(b)Arca lui goE

b-Log anonim, amator și ventrilog al celor fără de blog. Despre NIMIC !

DREPTUL LA REPLICA

A fost odată ca niciodată, ca dacă n-ar fi nu s-ar povesti,  o eră curioasă în care numai scriitorii scriau. Cărți. Ziare. Reviste. Și almanahe.  Cei care nu puteau să scrie erau critici. Literari. Cei care nu puteau nici asta erau cititori. Ordinari. Dar cu aer. Intelectual. La cap. E-he-he!  Dar era asta era demult de tot, pe vremea dictaturii, pe când se potcovea puricele cu 89 de ocale de fier. Între timp s-a instaurat democrația și libertatea scriiturii pentru toate categoriile de intelectuali și literati. S-au inventat blogurile și „forumurile” (desigur impropriu denumite astfel) pe internet, în hiperspații virtuale. În aceste hiperspații orice cititor (ordinar) se poate transforma peste noapte (sau chiar mai repede, în timpul nopții) în scriitor, dacă știe alfabetul și daca e în stare să-și găsească câțiva cititori, comentatori, critici. Cu alte cuvinte blogurile și forumurile au fost inventate pentru a satisface o nevoie sociala: ostoirea aleanului ratării (literare?) pentru armatele de anonimi sau obscuri notorii cărora viața le-a răpit până acum, în mod nedrept, dreptul  de a avea  proprii cititori și critici. Aceștia, ca niște veritabile fluide gazoase,  s-au grăbit să ocupe întregul hiperspațiu oferit și cu siguranță că l-ar fi ocupat pe tot dacă (1) acesta nu s-ar fi dovedit a fi infinit și mai ales daca (2) nu s-ar fi lovit de o altă armată flămândă și dornică de cuceriri teritorial-cititoare:  consacrații decăzuți.  Orice (fost) scriitor în pană de inspirație la epopei („pompei și cate pompe funebre vrei”), care a pierdut (parțial sau total) abilitatea și/sau credibilitatea de a mai scrie ceea ce scriu îndeobște scriitorii (cărți, ziare, reviste, „almanahe”, poezii, doine, ghicitori, eresuri și eseuri) și care mai și crede despre sine că este prea tânăr sau prea bătrân pentru a-și scrie „memoriile” sau „memorii”, s-a grăbit să ocupe poziții de apărare în blogosfera. Nașterea hiperspațiului a fost așadar o mișcare de emancipare inteligent concepută intru satisfacerea drepturilor de amnare a recunoașterii ratării și în egală măsură a dreptului la decădere și vacarm. Desigur că există și excepții notabile (vezi cazul AVP) și mai există și germenii unei schimbări structurale prin apariția noii generații de copii cu talent la compunere, dintre care se vor selecta scriitorii viitorului, direct din blogosferă, așa după cum pe vremuri se selectau din Cântarea României (altă poveste). Dar, vorba autorilor serioși, aceste potențialități trecute și viitoare nu fac obiectul prezentei inițiative. Dar uite că m-am luat cu vorba și am uitat să vă spun despre ce inițiativă este vorba, căci este vorba despre o inițiativă la care voi ajunge imediat.  Indiferent de proveniența lor (de jos sau de sus) blogosfericii au devenit o castă bine definită, cu o tipologie și apucături foarte clar conturate și cu puteri nebănuite sau în orice caz insuficient studiate.  Fenomenul este vast și nu-mi pot propune sa-l epuizez cu una, cu doua… „topicuri”. Cert este ca blogosfericii atacați, hărțuiți, amenințați, ofensați și tracasați de o armată invizibilă de anonimi (posesori sau nu de bloguri, unii dintre ei feroce prădători lipsiți de scrupule, gata să se transforme în troli nemiloși), au găsit în sfârșit mijlocul de a se apăra împotriva barbarilor indezirabili: o armă înspăimântătoare – moderarea. Și cum în genere puterea corupe, deținerea unei astfel de arme n-a putut să nu conducă la abuzuri directe ori la daune colaterale în care ca victime au căzut şi internauți anonimi (mai mult sau mai puțin) nevinovați.  Unii dintre blogosferici, aflați în stare avansată de ebrietatea a puterii, au început să se dedea  la fel de fel de abateri de la deontologia subînțeleasă a meseriei de blogger: cenzurarea fără motive întemeiate, publicarea fără acord a datele personale ale vizitatorilor (adresele IP, e-mail sau corespondența personală purtată cu vizitatorii deveniți cum-necum indezirabili), ciuntirea, modificarea sau citarea afară din context a mesajelor „moderate” ori  chiar crearea unor mesaje imaginare atribuite vizitatorului nedorit, adresarea de mesaje insultătoare sau referirea ostentativă la mesaje refuzate spre publicare, încurajarea sau asmuțirea „martorilor” asupra celor care au atentat în vreun fel la onoarea nereparată a mândrului blogger. Desigur că este dreptul fiecărui blogger să nu accepte pe blogul sau decât mesajele pe care le consideră de cuviință, indiferent de criteriile de selecție avute în vedere. Orice măsură suplimentară de felul celor menționate mai sus este însă un exces și o abatere de la normele elementare de morală.  Vizitatorii anonimi au în hiperspațiu aceleași drepturi și responsabilități ca și bloggerii. Bloggerii au mijloacele de a controla și limita abuzurile pe care le pot face vizitatorii. Vizitatorii nu au astfel de mijloace. S-ar cuveni să aibă măcar un simplu drept la replică. Despre asta este vorba aici și aceasta este inițiativă: Dreptul la replică al anonimilor.  Va urma.

29 răspunsuri to “DREPTUL LA REPLICA”

  1. pP said

    Mesaj off topic pe blogul AVP-ului mutat aici on topic prin bunavointa Tantii Mitzii

    pP Says:
    11 iunie 2010 la 23:10
    @Dl.Goe
    conceptul dumneavoastra&+ (adica CONCEPTUL ARCA+°°°)
    ESTE PROST !chiar foarte PROSTI.
    va asigur ca NU VA DECOLA JAMAIS.
    ps:
    daca vreti idei si concepte de comunicare va rog sa ma conctactati par mail.
    AM SA VI LE OFER GRATOS.
    ps/
    eu traiesc aici de aprox. 15 ani NUMAI DIN ASTA.
    adica traiesc VINZIND IDEI.
    Comprenez-vous …? mon ami!

    @avp
    profit acum ca sa-ti semnalez ca mi-a fost ARESTAT un coment la maestrul DEVIS
    …………………………………
    te asigur ca nu am sa merg cu pira la arca lui GOE.
    merci si sa auzim numai de bine.
    ;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;

    Apreciază

  2. radu said

    Dle Goe
    Personajul PP e un vestal care da cu barda la ordinul marelui dizident inexistent!
    I-am trimis si eu o replica la raspunsul care l-a postat pe blogul respecriv
    Bineinteles ca n-a aparut!

    ”@pp
    Las-o moarta parizianule ca limba romana nu-i pentru orice vanzator la taraba.”
    Cica idividul vinde imagine!

    Apreciază

  3. Buna dimineata! Topic nou la TILBUHOGLINDA

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      @Tilbuhoglinda – Pai ce facem, nu ne mai uitam la tenis? O partida de 10 ore si mai bine, cat o operatie pe creier. Am vazut expozitia de pe blogul d-voastra. Poate cumpar si eu ceva, daca ne intelegem la pret. 🙄

      Apreciază

  4. Vă pricepeţi la redactare şi la beletristică, păcat că nu ne puteţi preda comerţ. Iar noi suntem tineri şi facem comerţ, nu ne pierdem timpul cu redactori bătrîni cu timp să fie scriitori..oricum, vă doresc succes(fiindcă, în definitiv, în faţa unui judecător, oricine are dreptul să fie propriul său avocat–asta am citit în dl. jurist I.Leş-nu ştiu să adaug semnul ‘smile’ cu ajutorul tastaturii, vă rog să vi-l imaginaţi fiindcă puteţi şi vreţi. Aveţi atîta timp..Somn uşor în viitoarele dvs. ‘amabilităţi’ eu refuz negocierea de tip ‘distributiv’ cu un..bărbat?! sau moşneguţ-copil etcaetera..

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Amazoana! Specia asta lipsea de pe Arca. Stimato nu-i nevoie sa predam comert. Aici totul e (pe) gratis. Inclusiv tineretea (care, ah, va cam obsedeaza) si intelepciunea (care, vai, ne cam lipseste). Dar daca pentru a sta (frumos, pe Arca) aveti nevoie de comert sunt dispus sa accept bani de la d-voastra. Asta ca sa nu ramaneti cumva cu impresia ca v-as fi facut vreo favoare necuvenita. Fiti numai atenta ca fac doar favoruri pe care le pot lua oricand inapoi, fara a fi nevoit sa apelez la recuperatori. In schimb nu returnez niciodata nimic. Si ramaneti si cu banii dati. De aceea cred ca ar fi mult mai bine sa acceptati oferta pe gratis, prin liber consimtamant sau nu. 😉 Iar rugamintea mea este, cu toata consideratia, sa nu va repetati si sa nu insitati mai mult de 15 ori pe zi, pe chestia cu negocierea distributiva si alte marote. Si eventual sa nu mai incercati marea cu degetul mijlociu. Valurile care se vad de pe Arca sunt dune. De nisip. Mai pot adauga la oferta si o camila. Nimic in plus. Si asta e nenogociabl. Nu va grabiti cu raspunsul. Am timp. Aveti timp. Suntem tineri. Avem de unde muri.

      Apreciază

      • Din contră, mă grăbesc să închei şi să NU mor. Fiindcă nu mă interesează că sunteţi pe moarte, vă uitaţi în oglindă şi credeţi că toţi sunt dvs. Succes cu literatura..iluzionistă!

        Apreciază

        • Dl.Goe said

          Orice incheiere e o moarte si orice grabire e suspecta! Ma uit rar in oglinda dar niciodata nu-mi imaginez ca-ar mai fi cineva ca mine! Orice arta este iluzionista dar doar a crede altfel este o iluzie. Suntem pe moarte din clipa in care ne nastem. Poate chiar ceva mai devreme. Nu mai tarziu.

          P.S. Se vede ca nu sunteti gata pentru a fi salvata. Ca sa realizati asta (n.b. ca sunteti intr-o situatie care necesita salvare) ar trebui mai intai sa fiti in stare de a fi luata in seama de catre cei care ar putea contribui la aceasta „realizare”. La ce si cum insirati, statistic vorbind, va va trebui foarte, foarte mult timp pentru a da, intamplator, peste unul sau altul dispus sa contribuie la (i)luminarea d-voastra. Va doresc sa NU muriti inainte de a se intampla minunea. (Pe match.com ati incercat?)

          Apreciază

    • F.F. said

      Iertare! Limitat și acrofob, nu mă pot ridica la înălțimea cugetelor aici prezente. Totuși, nu mă pot abține a face o observație importantă mie. Doamna (înțeleg) Amycommunications spune în comentariul supra-situat „etcaetera” (sîc!). Sunt perplex: e ironie ori cruntă ne-simțire. Latini fiind noi prin definiție, știm că forma e „cetera”, fără vreun diftong închipuit. Doamnă, v-aș înmîna o distincție inscripționată „magnu cum laudae”. Ați accepta-o?

      Apreciază

      • Dl.Goe said

        Presupun ca F.F. vine de la fara frecventa. Dupa cum puteti observa, mesajul pe care-l comentati dateaza de-un an si-o vara. Intrucat domnisoara Amycommunications s-a retras intre timp de pe Arca (din cauza impotrivirii de caracter) nu cred ca va puteti astepta la un raspuns din partea sa mai inainte de un an si-o iarna. Pentru simetrie. Cam prin decembrie 2012. 😯 Timp in care se pot intampla multe. Inclusiv ca ceea ce „intelegeti” d-voastra. Sa se intample sau sa nu mai fie necesar. Pana atunci v-as reaminti doar ca unul nu poate fi mai presus decat altul. Nu permite constitutiunea.

        Apreciază

        • F.F. said

          Comentariul meu era retoric… tot ce spun, grăiescu cu ‘ăst gînd. Am băgat de seamă că-i mai sănătos! Νu m-am așteptat o clipă la a primi un răspuns într-atît de grabnic. Nici acum nu-mi vine a crede că cei care emit pe-aici sunt Vii!!!
          V-am găsit! și pentru asta mă bucur ca un țînc în fața unei tablete de ciocolată încremată.
          Mulțumindu-vă reverențios pentru replică,
          F(ără) F(recvență).

          Apreciază

        • Dl.Goe said

          Nu stiu cum ati ajuns d-voastra la concluzia ca cei care emit pe-aici ar fi Vii dar ma astept ca si pe domnia voastra sa faceti struguri. Din cand in cand.

          Apreciază

  5. Parolarea unor postări, nu înseamnă tot un fel de cenzură ?
    Nu ştiu. Numai întreb.

    Apreciază

    • Dl.Goe said

      Autocenzura. Chiar daca in carta de functionare a arcei nu este mentionat explicit, totusi se poate intelege din litera ei ca nu este interzisa, iar din spiritul ei ca este admisa si chiar recomandabila uneori. Autocenzura, vreau sa zic. In cea mai mare parte a situatiilor parola (care de obicei este „polichinelle”) adaugata unor articole denota ori materiale in faze prea incipiente, intr-un stadiu de abandon temporar ori „chestii” fie prea „personale” de natura Goe, fie altele prea „stilizate”, netraduse sau intraductibile in limba blogarianå. Toate parolele sunt provizorii.

      Apreciază

  6. […] DREPTUL LA REPLICA […]

    Apreciază

  7. Mantise said

    Legamantul francmason -– cititi si incercati sa va treziti!

    Pentru cei care mai cred ca francmasoneria face bine……

    legamantul
    “Iluzia acesta va fi atât de mare, atât de vasta incat va scăpa percepţiei lor. Cei care o vor vedea, vor fi vazuti ca nebuni.
    Vom crea fronturi separate, pentru a-i împiedica să vadă legătura dintre noi. Ne vom comporta ca si cum noi nu avem nici o legatura cu păstrarea vie a iluziei.
    Scopul nostru va fi realizată picătură cu picătură, astfel încât să nu aducă suspiciuni asupra noastră. Acest lucru ii va împiedica, de asemenea, sa vada schimbările în timp ce acestea apar.
    Vom sta mereu deasupra câmpului relativ al experienţei lor pentru ca noi ştim secretele absolutului. Vom lucra împreună întotdeauna şi vom rămâne obligati prin sânge şi prin păstrarea secretului. Moartea va veni la cel care vorbeşte.
    Vom păstra durata vieţii lor scurtă şi minţile lor slabe în timp ce pretindem că facem exact opusul. Vom folosi cunoştinţele noastre ştiinţifice şi tehnologice în moduri subtile astfel că ei niciodată nu vor vedea ce se întâmplă.”
    Vom folosi metale usoare, acceleratoare de imbatranire si sedative în alimente şi apă si, de asemenea, în aer. Acestia vor fi inconjurati de otrăvuri oricum s-ar invarti. Metalele usoare ii vor face să-şi piardă minţile. Vom face promisiunea de a gasi un leac prin fronturile noastre numeroasele, dar ii vom hrani cu si mai multa otravă.
    Otrăvurile vor fi absorbite prin pielea şi gura lor, le vor distruge mintea şi sistemele de reproducere. Datorita tuturor acestora, copiii lor vor fi născuti morti, iar noi le vom ascunde aceste informaţii. Otrăvurile vor fi ascunse în tot ceea ce îi înconjoară, în ceea ce beau, mananca, respira şi utilizează.
    Noi trebuie să fim geniali în eliberarea otrăvurilor pentru că ei pot vedea de departe. Noi ii vom învăţa ca otrăvurile sunt bune, cu imagini distractive şi tonuri muzicale.( publicitatea- n.m). Ei vor conta pe ajutorul lor. Ii vom înrola pentru a împinge otrăvurile noastre.
    Vor vedea produsele noastre fiind folosite în filme şi vor creşte obişnuiţi cu ele şi nu vor şti niciodată efectul lor adevărat. Când vor naste, vom injecta otrăvurile în sângele copiilor lor şi ii vom convinge ca e pentru binele lor. Vom începe de timpuriu, cand minţile lor sunt tinere, vom ţinti copiii cu ceea ce majoritatea copiilor iubesc, dulciurile.
    Cand dintii lor se vor caria, le vom umple cavitatile cu metale, care le vor ucide mintea şi fura viitorul. Atunci când capacitatea lor de a învăţa a fost afectată, vom crea medicamente care ii vor face mai bolnavi şi vor cauza alte boli, pentru care vom crea şi mai multe medicamente . Ii vom face docili şi slabi în faţa noastră, prin puterea noastră. Ei vor creşte deprimati, lenti şi obezi, iar atunci când vin la noi pentru a ii ajuta, noi le vom da mai multa otravă.
    Le vom concentra atenţia faţă de bani şi bunuri materiale astfel că multi nu se vor conecta cu creatorul lor niciodată. Le vom distrage atentia cu curvie, plăceri externe şi jocuri astfel că niciodată nu vor putea fi una cu creatorul lor. Minţile lor vor face parte din noi şi vor face aşa cum le spunem.
    În cazul în care aceştia refuză vom găsi modalităţi de a pune în aplicare tehnologia de alterare a mintii în vieţile lor. Vom folosi frica ca armă a noastra. Le vom stabili guvernele şi le vom stabili si opozantii.
    Noi vom coordona ambele părţi.
    Vom ascunde întotdeauna obiectivul nostru, dar ne vom indeplini planul. Acestia vor presta munca pentru noi şi noi vom prospera de pe urma trudei lor.
    Familiile noastre nu se vor amesteca niciodata cu ale lor. Sângele nostru trebuie să fie pur întotdeauna, pentru că aceasta este datina.
    Ii vom face sa se ucida reciproc, atunci când sunt incomozi pentru noi. Ii vom păstra separati de Creator prin dogma şi religie. Noi vom controla toate aspectele vieţii lor şi le vom spune ce să creada şi cum.
    Ii vom ghida cu amabilitate şi uşor, permiţându-le să creada că se ghideaza ei înşişi. Vom aţâţa animozitatea între ei prin intermediul facţiunilor noastre. Atunci când o lumina va străluci printre ei, o vom stinge prin ridicol sau deces, ori dintre acestea care se potriveste cel mai bine pentru noi. Ii vom face sa se spintece unul pe altul. Sa-si uite inimile şi sa-si ucida proprii copii. Vom realiza acest lucru utilizand ura ca aliata a nostra si furia ca prietena a noastra. Ura ii va orbi în totalitate şi niciodată nu vor vedea că, prin conflictele lor noi vom aparea ca si conducători ai lor. Acestia vor fi ocupati sa se ucida reciproc. Se vor scălda în propriul sânge şi isi vor ucide vecinii, atât timp cât noi vom crede de cuviinţă.
    Vom beneficia foarte mult de pe urma asta, pentru că ei nu ne vor vedea deoarece nu pot să ne vada. Vom continua să prosperam din războaiele şi moartea lor.
    Vom repeta aceasta inca si inca, până când obiectivul nostru final este realizat.
    Vom continua să-i facem să trăiască în frică şi mânie in ciuda a ce aud şi vad. Vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru a realiza acest lucru. Instrumentele ne vor fi furnizate de către munca lor. Ii vom face sa se urască pe ei înşişi şi pe vecinii lor.
    Vom ascunde întotdeauna adevărul divin de ei, cum că toţi suntem una. Acest lucru ei nu trebuie să-l ştie niciodata!
    Ei nu trebuie să ştie că culoarea este o iluzie, ei trebuie să gândească întotdeauna ca ele nu sunt egale. Picătură cu picătură, picătură cu picătură, vom avansa obiectivul nostru. Le vom prelua terenurile, resursele şi bogăţiile pentru a exercita un control total asupra lor.
    Noi ii vom înşela în a accepta legi care le vor fura si libertatea putina pe care o vor avea. Vom stabili un sistem monetar care-i va îngenunchea pentru totdeauna, menţinându-le şi copiii în datorii.
    Atunci când acestia se vor aduna împreună, ii vom acuza de crime şi vom prezenta o poveste diferită pentru lume, pentru ca noi suntem proprietarii intregii mass-media.
    Vom folosi mass-media noastră pentru a controla fluxul de informaţii şi sentimentele lor în favoarea noastră. Când acestia se vor ridica împotriva noastra ii vom zdrobi ca pe nişte insecte, pentru că ei sunt mai puţin decât atât. Acestia vor fi neajutorati in a face ceva pentru că ei nu vor avea arme.
    Vom angaja cativa din propriile lor randuri pentru a ne indeplini planurile, le vom promite viaţa veşnică, dar ei nu vor avea niciodată viaţa veşnică pentru că ei nu sunt dintre noi. Recrutii se va numi “initiates” şi vor fi îndoctrinaţi să creada in false rituri de trecere la taramurile mai mari. Membrii acestor grupuri vor cred că ei sunt una cu noi neştiind niciodată adevărul.
    Ei nu trebuie să înveţe acest adevăr, pentru că ei se vor întoarce împotriva noastră.
    Pentru munca lor, aceştia vor fi recompensati cu lucrurile pământeşti şi titluri de marire, dar niciodată nu vor deveni nemuritori şi nu vor merge alături de noi, niciodată nu vor primi lumina si nu vor călători la stele. Ei nu vor atinge niciodată taramurile mai inalte, pentru ca crimele savarsite le vor împiedica trecerea la starea de iluminare.
    Acest lucru ei nu-l vor şti niciodată. Adevărul va fi ascuns în faţa ochilor lor, atât de aproape că nu vor putea să se concentreze pe el pana cand, desigur, va fi prea tarziu pentru ei. Oh, da, o aşa MARE iluzie de libertate va fi, că niciodată nu vor şti că sunt sclavii nostri.
    Când toate vor fi la locul lor, realitatea pe care le-am creat-o va fi propriul lor stapan. Această realitate va fi închisoarea lor. Ei vor trăi în auto-iluzie. Atunci când scopul nostru va fi realizat o nouă eră a dominaţiei va începe. Minţile lor vor fi subordonate credinţelor lor, credinţe pe care noi le-am stabilit din timpuri străvechi.
    Dar, în cazul în care vreodată vor afla ca sunt egalii nostr, noi vom pieri atunci. ACEST LUCRU EI NU TREBUIE SA-L AFLE NICIODATA.
    Dacă vreodată vor afla că împreună ne pot învinge, ei vor lua măsuri.
    Ei nu trebuie niciodată, niciodată sa afle ce am făcut, pentru că dacă vor afla, nu vom avea un loc unde sa fugim, pentru că le va fi uşor sa vada cine suntem în momentul în care valul a căzut. Acţiunile noastre vor dezvalui cine suntem şi ei ne vor vâna pe rand şi nici o persoană nu ne va da adăpost.
    Acesta este legământul secret in care vom trăi tot restul vieţii noastre actuale şi viitoare, pentru ca această realitate va transcende multe generaţii şi durate de viaţă.
    Acest legământ este sigilat cu sânge, sângele noastru. Al nostru, al celor care din cer pe pământ am venit.
    Acest legământ nu trebuie niciodată, niciodată să fie cunoscut ca exista. El nu trebuie niciodată, niciodată să fie scris sau vorbit pentru ca în acest caz, conştiinţa va face pui si va elibera furia creatorului PRIMORDIAL peste noi şi vom fi aruncati in adâncimile de unde am venit şi vom rămâne acolo până la sfarsitul infinitului în sine.”

    Apreciază

  8. danbadea63 said

    Sunt Dan Badea si va anunt ca mi-am schimbat (fortat – blogul mi-a fost eliminat, la cererea mafiotilor ce conduc ziarul CURENTUL) adresa blogului. Noua adresa este http://www.danbadea.net. Multumesc!

    Apreciază

    • RALG said

      Va multumesc pentru anunt… Dar cred ca este o incurcatura la mijloc. Noua d-voastra adresa nu este chiar noua. Am adaugat-o in blogroll de multa vreme. Tocmai pentru a evidentia abuzul care s-a comis impotriva d-voastra am pastrat in blogroll si vechea adresa, cea care conduce la blogul inchis: Badea Dan. Probabil ca vizitand Arca lui Goe ati observat doar linkul catre acea veche adresa si poate ca de aici a aparut confuzia. Adresa cea noua Dan Badea apare in blogroll cateva pozitii mai jos in lista. Daca doriti pot scoate din blogroll vechea adresa care acum nu mai duce decat catre niste amintiri neplacute. In cazul in care presupunerile mele sunt gresit imi cer scuze si, daca doriti, puteti sa le clarificati. Succes in lupta dusa impotriva curentului, asa in general; dar si in particular.

      Apreciază

  9. danbadea63 said

    Multumesc foarte mult pentru promptituidine, cu atat mai mult cu cat site-ul dvs este interesant si de aceea am tinut in mod deosebit sa pastram feedack-ul. Da, e greseala mea, am verificat doar primul link…Imi cer mii de scuze si va doresc mult succes in ceea ce faceti! Inn ceea ce priveste vechea adresa, inca ma gandesc sa actionez google in judecata, deoarece eu nu am cedat drepturile de autor catre Curentul si abuzul este, prin urmare, evident…

    Apreciază

    • RALG said

      Si eu va multumesc pentru clarificare.

      Nu stiu cum anum ar putea fi google actionat in judecata si ce anume ar presupune asta, dar sufleteste sunt alaturi de d-voastra. Sper ca se va gasi cea mai potrivita cale pentru a fi re-mediate efectele abuzului comis.

      Apreciază

  10. danbadea63 said

    Multumesc mult. Se poate da in judecata Google Romania. pentru ca mi-au interzis un drept constitutional, in baza unei plangeri neverificate dpdv legal.

    Apreciază

  11. […] DREPTUL LA REPLICA […]

    Apreciază

  12. […] DREPTUL LA REPLICA […]

    Apreciază

  13. […] DREPTUL LA REPLICA […]

    Apreciază

  14. […] DREPTUL LA REPLICA […]

    Apreciază

  15. […] DREPTUL LA REPLICA […]

    Apreciază

Lasă un comentariu