favoare făcută propriului popor, deci de trecut cu vederea. Totuși in condițiile unui stat pseudo-constitutional, sarcina guvernului a rămas ingrata, mai ales când puterea judecătorească a constatat si anulat abuzul, eliberându-l in troposferă, in aerul Australiei, pe nepricopsitul Ghiță Țârcădău, de meserie tenismen de top. Neputând să-si lase poporul cu ochii in soare si onoarea nereperată guvernul a mers mai departe si l-a deportat pur si simplu pe insignifiantul cetățean, motivând că așa vrea mușchii ministrului X de la imigrări, altminteri neavând cum. Din mare nefericire australienii nu au un Caragiale al lor. Au însă ziariști, pamfletari, formatori de o opinie, trepăduși de bine, care au avut de dres busuiocul si aparentele acreditând in presa foarte liberă idei subversive care să confirme că da domnule, intuiția poporului este cea corecta, iar abuzul guvernului este foarte justificat, întrucât campionul sârb este de fapt un mișel, un mârșav, un ticălos, un mincinos, un parvenit, un rău, un gunoi, un jeg, arogant si netrebnic, care si-a falsificat formularul la frontieră, încercând să-si ascundă călătoriile dubioase în țări străine, si care a mai si umblat in tara lui fără mască si fără carantina in timp ce era contagios. Că toate acestea nu puteau fi justificări legale ale abuzurilor comise de autoritățile de frontieră si de guvernul australian nu se suflă nici o vorbă. Nu contează că nu aveau motive legale, important este că au acționat ferm si cu dreptate, curmând răul, impostura, si pericolul reprezentat de către Nole. Important era ca poporul să fie de acord, să admită, să aproape si să aplaude abuzul politic, discriminarea si încălcarea drepturilor elementare, comise împotriva sportivului. Ceea ce s-a întâmplat cu asupra de măsură. Dintr-o data tot jegul uman a ieșit la iveală, toate frustrările si toate umorile adunate de ani si ani de zile in feluriții fani ai lui Federer si Nadal, precum si cele recente adunate in apologeții vaccinării cu de-a sila, ori a feliuriților imbecili de duzină revoltați așa generic în contra vedetelor si vedetismelor de orice fel, au ieșit la lumina, toți găsind prilejul minunat de a se răfui cu Novak Djokovic, cu familia acestuia (clanul Djokovic ???!) sau măcar cu suporterii marelui campion. Spectacolul grotesc si libidinos a fost total si plin de feerii. (Chiar si pe Arca lui Goe s-au prezentat prompt la datorie vreo câțiva limbrici limfatici să presteze defulare). Toti au zbierat si au înfierat cu mânie proletară, denunțând ca niște mici comisari ai poporului atitudinea dușmănoasa a elementului Djokovic, un parvenit cu sediul in Monaco, un om lipsit de caracter, si de demnitate, un arogant care se crede mai presus de reguli, de norme, si de semeni, un jeg anti-vaccinist, un… un… infractor, o rușine… etc, etc, etc. Apoi dacă-i bal, bâlci să fie.

* * *

Intre timp turneul Australian Open s-a încheiat cu un rezultat viciat de abuzurile comise de guvernul de la Camberra. Rafael Nadal, altminteri un mare campion, a profitat de eliminarea samavolnică a lui Novak Djokovic, si s-a adjudecat un nou titlu, aclamat de mizerabilul public australian, un public ignar si xenofob, lipsit de demnitate si fair-play, care si-a dat in petic de la un cap la altul, încercând să identifice în victoria rivalului lui Novak Djokovic justificarea atitudinii mizerabile avută la adresa celui care a câștigat trofeul respectiv de nouă ori, fără ajutor si favoritisme, adesea împotriva a tot felul de adversități.

* * *

Djokovic a dovedit inclusiv faptul că nu e încă ilegal să fii tu însuți, într-o lume uniformizată, conformistă, plictisitoare și ridicolă. Dacă e un mesaj profund pe care cazul său îl poate duce în lume este acesta, al autenticității și individualității ființei umane, într-o lume care nu (mai) permite atipicilor, rebelilor și nonconformiștilor să fie ei înșiși.

* * *

Novak Djokovic, cel mai mare tenismen al tuturor timpurilor, fie si numai pentru simplul fapt că a reușit să-si câștige titlurile si gloria în pofida adversităților organizatorilor, publicului si sponsorilor, s-a dovedit o persoana remarcabilă, cu caracter exemplar, un luptător si un campion admirabil, care a reușit să înfrunte si să domine atât lumea largă cât si demonii interiori, fiind o ilustrare magistrală a felului în care, mai presus de orice, trebuie să-ti rămâi credincios ție însuți.

* * *

Nole a ales pentru el însuși să nu se vaccineze, având dreptul să aleagă liber ce crede de cuviința că este acceptabil si ce nu este acceptabil pentru propriul corp. A făcut tot posibilul ca acest lucru să rămân un gest privat, discret, afirmând că este o decizie personală, care este si trebuie să rămână individuală. Si-a sacrificat de dragul sportului dreptul la opinie si la liberă exprimare, abținându-se total să comenteze in public despre acest subiect, spre deosebire de majoritatea celorlalți sportivi care n-au găsit nimic nepotrivit, bizar, fistichiu, in a-si exprima public atașamentul față de „cuceririle științei”, „credința in doctori” si în propaganda oficială a guvernelor, si de a încuraja publicul să se vaccineze, fără a avea nicio competență in acest sens, in afara notorietății in sport. Cel blamat este însă Djokovic.

* * *

In privința accesului sportivilor la competițiile internaționale rămâne lipsit de orice logică, de orice etică si de orice sens, ca admiterea să fie condiționată de vaccinare si nu de starea de sănătate a sportivilor, certificată prin testare. Aceste impuneri sunt pur si simplu aberante. O propagandă stupidă. Dar chiar si adoptate asemenea masuri abuzive si stupide, ideea ca ar fi fiind absolute si de aplicat fără excepții este înfricoșătoare. Nu excepții arbitrare desigur, ci excepții normate. Regulile nu sunt impuneri de dragul impunerii (si pentru a da unora ocazia să declame ritos că regulile sunt reguli), scopul lor fiind de a conserva ce e bun si de a împiedica să se întâmple ceea ce e rău, iar acceptarea excepțiilor face parte din acest proces. Faptul că guvernul australian n-a reușit să rezolve rezonabil aceste aspecte relativ simple rămâne, cel puțin, un fapt ridicol si meschin, care spune câte ceva despre competența politicienilor si a guvernelor, dar si, în genere, despre lumea în care trăim.

Posted in Arcaluigoeologie | 20 Comments »

(ne)Cazul Djokovic – Povestea

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 24, 2022

In acord armonic cu faptul (divers) că „viața este complexă si are multe aspecte„, cruda realitate (cuprinzătoare) are obiceiul pervers de a se manifesta în straturi, adică în planuri paralele, pe care însă „mendrele concretului” le traversează si le transcend adesea. Niciodată o aceeași istorie nu-i doar o (singură) poveste, ci întotdeauna mai multe, iar atunci când te afli pe palierul uneia dintre povesti, în interiorul acesteia, ca să poți deveni conștient de existența celorlalte povești ale aceleiași istorii trebuie să te apleci în afară, si să te uiți în jos si în sus spre… dedesubturi, ceea ce însă este strict interzis. Ni se re-comandă imperios: Nu vă aplecați în afară, pentru că (nu-i așa?) e pericoloso sporgersi. Ca si povestea din filmul lui Nae, întâmplările lui Nole pot si privite si povestite din diferite unghiuri, cui o sta să le asculte, ca ilustrare ingenuă a faptului că, inevitabil, întotdeauna viața bate filmul. Alternativ recomandăm și obiceiuri de nuntă la cangurii șchiopi. Epopeea abuzurilor uluitoare ale guvernului australian împotriva cetățeanului Novak Djokovic este doar o față a poveștii, din care aflăm cu uimire că astfel de lucruri sunt posibile si pot fi comise în Australia zilelor noastre. Organizatorii unui turneu de mare slam, găzduit la Melbourne, îl invită pe tenismenul Novak Djokovic să participe la ediția din anul 2022 a turneului, iar guvernul australian îi acordă o viză de intrare (pe baza unui document medical de exceptare de la vaccinare), pe baza căruia cetățeanul să poată intra în Australia. In Serbia oamenii se pregătesc pentru celebrarea Crăciunului, in Australia e cald si bine. Novak Djokovic urează Craciun Fericit familiei si urcă in avion cu destinația Melbourne, simțind-se dator să-i anunțe pe spectatorii de tenis despre sfârșitul incertitudinilor care planau in legătură cu participarea sa la Australia Open 2022. In timpul zborului o parte a opiniei publice din Australia, cu nervii la pământ, după ce a trebuit să suporte timp doi ani tot felul de măsuri aberante ale guvernului, își exprimă indignarea față de idee că cineva nevaccinat ar putea fi admis in Australia. Nevricos, guvernul australian se gândește să se răzgândească pentru a fi in asentimentul maselor electorale, declanșând procedura „tenismen nevaccinat extremă urgență”, prin care decide să-l oprească cu orice preț participarea lui Nole la Australia Open 2022. Prețul nici nu e mare: abuzul totalitar, încălcarea drepturilor fundamentale si umilirea cetățeanului Novak Djokovic, un tip si așa antipatic si arogant, care nu provine din lumea bogaților. Fără absolut nicio bază legală cetățeanului Novak Djokovic i se anulează viza, i se confisca actele si telefonul, i se refuză asistența juridica, fiind interogat si pus in detenție. Abuzul este constatat in justiție la cererea parții vătămate, iar cetățeanul este eliberat, repus in drepturi si acceptat pe teritoriul Australiei. Din păcate abuzul totalitar al guvernului australian nu se încheie aici. Realizând ca nu poate contesta decizia judecătorească si că nu are argumente valide pentru a contesta legal validitatea documentelor prin care Novak Djokovic se află pe teritoriul statului Victoria din Australia, guvernul schimbă strategia pentru a continua abuzul împotriva cetățeanului Novak Djokovic. Invocând o prevedere absolut arbitrară prin care ministrul imigrării poate decide unilateral să refuze unui cetățean accesul in Australia pe baza percepției sale subiective, fără a furniza probe, în legătura cu posibila amenințare la adresa securității statului, guvernul Australiei a decis deportarea cetățeanului Novak Djokovic. S-ar putea spune deci ca, atâta vreme cât lucrurile s-au produs in acord cu anumite prevederi legale (drepte sau nu, cu caracter arbitrar sau nu, nu contează), guvernul australian are acoperire pentru partea a doua a epopeii si pentru decizia finală. Fals. Ministrul imigrării a mințit. Declarația sa este falsă si lovită de nulitate. Ar fi putut eventual avea percepția respectivă înainte ca guvernul australian să-i ofere cetățeanului Novak Djokovic viza de intrare in Australia, si înainte de îmbarcarea acestuia in avion la Belgrad. Dacă n-a avut initial această percepție, iar aceasta s-a format in zilele de dinaintea deportării, chiar si sub aspect legal, ministrul respectiv ar trebui să indice acțiunile cetățeanului care au dus la schimbarea percepției sale. A făcut Nole în aceste zile vreun singur lucru nou, diferit, de cele pe care le făcuse anterior astfel încât ministrul respectiv să nu-l perceapă ca pericol atunci când guvernul australian i-a acordat viza? A făcut Nole in aceste zile propaganda anti-vaccinistă sau altceva în ton cu acuzațiile? Nu. Singurul lucru pe care l-a făcut zilele acestea, de după sosirea in Australia, a fost acela că a contestat abuzurile si tratamentul ilegal la care a fost supus, si că a denunțat în justiție actele ilegale ale guvernului, prin care, in subsidiar, este pusă în pericol imaginea statului australian ca stat de drept, si legitimitatea acțiunilor guvernului. Ministrul o fi perceput el un pericol, dar in niciun caz nu era la adresa integrității Australiei sau a sănătății poporului, ci un pericol referitor la credibilitatea partidului prin prisma apropiatelor alegeri. Să nu uitam însă ca telenovela acțiunilor guvernului australian este doar una dintre versiunile povestii care-l are drept protagonist pe nimeni altul decât pe simpaticul antipatic Nole. Mai există încă o telenovelă, cea a judecații poporului, opinia publică, gura lumii, plus alte câteva drame pe care momentan omitem sa le menționam explicit, trecându-le sub tăcere, la rubrica vai, va urma.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , | 33 Comments »

(ne)Cazul Djokovic – Procesul

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 22, 2022

This above all: to thine own self be true

Explicația absenței lui Novak Djokovic de la turneul de tenis Australia Open 2022 nu poate fi redată în enunțuri simple, clare, concise, consistente si necontradictorii. De ce nu joacă Novak Djokovic la Melbourn in 2022? As fi vrut să încep acest articol, ca si cum m-as adresa unui om care obișnuiește să fie spectator al meciurilor de tenis, si care tocmai si-a revenit din comă, din transă sau este întors recent dintr-o călătorie la marginea Laniakea, cu o fraza de genul: Novak Djokovic nu este prezent la turneul de la Melbourne de anul acesta pentru că… Pentru că… O frază care să redea scurt si corect, într-un acord rezonabil cu realitatea, motivul pentru care Nole nu joacă la Australia Open. Care frază ar putea reda cel mai bine realitatea si adevărul? Novak Djokovic nu joacă la Australia Open pentru că nu este vaccinat împotriva Covid-19. Unora li se poate părea că aceasta este o explicație neechivocă, validă (conformă cu realitatea) si/sau o motivație întemeiată pentru a i se fi refuzat participarea. Enunțul însă (cel puțin pe palierul formal al realității) este si fals si aberant. Vaccinarea nu este obligatorie, iar organizatorii turneului nu au condiționat participarea sportivilor pe baza unei dovezi de vaccinare, desi opinia publică este lăsată să creadă aceste lucruri. Novak Djokovic nu joacă la Australia Open pentru că la scurtă vreme după sosirea sa în Australia a fost deportat de către serviciile de imigrare din Australia. Acest enunț, desi este in acord cu realitatea, nu oferă de fapt un răspuns întrebării, ci doar o amânare si loc unor alte întrebări. Voia Nole să imigreze ilegal in Australia? A vrut Nole să intre in Australia fără acte în regulă, fără pașaport sau fără viză? Nu, nimic din toate acestea. Cetățeanul Djokovic Novak, de naționalitate sârbă s-a îmbarcat în avion la Belgrad cu direcția Melbourne, având o viză de călătorie validă emisă de către guvernul Australian si un document valid de excepție medicală pentru vaccinare (în baza căruia de altfel i se acordase viza de călătorie). In aceste condiții, la sosirea sa la destinație, s-au produs primele abuzuri. Autoritățile de frontieră, fără a avea nicio motivație legală, i-au interzis accesul în țară, i-au interzis contactarea reprezentanților legali, l-au interogat pentru circa 9 ore, l-au deposedat de acte si de telefon si l-au plasat în detenție. Aceste abuzuri au fost comise pe fondul sentimentelor de indignare ale unui însemnat procent al electoratul australian, în contextul restricțiilor impuse populației pe durata pandemiei de către guvern si a perceperii prezentei lui Novak Djokovic în Australia ca favoritism si abatere de la respectarea legislației. Guvernului australian i-a fost mai confortabil să acționeze în acord cu percepția subiectivă a electoratului, alegând, în încercarea de a se proteja de furia acestuia, să încalce propria legislație, normele internaționale, drepturile universale ale omului, să comită abuzuri si să aducă prejudicii grave cetățeanului Djokovic Novak. Cetățeanul avea un pașaport valid, o viză validă si un document valid de excepție medicală pentru vaccinare, context în care autoritățile de frontieră nu aveau nicio justificare legală pentru a împiedica accesul lui Novak Djokovic in Australia. Este de stabilit dacă ofițerul de la frontieră, care se face vinovat de aceste abuzuri, a acționat pe cont propriu sau la cererea expresa a superiorilor săi si/sau a altor reprezentanți ai guvernului australian. Toate aceste abuzuri au fost constatate in justiție, la cererea părții vătămate, judecătorul dispunând eliberarea din detenție a cetățeanului si accesul acestuia in Australia. In scopul acoperirii abuzurilor comise, guvernul australian a continuat hărțuirea lui Novak Djokovic, hotărând în cele din urma deportarea acestuia, prevalându-se de o împuternicire arbitrară acordată ministrului imigrației din Australia prin care acesta poate refuza intrarea în țară a unui cetățean prin simplul fapt că el personal, ministrul, consideră în mod unilateral, fără să dovedească nimic, pe baza propriei percepții, că cetățeanul respectiv ar putea constitui o amenințare la adresa securității țării. Respectivul ministru a declarat așadar că: „Prezența domnului Djokovic în Australia poate reprezenta un risc pentru sănătatea comunității australiene, deoarece poate stimula sentimentul anti-vaccinare, ducând la refuzul altor persoane nevaccinate să se vaccineze, alte persoane nevaccinate fiind convinse și mai tare să nu se vaccineze și/sau o reducere a utilizării dozei booster„. Desigur că nu există nicio dovadă în favoarea acestei supoziții, dar prezentarea dovezilor nu a fost necesară. In speța dată apărătorii lui Djokovic nu au avut nici de evidențiat absența probelor, nici de demonstrat netemeinicia acuzațiilor si falsitatea acestor, ci ar fi avut de probat că de fapt ministrul n-ar avea percepția pe care susține c-o are. Acesta a fost procesul lui Novak Djokovic în anul de gratie 2022, care a condus la aplicarea sentinței de deportare, cu binecuvântarea si complicitatea gloatei inepte din Australia si de pe Terra. Întocmai ca pe vremea inchiziției, când vrăjitoarele erau arse pe rug, în uralele mulțimilor isterizate. Novak Djokovic nu participă la turneul de la Melbourne pentru că așa a vrut unul Alex Hawke. Explicația absenței lui Novak Djokovic de la turneul de tenis Australia Open 2022 nu poate fi redată în enunțuri simple, clare, concise, consistente si necontradictorii. De fapt nici nu există o asemenea explicație. Cel mai greu pot fi explicate non-sensurile.

* * *

Mai presus de orice, să-ți fii credincios ție însuti. Probabil că atunci când a inventat acest citat în formă de dicton, marele autor de tragedii Wiliam Shakespeare s-a gândit la Nole.

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , , , | 26 Comments »

(ne)Cazul Djokovic

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 16, 2022

O tragedie australiană. Istoria unei farse juridice.

Două (pre)texte:

(a) Ministrul imigrației, Alex Hawke, a explicat de ce i-a anulat viza lui Novak Djokovic în motivarea publicată de presa australiană. „Prezența domnului Djokovic în Australia poate reprezenta un risc pentru sănătatea comunității australiene, deoarece poate stimula sentimentul anti-vaccinare, ducând la refuzul altor persoane nevaccinate să se vaccineze, alte persoane nevaccinate fiind convinse și mai tare să nu se vaccineze și/sau o reducere a utilizării dozei booster„. Decizia vizavi de soarta lui Novak Djokovic, care nu va putea fi atacată la apel, va fi luată de trei judecători de la Curtea Federală a Australiei, procesul urmând să aibă loc duminică începând cu ora 00.30, ora României. 

* * *

(b) Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a reacționat, vineri, după ce viza jucătorului sârb de tenis Novak Djokovic a fost anulată pentru a doua oară, de autoritățile australiene. „Viza nu avea cum să îi fie acordată în condițiile minciunilor și falsurilor în acte publice pe care le-a comis Novak Djokovic și pentru care nu are nicio scuză. Comportamentul lui, mocnit în interiorul lui de-a lungul timpului și care acum a ieșit la suprafață, pe mine mă face, de pildă – eu, care am fost un admirator al lui, eu care am scris primul în România, după Roland Garros, anul trecut, că Djokovic a devenit cel mai mare jucător al tuturor timpurilor – mă face să nu mai pot privi de-acum înainte un meci al lui Djokovic. Nu, nu pot să-l mai privesc jucând tenis, chiar dacă sunt gazetar și ar trebui să îmi fac meseria, e o chestiune umană”, a afirmat Cristian Tudor Popescu, într-o intervenție la Digi24.

Înainte de a intra in detaliile si semnificațiile (ne)Cazului Djokovic, as vrea să aduc în atenția micului public un fapt de un comic aparte. Novak Djokovic este dat de exemplu, un exemplu ofrandă oferit planetei (fiind, nu-i așa, cel mai bun, adică cel mai rău), pentru a ilustra josnicia, ipocrizia si nemernicia răului care subminează eforturile politicienilor pentru rezolvarea crizei, cât si fermitatea, intransigenta si eficienta cu care este combătut răul respectiv. Novak este doar un sportiv care a încercat să participe la o competiție sportivă (la care, logic si moral, avea toată îndreptățirea să fie prezent), un om fără nicio afiliere, implicare si/sau responsabilitate politică. Si-a păstrat totala neutralitate față de problemele care-i depășesc competențele, s-a păstrat în afara discuțiilor, dezbaterilor legate de pandemie, evitând să facă orice fel de declarație referitoare la atitudinea fața de vaccinare pe care ar trebui s-o aibă publicul sau cineva anume. Singurul lucru pe care l-a făcut în atingere la criza pandemică a fost că a ales liber ca el personal să nu se vaccineze. Nu numai că n-a încercat să acrediteze (așa cum au făcut alti sportivi) că decizia lui este decizia cea corecta pe care o recomandă si altora si pe care toata lumea ar trebui s-o urmeze, insistând dimpotrivă pe faptul că este o decizie personală pe care a încercat, cu discreție, să o țină privată. Drept rezultat a fost târât in noroi si oferit gloatei abjecte. In aceiași perioadă de timp, un lider politic major, care inspiră lumea largă, fiind model pentru guvernul Australian, implicat prin natura funcției sale in campania de rezolvare a crizei pandemice, dovedește oricui că aceasta criză este un moft, o bătaie de joc, care nu merită rigoare si seriozitate. Boris Jonson, șeful guvernului Britanic (lider al Commonwealth), face petreceri grandioase (industrial scale partying) in timpul lockdown-ului pentru Covid, la celebra reședință a primului ministru din Londra. Culmea comicului si a ironiei este că una dintre petreceri a fost dată in pre-ziua înmormântării printului consort al reginei Angliei. Si? Există urmări? Pedepse exemplare? Deportări? Blam public? Nu. Nimic. Batista pe țambal. Boris își cere scuze si pandemia merge mai departe. Sabotor, josnic, mârșav, mincinos si fariseu este Novak Djokovic. Despre Boris nicio vorba. Poate călători in Australia fără probleme. Australienii nu se supară. Faptul că Novak Djokovic, si nu Boris Jonson, a fost ales pentru a fi dat de exemplu (pentru intransigenta in impunerea masurilor arbitrare de combatere a pandemie), spune ceva despre diferență de anvergura intre cele doua figuri publice. Pe lângă Novak, Boris este un mizilic, un accident al destinului, care n-ar fi avut cum sa satisfacă foamea gloatei obscene.

Posted in Arcaluigoeologie | 80 Comments »

Oda 172

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 15, 2022

O fotografie rară, în care se presupune că ar fi poetul Mihai Eminescu (la 21 de ani), realizată în studioul de fotografie Wilhelm Hoffman din Dresden, Germania

Aici…

si AICI – Cântec de drum către Sabadell.

Bolnav în al meu suflet de Mihai EMINESCU (Poezie)

Bolnav în al meu suflet, în inimă bolnav,
Cu mintea depravată și geniul trândav,
închin a mea viață la scârbă si-ntristare
Si-mi târai printre anii-mi nefasta arătare
– Prea slab pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic –
Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic.
Născut făr de-a mea vina, trăind făr mai s-o știu,
Nu merg cum merg alți oameni, nu-mi pasa de-unde viu,
Supus doar ca nealții, la suferințe grele,
Unesc cu ele știrea nimicniciei mele,
Sfânt n-am nimic, în bine nu cred și nici în rău,
Viața mea aceasta nici vreu și nici n-o vreu,
Nepăsător la toate, de lume apostat,
A vieții osteneală o simt și n-o combat.
As râde doar de lume, disprețuind-o toată,
Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcată,
Muncind în mine însumi voința-n orice nerv,
Pieirea cea eterna în mine să o serv.
Dar vai! nici siguranța n-o am că mor pe veci.
Si dacă oare-a morții mâni palide și reci,
în loc să sfarme vecinic a vieții mele normă,
Ar pune al meu suflet sărman în altă formă ?
Dacă a mea durere, un vecinic Ahasver,
La sorți va fi pus iarăși, de către lumi din cer,
Ca cu același suflet din nou să reapară,
Migrației eterne unealtă de ocară! ?
Nimic, nimic n-ajută și nu-i nici o scăpare.
Din astă lume-eternă, ce trecătoare pare.
Gonit în timpi și spatii, trecând din formă-n formă,
Eternă fulgerare cu inimă diformă,
De evi trecuți ființa-mi o simt adânc rănită,
Pustiu-alergătoare, cumplit de ostenită
Si-acum din nou în evu-mi, lui Sisif crudă stâncă
Spre culmea morții mele ridic s-ast dată încă;
S-ast dată? Cine-mi spune că-i cea din urmă oară?
Doamne, tu mă iartă de ți-am adus ocară!

Posted in 0ricine-0ricând-0riunde, Arcaluigoeologie | 35 Comments »

Iarna australopitecilor

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 14, 2022

Tocmai s-a încheiat Australia Open. Turneul a fost câștigat ca de obicei de Novak Djokovic. De mâine ne putem întoarce liniștiți la treburile noastre si la rutina cotidiană. De mâine…

Tocmai s-a încheiat Australia Open. Bis închis. Dreptatea a învins. Dreptatea si adevărul au ieșit la lumină. Răul a fost învins si va fi trimis acasă. Putem în sfârșit să răsuflăm ușurați. Oamenii de bine de pe planetă exultă, sunt împăcați si fericiți. Unii plâng, alții aplaudă. Li s-a făcut în sfârșit dreptate. Si egalitate. Mai ales egalitate. Egalitate si fraternitate. Li s-a dovedit că nu sunt mai proști si mai prejos decât ei înșiși, si că iată totuși mai există o speranță pentru un viitor glorios si luminos al omenirii. Cetățeni ai planetei, dormiți în pace. Omenirea veghează pentru voi. Vestea bună vine din tara cangurilor (în care au fost aclimatizați cu succes si porcii si alte animale de la Fermă), unde de curând a fost evitată, în ultima clipă, o catastrofă umanitară si o epidemie groaznică. Agentul patogen a fost identificat si eradicat după o săptămână de luptă si efort la care a contribuit toată planeta, toată suflarea. Numai uniți vom izbândi. Rămâneți vigilenți tovarăși.

Tocmai s-a încheiat Australia Open. Un cetățean al planetei (un tenismen, un visător), si-a imaginat că are drepturi universale si că poate participa liber la o competiție sportivă. A făcut tot ce a fost omenește posibil pentru a-si împlini visul fără a aduce atingeri demnității, libertății si sănătății nimănui, ale altora dar si ale lui însuși. Omul, care vorba ceea poate fi nimicit dar nu învins (că omul n-a venit pe lume ca să fie învins), crezând că trăim într-o lume liberă (fără proceduri medicale si inoculări obligatorii, forțate) si-a imaginat că fiind sănătos, testat si atestat, ca sportiv, poate participa la o competiție. I s-a demonstrat că nu este așa. Intr-o săptămână. Tie ți se vor putea demonstra acest lucru si altele mult mai ușor.

Tocmai s-a încheiat Australia Open. Turneul a fost câștigat ca de obicei de Novak Djokovic. De mâine ne putem întoarce liniștiți la treburile noastre si la rutina cotidiană. De mâine…

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , , , | 49 Comments »

Vară australă

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 12, 2022

Noi, cei 90% ai planetei ne aflăm în plină iarnă boreală, cuprinși de îngheț si răceli, în timp ce cei 10% ai sudului însorit se bucură de favorurile verii australe. Încins in îmbrățișarea unui soare torid, Melbourne-ul se pregătește de fiesta primului turneu de tenis de mare slam al anului de grație (întotdeauna de grație) 2022, încercând să ignore răcelile, perturbațiile, prostia, si alte manifestări domestice fără frontiere. Oameni în șlapi si maieuri colorate, ascunși în spatele ochelarilor de soare, se vântură încolo si încoace, fără grijă, fără teamă, fără preget, așteptând cu nerăbdare să înceapă corida si luptele de gladiatori. Sau cam așa ceva. Sperăm să vedem si tenis. In competiția de anul acesta lista favoriților la câștigarea trofeului, în ordinea preconizata de noi (spectatorul), ar fi cam așa 1. Zverev, 2. Medvedev, 3. Djokovic, 4. Tsitsipas, 5. Nadal, 6. Altul (Kyrgios ?, Shapovalov?, Alcaraz?, ?), iar la fete, tot in ordine, 1. Alta (nu se stie care), si apoi la o oarecare distanta Ashley si Garbine, dar si Naomi si Simona câte un pic, Maria, Aryna, Iga, Anett, Paula, Ons, Elina, Angelique… Cât despre Emma si Leylah care m-au făcut să debitez prostii într-un monument de euforie în care anticipam disputele lor viitoare pentru supremație în tenisul eminamente feminin, numai de bine. Hai, să înceapă… Muzica! (Alex Hawk fă-te că muncești)

Uh, s-a făcut un pic de liniște. Pe planetă. Si, pe cale de consecință, prin inducție si osmoză, si pe Arca lui Goe. Trolii s-au mai răzbunat. Spre apus. Nu mai stau grămadă peste site. Guvernul australopitec si-a dezamăgit iarăși fanii, nereușind încă să-l elimine nici azi pe Novak Djokovic, prelungind suspansul (până duminică, care duminică?), ținând planeta cu sufletul la gură, alegând astfel cea mai bună metodă de a face reclamă gratis turneului de mare șlam de la Melbourne, abuziv numit Australia Open, si de a maximiza câștigurile. Cică ar începe luni. Cum i-ar sta guvernului australopitec să-l deporteze pe infractorul Nole si să încheie astfel turneul înainte de a fi început. Parcă nu merge (nici) sub  aspect comercial. Poate îl mai amână un pic, si omul se elimină singur. Că de antrenat nu s-a prea antrenat, presiunea pe el cât casa, ce zic eu cât casa, cât planeta, cât să reziste în mama lui de vegan, că n-o fi de fier. Poate clachează. Joacă si el un meci, două, pierde, si pleacă acasă. Si toată lumea e fericită. După ce se termina turneul o să-i tragem, așa, de control, pentru orice eventualitate, o interdicție pentru intrarea în Australia pe 3 ani. Caz închis.  Bă da’ dacă ăsta chiar e nesimțit si se preface că e imun la adversități si presiuni si nu mănâncă bătaie? Ce facem? O lăsam pe duminica viitoare? Tu îți dai seama ce se întâmplă dacă ăsta câștigă turneul? Cade guvernoiu australopitec. Nu, nu, eu zic să-l deportăm duminică, înainte de a începe turneul. Cu orice risc. Lasă că la turneu joacă Tsitsipas. Cum îi cântăm noi. Ne-am scos. Muzica!  

Posted in Arcaluigoeologie | Etichetat: , , , | 32 Comments »

O femeie de 50 de taleri

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 12, 2022

În anul 1796 trăia la Bucureşti o femeie, văduva unui căpitan, din care motiv i se spunea Căpităneasa. Pe cât era ea de impunătoare, întotdeauna gata să facă jalbă şi să pună la respect pe oricine, pe atât de natantoală era fiică-sa. Nu prea era atentă la detalii, nu ştia să-şi ţină rangul şi era gata să bage în seamă pe oricine, ceea ce i-a adus până la urmă şi porecla de Natantoala, deşi avea un nume onorabil, anume Ioana. Bietul mitropolit, într-un exces creştin, o şi numeşte la un moment dat Ionica, tocmai ca să atragă atenţia asupra inocenţei, aflate în straturile cele mai joase, la baza natantoliei ei. Ca s-o scurtez, această fată s-a încurcat cu Vlad, un logofeţel cu nasul pe sus, care, luând-o cu măgliseli, după cum zice Căpităneasa, în jalbă, i-a furat fecioria. Prin urmare s-a ajuns la proces. Ionica nu scoate o vorbă, Căpităneasa e foc şi pară, iar logofeţelul Vlad declară că nu se însoară cu fata pentru că e natantoală. Şi nu e doar el de părerea asta. Fata e studiată, analizată. Era adevărat, nu impunea respect prin nimic. Iar aici nu e vorba numai de haine, ci de atitudine, de ţinută, de rang. Ionica, e blândă, dar incapabilă de stimă de sine. E şi cam şleampătă, dar principalul motiv care ţine în picioare apelativul de natantoală e că nu ştie să refuze pe nimeni. Când eşti amabil în exces, când accepţi cu bunăvoinţă, fără să faci nişte mofturi, acolo – eşti călcat în picioare şi ajungi natantol, fără valoare, fără rang social. Fără vertebre. Desigur, lumea o compătimeşte pentru că şi-a pierdut fecioria, dar mai ales pentru că va fi mereu călcată în picioare, iar, in numele acestei compătimiri,  Ionica obţine 50 de taleri. Dar respectul nu se cumpără, se dobândeşte greu şi se pierde imediat. Natantoala nu se bucură de aprecierea celor din jur, ci numai de oarecare milă şi-atât. Ea se mulţumeşte cu cei 50 de taleri, zice un sărumâna, determinându-l pe diac să noteze că părţile s-au împăcat repede şi de aceea adeveresc punând degetul. Chiar şi căpităneasa, cât era de băţoasă şi înfiptă în lume, acceptă umil, semnând documentul, ajuns la noi, ca toate celelalte prezentate aici – fiind publicat de Urechia. Notorietatea unui părinte nu e de ajuns, iar odraslele care nu se ridică la forţa părinţilor, nu sunt niciodată căinate, cum sunt părinţii: săraca de ea, Căpităneasa, ce sămânţă proastă a pus în pământ! Chiar şi cu talerii primiţi în contul fecioriei furate, Ionica va rămâne în continuare tot Natantoala. Viaţa ei s-a scurs din eşec în eşec, de pe urma ei rămânând în istorie doar urma unui deget care s-a mulţumit cu 50 de taleri„.

Dar vorba e c-a rămas în istorie!

Posted in Aliorum Textuum, Arcaluigoeologie | 4 Comments »

Despre controversa Djokovici

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 10, 2022

Mult stigmatizat peste tot pe glob, tenismanul sârb s-a impus în instanță. I s-a anulat deci interdicția intrării în Australia, fără ca rectificarea samavolnicei decizii să fie definitivă, ori să pună capăt inflamărilor.

Pare că nu mai putem sta strâmb și judeca drept. Iar statul de drept pare că nu mai poate sta decât strâmb. Ce-mi inspiră amploarea disputei privind un simplu tenisman, precum și graba și virulența stigmatizării lui Novak Djokovici? Nimica bun. Și multe, multe motive de mare îngrijorare.

Verdictul

Din sentința justiției australiene, una cu magistrați, totuși, independenți, reiese că Djokovici s-a deplasat pe drept în Australia nevaccinat. Nu știu dacă autoritățile de la Canberra vor acționa judicios și după anularea anulării nedrepte a vizei sale.

În așteptarea verdictului ministrului de resort, în prerogativele căruia se găsește și dreptul de a anula anularea anulării, dar și cel de a emite un verdict care să-i dea câștig de cauză tenismanului campion, știu că Australia s-a blamat rău. Mai rău decât sportivul, care, fie că ne convine decizia sa de a nu se vaccina din motive medicale, fie că nu, era în drept să acționeze cum a făcut.

M-am ferit în trecut să recomand cuiva orice în chestiuni medicale vitale: prea sunt neștiutor, prea puține sunt informațiile de care dispun, prea îmi e de preț libertatea de a gândi și de a alege, prea mare respect am față de viața omului ca să dau verdicte definitive. Când am ales să mă inoculez și să fac și rapelul, am acționat de bună credință. Dar am continuat să-i respect și pe cei care au ales altă cale, pe cei care se tem de vaccin, ori suspectează ceea ce li s-a părut a fi un tratament genetic insuficient testat.

Cu atât mai just îmi pare ca omul care are motive medicale să nu se vaccineze, (ori își asumă pe risc propriu și fără să pună în pericol alte persoane dreptul de a refuza să se supună acestei proceduri) să fie scutit de recriminări, de stigmatizări, ori de bețe în roate dacă vrea să-și exercite profesia.

Legea și salvaționismele

Nu am nici cea mai vagă simpatie pentru cei care încearcă să salveze lumea, impunându-le altora restricții severe, pe care adesea nu sunt gata să le asume pentru ei înșiși. Salvaționismul e începutul oricărei utopii, oricărui drum totalitar. Viața e extrem de prețioasă. Dar moartea face parte din ea.

Nu mi se pare, totodată, că sportul e, sau ar trebui să fie, atât de important încât să fie obligatoriu să ne dăm de ceasul morții să elucidăm varii decizii administrative, birocratice și juridice privind un concurs sau altul, un campion sau altul. Mi se pare normal să se boicoteze o Olimpiadă organizată de un regim totalitar și genocidal, pentru că am convingerea că privarea oamenilor de libertate și exterminarea, fie și ”doar” prin sterilizări forțate, a unui popor, depășesc miza, oricât de mare, a unor competiții sportive. Dar când furia generată de subiecte minore dă pe din afara planetei, merită să luăm aminte. Și să ne întrebăm, ce se amestecă în chestia asta dincolo de ranchiună, de invidii, de masificare. Poate interese, care amplifică mult viteza cu care ura și colectivismele se propagă în presă și social media?

Date fiind și drepturile fundamentale ale omului și incertitudinile legate de molimă și de mult lăudatul, dar nu întru totul fiabilul și eficientul ei antidot, am fost și rămân ferm împotriva coerciției, a silniciei, a invazivității în trupul și procesul decizionar al omului. Unele imunizări, mai ales infantile, aproape sută la sută sigure, sunt realmente vitale întru eradicarea unor epidemii atroce, mortale. E normal să fie obligatorii. Dar în această viroză gravă, o pandemie pentru prea mulți fatală?

Injecția, deși potrivit multor experți utilă, se vede că nu-i imunizează indiscutabil pe toți injectații și nu-i apără de noi contaminări, ori transmisii de virus. E, deci, fals argumentul potrivit căruia inocularea i-ar apăra (total) pe ceilalți și foarte îndoielnic cel care îi preface într-un presupus pericol general pe nevaccinați. Ceea nu înseamnă că aceștia din urmă nu sunt, la rigoare, un pericol pentru ei înșiși, ori pentru cei care, din motive medicale, nu se pot inocula, fiind expuși contaminării, dacă nu se păzesc strașnic.

E aplicabil și valabil, în această sferă, dictonul lui Mach, potrivit căruia nu e de domeniul științei ceea ce nu permite nici confirmarea nici refutarea unei teorii? Oricum ar fi, unde nu e (doar) știință, nu înseamnă că lipsește politica. Ea se ascunde adânc în intoleranța suspectă a multora față de Djokovici. Și în oroarea firească generată de entuziasmul fanatic și de elanul fatal care însoțesc debordantele efuziuni de sentimente de repulsie defulate de mulți, agresiv, în social media, în iraționalele cereri de deportare a sportivului.

Sigur, legea e lege. Și unde e lege nu-i tocmeală. Prin urmare, dacă o încălca, trebuia să se supună pedepsei. Dar verdictul s-a dat. Iar legea (care e și trebuie să rămână în statul de drept egală pentru toți, Djokovici nebeneficiind de privilegii de VIP, cererea lui de viză fiind anonimizată înainte de a i se aproba) e numai un aspect al speței. Poate chiar unul minor.

Major și îngrijorător e alt aspect al chestiunii. E ceea ce Rafael Nadal, principalul său concurent, a calificat, just, drept ”circul” controversei din jurul lui Novak Djokovici. Unul iscat de varii interese. Nu doar de cele uzuale, economice și publicitare ale sportului. Ci și de altele, politice.

Gloata, inegalitatea tratamentului aplicat unui VIP și precedentele istorice

I s-a retras viza lui Djokovici pentru ca gloata să nu afirme că i s-ar fi acordat privilegii unui VIP? Oricare ar fi motivul problemelor sale cu autoritățile australiene, gloata fremătând de ură a cerut grabnica lui expulzare, dând probabil în clocot, cu patima caracteristică, pe net, tocmai pentru că omul e o personalitate. Și mai e și una incomodă. Sârbul e, vădit, un nonconformist, care-și asumă deschis libertatea de a apăra poziții impopulare, contestabile și contestate. Or, tremurând de nerăbdare în fața oricui îndrăznește să conteste autoritatea politică și ideologică, o masă care abia își așteaptă și defularea și răzbunarea și conducătorul care s-o dirijeze spre explozie se manifestă mai mereu la fel. E gata să rupă în bucăți orice asumare personală de libertate și de răspundere.

De ce-mi amintește conformismul și viscerala idiosincrazie provocată de libertate, afișate în această nerăbdare și ostilitate față de drepturi individuale și devieri de la normă?

Îmi amintește de vânătorile de vrăjitoare din Salem. De gândirea magică dindărătul execuțiilor, pe rug, ale femeilor acuzate în Europa medievală de farmece. De alte prigoane similare, al căror punct culminant s-a situat în suta de ani dintre 1550 și 1650. Le-au iscat patimile și salvaționismele din timpul altor pandemii, războaie religioase și schimbări climatice: era vremea micii epoci glaciare.

Ceva din această gândire magică a supraviețuit în noi. S-a păstrat în precauțiile corectitudinii politice, care se ferește ca de foc să nu demonizeze orice expresie care ar putea leza sentimente identitare, presupuse victime potențiale, orice sensibilitate, fie și exagerată, sau nejustificată, dar se năpustește cu vehemență necruțătoare asupra oricui e perceput ca ofensându-i prescripțiile.

Ura neoreligioasă și calea ”soft” a lichidării democrației

Dar în chestiune nu sunt doar mișcarea woke, religia ei seculară și masele puse în acțiune prin împătimire, spre a asigura accesul ideologilor ei la ”putere”, conceptul care obsedează gândirea marxistă și deconstructivistă europeană. În cauză, apropo de putere, e ceea ce filosofii francez și italian, deconstructivistul Michel Foucault și libertarul Giorgio Agamben au numit, cu decenii în urmă, ”bioputerea”, prin care statele pot anula drepturile omului, drepturile civice și democrația, în numele ”biopoliticii”. E vorba de ceea ce, pentru Agamben, cel mai intens discutat filosof contemporan, e riscul ”dictaturii medicale”, care transformă știința într-o nouă religie laică, atribuindu-i o lipsă de alternativă la fel de dogmatică, precum dogmele impuse cândva cu rugul, de inchiziție.

Ceea ce e greu de disociat de cuvintele scriitorului britanic Aldous Huxley. Evocând distopia sa, ”Brave New World” și a lui Orwell, ”1984”, Huxley trimitea (în 1958) la ”coșmarul organizării totale” pe care o descrisese în cartea sa din 1931. Era valabilă? Era. Stalin murise și se atenuase groaza pe care o inspirase. Hitler era o amintire sinistră și devenise, în vest, paradigma odioasă a dictatorului genocidal ale cărui versiuni viitoare vor trebui împiedicate cu orice preț să mai acceadă la putere. Ca atare, lui Huxley i s-a părut că ”progresul științei și tehnologiei” i-ar fi făcut mai verosimilă propria viziune – una a tiraniei totale, dar ”soft”, în aparență blânde, mai puțin crunt punitive decât totalitarismul imaginat de Orwell și mai consistent bazate pe conformism și epicureism, pe spălare pe creier, pe control demografic și social, pe droguri și pe manipulare individuală și colectivă.

În estul ex-comunist, de pildă în China, Orwell rămâne perfect actual. Și în vest i se pune în aplicare newspeakul. Dar în ambele extreme ale lumii orientale și occidentale pare azi, într-adevăr, că distopia colectivistă a lui Huxley e mai aproape de a fi transpusă în chipul cel mai oribil.

Și fatal pentru democrație. Căci drepturile individuale sunt, în vest, în acut pericol. Le amenință hipertrofierea unor drepturi ipotetice, de grup real, sau imaginar. Sunt în pericol din pricina politicilor identitare, care alimentează pretutindeni ura etnică, sau religioasă și delictele comise din pricina unor astfel de inflamări și încalcă alte drepturi ale omului și ale majorităților, precum și libertățile lumii civilizate, îndreptând Occidentul, cândva liber și prosper, spre un nou totalitarism.

Motive de neliniște acută

Cu tot cu dreptul părinților de a-și educa proprii copii, cu tot cu libertatea de opinie și a presei, cu tot cu libertatea de mișcare și religioasă, ori a științei nesupuse cazurilor ideologice, (date pentru că tiranul poate), aceste drepturi sunt în pericol și din cauza crizelor și urgențelor, inclusiv medicale.

Ar demonta, deci, libertățile individuale nu doar fascismul și islamismul. Le atacă și revoluția culturală stângistă, bazată pe pretenții științifice și prezumții ideologice radicale, pseudosacrale, din care unele inculcă și animă impulsuri barbare, gregare și fanatice în sânul unei mase tot mai ample, isterizate de ideea progresului și de speranța obținerii sănătății perfecte, a salvării planetei de orice rele reale sau imaginare.

Acționând în interesul ”justiției sociale” și al altor, ipotetice, binefaceri, această mișcare urăște prin definiție, visceral, ca orice altă grupare totalitară, tot ce e adevăr, individ, istorie, ierahie, societate, meritocrație, tradiție, valoare, normă, civilizație, ordine, bun simț, claritate, frumuseţe și bunătate.

Nu au a ne impacienta deci doar avatarurile vizei a cărei acordare, retragere, anulare a retragerii, ori retragere a anulărilor au pus în mare dificultate un om și au incendiat spiritele în lume, nu doar între fanii unui sportiv și detractorii lui. Sau numai statutul de vaccinat sau nevaccinat al unui sportiv de performanță. Ori al oricui altcuiva. Ori numai deciziile australiene.

Există motive serioase de și mai mare tulburare. Scandaloase sunt inconsistența și aleatoriul revoltător al asumării și invalidării arbitrare de drepturi în ceea ce ar trebui să fie state de drept.

Îngrijorătoare sunt măsurile coercitive de o duritate fără egal și fără precedent adoptate în democrații liberale, mândrindu-se, altminteri, cu toleranța lor, în scopul impunerii de politici, ele însele aleatorii, versatile, instabile, insuficient fundamentate.

Nu mai puțin alarmantă, vestitoare de rațiune și demnitate sugrumate, e violența patimilor iscate de episodul Djokovici pe fundalul unui lumi libere tot mai casabile, tot mai periclitate de fragilitatea libertății ei, de intoleranța tot mai acută, de polarizarea tot mai furios și implacabil prescrisă de extremiștii societăților noastre. În cauză, mai mult decât pandemia, e viitorul de coșmar pe care ni-l pregătim.

Deutsche Welle – Autor: Petre M. Iancu (DW) , jurnalist Deutsche Welle Luni, 10 Ianuarie 2022, ora 17:18. Text de preluat de AICI

Update: Presa internaţională continuă să se minuneze de modul în care Guvernul condus de prim-ministrul Scott Morrison a „reuşit“ să creeze un fiasco planetar. În România, analiştii care l-au răstignit pe Djokovici, timp de o săpătămână, închizând ochii la amănunte cruciale, care îi dădeau dreptate sârbului, continuă să-l facă praf, inclusiv după ce Justiţia a făcut lumină, în acest caz.   În presa internaţională, în schimb, lucrurile stau foarte diferit. Iar un editorial publicat în „The Guardian“, sub semnătura lui Simon Jenkins (foto), subliniază ce se ştia de acum câteva zile: Australia are nişte probleme birocratice grave. Care acum au lovit într-o vedetă internaţională, declanşând un scandal uriaş.

Două articole de presă care redau destul de limpede si de concis faptul că „viața este complexă si are multe aspecte„:

  1. Australia, criticată dur în lume: „Au făcut din Djokovici un campion al drepturilor omului!“ | adevarul.ro

2. Australia, o ţară balcanică. Cazul Djokovic, eşecul propagandei | Claudia Postelnicescu | adevarul.ro

Super interesant in cazul celui de-al doilea articol este că în zona comentariilor se face remarcat admirabilul „d. D’Artagnan” care-si semnează comentariile (nu știu de ce) cu pseudonimul Vasile Porojan.

Posted in Arcaluigoeologie | 51 Comments »

Ba basm, ba sminteală…

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 9, 2022

A fost odată ca niciodată o rândunică mică-mică care trăia într-un univers în formă de inel Möbius. Si rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, ducea, în cea mai mare parte a anului, o viață simplă si elegantă, hrănindu-se decent, cu pesmet, cu larve, cu musculițe si cu alte gâze lipsite de personalitate, dar pline de proteine, vitamine, lipide, glucide si alți aminoacizi grași, lucruri atât de necesare metabolismului ei celular care îi oferea eroinei noastre în dar, în subsidiar, dar cu generozitate, bucuria de a fi. Rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, era mulțumită cu viața ei, aproape fericită, dacă nu cumva de-a dreptul fericită, asimptotic si simptomatic de fericită, în cea mai mare parte a anului. In restul anului, după cum poate ar trebui să știi deja, în virtutea unor informații adiacente subînțelese, implicite (la care ar trebui să ai acces prin cultura generală căpătată în școala primară si/sau diseminată în mentalul colectiv, zic, presupunându-te a fi fiind seamăn, chiar fără seamăn), rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, era forțată de tradiții, arhetipuri si porniri atavice să-si abandoneze tihna si confortul relativ si să călătorească, împlinind ritualul migraților anuale spre si dinspre „țările calde”. Avea, n-avea treabă, avea, n-avea chef, toamna si primăvara, rândunica mică-mică care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, lăsa totul baltă si o pornea la drum, în zbor. Ajunși aici, eu cu povestitul, tu cu lectura, s-ar cuveni să facem o mică escală si să ne organizăm puțin, pentru a evita, pe cât posibil, redundanțele si dezamăgirile. După câte poate ai remarcat, firul narativ al basmului nu începe de la facerea lumii, si, după câte poate anticipezi, nu se va încheia la sau cu sfârșitul lumii. E o poveste mică, ca toate poveștile, cu un început si un sfârșit, „alese aleatoriu” de către povestitor, undeva în interiorul povestii celei mari, a lumii întregi. E un banal fragment simbolic de/spre lume, fără un sens anume, fără un tâlc anume, fără o frumusețe anume, incomplet, născut spontan din impetuozitatea epică a povestitorului (căruia i se pare, cine stie de ce si cum, nu contează, că acesta ar fi fiind un mijloc plăcut si/sau util de a-si omorî timpul). O tiradă. Pentru cireadă. Ca să capete tâlc, sens si frumusețe, adică pentru a deveni basm, narațiunea este musai să se întâlnească cu spectatorul potrivit, care să-i acorde si să-i savureze înțelesurile si frumusețile potrivite, emoționându-se ca un copil, în fața acestora. Acuma vin si te întreb: Esti tu spectatorul acela? Sincer. Ar cam trebui să știi deja dacă ești sau nu ești, judecând, în acord cu logica sentimentelor tale, impresiile si potriveala avute după lectura primelor fraze ale acestui basm, cu nimic mai bun, cu nimic mai rău, decât alte basme precum, povestea lui Ghilgameș ori a lui Dănilă Prepeleac sau a lui Pinocchio, sau povestea porcului, a scufiței roșii, a caprei cu trei iezi, a lui Moise sau a lui Aladin. Dacă nu ești… ar fi de preferat să ne încheiam socotelile aici, să ne cerem iertare (unul altuia, scuză-mă băi nepoate) si să ne spunem frumos la revedere. Iar dacă ești… Te rog să te concentrezi, să te pregătești, si să dai ce ai mai bun din tine în calitate de spectator, atenție, perspicacitate, spirit de observație, intuiție, întrucât, în continuare, pe firul narativ al povestii, voi lua în considere si voi inventaria toate lucrurile si amănuntele pe care se presupune ca le stim amândoi, de la sine, ca semeni, ca parteneri si ca membrii ai aceleiași colectivității, omițându-le din poveste, chiar si pe cele ce ar trece drept a fi fiind esențialul (epistemologic), păstrând doar noul, ineditul, chestiile acelea ne mai auzite si ne mai întâlnite, care dau savoare basmelor (nu neapărat si sens, tâlc ori frumusețe). Iti voi livra așadar doar strictul necesar, restul urmând să-l pui de la tine pentru a încropi basmul, cu cap si cu coadă. Eu unul aproape că m-ai făcut deja datoria (mai am un pic), restul depinde de tine, de gingășia ta, de inteligența ta, de erudiția ta, de bunăvoința ta, de ambiția ta si mai ales de imaginația ta, pentru a adăuga, pe alese, ingredientele necesare din bagajul comun si pentru a avea, în final, un basm de poveste. Nu va trebui așadar să mai menționez explicit că rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, nu era singură pe lume, ci împreună cu perechea ei astrală, rândunelul mic-mic care trăia într-un univers în formă de inel Möbius, că voiajurile ei bi-anuale nu erau de plăcerea sau pentru interes de serviciu, ci pure călători inițiatice inevitabile si irepetabile (urmare a formei universului înconjurător), în care ea reușea să găsească, în exterior, drumul si traseele optimale, nu cele mai scurte, dar pe cele de străbătut în cel mai scurt timp, pe baza unor repere interioare înnăscute, că una, că alta, ca si cum aș viza cine ce spectator neavizat, picat din lună sau din alta lume. Nu. Simplificând abrupt, vom numi în continuare „rândunica mică-mică, care trăia într-un univers în formă de inel Möbius” scurt si la obiect: Rândunica sau si mai bine Rându, considered-o a fi fiind o rândunică sferică ce se deplasează în vid pe trasee cvasi-inerțiale. Iată faptele. Intr-o toamnă târzie, care se cam transforma ușor, ușor, într-o iarnă timpurie, Rându zburând spre sud, pe deasupra unei insule aflată la est de Eden, s-a abătut, ca mai în fiecare an pe la Grotă, o peșteră mare, vastă, mereu alta, pentru repaus, alimentare si distracție. In peșteră sistemul de navigare al lui Rându nu funcționa aproape deloc, semnalul fiind foarte atenuat, așa că aici singurul mijloc de orientare erau niște hărți turistice tabelare, plasate din loc în loc prin galerii, având marcată pe ele ieșirea din Grotă si celebrul indicator redundant: „Vă aflați aici„. Rându a zburat spre adâncul peșterii, ajungând după câteva zile deasupra unei ape mari si calme, peste care pășea, gânditor, Isus Christos. Față lui senină era străluminată de un zâmbet radios si dulce, ca al Giocondei, iar în ochii săi grozavi strălucea, hipnotică, lumina unei păci depline. Pasul lui calm, dar ferm, străbătea întinderea de ape, agale si majestuos, cu o viteza „v”, constantă, iar liniștea care plutea în jurul lui, ca o aură diafană, era semn de adâncă meditație. Isus medita la răul eradicabil din lume si la mântuirea prin sacrificiu si iertare… Rându zburându-i printre picioare, pieziș pe deasupra suprafeței netede si fără cercuri a apei, a realizat brusc că este pe cale să cedeze, fără voia lui, firul epic al basmului care-l conține, către alt personaj, către o altă realitate transcendentală, mai mare decât el, în care s-ar fi dizolvând pe dată, absorbit prematur în mrejele celei de-a doua legi a termodinamicii. Aproape că se resemnase fără zbatere cu această nouă turnură a basmului, când a fost re-adus, el anume, în lumina acută a actualității, de saltul unui pește țâșnit din ape cu intenția clară de a-l înghiți pe Rându si de a-i veni de hac, în goana după proteine. Rându a evitat cu ușurință atacul peștelui pe care-l văzuse din timp, cu coada ochiului, în lumina a mii de licurici care scânteiau deasupra lacului, zburând în zig-zag printre molii cărnoase, catifelate, acoperite cu puf. Plescăitul peștelui a stârnit cercuri pe ape si zgomot în aer. Alertați, pe-știi (ceilalți) au început si ei atacul asupra moliilor. Din plafonul peșterii au coborât cohorte disperate de lilieci, umplând spațiul cu ultra sunete si cu damf de șoarece. Spre norocul lor licuricii erau invizibili liliecilor orbi si muti si sistemului lor de ecolocație, dar moliile au fost decimate. Rându, în pericol de a fi iarăși scos din actualitate de vacarmul generalizat, a ciugulit, pe alese, câteva molii, câțiva licurici, a dat cu tifla unor pe-ști si unor lilieci în floare, remarcând (într-o doară) cât de mult se îndepărtase Isus pe ape, iar apoi si-a îndreptat zborul spre malurile lacului subteran, poposind, in no time, în vecinătatea uneia dintre hărțile turistice unde putea fi contemplat în toata splendoare lui tabelul lui Mendeleev, dar si alfabetul latin în varianta britanică. Rându a remarcat ușor redundanțele de prisos, apreciind că cele mai superflue litere din alfabet sunt k, q si w, apoi, sătul de sine însuși, a verificat pe hartă, coordonatele, plecările si sosirile, identificând, cu maximă acuratețe, ieșirea si traseul optim până la acesta. A zburat cât a putut de repede (poate prea repede, cu viteze relativiste) ca să nu apuce creșterea entropiei să-i creeze probleme si să mute prematur ieșirea… Zburând afară din Grotă, Rându a observat cu mare mirare că între timp se făcuse deja primăvară si că trebuie s-o pornească spre casă pentru a-si relua resemnat hobbyurile obișnuite si rutina. Pe drum Rându a trăit fericit până la adânci bătrâneți, conștient, mai mult decât alte dăți, de semnificațiile sacre ale zicerii prin care se consfințește că oricărui călător îi șade bine cu drumul. Si viceversa. Ca temă de casă să se stabilească dacă în imaginea de mai jos este reprezentată o măsea de minte sau o cobră.

Posted in Arcaluigoeologie | 18 Comments »

Excalibur

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 7, 2022

„De data asta Novak Djokovici s-a întrecut pe el însuși, deși pare imposibil sa te întreci, când ești numarul unul mondial! A câștigat Australian Open din momentul în care s-a hotărât să participe, ca „nevaccinat” , într-o țară care depășește, încet dar sigur, atât Apartheid-ul din Africa de Sud, cât și al Treilea Reich, în discriminare și brutalitatea aplicarii ei! Pentru cei care nu înțeleg, gândiți-vă că acum doi ani i s-ar fi refuzat unui sportiv participarea la o competiție, fiindcă e negru! Sau homosexual! Sau evreu! Toată lumea ar fi sărit în aer, s-ar fi luat sancțiuni împotriva acelei țări, sportivii ar fi boicotat competiția, cei deja înscriși nu s-ar mai fi prezentat la ea, în semn de solidaritate cu sportivul discriminat! Negrul, sau homosexualul acela ipotetic, este astăzi Novak Djokovici! Și el știa lucrul acesta de când au fost anunțate condițiile participării la Australian Open : „Fără negrii! Fără homosexuali! Fără evrei!” La fel de bine știa că o să fie împiedicat să participe, umilit! Știa la fel de bine că o să declanșeze reacții virulente, pro si contra! Și mai ales știa că acesta e un meci pe care nu are cum sa-l piardă! Participarea lui, in esență, este a unui mare sportiv care s-a prezentat să-și apere trofeul câștigat! Și nu a unui oarecare sportiv, ci a celui mai bun sportiv din tenisul de câmp actual și probabil al tuturor timpurilor! Ca sportiv nu putea să refuze celorlalți sportivi participarea, poate revanșa, sansa și cu siguranță posibilitatea de comparație directă! S-a prezentat! Prezenta lui spune „Sunt aici gata de duel cu oricine!”. Acum urmează reacția sportivității din partea celorlalți care sunt mânați de așa ceva și nu de câștig! Dacă cel mai bun nu participă, atunci nici cel care câștigă turneul nu se simte cu adevarat câștigător! Dacă cineva nu are voie să participe astăzi fiindcă e negru, mâine nu o să pot eu participa pentru cine știe ce alt motiv! Vom vedea câți sportivi adevărați sunt înscriși la acest turneu! Celor interesați doar de bani, a început deja să le iasă „veninul” pe gură: „

Lumea a suferit destul. Vaccinați-vă! Dacă și-ar fi dorit, ar fi jucat la Australian Open fără probleme.” (Rafael Nadal)

Oare? Poate „dacă și-ar fi dorit” homosexualul ar fi devenit hetero? Negru alb? Evreul, german arian?Guvernul australian nu o să cedeze probabil, dar asta nu mai contează: Novak Djokovici a câștigat deja! Prea puțini „sportivi” o sa fie sportivi și vor refuza participarea în condițiile imposibilității de a se măsura cu cel mai bun! Sportului deja în agonie, din cauza banilor vehiculați, îi mai trebuia o lovitură politică ca să se stingă! Iar asta o primește acum! Pentru mine Australian Open 2022 a fost deja câștigat din nou de Novak Djokovici prin prezentare!

Textul a fost preluat integral add litteram de AICI (inclusiv sublinierile). Autorul este Ioan Sperling, un proaspăt pensionar repatriat din Germania. In genere prin textele sale si prin atitudine bloggerul Ioan Sperling se dovedește a fi un bigot incurabil, intolerant, cu apucături totalitare, care practică fără discernământ cenzura împotriva oricui i-ar contesta sau ironiza stilul, textele si pre-textele. Totuși (chiar si așa) am preluat acest text de pe blogul său, nu atât pentru că în mare măsură are dreptate în conținutul acestui text, ci ca drept dovadă a unui fapt paradoxal si anume că, menținându-se consistent si autentic, egal cu sine însuși, nimeni nu poate fi în permanență corect sau incorect, fals sau adevărat, prost sau deștept, în acord sau în răspăr cu realitatea (cuantică), si că uneori se nimerește să fie taman invers de cum e de obicei. Că asta se întâmplă accidental, întâmplător, din interes, nu contează. Un ceas defect care stă pe loc, continuă totuși să indice cu precizie ora, minutul si secunda de două ori pe zi. Dacă ai șansa să-l privești chiar atunci când trebuie. 🙂

si alte detalii: Rămâne problema juridică a vizei, care va fi decisă de un judecător şi abia atunci putem discuta despre rule of law. Despre aplicarea domniei legii de către politicieni suntem lămuriţi. Derapajele totalitare pe care şi le-au permis unele guverne în această pandemie vor deveni subiect de studiu în facultăţile de istorie, ştiinţe politice şi drept. În epoca isteriei globale, trebuie să începi orice opinie sau punct de vedere cu tot felul de precizări. Aşadar: nu sunt antivaccinistă, nu am fost niciodată; nu îmi place Novak Djokovic, îmi este profund antipatic şi ieşirile lui ultra-conservatoare, precum şi mini-turneul/petrecerea pe care le-a organizat în plină pandemie, în timpul izolării, în urma căreia s-au îmbolnăvit zeci de oameni cu covid-19 mi s-a părut o mitocănie; sunt pentru prevenţie, mască, tratamente, vaccinare neobligatorie, voluntară, decisă individual, de fiecare om; sunt împotriva infiltrării statului în deciziile de natură privată şi mă irită profund agresivitatea omniprezentă şi generalizată cu care oricine, oricând se simte îndreptăţit să te întrebe dacă te-ai vaccinat, cu câte doze, de ce nu şi booster etc. Unul dintre cei mai mari jucători de tenis din toate timpurile, Novak Djokovic, s-a pronunţat, ambiguu, pe tema vaccinării, lăsând să se înţeleagă că este împotrivă. Nu doar atât, el şi-a permis să dea o petrecere în plină pandemie, în urma căreia s-au îmbolnăvit zeci de oameni. Reprobabil. Djokovic nu e nici simpatic ca Federer sau alţii, pare tot timpul supărat şi are opinii controversate, dar…e totuşi cel mai mare jucător de tenis al momentului. Însă interzicerea accesului său în Australia, pe aeroportul din Melbourne, la invitaţia organizatorilor şi după ce a aplicat anonim pentru o derogare, conform reglementărilor australiene, intră în altă categorie şi creează încă un precedent periculos pe terenul încălcării drepturilor fundamentale ale omului. În timp ce toate guvernele spun că vaccinarea nu este obligatorie, ele fac tot posibilul pentru a ostraciza nevaccinaţii şi pentru a-i găsi ţap ispăşitor pentru eşecul măsurilor de prevenţie şi creşterea, în continuare… În apărarea lui Novak Djokovic

În articolul intitulat „Răsturnări de situaţie şi acuze pe tema eligibilităţii lui Djokovici“, „The Age“ analizează mai multe teorii care ar fi stat în spatele unui fiasco mediatic.   În debutul textului, se precizează că scutirea medicală pe care a primit-o Nole a fost acordată de două comisii de experţi care activează în Statul Victoria. Mai mult, „The Age“ subliniază că singurul motiv pentru care lui Djokovici i s-a permis să urce în avionul spre Australia a fost faptul că avea viza corespunzătore acordată, foarte important, de Guvernul Federal!   „The Age“ explică, mai departe, că scandalul a pornit de când Djokovici şi-a anunţat călătoria, printr-o postare pe Instagram. Din acel moment, ideea că un sportiv multimilionar şi celebru a primit o scutire a stârnit furia publicului. A fost o decizie care a aruncat în derizoriu „Australia trebuie să-şi ceară scuze faţă de Djokovici!“: Editorial acid în presa din Melbourne

Djokovici, culisele unui fiasco: Jurnaliştii australieni explică cum a apărut un caz exploziv

Posted in Arcaluigoeologie | 55 Comments »

Întrebări pentru Sean (?) (I)

Posted by Arca lui Goe pe ianuarie 3, 2022

Se poate demonstra că producția de lapte este maximă în cazul în care vacile sunt sferice si aflate în vid.

Vaca sferică.

A mai trecut un an. A mai venit un an. Soarele răsare. Soarele apune… Feluri simplificate / imprecise de a vorbi nonsensuri, care au darul de a crea emoții, impresii, nostalgii… dintre cele care (ne) compun percepția/iluzia asupra realității. Cele referitoare la timp rămân cele mai bizare si mai… rizibile dintre toate… S-a scurs un an. S-a dus un an. Trecut, prezent, viitor… Noi, care suntem (de bine, de rău) scurgându-ne spre piața San Rock Sabadell, 2012, mai 19, ora 18:00 (în vederea simultaneității căutate cu oda spontană a bucuriei), plasați fiind aparent in ulterioritate (suntem deja in 2022, la multi ani), avem „datoria” unor clarificări epistemologice preliminare apriorice, referitoare la materia cu care ne confruntam în ecuația dată: timpul. Întrucât cel puțin până în „prezent-uri” discuțiile cu tentă voit maieutică purtate pe Arca lui Goe nu au condus la niciun rezultat notabil sau măcar la progrese remarcabile, cred că ar fi cazul să schimbăm / nuanțăm un pic strategia si să apelăm momentan (provizoriu = un bob zăbavă) la o a treia cale… plasată undeva la mijloc între alternativa de a descoperi si cea de a inventa lumea, intre a înțelege universul observându-l versus a cunoaște universul gândindu-l. Care să fie acea a treia cale? Simplu: să întrebăm pe altcineva, să cerem lămuriri, soluții, îndrumare de la altcineva. Ușor de zis, greu de făcut. Mai întâi si-întâi că nu avem (deloc) acest exercițiu al întrebării. Suntem învățați să găsim singuri răspunsuri la toate întrebările încă înainte de a ni le pune. Ne inventam cursiv, automat, spontan, poveștile despre lumea în care trăim într-un ritm debordant, devastator, în care nu mai avem timp (ah) de întrebări… Întrebările (ne) mor preponderent în fașă. Cele care nu sunt avortate spontan, se nasc si vin pe lume in mijlocul poveștilor care ne umplu capul, unde constată că sunt răspunse deja, cumva, si că nu-si au rostul. A mai trecut un an. Care e sensul? In ce sens? Care e semnificația? Rostul? Tâlcul? Întrebări lipsite de sens… Unde s-a dus (anul)? De unde a venit? Totuși în viața fiecăruia vine o vreme (timpul acela) în care, nu se stie de unde, țâșnesc niște întrebări ciudate, bizare, misterioase, care nu au un răspuns aprioric, deja formulat, pre-existent în mintea noastră, în colecția cu poveștile despre lume (lumea in care trăim, de…) Sunt întrebări care ne ajung din urmă în special atunci când ne lenevim în privință compunerii poveștilor noastre care ne dau identitate în lume (cea observată si/sau cea gândită). Așa ne trebuie. Căci leneșul mai mult aleargă, si scumpul mai mult păgubește… Unii (dintre noi), trec ușor peste asta, alocând spontan răspunsuri întâmplătoare acestor întrebări. Unii consideră în mod automat că răspunsul acestor întrebări este Dumnezeu. Sau Isus Christos. Scurt si cuprinzător. Eficient, elegant, definitiv. Întrebările sunt învățate minte si descurajate să mai apară așa tam-nisam, neîntrebate, nechemate. Alții, mai prudenți, se gândesc să caute răspunsul acelor întrebări în altă parte, să ceară răspunsul de la altcineva, de exemplu de la Dumnezeu: Ajută-mă Doamne să înțeleg de ce… una, alta… Nu prea cred că e cazul să deranjam o ditamai entitate cu asemenea mărunțișuri. Probabil că, în acord cu funcția sa cuantică de unda Dumnezeu stie (deja) că ai acele întrebări si nu e străin de faptul că le ai, că ti-au parvenit, si dacă a vrut El să le ai, cu siguranță că nu ti le-a dat ca să-L întrebi tot pe el, iar dacă nu-s de la El, cu atât mai puțin trebuie sa-L chestionezi în privința lor pentru că-i șubrezești ontologia si-i pui astfel la îndoială existența. Deci dacă ai întrebări la care (de prost ce ești) nu-ti poți răspunde singur, nu pe Dumnezeu trebuie să-l întrebi ci, eventual, pe altcineva. Eeee, asta însă este o problemă, pentru că nu prea ai pe cine… Pe cine să întrebi? Că si pe… ei îi doare în cot. Trebuie întrebat un Oracol. Există un templu la care predică un mare preot al bisericii fizicii teoretice, pe post de Oracol (si nu, nu este vorba despre surogatul de oracol de pe Arca lui Goe), care acceptă orice întrebare de la muritorii care se trezesc că au întrebări… Noi, se pare că încă avem nelămuririi majore în legătură cu natura timpului si cu sensul teleportărilor temporale. Avem sau nu avem? Aceasta-i întrebarea. Să formulam întrebările si să i le adresăm lui Sean, sperând că va accepta întrebări absurde, recurente, ofensive, repetitive, prostești si lipsite de sens (noi din acestea am cam avea). Poate are răspunsuri. Valide. Sau măcar poate ne oferă piste bune. Am putea încerca să facem din anul 2022, anul întrebărilor semnificative.

* * *

Update… Cred că as avea o prima întrebare pentru Sean Carroll. Este o întrebare pregătitoare, care, cel puțin aparent nu este despre timp sau spațiu… ci despre materie… (multe feluri de materie, antimaterie, materie întunecată, materie exotică, materie negativă, materie stranie… sunt variante care se vehiculează)… Una dintre formele de „organizare” a materiei sunt stelele neutronice, in care materia se aglomerează enorm din cauza gravitației, atât de mult încât atomii se dezintegrează, iar electronii sunt absorbiți de protoni care se transforma astfel in neutroni. Densitatea creste abrupt spre valori uluitoare, întrucât gravitația sporește pe măsură ce materia se aglomerează, iar forțele repulsive de natură electrostatică care se manifestau între protoni (si care contrabalansau gravitația), dispar… In transformarea protonilor in neutroni însă nu este suficienta absorbția unui electron, fiind necesar si un anti-neutrino. Întrebarea mea ar fi, cu toată considerația, de unde provin anti-neutrinii necesari in acest process.

Posted in Arcaluigoeologie | 215 Comments »

La multi ani!

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 31, 2021

Happy Sf. Vasile !

Posted in Arcaluigoeologie | 35 Comments »

An nou fericit!

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 31, 2021

Au mai rămas puține ore până când anul acesta își închide complet cercul.
Pentru mine toate aceste douăsprezece luni, ale acestui an, sunt cu adevărat de neuitat.
Ele mi-au adus modificări substanțiale în viața mea, am crescut în caracterul meu personal, mi-am redefinit complet viața și convingerile.

Vreau să vă mulțumesc,  vouă oamenilor minunați,  pe care v-am cunoscut  aici  în această lume virtuală,   vouă dragi mei  prieteni,  vechi și noi,  pentru bunătatea și afecțiunea pe care voi mi-ați arătat-o prin cuvintele voastre şi prin vizitele voastre din ultimul an, aici, în colțișorul meu drag.

Pentru noul an, îmi doresc ca viața mea să abunde în simplitate și să fiu atât de puternic încât să pot crea trasee prin munții grei ai vieții.

Vouă, dragii mei, vă doresc ca în noul an să aveți, TIMP!
Vreau să vă deschideți larg  brațele, încât să permiteţi timpului să vi se stabilească în inimile voastre, pentru a vă putea bucura de cât mai multe momente de bucurie alături de cei dragi ai voştrii.
Vă doresc să aveţi  timp  pentru a simţi aerul proaspăt al dimineţilor sau să simţiţi roua de pe firul fraged al ierbii cum vă răcoreşte picioarele.
Să aveţi timp să vedeţi păsările în zborul lor lin, încât să le puteţi observa perfeţiunea unică a fiecărei aripi  ce-o flutură uşor în zbor,  să se poată alătura  altor surori ale lor, formând stoluri, înălţându-se spre cerul albastru.
Să aveţi timp de linişte şi relaxare, încât să vă puteţi auzi vocea interioară care vă ghidează în viaţă.

Să aveţi timp şi posibilitatea de-a gusta sarea din mare şi-a vă putea bucura de gustul dulce de pe pământ.
Să aveţi timp să mirosiţi parfumul vieţii de zi cu zi, chiar dacă uneori are mirosul dulce-amar al dezamăgirilor, dar să puteţi savura aroma împlinirilor.
Să aveţi timp pentru a cunoaşte valoarea vieţii.

Vă doresc să puteţi vedea  curcubeul colorat al vieţii voastre şi toate posibilităţile devenirii voastre, cât şi inestimabila valoare a cine sunteţi cu adevărat.

Vă doresc să aveţi  capacitatea de a lua tristeţea şi-a o ţese într-un coş de speranţă, să puteţi ştii că puterea se dezvoltă prin adversitate, iar caracterul este construit cucerind frica şi depăşind obstacole. Să învăţaţi să acceptaţi înfrângerea ca o treaptă pe scara succesului.

Vă doresc să aveţi  înţelepciunea de-a vă recunoaşte succesul şi să ştiţi că aceasta poate veni chiar dacă sunt momente când trebuie să traversezi văi adânci, până să ajungi în vârf.

Vă doresc să aveţi  rabdare, pentru a vă aştepta rândul spre reuşită, pentru că nu întotdeauna totul decurge după voia noastră.

Vă doresc, prosperitate, dar să ştiţi că nu întotdeauna ea vine în forma materială şi vă doresc să aveţi intuiţia de-a vă bucura de alte bogăţii cu care se încarcă sufletul vostru.

Vă doresc să aveţi  credintă, nu numai în vremuri de criză sau   în vremurile grele şi să ştiţi că întotdeauna sunteţi iubiţi,  în fiecare moment şi în orice situaţie.

Vă doresc să aveţi milă,  pentru greşelile voastre şi, iertare, pentru  greşelile altora.
Vă doresc să fiţi  recunoscători, şi să-i apreciaţi pe cei din jurul vostru şi tot ceea ce vă este oferite în dar în această viaţă.

Vă doresc să aveţi  dragostea  în viaţa voastră,  s-o oferiţi şi s-o primiţi.
Vă doresc să aveţi o  inimă generoasă   şi  sufletul plin de, compasiune şi intenţii bune.
Vă doresc să aveţi multe momente de  fericire! E important să aveţi bucurii, pentru că bucuria nu este doar un sentiment, ci o condiţie a existenţei.
Mai mult decât atât, vă doresc multă sanatate şi pace, care întrec orice confort.

Vă doresc tuturor:

An nou fericit!

La mulţi ani!

Cântec de anul nou:

Cântec de anul nou !

Posted in Arcaluigoeologie | 16 Comments »

Arca lui Goe

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 30, 2021

Arca lui Goe este locul (si timpul) în care eu (supremul) aduc (din neantul potențialităților) în lumina (sau în penumbra) cuvintelor, imaginilor si/sau sunetelor, câte ceva, sau pe cineva, pe alese, din orice-mi trăsnește mie prin minte, în special când mă joc de-a liberul arbitru. Este un drept al meu câștigat prin faptul că am fost primul care a scris proză si a comentat aici, (ba chiar am botezat locul în acest fel), si că atunci când am venit eu pe aceste meleaguri nu se mai afla nimeni, niciun trib, nici geto-dacii, nici agatârșii, nici aztecii, mayașii, incașii sau pieile roșii… Există atestări documentare si arheologice în acest sens. De la tine, în cazul în care vizitezi locul (ceea ce vă doresc si d-voastră) mă aștept să taci siderat, mut de uimire, de admirație, de revoltă, de plăcere, de scârbă, sau din multe alte sentimente mai mult sau mai puțin adânci pe care ti le produce vizita. Mut ca o lebădă, ca Issabela, ca Polichinelle sau ca o rebeliune minerală, încât să se audă cum se izbesc de geamuri razele de lună. De la cei exagerat de extrovertiți (caci inevitabil exista-vor si din aceștia) mă aștept să comenteze pe text, on topic, cu adăugiri, completări, corecții, ziceri si contraziceri, transformându-se așadar in contributori, co-autori, constructori ai prozei respective propuse spre sfâșiere si mistuire, iar de la cei sensibili si ușor emoționabili mă aștept să descrie în proze si să partajeze cu publicul emoțiile cu care s-au încărcat accidental în timpul vizitei, ca si când cele văzute pe Arca lui Goe ar fi fiind sursa acelor emoții (indiferent care ar fi fiind natura acelor emoții). Cei dotați cu inteligență (inclusiv emoțională) si/sau măcar cu perspicacitate si intuiție, vor ști că procedând astfel li se va ivi ocazia de a-si promova interesele, ființa, făptura, importanța, textele si pre-textele. Întrucât ne aflăm într-o „țară” liberă (Arca lui Goe este monarhie constituțională), desigur că se pot manifesta si ceilalți, cei necuprinși in opisul de mai sus, trolii, vagabonzii, paraziții, loazele, rebuturile, nebunii, barbarii, vandalii, obsedații, sau milogii, pomanagii, veniți să-si facă reclamă gratis, să se distreze pe cont propriu, să-si etaleze nesolicitat si să-si vândă importanța de sine, clișeele, marotele, spaimele, insultele, injuriile si umorile… în orb, la plezneală, off topic, cu oiștea-n gard si cu nuca-n perete. Se pot manifesta dar… prezența lor (deși tolerată) nu este dorită. Dimpotrivă. Singurul lucru pe care trebuie să-l aibă în vedere când își solicită intempestiv dreptul la abuz si abundență, prin invocarea libertății de exprimare, este acela că si dl. Goe este pe lista celor care au drept de exprimare la fel de deplin. Restul sunt vorbe. Sau tăcere. Vorba amicului Will. La mulți ani de Ziua Republicii.

In ton si în semi-ton ce am menționat în proza de mai sus recomand un text despre faptul că Nimic din ce se întâmplă după vârsta de doișpe ani nu mai contează…

Posted in Arcaluigoeologie | 76 Comments »

Din când în gând…

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 29, 2021

Din când în când, amintiți-vă, nu uitați, să petreceți o oră de pictură, de muzică si poezie…

la Stefania…

… o terapie foarte bună la sfârșit de an.

Posted in Arcaluigoeologie | 53 Comments »

Sărbători la blog (IV)

Posted by Arca lui Goe pe decembrie 26, 2021

Pe 25 Decembrie, în afara de Isus din Nazaret născut la Bethleem (cunoscut ca Isus Christos), s-a mai născut, în urmă cu 379 de ani, un alt personaj la fel de importat, si anume Isaac din Woolsthorpe, cunoscut ca Sir Isaac Newton. A avut preocupări teologice și istorice despre care el însuși era uneori înclinat să le considere drept activitatea lui principală. Totuși în timpul său liber Omul s-a ocupat cu fizica, matematica si astronomia, punând bazele unei religii fundamentale care dăinuie si astăzi: Mecanica Clasică, având la temelie biblia intitulată: „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica„, evanghelia după Isaac, prin care se consfințește ideea mistică a relației transcendentale dintre natura lumii si matematică. Este încă si astăzi una dintre cele mai răspândite religii de pe planetă cu un număr impresionat de enoriași, adepți si simpatizanți. Desi nu include Geneza si Apocalipsa, biblia lui Newton (care înglobează si evangheliile lui Galileo Galilei), este o apoteoza a spiritului uman ce oferă revelații mistice remarcabile despre gravitație, legile fundamentale ale mecanicii (clasice) si calculul infinitezimal. De parca asta n-ar fi fost mai mut decât suficient pentru instaurarea confortabila si incontestabila a lui Isaac in postura de Mesia al Omenirii, Omul a mai reușit si o alta bagatelă, oferind din prea-plinul său de inteligentă, perspicacitate, intuiție si genialitate, soluția calculării numărului pi cu oricâte zecimale, punând capăt epopeilor profane al micilor matematicieni de dinaintea sa, care-si risipeau zeci de ani din viață pentru a mai adăugă câteva zecimale în precizia cu care era calculat misteriosul factor divin pi. Chiar si dacă doar asta ar fi fost contribuția sa la mistica si metafizica umanități Sir Isaac Newton, prin acest dar al său, ar fi fost îndreptățit să fie celebrat cu fast pe 25 Decembrie, atunci cand Mos Craciun aduce cadouri copiilor cuminți si cu minte. Este tocmai ceea ce propunem în secțiunea „Sărbători la blog.” Congratulations sir, well done! La multi ani Sir Isaac Newton.

  • Următoarele cuvinte ale lui Newton, au fost rostite cu puțin timp înaintea morții sale: „Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.

Nature and nature’s law lay hid in night; God said „Let Newton be” an all was light. / Natura și legile naturii stăteau ascunse în noapte si Dumnezeu a spus „Să fie Newton” și totul a fost lumină.

mărul, fructul universal al (păcatului) cunoașterii

Posted in Arcaluigoeologie | 99 Comments »

 
%d blogeri au apreciat: